Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, joi, că are probe că jucătorii echipei FC Argeș, Alin Chița, Ciprian Tănasă și Mircea Stan, au fost contactați de Viorel Ilinca înaintea meciului cu CFR Cluj, din etapa a XXIX-a a Ligii I.
"Eu n-am cumpărat niciun meci. Să-mi aducă o probă că am făcut eu așa ceva. Eu aduc probe că jucătorul Chița de la FC Argeș a fost contactat ca să i se dea 15.000 lui, 15.000 lui Tănasă și 15.000 fundașului dreapta (n.r. - Mircea Stan) ca să trântească meciul cu CFR Cluj. Eu aduc probe. Ilinca (n.r. - președintele clubului Unirea Urziceni) s-a întâlnit cu Chița și a zis: «Vă dau eu câte 15.000 să pierdeți meciul»", a spus Becali.
Gigi Becali l-a atacat și pe președintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureșan, despre care a spus că a făcut "o neomenie" cu cei trei jucători, Adrian Anca, Vasile Jula și Cristian Coroian, ce au fost dați afară din lot după ce au apărut suspiciuni că nu și-au apărat corect șansele în meciul cu Steaua. "Văd că Mureșan vorbește de neomenie și se referă la mine. Neomenie e ce face el cu băieții ăia. Ce legătură am eu cu asta. Aruncă un nebun o piatră în gârlă și o mie de inși nu pot să o scoată. Sunt invenții, nu pot să-mi dau seama cine a făcut dezinformearea asta. Oricum, mie mi-a prins bine. Dacă îmi arată cineva un telefon de-al meu sau al unui apropiat de-al meu către Cluj, eu sunt capabil de orice, stau la dispoziția oricui. Uite, pun mâna pe Biblie că nu am nicio legătură. Ce sunt eu vinovat că sunt ei fraieri, că i-au dat pe jucători afară pentru că a băgat unul o strâmbă, o ștangă. De ce pun botul la mani****re? Dacă spun eu să-l dea afară și pe Semedo că e blat, îl dau? Să-l dea atunci!", a afirmat Becali.
Finanțatorul stelist i-a cerut președintelui LPF, Dumitru Dragomir, să spună public dacă știe ceva. "A spus Mitică Dragomir că am făcut eu ceva la Cluj? Doamne ferește, e nebun. Dacă el știe ceva, îl rog public să spună sau pe oricine. Așa mi-a spus și Copos acum: «Ai cumpărat tot orașul Urziceni». Nu e nimic, poate să spună că am cumpărat și Urziceni, și Piatra Neamț, și toate orașele. Câinele latră, ursul merge. Mie îmi fac bine declarațiile lor. Toate mașinațiunea asta cu jucătorii de la Cluj îmi face bine. Bravo, să mai dea afară încă doi. Măcar să câștig eu toate meciurile și apoi să spună țara că le-am cumpărat. El nu le cumpără? (n.r. - referire pa principalul finanțator al Rapidului, George Copos). Ei le cumpără și tac, merg pe blat. Asta fac ei. Cei de la Cluj au fost neoameni cu jucătorii ăia. Neoameni cu ce au vrut să facă cu FC Argeș. Îl înghit pe ăla care spune că are probe împotriva mea, pentru că nu le are. Hoții zic hoții celui care e corect", a afirmat Becali.
La finalul întâlnirii cu presa, Gigi Becali l-a sunat pe Iuliu Mureșan de față cu ziariștii pentru a lămuri de ce se vorbește că Steaua are o implicare în scandalul de la Cluj, dar acesta nu i-a răspuns.
Jucătorii echipei FC Argeș, Chița, Mircea Stan și Ciprian Tănasă, s-au plâns conducerii clubului, înainte de meciul cu CFR Cluj, că au fost contactați telefonic de fostul președinte Viorel Ilinca, iar acesta le-ar fi cerut să nu își apere corect șansele.
"Am auzit și eu un astfel de zvon, dar deocamdată nu vreau să îl comentez pentru a nu învolbura apele la sfârșitul campionatului, dar cu siguranță nu vom lăsa lucrurile așa", a declarat patronul Cornel Penescu, după meciul cu CFR Cluj, scor 0-0, desfășurat săptămâna trecută, la Pitești. Viorel Ilinca, în prezent președinte la Unirea Urziceni, a negat atunci că i-ar fi contactat pe cei trei jucători. "Este o mare prostie, ce legătură am eu cu Clujul? După ce am plecat de la FC Argeș am vorbit doar o dată cu Ciprian Tănasă. Cred că cineva vrea să găsească un vinovat pentru situația actuală a echipei, dar acela cu siguranță nu sunt eu", a precizat Ilinca.
sursa - prosport.ro