ARMELE ZEILOR
story SF de
Ovidiu Bufnila


In urma cu o mie de ani, in Insulele Katai, principele era inca dorit de mii de femei, era inca pizmuit de baronii de sticla care conspirau impotriva imparatiilor si era inca ascultat cu evlavie de savantii de pe muntele Asahor, acolo unde s-a aratat pentru prima oara chipul Mântuitorului.
Acum insa, odihnindu-se pe o piatra cazuta din cer la sfârsitul toamnei, nu departe de tarmul marii, principele tragea sa moara.
Singur.
Aerul e greu. Cerul parca-i de fonta. Rar trece cate o lumina ratacita care-si cauta un corp pe masura, tânjind sa fie si ea, pentru o clipa, fie o antilopa, fie zâmbetul unei femei, fie dangatul clopotelor franciscane din Balkoon.
Trece un calugar care se indreapta catre Insulele Katai. Nici nu se uita la principe, nu-i pasa. Are obrajii bine inrositi si tocmai a iesit din iatacul iubovnicelor dezmatate care ar fi trebui sa-i astepte neprihanite pe cavalerii porniti catre Soare-Apune, are burdihanul plin cu vin de Madella, rubiniu si cu buchet ametitor.
- Fii bun, o picatura de apa, cerseste principele târându-se in urma calugarului.
Colbul drumului se ridica de sub sandalele mânastiresti si umple barba princepelui innecându-l.
Calugarul se pierde in scânteierea unei raze de soare bolnava si nebuna.
Trece un armurier grabit sa duca o comanda unui vajnic manuitor de lance, apoi trec niste fete zburdalnice, trec niste ghicitori in stele, trec niste curveturi sulemenite foarte si foarte galagioase.
Principele se sprijina in toiag adulmecându-le, dorindu-si coapsele lor fragede, inchipuindu-se adormit in poala lor, mângâiat de sfârcurile mari, zemoase.
Trece un cronicar si-l loveste cu ura. Trece un fântânar de stele din Copa, orasul mincinosilor, si-l loveste si el pe principe cu ura. Trece un trompetist si-l loveste si el hohotind dispretuitor.
Principele descopera incet, incet ca dincolo de programele pe care le instructionase cândva in Reteaua cladita de supusii lui, se rostuiau si alte instructiuni pe care, iata, nu le aflase vreodata in registrul sau de navigatie. Isi imaginase ca lumile sunt construite numai pentru navigatori ambitiosi, gata oricând sa infrunte stihiile vârtejurilor virtuale.
O lacrima i se prelinse pe barbie.
De unde veneau oare toate aceste fiinte atât de nepasatoare, atât de rele, de unde veneau aceste constructii hidoase?
De dincolo de stânci isi facura aparitia cinci betivi hahalind si aruncând cu structuri organice in pasarile marii. Structurile se ancorau de aripile luminoase, patrundeau adânc in trupurile pasarilor. Vazduhul se umple de sânge iar timpul se valureste amestecând momentele trecute, prezente si viitoare.
Principele isi reseta programele.
Betivii se apropie de el. Gata sa-l calce in picioare.
Vruuuum!
Corpurile betivilor explodeaza in jerbe multicolore, nisipul se umple de fluide sarate si liliachii. Undeva, in vâltoarea de evenimente izbite de virusii principelui, calugarul cade in genunchi. Limba i se umfla. Pielea-i plezneste.
Multimile din Katai se vânzolesc pe plaja aclamându-si princepele. Principele le imbratiseaza cu privirea, maiestuos.
Halebardierii strâng resturile programelor, toarna sângele ramas in niste cupe de argint care zumzaie bântuite de curenti electrici.
Principele face un semn august. Multimile ingenuncheaza. Femeile plâng zgâriindu-se pe sâni. Savantii se mansturbeaza speriati intr-un colt, pe sub arcadele de platina si sticla de Caraba, orasul pustiirilor.
Principele rearanjeaza evenimentele din Retea si, plin de intelepciune, ii ucide pe toti ratacitii care, in nestire, preamarisera domnia vulgului si lipsirea de principii, asteptând sa gaseasca armele zeilor in propria lor ratacire.