O zi din viata Imparatului Ols (pentru cunoscatori)

[Adrian]

O zi din viata imparatului Ols.
O raza de soare il trezi mangaindu-l pe obraz. Deschise alene ochii si-l zari pe Paulus…Acesta tocmai ii adusese plosca si-l privi ingrijorat:
- V-am trezit, Inaltimea Voastra?
- Nu, credinciosul meu slujitor, era timpul sa ma trezesc.
In timp ce Paulus se indeparta, ii arunca un zambet sagalnic peste umar. Imparatul Ols zambi la randul sau, amintindu-si despre seara dinainte. Ii privi coapsele fragede intrezarindu-se printre faldurile hainei…inca pastrau urmele nuielelor de cu seara…uneori ii parea rau sa il loveasca asa tare, dar doar asa putea atinge acele culmi ale placerii…
Cateva clipe mai tarziu, Imparatul Ols iesi sa-si viziteze Cetatea. Mai intai merse la ograda de Amestecate. Ofelia, stapana ograzii, trebaluia printre cetatenii Amestecatelor.
- Cum merge in dimineata asta, buna mea prietena?
- Cum sa mearga,…
In clipa aceea, unul dintre noii veniti, care pana atunci statuse cuminte in primul rand, incepu sa urle:
- CASTIGATI BANI NELIMITATI STAND ACASA!!! VIZITATI VEVEVEEEEeeeeeeeeeeeee….
Glasul I se stinse incet-incet in departare. Ofelia il expediase cu un sut in fund dincolo de zidurile Cetatii. Se intoarse cu un aer obosit spre Imparat:
-…. merge bine, nimic deosebit !
Imparatul se indeparta; Ofelia muncea cam mult; hotul ala de Folositor (celalalt stapan al Amestecatelor), contrar numelui sau, nu prea o ajuta cu treburile gospodaresti. Folositor era trimisul cetatii la Imaparatia cea mare, incercand sa integreze Cetatea, dar la cat timp petrecea prin Cetate, Imparatul stia ca isi putea lua adio de la integrare….
Se indrepta spre curtea Cetatii. Aici Paulus se plimba tantos printre cetateni. Zari un domn elegant, intre doua varste, cu ochelari si un inceput de chelie si incepu sa zbiere la el:
- TI-AM SPUS DE O MIE DE ORI SA NU MAI REPETI IN INTREGIME CEEA CE A SPUS CEL DE DINAINTEA TA!!!!! TE MAI LAUZI CA AI 3 LICENTE SI UN DOCTORAT SI NU INTELEGI ATATA LUCRU!!!!!
Cetateanul il privea consternat. Un prieten ii spusese ca in Cetate va intalni persoane interesante si iata ca nu se inselase. Acum era fascinat de cum un plod de copil poate emite atat de multi decibeli!
Paulus il zari de departe pe Imparat. Se avanta intr-o plecaciune atat de brusca si adanca, incat ai fi crezut ca tocmai a primit un mare sut in …burta. Din cauza elanului, nu observa ca exact in fata lui zacea o balega…dar nu mai avea ce face, nu se putea opri acum din plecaciune in fata Imparatului (Aaaah, unul dintre recruti va plati scump pentru asta!!!). Resemnat, se cufunda cu fata in balega plina de muste. Imparatul ii puse mana pe umar plin de afectiune:
- Cum merge treaba astazi, cavalerule?
- Suntem nevrednici de atentia si bunatatea mariei tale, Mult- Prea-Inteligentule….
Se ridicase pe jumatate si se inrosise tot…Cu obrajii rosii si cu nasul verde si aburind de la balega proaspata, I se facu deodata foarte drag de el….
- Luminatia Voastra, nu am putut sa nu remarc ca in momentul in care Ati pasit in umila mea Ograda, cerul s-a inseninat si parca a rasarit si soa….
Imparatul se indeparta din nou…uneori Paulus devenea agasant cu slugarnicia sa, si in plus nu isi putea etala afectiunea fata de el in fata celorlalti cetateni….
De aici Imparatul merse in ograda Valahilor. Acestia, un neam certaret, scandalagiu si obraznic, erau de fapt sufletul Cetatii. In permanent conflict cu cainii pripasiti printre zidurile Cetatii, valahii se autoproclamasera chiar cei mai buni dintre toti cetatenii…imparatul zambi nostalgic…ce mai daduse cu ei de pamant atunci…cati mai daduse afara…Valahii fusesera izgoniti acum la un nivel inferios al cetatii, dar chiar si de acolo, nu se potoleau iar Cetatea rasuna in fiecare zi de tipatele lor…Imparatul nu isi putea explica nici el ce simte pentru valahii astia…desi ii placea sa ii atate tot timpul, ii simpatiza si respecta oarecum, desi nu ar fi recunoscut in ruptul capului…
Ajuns in ograda lor, se rasti la cativa, le schimba Stapanul (pentru a cata oara??!!!), dadu afara din cetate vreo 4-5 (unii pentru 3 zile, altii pentru 7 zile) si pleca mai departe satisfacut si ignorand strigatele lor de manie…Era chiar fascinat de comportamentul valahilor! Desi vesnic nemultumiti, valahii nu puteau trai fara Cetate! Desi ii izgonea, de multe ori pe nedrept, doar ca sa le vada reactiile, acestia se intorceau spasiti de fiecare data, desi la plecare tunau si fulgerau ca nu vor sa-l mai vada niciodata. Mai erau cateva cetatui mai mici in preajma, dar valahii erau atrasi in mod inexplicabil de Cetatea lui.
De aici merse in ograda de Alte Indeletniciri. Aceasta era cea mai anosta din toata Cetatea. Asezati in grupulete, cetatenii discutau civilizat, nu se intrerupeau, ba chiar se felicitau pentru istetimea opiniilor lor. Iarba verde, ciripit de pasarele, flori necalcate…Il zari pe Raptorescu, unul dintre Stapanii ograzii indeptandu-se spre el. Avea sa ii spuna probabil ca s-au implinit 2 ani jumate de la ultimul eveniment demn de raportat al ograzii, cand un cetatean uitase sa spuna “multumesc” dupa ce un altul il aplaudase pentru acuratetea informatiilor sale…Se indeparta inainte ca Raptorescu sa il ajunga…5 minute in ograda asta si ar fi innebunit de la atata liniste.
Inainte de a se intoarce in palat, se uita cu parere de rau spre Arena. De la plecarea lui Yuppi, ultima sa victima din Arena, aceasta cazuse in paragina…Alta data locul lui preferat, leaganul atator satisfactii sadice atunci cand intarata lumea masluind voturile cetatenilor, acum Arena era cazuta in paragina…Ultimul cetatean trecuse pe acolo acum cateva luni si strigase ceva impotriva asupririi sau cam asa ceva, dar strigatul lui se stinsese in zumzetul Cetatii.
Imparatul se indrepta spre biroul lui, unde ii placea sa ii asculte pe contabilii cetatii raportand :
- 11 372 de cetateni activi, cei mai multi aflati vreodata simultan in Cetate 533, la data de….


=================================================
Acest text este un pamflet. Orice asemanare cu realitatea nu este deloc intamplatoare.

[Adrian]

La cererea cetatenilor;

O noapte zbuciumata din viata Imparatului Ols

Imparatul se intoarse din nou in asternut. Nu putea dormi…
Viata in Cetate nu mai era ce era odata…Parca mai ieri pusese prima caramida a cetatii, cu un sobor de preoti in frunte cu Cuviosul Teodosie, staretul Cetatii. Surase nostalgic gandindu-se la luptele pe care le dusese cu unii dintre locuitorii Cetatii. Dupa ce stateau mai mult prin cetate si primeau unele privilegii, unii cetateni devenau deranjanti…unii vorbeau chiar de un blestem care ii pandea pe cetateni la pragul de 5000 de posturi petrecute in Cetate. Nu stia ce sa creada, de sectia Blesteme, Descantece si Vraji se ocupa Cucernicul Teodosie, dar el era un tip pragmatic, ii placea sa taie raul din radacina, nu se uita la vechimea cetatenilor… Rand pe rand ii venire in minte adversarii sai de-a lungul timpului, adversari demni, a fost o adevarata placere sa lupte cu ei…
Pitzurca, bucatarul Cetatii, care oferea mesenilor nu numai retete, dar si mici pilde frumos asezate in versuri…Nu-l placuse niciodata, cu aerul lui superior de intelectual, dar avusese nevoie de el la inceput pentru niste sponsorizari din afara Cetatii; imediat ce Cetatea s-a intarit si nu a mai avut nevoie de ajutor extern, a scapat de el…a inventat niste porumbei calatori care-I aduceau mesaje nesemnate in toiul noptii si l-a expediat urgent…Pitzurca il privise intotdeauna de sus si ii submina Imparatului autoritatea in Cetate…exact de asta nu avea nevoie…
A fost apoi Adrian Azzurul, cel mai galagios cetatean pe care-l vazuse vreodata. Nici acum nimeni din Cetate nu egalase numarul de strigaturi ale acestuia…Un adevarat valah, facuse atat de multa galagie incat intr-o zi se saturase pur si simplu sa ii mai auda vocea prin cetate si il izgonise definitiv; auzise ca ar fi acum Stapan intr-o cetate invecinata…
Ultimul fusese Yuppi, care nu suportase rusinea de a fi invins in Arena si plecase singur. Imparatul rase in sinea lui de prostia acestuia…isi imaginase ca il va invinge pe Imparat la un joc inventat de el si cu un juriu de paie care vota dupa cum le dicta el din sprancene? Masina de vot era unsa la perfectie si nu trebuia decat sa miste un deget pentru a invinge pe oricine; avea oamenii lui, care apareau din umbra exact cand trebuie si doar pentru a-I da voturile necesare.
Fusese greu, dar invinsese de fiecare data si ii placuse sa lupte. In ultimul timp insa activitatea in Cetate lancezea; ca sa mai scorneasca un scandal, ceva, trebuia sa fie din ce in ce mai inventiv. Ajunsese sa schimbe regulamentele Cetatii peste noapte doar ca ii poata pedepsi pe cei recalcitranti. Cetatea era mare si puternica acum, dar erau si dezavantaje…regreta vremurile cand putea sa dea afara pe cine vroia si cum vroia, fara sa fie nevoit sa dea nici o explicatie. Acum erau multi cu ochii pe el, trebuia sa umble cu manusi si la asta nu se pricepuse niciodata. El era luptator de gherila, expert in scuipati, mistouri si smecherii de colt de strada, luptele astea acoperite de regulament nu erau pentru el.
Se rasuci din nou in asternuturi. Oare incotro se indrepta Cetatea? O sa ajunga toata precum ograda lui Raptorecu, unde nu se cearta nimeni niciodata? Ar trebui sa dea pe acolo mai des, sa-I mai zgandere nitel… Nu-I placea insa sa stea prin ograzile acelea pentru ca nu prea se pricepea la Alte Indeletniciri. In ograda lui Raptorescu , de exemplu, cetatenii jucau un sport ciudat, cu cosuri de nuiele si cu niste mingi uriase, cele mai mari pe care le vazuse vreodata…Oare nu-I doare cand resping cu capul cate o centrare venita din corner? Sau poate la ei nu exista corner? Dar oare acolo se respecta fanta de lumina la ofsaid? Simti ca il doare capul de la atatea intrebari si aluneca intr-un somn usor…
Se trezi insa peste putina vreme; era plin de sudori. Sudorii se dadura jos de pe el si plecara bodoganind. Iarasi visase urat; avusese cosmarul lui obisnuit, care il bantuia dintotdeauna…se facea ca iarasi atacasera Canadienii Cetatea. Unii se strecurasera in Cetate sub nume false, altii incercau sa sparga zidurile Cetatii cu trolli. De fiecare data cand avea cosmarul acesta, dadea alarma generala, controla toti cetatenii de IP-uri si cauta prin toate cotloanele Cetatii. Nu gasise insa niciodata nici o dovada, se asundeau bine ai dreaq Canadieni. Se duse grabit la fereastra si o deschise larg, insa in curtea Cetatii era liniste. Doar Ciprianus, un caine turbat, latra la Stele. Era ceva ciudat cu cainele asta, tot timpul latra la Stele. Cand mai dadea si cu ochii de cate un valah, facea spume la gura si latra ca turbatul…ii era mila de el, ar fi trebuit sa ii lase pe valahi sa il omoare cu batele, dar mai dezmortea si el atmosfera in cetate. Si in plus, orice ii provoca pe valahi era binevenit din partea Imparatului.
Oare ar trebui sa dea alarma si de data asta? Intreba cu voce tare cat e ceasul, doar avea un ceas cu comanda vocala. Dintr-o casuta aflata in perete aparu un cuc zburlit tot, tarandu-si papucii de noapte si cu tichia rasucita sub cioc:
- Cine pl mea ma scoala din somn la ora 1 si un sfert noaptea, ma?
Era modul lui original de a anunta ora exacta. Il primise de la unul din Fratii Buzesti, care i-l trimisese din Abidos. Cuviosul Teodosie, un tip foarte superstitios, evident, il avertizase sa nu primeasca nimic de la greci, dar , oricat il cautasera pe cuc de bombe, farmece sau blesteme, nu gasisera nimic suspect la el si hotarase sa il pastreze.
Imparatul se inapoie in pat, desi Ii cam trecuse somnul…poate ar trebui sa il cheme pe Paulus sa ii faca o frectie cu Carmol; asta il linistise intotdeauna. Mai era si Cronicarul Hadrianus, care se apucase de scris niste epistole care nu-I cadeau deloc bine la stomac. Lua o lingura maire de Pepto-Bismol si inca un Rudotel si se baga in pat. Mai erau doar cateva ore din aceasta noapte agitate si vroia sa prinda macar cateva ore de somn….

[Adrian]

Frizeru’
-Mie nu-mi pasa, dar nu inteleg cum nu te ingrijoreaza pe tine pe unde umbla la ora asta! E tarziu si, daca ma intrebi pe mine, se distreaza probabil prea bine acolo unde este ca sa vina acasa!
-E major si vaccinat si e treaba lui pe unde umbla si cat sta in ograda, zise Ofelia. Pe mine nu ma intereseaza, pe Imparat nu il intereseaza, nu stiu de unde grija asta pe tine.
Era seara iar Ofelia si Frizerul erau in bucataria Amestecatelor…Ca de obicei, Frizeru' intrase nepoftit iar Ofelia nu stia cum sa scape de el.Acesta incerca acum sa insinueze in Cetate ideea ca Folositor nu-si face treaba cum trebuie. Perfid, afisase prin Cetate posturi in care se intreba retoric : “ar trebui oare sa stea Folositor mai mult prin Cetate?” Ceea ce starnea atentia si hazul erau variantele de raspuns : “sigur ca da” , “cred ca da”, “bineinteles ca da” , “evident ca da”, “da, desigur”, … etc. Cert era ca Frizerului ii curgeau balele dupa un post de Stapan mai ceva ca lui Ciprianus, cainele turbat al Cetatii…
Nimeni nu stia cum aparuse Frizeru' in Cetate. Fusese probabil adus de Imparat sa mai dezghete lancezeala din ultimul timp. Incepuse puternic si in forta, aratand ca nu-I tocmai strain de treburile Cetatii, iar lumea il placuse initial…Ofeliei nu-I venea acum sa creada ca putuse sa flirteze cu el…Prietenia acestuia cu un valah respectat din Cetate ii crescuse si mai mult simpatia…Curand insa devenise agasant bagandu-se peste tot, de cele mai multe ori fara a avea cel mai mic habar despre ce se intampla….
Usa se deschise si in bucatarie intra Folositor, cu diplomatul tinut jovial cu un deget dupa umar…Cand dadu cu ochii de “musafir”, insa, zambetul ii disparu imediat dar reaparu instantaneu pe chipul Frizerului:
-Tocmai ii spuneam Ofeliei cat de ingrijorat eram! Ma pregateam sa dau alarma in Cetate si sa pornim in cautarea ta, pentru ca stiam ca doar o nenorocire teribila si ingrozitoare te poate opri sa vii acasa!
-A, nu , am jucat popice cu baietii, nu stiam ca trebuie sa semnez condicuta in Cetate, zise Folositor uitandu-se intrebator la Ofelia. Aceasta insa il linisti dandu-si ochii peste cap si stramband din buze spre Frizeru'.
- Ei, acuma ca a sosit si te-ai linistit, am vrea si noi sa mancam…ii zise Ofelia Frizerului cu o figura pe cat de acra ii permitea natura….
- Oh, vai, ce dragut din partea voastra…nu mi-e foame, dar pentru ca insistati si imi place deosebit de mult comapania, o sa ciugulesc si eu ceva…
Dupa un moment de tacere stanjenitoare si dupa ce ii arunca o privire rugatoare lui Folositor, care ridica insa resemnat din umeri, Ofelia zise :
-Pai atunci Folositor, mai adu tu te rog frumos cativa cartofi din debara.
-A, nici o problema, nu te deranja, esti obosit dupa drum, stai linistit!! ,tasni Frizeru' de pe scaun. Se indrepta spre coltul bucatariei vrand evident sa arate ca stie foarte bine mersul treburilor prin Ograda si ca ar putea fi oricand Stapan, dar nimeri usa de la pivnita in locul debaralei
-NU-VA-IN-GRI-JO-RATI-NU-AM-PA-TIT-NI-MIC!! il auzira rostogolindu-se pe scari. Aparu in scurt timp, cu un ochi umflat si parul plin de panze de paianjen.
-Stiam unde sunt, dar am vrut sa o iau pe scurtatura, zise el uitandu-se inciudat la cartofii pe care Folositor tocmai ii pusese pe masa…
Peste ceva vreme mancau cu totii.
-Nu stiu daca gardul ala din Ograda e bine pus, ii spuse Folositor Ofeliei. Ce separa? Amestecatele de Si Mai Amestecate? Ofelia inghiti pregatindu-se sa raspunda dar Frizeru' incepu o tirada improscand intreaga masa cu cartofi pe jumatate mestecati:
-Ca de obicei, ai perfecta dreptate! Simtul tau acut de observatie ma impresioneaza de fiecare data! Utilitatea acelui gard este intr-adevar indoilenica. Se vor gasi bineinteles voci care sa spuna ca acest gard este necesar, asa ca eu propun sa facem un pool si sa intrebam cetatenii care este parerea lor despre acel gard. Nu te ingrijora, am sa redactez personal textul variantelor de raspuns, in asa fel incat sa iasa cum vrei tu fara ca nimeni sa isi dea seama! Cum suna “Este necesar acel gard ?” cu variantele “Absolut nu” , “Evident ca nu” , “Niciodata”…Poate ar trebui sa punem si un “nu cred” pentru cei mai carcotasi care cauta tot timpul nod in papura…
Frizeru’ nu avea nici cea mai vaga idée despre ce gard era vorba, dar cand il oprise asta sa isi exprime opinia pertinenta? Incepu sa fluiere o melodie numai de el stiuta. Nu se stie cum ii intrase Frizerului in cap ca este un artist. Mai intai incercase sa ii ia locul cronicarului Hadrianus, dar renuntase in huiduielile publicului. Adunase apoi toate pietrele si bolovanii din Cetate si le expunea foarte mandru, numindu-le “perle” si “nestemate”…Se gandea acum la o cariera muzicala, dar nu-I spusese nimeni ca simplul fapt ca ii turna pe goarna in fiecare seara pe diversi cetateni in biroul Imparatului, nu il facea pe Frizer Barbierul din Sevilla.
Ofelia casca iar Folositor isi facea de lucru cu fruculita in farfuria goala, dar Frizeru’ fluiera absent cu ochii atintiti in tavan si scaunul dat mult pe spate. Se opri brusc, intrerupand rugaciunea Ofeliei ca scaunul sa se rupa.
-Ma faceti sa ma simt atat de bine in casa voastra, incat nu ma pot hotari sa plec! Frizeru’ zambi strengar : haideti sa facem un pool, de data asta unul simplu : sa plec sau sa nu plec? Frizeru' adora pool-urile. Jumatate din posturile lui aveau un pool. Nu se mai satura de pool-uri, ce mai.
-Dupa pool-ul meu cred ca ar trebui totusi sa pleci, zise Folositor, in timp ce Ofelia se prabusi de ras sub masa, prefacand-se ca i-a scapat un servetel. Masa era insa cam joasa , asa ca Ofelia nu isi dadu seama ca o ridica si cobora cu spinarea odata cu hohotele ei infundate de ras.
Frizeru' se prefacu ca nu observa, cu naturaletea data de anii de experinta de a ignora batjocura celor din jur.
-Nu, nu mai stau…am stat si asa destul! Va multumesc pentru aceasta cina delicioasa si seara minunata! Am sa mai trec si maine seara, am sa aduc si materialele necesare pentru pool-ul privitor la acel gard.
Odata iesit din casa, zambetul prefacut disparu de pe fata Frizerului si arunca o privire peste umar spre casa luminata a Amestecatelor…
Va vin eu de hac!!!

[Adrian]

Vizita

- Unde dracului am pus-o? Unde am pus-o? Paulus!! Ai vazut coroana mea pe undeva? striga Imparatul.
Era intr-o stare de agitatie profunda. Gigi Bucurosul si Pitzurca, doi dintre cei mai mari adversari ai sai, tocmai intrasera in Cetate. Sperase ca scapase de ei pentru totdeauna, si iata-i din nou. Se duse iarasi la fereastra si privi in curte. Cei doi, vadit incantati si relaxati, dadeau mana cu vechii prieteni ramasi prin Cetate. Pusi pe glume, radeau, recitau…parca stiau ca ii priveste si ii faceau in ciuda. Se trase inspaimantat in spatele perdelei. Paulus ii lustruia coroana gasita pe sub pat, infasurata intr-o pereche de izmene. I-o smulse din mana si se rasti la el:
- Tu n-ai nici o treaba? De ce stai? Ce daca nu mai esti Stapan, treci si posteaza daca vrei sa mai faci paduchi in Cetatea mea! Paulus o rupse la fuga inspaimantat…in ultima vreme nu ii mai intra deloc in voie Imparatului.
Ramas singur, acesta incepu sa masoare odaia in lung si-n lat cu pasi mari si frangandu-si mainile…
- Ce sa fac? Ce sa fac? Daca ma duc sa ii salut, ma fac de ras ca de obicei…Daca nu ma duc, or sa spuna ca imi e frica! Ce sa fac, ce sa fac?
Se opri brusc. Se hotarase! Orice s-ar spune despre el, dar nu ca era un las. O sa se duca la ei si o sa vada acolo ce o sa zica, oricum se acoperea de ridicol de fiecare data, era obisnuit cu asta. Se imbraca in graba, isi aseza coroana cu mare grija si o lua la fuga pe scari. In goana sa tranti cativa cetateni care se uitara zambind dupa el (de ce oare ?!!). Chiar cand sa iasa in curte, isi dadu seama de ce, observand ca mergea putin impiedicat…Isi luase pantalonii cu slitzul la cur. Ah, asta i-ar fi lipsit, sa-i spuna astia ca are “deschidere” la spate…Se intoarse furios dar nu-I mai vazu pe cetatenii aia care rasesera de el….de i-ar fi gasit i-ar fi banat definitiv…o banare avea intotdeauna darul sa il linisteasca si sa ii dea incredere in el…se simtea mai puternic...
Iesi in sfarsit in curte si se duse spre grupul noilor veniti. Zambi ingaduitor incercand fara success sa para relaxat
- Bine ati venit, cu ce ganduri pe aici? Tocmai imi faceam plimbarea de seara si v-am zarit intamplator...zise el abia tragandu-si rasuflarea.
Unul dintre cei doi ii raspunse, dar era prea surescitat ca sa inteleaga ce spusese. Oricum, nici in conditii normale nu stia nici jumatate din cuvintele pe care le folosea Pitzurca. Se indeparta cu un aer superior si ii sopti Cuviosului Teodosie, care se indrepta si el in graba spre grup, tinandu-si sutana cu o mana deasupra genunchilor :
-“Fa-te ca lucrezi!!!”
Parca mai auzise undeva expresia asta….

[Tudose]

Cateva concluzii la care am ajuns despre eroul acestui thread, sper ca nu voi supara pe nimeni ca le scriu aici.

Cu ce echipa tine "Imparatul OLS"?

- cu Steaua, pentru ca voteaza in toate sondajele cu ei;
- cu Dinamo, pentru ca schimba regulamentul dupa cum e nevoie;
- cu Rapid, pentru ca este "Singur impotriva tuturor";
- cu Universitatea Craiova, pentru ca are temperamentul oltenilor si crede ca e "cel mai bun dintre oamenii cetatii";
- cu Timisoara, pentru ca vrea sa fie mereu "fruncea";
- cu FC Arges, pentru ca este "O istorie mereu prezenta".

[stefanm14]

cu Petrolul Ploiesti, pt ca crede ca ei o sa promoveze anul asta din seria B2 :

[Paul]

Cateva concluzii la care am ajuns despre eroul acestui thread, sper ca nu voi supara pe nimeni ca le scriu aici.

Cu ce echipa tine "Imparatul OLS"?

- cu Steaua, pentru ca voteaza in toate sondajele cu ei;
- cu Dinamo, pentru ca schimba regulamentul dupa cum e nevoie;
- cu Rapid, pentru ca este "Singur impotriva tuturor";
- cu Universitatea Craiova, pentru ca are temperamentul oltenilor si crede ca e "cel mai bun dintre oamenii cetatii";
- cu Timisoara, pentru ca vrea sa fie mereu "fruncea";
- cu FC Arges, pentru ca este "O istorie mereu prezenta".

Si din strainatate
- cu Liverpool , fiindca He`ll never walk alone , mereu cu delpiero langa el

[rasheedkpenny]

In cetatea OLS se lasase linistea in ultima vreme, doar disputele interne intre locuitorii diverselor zone ale cetatii mai dezmorteau din cand in cand atmosfera. Dublul turnir, ce urma sa aiba loc in curand, impartise locuitorii cetatii in doua: pe de o parte un neam patimas, cu traditie, intalnit destul de rar in cetatea OLS - neamul Rapizilor; de cealalta parte un neam tanar si foarte raspandit, neamul Steleilor.

Turnirul adusese neamului Rapizilor recunoastere din partea multor alte neamuri. Daca neamul Polizilor era cumva infratit cu cel al Rapizilor, alte neamuri pana atunci indecise - neamul Valahilor, neamul Cainilor Razboinici - au ales sa treaca de partea Rapizilor. Dar numarul Steleilor era prea mare, coplesind neamul Rapizilor si pe simpatizantii acestora. In ultima vreme Imparatul incredintase o parte din atributiile interne unor oameni tineri, dar destoinici, Dreiush si Delpi. Daca pana atunci alesii pentru atributiile interne erau doar din Neamul Steleilor, Imparatul cedase - fortat sau nu - si a incredintat o parte din atributii si unui urmas al Rapizilor.

Curios era faptul ca Imparatul era un sustinator al Steleilor, pronuntandu-se de cateva ori in favoarea lor. Poate din cauza ca Paulus ii era foarte drag, poate Frizeru' era servitorul perfect - asta dupa ce isi omorase fara mila fratele geaman, sau poate ca Imparatul a fost de partea Steleilor de cand se stie... oricum un lucru il nelinistea. Locuitori importanti ai cetatii: Fratii Buzesti din Neamul Rapizilor, Stea Intunecata din Neamul Bârsenilor, Cuviosul Teodosie din neamul Vulturilor, cel mai bun neam dintre neamuri - Valahii, i-au demonstrat Imparatului simpatia nepotrivita pe care o avea pentru neamul Steleilor. Imparatul era acum decis, acest lucru trebuia schimbat...

Imparatului îi placeau hainele noi, dar ii placeau atat de mult, incat el îsi cheltuia averea numai pe haine. Când se plimba prin diferitele ograzi el nu avea alt gând decât sa-si arate hainele noi in fata tuturor locuitorilor cetatii. Ce prilej mai bun de a face acest lucru decat inaintea marelui Turnir?
In fiecare ceas al zilei, Imparatul se plimba prin cetate impreuna cu Paulus. Da, ii era drag Paulus... dar mai draga ii era garderoba pe care Paulus o cara in spate. Fel de fel de haine, care mai de care mai frumoase, care mai de care mai scumpe, asta era garderoba imparatului. Oare Paulus aprecia la adevarata valoare misiunea pe care i-o incredintase Imparatul?

In plimbarea sa Imparatul ajunse in ograda Amestecatelor, pe aici treceau tot felul de straini. Imparatul nu mai trecuse de mult prin aceasta ograda, dar era un prilej deosebit sa-si arate garderoba. Acesta nu mai impresiona pe nimeni cu tinuta sa, Ofelia si Folositor - cei doi stapani ai ograzii, erau obisnuiti cu stilul Imparatului. Sa fie oare intalnirea de taina de la Hanul Jienilor care a subminat autoritatea Imparatului? Sa fie altceva? Atunci aproapte toata "floarea cea vestita" a cetatii, cu vechi (Gigi Bucurosul, Pitzurca) dar si cu noi au tras un ospat pe cinste. Imparatul nu fusese invitat, garderoba sa era arhi-cunoscuta de toata lumea... Acum, in ograda Amestecatelor doar strainii erau uimiti si impresionati de hainele Imparatului si de alaiul care-l insotea.

Intr-o zi de primavara iata ca au aparut doi pungasi care se dadeau drept mari mesteri tesatori, stiind a tese cea mai minunata stofa din lume. Nu numai culorile si desenele erau nemaipomenit de frumoase, dar hainele facute din aceasta stofa aveau o însusire ciudata: se faceau nevazute pentru orice om care nu-si îndeplinea bine slujba, sau care era marginit la minte. Astea-s haine deosebite se gândi Imparatul, cu ele am sa pot cunoaste destoinicia oamenilor mei si am sa pot deosebi pe cei destepti dintre prosti.

Imparatul dadu îndata o mare suma de bani celor doi pungasi, ca ei sa-si înceapa lucrarea cât mai repede. Imparatul era un
curios din fire, putea "afla" din izvoarele cetatii orice dorea, ajutat de misteriosul Grecu, pe care nimeni nu-l vazuse niciodata. In curiozitatea sa, imparatul trebuia sa stie in ce stadiu au ajuns tesatorii sai in ceea ce le incredintase, si i se umplea inima de grija, gândindu-se ca cei prosti si nedestoinici pentru slujba lor nu vor putea sa vada stofa. Nu doar ca se îndoia de dânsul, dar totusi chibzui ca ar fi bine sa trimita întâi un slujitor, care sa vada lucrul înaintea lui.

Imparatul se decise sa-l trimita pe cel bun ministru al sau de odinioara, Azzurul pentru a vedea ce au lucrat tesatorii; Azzurul era un tanar urmas al neamului Valahilor, dar plecat inca din frageda pruncie pe taramuri musulmane, de aceea "uitase" de vremurile de glorie ale Maximei Valahilor.
Imparatul avea incredere in Azzurul, el deosebindu-se dintre toti slujitorii prin desteptaciunea si prin vrednicia lui - de aceea il trimise Imparatul de indata sa vada stofa "nemaivazuta". Ajuns in tesatorie, Azurrul, deschizând ochii mari, isi dadu seama ca nu vede nimic... stofa fiindu-i invizibila. Nu-i venea sa creada! Azzurul nu scoase nici un cuvant in fata tesatorilor, dar cazu pe ganduri... sa fie el nevrednic? Nu trebuie ca cineva sa banuiasca una ca asta. Sa fie el oare chiar atat de nevrednic? Atunci s-a decis! Nici nu va indrazni sa-i spuna Imparatului ca stofa e invizibila. Ce ar crede imparatul?

Dupa ceva timp Imparatul trimise un alt slujitor credincios, pe Paulus, sa vada stofa si daca tesatorii mai au mult pâna s-o ispraveasca. Acestuia i se întâmpla acelasi lucru ca si ministrului: se uita si iar se uita, dar nu vazu nimic. Cu toate astea prost nu sunt! se gândi Paulus. Pesemne ca nu sunt vrednic de locul meu? Asta-i cam ciudat, sa iau bine seama sa nu mi-l pierd. Apoi lauda si el stofa, si îsi arata admiratia pentru alegerea culorilor si mai ales a desenului.

In urma laudelor celor doi slujitori ai sai, vru si împaratul sa vada stofa "nemaivazuta" cât era înca pe razboi. Insotit de o multime de oameni alesi, printre care erau si cei doi credinciosi Azzurul si Paulus care vazusera stofa, se duse în sala unde cei doi pungasi teseau zi si noapte. Ajuns acolo nici imparatul nu vazu nimic. "Ce-i asta, se gândi împaratul, eu nu vad nimic! Asta-i îngrozitor! Sunt eu oare un prost? Ori sunt nevrednic de a fi Imparat? Niciodata nu mi-as fi putut închipui, ca tocmai mie sa mi se întâmple o asemenea nenorocire". Imparatul, ca sa-si ascunda nevrednicia clatina din cap cu un aer satisfacut si privi spre razboaie dar fara a îndrazni sa spuna adevarul.
Chiar si slujitorii sai, Azzurul si Paulus se uitara lung, fara însa a vedea nimic si zisera si ei ca Imparatul. Ce nu fac ei ca sa fie Imparatul fericit? Acestia îl sfatuira chiar sa îmbrace hainele din stofa asta la cel dintai mare eveniment, Turnirul. Imparatul era multumit de cei doi sarlatani, acestia urmau sa fie decorati in curand si sa primeasca rangul de Mari Tesatori ai Curtii.

Toata noaptea în ajunul marielui Turnir tesatorii vegheara si lucrara la lumina lumanarilor. Lumea toata vazu ce osteneala îsi dadeau sa gateasca hainele noi ale Imparatului. In sfârsit se facura ca scot stofa din razboi, taiara în aer cu niste foarfeci mari, cusura cu un ac fara fir, apoi spusera ca haina-i gata. Împaratul, urmat de aghiotantii lui, se duse s-o vada si pungasii, ridicând un brat în aer ca si cum ar fi tinut ceva, ii aratara pe rand: pantalonii, haina si mantaua. Totul e usor ca pânza de paianjen spusera tesatorii. Nici o grija sa n-aveti c-o sa va fie vreodata grea o asemenea haina; asta-i si cea mai minunata însusire a acestei stofe.

Maria Sa se dezbraca, tesatorii il imbracara pe rand cu hainele "tesute", sub privirile celor doi slujitori. Mirati, slujitorii laudara tesatura in care era imbracat imparatul. Acesta se mai întoarse înca o data în fata oglinzii, ca sa-si priveasca bine înfatisarea lui mareata, si pleca la marele Turnir.

Pe când împaratul mergea mândru in noile straie, locuitorii modesti ai cetatii stateau pe ulite si pe la ferestre si ii strigau imparatului: "Ce mai haina stralucita! Ce frumoasa trena are! Si ce croiala minunata!"
Slujitorii se fereau sa spuna ceva, ca nu cumva sa se bage de seama ca ei nu vad nimic; s-ar fi dat de gol numaidecât ca sunt prosti si ca sunt nevrednici de slujba lor. In randul oamenilor modesti, niciodata hainele Imparatului nu stârnisera o mai mare admiratie.

Atunci aparu Comul, un copil mic la stat mare la sfat, era un baiat vrednic, fusese luat inca de la inceput sub aripa protectoare a celor vechi si intelepti din Cetate. Acesta striga cat il tinu gura: "Dar eu vad ca Imparatul n-are haine deloc"... si de indata rosti si multimea cuvintele copilului: "Imparatul n-are haine deloc!" striga în sfârsit si norodul.

Imparatul fu grozav de jignit, caci i se paru ca avea dreptate. Asa era. Totusi se socoti în gând si isi lua hotarârea: "Orice-ar fi, trebuie s-o duc de-acum pâna la sfarsit!", si îsi ridica apoi cu mai multa mandrie, capul; si slujitorii tineau înainte, cu respect, trena care nu era.


Adaptare dupa "Hainele noi ale împaratului" de Hans Christian Andersen

Sper sa nu-mi iau ban pentru asta! Am incercat si eu...

[rasheedkpenny]

Marele Turnir trecuse, rusinea pe care o traise Imparatul - cu straiele sale cele noi - trecuse si ea, si totul se parea ca isi va relua cursul de odinioara.
In ultima vreme Imparatul adormea linistit, prea linistit. Chiar si visele sale in care castiga razboaie contra Canadienilor nu il mai satisfaceau. Nici chiar visele in care se vedea preamarit si respectat de toti cetatenii nu mai aveau farmecul de odinioara.

Isi aminti din nou de inceputuri si de prima caramida pusa la temelia Cetatii, ce vremuri! Il apuca nostalgia. In acele timpuri Imparatul era un neinitiat in treburile cetatii si de n-ar fi fost Cuviosul Teodosie - staretul cetatii, Imparatul ar fi ramas neinitiat. Cat de bun si de intelegator fusese Cuviosul Teodosie, atunci cand acesta il invata tainele Cartii IP-urilor. Si acum isi aducea Imparatul aminte cum statea pe genunchii staretului si la lumina sfesnicului deslusea pentru prima data secretele Cetatii.

Ce mult se schimbase Cetatea de atunci, lumea era acum mult mai rea. Sa fie oare supusii sai de vina? Imparatul auzea voci cum ca s-ar pune ceva la cale , ca Cetatea s-ar putea rascula si ca tocmai el, Imparatul, ar fi ars pe rug. Dar oare erau aceste vorbe adevarate, sau existau doar in mintea sa? Auzise si de intalniri ale Valahilor, la care curteni din Cetate ar pune la cale rascoala. Oare asta explica de ce el nu era niciodata chemat la intalnirile Valahilor... Oare? Sau pur si simplu nu era dorit de nimeni, la fel ca in frageda-i copilarie?
Ce putea face el, Imparatul, pentru a impiedica rascoala in Cetate? Atunci se intoarse cu fata spre oglinda si cu gandul spre bunul si nedespartitul sau prieten de-o viata, Grecu':

Imparatul: - As putea sa sacrific toti valahii ramasi prin Cetate, asta ar taia din elanul complicilor!
Grecu: - Nu e o idee prea buna! Oricum nu mai sunt asa de multi, au plecat din cetate dupa executia publica a Stapanului Ograzii, edMundi.
Imparatul: - As putea sa-l sacrific pe cel mai batran dintre Buzesti, sa-l trimit in exil in alta Cetate. Din cate am auzit el ar fi unul dintre initiatorii rascoalei. Niciodata nu l-am avut la inima!
Grecu: - Nu, nu are rost. Buzestii au multi prieteni, acest lucru n-ar fi bine vazut chiar de catre sustinatorii tai. Si in plus nu sunt cei mai importanti!
Imparatul: - Atunci ce e de facut? Mani****m supusii si curtenii cu o noua numire scandaloasa? A functionat de fiecare data in distragerea atentiei, vezi Azzurul, Paulus.
Grecu: - Nu! De data asta nu mai numim pe nimeni, ci o sa raspandim zvonuri, poate dezbinam posibilii rasculati.
Imparatul: - Suna ciudat, cu cine te-ai gandit sa incepi?
Grecu: - Conteaza cu cine termin... nu cu cine incep! Stiu ca esti nemultumit de punerea ta "in umbra" in Cetate. Stiu ca exista alti curteni mult mai respectati.
Imparatul: Ofelia, stapana amestecatelor?
Grecu: - Nu, e mai important decat Ofelia!
Imparatul: - Staretul Teodosie? El e ultimul? Crezi ca este unul dintre rasculati?
Grecu: - Cuviosul Teodosie a luat parte la multe dintre intalnirile Valahilor, alaturi de alti curteni. Exista letopisete care atesta aceste lucruri. Tradatorii sunt multi, dar se vor elimina singuri mai devreme sau mai tarziu.
Imparatul: - Dar cu Teodosie m-am sfatuit de multe ori, de fiecare data a fost un sfetnic bun!
Grecu: - Nu fi naiv... Teodosie te-a sfatuit astfel pentru ca vrea sa cucereasca Cetatea, sa o conduca impreuna cu Valahii si cu alti curteni; in schimb tu vei fi in cel mai bun caz intemnitat... sau mai rau, ars pe rug in Curtea Palatului. Ce alegi?
Imparatul: - Se pare ca nu prea am de ales... ce vom face?
Grecu: - Lasa totul in seama mea, doar in seama mea... iar tu "fa-te ca lucrezi" ca si pana acum!

Zilele de primavara trecura, astenia trecu si ea. Intre timp Folositor plecase din Ograda Amestecatelor, Ofelia era singura peste atatia supusi ai Imparatului, intr-o Ograda atipica restului Cetatii. Chiar si Cuviosul Teodosie, pana atunci un sprijin pentru Imparat, curte si curteni, se decisese sa parareasca temporar sau definitiv Cetatea. Motivele erau clare, Imparatul devenise insuportabil. Alaturi de Teodosie, din simpatie, plecara de la curte si Dreiush, Iulianus, Marchizul, Edgar, Adevaratul, SteaIntunecata... cine va mai urma?

Zvonurile imprastiate de Imparat si faptele sale (executii publice, intrigi inventate) indepartasera pana atunci multi curteni importanti, unii renuntasera dezamagiti de favorurile prezentei lor la curtea Imparatului, altii renuntand din prea multa demnitate si bun simt.

[Vadim]

Preacurviosul incerca in ultima vreme sa toarne cianura in urechea Imparatului. Azi o picatura, maine alta. Imparatul nu mai auzea bine, s-a dus sa isi scoata dopurile, dar degeaba. Problema cu auzul persista si nu era de la mustele din jur.

Mai sa fie? se freca Imparatul in ureche cu degetul mic a carui unghie fusese lasata din necesitate special mai lunga.

Si a inceput nitel sa interpreteze semne. Marele Alpinist, recordman mondial si la cea mai lunga coloana vertebrala din lume, mergea zilnic la biserica. Spovedanii zilnice, lungi. Confesiuni grele. Preacurviosul incerca sa tina secretul profesional in dosare puse bine, ordonat, pe litere. Sfantul Andrei si el, spovenanie, ore de spovedanie si cruci pana in pamant... Hadrianus scria si el la comanda, 6 euro cuvantul...

Mai sa fie? se scarpina iar Imparatul. Parca si cealalta ureche il manca. Hm? Tocmai preacurviosul? El, acest monument de granit, acest vultur de mare inaltime (care zbura chiar si fara parasuta) sa fie de fapt o cioara vopsita cu H5N1? Acest condor cu privirea agera sa fie numai un uliu de starvuri? El, caruia ii daduse tita de mic? El, care fara Imparatie, ar fi numai presedinte intr-o republica bananiera, dand bice unor negri pe plantatie?

Imparatul tot nu credea. A inceput sa sape si el in arhive. Precurviosul preacurvea des in ultima luna. Barbati sau femei, nu mai conta. Spovedanie dupa spovedanie, caramida dupa caramina. Zi de zi copia pe ascuns cartile imparatiei. Boala avansase, iar Preacurviosul voia propria imparatie. "My precious, my precious, la tine am visat de doi ani incoace... Vino aici, my precious, acum e momentul"... il auzi Imparatul soptind cu o voce harsaita, in somn.

Imparatul aproape isi smulse urechea. Auzul se estompa, parca si vazul ceda. Mai sa fie?

A scos calm pistolul, l-a sters de o urma de creier ramasa cine stie de unde, cine stie de cand, cine stie de la cine... Nu il mai folosise demult, dar altii avusesera grija aproape zi de zi sa mai traga cate un glont mortal, lasand vina crimelor pe umerii posesorului armei...

A pus un glont de argint, primit de la Hemingway in Africa. A tras cocosul. A pus teava in gura. A apasat pe tragaci. Glontul a trecut prin paladin si a iesit pe la baza craniului. Se auzi un oftat si un zgomot greu ca un sac de cartofi cazut pe podeaua rece. Era preacurviosul, care din spate tocmai voia sa bage cutitul in Imparat. Preacurviosul zacea intr-o balta de sange. Imparatul era bine, numai putin ametit. Avu puterea sa aplaude cu o singura mana.

Din ziua aceea Imparatul incepu brusc sa auda mai bine. Imparatia plasata in centrul Europei tocmai avortase in Africa o republica bananiera. Dinspre Africa spre Gibraltar, pe aripile levantului, veneau uneori niste horcaieli: "my precious, my precious...".

Vantul batea molcom dinspre Vest.

[delaoltenia]

Imparatul OLS, cel care stie pretul a toate si valoarea a nimic. Sa ne traiesti intru multi ani, Maria Ta!!!

[Numero Dieci]

Mai iesi pe afara.