Vrem să jucăm în Cupele Europene"

Cristian Rafa

Astăzi, cu începere de la ora 17.00, în Sala Polivalentă "Lascăr Pană", va avea loc meciul de handbal feminin între HCM Baia Mare și Tomis Constanța, din cadrul etapei a XX-a a Ligii Naționale. Meciul, de o importanță maximă pentru ambele echipe, va fi unul de foc deoarece o victoria oferă celor două combatante șanse de accedere în Cupele Europene.








"Ne bazăm în principal pe forța întregii echipe, dar să nu uităm că la Brăila am pierdut pe seama arbitrilor după ce am condus cu șase goluri. Sperăm ca de data aceasta arbitrajul să fie corect și că observatorul venit de la Brașov va îndrepta eventualele abateri", ne-a declarat Daniel Kotecz, directorul sportiv al HCM Baia Mare, referitor la arbitrajul cuplului Belu - Dobre din București, cei care vor conduce la centru și meciul de astăzi. Mai sunt șase etape din retur și va fi o luptă încrâncenată pentru o eventuală calificare în Cupele Europene. Înaintea meciului de astăzi HCM Baia Mare ocupă locul VII, cu douăzeci și două de puncte, în timp ce gruparea de la malul Mării se află pe poziția a V-a, cu 25 de puncte. Prețul unui bilet la partida de astăzi va fi de 5 lei, iar în plus la intrare fanii vor putea achiziționa fanioane, autocolante și fulare cu echipa HCM Baia Mare.

detectivul de presa