Va scrie unul dintre romanii jigniti si revoltati. Desi nu am decat 18 ani, am urmarit cu sufletul la gura meciul Romania-Danemarca. Mi-am dorit la fel de mult ca si echipa nationala sa ne calificam, pentru ca in ultimul timp nu ne-am mai bucurat la fel de mult ca inainte de succesele nationalei in jocurile Campionatului.
Stiu ca poate uneori nationala nu s-a straduit indeajuns, desi unii jucatori promit mult. Dar cu siguranta in acest meci i-am dat Danemarcei o lectie de fotbal. Doar ca in seara de 10 septembrie am dus o lupta, nu atat cu danezii, cat cu arbitrul, care ne-a aratat cata importanta si respect ni se acorda, „respect” pe care si l-a asigurat „domnul” Mayer. Oriunde mergem si orice facem suntem defavorizati si priviti cu ochi rai. Poate ca nu suntem apreciati din punct de vedere economic si social, dar de ce trebuie ca totul sa aiba iz politic? De ce nu pot fi oamenii mai obiectivi? Pentru ca aceasta este prima obligatie a unui arbitru. Este pacat ca si in sport se intampla astfel de nedreptati.
Dar nu inseamna ca trebuie sa suportam de fiecare data cu stoicism deciziile incorecte ale celorlalti. Pana cand vom mai suporta? Nu suntem obligati sa acceptam orice datorita asa-zisei „pozitie slaba” in viata politica si nu numai. Trebuie sa protestam, pentru ca si noi romanii, avem un cuvant de zis, datoram acest lucru echipei noastre. Poate am irosit, intr-adevar mai multe sanse, dar macar am jucat cu demnitate.
In speranta ca alaturi de protestul meu se vor alatura cat mai multe si vor avea ecou, va rog sa nu lasati o nedreptate sa ne descalifice.
Va multumesc.
:x