Capitolul I: Provocarea
Soarele blând de toamnă mângâie pământul cu razele sale. O nouă zi aceleași provocări. Aceeași dorință de a aduce zâmbetul pe chipul micilor pacienți. Ajuns la serviciu în cadrul unui spital de provincie mă așez pe scaunul cuvenit, asist la raportul de gardă care se desfășoară zilnic. Apoi îmi consult agenda, stabilesc ce este de făcut pentru ziua respectivă și mă pregătesc să îmi încep activitatea cotidiană. Monotonia zilei a fost însă spartă rapid:
-Duarte am să te rog când ai timp la dispoziție să stăm de vorbă; vreau să te rog ceva zise Georgiana sau Geo cum îi spuneam noi, o bună prietenă și colegă.
-Desigur, preconizez că în jur de 11 după ce face Doamna Profesor vizita la pacienți și văd ce este de făcut îți dau un semn.
Am pornit agale spre saloane. Mi-am consultat agenda: o rinofaringita acuta, o bronsiolită acută, doua cazuri de pneumonie și un caz de infecție respiratorie acută de etiologie neprecizată. La acesta din urmă trebuie să solicit la laborator dozare de anticorpi, să cer o radiografie.
În minte însă am o mulțime de gânduri: Ce dorește să îmi spună Geo ? și mai ales de ce tocmai mie ? Suntem un colectiv de 7 persoane, 5 fete și 2 băieți. Știu că are o prietenă bună. De ce să nu-i spună ei ? Sau poate i-a zis înainte ? Întrebări în acest moment fără răspuns.
Am efectuat vizita, am evaluat starea prezentă a pacienților, am stabilit tratamentul de urmat. Am răspuns întrebărilor Doamnei Profesor, am notat ce era de notat. Au mai venit 2 internări, pe care le-am preluat. Am realizat examenul clinic, am solicitat analize.
Din instinct m-am uitat la ceas. Ora 10.40. Am răsuflat ușurat. Nu îmi stă în fire să întârzii sau să nu îmi respect promisiunile. În regulă poate că nu am promis nimic dar acel „desigur” spre această idee se încadra. Pe la 10.50 i-am trimis un mesaj Georgianei -ne vedem la 11.00 la chioșcul cu cafea din curtea spitalului? Răspunsul a venit prompt: În regulă! Voi fi acolo la 11.
Am coborât pe scări de la etajul VIII până la parter. M-am uitat la cer. Parcă prevestea ceva, pe jumătate albastru senin, pe jumătate întunecat. Un vânticel a început să își facă simțită prezența. Am ajuns la chioșc cu câteva minute înainte de ora stabilită. M-am salutat cu un coleg de pe ortopedie. Am studiat lista de produse gândidu-mă ce cafea să îmi aleg apoi a venit Geo:
-Bună Geo, ce dorești să îți iei ? Plăcerea este de partea mea !
-O cafea cu lapte fără zahăr !
-Bună ziua, două cafele cu lapte fără zahăr vă rog ! Nu sunt mare băutor de cafea dar atunci când beau îmi place să simt aroma cafelei tare !
Am luat cafelele și m-am retras cu Geo într-un mini-separeu. Am luat cuvântul:
-Spune-mi te rog, ce dorință ai ?
-Duarte am nevoie de tine. Pot spune că ești ultima mea speranță.
-Ce s-a întâmplat ?
-Am nevoie de ajutorul tău. Am chibzuit câteva zile până să fac asta. Mă urmărește cineva.
-Cum ai ajuns la concluzia asta ?
-De aproximativ 2 saptamani primesc apeluri cu număr necunoscut. Nu vorbește nimerni.Se aude doar o respirație. Și ieri am primit acest mesaj „ Timpul trece tic-tac. Ne vom vedea curand. Tic-Tac!”. În plus când am mers spre casă m-am simțit inconfortabil ca și cum am fost urmărită de cineva. M-am întors dar nu era nimeni. Crede-mă nu sunt nebună, apelurile, mesajul.
-Stai liniștită, Geo! Chiar dacă nu am fost foarte apropiați până acum să știi că eu sunt omul care să te asculte. E valabil și pe viitor dacă vei avea probleme eu te voi asculta. Să continuuăm așadar cu urmărirea. Bănuiești pe cineva ?
-Nu, pe cine să bănuiesc ?
-Ai mai primit amenințări în trecut ?
-Nu.
-Gândește-te bine. Ai deranjat pe cineva ? Ai comis o eroare în managerierea unui caz ? Scuze că trebuie să te întreb aceste aspecte dar este important.
-Mi-am dat silința la fiecare caz să fie totul bine. Dar știi și tu că în meseria noastră boala învinge uneori.
-Adevărat. Ca să te pot ajuta va trebui să te însoțesc până acasă dacă îmi permiți. De asemenea vreau să văd cu cine ai vorbit în mediul online. Este important acest lucru.
Reply With Quote