Sper ca macar comunicatul de maine dimineata sa soseasca la timp
Il astept pe Sumudica la fanatik cum il asteapta poporenii pe ne-a gigi, dupe meci
Sper ca macar comunicatul de maine dimineata sa soseasca la timp
Il astept pe Sumudica la fanatik cum il asteapta poporenii pe ne-a gigi, dupe meci
În ceea ce-l privește pe domnul Becali, cred că e supărarea unui om care n-a reușit să ne cumpere, așa cum a făcut-o cu alții
Am zis o echipa care se respecta le da 5 ceea ce noi nu suntem, slabi rau in aparare peTrolul. Dar au trolat rau retarzia jucatorilor nostri si lipsa de sfaturi la antrenamente.
Am zis ca batem cu 3-1 chinuit pe final dupa 2-1 tot meciul si probabil asa ar fi fost daca Burmaz dadea gol cand orice retardat da gol, el dublu retardat, altfel n-ai cum sa ratezi asa ceva. Pana si fara preluare in 7 metri din intoarcere trebuie sa dai gol acolo, el a facut preluare si a ajuns in 5 metri central pe poarta sigur, si dintre cei 4 metri dintre portar si bara, a dat in bara normal. Ce cretin dublu retardat! Asa ceva e de neiertat!
Si apoi in a 2-a repriza, iar o ocazie cat Dumnezeu, tot in 6-7 metri singur pentru 2 secunde, retardatu ala care a luat rosu la final, mingea i-a sarit perfect pentru bombeu cu dreptul, dar el e stangaci si mai e ceva, trebuie sa se uite la portar, desi in 7 metri central pe poarta cu mingea sarita perfect pentru sut, orice panarama de jucator da-n ea nu se mai uita la portar, si a mai lasat-o sa cada o data ca si cum fundasii erau la poarta cealalta si nu in careu la 4 metri de el. Fundasu la sacrificiu i-a luat-o normal. Alt dublu retardat.
Si toate astea sunt meritele lu Shucu c-a adus antrenor care habar n-are sa-i scoata afara din stadiul de retard prin a le zice ce sa faca in faze simple. Cum stie Shumudik, e maestru la a explica jucatorilor cum sa finalizeze faze simple. Si mi-au mancat si 1250 de lei ieri, normal. 550 pe victorie, 700 pe victorie fara egal. Nu mi-am imaginat niciodata ca suntem la nivelul asta de retard, retard cu diploma summa cum laudae! Jucatorii se kk pe ei pur si simplu exact cum au facut-o in play off-ul trecut, parca nici n-am intrat intr-un nou sezon! Antrenorul trebuie dat afara azi, daca te respecti, asa cum am zis saptamana trecuta. N-are nici o treaba. Alta molusca, de data asta si mai incapabila.
Bravo Shucule, baga-mi-as pwla-n maa-ta, iti spargi banii dar ii spargi si p-ai mei! Eu n-am milioane ca tine, bai lepra! Cumpara-ti un creier ca esti jnapan rau la materia cenusie si adu-l pe Shumudik o data! Creatura retardata c-ai adus doar retardati in club, de la banca tehnica a 3-a oara la rand, la o echipa intreaga, jumatate anu trecut, jumatate anu asta!
Din ce-am inteles, pe toate tricourile scrie clubul preferat sau clubul de inceput. Ceva club drag jucatorilor.
Drag de le-ar fi firezul, sa le luam grumazul, zic.
Last edited by Johnny D; 30th July 2024 at 08:19.
The difference between a good and an awesome diplomat is the ability to reconcile the arrogant assholes with the scardy whiners, it's almost an art really!
I know because I'M BOTH!
Hahaha, pai daca o iei pe ocazii, cu daca si cu parca, pot sa ti-l scot si eu pe Nasuc pe primul loc cu 9 puncte.
Ce-ati ratat voi e altceva, alea 2 ocazii nu se rateaza.
Ala da-n bara cu toata poarta-n fata, astalalt nici nu da-n minge cu toata poarta-n fata.
E mai usor sa inscrii de acolo decat din penalty, ca esti exact ca la penalty central pe poarta, de 2 ori mai aproape de poarta si cu mingea sub control. Asa ceva nu exista. Decat daca te apuca atac de panica cand sa dai in minge. Asta vina cui e? Management de oameni fara cap, retardati total, de la conducere la banca tehnica.
The difference between a good and an awesome diplomat is the ability to reconcile the arrogant assholes with the scardy whiners, it's almost an art really!
I know because I'M BOTH!
Citind "retarzia" unui prostovan pot spune ca_crapid din jumulesti este un club "dublu retardat".
Urmaresc o analiza pertinenta, sub titlul suculent 'Marius Sumudica a turbat de furie & l-a distrus pe Lennon' 🤣 Fabulos, bă!
Foarte pertinenta analiza lui Marius, speram, viitorul antrenor al nationalei
Sunt de acord ca unii antrenori vin chititi sa joace un sistem pe care-l au ei in minte, fara sa mai ia in considerare daca lotul e compatibil sau nu. Eu v-am spus de la inceput , Johnny, ca Gojkovic e nr 10. Acum, daca tu il iei sa il faci 8 si 6, el nu e asta. Nu are piciorul drept, ca daca il avea era macar la Voievodina, nu venea la Rapid. E un nr 10 in 4231, punct. Daca tu joci 352 si 532, s-ar putea sa nu mearga. Cred ca la fel si Jambor, nu am studiat, dar e posibil sa fi jucat 9 fix la alura aia, iar aici jucandu-se cu doua varfuri, nici el nu stie exact ce trebuie sa faca acolo. Bine, daca esti umpic de fotbalist, trebuie sa fii versatil, dar asta e fotbalul romanesc, cati jucatori poti roti pe posturi cand ai nevoie? F putini.
Plm, pe mine ma surprinde neplacut acest Borza, care nu se impune in fata lui Micovski pe postul de aripa stanga. **** mea, ce vrei mai mult, ce spuneai daca aveai DiMarco, Grimaldo si Alphonso Davies? Ca ii favorizeaza antrenorul pe aia, desi tu esti mai valoros?
Portarul e catastrofal, out. Si-au luat un fundas, merge. Acum, doua aripi, ca sunt posturile cele mai importante in acest sistem. Uitati-va ce cifre au Frimpong si Grimaldo din pozitiile astea care la noi nu exista in nicio analiza, toata lumea ii injura pe Jambor si Gojkovic Noi am avut problema asta la Dinamo, anul trecut, cu Amzar si Moura/Costin. Praf, praf, praf, 0 contributie. Degeaba joci, daca nu ai jucatori sa iti desfaca jocul pe laterale. **** mea, e elementar, cred ca noi la manager avem meciuri tactice mai interesante decat a fost asta dintre Topal si Lennon
În ceea ce-l privește pe domnul Becali, cred că e supărarea unui om care n-a reușit să ne cumpere, așa cum a făcut-o cu alții
Gigi Becali, criza de ras, in direct, dupa Petrolul - Rapid
Nepretuite emisiuni, multumim Pig Godacovici
În ceea ce-l privește pe domnul Becali, cred că e supărarea unui om care n-a reușit să ne cumpere, așa cum a făcut-o cu alții
Ce cauti tu, gasesti pe alocuri prin primavara la Champions League
Majoritatea antrenorilor au habar un sistem, restul este carpeala, valabil si afara.
Sumudica nu a luat interviul la multinationala, se exprima de "cartier", omul e pe "caterinca" nu corespunde profilului de la doamna de la RH
Nu inteleg nici acum care este legatura intre Sucu si ....Rapid in general
Gott würfelt nicht! Einstein.
Nu e nicio legatura, e o incompatibilitate vazuta si de pe lună 🤣 Dpdv al tehnologiei implementate, omul isi face drum cu maceta ca in junglele de langa Kinshasa RD Congo, ori asta se vede si pe teren sau in tribuna. O operatiune inutila, acolo trebuie teraformat 🤣🤣 ca pe Marte, altfel n-ai nicio sansa.
Ar fi avut un match-up mult mai bun la Dinamo, de ex, dar acolo se stie ca daca nu ai ascendent ********, nu ai nicio sansa 🤢
Singurii suporteri care au conducatorii pe care ii merita sunt la fcsb 🤣
*sekurist. Dinamo, sekuristi, v-ati prins voi 🤣
Am auzit si eu. Un deliciu. Doar ca el s-a abtinut mai mult ca mine, si nu trebuia.
Retardatii aia din club in frunte cu patronii i-au dat cu tifla, acuma poate sa le-o da inapoi, ca e meseria lui de analist. Si altceva nu prea ai ce alege decat fix ce-a spus.
Nu mai vorbesc in franceza la meciuri vitale in viata mea!
De-acolo mi se trage 100%.
Ne-am luat portar scotian, am rezolvat problema.
Sper sa-l joace la mijlocul terenului, ca acolo avem cele mai mari lipsuri.
Daca Shucu e dublu retardat si 1. aduce panarame pe banca tehnica si 2. ca sef de scouteri ca sa-i aduca panarame si de jucatori, ce vrei?
Shumudik liberi de contract aducea jucatori mai buni ca astia, si stia si juca cu ei, frate!
Mi-a dat si mie mesaj pe telefon dar l-am aruncat in hau imediat.
Nu am rezistat nervos cu nervii sa ma uit la asa ceva. Desi Sucu merita, de retardat imputit X 2!
Last edited by Johnny D; 31st July 2024 at 07:54.
The difference between a good and an awesome diplomat is the ability to reconcile the arrogant assholes with the scardy whiners, it's almost an art really!
I know because I'M BOTH!
Buna seara. Cat urineaza Neil tot lichidul de frână, Dinamo le umple sacul consatenilor primului ministru fecesebist 🤣
Buna seara.
Vezi ca e thd cu etapa 4 acolo
Sportul darama barierele rasismului !!!
Cel care cade dar se ridica este mai puternic decat cel care nu a cazut niciodata.
FC Dinamo face spectacol si se distanteaza in clasament de fc fc fc fc fcsb si FC Rapid.
In etapa 4, ma rog.
The difference between a good and an awesome diplomat is the ability to reconcile the arrogant assholes with the scardy whiners, it's almost an art really!
I know because I'M BOTH!
Dincolo, te rog
De fapt, nici nu stiu unde sa scriem. Daca Neil s-a pishat intre etapele 3 si 4, noi unde comentam?
În ceea ce-l privește pe domnul Becali, cred că e supărarea unui om care n-a reușit să ne cumpere, așa cum a făcut-o cu alții
Hopa, Dinamo da goluri peste tot, 3 in total, scor 2-1.
The difference between a good and an awesome diplomat is the ability to reconcile the arrogant assholes with the scardy whiners, it's almost an art really!
I know because I'M BOTH!