Dionysos, zeu al sevei umede care circula prin plante pare inocent însa devine nelinistitor ca zeu al vitei si al vinului iar apoi înspaimântator în ceremoniile orgiastice nocturne, la lumina tortelor, amestecând muzica, dansul, betia vinului, exaltarea oboselii noptilor albe, totul culminând prin devorarea rituala a carnii crude a unui animal identificat cu Dionysos. Act prin care adoratorii îsi închipuiau ca se contopesc cu zeul adorat. Dionysos a devenit un zeu al inspiratiei poetice, sugerând filosofului german Nietzsche opozitia dintre caracterului dionisiac, excesiv, lipsit de masura; de misunare exuberanta si caracterul apolinic echilibrat, masurat.
Cultul lui Dionysos în forma sa initiala presupunea sacrificii umane. Preotesele lui Dionysos-Bacchos, bacchantele sau menadele (adica nebunele) ardeau de viu un baiat în Beotia la sarbatoarea Agrioniei (a cruzimii). Tovarasii lui Dionysos, satyrii, barbatii-tapi au inspirat teatrul tragic grec. Misterele dionysiace practicate la Atena în sec. III î.H. erau dedicate lui Sabazios (numele trac initial al lui Dionysos). Extazul dionysiac revela separarea dintre suflet si trup si ducea la 'appetitus maximus mortis' care, dupa, expresia lui Martianus Capella, se manifesta la razboinicii traci. Experienta beatitudinii sufletului decorporalizat este sursa Orfismului.
Printul trac Orfeu era fiul regelui trac Oeagros al carui tata, regele trac Kharops ar fi fost întemeietorul religiei dionysiace. Dupa Diodor din Sicilia, Orfeu a schimbat multe lucruri în initierile orgiastice, de aceea misterele pe care le introdusese Dionysos sunt numite Orfice. Orfeu a înlocuit complet orgia ca sursa de extaz prin Catharsis, tehnica de purificare de origine apolinica. Puritanismul orfic este o inversare a religiei dionysiace, nu doar temperându-i excesele, ci prin excese contrare privind abstinenta alimentara, sexuala etc.
Succesul lui Orfeu printre tracii de sud a fost îndoielnic. Riturile salbatice dionysiace au continuat. Orfeu însusi a fost în final sfâsiat de Menade în cadrul ritualului dionysiac. Mitul despre esecul lui Orfeu de a salva din infern pe sotia lui Eurydice poate fi comparat cu succesul lui Dionysos care a scos-o din infern pe mama lui Semele nume înrudit cu Zamolxe si cu numele slav ĐĐ”ĐŒĐ»Ń (Zemlia ) = pamânt.
Totusi Orfismul si Dyonysismul, dezvoltându-se mai degraba paralel, au avut mare succes mai târziu în lumea elenistica si greco-romana.
În viziunea grecilor antici, Hiperboreea este un termen ce reprezintă teritoriul situat la nord de Istru (Dunăre). Etimologic, acest nume s-ar traduce 'dincolo de Boreas' (vântul nordic în viziunea grecilor). Pentru vechii greci, Boreas reprezenta o divinitate ce locuia în Tracia, iar tărâmul hiperboreean se afla 'dincolo de Tracia'.
Cea mai veche mentiune despre Hiperboreea o întâlnim la Herodot în opera sa Istorii (Cartea IV, capitolele 32-26). Pe lângă Herodot, care a preluat o parte din scrierile sale de la predecesorii săi Hesiod, Homer si Aristeas, toti scriitorii antici afirmă că getii erau un popor hiperboreean. Pindar, unul dintre cei mai cunoscuti poeti ai Greciei, consideră că Apollo, după ce a ridicat cu Neptun si Eac zidurile Troiei, s-a întors în patria sa de pe Istru, în Hiperboreea (Olymp. VIII, 47). Tot Pindar ne mai spune că hiperboreii de pe malurile Dunării adorau în 'Apollo ca zeu al luminii pe cel mai de seamă zeu al lor.' La Strabon aflăm că 'primii care au descris diferitele părti ale lumii spun că hiperboreii locuiau deasupra Pontului Euxin (Marea Neagră) si a Istrului' (Geografia. XI, 6, 2).
Savanții chinezi au reușit să transmită informație între două particule prin apa mării, reprezentând o premieră a acestui tip de comunicare cuantică.
În acest experiment care și-a dorit să demonstreze conceptul, informația a fost transmisă pe o distanță de 3,3 metri, într-un container ce conține apă marină, dar cercetătorii afirmă că pot fi capabili să folosească aceeași tehnică pentru a transmite informații securizate pe o distanță chiar și de aproape 900 de metri prin mare, scrie Science Alert.
Thomas Jennewein, de la Universitatea Waterloo (Canada), a precizat că o aplicație poate fi în cazul submarinelor care vor să transmită informații care nu pot fi receptate/citite de terți.
Noua tehnică are la bază fenomenul care se numește inseparabilitate cuantică (quantum entanglement), care înseamnă că două particule sunt legate una de alta într-o manieră care le face de nedespărțit, ceea ce înseamnă că ceea ce se va întâmpla uneia, o va afecta și pe cealaltă, necontând distanța dintre acestea.
Cu ajutorul acestui fenomen, savanții au reușit să transmită informații pe distanțe mari prin fibră optică și chiar prin spațiu deschis.
Totuși, până acum, nimeni nu a mai realizat o astfel de comunicație prin apă, întrucât se credea că apa va avea un efect de dispersie a informației (pe care îl are în cazul mijloacelor tradiționale de comunicație).
În cadrul acestui experiment, cercetătorii de la Universitatea Jiao Tong din Shanghai au folosit un container cu o lungime de peste trei metri, iar la capetele lui au stablit o pereche de fotoni inseparabili prin transmiterea unei unde de lumină printr-un cristal. De fiecare dată când polarizarea unuia dintre fotoni avea loc, perechea sa avea în mod automat polarizarea opusă. Astfel, oamenii de știință au putut transmite informație prin 3,3 metri de apă marină.
Un astfel de demers, transmiterea informațiilor în mare, este doar la început, dar cercetătorii estimează că același principiu poate fi folosit și în natură, putând comunica prin mare la o distanță de 885 de metri, deși alte grupuri de cercetători au pus limita de 120 de metri.
Cercetătorii de la Institut national de la recherche scientifique (INRS) din Canada au reușit să creeze un sistem utilizând un cip fotonic fabricat prin procese similare cu cele ale electronicelor integrate.
Astfel, echipa a demonstrat că fotonii pot deveni resurse importante atunci când sunt generate în forma qubiturilor de culori amestecate, scrie Science Daily.
Acești fotoni au mai multe culori simultan, iar culorile fiecărui foton din pereche sunt legate, indiferent de distanța de separare între aceștia.
Cu fiecare frecvență - sau culoare - reprezentând o dimensiune, fotonii sunt generați pe cip ca o stare cuantică (qubit). Până acum, știința informatică cuantică s-a concentrat în mare parte pe exploatarea qubiturilor bazate pe un sistem bidimensional, unde cele două situații sunt suprapuse (spre exemplu, 0 ȘI 1 în același timp, spre deosebire de modelul standard de 0 SAU 1). Funcționarea în domeniul frecvenței permite suprapunerea mai multor situații (spre exemplu, un asemenea foton poate fi și roșu și galben și verde și albastru), crescând astfel cantitatea de informație dintr-un singur foton.
Profesorul Roberto Morandotti, cercetător la INRS, confirmă realizarea unui sistem cuantic cu cel puțin o sută de dimensiuni, folosind această abordare, iar tehnologia disponibilă poate permite crearea unui sistem cu 9.000 de dimensiuni.
Această nouă abordare are potențialul de a îmbunătăți substanțial sistemele de telecomunicații care utilizează în principal semnalele clasice.
O nouă descoperire demonstrează legătura dintre actul decizional al oamenilor și matematică: cele mai iraționale alegeri pot fi explicate de teoriile mecanicii cuantice. Toate alegerile pe care le luăm coexistă în același timp, până în momentul în care luăm o decizie și celelalte posibilități dispar.
Cercetătoarea Zheng Joyce Wang de la Universitatea din Ohio spune că teoria cuantică ne permite să ne imaginăm fiecare opțiune posibilă până când ne decidem.
Trecerea de la particulele subatomice (domeniul teoriei cuantice), la deciziile luate cu discernământ este una mare. Se poate demonstra faptul că prezentul nesigur din fizica cuantică se potrivește cu cel din mințile noastre.
Unii oameni de știință au ajuns chiar la concluzia că creierele noastre sunt, mai degrabă, niște computere cuantice, dar informația a fost negată imediat.
Există atât de multe lucruri paradoxale în domeniul cunoașterii și, mai ales, în cel de luare a deciziilor. Când apare ceva care nu coincide cu teoriile clasice, îl catalogăm ca fiind irațional. Dar din perspectiva cunoașterii cuantice, unele descoperiri nu sunt deloc iraționale. Ele sunt consecvente cu teoria cuantică și comportamentul uman, afirmă cercetătoarea.
Astfel, decizile privind cina sau ce vei face mâine nu sunt ciudate, ci naturale. Wang spune că ambiguitatea mintală, cauza cunoașterii cuantice, înseamnă sentimente ambivalente.
Cunoașterea cuantică are loc atunci când, spre exemplu, te gândești la ce ai dori să mănânci la cină sau când cauți răspunsuri la întrebările Cu ce partid politic votezi? și Cum te simți?.
Concluziile lui Wang provin din mai multe studii. Cele mai recente sunt ''Direcțiile actuale din știința psihologică'' și ''Tendințele științelor cognitive''.
Deși cunoașterea cuantică este un domeniu relativ nou, ea poate explica unele comportamente iraționale, cum ar fi schimbarea opiniei personale despre o informație în funcție de natura acesteia.
Prin urmare, dacă pentru oamenii de știință durează la fel de mult să afle secretele creierului uman ca și înțelegerea deplină a mecanicii cuantice, ne așteaptă mulți ani de descoperiri și revelații.
Un cățel a devenit erou după uraganul Harvey. Animalul a fost surprins plimbându-se pe străzile orășelului Sinton, din Texas, lovit din plin de furia uraganului Harvey, în timp ce căra între colții săi o pungă cu mâncare pentru căței.
Animalul s-a pierdut accidental vineri noaptea în timpul uraganului devastator Harvey și a devenit simbolul neașteptat al rezistenței texanilor în fața urgiilor naturii, potriivit Houston Chronicle.
Otis, un metis ciobănesc german, a dispărut vineri seară din curtea unei case din Sinton, Texas. Stăpânul său, Salvador Segovia, de 65 de ani, supraveghea cățelul care aparține nepotului său de 5 ani, Carter, care părăsise orașul din cauza inundațiilor, scrie Mediafax.
Când Segovia a mers să verifice, vineri, ce făcea câinele, acesta a constatat dispariția patrupedului.
'L-am strigat pe nume și nu era acolo', a spus Segovia pentru Chron.com. Segovia a verificat și veranda casei sâmbătă dimineață și a observat că punga cu mâncare de căței a lui Otis lipsea.
Bărbatul a pornit în căutarea câinelui cu mașina și nu a trecut mult până când un vecin l-a avertizat că Otis se plimba în zonă târându-și punga cu mâncare de căței.
Un alt vecin, Tiele Dockens, l-a văzut pe Otis și i-a făcut o poză care a devenit virală. Imaginea a fost distribuită de zeci de miii de ori.
"Suntem o comunitate de aproximativ 6000 de oameni," a spus Dockens pentru site-ul Weather.com.
'Am ieșit să strângem crengile rupte de pe străzi. Familiile deja au început să facă curățenie. Orășelul nostru nu e alimentat încă cu apă și energie electrică. Mă aflam în zonă și verificam proprietățile familiilor și prietenilor care au decis să evacueze zona.'
Segovia l-a depistat pe Otis și a reușit să-l aducă acasă înainte de întoarcerea nepotului său.
'Otis este un câine special. Este de mare ajutor și îl liniștește pe Carter după vizitele sale la spital pentru astm și convulsii. Otis este și o celebritate locală. Otis poate merge la Dairy Queen și obține un hamburger. Este singurul cățel care are voie să se așeze în fața judecătoriei din oraș. E un câțel bun.', a mai spus Segovia.
Planul controversat a lui Elon Musk de a crea o interfață 'Matrix' ca va lega creierul uman de computer a fost dezvăluit. Numită Neuralink, compania condusă de Musk, are drept scop să creeze dispozitive care vor lega creierul uman de computere. Pentru acest proiect, Elon Musk a strâns până acum 27 de milioane de dolari americani.
Se dorește ca această companie să strângă o finanțare de 100 de milioane de dolari, deși Musk precizase pe Twitter că firma nu mai strânge fonduri, scrie Daily Mail.
Legătura dintre creier și computer se va realiza cu ajutorul unor dispozitive de dimensiuni micronice. Musk susține că interfața creier-mașină va fi vitală în asistarea oamenilor în competiția împotriva roboților din viitor.
Tehnica va include procedura de implantare a electrozilor în creier care într-o bună zi pot încărca și descărca gânduri, asemenea informației digitale.
De asemenea, Neuralink va lansa un produs care va ajuta oamenii care suferă de traume cerebrale rezultate în urma tumorilor sau infarcturilor, iar acest lucru în doar patru ani de zile.
Acesta a adăugat că în 8-10 ani tehnologia 'Matrix' va fi disponibilă tuturor.
În ultimă instanță, această simbioză inteligență artificială-om îl va ajuta pe cel din urmă să își îmbunătățească o serie de funcții și să dezvolte altele noi, precum telepatia.
Un grup format din 100 de experți în robotică și inteligență artifcială cer Organizației Națiunilor Unite (ONU) să interzică dezvoltarea și utilizarea roboților ucigași, aceștia fiind adăugați pe o listă a armelor ce ridică ''probleme etice,'' printre acestea se află și laserele care provoacă orbirea sau armele chimice.
Mustafa Suleyman din cadrul Google și Elon Musk, CEO Tesla, sunt printre cele mai cunoscute nume care au aderat la această listă formată din 116 experți care cer Organizației Națiunilor Unite interzicerea armelor autonome, informează Independent.
În decembrie 2016, ONU au votat începerea discuțiilor privind viitorul utilizării unor astfel de arme, inclusiv tancuri, drone și mitraliere autonome. Până în prezent, 19 dintre cele 123 de țări membre au cerut interzicerea armelor autonome letale. Unul dintre inițiatorii importanți ai scrisorii, Toby Walsh, expert în inteligență artificială din cadrul Universității din New South Wales, Australia, a prezentat scrisoarea în cadrul International Joint Conference on Artificial Intelligence din Melbourn.
În cadrul scrisorii este redactat faptul că ,,armele letale autonome ar putea produce a treia revoluție a armamentului. Odată dezvoltate vor permite producerea conflictelor armatele la un alt nivel, mult prea rapid pentru a fi înțeles de oameni. Aceste arme pot stârni teroare, arme pe care persoanele influente și teroriștii le pot utiliza împotriva po****ției inocente. Nu mai avem mult timp la dispoziție. Odată deschisă cutia Pandorei, va fi greu de închis''.
Scrisoarea se încheie cu o cerință pentru ONU, aceștia ar trebui ''să găsească o soluție pentru a ne proteja de aceste pericole''.
Tehnologia militară are o istorie de a experimenta cu noi abordări și cu noi metode care pot oferi un avantaj în teatrul de război. Se întâmplă ca un echipament din lumea civilă să fie adaptat nevoilor armatei, dar deseori acest lucru se întâmplă invers.
Mai jos sunt cinci exemple de ingeniozitate militară. Desigur, unele au avut mai mult succes ca altele, scrie War History Online.
Big Dog a fost invenția profesorului Martin Butler, fost director al secției de robotică de la Universitatea McGill. Invenția a fost dezvoltată în laboratoarele NASA. Având o înălțime de 75 de centimetri și o lungime de un metru, Big Dog este mai degrabă un câine mediu.
Inovația a fost că acest robot poate traversa și teren accidentat, cărând încărcături chiar și de 150 de kilograme. Poate urca sau coborî pante de 35 de grade fără să-și piardă stabilitatea și este mai util acolo unde vehiculele cu roți nu sunt utilizabile.
Fiecare dintre cele patru picioare are un sistem hidraulic. Mișcarea este controlată de computere sofisticate care răspund la senzorii instalați pe robot. Acest lucru permite computerului să realizeze ajustările necesare pentru a obține maximul de eficiență.
Așa cum am menționat la începutul articolului, inspirația poate veni de oriunde, chiar și de la hamsteri. Alergatul pe roată al micilor rozătoare pare o pierdere de energie, însă această energie poate fi utilizată pentru a împinge ceva înainte în loc să se învârtă pe loc. Pe această idee a apărut și tancul-minge.
Acesta a reprezentat și una dintre cele mai bizare invenții din timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Scopul lui era acela de a fi un vehicul de recunoaștere. Au fost produse foarte puține exemplare și nu se știe cu certitudine cum funcționau acestea sau cât de eficiente erau.
Ideea părea să funcționeze pe același principiu de bază ca al roților pe care aleargă hamsterii; fiind împinsă de mișcarea roții realizată de singurul ocupant al vehiculului.
Singurul exemplar care mai există este un model capturat de armata sovietică în 1945 în Manciuria.
Multe popoare europene iubesc scuterele. Mici, agile, se pot descurca în spații extrem de mici. Nu este surprinzător că armatele s-au gândit să monteze arme pe asemenea vehicule.
Acesta este cazul vehiculului Vespa, care în italiană înseamnă 'viespe'. Versiunea militară Vespa 150 TAP a fost realizată în Franța, făcându-și prima apariție în anul 1956. Pe acesta a fost montat un tun anti-tanc cu calibrul de 75 de mm.
Aceasta a fost o idee îndrăzneață a armatei Statelor Unite: un om de care este atașat un sistem de propulsie. Primele modele au fost realizate de Bell Aeronautical în anii '50 și nu au reprezentat un succes. Era nevoie de 19 litri de peroxid de hidrogen pentru un zbor de doar 21 de secunde.
Progresele tehnologice au făcut ca ideea să fie luată din nou în considerare în anii '90. Sistemul era propulsat cu vapori de apă supraîncălziți creați într-un cilindru de azot gazos. În ciuda faptului că sistemul era mai performant, utilizarea acestuia era limitată.
Email
Astăzi, email-ul este printre cele mai folosite aplicații moderne. Originea acestuia este în cadrul armatei SUA în anii '50 și '60. Războiul Rece devenise o bătălie a tehnologiei, mai ales atunci când Uniunea Sovietică a lansat primul satelit în spațiu în 1957.
Răspunsul Statelor Unite a fost de a investi în cercetare și în tehnologia comunicațiilor, astfel, în 1963, a fost stabilită Advanced Research Projects Agency Network (ARPANET).
Unul dintre proiecte era de a găsi metode de a primi și trimite informații rapid și sigur. La început, noile adrese de e-mail erau militare, dar odată cu trecerea timpului, valoarea acestei noi tehnologii a fost exploatată și de civili.
De asemenea, a fost necesar de a găsi o metodă standard de a identifica computerul care primea și trimitea mesaje. În 1972, inventatorul Ray Tomlinson, care lucra pentru ARPANET, a sugerat să folosească simplul simbol @. De aici s-a născut formula 'numele persoanei'@'numele computerului', iar principiul s-a păstrat până astăzi.
Planurile companiei Space X privind trimiterea unei nave fără echipaj uman la bord au fost amănate.. Elon Musk suține că misiunea va avea loc în 2020 deoarece compania trebuie să găsească o nouă cale de aterizare pe Planeta Roșie.
Inițial capsula Dragon a companiei Space X trebuia să utilizeze propulsoare pentru a amartiza pe suprafața Panetei Roșii în 2018, informează Mirror.
Însă, în prezent proiectul ,,Red Dragon'' a fost amânat deoarece compania dorește să schimbe modul de aterizare al capsulei. ,,Credeam că propulsoarele sunt cea mai bună soluție pentru o aterizare perfectă. Dar există o soluție mult mai bună, pe care noua generație de rachete Space X o va deține,'' a declarat Elon Musk.
Miliardarul ce deține Space X nu a oferit mai multe detalii cu privire la noua metodă de aterizare, dar a sugerat că siguranța este principalul motiv pentru această amânare.
Olanda va intra pe lista foarte scurtă de țări europene (care conține Slovacia și Cehia) care vor avea un hyperloop. O echipă olandeză de la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft) a construit deja centrul de testare pentru proiect.
Olandezii au câștigat ediția acestui an a competiției SpaceX care presupunea elaborarea unei noi tehnologii de transport, scrie Science Alert.
Ideea inginerilor va fi pusă în practică cu ajutorul companiei Hardt Global Mobility, în parteneriat cu TU delft, NS - regia de transport feroviar olandeză și cu compania de construcții BAM. Primul pas este construirea unui tub de 30 de metri.
Tim Houter, CEO-ul de la Hardt, a precizat că 'în acest centru vom testa toate sistemele care nu necesită viteze mari, precum sistemul de levitație, de propulsie și mai ales sistemele de siguranță'.
Această primă etapă va necesita o finanțare de 675.000 de dolari americani. Testul de viteză, alături de construirea liniei pentru acesta, va avea loc până în 2019, iar până în 2021 Hardt intenționează să stabilească o linie hyperloop între Amsterdam și Paris.
Faimosul antreprenor și miliardar Elon Musk și-a dezvăluit intenția de a construi un nou sistem de transport, extrem de rapid, care ar urma să parcurgă distanța de 600 km dintre orașele Los Angeles și San Francisco în doar 30 de minute - mai rapede decât un avion.
Elon Musk este celebru pentru ideile sale vizionare în materie de tehnologie: președinte al SpaceX, prima companie privată care aprovizionează Stația Spațială Internațională, el este, de asemenea, fondator al sistemului de plăți electronice PayPal și al companiei Tesla Motors, care fabrică mașini electrice.
Cel mai recent proiect al său este un mijloc de transport revoluționar, numit Hyperloop, care ar urma să lege cele două mari orașe vest-americane și despre care vom afla detalii abia la data de 12 august anul curent, după cum a anunțat Elon Musk.
În prezent, călătoria de la Los Angeles la San Francisco durează aproximativ 12 ore cu trenul, 8 ore cu mașina și cca. o oră și jumătate cu avionul.
Hyperloop-ul imaginat de Musk ar urma însă să parcurgă drumul în doar o jumătate de oră.
Totuși, nimeni nu știe deocamdată cum ar arăta acest nou mijloc de transport; Elon Musk nu a oferit niciun fel de detalii tehnice, iar specialiștii nu pot decât să facă presupuneri în privința principiului pe baza căruia va funcționa Hyperloop. S-a presupus că ar implica un tunel cu vid prin care ar circula un tren de tip maglev (cu levitație magnetică) ori un sistem de transport pneumatic, un fel de tren subsonic, care s-ar deplasa printr-un tub ce ar forma un traseu circular între cele două orașe.
Stimulând și mai mult curiozitatea tuturor în privința acestui proiect, Elon Musk a declarat că sistemul nu permite accidente, nu este afectat de condițiile meteo, poate atinge o viteză de 3-4 ori mai mare decât a unui tren rapid modern și de două ori mai mare decât viteza medie a unui avion.
De asemenea, a mai afirmat că sistemul poate fi alimentat cu energie solară și chiar va putea genera mai multă energie decât folosește. Costul construirii unui asemenea sistem ar fi de aproximativ 6 miliarde USD.
Antreprenorul a anunțat, de asemenea, că planurile proiectului Hyperloop vor fi publicate în sistem open source, făcând posibile sugestiile și observațiile critice din partea publicului, pentru îmbunătățirea proiectului.
Elon Musk a declarat că acest sistem va fi 'cel de-al cincilea pilon al transportului modern', alături de transportul rutier, feroviar, aerian și naval, dar nu a dat alte amănunte, sporind astfel interesul cu care toată lumea așteptă data de 12 augsut, când vor fi făcute publice detalii tehnice despre acest proiect revoluționar.
Un nou tip de dirijabil, finanțat de armata SUA, este gata pentru primul test.
Deși Aeroscraft va folosi doar o treime din combustibilul unui avion militar, el va putea transporta o încărcătură de trei ori mai mare. Mai mult, aeronava nu va avea nevoie de o pistă de aterizare.
Firma de aviație Aeros, din California, a lucrat la dezvoltarea Aeroscraft pentru mai mulți ani, iar specialiștii susțin că aeronava se află acum în stadiul final de creare. Compania a realizat un prototip prin care speră să demonstreze că întregul concept poate fi aplicat. Prototipul va avea o lungime de doar 77m, adică jumătate din modelul final.Cu toate acestea, el a fost conceput având la bază aceeași structură rigidă și cu același sistem de pilotare.
Acum, compania va trebui să demonstreze că dirijabilul poate decola și ateriza vertical, facilitând astfel livrarea.
Varianta finală a aeronavei, despre care se crede că va fi gata în 3 ani, va transporta o încărcătură de 66 de tone, cu o viteză de 120 de noduri (aproximativ 222 km/h), până la o înălțime de 5.500m. Cu un singur plin, Aeroscraft va putea străbate 5556 de kilometri. Invenția are posibilitatea de a revoluționa transportul aerian, permițând accesul la zone izolate. Crearea acestei aeronave a fost posibilă după descoperirea unui sistem intern pentru gestionarea balastului care permite operatorilor să controleze flotabilitatea aparatului prin comprimarea heliului din interiorul rezervorului și determinarea acestuia să devină mai greu decât aerul pentru decât aerul pentru a coborî.
Odată ce încărcătura este urcată la bord, dirijabilul se poate ridica prin transformarea heliului comprimat înapoi în gaz și determinarea navei să redevină mai ușoară ca aerul. Ulterior, cu ajutorul motoarelor turbopropulsoare Aeroscraft poate fi controlat.
Avantajul major este acela că, grație sistemului inovator, Aeroscraft nu are nevoie de o infrastructură terestră ci doar un loc suficient de mare pe care să aterizeze.
Primul dirijabil a fost creat de contele Ferdinand von Zeppelin, în 1900 cu scopul de a-l folosi ca pe o armă a Germaniei. Nava 'Graf Zeppelin' a fost dezvoltată de dr. Hugo Eckener, care a și zburat cu ea în jurul lumii în 21 de zile, în 1929. Ulterior, germanii au construit dirijabilul numit Hindenburg, care în ziua de 6 mai 1937, în timpul unui zbor spre SUA, a luat foc din cauză că era alimentat cu hidrogen și nu cu heliu.
În anul 1900, oamenii trăiau cu gândul la un viitor măreț. Ajunși la cumpăna a două secole, săreau cu gândul peste încă un veac, încercând să-și închipuie cum va fi lumea în anul 2000. În imaginația lor, acea lume a viitorului era po****tă cu tot soiul de minuni tehnologice - un fel de reprezentări hiperbolizate a ceea ce cunoșteau deja, progresul tehnologic din vremea lor îndreptățindu-i să spere că, în anul 2000, zborul va fi la îndemâna oricui, că mașinării automatizate vor face multe dintre muncile grele ale omului, că vom călători pe sub ocean la fel de simplu cum mergeau ei pe șosele și că o casă cu motor și roți, pe care s-o poți muta de colo-colo, așezând-o unde ți-o plăcea mai mult, va fi ceva ce-ar putea avea oricine. Ce s-a ales din aceste vise? Care dintre ele s-au îndeplinit, și cum?
Călăuza noastră în mintea plină de fantezie a europenilor de la 1900 va fi un teanc de cărți poștale ilustrate vechi de un veac: câteva provin din Germania, fiind tipărite la inițiativa fabricii de ciocolată Hildebrand, în scop publicitar; altele au fost realizate de desenatori francezi și editate cu prilejul marii Expoziții Universale de la Paris, din anul 1900.
Aceste expoziții erau, la acea vreme, cele mai de seamă evenimente ale lumii occidentale. Erau prezentate aici invenții recente, inovații, idei îndrăznețe care prefigurau lumea de mâine. Științele, arta, tehnologia se întreceau să ofere viziunea unui prezent efervescent și creator și a unui viitor magnific pentru omenire. Iar aceste cartonașe colorate erau un simptom, o manifestare a entuziasmului și încântării cu care Europa întâmpina izbânzile prezentului și nădejdile viitorului.
Ce aflăm privindu-le? De pildă, că oamenii erau preocupați până la obsesie de problema zborului, în asemenea măsură încât puneau aripi tuturor: pompierilor și polițiștilor de trafic, contrabandiștilor și vameșilor, poștașului, până și micilor ștrengari care adunau ouă din cuiburile păsărilor (la 1900, starea lumii și a faunei nefiind aceeași ca azi, această îndeletnicire - azi prohibită în țările occidentale - era nu doar permisă, ci chiar încurajată, oarecum; era o îndeletnicire specifică băieților, care încercau să-și facă niște colecții de ouă cât mai bogate).
Oamenii de acum un veac își maginau, așadar, că o grămadă de îndeletniciri care la 1900 se făceau per pedes vor beneficia, peste un secol, de forța aripilor.
S-a întâmplat așa? Nu prea, dacă privim lucrurile în spiritul în care le priveau străbunii. Din ilustrații rezultă că ei prevedeau un viitor strălucit aparatelor de zbor individuale, înrudite cu cele numite azi jet pack. Deși spectaculoase ca efect, acestea nu s-au răspândit până la a înlocui mașinile, așa cum păreau să spere oamenii acum un secol. Dar nu e exclus sa se petreaca și acest lucru, in viitor.
Însă în ceea ce privește aparatele de zbor în general, evoluția lor le-ar fi mulțumit speranțele: nu numai că zburăm mult cu avionul și elicopterul, ce cară deopotrivă oameni și mărfuri, dar am ajuns și pe Lună, ne-am "relocat" și pe Stația Spațială Internațională și acum ne pregătim de intrarea în epoca de aur a turismului spațial.
Ce minunății zburătoare mai vedeau ei în viitor? Taxiuri aeriene, plimbări cu zeppelinul (dirijabilul)... Uite, aici își imaginează zeppelinul drept un mijloc de a te plimba cu tot familionul, așa cum facem azi cu mașinile. La vremea aceea, lumea își punea mari speranțe în dirijabile; alte ilustrații le înfățișează participând la lupte aeriene sau transportând mari grupuri de persoane. Păreau, într-adevăr, foarte promițătoare; era înainte de tragedia cumplită a lui Hindenburg, marele dirijabil german care transporta pasageri între Germania și Statele Unite și care a pierit într-un nor de flăcări în anul 1937, ducând la moartea a 35 de oameni și arătând vulnerabilitățile acestui mijloc de transport. Niciodată zeppelinele n-au mai ajuns la gloria care li se prevestea. Cu toate că mai apar, când și când, proiecte de sisteme de transport cu ajutorul dirijabilelor, ele sunt, de fapt, puțin utilizate în ziua de azi.
În general, domeniul transporturilor era unul în care imaginația zburda, în 1900. Vizionarii închipuiau sisteme de deplasare, inviduală și colectivă, dintre cele mai creative, unele ingenioase, altele doar fanteziste. "Balenobuzul" ilustrat în prima imagine din articol este o mărturie a acestei fermentații creatoare a închipuirii, chiar dacă nu a fost niciodată construit și este prea puțin probabil să fie vreodată. În general, transportul subacvatic nu a evoluat atât de mult cum se credea la 1900, în sensul că vehiculele subacvatice care să transporte oameni nu sunt foarte răspândite. Submersibilele au rămas cantonate în domeniul militar, în mult mai mică măsură în cel al explorării științifice și în turismul de agrement, unde sunt folosite niște mini-submarine, ici-colo prin lume, pentru explorarea minunilor lumii de sub apă.
În general, n-am cucerit această lume a adâncurilor în măsura în care credeau străbunicii noștri că o vom face. Ei întrevedeau, de pildă, distracții inspirate de cele de pe uscat, de care erau pasionați oamenii pe atunci, dar care ar fi urmat să se desfășoare în mediul submarin: curse de pești în loc de curse de cai, partide de călărie pe cai de mare uriași etc. Deocamdată, nu se întâmplă așa ceva. Chiar dacă am izbutit să ajungem în cel mai adânc punct al oceanului, în marele abis al Gropii Marianelor, lumea submarină ne rămâne încă străină, la fel de puțin cunoscută și înțeleasă ca și spațiul cosmic.
Un domeniu în care, iarăși, se vehiculau viziuni îndrăznețe era cel al comunicațiilor. Interesant, într-o vreme în care, în orașe cel puțin, ziarele erau principalul mijloc de informare, oamenii își imaginau deja un jurnal de știri ascultat, nu citit, drept un mare progres. Jurnalul radiofonic încă există, deși a pierdut mult teren de când cu televiziunea și apoi cu Internetul.
Ei da, Internetul, asta e o chestie pe care străbunii chiar nu și-o închipuiau, se pare; însă, iată, surprinzător, se gândeau deja la un sistem de transmitere la distanță a imaginilor (cinema prin corespondență l-a numit cel cu ideea) care prefigura videotelefonia. Tare, nu?
Fascinați de posibilitățile uimitoare ale electricității, uimiți de complexitatea liniilor de producție din marile uzine, oamenii de la 1900 visau îndrăzneț la viitorul automatizării, care ar fi făcut mai simple muncile obositoare și repetitive de zi cu zi: fermierul ar fi coordonat, de la un pupitru de comandă cu butoane, mașinăriile care îndeplineau, în locul omului, grelele munci agricole; menajera ar fi pus la treabă un ansamblu complex de aparate electrocasnice pentru a face curățenie; până și frizerul ar fi fost înlocuit de un sistem robotizat care ar fi tuns, ras și frezat clienții în doi timpi și trei mișcări, cu maximă eficiență și precizie.
Chiar dacă, în general, mașinile agricole sunt conduse încă de oameni cocoțați în ele, se prefigurează, totuși, peste câteva decenii, o eră a mașinilor fără șofer, așa că viziunea străbunicilor ar putea deveni curând realitate. A fost inventat deja un aspirator care merge singur prin casă, făcând curat de unul singur. Cât despre frizerul robot, inventăm deja roboți care fac tot ce vrei și ce nu vrei, așa că de ce n-ar exista și unul specializat în servicii de frizerie? În fond, n-am inventat deja uluitorii roboți-chirurgi, care, în câteva decenii, ar putea face operații în locul medicilor?
O carte poștală cu o scenă care, dacă nu e ironică, atunci e tragicomică: școala în anul 2000. Prima observație: toți elevii par să fie băieți (ceea ce spune mult despre ideile de la 1900 privind educația și drepturile femeilor; din fericire, aici lumea occidentală a progresat mult). A doua observație: bine zicea cine zicea că lenea e mama tuturor invențiilor. În spiritul eliminării efortului în viața de zi cu zi, se preconiza învățarea prin activarea creierului cu ajutorul unor electrozi, se pare. (Remarcați simplitatea naivă a ideii: profesorul nu mai are altă treabă decât să toarne cărțile pe care le-a ales în pâlnia unui aparat; un elev învârte o manivelă pentru a genera electricitate și se presupune ca în interiorul aparatului se desfășoară un proces misterios și complex prin care cărțile sunt citite, informația din ele este extrasă și transformată în impulsuri electrice, care sunt transmise creierelor copiilor.)
Mai interesant este că și azi specialiștii în neuroștiințe se preocupă de găsirea unor modalități prin care informația să fie transmisă direct creierului, grăbind astfel procesul de învățare. (Până una alta, însă, tot strădania școlară clasică a rămas de bază.)
Ce mai visau oamenii acum un veac?
O casă pe roți? Păi, există deja rulote, unele chiar de lux. Și, în ciuda faptului că sunt considerate o pacoste pe șosele, îngreunând traficul cu volumele lor impozante, mersul lent și manevrabilitatea scăzută, au destui admiratori. E greu de spus care va fi viitorul lor, deoarece depinde mult de existența unei infrastructuri bine dezvoltate - autostrăzi (of!), spații de parcare, campinguri - și de prețul combustibililor.
Un tun pentru vreme bună! Se folosesc deja aparate pentru influențarea vremii (China a făcut-o, la jocurile I Olimpice de la Beijing, 2008). Având în vedere problemele de azi, nouă ne-ar trebui mai curând niște aparate de adus ploaia, decât de împrăștiat norii.
o gastronomie care ținea mai mult de laborator decât de fermă, grădină etc. (și, din păcate, aici ne-am apropiat mult, prea mult aș zice, de această viziune: ceea ce mănâncă azi lumea occidentală are o mare doză de artificial, de "laborator de chimie". Oare ce-ar fi zis lumea de la 1900 văzând numeroasele strădanii ale oamenilor de știință contemporani de a crea carne sintetică?)
E emoționant, totuși, să vezi acest univers de fantezii, dorințe și vise despre viitor ale lumii de la 1900, exprimate în culori pe petice de carton. Ce s-a ales din ele, în ce măsură am reușit să le transpunem azi în realitate - sunt întrebări ale căror răspunsuri alcătuiesc, de fapt, însăși povestea evoluției tehnologice și sociale a umanității, de o sută de ani încoace.
Anul acesta, vom fi 7 miliarde - 7 miliarde de făpturi umane vor locui planeta, folosindu-i resursele, cu sau fără recunoștință, cu mai mult ori mai puțin discernământ, constienti sau nu de impactul lor asupra a tot ceea ce e în jur. De la îndemnul biblic 'Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l supuneți', s-a ajuns azi la îndemnuri la responsabilitate privind numărul de copii pe care-i facem și la avertizări aproape isterice privind necesitatea scăderii vitezei cu care ne înmulțim. Trecând de la cantitate la calitate, nu doar câți vom fi, ci și cum vom fi - cum vor trăi oamenii, ce probleme vor avea, ce schimbări se vor petrece cu ei â sunt aspecte pe care încercăm să le prevedem, în încercarea de a îmbunătăți ce se poate îmbunătăți și de a ne pregăti pentru restul.
De curând, un amplu raport privind starea viitoare a lumii a fost dat publicității: 2010 Revision of World Po****tion Prospects este un ansamblu de previziuni privind creșterea po****țională a omenirii și anumite aspecte ale calității vieții oamenilor, elaborat pe baza unor indicatori statistici comunicați de țările lumii în anul 2010. Pentru prima dată, Organizația Națiunilor Unite își aruncă privirea până în anul 2100 pentru a prevesti viitorul umanității.
Deci, ce se va întâmpla cu noi până la sfârșitul acestui veac?
7 miliarde în 2011 - 9 miliarde în 2050 - 10 miliarde în 2085. Acestea sunt cifrele estimative furnizate de ONU, care a folosit diferite modele de predicție pentru a prevedea "încărcătura" umană pe care o va purta planeta în următoarele câteva decenii.
Pare enorm, mai ales că timpul pare să treacă atât de repede - ai impresia că acuși o să se facă anul 2050 și o să fim cu o treime mai mulți decât suntem acum.
Există și vreo veste bună? Oarecum. Rata creșterii po****ției a scăzut mult în ultimii 50 de ani și, după toate probabilitățile, va continua să scadă. Cu alte cuvinte, creșterea va fi mai lentă. În locul unei înșiruiri greoaie de cifre, care să argumenteze această evoluție, uitați-vă la animația de mai jos, care arată modul în care se estimează că va spori po****ția globului.
Vor fi, evident, diferențe mari între continente: Africa, de pildă, va ajunge de la 1 miliard de locuitori, cât are în prezent, la cca. 3,6 miliarde, în 2100.
Clasamentul țărilor, în funcție de mărimea po****ției, va suferi schimbări, unele previzibile, altele surprinzătoare.
Cele mai po****te țări erau în 2010: China (1.341 milioane locuritori), India (1.225 milioane), SUA (310 milioane).
Cum va arăta clasamentul în 2100, după estimările oficiale?
Locul I: India (po****ție estimată: 1.551 milioane locuitori).
Locul II: China (941 milioane - remarcabilă scăderea, dar cât de bine sau de rău va fi că scade po****ția Chinei, asta numai viitorul ne-o va arăta).
Iar pe locul III - surpriză! - ar putea ajunge Nigeria, țară care azi ocupă locul 7, dar care, având o rată mare a fertilității, va ajunge, se prognozează, la o po****ție de 730 milioane - cât toată po****ția actuală a Europei!
În momentul de față, 48 dintre statele lumii sunt incluse de ONU în rândul "celor mai slab dezvoltate țări" (Least Developed Countries - LDCs) - cu alte cuvinte, cele mai sărace țări, cu nivelul de trai cel mai scăzut, cele mai⊠amărâte țări; da, știu că nu e un cuvânt "corect politic", dar descrie, cred, mai expresiv tabloul întunecat al existenței oamenilor acelor țări decât definiția oficială a sărăciei extreme, elaborată de Banca Mondială în 2008: a trăi cu mai puțin de 1,25 USD pe zi, de persoană.
Categoria LDC a fost creată în 1970, în prima listă, publicată în 1971 (lista e revizuită o dată la trei ani) fiind cuprinse 51 de țări, care prezentau cele mai mici valori ale unor indicatori de dezvoltare socioeconomică. Majoritatea se află în Africa sub-sahariană.
Aceste țări suferă de pe urma sărăciei extreme, a conflictelor armate (războaie civile, frecvente ciocniri inter-etnice), a corupției și a instabilității politice și sociale. Epidemiile fac ravagii, oamenii sunt extrem de vulnerabili în fața dezastrelor naturale.
Țările cu pricina pot "promova", adică sunt scoase de pe listă atunci când situația lor socieconomică se îmbunătățește, depășind un anumit prag. Descurajant e faptul că, din 1971 și până acum, doar trei țări au reușit să promoveze: Botswana în 1994, Republica Capului Verde în 2007 și Maldive la începutul acestui an.
Așadar, lista e încă foarte lungă: 48 de țări doresc și speră să o părăsească, dar se zbat încă în plasa sărăciei, a vulnerabilității sociale și economice, a deficienței în programele de sănătate și educație.
Totuși, Organizația Națiunilor Unite are planuri îndrăznețe: în opinia specialiștilor ei, jumătate din cele 48 de țări ar putea depăși acest statut până în 2020, dacă - ei, asta e, DACĂ... - vor beneficia de programe mai bune la nivel național și de sprijin internațional. Ajutoare pentru dezvoltare mai bine direcționate, politici mai eficiente în domeniul exporturilor, dublarea productivității agricole și a numărului de persoane cuprinse în programele de educație școlară, precum și întărirea democrației, sunt măsuri propuse de grupul de experți ONU care a analizat recent situația.
Acum, pe hîrtie sună foarte bine, dar... Avem vreun motiv să credem că sărăcia în lume s-ar putea diminua? Speranța moare ultima, se știe, dar există niște fapte, niște date concrete pe care să ne sprijim speranțele?
Oarece reușite există, deși recenta criză economică a încetinit considerabil progresele, în ansamblu. Cu bune și cu rele, iată câteva date privind evoluția sărăciei și mersul luptei împotriva ei:
Numărul persoanelor care trăiesc sub limita sărăciei (cu mai puțin de 1,25 USD pe zi) a scăzut, între anii 1990 și 2005, de la 1,8 miliarde la 1,4 miliarde.
Proporția persoanelor care trăiesc în sărăcie extremă în regiunile în curs de dezvoltare a scăzut și ea, de la 46% la 27%. Dar (fir-ar să fie!) criza economică din 2008-2009 a împins iarăși milioane de oameni în mizerie, creșterea prețurilor la alimente ducând la înrăutățirea severă a situației pentru mulți dintre cei aflați la marginea sărăciei.
În ansamblu, chiar dacă aceste tendințe pozitive se mențin, se estimează că, în 2015, cca. 920 de milioane de persoane tot vor trăi sub limita sărăciei.
Orice lucru bun se plătește. Spun experții ONU: în viitor, sute de milioane de persoane (majoritatea din India și China) vor ieși din starea de sărăcie, trecând în rândurile așa-numite clase de mijloc. Iar odată ajunși acolo, când viața lor se va îmbunătăți, vor avea standarde mai ridicate, pretenții mai mari privind nivelul de confort, ceea ce va genera o cerere sporită de produse și servicii. Pe de o parte, e bine; pe de altă parte, trebuie luat în calcul impactul asupra mediului: va fi vorba despre un consum mai mare de energie, de apă și de materii prime și o cantitate mai mare de deșeuri.
În anul 2050, cererea de produse alimentare va fi cu 75% mai mare decât astăzi.
Deși sărăcia are multe consecințe grave (din perspectiva educației, a sănătății și altele), totuși, efectul ei cel mai rapid invocat este foamea - ce devine foamete, atunci cînd se întinde mult în timp și spațiu.
Cel mai întristător lucru este că, după estimările ONU, o treime din hrana produsă în lume se pierde sau e aruncată la gunoi - mai mult de un miliard de tone în fiecare an!
În țările în curs de dezvoltare, e vorba mai degrabă de pierderi: recoltele sunt depozitate în condiții precare, drept care sunt atacate de dăunători, sau produse ușor perisabile (cum ar fi lactatele) sunt transportate fără refrigerare și se strică... Soluția ar fi îmbunătățirea tehnologiei și a infrastructurii: construirea de silozuri moderne, dotarea cu instalații frigorifice... dar toate astea costă, deci e nevoie de programe centrate pe îmbunătățirea capacităților de stocare și transport al alimentelor. Banca Africană de Dezvoltare desfășoară un astfel de program, cu o durată de 7 ani, în vederea reducerii cu 3% a pierderilor de produse alimentare în țările Africii. Dacă totul merge conform planului, după 7 ani, pagubele ar putea fi semnificativ reduse.
În schimb, în țările dezvoltate, problema e cu totul alta - aici, de cele mai multe ori, e vorba despre hrană aruncată la gunoi, pur și simplu. Consumatorii își au partea lor de răspundere, cât despre marile lanțuri de magazine alimentare... ce să mai vorbim: sute de milioane de tone de alimente perfect comestibile ajung anual la tomberon, fie din cauza reglementărilor restrictive privind data expirării, fie din cauză ca și-au pierdut, oarecum, aspectul comercial ideal. Fructele și legumele sunt cel mai adesea aruncate din acest motiv.
Și toate acestea, în timp ce, efectiv, o grămadă de lume nu are ce mânca.
Copilașii sub 5 ani suferă încă de foame și subalimentație, într-o măsură zguduitoare, chiar dacă s-au făcut oarece progrese. În 1990, cca. o treime dintre copiii sub cinci ani ai lumii erau subponderali; azi, cifra e de aproximativ 26%.
Evident, soluțiile țin și de sfera finanțelor și a politicii, cu asta toată lumea e de acord, dar, când e vorba despre stringenta problemă a creșterii producției agricole, părerile sunt diferite. Unii mizează pe recoltele de plante modificate genetic, superproductive, pentru a rezolva problema foametei. Alții susțin o idee diametral opusă, foarte îndrăzneață în contextul actual: că, dimpotrivă, așa-numita agricultură organică și recursul la anumite metode tradiționale, care și-au dovedit eficacitatea în decursul secolelor, ar putea fi soluția la problema foamei în lume. Experimente surprinzătoare, realizate în diverse țări - în China, Marea Britanie, India, Kenya, Brazilia, Guatemala, Honduras - au arătat că vechi practici tradiționale precum folosirea ca îngrășământ a gunoiului de grajd și cultivarea mai multor specii pe același lot de pământ (în opoziție cu monocultura - tarlale imense cultivate cu o singură specie, așa cum se procedează azi în cadrul agriculturii moderne) mențin mult mai bine productivitatea solului în timp și reduc atacul dăunătorilor. Ca să vezi!
(Pe lângă lupta pentru hrană, se va duce și o bătălie tot mai acerbă pentru apă, căci nevoile de apă cresc mereu, iar rezervele nu pot ține pasul. E drept, se și risipește enorm de multă apă. Se pare că avem nevoie de o nouă "cultură a apei", până nu ajungem să avem una ca a locuitorilor de pe Arrakis, imaginara planetă deșertică înfățișată în Dune, pentru ai cărei locuitori apa, extrem de puțină, era resursa cea mai prețioasă, valoarea supremă.)
La polul opus, țările bogate se confruntă cu o adevărată epidemie de obezitate; în plus, malnutriția îi lovește, în proporție surprinzătoare, și pe cetățenii acestor țări, pentru că destui dintre ei mănâncă mult, dar prost. Abuzul de junk food generează adesea carențe nutriționale de vitamine și săruri minerale, care se adaugă, ca factori de risc, la cei reprezentați de colesterolul mărit, tensiunea tot mărită, burta mărită și ea... Iar incidența obezității tot crește și crește...
Îngrijorător și sumbru, una dintre afecțiunile care cunosc o răspândire tot mai largă este demența - fie boala Alzheimer, fie alte forme de demență - , în conjuncție cu creșterea speranței de viață: aceste boli sunt mult mai frecvente în rândul vârstnicilor. Asta este, totul e cu dus și-ntors.
Și încă o afecțiune care se extinde cu repeziciune în lume: depresia, căreia i se descoperă mereu noi forme. Iar stilul de viață modern este el însuși asociat cu apariția unor afecțiuni specifice, veritabile boli ale vremurilor noi.
Bine, murim, da' din ce cauză?
Dacă multă vreme bolile contagioase au fost o cauză majoră a morții în lume, în viitor bolile netransmisibile și accidentele vor deveni pricipalele cauze de deces, afirmă Organizația Mondială Sănătății. Aceeași instituție avertizează că rata accidentelor auto va crește, iar decesele produse de fumat le vor depăși ca număr chiar pe cele produse de HIV/SIDA. Până și în Africa, ale cărei țări au po****ții tinere, fumatul, hipertensiunea și nivelul mare de colesterol în sânge au ajuns să se numere printre primii 10 factori de risc pentru sănătate.
După o atât de sumbră viziune a unei omeniri alcătuite dintr-o mulțime de oameni subnutriți și care mor de tineri și la fel de mulți alții obezi, dar malnutriți, și deprimați ori demenți, mai putem avea vreun motiv de optimism? Pare cinic și aproape absurd chiar și să pomenim cuvântul optimism. Și totuși...
Aceste cifre sunt calculate și enunțate nu doar ca să știm cum stăm, ci și ca să ne pună în gardă, pentru ca fiecare dintre noi, cunoscând tendințele actuale, să poată lua măsurile care stau în puterea lui. Nu-i obligatoriu să îngroșăm și noi statisticile acelea sumbre.
Desi notiunea de 'credinta' nu are legatura cu dovezile, credinciosii spera ca stiinta sa gaseasca dovezi care sa le confirme ideile. Iar daca nu gasesc, le inventeaza.
Din acest motiv exista expeditii pentru a gasi arca lui Noe, sau pentru a descoperi dovezi arheologice care sa sustina diverse intamplari relatate in biblie.
Sufletul joaca un rol cheie in multe religii, pentru ca daca acesta nu ar exista, Raiul si Iadul nu si-ar mai avea sens. Sufletul, in traditiile spirituale si filozofice, reprezinta esenta imateriala - si uneori nemuritoare - a unei persoane sau lucru viu.
Ei doresc sa aduca dovezi ale fenomenelor supranaturale cu ajutorul stiintei. Ideea ca sufletul ar avea greutate ar insemna ca existenta acestuia ar putea fi demonstrata. Dupa cum vom vedea in continuare, cazul celor '21 de grame' este un exemplu perfect care arata de ce credinta nu ar trebui sa se joace pe taramul stiintei.
Experimentul lui Duncan este un exemplu perfect in care pseudostiinta si credinta duc in directii total gresite. Nu numai ca experimentul n-a mai fost reprodus niciodata (nici de Duncan MacDougall nici de nimeni altcineva), dar propriile sale valori, publicate si in revista 'American Medicine' in anul 1907, arata ca din sase seturi de date provenite de la cei sase pacienti, doua au fost eliminate ca 'neavand valoare' - valorile ramanand neschimbate, doua au aratat o scadere a greutatii, dar gradual, una a aratat exact invers si doar una constituie baza legendei in cauza. Cu aceste date, este un miracol ca lucrarea sa a fost acceptata.
Stiinta nu poate dovedi ca sufletul nu exista. Dar poate arata ca astfel de afirmatii sunt false. Si toate afirmatiile supranaturale, atunci cand sunt supuse unui test, pica. Niciuna nu a trecut testul pana acum.
Guvernul din Tokyo a activat marți sistemele de alarmă și a recomandat locuitorilor să-și ia măsuri de siguranță după ce Coreea de Nord a lansat o rachetă Hwason-12 deasupra Japoniei. Premierul nipon, Shinzo Abe, a catalogat fapta ca fiind ''cumplită și fără precedent, fiind o amenințare gravă ce afectează pacea și securitatea.''
Îngrijorările la nivel global au reapărut după ce Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică deasupra teritoriului Japoniei marți, în jurul orei 06:06 (00:06 ora României).
Coreea de Nord a pus bazele programului său nuclear încă de la începutul Războiului Rece, atunci când Războiul din Coreea l-a convins pe liderul de atunci Kim Il Sung (1948-1994) că țara sa trebuie protejată de Statele Unite ale Americii, notează Time. În 1950, Uniunea Sovietică a decis să furnizeze resursele necesare liderului nord-coreean.
Animozitățile dintre Coreea de Nord și SUA își au rădăcinile în prima parte a Războiului din Coreea, când trupele Coreei de Nord, după câteva victorii inițiale, au fost atacate de trupele americane și ale aliaților. Salvarea nord-coreenilor a apărut în 1950 prin intervenția a sute de voluntari chinezi. În urma acestui eveniment, Kim Il Sung ajunge la concluzia că SUA sunt cele care stau în calea reunificării Coreei. Uniunea Sovietică îl ajută pe liderul coreean să elibereze teritoriile ocupate de japonezi, însă acest aspect este menționat rareori în cărțile de istorie ale Coreei de Nord.
Deși în 1953, Războiul din Coreea a fost încheiat, Kim Il Sung (Kim Ir-Sen) a continuat demersurile pentru crearea unui arsenal prin intermediul căruia ar fi putut fi realizat un atac de temut asupra SUA.
După încheierea războiului, președintele SUA, Dwight D. Einsenhower, a declarat că armele nucleare au fost utilizate doar pentru încheierea conflictului. Astfel, Uniunea Sovietică a ajutat Coreea de Nord să obțină capacități nucleare.
În 1963, Coreea de Nord a fost singura țară care a anunțat că nu va semna tratatul pentru interzicerea testelor nucleare. Aceasta reprezenta încercarea președintelui american John F. Kennedy de a opri cursa pentru dezvoltarea armelor nucleare, prin interzicerea efectuării testelor în atmosferă, în spațiu și sub apă. Desigur, Coreea de Nord a continuat testele dezvoltând primul său reactor nuclear.
Mai târziu, în timp ce conflictul din Vietnam a escaladat, agresiunea Coreei de Nord a continuat să atace SUA.
După căderea Uniunii Sovietice din 1990, a victoriei SUA în primul Război din Golf, dar și a morții lui Kim Il Sung, experții susțin că liderii Coreei de Nord au ajuns la concluzia că doar armele nucleare vor putea înfrânge SUA.
În 30 august 1940, s-au semnat, la Viena, documentele "arbitrajului" germano-italian (Dictatul de la Viena), prin care partea de nord a Transilvaniei (43.492 kmp și 2.667.000 de locuitori, în majoritate români) era luată României și predată Ungariei horthyste.
Cedările teritoriale românești au fost facilitate de starea de derută determinată de presiunile externe și incapacitatea guvernului condus de Ion Gigurtu și a cercurilor conducătoare românești de a angaja acțiuni politice ferme, de a organiza măsuri de apărare națională. Lipsa de curaj a regelui Carol al II-lea, faptul că a evitat un contact direct cu Hitler, deși se impunea o expunere personală, au întărit convingerea cancelarului nazist că regele României nu va întreprinde măsuri de împotrivire hotărâte, ci va consimți treptat la toate pretențiile revizioniste formulate.
Germania era însă interesată să păstreze pacea în regiune, deoarece avea nevoie de exporturile acestor țări pentru necesitățile de război. Miniștrii de externe ai României (Mihail Manoilescu) și Ungariei au fost convocați la 29 august la Viena, unde ministrul de externe german Ribbentrop a impus părților preacceptarea necondiționată a arbitrajului germano-italian, care avea să devină cel de-al doilea arbitraj (Dictat) de la Viena. În dimineața zilei de 30 august 1940 Consiliul de Coroană convocat de regele Carol al II-lea a admis arbitrajul cu majoritate de voturi (19 pentru, 10 contra, 1 abținere), în schimbul garantării de către Germania și Italia a noilor granițe.
Trasarea noii frontiere a fost supervizată personal de Hitler, interesat de regiunea petroliferă a Prahovei, astfel că noua graniță ajungea la doar câțiva zeci de km de ea.
După răsturnarea guvernului Antonescu la 23 august 1944 și întoarcerea armelor contra Germaniei naziste, armata română a participat în toamna anului 1944 la luptele pentru eliberarea Transilvaniei de Nord. Uniunea Sovietică a acceptat ca Transilvania de Nord să revină României, cu condiția instaurării la București a unui guvern procomunist. Administrația civilă română a revenit în Transilvania abia în martie 1945, după formarea guvernului condus de Petru Groza.
În decursul Conferinței de Pace de la Paris, guvernul Ungariei a urmărit să păstreze o parte a teritoriului primit prin Dictatul de la Viena. Demersul a rămas fără rezultat, încât articolul 1, punctul 2, al tratatului de pace cu Ungaria și articolul 2 al tratatului de pace cu România prevăd nulitatea acordului încheiat prin 'arbitrajul' de la Viena, din 30 august 1940, și restabilirea frontierei existente la 1 ianuarie 1938 între România și Ungaria.
Reply With Quote