Page 2 of 9 FirstFirst 1234 ... LastLast
Results 22 to 42 of 175

Thread: Eu si cu mine

  1. #22
    Banned
    Join Date
    Feb 2010
    Posts
    12,804
    Reputatie
    0
    Elon Musk amână misiunea de amartizare programată inițial pentru anul 2018. Care sunt motivele din spatele deciziei controversate

    Planurile companiei Space X privind trimiterea unei nave fără echipaj uman la bord au fost amănate.. Elon Musk suține că misiunea va avea loc în 2020 deoarece compania trebuie să găsească o nouă cale de aterizare pe Planeta Roșie.

    Inițial capsula Dragon a companieie Space X trebuia să utilizeze propulsoare pentru a amartiza pe suprafața Panetei Roșii în 2018, informează Mirror.

    Însă, în prezent proiectul ,,Red Dragon'' a fost amânat doarece compania dorește să schimbe modul de aterizare al capsulei. ,,Credeam că propulsoarele sunt cea mai bună soluție pentru o aterizare perfectă. Dar există o soluție mult mai bună, pe care noua generație de rachete Space X o va deține,'' a declarat Elon Musk.

    Miliardarul ce deține Space X nu a oferit mai multe detalii cu privire la noua metodă de aterizare, dar a sugerat că siguranța este principalul motiv pentru această amânare.

  2. #23
    Banned
    Join Date
    Feb 2010
    Posts
    12,804
    Reputatie
    0
    Compania SpaceX caută deja un loc de amartizare pentru următoarea misiune pe planeta roșie

    SpaceX analizează câteva posibilități de amartizare pe planeta vecină.

    Într-o prezentare în cadrul simpozionului Lunar and Planetary Science Conference (LPSC) în Woodlands, Texas, Paul Wooster, reprezentant al companiei SpaceX a menționat că există patru locații posibile care sunt în curs de verificare pentru o misiune fără echipaj uman care ar fi trebuit să înceapă în 2018, informează IFL Science.

    Este foarte posibil ca această misiune, numită Dragonul Roșu, să aibă întârzieri, începând astfel în 2020. Landerul va căra până la o tonă de echipament al cărui scop este de a studia suprafața planetei Marte.

    În septembrie 2016, CEO-ul companiei SpaceX, Elon Musk, a menționat că dorește să înceapă trimiterea oamenilor pe Marte începând cu 2024. Scopul său ultim este de formarea unei colonii de un milion de oameni care să trăiască pe Marte în următorii 100 de ani, folosind o rachetă și o navă spațială inovativă numită Interplanetary Transport System (ITS).

    Misiunea Dragonul Roșu va reprezenta așadar primul pas care are menirea de a crea fundația misiunilor viitoare, iar în ultimă instanță colonizarea planetei Marte.

    Pentru ca acest lucru să se realizeze, sunt preferate zone de la ecuatorul planetei care au gheață, dar și suficientă lumină pentru energie solară.

    Cea mai promițătoare locație pentru misiunea inaugurală este Arcadia Planitia, care a fost studiată folosind imagini de rezoluție înaltă. Zona este aproape de ecuator și are o suprafață plană, fără stânci, ceea ce face amartizarea ușoară.

    De asemenea, mai sunt considerate trei locații: Deuteronilus Mensae, Phlegra Montes și Utopia Planitia; însă acestea nu au fost analizate la o rezoluție înaltă, astfel nu se cunosc în detaliu condițiile de amartizare.

  3. #24
    Banned
    Join Date
    Feb 2010
    Posts
    12,804
    Reputatie
    0
    Europa țintește spre transportul viitorului: un hyperloop va lega Amsterdam de Paris în 2021

    Attachment 61823

    Olanda va intra pe lista foarte scurtă de țări europene (care conține Slovacia și Cehia) care vor avea un hyperloop. O echipă olandeză de la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft) a construit deja centrul de testare pentru proiect.

    Olandezii au câștigat ediția acestui an a competiției SpaceX care presupunea elaborarea unei noi tehnologii de transport, scrie Science Alert.

    Ideea inginerilor va fi pusă în practică cu ajutorul companiei Hardt Global Mobility, în parteneriat cu TU delft, NS - regia de transport feroviar olandeză și cu compania de construcții BAM. Primul pas este construirea unui tub de 30 de metri.

    Tim Houter, CEO-ul de la Hardt, a precizat că 'în acest centru vom testa toate sistemele care nu necesită viteze mari, precum sistemul de levitație, de propulsie și mai ales sistemele de siguranță'.

    Această primă etapă va necesita o finanțare de 675.000 de dolari americani. Testul de viteză, alături de construirea liniei pentru acesta, va avea loc până în 2019, iar până în 2021 Hardt intenționează să stabilească o linie hyperloop între Amsterdam și Paris.

  4. #25
    Banned
    Join Date
    Feb 2010
    Posts
    12,804
    Reputatie
    0
    Hyperloop, transportul viitorului care ar putea transforma profund lumea. ''Am putea asemăna această experiență cu teleportarea reală, ceea ce ar fi minunat''
    Attachment 61824
    Iritat de costul mare - circa 68 de miliarde de dolari - pe care îl presupunea proiectul feroviar de mare viteză din California, în 2013 Elon Musk a propus o alternativă, pe care a numit-o Hyperloop: capsule ce levitează și se deplasează prin tuburi aproape vidate, la o viteză apropiată de cea a sunetului.

    După calculele sale, o cursă Hyperloop de la Los Angeles la San Francisco ar dura doar 36 de minute și ar costa de 10 ori mai puțin. 'Am putea asemăna această experiență cu teleportarea reală, ceea ce ar fi minunat', a declarat Musk, spunând că Hyperloop este 'singura opțiune pentru o călătorie superrapidă', relatează Ziarul Financiar.

  5. #26
    Banned
    Join Date
    Feb 2010
    Posts
    12,804
    Reputatie
    0
    Sistemul Hyperloop a fost testat pentru prima dată. Ce viteză a atins dispozitivul în numai o secundă

    După ce va fi construit la scară reală, vehiculul va putea atinge o viteză de până la 1.200 km/h.

    Pe data de 12 mai, în deșertul din apropierea Las Vegas-ului, startup-ul american Hyperloop One a testat pentru prima dată tehnologia hyperloop, demonstrând că sistemul de propulsie funcționează cu adevărat. Potrivit rapoartelor, dispozitivul a fost capabil să atingă viteza de 96 km/h în numai o secundă, timp în care a fost generată o forță de 2,5 G.

    Încă de când Elon Musk a venit cu ideea lui Hyperloop, opinia publică a așteptat cu interes ca acesta să înceapă să fie produs. În anul 2013, antreprenorul american propunea o alternativă la transportul feroviar, poate chiar și cel aerian, promițând să construiască un vehicul alimentat cu ajutorul magneților, ce se putea deplasa în interiorul unui tub cu presiune joasă, la viteze de până la 1.200 km/h.

    În cazul în care urmeaeză să fie construit, un vehicul de tip Hyperloop ar putea parcurge distanța de 558 de kilometri dintre Los Angeles și San Francisco în doar 30 de minute.

  6. #27
    Banned
    Join Date
    Feb 2010
    Posts
    12,804
    Reputatie
    0
    În ceea ce privește modul în care funcționează acest sistem, Josh Giegel, vicepreședinte al Departamentului de Inginerie din cadrul Hyperloop One a declarat pentru publicația Mashable: ,,Spre deosebire de motoarele tipice, acesta nu este compus din părți detașabile. Principalele sale componente sunt niște ,,lame ", de aproximativ 60 de centimetri lungime și 15 centimetri lățime, care creează energie electromagnetică. Aceasta este cea care propulsează capsula".

    Cu alte cuvinte, sistemul este pus în mișcare cu ajutorul energiei electromagnetice. Deși, la prima vedere, nu pare impresionant, atunci când urmează să fie introdus într-un tub de joasă presiune, vehiculul va putea rula cu o viteză de până la 1.126 km/h.

    Următorul pas pe care Hyperloo One îl va face este de a construi un prototip complet, până la sfârșitul anului 2016. ,,Am testat tehnologiile de levitație, am testat aerodinamica dispozitivul în medii de joasă presiune, am testat tubul. Am finalizat testarea tuturor sistemelor, însă putem demostra că vehiculul funcționează cu adevărat numai dacă îl vom construi la scară reală", susține CEO-ul Hyperloop One, Rob Lloyd.

  7. #28
    Banned
    Join Date
    Feb 2010
    Posts
    12,804
    Reputatie
    0
    Compania Micromagic Systems, condusă de Matt Denton, lucrează de patru ani la proiectarea și construirea unui robot suficient de mare pentru a putea găzdui un pasager uman. Mantis, 'monstrul' ce a rezultat în urma acestui efort, este descris drept 'cel mai mare robot hexapod operațional din lume ce este capabil să opereze pe orice tip de teren'.

    Robotul cântărește 1.900 de kilograme, se înalță la 2,8 metri deasupra solului și este alimentat cu un motor turbo diesel Perkins 2,2. Mantis este totodată dotat cu numeroși senzori care îl ajută să se deplaseze. Un PC cu sistem de operare Linux ce rulează aplicația HexEngine, software proiectat pentru a controla roboții hexapozi, este folosit pentru a gestiona cele 18 servomotoare hidraulice ce se găsesc în 'picioarele' robotului, iar un alt PC permite pasagerului să controleze robotul.

    'Mantis este cu siguranță cel mai mare hexapod pe care l-am construit până acum', a comentat Matt Denton, fondatorul companiei Micromagic și totodată proiectantul-șef al robotului. Compania sa este specializată în roboți animatronici pentru industria cinematografică și de televiziune, producând printre altele o țestoasă robotică ce a apărut în filmele Harry Potter. Mantis, în schimb, a fost construit ca rezultat al pasiunii lui Denton, urmând să fie închiriat acum pentru diferite evenimente.

  8. #29
    Banned
    Join Date
    Feb 2010
    Posts
    12,804
    Reputatie
    0
    În prezent, călătoria de la Los Angeles la San Francisco durează aproximativ 12 ore cu trenul, 8 ore cu mașina și cca. o oră și jumătate cu avionul.

    Hyperloop-ul imaginat de Musk ar urma însă să parcurgă drumul în doar o jumătate de oră.

    Totuși, nimeni nu știe deocamdată cum ar arăta acest nou mijloc de transport; Elon Musk nu a oferit niciun fel de detalii tehnice, iar specialiștii nu pot decât să facă presupuneri în privința principiului pe baza căruia va funcționa Hyperloop. S-a presupus că ar implica un tunel cu vid prin care ar circula un tren de tip maglev (cu levitație magnetică) ori un sistem de transport pneumatic, un fel de tren subsonic, care s-ar deplasa printr-un tub ce ar forma un traseu circular între cele două orașe.

    Stimulând și mai mult curiozitatea tuturor în privința acestui proiect, Elon Musk a declarat că sistemul nu permite accidente, nu este afectat de condițiile meteo, poate atinge o viteză de 3-4 ori mai mare decât a unui tren rapid modern și de două ori mai mare decât viteza medie a unui avion.

    De asemenea, a mai afirmat că sistemul poate fi alimentat cu energie solară și chiar va putea genera mai multă energie decât folosește. Costul construirii unui asemenea sistem ar fi de aproximativ 6 miliarde USD.

    Antreprenorul a anunțat, de asemenea, că planurile proiectului Hyperloop vor fi publicate în sistem open source, făcând posibile sugestiile și observațiile critice din partea publicului, pentru îmbunătățirea proiectului.

    Elon Musk a declarat că acest sistem va fi 'cel de-al cincilea pilon al transportului modern', alături de transportul rutier, feroviar, aerian și naval, dar nu a dat alte amănunte, sporind astfel interesul cu care toată lumea așteptă data de 12 augsut, când vor fi făcute publice detalii tehnice despre acest proiect revoluționar.

    surse: Mail Online, Wired

  9. #30
    Banned
    Join Date
    Feb 2010
    Posts
    12,804
    Reputatie
    0
    Transportul viitorului: mașini pe șosele electrificate?

    Automobilele viitorului ar putea fi alimentate chiar de către șosele electrificate, susțin doi cercetători japonezi. Această tehnologie ar permite mașinilor electrice să renunțe la baterii, care nu numai că îngreunează vehiculele, mărind cantitatea de energie necesară mișcării, dar le și forțează să stea pe loc în timp ce se încarcă.

    Încercări anterioare au folosit o bobină electrificată care crea un câmp electromagnetic ce interacționa cu o bobină atașată la mașină. Dar cele două bobine ar trebui să fie aliniate perfect pentru a ajunge la o eficiență energetică maximă, iar acest sistem ar fi eficient pentru vehiculele care staționează într-o parcare, însă nu și pentru cele care se află în mers.

    Hanazawa și Takashi Ohira de la Universitatea de Tehnologie Toyohashi din Nagakute, Japonia, lucrează la dezvoltarea unui sistem care transmite energie electrică între o placă de metal încastrată în șosea și benzi de oțel plasate în interiorul a două anvelope. "Abordarea noastră exploatează o pereche de anvelope care ating întotdeauna suprafața drumului", susține Hanazawa.

    Pentru a testa cât de multă energie se pierde la trecerea electricității prin anvelopele de cauciuc, cei doi au creat un experiment de laborator, punând plăci de metal pe podea și în interiorul unei anvelope. "Mai puțin de 20% din puterea transmisă este pierdută în circuit", susține Ohira.

    Cu suficientă energie, sistemul poate alimenta un automobil clasic, iar Ohira și echipa sa sunt pe cale să proiecteze primul prototip la scară redusă, pentru a dovedi eficiența sistemului.
    Totuși, echipa de cercetători a admis faptul că procentajul energiei pierdute este mai mare decât în cazul mașinilor care funcționează pe bază de baterii.

    John Boys, un inginer electrician de la Universitatea Auckland, Noua Zeelandă, afirmă însă că, pentru ca acest sistem să funcționeze, plăcile metalice de pe șosele trebuie să aibă o tensiune de 50.000 de volți, pentru a putea alimenta o mașină, aceeași tensiune care este necesară pentru utilizarea unui Taser (o armă cu electroșocuri care folosește curentul electric pentru a perturba controlul voluntar al mușchilor). Existența unor asemenea șosele ar fi foarte periculoasă, datorită riscurilor de electrocutare.

    "În plus, pentru a obține nivelurile de energie necesare, plăcile metalice ar produce un câmp magnetic puternic, ce ar ar interfera cu funcționarea tuturor sistemelor electrice, fapt care ar conduce la haos", susține Boys.

    Pentru adaptarea străzilor la un astfel sistem ar fi necesare sume mari de bani dar, pentru început, se pot adapta doar autostrăzile, iar pe drumurile mici, mașinile să fie dotate cu baterii mici, sugerează Daniel Friedman de la Universitatea din New South Wales, Australia.

    Sursa: New Scientist

  10. #31
    Banned
    Join Date
    Feb 2010
    Posts
    12,804
    Reputatie
    0
    Creierul, cu cele 100 de miliarde de neuroni, ne permite să facem lucruri uimitoare cum ar fi învățarea mai multor limbi sau construirea lucrurilor care să trimită oamenii în spațiul cosmic.

    Cu toate acestea, în ciuda acestei capacități uimitoare, nu ne putem aminti unde ne punem cheile, uităm de ce am mers la magazinul alimentar și nu reușim să ne reamintim evenimentele din viață personală. Această contradicție aparentă în funcționalitate dă naștere următoarei întrebări: de ce uităm unele lucruri, dar ne amintim altele? Sau, mai fundamental: ce, mai exact, cauzează uitarea?

    Un articol publicat recent în Pscyhological Science, de Talya Sadeh și colegii săi de la institutul Rotman Research din Toronto, se adresează unei dezbateri îndelungate în lumea științei memoriei - uităm lucrurile din cauza îmbătrânirii sau a interferențelor?

    Îmbătrânirea

    Susținătorii uitării ca urmare a îmbătrânirii afirmă faptul că amintirile noastre dispar încet, din cauza unei perioade de timp în care nu au fost accesate. Vă puteți imagina acest lucru ca un mesaj scris în nisip, cu fiecare val al oceanului care curge peste țărm, scrisul devine mai puțin lizibil până când în cele din urmă dispare în întregime. Nisipul reprezintă rețeaua celulelor creierului care formează o memorie în creier, iar undele oceanice reprezintă timpul care trece.

    Interferențele

    Adesea, în contrast cu îmbătrânirea putem vorbi și despre interferențe. Se crede că "amintirile sunt făcute mai puțin accesibile din cauza interferenței cu informații similare obținute înainte sau după formarea lor", potrivit Talyei Sadeh și colegilor ei.

    În exemplul nostru de mai sus cu nisipul, acest lucru ar însemna că în loc de corodarea lentă a mesajului, un copil vine și scrie efectiv peste el. Acest lucru face ca mesajul să fie mai greu, sau chiar imposibil de perceput.

  11. #32
    Banned
    Join Date
    Feb 2010
    Posts
    12,804
    Reputatie
    0
    Primele imagini cu sistemul de transport al viitorului, Hyperloop

    Hyperloop One a făcut publice primele imagini cu sistemul Hyperloop care se află în construcție în deșertul Nevada.

    Conceptul denumit ,,al cincilea mod de transport'' este proiectat să transporte persoane și marfă la o viteză de 1.220 de km/h prin tuburi sigilate cu presiune scăzută, notează Science Alert.

    Deși sună a film Sci-Fi, transportul rapid va deveni realitate anul acesta. Zona de testare denumită DevLoop se întinde pe 500 de metri și cântărește peste 1 milion de kilograme. Când va fi construită complet, în următoarele luni, structura se va întinde pe trei kilometri, însă sistemul de testare nu va transporta pasageri.

    Elon Musk, directorul executiv Tesla și Space X a propus crearea conceptului Hyperloop în 2012, mai târziu a lansat o lucrare în care explica modul de funcționare al acestui sistem.

    Planul original al lui Musk viza construirea unui tub de tranzit ultrarapid între San Francisco și Los Angeles, însă în prezent nu se știe dacă un Hyperloop californian va deveni realitate în viitor.

    Mai multe companii au considerat interesantă ideea lui Musk, sute de echipe de cercetare fiind implicate în proiectul care este deținut momentan de Hyperloop One. În octombrie 2016, compania și-a prezentat planul de contruire a unui sistem Hyperloop în Emiratele Arabe, între Dubai și Abu Dhabi. O călătorie între cele două orașe durează două ore cu mașina, dar cu ajutorul Hyperloop, cercetătorii susțin că ar putea fi parcurs în 12 minute.

    Compania a declarat că structura va fi completă în 2020, dar înainte de construcție, prototipul DevLoop din Nevada trebuie să demonstreze că poate ajunge la o viteză incredibilă în siguranță.

    În cadrul unei scurgeri de informații a fost prezentat faptul că întregul proiect a costat 4,8 miliarde de dolari.

  12. #33
    Super Moderator
    Join Date
    Jul 2005
    Location
    Paris
    Posts
    72,784
    Reputatie
    1
    Quote Originally Posted by Paul Atreides
    Eu si cu mine
    Nu cred ca merge
    Sportul darama barierele rasismului !!!
    Cel care cade dar se ridica este mai puternic decat cel care nu a cazut niciodata.

  13. #34
    Moderator Doctor_Satan's Avatar
    Join Date
    Apr 2004
    Location
    Targu Mures
    Posts
    8,339
    Reputatie
    0
    Eu zic ca-i trebuie foarte multa imaginatie, ceea ce pentru el nu-i o problema.
    Si energie, ca de unul singur e mai obositor, dar si acolo vad ca nu sunt probleme, la cat posteaza.
    Asa ca e foarte probabil sa mearga. Cum era finalul de la melodia aia: "if we put our heads together, we'd just stay home forever".
    Iancu si FC Timisoara, prima grupare mafiota care a primit o mica pedeapsa. FRF-DNA 1-0.
    OTELUL GALATI SUPERCAMPIOANA 2010-2011!!!
    Aici este criza economica a Romaniei: http://www.porcisme.ro/

  14. #35
    Banned
    Join Date
    Feb 2010
    Posts
    12,804
    Reputatie
    0
    Concursul pentru selectarea logo-ului sub care se va desfășura Centenarul Marii Uniri s-a încheiat, iar atât juriul, cât și cetățenii care au participat la procesul de votare a simbolului l-au ales pe același.

    Duminică, la miezul nopții, etapa de vot online pentru desemnarea celui mai reprezentativ simbol al celebrării centenarului Marii Uniri s-a încheiat. Cele mai multe opțiuni, 27%, s-au îndreptat către logo-ul propus de compania de publicitate FCB Bucharest, la distanță destul de mare față de următoarea opțiune, care a fost votată de doar 16% dintre participanți, scrie Mediafax.

    hora.jpg

    La concursul de idei organizat de Ministerul Culturii s-au înscris trei agenții din România, Pastel, FCB Bucharest și BrandNew, care au propus un total de 13 identități vizuale. În prima etapă a procesului de jurizare, juriul format din experți din cadrul ministerului, a Uniunii Agențiilor de Publicitate, International Advertising Association, ai Centrului de Excelență în Studiul Imaginii și ai UNARTE a analizat propunerile și a acordat un punctaj în baza unei grile de evaluare. În cea de-a două etapă, publicul a avut posibilitatea, online, de a alege până duminică, 27 august, ora 23:59, identitatea vizuală pe care o preferă, votul contând în proporție de 25%.

    Atât juriul, cât și publicul au ales, cu majoritate de voturi, același proiect - Hora, realizat de FCB Bucharest.

  15. #36
    Banned
    Join Date
    Feb 2010
    Posts
    12,804
    Reputatie
    0
    Trenul de lux Orient Express a oprit, luni, în gara din Sinaia, conform tradiției anuale existente de când trenul parcurge ruta Paris - Istanbul. Cei aproape o sută de pasageri au vizitat Castelul Peleș, iar apoi trenul a pornit din nou la drum, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Reprezentanții Orient Express au declarat că, anul acesta, 98 de persoane au vrut să pornească în călătoria cu celebrul tren istoric pe ruta Paris - Istanbul, scrie Mediafax.

    'Este a 19-a călătorie pentru noi, mergând de la Paris la Istanbul și înapoi. Este la fel de încântător ca întotdeauna, pasagerii sunt foarte fericiți să treacă prin toate țările. Călătorim de la Paris și suntem fericiți să fim acum la Sinaia', a declarat senior train managerul Bruno Janssens.

    Potrivit acestuia, oprirea în Sinaia este una 'istorică'.

    'Noi întodeauna oprim în Sinaia, este o oprire istorică. Regele Carol a oprit trenul și s-au dus prin orașul lui. Este o oprire importantă pentru noi, mai ales vizitarea Castelului Peleș', a spus Janssens.

    Potrivit acestuia, prețul unei călătorii cu Orient Express este de 9.000 de euro de persoană, totul fiind inclus în afara de alcool.

  16. #37
    Banned
    Join Date
    Feb 2010
    Posts
    12,804
    Reputatie
    0
    La 30 de km de orașul Cluj, într-o zonă cu dune de nisip, din nordul dealurilor Siloșului, în imediata apropiere a comunei Aghireșu, se află un lac ce atrage prin culoare apei sale: Laguna Albastră.

    Lacul s-a format pe locul unei cariere de nisip, o fostă mină de caolin (argilă albă), ce aparținea de Exploatarea Minei Aghireșu, unde apa s-a acumulat datorită unor izvoare subterane, dar și prin reținerea apei provenite din precipitații. De jur împrejurul lacului a crescut stufăriș, iar pereții de nisip și pietre calcaroase gălbui, s-au erodat în timp, dând locului o frumusețe aparte.

    Până în anii '90 aici existau și pești, dar în urma unor lucrări din anul 1995, lacul a secat, apoi apa s-a strâns din nou, redând viață spectaculoasei Lagune. Se poate ajunge aici fie cu mașina sau trenul, apoi pe jos sau cu bicicleta.

  17. #38
    Banned
    Join Date
    Feb 2010
    Posts
    12,804
    Reputatie
    0
    Poiana Mărului se află la doar 150 de kilometri de Timisoara. Datorită aerului curat și a peisajelor idilice, aceasta este numită și 'Mica Elveție' din Banat. Se spune că aerul de la Poiana Mărului este cel mai curat din Europa.

    'Este foarte frumos, e un loc ideal pentru a te relaxa, are niște peisaje idilice. Stelele se văd foarte bine, e frumos seara să te întinzi pe pătură și să iei o sticlă de suc sau de vin, meditezi un pic, e foarte relaxant. Recomand!', spune un turist pentru digi24.ro

    Oamenii locului sunt la fel de încântători ca peisajele de la Poiana Mărului. Aici găsim 11 pensiuni, conform unui site de turism, scrie Business Magazin.

    O cameră nu costă mai mult de 150 de lei, iar turiștii au la dispoziție piscine, terenuri de sport și, bineînțeles, mâncare tradițională. Pentru un prânz gazdele cer între 30 și 50 de lei.

  18. #39
    Banned
    Join Date
    Feb 2010
    Posts
    12,804
    Reputatie
    0
    Cu toții stim că Transilvania este una dintre cele mai importante atracții turistice din țară. Un tânăr producător a realizat un filmuleț în care a prezentat cele mai frumoase colțuri din Sighișoara.

    Cartiere, arhitectură, natură, toate într-un scurt video prin care este prezentat orașul medieval, dintr-o perspectivă deosebită. O carte de vizită a pentru promovarea incredibilului oraș istoric. Cu siguranță că după astfel de prezentări, vor apare mulți doritori să viziteze orașul medieval Sighișoara, scrie Business Magazin citând romani-buni.info.

    'I Love Sighisoara' își propune să devină un loc de întâlnire virtual pentru sighișorenii de pretutindeni și pentru toți cei care cunosc și iubesc acest oraș. Împreună vom promova acest minunat oraș pentru iubitorii de istorie și frumos, se arată în descrierea paginii.

  19. #40
    Banned
    Join Date
    Feb 2010
    Posts
    12,804
    Reputatie
    0
    În zona Maramureșului din nordul României se află peste 100 de biserici ortodoxe construite între secolele XVII-XIX. Site-ul Amusing Planet prezintă o serie de imagini cu cele mai frumoase lăcașuri de cult din lemn ale Maramureșului.
    Attachment 61928

    Bisericile construite din lemn îmbină religia și tradițiile ortodoxe cu stilul gotic, relatează Amusing Planet.

    Tradiția construirii bisericilor din lemn în centrul și sudul Maramureșului datează de la începutul secolului XVI. Regiunea are o tradiție îndelungată a realizării construcțiilor din lemn. Chiar și în prezent mai există meșteri care realizează sculpturi în lemn asemănătoare celor cu care sunt decorate bisericile din lemn. Dintre cele 100 de biserici existente, în prezent opt se află pe lista UNESCO.

  20. #41
    Banned
    Join Date
    Feb 2010
    Posts
    12,804
    Reputatie
    0
    Un ghid turistic din anul 1911 descrie Bucureștiul drept un oraș cu numeroase clădiri noi, un aer modern și concerte extraordinare.

    Ghidul Baedeker recomanda hotelurile Metropole, care era situat pe Calea Victoriei, vizavi de Palatul Regal, Grand Hotel Boulevard și Imperial, care era situat pe locul actualei aripi Știrbei Vodă a Palatului Regal - MNAR.

    De asemenea, ghidul recomanda restaurantele Iordache Ionescu de pe strada Covaci, Luther de lângă Gara de Nord și Colosseul Oppler din Palatul Bragadiru.

    Ghidul preciza că Teatrul Național și Teatrul Dacia sunt similare teatrelor vieneze mai mici, iar concertele de la Ateneul Român erau extraordinare.

    Karl Baedeker, autorul ghidului, mai preciza că Bucureștiul avea la acea vreme 315.000 de locuitori, fiind traversat de ''murdarul râu Dâmbovița'', iar despre suburbii se nota că erau ''orientale ca aspect''.

    În ceea ce privește principalele străzi din Capitală, Baedeker enumera Bulevardele Academiei, Elisabeta, Ferdinand, Oriental și Protopopeasca, Calea Victoriei, strada Lipscani și strada Carol I, iar la capitolul clădiri se recomanda Palatul, Teatrul, Ministerul Apărării, Spitalul Colțea sau biserica Stavropoleos.

  21. #42
    Banned
    Join Date
    Feb 2010
    Posts
    12,804
    Reputatie
    0
    Intelegerea relatiei dintre minte si creier reprezinta o problema atat pentru filozofi cat si pentru oamenii de stiinta.
    Exista cateva scoli care ofera raspunsuri la aceasta dilema: dualismul, materialismul si idealismul. Dualismul sustine ca mintea exista independent de creier, materialismul sustine ca fenomenul este identic cu fenomenul neuronal, iar idealismul se refera doar la cel mental.
    Relatia dintre creier si minte implica multe intrebari stiintifice, incluzand intelegerea relatiei dintre activitatea mentala si cea a creierului si mecanismele care influenteaza cognitia.
    Oamenii credeau ca inima este lacasul sufletului si a gandirii. Creierul nu avea vreo importanta aici. Chiar si Descartes credea capacitatea noastra de vorbire n-ar depinde de creierul nostru.
    Defapt, tot ce simtim, ceea ce gandim se petrece doar la nivelul creierului. Ceea ce suntem, excluzand corpul nostru ca suport pentru viata, se poate reduce la creier.

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •