Cântăreața a ajuns la Spitalul Județean din Constanța, dusă de către un echipaj de poliție, după ce a fost practic salvată de aceștia din mâinile bătăușului. "Alexandra Stan a ajuns sâmbătă în Urgență, dar nu este internată în spital", a adeclarat, pentru Replica, dr. Cătălin Grasa, directorul medical al Spitalului Județean Constanța.
Alexandrei Stan este acum de nerecunoscut. Cântăreața apare în fotografii cu fața umflată și vântătă, plânsă și tristă, parcă într-un strigăt de ajutor pentru tot ce a îndurat. Mai mult, Alexandra are vânătăi atât pe mâini, cât și pe picioare, semn că momentele prin care au trecut au fost cumplite.
Conform România Tv, Alexandra Stan ar fi fost bătută crunt sâmbătă seara de managerul ei, după ce au avut o ceartă în mașină. După ce a fost lovită, solista a coborât din mașină și a oprit un alt autoturism, în încercarea de a se salva. Însă din păcate, șoferul autovehicolului era străin, iar vedeta n-a putut comunica cu acesta. În cele din urmă, Alexandra a fost salvată de un echipaj de poliție, care a dus-o la spital.
Sâmbătă seara o veste la derută îi punea pe jar pe fanii Alexandrei Stan. "Alexandra Stan a fost implicată într-un accident. În prezent se recuperează. Vom reveni cu informații", a anunțat managerul pe pagina ei oficială de Facebook, fără a preciza despre ce fel de incident este vorba.