UPDATE 20:00: Căpitanul lui CSS Giurgiu a murit pe patul de spital, după ce a făcut două stopuri cardiace! Americanul Hardy Chauncey nu a rezistat operației pe creier și a murit la Spitalul "Bagdasar - Arseni"
UPDATE: Căpitanul lui CSS Giurgiu a făcut al doilea stop cardiac și are șanse de unu la sută de supraviețuire: "Cert e că are șanse de unu la sută", a declarat la Sport.ro președintele Federației Române de Baschet, Carmen Tocală.
UPDATE: Starea baschetbalistului american Hardy Chauncey, de la CSS Giurgiu, este "destul de proastă", el fiind adus în pre-comă cu leziuni cerebrale și urmează să fie operat, potrivit lui Florian Bica, purtătorul de cuvânt al Spitalului "Bagdasar - Arseni", din București.
Sportivul a fost adus adus în pre-comă, este monitorizat și supravegheat. Starea lui generală este destul de proastă, a spus Bica.
Hardy Chauncey va fi operat de medici de la Neurochirurgie, el având leziuni cerebrale.
Potrivit medicului, este o operație dificilă și cu risc, așa cum sunt toate intervențiile de acest gen
--------------------------------------------------------------------------------
Întâmplare groaznică în baschetul românesc. Un jucător al CSS Giurgiu e în comă după ce a fost bătut de persoane necunoscute undeva în Giurgiu.
Americanul a ajuns la spital în stare gravă după ce a petrecut alături de colegi după victoria în fața celor de la Dinamo! Chauncey Hardy a fost lovit cu bestialitate de mai multe persoane duminică dimineață.
Chauncey Hardy a ajuns inițial la spitalul din Giurgiu, în comă, după care a fost transferat la un spital din București. Medicii au declarat, pentru Realitatea TV, că tânărul va fi operat de urgență, starea sa de sănătate fiind foarte gravă.
"Am auzit și eu astăzi despre incident. Nu am fost acolo dar de la alți colegi am aflat că s-ar fi luat cineva de el într-un club. Nu a fost bătaie generală sau ceva de genul ăsta. În momentul de față se află la București și va fi operat la cap", a declarat pentru ADS Giurgiu, Alin Guță, căpitanul formației CSS.
Managerul echipei CSS Giurgiu, Alin Guță, a declarat, pentru MEDIAFAX, că baschetbalistul Hardy Chauncey a fost bătut, iar starea lui este gravă, în timp ce unul dintre coechipierii sportivului susține că acei colegi care au fost în club împreună cu acesta spun că nu au văzut și nu știu nimic.
Baschetbalistul american Hardy Chauncey, de la CSȘ Giurgiu, se află internat în spitalul Bagdasar-Arseni, din București, după un incident care a avut loc, sâmbătă noapte, la Giurgiu, la câteva ore de la câștigarea meciului cu Dinamo.
Hardy Chauncey a fost cel mai bun jucător în meciul de sâmbătă seara, pe care echipa sa l-a câștigat, în prelungiri, cu Dinamo București, scor 91-86. Americanul a înscris 22 de puncte, aflându-se pe teren tot meciul.
Coechipierul lui Hardy Chauncey, Levar Seals, a susținut că nu știe prea multe amănunte despre incident, el adăugând că este ciudat că ceilalți colegi de echipă spun că nu știu nimic, n-au văzut nimic.
"Nu cunosc amănunte, deoarece nu am fost împreună cu ei. Hardy și cu alți cinci-șase coechipieri au fost în singurul club din Giurgiu. E un pic ciudat faptul că ceilalți colegi de echipă spun că nu știu nimic, n-au văzut nimic. Când m-au sunat dimineață să-mi spună, am crezut că-i o glumă. Eu sunt în București, venim în fiecare weekend, poate acesta a fost norocoul meu că n-am fost și eu acolo", a declarat Seals pentru MEDIAFAX, adăugând că Hardy Chaucey este în stare foarte gravă și că, din informațiile pe care le deține, urmează să fie operat.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Giurgiu, comisar Mirela Gheța, a declarat că Poliția a fost anunțată de reprezentanții Spitalului Județean din Giurgiu, unde sportivul a fost internat inițial, că un tânăr a ajuns la spital în comă.
Ea a spus că deocamdată se fac cercetări în acest caz pentru a se stabili dacă a fost vorba despre o agresiune sau despre un accident.
Gheța a precizat că Poliția nu a fost sesizată că ar fi avut loc o bătaie în clubul unde se afla baschetbalistul.
Conform sursei citate, în acest caz au fost audiate până în prezent aproximativ zece persoane, respectiv colegi ai sportivului și angajați ai clubului, fiind ridicate și imaginile surprinse de camerele de supraveghere.
R.I.P