Golful romanesc are editorialist. Are si revista, incropita fireste in jurul unei "organizatii" creata de catre un nene, care voia si el sa fie presedintele a ceva. De pilda , o " Organizatie a celor ce si-ar dori sa joace golf si locuiesc la etajul 1" ar fi putut fi o optiune. Daca organizatia era deja facuta, atunci cei ce locuiau la etajul 2 puteau fi si ei reprezentati. Aroganta legendara ( si mult comentata in lumea mica a golfului autohton) a baiatului cu pricina nu m-ar fi facut niciodata sa pierd timpul cu el daca demersul lui nu mi-ar fi parut mitocanesc. Dar cum altfel putea fi ? Doar il stim ... Opinia lui despre ce se intampla la clubul din Potigrafu a fost una determinata de vizita facuta de catre flacaul asta acolo. Privire incrancenata, buze muscate, strangere de mana ezitanta, pe scurt : antipatic .
Zice: - " Domnule, eu sunt campionul national si am jucat golf in toata lumea"
Gandesc: -" Sa mori tu ?" , dar zic : " Eu nu. "
Zice: - " Domnule, asta nu este teren de golf standard"
Zic: -" Trebuie sa fiti tare priceput daca v-ati dat seama stand pe alee. Am inteles, asta nu este, dar al dumneavoastra cum este ? "
Banuiesc acest moment ca fiind cel in care si-a dat seama ca-l iau la misto. Cum umorul tipului parea rudimentar, se apuca sa suplineasca asta cu insiruirea halucinanta a unor nume de tari ( USA fiind in frunte, desigur),titluri , cupe , nume de cunostinte comune ( Dorin, zi-ne frate despre ce-i vorba ! Gaseste omu' ce-i trebuie in tara ?) si terenuri de golf jucate. Cativa dintre voi ma stiti . I-am taiat-o scurt si am plecat. Uluitorul , extraordinarul , unicul , mirificul, pleaca si el. Privirea incrancenata, buze muscate, fara strangere de mana ( in general dau doar o sansa).

Acum , sa va spun de ce am scris toate astea. Pentru ca, desi nu sunt un jucator de golf impatimit cred cu tarie ca tara asta are nevoie de golf, de atitudinea jucatorilor de golf , de fair-play, de incurajare a celor care fac si altceva decat fituici inutile despre fenomene inexistente inca. Oamenii care vor sa se simta importanti cu orice pret, care produc tot felul de magarii in numele unor asa zise organisme de specialitate , care se grabesc in a infiinta acest organisme pentru ca dupa aceea cei ce investesc in sportul asta sa le cerseasca vreun certificat, ei bine, oamenii acestia trebuiesc opriti.
De ce credeti ca un nene ( Dorin , vezi ca eu sunt bine. Nu l-am facut idiot ! ) scrie despre singurul teren din tara care are profit, care are cel mai modern sistem de irigatii cu 9 KM de conducte si o mie de puncte de dispersie a apei, care este plin de clienti , care tocmai a construit un range-driving cu sase posturi, dar care refuza sa organizeze ce vrea el, ca ar fi un experiment nereusit ? Pai , pentru ca nenea asta nu poate sa doarma din pricina celor care chiar fac cate ceva, pentru ca nu este el " miezul din dodoasca " al golfului romanesc , pentru ca nu-si poate accepta inutilitatea, pentru ca se vrea orice altceva decat ceea ce este , adica un om obisnuit.
Unicule, tu esti BAIATU' ! Acum te simti mai bine ? Eu da ...

PS
Cred ca toata lumea a observat ca m-am speriat de perspectiva de a-mi fi distrus clubul de catre uluitoarea forta media indreptata impotriva mea (ati ras ?).
Acum pentru tine TOVARASE, o lectie pe care nu o vei uita niciodata: Te voi ajuta sa fii citit de catre cateva mii de oameni. Asta inseamna sa faci ceva pentru golf, asta inseamna sa nu gandesti in mic ci in mare, asta inseamna sa fii barbat, asta inseamna sa nu fii mojic. Toate site-urile publicatiilor mele vor avea si link-ul tau. Nu vreau nimic in schimb . Chiar te rog sa ma ignori. Voi face asta cat timp voi vedea ca incerci sa construiesti si nu sa darami.
Si sa mai tii minte ceva: In Scotia , majoritatea terenurilor sunt rudimentare, fara drenaje, irigatii sau clubhouse . Un smoc de iarba de pe care un baiat loveste o mingie este cel mai frumos teren de golf, chiar daca totul este parloaga de jur imprejur. Ala simte ceva ce nu multi pot simti. Poate nici chiar tu ...