Se implinesc 63 de ani de la infiintarea celui mai galonat club din Romania.Sper ca aceasta zi sa fie o adevarata sarbatoare pentru stelistii de pretutindeni.
La multi ani Steaua!!
Steliștii vor sărbători pe 7 iunie 63 de ani de la înființarea clubului din Ghencea. Asociația Independentă a Suporterilor Steliști va marca evenimentul printr-o petrecere la care vor participa mai multe foste glorii al clublui, mai ales din perioada în care "roș-albaștrii" dominau fotbalul european . Printre alte nume cu greutate pentru echipa din Ghencea, la festivitate vor fi prezenți Miodrag Belodedic, Ștefan Iovan, Ilie Bărbulescu sau Ilie Dumitrescu, urmând ca în zilele următoare AISS să comunice lista cu toate gloriile care vor fi prezente la eveniment.
Comunicat de pe fcsteaua.ro
Steaua înseamnă mult mai mult decât formidabilele performanțe fotbalistice izbutite în a doua jumătate a anilor '80, iar AISS îi prețuiește în egală măsură pe toți sportivii care au apărat culorile și valorile roș-albastre. Totuși, poate că tocmai unicitatea acelor performanțe a făcut ca fotbaliștii din acea perioadă să aibă un loc aparte în inimile suporterilor Stelei.
Unul dintre cei mai siguri fundasi din istoria Stelei, Miodrag Belodedici, poreclit "caprioara" pentru interventiile sale mereu elegante, se va afla în mijlocul fanilor la sarbatorirea celor 63 de ani ai clubului. S-a spus despre "Belo" că este strănepotul fotbalistic al unui imens jucător al miticei CCA, Alexandru Apolzan, fapt confirmat de personalități precum Ion Voinescu, ori Emerich Jenei. Eleganța, siguranța în execuții și clarviziunea celui care și-a încheiat cariera la 37 de ani - doar în urma unei accidentări! - i-au impresionat atât pe steliștii din România și din Serbia, cât și pe jurnaliștii din întreaga lume care i-au comentat evoluțiile.
Nici ceilalți doi fundași ai Stelei Sevilliene, Ștefan Iovan și Ilie Bărbulescu, nu vor lipsi de la eveniment! "Căpitanul de la Sevilla" - câtă măreție a exprimat în momentul ridicării Cupei Campionilor Europeni deasupra capului - este memorabil atât pentru excelentele sale intervenții defensive, dar și pentru apetitul său ofensiv. Personalitatea sa remarcabilă i-a permis să facă o figură aparte atât la Steaua, timp de 11 ani, cât și să devină căpitan la una din rivalele din campionatul intern, Rapid. Ilie Bărbulescu, tenacele, tehnicul și rapidul fundaș al unei echipe care a cucerit Europa prin calitățile enumerate anterior, va rămâne în amintirea noastră poate nu atât prin incredibilul gol înscris în meciul Steaua-Honved: 4-1, ci prin extazul vecin cu nebunia de a se năpusti asupra Cupei, la Sevilla. Câți dintre steliști nu ar fi făcut același lucru în locul său, în acele clipe ireale?
Chiar dacă nu și-a legat numele de niciun trofeu european, Ilie Dumitrescu a fost unul dintre cei mai spectaculoși fotbaliști ai unei echipe care a mai fascinat Europa și în 1988 și în 1989. Magicul nostru "optar" s-a ridicat deseori la înălțimea unui fotbalist demn de o campioană europeană. Driblingurile, pasele, un-doi-urile, șuturile ori "diagonalele" sale fabuloase au dus Steaua într-o nouă finală a Cupei Campionilor Europeni din care, din păcate, a lipsit, jurnaliștii italieni exprimându-și satisfacția că fundașii milanezi nu vor avea de-a face cu talentatul nostru mijlocaș. Dorința sa arzătoare de performanță este ușor de citit și acum în ochii săi, când povestește despre uriașul regret că nu a putut juca în acel meci de pe "Nou Camp".
Si lista invitatilor nu se opreste aici. In curand va vom dezvalui numele altor personaje legendare in istoria clubului Steaua care au acceptat invitatia suporterilor de a fi alaturi de ei in aceasta zi magica. Prezenta suporterilor la eveniment pentru a-i aplauda la scenă deschisă atât pe cei care au adus glorie culorilor roș-albastre, cât și pe cei care lupta pentru acest club legendar inseamna respectarea clubului nostru drag. Semper superiores!