Results 1 to 19 of 19

Thread: Universitatea Craiova la Severin!

  1. #1
    manager whiteLion's Avatar
    Join Date
    Mar 2009
    Location
    Severin
    Posts
    315
    Reputatie
    1

    Universitatea Craiova la Severin!

    În această dimineață, în sala de ședință a Prefecturii Județului Mehedinți s-a votat, cu unanimitate de voturi, asocierea dintre Consiliul Local Drobeta Turnu Severin și FC Universitatea Craiova, privind folosirea Stadionului „Municipal“ din Dr. Tr. Severin până la finele sezonului 2011 - 2012.


    Astfel, primul meci oficial pe care Universitatea îl va disputa la malul Dunării ar putea fi cel din 21 noiembrie, cu Ceahlăul Piatra Neamț, din etapa a XIV-a.


    Pe 15 noiembrie, de la ora 13, echipa lui Eugen Neagoe va participa și la inaugurarea arenei severinene, printr-un amical cu Dinamo București.

    „Este o onoare pentru noi să putem găzdui Universitatea Craiova la Severin. Nu aveam de ce să ne opunem și sunt convinși că echipa va avea rezultate pe noul stadion și cu siguranță va fi susținută la fiecare meci de peste 20.000 de spectatori. «Campioana unei mari iubiri» nu este numai a craiovenilor, ci a tuturor oltenilor și este o echipă emblematică pentru întreg fotbalul românesc. Cel mai probabil, pe 21 noiembrie, partida Universitatea - Ceahlăul va fi prima oficială pe stadionul din Severin”,

    a spus primarul Constantin Gherghe, cunoscut drept un înfocat suporter al „Campioanei unei mari iubiri“.


    La inițiativa noului edil, arena de la malul Dunării, lăsată în paragină în cele trei mandate ale fostului primar Constantin Dinu, a intrat, încă din toamna trecută, într-un amplu proces de modernizare, ce se va finaliza anul viitor, când va fi montată și instalația de nocturnă. Până în prezent investiția de la Stadionul „Municipal“ a costat peste trei milioane de euro.

    http://3.bp.blogspot.com/_y8xKLiHDmG...0/IMG_0496.jpg

    http://3.bp.blogspot.com/_y8xKLiHDmG...0/IMG_0500.jpg

    http://3.bp.blogspot.com/_y8xKLiHDmG...0/IMG_0504.jpg

    http://upload.wikimedia.org/wikipedi...Smunicipal.jpg

    Stadionul Municipal este cel mai mare stadion din Drobeta Turnu-Severin, având o capacitate de 28.000 de locuri fiind unul din cele mai mari din România, a fost inaugurat în anul 1977 și este folosit de clubul FC Drobeta Turnu Severin.
    Din ianuarie 2009 stadionul este în plin proces de modernizare acesta implicând: schimbarea gazonului, reabilitarea tribunelor, a vestiarelor, dar și refacerea pistei de atletism a arenei, finalizarea lucrărilor fiind estimată în vara anului 2009.
    Stadionul Municipal Drobeta Turnu Severin este într-un amplu proces de renovare ce va implica reabilitarea tribunelor pe care vor fi montate în jur de 20-25000 de scaune, gazonul a fost deja refăcut, ceea ce a implicat o serie de lucrări precum:

    * Suprafața de joc este gata după patru luni de zile. Ea conține 21 de drenuri plus o centură perimetrala, de colectare și deversare a apei.
    * Suprafata de joc este pe nisip steril cu sistem automat de irigare.
    * Se lucreaza la modernizarea vestiarelor si a tunelului de acces.
    * S-au înlocuit toate gardurile împrejmuitoare
    * la inceputul lui august va fi gata pista de atletism.
    * Vor incepe lucrarile de reabilitare a teraselor, pentru ca apoi sa fie montate scaunele pentru spectatori.
    * Prima tribuna ce va dispune de scaune este cea oficiala, urmand ca apoi pe rand sa se rezolve si celalalte sectoare.
    * Se vor monta cel puțin 20.000 de scaune.
    * In 2010 se va putea rezolva și problema cu nocturna, pentru a îndeplini condițiile omologării FIFA.

    Dupa ce va fi renovat complet Municipalul din Drobeta Turnu Severin va fi un stadion la standarde europene.
    sursa wikipedia

    LE În aceste zile, la stadionul Municipal din Severin se lucreaza la montarea scaunelor și se estimează ca pînă la 10 noiembrie toate lucrările să fie finalizate. Va fi instalată și o nouă tabelă electronică.
    [COLOR="Blue"][SIZE="6"][FONT="Arial Black"][COLOR="Black"]S[/COLOR]untem [COLOR="Black"]E[/COLOR]xclusiv [COLOR="Black"]C[/COLOR]u [COLOR="Black"]S[/COLOR]tiinta[/FONT][/SIZE][/COLOR]

  2. #2
    Banned
    Join Date
    Jul 2006
    Posts
    11,963
    Reputatie
    0
    white,daca echipa va pleca la severin se va numi fc muicelu sau fc booveni.

    faceti-va echipa acolo, ca-i raman bani multi din traficul de arme, lui stanisoara si lui lascu si nu mai incercati sa furati de la altii!

  3. #3
    sport legend Blu3 Lion's Avatar
    Join Date
    Jan 2007
    Posts
    924
    Reputatie
    1
    [FONT="Comic Sans MS"][B][SIZE="4"]Mereu alaturi de Stiinta![/SIZE][/B][/FONT]

  4. #4
    sport legend *Coco*'s Avatar
    Join Date
    Jul 2006
    Location
    Tg-Jiu
    Posts
    5,584
    Reputatie
    1
    SA mute si pe masa , ca anul asta cred ca iara picam:|

  5. #5
    manager whiteLion's Avatar
    Join Date
    Mar 2009
    Location
    Severin
    Posts
    315
    Reputatie
    1
    Quote Originally Posted by lordliv View Post
    white,daca echipa va pleca la severin se va numi fc muicelu sau fc booveni.

    faceti-va echipa acolo, ca-i raman bani multi din traficul de arme, lui stanisoara si lui lascu si nu mai incercati sa furati de la altii!
    nu inteleg de ce ma certi pe mine, parca o mut io
    [COLOR="Blue"][SIZE="6"][FONT="Arial Black"][COLOR="Black"]S[/COLOR]untem [COLOR="Black"]E[/COLOR]xclusiv [COLOR="Black"]C[/COLOR]u [COLOR="Black"]S[/COLOR]tiinta[/FONT][/SIZE][/COLOR]

  6. #6
    Banned
    Join Date
    Jul 2006
    Posts
    11,963
    Reputatie
    0
    white,bineinteles ca nu tu esti vinovat
    dar in schimb observ cu stupoare ca esti incantat de aceasta noua idiotenie a booveanului...
    universitatea este echipa din craiova,joaca aici de cand s-a infiintat si nu are nicio treaba cu severinul.
    daca mititelul reuseste sa mute echipa,sa-i schimbe si numele!
    destul a cautat sa se identifice, el si maimutoii analfabeti pe care i-a adus la club ,cu brandul acesta academic.
    a umplut de rusine numele universitatii craiova blatuind cu nerusinare 4-5 meciuri pe sezon tocmai cu cei care ne-au vrut raul in decursul istoriei.
    de ce crezi ca nu mai vine lumea la stadion?
    afla draga white ca este vorba de un boicot la scara larga a zecilor de mii de suporteri de care booveanul nenorocit si-a batut joc,in special in meciurile cu steaua si vaslui din sezonul trecut!
    este un boicot la scara mare pe care presa aservita din bucuresti nu il scoate in evidenta.
    dar inima noastra ramane alaturi de echipa ,dovada numarul mare de suporteri care urmaresc meciurile echipei la televizor...

    tehnic,deocamdata nu poate sa mute echipa,in dosarul de licentiere este trecut la terenul de joc,centralul din craiova si a 2-a optiune stadionul din caracal.
    apoi exista un punct in regulament care prevede ca un club deja inregistrat intr-un oras nu poate sa joace pe alt stadion la o distanta mai mare de 50 de km. exista si exceptii dar doar pentru o perioada,nu pentru un sezon intreg.

    stii cat plateste mititelul chirie la consiliul local?
    un singur euro!
    si mai primeste si vreo 40 de miliarde de la contribuabilul craiovean prin intermediul consiliului.

    da, intr-adevar, primarul vostru peremisto-pesedist-pedelist,gherghe, doreste electoral, sa aduca echipa acolo promitandu-i booveanului si scutirea platii utilitatiilor stadionului.

    white,nu uita, universitatea craiova trebuie sa joace numai la craiova,restul este blasfemie!

  7. #7
    Super Moderator
    Join Date
    Jul 2005
    Location
    Paris
    Posts
    72,783
    Reputatie
    1
    Nu muta nimeni nimic, stati linistiti
    Este doar o "miscare" electorala de moment ...
    Sportul darama barierele rasismului !!!
    Cel care cade dar se ridica este mai puternic decat cel care nu a cazut niciodata.

  8. #8
    Banned
    Join Date
    Jul 2006
    Posts
    11,963
    Reputatie
    0
    ce oaspete de marka!
    parca aflasem ca unii parizieni au luat gripa porcina ( ma refeream la fotbalisti...)

    da, stiu ca este o miscare electorala si tocmai de aceea ma mir ca unii suporteri au cazut in aceasta capcana...

    parca,parca,as vrea sa castige base alegerile ca sa-l vad pe mititel alaturi de penescu

  9. #9
    El Pistolero' P1ka's Avatar
    Join Date
    Nov 2009
    Location
    Dr.Tr.Severin
    Posts
    930
    Reputatie
    1
    mda:| stau eu in severin.. da nu prea ma incanta , pt ca nu va mai fi atmosfera

  10. #10
    Banned
    Join Date
    Jul 2006
    Posts
    11,963
    Reputatie
    0
    Mircea Geoană vrea Știința numai în Bănie

    „Găsim o formulă ca Universitatea să rămână în Craiova“

    Mircea Geoană președintele PSD și candidatul partidului la președinția României a declarat în finalul întâlnirii de la cantonament cu jucătorii și conducerea Universității că Universitatea trebuie să rămână în Craiova indiferent cât de bine va fi primită în altă parte.



    Mircea Geoană și Adrian Mititelu au purtat o discuție la baza pomului plantat la în curtea cantonamentului din Lunca Jiului:

    “Hai măi, găsim o formulă, nu trebuie jucat la Severin. Au ei stadion frumos, dar trebuie să găsim o formulă să rămânem în Craiova”,

    i s-a adresat Mircea Geoană lui Adrian Mititelu.




    „Meciul Universității este mai important. Sunt încrezător că, în pofida dificultăților și al adversităților față de Știința Craiova, această echipă de suflet a oltenilor va avea un parcurs frumos anul acesta. Îi urez succes în Cupa României și ar fi frumos ca pe masa «campioanei unei mari iubiri» să revină un trofeu important în fotbalul românesc, după aceea un traseu european. Este păcat că nu este susținută de autoritățile locale și nu aș vrea ca declarația mea să pară ca o declarație de campanie, dar cred că greșește primarul Solomon pentru că nu se implică alături de această echipă. Sunt convins că, după ce trece patima asta electorală, vom putea să-i adunăm pe toți la masă și rolul meu de a-i uni pe români și pe olteni se va exercita și în această direcție. Stadionul de la Severin este frumos, dar locul Științei este la Craiova. Voi încerca să fac totul ca Universitatea să rămână la Craiova”,

    a declarat Mircea Geoană.




  11. #11
    manager nungureanu's Avatar
    Join Date
    Jul 2009
    Posts
    262
    Reputatie
    1
    Stiinta este unica si locul ei este in Craiova noi nu suntem fc bragadiru sa ne mutam unde este mai cald si sa ne cumparam locul in divizia A oltenii sunt barbati cu sange in co**e nu ca aia de nici nu vorbesc bine romaneste din banat a caror echipa joaca in diviza 'z' si ei si-au cumparat pe fc bragadiru ca sa se fuduleasca ca sunt in liga 1
    [Color="Red"]balada lui ulyse:[/color]
    [B][COLOR="RoyalBlue"]Mandru ca sunt oltean
    nu [u]analfabet[/u] din baragan[/COLOR][/B]

  12. #12
    El Pistolero' P1ka's Avatar
    Join Date
    Nov 2009
    Location
    Dr.Tr.Severin
    Posts
    930
    Reputatie
    1
    [CENTER][COLOR="Blue"][SIZE="5"][B][FONT="Comic Sans MS"][SIZE="4"]Forza Universitatea Craiova![/SIZE][/FONT][/B][/SIZE][/COLOR]
    [B][COLOR="DarkOrange"]Randall [/COLOR][COLOR="Black"]Keith[/COLOR] [COLOR="#000000"][COLOR="DarkOrange"]Orton[/COLOR][/COLOR] [SIZE="4"][FONT="Fixedsys"]fan![/FONT][/SIZE][/B][/CENTER]
    [COLOR="Red"][B][SIZE="4"][CENTER]NEVER WALK ALONE LIVERPOOL[/CENTER][/SIZE][/B][/COLOR]

  13. #13
    manager nungureanu's Avatar
    Join Date
    Jul 2009
    Posts
    262
    Reputatie
    1
    Quote Originally Posted by P1ka View Post
    Arata destul de bine stadionu din severin..! Ce ziceti?
    Poate sa fie si poleit cu aur asa cum are palatul cocalarul ala care conduce steaua ca nu ma intereseaza locul Stiintei este in Craiova!!!
    [Color="Red"]balada lui ulyse:[/color]
    [B][COLOR="RoyalBlue"]Mandru ca sunt oltean
    nu [u]analfabet[/u] din baragan[/COLOR][/B]

  14. #14
    El Pistolero' P1ka's Avatar
    Join Date
    Nov 2009
    Location
    Dr.Tr.Severin
    Posts
    930
    Reputatie
    1
    Quote Originally Posted by nungureanu View Post
    Poate sa fie si poleit cu aur asa cum are palatul cocalarul ala care conduce steaua ca nu ma intereseaza locul Stiintei este in Craiova!!!
    Atata timp cat e Mititelu patron , si Solomon Primar.:| nai ce face
    [CENTER][COLOR="Blue"][SIZE="5"][B][FONT="Comic Sans MS"][SIZE="4"]Forza Universitatea Craiova![/SIZE][/FONT][/B][/SIZE][/COLOR]
    [B][COLOR="DarkOrange"]Randall [/COLOR][COLOR="Black"]Keith[/COLOR] [COLOR="#000000"][COLOR="DarkOrange"]Orton[/COLOR][/COLOR] [SIZE="4"][FONT="Fixedsys"]fan![/FONT][/SIZE][/B][/CENTER]
    [COLOR="Red"][B][SIZE="4"][CENTER]NEVER WALK ALONE LIVERPOOL[/CENTER][/SIZE][/B][/COLOR]

  15. #15
    Banned
    Join Date
    Jul 2006
    Posts
    11,963
    Reputatie
    0
    universitatea craiova nu are ce cauta la severin in pofida santajului ordinar facut de reprezentantii pd-l local fata de mititel.
    dar cine l-a pus ca sa fie santajabil?
    cine l-a pus pe mititel ( care a fost lansat de un grup economic dubios ) sa tradeze interesul celor care i-au dat echipa pe mana?

    pentru mine, de astazi avem de a face cu universitatea booveni...
    astept cu interes sa pasim pe drumul deja batatorit de alt monstru sacru al fotbalului romanesc-poli timisoara , adica sa apara o alta echipa la craiova care cu ajutorul jigodiei ********e staicu sa revendice palmaresul si inimile craiovenilor.

  16. #16
    sport legend solaris's Avatar
    Join Date
    May 2007
    Posts
    494
    Reputatie
    1
    Cred ca vom asista la un nou caz AEK Bucuresti...asa s-a mutat si Timisoara acum are echipa. E posibil ca Severinul sa aiba echipa in Liga 1 cu aceasta mutare...plus ca au de partea lor atat publicul cat si autoritatile locale. M-as bucura ca Universitatea Craiova sa nu mai fie hartuita de nimeni...


    P.S: Nu exclud posibilitatea ca imediat ce pleaca Universitatea de acolo, primaria condusa de marele han impreuna cu un patron din Craiova sa 'inventeze un club sau sa preia CFR Gaz Metan Craiova' sa-l mute pe Oblemenco si sa-i puna numele de Stiinta Craiova...
    Last edited by solaris; 25th February 2010 at 23:36.

  17. #17
    incepator
    Join Date
    Feb 2010
    Location
    Bucuresti
    Posts
    44
    Reputatie
    1
    Craiova a plecat de "acasă"! Fanii Științei vor să se răzbune ( imagini protv din seara asta ) http://scurt.eu/1e (prosport.ro)

  18. #18
    hingheru' Navarro's Avatar
    Join Date
    Dec 2006
    Location
    la etaju' 2
    Posts
    154
    Reputatie
    1
    Quote Originally Posted by solaris View Post
    Cred ca vom asista la un nou caz AEK Bucuresti...asa s-a mutat si Timisoara acum are echipa. E posibil ca Severinul sa aiba echipa in Liga 1 cu aceasta mutare...plus ca au de partea lor atat publicul cat si autoritatile locale. M-as bucura ca Universitatea Craiova sa nu mai fie hartuita de nimeni...


    P.S: Nu exclud posibilitatea ca imediat ce pleaca Universitatea de acolo, primaria condusa de marele han impreuna cu un patron din Craiova sa 'inventeze un club sau sa preia CFR Gaz Metan Craiova' sa-l mute pe Oblemenco si sa-i puna numele de Stiinta Craiova...
    La Craiova e posibil orice vere... Sufera prea multi de sefie si de nebagare in seama.
    Multa gelozie tati,multa invidie.....

  19. #19
    manager
    Join Date
    Aug 2010
    Posts
    326
    Reputatie
    1
    Se bucura si cei din Severin de meciuri

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •