Page 1 of 163 1231151101 ... LastLast
Results 1 to 21 of 3417

Thread: Baga ochiul - revista presei

  1. #1
    Mughal Bancaru's Avatar
    Join Date
    Mar 2004
    Location
    Bucuresti
    Posts
    14,681
    Reputatie
    1

    Baga ochiul - revista presei

    Fac un nou topic, desi, aparent, ceva nou nu e de zis, dar ca sa nu incurcam borcanele si ca sa aratam si altora ce ne impresioneaza sau ne place, aici vom pune, sper sa vreti, articole pe care le-am citit si ne-au placut. Nu despre fotbal. Politica, sex, carti, morti, masini, poze inedite, orice...

  2. #2
    says: georgemp's Avatar
    Join Date
    Nov 2005
    Location
    Bucurešti,Cotroceni
    Posts
    2,475
    Reputatie
    1
    Buna initiativa!

  3. #3
    k r a p u l a x
    Join Date
    Mar 2005
    Posts
    4,010
    Reputatie
    1
    După cum se desfăşoară televiaţa politică în această ţară, cel mai puternic şi eficace cocktail (mai mult sau mai puţin Molotov) este acela compus din: incultură (100%), sminteală misticoidă (100%) şi multă, multă avere, totul explodînd într-o lăudăroşenie păcătoasă. Cu harul po****r de-a diminutiva tot omul, nu va fi greu să i se găsească un nume gigingaş. (R[adu] C[osasu]; subl. mea, k.)
    din 'dilema veche', numarul intitulat cetateni(sic!) pe internet

  4. #4
    Pro Memoria miril's Avatar
    Join Date
    Apr 2003
    Location
    Stockholm
    Posts
    29,276
    Reputatie
    0
    Vreau sa fac cunoscut o initiativa frumoasa a ziarului Cotidianul, care se doreste a fi o gura de aer proaspat in atmosfera poluata a...cotidianului manelist ce...respira in societatea...Miticilor.

    Intra in carti (...Mitica-np)! Cristian Teodorescu

    Peste exact o saptamina (13 septembrie) vom lansa un nou supliment, „Educatie si Joburi“, care va aparea miercurea. Si tot in fiecare miercuri vei avea impreuna cu acest supliment o carte din „Colectia Cotidianul“.

    Ne-am gindit sa-ti excitam saptaminal dorinta de lectura cu o carte faimoasa din literatura universala. Ne-am scarpinat mult in cap inainte de a alege titlurile care vor face parte din „Colectia Cotidianul“. Primul criteriu a fost valoarea acestor carti. Pentru cel de-al doilea, am mizat pe portretul cititorului nostru, cel care a capatat treptat contur pe site-ul ziarului, dincolo de sondaje. E o persoana cu o cultura generala peste medie, mefienta, al carei simt critic porneste de la observatia de bun-simt, dar cel mai adesea se manifesta ascutit personal, cu puncte de vedere in care nuantarea de dragul discutiei sau falsele mirari de tip „Cine e Liiceanu!?!“ sint articulate pe convingeri puternice si pe un simt personal si indelung exersat al valorii.

    Cititorul de „Cotidianul“ are bune lecturi din autorii contemporani insoliti, de care se lasa provocat cu placere, totodata insa se simte foarte apropiat si de asa-numitele legende ale marii literaturi universale din secolul al XX-lea, cu o vadita slabiciune pentru excentricii care s-au impus cu carti scrise impotriva curentului. Cititorului nostru ii plac invingatorii, totusi nu se lasa prea tare impresionat de succesul scriitorilor la moda, ci de valorile consolidate in lumea buna a literaturii universale. El respinge oripilat ideea de a fi un simplu consumist cultural, dirijat spre o anumita carte prin campanii publicitare, ceea ce nu-i omoara insa curiozitatea de a citi cartile momentului. Cind scandalul „Codului“ lui Dan Brown a explodat si in Romania, multi dintre forumistii „Cotidianului“ erau vaccinati prin lectura, ca sa zic asa, si au diagnosticat cartea drept ceea ce era. O fictiune literara cu pretentii documentare, suficient de bine sustinute incit sa para o investigatie cu valoare de document. Aceasta e, cred, una dintre cele mai exacte evaluari ale acestei carti, care a fost postata pe forumul „Cotidianului“.

    Tocmai din cauza ca cititorul acestui ziar e altfel, am cautat autori si carti care sa ti se potriveasca. Carti pe care sa le deschizi cu un soi de familiaritate, ca si cum te-ai fi asteptat sa ti le propunem. Asa ca am ales primele titluri din aceasta colectie, cu ajutorul Editurii Univers, pornind si de la orizontul tau de asteptare, dar si cu dorinta de a te lua pe nepregatite cu surpriza cartilor din aceasta colectie.

    Colectia de literatura buna pe care o veti primi impreuna cu „Cotidianul“ de miercuri se deschide cu o carte de Romain Gary.

    Romain Gary, erou literar al Frantei

    Consul al Frantei, scriitor premiat, gaullist convins, distins cu Legiunea de onoare si Crucea eliberarii, Romain Gary, pe adevaratul sau nume Kacew, s-a nascut pe 8 mai 1914 la Vilnius, actualmente in Lituania. „Cazac, in parte tatar si corcitura de evreu“, dupa cum s-a definit el insusi, Gary a trait la Moscova pina in 1921, apoi la Varsovia, ajungind in Franta la virsta de 13 ani, insotit de mama sa. Timid, adolescentul creste in umbra acestei mame curajoase si voluntare, uneori chiar dominatoare si despotica. Ea vrea ca el sa ajunga departe, el se supune de fiecare data: astfel, tinarul Kacew devine Romain Gary, lupta sa-l egaleze pe d’Annunzio, sa salveze Franta, iar apoi s-o reprezinte in strainatate.

    Aviator si diplomat

    Licentiat in Drept, in 1938, Gary isi incepe serviciul militar in aviatie, facind parte ulterior din escadrila Lorraine. Ciad, Abisinia, Libia, Siria: Gary termina razboiul cu gradul de comandant. In 1945 avea sa se casatoreasca cu jurnalista Lesley Blanch, intrind apoi in diplomatie si ocupind diverse posturi de secretar si consilier in ambasade, purtator de cuvint la ONU, si, din 1956, consul general al Frantei la Los Angeles. Aici o cunoaste, in 1962, pe cea de-a doua sotie a sa, actrita Jean Seberg, cu care va ramine casatorit pina in 1970.

    „M-am exprimat pe deplin”

    Pe 8 septembrie 1979, cadavrul lui Jean este descoperit pe scaunul din spate al masinii sale: o supradoza de barbiturice. Romain Gary nu avea sa tolereze foarte usor sinuciderea fostei sale sotii, starea de depresie accentuindu-i-se treptat. In dupa-amiaza zilei de 2 decembrie 1980, dupa ce renuntase la scris cu citeva luni in urma, Romain Gary intra in camera din apartamentul sau din Paris, se intindea pe pat si isi tragea un glont in cap. Cu citeva ore inainte, scrisese un mesaj pentru a-si explica gestul: trei paragrafe scurte, incheiate cu aceste cuvinte: „In cele din urma, m-am exprimat pe deplin“.

    John Updike, satir al Americii

    John Updike s-a nascut in Reading (Pennsylvania), dar a locuit, pina la 13 ani, in Shillington, un orasel de linga Reading. Copilaria i-a fost marcata de afectiuni ale pielii si de deficiente de vorbire, insa mama sa l-a incurajat sa scrie. Locuind la o ferma izolata, tinarul Updike s-a refugiat in lectura, consumind avid romanele lui Erle Stanley Gardner, Ellery Queen, Agatha Christie si John Dickson Carr.

    Student tabula rasa

    Dupa ce a terminat liceul in Shillington, Updike a intrat la Harvard. Dupa cum a declarat el insusi adesea, a ales aceasta universitate pentru ca de acolo pornise cea mai veche revista de caricaturi din lume, „Harvard Lampoon“. Ceva mai tirziu, Updike avea sa marturiseasca, in stilul sau ironic, intr-un articol din „The New Yorker“: „Dificultatea mea de a citi repede in copilarie a avut un avantaj: cind am mers la facultate, eram tabula rasa, ceea ce inseamna ca mi-am insusit foarte repede opiniile profesorilor mei si am luat note mari“.

    In 1955, Updike incepea sa scrie pentru „The New Yorker“, publicind editoriale, poezii, povestiri si cronici literare. A trait in New England, unde a si plasat o buna parte din actiunea romanelor sale, remarcindu-se ca unul dintre cei mai importanti scriitori americani.

    De doua ori Pulitzer

    In 1976 devenea membru al Academiei Americane de Arte si Litere. Consacrarea i-a fost adusa de nenumaratele premii care i-au fost decernate de-a lungul timpului, printre care National Book Award, in 1964, American Book Award, in 1982, si Pulitzer, primit de doua ori.

    Criticul lui Umberto Eco

    Romancier, scriitor de proza scurta si poet, John Updike nu s-a oprit la a face literatura, preferind sa si scrie despre literatura. Printre scriitorii ale caror opere le-a recenzat se afla nume precum Philip Roth, Saul Bellow, Kurt Vonnegut, Joyce Carol Oates, Iris Murdoch, Michael Tournier, Raymond Quéneau, Umberto Eco, Milan Kundera, Evgheni Evtusenko, Gabriel García Márquez, Mario Vargas Llosa sau Isabel Allende.

    Yourcenar, prima femeie la Academie

    Descendenta a unei familii vechi, cu radacini nobiliare, cea care va ajunge mai tirziu faimoasa pentru ca a incalcat, in romanele sale, multe tabuuri ale vremii, era, pentru starea civila, Marguerite Cleenewerk de Crayencour, nascuta la Bruxelles, in 1903. Titlul, mostenit pe linie paterna de la un stramos care il dobindise in 1749, a stat la baza anagramei al carei rezultat a fost pseudonimul autoarei. Dupa tragica moarte a mamei, survenita la numai zece zile dupa ce micuta Marguerite se naste, copilaria ei inseamna veri petrecute la castelul din Mont Noir, pe care un alt stramos il construise in 1824.

    Copilaria pierduta

    Anul 1912 reprezinta, pentru fetita de 9 ani, incheierea unei etape: proprietatea de la Mont Noir este vinduta, iar doi ani mai tirziu, o data cu inceperea razboiului, Marguerite se muta, cu tatal ei, in Anglia, de unde insa va reveni curind la Paris. Castelul va fi distrus complet in 1918, lasind-o pe viitoarea scriitoare cu o permanenta nostalgie. Anii urmatori sint dedicati calatoriilor formatoare in mai multe tari europene, in compania tatalui ei, ca si lecturilor din autori clasici. Sfirsitul razboiului marcheaza si debutul tinerei de numai 16 ani, a carei prima carte, „Le Jardin des Chimères“, este publicata sub pseudonimul Yourcenar, pe spezele tatalui ei. Perioada interbelica ii aduce scriitoarei posibilitatea de a-si continua calatoriile, o data cu pregatirile pentru proiectele ei literare. In 1929, publica primul roman, „Alexis, ou le traité du vain combat“, iar tatal sau se stinge din viata in acelasi an.

    Succes din America

    In 1939, Yourcenar se stabileste in Statele Unite, unde preda franceza si istoria artei, isi cumpara o resedinta in Maine si obtine, noua ani mai tirziu, cetatenia americana. Publicarea, in 1951, a „Memoriilor lui Hadrian“ ii aduce consacrarea si succesul, permitindu-i sa traiasca din scris. Primita, in 1980, in Academia Franceza, Yourcenar este prima femeie careia i se acorda aceasta recunoastere, la numai sapte ani inainte de moartea sa, survenita in Statele Unite.

    Romanul Margueritei Yourcenar va aparea la...tarabe, miercuri 27 septembrie. Lectura placuta!
    "The minority is sometimes right, the majority always wrong." - A Progres...sive Thinker

    "If you support a team that fails to win the league for years, it does feel like a kind of cult'." - Salman Rushdie

  5. #5
    k r a p u l a x
    Join Date
    Mar 2005
    Posts
    4,010
    Reputatie
    1
    din cauza unor probleme cu drepturile de autor, dau doar linkul.

  6. #6
    Pro Memoria miril's Avatar
    Join Date
    Apr 2003
    Location
    Stockholm
    Posts
    29,276
    Reputatie
    0
    Desi nu sunt un sustinator al lui, ca sa nu zic altfel, datorita cameleonismului sau politic, nu pot sa neg ca Octavian Paler nu poate spune lucuri cu miez cand vrea. Iata o mostra din Cotidianul:

    Alergand spre un monstru

    Sa recunosc, mai intai, ca nu merit complimentul care mi se face cand sunt socotit „pesimist“. A fi pesimist presupune calitati mari. Sa accepti fara rezerve ce zicea Descartes, ca omul nu se poate gandi la metafizica decat trei ore pe an, si, in restul timpului, sa stii ca te rogi inutil. Eu n-am asemenea calitati. Ilustrez doar categoria intelectualilor care nu fac fata realitatilor de azi din Romania. Si nu-si pot iubi tara decat temandu-se.

    Nu spun ca optimistii n-o iubesc. Poate, o iubesc mai inteligent decat mine (in orice caz, mai suportabil), dar nu asta e problema. Felul in care vad eu lucrurile nu-mi permite decat sa ma tem: sa ma tem ca nu mai suntem un popor (sau ca nu ne mai comportam ca un popor, divizati, cum suntem, de egoisme si de uri „private“), sa ma tem ca nu luam nimic in serios si ca, in timp ce flecarim de zor despre diverse scandaluri, legate sau nu de CNSAS, alergam, de fapt, spre un monstru.

    Am vazut in serile trecute la televizor (la „History“) un documentar despre anii ’20 din Germania. La un moment dat, mi-a retinut atentia, din imaginile de arhiva, figura unui barbat naucit de tipetele isterice din jurul lui. Tacea, vadit speriat. Si, probabil, nu intelegea de ce altii marsaluiau pe strada, foarte siguri pe ei. Dupa cateva secunde de confuzie, a deschis gura si a baiguit: „Alergam spre un monstru“. Asadar intelesese ca, la capatul marsului, ii astepta Hitler? Nu, nu cred. La ora aceea, Hitler nu era decat o paiata care urla prin berarii. Si presupun ca barbatul cu pricina nu se gandise la o persoana. Ceea ce percepuse el era doar „nevoia de Hitler“; adica nevoia celorlalti de a transforma in dementa militanta oboseala generata de un razboi pierdut si de umilintele Tratatului de la Versailles.

    La urma urmei, un „monstru“ nu trebuie sa poarte, neaparat, un nume. El poate rezulta dintr-o „stare“, dintr-o criza, dintr-o deruta, dintr-o lehamite. E suficient ca o societate sa nu mai creada in nimic. Daca nu mai crezi in nimic, mai e nevoie de un singur pas ca sa crezi in orice.

    Din pacate, in momentul de fata, eu n-as putea sa devin, in mod decent, optimist. Nimic din ce se petrece in lumea de azi nu ma ajuta. Daca-l citesc pe Toqueville si ma las sedus de demonstratiile lui, pot sa am pareri excelente dspre democratia americana. Daca deschid televizorul, insa, si vad ce se intampla in Irak sau il aud vorbind pe Bush, nu mai reusesc. Violentele care au tinut cateva zile afisul la Budapesta nu sunt nici ele mai incurajatoare. Au semanat prea mult cu 13-15 iunie ’90 de la noi (mai putin minerii), pentru a le pune doar pe seama extremei drepte, pentru a nu ma gandi ca democratia nu exclude nici minciuna, nici frustrarile. In fond, cati Pericle a produs democratia europeana in ultima jumatate de veac? De Gaulle a fost un rezultat al razboiului, nu al democratiei.

    Dar nu tin sa duc acest tip de rationament prea departe. Ce se poate opune, oare, democratiei? N-ar fi chiar esecul democratiei un „monstru“ virtual?

    Si, oricum, nu problemele omenirii sunt la originea temerilor mele, desi e suficient sa vezi ce lume se strange la „sommet“-ul francofoniei de la noi ca sa-ti piara cheful de optimism. Nu sunt inzestrat, de altfel, pentru viziuni globale. Ma misc intre aceleasi decoruri in care isi joaca rolurile de primadone Gigi Becali si Traian Basescu, ambii aplaudati de galerie, in vreme ce un recent sondaj ne anunta ca noua din zece tineri de la noi sunt gata sa-si asume conditia de „emigranti“ la prima ocazie. Unii asteapta doar sa termine scoala, in conditiile asigurate de blajinul impostor care se numeste Hardau. N-au toti parinti ca d-l Videanu, pentru a studia in Elvetia. Dupa aceea, vor vedea incotro o vor apuca. Se vor duce sa spele vase in Italia ori sa culeaga in Spania capsuni, intorcand spatele unei istorii facute prin carciumi si bazate pe balacareala, varianta locala a ideii ca infernul este „celalalt“.

    A existat, ce-i drept, balacareala si pana acum. N-am fost un popor taciturn decat pe vremea cand Securitatea ne avea in grija ei „patriotica“. Dupa caderea lui Ceausescu, ne-am luat revansa cu varf si indesat. Romania a devenit un pitoresc vacarm. Mai tineti minte show-urile nocturne pe care ni le furniza CPUN, cu un „rating“ neatins azi nici de meciurile de fotbal? Si totusi, ce diferenta intre balacareala de-acum saisprezece ani si balacareala de azi! Pe atunci, alergam, bezmetici, spre democratie. Sau spre ceea ce credeam noi a fi democratie, iesiti din comunism cu asteptari naive si mari. Cine ar fi banuit atunci cand se infiintau partide la fiecare colt de strada ca, intr-o zi, ne va fi scarba de politica? Si ca, in consecinta, ne vom trezi amenintati de esecul democratiei?

    Imi dau seama ca temerile mele n-au nici o sansa sa placa. Mai degraba, vor irita. Cine e dispus sa accepte de bunavoie ca nu exista in minciunile politicienilor nici o speranta? Ar fi impotriva naturii umane. Dar nu izbutesc sa cred ca, din micimea intereselor egoiste, se poate alcatui un interes general. Aceasta e cauza adanca a „negativismului“ meu. Si, deocamdata, nu vad cum o pot inlatura. De aceea, ma opresc aici.
    "The minority is sometimes right, the majority always wrong." - A Progres...sive Thinker

    "If you support a team that fails to win the league for years, it does feel like a kind of cult'." - Salman Rushdie

  7. #7
    Mughal Bancaru's Avatar
    Join Date
    Mar 2004
    Location
    Bucuresti
    Posts
    14,681
    Reputatie
    1
    Foc de Tabara

    Radu Paraschivescu

    Pana alaltaieri l-am preferat pe Cristian Tabara cel de la "Parte de carte".


    Mi se parea cu atat mai util demersul lui, cu cat o buna parte din vedetele vietii publice ar putea sa joace, vorba unui redactor sportiv sprinten la minte, in filmul "Departe de carte".

    In plus, nu prea ma impacam cu promovarea sarjata a celorlalte emisiuni ale teleastului. Dincolo de jocul de cuvinte, formula "Cristi Tabara pe tine" mi-a sunat vag ofensator fata de cel in cauza.

    Am avut impresia ca se speculeaza exagerat corpolenta unui personaj silit sa-si supuna publicul prin metode situate la granita dintre agresiune si invazie.

    Pe de alta parte, nici "Te vezi la stirile Pro TV" nu mi s-a parut un titlu care sa-l reprezinte pe Cristian Tabara. Prea se auzeau in el ecouri ale nefericitei gaselnite de anul trecut, "Pro TV te asculta ce vezi".

    Cu toate acestea, duminica l-am insotit pe jovialul domn in hoinarelile lui prin tara. Si bine am facut. Cristian Tabara a ajuns undeva in Mures, intr-un sat pe nume Bagaciu, unde ne-a prezentat un personaj straniu: Torber Schreiber, un danez destins (scuzati pleonasmul) si fascinat de ideea turismului rural.

    A urmat un dialog purtat intr-o engleza fluenta si intrerupt de mici incursiuni in noile ritualuri turistice muresene. Asa am aflat de miile de danezi care vin de o buna bucata de vreme la Bagaciu, spre a regasi obiceiuri si indeletniciri pierdute sau inlocuite in tara de bastina. Si tot asa ne-au ajuns la urechi alte planuri croite pentru binele comun de un strain care stie mai bine decat unii dintre noi ca omul sfinteste locul.

    Intregul reportaj a fost strabatut de o buna dispozitie netrucata. Pe rand, Torber Schreiber, ambasadorul Toader Paleologu si Cristian Tabara s-au prins in hora - la propriu si la figurat.

    Bun la "Perinita" si corijent la mulsul vacii, realizatorul emisiunii si-a fructificat calitatile care i-au adus simpatia publicului: naturalete, observatie hatra, autoironie masurata, bonomie, caldura a rostirii, spontaneitate si farmec. In tricou negru sau in port po****r, la lumina zilei sau in vapaia focului de seara, el ne-a servit cu o felie din tortul bucuriilor firesti. Facandu-ne sa ne lingem pe degete.
    www.evz.ro

  8. #8
    Mughal Bancaru's Avatar
    Join Date
    Mar 2004
    Location
    Bucuresti
    Posts
    14,681
    Reputatie
    1
    Nu ma intereseaza atat de mult personajul Tabara, cat imi place stilul lui Paraschivescu. Si inca ceva din Evenimentul, o chestie pe care nu o stiam. Interesant... :

    Nepotul lui Creanga a cladit Bucurestiul
    Andreea Ofiteru

    Horia Creanga este considerat cel mai important arhitect al perioadei interbelice.

    In Capitala a proiectat peste 70 de imobile.Imobilul ARO (azi Cinema Patria) de pe bulevardul Magheru, Teatrul Giulesti, Uzinele Malaxa, Grupul Scolar Mihai Bravu, Vila Elena Otulescu din str. Dr. Manu sunt numai cateva dintre operele lui Horia Creanga (1892-1943), unul dintre cei doi nepoti arhitecti ai celebrului scriitor.

    In total, Horia Creanga a lasat in urma sa peste 70 de cladiri. Unele insa au fost schimbate de-a lungul timpului, astfel ca nici specialistii nu mai recunosc stilul marelui arhitect scolit la Paris.

    Model pentru studenti

    La vremea cand au fost cladite, multe constructii au provocat o adevarata revolutie in arhitectura si si-au atras multe critici din partea specialistilor.
    Astazi, studentii de la Arhitectura au cursuri speciale despre cladirile proiectate de nepotul marelui povestitor.Specialistii spun ca Horia Creanga se incadreaza in curentul modernist.

    Cladirile lui se caracterizeaza printr-o simplitate mare a volumelor si prin lipsa totala a decoratiunilor. In interiorul imobilelor nu exista simetria incaperilor.

    "Arhitectura lui Creanga e cat se poate de actuala. Pentru studentii din anul lV tin un curs despre opera lui, in care detaliez planul cladirii ARO de pe Bulevardul Magheru. Cladirile proiectate de el sunt exemple de arhitectura, fara de care nu am putea intelege perioada interbelica", spune Nicolae Lascu, prorectorul Universitatii de Arhitectura si Urbanism "Ion Mincu" din Bucuresti.

    Bulevardul Magheru, unic in Europa

    Afirmatia prorectorului Lascu este intarita de istoricul de arta Cezara Mucenic, care afirma ca nepotul lui Ion Creanga a reusit sa lanseze stilul modernist in acelasi timp cu arhitectii din Occident.

    "A impus acest stil prin construirea cladirilor Patria si Burileanu-Malaxa. Bulevardul Magheru, unde exista mai multe cladiri pe care si-a pus amprenta Creanga, a fost unul dintre rarele din Europa cu acest stil.

    Imobilul Burileanu-Malaxa, schimbat de proprietari

    Pentru ca nu sunt protejate, multe dintre cladirile-monument istoric semnate de Horia Creanga nici nu se mai recunosc. Cel mai bun exemplu este imobilul Burileanu-Malaxa, de pe Bulevardul Magheru, colt cu C.A. Rosseti, care, in prezent, este schimbat complet.

    Are ferestre din temopan, puse de proprietari, iar partea de sus a cladirii a fost inchisa. "Tamplaria originala era foarte simpla. Imobilul este caracterizat printr-o volum extrem de simplu, prin accentuarea orizontalitatii. Toate zidurile dintre camere au fost ingustate tocmai pentru ca in fatada sa nu apara niste pereti foarte grosi", arata Nicolae Lascu.


    --------------------------------------------------------------------------------

    Biografie

    Viata unui maestru interbelic


    > Nascut pe 20 iulie 1892, in Bucuresti, Horia Creanga este primul dintre cei patru nepoti ai lui Ion Creanga. Dupa ce isi ia Bacalaureatul, in 1913 se inscrie la Scoala de Arhitectura. Atunci cand Romania intra in razboi, Creanga pleaca pe front, dar este luat prizonier in lagarul de la Straslund. Dupa Primul Razboi Mondial intra la Beaux Arts de la Paris, unde sta impreuna cu fratele sau Ion si viitoarea lui sotie, Lucia Dumbraveanu.

    > Pe 12 noimebrie 1924 obtine diploma de arhitect, iar un an mai tarziu e angajat la Compania Frantuzeasca de Cai Ferate de Nord. In 1927 se intoarce in tara impreuna cu sotia sa. Prima lucrare importanta este vila dr. Petru Groza, la Deva. Din 1930 incepe colaborarea cu Nicolae Malaxa. La solicitarea marelui industrias realizeaza cele mai mari proiecte industriale - Uzinele Malaxa.

    > La 1 decembrie 1936 e numit director al directiei de lucrari noi la Primaria Capitalei. In 1943 reamenajeaza sala de festivitati a Scolii Centrale de Fete - azi sala "Toma Caragiu" a Teatrului Bulandra. Moare in acelasi an, pe1 august, la Spitalul comunal din Viena.

    Creatie

    De la Teatrul Giulesti la Halele Obor

    1927-1929 - Teatrul Giulesti

    1929 - Imobilul Cezar Pop si Mihai Gheorghiu - Schitu Magureanu, nr. 19

    1930-1931 - Imobilul ARO - bulevardul Magheru

    1930-1931- Uzinele Malaxa (azi Faur), numai intrarea principala - bd. Muncii, nr. 253

    1932 - Imobilul Anton Davidoglu - bd. Dacia colt cu str. Dumbrava Rosie

    1935-1936 - Uzinele Malaxa-Fabrica de Tevi

    1935-1937 - Imobilul dr. Burileanu - ing. Malaxa - bd. Balceascu, nr. 35

    1937 - Halele centrale Obor

    1936-1937 - Imobilul ARO Palace - Calea Victoriei, nr. 91-93

    1939 - Restaurantul "Pescarus" - Parcul Herastrau
    www.evz.ro

  9. #9
    Mughal Bancaru's Avatar
    Join Date
    Mar 2004
    Location
    Bucuresti
    Posts
    14,681
    Reputatie
    1
    Glorie&Televiziune
    Televiziunea publica isi scoate arhiva la descarcat


    Finala Cupei Campionilor din 1986, Nadia la Montreal si executia lui Ceausescu sint cele mai clickuite titluri din arhiva TVR.

    La 50 de ani de la lansare, televiziunea publica face primii pasi in lumea virtuala, lansind pe portalul electronic o sectiune de unde telespectatorii pot viziona emisiuni si secvente din arhiva. Intitulata media.tvr50.ro, aceasta pune la dispozitia internautilor citeva selectii din inregistrarile evenimentelor politice, sociale si sportive care au punctat istoria autohtona a ultimei jumatati de secol.

    Ciresarii versus Ceausescu

    Pina acum, proiectul a adunat 18.000 de vizitatori. Inregistrarile din anul 1966 sint preferatele romanilor, urmate de finala Cupei Campionilor din 1986 dintre Steaua si Barcelona si de filmul “Ciresarii”. Nota 10 obtinuta la Montreal de Nadia Comaneci si editia din 1963 a Festivalului de la Mamaia sint printre cele mai cautate secvente. Preferintele autohtonilor includ si episoade care nu se inscriu in sfera divertismentului, precum Revolutia din 1989 sau executia sotilor Ceausescu.

    Stirea si votul

    Canalul al doilea al televiziunii publice ataca si el Internetul, cu un proiect in care isi supune telespectatorii unui experiment jurnalistic. Realizat in colaborare cu Hotnews, top 7.ro este site-ul pe care redactiile celor doua institutii media propun zilnic trei-cinci subiecte spre analiza si dezbatere publica. Vizitatorul portalului voteaza stirea pe care o considera cea mai importanta, o comenteaza sau o completeaza. “Subiectele care aduna cele mai multe voturi intra in sumarul emisiunii si vor fi difuzate pe post”, spune Mariana Rusen, PR-ul postului. Programul saptaminal “Top 7” a debutat initial in luna martie ca retrospectiva saptaminala realizata sub forma unui clasament al celor mai importante sapte stiri ale saptaminii, comentate de analisti de specialitate. La sfirsitul saptaminii, unul dintre comentatorii de pe site va fi invitat in studio jucind rolul de analist al evenimentelor.

    “Scopul programului este de a angrena publicul larg in munca de jurnalist, pentru ca, pe parcurs, acesta isi poate exprima interesul, poate comenta sau chiar furniza stiri”, adauga PR-ul postului.

    www.cotidianul.ro

  10. #10
    Mughal Bancaru's Avatar
    Join Date
    Mar 2004
    Location
    Bucuresti
    Posts
    14,681
    Reputatie
    1
    De la Cracovia la Urziceni


    Dan Petrescu a plecat de la Cracovia şi s-a oprit la Urziceni. Uneori, geografia şi cultura locurilor pe unde trecem măsoară dimensiunea gesturilor noastre. Şi sensul lor. Unde a eşuat Petrescu? Într-unul dintre cele mai vestite centre universitare europene. Un oraş-muzeu, matcă şi nucleu de rezistenţă ale creştinismului catolic, nu întîmplător locul de formare spirituală a lui Karol Wojtila, mai cunoscut ca Ioan Paul al II-lea. Unde vine Petrescu? În inima Bărăganului, într-un orăşel eminamente agrar, unde în loc de catedrale şi basilici s-au ctitorit CAP-uri şi IAS-uri. O localitate ca multe altele din România, peste care modernitatea şi fotbalul au năvălit ca hoardele tătăreşti. Fără avertisment.

    Spre deosebire de poetul antic Ovidiu, fostul mare internaţional a avut de ales. Iar Dan nu este un exilat în sensul propriu al termenului, poate doar unul al meseriei. La Cracovia, provocarea era un titlu al Poloniei, la Urziceni, menţinerea în prima ligă. “Îmi place la Urziceni, baza e excelentă, gazonul foarte bun, ce mai, nici în Anglia n-am văzut multe echipe care să benficieze de asemenea condiţii”, spune Dan Petrescu.

    Aşa o fi. În fond, cineva trebuie să lucreze şi la Urziceni, altfel un loc ca oricare altul pe harta patriei proaspăt declarate aptă să intre în UE.
    Între luxul de a rumega tainul milioanelor agonisite pe cînd juca un pic mai la vest de Bărăgan şi un serviciu cumva sub calificarea sa, cu naveta aferentă la Urziceni, Dan a ales ultima variantă. Ca experienţă de viaţă, merge, ca stil pentru viitor, mai puţin.
    www.gsp.ro

  11. #11
    Pro Memoria miril's Avatar
    Join Date
    Apr 2003
    Location
    Stockholm
    Posts
    29,276
    Reputatie
    0
    Despre intrarea Romaniei in UE s-au scris articole in toate cotidienele importante. Dintre ele, cel al inconfundabilului Horia-Roman Patapievici, din EvZ se distinge prin consistenta, cum altfel.

    Mai sunt 95 de zile. Suntem pregatiti?

    Horia-Roman Patapievici : "Cred ca a venit momentul sa intelegem ca Romania va fi primita in Uniunea Europeana pentru ca, istoric vorbind, i-a venit timpul."

    Intrarea in Uniunea Europeana pare a fi, pentru Romania, un cadou. Judecand dupa monitorizarea cu care este amenintata, nemeritat. De curand (luni, 25 septembrie), „Evenimentul zilei” a publicat cateva date referitoare la economia romaneasca: statisticile arata ca stam mai bine decat oricand dupa Revolutie.

    Dar, desi intram in Uniunea Europeana intr-o perioada de crestere economica fara precedent, Romania va fi monitorizata de Comisia Europeana asa cum niciun alt stat nu a mai fost pana acum. Romania pare a fi privita cu suspiciunea cu care sunt priviti smecherii. Printul de Ligne (1735-1814), omul care a definit nobletea ca fiind obligatia de a nu face nimic rau, deplasat ori ignobil, obisnuia sa spuna ca prefera sa traiasca intr-o tara de banditi decat intr-una de smecheri - cu argumentul ca banditii macar isi risca viata atunci cand incalca legea, in timp ce smecherii o nesocotesc fara sa riste nimic.

    Europa s-a obisnuit sa vada in Romania tara care promite totul, isi calca angajamentele; tara careia intamplarea si norocul ii aduc tot ceea ce netrebnicia ei ii refuza; tara care pretinde totul, fara a onora nimic; pe scurt, tara care primeste intotdeauna mai mult decat merita.

    Daca prin intrarea in UE Romania primeste ceea ce nu merita (cum cred multi in Occident) este, in toate sensurile rezonabile, indecidabil. Ca reputatia noastra este proasta nu e in fond materie nici de incredere, nici de adevar. Atat pentru Pacea de la Buftea (si intoarcerea ulterioara a armelor), cat si pentru 23 August 1944, cand moralistii spun ca ne-am tradat aliatii in favoarea dusmanilor, exista motive intemeiate, care nu pot fi nesocotite nici militar, nici politic.

    In ciuda dublei „tradari” din 1917/1918, Romania ar fi primit ceea ce multi, inclusiv unii mari patrioti, precum a fost P.P. Carp, au considerat ca nu merita. Dar cine ar indrazni sa spuna ca Romania nu merita sa devina Romania Mare pentru ca a facut, apoi tradat, Pacea de la Buftea? La fel: a primit Romania ce a meritat in urma „tradarii” de la 23 August? Cine ar avea cinismul si lipsa de decenta sa spuna ca da? Sunt pierderea Bucovinei si a Basarabiei ori exterminarile comuniste pretul just platit pentru „tradare”? Cine ar avea nerusinarea sa o sustina? Ceea ce vreau sa sugerez este ca evenimentele istorice nu sunt expresia rasplatii ori sanctiunii decat pentru cei care judeca teologic ceea ce ar trebui judecat doar politic (ori istoric).

    Nu spun ca judecata teologica este ilegitima in politica; spun doar ca judecata teologica trebuie sa ramana teologica chiar si in politica, iar teologia travestita in politica e la fel de nociva precum politica deghizata in teologie: ambele joaca pe temerile noastre, pentru a ne insela, struni ori justifica sperantele.

    Cred ca a venit momentul sa intelegem ca Romania va fi primita in Uniunea Europeana nu pentru ca merita (intoarcerea fiicei ratacitoare la familia europeana) si nici pentru ca se califica (indeplinirea criteriilor tehnice de aderare). Sa ne uitam o clipa in trecut. Au fost oare pregatite Principatele Romane sa se uneasca la 24 Ianuarie 1859 (ori puterile garante, sa admita Unirea)? Cu nicio saptamana inainte, nu erau. Iar daca Unirea ar fi esuat, toate pregatirile strict tehnice, care, evident, fusesera luate, s-ar fi dovedit inutile.

    Erau oare pregatite Regatul Romaniei si Transilvania, cu numai cateva zile inainte de 1 Decembrie 1918, sa devina Romania Mare? In mod sigur nu erau (iar puterile europene, nici atat). In toate aceste situatii, actul decisiv se sustrage determinismului: ceea ce inseamna ca niciodata criteriile pur tehnice nu fac evenimentul, ci altceva il face.

    Anticii numeau acest ceva destin, iar eu, ca modern, nu gasesc alt cuvant mai bun. La intrebarea de acum, daca Romania merita ori are dreptul sa adere la Uniunea Europeana, raspunsul meu e da, dar nu pentru ca se califica tehnic ori ar avea o ratiune superioara de revendicat, ci, pur si simplu, pentru ca este in destinul ei sa adere, iar vointa partilor e in acord.

    Am scris acest articol nu pentru a elogia „decizionismul” (politic ar fi numai ce decurge din luarea unei decizii, care in sine poate fi arbitrara); si nici pentru a sustine ideea ca indeplinirea criteriilor tehnice de aderare ar fi un moft, iar neindeplinirea lor, in ciuda promisiunilor solemne facute de guvernele noastre de atatea ori, nu ar fi fost si scandaloasa si dezonoranta.

    L-am scris pentru a sugera ca momentele cu adevarat istorice nu se lasa ghicite dupa evaluari tehnice, ci prin vointa, atunci cand vointa se lasa orientata de un destin. Daca stramosii nostri ar fi gandit in termeni „tehnici” si ar fi evaluat oportunitatea unui act istoric prin posibilitatea lui tehnica, atunci niciuna din Uniri nu ar fi avut loc, din simplul motiv ca, tehnic vorbind, nu eram niciodata pregatiti: nici noi, nici Europa.
    "The minority is sometimes right, the majority always wrong." - A Progres...sive Thinker

    "If you support a team that fails to win the league for years, it does feel like a kind of cult'." - Salman Rushdie

  12. #12
    Mughal Bancaru's Avatar
    Join Date
    Mar 2004
    Location
    Bucuresti
    Posts
    14,681
    Reputatie
    1
    Ce tradare in 1917? Sau '18? Ca am facut pace cu Mackensen, dar ne-au lasat aia cu berlenghjerul in mana. Au luptat literalmente in izmene si in cu arme invechite de radeau si curcile de ei. Am avut unchi care a fost erou de 3 razboaie (si a sfarsit la Canal, cum sade bine unui astfel de bampir) - al 2-lea razboi Balcanic, primul si al 2-lea mondial, de 2 ori decorat cu ordinul Mihai (clasa 2-a) cu Spade. Pai noi asteptam armament si alte de la francofoni si am primit poullet. Tara oricum era jumate ocupata iar guvernul era la Iasi.
    Iar in august 44 ce naiba de tradare? Ca le-am das gas la nemti tot razboiul iar ei ne-au facut tara zdrente, au dat pana si la bulgaroi cate ceva, desi nu vad ce mare scula au facut ei.
    Pacatul nostru e ca ne-au iubit (in gura) prea mult rusii.
    Eu nu cred ca suntem pregatiti economic si mental. O sa ne rupa la cocosel cand vom fi in situatia in care au fost ungurii de veneau in hoarde ca sa ia oloi si tzucur de la Erdely. Noi unde naiba sa ne ducem? La sarbi? Ne taie aia. Pai credeti ca o sa apara Carrefour la Stamora Moravita, asa cum au rasarit hypermacheturi la Episcopia Bihor sau Bors? Ne-o dau sarbii pe la bot. Ca ne iubesc de mor, si alta nu. Pana la urma la roman conteaza ce bagi in gura si ce tragi pe ...

  13. #13
    Platanu's Avatar
    Join Date
    Sep 2005
    Location
    Bucuresti
    Posts
    3,921
    Reputatie
    0
    Ne ducem in Republica Moldova.

  14. 28th September 2006, 21:50
    Reason
    Topic gresit!

  15. #14
    Pro Memoria miril's Avatar
    Join Date
    Apr 2003
    Location
    Stockholm
    Posts
    29,276
    Reputatie
    0
    O veste trista, din Cotidianul:

    A murit Virgil Ierunca

    Virgil Ierunca, una dintre cele mai pregnante personalitati ale diasporei romane, s-a stins din viata, azi-noapte, la ora 11,30, la spitalul Tenon din Paris, informeaza Cotidianul.

    Virgil Ierunca s-a nascut la 16 august 1920 la Ladesti, in judetul Valcea. Dupa studii liceale la Ramnicu-Valcea si la Liceul „Spiru Haret“ din Bucuresti, urmeaza Facultatea de litere si filozofie a Universitatatii Bucuresti. A fost fost editor sau colaborator la Timpul, Albatros, Agora, Revista Fundatiilor Regale, Vremea, Fapta, Viata romaneasca, Universul literar, Kalende etc.

    A parasit Romania in decembrie 1946, cu o bursa a guvernului francez si a ramas acolo definitiv. A fost redactor cultural pentru Radiodifuziunea Franceza si redactor politic al emisiunii in limba romana dar, mai ales, a vorbit ani in sir romanilor la emisiunile Europei Libere. A fost cercetator la C.N.R.S., sectia filozofie si a redactat prima revista romaneasca de literatura din exil, Luceafarul. Au urmat: Caiete de dor, România muncitoare, Limite, Ethos.

    A scris articole despre cultura romaneasca in diferite dictionare si enciclopedii din Franta si Germania si este autorul unei tulburatoare lucrari despre puscariile romanesti si reeducare, "Fenomenul Pitesti".

    Dumnezeu sa-l odihneasca!
    "The minority is sometimes right, the majority always wrong." - A Progres...sive Thinker

    "If you support a team that fails to win the league for years, it does feel like a kind of cult'." - Salman Rushdie

  16. #15
    Mughal Bancaru's Avatar
    Join Date
    Mar 2004
    Location
    Bucuresti
    Posts
    14,681
    Reputatie
    1
    Nu era cel care avea emisiunea aia la Europa Libera cu Monica Lovinescu? Il confund, sigur. Dar nu imi dau seama de ce... Sau nu il confund?

  17. #16
    Pro Memoria miril's Avatar
    Join Date
    Apr 2003
    Location
    Stockholm
    Posts
    29,276
    Reputatie
    0
    Nu-l confuzi. A fost...tovarasul de viata al Monicai Lovinescu.
    "The minority is sometimes right, the majority always wrong." - A Progres...sive Thinker

    "If you support a team that fails to win the league for years, it does feel like a kind of cult'." - Salman Rushdie

  18. #17
    Mughal Bancaru's Avatar
    Join Date
    Mar 2004
    Location
    Bucuresti
    Posts
    14,681
    Reputatie
    1
    Si voi, bucatarese?



    Razvan Exarhu : "Senzatia ca traiesc intr-o realitate care ma absoarbe total, ma devoreaza cu incuviintarea mea si ma desprinde sistematic."



    Mi s-a povestit ca in bucatarie la Hilton a fost dezmat de antilope si porci teposi, cu ocazia francofagiei. Bucatarii au fost inlocuiti pe alocuri de negrese planturoase care pregateau mese traditionale pentru oficialii tarilor francofone si foste aborigene.

    In acest context international de nivel inalt, doua doamne cu satarul in mana macelareau animale exotice cot la cot, pentru conducatorii unor state vecine si prietene de pe continentul negru. Iar una dintre ele a intrebat-o pe cealalta, en francais: Si tu, tot bucatareasa? Atunci, satarul s-a oprit o clipa din caderea-i nemiloasa, pentru a lasa raspunsul sa treaca nevatamat. Nu, eu sunt ambasadoare!

    Aceasta poveste m-a ajutat sa trec usor peste zilele atat de neclare ale acestei saptamani. In cele din urma, m-am lamurit din nou ca acolo sus cineva se cruceste cand ne vede asa de rataciti in traducere. Am incercat sa fac o recapitulare a timpului petrecut pentru mine in comparatie cu timpul pierdut in disecarea tuturor subiectelor cu care pocnesc din bici pe langa boi analistii.

    Am iesit masiv in pierdere, numarand conversatiile despre dosare, integrare, francofonie sau nu, despre un craiovean pensionat de boala care a gasit 90 de milioane si le-a dus la politie, despre vamesii care nu au fost corupti, ci chiar victime ale fluctuatiilor valutare, despre injuraturile in franceza pe care erau indemnati cititorii nu stiu carui ziar sa le invete pentru a le folosi in trafic, despre trafic, numai trafic si nimic altceva decat trafic.

    Aceste subiecte pot fi oricand inlocuite cu altele, nu va faceti griji, are cine sa se ocupe de asta. Dar senzatia ca traiesc intr-o realitate care ma absoarbe total, ma devoreaza cu incuviintarea mea si ma desprinde sistematic si absurd de lucrurile care mi se par importante m-a inspaimantat putin. Adica, cine sunt eu sa ajung sa traiesc in afara mea? Cum e posibil ca si cuplurile de indragostiti sa vorbeasca despre Basescu, Iliescu si tot restul? Si cat de adanca este, de fapt, ruptura dintre noi si realitatea in care ni se pare ca si traim, pe langa maraiala zilnica?

    Mi-a spus un prieten care a avut un job de o saptamana in Amsterdam ca era aplecat peste tastatura si a fost intrebat daca este stresat sau are o problema, pentru ca pozitia lui cocosata cam asta transmitea.

    Am acceptat zilele astea ca, indiferent cat va mai agoniza aceasta lume, eu nu-mi mai permit luxul sau curiozitatea de a-i inhala emisiile mortificante. Descopar zi de zi oameni tineri si complet desprinsi de teroarea acestor personaje si situatii. Internetul, cu forumuri, bloguri si alte forme de eliberare individuala, se dovedeste o dimensiune care te poate ajuta sa redescoperi lumea in care traiesti si sa sesizezi cu mai multa usurinta semnele schimbarii.

    Si contemplata astfel, realitatea si cei care o tot umplu cu prostii isi arata fara scapare scofalcelile, disperatele operatii estetice, meschinaria, trucurile ieftine si neputinta de a sta in fata unor prefaceri iminente, care macar au avantajul ca vor obliga maimutele inconjuratoare sa adopte elemente superioare de dresaj.

    Poate ca in termenii demnitatii umane, dupa ce vom intra in circuitul democratiei, nu vom mai avea ocazia sa trancanim ca niste cate atunci cand fac tablagiii ce vor cu viata noastra. Pana atunci, ramane de urmarit relatia tragicomica dintre aspiratiile generale si gesturile care le dau de gol atunci cand vine momentul de evaluare a consistentei, a pasiunii si bucuriei cu care traim.

    Desi am aflat de la inteleptul chinez, pare-mi-se, ca e bine sa te feresti de vremurile interesante, spectacolul acestei prabusiri in grup a miturilor si legendelor pierderii timpului nu cred ca poate fi ratat de spectatorii care au inteles deja ca pot oricand huidui, pleca sau aplauda. Celorlalti, activistilor autodistrugerii sau celor care nu bat mai departe de etnotv, nu le ramane decat sa se dea in continuare ambasadori, in timp ce traiesc cu furie ca niste bucatarese.



    Razvan Exarhu
    www.evz.ro

  19. #18
    k r a p u l a x
    Join Date
    Mar 2005
    Posts
    4,010
    Reputatie
    1
    intamplari din anii '80 povestite de florin iaru, care pe atunci era un reprezentant de seama al generatiei tinere de poeti (alaturi de cartarescu, printre altii)
    Am fost sub vremi. Ne-au facut cum au vrut. Dimineta, la pranz si seara. Dar… In 1984, mi-am luat ramas bun de la viitor. Timp de saisprezece saptamani ocupasem un loc de cinste in revista Saptamana, la "Judecata de Apoi a poetilor“. Am fost, pe rand, dezaxat, schizofren, dusman al poporului, pornograf. Revista era bratul inarmat al partidului si gura umblatoare a cenzurii. Degeaba radeam cu prietenii, mandru si tantos. Stiam precis ca, pentru mine, daca nu se intampla o minune, jocul se sfarsise. Iata insa ca, intr-o zi, deschid (masochist) fituica si constat ca seria dedicata mie se incheiase si ca ii luase locul o mizerie la adresa lui Radu G. Teposu. O delatiune cu stropi, cu voma, cu perversiuni, in stilul consacrat. As fi ras, dar lui Radu ii murise chiar atunci un copil si era nauc de durere. Am citit comesenilor si tuturor ni s-a ridicat parul pe ceafa. Am baut incrancenat, am injurat, am ridicat pumnii la cer. Degeaba. Seara tarziu am luat-o prin Romana, am urcat spre Dorobanti si am dat in Eminescu. Iata-ne, trei poeti ai ploii, proptiti in fata vilei lui Eugen Barbu. Ne-am sfatuit, brusc mai putin indrazneti, ce sa facem. "Sa sunam !“ "Si ce sa zicem ?“ Am tarait interfonul. "Cine e?“ "Trei poeti(!)“ "Si ce vreti ?“ "Sa vorbim cu domnul Eugen Barbu.“ "In ce chestiune ?“ O pauza lunga. Si am zis, cu patima, vorbind nimanui, cu microfonul. Am cerut - nu clementa pentru Radu - cel putin o amanare. Alta pauza. Definitiva. Ne-am uitat unul la altul. Se va fi auzit ? Om fi zis bine oare ? Am plecat acasa umiliti, cu sentimentul unei lumi strambe si fara speranta. Cel putin atunci, atacurile au incetat.

  20. #19
    Pro Memoria miril's Avatar
    Join Date
    Apr 2003
    Location
    Stockholm
    Posts
    29,276
    Reputatie
    0
    Un punct de vedere interesant asupra societatii culturale romanesti...cotidiene.

    Ce ne scirbeste in cultura romana Catalina George-Cotidianul

    Gastile, mediocritatea cocotata in virf si razboiul birfelor polueaza cel mai tare, in opinia lui Mihaies, Cioroianu si a lui Pitu, cultura romana.

    Cind te impiedici mereu in aceleasi hirtoape ale culturii romane, poti ajunge la senzatia de lehamite, indiferent ca esti scriitor, artist, critic de arta sau simplu consumator. Pe criticul literar Mircea Mihaies, vicepresedinte al Institutului Cultural Roman, il supara cel mai mult mediocritatea propulsata in sfere inalte. Eseistului Luca Pitu ii provoaca lehamite chiar Ministerul Culturii, „sub tutela caruia capitalismul de cumetrie imbraca forme tot mai haioase, tot mai colorate, tot mai scirboase“. Nu atit institutiile, cit „calitatea solidaritatii culturale“ il deranjeaza pe istoricul Adrian Cioroianu. Altora, printre care si criticul Mircea Vasilescu, nimic din cultura romana nu le cade greu la stomac.

    Tacerea asurzitoare a lui Mihaies

    Asa cum efervescenta culturala produce si galagie, zgomotele de fond mascheaza uneori lipsa valorii. Dintre toate, pe Mircea Mihaies il scirbesc cel mai mult „proliferarea monstruoasa a mediocritatii si evidenta ca acestui veritabil flagel ii cad victime personaje din toate generatiile. Am sperat ani in sir ca dupa generatia celor compromisi in vremea comunismului va aparea o generatie noua de oameni curati. Ei bine, constat ca viteza cu care se murdaresc acestia din urma e la fel de mare ca si a acelora care faceau compromisuri inainte. Faptul ca multi dintre ei isi imbraca lipsa de caracter invocind libertatea de exprimare e cu atit mai intristator. Ceea ce s-a realizat in ultimii ani e o balacareala generala, careia imi vine sa-i raspund asa cum se cuvine - cu o tacere asurzitoare“. Criticul literar isi explica dezamagirea si prin faptul ca, dupa ’90, ideea lui fixa a fost sa-i sprijine pe tineri. Acum crede ca nu prea are pe cine sprijini.

    Armele mediocritatii

    Pe Mihaies il face sa se tina departe de tineri faptul ca „nu sint cu nimic mai buni decit erau activistii si ********ii pe vremuri. Au aceleasi arme - insinuarea mirsava, procesul de intentie, delatiunea ordinara. Cine nu ma crede sa deschida orice forum de conversatie pe Internet, unde, la adapostul anonimatului, se rostesc cele mai inspaimintatoare si descreierate minciuni“. Responsabile de promovarea mediocritatii sint, in opinia eseistului Luca Pitu, chiar institutiile culturale. Omul de litere moldav acuza „subventiile pentru tot soiul de proiecte, ehehei, popor de zmei, ce frumos put ele uneori! Cele editoriale, bunaoara, acordate unei puzderii de edituri nesemnificative, insa hipersinecuriste, prin concursuri de pile, cadouri, sarsanale, jurii nepotizante, relatii si imprejurari pestrite“. Fara sa detalieze, criticul de teatru Marina Constantinescu acuza trei vicii care se au bine cu mediocritatea si bintuie mediul cultural romanesc atit in institutii, cit si in afara lor - „minciuna, ipocrizia si impostura“.

    Cine da certificate de valoare

    Cum nu toti scriitorii si artistii sint genii potentiale, orice cultura isi are mediocrii ei. Totusi, lipsa de valoare in cuplu cu puterea de decizie tulbura apele in asemenea masura incit aplicarea unui antidot pare sa aiba sanse slabe. Astfel, dezgustul cultural al criticului de teatru Iulia Popovici se leaga de faptul ca: „In cultura romana domina conspiratia mediocritatii si mania centrului unic de decizie. Un anumit grup prestabilit de oameni, in fiecare domeniu cultural, e legitimat a da certificate nu doar de valoare, ci chiar de existenta in lume. Sa ne uitam numai ce i s-a intimplat lui Sorin Adam Matei dupa aparitia «Boierilor mintii». Cei mai multi dintre ei nu-si justifica prin propria creatie pozitia pe care-o detin“. Criticul de teatru identifica inca trei aliati ai principalului tandem de vicii - „lipsa de informatie, provincialismul crunt si individualismul ciinos, pina si in zone unde colaborarea e conditia existentei, cum sint teatrul sau filmul“. Adrian Cioroianu acuza si el aceeasi lipsa a oricarei coeziuni culturale.

    „Toti se birfesc virtos“

    Cel mai greu de digerat ramine, pentru Cioroianu, razboiul „generic si traditional“ al intelighentiei autohtone: „La noi, redactiile «culturale», ca sa para vii, trebuie musai sa se antipatizeze intre ele. O asociatie - de artisti plastici, de scriitori, de orice - trebuie obligatoriu sa fie in cearta cu celelalte. Cineastii, intre ei, si-ar scoate ochii si si-ar sparge camerele de filmat. Un director de editura e vexat daca tu, ca autor, ai o relatie decenta cu alt director pe care el il desconsidera. Autorii, la rindu-le, au pica pe editorii care prefera sa-i publice «pe altii». In teatre, jumatate din echipa e in razboi cu cealalta jumatate, toti se birfesc virtos si toti, mai ales, birfesc conducerea. Autorii, cu cit sint mai infundati intr-o lupta, cu atit uita sa se citeasca intre ei“.

    „Elogiile se fac intre prieteni“

    Desi nu are nimic de reprosat culturii romanesti, pe criticul literar Alexandru Matei il pun in garda gastile si moda in cultura: „Prieteniile literare imi plac pentru ca dau un sentiment de securitate celor implicati si nu-mi plac pentru ca abdica de la principiul implicarii dezinteresate in cultura. Stiu insa ca, fiind noi o cultura mica, balcanismele sint eterne. Si cind mai vad si moda intransigentei morale, ma gindesc iar la inventivitatea romanului in a gasi forme fara fond“. Cit despre cine cauta astfel de gasti culturale, Iulia Popovici afirma ca „doar mediocrii se sprijina unii pe altii, si asta-i mentine la putere“. Fara sa comenteze valoarea autorilor care-si sustin prietenii, Cioroianu apreciaza si el ca „elogiile se fac intre prieteni, premiile se impart in functie de o grila in care calitatea e adesea factor secundar“.

    Impotriva exagerarilor
    Ca avem o cultura si nu prea stim ce sa facem cu ea e destul de deranjant. Mihai Mihalcea, directorul Centrului Dansului, dezaproba „felul in care ne raportam la cultura. Avem morga, trairism si punem metafora in prim-plan. Acuza suprema a unei doamne profesoare din UNATC suna cam asa: «N-ai metafora-n corp, draga!». Ne lipsesc tonul just si echilibrul. Sintem cind prea «cool», cind de-a dreptul anacronici“. De exagerari se declara satul si criticul de teatru Mircea Ghitulescu: „Avem o traditie daunatoare a superlativelor, a elogiului nediferentiat, a temenelelor orientale. Sa nu ne mai miram ca aici s-a nascut «cel mai iubit fiu al poporului» pentru ca sintem o cultura gazetareasca in care infloresc superlativul si invectiva. Cel mai mare poet roman sint zece si cel mai mare muzician sint cinci. Numai culturile mici fac ierarhii meschine. Care e cel mai mare poet francez, dar rus, dar german?“.
    "The minority is sometimes right, the majority always wrong." - A Progres...sive Thinker

    "If you support a team that fails to win the league for years, it does feel like a kind of cult'." - Salman Rushdie

  21. #20
    Mughal Bancaru's Avatar
    Join Date
    Mar 2004
    Location
    Bucuresti
    Posts
    14,681
    Reputatie
    1
    Aoleu!!!! La adresa anonimatului. Pe mine ma stiti aici de Bancaru, dar nu m-am ferit sa imi dezvalui identitatea. Ma numesc Costache Belmondo si locuiesc in Micul Istambul.
    Ceea ce mi se pare mai grav in chestia cu forumurile nu e faptul ca scrii aici ci ceea ce scrii si cati au acces la anumite ineptii. In plus puterea de filtrare este mica iar cea de adoptare a ideilor imbecile este mare. Parerea mea foarte sincera este ca noi trebuie sa ne intoarcem la carti. Fac zilnic, atat cat am timp si ... disponibilitate, din pacate, exercitii de streching la creier. Citesc cate putin. Incet dar sigur. Imi imbogatesc vocabularul, imi dezvolt imaginatia, capacitatea de memorare, de exprimare, etc. Concluzia e sa PUNEM MANA SA CITIM. Si nu fara judet.
    Miril a semnalat aici o chestie interesanta - colectia de la Cotidianul, romane unul si unul. Succes garantat au si cartile care apar la Humanitas sau Polirom, cele din anumite colectii. Plus ceea ce stie toata lumea ca e clasic in literatura de aiurea.

  22. #21
    says: georgemp's Avatar
    Join Date
    Nov 2005
    Location
    Bucurešti,Cotroceni
    Posts
    2,475
    Reputatie
    1
    Wednesday, 4 October 2006
    Un cititor dezvăluie numerele concursului de la gsp


    Am primit la redactie de pe adresa placere96@yahoo.com


    Si-a murit iubirea noastra/Floare-albastra,floare-albastra/Totusi...este trist in lume!
    Euronumerele din Gazeta Sporturilor,editiile din data de joi,5 octombrie 2006,vineri,6 octombrie 2006 si sambata,7 octombrie2006,din cadrul asa-zisului concurs EuroGoooooool vor fi urmatoarele:61,65,72,73,74,77,80.. am sa va dau diseara un mail, pentru ca lipsesc 2 numere, bineinteles, insa din cele 10 numere care nu vor iesi sigur, am doar 7, respectiv 66,70,71,78,79,81,85...mai sunt 5 numere, respectiv 63,67,84,86,90...dintre acestea 3 se vor adauga la ultimele 7 facand astfel 10 numere ce nu vor iesi iar celelalte 2 vor completa primele 7,ca sa fie 9,cate 3 in fiecare zi...

    Cele 9 Euronumere ce vor fi publicate in cadrul ziarului Gazeta Sporturilor, din zilele de joi, 5 octombrie 2006, viner, 6 octombrie 2006 si sambata, 7 octombrie 2006, ce fac parte din asa zisul concurs Eurogoooooool,in pagina numarul 13 a ziarului sunt urmatoarele: 61,65,72,73,74,77,80,86,90...traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul... Jenant,nu?
    Ideea e simpla, 5 numere luni, cate 3 in fiecare zi de marti pana sambata, in total 20 de numere... e doar un soft, un program de calculator, mai simplu sau mai complicat, insa ramane doar un software...oricum Gazeta n-avea nevoie de cacealmaua asta penibila, de fapt se iau numai 20 de numere din cele 30 si se fac combinatii, e o pacaleala, in fiecare casuta unul dintre numere va fi din cele 10 pe care calculatorul nu le are in vedere la combinatii, el lucreaza cu combinatii de cate 4 la care se adauga un al cincilea din lista celor 10, care nu ies in timpul saptamanii...oare Pro Sportul stie? Sigur, rezulta un numar de variante, dupa care se multiplica si se fac taloane identice pt toate ziarele scoase pe piata...nu ma astept sa mi se raspunda,in fond si la urma urmei sunteti toti complici...ce vrajeala,pe blog-urile Gazetei,colaborarea cu cititorul,puteti comenta articolul la www...adevarul e ca sunteti niste ordinari...in sensul ca acest concurs e o bataie de joc,pacaliti oamenii...in rest.ziarul Gazeta Sporturilor e unul de calitate...cine mai crede in Mos CRACIUN?

    Imi pare rau ca ieri am dat mail-uri doar celor de la Gazeta, la vreo 20, le-am luat adresele din ziar,curios ca nici unul dintre ei nu mi-a raspuns...astazi mi-a venit ideea sa trimit e-mail si la Pro Sport, si sa postez la comentariile articolelor, nu stiam adresele, am aplicat acelasi algoritm, cei de la Gazeta aveau prenumele,punct,numele de familie,coada de maimuta,gsp.ro...in loc de gsp am pus Pro Sport...eu cumpar doar Gazeta,n-am cumparat niciodata Pro Sport-ul,nici macar sa fac comparatia,adresa dumneavoastra am luat-o accesand site-ul ziarului,am citit Clasamentul Negativ,in rubrica Opinii...dupa cum spuneam ieri le-am dat celor de la Gazeta euronumerele de vineri si de sambata,asadar daca va dadeam de ieri e-mail-ul,aveati euronumerele din gazeta pe 2 zile,daca ma straduiesc un pic vi le trimit chiar pe 3 zile,joi,vineri si sambata,asa puteti sa le publicat direct in Pro Sport,sa le dati peste nas...oricum,daca ma credeti pe cuvant,cei de la Gazeta au primit mail de la mine saptamina trecuta cu euronumerele de vineri si de sambata...pana una alta,3 din cele 6 numere au iesit ...celelalte 3 vor iesi maine...dupa aia mai vorbim...reteta e simpla...mai intai trebuie sa ma credeti ca va spun adevarul, din 30 de euronumere,ei publica in ziar 5 luni,cate 3 de marti pana sambata,in total20,asadar soft-ul folosit face combinatii cu 20 de numere,e un lucru matematic,combinatii de 4 luate cate 4,e o formula matematica,ies un nr. de combinatii,evident inferior numarului de exemplare scoase de Gazeta intr-o zi pe piata...reteta e simpla,repeta acest numar de combinatii tiparind taloane identice,trase la indigo,doar seria de identificare difera...celelalte 10 numere la adauga cate unul la fiecare combinatie de cate 4 si astfel se completeaza fiecare casuta sau poarta cu cele 5 numere...sistemul e simplu...oricum,numerele de maine stiti care sunt celelalte 3,din cele 6 care n-au iesit astazi,respectiv 36,45,51...dupa cum spune mereu Mircea Badea traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul...astept mail dupa ce cumpara maine Gazeta si se uita in pagina 13.

    E simplu,isi urmaresc politica editoriala si strategia grupului de interese din care fac parte,anume aceea de a creste tirajul ziarului si de a fi mai puternici decat concurenta,de a fi numarul unu pe piata...pana la urma nu castiga nimeni,tot n-ati inteles?In sensul ,nimeni dintre cititori,existand posibilitatea de a directiona castigurile,acestea raman tot in cadrul grupului de interese...daca se reporteaza sau nu premiile,nu e important pt discutia noastra,reportate sau nu ele raman in buzunarele celor ce administreaza sistemul...nu e vorba de nici un suspans,am pretentii la dumneavoastra,chiar credeti ca la un moment dat il strecoara si pe cel castigator?Cat despre cititor,naivitatea se taxeaza in orice punct al planetei,daca el cumpara in draci,in superdraci,s.a.m.d.,e un alt aspect al problemei ce tine de decizia fiecaruia...ati vazut ca nu exista maine va fi cel castigator,imi pare rau ca nu aveti incredere in ceea ce va spun eu si ziceti ca poate nu le nimeresc...imi faceti impresia ca nu luati in serios discutia noastra,nu realizati ca de fapt nu este vorba de nici o nimereala,e o certitudine...puteti sa alegeti sa ignorati mesajul,sau nu,nu stiu la ce anume va referit cand spuneti il vom studia si vom reactiona la un moment dat,poate dumneavoastra si colegii dumneavoastra,ideea e ca tocmai v-a picat din cer un cadou neasteptat,o arma in mainile trustului de presa Ringier,un atu in lupta cu concurenta,va imaginati ce-ar insemna sa publicati in nr . Pro Sport de miercuri,cele 9 euronumere de joi,vineri si sambata ale Gazetei?Ce lovitura de imagine ati aplica Gazetei demascand jocul murdar pe care aceasta il practica?Ati putea deveni pt o perioada de timp nr. 1 in domeniul ziarelor de sport din Romania,increderea pierduta de cititori se recapata cel mai greu si necesita timp...bineinteles aceasta decizie nu va apartine,ea se ia la cu totul alte nivele de decizie,exista si posibilitatea sa nu puteti face nimic,cei ce hotarasc in cadrul trustului Ringier putand avea un fel de intelegere cu Gazeta,un fel de pact de neagresiune si ar putea lua decizia de a nu interveni in aceasta chestiune...acesta este insa un alt aspect al problemei...oricum eu voi incerca si pe alte planuri,voi apela si la cotidianele centrale,nu numai cele de sport...daca totusi nimeni nu ia atitudine...intr-adevar,cum spunea marele nostru om de cultura,Nicolae Iorga,fiecare popor are conducatorii pe care ii merita...
    Cei de la Gazeta s-au prins de chestia asta si sterg sistematic sectiunile de blog legate de concurs. Intai a fost sters TOT blogul concursului (nu poate fi accesat nici in prezent), apoi oamenii s-au mutat pe sectiunea de "sugestii si reclamatii" unde vineri acum au fost puse numerele (vezi atasament) iar astazi toate postarile de acolo au disparut (la gramada, legate sau nu de concurs)....Practica este veche, au facut-o si cand au dat-o in bara cu revista "Campionii" - oamenii scriau reclamatii la greu pana cand a aparut pozitia oficiala a celor de la GSP: "Ne pare rau, din cauza unor probleme de server blogurile din baza de date au disparut"

    Sursa: Prosport.

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •