"Au fost doi ani extrem de grei. Am avut foarte mult de muncă, am făcut modificări la club şi īn contracte. De departe, cea mai grea problemă a fost găsirea resurselor financiare. Sīnt obosit şi puţin dezamăgit de performanţele realizate īn aceşti doi ani de zile. Am reuşit să stabilizăm situaţia financiară, īnsă n-am obţinut performanţele dorite de toţi. Am suferit mult īn acest interval de timp şi mă gīndesc serios să renunţ la funcţie", a spus Schiaucu Mandatul lui Schiaucu expiră la sfīrşitul lunii iunie, astfel că īn cadrul Adunării Generale a clubului va trebui să se aleagă un alt preşedinte al Consiliului Director. Īn ultimii trei ani, clubul FC Argeş a fost condus de trei preşedinţi: Mihai Georgescu,Victor Jigman şi Paul Schiaucu.