Results 1 to 20 of 20

Thread: Otopeni va evolua pe "Astra" în Liga I

  1. #1
    sport legend dannyreddog's Avatar
    Join Date
    Jul 2007
    Location
    everywhere
    Posts
    1,771
    Reputatie
    1

    Otopeni va evolua pe "Astra" în Liga I

    Favorită la promovarea în prima ligă de pe locul secund al seriei I a Ligii a II-a, CS Otopeni a ajuns la un acord cu administratorii bazei "Astra" din Ploiești pentru a folosi stadionul la jocurile viitoare din Liga I, arena din Otopeni nefiind omologată de Comisia de Licențiere a FRF. Totodată, conducătorii ilfoveni au în plan și construirea în viitorul apropiat a unui stadion modern în orașul Otopeni.

    "Am depus dosarul de licențiere la Comisie, iar în cazul în care vom promova, vom evolua pe stadionul Astra din Ploiești. Oamenii de acolo sînt niște persoane deosebite, care ne-au promis că ne vor asigura toate condițiile pentru Liga I.

    Avem în plan și construcția unui stadion de 12-15.000 de locuri în Otopeni. Pînă acum s-au făcut doar planurile de fezabilitate, iar un cost total al construcției nu am stabilit deocamdată. Lucrările vor demara la sfîrșitul lunii iunie", a declarat directorul executiv al CS Otopeni, Mugur Porumbacu.

    Sursa:GSP.RO
    [COLOR="Green"][SIZE="1"][/SIZE][/COLOR][COLOR="DarkSlateGray"][/COLOR]"Important e sa te lasi de droguri fara bravada...
    Altfel te vom gasi in rigor mortis mulat pe cada." [FONT="Arial Black"][/FONT]

  2. #2
    Abuzez. zebe's Avatar
    Join Date
    Jun 2007
    Posts
    9,825
    Reputatie
    1
    inca un satelit?
    Am zis!

  3. #3
    senior klemi's Avatar
    Join Date
    Aug 2006
    Posts
    238
    Reputatie
    1
    Asta e un fel de Unirea Urziceni la Voluntari...
    [FONT="Arial Black"][COLOR="Red"]S[/COLOR][COLOR="Blue"]T[/COLOR][COLOR="Red"]E[/COLOR][COLOR="Blue"]L[/COLOR][COLOR="Red"]I[/COLOR][COLOR="Blue"]S[/COLOR][COLOR="Red"]T[/COLOR][/FONT]

  4. #4
    anti'OI alexuuBZ's Avatar
    Join Date
    Nov 2007
    Location
    Buzau
    Posts
    875
    Reputatie
    1
    ce drq m-ai intra si panaramele astea ? :| in loc sa ii lase pe petrolul care au traditie etc..! intra astia!
    [SIZE="3"][COLOR="Purple"]Respect Bunica[/COLOR][/SIZE]
    [B]convorbire intre 2 fete : - fata cum poti sa asculti si minimale si manele in acelasi timp ? - lasa ma fata, sunt si eu o mini-manelista ![/B]

  5. #5
    betandwin TaciAcolo's Avatar
    Join Date
    Dec 2005
    Location
    -
    Posts
    17,390
    Reputatie
    1
    satelitul lui dinamo
    [I][FONT="Lucida Console"][COLOR="RoyalBlue"][I] Oltenia pandura a lui Tudor Si-a lui Arghezi si-a atator dusi Oltenia celui mai mare sculptor Al omenirii, Constantin Brancusi. Oltenia , Eterna Terra-Nova![/I][/COLOR][/FONT][/I]

  6. #6
    sport legend dannyreddog's Avatar
    Join Date
    Jul 2007
    Location
    everywhere
    Posts
    1,771
    Reputatie
    1
    Quote Originally Posted by robyyy View Post
    satelitul lui dinamo
    Ba nu..e satelitul stelei...ce fac? cade buzaul si raman acestia far' un punct de sprijin!?!
    [COLOR="Green"][SIZE="1"][/SIZE][/COLOR][COLOR="DarkSlateGray"][/COLOR]"Important e sa te lasi de droguri fara bravada...
    Altfel te vom gasi in rigor mortis mulat pe cada." [FONT="Arial Black"][/FONT]

  7. #7
    betandwin TaciAcolo's Avatar
    Join Date
    Dec 2005
    Location
    -
    Posts
    17,390
    Reputatie
    1
    eu stiu ca are f multi jucatori imprumutati de la dinamo
    [I][FONT="Lucida Console"][COLOR="RoyalBlue"][I] Oltenia pandura a lui Tudor Si-a lui Arghezi si-a atator dusi Oltenia celui mai mare sculptor Al omenirii, Constantin Brancusi. Oltenia , Eterna Terra-Nova![/I][/COLOR][/FONT][/I]

  8. #8
    sport legend dannyreddog's Avatar
    Join Date
    Jul 2007
    Location
    everywhere
    Posts
    1,771
    Reputatie
    1
    dar nu inseamna ca se vor da la o parte...mai degraba intra Petrolul...
    [COLOR="Green"][SIZE="1"][/SIZE][/COLOR][COLOR="DarkSlateGray"][/COLOR]"Important e sa te lasi de droguri fara bravada...
    Altfel te vom gasi in rigor mortis mulat pe cada." [FONT="Arial Black"][/FONT]

  9. #9
    trolleador six's Avatar
    Join Date
    Oct 2005
    Location
    Timisoara
    Posts
    9,845
    Reputatie
    1
    Quote Originally Posted by alexuuBZ View Post
    ce drq m-ai intra si panaramele astea ? :| in loc sa ii lase pe petrolul care au traditie etc..! intra astia!
    https://t.me/pump_upp

  10. #10
    sport legend
    Join Date
    Mar 2006
    Posts
    14,307
    Reputatie
    1
    In sfarsit vor avea si Ploiestenii echipa in Liga I

  11. 6th May 2008, 22:39

  12. #11
    YNWA Ferdininho's Avatar
    Join Date
    Apr 2007
    Location
    Undeva in Vest
    Posts
    2,081
    Reputatie
    1
    Na, ca vede Ploiestiul din nou prima liga, alegerea e buna Astra au baza materiala iar publicul este avid dupa fotbal dupa ce echipa locala a ratat constant revenirea pe prima scena a fotbalului.
    LIVERBIRD UPON MY CHEST!

  13. 6th May 2008, 23:59

  14. #12
    Rossonero YoNuTzz's Avatar
    Join Date
    Aug 2006
    Location
    N/A
    Posts
    23,834
    Reputatie
    0
    mai bine intra petrolul...dar asta e...
    AC Milan - 7 Uefa Champions Leagues ; 5 Uefa Super Cups ; 2 Uefa Cup Winners' Cups ; 3 Intercontinental Cups ; 1 Fifa Club World Cup

  15. #13
    sport legend NORGEMAN's Avatar
    Join Date
    Jan 2006
    Posts
    4,719
    Reputatie
    1
    Mai bine intra cealalta echipa-fantoma, Concordia, macar aia au propriul lor stadion.
    [SIZE="4"][I][FONT="Tahoma"]Onoarea patriei . . .[/FONT][/I][/SIZE]

  16. #14
    sport legend
    Join Date
    Sep 2007
    Posts
    4,432
    Reputatie
    1
    Si un stadion f cochet chiar(tribune din beton acoperite,tabela color ,tribuna oficiala la conditii peste cateva echipe din prima liga) pe langa al urziceniului sau mioveniului,doar ca trib 1 e doar o jumatate.

  17. #15
    republican
    Join Date
    Jan 2007
    Location
    Ploiesti
    Posts
    4,332
    Reputatie
    1
    Quote Originally Posted by dannyreddog View Post
    dar nu inseamna ca se vor da la o parte...mai degraba intra Petrolul...
    otopeni se stie ca e impinsa in fatza la promovare de catre netoiu.... din pacate o alta echipa marioneta "fortata sa promoveze"... si care va sta cuminte atunci cand trebuie in liga1...ca si sezonul trecut cand berbecali a pompat la greu bani in gloria buzau ca sa promoveze pe final....
    cat despre Petrolul... un alt sezon ratat, mai mult ca sigur un alt loc 3 la final de campionat(ca si in sezoanele trecute)...si doar atat.
    ..iar la meciurile celor de la otopeni daca vor juca pe "astra", nu se va duce nimeni sa-i vada.
    [b][color="navy"]Good Girls Go to Heaven!
    Bad Girls Go... Everywhere![/color][/b]

  18. #16
    sport legend NORGEMAN's Avatar
    Join Date
    Jan 2006
    Posts
    4,719
    Reputatie
    1
    Quote Originally Posted by mihai_alex View Post
    Si un stadion f cochet chiar(tribune din beton acoperite,tabela color ,tribuna oficiala la conditii peste cateva echipe din prima liga) pe langa al urziceniului sau mioveniului,doar ca trib 1 e doar o jumatate.
    Sa nu uitam si de terasele de la stadion este o placere sa bei chiar langa la stadion, chiar daca nu prea vor sa-ti dea o bere Am vazut ca inca se munceste acolo la stadion, si probabil daca nu sezonul asta, la anul cel putin o sa promoveze. Ii mai trebuie o nocturna si o tribuna mica langa sala de sport acolo pe partea cu tabela si o sa fie cu mult peste cateva stadioane din prima liga.
    [SIZE="4"][I][FONT="Tahoma"]Onoarea patriei . . .[/FONT][/I][/SIZE]

  19. #17
    sport legend
    Join Date
    Sep 2007
    Posts
    4,432
    Reputatie
    1
    Doar ca are capacitate mica,7000 parca...(cat al urziceniului dar e diferenta mare intre cele 2 stad)

  20. #18
    sport legend NORGEMAN's Avatar
    Join Date
    Jan 2006
    Posts
    4,719
    Reputatie
    1
    Quote Originally Posted by Gabri3l View Post
    otopeni se stie ca e impinsa in fatza la promovare de catre netoiu.... din pacate o alta echipa marioneta "fortata sa promoveze"... si care va sta cuminte atunci cand trebuie in liga1...ca si sezonul trecut cand berbecali a pompat la greu bani in gloria buzau ca sa promoveze pe final....
    cat despre Petrolul... un alt sezon ratat, mai mult ca sigur un alt loc 3 la final de campionat(ca si in sezoanele trecute)...si doar atat.
    ..iar la meciurile celor de la otopeni daca vor juca pe "astra", nu se va duce nimeni sa-i vada.
    cum nu vine nimeni? :ras-plans: si cand am jucat noi cu Otelul in cupa pe astra au venit suporterii vostri; poate le era dor sa vada un meci de calitate la un asemenea nivel gadeste-te ca de la anul daca promoveaza astia, o sa vina la voi stelisti, dinamovisti, rapidisti etc... chiar crezi ca o sa stea acasa petrolistii?
    [SIZE="4"][I][FONT="Tahoma"]Onoarea patriei . . .[/FONT][/I][/SIZE]

  21. #19
    sport legend NORGEMAN's Avatar
    Join Date
    Jan 2006
    Posts
    4,719
    Reputatie
    1
    Quote Originally Posted by mihai_alex View Post
    Doar ca are capacitate mica,7000 parca...(cat al urziceniului dar e diferenta mare intre cele 2 stad)
    capaticatea nu stiu de cat este la chiajna, dar 7000 de locuri pentru localitate eu zic ca e de ajuns nu e chiar asa de mare chiajna asta, m-am plimbat cu masina in 10-15 min am facut turul comunei la viteza de stat la povesti cu oamenii pe trotuar
    [SIZE="4"][I][FONT="Tahoma"]Onoarea patriei . . .[/FONT][/I][/SIZE]

  22. #20
    sport legend soreen's Avatar
    Join Date
    Sep 2005
    Location
    terra
    Posts
    751
    Reputatie
    1
    ce aveti mah cu oamenii...lasa-i si pe ei sa promoveze...daca au bani....
    Aici Gogu de la gaze

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •