A murit Monica Lovinescu

[miril]

Dumnezeu sa-o odihnesca!

A murit Monica Lovinescu: Doamna conştiinţei noastre Cristian Teodorescu Cotidianul

Chiar dacă ştiam că e suferindă şi chiar dacă, din discreţia suferinţei nu mai ieşea în public, speram că pentru doamna Lovinescu nu există sfîrşit.

Monica Lovinescu face parte din conştiinţa noastră. E unul dintre acei oameni despre care nu poţi vorbi la trecut: pe cei din generaţia mea ne-a ajutat să ne formăm. Pentru mulţi alţii, Monica Lovinescu a fost unul dintre puţinele repere sigure, în momentele dificile.

Nu şi-a pierdut încrederea în valorile democraţiei în perioada totalitarismului. Nu şi-a pierdut încrederea în forţa românilor de a-şi regăsi destinul firesc. S-a luptat folosind o singură armă, cuvîntul. Publicitate

De la microfonul Europei Libere, Monica Lovinescu şi soţul său Virgil Iernuca au fost mai puternici decît tot uriaşul aparat de propagandă al regimului comunist. Nu s-a temut de ticăloşii care au încercat să-i închidă gura nici după ce a fost agresată fizic, într-o josnică încercare de a-i învinge trupul. În Parisul exilului a trăit urmărită fără întrerupere de vinovăţia că mama sa a plătit cu viaţa preţul libertăţii ei. A renunţat la o posibilă carieră de scriitoare de limbă franceză, limba pe care o ştia perfect, pentru a se întoarce cu gîndul şi cuvântul în ţară. În perioada în care o mare parte a intelectualităţii franceze se lăsa păcălită de propaganda stalinistă, Monica Lovinescu a descoperit că şi în libertatea Parisului trebuia să lupte împotriva cenzurii: a tăcerii şi a neîncrederii. A refuzat să se alăture vreuneia dintre grupările de români care se luptau ridicol pentru putere în exil, fiindcă nu era capabilă de jocuri mici. A primit cu nostalgică seninătate trădările şi nerecunoştinţa unora dintre cei pe care i-a ajutat în exil. Despre un scriitor care i-a răsplătit sprijinul necondiţionat forfecînd-o nedrept şi fără scrupule, doamna Lovinescu s-a mulţumit să spună doar că regretă că l-a cunoscut, fără să retragă nici unul dintre cuvintele elogioase pe care le-a rostit despre el.

Cu aceeaşi demnitate cu care a acceptat după 1989 închiderea biroului de la Paris al Europei Libere şi cu aceeaşi discreţie cu care a primit moartea lui Virgil Ierunca, Monica Lovinescu s-a retras în ultimii doi ani în singurătatea suferinţei. Credea şi uneori spunea că nimeni nu e de neînlocuit, fiindcă nici o clipă nu şi-a pierdut încrederea în continuitatea demnităţii, a curajului şi a generozităţii românilor. Chiar dacă nu mai e, Monica Lovinescu, doamna de neînlocuit a conştiinţei noastre, rămâne pentru mine şi probabil că pentru toţi cei care au avut fericirea s-o cunoască, undeva în preajmă, cu zâmbetul său uşor ironic şi cu privirea ei caldă, dar care ştia să şi fulgere.


O voce marcanta a Europei Libere

Figură emblematică a radioului Europa Liberă, unde a realizat emisiunile "Actualitatea culturală românească" şi "Teze şi antiteze la Paris", Monica Lovinescu a fost percepută drept una dintre cele mai importante voci anticomuniste. Născută pe 19 noiembrie 1923, la Bucureşti, Monica Lovinescu s-a refugiat în Franţa, în 1947, unde a cerut azil politic.

De-a lungul timpului, criticul literar a colaborat cu numeroase publicaţii din Hexagon, cum ar fi "Preuves", "L'Alternative", "Les Cahiers de l'Est", "Temoignages", "La France Catholique", dar şi cu Radiofuziunea Franceza, pentru emisiunea de limba română.

[Tyler Durden]

R.I.P. A murit o institutie, nu o persoana.

[miril]

Gabriel Liiceanu: La moartea Monicăi Lovinescu Cotidianul

Monica Lovinescu, de ale cărei vorbe la Europa Liberă s-au agăţat sute de mii de oameni înainte de 1990, a murit în stil românesc; înconjurată adică de ignoranţa, indiferenţa şi uitarea noastră.

În ultimii ani, cât a stat literalmente ţintuită la pat, telefonul încetase aproape să sune, iar cărţile ei memorabile apărute în acest răstimp în ţară au făcut obiectul unui interes mediocru.

De la un moment dat încolo, românii n-au mai avut nevoie, pur şi simplu, de Monica Lovinescu. La ce bun să ţii minte un om a cărui valoare de întrebuinţare dispăruse într-un interludiu al istoriei? Cu fiecare moarte ilustră, îmi spun că avem un adevărat har în a ne sabota sistematic istoria. Şi asta pentru că nu suntem capabili să respectăm minima ei condiţie: civilizaţia aducerii aminte.

[Bumbescu]

Trist.....Dumnezeu sa o odihneasca.

Ceea ce nu multi romani stiu:

În 18 noiembrie 1977, Monica Lovinescu este agresată de terorişti palestinieni trimişi de Securitate la ordinele lui Nicolae Ceauşescu şi transportată în stare de comă la spital. După însănătoşire, îşi reia activitatea, înţeleasă, cu echilibru şi luciditate, ca o adevărată misiune.

[Tyler Durden]

Bine ca nu a avut soarta lui Markov...