Cu câțiva ani în urmă când am plecat din România unul dintre lucrurile ce le-am regretat cel mai mult a fost reprezentat serile în care stăteam cu prietenii și urmăream un meci de fotbal sau altul. Am continuat ani la rând să citesc forumurile și ziarele din țară avid după informații din lumea fotbalului, însă mizeriile și nimicurile care au transformat un sport atât de frumos într-o degringoladă numită activitate sportivă m-au dezgustat din ce în ce mai mult. Continui și acum să citesc din când în când știrile din lumea fotbalului, însa mult mai des deschid site-ul nhl.com pentru a citi știri reale, netransformate sau părtinitoare din lumea hockey-ului.
De ce îmi place hockey-ul? Mi-am pus întrebarea asta de multe ori până acum. Am găsit felurite răspunsuri, însă nu am reușit să găsesc niciodată RĂSPUNSUL. Știți probabil cum este, să găsești răspunsul ce trebuie, cel care te va lăsa până la urmă să dormi liniștit. Așa că am sa aleg acum cele mai interesante răspunsuri găsite, cele care mi s-au părut a fi mai apropiate de realitate.
Îmi place hockey-ul pentru că nu exista o lume atât de murdară a jocurilor de culise precum în fotbal. Chiar dacă există, chiar dacă se trag anumite sfori, aceste lucruri sunt făcute cu discreție și fără ca la suprafața să răzbată vreo urma de mârsăvie.
Îmi place hockey-ul pentru că jucătorii echipelor din NHL nu sunt transformați în vedete peste noapte. Nu am văzut/auzit/citit pe nicăieri despre viața personală a jucătorilor de hockey de la Canadiens (îi dau exemplu pentru că țin cu echipa, ca și orice montrealez dealtfel). Nu știu dacă Higgins sau Koivu sau Kovalev sunt însurați, și nici, dacă da, când au facut-o, pe cine au luat în căsătorie și ce manelist celebru a cântat la nunta lor. Nu știu nici dacă au magazine, restaurante sau baruri și nici măcar nu mă interesează.
Presa de aici pare mult mai mult interesată de viața profesională a sportivilor și nu de cea privată. Nu o să citiți niciodată în ziare că Markov și-a luat casă la Corbeanca (sau Thousand Islands) chiar dacă și-a luat și nici ce fel de Lincoln Navigator (doar un exemplu) conduce Carey Price.
Îmi place hockey-ul pentru că în tribune poți sta alături de un fan al echipei adverse și te poți bucura de fiecare gol dat de echipa proprie. Este o senzatie ciudată, recunosc, să nu existe garduri despărțitoare între galerii și să nu se arunce cu bâte, scaune, brichete (!sic) sau orice alte obiecte contondente în teren sau înspre suporterii adverși. Ăsta poate este unul din motivele pentru care la un meci de hockey poți să te duci cu copilul, cu prietena sau cu soția. Nu ai nevoie să fii un Van Damme în devenire și nici măcar nu trebuie să-l cunoști pe Gică Corsicanu ca să nu-ți fie frică ca o vei lua in freză.
În plus, la patinoar se servește bere și nu numai afară pe culoare, ci și înăuntru pe scaunele pe care stă civilizat fiecare spectator. Probabil că nu le este teamă de suporterii in stare de ebrietate care ar putea transforma atmosfera pationarului.
Îmi place hockey-ul pentru că nimeni nu te bate în tramvai dacă țesti suporterul lui Boston Bruins sau al Ottawa Senators și iți manifești partizanatul fiind imbrăcat în tricoul echipei adverse în centrul Montrealului. În plus, îti poti afișa cu mândrie la geamul mașinii steagul echipei favorite și poți fii liniștit că nimeni nu o să-ți spargă geamul, fure steagul sau zgârie masina.
Îmi place hockey-ul pentru că fiecare oraș are o singură echipă mare (există o exceptie, New York-ul cu Rangers și Islanders) și deci, tot orașul este un suflet pentru echipa ce-l reprezintă. Cum spun cei de pe aici: "La ville est hockey!".
Îmi place hockey-ul pentru că aici nu avem un Gigi Becali, un Nețoiu sau un Mititelu (mai sunt mulți de enumerat, însă m-am oprit doar la câțiva). Aici îi vezi pe directorii generali ai cluburilor stând sus, la ultimul etaj al patinoarului, fără să epateze ceasuri de aur și ghiuluri de țărani, privind decent și liniștiți meciul echipei lor. Patronii cluburilor? Probabil sunt oameni foarte ocupați pentru că ei apar destul de rar la meciuri, iar dacă apar rămân undeva în spațiul privat al lojelor conducerii. Nu o să vedeți vreodată un patron al unei echipe de hockey coborând la vestiare și certându-și jucătorii sau dând directive antrenorului. Ei au o singură grija: să meargă echipa bine și să scoată un profit din asta. Nu merge echipa, directorul general nu este bun, îl schimbăm.
Motive ar mai fi, insă mi-e teama că risc să lungesc pagina și în concluzie să vă plictisesc. În schimb, am să vă rog pe voi, cei puțini care ați avut răbdarea necesară să citiți până la capăt, să-mi spuneți de ce vă place sau nu vă place hockey-ul, sau altfel, să-mi spuneți de ce vă place sau nu fotbalul de la noi din România.
O zi minunată vă doresc. GO HABS!!!