Atmosfera

[alt.core]

TIMISOARA IN DIRECT

//Primul oras al Revolutiei traieste in iarba un anotimp inalt si cuceritor. Pentru Poli, credinta unui Banat mandru si exclusivist, gestionarea unei iubiri irepetabile inseamna totul//

La Timisoara, zorii aprinsi ai unui meci in care Poli viseaza in culori se transforma implacabil in cea mai banala dimineata posibila. Lumea se plimba regulamentar prin piete si parcuri, tinerii isi tin iubitele de mana la fel de strans, batranii si soferii de taxi fac trafic de glume si amintiri cu bucuria omului care stie ca, uneori, trebuie sa dea ceva mai departe. Dincolo de pregatirile peluzei, mocnite si misterioase, nimeni si nimic din atmosfera provinciala a unui oras european nu-ti dezvaluie macar o silaba din ceea ce se va scrie mai pe seara pe cerul unei patimi nascute pe Bega si stabilite acolo. Nimeni. Poate doar tacerea si florile.
Tarziu in noapte, dupa ce Timisoara se stinge in flacari, peisajul devine concret, teribil si halucinant prin simplitatea lui. Nu se mai aud petardele razboiului, nu mai explodeaza tribune si inimi, nu mai stralucesc artificii si priviri deopotriva. Reintoarcerea la vechile obiceiuri, la cerul violet de-acasa si la adevarurile fiecaruia se produce atat de firesc si de logic, incat cineva din afara incaperii, un strain, de exemplu, poate pierde instantaneu contactul cu realitatea. Pentru ca foarte multi dintre noi, veniti de departe, din praful si pulberea tarii, nu credem ca se poate si altfel decat clasic si mizer, Timisoara ar trebui sa ne prezinte oficial scuze. Chiar nu ne asteptam sa pierdem din nou la scor, chiar nu ne gandeam ca vom pierde din nou la Timisoara. Pana la urma, de ce se baga Timisoara intr-un scandal in care nu vrea sa dea cu pumnul ci doar sa arate obrazul? Nu stie regulile luptei? Sau le stie, dar nu le respecta? Desi Timisoara n-a fost vreodata in ring cu Gigi, cu Mitica sau cu Giovani, desi Timisoara are caracter si sentimente, Timisoara, e clar, deranjeaza prin imaculare.
Ridicata intr-o enclava de devotament ce se dobandeste nativ, Timisoara nu vrea sa epateze prin continut, ci sa se propage prin substanta. Poti sa nu fii din partea ei, dar nu poti s-o ignori, pentru ca nu se face sa-ti distrugi exemplul doar pentru ca nu vei fi niciodata ca el. Ceea ce in Bucuresti, locul de nastere al raului, se traduce prin imposibil este natural la Timisoara. In acelasi minut in care Dan Petrescu, visiniu doar in varful nasului, saruta Rapidul si inelul lui Giovani, vestul devine salbatic si intoarce de la 1-3 un front prea mare si prea indepartat pentru Alba Iulia. De fapt, la Timisoara nu se petrec minuni si nu se urmeaza oracole, nu se vand suflete si nu se cumpara iubiri la colt de strada. La Timisoara e doar viata. Poate nu seamana cu a noastra, a celorlalti, poate nu e nici macar indicata de medic sau de horoscop. Dar cu siguranta e viata pe care, eu unul, mi-as dori-o dupa fiecare moarte. Adica dupa fiecare etapa de campionant in care Timisoara joaca in deplasare, fara Secosan, si nu acasa.

Andrei Balan, Prosport 14.03.2004

[alt.core]

Radu Cosasu
ziarul Sportul dupa finala Cupei Romaniei 1974
Jiul - Poli Timisoara 4 - 2
************************************ ****************Raiul de duminica*********************

Nu cred ca noi inca am inteles prea bine minunea care a avut loc sub ochii si in auzul nostru duminica dupa-amiaza, la ultimul meci al stagiunii, la ultima scena a piesei noastre tragi-comice. NU AM INTELES prea bine si nici nu aveam cum sa intelegem totul, deodata, in intreaga-i frumusete, fiindca acel fenomen era in afara ordinarului, in afara a ceea ce stim, as spune ca ne depasea intelegerea concentrata in cu totul alte directii - se stiu ele care - acum, la spartul targului (si inca ce targ!). A fost ceva frumos pana la lacrimi - si nu exagerez, dovada ca prietenu-mi doctor, om rece si nesentimental, ca toti doctorii, mi-a spus ca si el a lacrimat. Luni, un corespondent din Brasov, un superior spirit sportiv, Stelian Ionescu, mi-a dat telefon din urbea sa sa-mi comunice sa nu scriu despre nimic altceva decat despre galeria lui "POLI" Timisoara. L-am asigurat ca nici nu am de gand sa scriu despre altceva, ca si eu sunt incredintat ca fotbalul nostru n-a dat nimic mai nobil si mai patetic in ultimii ani, nici nu pot spune de cand...
SA CANTI UN MECI INTREG cu placere si bucurie - placerea si bucuria jocului - ca niste copii ai soarelui; sa canti la incasarea unor goluri intr-adevar copilaresti, pentru care greu i-ai putea ierta pe ai tai, intr-o finala de CUPA; sa gasesti in plina infrangere idei uimitor de generoase si surazatoare ca acestea "POLI, noi suntem cu tine, zau, si la bine si la rau" - acest "ZAU" fac$nd toate paralele poetice! ; sa vezi cu ochii mari infrangerea caci, vai, "POLI", "echipa mult iubita" ar trebui sa stie fotbalul lui Cruyff pentru a fi *la inaltimea suporterilor ei (si e foarte greu deocamdata sa stii fotbal cat Cruyff); sa vezi pe tabela 1 - 4 si atunci sa explodezi in minutul 80, intr-un asonat dar coplesitor: "POLI noi iti multumim ca-n finala ai ajuns!" - toate acestea tin de-o viziune paradisiaca a vietii de suporter si acea galerie se poate spune ca ne-a adus paradisul pe terenul de fotbal. Si daca toate aceste minuni nu sunt suficiente pentru a ne deschide mintea, mintea celor care stam tot timpul si ne pierdem in tot felul de acuzatii mai mult sau mai putin meschine la adresa adversarilor, in calcule perfide si rele, in blesteme si vorbe grele la adresa celor "ne-au mancat meciul" sau a celor care "n-au vrut sa ne dea meciul..." sau "le-au dat meciul", in ura si gura mare - atunci sa mai respiram adanc si in fata acestei extraordinare "realizari" a timisorenilor: ovationarea adversarului, lipsa oricarei idei injurioase la adresa lui, lipsa oricarei ironii urate si descurajatoare - frumusetea suprema!
Ca se vor gasi "lucizi" si nerozi care sa sustina ca nu vom csstiga nici campionatul european, nici macar Cupa UEFA cu asemenea "fair play" si acte "gratuite" - cu atat mai trist pentru acela. Eu as vrea sa stiu cu ce ne vom alege noi sufletistii, de pe urma acestei minuni, izbucnita cand nu te asteptai, la capatul unui campionat care mai are nevoie de comisii de ancheta! Chiar sa nu ramana nimic de pe urma acestui eveniment? Tot la "huo!" si "ati mancat bataie" si "la oase!" si la pumni, si la "spanzurati-l pe Valcarescu!" - o sa ramanem ? Macar un "POLI ITI MULTUMIM!" sa murmuram si noi, ca N-OM FI DE PIATRA...

[alt.core]

Timişoara a câştigat şi duelul galeriilor
Când relatezi un meci de fotbal al Politehnicii AEK Timişoara nu ai cum să-i omiţi pe pătimaşii suporteri ai acestei grupări. Indiferent că este vorba despre un meci oficial sau amical, indiferent dacă favoriţii lor evoluează acasă sau în deplasare, ei sunt lângă echipă şi o încurajează. Din momentul în care intră pe stadion până părăsesc arena. Nu degeaba se spune că la zestrea de puncte deloc săracă a echipei pregătite de Basarab Panduru publicul are o contribuţie însemnată.
Nici la Oradea fanii timişoreni nu s-au dezminţit. Cu toate că se aflau într-o evidentă inferioritate numerică, 1.500 faţă de aproximativ 10.000 de bihoreni, bănăţenii au reuşit să domine fondul sonor al Stadionului Municipal. E drept că şi prestaţia favoriţilor le-a dat prilejul să se manifeste, dar nu poţi să omiţi modul în care au făcut-o. Fără trivialităţi, fără gesturi obscene la adresa adversarilor sau a arbitrilor, dar cu un repertoriu bogat şi o coregrafie deosebită, care i-a făcut invidioşi şi pe cei mai înflăcăraţi susţinători ai grupării orădene. Dotaţi cu steaguri, fulare, şepci, eşarfe alb-violete, ultraşii timişoreni au făcut spectacol în tribune, făcându-i pe jucătorii orădeni să se simtă de parcă ar fi evoluat în deplasare şi nu în faţa propriilor suporteri. La sfârşitul jocului, văzând dezamăgirea publicului local, galeria timişoreană n-a ezitat să scandeze "Bihoru', Bihoru'!", gest pentru care au fost răsplătiţi cu aplauze. Le meritau cu prisosinţă...

Horia BUZ


Sursa: http://www.crisana.ro/stiri/arhiva..../Sport/idtype/2

[alt.core]

.....

Spirit de Timisoara

A fost superb in acea seara! Parea linistit, la inceput, totul. Chiar si Comando Viola, “fosnea” usor albvioletul in Curva Sud. Gazonul, ca de obicei verde luminos. Da, chiar arata bine stadionul asta in lumina reflectoarelor! La “oficiala”, la un moment dat apare si primarul de Alba. Ardelean. Mandru. Noi ca banatenii ii strangem mana si ii uram success. Doar suntem fruncea, nu?. Incepe meciul. Cam inghesuit. Si unii si altii. Silvasan pare insa cel mai inghesuit in seara asta. Dar dam GOOOOL!. E deja 1-0 si in mod cert o sa ii batem la pas. Primarul de Alba ne intoarce stragerea de mana. Se simte insa ca spera altceva. Speram si noi sa le mai dam. Dar din pacate pana sa realizam ce se intampla ratam un penalty si e 3-1 pentru ei. Nu se poate!. Si tousi in tribune albvioletul explodeaza. Baietii au toate sansele sa cada psihic. Si publicul stie asta. Si nu ii lasa. Asta imi place la noi. Ca suntem solidari. De-asta are orasul SPIRIT! Si de-asta nu-l au altii…Ma intorc catre primarul de Alba. II zic: “va batem 4-3!”. Zambeste. Aproape ca nu mai cred nici eu ca se poate. “Va batem 4-3” ii tot repet. “Daca la pauza sau in primul sfert din a 2-a facem 3-2, va batem”. El, normal zambeste. E prea multumit si e oricum ocuat sa le faca semne largi cu mana celor din galeria lor.Urmeaza pauza. Se comenteaza. “Daca dadea Silvasan…Nu trebuia sa traga el”. Doar Dobos pare calm. Se vede insa ca nu e multumit. Dar e clar ca ii place publicul. Macar de-ar „juca” la fel publicul si dupa pauza. Chiar au nevoie baietii de inca “unul” pe teren. Ne cam pierdem rabdarea in pauza asta. Sa inceapa odata!Si incepe! Si dupa 5 minute sare totul in aer. La propriu si la figurat! TIIIMIIISOARAAA !TIIIMIIISOARAAA! Fum. Artificii. Si iarasi TIIIMIIISOARAAA! TIIIMIIISOARAAA! Nu se mai vede si nu se mai aude nimic. Se opreste meciul… E 2-3 si suntem in primul sfert…Atunci am STIUT ca ii batem. Intrase PUBLICUL in joc. Nu poti rezista in atmosfera aceea pe teren. Nu poti juca impotriva a 30000 de oameni. Trebuie sa fi prea bun. Si cei din Alba nu sunt. La final e 4-3 pentru noi. Si e doar POLI peste tot. E doar Timisoara. Fara aek. Stie Dobos de ce!. Nu poti sa nu-I respecti pe cei 30000!. Primarului din Alba nu ii vine sa creada! “V-am spus” ii zic. “Da. Timisoara e Timisoara. Publicul ne-a invins.Aveti un public superb. Felicitari!” Ii strang mana. “Spiritul Timisoarei. E secretul nostru. Cu el invingem orice!”. A fost superb in acea seara. Desi parea totul linistit…Cu Bistrita ar spune unii ca a fost altfel. Si eu sunt de acord ca nu e important doar sa participi. Sloganul asta nu e pentru invingatori. Asta fiindca, intotdeauna, invingatorul ia totul. A fost 1-1. Am visat frumos. Si am fost atat de aproape... Doi centimetrii de transversala. Atat a lipsit…Si culmea, desi nu mergem mai departe, am castigat din nou. Se intampla ceva feeric in tribunele astea pe Paltinisan. E “Timisoara” peste tot. Publicul a invins din nou. Hai Poli! Hai Timisoara! Invingatorii stiu de ce!

Adrian Orza

[alt.core]

Odă Timişoarei

Meciul de aseară, “derby-ul etapei”, a fost cîştigat net de publicul bănăţean, deja desprins de mult în lider de opinie în fotbalul autohton. Dacă suporterii ar putea să se califice în Liga Campionilor, atunci timişorenii ar fi ridicat pînă acum de multe ori trofeul deasupra capului. În direct şi la oră de vîrf, fanii de pe Bega ne-au livrat fiori pe gratis, transformînd Vinerea Mare într-un moment unic în fotbalul românesc. Privindu-i, chiar şi la televizor, nu puteam să ne mai controlăm emoţiile, ne-a fost imposibil să ne cuantificăm chimia sinapselor care ne-a făcut pielea de găină de admiraţie. Cînd eşti umilit fără drept de recurs, cînd picioarele ţi se împleticesc şi mintea e suspendată în neant, rămîne să te dopezi cu dragostea dezinteresată a unor anonimi din tribună. Ea te ţine în acel echilibru, fie el şi precar, care te face să n-o iei razna de tot. Stelei i-a ieşit totul, Poli s-a prăbuşit în neputinţă, reuşind să-şi salveze palid onoarea spre final. Cei 40.000 de fani violeţi ne-au învăţat că fotbalul poate fi frumos şi cînd propria echipă pierde la scor. Că iubirea faţă de culorile clubului şi respectul pentru oraşul unde-ţi duci viaţa nu le pot şterge nici o ploaie măruntă şi rece, nici forma formidabilă a adversarilor. De ieri, toată lumea fotbalului datorează Timişoarei respectul care în mod nedrept s-a cam estompat în ultimii ani. Toţi acei oameni care au plătit bilet merită totul. Pentru că ne-au făcut să fim mîndri că sîntem români, aceste rînduri sînt pentru ei.

dorin.chiotea@prosport.ro

[TZEFERU]

Felicitari pentru comportamentul din tribune. Am citit citeva articole despre voi, sinteti meseriasi.

Meserie'n Gruia!!!

[DD-Viola]

...singurul lucru de care-ti pare rau , ca suporter , este sa nu poti fi prezent in tribune , atunci cand e un meci la Timisoara , ... daca si echipa ar fi pe masura suporterilor , cu siguranta am juca in Liga Campionilor , ...sa-mi fie iertata indrazneala , cred ca in acest caz , cupa ar sosi acasa la noi ,..cred ca meritam asta ! ...nu avem nevoie de recunoastere din partea unora sau altora de la Capitala ( mai sant si oameni printre mitici , da cam putini ) ...

[alt.core]

Lecţia bănăţeană sau înfrîngerea înfrîngerii
Occidentul fotbalistic ar trebui să ţină cont de Timişoara. Şi asta datorită oamenilor ce măsoară cu paşii lor trotuarele oraşului. Chiar dacă a trecut ceva vreme de cînd Steaua i-a administrat lui Poli AEK Timişoara un usturător 8-1, nu mă pot abţine să nu revin la acea seară fantastică, în care galeria lui Poli a cîştigat adevăratul meci pentru fotbalul românesc: pariul cu civilizaţia. A fost copleşitor şi stupefiant să vezi un stadion întreg aplaudîndu-şi echipa care primeşte gol după gol, fără putinţă de a reacţiona. Logica suporterului român a fost sfidată pînă la desfiinţare de către galeria bănăţeană, care şi-a susţinut şi iubit echipa îngenuncheată în noroi, la propriu şi la figurat, fără rezerve şi ezitări, reuşind să transforme o înfrîngere la scor într-o victorie morală.
Entuziasmat, i-am lăudat pe timişoreni în discuţiile avute cu mai mulţi prieteni din Bucureşti, suporteri ai celor mai cunoscute cluburi din Capitală: Dinamo, Rapid şi Steaua. Stupefacţie! Cei mai mulţi dintre ei i-au dispreţuit pe bănăţeni, considerîndu-i fie tîmpiţi, fie făţarnici, fie naivi. Ceea ce pe malurile Begăi se numeşte fair-play şi sportivitate, pe cheiul Dîmboviţei era scuipat, fiindcă nu e posibil să-ţi iubeşti echipa care tocmai a fost umilită în asemenea hal! Dacă e să-i cred pe prietenii mei, şi n-am motive să nu-i cred, atunci jucătorii stelişti, rapidişti sau dinamovişti ar trebui să se teamă, pentru că, dacă ar pierde la un asemenea scor, ar fi omorîţi fără milă. Şi nu era o metaforă ceea ce spuneau amicii mei. Pătimaşi, dar şi cîrcotaşi ca orice sudişti, oamenii aceştia nu puteau admite că trebuie să-ţi iubeşti odrasla chiar şi atunci cînd face tîmpenii, pretinzînd cu năduf că nimic nu trebuie iertat şi că orice slăbiciune trebuie ruptă din rădăcină. Şi, ca la o profeţie, cuvintele lor s-au transpus în viaţă, galeriile mai multor echipe din sud încăierîndu-se între ele sau cu ţăranii din satele pe care le traversau, în deplasări. Ba chiar şi mentalităţile antrenorilor şi ale diferiţilor acţionari din fotbalul extracarpatic sînt la fel de viciate, fapt care se vede din veninul declaraţiilor sau din aroganţa înfruntărilor de idei (mă rog...). Nu este de mirare că în fotbalul românesc totul s-a prăbuşit într-o cloacă, atîta vreme cît din birourile manageriale şi pînă în vestiare şi tribune domneşte acelaşi spirit mărunt, agresiv şi semidoct, care transformă sportul într-o răbufnire de orgolii stupide.
Totuşi, pentru corectitudine, trebuie să spun că alţi trei amici, tot bucureşteni, au declarat cu sinceră admiraţie, dar şi cu părere de rău, că stadionul din Timişoara, în acea seară, nu a fost în România, ci undeva chiar deasupra Occidentului, într-o lume a sportivităţii absolute. Nu vreau să pedalez pe această temă fiindcă, ardelean fiind, risc să fiu acuzat de cine ştie ce formă de separatism. Dincolo de sentimentalisme însă, lecţia bănăţeană a demonstrat că fair-play-ul n-a murit şi nu este doar o iluzie. În România însă, el rămîne, deocamdată, mai degrabă doar o întîmplare fericită.

Cristian Tabara

[cioAbA]

Numai cand citesti ti se ridica parul.
Eu stiu , pt ca sunt prezent la fiecare meci si stiu ce inseamna CVUCS, si parca simt in coltul ochiului o lacrima razleata , care se duce la adresa echipei , care nu se ridica nici la degetul mic al publicului.
Dar noi sa fim sanatosi , si la bine si la rau , si sa ne iubim echipa neconditionat.

[trotica]

Grobari, Excelentă pagina!!! Felicitări pentru ideea de a o crea!

[trotica]

Dacă aţi văzut filmul Nixon, cu Anthony Hopkins, era acolo o fază memorabilă: în miez de noapte Nixon discută la un pahar cu servitorul lui, un cubanez:

.Nixon - V-am abandonat pe voi, cubanezii...
.Servitorul - Nu, domnule, nu dvs. Domnul (JF)Kennedy ne-a abandonat.
.Nixon - Ai plâns când a murit?
.Servitorul - Da, domnule.
.Nixon - De ce?
.Servitorul - Nu ştiu cum să mă explic... M-a făcut... m-a făcut să văd stelele...
.Nixon - Eu n-am să reuşesc să fac asta niciodată.

Aţi bănuit, probabil, unde bat - Panduru. Nu-mi aduc aminte să fi văzut vreodată o simbioză mai frumoasă şi de efect ca între publicul nostru şi Panduru. Impresia mea a fost că Panduru era reprezentantul nostru pe teren. El îşi dorea victoria şi performanţa la fel ca şi noi. Era tânăr şi rebel ca şi noi. Era aparte printre ceilalţi antrenori la fel cum şi noi suntem aparte printre celelalte galerii din ţară. Era conştient de slăbiciunile echipei la fel ca şi noi. Nu pot spune că, suporter fiind, am crezut că Poli va ajunge cu lotul pe care îl are să joace pentru titlu sau pentru UEFA, dar Panduru m-a făcut să sper şi să cred că este posibil - aşa cum spunea cubanezul din film, m-a făcut să văd stelele...