In sedinta Adunarii Generale s-au luat trei decizii foarte importante:

1. Pastrarea numarului de 16 echipe in Divizia "A". Ca acesta este un lucru pozitiv cred ca suntem toti de acord. Iar pentru a se realiza a fost nevoie de interventia autoritara a lui Mircea Sandu. Este asta dictatura? Nici vorba. Atata timp cat opinia suporterilor nu conteaza, nu se poate vorbi de "democratie" in fotbal. Dar ce inseamna democratie in fotbal? Inseamna organizarea intregii activitati cu scopul de a oferi un serviciu de
calitate celui care plateste bilet pentru a intra la meci sau formeaza audienta meciurilor televizate sau suporta in orice alt fel nota de plata.
Patronii de cluburi nu pot sa ia orice decizie poftesc in numele "democratiei" in fotbal. Asa functioneaza o organizatie mafiota, nu un sistem al unei societati democratice. Din pacate, o astfel de organizare mafiota inca mai e posibila in fotbalul romanesc din cauza regulilor confuze si a faptului ca nu toate cluburile sint obligate sa aiba un statut identic, astfel incat sa intre intr-o competitie loiala. Asa ca a fost nevoie de o interventie autoritara pentru a impiedica o decizie mafiota.

2. Transferul celor mai importante comisii de la Liga la Federatie. Comisiile care judeca litigii trebuie sa se bucure de cea mai mare
credibilitate. Cei care le compun trebuie sa fie persoane de cea mai inalta
tinuta, care sa se bucure de increderea patronilor si opiniei publice. Nu este cazul in acest moment. Deciziile luate la comanda, in totala sfidare a
regulamentelor, au demonstrat ca aceste comisii sunt marionetele lui
Dragomir. Situatia asta trebuia sa inceteze, daca exista dorinta sincera de a realiza un sistem de organizare a fotbalului de tip european.

3. Completarea Comitetului Executiv.
Pentru a realiza o competitie corecta era absolut necesar ca cele trei cluburi implicate in lupta pentru castigarea campionatului sa aiba o influnta egala in Comitetului Executiv. Astfel ca lui Dragomir, care reprezinta Steaua, i s-au alaturat Dinu (Dinamo) si Ioan Becali (Rapid). Din nou, o decizie care vine in sensul realizarii unei competitii corecte. Patronul stelist a incercat sa impuna un "reprezentant al provinciei", in fapt o marioneta a sa, in ComEx, dezechilibrand balanta in favoarea sa si dezchizand calea pentru manevre subterane. Miscarea sa a fost blocata de presedintele Rapidului, care si-a castigat in acest fel respectul celor care doresc o competitie corecta.

Concluzie.

Deciziile luate merg in directia europenizarii fotbalului romanesc. Recentele vizite ale lui Mario van der Ende si Robert Valentine, in care au
afirmat sustinerea totala pentru Mircea Sandu, nu au fost intamplatoare. Nici raspunsul UEFA la scrisoarea FRF, in care se reamintea ca sigurul for
din fotbalul romanesc ale carui decizii sunt definitive este Adunarea
Generala. In acest moment are loc o lupta intre cei care doresc europenizarea fotbalului romanesc, sustinuti puternic de organismele europene, si cei care vor sa pastreze vechile metehne. Adica ceea ce se intampla in societatea romaneasca in general.