Originally Posted by
observator.info
„Sufletul deplasărilor” s-a dus să-i facă galerie UTA-ei din ceruri...
Peste 500 de persoane l-au condus ieri pe ultimul drum pe Marius Pintea. Poate cel mai dinamic membru SUR a trăit 34 de ani. Toți pentru UTA!
Lucian Valeriu
Cine nu l-a cunoscut pe Marius Pintea a pierdut mult, sub raportul cunoașterii psihologiei de suporter. O echipă care nu are măcar un suporter ca Marius Pintea se cheamă că... nu are suporteri. UTA are mulți suporteri – și, din păcate, are mulți suporteri în ceruri. Pintea a plecat să le întregească corul, și de acolo, de unde e acum, îmbrăcat în Alb-Roșu, compune slogane de galerie, face rime și îi încurajează pe jucătorii celei mai iubite echipe din vestul țării să o aducă pe UTA nu în ceruri, ci cu picioarele pe pământ...
„Era sufletul galeriei. Era omul fără de care aproape că nu puteai concepe o deplasare. La Constanța sau Urziceni, la Cluj sau la Timișoara, pe ploaie, pe frig sau pe arșiță, cu autocarul sau cu trenul, Pintea era ACOLO unde e nevoie de galerie. El, în persoană, era o galerie! De mic copil, de la 6-7 ani, Pintea fugea de acasă ca să meargă la meciurile UTA-ei. Nu conta unde se desfășoară. Nu conta în ce divizie sau sub ce acționariat. Pentru el doar UTA conta!” – îl omagiază, rememorându-i farmecul, colegii săi, nevenindu-le să creadă că Pintea nu mai e. Nu mai e cine să le dea porecle, cine să-i boteze pe suporteri atât de inspirat încât să se mândrească, chiar ei, cu numele de alint al colectivității...
A plecat atâta de brusc, de ininteligibil, pe cât de spontan era în tot ce făcea. Masa din Old Lady’s Pub – un fel de „biserică” a suporterilor UTA-ei –, unde, cu o seară înainte, își făcuse camarazii să plesnească de râs la poantele sale, e în bernă... și cine știe cât timp de acum înainte va trebui să rămână așa. La fel și locul din peluză... peluza SUR, care niciodată nu va mai arăta la fel.
Ieri nu a contat (da)că SUR, RASA, Directivo Ultra sau Commando Hooligans. Nu a mai contat nici că Arad sau București sau chiar Timișoara. În fața capelei din Cimitirul “Eternitatea„ s-au adunat băieți din toate grupările de galerie, au venit steliștii de la ERA. Din partea clubului pentru care a trăit Pintea au fost prezenți fotbaliștii Tudor, Mârne, Huțan, Bălan, Todea, Varga și Mihuț. Nici conducerea clubului nu și-a permis să ignore tristul eveniment... Iar dacă mai spunem că au venit la Eternitatea și timișorenii de la UGTM – „Guerilele urbane” de pe Bega, rivali declarați pe viață și pe moarte ai UTA-ei, și-au trimis, în semn de fair-play, ultrașii la Arad, pentru a-și da pe față respectul pentru un suporter ca și Pintea... ei bine, credem că am spus tot!
Nu! Nu am spus tot...
Nu am spus nimic despre atmosfera din jurul lui Pintea, o atmosferă atât de specială încât a fost posibil să fie refăcută chiar cu Pintea pe catafalc. În spiritul prospețimii, a spontaneității lui, a fidelității față de blazonul clubului – precum cavalerii medievali care mureau, oricând și cu plăcere, pentru Cruce... – cei rămași să sufere pământește pentru UTA i-au cântat lui Pintea, îndată ce preotul și-a desăvârșit misiunea și lopețile au acoperit groapa, un cântec compus, unde altundeva?, la Old Lady’s...
„Cât timp ai trăit
Mereu ai zâmbit
Acum ai plecat
Și ne-ai întristat
De ce ne-ai lăsat?
Cât timp ai trăit
Mereu ai zâmbit
Colindând lumea
Doar pentru UTA
Nu te vom uita!
Nu te voi uita
Dragul meu Pintea
Camaradul meu
Voi plânge mereu
Pe mormântul tău!
Căci peluza ta
Nu te va uita
Ne vedem oricum
Poate nu acum
Într-un loc mai bun!”
...este Cântecul lui Pintea... și câți dintre noi se pot mândri că au sfârșit-o atât de frumos?...
25 Jan 2008