Steaua Bucuresti a luat fiinta pe 7 iunie 1947 printr-un ordin al ministrului Armatei, Mihail Lascar, initial sub numele de Asociatia Sportiva a Armatei. Clubul de fotbal nou-format a fost inclus în Divizia B si promovat ulterior în Divizia A dupa ce echipa Carmen Bucuresti a fost desfiintata. Aceasta era etichetata drept "club burghez", întrucât era patronata de Ionel Mociornita, fiul industriasului Dumitru Mociornita.
Transformata între timp în Casa Centrala a Armatei,comunista echipa a consumat un episod controversat în timpul campionatului anului 1953; la sfârsitul turului, pe primul loc al diviziei A se afla echipa militara C.A. Câmpulung Moldovenesc, însa pâna la începerea returului aceasta echipa a fost desfiintata din ordinul Ministerului Apararii, iar jucatorii au fost mutati la CCA, care în cele din urma avea sa câstige campionatul.
Dinamo:
Fotbalul, sportul rege care domina si la noi, ca peste tot, aria de po****ritate a disciplinelor sportive, a fost una dintre cele trei sectii cu care Dinamo, noul club înfiintat, în primavara lui 1948, pornea la drum. În ziua de 14 mai a anului amintit, Unirea Tricolor MAI, care în ianuarie 1948 intrase sub patronajul Ministerului Afacerilor Interne, fuzioneaza cu Ciocanul Bucuresti, rezultând clubul acestei institutii: Dinamo Bucuresti .
Cele 2 echipe la fel ca si Victoria Bucuresti au fost create artificial,ajutate de comunism, inflorind in acea perioada,prin titluri si trofee furate.Cele 3 echipe au apelat la orice mijloace pentru a ramane in prim plan,de la retrogradari de echipe,pana la desfiintari si furtul jucatorilor.
Dupa `89 Victoria Bucuresti a fost defintata, dar Dinamo si Steaua au continuat sa existe,iar astazi inca mai traiesc din avantul luat in perioada comunista,si din excesiva mediatizare.
Mai sunt si alte echipe comuniste desfintate Flacara si FC Olt.....DECI:
Credeti ca cele 2 echipe ar trebui sa fie desfintate pentru a avea parte de un campionat curat fara urme de mentalitate si parghii de sorginte comunista?