E un articol lung din Cotidianul de azi, insa mi s-a parut foarte interesant, il reproduc aici in intregime:
Aproape ca nu exista autor a carui imaginatie sa nu fi fost aprinsa de inepuizabilul joc al seductiei. Fie ca e vorba de clasicele discutii pe marginea complice a unei cesti cu cafea sau de jocurile la marginea perversiunii, in care Nabokov isi distribuie personajele pubere, domeniul cartografiat de imaginatia scriitorilor in materie de flirt admite orice. Nici un decor nu e nepotrivit pentru momentele pe muchie de cutit ascunse prin romanele din toate epocile.
Madame Bovary se lasa sedusa printre mugetele de boi si urletele vacarilor, la expozitia de vite, Clavdia Chauchat schimba ocheade vinovate cu Hans Castorp in decorul morbid al sanatoriului din „Muntele Vrajit“, Cayetano Delaura, preotul indragostit din „Despre dragoste si alti demoni“, de Gabriel Garcia Marquez, patrunde in celula in care calugaritele au izolat-o pe Sierva Maria, cea posedata de dragoste, si o seduce recitindu-i versuri, iar in „Rosu si Negru“, Julien Sorel isi tenteaza doamna urmarind-o in biserica. Dialoguri ambigue se infiripa in saloanele aristocrate din romanele lui Henry James si in conacele rusesti, tremolouri sfirsite de emotie anticipeaza soarta iubirilor lui Turgheniev. Alcovuri vetuste, ateliere promiscue de artisti si bistrouri discrete, raspindite prin Parisul „anilor nebuni“, sint numai citeva dintre locurile electrizate de tensiune erotica din povestile decoltate ale lui Anais Nin. La o mie de ani de cind au fost scrise, insemnarile lui Sei Shonagon, una dintre cele mai rafinate scriitoare din Orient, pastreaza si acum fosnetul evantaielor de matase de sub care genele se zbateau, iar ochii lunecau atunci ca si acum.
Delicatete, agresivitate, galanterii, ci-nism, rautate sau chiar perversitate, toate incap fara cenzura in teritoriul in care se infiripa, aparent din nimic, amorul. Cu un singur risc: acela de a agata cititorul intr-o poveste de lunga durata cu texte irezistibile. Fragmentele de mai jos oglindesc tot atitea moduri prin care scriitorii au flirtat, in primul rind, cu propria imaginatie si apoi cu cea a cititorilor.
Cuceriri abrupte: Alfred Jarry, „Supraomul si femeia lui“
Cu o seara inaintea dialogului redat mai jos, Ellen, o domnisoara delicata, fusese trimisa acasa pentru a fi ferita de discutiile fara perdea care se purtau la ore mici in casa marchizului Marcueil. A doua zi dimineata, amfitrionul se trezeste cu ingenua la usa si incep o conversatie abrupta, ca intre cunoscatori ai retoricii viciului:
„- Citi ai avut? repeta cam obraznic Marcueil.
- Dar… n-am avut, stimate domn, spuse Ellen cu demnitate.
- E in firea femeilor sa minta, dar … nu pe de-a-ntregul, observa Marcueil.
- Ei bine, din punctul de vedere al lumii, n-am avut, pentru ca nimeni n-a stiut nimic si, din punctual meu de vedere, n-am avut, pentru ca mi-am dorit intotdeauna mai mult. Trebuie sa existe pe undeva si Amantul absolut, de vreme ce femeia il asteapta; ce, parca pentru nemurirea sufletului exista o alta dovada in afara de aceea ca, din teama de neant, omul o asteapta?“.
Flirt à l’ancienne: Barbey d’Aurevilly, „Impatimiri diabolice“
Douasprezece „femmmes fatales“, crema aristocratiei din Saint Germain, organizeaza un ultim dineu pentru barbatul pe care l-au iubit si inca il mai rivnesc cu toatele. Roase de gelozie, patricienele au aruncat in acest ultim joc al seductiei tot ce aveau mai de pret: indrazneala, gust si experienta. Cei treisprezece fosti amanti, adunati la cea din urma intilnire cu pacatul, vor afla care a fost „Cea mai frumoasa dragoste a lui Don Juan“.
„Barbatul pentru care ardeau acum -inflacararea din urma - era mai de pret in ochii lor decit o intreaga Asie pentru Sardanapal. Se dovedira mai cochete, mai ispititoare decit daca ar fi vrut sa cucereasca un salon intreg; si in cochetaria lor pilpiia gelozia, o gelozie cu grija ascunsa in fata lumii, dar pe care acum o aratau fatis, stiind ca fiecare dintre ele il avusese pe acest barbat - si, impartasita, rusinea nu mai e rusine... Se intreceau care mai de care sa-si sape mai intii epitaful in inima lui.“
Flirt perfid la Choderlos de Laclos, „Legaturi primejdioase“
Vicontele de Valmont, un desavirsit practicant al strategiilor din decalogul libertinilor, anticipeaza scenariul dupa care avea s-o seduca pe virtuoasa doamna de Tourvel. Pentru ca logistica picanteriilor sa-si afle uvertura pe potriva, Valmont ii expune planul diabolicei marchize de Merteuil, sfatuitoare de nadejde si nu numai:
„Am aranjat astfel plimbarea ca sa ajungem la un sant pe care trebuia sa-l sarim; cu toate ca foarte sprintena, e foarte timida; e lesne de inteles ca o mironosita se teme sa sara santul! A trebuit sa mi se incredinteze. Am tinut in brate pe femeia asta modesta. Cum am pus mina pe ea, printr-o stingacie dibace, bratele noastre se incolacira. Apasam sinul ei pe al meu; si in acest scurt rastimp, am simtit ca-i bate inima mai repede. O roseata placuta ii colora fata si stinghereala ei plina de modestie imi spunea destul ca inima ii bate de dragoste si nu de teama. (...) Din clipa aceea, dulcea speranta a inlocuit cumplita ingrijorare. Voi avea pe femeia aceasta; voi rapi-o sotului care o profaneaza; voi indrazni s-o rapesc chiar Dumnezeului pe care il adora. Ce desfatare sa fii, rind pe rind, obiectul si invingatorul remuscarilor ei! Departe de mine gindul de a inabusi prejudecatile care o impresoara. Multumita lor, fericirea si gloria mea vor fi si mai mari. Sa creada in virtute, dar sa mi-o jertfeasca, greselile ei s-o inspaiminte, dar sa nu se poata infrina si, chinuita de groaza, sa n-o poata nici uita, nici infringe decit in bratele mele. (...) Atunci voi fi, intr-adevar, zeul pe care-l va fi preferat“.
Flirt dramatic: Dostoievski, „Idiotul“
Nastasia Filipovna, femeia despre care toata Moscova vuieste ca si-a pierdut sufletul, isi pune un intreg salon la picioare, demonstrind ca regulile atractiei nu admit lasitatea.
„- Ei bine, asculta Ganea, vreau sa-ti privesc sufletul pentru ultima oara; m-ai chinuit si tu trei luni incheiate, acum e rindul meu. Uite pachetul asta, in el sint o suta de mii! Acum il arunc in focul din semineu, uite-asa, de fata cu toata lumea, toti sint martori! De indata ce flacarile cuprind tot pachetul, scoate-l din foc, dar fara manusi, cu miinile goale; sufleca-ti minecile si scoate pachetul din flacari! Daca-l scoti, e al tau. Toata suta de mii e a ta. O sa te frigi un pic la degete, dar gindeste-te si tu: o suta de mii! Nu-i mare lucru sa-i scoti! Iar eu o sa-ti admir sufletul cind o sa-ti bagi mina in foc dupa banii mei. Toti sint martori ca pachetul va fi al tau; si daca nu-l scoti, banii n-au decit sa arda, n-o sa las pe nimeni sa se apropie. La o parte! Dati-va toti la o parte! Sint banii mei!
I-am luat de la Rogojin ca sa-mi petrec o noapte cu el. Ai mei sint banii, Rogojin?
- Ai tai, bucuria mea! Ai tai, regino!
- Ei bine, dati-va toti la o parte, fac ce vreau. Sa nu incercati sa ma impiedicati. Ferdiscenko, atita focul.
(...) Femeia statea chiar linga semineu si astepta, tintuindu-l cu privirea ei arzatoare, sfredelitoare. Ganea, in frac, cu palaria si manusile in miini, statea in fata ei tacut, fara sa-i raspunda, privind flacarile cu bratele incrucisate. Un zimbet smintit ratacea pe fata lui alba ca varul.“
Tabla de legi dupa Stendhal, „Despre dragoste“
Cel care a inchipuit una dintre cele mai vinovate dintre povestile imposibile de amor - cum e cea din „Rosu si Negru“ -, Stendhal a inventariat re-gulile nescrise ale atractiei intr-un respectabil tratat dedicat amorului si frivolitatilor care-l intretin:
„Dragostei ii place, la prima vedere, o infatisare care sa arate la un barbat ceva de respectat si de plins totodata“, observa scriitorul. Convins ca a reusit sa identifice cauzele indragostirilor din Parisul de secol XIX, le expune intru luare aminte:
„In Franta, majoritatea femeilor nu-i dau deloc atentie unui tinar pina cind n-a facut din el un ingimfat. Numai atunci el poate maguli vanitatea. (...) In pasiunea iubirii“, continua Stendhal, „lucrul cel mai uimitor e primul pas, e extravaganta schimbarii petrecute in capul unui om. Inalta societate, cu serbarile ei stralucitoare, serveste iubirea, favorizind acel prim pas. Un vals rapid, intr-un salon luminat de o mie de luminari, stirneste in inimile tinere o betie care acopera timiditatea, sporeste constiinta fortelor si le da, in sfirsit, indrazneala de a iubi. Caci nu ajunge numai sa vezi o fiinta foarte placuta; dimpotriva, o femeie prea placuta descurajeaza sufletele tandre si trebuie s-o vezi, daca nu indragostita de tine, cel putin lipsita de maretia ei. Cui i-ar da prin gind sa se indragosteasca de o regina, daca nu i-ar face ea avansuri?“.
Flirt in raspar cu existentialismul: „Spuma Zilelor“, Boris Vian
Cei doi buni prieteni, Chick si Colin, discuta despre ultima cucerire care i-a iesit celui mai exersat:
„- N-ai vrea sa-mi spui cum ai facut sa intri in relatii cu ea?… continua Colin.
- Ei… spuse Chick, am intrebat-o daca-i place Jean Sol Partre, ea mi-a zis ca-i colectioneaza operele… Si atunci i-am spus: «Si eu». Si de cite ori spuneam ceva, ea-mi raspundea: «Si eu» si viceversa… atunci, la sfirsit, asa, ca sa fac o experienta existentialista, i-am spus: «Te iubesc mult» si ea a spus «Oh!».
- Experienta a dat gres, spuse Colin.
- Da, spuse Chick. Dar ea n-a plecat, totusi. Atunci i-am spus: «O iau pe acolo» - si ea a spus: «Eu nu » - si a adaugat: «Eu o iau pe acolo».
- Extraordinar, il asigura Colin.
- Atunci i-am spus: «Si eu», spuse Chick. Si m-am dus peste tot unde s-a dus si ea.
- Si cum s-a terminat?, spuse Colin
- Ei!... era ora de culcare“.
Flirt interzis: Vladimir Nabokov, „Ada sau Ardoarea“
Viciosii veri, Ada si Van Veen, folosesc orice prilej pentru a se afla unul in preajma celuilalt. In castelul Ardis, pina si batrinul servitor era mai inocent decit cei doi copii. Ajunsi batrini si in sfirsit impreuna, Ada si Van recompun din amintiri jocuri ardente, care nu cunoscusera rusinea ori sfiala:
„Eu speram ca, atunci cind castelul inaltat de tine se va rasturna, tu vei face rusescul gest de lehamite si de renuntare si te vei aseza pe mina mea.
- Nu era castel. Era o vila pompeiana cu mozaicuri si picturi in interior, fiindca foloseam doar cartile din vechile pachete de carti de joc ale bunicului. M-am asezat eu pe mina ta fierbinte si tare?
- Pe palma mea deschisa, draga mea. O cuta de paradis. Ai stat o clipa nemiscata, asezata in cupa mea. Apoi ti-ai aranjat iar membrele si ai ingenuncheat din nou.
- Repede, repede, adunind cartile de joc stralucitoare si plate ca sa construiesc din nou, lent? Vai, vai, ce depravati eram! Dezgustator de depravati, nu-i asa?
- Toti copiii sclipitori sint depravati, vad ca iti reamintesti cu adevarat“.
Flirt tovarasesc: „Gluma“, de Milan Kundera
Kundera fotografiaza cliseele ipostazei de indragostit cu acelasi cinism cu care demasca obscenitatea politica din Cehia sovietizata:
„Cu o luna (aproximativ) inaintea vacantei de vara, am inceput sa ma apropii de Marketa (ea era in anul intii, eu in anul doi) si faceam tot ce-mi statea in putinta ca sa-i impun, folosind acelasi procedeu stupid pe care-l practica, de cind lumea, barbatii la virsta de douazeci de ani: imi mascam fata, simulam ca-s mai batrin decit eram (spiritual si ca experienta de viata), simulam detasarea fata de toate cite se intimplau, ca port peste pielea mea o alta piele invizibila, impenetrabila. Banuiam (de altfel, corect) ca spiritul glumet este expresia inteligibila a detasarii si, daca mi-a placut intotdeauna sa glumesc, cu Marketa imi dadeam silinta sa glumesc la modul alambicat, artificial si plictisitor. (...) Faceam pe grozavul in fata Marketei: ma straduiam sa nu fiu de acord cu ea sau, pur si simplu, sa-mi bat joc de toate parerile ei. (...) De fapt, ca s-o luam ca la carte, eram de acord cu tot ce sustinea Marketa, chiar si cu apropiata revolutie in Europa Occidentala; cu un singur lucru nu eram de acord: ca era multumita si fericita, in timp ce eu ma perpeleam de dorul ei. Asa se face ca am cumparat o ilustrata si (cu intentia s-o ranesc, s-o sochez, s-o descumpanesc) i-am scris: Optimismul e opiul omenirii! Spiritul sanatos pute a prostie! Traiasca Trotki! Ludvik“.
Flirt fara perdea: Henry Miller, „Tropicul cancerului“
Nimic mai strain de Henry Miller decit postura de gardian al bunelor-cuviinte. Flirtul a murit, traiasca sexul, par sa strige pasajele impudice din romanele cu care americanul dadea peste nas nerusinarii morale dosite sub lustrul respectabilitatii:
„In acel Paris din ’28, numai o singura noapte mi-a ramas in minte: noaptea dinaintea imbarcarii pentru America. O noapte fara seaman, cu Borowski un pic pilit si usor dezgustat de mine fiindca dansam cu toate tiriturile de acolo. Da’ noi plecam dimineata! Exact asta ii spun blondei cu ochi de culoarea agatelor. Si, in timp ce eu spun asta, ea imi ia mina si o baga intre picioarele ei, tinindu-mi-o acolo strins. La toaleta stau in fata closetului cu o fata nemaipomenita. Pare usoara si grea in acelasi timp, ca o bucata de plumb cu aripi, si, in vreme ce stau asa, intra doua tirfe americane. Le salut cordial, cu stoiul in mina“.
Flirt violent: „Concert din muzica de Bach“, de Hortensia Papadat, Bengescu
Dupa ce o arde cu biciul peste miini, Lica Trubadurul, care stie foarte bine din ce stofa e facuta Ada Fainareasa, ii ostoieste cu alifie rana si cu patima poftele. Scena se petrece in grajdurile nevolnicului print Maxentiu:
„Stingaci, Lica infipse degetele in unsoare si le plimba pe bratul paros si bobotit. Femeia sta pasiva... apoi deodata il musca de gura.
Lica, cu miinile subtiri si tari, o apuca pina ce bratele slabe si falangele ii piriira pe oase... Musca, lupoaica!... apoi simti muchea mesei de lemn ca-i taie salele... o impinse de perete... Ada auzi hirsiitul bluzei de zidul varos si tencuiala, glodind-o, intra prin haine si carne cu fiecare bobita de grunz... Tiganca, gindi Lica... Tiganca, mesteca iar in gura care apuca artagos, ca a unui ciine tinar... Pe scinduri, tiganca!
Apoi se gindi ca usa grajdului a ramas deschisa... grija ca sa nu scape cumva un cal ii reveni limpede. De ezitari, de toane, de furie, de amor, Trubadurul se descarcase...“.
La hora: „Ion“, de Liviu Rebreanu
Dupa cum bine stie toata lumea, Ion al Glanetasului o iubeste pe Florica, dar pe Ana o va impinge in pacat. La hora se arata primele semne:
„- Da-mi drumul, Ionica, murmura fata usor, cu multumire in glas.
-Sa vii, Anuta... stii tu unde!, zise Ion domol.
Ana nu raspunde, privirea ei, insa, luceste de bucurie. Se smuceste sa scape din imbratisare, soptind intruna moale:
- Da-mi drumul, Ionica... zau da-mi drumul!...
Flacaul o trage mai aproape, cu un zimbet aprins, o apuca cu o mina de tite si i le stringe ca pe doua mere, incit Ana sisiie de durere.
- Sa nu cumva sa nu vii, repeta Ion, infigind in ochii ei o privire poruncitoare si lacoma“.
Flirt intre lingusitori: „Ciocoii vechi si noi“, de Nicolae Filimon
Paturica, ciocoi tinar, cu calitati si aspiratii, nu va reusi sa tina piept tertipurilor pe care le mobilizeaza cu usuratate Chera Duduca pentru a si-l face ibovnic:
„«Sa vedem, va putea sa-si pastreze acest cumpet sfiet si rece, cind aceasta bautura va arunca turburarea in mintile si in simturile lui?». Si, puindu-se iarasi pe sofa intr-o pozitie voluptuoasa, turna licoare de foc cu mina ei cea alba si o prezinta cu gratie lui Paturica:
- Tine, zise ea. Bea acest spirt in sanatatea mea!
Dinu lua paharul si zise:
- In sanatatea cocoanei Duducai, cea mai frumoasa din toate femeile Bucurestiului.
- Astea sint lingusiri, Strengarule!, raspunse greaca luind o pozitiune si mai invitatoare.
- Nu, nicidecum; ba, inca daca voiesti sa spui adevarul, esti mai frumoasa decit Afrodita din mitologie.
Greaca turna inca un pahar si, sorbind putin dintr-insul, il dete lui Paturica cu mina tremurinda.
Ciocoiul, bind si acest pahar, simti un foc strecurindu-se prin tot trupul sau si o turburare voluptuoasa ii cuprinse mintile. El privi pe Duduca cu o sete de amor nedescriptibila. Atunci greaca, vazindu-se sigura de triumf, dete glasului sau o intonatie si mai dulce si, privind pe Dinu cu ochi galesi, il intreba:
- Ia spune-mi, Dinicule draga, ai iubit tu o femeie pina acum?
- Pe nici una, frumoasa mea stapina.
- Nu ma-nseli, oare?
- Nu, zau, nicidecum.
(...) Vino dar, draga, in bratele mele! Nu te sfii, Dinule; eu te iubesc, caci esti tinar si frumos, esti plin de foc si de mindrete.“
Flirt balcanic: Panait Istrati, „Chira Chiralina“
Copila cu nume grecesc prinsese gustul pacatului de la mama ei, cea petrecareata si iubareata. Tot de la ea a invatat sa tina barbatii pe jar, cu glume, suparari, mofturi si alinturi levantine:
„Nebunatica, sireata, cu nasusorul cam incovoiat, cu barbia ascutita, cu doua gropite, in care zeul dragostei picase doua alunite aproape simetrice, Chira nemultumea atit pe indragostitii ei, cit si pe mine cu zburdalniciile, intepaturile si glumele sale. Ei se plingeau ca nu pot obtine mai mult, iar eu socoteam ca e prea darnica. Ca sa nu suparam pe nimeni, le ziceam musafiri curtezanilor care veneau la noi. Si, la toata vorba, musafirii astia ii sarutau miinile si sandalele. Ea ii tragea de nas si de barba, le varsa sirop pa carbunii care ardeau deasupra tumbechiului narghilelelor, le da sa bea din paharul ei si apoi spargea paharul pentru a-i jigni, dar revenea un minut dupa aceea pentru a depune virful pletelor ei pe buzele omului jignit“.
Poate gasiti si ceva sugestii de viitoare lecturi printre aceste pasaje
Reply With Quote
