Results 1 to 3 of 3

Thread: Fotbalistul care nu exista

  1. #1
    Jack the Ripper Lordul's Avatar
    Join Date
    Jan 2007
    Location
    Iasi/Piatra Neamt
    Posts
    31,638
    Reputatie
    0

    Fotbalistul care nu exista

    Se spune adeseori că secolul XXI este secolul vitezei, iar presa nu face excepție. Explozia internetului, posibilitatea ca orice om să poată să relateze o știre a creat o adevărată explozie informațională. Această explozie a făcut ca media să fie inundată de foarte multe informații, multe din acestea nefiind reale sau verificabile, astfel că a devenit foarte greu pentru oricine să discearnă adevăr de minciună.

    În acest sens, una din sursele de maximă încredere pentru oricine este cotidianul The Times, un ziar cu peste 100 de ani de vechime, fiind editat încă din 1785. Dar chiar și numele uriașe ale presei se pot înșela.

    Un astfel de caz a fost cel al listei cu cei mai promițători 50 de tineri jucători din lume. Astfel, unul din cei mai buni specialiști din presa britanică, Gabrielle Marcotti, a fost păcălit în cel mai neobișnuit mod. În topul realizat de jurnalist, pe locul 30 se afla un anume jucător Basarabean, Masal Bugduv, în vârstă de 16 ani, legitimat la Olimpia Bălți. Totul se întâmpla în 2009...

    Sursa wikipedia, transferul la Arsenal și măgarul

    Entuziasmați de "calitățile" atacantului cei de la The Times l-au trecut pe locul 30 în acest top, înaintea unor Mesut Oezil, Sergio Romero sau Sebastian Giovinco! The Times a redat ca sursă un articol fals semnat Associated Press, precum și numeroase bloguri, precum și nelipsita pagină de pe Wikipedia. Cel mai amuzantă sursă s-a dovedit a fi inventatul ziar " Diario Mo Thon", care în galică înseamnă "Jurnalul fundului meu"...

    Cel mai interesant este că apăruse și "agentul" jucătorului, care spunea Arsenal l-a deturnat pe tânărul fotbalist de la Zenit Sankt Petersburg și așteaptă doar permisul de muncă pentru a putea să se alăture lotului lui Arsene Wenger. Au apărut și comparațiile, moldoveanul fiind etichetat drept "cel mai mare talent al Europei de Est de la Gheorghe Hagi încoace"!

    La scurt după apariția topului în celebrul The Times, farsa s-a dat în vileag, autorii fiind niște irlandezi. Aceștia au ales numele după o povestioară galică al cărei nume seamănă leit cu cel al "fotbalistului" în care este vorba despre un individ care încearcă să vândă un măgar leneș în târg... "M'asal Beag Dubh" în galeză înseamnă "Măgarul meu negru". Evident că la final, cei de la The Times, precum și goal.com și-au cerut scuze pentru gafa făcută, dar...punct ochit, punct lovit!
    Dinamo , Manchester United , Bayern Munchen , Borussia Dortmund , Juventus , FC Barcelona

  2. #2
    Abuzez. zebe's Avatar
    Join Date
    Jun 2007
    Posts
    9,825
    Reputatie
    1
    haha super
    Am zis!

  3. #3
    Jack the Ripper Lordul's Avatar
    Join Date
    Jan 2007
    Location
    Iasi/Piatra Neamt
    Posts
    31,638
    Reputatie
    0
    https://www.youtube.com/watch?v=Dr1SSm9zxGU

    Unii care s-au crezut fotbalisti dar in realitate erau escroci la drumul mare. Carlos Kaiser ala e top.
    Dinamo , Manchester United , Bayern Munchen , Borussia Dortmund , Juventus , FC Barcelona

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •