Multumim Ade pentru ca ne-ai impartasit si povestea ta
Multumim Ade pentru ca ne-ai impartasit si povestea ta
www.fangymnastics.com
Frumoasa povestea ta! Ade, sper ca sa nu fie "the end" si sper sa mai plangi/sa mai plangem impreuna pe aceleasi motive! Si sa nu fie nici sfarsitul povestilor spuse de tine, cand vrei poti sa ne mai povestesti...Originally Posted by ade17
n'o sa uit niciodata acele momente de la atena, cand tremuram la evolutiile fetelor noastre si mai ales cand concura catalina la individual...stiu ca ma rugam, ma inchinam cand evolua romaniasi urmaream cu sufletul la gura si apoi ma bucuram cand totul se termina cu bine...nu mai zic cum am plans la ascultarea imnului nostru...deja momentele astea imi vor ramane pe veci in minte si'n suflet
si acum, daca le revad, nu pot sa am abtin sa nu plang
apoi, la proba pe aparate, din nou emotii multe si lacrimi de bucurie
am fost mandra ca sunt romanca...
si din acel moment urmaresc cu mare interes competitiile de gimnastica...the end !
asta e sfarsitul primei parti a povestii, doar
[B][COLOR="Black"][SIZE="3"][I]I don't believe in God, I believe in Roger Federer[/I][/SIZE][/COLOR][/B]
Ade, multumim pentru povestea ta
Si pentru mine este placut sa aflu cum v-ati simtit voi in anumite momente,chiar daca am vazut si eu competitia respectiva.
Voi reveni pe-aici dar probabil doar dupa europene.
Eu am luat pasiunea pentru a urmari competitii sportive si mai ales pentru gimnastica de la matusa mea, care locuia cu noi. Cam de prin 92 am inceput sa urmaresc tot ce a fost transmis la tv. Prin 92 aveam vreo 7 anisori si stiu ca le tineam pumnii stransi fetelor, oricare ar fi fost ele. Din pacate nu mi-au ramas in minte decat numele lor, amintirea emotiilor ce le simteam alaturi de multi altii, si 10,00 Laviniei care m-a facut sa o iubesc pe aceasta minunata gimnasta. Imi spunea matusa de Nadia si notele de 10 primite, eram mandra, dar eu am crescut tinand pumnii Laviniei, Ginei Gogean, Alexandrei Marinescu, Corinei Ungurean, Simonei Amanar samd. Atlanta 96 m-a prins la tara, si ne trezeam impreuna cu matusa sa le tinem stransi fetelor, sa cantam imnul Romaniei, sa plangem in acelasi timp. In acel an s-au facut multe emisiuni despre gimnaste, eu am vazut un reportaj depsre Alexandra Marinescu si am indragit-o imediat, era mititica si era preferata mea. A gresit cred, la barna, iar Belu a cam mustrat-o, multa vreme mi-a ramas in minte felul in care a mustruluit-o. Iar apoi a cam disparut, accidentarile au facut-o sa se retraga. Rand pe rand treceau generatiile prin ochii mei, Lavinia s-a retras, Gina a ramas favorita mea, apoi Simona care a fost o gimnasta exceptionala, apoi m-a surprins placut Maria Olaru cu titlul la individual compus. A fost o perioada buna cu Amanar in forma, Olaru, Presecan, iar din urma veneau junioare precum Raducanu, Loredana Boboc, Isarescu, Floarea Leonida (care a fost o junioara foarte buna). Am plans pentru toate, am plans alaturi de toate cantand imnul Romaniei sau pierzandu-l la musteata. Apoi s-au ridicat si baietii. Pana atunci nefiind favoriti nu prea le aratau exercitiile, preferandu-le pe ale favoritilor. Baietii s-au ridicat din ce in ce mai mult, iar fetele erau in varf, totul culminand cu podiumul 100% roman de la Sydney la individual compus (trecand peste nurofen). Andreea Raducan, dincolo de nedreptatea ce i s-a facut, va ramane una din favoritele mele mereu, iar Urzica, Suciu vor avea mereu respectul meu. Apoi Marian, un acrobat prin desavarsire, m-a facut sa ma indragostesc de exercitiile lui. Apoi dupa retragerea Andreei si celorlalte fete a ramas doar Petrovski, Leonida a fost accidentata iar trecerea de la junioare la senioare nu a fost una exceptionala. Apoi s-a nascut o echipa despre care presa a spus ca s-a nascut "din nimic", dar cata truda si cate sudori si accidentari au stat la baza ei. A venit Eremia, pentru care am avut o slabiciune, a venit Rosu, a venit Banutul din Cluj, a venit Sofronie si Catalina. Pacat de Andreea Munteanu, accidentarile nu au lasat-o nici o clipa. Am plans la fel de mult pentru ele ca pentru oricare alta generatie ce a trecut prin ochii mei. Mi-au facut zilele mai bune de multe ori. Anul 2004 a fost unul foarte bun, unul excelent pentru fete, unul bun pentru baieti. Pacat de saritura lui Marian, pacat ca nu a luat aurul la sol din cauza regulamentului aiurea, pacat de favoritsimele facute lui Hamm Hamm si pacat de Urzica care a fost un gimnast exceptional iar arbitrii l-au facut pe unde au putut in ultimii ani. Apoi s-a retras Urzicam, s-a retras Suciu, s-a desfiintat lotul, au inceput problemele, iar presa a zis ca s-a terminat cu gimnastica. Dar mai vin deocamdata si din urma. Au venit aceste fete minunate, Sandrina (asa imi place sa ii spun), a venit Stela, o fata foarte ambitioasa desi a avut parte de foarte multe probleme de sanatate. Anul trecut a fost unul nu foarte bun (la prima vedere), pentru mine a fost unul groaznic. Ziua in care Marian a cazut si de la care i-au pornit problemele era si asa foarte trista pentru mine (din diverse motive), dar am terminat-o stergandu-mi lacrimile pentru el, si pentru ratarile fetelor (sincer la cat de groaznica a fost ziua am si uitat cine a mai ratat). Sunt si eu o fire sensibile si plang foarte repede, mai ales atunci cand echipele mele favorite, si mai ales loturile olimpice, imi ofera motive (fie ele de fericire, fie de durere). Oricum cu toate ca anul trecut nu ne-a oferit atatea satisfactii, as fi o imbecila daca m-as declara nemultumita de ei, cand stiu cate sudori si cata munca ne-au dat atatea satisfactii. Nu as mai fi un suporter al lor daca as face asta! HAI FETELOR! Pentru noi mereu veti fi cele mai bune! HAI ROMANIA!
"Luptam, ajutam , alergam punem in teren tot ce avem in minte, in suflet, in picioare"
"Baieti sa aveti incredere in voi pentru ca sinteti o echipa fantastica"
Amintiri foarte frumoase. Multumim Ioana pentru ca le imparti cu noi!
Bravo,Ioana,foarte frumos ai scris.
II multumesc matusii tale,te-a ajutat sa descoperi cel mai frumos sport!
Eu sunt de acord cu tine,niciodata nu le voi dezavua pe fete,indiferent de rezultate,eu le iubesc neconditionat;normal ca sunt trista cind rezultatele nu sunt bune,dar suparata pe ele niciodata.
Ioana, esti de 2-3 ani pe forum si abia acum ne spui povestea? Dar a meritat sa asteptam.... Asteptam continuarea... sper ca intr-un interval mai scurt...
Ioana, multumim pentru cele impartasite...este atat de frumos sa stii ca suntem atatia care am inceput sa iubim gimnastica datorita lui Milo...eu, incepand de azi, cred ca am sa fiu furioasa pe gimnastica (nu pe gimnaste, antrenori, ci pe conceptul de gimnastica, asa cum este cunoscuta acceptiunea in 2008) incepand cu Bruno Grandi...dar de iubit, am iubit-o (si o s-o mai iubesc cand nu o sa mai aud de gimnasti accidentandu-se cand vin sa ia medalii)....dar e threadul cu amintiri frumoase, asa ca iti pot spune doar ca e extraordinar ca aveai cu cine viziona competitiile noaptea
@Tess_AN sunt inscrisa de vreo 2 ani, dar nu prea am intrat; prima data cand v-am gasit a fost in toamna cu campionatele mondiale de la Sttutgart. Am comentat atunci putin, dar apoi au intervenit multe din pacate si nu am mai intrat. Povestea va continua, fiindca orice s-ar intampla, voi fi mereu un suporter al acestor oameni minunati, care sunt gimnastii romani. Fiecare te atrage prin ceva, fiecare te face sa il respecti sa ii respecti munca. Am avut in fiecare generatie cate un favorit si nu neaparat cel mai bun dintre ei/ele, dar din lotul actual, chiar daca Sandra e stelista, toate imi sunt la fel de dragi si tuturor le doresc numai succese. Ma bucur pentru Ana, am vazut-o in toamna si mi-a placut solul ei, desi era usurat dupa accidentare, iar acum ma bucur ca a reusit in calificari exercitii bune. Sper ca Cerasela sa fie bine si sa isi revina si Aluisa Lacusteanu si sa nu se mai accidenteze atat de des fetele.
"Luptam, ajutam , alergam punem in teren tot ce avem in minte, in suflet, in picioare"
"Baieti sa aveti incredere in voi pentru ca sinteti o echipa fantastica"
Uite ca am ajuns si eu pe aici... Am doar 2 zile de cand m-am inscris aici dar... nu pot sa scred ce frumos este. Am sa va povestesc si eu cand am inceput sa iubesc gimnastica.. am sa incerc sa va povestesc despre momentele frumoase pe care le-am trait. Dar am sa fac asta in episoade, pentru ca din pacate timpul nu prea imi permite si am multe de spus... O sa incep cu inceputul...
Am reusit sa imi fac putin timp pentru povesti.Prima mea amintire legata de gimnastica sunt povestile 'celor mari' despre Nadia.Primul exercitiu de gimnastica ce l-am vazut si mi-l amintesc este exercitiul mult laudat al Laviniei Milosovici de la sol, de la olimpiada.Asta m-a facut sa iubesc gimnastica si.. ziceam atunci, desi eram foarte mica, despre LAvinia ca ea este si va fi gimnasta mea preferata.Timpul a trecut si.. a venit olimpiada din 1996 de la Atlanta.Asta a fost prima olimpiada pe care am urmarit-o cat de cat, doar gimnastica, restul nu ma interesa.Atunci am descoperit America, ca sa zic asa.Mi-am dat seama ca Lavinia nu e singura gimnasta buna, ca mai exista si altele, printre care, cele mai cunoscute de atunci: Gina si Simona.
Despre Simona imi amintesc ca se spunea ca e noua stea a gimnasticii romanesti, si imi amintesc ca, la mintea mea de copil atunci, parca imi era ciuda putin pe Simona, ca o intrece pe LAvinia la unele aparate, cu unele note.Mai tarziu abia aveam sa imi dau seama ca fetele noastre sunt o ECHIPA, in primul rand, si probabil asta e lucrul pe care il apreciez cel mai mult la fetele noastre, spiritul de echipa.Si mi-am dat seama ca nu pot avea o gimnasta preferata, in adevaratul sens al cuvantului, chiar daca in minte imi e o gimnasta,mai mult ca celelalte, la toate ai ceva bun de zis, la toate ai ceva de apreciat, toate te fac sa te simti fericit, si... pe toate nu poti decat sa le apreciezi pentru munca lor si pentru rezultate.Asa ca... dupa ce mi-a venit mintea la cap, am putut urmari gimnastica mai bine, tinandu-le pumnii la toate fetele noastre, oftand cand ele ezitau, oftand la o ratare, plangand cu ele si de bucurie si de tristete.
De la acea olimpiada mi s-a cam rupt firul pana in 1999. Nici nu aveam decat TVR 1 acasa si.. nici nu prea aveam unde urmari, si de aceea, nu stiam prea multe.Dar atunci, fara s avad vreun concurs, am aflat asa, de prin ziare, de pe la stiri, despre succesul fetelor noastre, despre succesul Mariei Olaru, mai ales, campioana mondiala absoluta,si asteptam cu nerabdare olimpiada de anul viitor. In 2000, in primavara, dupa campionatele europene, a venit tata acasa cu un ziar, in care se scria despre rezultatele frumoase ale fetelor noastre. Atunci, dupa ce am citit, mi-a aparut un zambet maaaare pe fata, m-am bucurat de zambetul lor de pe podium, chiar daca era doar locul 3.M-am mai bucurat si de aurul Simonei la sarituri si celelalte doua medalii de argint.Si m-am gandit ca ar fi frumos sa mai revad poza aia mai tarziu, asa ca am rupt acel articol din ziar, cu tot cu poza, si l-am pus undeva deoparte.Tot atunci, mi-am zis: fetele astea vor lua aurul la olimpiada, cel putin la echipe.
La olimpiada, nu stiu cum, dar, am urmarit olimpiada prin ziare, nu stiu de ce, dar nua m vazut absolut nimic atunci. Nici un concurs, nici un exercitiu.Dupa finala pe echipe, am citit in ziar de aurul fetelor, am citit despre fericirea lor, dupa acea lupta destul de mare cu Rusia.Stiu ca apoi am mers la scoala, si i-am zis colegei mele: uite ce fain! Au luat aur fetele noastre la echipe. Si colega mea de banca mi-a zis ca stie, ca a vazut concursul si ca si ea e foarte fericita si ca spera la un rezultat frumos la individual. I-am zis sa urmareasca ea finala si sa imi povesteasca si mie a doua zi.Abia asteptam ziua urmatoare.Cred ca imi era stricat televizorul, sau nu stiu de ce nu am putut vedea.
Dar, a doua zi, cand am ajuns la scoala si m-am intalnit cu a mea colega, primul lucru am intrebat-o: cine a luat aur? Andreea Raducan! Ce faaaaaain!Ma bucur pentru ea, e asa micuta,dar, a avut rezultate frumoase in ultimul timp. Ce bine pentru ea! Totusi imi pare rau de Simona.Mi-as fi dorit o medalie si pentru ea.Si colegamea imi raspunde: Simona a luat argint! Nu-mi venea sa cred! Era prea frumos sa fie adevarat.2 medalii, primele doua medalii, ale romancelor.Apoi, stiu ca i-am zis: spune-mi orice, numai ca nu e o rusoaica pe locul 3.Aveam noi doua o problema cu rusoaicele. Mai ales cu Svetlana.Si ea mi-a zis:Nu, nu e o rusoaica! Atunci? Mi-ar place sa nu fie nici o americanca, poate o fata din China! Si ea mi-a zis:Nici din SUA, nici din China! Atunci, am zis:O, avem parte de surprize! Si ea mi-a zis: Da, mari surprize, foarte mari surprize.Nu o sa iti vina sa crezi.E ceva ce nu am crezut nici eu, am plans o gramada de bucurie! Cand am auzit cuvantul bucurie, am exclamat: MAriaaaaaaaaaaaaaa?!???? si colega mi-a zis: Da, Maria! Deci avem podium complet romanesc!!!! Eram atat de feericita! Nu imi venea sa cred... Mi-au dat lacrimile atunci. La scoala, toata lumea vorbea doar despre asta, profesori, elevi, nu mai conta ca aveam matematica, romana, biologie, geografie sau... sport. Toti vorbeau doar despre cele 3 printese ale Romaniei. Apoi, am aflat de scandalul in legatura cu Andreea si... nu puteam sa accept asa ceva. Mi se parea complet lipsit de.. orice moral, sa dai o medalie si apoi sa o iei, de la un copil de doar 17 ani.Nu am putut sa cred, dar.. asta a fost.Am fost foarte trista atunci, din aceasta cauza.Dar mereu am sperat ca Andreea se va razbuna, ceea ce a facut, intr-adevar! mentionez ca... dupa acel articol micut de la Europene, am pastrat orice bucatica de hartie din ziare referitor la gimnastica, mai ales feminina. Asa ca nu voi mai sublinia de acum incolo asta.Bine, pana am ajuns sa am acces la internet ca de atunci, adica.. dupa olimpiada din 2004, nu prea am mai strans ziare, pentru ca.. am putut vedea cam orice pe internet.
Asa...revin la olimpiada din 2000, ca sa termin cat de cat intr-o nota optimista, chiar daca.. s-a terminat foarte trist acea olimpiada pentru noi...Simona Aminar a primit titlul de cea mai buna sportiva a anului 2000, probabils i pentru rezultatele d ela Sydney.Si asta e o veste buna, chiar inainte de retragerea ei din activitatea competitionala.Inlegatura cu olimpiada din 2000, am cateva cuvinte spuse de cateva ziare din acea perioada, care... sper sa va reaminteasca de acele momente.Finala pe echipe: Ieri, ultimul complex de inferioritate a fost daramat de 'fetele lui Belu', care, ca de fiecare data, au tacut si au facut."De obicei, se spune despre sportivii chinezi ca au nervi de otel, dar romancele au demonstrat ca sunt mai puternice si din aces punct de vedere.Faptul ca nu au gresit decisiv niciun exercitiu face ca victoria lor sa fie absolut meritata." (Bela Karolyi);
Individual compus: "Cu ochi stralucitori, cu un zambet captivant, micuta barladeanca a castigat titlul olimpic la indvidual compus dar si inimile specatorilor. Cu doar 9 zile inainte de a omplini 17 ani, Andreea a dat impresia ca a realizat cu usurinta acele 38,893 puncte care i-au adus medalia de aur, egaland performanta Nadiei Comaneci, la J O de la Montreal, din 1976.Ca si cand medalia de aur nu ar fi fost de ajuns pentru romance, Simona Aminar si Maria Olaru s-au clasat pe urmatoarele doua pozitii, primind medalia de aurgin, respectiv bronz.Este pentru prima data cand o tara a cucerit toate cele 3 medalii, din 1960, cand Rusia a reusit un astfeld e succes. Cand Andreea a incheiat exercitiul sau la sol, ultimul aparat la care a concurat, echipa Romaniei a si inceput sa celebreze victoria.Prin exercitiile ce se armonizau perfect cu melodia Riverdance, la sol, Andreea parea desprinsa dintr-o poveste cu spiridusi.Dupa exercitiu, a alergat la Octavian belu care a primit-o cu bratele deschise si a ridicat-o pe umerii sai. Intreaga sala trebuia sa o vada si sa o admire pe mica regina.Aminar si Olaru s-au imbratisat, in timp ce Belu a insfacat-o pe Andreea si a asezat-o pe umerii sai, s ao vada tara. A fost cu adevarat maret si un zambet larg i-a cuprins fata.N-a mai contat ca au mai trebuit sa astepte inca 15 minute ca izbanda s afie oficiala, cinci gimnaste efectuand ultimele sarituri. Semanand aproape izbitor cu Nadia, Andreea a dovedit aceeasi nervid e otel ca si ai celei mai valoroase sportive a secolului.In momentul in care si-a terminat executia, o multime de camere i-au urmarit fiecare miscare.Multi nu si-ar fi putut stapani emotiile, dar Andreea si-a mentinut zambetul caracteristic si a salutat brigada de arbitri. Singurul incident care a parut ca intervine in atmosfera care domina prin icoronarea Andreei a fost legat de calul de sarituri, fixat cu 5 m mai jos, ceea ce a costat-o aurul pe Svetlana H, care nu si-a luat destul avant si a cazut direct in genunchi.Cand antrenorul a vrut sa o consoleze, ea l-a impins si a preerat sa-si planga singura esecul. Lacrimi, chipuri triste, aripi frante, dar pentru Andreea Raducan si colegele ei va fi o zi de neuitat.Ea a stralucit de la inceputul competitiei, emanand siguranta si stapanire de sine.A captivat publicul prin privirea senina si sigura.A devenit o mica regina, cucerind medalia prin eleganta, finetea si siguranta miscarilor." Evenimentul de Iasi, 22 sept 2000. "Nu stiu d ece am avut aceste rabufniri de fericire.De obicei sunt foarte serioasa in timpul competitiei.De data asta, a fost ceva cu totul deosebit" (Andreea R.) "Desi pe 30 sept va implini 17 ani, Andreea, atat de sigura pe ea si matura in concurs este un copil timid si modest.LA conferinta de presa, a stat pierduta in margine,langa Maria Olaru, fiind pe punctul de a cadea de pe scaun. Nu a vrut sa ocupe locul din mijloc, crezand ca scaunul respectiv ii este destinat lui Octavian Belu. Deoarece avea medalia de aur la gat, a sarutat-o si a zis: Sunt foarte fericita cu un asemenea cadou de ziua mea.Inca ma simt ca intr0un vis ce as vrea sa nu se mai termine" A primit cel mai frumos cadoua pe care il poate primi cineva la 16 ani. A intrat pentru totdeauna in istoria gimnasticii romanesti si mondiale. A intrat in eternitate...", consemna tot Evenimentul de Iasi.
Nu m-am putut abtine s anu scriu aici aceste cuvinte, care nu sunt toate din perioada aia. Poate v-am plictisit, dar mie imi produc emotii de cate ori le recitesc si sunt sigura ca si voua, asa ca sper ca nu v-am plictisit. Cand voi mai avea timp, promit sa va mai povestesc si alte momente frumoase traite de mine de-a lungul timpului si pe cat posibil, voi veni si cu diferite comentarii d epe vremea aia. Pana atunci, sa le tinem pumnii fetelor noastre de acum, pentru o pregatire cat mai buna pentru olimpiada!M-as bucura ca peste ani sa putem spune si depsre anul 2008 cuvinte frumoase ca cele despre anii olimpiadelor precedente, cum au fost cele din 2000 si 2004!
Multumim foarte mult!!! Mi-a facut placere sa citesc ceea ce ai scrisMultumesc si pentru ca ai avut rabdarea sa ne scrii ceea ce continea acel articol!!!
www.fangymnastics.com
Multumesc mult , Amalia, am citit cu mare placere povestea ta
Povestea mea incepe la 5 ani cand mama, o fana inraita a gimnasticii si a Nadiei Comaneci m-a dus la o sala de gimnastica din orasul natal.Era insa vorba de o sala de gimnastica ritmica (caci nu erau posibilitati pt dotare cu aparate)dar mi-a promis ca in momentul cand va trebui sa merg la scoala ma va duce la Deva...Imi amintesc de primul meu costum de gimnstica pe care o prietena a mamei mi l-a cumparat chiar de acolo din Deva...era portocaliu cu dungi albe pe maneci si-mi venea sa stau toata ziua imbracata in el.Imi amintesc si ca mama era foarte bine documentata, in ciuda existentei internetului la noi in casa (in anii 90-91)avea o colectie impresionanta de articole decupate din ziare cu Nadia(le am si acum acasa)Almanahul pe coperta caruia Daniela Silivas isi tinea in palma medaliile si vreo trei carti cu si despre Nadia...una foarte groasa doar cu imagini din care "repetam" eu figuriile acasa.A venit si vremea sa merg la scoala iar parintii mei au intuit ca ma voi descurca foarte bine (stiam sa scriu, sa citesc si "socoteli" la matematica de multa vreme) si au considerat ca trebuie sa invat la o scoala cu program normal.Anii au trecut...acum mama nu mai e dar mi-a lasat mie dragostea pentru sportul acesta.Acum sunt studenta la matematica dar am ramas cu o mare neamplinire....
@myrab3la_19: "Daca te simti nimeni pentru ca nu ai cucerit o medalie, vei fi tot un nimeni chiar daca o cuceresti" - sunt vorbele unei mame adresate fiului sau inotator dupa un concurs pierdut. Inainte de toate suntem oameni, implinirile si neimplinirile fac parte din viata. Orice mama isi doreste ca fiul sau fiica sa sa devina om. Sunt convinsa ca mama ta ar fi mandra de tine cu ce ai realizat pana acum si de realizarile ce le vei mai avea. Nu putem sa le face pe toate in viata dar important e ca ceea ce facem sa facem bine. Iar faptul ca i-ai "mostenit" mamei tale dragostea pentru sportul ce il indragea cred ca i-a facut si dansei si iti face si tie bucurie... chiar si noua, citind cele scrise de tine... Cine stie, poate peste ani va fi o gimnasta care va spune "am avut o mama matematician si o bunica indragostite de gimnastica"
Multumesc din suflet..citind cele scrise de tine am constatat ca nici ceea ce fac acum nu-mi displace dar sti cum suntem noi oamenii...ce ni se pare noua interzis sau ce nu ne este permis sa facem ne atrage mai mult!Ne intrebam ..."What if?".In mod sigur daca fiicei mele ii va placea gimnastica va avea tot sprijinul meu!
conteaza mult sprijinul parintilor. povestea mea incepe prin 1989 cand intrem in sala de gimnastica cu mama de mana cu gandul ca poate voi ajunge candva acolo sus, dar nu fost sa fi. amintiri sunt multe si frumoase si urate. ce a mai ramas mai sunt cateva diplome, o medalie si cel mai frumos lucru pasiunea si placerea cu care ma uit si scum la gimnastica.
Ei, normal ca am avut rabdaresa scriu ce contineau articolele de atunci.Am vazut ca au mai postat si altii si inainte ma gandeam sa nu fie probleme dar... mi-am dat seama ca nu e nicio problema.Si am avut rabdares a scriu cateva din cele scrise pe atunci, pentru ca erau multe chestii frumoase, si... m-am gandit si la voi, sa cititi si voi si sa va amintiti cate ceva de pe atunci.Cand o sa mai am ceva timp, o sa mai continui cu povestile, mai ales despre olimpiada de la Atena care imi va ramane cel mai mult in suflet.Dar.. acum am ceva de lucru. Poate mai tarziu...
Imi amintesc si eu almanahul ala, dar.. rascolind prin 'arhivele familiei' nu l-am mai gasit.In schimb, am gasit un articol frumos de pe vremea Danielei Silivas, la intoarcerea ei in tara dupa un concurs frumos si cu multe impliniri. O s ava scriu cateva randuri.ce sa fac? Sunt o nostalgica a vremurilor de demult si imi place sa scriu si ceea ce a aparut de mult prin ziare, ca sa ne amintim cu totii, pentru ca ceea ce apare acum, gasim cu totii pe internet.
"Rareori se intampla ca o tara intreaga sa stea clipe, si iarasi clipe, cu rasuflarea taiata de emotie si speranta, cu pumnii stransi pentru ca o fatuca 'de-a noastra', aflata la mii de kilometri distanta, in intrecere cu elita gimnasticii mondiale sa triumfe, fiindca se arata a fi cea mnai buna, cea mai pregatita, cea mai plina de har, asa cum s-au petrecut lucrurile in timpul Olimpiadei de la Seul, cu Daniela Silivas.
De fapt, mai traisem odata acest superb chin al sperantei, cu ceva ani in urma, si eroina acelor neuitate zile se chema Nadia.De data asta, o alta romancuta, si ea cu nume deja intrat in legenda, Daniela, ajunsa pe culmile cele mai de sus ale sportului gratiei si cutezantei, ne-a facut sa traim, din nou, marea incantare a triumfukui.
Inaintea triumfului, a existat, insa, cupa aceea, care pentru altii ar fi fost plina de amaraciune, depinzand de judecata altora, desi a evoluat la un nivel inalt, Daniela a pierdut, la doar 25 de miimi de punct, titlul la individual compus, acesta revenindu-i sovieticii Elena Susunova.In acele momente, zic eu, s-au dezvaluit marile calitati de om si de sportiv ale Danielei: si-a aplaudat adversara si a continuat intrecerea.increderea aceasta in sine si im izbanda nu poate salaslui decat in cei care se stiu, cu adevarat, cei mai buni.La intrecerea pe aparate a urmat un adevarat festival, Daniela cucerind, in mod senzationa, si brigazi de arbitri si public, castigand 3 medalii de aur din cele 4 posibile si una de bronz, dovedind ca a fost de departe cea mai valoroasa si completa gimnasta din competitie.
Dabiela a zburat, realmente in aplauzele spectatorilor care au salutat cu incantare si exuberanta triumful gimnasticii romanesti si al Danielei.Alaturi de ea s-a aflat un buchet de fete valoroase, dintre care: Gabdriela Potorac - argint la sarituri si bronz la barna si campioana mondiala Aurelia Dobre.
Agentia Tass sublinia:Buchetul de aur al Danielei, campioana absoluta a Europei, care si-a luat o revansa neta castigand 3 din cele 4 medalii de aur puse in joc, demonstrand multa siguranta si maiestrie.
Agentia nipona KYODO conchidea: Daniela se misca pe aparate ca un spiridus.Odata cu paralele a anuntat un adevarat recital pe care l-a continuat la barna si sol, cucerind medaliile de aur.
A fost recitalul de aur al Danielei, incheiat cu triumful valorii."
Revista Femeia, anul 1988
Posting Permissions
Reply With Quote