In timp ce se discuta pentru a vedea daca cele doua echipe vor fi penalizate si cum, delegatul tehnic al FIA, Jo Bauer, a emis un comunicat de presa prin care se confirma ca BMW si Williams au folosit combusbil care nu respecta regulamentul.
Articolul 6.5.5 din regulamentul tehnic spune: "Combustibilul din rezervorul masinii nu trebuie sa fie cu peste 10 grade Celsius mai rece decat temperatura mediului inconjurator."
Temperatura combustibilului folosit la masina lui Heidfeld a fost cu 13 grade Celsius mai mica la prima oprire si cu 12 la cea de-a doua. In cazul lui Kubica temperatura a oscilat astfel: 14 grade la prima oprire si 13 la celelalte doua. Rosberg - 13, respectiv 12 grade, in timp ce Kazuki Nakajima a 'calcat stramb' numai la prima oprire pentru realimentare.
S-ar parea ca avantajul folosirii unui asemenea combustibil ar duce la un plus de 5 pana la 10 CP, iar in asemenea cazuri cei incriminati trebuie exclusi din cursa. Ramane de vazut care va fi decizia FIA, caci eliminarile celor trei piloti - Rosberg, Kubica si Heidfeld - ar duce la pierderea titlului pentru Kimi Raikkonen si castigarea acestuia de catre Lewis Hamilton. sursa livelyf1
Titlul mondial in suspans: McLaren a facut apel la decizia FIA de nu sanctiona BMW-Sauber si Williams
Titlul mondial obtinut de finlandezul Kimi Raikkonen in urma rezultatelor de la Marele Premiu al Braziliei se afla in suspans, dupa ce McLaren a facut apel la decizia FIA de a nu sanctiona echipele BMW-Sauber si Williams, care ar fi incalcat regulamentul privind combustibilul, informeaza AFP. Daca Rosberg si Kubica vor fi descalificati, atunci Lewis Hamilton va urca pe locul al cincilea si il va depasi pe Raikkonen la puncte in clasamentul pilotilor, deposedandu-l de titlul mondial.
Raikkonen (Ferrari) a castigat titlul mondial in conditiile in care pleca in GP-ul Braziliei cu a treia sansa, dupa Lewis Hamilton si Fernando Alonso, de la McLaren-Mercedes. Finlandezul s-a clasat pe prima pozitie la Sao Paulo, fiind urmat de coechipierul sau, Felipe Massa, si pe dublul campion mondial Fernando Alonso (McLaren). Locul patru a revenit germanului Nico Rosberg (Williams), in timp ce pozitia a cincea a fost ocupata de polonezul Robert Kubica (BMW-Sauber). Nick Heidfeld (BMW-Sauber) a ocupat locul sase, pe pozitia a saptea clasandu-se britanicul Lewis Hamilton (McLaren).
Hamilton a primit doua puncte si a terminat cu 109, fata de 110 ale lui Kimi Raikkonen. Daca va urca pe locul 5, Hamilton va patru puncte si va aduna 111, devenind campion mondial cu un singur punct avans fata de finlandez.
La doua ore de la terminarea cursei, Federatia Internationala de Automobilism (FIA) a anuntat ca a convocat echipele Williams si BMW-Sauber pentru o eventuala incalcare a regulamentului. La ora 24.00 GMT, FIA a decis sa nu se ia nicio masura, oficializand titlul lui Raikkonen.
"Fara ca suspiciunile sa fie risipite, exista indoieli in privinta temperaturii carburantului folosit de masini, precum si a temperaturii ambiante si de aceea este imposibil sa se hotarasca o penalizare".
Ancheta a fost declansata deoarece "temperatura combustibilului folosit la masina 9 (a lui Heidfeld), 10 (Kubica), 16 (Rosberg) si 17 (Kazuki Nakajima) era cu peste zece grade mai mica decat cea ambianta". Dupa luarea acestei decizii de a nu fi sanctionate echipele Williams si BMW-Sauber, echipa McLaren a anuntat ca face apel.
Curtea de Apel internationala a FIA se va reuni la o data ce urmeaza sa fie stabilita, pentru a studia acest caz. In cazul in care pilotii echipelor BMW-Sauber si Williams vor fi sanctionati, titlul mondial i-ar putea reveni britanicului Lewis Hamilton, care a ocupat locul 7 pe circuitul Interlagos.
Regulamentul interzice ca temperatura carburantului sa fie prea mica, deoarece volumul i se micsoreaza si frigul ii imbunatateste proprietatile.
Alonso: "Ar fi o rusine ca Hamilton sa primeasca titlul mondial in urma unei contestatii"
"Daca i se va da titlul lui Hamilton in urma unei contestatii, atunci as muri de rusine, ar fi o lipsa de respect. Cel care are cele mai multe puncte este un campion corect", a declarat Alonso, la postul de radio Cadena Ser, precizand totodata ca nu acorda "mare importanta" apelului depus de echipa sa.
Alonso a confirmat ca McLaren nu l-a prea ajutat in acest sezon, mai ales la ultimele Grand Prix-uri, la care a avut "mainile si picioarele legate". El a atribuit pierderea titlului mondial de catre McLaren unor greseli comise de managerul sau, Ron Dennis, in contextul in care a existat o foarte mare concurenta cu Lewis Hamilton.
Intrebat in legatura cu viitorul sau, pilotul spaniol a precizat ca deocamdata nu stie daca va pleca de la McLaren, adaugand ca in cazul in care se va intampla acest lucru, fosta sa echipa Renault nu va fi prima optiune. onlinesport
Ce parere aveti, cele 2 echipe vor fi descalificate?