CINE SE TEME DE EI. SI DE CE:
SECRETUL SABIEI DE FOC.
Sau cum e cu putință Fenomenul Legionar
ISBN (10) 973-731-442-5; ISBN (13) 978-973-731-442-0
Constituie, în fapt, Ediția a II-a revăzută și adăugită a lucrării: Radu Mihai Crișan, Surâsul Legiunii. Sau cum înțeleg eu Legionarismul Românesc, Editura Cartea Universitară, București, 2006;
- CopyFREE -.
Motto:
Ceea ce-i neadevărat nu devine adevărat prin împrejurarea că-i național; ceea ce-i injust nu devine just prin aceea că-i național.
Naționalitatea în margenile adevărului.
Mihai Eminescu, Manuscrisul Din ședințele Societății România Jună. Naționaliștii și Cosmopoliții, în Mihai Eminescu, Opere, vol. IX, Ediție critică întemeiată de Perpessicius, Editura Academiei Române, București, 1980, pag. 457
„Nu fiți luptători fără să vă fi adaptat și perfecționat o tehnică a contactului cu Dumnezeu. O contactare a infinitului, cu ajutorul inimii smerite.(;)
Învățați ritmul larg al respirației plantelor și stelelor. Nu rămâneți în respirația grăbită a fricii sau urii. Luați-vă zalele răbdării și păcii interioare. Rugați-vă înainte de a porunci sau de a da sfaturi altora. Nu intrați în destinul colectiv fără să vă fi găsit pe voi, fără să știți cum să țineți luminile din lăuntru aprinse”.*
*Vasile Posteucă, Destinul imperial al românilor. Dumnezeu, Neamul, Omul, Editura Criterion Publishing, Norcross, GA, U.S.A., f.a., pag. 62
Dragul meu cetitor
Dragă semene,
Gândurile pe care le citești acum sunt mai degrabă o mărturisire decât o prefață propriu-zisă (al cărei echivalent îl reprezentau la prima lor ediție). Sau decât un tratat elementar (pe care îl preînchipuie, poate, acum).
Deși se referă la o monografie legionară, sunt scrise de un nelegionar. De către un român care nu se consideră nici favorabil legionarilor, nici împotriva lor. Și care nici măcar nu este de profesie istoric. Ci doar un semen al tău pe care, unul dintre editorii autoangajați într-un demers monografic despre Ion Moța și Vasile Marin, l-a invitat să-ți împărtășească, pe-atât cât permite spațiul unei introduceri, din sentimentele și gândurile pe care i le-a prilejuit întâlnirea cu scrisul militant al acestor doi comandanți legionari. Aceasta din unicul considerent că, anterior, alcătuisem și publicasem testamentele politice a șase dintre Martirii Neamului, între care treimea de conducere a Legiunii – Codreanu, Moța și Marin – (alături de Eminescu, Antonescu și Iorga1), cu înseși cuvintele fiecăruia dintre ei, prin asamblare logică de IDEI CITATE.
1 Cu care, cu tustrei, aceasta se află în deplină unitate ideatică.
Sunt conștient că, acceptând invitația, îmi asum o responsabilitate imensă. Din cel puțin următoarele șapte motive:
1) „Fenomenul legionar a fost și este cel mai intens supus denaturării”2.
2 Gheorghe Buzatu, Despre legionari și legionarism, prefață la monografia Corneliu Zelea Codreanu și epoca sa, Editura Criterion Publishing, Norcross, GA, U.S.A., 2001, pag. 7
2) „Mișcarea Legionară nu a avut niciodată șansa unui proces fair play, cu dreptul de a-și prezenta punctul de vedere și a se apăra”3.
3 Ion Varlam, PseudoRomânia. Conspirarea deconspirării, Editura VOG, București, 2004, pag. 332
3) Aproape „toate opiniile câte s-au exprimat până astăzi despre Mișcarea Legionară, cu excepția acelora ale legionarilor înșiși, au la bază în exclusivitate informații dintr-o singură sursă, cea a adversarilor ei, fie că aceștia sunt democrații de dinaintea ultimului Război mondial, fie că ei sunt de-a dreptul comuniști, situați – deci – într-o postură politică diametral adversă”4.
4 Ion Papuc, Cu fața spre trecut. Portrete și ideologii, Editura Vergiliu, București, 2005, pag. 367
4) „Între feluritele regimuri și guvernări care s-au succedat în România în ultimii 60 de ani5 (iau în calcul și(;) ani[i] postrevoluționari(;)) există un element de continuitate, un punct comun în comportamentul lor politic: antilegionarismul6”7.
5 Pentru pertinenta actualizare a numărului de ani, accentuez că textul este publicat în 2001.
6 „Legionarii au fost loviți din toate direcțiile. Au făcut ani grei de pușcărie după 23 august 1944, dar și înainte de venirea la putere a comuniștilor!” (Ion Coja, Legionarii noștri, Editura UMC, București, 2001, pag. 9) „Înainte de 1944, regimul de detenție a fost evident mai dur pentru legionari decât pentru comuniști! Și tot așa mai departe, după 1944, regimul de detenție a fost mai dur pentru legionari decât pentru ceilalți! Culmea, o serie de legionari deținuți politici înainte de 1944, condamnați politic de(;) burghezo-moșierimea noastră, au rămas în temniță și după «Eliberarea din august 1944». Unii dintre aceștia au fost eliberați abia în 1964!” (ibidem, pag. 9) … „Nu știu ce alte trăsături comune vor fi având Armand Călinescu și Petre Roman, dar una este sigură: antilegionarismul, care pe primul l-a împins la crimă, pe celălalt la minciună. (Printre altele, minciuna cu legionarii implicați în evenimentele de la Târgu Mureș, în martie 1990!)”, ibidem
7 ibidem
5) „Ne-a fost impusă cu consecvență o adevărată dogmă ideologică, fundamentată pe mitul propagandistic al «sălbăticiei» legionare(;)... Legionarismul a devenit astfel imaginea publică a tuturor relelor de ieri și de azi”8. „Atât de mult au fost repetate aceste lucruri, atâta cerneală s-a vărsat și atâta patimă a fost investită în această denigrare concertată, încât pentru anumite minți comode problema nici nu mai merită discutată9”10.
8 Răzvan Codrescu, În căutarea Legiunii pierdute, Editura Vremea, București, 2001, pag. 9, 10
9„Când se rostește numele(;) Mișcării Legionare, multora li se pare că știu totul dinainte…”, ibidem, pag. 10
10 ibidem
6) „Istoria constă din a pune întrebări trecutului, astfel ca răspunsurile să fie învățăminte călăuzind prezentul și(;) pregăti[nd] viitorul”11.
11 Șerban Milcoveanu, Tactica și strategia în întrebări cu sau fără răspuns, tipografia TCM Print, București, 2001, pag. 61
7) „Națiunile sunt independente și suverane în măsura în care au și practică gândirea critică concluzivă”12.
12 ibidem, pag. 15
Așadar, consider, împreună cu Răzvan Codrescu, că „nici un cuget drept și nici o inimă curată nu poate ocoli anumite întrebări demistificatoare”13. Cu-atât mai mult cu cât, în marasmul de astăzi, care se agravează zi după zi, Neamului nostru îi lipsesc, „într-o proporție îngrijorătoare, orizontul spiritual, cultural și politic necesar marilor primeniri istorice”14. Cu-atât mai mult cu cât, deși „istoria românească mai veche nu fusese lipsită de mari conștiințe misionare, în frunte cu Eminescu15, (;)niciodată duhul misionar nu mai pătrunsese atât de adânc în gândul, simțirea și fapta unei întregi generații. Căci «miracolul interbelic» românesc – în măsura în care a existat unul – stă mai cu seamă în acest flux creator, pornit dinspre elite și răspândit până-n rândurile largi ale poporului. N-au existat în această generație numai mari personalități creatoare, aglomerate ca-n nici o altă epocă în istoria românilor, ci și un larg front «po****r» de luptă și creație națională, catalizat îndeosebi de tinerimea legionară”16. Iar istoriografia din România, „încă tributară(;) cenzurii ideologice, n-a ajuns până acum, din nefericire, să analizeze și să evalueze fără prejudecăți complexul fenomen legionar, unic nu doar pe plan românesc, ci, în anumite privințe, chiar pe plan european17”18.
13 Răzvan Codrescu, În căutarea Legiunii pierdute, pag. 107
14 ibidem, pag. 163
15„părintele ideologiei naționale moderne în evoluția noastră” (Octavian Goga, Mustul care fierbe, Editura Scripta, București, 1992, pag. 53) și „cel mai echilibrat creier politic al României în creștere”., ibidem
16 Răzvan Codrescu, În căutarea Legiunii pierdute, pag. 107
17 „Concluzie la care au ajuns mai mulți analiști străini, printre care și(;) Armin Heinen, autorul celei mai ample monografii dedicate până astăzi fenomenului legionar: Die Legion «Erzangel Michael» in Rumänien. Soziale Bewegung und politische Organisation. Ein Beitrag zum Problem des internationalen Faschismus, Südosteuropäische Arbaiten, München, 1986 (558 pp.)”, ibidem, pag. 107
18 ibidem
Însă, voiesc să fim bine înțeleși, încă de la început: fireasca și, mai mult poate decât oricând, necesara punere a întrebărilor demistificatoare nu trebuie nicidecum să însemne căderea în extrema cealaltă, în hiperbolizarea legionarismului, în negarea până și a putinței de-a avea și el, ca orice este omenesc, imperfecțiuni. Așadar, un demers investigativ întreprins cu onestitate și cuviincioșie, fără nici cel mai mic resentiment sau idee preconcepută. Și tot esențial, aplecarea asupra oricărei opinii sau surse întâlnite, indiferent de gradul de concordanță al acesteia cu versiunea «politic corectă» asupra fenomenului și a tot ce este conex lui; ba chiar cu cea legionară, când există.
Intuiți desigur că, străduindu-mă să privesc lucrurile în această manieră, optez, în mod necesar, pentru o onorare NEconvențională a invitației căreia-i dau curs. Adică o voi folosi doar ca pretext pentru a «zburda» pe arii cu mult mai largi, și a te invita la corelații de ordin îndepărtat între elemente aparent fără nici o legătură cu subiectul. Între altele, schițez chiar o ipoteză, după cât cunosc, cu totul inedită asupra celei de a doua conflagrații mondiale.
Toate acestea preferând să aduc în discuție, cu precădere, aspecte abordate puțin ori chiar deloc în cercetările care Dumnezeu m-a privilegiat să-mi ajungă sub ochi. Indiferent dacă sunt au ba comode Legiunii și/sau oricui altcuiva.
În foarte puține cuvinte spus, după contactul ce l-am avut cu scrisul naționalist românesc, cu cele șase personalități cărora, puțin mai devreme, aminteam că le-am redactat, cu înseși cuvintele lor, testamentele politice, dar nicidecum numai cu ele: consider că mesajul ideatic legionar, conținut esențialmente în scrisul lui Codreanu, Moța și Marin, este sinteza celor patru Sfinte Evanghelii, trăită și mărturisită întru mucenicie, cel puțin de către ei trei – gânditori și militanți ai ortodoxiei creștine, implicit ai românismului autentic.
Motiv pentru care îmi este peste putință să dau crezare celor ce caută să acrediteze teze precum aceea a susținerii de către Hitler a Mișcării Legionare; a fascismului Gărzii de Fier, ori a (sic!) subordonării sale față de Moscova.
Mai mult, nu exclud absolut deloc, cel puțin ca ipoteză de lucru, posibilitatea ca însuși Războiul al II-lea mondial să nu fi fost decât o imensă, perversă și sângeroasă cacialma, etapă strategică a obținerii mult-trâmbițatei globalizări, adică a statului unic planetar.
Îmi stăruie în minte cuvintele încredințate hârtiei în 1945, pe-ascuns, de Constantin Rădulescu Motru, în jurnalul său secret: „Victoria pe care o urmăresc aliații este în contra naționalismului, iar nu contra industrialismului, sau chiar a militarismului german. De-aceea Roosevelt, în discursul pe care avea să-l pronunțe, dacă nu murea, vorbește de bunele relații între națiuni, și(;) același limbaj îl ține și urmașul său Truman, înaintea Congresului Statelor Unite. Aceeași cauză explică și apropierea dintre Statele Unite ale Americii și Republicile sovietice(;): ura pe care o au amundouă în contra ideologiei naționaliste”19. Și, nu întâmplător „toți miniștrii noștri se întrec, care mai de care, să facă abstracție de diferențele de etnicitate în numirile de funcțiuni și în măsurile de legislație administrativă și școlară. În Moldova sunt preferați evreii, iar în Transilvania ungurii. La noi adevăratul înțeles al cuvântului fascist, nu este altul decât naționalist”20.
19 Constantin Rădulescu Motru, Revizuiri și adăugiri, vol.III, Editura Floarea Darurilor, București, 1999, pag. 169, 170
20 ibidem, pag. 170
Însă, nota bene, doar naționalist român, căci, își continuă același Constantin Rădulescu Motru confesiunea, „pentru anii, câți îmi vor fi dați să mai trăiesc, cititul nepotolit pe care-l practicam mai înainte ar fi chiar pentru mine un izvor de veșnică neliniște și mâhnire. (;)Se vor publica în România numai scrieri politice de patimă adâncă, dar de gândire superficială. În ziaristică vor domina intelectualii evrei, cari au talentul să scrie despre orice, și în fond despre nimic serios. Se va continua propaganda de astăzi în contra rasismului și a tiraniei hitleriste, simple pretexte pentru evrei de a ascunde sub ele, pentru ochii românilor, adevăratele lor interese. Intelectualii români(;), de frica cenzurii, căci cenzura va dura și după încheierea păcii, (;)se vor mărgini la banalitate. Publicațiile cu conținut filosofic, cu deosebire, se vor reduce la repetarea clișeelor preferate de partidul de la guvern”21.
21 ibidem, pag. 37
Dar cum s-ar putea ca două sisteme politice și economice atât de trâmbițat contradictorii între ele – capitalismul și comunismul –, respectiv cele două omnipotente «superputeri» mondiale, chiar și numai să sugereze cuiva tabloul a două brațe, aparent independente și opuse, ale unuia și aceluiași creier arhipotent dar greu vizibil?
M-a frământat această întrebare. Am forat. Și astfel, în spiritul fidelității față de obiectivitatea științifică, așa precum am precizat și cu alt prilej22, nu pot face abstracție nici de faptul că în consistentul dicționar de personalități evreiești, scris numai de autori evrei, tradus în românește de un colectiv condus de o evreică și publicat în anul 2001 la editura Hasefer – oficial evreiască, Karl Marx este prezentat ca «descendent (atât după mamă cât și după tată) al unei lungi genealogii de rabini», iar o seamă dintre conducătorii la vârf ai loviturii de stat bolșevice și, totodată ai regimului comunist sovietic sunt și ei prezenți.
22 În interviul pe care doamna doctor Irina Airinei, redactor la Radio România Cultural, mi l-a luat în ziua de 9 august 2005, privitor la lucrarea Testamentul politic al lui Mihai Eminescu. Interviu publicat sub formă de broșură, în același an, la editura bucureșteană Cartea Universitară.
De asemenea, în același spirit de onestitate științifică, nu pot nesocoti nici elemente precum:
- prezența în același dicționar de personalități iudaice, a unei ample rubrici biografice dedicate bancherilor Rotschild;
- sau includerea în prestigioasa lucrare Iluștri francmasoni (apărută în 1999 la Editura Nemira), atât a lui Hitler cât și a lui Mussolini, în contextul în care analiza comparativă a celor două culegeri biografice, reliefează prezența, deloc rară, în lume, la nivelul conducerii francmasonice superioare a unor proeminente personalități evreiești.
Prin urmare, la aflarea unor astfel de știri, este oare nejustificat din parte-mi nu să contest, ci să manifest doar o circumspecție metodică, descartiană dacă vrei, asupra veridicității felului în care, manualele contemporane de istorie și majoritatea mass-mediei oficiale comentează, de exemplu, realități de răscruce ale istoriei universale, cum sunt al doilea Razboi mondial, capitalismul și comunismul?
Sigur, cetitorul meu drag, parcă te-aud deja cum, perfect legitim, mă vei întreba acum cu stupoare:
«– Bine, dar asta, domnule Crișan, înseamnă că dumneavoastră luați în calcul inclusiv ipoteza extraordinară că Hitler, adică persoana care a ordonat și condus un genocid asupra evreilor, era, de fapt, agent iudaic? Ori asta-i culmea absurdității!... Afară doar dacă susțineți că de Holocaust este vinovat cu totul altcineva, sau chiar negați existența Holocaustului.»
Iar întrebarea ta e mult prea gravă și mult prea esențială spre-a mă preface, chiar în condițiile actualei legislații penale, că n-am auzit-o.
Așadar îți răspund. Și, fără a nega nici existența genocidului în masă asupra evreilor, nici rolul deținut de Hitler în desfășurarea lui, îți redau întocmai, și sub beneficiu de inventar, o suită de paragrafe pe care le găsești în lucrarea: Protocoalele Kogaionului. Teze și ipoteze consemnate și autentificate de Ion Coja pentru a se înțelege și evalua corect Contenciosul Româno-Evreiesc, inclusiv – așa numindu-l unii – «Holocaustul din România».
Iată-le:
„În mediile interesate și cât de cât informate asupra celor petrecute în anii aceia, circulă teorii și teze care leagă chiar derularea Holocaustului de o complicitate evreiască, a unor evrei, a unor lideri evrei, a unor interese evreiești. Este exclus ca liderii evrei de azi să nu cunoască aceste teze, care incriminează în modul cel mai sever cu putință. Opinia publică așteaptă o dezmințire categorică și bine argumentată din partea evreimii, a celor în drept, dar și datori s-o facă, prin care să se pună capăt acelor speculații care dau Holocaustului o dimensiune și mai odioasă decât cea reală. Probabil reală!...
Avem în vedere pe cei care leagă desfășurarea Holocaustului de teoriile rasiste la care au aderat mulți lideri de conștiință evei, chiar înainte de instalarea la putere a nazismului, teorii potrivit cărora omul trebuie să intervină pentru îndepărtarea din viață sau de la procreație a exemplarelor umane tarate, biologic nereușite. Nici un popor nu duce lipsă de asemenea «rebuturi» umane. Viața de ghetou a dus și la apariția unui mare număr de evrei degenerați, a unor «evrei de calitate inferioară». Ipoteză prezentată de B.B.C., cu ani în urmă și aparținând unui istoric englez, potrivit căruia lagărele naziste de concentrare și exterminare i-au «selectat» îndeosebi pe evreii care nu corespundeau unor parametri antropometrici anumiți. Semnul de recunoaștere a acestor evrei de calitate inferioară se pare că a fost în primul rând sărăcia, neputința de a accede la un standard de viață cât de cât civilizat. Oricum, este bine cunoscut faptul că atunci când Hitler le-a cerut evreilor să părăsească Germania, nu toți evreii au putut și au avut unde să plece. Se pare că liderii comunității evreiești au fost cei care au decis, prin liste înaintate oficialităților germane, care evrei urmau să plece din Germania, salvându-se astfel, și care evrei rămâneau în Germania, pentru a umple lagărele de exterminare! Ceva similar s-a petrecut și în Basarabia. Cu puțin înainte de declanșarea războiului au părăsit Basarabia zeci de familii de evrei bogați, informați asupra faptului că urmează a se petrece în Basarabia evenimente grave, scăpate de sub controlul legilor. La fel cum, în aceiași ani, plecarea în Palestina salvatoare nu era accesibilă tuturor evreilor din România, ci se făcea după anumite criterii, inclusiv criterii biologice: tinerețe, înzestrare fizică și intelectuală, stare de sănătate perfectă etc.(;)
Surse orale evreiești acreditează ideea că printre evrei este destul de bine cunoscută această cutremurătoare dimensiune a Holocaustului! Numai că interdicția de a comenta în public această stupefiantă eventualitate este absolută pentru evrei.
Cât privește teza (ipoteza) istoricului englez, acesta și-a prezentat-o sub forma unei piese de teatru care, a doua zi după premieră, a fost interzisă de cenzura britanică, gest care nu se mai petrecuse de câteva secole în Anglia. În motivația intervenției, organele de cenzură au afirmat că nu pun în discuție interpretarea dată Holocaustului, asupra căreia numai specialiștii se pot pronunța, ci iau în considerație sensibilitatea celor care au suferit în Holocaust și pe care îi va răni prea dureros teza autorului. Din păcate nici până azi specialiștii, în primul rând specialiștii evrei în istoria Holocaustului, nu au dat răspuns cumplitelor acuzații formulate de autorul englez, al cărui text și ale cărui argumente, au rămas necunoscute, au fost scoase din circuitul public al informațiilor”23.
23 Ion Coja, Protocoalele Kogaionului. Teze și ipoteze consemnate și autentificate de Ion Coja pentru a se înțelege și evalua corect Contenciosul Româno-Evreiesc, inclusiv – așa numindu-l unii – «Holocaustul din România», Uniunea Vatra Românească, Editura Țara Noastră, București, 2004, pag. 13-15
Iar, ca replică, tu îmi vei spune, că, din respectivul citat nu reiese nicidecum că Hitler le-ar fi fost evreilor subordonat, ci doar că liderii acestora, chiar dacă or fi operat acea cutremurătoare selecție, nu e exclus s-o fi făcut împotriva voinței lor ea fiind, în condițiile descrise, singura posibilitate de a-și salva măcar o parte din conaționali.
Și-ar fi neonest să-ți tăinuiesc că și eu mi-am spus la fel. Din fericire însă am găsit un început de speranță că pot ieși din impas – următoarea lămurire editorială, aflată la pagina 204, în monografia Horia Nestorescu Bălcești, Ordinul Masonic Român: „Nu am publicat, deși am avut la dispoziție, listele membrilor lojilor pur evreiești, aflate în subordinea Ordinului B’nei B’rith (Fiii Alianței24), Districtul IX România, de altă factură și structură decât cele din obediența Ordinului Masonic Român”25.
24 Alianță pe care Alexandru Șafran, o explică astfel:
„Dumnezeu i se revelează lui Abraham, în mod individual, în Țara Sfântă și îi poruncește printr-o mițva, care va primi mai târziu pe Sinai confirmarea sa toraică de a aplica «pecetea» naturală, de a înscrie «semnul» fizic al alianței Sale cu el și cu posteritatea sa, în carnea sa. Dumnezeu a prescris circumcizia lui Abraham și a descendenților săi, pentru a stabili pentru întotdeauna nu doar legătura dintre El, patriarhul evreu, și rasa sa, viitorul Israel, ci și, în același timp, legătura dintre El și pământul «peregrinărilor» lui Abraham, viitorul Ereț-Israel”., Alexandru Șafran, Poporul lui Israel și Țara lui Israel. Israel, «inima națiunilor»; Ereț-Israel, sufletul universului, Curs ținut la Universitățile din Geneva, Amsterdam și Jyvaskyla (Finlanda), la Trinity College din Cambridge și la Sorbona. Expunere prezentată la Paris, la Conferința rabinică europeană. În volumul: Alexandru Șafran, Israel și rădăcinile sale, Editura Hasefer, București, 2002, pag. 58, 59
„Ereț-Israel, Țara lui Israel”.(ibidem, pag. 26) „Chiar înainte de a alege Israelul, și alegând Ereț-Israel, Dumnezeu proclamă că întregul pământ și cu tot ce cuprinde acesta sunt ale lui”. (ibidem) „Israel este omul și poporul prin excelență. Israel «este numit om», căci el este principiul vital al omului; Israel este numit popor, căci el este «inima națiunilor», potrivit specificării Zoharului și a lui Rabi Iehuda Halevi (sec. XII)”., ibidem, pag. 27
„Dumnezeu, pedepsind Israelul, nu îi retrage niciodată dreptul asupra țării pe care El i-a dat-o pe veci(;). De altfel, Israel nu poate renunța la Ereț-Israel, căci nu renunți la un angajament uman și la o promisiune divină, nu se separă de o moștenire umană și de un dar divin”., ibidem, pag. 31, 32
„Israel rămâne pentru totdeauna proprietarul uman al Țării care aparține lui Dumnezeu, și pe care El a oferit-o poporului Său”. (ibidem, pag. 32) „Ereț-Israel trăiește în inima lui Israel, căci Ereț-Israel este «soția sa din tinerețe». Ereț-Israel nu l-a schimbat pe Israel pentru un alt popor; Israel nu a schimbat Ereț-Israel pentru o altă țară. Israel și Ereț-Israel rămân deci indisolubil uniți unul cu celălalt, căci ei rămân, ambii, uniți cu Dumnezeu. Ori Dumnezeu nu a schimbat poporul Său cu un altul”., ibidem, pag. 33
„Israel trebuie să se identifice cu mițvot, cu poruncile divine cuprinse în Tora”., ibidem, pag. 25
„Tora constituie instrumentul spiritual al lui Dumnezeu pentru Creația lumii, iar mițvot constituie instrumentul practic al omului pentru perfecționarea lumii”., ibidem
„Întreaga Tora, scrisă și orală”.,ibidem, pag. 49
„Tora scrisă ne încredințează secretele limbii sale originare, ebraica, ca și ale poporului ebreu”., ibidem
„Tora orală(;) reflectă structurile mentale proprii lui Israel și obține aplicarea sa completă în Ereț-Israel”., ibidem
„Dumnezeu oferă Tora oricui, cu condiția ca ea să fie acceptată în totalitate, în unitatea ei material-spirituală. Dar numai Israel a acceptat-o cu această condiție; el s-a angajat să o aplice pretutindeni și să o realizeze în Ereț-Israel”., ibidem, pag. 52
„Promulgarea Torei lui Dumnezeu pe Sinai declanșează într-adevăr sin a, ura națiunilor lumii împotriva poporului lui Dumnezeu. Popoarele pământului nu-i iartă lui Israel faptul de a fi acceptat ceea ce ele au considerat inacceptabil”. (ibidem, pag. 52, 53) „Popoarele pământului atacă deci Poporul lui Dumnezeu, Poporul Torei, a cărui privire pătrunzătoare supără, a cărui voce persuasivă deranjează, a cărui prezență irită.
Popoarele pământului, atacând Israelul vor, de fapt, să-l atace pe Dumnezeu, a cărui Tora au refuzat-o, a cărui suveranitate au respins-o: «Ele urăsc Israelul, deoarece îl urăsc pe Dumnezeu». Popoarele pământului «ridicându-se împotriva lui Israel, se ridică împotriva lui Dumnezeu». Dar ele nu-L pot sesiza, nu-L pot atinge decât prin Israel”., ibidem, pag. 53
Nu comentez...
Ci, doar continui citarea:
„Prin alianța carnală a circumciziei și alianța spirituală a Torei, Dumnezeu stabilește legătura integrală, totală, în același timp materială și spirituală, dintre israelit, poporul lui Israel și țara lui Israel.
Alianța circumciziei este o mițva a Torei, «care echivalează cu toate celelalte mițvot». Iată de ce, notează Gaonul din Vilna, mițva circumciziei este denumită pur și simplu brit, «alianță», căci adăugându-se celorlalte șase sute douăsprezece mițvot (valoarea numerică a cuvântului brit este de 612) ea completează numărul 613, numărul total de mițvot al Torei.
Alianța Torei este, de asemenea globală, căci Tora conține toate mițvot; iar singură mițva «studierii Torei» echivalează cu toate celelalte mițvot”., ibidem, pag. 59, 60
„«Alianța» care unește pe Israel de Dumnezeul său «este eternă», «nu va fi ruptă niciodată», «nu e revocabilă»; este o «alianță de sare»: sarea nu se schimbă”., ibidem, pag. 65
„Confirmarea atașamentului Său indestructibil față de Israel se află în faptul că Israel trăiește: el nu poate fi doborât în pofida suferințelor pe care le suportă. «Orice armă făurită împotriva lui va fi neputincioasă»”., ibidem, pag. 65
„Într-adevăr, Israel trăiește, nu se schimbă. Nu numai că trăiește, dar el nu se schimbă. El este mereu, în esența sa, în structura sa fundamentală același”.,ibidem, pag. 64
„Uitarea de sine provocată de uitarea de Dumnezeu, de Tora(;), antrenează păcatul cel mai grav, acela comis prin neglijență”.(ibidem, pag. 70) „Cu toate acestea, zikaron, «memoria» evreului(;), rămâne bună; în interioritatea sa ascunsă, ea rămâne aproape intactă. Ea nu slăbește niciodată complet: ea nu slăbește decât la periferie. Zikaron nu îl trădează niciodată pe evreu, fie el și neatent. Căci, în fond, evreul nu-și uită niciodată Dumnezeul său; el nu-și uită de Tora sa; el nu uită de Poporul său, Israel; el nu-și uită Țara, Ereț-Israel”., ibidem, pag. 71
„Cât privește dispariția lui Israel din lume, aceasta este exclusă, chiar din cauza «privilegiului» «Răspândirii» fizice a poporului evreu. Po****ția evreiască dintr-o regiune poate fi distrusă; evreii pot fi expulzați dintr-o țară, dar Israel nu ar putea fi «anihilat», fiindcă Dumnezeu nu poate fi biruit”., ibidem, pag. 64
„«Elokei Israel», «Dumnezeul lui Israel», devenit Meleh «Regele lui Israel», Malhuto bacol mașala, «Regalitatea Sa» se va impune tuturor, mai întâi din teamă – mașala – pe care ea o va inspira, apoi ea va fi acceptată de toți cu bucurie: Regele lui Israel, recunoscut «Rege al întregului pământ» va domni atunci asupra tuturor – «Va Timloh al col maasseha» – din înaltul muntelui Sionului”., ibidem, pag. 69
Mihai Eminescu – ”nebun”, ”antisemit”, ”xenofob”, ”retrograd” (și, totdeodată, „mare precursor al legionarismului românesc”(Constantin Papanace, MIHAI EMINESCU un mare precursor al LEGIONARISMULUI românesc, Ediția I-a, Editura Armatolii, Cetatea Eternă, 1951, coperta I-a - „Nimeni altul ca dânsul nu este mai aproape de sufletul legionar”., ibidem, pag. 16)): „Cosmopolitismul e o simulațiune și nimic alta, el n-a fost niciodată un adevăr. Străinii care au interese personale în Țara Românească de es., vor simula totdeauna cosmopolitismul, pentru că, declarându-și adevăratele lor simțiri, ar putea să pericliteze interesele lor individuale”., Mihai Eminescu, Manuscrisul Din ședințele Societății România Jună. Naționaliștii și Cosmopoliții, în Mihai Eminescu, Opere, vol. IX, Ediție critică întemeiată de Perpessicius, Editura Academiei Române, București, 1980, pag. 457
Ceea ce nu-i împiedică prin nimic ca, din rațiuni tactice, să se autoprezinte «români»: „Cine va face lista funcționarilor mai cu seamă înalți, a pensionarilor, a deputaților, a arendașilor bunurilor publice și [a celor] private, c-un cuvânt a tot ce reprezintă circulațiunea și reglementarea vieții generale a țării, va observa cu înlesnire că frânele stăpânirii reale a[u] scăpat din mâna elementului autohton și istoric și a[u] încăput pe mâini străine. Dar acest din urmă element, această formațiune(;) se pretinde română? Neapărat se pretinde, căci altminterea n-ar avea pretext să stăpânească”., Mihai Eminescu, «Românul» a contractat năravul..., Timpul, 29 iulie 1881, în Mihai Eminescu, Opere, vol. XII, Ediție critică întemeiată de Perpessicius, Editura Academiei Române, București, 1985, pag. 267
„Popor, națiune e complexul de clase sociale al unor oameni de aceeași origine etnică. Proprietarul mare, țăranul, negustorul, breslașul sunt în același mod popor; nimeni dintre aceștia nu e mai mult ori mai puțin popor decât fiecare dintre ei”., Mihai Eminescu, Un cenușar român..., Timpul, 8 aprilie 1879, în Mihai Eminescu, Opere, vol. X, Ediție critică întemeiată de Perpessicius, Editura Academiei Române, București, 1989, pag. 215
25 Horia Nestorescu Bălcești, Ordinul Masonic Român. Mai puțină legendă și mai mult adevăr, cu un Cuvânt înainte de Mihail Sadoveanu, Casa de Editură și Presă Șansa S.R.L., București, 1993, pag. 204