Inspirată de aprinsele discuții de pe "Poezii portabile", dar și mânată de admirația ce i-o port maestrului Charlie, m-am hotărât să deschid acest thread. Rog puritanii, băgătorii în seamă și cititorii doar de etichete de pe produsele cosmetice să se abțină. Mulțumesc.
N-o să-ncep prin a vă înșira datele biografice ale lui Bukowski (oricum, sunt convinsă că se va găsi cineva s-o facă și p-asta). Mă mulțumesc prin a vă spune ce-am citit eu:
1. Factotum - roman apărut în 1975 și tradus în 2004 de Polirom; m-a distrat foarte mult, demențială atitudinea personajului principal față de așa-zisele "valori" ale societății
2. Poșta - orarele imposibile, superiorii cretini, oamenii săriți de pe fix îi fac viața grea lui Henry Chinaski, care încearcă să evadeze din toată nebunia asta prin alcool, aventuri sexuale și pariuri la cursele de cai; la fel ca "Factotum", și romanul ăsta e de un comic nebun.
3. Povești despre nebunia obișnuită - aici trebuie să recunosc că n-am apucat să citesc decât vreo 2-3, abia mi-am cumpărat volumul; oricum, prevăd că-mi va plăcea, mai ales că am o slăbiciune pentru short stories în general. Mai ales dacă-s crude și / sau triste un pic.
4. Dragostea e un câine venit din iad - oho, aici e de citate, tată, nu merge așa... voi reveni.