de la nicolae manolescu- a se lua aminte:
Fotbalul romanesc e plin de ţaţe. Deschizi televizorul ori radioul, rasfoiesti ziarele si peste ce dai? Peste o ţăţenie generala si cronica. Jucatori, antrenori, sefi de club, arbitri, tot ce are gura in fotbal, vorbeste: face declaratii, batjocoreste, birfeste, insulta, injura, spurca. Fosti - altadata - colegi sau prieteni, se iau unul de altul, amestecind in ţăţenia lor copii, neveste, parinti, bunici, rude de toate gradele si neamuri de pretutindeni. Cineva le sterge cu buretele orice amintire a unor amicitii anterioare si le lasa creierul gol. Daca de la alde Becali ne asteptam la acest spectacol cotidian, de la doi oameni seriosi, ca fostii arbitri Porumboiu si Craciunescu, nu ne asteptam citusi de putin. Ii asculti si nu-ti crezi urechilor.[..] Cum prind prilejul, ţaţele noastre transforma totul intr-un circ. Multe dintre ele au si uitat, probabil, sa joace sau sa arbitreze: de trancanit, insa, nu uita nici la adinci batrineti. Si n-o fac macar in cercul lor de apropiati. Camera, microfonul ori pagina de ziar sint mult mai excitante. Si noi, gazetarii, avem o vina. Ca sa garantam ratingul gazetelor noastre, stam la gura tuturor ţaţelor, din sport ca si din politica. Le provocam de cite ori putem. Cum sa pierzi prilejul de a-l suna pe Esteban Vigo, inca la el acasa, ca sa-l intrebi ce parere are despre „scandalul“ de la Dinamo? Daca Vigo era roman, probabil ca gasea un raspuns de ţaţa. Trait ceva mai la Vest, a refuzat politicos sa-si judece clubul care tocmai il angajase. Ţaţele noastre nationale au insa mincarimi de limba si n-ar fi pierdut un asemenea prilej. O buna solutie ar fi sa li se taie limba. Bisturiul e in mina presei. Dar cum sa renunte presa la a culege birfe, cancanuri si injuraturi, zi de zi, ceas de ceas si in proportie de masa?