FC Farul a terminat la egalitate, 0-0, în ultimul amical dinaintea plecării în stagiul de pregătire din Cipru I Adrian Senin a irosit o lovitură de pedeapsă, trimiţând mingea în bară
Ultimul meci amical al „rechinilor“ înainte de plecarea în stagiul de pregătire din Cipru s-a disputat, ieri, pe terenul de la baza sportivă „Triunghi“, pe un ger pătrunzător. Antrenorul Momcilo Vukotici a ales din nou o formulă de joc experimentală, combinând titularii de drept cu jucătorii care au evoluat mai puţin în turul campionatului. Astfel, pe partea dreaptă a apărut Păcuraru, Gheară i-a luat locul lui Barbu în centrul defensivei, Apostu a fost trimis pe partea dreaptă a mijlocului, iar Boghiţoi a făcut pereche în atac cu Tibor Moldovan.
Meciul a început într-o notă de echilibru, cu un plus pentru Farul, însă ploieştenii s-au blocat în defensivă şi nu au ezitat să joace tare, la limita regulamentului. Constănţenii au pus stăpânire pe joc, controlând cu autoritate mijlocul terenului. Drept urmare, au apărut ocaziile la poarta lui Zdrâncă, portarul Astrei devenind eroul partidei. El i-a blocat pe rând în situaţia de unu la unu pe Apostu şi Boghiţoi, dar nu a mai avut ce face la lovitura de cap a lui Gheară, venită după o lovitură de colţ. A fost salvat de Sima, care a oprit balonul cu mâna pe linia porţii, dar nu a văzut cartonaşul roşu, doar pentru că era o partidă de verificare. Lovitura de pedeapsă a fost executată de Senin, golgeterul Farului în meciurile amicale, dar mingea a nimerit bara din stânga portarului şi s-a scurs în afara terenului.
La reluare, Vukotici a schimbat din nou distribuţia, aruncând în teren nume grele, Guriţă, Liviu Mihai şi Barbu, iar „rechinii“ au continuat să caute golul. Nu au reuşit, pentru că acelaşi Zdrâncă a parat şutul lui Voiculeţ, scăpat singur pe partea stângă, după o combinaţie rapidă cu Liviu Mihai. În cele din urmă, ploieştenii au smuls un egal alb.
Chiar dacă nu a fost o victorie, Farul a câştigat pe planul experimentelor făcute de Vukotic. În lipsa lui Farmache, Păcuraru a arătat că poate acoperi banda dreaptă, urcând de multe ori în atac, Gheară s-a acomodat fără probleme în centrul defensivei, în timp ce Boghiţoi a dovedit disponibilitate la efort şi tupeu în duelurile cu fundaşii adverşi.
FC Farul - Astra Ploieşti 0-0
FC Farul (antrenor, Momcilo Vukotic): repriza întâi: G. Curcă (min. 25, Vlas) - Păcuraru, Gheară, Şchiopu, Paşcovici - Apostu, Lungu, Voiculeţ, Senin - T. Moldovan, Boghiţoi; repriza a doua: Vlas (min. 50 Stanca) - Păcuraru, I. Barbu, Şchiopu, Paşcovici - Guriţă, Lungu, L. Florea, Voiculeţ - L. Mihai, V. Gheorghe.
Astra Ploieşti (antrenor, Petre Gigiu): Zdrâncă - Sima, S. Bar, Petroiesc, Modoran - B. Oprea, Lingurar, Ilioiu, Biţică - V. Ghindaru, M. Dăscălescu. Au mai jucat: Olteanu, Voicu, Dumbravă, Mihalache, C. Marinescu, Petală, Tudor, Pătulea.
Antrenament la Mogoşoaia
„Rechinii“ au plecat, ieri, spre capitală, după ce au luat masa de prânz la Constanţa, cazându-se la baza sportivă de la Centrul Naţional şi Academia de Fotbal de la Mogoşoaia. În cursul acestei dimineţi, Guriţă şi compania efectuează vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă, acţiunea fiind urmată de un antrenament la Mogoşoaia.
Delegaţia constănţeană va pleca spre Cipru de pe Aeroportul „Henri Coandă“, în jurul orei 21, sosirea la Larnaca fiind programată o oră şi jumătate mai târziu, de unde se va face deplasarea la Limassol, cu autocarul. „Rechinii“ se vor caza la hotelul „Elias Beach“, stabiliment de patru stele, unde au stat şi în cantonamentul din vară. În stagiul de pregătire din Insula Afroditei, Farul va disputa şapte meciuri amicale: pe 9 februarie, cu Zenit Sankt Petersburg (Rusia), pe 12 februarie, cu FC Banants (Armenia), pe 14 februarie, cu Petrosjean (Rusia), pe 15 februarie, cu naţionalei Coreei de Nord, pe 18 februarie, posibil cu Wisla Cracovia, alţi doi adversari urmând să fie stabiliţi ulterior.
Cuget Liber!