Results 1 to 9 of 9

Thread: Statiunea Mamaia, cea mai frumoasă din România

  1. #1
    Констанца kerosene's Avatar
    Join Date
    May 2006
    Location
    TheOldestLivingCityInRO
    Posts
    5,130
    Reputatie
    1

    Statiunea Mamaia, cea mai frumoasă din România

    La 500 de metri de țărmul constănțean al Mării Negre
    Șapte insule artificiale pentru plajă și agrement


    Primarul Constanței, Radu Mazăre, a prezentat la întîlnirea Departamentului de Turism, Mediu de Afaceri și IMM al PSD, care a avut loc vineri, în Mamaia, toate proiectele municipalității al căror scop este revigorarea turismului de litoral. “Aceste proiecte nu sînt numai ale autorității locale, ci vor fi însușite și asumate de către partidul din care fac eu parte și susținute de către toți cei care vor să concure la dezvoltarea turismului”, a declarat primarul.

    Primul proiect la care Mazăre a făcut referire vizează construirea a peste 5.000 de apartamente de vacanță în Mamaia, situație ce va duce la extinderea sezonului estival. “După estimările noastre, se vor finaliza, în termen de doi ani, 5.000-6.000 de astfel de apartamente. Considerentul pentru care am permis construirea unor apartamente de vacanță în Mamaia a fost acela că persoanele care fac o investiție între 100.000 și 200.000 de euro vor veni la mare de cum va da prima rază de soare, în aprilie, și pînă la începutul lui octombrie, ca să își utilizeze investiția. Dacă facem un calcul, la o medie de trei oameni pe apartament, înmulțit cu 6.000, înseamnă 18.000 de turiști în Mamaia inclusiv în capetele de sezon”, a explicat Mazăre. El a adăugat că cea mai importantă componentă a dezvoltării turismului de litoral este realizarea unor investiții substanțiale în agrement. Primarul a arătat că, de 1 mai, peste 80% din turiștii sosiți în Mamaia au venit pentru distracție, întrucît nu exista posibilitatea să stea la plajă. ”Dacă nu oferim distracție turiștilor și dacă stațiunea și orașul nu sînt vii, nu facem treabă”, a spus primarul.


    Marina din Portul Tomis va fi inaugurată peste un an


    Al doilea proiect prezentat de primar privește deschiderea lacurilor Siutghiol și Tăbăcărie pentru navigația ambarcațiunilor de agrement și pentru pasagere: ”Dorim să ecologizăm lacul Tăbăcărie și să îl facem navigabil cu ajutorul fondurilor europene, pentru ca să se poată pleca cu ambarcațiunile de agrement din dreptul mall-ului care va fi gata în noiembrie. Navele vor traversa lacul, vor intra pe Siutghiol și, în nordul stațiunii, vor intra în mare printr-un canal de legătură cu o mică ecluză. Astfel, ambarcațiunile vor putea atinge toate obiectivele turistice, pînă la marina din Portul Tomis. Discutăm despre o legătură între cele două lacuri, despre o legătură între lac și mare și despre o altă legătură, între lac și canal. Ne dorim ca, în etapa următoare, pasagerele care vin pe canal și acostează în portul comercial să poată veni pînă la lac”.

    Printre proiectele Primăriei se numără și finalizarea portului de la Cazinoul din Mamaia, a cărui construcție a fost începută în urmă cu doi ani, dar care a fost blocată din motive politice. ”Este obligatorie crearea unui astfel de port, pentru că niciodată turiștii din Mamaia nu vor veni în Portul Tomis pentru a face plimbări de agrement. Peste tot în lume, pasagerele preiau turiștii din locurile în care aceștia fac plajă”, a spus primarul. Un alt proiect vizează golfulețul de la Pescărie, care, deocamdată, nu este exploatat turistic. ”Aici este un portuleț realizat deja în proporție de trei sferturi de către Ceaușescu. Cu un minimal efort, se poate realiza o marină și acolo”, a spus Mazăre. El a adăugat că are în plan și demararea lucrărilor la marina din Portul Tomis, care va fi ultra-modernă, investiție care a fost deblocată de curînd și care, în luna mai a anului viitor, va fi inaugurată oficial.


    Teleschiul, funcțional de la anul


    Șoseaua de coastă este un alt proiect de anvergură pe care Mazăre a anunțat că îl va realiza cu scopul de a lega zona peninsulară, care urmează să fie și ea modernizată, de stațiunea Mamaia. ”În cazul orășelului lacustru, care era cît pe ce să fie blocat, am realizat deja imagini 3D. Orășelul va fi o construcție pe piloni, care se va întinde pe aprox. patru ha și care va avea o marină pentru ambarcațiunile de agrement. Aici dorim să mutăm toată viața de noapte din stațiune, pentru că vor exista trei discoteci mari și o mulțime de cluburi, terase și restaurante. Orășelul va fi amplasat la 500-600 de metri de stațiune și va fi legat de mal printr-o pasarelă. Pentru acest proiect nu avem nevoie de fonduri guvernamentale”, a detaliat Mazăre un alt proiect al municipalității. De teleschi, turiștii se vor putea bucura încă din sezonul viitor. ”Această investiție a fost prinsă în buget, iar acum lucrăm la proiect. Vom începe construcția în curînd, iar anul viitor va fi funcțional. Dacă am făcut telegondola în trei luni, facem teleschiul într-o săptămînă de la licitație”, a spus Mazăre. Unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale primarului este amenajarea, de-a lungul țărmului, a șapte insulițe artificiale: patru în dreptul stațiunii Mamaia și trei de-a lungul coastei, înspre Portul Tomis. ”La capitolul de mediu, există deja un proiect pentru realizarea unor diguri, care se întrepătrund cu cele vechi pentru a stabiliza plaja. Vom discuta cu reprezentanții Ministerului Mediului pentru a vedea dacă ne putem folosi de digurile lor. Dacă nu, vom facem o potcoavă din stabilopozi pe care o vom umple cu nisip și o vom transforma în plajă și zonă de agrement. În condițiile în care apa nu are o adîncime mai mare de cinci metri în zonă, vă garantez că o insuliță nu va costa mai mult de cinci milioane de euro”, a arătat Mazăre. El a adăugat că are în plan și achiziționarea unui număr de trei pasagere care să transporte turiștii din Portul Tomis în Mamaia, făcînd, în același timp, un apel către agenții economici să i se alăture. ”Dacă vom face toate aceste lucruri, nu ne va mai sta în față niciun bulgar”, a încheiat Mazăre.


    “Mamaia, cea mai frumoasă stațiune din România”


    Proiectele municipalității care nu vor fi terminate rapid urmează să fie incluse în programul de guvernare a PSD, potrivit declarației președintelui PSD, Mircea Geoană, care l-a asigurat pe primar de tot sprijinul partidului pe care îl conduce. ”Consider foarte ambițioase proiectele pentru litoral, pe care le-a prezentat primarul Mazăre și le susțin”, a declarat Geoană. La finalul prezentării, Geoană a fost invitat de către primar la o plimbare prin stațiune cu autobuzele supraetajate. ”Mă simt ca în Occident. Este un alt mod de a face turism și de a prezenta lucrurile într-o perspectivă foarte frumoasă. Se vede frumos Mamaia de sus. În mod cert va atrage mai mulți turiști”, a declarat Geoană în timpul plimbării, adăugînd: ”Mamaia este pregătită de sezon și sper să avem mai mulți turiști decît anul trecut. Este cea mai frumoasă stațiune din România.”



    Aveti de gand sa veniti in vacanta la Mamaia?

  2. #2
    watcher Datenshi's Avatar
    Join Date
    Mar 2004
    Location
    online
    Posts
    12,849
    Reputatie
    1
    Credeam ca ati deschis un thread despre bunici.
    I must not let my passion interfere with my reason. That is not good. That is bad.

  3. #3
    sport legend Bumbescu's Avatar
    Join Date
    Aug 2006
    Location
    Bucharest
    Posts
    14,686
    Reputatie
    0
    Si eu la fel:

    Asta o fi platit de Mazare?
    o să fie mereu bani și curve și bețivi,
    până-n ultima clipă,
    pân-o să cadă și ultima bombă

  4. #4
    Констанца kerosene's Avatar
    Join Date
    May 2006
    Location
    TheOldestLivingCityInRO
    Posts
    5,130
    Reputatie
    1
    Probail se rezolva treaba si cu bunici,daca astea iti plac

  5. #5
    watcher Datenshi's Avatar
    Join Date
    Mar 2004
    Location
    online
    Posts
    12,849
    Reputatie
    1
    Nu am inclinatii gerontofilice momentan. Pur si simplu se vedea pe prima pagina doar "mamaia, cea mai frumoasa".
    I must not let my passion interfere with my reason. That is not good. That is bad.

  6. #6
    sport legend abc_tase's Avatar
    Join Date
    Feb 2007
    Posts
    573
    Reputatie
    1
    Era si cazul sa inceapa proiectele astea si sa le deblocheze p-alea mai vechi. Oricum o sa se gaseasca multe "guri rele" care o sa zica ca ce nevoie avem noi de sosea de coasta, sau de port de agrement cum au zis si de aqua magic sau telegondola si ei erau primii la coada la bilete.

    Zicea Mazare la un momendat ca s-ar putea sa continue cu telegondola de la aqua magic pana la mall in tabacarie. Daca ii intra in cap si ideea asta o s-o faca pana la urma.

  7. #7
    uiiii uiiiiiiii GruppoApparte's Avatar
    Join Date
    Oct 2005
    Location
    din senin
    Posts
    2,901
    Reputatie
    1
    nu zic ca nu e frumoasa da te si arde la buzunar .. mai bine in grecia, italia undeva ..

  8. #8
    ENGLAND Celso's Avatar
    Join Date
    Jan 2006
    Location
    Bucuresti
    Posts
    17,278
    Reputatie
    1
    Mamaia de 5 ori mai scumpa la Antalya!

  9. #9
    sport legend abc_tase's Avatar
    Join Date
    Feb 2007
    Posts
    573
    Reputatie
    1
    In toate statiunile din Romania sunt preturi mari, nu numai in Mamaia, si asta din cauza "facilitatilor" acordate in Romania turismului. La bulgari de exemplu TVA in turism e de 8%, apa, curentul si toate utilitatile sunt cu peste 10% mai ieftine decat la noi, plus de asta hotelierii sunt scutiti de anumite impozite. La noi in schimb vor sa mareasca TVA in turism la 22%. Utilitatile sunt foarte scumpe si foarte multe impozite de platit. Daca s-ar acorda aceleasi facilitati la noi ca si la bulgari am avea preturi la fel sau chiar mai mici decat cele bulgaresti in turism.

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •