Page 1 of 5 123 ... LastLast
Results 1 to 21 of 86

Thread: Retur sezon 2005-2006

  1. #1
    SOLO FARUL tchibos's Avatar
    Join Date
    Aug 2004
    Location
    Constanta
    Posts
    10,057
    Reputatie
    1

    Arrow Retur sezon 2005-2006

    Dupa un tur lamentabil pentru o echipa cu pretentii cum se vrea Farul, urmeaza returul. Cine stie ce va mai fi? Ce antrenor, ce echipa, ce rezultate vor veni dupa o pauza meritata (de unii) . Despre retur si programul Farului in retur discutam aici.

  2. #2
    Banned ady51a's Avatar
    Join Date
    Apr 2005
    Posts
    4,198
    Reputatie
    0
    Pai asa la prima vedere sunt 2 variante iar meciul cu Jiul de miercuri o sa fie dupa mine decisiv, in ideea ca este putin probabil sa mai ramana tot echipa asta in retur daca (Doamne fereste) ratam calificarea in semifinala.
    Daca ne calificam in semifinale eu zic ca si aici avem tot 2 cai:
    1. Se aduce un antrenor si se incearca intarirea lotului considerandu-se ca inca suntem in grafic pt obiectivul final (Cupa UEFA prin cupa Romaniei cu sanse mai mari sau in lupta pentru locul 3 putin probabil)
    2. Se continua cu Marinof si probabil vor pleca 2 3 jucatori si vor veni altii mai neexperimentati si nu exclud nici o revenirea a lui Grigoras pe banca tehnica coroborata cu plecarea unor jucatori sau mai exact exluderea unor jucatori de catre Grigoras.

    Daca se vrea performanta anul asta o sa fie un retur de foc, iar daca nu, o sa foi unul relaxat in care avem asigurat unul din locurile 8-11, si probabil cu multi jucatori tineri si noi in echipa si un retur in care sa pregatim viitorul campionat in care plecam cu un obiectiv clar si obisnuit noua - Salvarea de la retrogradare.

  3. #3
    Fighter Kooler's Avatar
    Join Date
    Nov 2004
    Location
    Constanta
    Posts
    7,872
    Reputatie
    1
    Scuzati-mi realismul dar nu cred ca va veni un antrenor nou bun si nici jucatori noi mai buni avand in vedere ca patronul vrea performanta fara sa bage banii prea multii dar ar putea exista si o cale de mijloc in care nu se schimba nimic si ne mentinem pe locurile 5-7

  4. #4
    sport legend pff's Avatar
    Join Date
    Nov 2005
    Location
    c-ta
    Posts
    443
    Reputatie
    1
    ma .. sincer sa fiu .. eu nu cred ca la farul se vrea performanta ... sau .. se vrea performanta cu bani putini .. pt ca altfel nu inteleg de ce nu s`a luat un jucator mai de valoare ... sau nici un antrenor bun ... in stadio abia se investeste .... parerea mea este ca farul nu o sa termine campionatu nici macar pe 5 6 ...

  5. #5
    SOLO FARUL tchibos's Avatar
    Join Date
    Aug 2004
    Location
    Constanta
    Posts
    10,057
    Reputatie
    1
    azi auzeam la radio ca Bosanceanu spunea ca in primul rand suporterii sunt cei ce trebuie respectati si ca se va schimba si conducerea clubului... sa intelegem ca ne va respecta aducand ceva valori la echipa?...

  6. #6
    sport legend pff's Avatar
    Join Date
    Nov 2005
    Location
    c-ta
    Posts
    443
    Reputatie
    1
    mai intai trebuie sa bage mana adanc in buzunar pt asta ........ dar nu mai stiu unde am citit ca 29 de oameni au dat bani pt "MARELE" buget al farului de 2 MILIOANE DE EURO ........ pffff .. pai daca tot sunt 29 .. asa saracii sunt aia??? sa nu aduca si ei ceva mai de valoare .... si nu a zis ca o sa aduca valori la echipa .. ci doar ca o sa schimbe conducerea ...

  7. #7
    Banned ady51a's Avatar
    Join Date
    Apr 2005
    Posts
    4,198
    Reputatie
    0
    O sa se schimbe da: O sa fie Chiforeanu Director Sportiv si Daraban presedinte. adica o mica rocada intre ei.

  8. #8
    sport legend pff's Avatar
    Join Date
    Nov 2005
    Location
    c-ta
    Posts
    443
    Reputatie
    1
    o da .... asta e o ditamai schimbarea trebuie sa recunoastem ........ o sa se vada in iarna asta daca se vrea performanta la farul

  9. #9
    SOLO FARUL tchibos's Avatar
    Join Date
    Aug 2004
    Location
    Constanta
    Posts
    10,057
    Reputatie
    1
    eu as miza pe NU se vrea... chiar ar fi interesant un poll cu tema asta... ce credeti se vrea cu adevarat performanta la farul sau NU?...

  10. #10
    Fighter Kooler's Avatar
    Join Date
    Nov 2004
    Location
    Constanta
    Posts
    7,872
    Reputatie
    1
    Quote Originally Posted by tchibos
    eu as miza pe NU se vrea... chiar ar fi interesant un poll cu tema asta... ce credeti se vrea cu adevarat performanta la farul sau NU?...
    Raspunsul la aceasta intrebare e simplu se vrea dar nu se poate pentru ca nu avem banii

  11. #11
    SOLO FARUL tchibos's Avatar
    Join Date
    Aug 2004
    Location
    Constanta
    Posts
    10,057
    Reputatie
    1
    eu as zice ca se poate dar nu se vrea... bani sunt dar nu exista pasiune, ambitie la nivel inalt si generozitate... ma uit la Steaua... cat de prost poate fi Jiji dar se vede ca atunci cand isi pune ambitia si spune ceva asa face nu sunt doar vorbe in vant... are toate parghiile pentru a face performanta si o face.. la noi sunt conditii, dar nu se vrea ( nu vorbesc de jucatori ) si asta e unul din motivele pentru care echipa nii nu are suporteri... e si normal -> daca cei din conducerea Farului nu pun suflet de ce ar face-o oamenii simpli, suporterii... ajungi la un moment dat sa te scarbesti cand vezi atata indolenta

    ps" mesaj scris la onboseala acuta

  12. #12
    Banned ady51a's Avatar
    Join Date
    Apr 2005
    Posts
    4,198
    Reputatie
    0

    „Rechinii“ se vor pregăti în România, Bulgaria şi Cipru

    * FC Farul şi-a stabilit programul de pregătire precompetiţională, reunirea lotului fiind prevăzută pentru 9 ianuarie 2006, la ora 10



    Programul de pregătire din această iarnă al Farului a fost definitivat. „Rechinii“ se vor prezenta la stadion pe 9 ianuarie 2006, la ora 10, punând capăt vacanţei de 31 de zile care le-a fost acordată de pe 9 decembrie, după încheierea sezonului competiţional intern. De la reunire şi până pe 22 ianuarie, fotbaliştii Farului se vor antrena la Constanţa, derulându-se astfel prima etapă a ciclului de pregătire, reacomodarea cu efortul.

    Apoi, pentru stagiul de pregătire centralizată, care se va desfăşura timp de 12 zile (până pe 5 februarie), a fost aleasă staţiunea bulgară Albena, una binecunoscută „rechinilor“, care au mai lucrat acolo în aceeaşi perioadă a anilor trecuţi. Pe 7 februarie, a fost programată vizita medicală oficială, la Bucureşti, iar de a doua zi, 8 februarie, şi până pe 20 februarie, fariştii sunt iar în străinătate, în Cipru, pentru turneul de jocuri amicale. În acest an, în iarnă, constănţenii au susţinut cele cinci partide de verificare din stagiul precompetiţional extern (2-2 cu Naţionala Under-19 a Slovaciei, 6-2 cu Naţionala Under-21 a Finlandei, 0-0 cu Banik Ostrava, campioana Cehiei, 6-2 cu Germassogeia, echipă de liga a treia din Cipru, şi 1-1 cu Kairat Almaty, campioana Kazahstanului), tot în Insula Afroditei, stabilindu-şi cantonamentul la hotelul „Elias Beach“ (10 km distanţă de Limassol).

    „Acum, dorim să jucăm cel puţin şase meciuri amicale, în principal cu echipe de primă divizie“, a declarat, pentru „Cuget Liber“, Lucian Marinof, antrenorul interimar al Farului. După revenirea în ţară, mai este programată o partidă de verificare, pe 26 februarie, la Constanţa, cel mai probabil în compania Oţelului Galaţi. Returul Diviziei A începe pe 4 martie 2006. Cuget Liber

  13. #13
    Banned ady51a's Avatar
    Join Date
    Apr 2005
    Posts
    4,198
    Reputatie
    0
    „Sperăm la un retur de campionat mai bun“

    * Cristi Şchiopu, experimentatul fundaş central al Farului, crede că „rechinii“ pot egala, şi chiar întrece, performanţa din Divizia A din sezonul 2004/2005, locul cinci



    Perechea din centrul apărării Farului, Cristi Şchiopu - Ion Barbu, este una dintre piesele de rezistenţă ale echipei, şi, în acelaşi timp, unul dintre cele mai valoroase şi mai sudate cupluri defensive din Divizia A. Forţa şi jocul aerian al puternicului Barbu sunt completate de plasamentul, anticipaţia şi inteligenţa în joc ale experimentatului său coleg. La 32 de ani, pe care-i va împlini în această lună, Şchiopu este pe locul doi la Farul în privinţa vârstei, după Mihai Guriţă (33 de ani pe 1 februarie), însă, precum „Gurigol“, nu este influenţat în joc de trecerea anilor, experienţa sa făcând casă bună cu postul pe care evoluează.



    Prima ruptură musculară din carieră

    Faptul că este un jucător indispensabil Farului este dovedit şi de numărul minutelor jucate în tur în Divizia A, 1.306, cele mai multe dintre toţi „rechinii“. Totodată, Şchiopu este singurul jucător al Farului care a evoluat în toate meciurile din prima parte a campionatului şi, dacă nu ar fi fost accidentarea din ultima confruntare, cea cu CFR Cluj, de la Constanţa, din pricina căreia a rămas la cabine la pauză, ar fi fost şi integralist.

    Ruptura musculară suferită atunci, la piciorul drept, l-a împiedicat apoi să evolueze în partida de „Cupă“ cu Jiul Petroşani, după ce fusese prezent câte 90 de minute în precedentele două dispute ale competiţiei KO, cele cu Gloria Buzău şi Rapid II.

    „Este prima ruptură musculară din cariera mea. Până atunci, mai avusesem diferite întinderi, însă niciodată ruptură. A fost din pricina terenului foarte greu şi după două pase lungi, pe la mijlocul reprizei întâi. Eu aş fi vrut să intru pe gazon şi după pauză, pentru că eram încălzit şi nu simţeam dureri semnificative, însă nu am primit acceptul medicului nostru“, povesteşte Cristi, pentru „Cuget Liber“.

    Acum, însă, este refăcut. A mai urmat unele proceduri şi acasă, la Fălticeni, iar luni, 9 ianuarie, la reunirea lotului, va putea să se pregătească normal.



    „Ne vom face datoria, indiferent de antrenor“

    Cristi Şchiopu crede că anul trecut a fost cel mai bun al său de când a venit la Farul, în 2002. „Am avut un an bun, chiar foarte bun. Dacă mai şi câştigam finala «Cupei României», chiar că nu mai aveam ce să zic. Sigur, în turul de campionat al acestui sezon de Divizie A era, clar, loc de mai bine, însă am salvat în bună măsură impresia prin calificarea în semifinalele «Cupei». Pentru 2006, sperăm să câştigăm «Cupa» şi să avem o prestaţie mai bună în campionat, pentru a ne putea clasa cel puţin pe locul din sezonul 2004/2005 (n.n. - 5). Eu zic că se poate, pentru că avem un lot foarte bun, iar dacă, în plus, va fi şi întărit, cu atât mai bine“, ne-a declarat Şchiopu. „Orice antrenor va veni la Farul, noi ne vom face datoria, ca şi până acum. Sperăm să fie bine“, a comentat apărătorul „rechinilor“ posibilitatea sosirii pe banca tehnică a unui tehnician din străinătate. Cuget Liber!

  14. #14
    Banned ady51a's Avatar
    Join Date
    Apr 2005
    Posts
    4,198
    Reputatie
    0
    Paşcovici ar putea lipsi de la reunirea echipei Farul



    Fundaşul Cosmin Paşcovici a declarat că ar putea lipsi, luni, de la reunirea lotului echipei Farul Constanţa în vederea reluării pregătirilor pentru returul actualei ediţii de campionat.

    "Nu cred că o să ajung luni la reunirea lotului, marţi voi fi sigur la echipă. Mâine voi fi naş mare şi îl voi cununa pe fostul coleg de la Farul, Ionuţ Bălan", a spus Paşcovici.

    Cosmin Paşcovici a precizat că nu ştie nimic în legătură cu eventuala preluare a conducerii tehnice a Farului de către un antrenor sârb. GSP

  15. #15
    Banned ady51a's Avatar
    Join Date
    Apr 2005
    Posts
    4,198
    Reputatie
    0

    Se pare ca o veste buna vine de la comisia de disciplina

    Mulţescu este stupefiat de decizia Comisiei de Disciplină



    Antrenorul formaţiei Sportul Studenţesc, Gheorghe Mulţescu, s-a arătat "stupefiat" de sancţiunile dictate, joi, de Comisia de Disciplină a FRF ca urmare a incindentelor din timpul partidei amicale disputate, duminică, de echipa din Regie în compania divizionarei C, Tractorul Braşov.

    Jucătorii Ionuţ Mazilu şi Costin Lazăr şi antrenorii Gheorghe Mulţescu şi Cezar Zamfirau fost suspendaţi, joi, pentru două etape şi amendaţi cu câte 340 de euro de Comisia de Disciplină.

    "Este incredibil ce decizie s-a putut da, mai ales că a fost vorba de un meci amical. Sunt stupefiat, altceva ce pot să spun? S-au dat sancţiunile doar pe ceea ce au spus arbitrii. Până şi un condamnat la moarte are dreptul la apărare", a declarat agenţiei MEDIAFAX Gheorghe Mulţescu, aflat acum în turneu de pregătire cu echipa la Braşov .

    Tehnicianul susţine că sancţionarea sa nu are absolut nici o justificare pentru că el s-a implicat în acel incident tocmai pentru aplanarea conflictului, făcând tot posibilul să-i scoată pe fotbaliştii Ionuţ Mazilu şi Costin Lazăr de pe teren.

    În timpul partidei amicale Sportul Studenţesc - Tractorul Braşov, disputată duminică, atacantul Ionuţ Mazilu l-a bruscat pe arbitrul întâlnirii, Robert Dumitru, în timp ce mijlocaşul Costin Lazăr i-a adus injurii centralului. GSP





    Farul joaca in etapa a doua cu Sportul la Bucuresti. Ramane sa vedem daca se modifica sanctiunile de mai sus.

  16. #16
    Banned ady51a's Avatar
    Join Date
    Apr 2005
    Posts
    4,198
    Reputatie
    0

    Palida consolare

    Tudor, suspendat 4 etape
    La aproape doua luni de la incheierea turului, „centralul“ Alexandru Tudor a fost retinut de la delegari, pentru patru etape, pentru prestatia sa din etapa a 15-a. Dupa ce au analizat inregistrarea video a meciului Farul - CFR Cluj, scor 1-2, in urma caruia „marinarii“ au acuzat maniera de arbitraj drept tendentioasa, membrii CCA au decis o sanctiune aspra. „Sunt foarte multe greseli la acel meci, iar pedeapsa este pe masura. Daca era alt arbitru in locul lui Tudor, sanctiunea putea fi chiar mai aspra“, a spus seful arbitrilor, Constantin Gheorghe.

  17. #17
    sport legend b3bito's Avatar
    Join Date
    Oct 2005
    Posts
    807
    Reputatie
    1
    hmmm ce bine...mai bine`l suspenda pe viatza...

  18. #18
    Banned ady51a's Avatar
    Join Date
    Apr 2005
    Posts
    4,198
    Reputatie
    0

    Retur 2005-2006

    Aici informatii despre meciurile din acest retur

    „Batem Pandurii cu 2-0“

    * Florentin Chiforeanu, directorul executiv al Farului, crede că „rechinii“ vor debuta cu dreptul în returul Diviziei A, deşi meciul de vineri, de la Constanţa, va fi marcat de starea terenului



    - Domnule director executiv, FC Farul debutează, vineri, în partea a doua a sezonului 2005/2006. S-au pregătit „rechinii“ astfel încât să aibă o evoluţie de succes, atât în campionat, cât şi în Cupa României?

    - A fost o perioadă de pregătire lungă, care a început pe 9 ianuarie şi se va încheia poimâine (n.n. - joi). Deci 60 de zile în care jucătorii s-au pregătit atât în Constanţa, cât şi în cadrul a două stagii externe, în Bulgaria şi Cipru. În toate cele trei secvenţe ale perioadei precompetiţionale, am susţinut o sumedenie de meciuri amicale, mai multe ca niciodată. Sperăm ca rezultatul preparativelor să se observe în partidele oficiale.

    - Ce speraţi să-i aducă Farului returul Diviziei A şi întâlnirile din Cupă?

    - Înainte de toate, îmi exprim mâhnirea de a nu putea avea un teren bun vineri, din pricina condiţiilor meteo. Remarc şi faptul că, în acest an, returul este mult, mult mai condensat, desfăşurându-se între 10 martie şi 24 mai. În legătură cu speranţele şi cu visurile, lăsaţi realitatea să se exprime. Vom vedea la momentul respectiv. Noi suntem încrezători, aflându-ne în grafic în privinţa obiectivului, calificarea în cupele europene, fie prin campionat, fie prin Cupă.

    - „Rechinii“ se prezintă în retur şi cu două noutăţi „externe“.

    - Într-adevăr, în această iarnă, pe banca tehnică a venit un antrenor străin, sârbul Momcilo Vukotic. De asemenea, clubul nostru a achiziţionat şi un bun jucător portughez de 23 de ani, Mario Carlos. În mod evident, la cei doi se observă o mentalitate diferită faţă de cea din fotbalul nostru.

    - Cum se prezintă Farul, mai slăbită sau mai puternică, după plecările şi venirile de jucători din această pauză competiţională?

    - După cum am mai declarat, noi suntem împotriva transferurilor efectuate doar de dragul de a transfera. Milităm pentru transferuri care să aibă ca rezultat creşterea potenţei echipei. A plimba jucători de la un club la altul, dintr-o parte în alta, a negocia ori a face dosare administrative este foarte uşor. Greu este să faci achiziţii care să aducă un plus de forţă echipei. Noi tocmai astfel de transferuri ne străduim să facem.

    - Cum vedeţi meciul cu Pandurii?

    - Din păcate, va fi o partidă marcată de starea terenului. Zilele trecute, când am văzut cât de frumos era timpul, mă bucura începerea campionatului. Aveam emoţiile de rigoare, dar mă bucuram. Din păcate, vremea bună a dispărut. Terenurile noastre, ale Diviziei A, sunt direct influenţate de condiţiile meteo, iar acestea vedeţi şi dumneavoastră cum sunt. Totuşi, chiar şi aşa, având în terenul greu un adversar în plus, părerea mea este că vom bate cu 2-0 Pandurii.

    - Care credeţi că va fi cel mai uşor şi cel mai greu meci al Farului, în partea a doua a sezonului?

    - Ştiţi prea bine că cel mai greu meci e cel care urmează, adică cel cu Pandurii, iar cel mai uşor e cel care a trecut.

    - Ce mesaj le transmiteţi, prin intermediul „Cuget Liber“, suporterilor „rechinilor“?

    - Aportul lor este parte integrantă în ecuaţia succesului Farului. Când ne-am fixat obiectivul, am mizat pe prezenţa masivă la stadion a fanilor. Cuget Liber!

  19. #19
    SOLO FARUL tchibos's Avatar
    Join Date
    Aug 2004
    Location
    Constanta
    Posts
    10,057
    Reputatie
    1

  20. #20
    Banned ady51a's Avatar
    Join Date
    Apr 2005
    Posts
    4,198
    Reputatie
    0
    „Rechinii“ abia aşteaptă să sfâşie Pandurii
    Jucătorii Farului au o mare foame de victorii în meciurile oficiale, după pregătirea de iarnă de opt săptămâni şi după cele 13 amicale disputate



    După o pregătire de iarnă ale cărei cifre antrenorul principal Momcilo Vukotic le-a prezentat ieri, cu exactitate, presei, „opt săptămâni de lucru, cu 55 de zile, 56 de antrenamente şi 13 jocuri amicale (nu ştiu dacă această cifră va fi norocoasă sau nu pentru startul campionatului, vom vedea)“, „rechinii“ Farului revin, de vineri, din nou în arenă, contra Pandurilor Tg. Jiu, în prima etapă a returului Diviziei A.

    Mulţumit, în general, de modul în care a decurs pregătirea, „Lupul“ Vukotic, care a fost însoţit la conferinţa de presă de mijlocaşul Claudiu Voiculeţ, s-a declarat optimist în ce priveşte prestaţia elevilor săi din partea a doua a campionatului, „rechinii“ fiind gata de bătăliile care vor urma.



    Formează o echipă tare

    Tehnicianul sârb a subliniat, însă, dificultatea şi importanţa disputei cu Pandurii: „Fiecare start de întrecere e greu, dar aştept ca jucătorii să dea totul din ei şi să ne îndreptăm în direcţia cea bună. Din punct de vedere psihologic şi pentru a avea o atmosferă bună la echipă, în perspectiva partidelor care vor urma, cu Sportul Studenţesc, FC Naţional şi Dinamo, este important şi necesar să începem cu un joc şi cu un rezultat bun. Sigur că Pandurii nu vor veni la Constanţa să piardă, însă eu am încredere în jucătorii mei că vor câştiga. Vreau să văd cum vom juca într-un meci oficial, după atâtea zile de pregătire şi amicale. Băieţii s-au pregătit bine şi sunt în formă. În amicale, mi-au arătat calitate şi faptul că formăm o echipă tare. Dacă atingem acelaşi nivel ca în partidele de verificare, nu putem rata victoria. Şi jucătorii sunt dornici să arate că sunt gata de luptă“.



    Una sunt jocurile de pregătire, alta oficialele

    Voiculeţ este de părere că meciul Farul - Pandurii nu se anunţă deloc uşor pentru „rechini“, dar că, „putem câştiga, beneficiind şi de puţin noroc. Noi vom face totul pentru a obţine cele trei puncte. Nu pot spune pe ce loc vom termina în campionat, după cum am jucat în amicale, pentru că una sunt partidele de pregătire, alta sunt cele oficiale. Vom aborda fiecare confruntare la victorie şi sperăm să ne îndeplinim astfel obiectivul“.
    „Lupul“ speră să beneficieze de efectiv complet

    Momcilo Vukotic speră ca, vineri, la meci, să aibă toţi jucătorii la dispoziţie, aceasta în condiţiile în care, zilele trecute, s-au înregistrat unele probleme medicale. Astfel, Senin, Guriţă, Farmache, Şchiopu şi Uşurelu au fost răciţi şi nu au putut juca în meciul amical cu FC Altay Năvodari (cazul primului) ori nu au putut participa la un antrenament (ceilalţi). „Mai sunt însă două zile până la partida cu Pandurii, aşa că se vor reface, probabil, toţi. Sperăm să revină la pregătire de la antrenamentul de după-amiază“, a spus, ieri, la prânz, Vukotic.
    Cuget Liber!
    Last edited by ady51a; 9th March 2006 at 08:13.

  21. #21
    Banned ady51a's Avatar
    Join Date
    Apr 2005
    Posts
    4,198
    Reputatie
    0
    Astăzi, de la ora 20, la Constanţa, FC Farul - Pandurii Tg. Jiu

    „Rechinii“ reîncep asaltul către Europa

    Fotbaliştii lui Momcilo Vukotic demarează partea a doua a unei campanii pe care o vor încheiată cu o mult-aşteptată calificare în Cupa UEFA

    După mai bine de trei luni de pauză, fotbalul românesc de înalt nivel revine la Constanţa, pe stadionul „Farul“, cu meciurile Diviziei A. „Rechinilor“ le revine, conform programărilor televiziunilor, chiar privilegiul de a deschide balul, partida Farul - Pandurii Tg. Jiu, care se dispută astăzi, de la ora 20, fiind prima şi singura a etapei în această zi. Un motiv în plus pentru susţinătorii constănţenilor de a lua cu asalt arena din str. Primăverii. Foamea de fotbal de clasă, dorul de Farul, de chibiţeală şi de prezenţa în tribună nu pot fi ostoite decât prin prezenţa la meci alături de „rechini“.

    Cu partida contra Pandurilor, Farul demarează partea a doua a unei campanii pe care o vrea încheiată cu o mult aşteptată calificare în Cupa UEFA, fie prin campionat, fie prin Cupa României. Drumul către întrecerile continentale intercluburi pare mai scurt prin Cupă, unde fariştii sunt calificaţi în semifinale, dar cele două întreceri interne nu pot fi separate, amândouă sunt la fel de importante.

    Nu trebuie pusă bază mai mult pe competiţia KO, iar Divizia A să fie lăsată la urmă. „Rechinii“ trebuie să trateze la fel toate meciurile. Nu există partide mai uşoare sau fără miză. Chiar dacă, spre exemplu, între cele două adversare de diseară este o distanţă de patru locuri în clasament, (Farul - 8, Pandurii - 12) şi o diferenţă considerabilă, atât la punctaj, cât şi la „adevăr“ (10 puncte), partida va fi una dificilă pentru constănţeni, care, pe lângă un adversar care se va masa în apărare, vor avea de luptat şi cu un teren destul de greu.

    Elevii lui Momcilo Vukotic, Lucian Marinof şi Ion Răuţă nu concep însă ratarea victoriei. „Rechinii“ vor să pornească cu dreptul în actul secund al sezonului şi să poată pregăti astfel, neapăsaţi de nimic, dificilele meciuri care urmează. Nu în ultimul rând, Guriţă şi compania vor să-i ofere „Lupului“ Vukotic un debut fericit la Farul, prin care să păşească cu dreptul pe calea spre Cupa UEFA.

    Constanţa, stadion „Farul“, astăzi, ora 20, în transmisiune directă la Telesport

    FC Farul (antrenor, Momcilo Vukotic): G. Curcă - Farmache, Barbu (cpt), Şchiopu, Paşcovici - Guriţă, Lungu, L. Florea, Senin - L. Mihai, T. Moldovan

    Pandurii (antrenor, Viorel Hizo): Pustinjakovic - I. Dragomir, Amzucu, Perisic (cpt), Scarlatache, Cristea - M. Sava, Vancea, Vranjkovic - I. Ştefan, Vintilescu

    Arbitrează Sebastian Colţescu; asistenţi, Florin Buzărnescu, Dragoş Iliescu; rezervă, Silviu Bogdan (toţi, din Craiova); observatori, Octavian Goga (Braşov), Dan Petrescu (Bucureşti)

    Biletele costă 4 lei (la peluze) şi 8 lei (la tribunele 1 şi 2), punându-se în vânzare astăzi, începând cu ora 16, la casele de la stadion

    Mario Carlos nu este în primii 18

    Cei 18 „rechini“ pe care antrenorii Farului se bazează pentru acest meci au intrat, ieri, în cantonament, la baza proprie, după antrenamentul de la ora 11. Lotul pentru meciul cu Pandurii este format din: G. Curcă, Vlas - portari; Farmache, Barbu, Şchiopu, Paşcovici, Gheară, Guriţă, Lungu, L. Florea, Senin, Voiculeţ, Păcuraru, Todoran, L. Mihai, T. Moldovan, Apostu şi V. Gheorghe. Portughezul Mario Carlos are drept de joc, însă nu a fost oprit în primii 18, întrucât pregătirea sa pentru acest meci a fost afectată de drumul pe care l-a efectuat în Portugalia, pentru rezolvarea unor acte necesare transferului la Farul.

    Adversarii, studiaţi pe video

    Momcilo Vukotic şi-a făcut o idee despre jocul Pandurilor urmărind caseta video a partidei din tur dintre cele două formaţii. „Nu i-am văzut pe viu până acum pe cei din Tg. Jiu, dar am cules câteva informaţii despre ei. Au câţiva jucători noi faţă de prima parte a campionatului. Sigur, datele despre oaspeţii noştri sunt importante, dar cel mai important este ca elevii mei să fie în formă maximă la ora meciului“, a declarat antrenorul Farului. (M.B.)

    Hizo: „Farul e mai slabă ca în tur“

    Antrenorul principal al Pandurilor, fost şi la Farul, Viorel Hizo, este de părere că „«rechinii» sunt mai puţin puternici decât în tur, după plecarea lui Grigoraş, Cristocea şi Apostol. Farul rămâne însă o echipă omogenă, cu o valoare individuală mai ridicată decât a noastră“. „Dulăul“ este decis să obţină maximum din acest joc, precizând, pentru cotidianul „Impact în Gorj“, că „fizic şi psihic, suntem pregătiţi“. Hizo crede că amânarea primei etape este în avantajul constănţenilor, care l-au câştigat astfel pe Todoran.

    Cuget Liber!

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •