Suparat dupa infringerea in fata clujenilor, atacantul constantean a evidentiat problemele pe care le are echipa sa in momentul de fata. Acesta este de parere ca antrenorul Lucian Marinof si directorul executiv Chiforeanu trebuie inlocuiti. Virful nu l-a uitat nici pe centralul Alexandru Tudor, acuzindu-l de erori flagrante.
Atacantul Farului, Mihai Gurita, a declarat ieri, in cadrul unui interviu la un post de radio din Constanta, ca echipa de la malul marii sufera din cauza lipsei de competenta a conducerii tehnice si a celei administrative: "La echipa este nevoie de un antrenor cu experienta, indiferent daca este din tara sau din strainatate. Eu unul as prefera un tehnician roman. Pentru Marinof este un salt mult prea mare de la divizia C la prima divizie.
Cu Clujul s-a gresit foarte mult. In timpul partidei am incercat sa-i dau un sfat, de care nu prea a tinut cont. I-am spus ca unul dintre virfurile noastre sa ramina in permanenta intre cei doi fundasi centrali ai Clujului, iar cel de-al doilea sa stringa la Dorinel Munteanu, pentru ca el a creat superioritate la centrul terenului. Si din acest motiv am pierdut, pentru ca Dorinel nu trebuia lasat asa liber".
Mihai Gurita a continuat, aruncind o sageata si inspre directorul executiv Florentin Chiforeanu. "Vreau sa-mi termin cariera la Farul, sa mai joc macar un an sau doi. Nu ma tenteaza meseria de antrenor, ci cea de conducator de club, pentru ca am in plus o experienta fotbalistica fata de actualul conducator. Chiforeanu nu are experienta necesara, insa speram sa o capete in cel mai scurt timp. Cu un presedinte ca Marcel Lica, am fi fost mai respectat i pe propriul teren", a fost de parere virful constantean.
Despre arbitrajul lui Alexandru Tudor, Gurita a spus: "A stricat jocul! Dupa ce a gresit, eliminindu-l pe Balint, a incercat sa dea in compensat ie, si orice fault a insemnat cartonas galben pentru noi. Nu a lasat jocul mai barbatesc, asa cum ar fi trebuit sa fie, intorcind capul si la faultul din careu aupra lui Pascovici. Curca este un portar fara mare experienta, pentru ca daca ar fi avut, ar fi evitat penalty-ul. Turcu a fost smecher, a stiut sa se bage sa obtina lovitura de pedeapsa. Daca George (n.r. - Curca) ar fi retras miinile, Turcu ar fi primit doar un cartonas galben pentru simulare", a incheiat atacantul rechinilor.SPT