bau!!!

[Johnny D]

Jur ca am citit "bandit" cand m-am uita la Paul sub nick!
Ce bandit poate fi daca nu-l suporta astia in frunte cu Hingherul de-l trimit tot timpul in exil!

[Paul Atreides]

UN ALT ADEVAR

Cred doar in adevar si loialitate. Altfel, nu mai traiesti pentru nimic. Dar ceva tot trebuie sa respingi. Trebuie sa rejectezi ura, invidia, dusmania celorlati. Se spune ca daca putem evita respingerea, ne vom simti mai bine.
Nu cred asta. Daca ar fi asa, m-as simti gol pe dinauntru si as simti ca traiesc fara niciun scop.
Atunci cand imi selectez valorile , resping alternativele. Daca as alege mariajul ( nu e cazul meu, dar vb ipotetic), inseamna ca, probabil, am hotarat, am decis finalmente ca orgiile cu prostituate de lux, cu cocaina, cu toate ierburile, nu sunt o parte importanta a vietii mele. Cand aleg sa ma evaluez in functie de capacitatea de a avea relatii sincere, deschise, corecte, loiale cu ceilalti, atunci voi respinge orice tentatie de a judeca negativ pe cei care ma urasc de moarte. Si nu sunt nici multi, dar nici putini.
Sa stii sa spui nu, este o conditie esentiala. Nu vreau sa traiesc cu sentimentul ca nu pot sa spun ce vreau cu adevarat.
Si, din pacate, asta mi se intampla chiar in acest minut.

[petea]

Adevarul supara pe aici, iar cand il spui esti trimis la plimbare.

[Paul Atreides]

ADEVARUL DESPRE ...DRAGOSTE

De-a lungul timpului, dragostea n-a fost celebrata asa cum, din nefericire, se intampla astazi. Era considerata un obstacol inutil in cale lucrurilor cu adevarat importante cum ar fi sa te mariti cu un baiat cu multe oi.
Azi suntem innebuniti de dementa asta numita iubire. Cu cat mai dramatic, cu atat mai bine. A devenit un fel de dominanta a culturii noastre. Ca e Ben Affleck care distruge meteoritul care se indeapta fix spre iubita, ca e Mel Gibson care fantazeaza la sotia violata in timp ce el e torturat pana moare, sau gagica din Stapanul Inelelor, parca Elven o chema, care renunta la nemurire numai sa si-o traga ci Aragorn, sau ca e Jimmy Fallon din nu mai stiu ce film stupid, care nu se mai duce la meciul celor de la Red Sox din cauza ca Drew Barrymore vrea urgent ceva sau ceva de genu' asta.
Daca dragostea asta ar fi cocaina pura, atunci am fi un fel de Tony Montana din Scarface care se ingroapa intr-un munte de praf si urla "Spuneti-i salut micului meu prieten".
Preblema e reala : iubirea seamana al dracului cu cocaina. In sensul ca iti creaza o stare de euforie, te simti bine, exaltat un timp si apoi te ucide lent dar sigur. Poate suna deprimant dar asta e adevarul gol-golut.

[Paul Atreides]

Increderea e la fel ca portelanul. Dupa ce l-ai spart o data, poate ai sansa sa-l poti reface, cu grija si atentie. Dar daca il mai spargi o data, se va imprastia in mai multe mii de bucati si-ti va fi imposibil sa-l repari. Prea multe cioburi, prea mult praf.

[Paul Atreides]

ADEVARUL (PARTEA 19)

Prima tara pe care am vizitat-o si nu am avut, astfel, termen de comparatie, mi-a schimbat total perceptia. Dupa ce am vizitatat 50 de tari, a 51-a nu m-a mai impresioneat prea mult. Aproape chiar deloc.
Acelasi principiu e valabil si banilor, averilor, prietenilor, partenerilor sexuali (), adica toate valorile deprimante, jalnice, stupide pe cere le aleg oamenii.
Cu cat am inaintat in varsta si, cred, ca am devenit mai experimentat, experientele astea m-au afectat extrem de putin.
Prima data cand m-am imbatat a fost incitant. A doua oara a fost amuzant. A cinci suta oara a fost ceva plictisitor si lipsit de importanta.
Am ales mereu sa resping totul in afara oamenilor de calitate. Cu adevarat valorosi. Si, din fericire, nu sunt putini. Astea sunt valorile importante in viata mea.
Am pariat pe cateva prietenii autentice, profunde.
Am realizat, foarte devreme, ca e important sa descoperi oamenii adevarati. Am invatat, astfel, ca aurul e ingropat la adancime.

[Hingherul]

I'auzi, timache! Te pun in contact direct pe VP cu Dilimache sa dezbateti problema?

[Paul Atreides]

ADEVARUL (PARTEA 20)

"Cauta-ti adevarul si ne vom intalni acolo."
Sunt ultimele cuvinte pe care mi le-a adresat un prieten.
Le-a spus pe un ton ironic,. Era beat si drogat. Dar era mai viu decat multi dintre voi.
Si, ceea ce e mai important, era si este si acum un bun prieten.
Momentul cel mai tare din viata mea si care m-a schimbat radical, l-am trait cand aveam 19 ani. Eram la un party organizat pe malul unui lac. Erau niste casute sub un deal, sub deal o piscina, iar dupa piscina o stanca de pe care vedeai lacul. Stanca era mica, cam noua metrii, - dar, suficient de inalta cat sa te gandesti de 3 ori daca vrei sa sari in ea, dar suficient de mica incat sa o faci, in combinatia corecta de un whiskey bun si o fata care te indeamna.
Mai tarziu, spre seara, eu m-am lasat agatat de o asiatica. Mi-a spus ca vrea sa urce cu mine in casuta ca sa luam ceva de baut. Am fost de acord.
Cand urcam dealul, l-am intalnit, din nou, pe prietenul meu. L-am intrebat unde il gasesc mai tarziu. Mi-a raspuns din nou : "Cauta-ti aadevarul si ne vom intalni acolo".
Am scuturat din cap cu o expresie nedefinita : "Sigur ne vedem acolo", i-am spus, de parca toata lumea stia unde este adevarul si cum e sa ajungi la el.

[Paul Atreides]

Pe el l-am visat cateva luni mai tarziu. Erau vise in care vorbeam despre viata si moarte. Despre lucruri intamplatoare, banale, pana atunci fusesem un adolescent zapacit, iresponsabil, care nu se simtea in largul sau printre ceilalti si profund nesigur.
In multe sensuri prietenul meu era un fel de model pt mine. Intr-unul din ultimele vise cu el, eram intr-un jacuzzi iar eu ( pare ciudat) , i-am spus : "Imi pare rau ca ai murit".
Mi-a raspuns: "Ce-ti pasa ca am murit eu, cat tie iti este atat de frica sa traiesti?"
Atunci m-am trezit.

[Paul Atreides]

In vara aia am renuntat la iarba.
Moartea lui este cel mai dureros episod din viata mea. Inainte de tragedie, eram inhibat, si ingrozit de ceea ce va crede lumea despre mine. Dupa tragedie, m-am transformat. Straniu cum moartea unui om mi-a permis sa traiesc.
Si, probabil, momentul cel mai urat din viata mea,a fost si cel care m-a transformat radical.
Moartea ne sperie. Ne ingrozeste. Si, de aceea, evitam sa ne gandim la ea. Desi, uneori, trece extrem de aproape de noi.
Totusi, bizar, moartea e un fel de lumina in care evaluam in sensul vietii.
Fara ea, totul este lipsit de substanta, iar toate standardele si valoriel ar deveni brusc nule.

[Paul Atreides]

Straniu cum moartea unui om mi-a permis sa traiesc cu adevarat. Si, probabil, momentul cel mai urat din viata mea, a fost si cel care m-a schimbat total.
Moartea ne ingrozeste. Si pentru ca e asa, evitam sa ne gandim la ea. Unoori o recunoastem.
Totusi, in mod bizar, moartea e un fel de lumina in care evoluam.
Fara ea, totul ar fi lipsit de sens.
Standardele si valorile ar deveni brusc nule.

[Paul Atreides]

Omul e singurul animal care are capacitatea de a conceptualiza si de a gandi in termeni abstracti despre sine. Un caine nu-si face griji legate de cariera. Maimutele nu evaluaza posibilitatile viitorului, tot asa cum pestii nu se intraba daca alti pesti i-ar simpatiza mai mult daca ar area aripioare mai lungi.
Fiecare din noi devine constient la un moment dat de caracterul inevitabil al propriei morti.

[Paul Atreides]

Omul e singurul animal care conceptualizeaza si gandeste in termeni abstracti despre sine. Un caine nu-si face griji legate de cariera lui. O pisica nu se gandeste la greselile trecutului. O maimuta nu evalueaza posibilitatile viitorului.
Omul este singurul animal care are abilitatea de a-si imagina situatii ipotetice, de a contempla trecutul si viitorul.
Datorita acestei abilitati, omul devine constient de caracterul inevitabil al propriei morti. Aceasta constientizare produce ' teroarea mortii', un tip profund de anxietate existentiala, care sta la baza a tot ce simtim, gandim si spunem.

[Paul Atreides]

Omul are doua 'euri'. Primul e cel fizic - cel care mananca, sforaie, face kaka.
Al doilea e cel conceptual - identitatea si modul in care ne percepem.
Fiecare dintre noi este constient ca, eul fizic va muri in cele din urma, ca moartea oricui e o chestie inevitabila, iar iminenta ei - la nivel inconstient - ne sperie ingrozitor.
Eul conceptual supravietuieste mult timp dupa disparitia eului fizic. Asta e ideea principala.
Adevarul e ca tot sensul vietii e modelat de dorinta inerenta de a nu muri niciodata.
Iluzie desarta si nebuneasca.

[Paul Atreides]

Dar cand proiectul de nemurire esueaza, cand ai impresia ca eul conceptual va supravietui celui fizic, teroarea mortii - anxietatea aceea oribila, isi face din nou loc in minte.
Daca inca nu te-ai prins , afla ca proiectul de nemurire e o valoare a vietii. E un fel de barometru care masoara sensul si valoarea vietii. Cand valorile sunt eronate, esuezi si tu dpdv psihologic.
Ne pasa de lucrurile din jur de frica. Deoarece, preocuparea fata de ceva, e singurul mod de a-ti distrage atentia de la realitate si iminenta mortii.
A nu-ti pasa inseamna a atinge o stare cvasi-spirituala de aceptare a efemeritatii existentei proprii.
Starea in care nu te lasi coplesit de diferitele forme ale convingerii ca ni se cuvine totul.
Moartea e ingrozitoare dar inevitabila.
De accea, nu trebuie sa eviti acest adevar.
Odata impacat cu ideea propriei morti, iti poti alege mai liber valorile, eliberat de cautarea ilogica a nemuririi.

[Paul Atreides]

Sar din piatra in piatra. Urc, totusi, hotarat. Ma aproprii de varf, intr-un fel de transa. Sunt singur.
Escaladez un mic varf, si vad panorama din fata.
E parca as privi capatul pamantului, acolo unde apa se imbina cu cerul, albastru pe albastru.
Sunt la Capul Bunei Sperante.
Locul despre care se credea candva ca este varful cel mai sudic al lumii. E un loc agitat, al furtunilor si al apelor inselatoare.
Un loc, in mod ironic, al sperantelor pierdute.

[Paul Atreides]

Ii spun mintii sa taca.

[Paul Atreides]

Cand ajungi la un metru de prapastie, intra si mintea in ecuatie. Vezi nu doar marginea prapastiei, ci si abisul, adancimea, detaliu in care te impiedici, cazi si ai parte de o moarte socanta. E departe al naibii, iti spune mintea. Foarte departe.
Ii spun mintii sa taca.
Cand ajung la un metru de prapastie, simt cum corpul intra in alerta de grad zero. Iti tremura picioarele, mainile, vocea. Stii ca orice rafala puternica te poate expedia in eternitatea aceea albastra. Simt ca sunt pe punctul de a ma arunca in propria moarte.
Distanta de un metru si jumate este limita absoluta. E suficient de aproape cat sa vezi fundul prapastiei, dar suficient de departe ca sa nu risti sa te sinucizi. Simt ca aceasta dorinta e complet irationala. Nimic nu te face mai constient ca aproprierea la un metru de propria moarte. Privesc din nou in departare si-mi reamintesc, aproape razand, ca e firesc sa mori.
Mark Twain, cred ca el, spunea : "Frica de moarte vine din frica de viata. Omul care traieste din plin e pregatit sa moara oricand."
Moartea ne confrunta cu o intrebare importanta si, in acelasi timp, dureroasa : Ce ramane dupa tine?
Becker, parca el, spunea, ca aceasta intrebare s-ar putea fi singura intrebare importanta in viata. Si totusi fiecare evita sa se gandeasca la ea. pentru ca e greu. Pentru ca te sperie. Pentru ca habar n-avem ce facem.

[Paul Atreides]

Moartea e singura certitudine. De aceea, trebuie sa devina un fel de busola dupa care sa iti orientezi valorile si deciziile majore. Ca sa te impaci cu moartea, trebuie sa vezi dincolo te tine insuti.
Ca-l asculti pe Iisus Hristos sau pe psihologii de la Harvard, la naiba, toti vor spune acelasi lucru : ca sa fii om trebuie sa crezi ca esti o componenta functionala dintr-o entitate mult mai mare.
Pentru asta merg oamenii la biserica.
Pentru asta merg la razboi.
Pentru asta inventeaza telefoane mobile si construiesc poduri.
Pentru sentimentul ca fac parte din ceva mai mare. In care nu indraznesc sa creada nici ei.
Convingerea ca ti se cuvine tot, iti anuleaza sansa asta.
Convingerea ca ti se cuvine tot, te izoleaza.
Tii cu dintii de certitudinile tale arbitrare.
Esti super. Te crezi grozav. Fie ca iti dai seama, fie ca nu. Si nu pt ca ai lansat o noua aplicatie iPhone sau ca ti-ai cumparat o noua barca traznet. Nu asta te face iesit din comun.
Esti asa, pentru ca, la un moment dat, intelegi ce e viata adevarata. Si alegi de ce sa-ti pese pe lumea asta. Si de ce. Chiar daca nu-ti dai seama. Si dormi intr-un canal. Si esti lihnit de sete si foame.
Si vei muri, pentru ca ai avut suficient noroc sa te nasti.
Poate nu simti asta.
Du-te intr-o zi pe marginea unei prapastii si vei afla.

[Johnny D]

L-as duce pe Cipel pe marginea unei prapastii, l-as lega de-un ic infipt intr-o stanca si de barba lui l-as lega pe Hingher si l-as arunca in prapastie. Sa moara pe barba lui!

[Hingherul]

L-as duce pe Cipel pe marginea unei prapastii, l-as lega de-un ic infipt intr-o stanca si de barba lui l-as lega pe Hingher si l-as arunca in prapastie. Sa moara pe barba lui!

Si Alibecu' ni-l giugiulesti inainte sau dupa?