Adi Da Samraj
26th March 2007, 11:28
Cand eram copil (prin clasa a VII-a, mai precis), mi-a trecut prin mana o carte semnata Vladimir Colin, un fel de SF-uri de mana a II-a, care insa mi-au dat o anumita senzatie neplacuta, iar ea nu venea din mediocritatea scrierilor pe care le digeram nestiutoare si m-a urmarit cu cat cresteam si lecturam pe apucate. Prin facultate am citit si eu, ca orice student curios, Toefler (cartile cu Valurile), iar ceea ce spunea omul mi s-a parut o fabulatie ridicola impanata cu sociologie de duzina. Iata insa ca azi am facut greseala de a bate timid la usa cinematografiei si muzicii europene, iar cei care iau peste picior binomurile de tipul stanga-dreapta, ar face bine sa se spele pe cap cu apa fierbinte fiindca atunci sangele incalzit creaza o presiune binefacatoare asupra naivitatii lor. Pentru inceput am vazut Amelie, au urmat filmele lui Almodovar (pe care nu ascund ca le-am digerat cu un oarecare masochism), Lost in translation, Before sunrise (si sunset), Hard candy, etc…Am ascultat si Damien Rice…incepea sa se lege…Toefler avea dreptate. Oamenii isi pierdeau treptat punctul fix, corporatiile aveau corespondent in structura sociala, actiunile se petreceau in aeroporturi, GARI, nimic fix, nimic permanent. 2 ani in Australia, 3 in America de sud, personaje intelectuale cu carti dupa ele si mereu nelinistite, relatii care incepeau si nu trebuiau sa se termine, fiindca asa le cerea amorul artei. Ei traiesc cu mai mare bucurie despartirea decat daruirea, le place sa renunte, se arunca in vartej, sunt mereu flamanzi dupa nostalgie, amintiri peste amintiri, fuga de casnicie, de obligatii, toleranta, superioritate, fete cu cearcane si ochi nemachiati, sandale fara toc, degete subtiri, par neoranduit si zambete obosite. Case decorate, firesc, in chip existentialist, mult cubism, multe carti de arta, de calatorii, multi pantofi pe noptiere aruncati, ati ghicit, cu stil. Mereu somn, mereu cascaturi...Scarba fata de istorie, fata de traditie si fata de EROI. Subminarea sacrificiului. Inca o gara in care s-a intamplat o romanta, inca un colt de strada in care cineva a fost parasit, inca o cafenea in care s-a mancat o ultima prajitura si s-a baut nu cafea ci ceai.
Nu are nici un sens sa nu dureze ceva, dar e mai nobil sa se termine, e mai degajat si degajant un nou inceput, o noua fuga, un nou cinematograf de cartier parizian in care iti traiesti mai actual prima deflorare, mereu alta, si alta, de fiecare data alta. A parasi e un mod de viata, a iubi e un stil, si trebuie sa o faci de fiece data in alt fel, a te lega de ceva e o lipsa de virtute a stilului, e o tradare fata de SFANTA libertate.
Iata cum, cand iti ratacesti papucii, te bucuri in secret ca nu-i gasesti, ca plangi dupa ei, ca-ti ingheata picioarele, ii cauti un pic absent si ti-ar parea vulgar in esenta ta sa ii gasesti. Dar, destinul ti-a fost nefast, dai de cel stang, apoi de cel drept, vrei sa renunti la ei…dar, dar… in final iti BAGI totusi PICIOARELE la caldura. Ghinion.
Nu are nici un sens sa nu dureze ceva, dar e mai nobil sa se termine, e mai degajat si degajant un nou inceput, o noua fuga, un nou cinematograf de cartier parizian in care iti traiesti mai actual prima deflorare, mereu alta, si alta, de fiecare data alta. A parasi e un mod de viata, a iubi e un stil, si trebuie sa o faci de fiece data in alt fel, a te lega de ceva e o lipsa de virtute a stilului, e o tradare fata de SFANTA libertate.
Iata cum, cand iti ratacesti papucii, te bucuri in secret ca nu-i gasesti, ca plangi dupa ei, ca-ti ingheata picioarele, ii cauti un pic absent si ti-ar parea vulgar in esenta ta sa ii gasesti. Dar, destinul ti-a fost nefast, dai de cel stang, apoi de cel drept, vrei sa renunti la ei…dar, dar… in final iti BAGI totusi PICIOARELE la caldura. Ghinion.