Mihaela
15th October 2005, 20:24
Aprope toti cei care citim un ziar sau un site de sport avem o echipa preferata. Evident cel mai po****r e fotbalul, iar disputele dintre echipe si patronii lor se tin lant. In momentul in care nationala are meci insa se intampla lucruri aprope imposibile in alte circumstante - rapidistii paseaza dinamovistilor sau dinamovisti infocati sar de bucurie la golurile stelistilor. E momentul in care se uita de rivalitati si ne amintim ca suntem cu toti in primul rand romani.
Au trecut deja multi ani de cand sportul a inceput sa se transforme dintr-un hobby intr-o afacere, intr-un spectacol in care sponsorii investesc pentru a castiga imagine publica. Ceea ce nu ne dam seama de obicei e ca si noi, cetatenii obisnuiti care platim impozite, suntem tot investitori in sport. Suntem sponsorii sportivilor care reprezinta Romania. Banii vin de la buget, partial de la fiecare din noi. Asa cum firme multinationale isi pun sigla pe echipamentul de concurs, noi punem tricolorul. Cand urmarim un concurs din orice sport e normal sa tinem cu sportivii nostrii, iar cand castiga simtim o bucurie uneori greu de definit. Ar putea fi numita mandrie sau patriotism, daca acesti termeni nu ar avea asociatii neplacute cu perioada comunista. Indiferent cum ii spunem acea senzatie exista, e acolo si o cunoastem fiecare dintre noi.
Una din sursele constante de bucurie adusa romanilor de sport este gimnastica. A supravietuit multor greutati si probleme, devenind unul din putinele repere prin care suntem cunoscuti in lume. Celelalte ar fi: Dracula, Ceausescu, orfelinatele... Peste nu foarte mult timp riscam sa ramanem cu acestea. Recent s-a desfasurat la Bacau cea mai slaba editie a Campionatelor Nationale de Gimnastica Artistica din ultimii ani. Exercitiile au fost prezentate intr-o sala dezolant de pustie, in prima din cele doua zile in tribune nu s-a aflat aproape nimeni in afara de rudele sportivilor. De asemenea numarul gimnastilor si gimnastelor a confirmat tendinta de scadere continua inregistrata in ultimii ani, individualul compus a baietilor terminandu-se in mai putin de doua ore. La fete cu greu s-au adunat 3 echipe din toata tara, iar daca tendinta se pastreaza atunci in viitorul nu prea indepartat se va ajunge sa se dea direct aurul singurei echipe prezente... Chiar mai rau e ca nivelul exercitiilor a fost evident mai scazut ca in ceilalti ani.
Ce se intampla? Exista mai multe cauze, unele complexe, insa in esenta problema principala e lipsa de bani la cluburi. Multe au echipamente necorespunzatoare, unele nu-si pot permite nici macar sa plateasca incalzirea la iarna. Antrenori, cati au mai ramas, lucreaza pentru salarii insuficiente. Si din acest mediu trebuie sa apara viitoare campioane pentru lotul national, care are conditii mult mai bune de pregatire. Oarecum surprinzator pana acum asa s-a intamplat, insa privit din exterior sistemul pare a merge mai mult din inertie si din dedicatia unor oameni care daca nu sunt sprijiniti la un moment dat renunta. Pasiunea nu tine de foame, iar echipamentele se deterioreaza tot mai mult cu fiecare an.
Solutia nu e de a abandona pregatirea centralizata, un sistem care si-a dovedit eficacitatea si pe care unele tari occidentale incearca sa-l adopte intr-o forma sau alta. Problema nu e ca toate senioarele se antreneaza impreuna in aceeasi sala, la Deva sau Bucuresti, ci faptul ca atunci cand ajung sa castige titluri antrenorii care le-au descoperit si cluburile unde au crescut nu sunt recompensate suficient. E foarte bine ca exista cativa antrenori cu salarii de mii de euro si o sala in valoare de sute de mii de euro, dar e departe de a fi destul. Lipsa de finantare a cluburilor va duce in final la scaderea severa sau chiar disparitia performantei. Nu imediat, ci cate un pas in fiecare an, asa cum se intampla deja de mult timp, chiar daca nu a fost mereu foarte vizibil. Campionatele Nationale de anul asta sunt un semnal serios de alarma care nu trebuie neglijat daca nu vrem sa pierdem una din principalele surse de bucurii din sportul romanesc.
Au trecut deja multi ani de cand sportul a inceput sa se transforme dintr-un hobby intr-o afacere, intr-un spectacol in care sponsorii investesc pentru a castiga imagine publica. Ceea ce nu ne dam seama de obicei e ca si noi, cetatenii obisnuiti care platim impozite, suntem tot investitori in sport. Suntem sponsorii sportivilor care reprezinta Romania. Banii vin de la buget, partial de la fiecare din noi. Asa cum firme multinationale isi pun sigla pe echipamentul de concurs, noi punem tricolorul. Cand urmarim un concurs din orice sport e normal sa tinem cu sportivii nostrii, iar cand castiga simtim o bucurie uneori greu de definit. Ar putea fi numita mandrie sau patriotism, daca acesti termeni nu ar avea asociatii neplacute cu perioada comunista. Indiferent cum ii spunem acea senzatie exista, e acolo si o cunoastem fiecare dintre noi.
Una din sursele constante de bucurie adusa romanilor de sport este gimnastica. A supravietuit multor greutati si probleme, devenind unul din putinele repere prin care suntem cunoscuti in lume. Celelalte ar fi: Dracula, Ceausescu, orfelinatele... Peste nu foarte mult timp riscam sa ramanem cu acestea. Recent s-a desfasurat la Bacau cea mai slaba editie a Campionatelor Nationale de Gimnastica Artistica din ultimii ani. Exercitiile au fost prezentate intr-o sala dezolant de pustie, in prima din cele doua zile in tribune nu s-a aflat aproape nimeni in afara de rudele sportivilor. De asemenea numarul gimnastilor si gimnastelor a confirmat tendinta de scadere continua inregistrata in ultimii ani, individualul compus a baietilor terminandu-se in mai putin de doua ore. La fete cu greu s-au adunat 3 echipe din toata tara, iar daca tendinta se pastreaza atunci in viitorul nu prea indepartat se va ajunge sa se dea direct aurul singurei echipe prezente... Chiar mai rau e ca nivelul exercitiilor a fost evident mai scazut ca in ceilalti ani.
Ce se intampla? Exista mai multe cauze, unele complexe, insa in esenta problema principala e lipsa de bani la cluburi. Multe au echipamente necorespunzatoare, unele nu-si pot permite nici macar sa plateasca incalzirea la iarna. Antrenori, cati au mai ramas, lucreaza pentru salarii insuficiente. Si din acest mediu trebuie sa apara viitoare campioane pentru lotul national, care are conditii mult mai bune de pregatire. Oarecum surprinzator pana acum asa s-a intamplat, insa privit din exterior sistemul pare a merge mai mult din inertie si din dedicatia unor oameni care daca nu sunt sprijiniti la un moment dat renunta. Pasiunea nu tine de foame, iar echipamentele se deterioreaza tot mai mult cu fiecare an.
Solutia nu e de a abandona pregatirea centralizata, un sistem care si-a dovedit eficacitatea si pe care unele tari occidentale incearca sa-l adopte intr-o forma sau alta. Problema nu e ca toate senioarele se antreneaza impreuna in aceeasi sala, la Deva sau Bucuresti, ci faptul ca atunci cand ajung sa castige titluri antrenorii care le-au descoperit si cluburile unde au crescut nu sunt recompensate suficient. E foarte bine ca exista cativa antrenori cu salarii de mii de euro si o sala in valoare de sute de mii de euro, dar e departe de a fi destul. Lipsa de finantare a cluburilor va duce in final la scaderea severa sau chiar disparitia performantei. Nu imediat, ci cate un pas in fiecare an, asa cum se intampla deja de mult timp, chiar daca nu a fost mereu foarte vizibil. Campionatele Nationale de anul asta sunt un semnal serios de alarma care nu trebuie neglijat daca nu vrem sa pierdem una din principalele surse de bucurii din sportul romanesc.