PDA

View Full Version : Știri despre echipă luate din ziare



Neamtu
6th October 2005, 00:43
Daca gasiti stiri de ultima ora despre echipa postati-le aici

Neamtu
6th October 2005, 00:50
Cunoscătorii fotbalului au sfătuit conducerea din Zăvoi că se poate ataca îndrăzneţul obiectiv

Succesele CSM-ului din acest campionat i-au pus serios pe gânduri pe conducătorii grupării din Zăvoi. Elevii lui Adrian Furnică nu au pierdut nici măcar o partidă, au înregistrat un rezultat de egalitate şi şase victorii şi sunt la egalitate de puncte cu Universitatea Craiova şi la şase, respectiv opt puncte de alte două pretendente la accederea în primul eşalon, Petrolul Ploieşti şi CS Otopeni. Mai mult decât atât, vâlcenii au avantajul meciului direct cu găzarii, pe care i-au învins la ei acasă cu 2-1. În aceste condiţii, nu este exclus ca obiectivul de evitare a retrogradării să fie schimbat în scurt timp în atacarea promovării, mai ales dacă CS Municipal va reuşi să se impună şi la Caracal.
Gruparea din Zăvoi va beneficia de un program destul de bun până la finalul acestui tur de campionat. După Caracal, municipalii vor mai evolua pe teren propriu cu Juventus Bucureşti, Unirea Urziceni, Universitatea Craiova şi FC Sibiu şi, exceptându-i pe juveţi, ceilalţi adversari pot fi învinşi uşor. În deplasare, CSM va evolua la Giurgiu, Câmpina şi Rapid II şi poate ciupi alte puncte importante în clasamentul adevărului.
În săptămâna premergătoare meciului cu Dinamo II, conducătorii grupării din Zăvoi s-au întâlnit în câteva rânduri pentru a analiza eventualele şanse de atacare a promovării. Mircia Gutău şi compania au cerut şi sfatul unei persoane influente din Râmnicu Vâlcea, care i-a asigurat că promovarea se poate realiza în acest sezon.

Reorganizare şi nume noi în lot, la iarnă

Pentru a prinde unul din primele două locuri ale clasamentului, la CS Municipal ar trebui făcută o reorganizare, începând din iarnă. Gruparea din Zăvoi mai are nevoie de câţiva jucători de valoare, în principal de atacanţi. De asemenea, conducătorii municipali ar trebui să atragă noi sponsori pentru un buget mai consistent. Un prim pas ar putea fi noi discuţii cu actualii sponsori sau acţionari ai formaţiei, Benone Lazăr, Dan Constantin Mazilu şi Doru Florescu. Relaţiile dintre CSM şi cei trei par răcite în ultima perioadă şi trebuie făcut un front comun. Un alt obiectiv ar trebui să fie convingerea lui Gheorghe Constantin de a reveni alături de formaţie, relaţiile fostului arbitru internaţional putând fi folosite la maximum. Una peste alta, oportunitatea din acest sezon nu ar trebui ratată pentru că este greu de crezut că în sezoanele viitoare, în care Divizia B va avea doar două serii, cu mult mai “tari” din punct de vedere valoric, CSM ar mai putea ataca promovarea. (Curierul de Valcea)

CoolRain
6th October 2005, 14:13
FC Caracal joaca pe prima dubla?
Se pare ca formatia gazda va fi stimulata de Universitatea Craiova pentru a-i stopa pe vilceni

Echipa vilceana CS Municipal a fost considerata, in debutul acestui sezon, „iepurele“ Universitatii. Specialistii au crezut ca formatia din Zavoi face parte dintr-un grup mai larg, alaturi de Minerul Motru, FC Caracal si Dacia Mioveni, care sa netezeasca drumul juvetilor spre primul esalon fotbalistic. Succesul vilcenilor de la Ploiesti, in urma caruia Cumpanasu si compania au incasat, potrivit zvonurilor, o suma frumusica de la Adrian Mititelu, a intarit previziunile debutului de sezon. Dupa sapte etape insa, gluma se ingroasa in Zavoi. CS Municipal a invins de sase ori, are la activ un rezultat de egalitate si a acumulat un punctaj identic cu Universitatea Craiova. Cum „municipalii“ vor evolua pe teren propriu cu juvetii si par a avea un program mai usor in tur, se spune ca oficialii din Banie si-au facut calculele si vor incerca sa-i stopeze la Caracal pe oltenii din Vilcea. Potrivit zvonurilor, gazdele vor juca simbata pe prima dubla, pentru a ajuta „sora mai mare“, Universitatea Craiova.

„Noi mergem sa jucam, nu ne intereseaza altceva“

Tehnicianul secund al CSM-ului, Cristian Lazar, spune ca nu il intereseaza pe citi bani vor juca cei de la FC Caracal si ca CS Municipal vrea sa isi pastreze invincibilitatea. „Poate faptul ca joaca pe o prima substantiala va fi un dezavantaj pentru ei. Vor avea o presiune in plus si vor gresi mai mult. Oricum, pe noi nu ne intereseaza acest aspect. Noi mergem sa jucam fotbal, sa ne facem treaba. Nu avem ce pierde, astfel ca vom ataca victoria, asa cum am facut la Inter Gaz, Ploiesti si Mioveni. Daca Universitatea a promis prima la Caracal inseamna ca sintem bagati in seama, inseamna ca evolutiile noastre le-au atras atentia. Repet insa, noi nu avem ca obiectiv promovarea, e prematur sa ne gindim la asa ceva“, este de parere Cristi Lazar.

Bolcu in primul unsprezece?

Operatia suferita de Alin Savu i-a dat peste cap calculele lui Adrian Furnica in pregatirea partidei de simbata cu FC Caracal. Banca tehnica vilceana va apela, probabil, la serviciile lui Georgescu, care va fi folosit ca mijlocas la inchidere, si va introduce in teren un singur virf de atac, pe Costea. Alta schimbare ar putea fi la nivelul juniorilor, Bolcu urmind sa ii ia locul lui Nica.

Andi Niculescu, Gazeta de Valcea - 06.10.2005

Neamtu
10th October 2005, 11:46
CS Municipal a pierdut pentru prima dată în Divizia B:
Caracal, primul „duş rece”

Stadion din Caracal a purtat ghinion echipei CS Municipal Rm. Vâlcea, neînvinsă în meciurile oficiale de campionat (Divizia C şi B) de un an şi-o săptămână. Până la întâlnire cu caracalenii, băieţii antrenaţi de Adrian Furnică şi Cristi Lazăr reuşiseră şase victorii şi-o remiză în cele şapte runde derulate din seria doua a Diviziei B, în timp ce gazdele două succese.
Gruparea vâlceană a început destul de prudent partida de la Caracal, din jocul făcut de băieţii noştri înţelegându-se că s-ar fi mulţumit cu-o remiză. Prima repriză a fost, de altfel, una anostă, atacurile gazdelor fiind respinse de la 20-25 metri de poarta lui Pampea, care a avut emoţii numai o dată, la lovitură liberă executată de Alin Luţă. Partea secundă a fost începută de FC Caracal în forţă, astfel că a venit şi golul lui Pasăre, care s-a infiltrat inteligent prin defensiva vâlceană. Gruparea noastră a încercat să treacă peste primirea golului, dar Georgescu nu a adus, prin şutul expediat din interiorul careului în minutul 62, egalarea dorită. La nici 10 minute de irosirea acestei bune ocazii de gol, Georgescu a primit cartonaş roşu din partea centralului Ionică Serea pentru lovirea adversarului fără balon, după cum a văzut tuşierul dinspre tribuna oficială.
Până aproape de final, doar Murineanu a mai reuşit să pună-n pericol rezultatul de pe tabelă, dar tot gazdele au înscris în minutul 88, prin Sergiu Popescu. S-a consemnat, deci, prima înfrângere a CSM-ului, care rămâne, totuşi, pe locul al doilea în clasament, cu trei puncte mai mult decât Petrolul Ploieşti.
În celelalte partide ale etapei s-au înregistrat rezultatele: Petrolul Ploieşti - Minerul Motru 1 – 0, CS Otopeni - Intergaz Bucureşti 0 – 0, Dacia Mioveni - Astra Ploieşti 5 – 0, Dinamo II Bucureşti - Rapid II Bucureşti 1 – 1, Juventus Bucureşti - FC Sibiu 1 – 1, Dunărea Giurgiu - Poiana Câmpina 2 – 3, „U” Craiova - Unirea Urziceni 0 – 1.
FC Caracal – CS Municipal
2 – 0 (0 - 0)
Au marcat: Pasăre (min. 49), S. Popescu (min. 87)
FC Caracal: R. Petre – Moşteanu, Pasăre, Năuiu, Vodiţă, Negril㠖 A. Luţă (Stroescu, min. 71), S. Popescu, Al. Stancu, - C. Beldeanu (R. Niculescu, min. 67), Schintee.
CS Municipal: Pampea – Cercel, Cumpănaşu, Raicu, Balaci, Dumitru – Nica, Lepădatu, Georgescu – Ciortan (Murineanu, min. 52), Costea (Roşca, min. 73).
(Curierul de Valcea)

Neamtu
14th October 2005, 18:45
În urmă cu o săptămână, la Caracal, CS Municipal suferea primul eşec din actualul sezon al Diviziei B la fotbal. Trebuie spus că echipa antrenată de Cristi Adrian Furnică şi Lazăr nu mai pierduse în meciuri oficiale, de campionat, din luna octombrie a anului trecut, când evolua în eşalonul al treilea. Sperăm c㠄duşul rece” de la Caracal a venit la momentul oportun pentru gruparea din Zăvoi, angrenată acum într-o luptă în trei pentru şefia seriei a doua a Diviziei B.
În timp ce la Craiova se joacă marele derby dintre Universitatea şi Petrolul Ploieşti, cele mai galonate grupări ale seriei, în Zăvoi are loc un meci uşor, la prima vedere, pentru CSM. În partida de azi cu Juventus Bucureşti, e posibil ca tehnicienii Municipalului să-i trimită în teren, ca prim „11”, pe Pampea – Cercel, Cumpănaşu, Raicu, Balaci, Dumitru – Nica, A. Savu, Lepădatu – Murineanu, Costea. De partea cealaltă, Dan Firiţeanu ar putea alinia următoarea formulă de start: Tătăruşanu - D. Grigore, Săndulescu, O. Feleagă - R. Păunescu, Udrea, Rogozinaru, Dani, A. Mihai - Cl. Mănescu, Stoianof. (Curierul de Valcea)

Neamtu
14th October 2005, 18:48
Ovidiu Ciortan nu joacă astăzi pe „motiv” de însurătoare, iar Alin Savu revine peste două săptămâni

Ieri la prânz, la stadionul Zăvoi s-a derulat o conferinţă de presă susţinută de Alin Trandafir – preşedinte CS Municipal şi viceprimarul Nicolae Dicu. Încă de la început, „vicele” Râmnicului a ţinut să precizeze: „CNLO, prin clubul Minerul Berbeşti, a devenit de ieri acţionar, cu 10 la sută, la clubul nostru. Vor da, în câteva tranşe, aproximativ două miliarde de lei la echipa CS Municipal şi atât. Mai mult nu le vom permite să se implice, căci Primăria Râmnicului are, prin 61% din acţiuni, drept decizional”.
După ce a făcut câteva precizări legate de Centrul de copii şi juniori, în componenţa căruia se regăsesc antrenorii Mitică Teleşpan, Nicolae Ciofăcă, Marian Başno, Cristi Bora ş.a.m.d., preşedintele executiv Alin Trandafir a explicat care-i situaţia actuală a lotului echipei mari: Alin Savu îşi va scoate bandajul miercurea viitoarea şi va reveni de-abia în jurul datei de 30 octombrie; Ovidiu Ciortan se însoară azi, fapt pentru care nu este în lotul pentru jocul cu Juventus; Alin Georgescu este suspendat pentru două etape.

Mazilu trebuie să-şi precizeze poziţia

A urmat, pe parcursul conferinţei de presă, viceprimarul Nicolae Dicu, care a arătat că rezultatele şi poziţia echipei CS Municipal sunt peste aşteptări, astfel că bugetul – estimat la 5-600.000 Euro a fost ajustat. „Suntem ajutaţi de câţiva agenţi economici, printre care Antares, Boromir sau Diana, care-au înţeles cerinţele noastre. Nu trebuie uitat aportul lui Gheorghe Constantin, fără de care, în vară, nu am fi putut să facem un aşa lot de jucători. În plus, trebuie să remarcăm amabilitatea lui Benone Lazăr, care a împrumutat şapte jucători la CS Municipal şi al cărui aport financiar a fost de peste două miliarde de lei”, a declarat Dicu, care a spus că, în următoarele zile, Dan Mazilu trebuie să-şi precizeze poziţia vizavi de CS Municipal.
În momentul de faţă, structura acţionariatului CS Municipal este următoarea: Primăria Râmnicului – 61%, Urban SA – 20%, CNLO Oltenia (prin Minerul Berbeşti) – 10%, Dan Constantin Mazilu (prin delegatul Nistor Vasile) – 10%.

„Domnul Condescu a răspuns solicitărilor noastre”

Până la urmă, joi după-amiază a fost semnat contractul de asociere dintre CSM şi Compania Naţională a Lignitului Oltenia. Astfel, prin intermediul echipei vâlcene Minerul Berbeşti, Marin Condescu a devenit acţionar, cu 10 la sută, în Zăvoi. „Domnul Condescu a răspuns solicitărilor noastre şi nu văd nimic rău în faptul că ne ajută cu aproximativ două miliarde de lei. Am citit în ziarul dumneavoastră că nu sunteţi de acord cu această mutare, dar vă spun că suntem deschişi la orice fel de colaborare… Atâta timp cât fotbalul vâlcean are de câştigat şi nu există interese ascunse, putem să acceptăm acţionar chiar şi pe Adrian Mititelu de la Universitatea Craiova”, ne-a răspuns viceprimarul Râmnicului la campania derulată în această perioadă de cotidianul nostru.

Oltchim are drept de promovare

Vorbind despre colaborări, în discuţie a fost adus şi clubul FC Oltchim, unde au fost împrumutaţi câţiva fotbalişti de la CS Municipal. Nicolae Dicu a spus clar că Oltchim nu este „satelitul” CSM-ului, deci are drept de promovare. „În ce priveşte jucătorii de-acolo, este problema antrenorilor noştri dacă vor să apeleze la ei. Cert este că, în iarnă, vom încerca aducerea a 3-4 fotbalişti noi la CSM… Vă şi spun despre ce este vorba: un fundaş, un mijlocaş, dar mai ales un atacant”, a lămurit viceprimarul Râmnicului. De altfel, antrenorul Adrian Furnică ne-a relatat ieri că l-a monitorizat pe atacantul Iosif Melcea în ultimele două meciuri disputate de Oltchim pe teren propriu şi a rămas cu o impresie bună. (Sebastian Carciu - Curierul de Valcea)

Neamtu
24th October 2005, 16:21
O mie de giurgiuveni şi câteva zeci de vâlceni au fost prezenţi sâmbătă, pe cochetul stadion din Giurgiu, la meciul dintre echipa locală Dunărea şi CSM Rm. Vâlcea. La primul fluier al arbitrului orădean Ciprian Dansa, Marcel Ploae a trimis în teren următorul 11 pentru Dunărea: Ene – Rusu, Vasile, Negură, Cl. George, V. Ion (Ioniţă, min. 66), Fodor, Ardeleanu, Cojănel, C. Ion (D. Păun, min. 55), Zanfir. De cealaltă parte, Adrian Furnică a mizat pe: Pampea – Dumitru, Balaci, Stănescu (Ciortan, min. 46), Balaci, Raicu, Cumpănaşu, Cercel, Nica, Stanca, Murineanu, Costea (Florea, min. 70).
Încă de la începutul jocului, gruparea vâlceană s-a instalat bine în teren, linia defensivă fiind ajutată de Marian Balaci, care a jucat un rol de „închizător” în prima parte a întâlnirii. După numai 17 de minute de joc, CSM a deschis scorul: Dumitru a centrat bine de pe partea stângă, Costea „a lăsat” pentru lovitura de cap a micuţului Murineanu, care a trimis balonul în poartă. Gazdele, în frunte cu primarul oraşului, prezent la meci, au format rapid un cor de înjurături la adresa asistentului Carmen Neagu, pentru o presupusă poziţie de ofsaid la Murineanu. Jocul a curs în continuare bine la Municipal, însă indecizia lui Costea sau intervenţiile portarului Ene au făcut ca tabela să rămână nemodificată. În minutul 44, după intervenţia lui Stănescu asupra lui C. Ion, centralul Dansa a arătat senin punctul cu var, deşi fundaşul vâlcean alerga normal pe lângă adversar. „Dumnezeu a fost vâlcean” şi lovitura de pedeapsă a fost ratată.
În partea a doua a întâlnirii, după ce oficialii giurgiuveni au muştruluit serios brigada de arbitri, centralul Ciprian Dansa a „înţeles” că meciul trebuie s㠄curg㔠spre poarta lui Pampea. Cu toate acestea, cele mai mari ocazii de gol le-au avut vâlcenii, iar lui Murineanu i s-a anulat un al doilea gol pe motiv de fault în atac. Cu zece minute înainte de final, Dansa a inventat un nou penalty pentru gazde, de această dată transformat de Cl. George.
Dornici să obţină cele trei puncte puse-n joc, giurgiuvenii au apelat la tot felul de metode dure pentru a prelua balonul în diferite ipostaze, astfel că Rusu (min. 82) şi Cojănel (min. 87) au văzut „roşu” din partea lui Ciprian Dansa. Până la urmă, doar o remiză în contul CSM-ului, dar trebuie apreciat, după aspectul jocului, că elevii antrenorilor Adrian Furnică şi Cristi Lazăr meritau mai mult.
În urma remizei de la Giurgiu şi a înfrângerii suferite de Universitatea Craiova la Câmpina, gruparea vâlceană a trecut pe prima poziţie a clasamentului.
(Curierul de Valcea)

Neamtu
29th October 2005, 08:57
Mulţi jucători de la Urziceni, adversarul de azi al CS Municipal, dar şi antrenorul Orac au „sânge” de dinamovişti

Adversarul pe care CS Municipal îl întâlneşte astăzi, în cadrul rundei a 11-a din Divizia B, este unul extrem de puternic pentru acest nivel. Doar dacă privim linia de clasament a Unirii Urziceni, dar şi dacă ne aducem aminte că această formaţie s-a impus în Bănie, e clar ce-i aşteaptă pe băieţii antrenaţi de Adrian Furnică şi Cristi Lazăr. Pentru partida de azi, formaţia noastră probabilă ar putea fi: Pampea – Cercel, Cumpănaşu, Raicu, Balaci, Dumitru – Nica, Murineanu, Lepădatu, Georgescu – Costea. În acest timp, Costel Orac i-ar putea trimite în teren pe: M. Oltean - Odoroabă, Vătavu, E. Nicu - Predescu, Cr. Ciubotariu, Cr. Vlad, R. Iacob, Cr. Constantin - D. Zaharia, N. Jovanovici.
În acest timp, Universitatea Craiova are un meci destul de dificil, pe teren propriu, cu CS Otopeni. Acelaşi lucru s-ar putea spune şi despre Petrolul Ploieşti, care va evolua în compania Daciei Mioveni.
(Curierul de Valcea)

TheAndy
30th October 2005, 18:07
vai de capu lor urziceniu asta.si arbitru juca la ei

Neamtu
31st October 2005, 01:31
Sambata, pentru prima oara in aceasta editie de campionat, CSM Ramnicu Valcea a fost invinsa pe teren propriu. Acest esec se datoreaza unui arbitru care pur si simplu, nu a dorit ca valcenii sa obtina o noua victorie in urma careia s-ar fi putut mentine pe locul I in B2, inaintea Universitatii Craiova. Adversarul, Unirea Urziceni, ar trebui sa-i “multumeasca” centralului Marius Bocaneala care le-a oferit pe tava cele trei puncte nesperate. Dupa meci, eroul negativ al partidei care i-a infuriat teribil pe cei aproximativ 5000 de suporteri valceni, a fost nevoit sa paraseasca terenul aparat de scuturile jandarmilor. Scorul final al partidei a fost 2-1 in favoarea oaspetilor. Golurile au fost inscrise de Ciubotariu si Predescu (Unirea Urziceni) si Nica (CSM Rm.Valcea). In urma aceste infrangeri, CSM a trecut pe locul II, in urma Universitatii Craiova care s-a impus pe teren propriu in fata celor de la CS Otopeni cu scorul de 1-0.

Desi vremea a fost nefavorabila, la ora 11.00, tribunele stadionului Zavoi erau arhipline de suporteri valceni care venisera sa-si incurajeze echipa favorita. In scurt timp, cele doua echipe, CSM si Unirea Urziceni, isi faceau aparitia pe teren. Municipalii erau favoriti in acest meci, mai ales ca nu pierdusera nici o partida pe teren propriu in acest debut de campionat. O posibila victorie ne-ar fi putut mentine pe locul I in B2 in fata unor echipe cu pretentii ca Universitatea Craiova sau Petrolul Ploiesti. Insa cine se putea astepta ca pe teren sa intalnim un adversar redutabil. Nu va ganditi la Unirea Urziceni ci la arbitrul central, Marius Bocaneala. Antrenorul CSM-ului, Adrian Furnica, i-a trimis in teren pe: Pampea, Balaci, Raicu, Cumpanasu, Dumitru, Nica, Georgescu, Lepadatu, Cercel, Costea si Murineanu. Oaspetii au inceput partida in urmatoarea formula: Oltean, Nicu, Vlad, Colda, Predescu, Vatavu, Odoroaba, Ciubotariu, Constantin, Zaharia si Gheorghe. Dupa numai 9 minute de joc, oaspetii deschideau scorul prin Ciubotariu. Brusc, tacerea a cuprins stadionul din Zavoi. Insa, nu pentru mult timp. Dupa cateva gafe de zile mari, arbitrul galatean a reusit sa-i scoata din minti pe suporterii valceni. Acesta nu le-a acordat valcenilor doua penalty-uri evidente, ba mai mult, la eliminiat si pe fundasul Marius Dumitru. Arbitrajul partinitor a incins spiritele si in randul jucatorilor valcenilor care au fost la un pas de a-l linsa pe central. La pauza, Bocaneala a fost nevoit sa paraseasca terenul aparat de scuturile jandarmilor.

n Jaf la drumul mare
Adrian Furnica a reusit cu greu sa-si potoleasca elevii. Acesta a fost nevoit sa il inlocuiasa la pauza pe unul dintre cei mai buni jucatori ai nostri, Costea, care se accidentase. Locul lui a fost luat de Ciortan. Valcenii au pornit in repriza a doua mult mai motivati, dar lipsa unui jucator si-a spus cuvantul. Dupa cateva ratari uluitoare ale municipalilor, elevii lui Orac au scapat pe contraatac, iar Predescu a inscris pentru 2-0, in minutul 70’. Zece minute mai tarziu, Nica a reusit sa expedieze un sut de la 25 de metri invingandu-l pe portarul Oltean. Astfel, CSM reducea din diferenta, iar speranta reinviase in randurile suporterilor valceni. Totusi, pana la sfarsitul meciului, valcenii nu au mai reusit sa inscrie. Inca odata, arbitrul a fost huiduit, iar din tribune zburau tot felul de brichete si sticle de plastic.
(Viata Valcii)

CoolRain
1st November 2005, 11:43
Antrenorul Unirii a recunoscut că Bocăneală a stricat meciul de la Vâlcea.

Oficialii clubului vâlcean au explodat la finalul partidei CSM - Unirea Urziceni, 1-2, acuzând arbitrajul gălăţeanului Marius Bocăneală.
Vâlcenii au reclamat două penalty-uri neacordate şi eliminarea gratuită a lui Marius Dumitru, dar şi întreaga manieră de arbitraj pro-Urziceni, urmând să depună un memoriu la Federaţie.
Tehnicianul CSM-ului, Adrian Furnică, a fost mai tranşant: “Vineri seara m-a sunat cineva din Braşov şi m-a atenţionat că vom fi făcuţi de arbitru. Tendinţa e clară, dacă arbitrul a fost înlocuit cu o zi înaintea partidei! E clar că locul pe care ne aflam i-a deranjat pe mulţi. Dar nu ne vom da bătuţi”. “În general este un curent contra Olteniei. La pauză am fost toţi conducătorii la vestiare, abia i-am mai liniştit pe jucători”, a afirmat şi preşedintele executiv, Alin Trandafir. Replica zilei a fost dată de antrenorul Urziceniului, Costel Orac. “Nici eu nu mi-aş dori vreodată să am parte de arbitrajul pe care l-a avut azi Vâlcea”, a recunoscut Orac.
Iniţial, la partida CSM -Unirea fusese delegat Robert Dumitru, însă acesta a fost înlocuit vineri de Bocăneală. Oficialii clubului vâlcean se aşteaptă la o amendă usturătoare, după ce cei 6.000 de spectatori l-au bombardat cu tot felul de obiecte pe arbitru atât în pauză, cât şi la final. În tribune s-a aflat şi preşedintele Comisiei de Disciplină, Doru Viorel Ursu, martor la incidente.

Adi GEORGESCU, Prosport - 31.10.2005

@@@@@@

Dumitru suspendat, Costea accidentat

Conducerea gruparii oltene se teme de amenzi

Pe linga cele trei puncte, CS Municipal a inregistrat alte doua pierderi majore dupa meciul de pe teren propriu cu Unirea Urziceni. La partida urmatoare, de la Cimpina, Adrian Furnica si Cristian Lazar nu vor putea conta pe doua piese de baza. In primul rind, Dumitru a primit cartonasul rosu, dupa doua galbene vazute in 30 de secunde, si va fi suspendat de Comisia de Disciplina a FRF pentru doua etape. In al doilea rind, atacantul Costea nu va mai putea intra in teren pina la finalul turului de campionat. Lui „Cioara“ i-a recidivat accidentarea la mina stinga, el fiind transportat la Spitalul Municipal chiar in timpul partidei. „A avut noroc cu tija metalica si s-a ales doar cu o fisura. Oricum, avem ghinion, nu vom mai putea conta pe el pina la finalul turului“, a spus Adrian Furnica.

Craciunescu, certat on line

Presedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Ion Craciunescu, a fost „certat“ de vilceni pe chat-ul unui cotidian central. Craioveanul a fost intrebat care a fost motivul pentru care Marius Bocaneala a fost trimis la Rimnicu Vilcea pentru a arbitra partida dintre CSM si Unirea Urziceni, in conditiile in care brasoveanul Robert Dumitru fusese delegat initial. Craciunescu a spus ca nu vrea sa faca rau gruparii din Zavoi, ca va viziona caseta meciului si ca schimbarea a fost facuta pentru ca Dumitru a fost trimis sa arbitreze la Divizia A.

Presedintele CCA nu a comentat zvonul conform caruia delegarea lui Bocaneala, cunoscut ca „om de casa al Unirii Urziceni“, a fost facuta ca razbunare pentru faptul ca Gheorghe Constantin a trecut in tabara celor care doresc sa-l schimbe din functie.

Andi NICULESCU, Gazeta de Valcea - 01.11.2005

Neamtu
7th November 2005, 13:17
Sâmbătă la prânz, la Câmpina s-a derulat partida de fotbal dintre Poiana din localitate şi CS Municipal, contând pentru etapa 12-a din seria doua a Diviziei B de fotbal. Jocul se anunţa unul destul de dificil pentru gruparea vâlceană, care pierduse pe propriul teren, în runda anterioară, cu Unirea Urziceni, în timp ce Poiana Câmpina reuşise o victorie clară la Sibiu.
Încă din primele, secvenţe ale partidei, jucătorii antrenaţi de craioveanul Ştefan Nanu s-au năpustit asupra careului lui Pampea, însă defensiva noastră a reuşit să respingă cu bine toate atacurile. Câmpinenii au încercat cel mai des centrări înalte, în stil englezesc, însă băieţii noştri au fost la post şi au respins, încercând, în momentele de posesie, să paseze cât mai multe. De altfel, primele 45 de minute s-au jucat între cele două careuri, spre satisfacţia antrenorilor Adrian Furnică şi Cristi Lazăr de la CSM, al căror scop declarat pentru partida de la Câmpina a fost să nu primească gol.
În repriza secundă, chiar dacă gazdele au menţinut presiunea asupra careului nostru, Municipalul a fost echipa mai periculoasă, atacantul Florea fiind aproape de-a aduce trei puncte „de aur” în contul vâlcean. Până la urmă, o remiz㠄albă”, care păstrează echipa noastră pe poziţia a doua a seriei, în aşteptarea meciurilor de acasă cu FC Sibiu şi Universitatea Craiova.

„Rezultat echitabil”
Imediat după joc, antrenorul principal al CS Municipal s-a declarat mulţumit de rezultatul obţinut la Câmpina. „Încă din primele minute, gazdele au încercat să pună presiune asupra careului nostru, însă am reuşit să respingem bine atacurile cu mingi înalte şi să punem mingea jos. Practic, în prima repriză s-a jucat între cele două careuri. În partea a doua, noi am fost mai periculoşi”, ne-a declarat Adrian Furnică. (Curierul de Valcea)

Neamtu
9th November 2005, 11:42
Sambata, 12 noiembrie, de la ora 11.00, stadionul Zavoi va fi gazda unui alt meci in care protagonista este echipa de fotbal CSM Ramnicu Valcea. De data aceasta, CSM va intalni pe FC Sibiu, echipa care in etapa trecuta a reusit sa remizeze cu Universitatea Craiova. Municipalii au sansa de a mai acumula puncte in speranta ca vor putea reveni pe prima pozitie a clasamentului in B2. Un alt pas gresit, pe teren propriu, ne-ar putea costa scump, mai ales ca in spatele CSM-ului se afla echipe puternice ca Unirea Urziceni sau Petrolul Ploiesti. Sa speram ca de data aceasta, arbitrii sa fie obiectivi...Stie Bocaneala de ce! Oaspetii se vor prezenta la Ramnicu Valcea cu un nou tehnician pe banca tehnica, locul lui Lucian Burchel a fost luat de Adrian Vasai, cel care a condus pe Liberty Salonta, echipa la care evolueaza si valceanul Mihai Deaconescu pana pe pozitia a treia din Seria B3 a fotbalului romanesc. (Viata Valcii)

Neamtu
12th November 2005, 08:29
În această dimineaţă, de la ora 11.00, stadionul din parcul Zăvoi este gazda partidei de fotbal dintre CS Municipal şi FC Sibiu, contând pentru runda 13-a din Divizia B. La începutul acestui sezon, nimeni din lumea fotbalului din eşalonul secund nu credea că Vâlcea va sta aşa bine, iar Sibiul tocmai pe ultimul loc al seriei. În aceste condiţii, jocul de azi ar trebui să fie unul uşor pentru formaţia antrenată de Adrian Furnică, care i-ar putea trimite din primul minut în teren pe Pampea – Dumitru, Cumpănaşu, Raicu, Balaci, Cercel – Nica, Savu, Lepădatu – Murineanu, Florea. În acest timp, antrenorul Mihail Marian ar putea folosi următoarea formulă: Curiman - C. Szeghedi, M. Pistol, Buican - C. Goga, Dîlbea, C. Stoica, Cl. Cosma - Păun, Ţepuş, L. Pătru.
Cel mai interesant joc al rundei de azi are loc la Ploieşti, unde Astra lui Petre Gigiu (fost antrenor în Zăvoi) dă piept cu Unirea Urziceni, formaţie care a înregistrat în ultimele runde o ascensiune importantă. Un meci la fel de interesant are loc în Capitală, InterGaz urmând a evolua în compania Dunării Giurgiu.
Programul complet al etapei:
„U” Craiova - Dacia Mioveni
CS Otopeni - Dinamo II Bucureşti
Petrolul Ploieşti - FC Caracal
Minerul Motru - Juventus Bucureşti
Intergaz Bucureşti - Dunărea Giurgiu
Astra Ploieşti - Unirea Urziceni
Rapid II Bucureşti - Poiana Câmpina
CSM Vâlcea - FC Sibiu
(Curierul de Valcea)

Neamtu
13th November 2005, 03:49
Doar două puncte îi separă pe vîlceni de fotoliul de lider, într-o serie în care U Craiova şi Petrolul au pornit drept favorite certe. Mai mult, la sfîrşitul etapei viitoare, formaţia antrenată de Adrian Furnică ar putea trece pe primul loc, dacă va reuşi să învingă Ştiinţa în derby-ul oltenesc al Diviziei B. "Sînt conştient că, deşi nimeni de la noi nu a declarat asta, am fost percepuţi drept aliat al Craiovei", recunoaşte "principalul" vîlcenilor.

Furnică susţine însă că a simţit piedici chiar din partea Universităţii: "Caracalul şi Giurgiul au jucat supermotivate împotriva noastră. Bănuiesc că le-au fost promise recompense financiare din partea craiovenilor". Tehnicianul echipei din Zăvoi priveşte meciul împotriva Băniei drept "un veritabil derby. Vrem să promovăm. Nu am avut stabilit explicit obiectivul acesta, dar ar fi extraordinar să jucăm la anul în Divizia A".

Nocturnă în Zăvoi
Stadionul Municipal din Rîmnicu Vîlcea va fi supus unor lucrări de modernizare, incluzînd dotarea arenei cu instalaţie de nocturnă şi montarea a peste 7.000 de scaune de plastic şi a unei tabele electronice. CSM va avea şi un acţionar nou: Sindicatul de la Compania Naţională a Lignitului Oltenia. Liderul Sindicatului, Marin Condescu, e contestat vehement de fanii vîlceni, care nu au uitat de "perioada Rarora", echipă care a retrogradat în "C" şi apoi s-a desfiinţat sub conducerea actualului şef de la Pandurii.

Neamtu
13th November 2005, 18:33
Dupa remiza obtinuta In etapa precedenta pe teren propriu In dauna Universitatii Craiova, ardelenii pregatiti de Lucian Burchel au venit cu un moral extrem de ridicat la Ramnicu Valcea, pentru a Infrunta CSM-ul din localitate. Acest lucru s-a si vazut In primul sfert de ora al partidei, cand sibienii au reusit sa puna In pericol poarta lui Pampea, In special prin Ignat, cel care a ratat o ocazie de unu contra unu cu formatia valceana. Si pentru ca sa arate cine este favorita In acest meci, CSM-ul si-a aratat coltii, iar la o faza de atac excelent construita de elvii lui Adrian Furnica si Cristi Lazar, Dragos Florea a finalizat cu o lovitura de cap din interiorul careului, deschizand scorul. Golul a turnat plumb In picioarele ardelenilor, astfel ca actiunile acestora n-au mai avut consistenta, iar valcenii si-au vazut linistiti de joc atacand In valuri poarta lui Parvu. 2-0 s-a facut in ultimul minut al primei reprize, atunci cand Murineanu l-a executat sec pe nefericitul goal-keeper al Sibiului. Dupa pauza, cei care au avut initiativa au fost tot valcenii, parca impulsionati de prezenta in tribune a tehnicianului Universitatii Craiova, Ovidiu Stanga. Pentru a-l pune pe ganduri in adevaratul sens al cuvantului, valcenii au reusit cea mai buna prestatie din aceasta editie a Diviziei B, publicul valcean prezent in numar destul de mare la meci, peste 4000 de oameni, ovationandu-i fara strictete pe fotbalistii valceni. Din minutul 60 al meciului iese la rampa Alin Savu, simbolul din acest moment al CSM-ului, care prin doua executii mai mult decat spectaculoase a stabilit scorul final, 4-0 pentru CSM Ramnicu Valcea. In ceea ce priveste cea de-a doua reusita a valceanului, aceasta poate candida cu mari sanse de izbanda la golul campionatului, astfel ca foglia-seca trimisa de acesta spre poarta lui Parvu, a Intalnit bara si apoi s-a scurs In plasa. In ceea ce-i priveste pe sibieni, sansele acestora de a evita retrogradarea sunt acum destul de scazute, deoarece prestatia elevilor lui Lucian Burchel nu ne poate convinge de acest lucru. Tehnicianul valcenilor, Adrian Furnica a delcrata la final, “deja am uitat acest succes. Am inceput pregatirile pentru partida din etapa viitoare, cand vom sustine adevaratul examen de maturitate fotbalistica, pe care sper eu sa-l trecem cu bine. O victorie asupra Universitatii Craiova ar inlatura orice dubiu asupra pozitiei pe care o ocupam In acest moment In campionat.” Tehnicianul sibienilor, Lucian Burchel a declarat: “Am Intalnit cea mai completa echipa din aceasta serie. Valcea are un lot omogen, din care se remarca acest Alin Savu, a carui prestatie a fost, cel putin astazi, Incantatoare. In ceea ce priveste sansele noastre de evitare a retrogradarii, acestea au ramas, iar noi suntem datori sa ni le jucam pana la capat.” Dupa aceasta victorie, CSM Ramnicu Valcea a acumulat 27 de puncte, ocupand pozitia a doua a clasamentului la trei puncte distanta de Unirea Urziceni, dar la doua In spatele Universitatii. O victorie saptamana viitoare contra elevilor lui Ovidiu Stanga ar propulsa CSM Ramnicu Valcea pe prima pozitie a clasamentului. (Viata Valcii - cu multe corecturi din partea mea; oare asa l-or si tipari?:o: )

CoolRain
16th November 2005, 16:39
Lista de achizitii la CSM

In pauza competitionala, conducerea CSM-ului vrea sa aduca trei-patru jucatori noi. Printre numele vehiculate s-ar afla atacantul lui FC Sibiu, Cristian Corfar, si alti trei jucatori pe care Hizo nu-i mai vrea la Târgu Jiu. Acestia sunt Catalin Lazar, Bobi Verdes si Cosmin Ursu. Dupa parerea presedintelui Trandafir, dintre cei patru cele mai mari sanse de a veni la Vâlcea le au Ursu si Corfar. „Inca nu am discutat cu Furnica despre eventualele transferuri. Acest lucru il vom face dupa terminarea turului. Deocamdata, trebuie sa invingem Universitatea. Am apucat-o pe un drum si nu mai avem voie sa dam inapoi“, a declarat presedintele Trandafir.
Gazeta de Valcea - 16.11.2005

@@@@@

Terenul II din Complexul Sportiv Zavoi este intr-o avansata lucrare de reamenajare. Aici, in cel mai scurt timp cu putinta, maxim 2 saptamani, va fi finalizata lucrarea de regazonare a terenului II. Investitia este binevenita in special pentru grupele de copii si juniori ale divizionarei B, CSM Ramnicu Valcea precum si pentru echipa de seniori care se va pregati in cele mai bune conditii. In ceea ce-i priveste pe antrenorii de la grupele de juniori, unul dintre acestia, Marian Basno a precizat: “Vom avea in sfarsit conditii bune de pregatire in adevaratul sens al cuvantului, deoarece juniorii nostri sunt extrem de tehnici si o suprafata de joc buna le va fi avantajoasa.” Pe de alta parte oficiali din cadrul Asociatiei Judetene de Fotbal s-au aratat extrem de bucurosi la aflarea vestii si au apreciat intentiile primarului Gutau, pe care le considera binevenite si in folosul sportului valcean in general si al fotbalului in special.
Viata Valcii - 16.11.2005

Neamtu
17th November 2005, 14:01
Derby-ul Seriei a II-a din Divizia B, care se va desfasura la sfarsitul acestei saptamani in Zavoiul valcean, pe stadionul Municipal si va opune formatiile CSM Ramnicu Valcea si Universitatea Craiova. Meciul, care se anunta extrem de important, va fi condus de o brigada de arbitri din Focsani, avandu-l la centru pe Marius Martis ajutat la cele doua linii de asitentii Sarbu si Dumitru. Cu toate acestea, diriguitorii fotbalului valcean nu-si fac mari probleme in ceea ce priveste prestatia arbitrilor, jucatorii fiind pregatiti sa joace in orice conditii doar la victorie, o victorie, care ar putea insemna renasterea fotbalului valcean.
(Viata Valcii)

CoolRain
17th November 2005, 16:48
Tehnicianul Adrian Furnica, in fata celui mai serios examen

Cea mai mare partida pe care Vâlcea o va gazdui in ultimii zece ani se va desfasura pe stadionul din Zavoi. „Actorii“ vor fi cele doua grupari oltene, CSM Râmnicu Vâlcea si Universitatea Craiova, ultima in postura de favorita. Rolurile principale au fost atribuite lui Adrian Furnica, din partea gazdelor, si lui Ovidiu Stinga, din partea „alb-albastrilor“. Daca tehnicianul vâlcean este mai deschis in declaratii despre partida de sâmbata, Stinga este retinut, ca de obicei, „olandezul“ vorbind doar cu o zi inainte de meci.

„Vâlcea are forta de a invinge Craiova. Acum este momentul nostru sa aratam de ce suntem in stare“, a spus franc Adrian Furnica. De la regretata Chimia, nici o echipa vâlceana nu a mai avut atât de multa sustinere in tribune. Nici Rarora, când activa in Divizia B, nu era atât de aclamata. Partida de sâmbata poate decide cine merita cu adevarat sa promoveze. In caz de esec, elevii lui Furnica ar putea sa cada pe locul trei si sa-si compromita serios sansele de a ajunge in prima liga. Dar, din punct de vedere al obiectivului propus, CSM este in grafic. Zvonurile privind un eventual „blat“ intre cele doua grupari oltene este exclus. Cine ne asigura de acest lucru este insusi presedintele clubului, Alin Trandafir. Venirea lui Ovidiu Stinga in Zavoi, la partida cu FC Sibiu, nu poate demonstra decât ca Vâlcea este luata in serios. Paradoxul derbiului va fi faptul ca 10.000 de oameni vor sustine pe CSM, iar echipa de suflet a tuturor oltenilor va fi huiduita. Asa cum a patit si Stinga la meciul cu sibienii.

Gazeta de Valcea - 17.11.2005

Neamtu
18th November 2005, 10:52
"Meciul dintre CSM Ramnicu Valcea si Universitatea Craiova este deschis oricarui rezultat. Contrar celor ce s-au sti****t in presa si nu numai in vara, iata ca echipa valceana a ajuns sa se bata pentru cele trei puncte puse in joc, astfel ca o eventuala victorie a valcenilor ar propulsa CSM-ul pe prima pozitie a clasamentului. Echipa este pe o panta ascendenta, iar prestatia echipei lui Adrian Furnica si Cristi Lazar ar putea sa-i multumeasca pe spectatorii valceni, pe care mi-i doresc in numar cat mai mare pe stadionul Municipal, care sa-si sustina cat mai frenetic echipa favorita.” (declaratia lui Georghe Constantin pentru Viata Valcii)

CoolRain
18th November 2005, 11:32
Vâlcea asteapta Craiova!
Arde Zavoiul!
Andi NICULESCU

Pâna ieri se vândusera 6.000 de bilete. Azi este ultima zi in care va puteti procura „pasapoarte“ de intrare la meciul CSM Râmnicu Vâlcea - Universitatea Craiova.
Interesul vâlcenilor pentru meciul de mâine dintre CS Municipal si Universitatea Craiova creste de la o zi la alta. Pâna ieri-seara se vândusera deja 6.000 de bilete din cele 11.000 tiparite, alte 1.000 ajungând in Banie, la cererea craiovenilor.
Va reamintim ca astazi este ultima zi in care va puteti procura „pasapoartele“ de intrare pe stadionul din Zavoi, organizatorii hotarând ca mâine biletele sa nu mai fie la vânzare. Cea mai mare cerere a fost pentru locurile de la tribuna I, aproximativ 600, care s-au epuizat inca de marti seara.

Circulatie blocata
Pentru a preintâmpina eventualele „certuri“ intre galeria care va veni de la Craiova si fanii CSM, organizatorii au decis ca circulatia spre stadionul Zavoi sa fie blocata, incepând cu ora 9.00. Spre stadion vor putea patrunde numai posesorii de bilete, craiovenii urmând sa fie escortati pâna in Zavoi de la intrarea in orasul Râmnicu Vâlcea.

Au plecat din Zavoi
Fotbalistii de la CS Municipal au fost mutati din cantonamentul obisnuit, baza proprie din Zavoi. Elevii lui Adrian Furnica si Cristian Lazar au fost transportati la Calimanesti Caciulata, motivul oficial invocat fiind zgomotul care se aude de la terenul de antrenament, aflat in lucrari de modernizare.

Se pare insa ca oficialii gruparii vâlcene au dorit sa ii ascunda pe „municipali“ de eventualele „tentatii“ care puteau veni de la Craiova.

Altfel, telefoanele mobile ale jucatorilor nu au mai fost „confiscate“, asa cum se stabilise initial.

„Nu avea nici un rost. Daca doreau sa vorbeasca, o faceau dinainte, nu acum“, a spus tehnicianul Adrian Furnica.

Prime duble

Fotbalistii de la CSM Râmnicu Vâlcea vor juca pe prime duble in partida cu Universitatea Craiova, derbiul seriei a doua a Diviziei B. In mod normal, elevii lui Adrian Furnica primesc sase milioane pentru trei puncte obtinute pe teren propriu.

Mai mult decât atât, Unirea Urziceni si Petrolul Ploiesti, formatii aflate si ele in lupta pentru promovare, ar putea suplimenta primele vâlcenilor.

Surprize de la organizatori
Organizatorul de competitii al echipei CSM Râmnicu Vâlcea, Jan Turmacu, spune ca a pregatit câteva surprize pentru meciul de mâine.

„Nu va pot divulga amanunte, ca nu ar mai fi surprize. Oricum, la Râmnicu Vâlcea nu a mai fost de multa vreme atmosfera care va fi la partida cu Universitatea.

Avem mare nevoie de sprijinul spectatorilor si il vom avea, cu siguranta“, a spus Turmacu.

Gazeta de Valcea - 18.11.2005

Neamtu
22nd November 2005, 22:40
Imediat după jocul de sâmbătă, din Zăvoi, tehnicianul principal al municipalilor a recunoscut că Universitatea Craiova a dominat întâlnirea şi că formaţia pe care o conduce a avut şi noroc, dar a considerat rezultatul de egalitate unul echitabil. „Pot spune că sunt mulţumit de rezultat. Atât am putut noi astăzi, în condiţiile unui teren greu. Noi trebuia să atacăm, să facem presiune la poarta Craiovei, dar starea terenului ne-a incomodat, pentru că avem jucători «de explozie», care nu se pot manifesta în aceste condiţii. Este pentru prima dată când elevii mei au evoluat pe un gazon cu bălţi şi aţi văzut că s-au făcut multe greşeli” a declarat Furnică.
Chestionat în legătură cu posibilele „presiuni” din săptămâna premergătoare meciului, Furnică a spus: „Ştiu la ce vreţi să vă referiţi, dar vă răspund că am simţit doar presiunea vremii, nu şi altfel de presiuni. În plus, am dus echipa în cantonament la Căciulata, pentru prima dată în acest sezon, pentru că am considerat că trebuie să fie mai multă linişte pentru pregătirea acestui meci”. Ca şi omologul Ovidiu Stângă, antrenorul CS Municipal a afirmat că echipa craioveană are cele mai mari şanse să termine această ediţie de campionat pe prima poziţie a seriei, de unde va promova direct în Divizia A. „Pentru poziţia secundă se bat o serie de formaţii, printre care Unirea Urziceni, Petrolul Ploieşti… Noi sperăm să reuşim să ţinem pasul şi să fim acolo sus. Nu ne-am propus promovarea pentru acest sezon, dar, dacă vom putea, nu ne vom da la o parte. Cred eu că până acum suntem în grafic, în condiţiile în care multe lume nu ne dădea şanse să evităm retrogradarea” a conchis, diplomatic, Adrian Furnică.

Deocamdată, Ursu şi C. Lazăr

Pentru pauza competiţională ce începe de duminica viitoare, antrenorii Adrian Furnică şi Cristi Lazăr şi-au propus îmbunătăţirea lotului CS Municipal. Astfel, fundaşul Cosmin Ursu (vâlcean aflat sub contract cu Pandurii Tg. Jiu) şi C. Lazăr (fiul sponsorului Dan Lazăr de la CSM, aflat sub contract tot cu Pandurii) sunt două dintre „ţintele” celor doi tehnicieni. „Sper să joc din iarnă la Vâlcea, tratativele fiind destul de avansate” ne-a declarat Ursu, prezent la meciul cu Universitatea.

Dicu a promis prime întregi

La finalul jocului de sâmbătă cu Universitatea, în vestiarul CS Municipal domnea o stare de nemulţumire. Jucătorii formaţiei vâlcene şi-au manifestat supărarea că terenul nu i-a lăsat să-şi facă jocul, fapt evidenţiat şi de antrenorii Furnică şi Stângă, dar şi de majoritatea spectatorilor. În vestiar a fost prezent şi viceprimarul Nicolae Dicu, care a promis că jucătorilor nu li se va tăia din prime pentru remiza obţinută pe teren propriu.
(Curierul de Valcea)

Neamtu
22nd November 2005, 22:42
Ovidiu Stângă şi-a făcut planul pentru finalul campionatului:
„Noi pe primul loc, Vâlcea pe 2!”

La conferinţa de presă de după meciul cu CS Municipal, antrenorul principal al Universităţii Craiova nu a făcut declaraţii războinice; mai mult, Ovidiu Stângă i-a temperat pe jurnaliştii craioveni care au atacat jocul prestat de vâlceni. „CS Municipal a dovedit că este o echipă bună, care îşi merită locul pe care îl ocupă în clasament. Sper să promoveze şi Vâlcea, dar nu direct pentru că prima poziţie este amanetată deja de noi. Am dominat jocul, ne-am creat ocazii bune de gol şi cred că meritam să câştigăm, dar am avut ghinion. Una peste alta, sunt mulţumit şi cu rezultatul de egalitate, care ne menţine pe prima poziţie a seriei” a comentat marele jucător al Universităţii partida. Ca şi Furnică, Stângă a acuzat starea gazonului, care a influenţat jocul celor două formaţii. „Cât priveşte arbitrajul, un singur lucru pot spune: nu cred că meritam să fiu jignit de acest arbitru, în momentul în care am primit cartonaşul galben. Cred că am făcut şi eu ceva pentru această ţară, pentru fotbal….” a afirmat destul de nervos Stângă.
Referindu-se la reacţia ostilă a spectatorilor din Zăvoi, fostul internaţional s-a declarat convins de faptul că-n Vâlcea sunt mulţi suporteri ai Universităţii Craiova: „Ştiu sigur că Universitatea este iubită la Râmnicu Vâlcea, doar suntem olteni. Astăzi, vâlcenii au avut mai aproape formaţia lor, aşa era şi normal şi de aici huiduielile şi reacţiile ostile. Nu sunt supărat pe spectatori “.
(Curierul de Valcea)

Neamtu
26th November 2005, 09:45
Dupa ce in etapa precedenta a intalnit pe teren propriu Universitatea Craiova, disputand astfel derby-ul celei de doua serii din Divizia B, formatia valceana, CSM, care ocupa in acest moment cea de-a doua pozitie a clasamentului se va deplasa in ultima etapa a turului de campionat la Bucuresti, acolo unde va da piept cu formatia Rapid II, una dintre performerele din acest an a Cupei Romaniei. Despre acest meci, antrenorul Adrian Furnica are toate motivele sa se teama, deoarece printre “victimile” rapidistilor se numara si Steaua Bucuresti, campioana la zi a fotbalului romanesc, cea care a fost invinsa de echipa satelit a giulestenilor. “Este ultimul meci din acest sezon si din acest motiv nu trebuie sa-l tratam altfel decat pe celelalte. Am avut un parcurs bun, cu rezultate destul de convingatoare, la capatul carora am acumulat suficiente puncte, mai mult decat ceea ce ne propusesem la debut. Dar, dupa cum spuneam, acestea nu ne sunt de ajuns, asa ca trebuie sa mai obtinem inca trei la Bucuresti, pentru a ne “repara” pasivul dupa remiza din etapa trecuta de pe teren propriu. Am incredere in echipa, ii simt pe baieti ca sunt increzatori in fortele proprii si din acest motiv, zic ca putem sa ne intoarcem, cel putin cu un punct, daca nu cu cele trei din deplasarea de la Bucuresti, de pe terenul celor de la Rapid II”. Partida va incepe la orele 11, iar la finalul acesteia vom afla care va fi pozitia pe care CSM Ramnicu Valcea va termina turul acestei editii din Divizia B.
(Viata Valcii)

Neamtu
27th November 2005, 21:15
La capatul unui tur de campionat entuziasmant, CSM Ramnicu Valcea este vicecampioana de toamna in Divizia B

Formatia valceana, divizionara B, CSM, a avut in acest sezon un parcurs remarcabil, la capatul caruia a reusit o clasare nesperata la debutul campionatul. Pozitia a doua si titlul neoficial de vicecampioana de toamna a valcenilor, precum si prestatia acestora, care a adus in acest sezon un numar impresionant de valceni pe Municipalul valcean fac din CSM, etalonul fotbalului valcean, care ne da sperante la mai mult. In ultima etapa a turului, valcenii au invins cu 3-1 pe Rapid II Bucuresti, chiar in fieful acestora. Cu toate ca returul se anunta unul de foc cu deplasari la Urziceni si la Craiova, valcenii sunt optimisti si cred in sansele lor. Despre cum a vazut si a trait antrenorul Adrian Furnica acest tur de campionat puteti citi in randurile urmatoare.

n Domnule Adrian Furnica, iata-va la finalul unui tur de campionat destul de reusit. Cum a fost posibil acest lucru?
- Inca din pauza de vara am sperat sa obtinem cat mai mult de la acest debut de sezon. Din acest motiv, evolutia noastra a crescut de la meci la meci, asa ca rezultatele au venit pe fondul unei munci si a unei concentrari duse spre limita maxima. Am vrut sa aratam ca suntem o echipa, in adevaratul sens al cuvantului si eu zic ca am dovedit acest lucru, chiar daca am mai schiopatat din cand in cand.
n V-ati temut de un eventual regres dupa egalul de pe teren propriu, contra celor de la CS Otopeni?
- A fost un moment dificil. E bine ca s-a trecut cu bine peste el, iar baietii au inteles ca doar pregatindu-ne asa cum trebuie si gandindu-ne la meciul urmator putem trece peste orice problema.
n Cat a insemnat pentru CSM venirea lui Alin Savu?
- A fost un castig enorm. Este un jucator cu experienta care stie sa stranga echipa in jurul lui. De altfel acest lucru s-a vazut la toate meciurile in care acesta a evoluat.
n Cum vi s-au parut arbitrajele de care ati avut parte?
- Nu e treaba mea sa judec arbitrajul, insa ele au fost asa cum le-ati vazut si dumneavoastra.
n Ce parere aveti despre publicul valcean?
- Incantator. Dupa meciurile din Divizia C, nici n-am indraznit sa cred ca valcenii pot fi atat de apropiati de echipa. Practic in multe randuri ei au fost factorul principal al bunei noastre evolutii. Le multumesc din suflet.
n Care a fost cel mai greu meci din acest tur?
- Au fost mai multe, insa daca trebuie sa privim din punctul de vedere al mizei, cel cu Universitatea Craiova. Am fost timorati si ne-am speriat de faima Craiovei, dar si asa cred ca ne-am descurcat rezonabil.
n Care a fost secretul acestui parcurs al CSM-ului?
- In primul rand unitatea lotului, apoi faptul ca cei din conducerea administrativa au fost alaturi de noi. Pe aceasta cale doresc sa le multumesc primarului Mircea Gutau, viceprimarului Nicolae Dicu, precum si domnului Alin Trandafir pentru ca au creat aceasta stabilitate la nivel administrativ pentru echipa.
n Cu actualul lot, poate CSM-ul sa termine campionatul pe locul II?
- In opinia mea, mai trebuie adusi cativa jucatori cu experienta, insa numele acestora le veti afla la momentul respectiv.
n Corfar, Ursu sunt printre aceste nume?
- Vom vedea mai tarziu.
n Ce parere aveti despre numirea lui Gheorghe Constantin la conducerea CCA?
- Dupa cum il cunosc eu pe Gheorghe Constantin, numirea lui la CCA, poate garanta faptul ca Valcea va fi arbitrata corect in toate meciurile care vor urma. Atat si nimic mai mult.
n Ce le transmiteti iubitorilor fotbalului din judet?
- Sa ramana aceeasi sustinatori ai echipei si sa fie siguri ca CSM-ul va juca si pentru ei in returul Diviziei B.
n Care este obiectivul echipei?
- Acelasi ca la debutul campionatului. Cu cat mai sus cu atat mai bine pentru fotbalul valcean.
n Va multumesc.
(Viata Valcii)

Neamtu
28th November 2005, 07:29
Nici nu începuse bine meciul dintre Rapid II Bucureşti şi CS Municipal, disputat în cadrul ultimei etape a turului din Divizia B de fotbal, că vâlcenii au şi deschis scorul. Astfel, în minutul 2 al disputei, Bolcu a scăpat bine pe partea stângă, a centrat ideal pentru Ovidiu Ciortan, care a înscris cu un şut plasat, de la 12 metri. Conform aşteptărilor noastre şi exact cum a plănuit antrenorul Adrian Furnică, în următoarele minute vâlcenii au fost preocupaţi mai mult de a apăra fragilul avantaj de pe tabela de marcaj decât de-a mai ataca. Al doilea gol al vâlcenilor, marcat de Murineanu în minutul 26, cu un frumos şut de la 20 metri, a venit pe fondul unui oarecare control al jocului din partea formaţiei noastre. Până la pauză, gazdele au încercat în van să reducă din handicap, intervenţiile bune ale portarului Pampea sau precizia fundaşilor centrali Cumpănaşu, Raicu şi Balaci făcând ca scorul să rămână 2 – 0 pentru CSM.
În partea a doua a partidei, vâlcenii n-au profitat de pasul în faţă făcut de gruparea giuleşteană, Bolcu, Ciortan sau Savu trecând, pe rând, pe lângă majorarea diferenţei. Până la urmă, juniorul Bolcu – excelent în această partid㠖 a marcat pentru 3 – 0, stabilind şi învingătoarea finală. Golul lui Bolcu a fost precedat de-o serie de şuturi periculoase ale vâlcenilor, Stanca şi Murineanu putând marca. Cu şapte minute înainte de final, gazdele au redus din diferenţă prin Pena, care a stabilit, de altfel, rezultatul final al jocului.
Victoria obţinută de echipa antrenată de Adrian Furnică şi Cristi Lazăr la Bucureşti a fost una destul de concurentă, diferenţa trebuind să fie mult mai mare dacă vâlcenii ar fi materializat mai multe dintre oportunităţile de-a marca. CSM termină pe-un binemeritat loc 2 prima parte a campionatului Diviziei B şi are timp, o iarnă întreagă, să-şi facă planuri – chiar de promovare! – pentru retur.

Rapid II Bucureşti – CS Municipal 1 – 3 (0 - 2)
Au marcat: Pena (min. 83) – Ov. Ciortan (min. 2), Murineanu (min. 26), Bolcu (min. 76).
CS Municipal: Pampea – Stanca, Balaci, Raicu, Cumpănaşu (Stănescu, min. 79), Cercel (Cârstea, min. 90) – Savu, Lepădatu, Murineanu (Roşca, min. 70) – Bolcu, Ciortan.
Rapid II: Sardescu – Călin, Neagu, Dumitrescu, I. Dumitru – Negru (Pandele, min. 68), Lipa (Moraru, min. 45), N. Dumitru, Negruţ – Pena, Ene (Chiriac, min. 45).
Arbitri: V. Bratu, A. Lungu, P. Gheba.
(Curierul de Valcea)

goaaddict2003
8th December 2005, 13:04
Îl vor pe Săndoi


În ciuda parcursului foarte bun reuşit de formaţia din Rîmnicu Vîlcea în acest tur de campionat, locul 2 în Seria B2, la numai două puncte de liderul U Craiova, conducătorii lui CSM au de gînd să instaleze un alt "principal" pentru sezonul de primăvară. "Adrian Furnică a făcut treabă bună, dar are limitele sale. Pentru a ne bate cu adevărat la promovare, ne trebuie un antrenor cu anvergură", a dezvăluit unul dintre oficialii grupării din Zăvoi.

Numele cel mai des vehiculat de şefii Vîlcei este cel al lui Emil Săndoi. Liber de contract după divorţul de Pandurii, acesta a mărturisit că va analiza în pauza de iarnă toate ofertele pe care le are, urmînd a-i da curs celei mai convenabile. "M-ar mira ca CSM-ul să-l schimbe pe domnul Furnică, un tehnician care a obţinut rezultate peste aşteptări, însă viaţa noastră, a antrenorilor, e tare zbuciumată. Şi eu am promovat cu Pandurii în «A», eram erou la Tîrgu Jiu, după care am fost nevoit să plec", a declarat Săndoi.

Cantonament la Hîrman
Fotbaliştii de la CSM Rîmnicu Vîlcea vor intra în vacanţă de vineri pînă pe 10 ianuarie 2006. Atacantul Florin Costea, încă nerefăcut după operaţia suferită la mîna stîngă, va avea un program special, făcut de doctorul Oane Dinescu. Altfel, s-a stabilit ca vîlcenii să meargă în cantonamentul de iarnă centralizat în localitatea Hîrman.Gazeta Sporturilor.


Parerea mea ca s-ar comite cea mai mare prostie prin indepartarea domnului Furnica de la echipa.Pai la ce a facut dumnealui pentru echipa,ar trebui sa-i ridicam statuie,nu sa-l tratam cu asa dispret.Oricum sper din tot sufletul ca aceasta stire sa nu fie adevarata.

dragosh_vl
8th December 2005, 20:28
Si eu sunt deacord cu tine dar poate ii ridikam statuie numa dak promoveaza in A

CoolRain
19th December 2005, 14:37
Imi cer scuze ca stirile sunt mai vechi, dar daca tot nu le-a adus nimeni... what the heck?!

Costea a semnat cu Universitatea
Andi Niculescu

Dupa ce au ratat transferurile lui Ursu (plecat la FC Caracal), Stan (Otelul Galati) si Corfar (CS Otopeni), oficialii de la CS Municipal au decis sa nu mai faca publice nume jucatorilor pe care vor sa ii aduca in Zavoi in pauza competitionala. “Suntem un club destul de sarac, nu avem un buget foarte mare. Jucatori de adus ar fi dar se cer sume de bani imense pe ei. Daca ar fi sa facem o comparatie intre ce am cheltuit si ce rezultate am avut, probabil am fi de departe pe primul loc al clasamentului in Divizia B la fotbal”, spune presedintele gruparii din Zavoi, Alin Trandafir. Presedintele Consiliului Director, Bebe Dicu, il completeaza: “Suntem in tratative cu ceva jucatori dar nu le putem dezvalui numele pentru ca de ei se intereseaza si alte cluburi. Ati vazut ce am patit cu Corfar, nu vrem sa se mai intâmple asa.” Cât il priveste pe tehnicianul Adrian Furnica, intentiile lui sunt clare: “Avem nevoie de atacanti, in primul rând de atacanti!” 17

CS Municipal si Universitatea Craiova s-au inteles pentru transferul lui Florin Costea in Banie. Vârful de atac vâlcean va evolua la Stiinta cinci sezoane, gruparea din Zavoi urmând sa primeasca in jur de 65.000 de euro. Va reamintim ca la Craiova a ajuns si fratele mai mic al lui “Cioara“, care, deocamdata, joaca la juniori. Altfel, Costea a declarat in repetate rânduri ca singura formatie pentru care vrea sa joace in perioada imediat urmatoare este Universitatea.

Tehnicianul principal al CSM-ului, Adrian Furnica, a crezut pâna in ultimul moment ca atacantul Florin Costea va ramâne la echipa, in ciuda ofertei pe care a avut-o de la Universitatea Craiova. Furnica spune ca este dezamagit de faptul ca “Cioara” l-a mintit, dar ii ureaza mult succes la noua sa formatie. Domnule Furnica, Florin Costea pleaca. Ati spus ca nu va fi asa... Recunosc ca asa am zis si ca asa am crezut. Mie mi-a spus pâna in ultimul moment ca nu pleaca, ca nu a semnat, ca vrea sa mearga in continuare cu CS Municipal. Eu l-am crezut. Imi pare rau ca m-a mintit, având in vedere ce am facut eu pentru el. Cine era Costea acum câteva luni? Nu ma deranjeaza atat de mult ca pleaca, pâna la urma este viitorul lui in joc. Ma repet, ma deranjeaza modul in care a procedat. Putea sa fie corect cu noi. Acest punct de vedere l-a avut si primarul Mircia Gutau, la banchetul de final al returului. Credeti ca ii va fi bine dupa aceasta plecare? Nu sunt ghicitor, sa pot raspunde cu exactitate la aceasta intrebare. Ramân la parerea ca eventualul sau transfer este prematur. Cred ca trebuia sa mai ramâna la CS Municipal macar pâna in vara. Una era sa termine sezonul cu noi, cu colegii lui. Ma repet, insa, poate ii va fi bine, cine stie. Eu ii doresc acest lucru, pentru ca este un fotbalist talentat. In momentul acesta eu sunt, insa, acasa, la Brasov si nu stiu care este situatia exacta cu transferul lui. Poate, totusi, va ramâne la Râmnicu Vâlcea. Ce fotbalisti aduceti la CSM? Nu stiu, eu am propus o lista, acum este treaba conducerii clubului. Nu va pot da nume de pe aceasta lista, pentru a nu atrage atentia altor cluburi. Va pot spune, insa, ca pe acea lista erau Stan si Corfar, dar ambii au fost transferati de alte echipe. Am mai auzit ca se vorbeste despre Paraschiv, de la Petrolul, dar este foarte greu un astfel de transfer.



S-a stabilit programul
• Andi Niculescu
Fotbalistii de la CS Municipal se vor intâlni joi la stadionul din Zavoi pentru ultima data in acest an. Elevii lui Adrian Furnica asteapta sa primeasca sumele de bani restante din turul campionatului, precum si o parte din ratele de contract. Reunirea lotului va avea loc pe data de 10 ianuarie, atunci tehnicienii vor vedea pe cine pot conta pentru returul campionatului. Timp de 6 zile, oltenii vor sta cantonati la baza din Zavoi, urmând ca cei cu pobleme medicale sa faca deplasarea la Caciulata, pentru tratament. Pe 17 ianuarie, delegatia CSM-ului va pleca in cantonament centralizat, la Rânca, urmând ca Furnica sa deplaseze numai fotbalistii pe care ii va opri in lot. Dupa terminarea perioadei montane, CS Municipal are programate o serie de partide amicale. „Sper sa prindem câte o dubla cu echipele din apropiere, ma refer la Dacia Mioveni, FC Arges Dacia Pitesti, Gaz Metan Medias, Pandurii Târgu Jiu si FC Sibiu. Trebuie sa avem cât mai multe meciuri in picioare, pentru ca ne asteapta un retur de campionat foarte dificil”, spune tehnicianul principal Adrian Furnica.

Toate articolele sunt din Gazeta de Valcea, 16.12.2005

CoolRain
6th January 2006, 15:26
Mai pleaca jucatori din lotul lui Furnica?

Evolutia excelenta din turul campionatului a facut ca o mare parte din fotbalistii de la CS Municipal sa primeasca oferte pentru a pleca la alte echipe, din Divizia A sau B. Potrivit lui Gheorghe Constantin, fundasul la marcaj Marian Balaci, a primit oferte clare de a pleca in primul esalon. Potrivit informatiilor pe care le avem, el este dorit de Pandurii Tg. Jiu, Jiul Petrosani si FC Vaslui, intr-o situatie asemanatoare gasindu-se un alt jucator din linia defensiva, Ionut Cercel. Presedintele CS Municipal, Alin Trandafir, spune ca nici macar un fotbalist nu va mai pleca din Zavoi: “Nu avem oferte certe pentru Cercel sau Balaci. Asa, fiecare poate sa spuna ca pleaca, nu il doare gura. Nu va mai pleca nimeni”. Si antrenorul principal, Adrian Furnica, isi doreste sa poata conta pe jucatorii cu care a inceput campionatul si chiar sa ii fie imbunatatit lotul de jucatori: “Este normal sa imi doresc si alti fotbalisti, de valoare. Suntem descoperiti pe câteva posturi, mai ales pe cel de atacant, dupa plecarea lui Costea, la Universitatea Craiova. Cât il priveste pe portarul Florin Pampea, acesta spune ca nu va pleca de la CSM, cel putin pâna in vara“. “Am inceput o munca la Râmnicu Vâlcea, ma simt foarte bine la CS Municipal si voi continua. Nu se pune problema sa plec, cel putin pâna in vara, la finalul acestui campionat“, a spus portarul vâlcenilor.

„Pampone“ mai spune ca parcursul echipei din Zavoi nu a fost o intâmplare si rezultatele bune vor aparea si in partea a doua a campionatului: “ Suntem o adevarata familie, iti spun sincer. Niciodata nu ne-am certat la vestiar, nici macar dupa ce am pierdut meciurile. Am mers inainte si dupa insuccese si ne-am vazut de treaba noastra. Si inca ceva foarte important, nu ne-am banuit unii pe altii pentru jocuri contra. De altfel, nu a fost cazul pentru asa ceva, noi am jucat toate partidele numai si numai pe teren. Multa lume spune ca ne vom taia in partea a doua a campionatului. Eu zic ca nu va fi asa, in nici un caz. Nu spun ca vom avea numai victorii sau ca vom termina pe primul loc al clasamentului dar important este sa ramânem uniti si sa ne indeplinim obiectivul propus.” - Gazeta de Valcea, 05.01.2006

Neamtu
24th January 2006, 14:35
Pentru cine n-a intrat pe link-ul lui dragosh:)

Alin Trandafir - presedintele formatieii CSM Râmnicu Vâlcea
Chiar daca obiectivul oficial al formatiei CS Municipal ramâne evitarea retrogradarii, gruparea din Zavoi (locul II in Seria B) se pregateste pentru promovarea in Divizia A.

Conducatorii formatiei vâlcene le-au facut elevilor lui Adrian Furnica un program de pregatire “occidental.”

Pâna vineri, oltenii se pregatesc la Baile-Govora, acolo unde cei doi tehnicieni pun accentul pe pregatirea fizica: “este cea mai dificila etapa din pauza competitionala de iarna. Am scos untul din ei dar nu avem ce face, trebuie sa acumuleze. In orice caz, este cel mai disciplinat lot de care am avut parte pâna acum. Nici un fotbalist nu a comentat, chiar daca toti s-au antrenat pâna la epuizare”, spune tehnicianul Adrian Furnica.

• Patru achizitii, o pierdere

CS Municipal a reusit pâna acum sa achizitioneze patru noi fotbalisti: George Pena (atacant, de la Rapid II Bucuresti), Vasile Dichel (atacant de la IS Câmpia Turzii), Catalin Lazar (mijlocas de la Pandurii Târgu Jiu) si Ionut Leca (mijlocas, liber de contract, fost la International Pitesti).

La capitolul “pierderi” este doar vârful de atac Florin Costea, cedat Universitatii Craiova. “Sunt multumit de campania de achizitii, chiar daca marturisesc ca mai aveam nevoie de un atacant, poate si de un mijlocas. Imi place cum se misca Pena, este un atacant de valoare si cred ca ne va ajuta mult. Si Lazar stie fotbal, se vede. Nu pot sa ma pronunt asupra lui Dichel, nu l-am mai vazut cum joaca de trei ani. A venit fara pregatire la CSM, dar il voi integra rapid in programul nostru. Deocamdata se antreneaza singur”, a completat Furnica.

• Amical cu Steaua

Formatia din Zavoi si-a finalizat si programul meciurilor amicale, pâna la finalul turului de campionat.

Cea mai interesanta disputa va avea loc pe data de 8 februarie, pe stadionul din Zavoi, contra Stelei Bucuresti. “Florin Verigeanu (directorul sportiv n.r.) si-a luat munca-n serios si a aranjat acest amical cu Valeriu Argaseala.

Este un lucru mare, tribunele vor fi pline iar noi vom incerca sa nu ne facem de rusine si sa le punem probleme stelistilor” ne-a declarat presedintele de la CSM, Alin Trandafir.

• Turneu in Grecia

Vâlcenii vor participa si la un turneu international, in Grecia, in perioada 11-22 februarie. “Vom merge la Salonic, acolo unde vom juca un meci la doua zile, contra unor echipe din Diviziile B si C din Grecia. Cred ca este foarte util, pentru ca vom avea parte de terenuri bune”, spune Furnica.

• In hotel cu "dusmanul"

Oltenii sunt cazati la Hotelul Oltenia din Govora Bai, alaturi de o alta divizionara B, FC Caracal. Interesant este ca cei doi antrenori, Adrian Furnica, respectiv Nae Ungureanu, au avut un duel destul de dur in presa centrala, spre finalul turului de campionat, ambii acuzându-se de jocuri necurate. “Ne-am impacat, am vorbit de câteva ori. Am fost de acord ca am intrat in gura presei si nu e bine. Am stabilit sa nu ne mai atacam si sa ne vedem fiecare de echipa lui”, spune Furnica.

• Il vor pe Melcea?

Potrivit unor zvonuri, oficialii de la CS Municipal si-ar dori ca vârful de atac al Oltchimului, Iosif Melcea, sa fie rechemat la echipa-mama, inca din returul campionatului. Sansele sunt, insa, minime, având in vedere ca FC Oltchim se afla in lupta pentru promovare in Divizia B, iar “Piticul” este una din piesele de baza.
Melcea va redeveni fotbalist al gruparii din Zavoi din vara anului viitor.

Sursa: Gazeta de Valcea

dragosh_vl
25th January 2006, 12:22
da stirea din gdsvl.ro bv

Neamtu
3rd February 2006, 13:12
• Amicalul cu Steaua a fost amânat

La cerea echipei bucurestene Steaua, amicalul care era programat in Zavoi, pe data de 8 februarie, a fost amânat pâna pe 26 februarie. “Pentru noi este mai bine. Poate pâna atunci vom avea un gazon mai bun si partida se va desfasura in mai bune conditii”, spune directorul tehnic al municipalilor, Florin Verigeanu. Urmatorul meci pentru CSM va fi mâine, la Târgoviste, revansa partidei cu FCM. In disputa de la Râmnicu Vâlcea, elevii lui Adrian Furnica si Cristian Lazar s-au impus cu scorul de 3-0, dupa golurile marcate de Pena (2) si Alin Savu.

• Egal cu Pandurii

Miercuri, CS Municipal a jucat o noua partida amicala, cea mai “tare” din aceasta pauza competitionala, in deplasare, pe terenul divizionarei A, Pandurii Tg. Jiu. Elevii lui Adrian Furnica au avut o prestatie buna si au condus la pauza cu scorul de 1-0, dupa reusita lui Georgescu. Gazdele au egalat in mitanul secund, 1-1 fiind rezultatul final al amicalului. “Sunt multumit de modul in care baietii s-au achitat de sarcini. Nu am urmarit neaparat rezultatul, ci cristalizarea unor formule de joc, urmarirea fotbalistilor noi", a spus Georgescu.

• In Grecia cu autocarul Oltchimului

Delegatia vâlceana care va pleca in cantonamentul din Grecia, de la Salonic, va pleca cu autocarul echipei de handbal feminin, Oltchim Râmniocu Vâlcea. “Le multumesc oamenilor de la CS Oltchim, care ne-au inteles si ne-au ajutat. Era greu sa facem o deplasare asa de lunga cu microbuzul nostru”, spune Florin Verigeanu. Altfel, „Veriga“ ne-a informat ca municipalii vor beneficia de cele mai bune conditii la Salonic.

Neamtu
11th February 2006, 20:30
• CSM a remizat cu Altay

CS Municipal a jucat ultimul amical inainte de plecarea spre Grecia, in compania unei alte divizionare B, Altay Constanta. Gruparea râmniceana a remizat, 0-0, cu gruparea de pe Litoral, pe un teren greu, plin de zapada (stadionul Armata din Vladesti). Astazi, municipalii pleaca la Salonic, acolo unde vor sustine patru partide amicale si unde vor fi supervizati de viceprimarul Râmnicului, Bebe Dicu.

• Dicher a plecat

CS Municipal nu mai poate conta pentru urmatoarea faza a pregatirilor si pentru returul campionatului pe atacantul Dicher. “Cei de la IS Câmpia Turzii s-au sucit, nu-i mai dau drumul. Asta este, nu avem ce face, desi era un jucator care ne putea ajuta”, spune Adrian Furnica.

Sursa: Gazeta de Valcea

Neamtu
1st March 2006, 09:51
Divizionara „C“ Oltul Slatina a intâlnit, ieri, intr-o partida de pregatire desfasurata la Osica, formatia de esalon secund CSM Râmnicu Vâlcea. Vremea mai putin favorabila disputarii unei meci de fotbal si terenul acoperit cu un strat consistent de zapada au creat numeroase probleme fotbalistilor celor doua echipe, care, in aceste conditii, au avut posibilitati limitate de a se exprima. Inceputul intâlnirii a fost unul favorabil jucatorilor pregatiti de antrenorul Gheorghe Ciurea, in minutul 23 gazdele deschizând scorul gratie reusitei semnate de Aria, 1 - 0 fiind, de altfel, rezultatul consemnat la finalul primei reprize. In dorinta de a vedea la lucru cât mai multi componenti ai loturilor pe care le pregatesc, in partea secunda a intâlnirii, „principalii“ celor doua combatante au efectuat numeroase modificari, de acest lucru profitând formatia oaspete care, in minutul 65, a restabilit egalitatea prin golul inscris de noul intrat Rosca, pentru ca un sfert de ora mai târziu Ciortan sa aduca victoria elevilor lui Adrian Furnica. Partida pe care CSM a sustinut-o ieri nu i-a dat posibilitatea tehnicianului gruparii vâlcene de a-si forma o imagine relevanta asupra nivelului de pregatire la care se afla jucatorii echipei pe care o pregateste cu putin timp inaintea reluarii intrecerilor editiei de campionat 2005 - 2006: „Jocul s-a desfasurat pe un teren acoperit cu un strat de zapada de 10 centimetri, a fost mai mult o lupta fizica, si de aceea nu putem trage prea multe concluzii. Returul este aproape, vom incerca sa tratam fiecare partida cu cât mai multa seriozitate, avem ca obiectiv mentinerea in divizia B, dar daca vom reusi sa promovam va fi cu atât mai bine.“ Oltul Slatina: Tataru, Totoroata, Cioponea, Gorgonaru, Didu, Ciugulea, Marin, F. Calotescu, Precup, Aria, Burcea. Au mai jucat: Leca, Ivan, M. Calotescu, Tufan, Duminiceanu, Mantea, Rizea. CSM Râmnicu Vâlcea: Pampea, Stanca, Raicu, Balaci, Cumpanasu, Cercel, Bolcu, Savu, Lepadatu, Murineanu, Ciortan, Pena. Au mai jucat: Rusandu, Mihalache, Dumitru, Bier, Rosca, Lazar, Câmpeanu. (Gazeta de Valcea)

Neamtu
1st March 2006, 09:58
Inca de la terminarea turului de campionat au fost zvonuri care dadeau ca si sigura victoria Astrei contra CSM-ului, din prima runda a returului. Aceste “voci” se bazau pe o eventuala reciprocitate dintre cele doua formatii, având in vedere ca vâlcenii s-au impus in tur cu scorul de 2-0. Oficialii olteni dezmint cu tarie o astfel de varianta si spun ca meciul se va juca numai si numai pe teren. “S-a mai spus si despre alte partide ca nu le vom juca corect si zvonurile le-am infirmat pe teren. Am invins la Ploiesti, pe Petrolul, am terminat la egalitate cu Universitatea. Am jucat numai si numai pe teren si asa vom face si in returul campionatului”, spune Adrian Furnica.
Partida dintre Astra si CS Municipal va fi arbitrata de o brigada care-l va avea la centru pe Dan Lucian din Aiud si la cele doua linii pe Horia Bochis (Dej) si Iulian Radu (Bucuresti). (Gazeta de Valcea)

Neamtu
6th March 2006, 09:31
Adrian Furnica
Antrenorul brasovean Adrian Furnica, impreuna cu Cristi Lazar, a reusit sa faca un lucru pe care putin il vedeau ralizabil. Furnica a reusit sa faca din CSM o echipa puternica cu care a si promovat din esalonul trei in Divizia B. Ajunsa in B, echipa vâlceana si-a propus ca obiectiv terminarea in primele noua clasate. Adica mentinerea in acest esalon. Brasoveanul a reusi mai mult. A terminat turul de campionat pe pozitia secunda si are sanse la promovare.

Domnule Furnica, care este starea echipei inainte de retur?

Echipa se simte foarte bine. Starea de spirit in rândul jucatorilor este una foarte buna. Ce asi putea sa spun? Sunt pregatiti de startul campionatului.

Cum au fost cele doua cantonamente?

La Govora am avut conditii bune. De aceea am si ales aceasta statiune. Aici am pus accentul pe pregatirea fizica. A urmat deplasarea din Grecia. Aici am inceput adevaratele antrenamente. Conditiile pe care le-am gasit in Grecia au fost foarte bune. Au niste gazoane sintetice extraordinare, apropiate de iarba naturala. In Grecia echipa s-a miscat destul bine. In amicalele jucate acolo, am experimentat câteva formule de joc. Acest lucru a facut sa ma apropii de formula de joc. Bineinteles ca intre cele doua cantonamente am disputat si câteva partide amicale in tara. Am jucat in conditii grele, indiferent ca a fost la Vâlcea sau in deplasare. Conditiile meteo din aceasta perioada pun probleme tuturor echipelor.

Ce parere aveti de investitiile facute la stadion?

Ma bucur ca se investeste in stadion. Asta e o dovada de seriozitate in primul rând si de respect pentru jucatori. Daca oferi jucatorilor conditii, poti avea si rezultate.

Eu am jucat in Divizia A si conditii ca la Vâlcea nu au multe echipe. Aici sunt conditii foarte bune.

In prima etapa vom juca la Ploiesti, cu Astra.

Da. Va fi un joc dificil, dar noi ne ducem la ei sa invingem. Sper ca baietii sa isi continue drumul bun pe care l-au avut in tur. Astra nu este o echipa foarte puternica, dar va trebui sa fim atenti. Vom juca la lumina reflectoarelor, lucru ce ar putea crea o mica problema din cauza ca noi nu stim cât de puternice sunt aceste reflectoare.

Regretati ca nu ati mai jucat impotriva Stelei?

Putin. Sa joci un amical impotriva campioanei este o onoare pentru orice echipa din esalonul doi. Si poate chiar din primul. Dar asta este, mergem mai departe. Oricum am inteles ca intelegerea ramâne in picioare.

Cu noile achizitii, CSM-ul este mai puternic decât in tur?

Da. Pot spune ca echipa este putin mai puternica decât a fost in tur. Am reusit sase transferuri importante, menite sa ne aduca acolo unde doream.

Daca am fi in divizia A, pe ce loc ne-am afla in clasament?

Nu suntem in A, asa ca nu vreau sa-mi dau cu parerea. Dar cred ca nu am fi la retrogradare.
(Gazeta de valcea)

Neamtu
8th March 2006, 15:40
Odata cu accederea in esalonul doi fotbalistic, si cheltuielile gruparii CS Municipal au crescut. In divizia B, cheltuielile sunt mult mai mari. Iar victoriile obtinute de CSM in tur au cam dat peste cap calculele primariei. Acest lucru a dus la asocieri din partea Primariei cu diferiti oameni de afaceri apropiati de fotbal. Ca actionar majoritar, Primaria Râmnicului trebuie sa sustina 51 la suta din bugetul echipei. Restul de bani vin din partea celorlalti actionari.
Daca ceilalti actionari si-au respectat contractele, singura problema vine din partea Minierei Berbesti. Reprezentata prin Marin Condescu, Expluatarea Miniera nu si-a indeplinit obligatia de a vira cele doua miliarde, iar conducerea Consiliului de Administratie a CSM va trebui sa ia o hotarâre in aceasta privinta.

• Cum vrea Dicu sa mai reduca din cheltuieli
Incepând din luna aprilie si pâna la Zilele Imnului, stadionul „Municipal” din Zavoi va suferi multe modificari. Complexul sportiv din Zavoi are doua terenuri de fotbal. Pe primul teren isi desfasoara activitatea echipa din Divizia B. Acesta este, momentan, in stare buna. In schimb, terenul secund, cel care este destinat juniorilor si antrenamentelor, este o groapa plina de pamânt. Dar acest lucru se va schimba. “Pe terenul doi va fi pus un gazon artificial de ultima generatie. Acesta va fi folosit pentru jocurile juniorilor. Si acestora trebuie sa le oferim conditii mai bune de pregatire. Plus ca pe terenul cu iarba sintetica se vor organiza antrenamentele echipei de seniori pe timpul iernii”, declarat vicele Nicolae Dicu. Terenul doi va fi dat in functiune in maxim trei luni. Asta daca timpul va permite reinceperea lucrarilor de amenajare. Terenul principal ar putea intra in reparatii de anul viitor.

• 12000 de scaune pâna pe 29 iulie
O alta investitie care necesita bani multi, dar care este absolut necesara pentru imbunatatirea conditiilor din Zavoi, este si dotarea tribunelor cu scaune din plastic.
Acestea sunt deja alese si urmeaza sa vina pentru a fi montate. Numarul scaunelor se ridica la 12.000, iar lucrarea va incepe in luna aprilie. Pentru a mai scuti o parte din aceste cheltuieli, vicele Nicolae Dicu are si solutia. “Odata cu terminarea lucrarilor de amenajare ale tribunelor, vom trece la amenajarea spatiilor de sub acestea. Aceste spatii vor fi inchiriate pentru diferiti comercianti. Banii pe care ii vom obtine din chiriile acestora vor fi destinati direct echipei. In acest moment avem inchiriat un spatiu catre politia rutiera. In respectiva camera se sustine examenul pentru permis. Speram ca pâna la jumatatea anului aici sa se mute toate birourile legate de permise. Acest lucru ne-ar aduce o suma mare la bugetul echipei”, declara presedintele Consiliului de Administratie, Nicolae Dicu. Din chirie si banere publicitare, Nicolae Dicu spera sa aduca anual in bugetul echipei aproximativ 100.000 de dolari.
(Gazeta de Valcea)

Neamtu
13th March 2006, 07:17
• CS Municipal a debutat cu dreptul in returul Diviziei B • Municipalii se puteau impune in final • Alin Savu a ratat ocazia meciului in minutul 88 • Formatia din Zavoi ramâne pe locul 2 in clasament CS Municipal a jucat vineri in prima runda a returului de campionat, la Ploiesti, contra fostei divizionare A, Astra si avea mare nevoie de punct sau puncte pentru a ramâne pe pozitia a doua a clasamentului, in plasa Universitatii Craiova. Tehnicianul principal al vâlcenilor, Adrian Furnica, nu a schimbat mult din partitura din ultimul meci oficial al turului si a gândit unsprezecele de start in ideea de a nu pierde partida. Singura schimbare a fost intre buturile CSM-ului, acolo unde a debutat Rusandru, cel care l-a inlocuit pe Pampea, inca accidentat. Gruparea din Zavoi a folosit un vârf impins, Ciortan, care a fost sprijinit de juniorul Bolcu, cel care a avut, insa, si sarcini precise la mijlocul terenului. Cum si omologul lui Furnica de la Astra, Petre Gigiu, a folosit un sistem precaut, ocaziile aproape ca au lipsit de la cele doua porti in primul mitan. Mai animate au fost ultimele 45 de minute, cu faze frumoase in ambele careuri. Cea mai mare ocazie de gol au avut-o oltenii dar Alin Savu a ratat singur cu portarul Zdrânca, in minutul 88 al intâlnirii. Finalmente a fost scor alb, 0-0, care duce pe Astra la minus noua in clasamentul adevarului, aproape de retrogradare iar pe CSM la plus 8, la patru puncte distanta de lidera Universitatea Craiova. |n runda viitoare a campionatului, vâlcenii joaca pe teren propriu cu o formatie in mare foame de puncte, Inter Gaz Bucuresti si sunt favoriti la cucerirea celor trei puncte puse in joc. • Furnica e multumit: „Am obtinut un punct meritat“ Tehnicianul CSM-ului, Adrian Furnica, este multumit de rezultatul obtinut de formatia sa la Ploiesti: „Au fost momente de emotii inerente debutului de retur. S-a jucat pe un teren moale si cred ca elevii mei au fost dezavantajati, un pic, si de nocturna, nefiind obisnuiti cu ea. Una peste alta, sunt multumit de evolutia lor si punctul obtinut este meritat. Cred ca rezultatul de 0-0 este unul echitabil. Trebuie sa ne pregatim foarte bine pentru a invinge in meciul de sâmbata, cu Inter gaz Bucuresti. Nu va fi o partida usoara, asa cum se asteapta multa lume, oaspetii sunt la retrogradare si au mare nevoie de puncte.” Tehnicianul oltenilor a fost prezent si la derbiul dintre Petrolul si Unirea si a tras urmatoarele concluzii: “Unirea este o echipa valoroasa, puternica, asa cum stiam din turul campionatului. Petrolul nu m-a surprins cu nimic. Ploiestenilor le lipseste foarte mult Paraschiv, la mijlocul terenului.” • Rezultate normale Etapa de debut a retului a adus rezultate normale. |n derbiul dintre Petrolul si Unirea Urziceni s-a consemnat egalitatea, 1-1, rezultat care ii avantajeaza pe oaspeti, in lupta pentru promovarea in primul esalon. Universitatea nu a avut prea mari probleme cu Rapid II, 4-0, in timp ce Progresul Caracal s-a impus pe terenul câinilor rosii, 2-1.
(Gazeta de Valcea)

dragosh_vl
30th March 2006, 09:18
• Adi STROESCU

Adrian Furnica
Dupa doua rezultate de egalitate, CSM Râmnicu Vâlcea intra in doua saptamâni de foc. Egalul suferit pe teren propriu a adus nemultumire din toate partile. Adi Furnica crede ca principalul vinovat al inceputului de retur “stângaci” este factorul psihologic. Alin Savu se simte vinovat de egalul facut in fata Intergazului

Domnule Furnaca, Alin Savu isi asuma vina pentru faptul ca a ratat pe finalul partidei cu Intergaz un penalty?
Da. Dar cine sa-si asume responsabilitatea? Eu? Se simte vinovat de ratarea penaltyului. Am vorbit cu el dupa partida si mi-a spus ca Tufis stia coltul pe care va trage. Inainte sa execute lovitura de pedeapsa ar fi vazut un jucator advers ca s-a indreptat spre Tufis si i-ar fi spus ceva. Atunci Savu a schimbat coltul si asa a ratat. Oricum, Tufis plecase inainte ca Savu sa execute. I-am spus ca a gresit când a schimbat coltul, ca trebuia sa traga lânga bara plasat si gata. A recunoscut ca a gresit si isi asuma intreaga vina.
Dar ceilalti jucatori ce spun, cum se simt?
Nu mai spun nimic. Ce sa mai zica. Sunt constienti ca au avut un joc slab si sper sa isi revina. Am incercat sa-i motivez pentru partidele viitoare.
Au fost si amendati de catre conducere. Sper ca pâna la jocul de sâmbata, cu Minerul Motru, sa-si revina.
Urmeaza doua partide grele, in deplasare la Motru si acasa cu Petrolul. Cum vedeti aceste doua jocuri?
De fapt nu sunt doua partide. Sunt patru etape de foc. Cele doua care le-ati amintit, plus etapa de miercurea viitoare afara, cu Otopeniul si apoi acasa, cu Dacia Mioveni. Sunt patru partide grele, din care eu vreau sa ies cu bine. Sper sa ma ajute si baietii. Am incredere in ei. Sâmbata asta la Motru sper sa facem un joc bun. O victorie ii poate aduce cu picioarele pe pamânt, iar cu Petrolul sper sa obtinem victoria pentru a bucura si publicul.
Care credeti ca este motivul celor doua rezultate de egalitate?
La inceput am crezut ca este de natura fizica. Asa ca luni am dat câteva probe fizice cu ei, pe care le-au trecut cu bine. Asa ca incep sa cred ca totul este de natura psihica. Pe umerii lor apasa o greutate mare, in special din partea publicului. Daca la inceput lumea se ruga de noi sa nu retrogradam, acum toti cred ca vom promova. Nu renuntam la lupta, dar trebuie sa fim intelesi ca returul campionatului nu seamana cu turul. Daca in tur adversarii nu prea ne-au luat in serios, acum stiu cu cine au de a face si se mobilizeaza mai bine.
Unde vedeti CSM- ul la finalul campionatului?
Nu ma pronunt. Mai sunt inca multe etape de disputat. Avem sanse chiar si la primul loc. Asta daca se trezesc baietii si avem si un gram de noroc. Dar pot spune ca la finalul campionatului eu vad echipa CSM Râmnicu Vâlcea in divizia B.

dragosh_vl
30th March 2006, 09:20
Georgescu şi Câmpeanu, incerţi

Închizătorul Alin Georgescu şi atacantul Adi Câmpeanu sunt incerţi pentru meciul CSM-ului de sâmbătă, de la Motru. Georgescu a suferit o contractură musculară în partida cu Inter Gaz şi are şanse minime să fie refăcut, iar Câmpeanu s-a accidentat la gleznă la antrenamente, însă el poate fi recuperat. Astfel, fotbaliştii vâlceni vor fi penalizaţi pentru semieşecul cu Inter Gaz, conform regulamentului de ordine interioară al clubului. (A. G.)

FOTBAL
Duru, mulţumit de Zăvoi

Viorel Duru, preşedintele Comisiei de Licenţiere din cadrul FRF, a inspectat săptămâna trecută stadionul “Municipal” din Zăvoi, declarându-se mulţumit de condiţiile găsite. Însoţit de viceprimarul Nicolae Dicu, Duru a apreciat investiţiile făcute în ultima perioadă de Primăria Râmnicului la respectiva arenă. “Când veţi avea şi scaune, aveţi stadion de Divizia A, fără probleme”, a concluzionat Viorel Duru. În circa două săptămâni vor începe şi lucrările de montare a 12.500 de scaune din plastic în Zăvoi. Se preconizează ca până în luna mai toate tribunele vor avea scaune de plastic. Până în vară, vor fi încheiate şi lucrările pe terenul de antrenament, care va deveni sintetic. (A. G.)

dragosh_vl
31st March 2006, 10:10
Mutare-şoc a şefului arbitrajului românesc, Gheorghe Constantin. La partida de sâmbătă dintre Minerul Motru şi CSM Rm. Vâlcea a fost delegat un central al cărui nume zburleşte şi acum părul antrenorului Adi Furnică şi al fotbaliştilor din Zăvoi. Gălăţeanul Marius Bocăneală (foto) este cel care a fluierat într-un singur sens meciul CSM - Unirea Urziceni, scor 1 - 2, din toamnă. “Nici eu nu mi-aş dori vreodată să am parte de arbitrajul pe care l-a avut azi Vâlcea”, a recunoscut după acel meci antrenorul echipei din Urziceni, Orac, după ce gălăţeanul nu a acordat două penaltiuri CSM-ului şi l-a eliminat gratuit în prima repriză pe Dumitru. Atunci, Bocăneală a părăsit Zăvoiul sub scuturile jandarmilor, pentru a fi protejat de furia fanilor vâlceni. Interpretarea acelui arbitraj scandalos a fost clară, preşedintele de atunci al CCA, Ion Crăciunescu, răzbunându-se pe Gheorghe Constantin pentru votul de blam din Comisia Centrală a Arbitrilor. Acum însă, Costică - Vâlcea este şeful CCA şi e greu de crezut că Bocăneală îşi va mai permite să facă acelaşi lucru ca în toamnă, mai ales că tendinţa actuală a arbitrilor este de a favoriza CSM-ul. Mai mult, zvonerii spun că Bocăneală va încerca să-şi spele păcatele faţă de CSM şi Gheorghe Constantin. “Nu ne interesează arbitrul, nici nu ştiam cine va fluiera. Băcăneală? Şi ce dacă! Jucătorii noştri nu au de ce să fie speriaţi, ei trebuie să-şi vadă doar de treaba lor, să joace fotbal. Băcăneală a fost atunci un arbitru bun pentru oaspeţi, acum noi jucăm în deplasare”, a glumit preşedintele executiv al CSM Rm. Vâlcea, Alin Trandafir.

dragosh_vl
1st April 2006, 00:38
CS Municipal are nevoie de un rezultat pozitiv la Motru
• Andi NICULESCU

Adrian Furnica
• Partida va fi arbitrata de „sperietoarea“ Bocaneala • Lung vrea razbunare

CS Municipal isi incepe astazi seria partidelor extrem de dificile din acest retur de campionat. Dupa ce au remizat pe teren propriu cu Inter Gaz Bucuresti, fotbalistii antrenati de Adrian Furnica se vor deplasa la Motru, unde vor intâlni pe Minerul din localitate. Ortacii lui Silviu Lung nu au reusit mare lucru in disputele pe care le-au avut “afara”, dar sunt renumiti pentru faptul ca cedeaza foarte greu puncte pe teren propriu.

• Lung vrea razbunare
In meciul din turul campionatului, Minerul Motru a fost la un pas de a pleca din Zavoi cu un punct, pe care il merita dupa aspectul jocului.
Ionut Cercel a inscris, insa, un gol fabulos din lovitura libera directa, chiar in ultimul minut al intâlnirii si municipalii au reusit victoria, cele trei puncte de atunci mentinând formatia vâlceana pe prima treapta a clasamentului. Silviu Lung a avut o atitudine corecta la conferinta de presa care a urmat partidei, in fata ziaristilor vâlceni. In alte declaratii, insa, fosta glorie a Universitatii Craiova a spus ca fotbalistii sai au avut parte de un tratament nesportiv la Râmnicu Vâlcea si ca cei trei arbitri au “tras” cu CS Municipal. Mai mult decât atât, Lung, care voia sa plece de la conducerea tehnica a ortacilor a spus ca mai ramâne pâna in etapa a treia a returului, pentru a-i invinge pe vâlceni.

• Probleme mici de efectiv la CSM
Adrian Furnica nu va putea conta in partida de astazi pe serviciile lui Ionut Cercel, jucator care va fi suspendat pentru o etapa pentru cumul de cartonase galbene.
De asemenea, Câmpeanu si Georgescu au mici probleme medicale dar ei ar putea fi recuperati pâna la ora inceperii partidei. Altfel, in teren ar putea reintra pentru CSM fundasul Marian Balaci, care s-a refacut complet dupa operatia de menisc pe care a suferit-o in pauza competitionala.

• Un atacant, doi sau trei?
Tehnicianului Adrian Furnica i s-a reprosat in primele doua partide ca gândeste jocul mai mult din punct de vedere defensiv.
Brasoveanul a jucat la Ploiesti, cu Astra, cu un singur atacant de meserie, Ciortan dar astazi ar putea risca si lânga Ovidiu ar putea evolua Pena sau Câmpeanu, chiar daca cele doua noi achizitii din
Zavoi au dezamagit cu Inter Gaz.

• Atentie la Bocaneala!
Partida va fi arbitrata la centru de un fluieras al carui nume trezeste amintiri neplacute la Râmnicu Vâlcea - Marius Bocaneala. Galateanul le-a scos vâlcenilor din clasament trei puncte, in partida dintre CSM si Unirea Urziceni, din turul campionatului.
Astazi, Bocaneala va avea sansa sa se spele de pacate, daca va demonstra ca poate arbitra si corect.

• Dacia Mioveni – Unirea Urziceni, meciul etapei
Cea mai echilibrata partida a etapei va avea loc duminica, la Mioveni, intre echipa locala, Dacia si ocupanta pozitiei a treia a clasamentului, Unirea Urziceni. Oaspetii, care in runda trecuta au cedat pe teren propriu trei puncte cu CS Otopeni, au mare nevoie de un succes care sa-i mentina in lupta pentru promovare, in timp ce gazdele vor fi motivate, in plus, de Petrolul Ploiesti.

• Echipe probabile
Minerul Motru: Andreescu - Bertea, Naicu, L. Balan, R. Radoi, Nicoloff, B. Popescu, Nedelea, Soo, E. Patrascu, Buca. Antrenor: Silviu Lung
CS Municipal: Pampea - M. Dumitru, A. Georgescu; Balaci, Raicu, Cumpanasu, - A. Savu, Lepadatu, Nica - Ciortan, Pena (Câmpeanu) Antrenor: Adrian Furnica


Clasament
1. U Craiova 17 13 2 2 24 - 5 39p
2. CSM Rm. Vâlcea 17 9 6 2 26 - 11 33p
3. Unirea Urziceni 17 9 4 4 27 - 12 31p
4. Petrolul Ploiesti 17 9 3 5 26 - 16 30p
5. Dacia Mioveni 17 8 4 5 21 - 14 28p
6. CS Otopeni 17 7 5 5 18 - 13 26p
7. Poiana Câmpina 17 6 6 5 22 - 19 24p
8. FC Caracal 17 7 3 7 18 - 22 24p
9. Minerul Motru 17 5 8 4 15 - 10 23p
10. Dunarea Giurgiu 17 6 3 8 15 - 23 21p
11. Rapid II 17 6 1 10 17 - 35 19p
12. Astra Ploiesti 17 5 3 9 23 - 29 18p
13. Inter Gaz 17 4 6 7 14 - 22 18p
14. Juventus 17 4 4 9 17 - 23 16p
15. Dinamo II 17 4 3 10 17 - 24 15p
16. FC Sibiu 17 2 3 12 6 - 28 9p

Programul etapei:
„U” Craiova - Astra Ploiesti
Inter Gaz Bucuresti - Rapid II Bucuresti
Minerul Motru - CSM Vâlcea (1-2)
Petrolul Ploiesti - FC Sibiu
CS Otopeni - Poiana Câmpina
Dacia Mioveni - Unirea Urziceni
Dinamo II Bucuresti - Dunarea Giurgiu
FC Caracal - Juventus Bucuresti

dragosh_vl
3rd April 2006, 09:13
Pentru proteste repetate,
Silviu Lung a luat cartonas rosu
• Andi NICULESCU
Cel mai nervos om de la Motru, la ora partidei cu CS Municipal, a fost tehnicianul oaspetilor, Silviu Lung. Fostul fotbalist al Universitatii Craiova a protestat la fiecare decizie a arbitrilor, i-a incitat pe spectatori si a vazut cartonasul rosu, in partea a doua a intâlnirii, meritând cu prisosinta eliminarea. Altfel, Silviu Lung a declarase inainte de meci ca va demisiona in cazul in care echipa sa pierde cu CS Municipal. Nu a specificat, insa, care va fi decizia sa in cazul unui rezultat de egalitate. • Astra a facut contestatie Universitatea Craiova a reusit sa se impuna cu 5-2 in fata ploiestenilor de la Astra, dupa ce la pauza craiovenii au condus cu 5-0. Meciul a durat, insa, nu 90 de minute cum era normal ci mai bine de trei ore, pentru ca instalatia de nocturna a Baniei s-a defectat. Oaspetii au facut contestatie si vor ca meciul sa fie adjudecat in favoarea lor cu scorul de 3-0. Vom reveni cu amanunte.

dragosh_vl
3rd April 2006, 09:14
Fotbal, Divizia B
CSM a luat un punct la Motru
• Andi NICULESCU

George Pena a avut trei puncte in vârful ghetei
• Municipalii au egalat prin lovitura de la 11 metri executata de Ciortan • Centralul Bocaneala a arbitrat corect de aceasta data

CS Municipal a inceput cum nu se putea mai rau meciul de la Motru, cu Minerul. Inca din minutul 4 gazdele aveau sa intre in avantaj, dupa greseli in lant ale apararii oltenilor. Nicolof a profitat de ele si a deschis scorul, spre bucuria ortacilor, in frunte cu Marin Condescu, actionar si la CSM si la Minerul, dar cu sufletul numai la Motru. In prima repriza, gazdele aveau sa fie mai periculoase si isi puteau mari avantajul pe tabela de marcaj. La pauza a fost, insa, 1-0 si tehnicianul Adrian Furnica si-a mustruluit serios elevii in vestiare. Municipalii aveau sa aiba o cu totul alta fata in partea a doua a intâlnirii. Gruparea din Zavoi a atacat in valuri si golul egalizator a venit in mod normal. George Pena a fost faultat in careul oaspetilor si centralul Marius Bocaneala a dictat, corect, lovitura de la 11 metri. A executat impecabil Ovidiu Ciortan si din minutul 49 se restabilea egalitatea. CS Municipal a avut sansa sa plece de pe terenul ortacilor cu toate cele trei puncte puse in joc dar Pena, Alin Savu si Dumitru au ratat fiecare câte o ocazie monumentala. Vâlcenii au urcat la plus 7 in clasamentul adevarului si asteapta derby-ul de sâmbata, cu Petrolul Ploiesti, meci care ar putea decide formatia care va merge la barajul de promovare in primul esalon fotbalistic.

Rezultate:
„U” Craiova - Astra Ploiesti 5-2
Inter Gaz Bucuresti - Rapid II Bucuresti 2-0
Minerul Motru - CSM Vâlcea 1-1
Petrolul Ploiesti - FC Sibiu 2-1
CS Otopeni - Poiana Câmpina 2-1
Dacia Mioveni - Unirea Urziceni 3-1
Dinamo II Bucuresti - Dunarea Giurgiu 0-1
FC Caracal - Juventus Bucuresti 1-0

Clasament
1. U Craiova 18 14 2 2 29 - 7 42p
2. CSM Rm. Vâlcea 18 9 7 2 27 - 12 34p
3. Petrolul Ploiesti 18 10 3 5 28 - 17 33p
4. Unirea Urziceni 18 9 4 5 28 - 15 31p
5. Dacia Mioveni 18 9 4 5 24 - 15 31p
6. CS Otopeni 18 8 5 5 20 - 14 29p
7. FC Caracal 18 8 3 7 19 - 22 27p
8. Minerul Motru 18 5 9 4 16 - 11 24p
9. Poiana Câmpina 18 6 6 6 23 - 21 24p
10. Dunarea Giurgiu 18 7 3 8 16 - 23 24p
11. Inter Gaz 18 5 6 7 16 - 22 21p
12. Rapid II 18 6 1 11 17 - 37 19p
13. Astra Ploiesti 18 5 3 10 25 - 34 18p
14. Juventus 18 4 4 10 17 - 24 16p
15. Dinamo II 18 4 3 11 17 - 25 15p
16. FC Sibiu 18 2 3 13 7 - 30 9p

dragosh_vl
3rd April 2006, 09:19
Minerul Motru - CSM Rm. Vâlcea 1 - 1

Au marcat: Nicoloff ’3 / Ciortan ’49 (pen.)

Minerul
Munteanu - Bălan, Rădoi, Apostol - Bertea, B. Popescu, Nedelea (’60 Stana), Şoo, Nicoloff - Bucă (’65 Istinie), Pătraşcu (’60 Volocaru)
Antrenor: Silviu Lung

CSM
Pampea - Bier, Raicu, Balaci (’13 Stanca), Cumpănaşu - Dumitru, Nica, Lepădatu, Savu - Ciortan (’73 Murineanu), Moţ (’46 Pena).
Antrenor: Adrian Furnică

Arbitri: Marius Bocăneală (Galaţi) - Dan Roşu, Valeriu Boştină (ambii din Bucureşti)

Stadion: “Minerul” (Motru), spectatori: 400

Minerul Motru şi CSM Rm. Vâlcea nu s-au dezis de obişnuinţă şi au remizat din nou, fiecare echipă fiind la cel de-al treilea egal consecutiv în retur. Egalitatea de sâmbătă dintre olteni nu a ajutat însă prea mult niciuna dintre echipe, angrenate în obiective diferite: Minerul se afundă în subsol, CSM pierde teren în lupta pentru locul doi. După partida cu gruparea din Zăvoi tehnicianul Minerului Motru, Silviu Lung, şi-a anunţat demisia. Lung nu a mai rezista stresului, fiind şi eliminat în timpul partidei, pentru protestele la adresa arbitrajului. Roata s-a întors: după ce în tur centralul gălăţean Bocăneală a executat echipa CSM chiar în Zăvoi, în partida cu Unirea Urziceni, acum, Minerul Motru - CSM Rm. Vâlcea a fost un meci încins şi de prestaţia aceluiaşi Bocăneală, care i-a favorizat pe vâlceni, judecând în favoarea oaspeţilor majoritatea duelurilor fizice între combatanţi. “Arbitrajul a fost corect, n-a influenţat cu nimic rezultatul. Penaltiul a fost evident. Îmi pare rău pentru Lung” a declarat preşedintele executiv al CSM-ului, Alin Trandafir. Antrenorul din Zăvoi, Furnică (foto), a revenit a sistemul 5 - 3 - 2, titularizându-l surprinzător în atac pe Moţ, jucător care a dezamăgit însă în prima repriză, fiind înlocuit la pauză. Vâlcenii Bier, Balaci şi Nica au fost şi ei titularizaţi pentru prima dată în retur. Meciul a început cum nu se putea mai prost pentru vâlceni, minerul Nicoloff marcând cu capul în minutul trei. Mai mult, tehnicianul CSM-ului, Furnică, s-a văzut nevoit să-l înlocuiască pe fundaşul Balaci în minutul 13, după ce acesta s-a accidentat. Cu ruptură de menisc, Balaci nu va mai juca până la finele sezonului. Introdus la pauză în atacul CSM-ului, Pena a scos în minutul 49 un penalti, transformat de Ciortan. CSM a jucat mai bine ca în prima repriză, meciul s-a încins, însă fazele de poartă au lipsit. În final, oaspeţii au trecut pe lângă victorie prin Savu, unul dintre cei mai buni jucători de pe teren. La finalul meciului, motreanul Nedelea a fost eliminat pe tunelul de acces la vestiare, după ce i-a reproşat arbitrului Bocăneală maniera de arbitraj. Iar fluieraşul a părăsit stadionul din Motru, ca şi la Rm. Vâlcea, într-un cor de huiduieli şi înjurături venite din tribună.

dragosh_vl
4th April 2006, 09:46
Adrian Furnica explica egalul de la Motru:
„S-a ratat mult“
• Andi NICULESCU

Adrian Furnica
• Tehnicianul vâlcean spera intr-o victorie importanta cu Petrolul

CS Municipal a facut al treilea rezultat de egalitate consecutiv, din tot atâtea meciuri disputate in returul campionatului. Tehnicianul oltenilor, Adrian Furnica, spune ca municipalii puteau sa se intoarca de la Motru cu toate cele trei puncte dar ca elevii sai au ratat, din nou, exasperant de mult.

Domnule Furnica, de ce numai un punct la Motru?
Am avut ghinion. Am luat foarte rapid primul gol, inca din minutul 3. A fost o greseala in lant a apararii noastre si ne-am vazut condusi inca din debut. Am avut ghinion si cu accidentarea lui Balaci, a trebuit sa facem prima schimbare inca din minutul 12. In repriza a doua am jucat mult mai bine, am marcat golul egalizator si puteam sa invingem, dar am avut, din nou, ghinion. Savu, Pena si Dumitru au ratat ocazii mari dar acum totul a trecut, trebuie sa mergem inainte.
Cum a fost arbitrajul lui Bocaneala?
A fost un arbitraj bun, nu am ce sa ii reprosez. De altfel, eu le-am spus baietilor sa nu protesteze la nici o decizie, sa nu avem probleme. M-au ascultat si, ma repet, arbitrajul a fost bun. Ne-a acordat si o lovitura de la 11 metri, la un fault clar la Pena.
Gazdele spuneau ca au fost furate...
A, asta este alta poveste. Silviu Lung a protestat la fiecare decizie, asa ceva nu am mai vazut de mult. A incitat spiritele in permanenta si a vazut cartonasul rosu pâna la urma.
Sâmbata cu Petrolul...
Da, un meci foarte, foarte greu. Dar sa iti spun ceva, toate meciurile din acest campionat vor fi dificile. Noi am facut egal cu Inter Gaz, Petrolul abia a batut pe ultima clasata, FC Sibiu. Toate echipele se leaga de orice punct, joaca pe viata si pe moarte. Vor mai fi multe surprize in acest retur, va garantez. Cât priveste partida noastra cu petrolistii, trebuie sa facem totul pentru a o câstiga.
Credeti ca Universitatea Craiova a scapat in câstigatoare a seriei?
Eu unul nu cred asta. E prematur sa vorbim acum despre asa ceva. Trebuie tinut cont de faptul ca Universitatea nu a avut pâna acum meciuri dificile. Abia din etapa a cincea incepe greul pentru ei. Nu zic ca nu este favorita, dar cred ca si ei mai au mult de munca.

• Lung si-a dat demisia
Dupa rezultatul de egalitate inregistrat in fata CSM-ului, tehnicianul minerilor din Motru si-a dat demisia de la cârma ortacilor. Fostul fotbalist al Universitatii Craiova a acuzat faptul ca Minerul a fost dezavantajata de arbitraj in multe partide si faptul ca are la dispozitie un lot subtire. Conducerea ortacilor, in frunte cu controversatul Marin Condescu, nu i-a aprobat cererea, dar despartirea dintre Lung si motreni pare iminenta.

• Azi se judeca contestatia Astrei
Astazi, la Federatia Româna de Fotbal, se va judeca contestatia formulata de conducerea de la Astra Ploiesti, dupa meciul pierdut la Craiova, cu scorul de 5-2. Ploiestenii acuza faptul ca instalatia de nocturna a fost defecta mai mult de 60 de minute si cer ca partida sa fie adjudecata cu scorul de 3-0 pentru Astra. Conducerea craioveana, prin vocea lui Adrian Mititelu, ii acuza in termeni duri pe oficialii de la Astra: “Oamenii de la Astra sunt cele mai penibile fiinte pe care le-am vazut”.

dragosh_vl
5th April 2006, 10:09
Motrul, ghinionul lui Balaci


Aparut in ziua de Miercuri 05 Aprilie 2006
• Vâlcenii vor fi arbitraţi în jocul cu Petrolul de Marius Martiş



Fundaşul Marian Balaci (foto) este cel mai ghinionist fotbalist al CSM-ului. Introdus sâmbătă titular, pentru prima dată în acest retur, Balaci s-a accidentat la Motru chiar în minutul 13, suferind o entorsă la genunchiul drept. Fotbalistul adus în Zăvoi de Gheorghe Constantin, de la Tr. Severin, fusese operat în toamnă, la ligamentele celuilalt genunchi, fiind lovit, culmea, tot în meciul cu Motru, 2-1 la Vâlcea. Balaci va sta cu piciorul drept în ghips timp de trei săptămâni şi, din fericire, această accidentare nu mai necesită operaţie. “Curat ghinion îmi poartă Minerul Motru! Să mă accidentez în ambele meciuri cu această echipă… Nu m-a lovit nimeni voit, am sărit la cap cu un adversar şi, când am aterizat, am simţit cum îmi pocneşte genunchiul. Abia prinsesem şi eu echipa, după ce mă refăcusem după operaţie. Chiar dacă nu e un obiectiv impus, sper să promovăm. Prima de 10.000 de euro e tentantă pentru orice jucător”, a mărturisit Balaci. Fotbalistul este şi arbitru central la nivelul Diviziei C şi este nevoit să-şi întrerupă şi această activitate timp de o lună. Altfel, Comisia Centrală de Arbitri l-a desemnat pe focşăneanul Marius Martiş să arbitreze la centru derbiul de sâmbătă, din Zăvoi, CSM Rm. Vâlcea - Petrolul Ploieşti, din etapa a XIX-a a Diviziei B 2. Martiş i-a mai fluierat pe vâlceni şi în tur, tot în Zăvoi, la un alt derbi, 0 - 0 cu Universitatea Craiova. CSM şi Petrolul sunt despărţite în clasament doar de un punct, iar câştigătoarea derbiului de sâmbătă va face un pas important pentru locul al doilea şi implicit pentru participarea la barajul de promovare. Marius Martiş are o poveste interesantă, declanşând anul trecut un scandal în presă, după ce s-a aflat că, în 1992 (pe când avea 18 ani), a comis o tâlhărie împreună cu alte trei persoane, fiind condamnat în 1995 la doi ani şi două luni de închisoare cu suspendare. Acum, Martiş este central în corpul arbitrilor de primă divizie şi o persoană cu o stare financiară foarte bună, fiind proprietarul unei firme de furnizat televiziune prin cablu.

(A. G.)

dragosh_vl
5th April 2006, 10:13
Viceprimarul Râmnicului, Nicolae Dicu, nu accepta „blaturile”:
„CSM nu va intra nicicum in jocuri de culise”
• Ionel GEREA
Florin Verigeanu a fost pâna la finele anului trecut omul de incredere al lui Ion Craciunescu la Comisia Centrala de Arbitri. Nu sunt putini cei care sustin acum ca venirea sa la CSM Rm. Vâlcea va insemna un capital de incredere enorm in arbitrajele de care elevii lui Adrian Furnica vor avea parte.
„Cel putin sa nu fim furati ca la meciul cu Unirea Urziceni”, spun suporterii echipei, ca aluzie la bataia de joc a galateanului Bocaneala la meciul pierdut de vâlceni in tur, acasa, 0-2. Un raspuns in acest sens a fost oferit de vice-primarul Râmnicului, Nicolae Dicu, presedintele Comitetului Director de la CSM:
„In general, in tur, nu au fost probleme de acest gen, poate cu câteva mici exceptii, un meci sau doua. Dar sigur ca trebuie sa acceptam ca pot sa greseasca oamenii fara sa o faca cu intentie. De aceea, mizam in continuare pe corectitudinea arbitrilor, a observatorilor, a organizatorilor de meciuri de la echipele adverse astfel incât aceasta activitate sa se desfasoare foarte bine. Noi nu vom intra in nici un caz in jocuri de culise. Daca ne vom desfasura jocurile noastre, daca vom avea si arbitraje corecte, atunci totul va merge bine. De aceea si vrem sa construim echipa si activitatea noastra ca sa nu depindem de altii, sa depindem doar de noi. Asta e dorinta noastra, dar sigur ca pot aparea si evenimente neplacute. In orice caz, nimeni nu ne poate proteja de aceste evenimente mai bine decât noi insine. Indiferent cine ar fi la CCA. Dimpotriva, chiar si atunci când era Craciunescu acolo, ni se reprosa peste tot pe unde jucam ca am venit cu arbitrii. Acelasi lucru se poate intâmpla si acum, cu Constantin acolo. Sigur e ca noi nu vom intra in asemenea discutii si dispute. Vom incerca sa demonstram pe teren ca echipa isi face treaba bine, iar noi ne-o facem la fel pe lânga echipa”, mai spune vicele Nicolae Dicu.

dragosh_vl
5th April 2006, 10:15
CSM si Petrolul isi ascut sabiile
• Andi NICULESCU

Adrian Furnica
Petrolul Ploiesti isi pune mari sperante in meciul de sâmbata, pe care ploiestenii il vor sustine la Râmnicu Vâlcea, contra CSM-ului. Dupa ce pareau iesiti din cursa de promovare, ploiestenii au avut o revenire excelenta si au ajuns la un punct distanta de gruparea din Zavoi, devansând pe Unirea Urziceni. In aceste conditii, conducerea petrolista are de gând sa puna la dispozitia suporterilor mijloace de transport suficiente pentru ca elevii lui Vivi Rachita sa aiba parte de un sprijin important din tribune. Deocamdata insa, ploiestenii au anuntat ca nu au semnale pentru o galerie organizata, dar ca la Râmnicu Vâlcea vor face deplasarea membrii Ligii Suporterilor Ploiesteni. De partea cealalta, CSM va avea si ea de partea sa galeria Brigada Zavoi pentru ca sâmbata echipa de handbal Oltchim Râmnicu Vâlcea nu va avea meci de campionat. Pretul biletelor nu a fost modificat: 30.000 pentru tribuna I, tribuna II si peluze si 50.000 pentru tribuna 0.

• Vivi se teme
Fata de meciurile precedente, tehnicianul oaspetilor, Vivi Rachita, nu a mai facut declaratii “razboinice” si spune ca elevii sai vor avea de jucat 90 de minute dificile: “Ne asteapta un meci foarte important, pe care trebuie sa-l pregatim cu maxima atentie. Am avut discutii cu jucatorii, sa vedem unde am gresit in intâlnirea cu FC Sibiu, iar acum trebuie sa ne concentram numai asupra partidei care urmeaza, cea de la Vâlcea, care va fi dificila.”

• Furnica si-a bagat elevii in cantonament
Chiar daca nu au obtinut nici macar un succes in partea a doua a campionatului, municipalii ar putea juca sâmbata pentru o prima speciala. Vâlcenii sunt in cantonament inca de ieri si au disputat un joc scoala contra divizionarei D, Unirea Tricolorul Golesti.

• Ne fluiera Martis
Comisia Centrala a Arbitrilor a dat publicitatii brigada care va conduce derbiul seriei a doua, dintre CS Municipal si Petrolul Ploiesti, care va avea loc sâmbata, pe stadionul din Zavoi. Astfel, elevii lui Adrian Furnica si Cristian Lazar vor fi “fluierati” la centru de focseneanul Marius Martis, cel care va fi ajutat la cele doua linii de Vasilica Burga si Lucian Sârbu, din aceeasi localitate. Moldoveanul a mai arbitrat pe CS Municipal si la partida de pe teren propriu cu Universitatea Craiova, prestatia sa fiind una corecta.

Currently 4.50/5 1 2 3 4 5

dragosh_vl
6th April 2006, 09:56
Îmi pare rău pentru punctele pierdute»

de Adi GEORGESCU

Aparut in ziua de Joi 06 Aprilie 2006
• Alin Savu prefaţează duelul CSM Rm. Vâlcea - Petrolul Ploieşti de sâmbătă



A trăit trei ani frumoşi la Ploieşti (2000 - 2003), doi în prima divizie şi unul în eşalonul secund, încheiat cu o promovare. Acum s-a întors acasă şi joacă pentru CSM, fiind dispecerul echipei. Cel mai experimentat fotbalist vâlcean, Alin Savu (foto), fost jucător al lupilor galbeni, prefaţează duelul de sâmbătă, din Zăvoi, CSM - Petrolul, unul devenit aproape decisiv pentru accederea la barajul de promovare. “După ce am ratat penaltiul cu Inter Gaz, am fost foarte dezamăgit. Am avut apoi o săptămână neagră. Acum am trecut peste acel moment. În primele trei etape din retur, am întâlnit adversare accesibile, puteam câştiga toate meciurile. Îmi pare foarte rău pentru punctele pierdute. Nu avem încă victorie în retur. Sper să trecem peste acest moment nefavorabil şi să ne revenim chiar de sâmbătă, în meciul cu Petrolul”, a afirmat mijlocaşul vâlcean. “Pentru noi urmează o serie de trei meciuri decisive, care îşi vor pune amprenta pe lupta la promovare, acasă, cu Petrolul Ploieşti şi Dacia Mioveni, şi în deplasare, la Otopeni. Meciul cu Petrolul nu e neapărat decisiv, dar este unul dintre cele mai importante partide din Zăvoi. Lupta pentru baraj se dă între CSM, Petrolul, Urziceni, chiar şi Otopeniul, care e pe val”, a adăugat Savu. Altfel, mijlocaşul Alin Georgescu va fi operat de menisc, dar şi pentru a i se înlătura un chist apărut pe picior. Astfel, fotbalistul vâlcean, accidentat în partida din Zăvoi cu Inter Gaz Bucureşti, va fi indisponibil până la finalul acestui sezon. “Chistul se poate vindeca şi fără operaţie, dar intervenţia chirurgicală asigură refacerea optimă. Georgescu are şi meniscul rupt”, a afirmat medicul din Zăvoi, Ion Dinescu

dragosh_vl
7th April 2006, 09:25
Verigeanu, nemulţumit de parcursul CSM-ului


Aparut in ziua de Vineri 07 Aprilie 2006
• Şeful din Zăvoi critică echipa şi antrenorul pentru evoluţia slabă



Primă de 10 milioane pentru victorie în meciul cu Petrolul.



După ce a schimbat biroul de la Comisia Centrală a Arbitrilor cu unul mai puţin spaţios, în Zăvoi, directorul general al CSM, Florin Verigeanu (foto), regretă încă Bucureştiul. Dorit de Gheorghe Constantin în continuare pe scaunul de secretar al CCA, Verigeanu nu a fost validat însă în toamna anului trecut de Mircea Sandu, care a văzut îl el doar omul de încredere al lui Ion Crăciunescu. Verigeanu nu se sfieşte să critice atât echipa, cât şi pe antrenorul Furnică pentru rezultatele slabe din retur. “Toţi ne ajută, numai noi nu ne ajutăm. Cu Petrolul, trebuie să ne mai ajutăm şi singuri”, a recunoscut şeful din Zăvoi, făcând aluzie atât la eşecurile rivalei Unirea Urziceni, cât şi la arbitrajele favorabile de care a avut parte CSM în retur. “Deşi joacă de mult împreună, componenţii echipei evoluează de parcă acum s-ar fi adunat. Parcă formaţia era mai omogenă în tur, am văzut-o atunci în două partide. Nu mă deranjează atât punctele pierdute, cât atitudinea fotbaliştilor pe teren, unde nu dau tot ce pot. Nu mor pe gazon, cum i-am văzut, de exemplu, pe cei de la Mioveni, care au bătut Urziceniul deşi jucau în inferioritate numerică. Şi dacă învingeam pe Inter Gaz, problemele noastre de fond rămâneau aceleaşi. Jocul colectiv suferă”, a afirmat fostul secretar al CCA. Deşi şefii grupării din Zăvoi sunt nemulţumiţi de evoluţia echipei, postul tehnicianului Adrian Furnică nu este ameninţat, acesta urmând să rămână în funcţie cel puţin până la finalul campionatului. Florin Verigeanu a confirmat că, pentru meciul cu Petrolul Ploieşti, valoarea primelor de victorie va fi mărită. Dacă până acum vâlcenii jucau pentru şase milioane de lei de căciulă la victorie în Zăvoi, oficialii au anunţat deja mărirea primei la 10 milioane pentru un succes în faţa lupilor galbeni. (A. G.)

dragosh_vl
7th April 2006, 12:25
Lupii galbeni atacă Zăvoiul

CSM Rm. Vâlcea – Petrolul Ploieşti

"Lupii galbeni" atacă Zăvoiul

A sosit aşadar vremea marelui derbi cu Petrolul Ploieşti, echipă care în acest moment constituie principala contracandidată la locul 2 pentru vâlceni. Încă neînvinşi în acest retur, însă doar cu trei puncte acumulate, „municipalii” vor să spargă gheaţa în sfârşit şi să obţină primul succes din această primăvară. Şi ce bine le-ar prinde fotbaliştilor de la CSM! „Am lucrat mult în această săptămână la moralul jucătorilor. Sperăm să nu mai existe probleme în această privinţă. Am căutat să punem la punct aşezarea echipei în teren, schemele de joc, pe care nu am putut să le asimilăm cum trebuie cât timp am făcut antrenamente pe zăpadă”, spune antrenorul grupării vâlcene, Adrian Furnică.

Antrenorii vâlceni nu pot conta în această partidă pe serviciile lui Balaci (ţinut pe tuşă de o entorsă mai gravă) şi Georgescu (care urmează să fie operat de menisc). Va reveni însă Cercel, suspendat din pricina cartonaşelor la Motru. De asemenea, este posibil ca-n formula de bază să revină Pena, înlocuit de Moţ la jocul precedent, în timp ce Bier va fi menţinut ca fundaş central de marcaj, post pe care s-a consacrat. Echipa probabilă pentru meciul cu Petrolul diferă doar în mică măsură de cea cu care CSM-ul a abordat întâlnirea de la Motru. Vor intra pe teren în primul „unsprezece” jucătorii Pampea – Cercel, Raicu, Bier, Cumpănaşu, M. Dumitru – Nica, Lepădatu, A. Savu – Ciortan, Pena.

Brigadă din Focşani

Partida din Zăvoi, CSM Rm. Vâlcea – Petrolul Ploieşti, se joacă sâmbătă, 8 aprilie, de la ora 11.00, iar brigada de arbitri este formată din trei cavaleri ai fluierului din Focşani. La centru se va afla Marius Martiş (care-a arbitrat în tur şi meciul CSM – Petrolul), iar la cele două linii vor fi Vasilică Burga şi Lucian Sârbu. Observatorul partidei va fi binecunoscutul fost arbitru clujean Patriciu Abrudan.

TV Sport transmite meciul în direct

Postul de televiziune TV Sport, care de regulă efectuează transmisii de la meciurile din Divizia B, va oferi în direct telespectatorilor din toată ţara partida CSM – Petrolul. Este pentru a treia oară în acest sezon când jocul echipei vâlcene va putea fi urmărit la televizor. Precedentele două partide transmise de TV Sport din Zăvoi au avut loc în turul campionatului, cu Juventus Bucureşti (3-0) şi cu Univ. Craiova (0-0). Neoficial, se pare că şi meciul din etapa intermediară de miercuri, 12 aprilie, pe care vâlcenii îl joacă la CS Otopeni va fi transmis de TV Sport.

Derbi pentru toată lumea

Deşi întâlnirea cu Petrolul e considerată derbiul etapei, clubul vâlcean nu a mărit preţul biletelor pentru această partidă din dorinţa de a avea parte de cât mai mulţi oameni în tribunele „Municipalulului” din Zăvoi. Astfel, preţul unui bilet a rămas acelaşi ca la toate partidele susţinute acasă de vâlceni: 3 RON pentru tribuna I, tribuna a II-a şi peluze, 5 RON pentru tribuna 0.

Fotbaliştii contează pe sprijinul publicului

Oficialii vâlceni speră că meciul cu Petrolul va beneficia de-o asistenţă numeroasă în tribune, chiar dacă meciul va putea fi urmărit şi la televizor, din fotoliul de acasă. Se contează pe un număr de aproximativ 10.000 de spectatori, dintre care nu vor lipsi bineînţeles membrii galeriei „Brigada Zăvoi”. Conform principiului „publicul este al 12-lea jucător”, fotbaliştii vâlcenii speră la rândul lor să găsească în spectatorii din tribune un sprijin important pentru moralul lor. Chiar dacă au avut un debut mai puţin fast de sezon.

Meciurile cu Petrolul şi Otopeni sunt decisive pentru CSM

Adrian Furnică nu-şi ascunde deloc intenţiile în ceea ce priveşte echipa CSM Rm. Vâlcea. Vrea totul de la acest sezon, iar asta înseamnă ocuparea locului 2, maxim posibil în acest moment, când lidera Univ. Craiova s-a detaşat la opt puncte în fruntea clasamentului. „Dacă scăpăm cu bine de următoarele două meciuri, iar asta înseamnă 4 sau 6 puncte acumulate cu Petrolul şi Otopeni, luăm o opţiune importantă pentru locul 2. Cred că nimeni nu ne va mai putea ajunge”, apreciază antrenorul CSM-ului. „Rezultatele Universităţii Craiova cu Petrolul Ploieşti şi Unirea Urziceni ne ajută în principal pe noi, pentru că trupa din Bănie joacă ambele meciuri în deplasare şi poate scoate puncte la principalele noastre contracandidate. Rezultatele îi ajută pe ei în mod direct, iar pe noi în mod indirect”, spune apoi Furnică. Altfel, tehnicianul braşovean este dezamăgit de faptul că accidentările şi-au făcut loc în echipa pe care-o pregăteşte: „În pregătiri, în turneul din Grecia, totul a mers perfect, n-am avut nici un jucător accidentat. Iar acum când a început campionatul au apărut şi accidentările: Georgescu, Balaci. Sper ca acestea să ne ocolească măcar de-acum încolo!”.

Nicolae CIUCESCU

dragosh_vl
9th April 2006, 10:39
Vâlcenii, tot mai aproape de baraj

de Adi GEORGESCU

Aparut in ziua de Duminica 09 Aprilie 2006
• Prin victoria obţinută în faţa Petrolului, CSM şi-a câştigat statutul de principală candidată la ocuparea poziţiei a doua în clasament



CSM Rm. Vâlcea - Petrolul 2-1

Au marcat: Bier ’72, Câmpeanu ’85 / Hadnagy ’66


CSM Rm.Vâlcea

Pampea - Bier, Raicu, Cumpănaşu - Dumitru, Lepădatu, Nica, Savu (Câmpeanu ’73), Cercel - Pena (Murineanu ’58), Ciortan (Roşca ’89)

Antrenor: A. Furnică

Petrolul Ploieşti

Mulţescu (Plachta ’17) - L. Dumitru, Stephanov, I. Costache, M. Ionescu - L. Marinescu, Pelanda, Gorga (Dotets ’70), Petrovic (C. Ilie ’50) - Hadnagy, Budescu

Antrenor: V. Răchită



CSM a câştigat ieri, în Zăvoi, 2-1 (0-0), cu Petrolul Ploieşti şi a devenit principala favorită pentru locul doi, care asigură participarea la barajul pentru promovare. Vâlcea a obţinut primul succes din retur şi s-a distanţat la patru puncte de Petrolul şi cinci de Urziceni. “La 0-1 chiar credeam că s-a rupt căruţa, dar golul primit a fost un şoc ce ne-a trezit. Am luat o opţiune serioasă pentru baraj. Acum, chiar mă gândesc la promovare”, a declarat, după meci, tehnicianul Furnică. Antrenorului vâlcean i-a revenit inspiraţia din turul campionatului, făcând două schimbări decisive, introducându-i pe Murineanu şi Câmpeanu, jucători care au decis soarta unei partide ce părea pierdută.
După o primă repriză anostă, în care nicio echipă nu a şutat măcar pe spaţiul porţii adverse, meciul s-a încins la maxim în mitanul secund. “Eroul” a fost centralul Marius Martiş (Focşani), care, în minutul 50, a închis ochii la un fault evident în careu al lui Stephanov asupra vâlceanului Alin Savu. C. Ilie ratează în minutul 53 o ocazie monumentală, prefaţând golul ploieştean din minutul 66. Bier îl pierde pe drum pe Hadnagy şi atacantul petrolist, singur cu Pampea, nu ratează. Vâlcenii mai cer două lovituri de la 11 metri, după un henţ clar în careul ploieştean şi după ce Ciortan simulează în suprafaţa de pedeapsă. Spiritele se încing la maxim atât pe teren, cât şi în tribună, unde 3.000 de fani vâlceni îl huiduie pe Martiş. Bier îşi repară greşeala de la golul ploieştean şi egalează în minutul 72, printr-o lovitură de cap. Apoi, Ciortan înscrie, dar golul este corect anulat pentru ofsaid.
Într-un final electrizant, atacantul adus în iarnă de la FC Naţional, Adi Câmpeanu (foto), marchează cu capul şi aruncă Zăvoiul în aer. Entuziasmat de victorie, primarul Râmnicului, Mircia Gutău, a intrat după meci la vestiare, pentru a-i felicita pe fotbaliştii săi, asigurându-i că vor beneficia de prima promisă pentru victorie - câte 10 milioane de lei de jucător.

dragosh_vl
10th April 2006, 09:46
CSM-ul a revenit spectaculos pe final

de Adi GEORGESCU

Aparut in ziua de Luni 10 Aprilie 2006


CSM Rm. Vâlcea - Petrolul Ploieşti 2 - 1



Au marcat : Bier ’72, Câmpeanu ’85 / Hadnagy ’66


CSM Rm. Vâlcea: Pampea - Bier, Raicu, Cumpănaşu - Dumitru, Lepădatu, Nica, Savu (Câmpeanu ’73), Cercel - Pena (Murineanu ’58), Ciortan (Roşca ’89). Antrenor Adrian Furnică


Petrolul Ploieşti: Mulţescu (Plachta ’17) - L. Dumitru, Stephanov, I. Costache, M. Ionescu - L. Marinescu, Pelanda, Gorga (Dotets ’70), Petrovic (C. Ilie ’50) - Hadnagy, Budescu. Antrenor Valeriu Răchită



Victoria de sâmbătă, 2 - 1 (0 - 0) în faţa principalei rivale în lupta pentru ocuparea locului al doilea, Petrolul Ploieşti, a readus liniştea în Zăvoi şi poartă formaţia râmniceană spre barajul pentru promovare. Golurile vâlcenilor au fost reuşite de doi fotbalişti transferaţi în iarnă, Bier (de la UTA) şi Câmpeanu (Naţional). CSM a obţinut în faţa Petrolului primul succes din retur şi s-a distanţat la patru puncte de ploieşteni, care au rămas pe locul trei. Simetrie totală în cele două meciuri CSM - Petrolul. În tur, la Ploieşti, vâlcenii au câştigat tot cu 2 - 1, tot după ce au fost conduşi, iar golul victoriei oltenilor a venit tot în final. Antrenorul Furnică a mutat decisiv la 0 - 1, făcând două schimbări inspirate, introducându-i pe Murineanu şi Câmpeanu, fotbalişti care au revitalizat atacul CSM-ului. Primă repriză a fost total anostă : nicio echipă nu a şutat măcar pe spaţiul porţii adverse şi nimic nu anunţa furtuna din mitanul secund. Centralul Marius Martiş (Focşani) a ajutat făţiş oaspeţii în partea secundă, refuzând vâlcenilor două penaltiuri clare. În minutul 50, Alin Savu este cosit în careul ploieştean de Stephanov, dar Martiş îl averizează tot pe oltean! Imediat, C. Ilie ratează, în minutul 53, o ocazie monumentală, prefaţând golul Petrolului din minutul 66. Hadnagy îl pierde pe drum pe Bier şi atacantul petrolist, scăpat singur cu Pampea, nu iartă. Paradoxal, golul primit şi arbitrajul ostil îi ambiţionează pe vâlceni, care încep iureşul la poarta oaspeţilor. Martiş refuză echipei gazdă un alt penalti, după un henţ clar în careul petrolist, iar spiritele se încing la maximum. În tribună, 3.000 de fani vâlceni îl huiduie pe Martiş, arbitru reabilitat după ce, la 18 ani, a comis o tâlhărie în urma căreia a fost condamant la închisoare cu suspendare. Fundaşul Tibi Bier, venit în iarnă de la UTA, îşi repară greşeala de la golul ploieştean şi egalează în minutul 72, printr-o lovitură de cap. Apoi, vâlceanul Ciortan înscrie, dar golul este anulat corect pentru ofsaid. Într-un final electrizant, atacantul adus în iarnă de la FC Naţional, Adi Câmpeanu, marchează cu capul şi aruncă Zavoiul în aer. Surse autorizate din CCA au afirmat ieri că, supărat pe arbitrajul lui Martiş, observatorul Patriţiu Abrudan l-a incriminat pe acesta în raportul de joc pentru două penaltiuri neacordate Vâlcii şi un corner acordat greşit CSM-ului, din care a rezultat golul egalizator.

dragosh_vl
10th April 2006, 09:50
Fotbal, Divizia B, CSM e aproape de barajul de promovare
Victorie cu peripetii
Andi NICULESCU

Adi Furnica
• Elevii lui Adrian Furnica s-au luptat cu “Lupii galbeni” dar si cu centralul Martis • Golurile gruparii din Zavoi au fost marcate de noi veniti Bier si Câmpeanu CS Municipal si Petrolul Ploiesti s-au intâlnit sâmbata, in Zavoi, in cadrul uneia din cele mai importante partide pentru stabilirea formatiei din seria a II-a a Diviziei B care va merge la barajul de promovare. In fata a aproximativ 2000 de spectatori, elevii lui Adrian Furnica aveau un atu important, victoria din tur, cu 2-1 dar au inceput timorat partida. Lepadatu si compania au dominat meciul si in primul mitan dar nu si-au creat ocazii clare de gol, in ciuda faptului ca nici petrolistii nu au prins o zi buna. Jocul linistit care nu a onorat derbiul si prestatia buna a centralului focsenean Martis nu anticipau cu nimic tensiunile din repriza secunda. In numai 10 minute, aveau sa fie mai multe ocazii decât in toata prima repriza. Primul care a trecut pe lânga gol a fost Cumpanasu, care a trimis cu capul putin pe lânga poarta ploiesteana. La faza imediat urmatoare, avea sa isi intre in rol centralul Martis, care a inchis ochii la un faul clar in careu asupra lui Alin Savu. La 10 minute de la reluare, oaspetii au replicat prin Ionescu, petrolistul fiind la un pas de deschiderea scorului. Din fericire pentru olteni, gazarul, patruns singur sprea poarta adversa l-a lobat pe Pampea iesit la intâmpinare dar mingea a trecut putin pe lânga stâlpul stâng. Elevii lui Adrian Furnica au trebuit, insa, sa joace si contra fluierasului, Martis arbitrând cu doua regulamente total diferite. Impinsi de la spate, gazarii au deschis scorul in minutul 68, prin vedeta lor, Hadnagy, cel care a scapat singur si l-a executat pe Pampea. 0-1 si cei 2000 de vâlceni au crezut ca visul de promovare in primul esalon se va spulbera. Ca si in meciul din tur, vâlcenii s-au ambitionat mai mult dupa primirea golului si au atacat in valuri. CS Municipal putea sa egaleze rapid, dar Martis le-a refuzat vâlcenilor alte doua lovituri de la 11 metri, la un hent evident al lui Stephanov si la o patrundere discutabila a lui Ciortan. Egalarea avea sa fie restabilita, insa, cu 12 minute inainte de final, atunci când Bier a marcat, cu capul, primul sau gol in tricoul CSM-ului. Explozie de bucurie in Zavoi si vâlcenii sperau, din nou, la victorie. Oltenilor avea sa li se anuleze corect un gol pe motiv de ofsaid iar lovitura de gratie avea sa fie data de un alt nou venit, Câmpeanu (minutul 88), introdus in teren inspirat de Furnica, in locul lui Savu. Petrolistii au cazut din toate punctele de vedere dupa primirea golului, au acuzat socul si nu si-au mai creat ocazii notabile in final, chiar daca Martis a mai incercat sa-i ajute, acordându-le doua lovituri libere din apropierea careului. Finalmente a fost CS Municipal - Petrolul Ploiesti 2-1, scor identic cu cel inregistrat in tur care-i duce pe vâlceni la patru puncte de Petrolul si la cinci de Unirea Urziceni, principalele contracandidatele la locul doi al clasamentului. • Universitatea promovata, Unirea pe tobogan Universitatea Craiova a reusit o noua victorie concludenta, 3-1 la Bucuresti, cu Juventus si se indreapta cu pasi mari spre revenirea in primul esalon fotbalistic. Trupa antrenata de Ovidiu Stanga are acum un avans linistitor fata de restul combatantelor si se poate gandi, deja, la derbiurile cu Steaua, Dinamo sau Rapid. In cadere libera se afla, insa, Unirea Urziceni, care a remizat, 0-0, pe teren propriu cu Dinamo II Bucuresti si a fost egalata la puncte si de Dacia Mioveni. • Meci greu si in etapa viitoare CS Municipal va juca un meci dificil si in runda viitoare a Diviziei B la fotbal. Elevii lui Adrian Furnica se vor deplasa la Bucuresti, pentru disputa cu CS Otopeni. Interesant este faptul ca ambele formatii au un sponsor comun, vâlceanul Teodor Florescu, actionar si la CSM si la CS Otopeni. • “Ne gândim la promovare” La conferinta de presa care a urmat meciului de sâmbata, tehnicianul CSM-ului, Adrian Furnica a pus punctul pe i si a declarat ca se gândeste la accederea in prima divizie: “Am luat azi o optiune importanta la participarea la barajul de promovare in Divizia A. Recunosc ca la 1-0 pentru Petrolul am avut mari emotii, dar ma bucur ca baietii s-au mobilizat si au intors rezultatul. Ma gândesc acum la promovare, nu am mai spus-o dar aceasta este adevarul.” Cât priveste partida viitoare, tehnicianul brasovean este constient ca CS Otopeni este o echipa greu de invins. Altfel, infrângerea a fost prea amara pentru antrenorul oaspetilor, Vivi Rachita, cel care a refuzat sa participe la conferinta de presa.

Currently 0.00/5 1 2 3 4 5

dragosh_vl
10th April 2006, 10:07
Favoriti pentru un loc la baraj


CSM Rm. Vâlcea - Petrolul Ploiesti 2-1

Favoriti pentru un loc la baraj

„furnicile" au revenit dupa 0-1 în conditiile în care arbitrajul nu a favorizat echipa vâlceana

Într-un moment important pentru viitorul echipei CSM Rm. Vâlcea, mult contestatul arbitraj favorabil de care se plângeau adversarele echipei noastre a lipsit, iar „furnicile“ au învins prin propriile forte, jucând fotbal, şi nu unul anost, închis, ci la spectacol, eficient şi demn de apreciat. În importantul meci contra unei pretendente la promovare, Petrolul Ploieşti, CSM n-a avut parte de un erbitraj favorabil, ba poate chiar împotriva grupării pregătite de Adrian Furnică. Meciul din Zavoi a început slab, fără prea multă determinare şi de o parte şi de cealaltă. La finele primelor 45 de minute a fost 0-0, spre nemulţumirea celor peste 3.000 de spectatori prezenţi în tribune. De la vestiare, însă, au venit parcă alţi 22 de jucători, ei demonstrând în actul secund multă poftă de fotbal. Din păcate centralul focşănean Marius Martiş a apreciat drept simulare faultul în careu făcut de ucraineanului Stepanov la Alin Savu şi, în loc de penalty pentru Vâlcea, a fost 0-1 pentru că în minutul 66 atacantul Hadnagy a deschis scorul, dupa o pasa excelenta primita de la Budescu. după încă patru minute mai echipa noastră a solicitat încă un penalty dupa un presupus henţ în careu al unui jucator al oaspetilor. Iritati de deciziile lui Martiş, vâlcenii au fortat si mai mult poarta adversă, mai ales după ce antrenorul Adrian Furnică i-a introdus pe teren pe Murineanu şi Câmpeanu. Profitând de retragerea în defensiva a petrolistilor, în minutul 72, CSM a egalat când Murineanu a centrat spre atacantul Bier, iar acesta a restabilit egalitatea: 1-1. Petrolul n-a mai arătat nimic în joc, asctfel că, cu cinci minute înainte de final, Câmpeanu a dat lovitura, intrând cu mingea în poarta dupa o centrare excelenta a aceluiasi Murineanu. Vâlcea a luat ieri o optiune serioasa pentru ocuparea locului secund în serie si viseaza frumos pâna la etapa viitoare, când merge la Otopeni.

dragosh_vl
11th April 2006, 09:42
Fotbal, Divizia B
Pregatiri pentru Otopeni
Andi NICULESCU

Dupa 1-1 in tur, vâlcenii vor revansa la Otopeni
• CS Municipal vrea sa invinga, miercuri, la Bucuresti, pentru a pastra diferenta fata de Petrolul Victoria in fata Petrolului (2-1), prima din acest retur de campionat, a adus un balon de oxigen la Clubul Sportiv Municipal. Gruparea din Zavoi, ajunsa la patru puncte distanta de gazari si la cinci fata de Unirea Urziceni, mai are de trecut 11 hopuri pentru a participa la barajul de promovare in primul esalon, obiectiv care pare mai aproape ca niciodata ca sa fie realizat. Primul dintre aceste hopuri va fi chiar mâine, la Bucuresti, acolo unde Murineanu si compania intâlnesc pe CS Otopeni si vor sa recupereze punctele pierdute in tur, atunci când cele doua formatii au terminat nedecis, 1-1. Interesant este faptul ca râmnicenii au ajuns la cota 8 in dreptul partidelor in care nu au cunoscut infrângerea. Ultimul meci pierdut de olteni a fost in tur, 1-2 pe teren propriu cu Unirea Urziceni. • Pleaca de azi Delegatia vâlceana va pleca spre Bucuresti in cursul zilei de astazi, dupa antrenametul de dimineata si va fi cazata la Hotelul Olimpia din Capitala. Meciul cu bucurestenii va avea loc miercuri, de la orele 17.00 si va fi arbitrat de Ciprian Dansa din Oradea, cel care va fi ajutat la cele doua linii de Edi Dumitrescu (Pitesti) si Dorin Mudura (Oradea). Observator din partea Federatiei Române de Fotbal a fost delegat bucuresteanul Dumitru Ene. • Nu avem probleme de lot Exceptându-i pe Balaci si Georgescu, indisponibili pentru cel putin inca o luna, Furnica si Lazar nu mai au alte probleme de lot. Dupa disputa cu Petrolul, nici un municipal nu va fi suspendat pentru cumul de cartonase galbene dar o serie de fotbalisti sunt la limita si vor trebui sa fie atenti la Bucuresti. • „Trebuie sa uitam meciul cu Petrolul“ Tehnicianul CSM-ului, Adrian Furnica spune ca elevii sai trebuie sa se concentreze asupra partidei viitoare: “Trebuie sa uitam meciul cu Petrolul. Am câstigat, e bine dar avem un parcurs lung si ne trebuie multe puncte. Mergem la Otopeni sa jucam fotbal si sa ne aparam sansele. Stiu ca au un lot puternic dar avem metode sa-i contracaram.” • Scapam de Unirea? Potrivit presei centrale, divizionara B, Unirea Urziceni are mari probleme. In urma rezultatelor foarte slabe din acest retur de campionat, 2 puncte in 4 etape, sponsorul formatiei a declarat ca este aproape de a renunta la finantare si are in plan desfiintarea echipei. Prima masura care se va lua se pare ca este, insa, demiterea tehnicianului Costel Orac. Va reamintim ca, in etapa trecuta, Unirea a remizat pe teren propriu cu Dinamo II Bucuresti, formatie aproape de retrogradarea in Divizia C.

Currently 0.00/5 1 2 3 4 5

dragosh_vl
11th April 2006, 11:48
CSM Rm. Vâlcea – Petrolul Ploieşti 2-1 (0-0)

Obiectiv: PROMOVAREA

Aproximativ 3500 de spectatori au luat loc în tribunele stadionului „Municipal” sâmbăta trecută, pentru a urmări cel mai important meci din acest început de retur, pe care CSM Rm. Vâlcea l-a disputat în compania grupării Petrolul Ploieşti. Ambele formaţii erau neînvinse în primele trei etape, dar nici una nu arătase până atunci că merită să facă saltul în prima divizie. Dacă elevii lui Adrian Furnică şi Cristian Lazăr s-au încurcat acasă cu Inter Gaz Bucureşti, cei de la Petrolul au pierdut la rândul lor două puncte importante în propriul fief cu Unirea Urziceni, în runda inaugurală din retur. În tabăra noastră, singurul cuvânt de ordine era victoria, iar în cazul obţinerii acesteia vâlcenii urmau să ia o opţiune foarte importantă pentru clasarea la finalul sezonului pe locul secund în serie, care trimite echipa respectivă la barajul pentru promovarea în Divizia A. Ei bine, tocmai acest lucru s-a întâmplat. După trei rezultate de egalitate consecutive în retur, în care nici jocul echipei nu s-a ridicat la pretenţiile băncii tehnice, revirimentul fotbaliştilor de la CSM Rm. Vâlcea s-a produs chiar la acest derbi cu una dintre formaţiile contracandidate la promovare.

Repriză seacă
În afara accidentării surprinzătoare a portarului titular Cătălin Mulţescu, care-a trebuit să fie înlocuit chiar în minutul 18 cu Plachta, prima repriză a fost lipsită de evenimente importante, dominarea sterilă a fotbaliştilor noştri fiind întreruptă doar de câteva ieşiri pe contraatac ale „găzarilor”, rămase de asemenea fără rezultat. Au existat totuşi două bune oportunităţi pentru deschiderea scorului, de o parte şi de cealaltă. În minutul 31, Lepădatu a tras de la peste 25 de metri, însă mingea a trecut pe lângă vinclul porţii petroliste, iar apoi Pampea a ieşit oportun la 16 metri de buturi şi a degajat din faţa atacanţilor Petrovic şi Hadnagy, gata să speculeze orice inexactitate a defensivei vâlcene. Atât doar pentru o repriză în care echipele au părut că se tem foarte mult una de cealaltă, iar acest lucru a afectat şi spectacolul.

Oaspeţii au deschis scorul

Meciul a devenit însă mai spectaculos după pauză, odată ce antrenorul oaspeţilor, Valeriu Răchită, le-a cerut elevilor săi la cabine „să lase garda jos” şi să încerce să înscrie. În minutul 49, arbitrul de centru al partidei, Marius Martiş (Focşani), a apreciat că Savu a simulat un fault în careu făcut de Stephanov asupra sa, infracţiune care se putea vedea şi din avion, iar în loc de penalti a scos cartonaşul galben pentru vâlcean. A fost prima fază în urma căreia centralul partidei şi-a atras furia oamenilor din tribune, el fiind în continuare unul dintre „eroii” partidei şi ţinta huiduielilor. Marcaţi de neacordarea acelei lovituri de pedeapsă, cei de la CSM au fost incapabili să aibă vreo replică la două contraatacuri tăioase ale petroliştilor. Mai întâi, în minutul 55, C. Ilie, ajuns singur cu portarul Pampea, n-a găsit spaţiul porţii, pentru ca ulterior, Hadnagy, plecat dintr-o suspectă poziţie de ofsaid, să nu mai greşească ţinta, după ce l-a driblat inclusiv pe apărătorul buturilor vâlcene (0-1).

Final fantastic

A fost momentul care-a schimbat practic faţa echipei vâlcene. În timp ce Răchită a hotărât să închidă jocul – totuşi prea devreme, lucru care i-a şi costat până la urmă pe ploieşteni – tehnicianul vâlcenilor a făcut mutările necesare victoriei. Furnică l-a scos pe Savu, a mai introdus un vârf, Câmpeanu, iar de „mingicăreala” de la mijlocul terenului s-a ocupat din acea clipă Murineanu. Vâlcenii au solicitat încă un penalti, la un henţ în careu al unui fundaş prahovean, dar centralul Martiş a decis să dea credit asistentului Vasilică Burga, care ridicase steagul şi indicase un ofsaid în atac. Fundaşul Bier a marcat apoi cu capul la o centrare care-a depăşit întreaga defensivă a oaspeţilor (1-1) şi Zăvoiul a început din nou să spere. Ulterior, tribunele au explodat când Ciortan a înscris, însă golul avea să fie anulat pe motiv de ofsaid, iar în minutul 86 au înnebunit cu totul la lovitura de cap a lui Câmpeanu, mingea poposind în plasa nefericitului Plachta (2-1). Rezultat cât se poate de bine venit, care a făcut Vâlcea fericită şi a ajutat trupa din Zăvoi să se detaşeze considerabil de rivalele la locul secund în serie. Au jucat pentru CSM Rm. Vâlcea:
Pampea – M. Dumitru, Raicu, Cumpănaşu, Bier, Cercel, Lepădatu, Nica, Savu (min. 73 Câmpeanu), Pena (min. 59 Murineanu), Ciortan (min. 90 Roşca).


Au întors rezultatul ca şi-n tur

Toamna trecută, când CSM Rm. Vâlcea a jucat în deplasare la Petrolul Ploieşti, gazdele au condus ostilităţile pe teren şi pe tabela de marcaj până în ultimul sfert de oră. Minutele din final au aparţinut însă vâlcenilor, care-au speculat lipsa de siguranţă în defensivă a prahovenilor şi-au lovit de două ori prin Florin Costea. A fost atunci 2-1 pentru CSM, meci după care la timona grupării ploieştene tocmai era instalat Valeriu Răchită. Situaţia s-a repetat şi sâmbătă în Zăvoi, la meciul retur. Petrolul a deschis scorul, însă Murineanu şi compania şi-au revenit şi-au câştigat tot cu 2-1. Costea a plecat între timp la Univ. Craiova, dar a avut cine să suplinească absenţa lui, golurile succesului fiind marcate acum de Bier şi Câmpeanu, doi jucători sosiţi chiar în această iarnă. Ofticat de eşecul suferit în Zăvoi, antrenorul ploieştenilor, Valeriu Răchită, a refuzat să vină apoi la conferinţa de presă de la sfârşitul meciului.


Primă de 10 milioane

Pe lângă prima de 10 milioane de lei pe care conducerea clubului a promis-o jucătorilor în cazul unei victorii cu Petrolul, antrenorul Adrian Furnică a mărturisit la finele partidei de sâmbătă că fotbaliştii au primit felicitări şi din partea autorităţilor locale. „Primarul Mircia Gutău a venit şi ne-a felicitat în vestiar, la finalul meciului. Pentru acest meci jucătorii au avut 10 milioane de lei primă de victorie”, a recunoscut Furnică.


Skoda i-a premiat pe 3 dintre fanii CSM-ului

Trei dintre spectatorii care au cumpărat bilete la derbiul dintre CSM Rm. Vâlcea şi Petrolul Ploieşti, în urma unei trageri la soţi, au primit din partea dealerului Skoda din judeţul nostru, SC Enduro SRL, câte un frumos cadou, cuprinzând şampanii, precum şi tricouri şi şepci originale. Totodată, Octavia Tour şi Octavia Fabia, două dintre modele de top ale mărcii Skoda, au purtat noroc de pe marginea terenului echipei din Zăvoi, care i-a învins pe argeşeni cu scorul de 2 la 1.

Nicolae CIUCESCU




de arenavalceana

dragosh_vl
11th April 2006, 11:49
Cu CS Otopeni, din nou televizaţi



Pentru prima oară de la începutul sezonului, Adrian Furnică a dezvăluit că există intenţia ca echipa să se claseze pe locul secund în serie: „În acest moment, sunt sigur că am luat prima opţiune în ceea ce priveşte echipele care trag la locul 2, faţă de Petrolul, faţă de Unirea Urziceni. O spun cu mai multă tărie acum. Calendarul returului ne permite să atacăm ceea ce ne dorim şi să ne şi îndeplinim obiectivul până la urmă. Nu e atât de uşor, pentru că din păcate, au apărut şi ceva probleme de lot. Georgescu şi Balaci, jucători pe care contam, s-au accidentat şi nu-i mai avem la dispoziţie pentru aproximativ o lună. Sunt greutăţi la ora actuală în alcătuirea lotului, dar să sperăm că vom trece peste aceste neajunsuri şi în meciurile care vor urma vom reuşi să le acoperim”.

Partida CS Otopeni – CSM Rm. Vâlcea se joacă miercuri, 12 aprilie, de la ora 16.00, întâlnirea fiind capul de afiş al etapei intermediare în seria a II-a a Diviziei B. Tocmai din această cauză, postul de televiziune TV Sport a decis să transmită şi acest meci în direct, spre bucuria vâlcenilor, care-i pot urmări iarăşi la lucru pe favoriţi. Ciprian Danşa (Oradea) va conduce la centru această înfruntare, el urmând a fi ajutat de asistenţii Eduard Dumitrescu (Piteşti) şi Dorin Mudura (Oradea). Observatorul meciului va fi bucureşteanul Gheorghe Ene.

dragosh_vl
11th April 2006, 11:51
Municipalul s-a distanţat de „urmăritori”
Etapa a patra din returul seriei a doua din Divizia B de fotbal a adus prima victorie oficială, din acest an, pentru CS Municipal. Şi ce victorie! Având în faţă Petrolul lui Vivi Răchită şi-un arbitru focşănean potrivnic, băieţii antrenaţi de Adrian Furnică au reuşit, in-extremis, o victorie ce le dă mari speranţe în păstrarea poziţiei a doua cât mai mult timp posibil. În acest timp, liderul Universitatea a trecut fără probleme de Juventus Bucureşti, păstrând distanţa de opt puncte în faţa CSM-ului.
Unele scoruri înregistrate în cadrul rundei de sâmbătă a seriei a doua din Divizia B avantajează, într-o oarecare măsură, CSM-ul în lupta pentru poziţia secundă. Astfel, Unirea Urziceni a remizat surprinzător, pe propriul teren, cu Dinamo II Bucureşti, iar CS Otopeni (adversarul din „intermediara” de miercuri) nu a reuşit să treacă de „lanterna roşie” din Sibiu.

Rezultatele complete ale etapei:
Juventus Bucureşti - „U” Craiova 1 - 3
Astra Ploieşti - Intergaz Bucureşti 1 - 0
Rapid II Bucureşti - Minerul Motru 1 - 0
CSM Vâlcea - Petrolul Ploieşti 2 - 1
FC Sibiu - CS Otopeni 0 - 0
Poiana Câmpina - Dacia Mioveni 1 - 1
Unirea Urziceni - Dinamo II Bucureşti 0 - 0
Dunărea Giurgiu - FC Caracal 3 - 0

Clasament

1. Universitatea Craiova 1915 22 32-8 45p
2. CSM Rm. Vâlcea 1910 72 29-13 37p
3. Petrolul Ploieşti 1910 36 29-19 33p
4. Unirea Urziceni 199 55 28-15 32p
5. Dacia Mioveni 199 55 25-16 32p
6. CS Otopeni 198 65 20-14 30p
7. Dunărea Giurgiu 198 38 19-23 27p
8. FC Caracal 198 38 19-25 27p
9. Poiana Câmpina 196 76 24-22 25p
10.Minerul Motru 195 95 16-12 24p
11.Rapid II Bucureşti 197 111 18-37 22p
12.InterGaz Bucureşti 195 68 16-23 21p
13.Astra Ploieşti 196 310 26-34 21p
14.Dinamo II Bucueşti 194 510 18-25 17p
15.Juventus Bucureşti 193 511 18-28 14p
16.FC Sibiu 192 413 7-30 10p

Etapa viitoare (12 aprilie): „U” Craiova - Intergaz Bucureşti, Minerul Motru - Astra Ploieşti, Petrolul Ploieşti - Rapid II Bucureşti, CS Otopeni - CSM Vâlcea, Dacia Mioveni - FC Sibiu, Dinamo II Bucureşti - Poiana Câmpina, FC Caracal - Unirea Urziceni, Juventus Bucureşti - Dunărea Giurgiu.

dragosh_vl
11th April 2006, 11:57
Maine, in Divizia B, CSM Ramnicu Valcea infrunta CS Otopeni in direct pe TV Sport



Iata ca prestatiile bune din aceasta editie de campionat ale divizionarei B, CSM Ramnicu Valcea, au atras atentia canalelor de televiziune din Romania. Astfel, iata ca, in decurs de numai patru zile, iubitorii fotbalului din judetul Valcea au ocazia sa-si urmareasca la televizor favoritii, de aceasta data, intr-un meci din deplasare. Trebuie mentionat faptul ca disputa dintre CSM Ramnicu Valcea si CS Otopeni de miercuri, 12 aprilie a.c., cu incepere de la ora 17, se anunta a fi una extrem de disputata, tinand cont ca in tur trupa sponsorizata de valceanul Florescu, CS Otopeni, a reusit un 1-1 pe Stadionul Municipal. Partida va fi condusa de o brigada de arbitri avandu-l la centru pe Ciprian Dansa, ajutat la cele doua linii de Dorin Mudura, ambii din Oradea, si Eduard Dumitrescu, din Pitesti. Observator a fost delegat Gheorghe Ene din Bucuresti.
Bogdan Nicula

CoolRain
13th April 2006, 17:49
Ieri, cu incepere de la ora 16, in Seria a II-a din Divizia B, formatia valceana CSM a reusit un rezultat bun pe terenul echipei finantata de Doru Florescu, CS Otopeni. La capatul celor 90 de minute de joc, scorul a fost egal, 1-1, la fel ca si in partida din tur disputata pe teren propriu. Scorul a fost deschis in prima repriza de gazde, insa valcenii au revenit si la capatului unei faze excelent construita, Campeanu a restabilit egalitatea, scor cu care s-a incheiat prima parte a jocului. Dupa pauza, chiar daca a evoluat in superioritate numerica, CSM Ramnicu Valcea n-a reusit sa izbuteasca victoria, insa chiar si asa trupa pregatita de Adrian Furnica si Cristi Lazar ramane pe pozitia a doua a clasamentului, fiind principala candidata pentrui accederea la barajul pentru promovarea in Divizia A. In etapa viitoare, pe teren propriu, CSM Ramnicu Valcea va intalni pe Dacia Mioveni, sambata, 15 aprilie a.c., echipa pe care valcenii au invins in tur cu 3-1 chiar la Mioveni. - "Viata Valcii", 13.04.06

CoolRain
20th April 2006, 12:17
Incepe montarea scaunelor la Stadionul Municipal

Dupa cum se stie, in dese rânduri, atunci când s-a adus in discutie situatia stadionului din Zavoi, primarul Râmnicului, inginerul Mircia Gutau a promis ca in 2006 principalul obiectiv ce vizeaza aceasta arena va fi montarea scaunelor in tribune. „Vom pune circa 12.500 de scaune, dupa care intentionam sa achizitionam o tabela electronica performanta. Ca perspective, pentru 2007, ne gândim si la o instalatie de nocturna”, spune Gutau. In cel mai scurt timp, maxim trei saptamâni, va incepe montarea celor 12.500 de scaune in tribunele stadionului „Municipal” din Zavoi, lucrare care se va termina chiar pâna la finele actualului sezon al Diviziei B. Dupa vizita oficialului Federatiei Române de Fotbal Viorel Duru la Vâlcea, omul care se ocupa de omologarea bazelor sportive in intreaga tara, acesta a fost de acord ca orasul nostru poate gazdui in cel mai scurt timp meciuri importante din prima liga. - Gazeta de Valcea - 20.04.2006

Neamtu
25th April 2006, 15:50
• Gruparea din Zavoi redevine favorita la barajul de promovare • Petrolul a remizat „acasa” cu Inter Gaz • Unirea Urziceni a iesit din cursa

Adrian Furnica a gândit bine partida de la Bucuresti, cu Dinamo II si si-a dat seama ca numai o formula ofensiva asigura gruparii din Zavoi toate cele trei puncte puse in joc, vitale pentru accederea la barajul de promovare in Divizia A. Tehnicianul vâlcean a facut o schimbare importanta in unsprezecele de start si a mizat pe Catalin Chirita, renuntând la ambii juniori pe care a contat pâna acum, Bolcu si Nica. De asemenea, Furnica a trimis in lupta doi atacanti de meserie, Ciortan si Câmpeanu. Cel de-al doilea s-a descurcat mai bine ca „vârf” decât ca mijlocas si a facut cea mai buna partida a sa de la venirea la CS Municipal. Dupa doar trei minute de la debutul intâlnirii, Murineanu a avut o actiune reusita pe partea stânga, mingea a circulat pe traseul Câmpeanu – Ciortan – Dumitru, ultimul plasând balonul in poarta câinilor, din careul de 11 metri. Bucuria oltenilor nu a durat, insa, decât un minut pentru ca Dinamo II avea sa restabileasca egalitatea pe tabela de marcaj. Sorin Costea a inscris pentru 1-1, acesta fiind si scorul inregistrat la pauza, chiar daca vâlcenii aveau sa isi mai treaca in cont câteva ocazii clare de gol. Repriza secunda avea sa fie una din cele mai bune facute de CS Municipal in acesta editie de campionat. Furnica l-a introdus in teren si pe atacantul Pena si gruparea din Zavoi avea sa isi domine adversarul la toate capitolele. In minutul 61 Pena a jucat rolul de pivot, i-a facut paravan lui Câmpeanu, fostul „bancar” sutând sec, de la 16, pentru 2-1. Peste numai trei minute, soarta celor trei puncte puse in joc avea sa fie stabilita. Tot Câmpeanu avea sa fie marcator, trecându-si in cont dubla, dupa o actiune proprie. Furnica a incercat sa inchida jocul, dar tot CS Municipal avea sa marcheze ultimul gol al intâlnirii. In minutul 69, Murineanu a driblat tot ce i-a stat in cale, pe partea stânga a atacului vâlcean si i-a pasat ideal lui Pena, care nu a mai gresit tinta. Finalmente a fost 4-1 pentru elevii lui Adrian Furnica, vâlcenii redevenind principalii favoriti la accederea la la barajul de promovare in primul esalon. In runda viitoare, municipalii joaca pe teren propriu cu Progresul Caracal si au nevoie de o victorie pentru a pastra intacte sansele la locul doi al clasamentului.

• Universitatea a pierdut, Petrolul doar egal, Unirea iesita din cursa

Universitatea Craiova a pierdut neasteptat partida de pe teren propriu cu Minerul Motru, 0-1 dar isi pastreaza un avans considerabil fata de restul combatantelor. Cea mai mare surpriza a rundei s-a inregistrat, insa, la Ploiesti, acolo unde Petrolul nu a reusit decât un 2-2 in fata bucurestenilor de la Inter Gaz, rezultat care a stârnit mânia in tabara gazarilor. Altfel, Unirea Urziceni a pierdut din nou, 0-1 la Dunarea Giurgiu si a iesit din lupta pentru promovare.

• Pena, la primul gol pentru CSM

Murineanu si Ciortan ramân principalii marcatori ai CSM-ului in aceasta editie de campionat. Din spate vine puternic noua si cea mai fericita achizitie a vâlvenilor, Adrian Câmpeanu, in timp ce Pena a marcat primul sau gol de la venirea in Zavoi.

• „Am facut un meci bun"

Tehnicianul Adrian Furnica este multumit de evolutia elevilor sai: „Am jucat bine, chiar daca la pauza a fost doar 1-1. Sincer sa fiu, am fost sigur ca ne vom impune, dupa modul in care au decurs ostilitatile in teren. Am ramas cu sanse mari la participarea la baraj si va trebui sa fim foarte atenti in etapele urmatoare.”. In editia de mâine a ziarului vom reveni cu un amplu interviu acordat de tehnicianul CSM-ului.
(Gazeta de Valcea)

dragosh_vl
26th April 2006, 09:54
Adi Furnica a prins aripi:
„Aveam nevoie ca de aer de aceasta victorie”
Andi NICULESCU
• Tehnicianul din Zavoi crede ca elevii sai au facut un meci foarte bun cu Dinamo II si ca sansele de participare la barajul de promovare au crescut simtitor

Tehnicianul Clubului Sportiv Municipal, Adrian Furnica, declara inainte de disputa cu Dinamo II Bucuresti, din Capitala, ca cele trei puncte puse in joc sunt vitale pentru pastrarea sanselor la locul secund, dar ca formatia pe care o antreneaza stie sa se mobilizeze la meciurile importante si sa se impuna. In ajunul sarbatorilor pascale, trupa din Zavoi a reusit o victorie concludenta, 4-1 si si-a marit avantajul fata de Petrolul Ploiesti, principala contracandidata la participarea la barajul de accedere in prima divizie.

Antrenorul Brasovean crede acum ca jocul rezultatelor si cele trei puncte noi din clasamentul adevarului fac ca CS Municipal sa fie, din nou, favorita la participarea la baraj.

Felicitari, domnule Furnica. V-ati facut un Pasti fericit.

Asa este, aveam mare nevoie de aceasta victorie, am spus si dupa partida cu Dacia Mioveni ca avem mare nevoie de trei puncte la Bucuresti, pentru a ramâne in carti. Din fericire, baietii au inteles ca trebuie sa puna osul la bataie pentru a invinge si s-au trezit dupa acel rezultat de egalitate inregistrat pe teren propriu.

Sunteti multumit de jocul prestat de elevii dumneavoastra?

In cea mai mare parte a meciului de la Bucuresti au jucat bine. In special in repriza a doua, CS Municipal a demonstrat ca are valoarea sa fie pe locul doi al clasamentului si sa spere la accederea in Divizia A. Sa nu uitam ca Dinamo a facut câteva meciuri bune in acest retur de campionat si ca este echipa a doua a unui club de traditie in România. Noi am dat primul gol foarte rapid, inca din minutul 3 apoi baietii s-au relaxat, nu si-au revenit din euforie si am fost egalati un minut mai târziu. Puteam intra la cabine in avantaj dar am avut ghinion la câteva faze. Dupa ultimile 45 de minute, insa, victoria noastra este cât se poate de clara, fara dubii. Cele trei puncte sunt pe deplini meritate si sper sa le dea aripi baietilor.

Ati vorbit cu Ion Marin inainte sau dupa meci?

Am vorbit mai mult inainte de debutul partidei. Mi-a spus ca are o echipa tânara, cu câtiva fotbalisti talentati. Dupa meci, doar ne-am salutat, era suparat, normal.

Cum comentati rezultatele inregistrate in aceasta etapa?

Ce pot sa comentez… Vedeti, noi am facut egal cu Inter gaz Bucuresti si a fost suparare mare dar bucurestenii au reusit sa inscrie de doua ori la Ploiesti, cu Petrolul deci nu sunt tocmai o echipa de neluat in seama. Am mai spus-o si o repet, in conditiile in care retrogradeaza atâtea echipe, toate partidele sunt interesante si deschise oricarui rezultat, indiferent ca in teren este Petrolul, CSM-ul sau chiar Universitatea Craiova, dovada ca Stiinta a cedat pe teren propriu cu Minerul Motru.

Sâmbata este programat meciul cu Progresul Caracal. Ne va fi mai usor, având in vedere ca pe banca tehnica a ospetiilor nu se mai afla Nicolae Ungureanu?

Eu cred ca nu are nici o importanta acest lucru. Nu imi era frica de Ungureanu. Nu ma intereseaza cine este antrenor la adversari, important este ca echipa mea sa joace bine. Am avut probleme la partidele de pe teren propriu, trebuie sa trecem peste aceste greutati la constructie. Ar fi pacat sa continuam in stilul Mesterului Manole, sa darâmam noaptea ce construim ziua. Trebuie sa invingem echipa din Caracal, mai ales ca le suntem datori spectatorilor, pe care ii asteptam in numar cât mai mare in Zavoi. Suntem pe un drum bun, pe locul doi al clasamentului cu 8 etape inainte de finalul campionatului si avem mare nevoie de sprijinul publicului spectator.

Potrivit zvonurilor, Adrian Mititelu, patronul Universitatii, ar fi spus ca va introduce in teren, la meciul cu CS Municipal, echipa de juniori, pentru a ne ajuta sa mergem noi la baraj si nu Petrolul Ploiesti. Cum comentati acest lucru?

Nu comentez in nici un fel. Pâna la meciul cu Universitatea mai este mult. Eu sper ca Stiinta sa nu piarda in runda viitoare, la Urziceni, pentru a-i scoate complet din lupta pentru baraj.

De asemenea, sper ca Universitatea sa nu cedeze la Ploiesti, in acest mod putând sa ne ajute indirect. In caz contrar, e posibil la Universitatea sa fie nevoita sa introduca in teren, la partida cu CS Municipal, cel mai bun unsprezece si atunci, normal, ne va fi infinit mai greu.

dragosh_vl
27th April 2006, 09:52
Fotbal, Divizia B
Lot complet pentru Furnica
Andi NICULESCU

CSM mai are mult de lucru pâna la barajul de promovare
Tehnicianul Clubului Sportiv Municipal, Adrian Furnica, va putea conta la meciul de sâmbata cu FC Caracal pe intreg lotul de jucatori, mai putin Georgescu si Balaci, aflati in perioada de refacere dupa accidentari mai vechi. Municipalii s-au reunit la stadionul din Zavoi marti dimineata, cei doi tehnicieni lasându-le vâlcenilor inca o zi libera. Lazar si Furnica au decis sa nu organizeze o partida amicala cu una din formatiile vâlcene de Divizia C pentru a elimina riscul unor eventuale accidentari si au facut câte doua antrenamente zilnice. De astazi, Murineanu si compania au intrat in regim de cantonament la baza sportiva proprie.



• Optimism in tabara vâlceana

Victoria categorica inregistrata la Bucuresti, 4-1 cu Dinamo II le-a dat aripi fotbalistilor antrenati de Adrian Furnica.

Oficialii vâlceni nu concep sa nu cucereasca toate cele trei puncte in intâlnirea cu FC Caracal, mai ales ca in tur au cedat cu 0-2, trupa pregatita atunci de Nicolae Ungureanu intrerupând un lung sir de victorii ale CSM-ului. Verigeanu si compania sunt interesati si de un alt meci important al etapei, cel de la Motru dintre Minerul si Petrolul Ploiesti si spera ca ortacii sa furnizeze o surpriza.



• Calcule complicate la promovare

Teoretic, pentru accederea la barajul de promovare in Divizia A se vor bate, in acest final de campionat patru echipe: CS Municipal, Petrolul Ploiesti, Unirea Urziceni si CS Otopeni, sanse mai mari având primele doua grupari amintite.

Vâlcenii au fata de gazari doua puncte avans si avantajul meciurilor directe, elevii lui Adrian Furnica reusind sa se impuna in ambele partide. Municipalii nu vor mai pierde, in mod normal, nici un punct pe teren propriu, in Zavoi urmând sa se mai deplaseze, dupa FC Caracal, Dunarea Giurgiu, Poiana Câmpina si Rapid II Bucuresti. In deplasare, insa, oltenii au doua nuci greu de spart, Universitatea Craiova si Unirea Urziceni. Programul gazarilor este unul infernal, atât “acasa” cât si in deplasare. La Ploiesti se vor deplasa CS Otopeni si Universitatea Craiova iar elevii lui Vivi Rachita vor merge la Giurgiu, Caracal, Motru si Mioveni.

Currently 3.50/5 1 2 3 4 5

dragosh_vl
2nd May 2006, 09:16
Fotbal, Divizia B
FC Caracal ne naruie sperantele
Andi NICULESCU

Capitanul Cumpanasu, depasit de situatie
• CS Municipal a cedat cu scorul de 0-2 si a cedat locul doi al clasamentului • Petrolul a câstigat la Motru, dupa o partida cu cântec CS Municipal si-a continuat seria partidelor foarte slabe de pe teren propriu. Elevii lui Adrian Furnica au evoluat in Zavoi, contra unei echipe tinere, FC Caracal si a „reusit“ sa-i supere pe cei aproximativ 2500 de vâlceni care au fost prezenti in tribune. Desi veneau dupa un rezultat foarte bun, 4-1 cu Dinamo II Bucuresti, municipalii nu au miscat in front si au dat impresia ca nu sunt interesati de joc. Nici macar o ocazie notabila nu au avut valcenii in prima parte a intâlnirii, desi cei doi tehnicieni au apelat la o formula ofensiva, cu doi atacanti de meserie, Pena si Câmpeanu. Cele doua achizitii ale gruparii râmnicene nu au fost sprijinite de mijlocasi, Lepadatu si Alin Savu preferând sa vamuiasca mingile inutil si scorul la pauza a fost 0-0, desi oaspetii si-au trecut in cont doua ocazii importante, prin Pasare si Stancu, primul scapat singur cu Pampea, al doilea din lovitura libera. Partitura s-a schimbat putin in mitanul secund, pentru ca elevii lui Ciurea au simtit ca se poate mai mult si au tintit victoria, profitând din plin de apatia apararii municipalilor. La cinci minute de la reluare, Chirita l-a faultat clar in careu pe Mosteanu iar centralul Marcu, din Oradea a aratat punctul cu var. Lovitura de la 11 metri a fost executata de unul din cei mai experimantati fotbalisti ai Caracalului, Sergiu Popescu dar Pampea a avut noroc si mingea s-a scurS pe langa poarta. Sperantele nostre intr-o victorie au crescut dar ele aveau sa se naruiasca peste alte cinci minute, când Popescu si-a rascumparat greseala si a marcat in poarta vâlceana, dupa ce scapase singur cu Pampea. Vâlcenii au protestat, cerând o pozitie afara din joc dar nu au avut dreptate si FC Caracal conducea cu 1-0. Pentru elevii lui Furnica a urmat o cursa de urmarire. Atacurile gazdelor au fost, insa, lipsite de vlaga. Zeci de mingi inalte catre careul advers, mingi respinse fara probleme de apararea oaspetilor si golul egalizator nu mai venea. Cei care au mai marcat au fost tot oaspetii, in chiar ultimul minut de joc. Pasare a executat foarte bine o lovitura libera de la 20 de metri lateral stânga si minea s-a dus direct in vinclul portii aparate de Pampea, care iesise aiurea la marginea careului. 0-2, scor identic cu cel inregistrat in turul campionatului si CS Municipal cedeaza locul doi al clasamentului, pozitie de care a tinut cu dintii timp de 23 de etape. • Nu vor sau nu pot? Dupa partida cu FC Caracal intrebarea pe care si-o pun suporterii vâlceni este una singura: elevii lui Furnica nu mai vor sa joace sau nu mai pot? Partidele apatice de pe teren propriu dau impresia ca municipalii, sau cel putin o mare parte din ei, joaca mai mult pentru Petrolul decât pentru CSM. Acest lucru a fost simtit si de tehnicianul Adrian Furnica, cel care a declarat la conferinta de presa care a urmat meciului: „Ma simt tradat. Fotbalistii nu aplica indicatiile mele. Nu le-am spus niciodata sa se retraga in aparare sau sa atace cu mingi inalte, pe vârfuri. Eu le-am cerut sa construiasca, ei fac altceva... Nu stiu ce se intampla, nu acuz pe nimeni dar ma repet, ma simt tradat“. In editia de mâine a ziarului vom reveni cu un amplu interviu acordat de brasovean. Altfel, in etapa viitoare CS Municipal se va deplasa la Bucuresti, acolo unde va intâlni pe Juventus Bucuresti. • Meci cu cântec la Motru Din ce in ce mai evident este faptul ca Petrolul Ploiesti va fi echipa care va merge la barajul de promovare in Divizia A. Gazarii au invins la Motru cu 2-1, dupa ce gazdele au condus cu 1-0, o partida considerata de specialisti cu iz de blat. O alta surpriza s-a consemnat la Urziceni, acolo unde Universitatea Craiova a cedat cu 0-1, juvetii aflându-se la a doua partida consecutiva pierduta. Elevii lui Stânga si Petrolul se vor afla fata in fata in runda viitoare, la Ploiesti. • Balaci a fost in tribuna La meciul din Zavoi a asistat si Ilie Balaci, unul din cei mai buni fotbalisti români din toate timpurile. “Minunea blonda”, actualmente actionar la FC Caracal, s-a bucurat de victoria formatiei sale si a declarat ca spera ca Universitatea Craiova sa promoveze in Divizia A. Spectatorii vâlceni i-au cerut lui Balaci sa incurce si pe Petrolul Ploiesti.

dragosh_vl
3rd May 2006, 10:01
Ciortan nu mai joaca
Andi NICULESCU
Atacantul vâlcean Ovidiu Ciortan va rata finalul acestui sezon competitional, el fiind indisponibil pâna la finalul returului. „Ciorti” a intrat in repriza a doua a intâlnirii cu FC Caracal, dar a fost schimbat cu Rosca dupa doar 18 minute de joc. Vâlceanul a fost operat ieri la maxilar, dupa ce s-a ciocnit cu un adversar, el urmând sa li se adauge lui Alin Georgescu si Marian Balaci pe lista indisponibililor pe care Furnica nu va mai putea conta. La capitolul atacanti, cei doi tehnicieni vâlceni nu sunt descoperiti, apti de joc fiind Câmpeanu, Pena si Mot, ultimul urmând sa joace cu Juventus Bucuresti.

Currently 5.00/5 1 2 3 4 5
Tehnicianul Furnica, in dilema:
„Nu stiu ce se intâmpla la aceasta echipa“
Andi NICULESCU

Adrian Furnica
• Brasoveanul spune ca se simte tradat, dar ca mai sunt sanse de participare la baraj Adrian Furnica a parut mai suparat ca niciodata la finalul meciului pierdut de CS Municipal, scor 0-2, in fata oltenilor de la FC Caracal. Brasoveanul, ajuns la Râmnicu Vâlcea in campionatul trecut, când Vâlcea era in Divizia C, vorbeste despre tradare, despre jocurile de culise din seria a II-a dar si despre sansele pe care le mai avem la locul secund al clasamentului. Domnule Furnica, ce se mai poate spune despre un meci pierdut intr-o maniera asa de categorica? Multe lucruri nu se pot spune. Le-am cerut, din nou, sa construiasca mult, le-am spus ca avem timp suficient sa inscriem si sa câstigam toate cele trei puncte. Nu le-am cerut niciodata sa se retraga in aparare. Ei au facut exact invers, au facut pasul inapoi, le-au dat prilejul sa atace adversarilor si au incercat sa puna in pericol poarta adversa numai cu mingi inalte catre vârfuri. Am jucat anticipabil, din nou si rezultatul s-a vazut la finalul meciului. Totusi, ce se intâmpla la CS Municipal? Nu stiu, nu inteleg ce se intâmpla la aceasta echipa, in special la meciurile de pe teren propriu. In deplasare pasam, jucam bine, marcam, câstigam. Acasa parca avem plumb in picioare, este inexplicabil. Ma simt tradat, aceasta este cuvântul cel mai potrivit. In partidele de la Râmnicu Vâlcea, fotbalistii nu imi inteleg mesajul… Credeti ca sunt jucatori care nu isi apara corect sansele? Eu nu pot spune acest lucru, nu am semnale in acest sens. Eu sunt doar antrenor, sunt cu baietii in permanenta, incerc sa-i pregatesc. L-ati schimbat pe Alin Savu pentru ca nu a evoluat bine sau din alte motive? L-am bagat pe Murineanu pentru ca am sperat la un plus de viteza, la accelerarea fazelor ofensive. In spiritul vitezei am mizat si pe introducerea lui Ciortan. Mai avem sanse la baraj? Mai sunt 7 etape, avem de recuperat un singur punct fata de Petrolul. Sanse mai sunt… Cum comentati rezultatele inregistrate in aceasta etapa? Ce sa comentez? Minerul Motru a câstigat la Craiova si acum a pierdut trei puncte pe teren propriu, cu Petrolul… Ce pot crede? Oricum, problema este jocul nostru, nu celelalte rezultate. Daca noi am câstiga punctele pe teren propriu, nu am avea treaba cu rezultatele indirecte. Cum este relatia cu conducerea clubului? Din moment ce toate drepturile banesti sunt platite la timp, relatia nu poate fi decât una buna. Conducatorii se achita de obligatii, noi nu… Sâmbata la Bucuresti, cu Juventus… Mergem, ne facem jocul si sper sa câstigam, pentru a reveni in lupta. Trebuie sa-i trezim pe baieti, sa-i facem sa prinda, din nou, incredere in ei. Avem mare nevoie de cele trei puncte puse in joc.

CSM nu schimba antrenorul
Andi NICULESCU
Chiar daca infrângerea cu FC Caracal a involburat mult apele in Zavoi, conducerea Clubului Sportiv Municipal nu este dispusa sa faca acum schimbari pe banca tehnica. Alin Trandafir si compania mizeaza, in continuare, pe cuplul de antrenori Furnica-Lazar dar din vara ar putea aparea un nou „principal”, in timp ce Cristi Lazar ar putea merge la FC Sibiu, in cazul in care gruparea din judetul invecinat va reusi sa faca rost de un loc de Divizia B. De asemenea, dupa spusele directorului Florin Verigeanu, lotul CSM-ului va fi vizibil intinerit, in cazul in care gruparea din Zavoi nu va reusi promovarea in primul esalon fotbalistic.

Mario Di Lazi
3rd May 2006, 11:17
De asemenea, dupa spusele directorului Florin Verigeanu, lotul CSM-ului va fi vizibil intinerit, in cazul in care gruparea din Zavoi nu va reusi promovarea in primul esalon fotbalistic.
Asa a facut si FC Sibiu anul trecut dupa ce a ratat promovarea , a intinerit lotul si acum nu au ratat retrogradarea. Sper ca NU o sa se intample la fel si cu noi.

Mario Di Lazi
31st May 2006, 13:27
Manea sau Rosca?
Oficialii din Zavoi au avut discutii preliminare cu ambii tehnicieni cei doi confirma tratativele si spun ca asteapta ofertele favorit pare rapidistul Manea, dar valcenii il vor pe Rosca
Nu mai este nici o noutate faptul ca divizionara B, Clubul Sportiv Municipal, se va desparti la finalul acestui campionat de tehnicianul Adrian Furnica, cel care i-a pregatit pe municipali timp de doua sezoane. Conducerea valceana a inceput, deja, tratativele cu doi tehnicieni cunoscuti, Victor Rosca si Nae Manea. Favorit pare a fi rapidistul, dar iubitorii fotbalului din Ramnic il doresc pe Victor, care a evoluat o buna perioada si la Chimia.
„Da, vreau la Valcea“ -
Victor Rosca
Victor Rosca spune ca ar fi bucuros sa antreneze pe CSM si spune ca ii pare rau ca a acceptat varianta Arad: „Am fost sunat de la Valcea, insa acum astept sa fiu chemat la discutii. Daca ne vom intelege, as fi bucuros sa antrenez in Zavoi. Am trait ca jucator ani frumosi la Valcea, am peste 100 de meciuri cu Chimia in Divizia A, am multi prieteni acolo. M-am pacalit ca m-am dus la Arad, echipa a fost lasata de izbeliste. Nu am vazut CSM-ul in acest campionat, dar ii cunosc pe unii dintre jucatori. De exemplu, pe Alin Savu l-am avut elev la Petrolul, Resita si Inter Gaz”. Victor Rosca a antrenat in acest retur de campionat pe UT Arad, echipa care va retrograda in esalonul trei fotbalistic.
„Astept discutiile finale“
Nae Manea astepta luni un semn de la conducerea municipala si ne-a declarat ca ar accepta varianta Valcea: „Da, au fost discutii, dar nimic concret. Au fost de tatonare, am fost intrebat daca sunt de acord sa antrenez la Valcea. Accept, de ce nu? Ramnicul are traditie in fotbal si imi place sa muncesc. Credeti ca daca am antrenat la nationala nu vin si la Valcea? Acum, sa vedem ce se vrea, reconstructie, promovare. Daca voi fi sunat, punem totul la punct, astept sa-si rezolve treburile acolo si ne apucam de treaba“. Nae Manea a antrenat ultima data nationala de tineret a Romaniei si are sange visiniu, chiar daca a jucat si la Steaua Bucuresti si a antrenat pe Ceahlaul Piatra Neamt.
„Vorbim dupa terminarea campionatului“
Presedintele de la CS Municipal, Adrian Furnica, nici nu confirma, nici nu infirma. „Vorbim dupa terminarea campionatului. Oricum, nu este decizia mea. Decizia finala va fi luata de Consiliul de Administratie de la CSM. Sper sa fie bine, dar, repet, discutiile vor fi dupa incheierea sezonului“.

Mario Di Lazi
19th June 2006, 17:19
Ce face Sergiu Radu ?
Intalnire intempestiva, chiar surprinzatoare, zilele trecute, intr-o frumoasa seara de vara pe terasa unui restaurant valcean, cu fotbalistul Sergiu Radu. Un fost elev de-al nostru la „H. Coanda”, unitate de invatamant, care de-a lungul celor 40 de ani de existenta a scos la rampa absolventi care au facut si fac in continuare cinste unitatii scolare care i-a format. Printre ei se numara si cativa fotbalisti de clasa, care multi dintre ai au imbracat tricourile unor loturi reprezentative ale Romaniei si ale unor grupari din primul esalon al fotbalului autohton. Ca sa nu mai vorbim de prezenta altora, si nu sunt putin in celelalte categorii valorice. Este suficient sa amintim cititorilor nostri: Vasile Popa, Moldoveanu, Giurca, Amati, Marius Tanase, Sergiu Radu, Rosoaga, M. Persu, Fier, Ica Albu, George Ceasila, Victoras Ioacob, Schiopu si lista poate continua. Ca au mai fost pregatiti, sau au imbracat tricoul diferitelor grupari valcene, sau au trecut prin vestiarele lor, asta este altceva, este cu totul un alt aspect al problemei. Important este ca antrenorii de la aceste echipe, asociatii si cluburi sportive, prin munca depusa au contribuit si ei la modelarea, pregatirea si afirmarea acestor tineri promovandu-i cu curaj in fotbalul de performanta. Se cuvine ca din acest colt de pagina sa multumim conducerilor si profesorilor de la: CSS, Chimia, Oltul, Oltchim sau CSM de astazi pentru tot ce au facut pentru acesti minunati copii ai Valcii fotbalistice. Nu putem sa nu subliniem cu majuscule aprecierile pozitive pe care trebuie sa le adresam cadrelor didactice si nu in ultimul rand conducerii Grupului Scolar „Henri Coanda” din Ramnicu Valcea, acestei minunate unitati scolare din reteaua scolara preuniversitara valceana, care a avut grija de acesti copii ca pe langa instruirea pur sportiva sa li se asigure si o pregatire scolara temeinica, si care sa le fie de folos in viata. Liceul 2, Scoala de mecanici cum i se mai spunea, este o unitate scolara cunoscuta, dar si indragita de ramniceni. Asezata in partea de nord a municipiului Ramnicu Valcea, intr-o zona aerisita, inconjurata de blocuri. Isi respecta blazonul de scoala fruntasa in reteaua preuniversitara scolara a Valcii. Unul dintre acest absolventi ai Scolii valcene este si Sergiu Radu, fotbalist de performanta care a imbracat pe rand aparand cu cinste si demnitate culorile unor divizionare A galonate in fotbalul romanesc (Rapid, National, OLIMPIA Satu Mare), iar in prezent component de bata in Bundesliga la Energie Cottbus, unde si-a prelungit contractul cu inca doi ani primind in acest sens si o substantiala marire de salariu. La sfarsitul acestei editii de campionat, Sergiu al nostru a ocupat pozitia a VI-a in clasamentul golgeterilor cu 12 goluri marcate dintre care au fost din penalti. A fost unul dintre oamenii de baza care a contribuit decisiv la promovarea echipei Energie Cottbus in Bundesliga, terminand capmpionatul Diviziei B recent incheiat pe locul 3 acumuland 58 de puncte dupa un total de 34 de etape.
profesor Nicolae Dinescu
PS: La H. Coanda am facut si eu liceul.

Mario Di Lazi
24th June 2006, 17:22
CSM Rm. Vâlcea, după Sportul Studenţesc
• După ce l-a luat ca antrenor pe secundul Sportului, CSM vrea să copieze şi modelul clubului bucureştean
Deşi presa centrală a scris că antrenorul Costel Pană tratează cu Jean Pădureanu preluarea formaţiei Gloria Bistriţa, pentru a suplini o posibilă plecare a lui Ioan Sabău, şefii din Zăvoi nu-şi fac probleme. “Astea sunt speculaţii! Costel Pană este sigur antrenorul CSM-ului, deja se ocupă de lot, chiar dacă se află în vacanţă, în Grecia. Pe 27 iunie se va întoarce în ţară, iar pe 28 va fi la Vâlcea, va semna contractul cu noi şi va conduce trialul”, a afirmat directorul executiv al divizionarei B CSM Rm. Vâlcea, Alin Trandafir. Practic, echipa se va reuni pe 3 iulie, când se vor încheia trialurile pentru noii jucători şi vor veni şi fotbaliştii păstraţi din vechea gardă.
“Am încheiat joi conturile cu Adrian Furnică. Nu l-am dat afară. Pur şi simplu, era o clauză în contract prin care i se mărea salariul dacă îi prelungeam contractul şi, dacă nu eram de acord, înţelegerea se rezilia. Am reziliat-o şi gata! Costel Pană m-a impresionat mult, are o altă viziune, vede fotbalul mult mai modern. Este un tehnician tânăr, dornic de afirmare, care vine cu metode noi, multe de pe calculator. M-a mirat când mi-a spus că pentru pregătirea fizică nu are nevoie de pante montane, ci doar de un teren de fotbal”, a completat Trandafir. Astfel, şefii din Zăvoi au format o listă de jucători care vor veni să dea probe în perioada 28 iunie - 2 iulie.
Printre cei chemaţi la trialurile CSM-ului se numără Ivan, Mihnea, Oprea, Precu (toţi Oltul Slatina), B. Mihai (Tg. Jiu), Dicu (Severnav), Buduca (Inter Gaz), Melcea, Bărbuţ, C. Popa, Tudorică (Oltchim), Mocioacă (Cozia Călimăneşti), Dicher (Câmpia Turzii), Nădbălan, Vezan (ambii Jiul), Deaconescu (Salonta), Rusescu (Urziceni), Cosmin Ursu şi Dorin Rădoi. În plus, noul tehnician va aduce şi el la trialeuri câţiva juniori talentaţi, pe care îi cunoaşte bine, iar Florin Verigeanu mai discută şi el cu alţi fotbalişti experimentaţi. “Costel Pană nu vrea niciun jucător care să vină fără probe, oricât ar fi de experimentat. El îi cunoaşte pe cei din Divizia A, nu pe cei din B. De exemplu, jucătorii pe care îi avem în vizor de la Jiul nu vor să vină în probe, dar Pană a cerut ca măcar să discute cu el. Cred că în maximum patru - cinci ani vom fi un fel de Sportul Studenţesc. Ne-am propus să acordăm o mare atenţie grupelor de copii şi juniori”, a mai declarat Alin Trandafir.

Mario Di Lazi
26th June 2006, 14:41
Furnică se ia de conducere
Deşi a sperat până săptămâna trecută că va rămâne antrenor în Zăvoi, Adrian Furnică (foto) a fost înştiinţat de preşedintele executiv Alin Trandafir că nu-i va fi prelungit contractul. Furnică a fost la Vâlcea la finele săptămânii trecute, şi-a încasat ultima rată de contract şi a rupt înţelegerea cu clubul vâlcean, care se putea prelungi doar cu acordul ambelor părţi. Aflat ieri în vacanţă, la Braşov, fostul tehnician al CSM-ului, recunoscut pentru sistemul ultradefensiv folosit în Zăvoi, a ieşit în sfârşit la atac şi a încercat să analizeze ce nu a mers în retur, susţinând, mai voalat, că şefii din Zăvoi nu au vrut promovarea. “După etapa a 22-a, am declarat că putem merge la baraj, dar cred că afirmaţia mea a deranjat pe cineva. Sunt persoane care nu au vrut la baraj, poate le-a deranjat că ieşeam eu în prim-plan. E clar că în retur s-a întâmplat ceva care îmi scapă. Timp de un an şi jumătate am avut rezultate foarte bune, am fost numai pe locurile 1-2, nu pot înţelege acea cădere bruscă din ultimele opt etape”, a mărturisit Furnică. Tehnicianul nu a părut deloc încântat de colaborarea cu Florin Verigeanu, venit la conducerea clubului vâlcean în iarnă. “Până în iarnă a fost linişte la echipă, după venirea lui Verigeanu a fost o anumită tensiune, cred că venirea lui i-a bulversat puţin pe jucători”. La finalul mandatului său pe banca tehnică a CSM-ului, Adrian Furnică laudă constanţa a doi dintre fotbalişti. “Sunt mulţumit doar de Pampea şi Ciortan, ei doi au fost cei mai constanţi jucători. Alţii au jucat bine în tur, dar în retur nu au mai fost la fel de buni. Apărarea n-a mai mers, am luat goluri cu duiumul, nici mijlocul echipei nu a mai funcţionat, dar a contat mult şi absenţa celor trei jucători accidentaţi”, a afirmat Furnică. “Obiectivul, menţinerea în Divizia B, a fost atins, iar locul şase este unul meritoriu. Plec cu fruntea sus de la Vâlcea. Am pus şi suflet la echipă, m-am sacrificat, stând departe de familie, dar m-aş întoarce oricând la CSM, am rămas în relaţii bune cu toţi, am desfăcut contractul pe cale amiabilă”, a mai menţionat tehnicianul braşovean.

Mario Di Lazi
27th June 2006, 16:59
Divizia B / CSM Rm. Vâlcea
“Echipa a jucat slab tot returul”
• Şeful clubului din Zăvoi, Florin Verigeanu, răspunde acuzelor fostului antrenor al CSM-ului, Furnică
Florin Verigeanu:
La o discuţie cu antrenorul Furnică, i-am spus că părerea mea este că joacă prea defensiv, chiar mi-a dat dreptate, a zis şi că fotbaliştii nu-şi respectă sarcinile de joc, dar asta nu-i vina mea.
Acuzat de fostul antrenor că a tensionat atmosfera la echipă şi s-a opus promovării, directorul general al CSM-ului, Florin Verigeanu, a fost surprins de afirmaţiile lui Adrian Furnică.
“Eu consider că am colaborat bine cu domnul Furnică, nu ne-am certat niciodată, de aceea mă surprind declaraţiile lui. Dar dacă aşa crede el… Eu l-am susţinut şi ajutat de când am venit la echipă, cu tot ce a cerut. Şi am fost cel care a susţinut promovarea, dacă o reuşeam erau alte soluţii mult mai bune pentru club, inclusiv vânzarea locului, care ne asigura banii pe următoarele două sezoane. Ce atmosferă am tensionat eu, poate doar că nu ştiau jucătorii limba greacă, că eu i-am dus în iarnă în cantonament în străinătate”, a replicat Verigeanu.
Şeful CSM-ului nu s-a sfiit nici el să critice jocul echipei din retur. “Cădere nu a fost doar în ultimele etape, ci în tot returul, s-a jucat foarte slab, cu excepţia unei reprize cu Petrolul, parţial cu Otopeni şi Dinamo II. Atât! La o discuţie cu antrenorul Furnică, i-am spus că părerea mea este că joacă prea defensiv, chiar mi-a dat dreptate, a zis şi că fotbaliştii nu-şi respectă sarcinile de joc, dar asta nu-i vina mea. Nu m-am băgat niciodată în treburile lui, nu i-am impus ce fotbalişti să aducă sau ce sistem să folosească, nu are motive să se plângă nici de arbitraj”, a mai completat Verigeanu.
Cunoscut ca un prieten apropiat al primarului Râmnicului, Verigeanu a fost adus la şefia CSM-ului în iarnă, după ce a fost înlăturat de federaţie din postul de secretar la Comisiei Centrale de Arbitri.

Mario Di Lazi
1st July 2006, 13:13
Divizia B / CSM Rm. Vâlcea
Pană şi-a încheiat trialul
• Tehnicianul vâlcenilor va mai urmări însă jucătorii în probe şi săptămâna viitoare
Colaborare - Verigeanu (stânga) şi Pană vor să facă treabă bună la Vâlcea.
Costel Pană:
Din tot ce am văzut, cam 10 jucători au potenţial, cred că voi opri cinci - şase dintre ei. Eu nu promovez un jucător tânăr în lot să joace cinci minute în trei meciuri, îi fac rău şi lui, şi echipei.
Luni, de la ora 14, CSM se va reuni în formulă completă.
După trei zile de antrenamente şi jocuri-şcoală, timp în care a urmărit peste 30 de tineri, noul antrenor al CSM-ului, Costel Pană, a tras ieri linie. “Din tot ce am văzut, cam 10 jucători au potenţial. Cred că voi opri cam cinci-şase dintre ei. Eu nu promovez un jucător tânăr în lot să joace cinci minute în trei meciuri, îi fac rău şi lui, şi echipei”, a declarat Costel Pană. Tehnicianul s-a arătat mulţumit de Melcea, Chiriţă, Dandea, Mocioacă, Cocora, Bâzgan şi Niţulescu, fotbalişti care ar putea fi chemaţi la pregătiri şi de săptămâna viitoare. Astăzi, Costel Pană se întâlneşte din nou la Bucureşti cu patronul Sportului Studenţesc, Vasile Şiman, de la care va încerca să obţină dezlegarea contractului. “Sunt convocat de domnul Şiman, să-mi dea permisiunea să vin la Vâlcea. Eu vreau 99 la sută să vin la CSM. Aş mai avea ceva îndoieli doar dacă îmi va propune să fiu principal la Sportul. Eu mă consider pregătit să antrenez la Divizia B, dar nu ştiu dacă aş face bine să mă duc acum la Sportul, care a avut un sezon excelent”, a menţionat Pană. CSM se reuneşte în formulă completă luni (ora 14) în Zăvoi, când la pregătiri sunt aşteptaţi toţi fotbaliştii care au evoluat în sezonul trecut. “În cariera mea, cel mai mult am învăţat de la Florin Halagian: totul, începând cu pregătirea jocului, formula de start şi schimbări. Au fost şi tehnicieni de la care nu am avut ce învăţa, nu le dau numele. Cu fotbalul nu poţi păcăli pe nimeni. Spectatorii care plătesc biletul au dreptul să judece şi echipa şi antrenorii”, a mai spus Pană.

Mario Di Lazi
1st July 2006, 13:14
Teleşpan, secund la CSM
Fostul antrenor al divizionarei B Rarora, Mitică Teleşpan, a fost desemnat ieri secundul lui Costel Pană la CSM Rm. Vâlcea. “Îl ştiu pe Teleşpan de când juca la Chimia, sunt convins că vom colabora bine”, a afirmat Costel Pană. Mitică Teleşpan nu a mai antrenat la seniori de când a fost înlăturat de la Rarora. “Chiar dacă atunci am spus că nu voi mai antrena niciodată la seniori, nu pot sta departe de fotbal”, a declarat noul secund al lui Costel Pană.

Mario Di Lazi
8th July 2006, 18:12
Tensiune în Zăvoi
• Cu viceprimarul Dicu reţinut şi edilul-şef Gutău cercetat, soarta CSM este incertă
Florin Verigeanu, preşedinte executiv al CSM
Sunt convins că nu e nimic, e doar o făcătură. Nu vorbim până nu se dă o soluţie definitivă. E posibil orice, inclusiv ca echipa de fotbal să fie afectată.
La trei ani după ce patronul Rarorei, Ion Marin, a fost arestat, fotbalul vâlcean este zguduit din nou, în plin avânt, din temelii. Preşedintele Consiliului de Administraţie al divizionarei B CSM Rm. Vâlcea, viceprimarul Râmnicului Nicolae Dicu, a fost reţinut de DNA pentru luare de mită. Procurori ai DNA deghizaţi şi Crinu Popescu i-au organizat şefului din Zăvoi un flagrant joi după-amiaza, într-un restaurant din Râmnic, unde Nicolae Dicu a primit suma de 20.000 de euro. Ieri a fost chemat la DNA pentru cercetări şi primarul municipiului, Mircia Gutău. Situaţia explozivă din fruntea primăriei a tensionat atmosfera din Zăvoi şi a pus sub semnul întrebării câteva dintre transferurile pe care şefii CSM-ului intenţionau să le facă săptămâna viitoare. Dacă ambii edili ai Râmnicului vor fi reţinuţi, soarta divizionarei B devine incertă, salvarea ei putând veni doar de la un investitor local. Reţinerea preşedintelui CA al CSM vine la doar câteva zile după ce acesta a susţinut în Zăvoi o conferinţă de presă în care a prezentat planurile de viitor ale echipei vâlcene: finalizarea unei baze sportive moderne şi crearea unei echipe puternice, care să promoveze peste trei ani. Divizionara B CSM Rm. Vâlcea este susţinută financiar de Primăria Râmnicului, banii fiind obţinuţi prin intermediul unei taxe pentru cultură şi sport impuse tuturor firmelor vâlcene. “Sunt convins că nu e nimic, e doar o făcătură. Nu vorbim până nu se dă o soluţie definitivă. E posibil orice, inclusiv ca echipa de fotbal să fie afectată”, a declarat preşedintele executiv al CSM, Florin Verigeanu
Sursa - editie.ro

Mario Di Lazi
11th July 2006, 13:16
CSM negociază pentru Vlăduţi
În autocarul care a transportat ieri divizionara B CSM în cantonamentul de la Herculane s-a aflat şi un tânăr atacant, Vlăduţi, provenit de la Şcoala de Fotbal “Nicolae Dobrin” din Piteşti. Tânărul jucător l-a convins pe antrenorul Costel Pană că merită să rămână în Zăvoi, însă deocamdată tratativele cu fosta glorie a fotbalului românesc, cu care Vlăduţi are contract, sunt în impas. Oficialii clubului CSM sunt însă decişi să facă eforturi să-l ţină pe Vlăduţi în Zăvoi şi speră să se ajungă la un acord cu Dobrin. Pentru toţi ceilalţi nou-veniţi s-a ajuns deja la acorduri scrise sau verbale.
Sursa - editie.ro

BrasovFans
11th July 2006, 14:29
Cati ani are acest pusti?

Mario Di Lazi
11th July 2006, 14:39
Nu stiu sa-ti raspund. In acel reportaj nu preciza varsta jucatorului.

Mario Di Lazi
12th July 2006, 18:46
CSM Rm. Vâlcea îşi schimbă patronul
După arestarea edililor Râmnicului, primarul Mircia Gutău şi viceprimarul Nicolae Dicu, ultimul fiind şi preşedintele Consiliului de Administraţie, soarta divizionarei B CSM a rămas în grija patronului SC Urban, Teodor Florescu, unul din acţionarii minoritari ai clubului.
„Datorii nu avem, fonduri pentru Divizia B există, iar cheltuielile urgente vor fi preluate de domnul Florescu. Jucătorii nu au cum să plece, sunt sub contract cu clubul şi nu avem restanţe la ei” a declarat preşedintele executiv din Zăvoi, Alin Trandafir.
Aflat în Turcia, în cantonamentul echipei de handbal Rulmentul Braşov, Teodor Florescu a confirmat că este gata să preia CSM-ul. „Eu nu doresc răul nimănui. Dacă însă Primăria nu va mai putea ţine echipa, o voi prelua eu. Oricum, Urbanul investeşte şi acum sume importante la CSM. Le promit vâlcenilor că nu vor rămâne fără fotbal” a afirmat Teodor Florescu.
Sursa - prosport.ro

Mario Di Lazi
12th July 2006, 18:55
CSM a ajuns la Herculane
• Jucătorii se interesează de soarta primarului Gutău
CSM a ajuns luni în cantonamentul de la Herculane şi a efectuat seara, sub comanda antrenorului Costel Pană, primul antrenament cu mingea pe teren. Ieri-dimineaţă, tehnicianul şi-a pus elevii la alergări pe un platou. Fiecare jucător aleargă cu un aparat special care indică în permanenţă tensiunea. Cu toate acestea, în rândul fotbaliştilor domneşte o stare de incertitudine, toţi aşteptând cu nelinişte ştiri despre anchetarea primarului Gutău. “Avem condiţii bune, suntem mulţumiţi, băieţii sunt toţi bine. Încercăm şi noi, antrenorii, să ţinem pasul cu băieţii”, a glumit secundul Mitică Teleşpan, fostul jucător al Chimiei. Şefii clubului vâlcean au achiziţionat recent aparatura cerută de Costel Pană pentru testele fizice, pulstestere moderne care arată exact starea fizică a fiecărui sportiv, costul acestora fiind de peste 1.000 de euro. “Eu am fost de mai multe ori la Herculane, este o zonă cu ioni negativi extrem de benefică pentru pregătirea sportivilor. Se fac acumulări ca la o altitudine de 2.800 de metri, s-au dus demult vremurile când jucătorii erau alergaţi prin munţi. Eu am avut norocul să colaborez cu doi preparatori fizici excelenţi, de la care am avut multe de învăţat”, a declarat Pană. Acesta este adept al “sistemului olandez”, urmând ca fiecărui fotbalist să i se facă teste amănunţite, după care i se stabileşte un program individual de pregătire. Până la sfârşitul săptămânii, Costel Pană a decis ca echipa să nu dispute niciun amical. “Am mers pentru pregătire fizică, pe asta ne bazăm. Vom juca probabil duminică un amical”, a completat antrenorul principal din Zăvoi.
Sursa - editie.ro

Mario Di Lazi
18th July 2006, 13:49
Mircea Poenaru spre CSM!
• După arestarea edililor, vâlcenii au altă conducere administrativă
Fostul director al DJS, actualmente consilier judeţean de Vâlcea, Mircea Poenaru, este principalul favorit pentru a fi numit preşedintele Consiliului de Administraţie al divizionarei B CSM Rm. Vâlcea, post rămas vacant după arestarea viceprimarului Dicu. După cum se ştie, CSM este susţinută financiar de Primăria Râmnicului, echipă unde acţionar majoritar este Consiliul Local. “Mi-ar plăcea la CSM, sportul este domeniul meu, dar încă nu mi s-a propus ceva concret. Viceprimarul Monceanu m-a întrebat recent dacă aş fi de acord, i-am răspuns afirmativ şi atâta tot”, a confirmat ieri Mircea Poenaru. Numirea lui Poenaru ar fi una logică, acesta fiind singurul reprezentant al autorităţilor locale vâlcene care a avut legătură cu fotbalul. După îndepărtarea sa pe motive politice din fruntea DJS, Poenaru a câştigat procesul intentat Ministerului Tineretului şi Sportului, justiţia decizând să fie repus în funcţie, fapt care, în cele din urmă, nu s-a mai întâmplat. “Deocamdată nu s-a luat nicio decizie, nu se va lua nicio hotărâre până nu trec cele 29 de zile de arest ale viceprimarului Dicu. Echipa are cine să o conducă, Verigeanu şi Trandafir. Domnul Dicu era doar preşedintele Consiliului de Administraţie”, a declarat viceprimarul Râmnicului, Constantin Monceanu.
Sursa - editie.ro

Mario Di Lazi
28th July 2006, 11:19
Nedreptate în Zăvoi
• Cel mai bun fundaş central din lot, Mihai Raicu, a fost pus pe liber
Sabin Roşca a fost şi el o victimă a noului tehnician al vâlcenilor.
Noul antrenor al CSM-ului, Costel Pană a luat ieri o decizie cel puţin ciudată, punându-l pe liber pe Mihai Raicu, dirijorul defensivei echipei din Zăvoi. Alături de Pampea, Raicu este fotbalistul care în sezonul trecut a evoluat în cele mai multe partide pentru CSM. Mai mult, de la venirea lui Costel Pană în Zăvoi, Raicu a jucat titular pe postul de “închizător”, iar tehnicianul a declarat în mai multe rânduri că este mulţumit de toţi jucătorii care au dus greul în sezonul trecut. Oficialii din Zăvoi şi-au justificat alegerea prin faptul că Raicu nu a dat randament nici ca fundaş central, nici ca “închizător”, dar că a dezamăgit şi în retur. “Eu am jucat toată viaţa ca fundaş central, libero am fost doar în sezonul trecut, cu Furnică, normal că nu sunt obişnuit să joc mijlocaş central. Am muncit un an pentru CSM, nu am păcălit această echipă şi cred că meritam să fiu tratat altfel. Eu am fost corect cu ei, mi se părea firesc să mă anunţe de la început că nu mă mai vor, nu acum, când toate echipele au loturile definitivate. Îmi caut deja altă echipă, nu rămân în Zăvoi ca să nu fiu băgat în seamă”, a declarat ieri Mihai Raicu. Fotbalistul mai avea un an de contract cu CSM şi va rămâne în Vâlcea până la clarificarea situaţiei sale contractuale. În urmă cu câteva săptămâni, Costel Pană a mai luat o decizie pripită, când l-a pus pe liber pe fundaşul stânga Sabin Roşca, iar până acum nu i-a mai găsit nicio dublură pe acest post lui Ionuţ Cercel.
Sursa - editie.ro

PS: Eu cred ca este mana jigodiei de Verigeanu ...

Mario Di Lazi
16th September 2006, 00:28
Savu si Murineanu, accidentati la Slatina
CSM RM VÂLCEA Doi dintre titularii echipei antrenate de Costel Pana, Alin Savu si Ionut Murineanu, s-au accidentat în partida de cupa de marti, câstigata de CSM la Slatina cu 2-0 cu Alprom. Ambii fotbalisti sunt incerti pentru meciul de campionat de sâmbata, de la Timisoara, cu CFR. Daca Savu, care a acuzat o „lovitura oarba” în muschi a fost înlocuit în repriza secunda, „Muri” a jucat ultimul sfert de ora într-un picior, pentru ca tehnicianul Costel Pana efectuase schimbarile.
Sursa - prosport.ro

Mario Di Lazi
16th September 2006, 00:29
Stanca a facut accident
CSM RM. VÂLCEA Ziua de 13 a fost una cu ghinion pentru fotbalistul divizionarei B CSM Rm. Vâlcea, Dumitru Stanca. Acesta a fost implicat, de dimineata, într-un accident rutier chiar la intrarea în Baza Sportiva din Zavoi. Stanca venea la antrenament, la volanul autoturismului sau, marca Opel Vectra. Masina sa a fost izbita în plin din spate de un alt autoturism care circula în viteza, chiar în momentul în care fotbalistul încetinise si vira pentru a intra în parcarea din incinta Bazei Sportive Zavoi. Din coliziune, Opelul lui Stanca a fost învârtit în loc, în timp ce soferul vinovat a ajuns cu masina în gardul stadionului, distrugând si o banca. Fotbalistul a scapat teafar, însa masina sa este serios avariata. Stanca nu a mai participat la antrenament, fiind la Politie pentru anchetarea accidentului.
Sursa - prosport.ro

Mario Di Lazi
16th September 2006, 00:32
“Incepem sa arătăm a echipă”
CSM RM. VÂLCEA Directorul general Florin Verigeanu asteapta ca echipa din Zavoi sa câstige si la Timisoara. Multumit de cele doua succese consecutive ale CSM-ului, 3-1 în campionat cu FC Bihor si 2-0 în cupa cu Alro Slatina, directorul general din Zavoi, Florin Verigeanu asteapta sâmbata, la Timisoara, confirmarea pasei bune în care se afla echipa antrenata de Costel Pana. La ultimele meciuri, seful din Zavoi a renuntat la tribuna oficiala si si-a sustinut echipa chiar de pe banca tehnica, alaturi de antrenorul Costel Pana. “Acum sunt multumit, CSM începe sa semene a echipa. Sunt convins ca cel mai important rol în revenirea echipei l-a avut schimbarea sistemului de joc, pentru ca am revenit la ceea ce echipa a jucat în campionatul trecut, 3-5-2. însa am vazut si o alta mentalitate a jucatorilor, s-au daruit cu adevarat la teren. Cu Bihorul si în prima repriza la Slatina, jucatorii nostri au aratat a fotbalisti adevarati. Daca vor juca la fel de motivat la Timisoara, nu avem cum sa pierdem cu CFR-ul” a conchis Florin Verigeanu. Altfel, patru dintre jucatorii titulari din echipa vâlceana au suferit diverse accidentari si sunt incerti pentru meciul de la Timisoara. Medicul echipei din Zavoi va decide azi daca Budean, Savu, Murineanu si Stanca pot face deplasarea la Timisoara. Dintre acestia, situatia cea mai delicata este cu Alin Savu, care a primit la Slatina o lovitura “oarba” în muschi, experimentatul fotbalist având sanse minime sa joace împotriva CFR-ului.
Sursa - prosport.ro

Mario Di Lazi
16th September 2006, 00:36
Le lipseste liderul
CSM. RM. VALCEA Vâlcenii joaca la Timisoara fara cel mai experimentat jucator, mijlocasul Alin Savu
In afara lui Savu, oltenii vor trebui sa acopere absenta unui alt titular, Dumitru Stanca, nerefacut dupa un accident rutier.
Mijlocasii Alin Savu si Dumitru Stanca nici nu au facut deplasarea la Timisoara pentru partida de maine. Cel mai experimentat fotbalist din lotul CSM-ului, Alin Savu, s-a accidentat în meciul de Cupa României de la Slatina, când a suferit o contuzie puternica. Celalalt indisponibil, Stanca, s-a lovit la glezna în accidentul rutier în care a fost implicat miercuri, chiar în fata Bazei Sportive Zavoi. In plus, va lipsi si Calvin Ali, care a fost operat de menisc si va lipsi pâna în iarna. In schimb, revine în formula de start Ionut Cercel, refacut dupa accidentarea care l-a tinut pe tusa în ultimele doua saptamâni.
In ciuda lotului incomplet, echipa antrenata de Costel Pana încearca sa obtina maine primele puncte în deplasare din acest campionat. Pâna acum, în cele trei deplasari, vâlcenii au pierdut un scor identic, 0-1.
Costel Pana: “Dupa cele doua victorii, din campionat si Cupa, avem un moral mult mai bun. La Timisoara putem obtine primul rezultat pozitiv în deplasare. Trebuie sa marcam, lucru pe care nu l-am reusit în precedentele deplasari”.
Sursa - prosport.ro

Mario Di Lazi
3rd October 2006, 21:02
Nu mai scapa de amenzi
PEDEAPSA Pentru esecul de sâmbata, vâlcenilor li se vor opri câte 10 milioane de lei vechi din salariu
Oltenii si-au întrerupt sirul celor trei victorii consecutive, fiind învinsi chiar în Zavoi, de Industria Sârmei Câmpia Turzii.
Salvatorul formatiei din ultimele etape, Iosif Melcea, a fost sâmbata eroul negativ al echipei, el irosind doua ocazii uriase în repriza secunda, la scorul de 0-1, care ar fi schimbat soarta meciului. Gruparea din Câmpia Turzii a aratat la Vâlcea o defensiva bine închegata, toate atacurile vâlcenilor fiind stopate în preajma careului oaspetilor. Ardelenii au concretizat doua din cele trei ocazii create, prin Tiplea, în minutul 30, si Bucur, în prelungirile partidei.
Antrenorul CSM-ului, Costel Pana, a recunoscut dupa meci prestatia sub asteptari a echipei sale, afirmând ca planul tactic depinde de doi fotbalisti, Melcea si Murineanu. “Am jucat foarte slab. S-a cunoscut randamentul scazut al lui Melcea si al lui Murineanu, de care depinde mult jocul nostru”, a spus Costel Pana.
Directorul general Florin Verigeanu a fost drastic. “Nu mai înteleg nimic, tocmai când credeam ca ne-am revenit! Toti au fost parca morti pe teren. Am dat cu piciorul la toata munca din ultima luna. Nu banii sunt problema, jucatorii sunt la zi si cu contractele, si cu primele. Oricum, vor fi penalizati pentru acest esec, nu li se va mai anula amenda, cum s-a întâmplat dupa înfrângerea cu FC Caracal”, a concluzionat Verigeanu. Pentru acest esec, cel de-al doilea suferit pe teren propriu în acest sezon, conducerea îl va penaliza pe fiecare jucator cu câte 10 milioane de lei vechi.
sursa - prosport.ro

Mario Di Lazi
23rd October 2006, 18:05
Vâlcenii nu se sperie de Rapid
CUPA ROMANIEI Antrenorul Costel Pana si fotbalistii de la CSM Râmnicu-Vâlcea sunt fericiti ca vor juca împotriva unui adversar de calibru, meciul urmând sa se dispute miercuri la Pitesti. îNu consider ca am avut ghinion ca am cazut cu Rapidul. Sigur ca sunt favoriti, dar vom face tot posibilul sa scoatem un rezultat cât mai bun. Sa nu uitam ca aceasta este competitia surprizelor”, a spus antrenorul CSM-ului, Costel Pana.
sursa - prosport.ro

PS: Eu stiu ca meciul se joaca pe Giulesti.

Mario Di Lazi
23rd October 2006, 18:10
Steaua şi Rapid joacă acasă meciurile din 16-imile Cupei României
Echipele Steaua şi Rapid vor juca pe teren propriu meciurile cu Forex Braşov, respectiv CSM Râmnicu Vâlcea din 16-imile Cupei României, deşi la tragerea la sorţi gazde au ieşit cele două formaţii din Liga a II-a şi, în principiu, partidele ar fi trebuit să se dispute pe teren neutru, informează FRF.
Iniţial, meciul CSM Râmnicu Vâlcea - Rapid urma să se dispute la Piteşti, iar Forex Braşov - Steaua pe stadionul Astra din Ploieşti.
sursa - prosport.ro

aetius
23rd October 2006, 18:31
e adevarat acum 35 ani ....
pe atunci era o echipa Chimia tot in B si ati jucat finala cu o echipa din C !!!
Dunarea CSU Galati .... parca.

oricum bafta . rapidul nu mai e echipa de anul trecut si pina sa-si intre in forma mai sunt cateva saptamani. asa ca profitati .

Mario Di Lazi
23rd October 2006, 18:54
Da ... Chimia Rm. Valcea (care nu mai exista) a castigat Cupa Romaniei in fata unei echipe din Galati (Constructorul parca) ...
A fost 1-1 in primul meci si in al 2lea am castigat cu 3-0.

Mario Di Lazi
27th October 2006, 21:06
CSM Rm. Vâlcea – Dacia Mioveni
Vine lidera în Zăvoi
* elevii lui Costel Pană vor prima victorie după patru runde de secetă
După ce au suferit miercuri, în Cupa României-Timişoreana, cea mai drastică înfrângere din acest sezon, pierzând cu 0-4 în Giuleşti, jucătorii de la CSM Rm. Vâlcea intenţionează să se reabiliteze în faţa propriilor suporteri, chiar în meciul cu Dacia Mioveni, nimeni alta decât lidera Seriei a II-a. Cum meciul cu Rapid a cam părut a fi unul de vacanţă, pe teren vâlcenii făcând doar act de prezenţă, deci nu s-ar putea spune că resimt vreo stare de oboseală sau cine ştie ce altceva, ne aşteptăm ca aplombul „municipalilor” să fie cu totul şi cu totul maxim sâmbătă, 28 octombrie, în Zăvoi. Chiar dacă întâlnesc o grupare situată pe o poziţie superioară în clasament, elevii lui Costel Pană vor trebui să se bată serios pentru victorie. Altfel, publicul vâlcean ar putea să-şi piardă răbdarea şi este greu de crezut că ar mai putea „înghiţi” cu seninătate încă un rezultat negativ pe teren propriu. „Municipalii” n-au mai reuşit să câştige un meci în Liga Secundă de patru etape, mai precis din 23 septembrie, de la victoria cu 3-1 repurtată în Zăvoi în faţa celor de la FCM Reşiţa. Au urmat apoi două eşecuri acasă (0-2 cu Industria Sârmei Câmpia-Turzii şi 0-1 cu Corvinul Hunedoara), singurele puncte acumulate între timp de Pampea şi compania fiind aduse din deplasare (1-1 la „U” Cluj-Napoca şi 0-0 la Gaz Metan Mediaş). Din păcate, tehnicienii vâlceni se confruntă în continuare cu mari probleme de efectiv şi nu poate alinia nici acum cel mai bun „unsprezece” posibil. După eliminarea lui Situwe în finalul meciului cu Rapid, este obligatorie titularizarea în defensivă a lui Cumpănaşu, aproape refăcut după durerile la spate pe care le-a resimţit de câteva săptămâni. Partida din Zăvoi va începe la ora 11.00 şi va fi condusă de o brigadă de arbitri care-l va avea la centru pe timişoreanul Orlando Trandu. La cele două linii se vor afla bucureştenii Dumitru Bărăgăuanu şi Valeriu Boştină. Rezervă va fi băbenarul Eugen Roşu, iar observator FRF, George Bădescu, din Bucureşti.
sursa - arenavalceana.ro

Mario Di Lazi
10th November 2006, 20:51
Am vazut acum pe un post local ca l-au eliberat pe Gutau. Acest lucru cred eu ca este un lucru pozitiv pt echipa ...

Bur
14th November 2006, 20:47
Am vazut acum pe un post local ca l-au eliberat pe Gutau. Acest lucru cred eu ca este un lucru pozitiv pt echipa ...
*****! Traim intr-o tara de *****, orice e posibil, chiar si eliberarea unui primar talhar. Mi-e scarba....

Mario Di Lazi
16th November 2006, 17:56
Fiecare cu parerea lui ... :)

Mario Di Lazi
3rd December 2006, 21:09
Vacanta începe pe 8 decembrie
CSM RM VALCEA (B2) Desi turul campionatului s-a încheiat sâmbata, fotbalistii vâlceni si-au reluat de ieri antrenamentele în Zavoi. Pregatirea va continua pâna pe 8 decembrie, data de la care se intra într-o vacanta de o luna. Pâna atunci, toti jucatorii din Zavoi îsi vor primi ratele din contract. In pauza de iarna, conducerea clubului a anuntat ca va achizitiona un atacant si un mijlocas.
sursa - prosport.ro

Mario Di Lazi
3rd December 2006, 21:10
Florin Pampea, singurul integralist
CSM RM VALCEA (B2) Portarul Florin Pampea este singurul jucator care a bifat în tur toate cele 1.530 de minute pentru echipa antrenata de Costel Pana. Dupa el, într-un top al celor mai des folositi jucatori ai CSM-ului urmeaza Marius Dumitru (1.520 minute), Tibi Bier (1.327), Ionut Cercel (1.202) si Alin Savu (1.090). Golgheterul echipei din Zavoi, Iosif Melcea (6 goluri), nu apare în acest clasament deoarece a ratat primele etape ale turului din pricina unei accidentari.
sursa - prosport.ro

Mario Di Lazi
6th December 2006, 19:44
CSM-ul a remizat cu Armata
După încheierea turului Ligii a II-a, conducerea tehnică a CSM-ului a decis ca jucătorii să-și continue antrenamentele la baza sportivă din Zăvoi. Ce-i drept, nu în același ritm ca-n timpul campionatului, dar totuși, această pregătire este esențială pentru a rămâne în formă în perspectiva unui retur care se vrea a fi de excepție. „Ne pregătim până pe 8 decembrie, după care vom intra și noi în vacanță”, a spus antrenorul Costel Pană. Mai mult decât atât, profitând și de timpul favorabil din această săptămână, oficialii clubului vâlcean au fixat și un meci amical. Astfel, joi, 30 noiembrie, la ora prânzului, „municipalii” au jucat o partidă de verificare la Craiova, în compania formației locale AS Armata. În ciuda diferenței de eșalon, doljenii au oferit o replică pe măsură jucătorilor vâlceni. Formația pregătită de Costel Pană și Dumitru Teleșpan a avut trei ocazii importante de a înscrie, care i-au avut în prim-plan pe Melcea, Stanca și Ciortan, însă până la urmă scorul a rămas alb: 0-0. „A fost un meci bun, un antrenament reușit”, a apreciat la final antrenorul principal al echipei vâlcene, Costel Pană. Pentru CSM au evoluat: Pampea – Dumitru, Cumpănașu, Georgescu, Savu, Stanca, Lepădatu, Negruț, Budean, Melcea, Ciortan. Au mai jucat Bier și Situwe.
Sursa - arenavalceana.ro

Mario Di Lazi
6th December 2006, 19:46
Melcea, curtat de FC Vaslui
La finele meciului cu FC Baia Mare, antrenorul Costel Pană a admis faptul că Iosif Melcea, cel mai constant și cel mai prolific jucător al echipei vâlcene din turul campionatului, a marcat de șase ori pentru „municipali” deși nu a jucat în primele cinci etape ale sezonului, ar putea să fie lăsat să plece. „Dar numai la o echipă de Liga 1”, a precizat Pană. Ei bine, se pare că gruparea din primul eșalon al țării, FC Vaslui, ar fi interesată acum de achiziționarea micuțului mijlocaș vâlcean, comparabil prin dăruire cu dinamovistul Florentin Petre. Rămâne de văzut dacă negocierile pe care oficialii celor două echipe le vor purta în această iarnă se vor încheia cu succes. Prin prisma evoluțiilor remarcabile din campionat, pentru „municipali”, plecarea lui Melcea ar putea fi considerată o pierdere imensă.
sursa - arenavalceana.ro

Mario Di Lazi
15th December 2006, 10:44
• Antrenorul CSM-ului, Costel Pană analizează echipa din Zăvoi în acest tur de campionat
CSM-ul a încheiat turul în Liga a II-a pe locul 6, motiv pentru antrenorul Costel Pană să fie surâzător. După ce era să fie demis în urma startului slab de sezon, Pană cunoaște acum în Zăvoi și gustul dulce al succesului. La finalul turului, tehnicianul face o analiză completă a ceea ce a însemnat debutul său în calitate de antrenor principal. Venit la Vâlcea croit să schimbe dintr-o dată fața echipei, Costel Pană a fost cel care s-a adaptat în cele din urmă CSM-ului. Astfel au venit și victoriile pentru formația din Zăvoi.

•Cum apreciați acest tur pentru CSM?
Costel Pană: Rezultatele și locul 6 pe care ne-am clasat la finalul turului sunt satisfăcătoare. Țin cont și că eu sunt la prima experiență în postura de antrenor principal.

•De ce a avut echipa acel start foarte slab de sezon?
C.P.: Cred că eu am greșit atunci când am schimbat dintr-o dată prea mulți jucători. Practic, am început campionatul cu 5-6 fotbaliști noi-veniți la echipă și acest lucru ne-a costat puncte prețioase. În retur, nu voi mai repeta această greșeală.

•Considerați că ați greșit campania de achiziții din vară?
C.P.: Nu neapărat, am adus în Zăvoi în special jucători tineri și talentați. Și țineți cont că am adus doar jucători liberi de contract sau pe care clubul a dat foarte puțini bani. În situația grea în care se găsea clubul, nu am mai îndrăznit să cerem bani pentru transferuri. Însă, de exemplu, Liviu Popa și Calvin Ali au demonstrat că pot face față.

•Care ar fi plusurile și minusurile echipei în tur?
C.P. : La pulsuri i-aș trece pe majoritatea jucătorilor pe care i-am găsit în lot. La minusuri ar fi majoritatea celor noi-veniți, care, fiind tineri, nu s-au acomodat încă al Vâlcea. Însă ei vor mai avea șanse în retur să demonstreze ceea ce pot. Nu este ușor nici pentru noii-veniți, ei schimbă mediul, orașul. Nu am transferat vreun jucător valoros, cu experiență, care să se acomodeze repede, aceștia cam lipsesc la nivelul Ligii a III-a. În plus, aștept mai mult în retur de la Savu și Ciortan, jucători cu mare experiență.

• Rezultatele au apărut după ce ați schimbat sistemul și ați revenit la 3-5-2. De ce?
C.P: A fost o conjunctură nefavorabilă pentru sistemul pe care mi-l doream eu, 4-4-2. Nu avem fundași suficienți de rapizi pentru a face față acestui sistem. Dacă mai aveam măcar patru puncte în plus după primele cinci etape, nu aș fi schimbat sistemul. Însă echipa a răspuns mai bine în sistemul cu care era obișnuită, 3-5-2. Se poate spune că până la urmă, eu am fost cel care m-am adaptat la sistemul găsit aici.

•V-a rămas vreun meci întipărit în minte?
C.P.: În primul rând meciul din Zăvoi, cu Câmpia Turzii, pe care l-am pierdut. La scorul de 0-1 am avut numeroase ocazii și cred că dacă am fi reușit să egalăm, în final am fi și câștigat.

•Va ajunge vreun jucător de al CSM în primul eșalon?
C.P.: Îl avem pe Melcea, care poate ajunge rapid în Liga I; dar pe lângă el ar mai fi doi-trei care ar face față cerințelor din primul eșalon. Melcea este însă cel care s-a detașat din echipă, a avut evoluții constant bune și este și golgheterul echipei. Este un jucător important pentru CSM.

•Care ar fi obiectivul pentru retur?
C.P.: În primul rând, aș dori să îmbunătățim calitatea jocului, să avem evoluții mai consistente și să nu mai repetăm greșelile făcute la meciurile din Zăvoi. Trebuie să aducem mai mulți spectatori la stadion, avem o bază sportivă al standardele primului eșalon. Mi-aș dori ca tribunele din Zăvoi să fie pline cu spectatori.

•V-au cam fluierat suporterii când ați pierdut acasă…
C.P: Au fost și cazuri mai izolate în care am fost înjurat. Însă am uitat aceste lucruri, echipa are mare nevoie de suporteri alături de ea, mai ales în momentele grele. Iar în tur au fost multe momente grele. Sper să fim judecați corect după evoluții, nimeni nu are pretenția să fim lăudați dacă jucăm slab, dar mi-aș dori să nu fim jigniți. Nu cred că cer prea mult.

•Cu ce jucători negociați?
-Nu pot da acum nume, automat le-ar crește prețul respectivilor. Însă mi-aș dori 3-4 jucători noi, care să se integreze la echipa noastră. Avem nevoie în special de atacanți, acesta este punctul nostru mai slab. Mi-aș dori și jucători locali, pentru că este adevărat că aceștia pun mai mult suflet pentru echipă, Melcea și Mocioacă au confirmat.
sursa - arenavalceana.ro

Mario Di Lazi
19th January 2007, 15:59
Budean a facut accident!

CSM RAMNICU VALCEA Atacantul a sarit cu masina de pe sosea pe Dealul Feleacului, scapând cu viata printr-o minune.
Jucatorul CSM-ului, Petre Budean, a vazut moartea cu ochii, dupa ce autoturismul sau, un Volkswagen Golf IV, a derapat într-o curba de pe Dealul Feleacului si s-a oprit pe câmp. Fotbalistul tocmai venea spre Vâlcea pentru a fi prezent astazi la reunirea lotului.
Budean a avut noroc ca nu s-a ales cu rani grave, însa masina, putin avariata dupa iesirea de pe carosabil, a mai avut parte de peripetii. Aceasta a fost tractata spre service, însa dupa câtiva kilometri a cazut de pe platforma, dând mari emotii proprietarului.
In accident, fotbalistul vâlcean a suferit o disjunctie la umar, urmând sa fie operat mâine si sa stea pe tusa minim trei saptamâni. “Am avut noroc ca aveam viteza mica, altfel o pateam rau! Este o portiune de drum blestemata, se întâmpla foarte multe accidente acolo si de aceea a si fost botezata «curba mortii»”.
Budean nu este primul component al CSM-ului implicat într-un accident rutier în acest campionat. In toamna trecuta, masina condusa de mijlocasul Dumitru Stanca a fost lovita de un alt autoturism chiar la intrarea în cantonamentul din Zavoi, jucatorul ratând o buna parte din tur din cauza leziunilor.

Am avut noroc ca aveam viteza mica, altfel o pateam rau!
Petre Budean, jucator CSM Vâlcea
sursa - prosport.ro

Mario Di Lazi
1st February 2007, 20:02
Si-au vândut vedeta
CSM RM. VALCEA Cel mai experimentat fotbalist din Zavoi, Alin Savu, a plecat la Universitatea Cluj, liderul Seriei a II-a
Dupa un an si jumatate petrecut acasa, la Vâlcea, Alin Savu aspira din nou la Liga I, acolo unde a mai jucat cu Petrolul Ploiesti.
Desi era jucatorul cu cel mai mare contract din Zavoi, Savu s-a transferat la o alta divizionara secunda din Seria a II-a, “U” Cluj, unde antrenor va fi chiar nasul sau, Adrian Falub.
“Clujul este o echipa care promoveaza în acest sezon, mult mai titrata decât CSM Râmnicu Vâlcea. Am 30 de ani si vreau sa joc din nou în prima divizie, la Cluj, unde sa-mi duc la capat contractul pe care l-am semnat pentru doi ani si jumatate. Celor de la fosta mea echipa le doresc sa-si îndeplineasca obiectivele”, a declarat ieri Alin Savu.
“Contractul lui Savu cu clubul nostru expira în vara, iar Alin semnase deja cu Clujul. M-am gândit la viitorul echipei. Cei de la Cluj au insistat sa-l ia pe Savu înca de acum, am ales sa-l cedam pentru o suma de bani, în vara l-am fi pierdut gratis. E bine si pentru Alin, dar si pentru noi”, a declarat presedintele executiv din Zavoi, Florin Verigeanu. Acesta i-a gasit deja un înlocuitor lui Savu, mijlocasul ofensiv Cilean (22 de ani), transferat de la FC Ghimbav.
“U” Cluj a mai dorit în aceasta iarna un alt fotbalist vâlcean, pe atacantul Petre Budean, însa CSM a refuzat sa-l cedeze. Tratativele au încetat dupa ce Budean s-a accidentat la umar, însa negocierile s-ar putea relua în vara.
sursa - prosport.ro

Mario Di Lazi
3rd February 2007, 09:54
Fostul jucator al CSM- ului : ....


Alin Savu se simte deja student
“U” CLUJ Ultima achizitie a clujenilor, mijlocasul dreapta Alin Savu, fin al antrenorului Adi Falub, a marturisit azi ca nu a avut probleme de adaptare. "Nu am avut probleme de integrare pentru ca am fost foarte bine primit de baieti. Astept sa treaca pregatirea de iarna, una dintre cele mai grele perioade din an pentru un fotbalist si sa înceapa meciurile”, a spus Savu. El are numai cuvinte de lauda la adresa fanilor de pe “Ion Moina”. “Mi-au povestit colegii cât de mult i-a ajutat galeria în turul de campionat. Sper sa fie la fel si în retur si sa le demonstrez celor care ne sustin la fiecare meci ca merit sa joc la Universitatea si sa îi facem fericiti", a mai spus Savu.
sursa - prosport.ro

*Coco*
19th February 2007, 12:43
Jovanovic și Enescu au fost împrumutați la Vâlcea

Lotul cu care Pandurii vor aborda meciurile rămase din retur a fost ieri definitivat de antrenorul Eugen Neagoe. Acesta nu-i va mai include pe atacanții Nemanja Jovanovic și Andrei Enescu, ambii fiind împrumutați până în vară la CSM Vâlcea. Tehnicianul a precizat că cei doi au nevoie de jocuri pentru a putea reintra în formă, ambii fiind jucători care au făcut pauze mari, de peste un an. Neagoe a precizat după amicalul de la Motru că și alți jucători, care nu vor intra în lot pentru fiecare meci, vor putea juca după caz, la echipa satelit EMC Rovinari care, din primăvară, își va disputa jocurile de pe teren propriu pe terenul sintetic de la Târgu Jiu

În ceea ce îi privește pe Jovanovic și Enescu, antrenorul Neagoe a precizat că măsura de a-i împrumuta este în folosul lor, pentru a avea jocuri și a putea fi integrați din vară în lotul pandurilor: „Ei nu sunt jucători la care vom renunța definitiv. Dar am discutat cu domnul președinte Condescu și am ajuns la concluzia că sunt doi jucători pe care o să îi împrumutăm până la vară ca să joace. Este vorba de Enescu și Jovanovic la care nu renunțăm pentru că sunt doi jucători tineri și doar îi trimitem să joace. Eu vreau să joace la o echipă de Liga a doua, probabil va fi cea din Rm. Vâlcea iar în vară se vor întoarce la noi pentru că sunt jucătorii noștri. Nu renunțăm la ei dar acum vin după perioade mai lungi în care nu au jucat. Jovanovic are un an de zile în care nu a avut evoluții constante, adică o perioadă în care să joace mai multe jocuri, el a intrat cu întreruperi foarte mari câte 10 minute sau o jumătate de oră. Enescu are aproape doi ani de zile de când a ajuns la Steaua, perioadă în care nu a jucat sau a jucat foarte puțin. Ei fiind jucători tineri se cunoaște lipsa jocurilor iar eu aș dori ca ei să joace constant acest retur de campionat. Dar numai de ei depinde dacă se vor integra la noua lor echipă iar în vară vor reveni la Pandurii.” Nu toți cei care vor rămâne la Târgu Jiu își vor găsi loc pe foaia de joc la fiecare joc, motiv pentru care o parte din jucători vor mai evolua și la echipa satelit din Rovinari. „Dintre cei care vor rămâne aici vor mai fi doi sau trei care nu vor intra în lot la fiecare meci și care cu siguranță vor juca pentru echipa din Rovinari. Dar asta va depinde și de accidentări și de suspendări” a precizat antrenorul Neagoe.

Mario Di Lazi
20th February 2007, 10:34
Nemanja Jovanovic a ajuns în Zăvoi
• Atacantul sârb venit de la Pandurii este de ieri primul stranier din scurta istorie a CSM Rm. Vâlcea
Sârbul Jovanovic a fost ieri împrumutat de Pandurii Tg. Jiu până în vară în Zăvoi, urmând să întărească punctul slab al echipei: ofensiva.
Directorul general al CSM, Florin Verigeanu, a negociat ieri cu șeful pandurilor, Marin Condescu, tratativele fiind înlesnite și de faptul că USMO este acționar minoritar la CSM. “Îl urmărim demult pe Jovanovic, eu îl știu de când evolua la Urziceni. Sârbul a fost mulțumit că vine la Vâlcea, spunea că abia așteaptă. Cred că este peste atacanții pe care îi avem noi acum”, a declarat Florin Verigeanu. Și antrenorul CSM-ului, Costel Pană, s-a arătat încântat de împrumutul fotbalistului. “L-am remarcat pe Jovanovic într-un meci, e un atacant masiv și puternic. Cred că acum avem un lot complet, suntem echilibrați pe compartimente. Am adus jucători tineri, care au prilejul să se afirme”, a susținut Pană. Sârbul va debuta azi la CSM, în amicalul pe care gruparea vâlceană îl va disputa în Cotroceni cu echipa din Liga I, FC Național.

Înapoi la sistemul 4-4-2
Tehnicianul CSM-ului, Costel Pană, a decis ca formația olteană să revină la sistemul 4-4-2. “Sunt mulțumit de cum a evoluat echipa în amicale, băieții au înțeles acum mult mai bine ce înseamnă acest sistem. Cred că și în meciul din prima etapă din retur, cu FC Târgoviște, vom juca tot 4-4-2”, a mărturisit Costel Pană. Acesta a început sezonul, în toamnă, tot în sistemul 4-4-2, dar a renunțat la această formulă după rezultatele negative din startul campionatului. Până la finalul turului, CSM a jucat în sistemul 5-3-2, iar urmările au fost mult mai bune.

Îl urmărim demult pe Jovanovic, eu îl știu de când evolua la Urziceni. Sârbul a fost mulțumit că vine la Vâlcea, spunea că abia așteaptă. Cred că este peste atacanții pe care îi avem noi acum.
Florin Verigeanu, director general CSM Rm. Vâlcea

L-am remarcat pe Jovanovic într-un meci, e un atacant masiv și puternic. Cred că acum avem un lot complet, suntem echilibrați pe compartimente. Am adus jucători tineri, care au prilejul să se afirme.
Costel Pană, antrenor CSM Rm. Vâlcea
sursa - editie.ro

Mario Di Lazi
23rd February 2007, 21:28
La fotbal, CSM-ul joaca ultimul meci amical
Inainte de a se relua returul de campionat de fotbal 2006 - 2007, de pe data de 3 martie, astazi, sambata, mai este organizat un meci amical de catre echipa CSM Ramnicu Valcea, care va juca impotriva echipei Arlo Slatina, in data de 24 februarie, pe Stadionul Municipal, de la ora 11. Mentionam faptul ca la acest meci amical, intrarea la Stadion este lasata libera. Mai apoi, returul de campionat va incepe prin meciul de acasa, cu echipa Municipal Targoviste, in data de 3 februarie, de la ora 11, pe Stadionul Municipal, din Parcul Zavoi. Sigur, in acest ultim meci de verificare din acest week-end, antrenorul Costel Pana si secundul Mitica Telespan, isi vor face o idee cu unsprezecele de baza, care va intra in teren in primul meci oficial din returul de campionat. Asa cum si presedintele, Alin Trandafir, a declarat ca nu este pregatita echipa de promovare, dar sigur se vor gasi solutii, in caz ca se va realiza acest lucru, putem spune cu convingere ca echipa CSM Ramnicu Valcea este in formare. In acest moment lotul CS Municipal este format din urmatorii jucatorii: Florin Pampea, Dumitru Stanca, Marius Cumpanasu, Tiberiu Bier, Ion Cercel, Mihai Iordache, Victor Lepadatu, Ionel Cilean, Iosif Melcea, Liviu Patru, Mot Victor, Adrian Rusandu, Marian Popescu, Dorin Tuturas, Alexandru Mandea, Dragos Stavaru, Florian Parvu, Adrian Dandea, Ovidiu Ciortan si Catalin Ojiga. Alaturi de acestia s-au mai adus un jucator de la FC Brasov si unul de la Targu Jiu. Prin transferurile realizate, s-a intarit lotul, iar pe parcursul returului de campionat 2006 - 2007, ne vom astepta la cat mai multe victorii si de ce nu, hai promovare!
sursa - viatavalcii.ro

Mario Di Lazi
27th February 2007, 21:16
Programul CSM-ului, Liga a II-a Seria a II-a
U. Cluj, cu 9 puncte avans fata de a doua clasata, este ca si promovata in Liga I. Pentru cucerirea pozitiei a II-a se bat mai multe grupari din orasele Mioveni, Lupeni, Caracal, Campia Turzii si Ramnicu Valcea. Exista si echipe implicate in lupta pentru evitarea retrogradarii cum ar fi: Medias, Oradea si Baia Mare. Si cand te gandesti ca aceste echipe au reprezentat fotbalul in Liga I.
Dar iata programul:
etapa a 18-a, 3 martie 2007: CSM Rm. Valcea - FC Targoviste (0-1);
etapa a 19-a, 10 martie 2007: Unirea Alba Iulia - CSM Rm. Valcea (1-2);
etapa a 20-a, 18 martie 2007: CSM Rm. Valcea - A. Lugoj (0-1);
etapa a 21-a, 24 martie 2007: FC Caracal - CSM Rm. Valcea (3-1);
etapa a 22-a, 31 martie 2007: CSM Rm. Valcea - Building (0-1);
etapa a 23-a, 7 aprilie 2007: FC Bihor - CSM Rm. Valcea (1-3);
etapa a 24-a, 11 aprilie 2007: CSM Rm. Valcea - CFR Timisoara (2-1);
etapa a 25-a, 14 aprilie 2007: FCM Resita - CSM Rm. Valcea (1-2);
etapa a 26-a, 21 aprilie 2007: IS Campia Turzii - CSM Rm. Valcea (2-0);
etapa a 27-a, 28 aprilie 2007: CSM Rm. Valcea - U. Cluj (1-1);
etapa a 28-a, 5 mai 2007: Corvinul Hunedoara - CSM Rm. Valcea (1-0);
etapa a 29-a, 9 mai 2007, CSM Rm. Valcea - Gaz Metan (0-0);
etapa a 30-a, 12 mai 2007, Dacia Mioveni - CSM Rm. Valcea (1-2);
etapa a 31-a, 19 mai 2007: CSM Rm. Valcea - U. Dej (2-1);
etapa a 32-a, 26 mai 2007: Poli Timisoara II - CSM Rm. Valcea (0-1);
etapa a 33-a, 2 iunie 2007: CSM Rm. Valcea - Minerul Lupeni (0-1);
etapa a 34-a, 9 iunie 2007: FC Baia Mare - CSM Rm. Valcea (0-3).
Speram ca in data de 9 iunie dupa orele 13,00 toata suflarea fotbalistica a Valcii, toti suporterii fideli fotbalului de la poalele Dealului Capela sa fie fericiti pentru parcursul excelent efectuat de catre componentii CSM-ului, in tentativa acestei grupari de a readuce fotbalul valcean pe prima scena a fotbalului romanesc. Redactia cotidianului „Viata Valcii” ureaza tuturor componentilor echipei, staff-ului tehnic cat si conducerii clubului mult noroc si realizari depline in aceasta frumoasa tentativa de a reveni acolo unde ne este locul.
sursa - viațavîlcii.ro

dragosh_vl
28th February 2007, 10:13
Poate nu mai asteapta cu promovarea pana la anu .., :D

Forza Valcea

Mario Di Lazi
28th February 2007, 15:12
Nu cred ... daca nu se doreste acest lucru este greu de crezut ...

Mario Di Lazi
12th March 2007, 17:34
Greșeli impardonabile pentru o echipă susținută din bugetul municipalității:
Oficialii de la CSM II n-au știut câte schimbări să facă într-un meci!
prin urmare, satelitul din Zăvoi a pierdut la „masa verde“ meciul de pe teren propriu cu scorul de 3-0!
O situație rar întâlnită și de-a dreptul impardonabilă s-a petrecut în Liga a IV-a, acolo unde activează satelitul echipei Clubului Sportiv Municipal Rm. Vâlcea. Pentru a doua oară în actuala ediție de campionat, echipa lui Gabi Mangalagiu este sancționată la masa verde. Potrivit spuselor domnului Constantin Lazăr, președintele Comisiei de Disciplină a AJF Vâlcea, CSM II Rm. Vâlcea a mai fost o dată sancționată la „masa verde“, atunci când, înaintea unui meci de fotbal la Berbești, au „simulat“ o pană de motor la Horezu. Cercetând cazul, audiindu-l pe șoferul microbuzului și luând legătura cu directorul ETA SA, oficialii AJF Vâlcea au aflat atunci că echipa putea ajunge în timp util la meci, însă un oficial ce pare că a scăpat nesancționat de club i-a cerut șoferului să nu continue drumul. Acum s-a întâmplat că un alt oficial (sau același?) se face vinovat de o nouă partidă pierdută cu 3-0 și, având în vedere ierarhia în Liga a IV-a, e greu de crezut că „puiul“ CSM-ului mai poate recupera până la finalul campionatului diferența de opt puncte existentă acum între această grupare și cea de pe primul loc.

Dar ce s-a întâmplat de s-a ajuns la un nou eșec la „masa verde“?
Sercretarul general al AJF Vâlcea ne-a spus că cei de la Comisia de Competiții, când au verificat dacă toate echipele au respectat condiția obligatorie a prezenței unui număr de doi juniori în teren pe tot parcursul jocului, au observat că, în dreptul rubricii de înlocuiri, erau trecute la CSM II Rm. Vâlcea nu mai puțin de cinci schimbări, în condițiile în care regulamentul spune clar: la Liga a IV-a se fac patru schimbări! Tot de la AJF Vâlcea am aflat că una dintre schimbări s-a efectuat la pauză, iar alte patru în timpul reprizei a doua, deci se exclude și varianta unei omenești uitări a ceea ce s-a petrecut în prima repriză. Eroarea oficialilor de la CSM II a fost prompt sesizată atât de către respectabilul observator federal Dumitru Anescu, prezent la această partidă, cât și de experimentatul arbitru Laurențiu Mosor. Din informațiile noastre, aflate tot de la AJF Vâlcea, dar neconfirmate încă, se pare că la meci, în afara antrenorului Gabriel Mangalagiu, care a solicitat să se facă cinci schimbări, în „culpă“ ar mai putea fi și delegatul Mădălin Dobre, iar fostul director de la DSJ Vâlcea, liberalul Mircea Poenaru, un apreciat om de sport care știe regulamentele fotbalistice, a asistat la joc, dar nu a fost nici domnia sa atent la gafele celor de la CSM II pentru a interveni în timp util.
sursa - ziaruldevâlcea.ro

Mario Di Lazi
12th March 2007, 17:35
Visăm la promovare!
Într-o vreme în care tribuna șușotea că succesele echipei CSM Rm. Vâlcea vor fi urmate de eșecuri suspecte, așa cum s-a petrecut în returul campionatului trecut, iată că nu e chiar așa. Suspiciunile întărite și de afirmații publice ale primarului Mircia Gutău care spunea că „nu este momentul pentru a merge în Liga I unde să fim ciuca bătăilor“ a întărit teama că trupa antrenată de Costel Pană și Dumitru Teleșpan nu va vrea anul acesta să termine pe unul din primele două locuri. Conjunctura favorabilă a adus CSM Rm. Vâlcea pe locul 2 în clasament și, în eventualitatea unui nou succes, normal, cu ultima clasată, statutul de favorită la poziția secundă se va întări. dar se vrea oare ca CSM-ul să promoveze în Liga I? Că de... putut, au arătat că se poate la Alba-Iulia. Succesul s-a prefigurat, totuși târziu. Din transmisia radio a partidei a rezultat că ambele formații, în prima repriză, păreau a fi foarte satisfăcute cu un rezultat de egalitate. Prin urmare un 0-0 la pauză relativ mulțumitor. Gazdele au ieșit decise de la vestiare surprinzându-i pe vâlceni cu o altfel de determinare în joc și cu o abordare la victorie a ultimelor 45 de minute. Așa se face că Mărincean a marcat pentru 1-0 în minutul 52. Trupa lui Costel Pană și-a revenit din „pumni“ abia pe final când atacantul Jovanovici i-a surprins pe ardeleni cu „garda jos“. Disperați că pot pierde o victorie ce le-a fost la îndemână, jucătorii de la Unirea Alba Iulia s-au repezit în atac și inevitabilul s-a produs cum nu se poate mai bine pentru CSM Rm. Vâlcea. Pe contraatac vâlcenii au surprins din nou și în ultimul minut al prelungirilor arătate de centralul partidei au izbutit să scoată un penalty pe care Cercel l-a transformat pentru un succes ce părea greu de obținut.
sursa - ziaruldevâlcea.ro

dragosh_vl
15th March 2007, 10:05
Verigeanu: „Nu ma gândesc la promovare”

CSM RM. VALCEA (B2) Desi oltenii au urcat pe locul 2, care asigura promovarea, directorul general din Zavoi, Florin Verigeanu nu vrea sa puna presiune pe antrenor si jucatori. „Deocamdata, nici nu vreau sa vorbesc de promovare, nu avem obiectiv acest lucru, alte echipe declara ca vor asa ceva. Pentru noi important este doar sa câstigam meciul urmator. Daca însa la final vom termina campionatul pe un loc promovabil, baietii vor fi recompensati. Daca promovam, avem doar doua variante: ori gasim bani pentru Liga I, ori vindem locul. Echipele sunt sensibil egale valoric în aceasta serie, vor mai fi multe surprize” a spus seful din Zavoi. In sezonul trecut, CSM a mai fost într-o situatie identica, implicatându-se în lupta pentru promovare pâna aproape de jumatatea returului.


Nemanja Jovanovic, eroul din Zavoi

Sârbul Nemanja Jovanovic a fost omul – cheie al CSM-ului în meciul de la Alba Iulia, atacantul marcând un gol si obtinând în final penaltyul victoriei. Nemanja recunoaste ca, în repriza a doua, când vâlcenii erau condusi, nu se mai gândea la victorie. „Când am vazut cum curge jocul, nu ma mai gândeam ca vom mai câstiga, dar m-am înselat. Pentru mine e important doar sa joc meci de meci, sa cresc în evolutii, pentru ca eu vin dupa sase luni de absenta dupa o accidentare grava. Vâlcea e o echipa buna de Liga a II-a, sper sa continuam tot asa si, daca avem si putin noroc, chiar sa promovam”.
Deocamdata, Jovanovic nu se mai gândeste la Pandurii Tg.Jiu, echipa care l-a împrumutat în Zavoi pâna în vara. „Pentru mine, la Pandurii e o situatie dificila, pentru ca nu intru deocamdata în calculele antrenorului de acolo, Eugen Neagoe. Daca CSM va promova, eu as ramâne la Vâlcea. Dar mai e mult pâna la vara, se pot întâmpla multe pâna atunci”

Mario Di Lazi
15th March 2007, 11:00
Încep lucrările pentru refacerea gazonului de pe „Municipal”
* firma „Gama Verde” a câștigat licitația organizată de Primăria Râmnicului
Intențiile conducerii Clubului Sportiv Municipal de a aduce la standarde ridicate Stadionul „Municipal” din Zăvoi vor intra în perioada următoare într-o nouă etapă. Săptămâna trecută, Primăria Râmnicului, principalul sponsor al echipei vâlcene, a organizat licitația pentru refacerea gazonului și-a pistei de atletism de pe terenul I. Șapte societăți și-au depus dosarele pentru a desfășura lucrări în Zăvoi, câștig de cauză având la final firma „Gama Verde”, aceeași care-a efectuat lucrări similare și la stadioanele Rapidului și Stelei.
sursa - arenavalceana.ro

Mario Di Lazi
15th March 2007, 11:00
Încep lucrările pentru refacerea gazonului de pe „Municipal”
* firma „Gama Verde” a câștigat licitația organizată de Primăria Râmnicului
Intențiile conducerii Clubului Sportiv Municipal de a aduce la standarde ridicate Stadionul „Municipal” din Zăvoi vor intra în perioada următoare într-o nouă etapă. Săptămâna trecută, Primăria Râmnicului, principalul sponsor al echipei vâlcene, a organizat licitația pentru refacerea gazonului și-a pistei de atletism de pe terenul I. Șapte societăți și-au depus dosarele pentru a desfășura lucrări în Zăvoi, câștig de cauză având la final firma „Gama Verde”, aceeași care-a efectuat lucrări similare și la stadioanele Rapidului și Stelei.
sursa - arenavalceana.ro

Mario Di Lazi
15th March 2007, 11:03
CSM, încotro: Drăgășani sau Horezu?
• și orașul Brezoi era o variantă bună!
Începerea lucrărilor de refacere a suprafeței de joc a stadionului Municipal vor determina mutarea echipei CSM Rm. Vâlcea într-o altă locație. Încă de anul trecut s-a vorbit despre posibila mutare la Drăgășani. Pe stadionul „Petrolul” din celălalt municipiu al județului, din păcate, starea gazonului e la fel de precară ca în Zăvoi, chiar dacă din punct de vedere al vestiarelor, al accesului la teren și al tribunelor totul părea a fi OK.

S-a îndreptat apoi atenția spre Horezu. În orașul ceramicii starea suprafeței de joc este excelentă grație eforturilor admirabile susținute de către Mihai Spiridon, un localnic ce a pus pasiunea pentru fotbal mai presus de orice. Din păcate, însă, la Horezu nu există decât o tribună mică, drumul de acces nu face cinste județului și ar fi greu de admis ca Federația să accepte să trimită echipele oaspete prin gropile din Treapt, iar vestiarele sunt nemodernizate.

Surprinde faptul că dintre toate variantele posibile, în media vâlceană și la CSM nu se discută decât de cele două variante: Drăgășani sau Horezu. Cu vreo intenție sau din ignoranță, localitatea Brezoi n-a fost luată în seamă deși aici condițiile sunt excelente. Suprafața de joc e aproape la fel de bună ca cea din Horezu, o tribună există, la mijlocul ei există schelete metalice pe care s-ar putea amenaja provizoriu și eficient – în scurt timp – chiar și o cabină de transmisie radio-tv, clădirea vestiarelor și toate celelalte anexe sunt mai bune ca oriunde, iar în spatele porții dinspre muntele Țurțudanului s-ar putea face în scurt timp și o mini-tribună pentru oaspeți (dacă e cazul!) – variantă excelentă având în vedere că există posibilitatea a trei căi de acces diferite pentru oficiali, suporterii gazdă și suporterii oaspeți.
sursa - ziaruldevalcea.ro

Mario Di Lazi
21st March 2007, 19:54
„Mi-am propus să dau gol meci de meci”
* a spus Nemanja Jovanovic după meciul cu Auxerre Lugoj, în care-a marcat golul victoriei
De la venirea sârbului Nemanja Jovanovic în Zăvoi, CSM-ul a înregistrat o creștere semnificativă în privința rezultatelor, dar și-a jocului practic de elevii lui Costel Pană în ofensivă. Ultimele două succese ale „municipalilor” i se datorează în mare măsură atacantului împrumutat de la Pandurii (acel 2-1 de la Alba Iulia și acest 1-0 cu Auxerre Lugoj), iar asta spune multe despre importanța covârșitoare pe care acesta o are în angrenajul de joc pus la punct de tehnicienii CSM-ului.
În disputa cu bănățenii, Jovanovic nu a avut nevoie decât de 9 minute pentru a rezolva meciul. Din cauza unei accidentări mai vechi, sârbul a fost schimbat la pauză, iar acest lucru l-a făcut pe antrenorul Costel Pană să glumească pe seama aportului ofensiv al atacantului: „Jovanovic nu trebuie să joace 90 de minute pentru ne fi de folos. E suficient să stea și 30, dar să dea gol. Asta i-am și spus înaintea meciului de la Alba Iulia și înaintea celui cu Lugojul: să dea gol. Și ați văzut că s-a achitat cu brio de sarcină”.
sursa - arenavalceana.ro

Mario Di Lazi
21st March 2007, 19:55
„Aș vrea să joc tot la Vâlcea din vară”
Pe val la Vâlcea, Jovanovic se gândește ca din vară să-și prelungească înțelegerea cu echipa vâlceană, dar acest lucru se va întâmpla numai cu acordul lui Marin Condescu, șeful grupării gorjene. „Mă simt foarte bine la Vâlcea și nu consider deloc că ar fi un pas înapoi faptul că joc în a doua ligă. Vin după o accidentare de șase luni de zile, am avut fisură de peroneu. Este foarte important să am jocuri în picioare și să dau randament în teren. Mă bucur că oamenii din conducere mi-au arătat că au multă încredere în mine, iar până acum totul e OK. Eu, personal, mi-am propus să dau gol meci de meci”, mărturisește sârbul. „Deocamdată nu e exclus nici acest lucru, totul depinde însă și de oamenii din Tg. Jiu pentru că ei sunt cei care decid în privința mea, nu doar eu! Mai am doi ani de contract cu Pandurii și după ce se termină returul voi sta de vorbă cu oficialii de acolo să văd ce pretenții mai au de la mine. Dacă nu mai sunt dorit acolo, normal că aș veni aici. Dar dacă o să promovez cu Vâlcea în Divizia A promit că o să rămân aici sută la sută!”, încheie Jovanovic.
sursa - arenavalceana.ro

Mario Di Lazi
21st March 2007, 19:57
„M-am așteptat să fie greu!”
Victoria obținută în fața codașei clasamentului nu a fost deloc atât de ușor de obținut. La finele acestei partide, antrenorul Costel Pană a remarcat acest aspect și a spus că Auxerre Lugoj avea toate motivele să se bată pentru un rezultat pozitiv în Zăvoi, atâta timp cât orice punct în plus contează în lupta pentru retrogradare.
„Sunt mulțumit doar de rezultatul consemnat, dar nicidecum de joc. Jucătorii mei se pare că nu au înțeles exact ce le-am spus la antrenament. I-am pus în gardă că avem un meci foarte greu, pentru că eu consider că acesta a fost cel mai greu dintre toate cele trei disputate până acum, pentru că Auxerre Lugoj nu avea practic nimic de pierdut.
Doar noi eram sub presiune, dacă făceam un pas greșit iroseam două puncte prețioase. Nu am strălucit, dar până la urmă e bine că s-a terminat așa și-i felicit pe jucătorii mei pentru faptul că au luptat și au obținut încă o victorie muncită”, a spus tehnicianul CSM-ului.

Pană nu are „lipici” la spectatori
În ciuda celor trei succese din retur, antrenorul Costel Pană a devenit iarăși „ținta” principală a unor cârcotași din tribună, probabil aceiași care i-au făcut ziua neagră și-n meciul cu FCM Târgoviște. „Din păcate, o parte din publicul vâlcean, „atotcunoscător”, și-a făcut iarăși de cap. Le este greu înțeleagă că noi suntem o echipă în construcție, că am luat jucători foarte ieftini sau gratis și nu putem face peste noapte o echipă de Champions League, cum își închipuie unii din tribună. În aceste condiții, sincer vorbind, îmi pun foarte serios întrebarea dacă o parte din spectatorii care vin la stadion merită ca echipa noastră să joace în prima divizie? Eu am pus întrebarea și tot eu răspund: nu cred că merită!”, a susținut Pană.

„Ar fi mai bine să jucăm în altă țară!”
Principalul CSM-ului a continuat atacurile la adresa contestatarilor din tribună: „E vorba doar o parte din spectatori. Cei care-au rămas la sfârșit și ne-au aplaudat merită să fie apreciați, pentru ei jucăm. Cei care-au plecat înainte nu merită și-i invit să-și cumpere mai bine bilete pentru alte stadioane. Am jucat 15 ani fotbal, dar nu am văzut niciodată, nicăieri, atâta răutate din partea unor oameni. Nu știu din ce neam sunt, ce corcituri sunt, însă nu pot să-mi dau seama ce au cu noi! Se pare că pentru noi ar fi mai bine să jucăm în altă țară. Eu cred că-n altă țară oamenii ne-ar aprecia mai mult decât unii binevoitori de pe aici!”. „Ceea ce mă deranjează în același timp cel mai mult este faptul că cei care vor să vină la stadion și sunt suporteri adevărați ai echipei nu iau atitudine asupra celor care tot timpul ne jignesc și comentează orice lucru. Eu, dacă merg la un spectacol, iar vecinul meu de scaun înjură artiștii, mă iau de el. Nu pot să-l las să-și bată joc, să vină el să se refuleze pe spinarea altora. Să se refuleze la ei acasă, la WC, sau mai știu eu unde! Dar cu siguranță că aceștia sunt oameni care acasă nu au nimic de spus. Asta e problema lor”, a încheiat Pană.
sursa - arenavalceana.ro

Mario Di Lazi
21st March 2007, 19:59
„Nașii” noștri din Caracal
FC Caracal – CSM Rm. Vâlcea
După trei etape din retur, CSM Rm. Vâlcea este singura echipă din seria a II-a cu punctaj maxim, iar acest lucru a făcut ca „municipalii” să devină acum spaima tuturor. Ce-i drept, CSM-ul nu este chiar un out-sider, la începutul campionatului era o echipă scontată cu șanse reale la locurile de frunte, prin prisma parcursului din sezonul precedent, dar turul nu tocmai fast i-a făcut pe mulți să se îndoiască de valoarea acestei formații. Între echipele care se tem cu adevărat de noi se numără și FC Caracal și asta în ciuda faptului că-n precedentele trei meciuri jucate în Liga Secundă în ultimele două sezoane caracalenii ne-au bătut de fiecare dată. Întâlnirea de la finele săptămânii poate fi în fond momentul revanșei pentru vâlceni, care-și pot păstra o etapă în plus invincibilitatea.

„Nu ne facem iluzii, ca să nu avem apoi deziluzii”
În Zăvoi, lucrurile sunt clare însă: dacă CSM-ul nu pierde la Caracal, se îngroașă gluma, în sensul bun al cuvântului! Însă chiar și așa, nimeni nu-și permite să viseze la promovare: „Un răspuns clar în acest sens putem să dăm cu exactitate cam după etapa a zecea din retur. Rămâne de văzut dacă vom fi și atunci pe locul 2. Tratăm fiecare meci la victorie și vom vedea dacă peste zece etape vom fi la fel de sus. Suntem pe drumul cel bun, vom vedea în continuare ce va fi. Însă nu ne facem iluzii, ca să nu avem apoi deziluzii”, declară Costel Pană.

O serie cu echipe echilibrate valoric
Altfel, antrenorul CSM-ului a comentat într-un fel anume rezultatele rivalelor, în special meciul de la Cluj-Napoca, acolo unde Unirea Alba Iulia a smuls un punct de aur (1-1): „Am spus chiar după meciul direct că Alba Iulia este o echipă foarte bună, iar noi am câștigat acolo trei puncte de aur. E meritul lor că au făcut egal la Cluj. Însă e clar că valorile în această serie sunt foarte apropiate și orice meci este foarte disputat. Asta e foarte important pentru noi, pentru că numai așa jucătorii noștri vor crește în valoare. Și cu Lugoj, ca și la Alba Iulia, am terminat cu doi juniori în teren. În rest, nu ne avantajează, dar nici nu ne dezavantajează faptul că Dacia Mioveni a bătut de exemplu Minerul Lupeni în minutul 93. Nu asta e important. Personal, nu mă preocupă celelalte rezultate. Că ne sunt favorabile, că ne sunt defavorabile, nu contează. Favorabile pot fi doar rezultatele noastre, nu ale altora. Noi trebuie să ne gândim la ce avem noi de făcut, nu la ce fac alții”.
sursa - arenavalceana.ro

dragosh_vl
22nd March 2007, 10:09
Fotbal, Liga a II-a
Au decis - ramâne pe „Oltchim“
Andi NICULESCU
Presedintele municipalilor nu a vrut ca elevii lui Pana sa plece din oras
Presedintele municipalilor nu a vrut ca elevii lui Pana sa plece din oras

• CS Municipal nu va pleca din Râmnic si va disputa partidele de pe teren propriu
la baza chimistilor

Intruniti intr-o sedinta ad-hoc, oficialii de la CS Municipal au decis unde va juca echipa antrenata de Costel Pana meciurile de acasa care au mai ramas de disputat din acest campionat. Alin Trandafir si compania au gândit ca nu e tocmai bine ca formatia din Zavoi sa se mute de la Râmnicu Vâlcea si locatia stabilita a fost baza sportiva „Oltchim“, aflata in imediata apropiere a celei municipale. Pâna la finalul returului, elevii lui Pana vor mai juca la Vâlcea cu Building Vânju Mare, CFR Timisoara, Universitatea Cluj, Gaz Metan Medias, Unirea Dej si Minerul Lupeni. Altfel, municipalii si-ar fi dorit sa evolueze pe terenul „Hidroelectra“, proaspat construit in Cartierul Nord al Râmnicului, dar proprietarii nu au fost de acord.



• Lucrarile incep in zilele urmatoare

Lucrarile de inlocuire a gazonului de la baza sportiva a municipalilor vor incepe in zilele urmatoare si vor fi finalizate cel mai probabil inainte de „Zilele Râmnicului“. Odata pus si noul gazon, stadionul din Zavoi va fi unul foarte cochet si nu va avea nici un fel de problema in a fi omologat pentru jocuri din primul esalon.



• Nu au prima de promovare

Directorul sportiv al Clubului Sportiv Municipal, Florin Verigeanu, a dezmintit stirea conform careia fotbalistii antrenati de Pana au sti****ta in contract o prima de promovare de 10.000 de dolari: „Noi nu am avut obiectiv promovarea. Daca se va realiza, insa, nu se supara nimeni. Prima aceea de 10.000 de dolari a fost valabila in sezonul trecut. Acum pot spune doar ca baietii vor fi recompensati substantial daca termina pe unul din locurile 1 sau 2.“



• Acum 20 de ani, ultimul meci in prima liga

Fotbalul vâlcean nu a mai fost in prima liga de 20 de ani. FC Chimia avea sa joace ultimul campionat in primul esalon in sezonul 1986-1987. Ultimul meci din Divizia A a fost chiar la Râmnicu Vâlcea, in fata unor tribune arhipline, contra hunedorenilor de la Corvinul.

1-1 la final, punct care ajuta pe Chimia sa isi realizeze baremul, dar o trimitea in Divizia B. Conducerea vâlceana din acea perioada promitea o revenire rapida in elita, dar timp de 20 de ani fotbalul vâlcean nu avea sa mai simta prima liga.



• Melcea ramâne golgheter

Iosif Melcea continua sa fie golgheterul municipalilor in acest campionat, chiar daca nu a reusit sa inscrie in retur. Pe locul II se afla Budean, dar pozitia sa este amenintata serios de sârbul Jovanovic, cel care a punctat de doua ori si promite sa mai inscrie multe goluri. Altfel, Nemanja a declarat ca va avea o discutie cu oficialii de la Pandurii Târgu Jiu carora le va spune ca vrea sa mai joace la CSM, chiar daca imprumutul ii expira in vara.



• Minerii isi pierd actiunile

Conducerea municipalilor a decis, in sfârsit, sa-i lase fara actiuni pe minerii lui Marin Condescu. Primaria Râmnicului, actionarul majoritar, l-a desemnat pe consilierul Mihai Botea sa rezolve aceasta problema si Sindicatul Minier Berbesti, care nu si-a achitat obligatiile contractuale sa iasa din schema de la CSM. Actiunile vor reveni municipalitatii, dar vor ajunge cel mai probabil la SC Urban, firma vâlceana care mai are 20%. Clasament golgheteri: Melcea - 6; Budeanu - 3; Jovanovic - 2; Cercel - 2; Mot - 2; Cumpanasu - 2; Ciortan - 1; Murineanu - 1; Georgescu - 1; Dumitru - 1; L. Popa H - 1; Lepadatu- 1; Mocioaca - 1.

Mario Di Lazi
29th March 2007, 10:35
CSM joacă tot pe „Municipal"
CSM Rm. Vâlcea – Building Vânju Mare, sâmbătă - ora 11.00, Stadionul Municipal
Jocul de fotbal dintre CSM Rm. Vâlcea și Building Vânju Mare care va avea loc în data de 31 martie 2007, de la ora 11.00, se va disputa pe Stadionul Municipal – Zăvoi, fiind ultima partidă din acest campionat care va avea loc pe acest stadion. Începând cu următoarea etapă care se va desfășura în actuala ediție pe teren propriu, cea cu CFR Timișoara, din data de 14.04.2007, jocurile pe care CSM Rm. Vâlcea le va avea de disputat acasă, se vor desfășura pe terenul din incinta bazei sportive Oltchim.
sursa - arenavâlceană.ro

aetius
30th March 2007, 20:26
sper ca stadionul va fi plin ....

Mario Di Lazi
5th April 2007, 20:43
Pană, în clinciuri cu arbitrii vâlceni
Pe toată durata partidei, antrenorul Costel Pană a avut un duel verbal mai mult sau mai puțin protocolar cu arbitrul de rezervă Daniel Demetrescu. După fiecare decizie a centralului Cătălin Florescu, tehnicianul CSM-ului se întorcea spre „rezerva” Demetrescu. La finalul partidei Costel Pană a caracterizat prestația arbitrilor drept „șmecherească”. „Războiul” lui Costel Pană cu Daniel Demetrescu are rădăcinile în altă parte. Cu câteva etape în urmă, arbitrii Adrian Comănescu și Daniel Demetrescu au oficiat la partida din Seria I dintre Dunărea Giurgiu și CS Otopeni.
În opinia antrenorului „municipalilor”, prestația arbitrilor vâlceani „l-au ajutat” pe fratele său, Marian Pană, să fie demis de la cârma formației CS Otopeni, cu toate că echipa era la doar un punct de locul care promovează în Liga I.

Comănescu răspunde acuzațiilor
Aflând de acuzele antrenorului Costel Pană la adresa sa, arbitrul Adrian Comănescu a ținut să-și expună propriul punct de vedere, în legătură cu acest aspect. „Referitor la ceea ce a declarat domnul Pană, amintesc că eu i-am luat apărarea în toamnă, când toți îl blamau și-l voiau demis după o serie lungă de eșecuri. Personal, am conștiința împăcată după meciul CS Otopeni – Dunărea Giurgiu, la care dânsul făcea referire, iar dacă am greșit cumva, am făcut-o neintenționat. Îl respect pe fostul fotbalist Costel Pană, dar caracterul dânsului lasă mult de dorit. Am văzut toate declarațiile acestuia, în care acuză conspirații ale arbitrilor împotriva lui. Cred că are halucinații și mai cred că e bine ca fiecare să-și vadă de meseria lui!”, spune Comănescu.
sursa - arenavalceana.ro

Mario Di Lazi
12th April 2007, 17:59
Debut pe stadionul „Oltchim"
• Toată lumea va plăti bilet, nefiind valabile nici un fel de legitimații gratuite
În etapa a 24-a a Ligii a II-a, CSM Rm. Vâlcea va juca primul meci pe terenul din incinta bazei Oltchimul, contra timișorenilor de la CFR. Elevii lui Costel Pană vor să continue parcursul bun din acest retur de campionat și să nu mai piardă puncte pe teren propriu, așa cum s-a întâmplat cu Building Vânju Mare. Referitor la măsurile administrative și de securitate care se vor lua la baza Oltchim pentru acest meci, secretarul general al CSM-ului, Jean Turmacu a spus:
„Biletele de intrare pentru meciul dintre CSM și CFR Timișoara se vor pune în vânzare începând de miercuri, 11 aprilie, la casele de la Stadionul Municipal. Un bilet va costa 5 lei și vor fi puse în vânzare aproximativ 1000 de bilete. După cum se știe, terenul de la „Oltchim” nu este omologat de «B» și a primit o derogare de omologare, acesta fiind provizorie, doar până la data de 30.07.2007. Din păcate, aceasta a venit cu câteva măsuri destul de drastice. Astfel că, pentru a controla accesul în incinta bazei, nu vor fi valabile nici un fel de legitimații gratuite și, din păcate, chiar și pensionarii vor fi nevoiți să plătească. Biletele trebuie păstrate pentru că vor exista mai multe filtre de jandarmi care vor controla, iar dacă cineva nu va avea bilet la unul dintre aceste filtre, va fi întors și nu va mai putea asista la meci. Mai trebuie menționat faptul că nu se va permite accesul auto în incinta bazei. Pe această cale vreau să ne cerem scuze spectatorilor și iubitorilor echipei pentru aceste inconveniente și sperăm ca sâmbătă, să vină la stadion în număr cât mai mare pentru a susține echipa. După cum se știe tribunele de pe «Oltchim» sunt mult mai aproape de teren, iar un public numeros va pune presiune mai mare pe adversar.”
sursa - arenavalceana.ro

Mario Di Lazi
13th April 2007, 09:59
Costel Pană a închis gura contestatarilor
• la sfârșitul acestei săptămâni CSM-ul joacă pe arena Oltchim cu CFR Timișoara
Era de așteptat ca după un egal pe teren propriu cu o echipă disperată în a se salva de la retrogradare să urmeze o victorie la contracandidata acesteia, iar cei ce bănuiesc faptul că efortul vâlcenilor a fost stimulat de mehedințeni n-au nici un temei să susțină asta. Costel Pană, departe de reproșurile unor suporteri exagerat de pretențioși, a putut trimite în teren o echipă care să demonstreze că are valoare, cu Pampea revenit în poartă și cu numeroși tineri în lot. Așa se face că CSM Rm. Vâlcea a obținut o victorie prețioasă la FC Bihor Oradea, succesul mărind speranțele vâlcenilor de a avea din vară o echipă în Divizia A. La sfârșitul acestei săptămâni vâlcenii își pot consolida locul secund în clasament în eventualitatea unei victorii contra celor de la CFR Timișoara., Partida va avea loc sâmbătă pe stadionul Oltchim, fiind prima ce se va disputa acolo. Avantajul acestui stadion este acela că băncile de rezerve se află pe partea opusă tribunei, astfel că suporterii vor putea mai bine să-și susțină favoriții decât să intre în clinciuri verbale cu antrenorul Costel Pană, tehnician ce are toate șansele să intre în istoria fotbalului vâlcean dacă va reuși promovarea pe prima scenă fotbalistică a țării.
sursa - ziaruldevalcea.ro

Mario Di Lazi
17th April 2007, 17:52
Mihai Botea: „Vrem în Liga I”
Noul președinte al Consiliului Director al CSM-ului, consilierul local Mihai Botea speră ca echipa pe care o conduce să tranșeze cât mai repede promovarea, pentru ca șefii clubului să aibă timp pentru a găsi banii necesari supraviețuirii echipei în Liga I.
„Am început slab campionatul și atunci nici prin cap nu ne trecea că vom ajunge să ne batem la promovare. Nu aveam obiectiv promovarea, însă nu le poți spune unor fotbaliști profesioniști acest lucru, ei trebuie să câștige pe teren fiecare meci. Întâi să promovăm, apoi vom căuta soluții pentru a avea un buget minim cu care să facem față în Liga I.
Totuși, lucrurile sunt destul de încurcate, Primăria nu poate face față singură unor asemenea cheltuieli. Vom căuta sponsori în toată țara, nu numai în Vâlcea, o echipă de Ligă I poate face o publicitate importantă oricărei firme. Pentru publicul vâlcean ar fi cu siguranță o mare bucurie, să avem din nou echipă în prima ligă, chiar și pentru un sezon, ar fi benefic și pentru oraș.
Dacă cumva în vară nu vom găsi nicăieri soluții financiare, ne putem gândi ulterior și la o altă variantă, să vindem locul și cu banii obținuți să întărim echipa” spune Mihai Botea. Cu 10 etape înaintea finalului campionatului, CSM este pe locul 2, unul direct promovabil, având patru puncte avans față de următoarea clasată.
sursa - prosport.ro

Mario Di Lazi
19th April 2007, 08:59
FCM Resita joaca cu juniorii în ultimele etape
Desi au în fata un final de campionat foarte greu, oficialii de la FCM Resita au luat o decizie cel putin bizara. Suparati ca nu au luat noua puncte în etapele 22-24, resitenii au hotarât sa trimita în teren, pentru ultimele jocuri, juniorii.
Astfel, se pare ca misiunea celor de la CSM Rm. Vâlcea, în meciul direct de sâmbata, de pe stadionul “Mircea Chivu”, se anunta mai mult decât facila. “Daca nu am fost în stare sa promovam în Liga I în acest sezon, atunci sa ajungem în Liga a III-a. Am dorit totul dar se pare ca ne vom alege cu nimic”, a declarat presedintele resitenilor, Dan Izvernari.
sursa - prosport.ro

Mario Di Lazi
19th April 2007, 09:02
Demonstrați că aveți valoare
Sâmbătă, 21 aprilie, fotbaliștii antrenați de Costel Pană și Mitică Teleșpan vor avea de înfruntat un adversar „cu greutate”, în special pe teren propriu. Adversarul municipalilor, FCM Reșița, ocupă în acest moment locul 10 în clasament, având –3 la „adevăr”, și nu-și permit să mai irosească alte puncte pe teren propriu pentru a nu intra în hora retrogradării. În plus, un eventual succes în dauna vâlcenilor, i-ar propulsa până pe locul 6 în ierarhia seriei. Etapa trecută, reșițenii au pierdut la limită, în deplasare, în fața celor de la Industria Sârmei Câmpia Turzii, scor 0-1, echipă pe care și „municipalii” o vor întâlni miercuri, 25 aprilie, într-o rundă intermediară a Ligii Secunde.
În cazul unei victorii a „municipalilor”, coroborată cu un eșec al liderului pe terenul celor de la CFR Timișoara, diferența dintre CSM și Universitatea Cluj s-ar reduce la doar 3 puncte, iar meciul direct dintre cele două formații care se va disputa peste numai o săptămână, mai precis sâmbătă, 28 aprilie, în Zăvoi, ar deveni crucial. O izbândă în fața „șepcilor negre” ar urca echipa pregătită de Pană și Teleșpan în fruntea clasamentului, grație rezultatelor directe favorabile în duelul cu echipa de la poalele Feleacului.
Antrenorul principal al vâlcenilor, Costel Pană, spune că va merge la victorie în meciul de la Reșița, iar posibilele reveniri ale lui Cercel și Onofrei sunt extrem de benefice în sistemul tactic gândit de tehnicianul vâlcean.
Echipa probabilă pe care CSM Rm. Vâlcea o va alinia în meciul cu FCM Reșița poate fi următoarea: Pampea - Cumpănașu, Bier, Cilean – Stanca, Lepădatu, Dandea, Melcea, Cercel – Moț și Jovanovic.
sursa - arenavalceana.ro

Mario Di Lazi
19th April 2007, 09:05
„Vrem să jucăm cu CSM Chimia în Liga I!”
Președintele Consiliului Director al Clubului Sportiv Municipal, Mihai Botea a avut amabilitatea de a ne acorda un interviu în care ne-a prezentat câteva noutăți legate de investițiile pregătite de Primărie în interesul fotbalului vâlcean, posibilitatea evoluării în prima divizie, dar și referitoare la schimbarea denumirii echipei din CSM în Chimia Rm. Vâlcea…

Au demarat lucrările de modernizare la Stadionul Municipal. Spuneți-ne în ce constau și la cât se ridică investițiile?
Investițiile sunt deja demarate și constau în amenajarea suprafeței de joc, mai precis, s-a schimbat tot gazonul vechi. Am asistat personal la procedura de lucru. S-a arat pur și simplu vechiul teren, după care au început să se execute șanțurile și căminele de dren. După drenaj, se va aduce pământ fertil pentru însămânțarea noului gazon. Va fi o suprafață de joc ultramodernă, asemănătoare celor din Ghencea, Giulești sau Trivale. Terenurile menționate anterior au fost amenajate de aceeași firmă cu care lucrăm și noi. De asemenea, sistemul de udare al gazonului va fi asemănător celor de pe stadioanele din Europa. Nu o să mai vedem oameni care udă cu furtunul, ci vor exista niște stropitori care vor ieși din gazon, totul fiind computerizat. După terminarea lucrărilor la suprafața de joc se va turna tartanul pentru pista de atletism. Suma totală a investiției este undeva între 300 și 400 de mii de euro.

Când se vor finaliza aceste lucrări?
Cel mai probabil, lucrările se vor încheia undeva pe la sfârșitul lunii iulie. Vrem ca de Zilele Râmnicului să le avem gata. Gazonul va fi folosit numai la meciurile oficiale, pentru antrenament echipa având la dispoziție terenul sintetic din spatele tribunei oficiale.

Ce se va întâmpla cu tabela electronică existentă?
Deocamdată tabela electronică nu este o prioritate, anul acesta nu s-a luat în calcul și o investiție pentru acest lucru. Pe viitor, am luat în calcul aducerea unei tabele performante și instalarea unei nocturne, însă o să mai dureze ceva timp. Tabela veche va fi demontată în cel mai scurt timp, până la Zilele Râmnicului să nu mai apară acest mastodont în peisajul stadionului.

Pe lângă investițiile menționate mai sus, vor mai exista și altele în incinta bazei din Zăvoi?
Am înțeles de la domnul primar Mircia Gutău că se intenționează construirea unei piscine acoperite în zona de nord a bazei. De fapt, zona pe care o vedeți acum în paragină va fi amenajată în totalitate. Practic, va fi un întreg complex dedicat în totalitate sportului. Acolo vor fi o piscină, o sală de fitness și cel puțin un teren sintetic. Personal, iubesc foarte mult înotul și cu siguranță îmi voi face abonament pentru a merge ori de câte ori îmi va permite timpul.

Atât CSM-ul cât și Oltchimul au foarte multe grupe de juniori, iar terenurile de antrenament sunt cam aglomerate. După cum se știe, performanță fără spații de pregătire nu se prea poate face. Ce veți face în acest sens, mai ales că în acest moment sunteți președintele CD al CSM?
Dacă reușim să reluăm colaborarea cu FC Oltchim, în incinta bazei de acolo se pot face investiții masive și extrem de benefice. Personal, aș propune să se facă încă un teren de joc, în zona intrării din incinta bazei Oltchim. Cel existent să rămână pentru meciurile oficiale, iar pe celălalt să se poată antrena în condiții decente atât echipa de seniori cât și grupele de juniori. De asemenea, în spatele terenului mare se pot amenaja cel puțin două suprafețe cu sintetic, de dimensiunile unor terenuri de handbal pentru antrenament.

În privința acționariatului de la CSM Rm. Vâlcea s-a mai schimbat ceva?
Primăria Râmnicului deține în continuare 71 la sută, iar SC Urban SA - 29.

Credeți sau aveți semnale că se va modifica ceva? Și-a exprimat cineva intenția de a investi în echipa fanion a Vâlcii?
Deocamdată nu. Noi ne dorim să vină cât mai mulți oameni de afaceri să investească în fotbal. Însă, nu prea se înghesuie nimeni să bage bani pentru că, după cum se știe, la noi, fotbalul este o investiție pe termen lung, nu este o afacere. De exemplu, la un buget de Liga I, un acționar care are zece procente ar trebui să aducă vreo 200 de mii de euro, așa că… această sumă nu este la îndemâna oricărei societăți.

După cum se știe, CSM-ul are o echipă satelit care evoluează în Liga a IV-a, formație care a fost creată pentru a da posibilitatea tinerilor jucători să acumuleze experiență în meciurile oficiale. Credeți că acest experiment, cu satelit în fotbalul județean, a dat roade?
Personal, acest CSM II, în Liga a IV-a, mi se pare o aberație. Putem face din FC Oltchim o echipă stelit adevărată și chiar am început demersurile necesare pentru a relua colaborarea cu formația domnului Mihai Diculoiu, liderul sindical din combinat. Mai ales, dacă am intra în Liga I și am putea susține echipa… Ne trebuie o echipă satelit cel puțin în Liga a III-a și de ce să nu încercăm s-o promovăm în eșalonul secund.

Ce planuri aveți pentru propria pepinieră de jucători?
Vrem să înființăm, cum era pe vremuri, 2-3 clase de fotbal pentru a-i crește de mici. Oameni care să-i vadă și să facă triale… avem!… ne mai trebuie materia primă. Dacă am reuși să facem acest lucru, ar fi un real progres pentru viitorul fotbalului vâlcean. Nouă ne trebuie jucători tineri, pe care să-i creștem, iar dacă avem o școală de fotbal puternică, lângă echipă vor veni și investitori. Dacă din 200 ies cel puțin 2 fotbaliști pe care să-i vinzi pe bani frumoși, atunci și investitorii vor putea să-și amortizeze din banii cheltuiți, dar va fi mult de muncă până vom ajunge acolo.

Tot mai multe voci din rândul suporterilor, dar nu numai, și-au exprimat intenția ca CSM-ul să revină la denumirea de Chimia. Ce părere aveți?
Din sezonul viitor, indiferent în ce eșalon vom evolua, voi propune ca echipa să se numească CSM Chimia Rm. Vâlcea, formație care mai mult ca sigur va prelua și palmaresul echipei care a câștigat Cupa României și a evoluat în Divizia A. Trebuie păstrată și denumirea de Club Sportiv Municipal pentru că această echipă a fost creată de primarul Mircia Gutău și a fost susținută să ajungă deocamdată la un pas de prima ligă. Merită să-i alipim și denumirea de Chimia, pentru că așa era cunoscută echipa din Vâlcea pe vremuri.

În următoarele două săptămâni vom juca cu Reșița, Câmpia Turzii și liderul „U” Cluj. Credeți că după aceste meciuri vom știi sigur dacă CSM-ul promovează sau nu?
Aș putea spune că pe 28 aprilie, după încheierea meciului cu Universitatea Cluj, am putea întrezări mai bine viitorul nostru. Dar până atunci avem două deplasări destul de grele, cu echipe de mijlocul clasamentului, fără mari bătăi de cap și nu știm ce interese există. Dar cu siguranță că nimeni nu ne va face cadouri. Dacă reușim să aducem cel puțin patru puncte din aceste deplasări, meciul cu cei de la Cluj îl vom aborda dintr-o altă postură, iar dacă-i învingem putem trece pe primul loc.

Ce părere aveți despre nivelul Ligii a II-a? Sunteți mulțumit de evoluția echipei?
Nivelul mi se pare destul de scăzut. La acest nivel speram ca cel puțin 10 echipe să aibă pretenții mai mari, însă, cel puțin la noi în serie, doar 3-4 formații care joacă altceva, restul încercând doar să supraviețuiască și atât… În ceea ce privește echipa, suntem neînvinși de șapte etape; puteam să avem procentaj de 100% dacă nu exista sincopa de pe teren propriu cu Vânju Mare. Dar acesta e fotbalul, nu putem câștiga tot. Dacă am câștiga tot am juca în Liga Campionilor!

Antrenorul Costel Pană are contract doar până în vară, îi va fi prelungit?
Mai este până atunci; deocamdată echipa merge bine, iar în acest moment jucăm altceva față de meciurile precedente. Desigur, este loc și de mai bine! Antrenorul are mână liberă, nimeni nu se bagă peste munca lui, el este singurul care își asumă răspunderea. În ceea ce privește contractul lui Pană, până nu se termină campionatul nu vom demara nicio discuție în acest sens. Este un antrenor tânăr, de perspectivă și până în prezent a avut rezultate. Despre contracte, vom putea discuta abia la final, după vom trage linie și vom analiza cea a fost bine și ce a fost rău.

Să presupunem că am ajuns la finalul campionatului și suntem pe loc promovabil. Ce facem, vindem locul din Liga I sau vom juca după 20 de ani meciuri oficiale în primul eșalon fotbalistic al țării?
Deocamdată nu putem face asemenea presupuneri. Abia când calculul matematic ne va permite, și sperăm să fie înainte de sfârșitul campionatului, vom putea discuta concret în legătură cu viitorul echipei. Pentru Liga I, ne trebuie cel puțin 2-2,5 milioane de euro pentru costuri, aducerea de jucători și mărirea contractelor celor pe care îi păstrezi. E clar că nimeni nu mai joacă pe aceeași bani la un nivel superior. Altele sunt pretențiile! Este o sumă destul de consistentă, pe care nu poți să o strângi peste noapte. Vom încerca să-l convingem și pe domnul Constantin Roibu, care a făcut atâtea lucruri minunate pentru handbal, să vină lângă CSM. Mai sunt și alții care, de asemenea, pot sprijini fotbalul vâlcean. Oricine care dorește să investească în CSM Rm. Vâlcea, poate să fie și din afara județului, nu contează!, va fi binevenit. Personal, mi-aș dori să văd stadionul plin, după 20 de ani, la un meci cu Steaua sau Dinamo.

Printre suporterii echipei s-a răspândit un zvon potrivit căruia patronul de la Urban, domnul Doru Florescu, ar veni să investească în echipă împreună cu un om de afaceri rus?
Poate să vină și cu un pakistanez, nu contează! Dacă are Abramovic de la Chelsea un coleg care vrea să bage bani în fotbal, la Vâlcea, nicio problemă. Suntem deschiși pentru orice fel de colaborare. Important este ca echipa să aibă resurse financiare, iar dacă promovăm, să facem o figură frumoasă în prima ligă. De ce nu - să se spună despre CSM Chimia Rm. Vâlcea că este revelația campionatului!
sursa - arenavalceana.ro

aetius
19th April 2007, 15:20
daca oltchimul va fi echipa satelit si combinatul va asigura macar 20% din buget merita sa se numeasca si chimia . altfel nu. chiar daca palmaresul e pe numele chimia.

Mario Di Lazi
19th April 2007, 19:20
Păi echipa de fotbal Oltchim nu este sponsorizată de Combinatul Oltchim ...
Pe de altă parte merităm parcă palmaresul echipei Chimia ...

Mario Di Lazi
24th April 2007, 08:05
"Nu suntem respectati de arbitri!"
Alin Trandafir se teme ca formatia pe care o conduce ar putea pierde promovarea
Oltenii acuza arbitrajul de la Resita si suspecteaza de blat meciul FC Caracal - Dacia Mioveni
Dupa esecul de la Resita, 1-3, sefii lui CSM au sarit la gâtul asistentului Lorant Szanto (Tg. Mures), acuzând ca golul lui Ghideon, din minutul 71, a fost din ofsaid.
CSM a pierdut primul meci din acest retur, întrerupând astfel o serie de opt partide fara înfrângere. Vâlcenii reclama însa golul reusit în minutul 71 de gazde, la scorul de 1-1, care a decis, în opinia lor, rezultatul. "Golul doi al Resitei a fost marcat din ofsaid clar. Nu facem memoriu, nu ne mai da nimeni înapoi punctul pierdut", a spus directorul general Florin Verigeanu. Presedintele executiv Alin Trandafir a fost mai transant: "Nu suntem respectati de arbitri tocmai noi, care am jucat cinstit toate meciurile! E pacat ca niste arbitri pot narui munca echipei. Si jucatorii sunt vinovati de esec, dar era greu sa câstigi în asemenea conditii".
Oficialii clubului vâlcean cred ca rezultatul meciului FC Caracal - Dacia Mioveni, 0-2, este unul dubios. "M-a sunat cineva din fotbal chiar sâmbata dimineata si mi-a spus ca meciul de la Caracal este de 2 solist. Nu putem acuza pe nimeni fara probe, mai important este sa jucam noi bine", a afirmat Verigeanu. "Dacia nu batea niciodata într-un meci corect la Caracal. Nu-i nimic, CSM va câstiga meciul direct, la Mioveni", a spus si Alin Trandafir.
Cu noua etape înaintea finalului, lupta pentru locul 2 în serie este foarte strânsa, Vâlcea, Mioveni si Lupeni fiind echipele care se bat pentru promovare.
sursa - prosport.ro

Mario Di Lazi
25th April 2007, 09:38
Săptămână de foc pentru CSM
Această săptămână se poate dovedi decisivă din mai multe puncte de vedere pentru viitorul echipei CSM Rm. Vâlcea. Miercuri vor juca în deplasare la Câmpia Turzii, iar sâmbătă, pe teren propriu, cu liderul „U” Cluj. După ce au fost învinși la Reșița, ratând apropierea la doar trei puncte de liderul Universitatea Cluj care au bătut pasul pe loc la Timișoara, fiind învinși de CFR-ul lui Artimon cu 5-3. Mai mult decât atât, principala contracandidată a vâlcenilor la promovare, Dacia Mioveni s-a apropiat la doar două puncte după ce a reușit să învingă destul de dubios la Caracal, pe un teren de unde greu se pleacă cu puncte.

Îndoiți sârma
În etapa intermediară de miercuri, pentru a nu pierde poziția a doua sau contactul cu liderul. Dacia Mioveni va juca pe teren propriu cu cei de la Building Vânju Mare și este greu de crezut că se poată întâmpla o minune, după ce echipa Mariei Giuca a fost spulberată în etapa trecută pe teren propriu de Gaz Metan Mediaș cu scorul de 3-0.
Pentru a rămâne în grafic, CSM-ul trebuie să învingă la Câmpia Turzii. După cum se știe, în tur, cei de la Industria Sârmei au reușit să se impună cu pe „Municipalul” din Zăvoi cu scorul de 2-0, iar în meciul de miercuri au șansa să se răzbune. Referitor la acest meci, antrenorul Costel Pană a spus: „La Câmpia Turzii, mergem să jucăm și să câștigăm. Avem și forța și moralul necesar pentru a reuși acest lucru, însă vom putea obține toate cele trei puncte numai daca vom fi lăsați.”

Bier și Melcea sunt suspendați
Pe lângă prima înfrângere suferită în acest retur de campionat, vâlcenii au mai suferit două pierderi importante. În „intermediara” de miercuri de la Câmpia Turzii, Costel Pană și Mitică Teleșpan nu vor putea conta pe serviciile lui Tiberiu Bier și Iosif Melcea. Primul a fost eliminat sâmbătă în partida de la Reșița după ce a primit două galbene, iar micuțul mijlocaș a încasat și el un „galben”, ajungând la cumulul care-l suspendă automat pentru meciul cu Industria Sârmei Câmpia Turzii. Referitor la pierderea celor doi, Costel Pană a spus: „Ambii jucători sunt o pierdere importantă în angrenajul echipei. Însă, după părerea mea, cartonașul galben luat de Melcea a fost destul de ușor acordat. Asta e viața!”

Sâmbătă, momentul adevărului
Pe terenul din incinta bazei Oltchim, sâmbătă, 28 aprilie, CSM Rm. Vâlcea va da piept cu liderul Universitatea Cluj. În ultima perioadă ardelenii sunt într-o evidentă scădere de formă. Un eventual insucces ale „șepcilor negre” coroborat cu un rezultat pozitiv al municipalilor în meciul de miercuri de la Câmpia Turzii, ar face ca meciul de sâmbătă să fie decisiv în privința stabilirii liderului Seriei a II-a. Vâlcenii sunt avantajați de rezultatul din tur, iar în cazul în care cele două formații au același număr de puncte, CSM Rm. Vâlcea va prelua fotoliul de lider.
sursa - arenavalceana.ro

Mario Di Lazi
27th April 2007, 12:17
Sanctiuni în Liga a II-a si a III-a
Intrunita azi, la Casa Fotbalului, Comisia de Disciplina a Federatiei Române de Fotbal a hotarât, conform www.frf.ro, sanctiuni pentru urmatorii jucatori din Liga a II-a:
1. Ionut Streinu (FC Cetatea Suceava) - o etapa de suspendare si amenda de 160 lei;
2. Claudiu Batrânu (CS Otopeni) – doua etape de suspendare si amenda de 2.000 lei;
3. Tiberiu Bier (CSM Rm. Vâlcea) - o etapa de suspendare si amenda de 100 lei;
4. Mircea Onet (CS Industria Sârmei Câmpia Turzii) - o etapa de suspendare si amenda de 100 lei;
5. Flavius Moldovan (FC Sacele) – doua etape de suspendare si amenda de 2.000 lei;
6. Dacian Varga (Sportul Studentesc București) – doua etape de suspendare si amenda de 2.000 lei;
7. Salih Jaber (Gloria Buzau) – doua etape de suspendare si amenda de 2.000 lei.
Totodata, antrenorul Daniel Isaila (FC Sacele) este sanctionat cu sase luni de suspendare si cu o amenda de 2.000 de lei.

Altfel, jocul KSE Tg. Secuiesc – CSM Focsani, din Liga a III-a, seria I, se omologheaza cu scorul de 3-0 pentru echipa oaspete, deoarece formatia gazda nu a avut viza medicala pe carnetele de joc.
sursa - prosport.ro

Mario Di Lazi
27th April 2007, 12:19
La fotbal, in intermediara, CSM-ul a facut egal Urmeaza derby-ul cu Universitatea Cluj
Miercuri, 25 aprilie, in deplasare la Campia Turzii s-a desfasurat meciul de fotbal dintre echipele CSM Ramnicu Valcea si echipa din localitate, Industria Sarmei. Aceasta partida, care s-a terminat nedecisa cu scorul 0 - 0, a contat pentru etapa a 25-a, a campionatului 2006 - 2007 din Liga a II-a, Seria a II-a, faza returului. De fapt a fost etapa intermediara, iar echipa valceana a facut deplasare cu lotul format din urmatorii jucatorii: Pampea, Dumitru, Cumpanasu, Cilean, Lepadatu, Stanca, Dandea, Jovanovic, Liviu Patru, Rusandu, Iordache, Tuturas, Mocioaca, Vladuti, Ciortan si Mot. Mentionam faptul ca jucatorii Melcea si Bier au fost eliminati pentru o etapa, datorita faptului ca au cumul mare de cartonase galbene. Astfel, cele doua piese de baza au lipsit la acest meci, dar antrenorii valceni au avut solutii pentru inlocuire. In acest moment, echipa valceana se afla pe locul III in clasament cu 46 de puncte, la o distanta de 8 puncte de locul I, unde se afla echipa Universitatea Cluj cu 54 de puncte. In etapa urmatoare, la Ramnicu Valcea, CSM-ul va primi vizita Universitati Cluj, echipa ce se afla pe val si ocupa locul I. Aceasta partida este importanta pentru echipa CSM Ramnicu Valcea, pregatita de antrenorii Costel Pana si Dumitru Telespan, pentru ca pe locul II se afla echipa Dacia Mioveni cu 46 de puncte, iar pe locul IV se gaseste echipa Minerul Lupeni cu 45 de puncte si sunt posibilitati ca printr-un esec sa piarda aceasta pozitie. Totusi, partida care va incepe la ora 11.00 are o singura directie: victoria si castigarea celor trei puncte puse in joc, care sunt foarte importante pentru fiecare echipa.
sursa - viațavâlcii.ro

Mario Di Lazi
29th April 2007, 20:20
Si-au atins scopul
PRECIZIE Clujenii au obtinut ieri remiza tintita în meciul de la Râmnicu Vâlcea.
Liderul a jucat exact si economicos în derby-ul de la Vâlcea, cu gândul la un rezultat care sa nu-i puna în pericol obiectivul, si anume promovarea.
Meciul a început cu gazdele presând în careul lui Szolomajer, în cautarea unei victorii care sa le plaseze în pole-position în batalia pentru locul secund în clasament. Vâlcenii n-au avut însa nici inspiratie, nici precizie în fata portii, suturile lui Cilean (‘5) si Patru (‘13) fiind blocate de apararea oaspete, în timp ce acelea expediate de Lepadatu (‘24) si Jovanovic (‘35) nu au nimerit poarta lui Szolomajer. O singura data portarul lui "U" a parut depasit, însa mingea reluata cu capul de Dandea a fost respinsa în corner de Park (‘45). A fost o prima repriza cu fotbal "subtire", în care oaspetii au replicat prin suturi de la distanta, însa nici Ghindaru (‘22, ‘42), si nici Park (‘40) nu au nimerit tinta.
La reluare, partida a scazut în intensitate, însa batalia s-a reaprins în ultimul sfert de ceas, dupa bara lui Lepadatu (‘75). Un final de partida în care atât gazdele, prin Ciortan (‘85) si Iodi (‘87, aproape de autogol), cât si oaspetii, prin Sabo (‘83), au fost aproape sa dea lovitura. S-a încheiat însa 0-0, iar "U" poate pregati sampania, în timp ce vâlcenii mai au de transpirat pentru a o însoti în prima liga.
sursa - prosport.ro

Mario Di Lazi
2nd May 2007, 14:00
Corvinul Hunedoara – CSM Rm. Vâlcea
Municipalii lui Costel Pană și Mitică Teleșpan vor avea o misiune destul de dificilă de îndeplinit la Hunedoara acolo unde vor da piept cu Corvinul din localitate. Echipa hunedoreană este lipsită de griji, ocupând înainte de această partidă locul 5 având acumulate 41 de puncte și –1 la „adevăr”. Dacă pentru cei de la Corvinul meciul de sâmbătă nu are o foarte mare importanță, în schimb, pentru vâlcenii este una extrem de crucială. Pentru a spera în continuare orice alt obiectiv, în afară de obținerea celor trei puncte puse în joc, este exclus.
Principalele urmăritoare ale vâlcenilor, Dacia Mioveni și Minerul Lupeni, vor întâlni adversari care, dacă vor, pot pune probleme destul de serioase. Atât CFR Timișoara cât și FC Caracal nu au o situație prea bună în clasament, iar orice punct adus din deplasare ar reprezenta un balon de oxigen în lupta pentru evitarea retrogradării.
Probabil, meciul de la Hunedoara, Costel Pană îl va începe cu următoarea formulă: Pampea – Cumpănașu, Bier, Stanca, Cercel – Dandea, Lepădatu, Cilean, Melcea – Pătru și Jovanovic.
sursa - arenavalceana.ro

Mario Di Lazi
2nd May 2007, 14:06
Stavaru a plecat de la echipa
CSM RM. VALCEA Nemultumit de faptul ca antrenorul Constantin Pana nu i-a mai dat sansa sa joace, mijlocasul Dragos Stavaru a parasit definitiv echipa din Zavoi.
Imprumutat gratis, în iarna, de la Universitatea Craiova, Stavaru a fost folosit la CSM doar în primele doua meciuri din retur, cu Târgoviste si Apulum, în care a evoluat doar 105 minute. De altfel, din cei trei fotbalisti împrumutati in iarna de la Universitatea, Stemat, Ojiga si Stavaru, niciunul dintre acestia nu se mai afla acum la CSM.
Stavaru se va opera pe 7 mai de deviatie de sept si a anuntat ca nu va mai reveni la Rm. Vâlcea. «Eu am încercat sa-l conving sa stea macar pâna la vara, dar a refuzat » a spus directorul general Florin Verigeanu. "Mi-am luat toate actele de la CSM si m-am întors la Universitatea, echipa care m-a format. Imi pare rau ca asa s-a terminat la Vâlcea, dar asta e cariera de fotbalist, uneori iese bine, alteori, nu" a spus Stavaru.
sursa - prosport.ro

dragosh_vl
9th May 2007, 09:54
http://www.arenavalceana.ro/node/5273

dragosh_vl
9th May 2007, 09:56
http://www.arenavalceana.ro/node/5272

dragosh_vl
9th May 2007, 09:58
Fotbal, Liga a II-a
Vrem trei puncte
Andi NICULESCU
Costel Pana spera sa isi mobilizeze elevii
Costel Pana spera sa isi mobilizeze elevii

• Dupa patru etape fara victorie, municipalii tintesc un succes impotriva mediesenilor de la Gaz Metan

CS Municipal joaca astazi, cu incepere de la ora 18.00, un meci extrem de important, pe propriul teren. Gruparea antrenata de Costel Pana va avea in fata o formatie, Gaz Metan Medias, care a inceput foarte prost acest campionat, dar care in retur si-a revenit si a scapat din zona nisipurilor miscatoare. In runda precedenta, mediesenii au reusit cea mai clara victorie din acest sezon, 5-0 contra formatiei FCM Resita, echipa care a fost lipsita, insa, de aportul câtorva titulari. In turul campionatului, municipalii au reusit sa plece de la Medias cu un punct, dupa 90 de minute in care ocaziile de gol mai mari au apartinut vâlcenilor. Lepadatu si compania sunt in continuare la egalitate de puncte cu Dacia Mioveni si cele trei puncte de astazi ar putea readuce pe CSM pe pozitia a doua a clasamentului. Singura problema de lot a lui Pana este Dandea, accidentat la Hunedoara, vestea buna fiind ca nici un municipal nu este suspendat pentru aceasta etapa, in timp ce Onofrei revine dupa o accidentare mai veche. In aceste conditii, in atacul vâlcenilor vor fi cel mai probabil Jovanovic si Mot, ultimul revenind cu gol in partida de la Hunedoara, dupa ce a fost accidentat o buna perioada de timp. Meciul va fi arbitrat de Dan Monea din Cluj, ajutat la cele doua linii de Ion Olteanu si Marius Nicoara, din Bucuresti, respectiv Herculane. Observator din partea Federatiei Române de Fotbal a fost desemnat bacauanul Nicolae Vatafu.



• Dacia merge la Resita

Un alt meci foarte important pentru formatia din Zavoi va avea loc la Resita, acolo unde gruparea locala va primi vizita celei de-a doua clasate, Dacia Mioveni.

Oaspetii merg la victorie in Ardeal, mai ales ca formatia locala ar putea sa o lase mai moale, nemaiavând nici un obiectiv in acest final de campionat. Vestile bune ar putea veni, insa, de la Cluj-Napoca, acolo unde Universitatea va evolua in compania hunedorenilor de la Corvinul si de la Vânju Mare, unde formatia gazda, Building, isi joaca una din ultimele sanse de a mai spera in evitarea retrogradarii, in fata ortacilor din Lupeni. Clasament golgheteri: Melcea - 7; Jovanovic - 4; Mot - 4; Cercel - 3; Budeanu - 3; Cumpanasu - 2; Ciortan - 1; Murineanu - 1; Georgescu - 1; Dumitru - 1; L. Popa H - 1; Lepadatu - 1; Mocioaca - 1; Onofrei - 1; Bier - 1.



Programul etapei:

CFR Timisoara - Unirea Dej

Building - Minerul

FC Bihor - Poli II Timisoara

FC Caracal - FC Baia Mare

Auxerre Lugoj - FC Târgoviste

Apullum - Ind. Sârmei

FCM Resita - Dacia Mioveni

U Cluj - Corvinul

CSM Rm. Vâlcea - Gaz Metan

Clasament:

1. U Cluj 28 17 7 4 41-20 58

3. Dacia Mioveni 28 13 8 7 32-21 47

2. CS Municipal 28 14 5 9 32-26 47

4. Minerul Lupeni 28 14 4 10 33-27 46

5. Corvinul 28 11 11 6 41-27 44

8. Apulum Alba 28 11 8 9 27-23 41

10. Gaz Metan 28 12 4 12 38-28 40

6. FC Târgoviste 28 11 7 10 25-27 40

7. Poli II Timisoara 28 10 9 9 37-27 39

12. FC Caracal 28 12 3 13 31-30 39

9. CS ISCT 28 10 8 10 23-27 38

11. FCM Resita 28 10 6 12 30-29 36

13. CFR Timisoara 28 10 6 12 31-39 36

14. FC Bihor 28 9 9 10 30-34 36

15. Building 28 8 7 13 19-26 31

16. FC Baia Mare 28 8 7 13 21-42 31

17. Unirea Dej 28 6 6 16 23-48 24

18. C.S. Auxerre 28 4 9 15 19-32 21

Etapa viitoare:

Unirea Alba Iulia - Auxerre Lugoj

FC Târgoviste SA - FC Caracal

FC Baia Mare - Bulding Vânju Mare

Poli II Timisoara - FC CFR Timisoara

Minerul Lupeni - FC Bihor Oradea

I.S. Câmpia Turzii - Corvinul Hunedoara

Gaz Metan Medias - Universitatea Cluj

Dacia Mioveni - CSM Râmnicu Vâlcea

Unirea Dej - FCM Resita

dragosh_vl
9th May 2007, 10:01
La fotbal, mai sunt cinci etape de disputat Astazi, CSM-ul primeste vizita Mediasului



Cu incepere de la ora 18.00, pe Stadionul Oltchim, din Ramnicu Valcea, se va disputa meciul de fotbal dintre echipele CSM Ramnicu Valcea si Gaz Metan Medias. Acest meci va conta pentru etapa a XXIX-a a campionatului de fotbal 2006 - 2007 al Ligii a II-a, Seria a II-a, unde echipa valceana are nevoie de cele trei puncte puse in joc pentru a ramane in lupta pentru locul II in clasament. Dupa cum se stie locul I si II vor promova direct in esalonul superior Liga I, acolo unde se afla echipe ca Steaua Bucuresti, Dinamo Bucuresti, Rapid Bucuresti, Universitatea Craiova, Poli Timisoara, CFR Cluj si alte echipe care ofera spectacol in teren, la meciuri. De fapt este etapa a XII-a din retur, in care mai sunt de disputat doar cinci etape. Echipa valceana pregatita de antrenorii Costel Pana si Dumitru Telespan, se afla in clasament pe locul III, cu 47 de puncte, la egalitate de puncte cu echipa Dacia Mioveni care se afla pe locul II. Totusi, in lupta pentru promovare este si echipa Minerul Lupeni ce se afla pe locul IV in clasament cu 46 de puncte. Echipa vizitatoare, Gaz Metan Medias, se afla pe locul VII, cu 40 de puncte si va veni la Valcea pentru a scoate un rezultat bun. Speram ca evolutiile bune ale echipei CSM Ramnicu Valcea, din acest retur, sa se confirme si astazi, iar cele trei puncte sa ne ajute sa ne consolidam pozitia a doua din clasament. Totul va depinde si de celelalte rezultate care se vor inregistra in aceasta etapa din retur, unde au loc urmatoarele partide: CFR Timisoara - Unirea Dej, Building Vanju Mare - Minerul Lupeni, FC Bihor - Poli Timisoara Invest, FC Caracal - FC Baia Mare, Auxerre Lugoj - FC Targoviste, Apulum Alba Iulia - IS Campia Turzii, FCM Resita - Dacia Mioveni si Universitatea Cluj - Corvinul Hunedoara. Amintim faptul ca pe primul loc in clasament se afla echipa Universitatea Cluj, cu 58 de puncte, care sigur nu va mai scapa promovarea in Liga I, chiar daca mai sunt de disputat cinci etape din acest campionat.

Mario Di Lazi
12th May 2007, 23:15
Primarul Mircia Gutău susține obiectivele sportului vâlcean:
Fotbalul în Liga I, handbalul în Liga Campionilor!
Sportul vâlcean trăiește în acest an, 2007, unul dintre cele mai frumoase și interesante episoade ale existenței sale. Prin handbal și prin fotbal, dar și prin baschet, putem să ajungem la nivelul anilor ‘80-’90. Doar voleiul la nivel de senioare bate pasul pe loc... Existând susținerea autorităților, activitatea sportivă poate să cunoască o dezvoltare firească, așa cum se întâmplă, de exemplu, în Constanța. Alături de efortul autorităților, sprijinul principalilor sponsori - Oltchim în handbal, Urban în fotbal și CET Govora în baschet - reprezintă garanția nu doar a prezențelor la primul eșalon valoric al întrecerilor interne, ci și obținerea unor performanțe aici și, de ce nu, pe plan european. Primul pas făcut aparține, cum era de așteptat, handbalului. Tocmai de aceea, în discuția următoare cu primarul Mircia Gutău, artizanul unor ambițioase proiecte de susținere a activității sportive vâlcene, o să începem cu handbalul și cu sportul rege, fotbalul, convinși fiind că domnia sa va accepta în viitorul apropiat să continuăm dialogul referindu-ne și la alte sporturi. Indiscutabil, din momentul în care a intrat în administrația publică locală, chiar și când a fost viceprimar al Râmnicului, dar mai ales de când este primul edil al orașului, Mircia Gutău a demonstrat că a fost și rămâne alături de sport. Nu numai că a fost, dar l-a și sprijinit, din acest punct de vedere sportul vâlcean având doar de câștigat. Fost mare sportiv de performanță, Gutău demonstrează că, atunci când se vrea, de la vorbe la fapte nu e un drum atât de lung, precum au arătat alții. Prezent la festivitatea de premiere a echipei de handbal Oltchim când gruparea lui Tadici și-a adjudecat cel de-al treisprezecelea titlu național, Mircia Gutău a vorbit despre „galacticele” noastre, dar și despre echipa de fotbal CS Municipal, care după 20 de ani poate readuce Vâlcea în prima divizie.

- Domnule primar, ce spuneți, avem echipă de Europa?
Cu siguranță, avem! Avem o echipă senzațională, avem o echipă de antrenori senzaționali, să nu mai vorbim de conducerea clubului și de sponsorul principal, respectiv Societatea Comercială Oltchim. Eu sunt convins că vom câștiga și Cupa Cupelor. Am promis că vom acorda un sprijin important și vom face acest lucru, dar toate laudele și toate meritele revin sponsorului principal, Oltchim-ului, și domnului director Roibu, pentru faptul că în această perioadă de tranziție care nu se mai termină, totuși avem și oameni sufletiști care susțin o echipă la un astfel de nivel. Felicitări antrenorilor, felicitări fetelor, sunt extraordinari!

- Să vă întreb și de fotbal. Ați dat „verde” la promovare pentru CSM?
Cu siguranță! Eu niciodată n-am interzis performanța. Am spus doar că în acest an obiectivul meu principal pentru CSM este clasarea în primele șase lucruri, iar dacă echipa merge foarte bine, așa cum a făcut dovadă, voi sprijini cu tot ceea ce este necesar ca echipa să promoveze în Divizia A. În cazul în care va promova, eu vă asigur că vom avea și resurse ca să-i ținem în primul eșalon. Pentru că am investit foarte mult în baza materială, am transformat baza din Zăvoi în doi ani și jumătate în ceea ce nici eu nu credeam. Aș vrea să vă spun că la Zilele Râmnicului, pe 29 iulie, va fi totul la cheie, inclusiv teren cu sistem de irigație și cu sistem de drenaj, inclusiv pista pentru atletism, apoi sala de atletism, care este făcută, apoi terenul doi, pe care l-am făcut anul trecut, deci totul la cheie. Și atunci eu zic că râmnicenii merită o echipă în Divizia A.

- Sunt destule voci care spun că nu suntem pregătiți pentru Divizia A…
Știu că există foarte multe voci, că nu vom avea cu ce s-o susținem, dar eu i-aș ruga pe cei care sunt pesimiști să-și vadă de treaba lor. Eu am capacitatea să adun oamenii în jurul echipei de fotbal și sunt convins că o vor face, în cazul în care echipa va promova. Dar, vreau să anunț pe această cale că niciodată nu voi fi de acord să plătim ca să promovăm. Promovăm doar pe valoare. Dar, dacă vom promova pe valoare, repet, cu siguranță o vom susține în Divizia A.
ziaruldevalcea.ro

Mario Di Lazi
13th May 2007, 18:09
Interzis cardiacilor
MERITAT Argesenii au luat o serioasa optiune pentru Liga I, dupa un meci în care Zeita Fortuna le-a zâmbit din plin, oaspetii ratând o lovitura de pedeapsa
Dacia Mioveni este la un pas de Liga I dupa ce a câstigat veritabila finala pentru locul 2 cu CSM Rm. Vâlcea.
Partida s-a disputat pe o caldura infernala, care a necesitat doua pauze de hidratare. Prima repriza le-a apartinut în totalitate gazdelor, care puteau deschide scorul prin Claudiu Ionescu, dar acesta nu l-a putut învinge pe portarul Adrian Rusandu (‘16, ‘22), iar Vladu a reluat milimetric cu capul peste poarta (‘43).
Debutul partii a doua a meciului a fost favorabiul tot gazdelor, care au schimbat tabela rapid (‘47). Hapaina l-a gasit cu o minge în careul mare pe Pacurar, iar acesta l-a "executat" pe goalkeeper-ul vâlcean. Golul încasat parca i-a trezit din somn pe oaspeti, care au început sa preseze tot mai mult. Intrarea lui Vladuti (‘59) s-a facut simtita, atacantul având trei oportunitati de a marca (‘59, ‘64, ‘68), la ultima, mingea lovind transversala. Tot Vladuti avea sa obtina în minutul 73 un penalty, dar, din pacate pentru ei, Cercel a expediat balonul tot în transversala portii lui Ilie. Si daca n-au marcat oaspetii de la punctul cu var, au facut-o elevii lui Ion Moldovan. Claudiu Ionescu a fost faultat în careu (‘87), iar fundasul Ilie Baicu, cel care a evoluat si la FC Arges, a transformat cu siguranta.

Pana l-a acuzat pe Helesteanu
Antrenorul vâlcenilor, Costel Pana, a fost nemultumit de deciziile arbitrului Anton Helesteanu. Centralul l-a chemat la ordine, cerându-i sa se calmeze, întrucât va arbitra corect. Tehnicianul i-a reprosat ca face "japca". Cum continua sa sustina acest lucru, Helesteanu s-a enervat si i-a replicat: "E japca! E bine?". La final, Pana a declarat: "Au auzit toti ce a zis arbitrul. Nu stiu daca a fost japca, dar stiu eu ce o fi fost în creierul lui daca a afirmat asa ceva?".
prosport.ro

Mario Di Lazi
14th May 2007, 08:24
"Noi am pierdut!"
DEZAMAGIRE Dupa esecul de la Mioveni, Florin Verigeanu nu-si mai face iluzii în privinta promovarii
Penalty-ul irosit la Mioveni de Ionut Cercel, specialistul loviturilor de pedeapsa, a decis într-o mare masura soarta promovarii.
Fundasul a ratat sâmbata primul sau penalty de când evolueaza la CSM Rm. Vâlcea. "CSM nu se poate lupta cu mâinile goale cu o echipa cu bani. Imi e greu sa cred ca Dacia se va mai împiedica de doua ori si va mai rata promovarea. Ma intereseaza sa câstigam noi cele patru meciuri pâna la final si vom mai vedea. La Mioveni am avut si mult ghinion, dar am pierdut si pe mâna noastra. Am mai avut ghinion si în meciurile cu Corvinul si Cluj. Arbitrajul lui Helesteanu nu a influentat rezultatul", a spus Verigeanu. Pentru a trece pe locul doi, CSM are de recuperat patru puncte, Dacia având si avantajul meciurilor directe, primul criteriu de departajare în cazul egalitatii de puncte.
Imediat dupa meci, antrenorul Costel Pana avusese numai cuvinte de critica la adresa centralului Helesteanu: "Din momentul în care arbitrul mi-a spus, în minutul 40, ca e japca pe fata, au auzit si cei din tribuna, mi-am dat seama ca nu mai avem nicio sansa. La penalty-ul acordat pentru noi nu a avut ce sa mai faca. In repriza a doua, daca reuseam sa egalam, cred ca alta era soarta partidei. Noi nu ne-am propus niciodata sa promovam. Am ajuns aici jucând doar pe teren. Cei de la Dacia Mioveni au spus în iarna ca vor sa promoveze cu orice pret. Intelegeti dumneavoastra ce înseamna cu orice pret!".

Pana si primarul, la un pas de bataie
Dupa meciul de la Mioveni, antrenorul CSM-ului, Constantin Pana, si primarul Mioveniului, Ion Georgescu, au avut un conflict în timp ce vâlcenii asteptau ca jucatorii sa se urce în autocar. Cei doi s-au înjurat în fata vestiarelor si au fost la un pas sa se ia la bataie, fiind despartiti cu greu de fortele de ordine si oficiali ai celor doua formatii. "Nu sunt de acord cu comportamentul niciunuia dintre ei", a comentat ieri Florin Verigeanu, directorul general al CSM-ului.
prosport.ro

Mario Di Lazi
23rd May 2007, 13:41
Poli II Timișoara – CSM Rm. Vâlcea
„Municipalii” antrenați de Costel Pană vor avea de disputat, sâmbătă, cel mai greu meci din acest final de campionat. CSM-ul se va deplasa la Timișoara, unde vor da piept cu echipa fraților Rotariu, Poli II. Cu toate că se anunță un meci extrem de dificil, echipa bănățeană fiind una destul de redutabilă pe teren propriu, cu greu plecând cineva cu puncte de pe terenul acestora. Pentru a-și păstra în continuare speranțele, vâlcenii trebuie să câștige cu orice preț meciul cu „satelitul” Politehnicii pentru a-și păstra șansele la promovare. Din păcate, tehnicienii Costel Pană și Mitică Teleșpan nu vor putea conta pe aportul lui Lepădatu și Moț, aceștia fiind suspendați după cumulul de cartonașe galbene.
Despre aceste două absențe, antrenorul Costel Pană a spus: „Cei doi, și în special Lepădatu, erau jucători importanți în angrenajul echipei, absența lor reprezintă cu siguranță o pierdere pentru noi, dar sper ca jucătorii care le vor lua locul să se achite cu succes de sarcini și să reușim să venim cu toate cele trei puncte de la Timișoara.”
Principala noastră adversară la promovare, Dacia Mioveni, va primi vizita pe teren propriu celor de la Corvinul Hunedoara. Cu toate că, la un moment dat, după ce au învins CSM-ul, hunedorenii intraseră în cursa promovării, odată cu trecerea timpului aceștia au cam pierdut trenul. Deși a demonstrat că este o echipă destul de incomodă, când vrea, Corvinul Hunedoara nu cred că va pune prea multe probleme echipei antrenate de Ion Moldovan.
arenavalceana.ro

Mario Di Lazi
23rd May 2007, 13:43
Pană nu pleacă de la CSM
Nici nu se încheiase bine meciul cu cei de la Unirea Dej și antrenorul Costel Pană a început să se gândească la meciul de la Timișoara. Acest lucru s-a datorat în primul rând cartonașelor galbene încasate de Lepădatu și Moț, aceștia fiind automat suspendați pentru meciul cu Poli II.
Referitor la meciul disputat sâmbătă în compania „lanternei roșii” a clasamentului, Costel Pană a spus: Pot spune după acest meci că sunt parțial mulțumit de joc și mai mult de rezultat. Am făcut o primă repriză slabă, chiar foarte slabă, și asta s-a datorat în primul rând unei vechi metehne a jucătorului român. Când joci cu ultima clasată crezi că jocul e câștigat înaintea de începerea lui, iar acest lucru poate să te coste.
Deși am reușit să marcăm doar o dată după pauză, evoluția noastră a fost mult mai bună față de ceea ce am arătat în prima parte, iar rezultatul este unul meritat.”
În ultima perioadă, odată cu apropierea sfârșitului de campionat s-au înmulțit zvonurile care îl dau pe Costel Pană ca și plecat de la Vâlcea. Pentru a ști exact care este adevărul l-am rugat pe antrenorul CSM-ului să ne confirme sau să ne infirme ceea ce se scrie prin presă sau se aude prin tribună, la meciuri. Actualul antrenor al „municipalilor”, ba era dat pe la Botoșani, ba pe la UTA sau ultima variantă vehiculată este că va antrena prin Emirate. „Vă spun sincer că aceste zvonuri au ajuns și la mine și vă asigur că nu este nimic adevărat. Sunt pure invenții așa-zisele oferte pe care le am de la Botoșani, UTA sau din Emirate. Mai am contract cu CSM Rm. Vâlcea încă doi ani și vreau să-mi onorez angajamentul până la final. Dacă era să mă contacteze cineva, informam imediat conducerea clubului, dar nu s-a pus niciodată această problemă. Probabil, sunt câteva persoane care mă vor plecat de la această echipă și de aceea încearcă prin orice mijloace să intoxice opinia publică și în special pe suporterii acestei echipe. Repet, mai sunt câteva probleme de pus la punct în privința următorilor doi ani, dar eu zic că se vor rezolva și voi rămâne în continuare” – a conchis Costel Pană.
arenavalceana.ro

Mario Di Lazi
27th May 2007, 22:55
Nu ne-am făcut iluzii
http://www.prosport.ro/index.php?section=articole&screen=index&id=42072

http://www.prosport.ro/index.php?section=articole&screen=index&id=41271

Mario Di Lazi
29th May 2007, 15:53
http://www.prosport.ro/index.php?section=articole&screen=index&id=42346
http://www.prosport.ro/index.php?section=articole&screen=index&id=42347
http://www.prosport.ro/index.php?section=articole&screen=index&id=42542
http://www.prosport.ro/index.php?section=articole&screen=index&id=42553

Bur
31st May 2007, 15:39
cate etape mai sunt? si cu cine mai avem de jucat?

Mario Di Lazi
31st May 2007, 16:48
et. 33
CSM - Minerul Lupeni
et. 34
FC Baia Mare - CSM

Bur
1st June 2007, 15:44
in cazul asta imi pastrez sperantele pana in ultimul minut de joc cu FC Baia-Mare.
Hai CSM, valcenii merita o echipa in prima liga!
Forza Stiinta !!!

Bur
2nd June 2007, 13:21
acum vazui pe prosport rezultatele etapei. am batut cu 3-0 pe Minerul si, mai important, Dacia a luat-o cu 5-3 de la "gazari". URAAAAAAAAAAAAAAAAA !!!!
90% suntem promovati, trebuie insa sa fim atenti la Baia-Mare. si un rezultat de egalitate ar fi bun. sa dea Budha sa promovam!
Hai CSM!
Forza Stiinta!
Mandru ca sunt OLTEAN !!!!!!!!!!!!!!

TaciAcolo
2nd June 2007, 13:33
sper sa promoveze:great: super valcea:P

Mario Di Lazi
4th June 2007, 19:55
http://www.prosport.ro/index.php?section=articole&screen=index&id=43176
http://www.prosport.ro/index.php?section=articole&screen=index&id=43336
http://www.prosport.ro/index.php?section=articole&screen=index&id=43436
http://www.prosport.ro/index.php?section=articole&screen=index&id=43438
http://www.prosport.ro/index.php?section=articole&screen=index&id=43447

Mario Di Lazi
5th June 2007, 20:28
http://www.arenavalceana.ro/taxonomy/term/3
http://www.prosport.ro/index.php?section=articole&screen=index&id=43503
http://www.prosport.ro/index.php?section=articole&screen=index&id=43563

Mario Di Lazi
9th June 2007, 11:30
http://www.prosport.ro/index.php?section=articole&screen=index&id=44098

Mario Di Lazi
10th June 2007, 20:28
http://www.prosport.ro/index.php?section=articole&screen=index&id=44302

Mario Di Lazi
10th June 2007, 20:52
CSM Rm. Vâlcea, precum Leana lu’ Pârțag, a ajuns „proasta satului“ în Liga a II-a
Costele, există o explicație? ...Zâiii!
• Mulțumim Baia Mare, cu ei ne-am fi făcut orașul și județul de râs în Liga I, în văzul întregii țări!

Sfârșit jenant de campionat! Nu atât prin ratarea promovării, cât prin maniera în care CSM Rm. Vâlcea a pierdut meciul de la Baia Mare, un meci mare cât întreg campionatul, un meci în care victorioasă a ieșit o echipă ce făcea parte până sâmbătă dintre cele mai proaste echipe din Seria a II-a, iar afirmația îmi este susținută de poziția din clasament. S-a găsit, din păcate pentru noi, o echipă mai jalnică decât retrogradata FC Baia Mare, o echipă pe care noi speram să o vedem în Liga I. Această echipă, CSM Rm. Vâlcea, are doar conducere administrativă demnă de a promova. Păcat pentru munca unor oameni deosebiți precum Alin Trandafir, Florin Verigeanu, Jan Turmacu și ceilalți de care nu depinde intratul mingii în poarta adversarilor.
Ratarea promovării poate fi un scenariu demn de filmele trupei „Vacanța Mare“, în care lui Costel îi sare mereu... pârțagul, dă vina pe toți din jurul său, de la arbitri, ziariști, jucători și până la suporteri, dar nu e capabil, precum Leana lu’ Pârțag, proasta satului, să dea o explicație la ceea ce s-a întâmplat la Baia Mare.
Meciul, în sine, nu mai trebuie comentat. Mii de vâlceni l-au ascultat la Radio și au auzit cum o echipă mică, modestă și „moartă“, ce nu avea alt obiectiv decât să-și joace șansa cu corectitudine - stimulată probabil de contracandidata vâlcenilor - a deschis scorul destul de repede și a asigurat un 2-0 în prima repriză, scor ce ar trebui să ne scutească de alte comentarii.
Am sperat în minuni, am crezut că 2-0 e un scor periculos pentru gazde, am avut încredere în tresăririle de orgoliu de pe finalul multor partide disputate de CSM Rm. Vâlcea în acest an și terminate cu succese obținute pe final. N-a fost să fie și toată această primăvară frumoasă în care am sperat că putem promova în Liga I s-a transformat într-o vară tristă, plină de semne de întrebare: cine a pierdut acest meci? cine nu și-a apărat corect șansele? aveam cu cine să facem pasul spre Liga I?
Ori, răspunzând la ultima întrebare, adesea ni s-a spus că „dacă promovăm vor fi aduși jucători!“. Mare greșeală s-a făcut! Mai bine se spunea: „Ei promovează, cu ei mergem în Liga I“, pentru că cel mai frecvent zvon vehiculat înaintea meciului de la Baia Mare se referea exact la acest aspect, și anume că jucătorii CSM-ului nu doresc promovarea pentru că ar fi urmat să fie dați afară și să vină alții în locul lor. Așa că, de ce nu?, aici, la Liga a II-a, în Zăvoi, într-un oraș frumos, cu o conducere serioasă și cu un primar care se ține de cuvânt, cu salarii și prime achitate la timp, este ideal! Chiar așa, cine din interiorul echipei și-ar fi dorit promovarea și de ce, dacă n-ar mai fi rămas la CSM Râmnicu Vâlcea?
Probabil aceasta va fi o explicație. Alta, în stilu-i caracteristic, o vom auzi-o poate de la Pană.
De partea cealaltă, la Mioveni, e sărbătoare. Repriza a doua a meciului din ultima etapă a început ceva mai târziu în Argeș, pentru ca trupa „Comisarului“ să știe ce are de făcut. Dacă ar fi învins Vâlcea, n-ar mai fi fost nevoie de un succes cu Industria Sârmei Câmpia Turzii. Cum, însă, rezultatul de la Baia Mare a fost favorabil argeșenilor, imediat au căzut fizic cei de la Câmpia Turzii și Dacia a obținut punctele promovării. O promovare ratată de Vâlcea, nicidecum câștigată de Dacia Mioveni!
ziaruldevâlcea.ro

Mario Di Lazi
12th June 2007, 07:43
http://www.prosport.ro/index.php?section=articole&screen=index&id=44469
http://www.prosport.ro/index.php?section=articole&screen=index&id=44470#plecare
http://www.prosport.ro/index.php?section=articole&screen=index&id=44493

Mario Di Lazi
12th June 2007, 12:22
UMILINȚĂ!
FC Baia Mare – CSM Rm. Vâlcea 3 –1 (2 - 0)
Fotbaliștii lui Costel Pană și Mitică Teleșpan au plecat la Baia Mare încă de joi pentru a putea pregăti meciul în liniște. Mai mult decât atât, pentru a nu fi „deranjați” jucătorilor le-au fost luate și telefoanele. Așadar, aveau toate premisele pentru a face un meci la finalul căruia să ne bucurăm. Pe parcursul acestei ediții de campionat conducerea CSM-ului s-a tot plâns că suporterii nu vin să încurajeze echipa. Dar iată că, aceștia suporteri care nu au știut să-și încurajeze favoriții pe teren propriu, au făcut un efort major și, îmbarcați în trei autocare, aproximativ 120 de suporteri vâlceni au ținut cu tot dinadinsul să-și încurajeze echipa deși aveau de suportat un drum de aproximativ opt ore până în Maramureș.

Le-au tremurat picioarele
Pe stadionul din „Dealul Florilor” s-au strâns aproximativ 1000 de oameni, dar nu pentru a încuraja formația din Baia Mare, care era deja retrogradată, ci pentru a vedea un meci frumos, la capătul căruia, așa cum spunea majoritatea, Vâlcea va avea o echipă în primul eșalon fotbalistic al țării după 20 de ani, dar…
Forțat de accidentările lui Cumpănașu și Melcea și suspendarea pentru cumulul de cartonașe al lui Cercel, Costel Pană ar fi trebuit să caute formula câștigătoare pentru meciul de sâmbătă, înlocuindu-i pe aceștia cu Popa, Onofrei și Ciortan. Dacă în privința primilor doi nu prea avem ce comenta, în schimb prestația lui Ciortan a fost lamentabilă, dar să revenim la joc.
După ce Ovidiu Hațegan a fluierat începutul meciului, oamenii care au însoțit echipa vâlceană se așteptau din partea acestora la un forcing de debut devastator, însă primul semnal de alarmă pentru „municipali” a fost tras de gazde chiar în minutul 4. După ce tânărul Liviu Popa a avut o intervenție bună prin care a blocat un adversar, însă pasa a fost greșită. Negrea a interceptat și a încercat să-l învingă pe Florin Pampea cu un lob, dar goalkeeperul vâlcean a fost la post și scorul a rămas neschimbat. În primul sfert de oră al partidei vâlcenii n-au reușit să lege o acțiune mai închegată, ba din contră.
În minutul 17, Liviu Popa a fost depășit cu lejeritate de Fabian, după care fotbalistul băimărean i-a pasat tânărului brazilian Simao, acesta a preluat la marginea careului, iar șutul la colțul lung al acestuia a făcut ca plonjonul lui Pampea să fie tardiv, scorul devenise 1-0, iar entuziasmul vâlcenilor din tribune a mai scăzut în intensitate, însă nu era totul pierdut. Jucătorii lui Costel Pană s-au văzut în teren abia în minutul 25 când Cilean a depășit elegant doi adversari, a centrat, iar Nemanja Jovanovic a fost prins ușor în față și a lovit mingea cu creștetul capului trimițând-o peste poarta lui Gordin. Deși aveau mare nevoie de victorie pentru a promova, prestația vâlcenilor a fost dezastruoasă, am văzut o echipă ruptă în două, iar niște jucători ai CSM-ului extrem de apatici, văzându-se că joacă cu teamă, probabil fiind speriați de performanța pe care ar fi putut-o reuși.
Apatia din jocul vâlcenilor s-a dovedit dezastruoasă în minutul 31. Băimărenii au primit o lovitură liberă după un fault făcut de Onofrei. Fabian a centrat și din marginea careului mic al porții apărate de Pampea, Negrea a reluat cu capul pe spate, portarul vâlcean a încercat să împingă mingea peste poartă, dar execuția a fost din scurt, mingea intrând în plasă, scorul devenind 2-0. După acel minut, speranțele noastre în ceea ce privește promovarea s-au năruit total, dar nu în privința scorului de 2-0, pentru că este cel mai periculos, în termen fotbalistici, ci în special pentru evoluția din teren a fotbaliștilor vâlceni. Patru minute mai târziu, municipalii au fost la un pas de golul care putea să însemne revirimentul pentru gruparea vâlceană. Onofrei a centrat și Vlăduți, din colțul careului mic, a reluat din cădere, însă Gordin a plonjat la sacrificiu și a reușit să blocheze după care a reținut în doi timpi.
În ultimul minut al primei reprize, vâlcenii au fost din nou la un pas de relansarea partidei. Acțiune bună a sârbului Jovanovic pe partea stângă, acesta i-a pasat la marginea careului lui Vlăduți, tânărul jucător vâlcean a șutat, Gordin era bătut, însă, din păcate pentru noi, Hodor a întins un picior salvator și scorul pauzei a fost 2-0.

De râsu’… plânsu’
În repriza secundă Costel Pană a încercat să revigoreze cât de cât echipa schimbându-i pe Ciortan și Onofrei cu Negruț și Moț. Debutul mitanului secund a fost ca un foc de paie pentru vâlceni. Municipalii s-au aruncat în atac imediat după fluierul lui Hațegan, au ajuns în preajma careului lui Gordin de unde au luat la țintă zidul uman format de defensiva băimăreană care a scăpat cu fața curată după ce au reușit să blocheze de trei ori drumul mingii spre poarta lor.
Poate cea mai controversată fază a meciului s-a petrecut în minutul 55, Bumb la ținut clar în careu pe Dandea, mijlocașul vâlcean a căzut, însă Ovidiu Hațegan i-a făcut semn să se ridice ca să nu primească cartonaș galben. Două minute mai târziu, Cilean a executat foarte bine o lovitură liberă de la aproximativ 20 de metri ușor lateral dreapta, mingea se ducea spre vinclu, dar Gordin a scos în ultimul moment un gol ca și făcut. Portarul băimărean a dat repede drumul la minge, Iațu i-a pasat lui Simao, brazilianul l-a depășit ușor pe Lepădatu, a pasat în centru la marginea careului de 16 metri și același Iațu venit lansat l-a învins pe Pampea pentru a treia oară în acest meci și în același timp năruind șansele vâlcenilor prezenți în tribune de a-și vedea echipa după 20 de ani în Liga I.
Cu toate că au avut o evoluție dezastruoasă, după primirea golului, municipalii au căzut de tot, având moralul la pământ. Două minute mai târziu, același Simao, cel mai bun jucător al băimărenilor, a scăpat din nou singur cu Pampea după ce Bier a ratat intervenția, însă portarul vâlcean a limitat proporțiile dezastrului reușind să-l blocheze în ultimul moment pe atacantul gazdelor. Pe fondul relaxării celor de la Baia Mare, după o fază care nu anunța mare lucru, mingea a ajuns la Cilean și acesta a trimis o torpilă la colțul scurt din marginea careului cu care l-a învins pe Gordin, înscriind golul prin care vâlcenii nu au pierdut la scor de neprezentare, 3-1.
La final n-am putut trage decât o singură concluzie. S-a jucat de parcă CSM Rm. Vâlcea era echipa retrogradată, iar FC Baia Mare se bătea pentru retrogradare. La ieșirea de pe stadion fotbaliștii echipei gazdă au fost aplaudați la scenă deschisă și se bucurau de parcă cine știe ce performanță ar fi reușit. Probabil, cu gândul la banii luați de la Mioveni, au uitat că echipa lor a retrogradat în cel de-al treilea eșalon fotbalistic al țării.
Au evoluat formațiile:
FC Baia Mare: Gordin - Hodor, Bumb, Săndulescu (’90 Dărăbuș) - Vagner, Bichiri (’78 Colar), Negrea, Szentaszloi, Iațu - Simao (’74 Pereș) și Fabian.
CSM: Pampea - Bier, L. Popa (’56 Mocioacă), Stanca, Cilean - Lepădatu, Dandea, Onofrei (’46 Negruț), Vlăduți – Jovanovici și Ciortan (’46 Moț).

Primarul Mircia Gutău:
„Nu și-au apărat corect șansele!”
Edilul Râmnicului a făcut tot posibilul pentru a fi alături de echipă atât fizic cât și material. Înaintea plecării echipei spre Baia Mare, Mircia Gutău s-a dus în cantonament și le-a spus jucătorilor că, în cazul în care vor reuși promovarea vor beneficia de o primă de 10000 de dolari, iar la întoarcerea în oraș vor avea parte de o primire triumfătoare, cu foc de artificii și banchet, lucru care din păcate nu s-a mai întâmplat.
Mai mult decât atât, edilul a fost prezent în tribunele stadionului din Baia Mare fiind aclamat și aplaudat de suporterii care au însoțit echipa. A trăit la intensitate maximă fiecare ratare a vâlcenilor, și-a pus mâinile în cap la golurile băimărenilor, iar în minutul 60, după cel de-al treilea gol al gazdelor, n-a mai suportat umilința și a plecat extrem de furios. Contactat telefonic, Mircia Gutău a spus: „Am plecat de pe stadion extrem de dezamăgit. Nu am mai suportat să văd cum jucătorii își bat jos de munca celor care sunt în jurul echipei, dar și de munca lor. Am simțit că nu și-au apărat corect șansele. Însă, vă garantez că lucrurile nu vor rămâne așa. O să vedeți că vor fi schimbări majore la acest club” – a concluzionat edilul Râmnicului.
Duminică, deputatul Emilian Frâncu a lansat un atac dur la adresa edilului Râmnicului: „Eu cred că primarul a pierdut cel puțin 20 de procente prin înfrângerea rușinoasă de sâmbătă de la Baia Mare, pe care dumnealui ar trebui să și-o asume. Întâi a venit cu declarații sforăitoare că, vezi Doamne, el are toate meritele pentru că echipa a ajuns atât de sus, deci nu jucătorii, antrenorii sau mai știu eu cine. S-a văzut că nu s-a dorit calificarea, să se intre în Liga I, acolo unde îi e locul CSM-ului. Cum spuneau unii, vânzarea meciului de la Baia Mare va marca începutul declinului primarului Gutău.” Referitor la cele spuse de liderul PNL Vâlcea, primarul Mircia Gutău a fost ferm: „Un sportiv în adevăratul sens al cuvântului, dacă vrea să facă performanță își dă sufletul pe teren, lucru care nu s-a întâmplat la Baia Mare. Acum aruncă cu noroi în mine unii care, probabil, nu a fost în viața lor la un meci. Să-l întrebați pe domnul Frâncu dacă a asistat vreodată la un meci de fotbal din tribună. Dacă crede că poate să facă mai multe decât mine pentru acest oraș și dacă are curaj, să-și depună candidatura la fotoliul de primar. Dar, revenind la acuzele care mi s-au adus, am mai spus-o și o repet, nu sunt adeptul și nu voi încuraja niciodată astfel de acțiuni. Nu voi intra niciodată în acest cerc vicios care este extrem de periculos. Am fost sportiv și știu foarte bine că performanța se poate realiza numai prin muncă” – a spus Mircia Gutău.

Florin Verigeanu:
„Vom face curățenie la acest club”
Deși au trecut mai bine de 48 de ore de la sfârșitul dezastrului de la Baia Mare, directorul executiv al CSM-ului, Florin Verigeanu, era încă extrem de afectat de ceea ce s-a întâmplat acolo. „Nu pot să-mi explic ce s-a întâmplat cu jucătorii. Nu au jucat nimic. Nu vreau să cred că vreunul dintre ei nu și-a apărat corect șansele. La modul în care a evoluat întreaga echipă nu sunt foarte multe de spus. E păcat că s-a ratat promovarea, meciul de sâmbătă a fost pentru noi toți ca o finală de Liga Campionilor pe care am pierdut-o lamentabil. O mai mare dramă decât ceea ce s-a întâmplat sâmbătă este poate decesul cuiva drag din familie. Poate numai atunci aș fi suferit atât de mult. Însă asta e viața, totuși este bine că s-a ajuns până aici și pentru acest lucru îi felicit pe băieți.”
Așa cum era de așteptat, cei care așteaptă la cotitură și se bucură de răul altora au și găsit explicații. Cârcotașii sunt siguri că Verigeanu și Gutău au făcut „șmecherii” și de aceea echipa n-a promovat. Întrebat cum comentează aceste acuzații, Florin Verigeanu a dat un răspuns uluitor: „Să dea Dumnezeu să cumpăr lumânări pentru copilul meu din banii pe care i-am luat pentru acest meci sau să aibă ei parte de atâția bani câți am luat eu pentru partida de la Baia Mare!”
Referitor la planurile de viitor ale echipei CSM Rm. Vâlcea, directorul Florin Verigeanu a spus: „În această vară se va face curățenie la club. Sigur se va renunța la anumiți jucători și se va încerca aducerea a cel puțin 3-4 fotbaliști de valoare. Cu toate că, după meciul de sâmbătă, am fost tentat să renunț, însă m-am decis să rămân mai mult pentru primarul Mircia Gutău. Vă spun cu mâna pe inimă că eșecul din acest sezon m-a ambiționat, iar pentru la anul vom face o echipă mult mai competitivă cu care ne vom bate din nou pentru promovare” – a încheiat Verigeanu.

Alin Trandafir:
„Vinovată este conducerea tehnică”!
După cel de-al doilea gol al băimărenilor, președintele „municipalilor”, Alin Trandafir, și-a pus mâinile în cap simțind că totul este pierdut. Minute bune, oficialul vâlcean a stat cu capul plecat neavând puterea nici măcar să mai privească finalul dezastrului de pe teren. Luni, după prânz, încă se afla sub influența eșecului și cu greu a vrut să comenteze: „Vă pot spune că sunt foarte supărat pentru cele întâmplate la Baia Mare. Echipa a evoluat sub așteptări și, după părerea mea, o mare parte din vină o are conducerea tehnică. De fapt, pentru modul în care a fost pregătită echipa pentru acest meci, singurul vinovat este antrenorul. Este bine știut faptul că un jucător cu valoare își demonstrează această calitate în acest gen de meciuri. Însă, se pare că valoarea jucătorilor este sub ceea ce ne așteptam noi. Înclin să cred că motivele pentru care s-a pierdut acest meci sunt presiunea pe care au resimțit-o jucătorii și pregătirea psihică de care au avut parte pentru această partidă. De motivație financiară au avut parte din plin, lucru care s-a întâmplat și la Mioveni, și la Hunedoara, și la Baia Mare. Repet, asta e valoarea lor. Și mie poate să-mi ofere cineva 500.000 de euro și să mă pună să sar cu prăjina în înălțime pentru a doborî recordul mondial, lucru care nu se va întâmpla niciodată. Probabil, același lucru li s-a întâmplat și jucătorilor noștri. Timpul și destinul își va spune cuvântul. Se spune că «Un picior în fund este un pas înainte», dar acest șut nu ne trebuia tocmai acum” – a încheiat cu amărăciune în suflet președintele Alin Trandafir.

Costel Pană:
„Dezamăgirea este mare!”
La finalul partidei, deși era vizibil afectat de ceea ce s-a întâmplat pe teren, antrenorul Costel Pană a pătruns pe teren și și-a îmbrățișat jucătorii. Referitor la ceea ce s-a întâmplat pe teren și prestația jucătorilor, antrenorul CSM-ului a spus: „După părerea mea, miza prea mare și-a spus cuvântul asupra evoluției slabe a jucătorilor. Au fost voci care au susținut că unii dintre ei nu și-au apărat corect șansele, însă refuz și nu cred acest lucru. Nu sunt supărat pe jucătorii mei, chiar vreau să-i felicit pentru ceea ce au realizat în cele 34 de etape, poate, mai puțin pentru ultima. Locul trei ocupat la finalul acestui campionat li se datorează lor, dar dezamăgirea de la finalul sezonului este mare.”
Întrebat dacă își simte postul amenințat Costel Pană a comentat: „Orice este posibil. Asta este viața antrenorilor, azi ești într-un loc mâine în altul… Eu îmi doresc să continui munca pe care am început-o la acest club, mai am încă doi ani de contract, dar acest lucru depinde în mare măsură de deciziile pe care le va lua conducerea clubului.”

Emil Kemeneș:„Vâlcea nu merita să joace în Liga I”
Deși echipa sa învinsese la un scor categoric una dintre candidatele la promovarea în primul eșalon fotbalistic al țării, tânărul antrenor al băimărenilor, Emil Kemeneș nu era foarte entuziasmat, probabil fiind singurul care se gândea în acel moment că echipa a retrogradat, uitând de banii veniți dinspre Mioveni. „M-am întors la această echipă pentru că am vrut să demonstrez că, în iarnă s-a făcut o mare greșeală în ceea ce privește conducerea tehnică. Păcat că s-a retrogradat, rămânem cu amăgirea victorie de sâmbătă. Nu cred că Vâlcea are valoarea de Ligai I, mai ales după ceea ce a arătat în meciul cu echipa mea. S-a făcut prea mare tam-tam în jurul acestui meci, însă cu rezultatul de astăzi (n.r. sâmbătă) le-am dat multora peste nas.”

Stanca, la un pas de bătaie
Imediat după ultimul fluier al centralului Ovidiu Hațegan, Dumitru Stanca a izbucnit în lacrimi și a vrut să se ducă înspre jucătorii de la Baia Mare care sărbătoreau victoria în apropiere pentru a le aplica o corecție. Fundașul vâlcea a fost cu greu oprit de colegii săi pentru ca spiritele să nu degenereze.

Cristi Balaj: „Îmi pare rău de Verigă”
În tribunele stadionului din „Dealul Florilor” a fost prezent și arbitrul FIFA, Cristi Balaj, băimărean la origini. Cu toate că Vâlcea jucase împotriva echipei unde a activat ca fotbalist și câștigase, arbitrul s-a arătat destul de reținut. „Îmi pare foarte rău de Verigă. Știu destul de bine cât de mult pune suflet pentru această echipă și cât a muncit pentru a ajunge aici și nu merita acest deznodământ. Sincer, îmi pare foarte rău pentru el.”

Aglomerație de VIP-uri în tribună
Nimeni nu se gândea la dezastrul care avea să se întâmple pe durata celor 90 de minute din meciul de la Baia Mare. Pentru a fi alături de echipă și a sărbători „la cald” eventuala promovare, primarul Mircia Gutău, consilierul Mihai Botea, președintele Alin Trandafir și mulți alți au străbătut drum lung pentru a fi alături de echipă. Pe lângă cei din anturajul clubului din Zăvoi și pe lângă cele două autocare cu suporteri, la Baia Mare au ajuns și mulți oameni cu mașinile personale, însă majoritatea dintre aceștia au plecat înainte de finalul meciului. Mai menționăm că, în tribune a fost prezent și președintele CNLO, Marin Condescu care a stat alături de primarul Mircia Gutău, asta doar până în minutul 60 când edilul Râmnicului a plecat.

Manolo a fost și la Baia Mare
Cei care au fost prezenți la meciurile pe care le-a susținut CSM Rm. Vâlcea atât pe teren cât și în deplasare, sigur au remarcat o prezență pitorească în preajma suporterilor vânzându-le semințe. Puțină lume știe că acesta străbate drum lung pentru a fi alături de echipă. Ion Sârbu, alias „Manolo”, originar din Caracal, este un susținător înfocat al vâlcenilor. Acesta a ținut cu tot dinadinsul să fie alături de echipă și la Baia Mare. Cu tricoul CSM-ului pe el și cu goarna și iconița la gât, s-a urcat în tren și după un drum istovitor de peste 14 ore a ajuns din Caracal la Baia Mare pentru a fi alături de echipă. Din păcate pentru acesta, fotbaliștii nu au putut să-i mulțumească pentru eforturile pe care le face cu o promovare.

Suporteri și cu bune și cu rele
Peste 100 de suporteri au plecat în noaptea de vineri spre sâmbătă înspre Baia Mare. Îmbarcați în două autocare și ajunși cu bine la destinație, aceștia au încurajat echipa chiar și la 2-0 pentru gazde, în timp ce suporterii din Baia Mare scandau: „Mioveni… Mioveni!”
Din păcate, o parte din cei care au însoțit echipa la Baia Mare au avut și ceva probleme pe drumul de întoarcere. Unii dintre ei și-au înecat amarul ratării promovării în alcool. În autocarul cu care ne întorceam la Vâlcea, am auzit la un post de radio din Cluj o știre conform căreia, o parte dintre suporteri ar fi furat mai multe sticle cu băuturi alcoolice dintr-un magazin al unei stații peco.

Bani de la Mioveni
• Benone Lazăr a stat pe banca gazdelor
Încă de miercuri, echipa din Baia Mare a intrat în cantonament. Surse sigure au confirmat faptul că, băimărenii au fost stimulați financiar cu aproximativ 8000 de euro pentru fiecare jucător. Se pare că banii promiși maramureșenilor au venit de la Gigi Nețoiu, omul care, din vară, va deveni oficial sponsorul principal la Dacia Mioveni. Valiza cu bani a fost dusă sâmbătă, la Baia Mare, de Benone Lazăr, cel care, până la începerea meciului se învârtea ca un leu în cușcă și vorbea tot timpul la telefon.
Suntem curioși să aflăm în ce calitate a stat Benone Lazăr în incinta terenului, mai precis în gura tunelului. În timp ce Benone nu avea nicio problemă, parcă era la el acasă, fotoreporterul nostru, Ionuț Hereșeanu, a avut nevoie de ajutorul și intervenția secretarului general al clubului din Zăvoi, Jean Turmacu, pentru a i se permite să facă poze, motivul interzicerii accesului fiind acela că nu am cerut acreditare în săptămâna dinaintea jocului. Mai mult decât atât, pe timpul pauzei, mai multe persoane l-au văzut pe Benone Lazăr luând loc pe banca de rezerve a gazdelor.
arenavâlceană.ro

Mario Di Lazi
12th June 2007, 14:01
Interviu cu fostul antrenor al CSM-ului, Costel Pană :
http://www.prosport.ro/index.php?section=articole&screen=index&id=44633

Mario Di Lazi
14th June 2007, 07:49
http://www4.prosport.ro/index.php?section=articole&screen=index&id=44805

dragosh_vl
14th June 2007, 17:43
http://www4.prosport.ro/index.php?section=articole&screen=index&id=44932

dragosh_vl
14th June 2007, 17:45
http://www.gsp.ro/Vine-Bondrea.html?a=2371/13408

Mario Di Lazi
26th June 2007, 14:43
Investitori surpriză la Vâlcea!
• Unul dintre aceștia să fie Gigi Nețoiu • Marian Bondrea are 80% șanse să fie antrenorul CSM-ului
Cu toate că, la un moment dat, Marian Bondrea era dat ca sigur ca fiind noul antrenor al CSM-ului, iată că lucrurile s-ar putea schimba radical cu doar o săptămâna înaintea reunirii lotului, programată pe data de 2 iulie. Se pare că amânarea semnării contractului dintre CSM Rm. Vâlcea și Marian Bondrea se datorează în primul rând unor discuții pe care directorul general al clubului din Zăvoi, Florin Verigeanu le-a avut cu doi posibili investitori. Deși a fost în vacanță, „Verigă” nu prea a avut parte de liniște, marea majoritate a timpului petrecut în așa-zisa vacanță a fost petrecută cu telefonul la ureche, dar nu numai.
Pentru a nu se mai confrunta cu micile probleme financiare pe care le-au avut în returul ediției trecute de campionat, oficialii „municipalilor” încearcă să aducă lângă echipă oameni care vor să facă performanță. „Așa cum am declarat după meciul de la Baia Mare, eșecul ratării promovării m-a ambiționat foarte mult. Deși am fost tentat să renunț, primarul Mircia Gutău m-a convins să nu fac acest lucru pentru a nu da satisfacție dușmanilor, dar am pus o condiție. Pentru sezonul viitor vreau să aducem un antrenor cu nume și cel puțin 7-8 jucători cu care să tragem la promovare. Săptămâna trecută am purtat discuții cu doi oameni de afaceri foarte potenți din punct de vedere financiar pe care am încercat să-i conving să vină la CSM. Cel mai probabil miercuri vom ști cu siguranță dacă vom conta pe acești doi investitori, dar vă spun sigur că nu sunt din Vâlcea, dar care au tangență cu fotbalul. Tocmai de aceea n-am semnat contractul cu Marian Bondrea. S-ar putea, în cazul în care se vor concretiza aceste discuții, ca cei doi să dorească un anume antrenor și chiar să aducă câțiva jucători. În cazul în care nu vom ajunge la un consens, atunci antrenorul CSM-ului va fi Marian Bondrea” – a spus Florin Verigeanu.

Să fie Gigi Nețoiu?
Cu toate că Florin Verigeanu s-ar ferit să înainteze vreun nume pentru a nu pune în pericol negocierile, unul dintre posibilii investitori ar putea fi Gigi Nețoiu. Stând și analizând bursa oamenilor care au investit sau care investesc în fotbal, un nume influent care ar putea deveni acționar la CSM este Gigi Nețoiu. După ce a fost în discuții avansate cu oamenii din conducerea fostei contracandidate la promovare a „municipalilor”, Dacia Mioveni. La un moment dat, „Sprâncenatu”, a fost anunțat ca acționar la clubul din Mioveni alături de Benone Lazăr și primăria orașului, dar în cele din urmă afacerea a căzut. Gigi Nețoiu nu a renunțat la ideea de a se implica financiar la o echipă mai mică, iar o variantă ar fi CSM Rm. Vâlcea. Acesta are afaceri în mai multe domenii de activitate, viticultură, imobiliare și nu în ultimul rând impresariat având sub contract de reprezentare peste 60 de fotbaliști din primele eșaloane fotbalistice ale țării și nu numai. În această săptămână vom ști cu siguranță dacă unul dintre viitorii investitori de la CSM va fi Gigi Nețoiu. N-ar fi rău!

Bora, secundul lui Bondrea?
După reîntoarcerea din Golf, Marian Bondrea a dat o fugă pentru a-și petrece vacanța alături de fiul său în Germania. Tehnicianul oltean a revenit în țară și așteaptă un semn din partea conducerii CSM-ului pentru a veni să semneze contractul. „Am promis și voi veni la Vâlcea să ne apucăm de treabă. Nu am semnat nimic, dar eu îmi respect întotdeauna cuvântul dat. Am înțeles că reunirea lotului a fost stabilită pentru data de 2 iulie, la ora 11.00, iar atunci vom face și planul de bătaie” – a spus Bondrea.
Dacă în privința antrenorului lucrurile par aranjate, Marian Bondrea fiind în proporție de 80% noul antrenor al CSM-ului, nu același lucru se poate spune și despre postul de secund. În privința antrenorului secund, directorul general al clubului din Zăvoi, Florin Verigeanu a spus: „Dacă Bondrea va fi antrenor principal, atunci secundul și-l va alege cu siguranță dintre antrenorii care sunt sub contract cu clubul nostru. Conducerea îi va propune să aleagă dintre Mitică Teleșpan, Gabi Mangalagiu, Cristi Lazăr sau Cristi Bora, iar va spune pe cine dorește”.
Se pare că cele mai mari șanse dintre cei patru le are ultimul de pe această listă. Cristi Bora are avantajul că a mai lucrat cu Marian Bondrea. Antrenorul celor de la Sportul Rm. Vâlcea l-a avut ca antrenor pe Bondrea la începutul anilor ’90 când Bora era portarul echipei Electroputere Craiova. Cei doi au avut un sezon excelent, iar la scurt timp Cristi Bora a fost cumpărat de Rapid București.

S-au terminat problemele pentru „Șeri”
Căpitanul „municipalilor”, Marius Cumpănașu a suferit o intervenție chirurgicală la meniscul piciorului drept. „După ce am fost consultat de doctorul Pompiliu Popescu, acesta m-a sfătuit să mă operez doar de menisc, o intervenție relativ ușoară. Va trebui să stau la refacere cel mult o luna, după care să intru în programul normal de pregătire al echipei. Dacă genunchiul îmi va rezista, atunci scap de operația de la ligamente, daca nu, problema devine serioasă, însă, sper să fie ok, mai ales că au trecut deja aproape două săptămâni de la operație și mă simt foarte bine” – a spus „Șeri” Cumpănașu.
arenavalceana.ro

Bur
26th June 2007, 17:14
daca vine cainetoiu nu mai vreau sa aud de echipa asta ! moarte comandantului !

Mario Di Lazi
26th June 2007, 19:01
daca vine cainetoiu nu mai vreau sa aud de echipa asta ! moarte comandantului !

Din punctul meu de vedere poate să bage bani și Elena Udrea :D

aetius
28th June 2007, 18:58
aia baga ...dar altceva !!!

Mario Di Lazi
28th June 2007, 19:47
e bine și așa ... :D ... le ridică moralul :D

Mario Di Lazi
28th June 2007, 20:12
http://www.prosport.ro/index.php?section=articole&screen=index&id=46820
http://www.prosport.ro/index.php?section=articole&screen=index&id=46864

Mario Di Lazi
2nd July 2007, 18:17
http://www.prosport.ro/index.php?section=articole&screen=index&id=47258

dragosh_vl
4th July 2007, 17:54
Atacanții sîrbi din lotul pandurilor, Nemanja Vidakovici și Igor Radovanovici, au mari șanse să fie împrumutați la gruparea din Liga a II-a CSM Rm. Vîlcea. Antrenorul Eugen Neagoe a renunțat la serviciile lui Vidakovici, care a fost trimis să se antreneze cu echipa satelit, EMC Rovinari. În schimb, Radovanovici a făcut deplasarea în Austria, dar nu l-a impresionat deloc pe tehnician. Este posibil ca și fundașul stînga Nenad Kutlacici, și el pus pe liber de Neagoe, să meargă la Vîlcea, dor în cazul în care gruparea din Zăvoi îi va acoperi pretențiile financiare.

dragosh_vl
9th July 2007, 10:03
http://www.prosport.ro/index.php?section=articole&screen=index&id=48231

dragosh_vl
9th July 2007, 10:23
http://www.gds.ro/Sport/2007-07-09/Nume+noi+la+CSM+Valcea

dragosh_vl
9th July 2007, 10:30
http://www.ziaruldevalcea.ro/index.php?ind=news&op=news_show_single&ide=3781

dragosh_vl
11th July 2007, 09:44
http://www.prosport.ro/index.php?section=articole&screen=index&id=48485

Mario Di Lazi
14th July 2007, 10:33
CSM, în drum spre Herculane
http://www.prosport.ro/index.php?section=articole&screen=index&id=48944

Mario Di Lazi
10th August 2007, 12:19
La fotbal, in meci amical, CSM-ul a invins echipa din Sibiu
Miercuri, 8 august 2007, de la ora 17.00, la Sibiu s-a disputat meciul amical de fotbal unde s-au intalnit in teren echipele FC Sibiu si CSM Ramnicu Valcea. Dupa un meci in care echipa valceana a dominat jocul, victoria a revenit CSM-ului cu scorul de 2 la 0. Marcatori au fost jucatorii Vidakovic si Visa. Echipa valceana a facut deplasare la Sibiu, unde antrenorul principal Marian Bondrea a testat lotul de jucatori in vederea debutului de campionat 2007 - 2008. In debutul campionatului CSM-ul va juca impotriva echipei Corvinul Hunedoara. Pana in acest moment noutatile in lotul valcean sunt urmatoarele: jucatorii Ali Calvin si Iordache nu mai sunt la echipa, iar conducerea CSM-ului a adus prin transfer pe Bughea de la Unirea Dej si Midileac de la Dacia Mioveni. Antrenorii Marian Bondrea si Dumitru Telespan s-au folosit de urmatorul unsprezece: Rusandu, Stanca, Serban, Visa, Cercel, Therry, Pierre, Onofrei, Cruceru, Vidakovic si Radovanovic. La Sibiu au mai fost urmatorii fotbalisti: Mocioaca, Cumpanasu, Dandea, Cilean, Melcea si Vladuti. In saptamana care a trecut, echipa CSM a mai jucat urmatoarele meciuri amicale de pregatire: Hidroelectra Ramnicu Valcea, unde CSM-ul a invins cu scorul de 6 la 0, prin golurile marcate de Buca, (a inscris trei goluri), Serban, Vladuti si Traistaru; CSM Ramnicu Valcea cu International Curtea de Arges, unde valcenii au fost invinsi cu scorul de 3 la 1; CSM Ramnicu Valcea cu FC National, unde echipa din Bucuresti a invins cu scorul de 3 la 2. Antrenorul Marian Bondrea s-a declarat multumit de evolutia echipei CSM dupa aceste meciuri amicale, tinand cont si de faptul ca echipa este in formare si sunt foarte multi jucatori veniti de la alte echipe.
viatavalcii.ro

dragosh_vl
12th August 2007, 19:03
La meciuri amicale suntem buni CSM a invins Chimia Craiova cu 3 la 2



Sambata, 11 august 2007, la Craiova, echipa CSM Ramnicu Valcea, pregatita de antrenorii Marian Bondrea si Dumitru Telespan, a jucat un meci amical de pregatire cu echipa Chimia Craiova. Acest meci a avut ca scop principal rularea jucatorilor din lotul valcean pentru a se inchega un unsprezece de baza si care sa fie folosit in noul sezon fotbalistic 2007 - 2008. In Banie, chiar daca a fost un meci amical, s-a disputat pe contre, iar la pauza echipa din Craiova conducea cu scorul de 2 la 0. In repriza secunda, jucatorii de la echipa valceana au intrat mai ,,montati” in teren si au reusit sa intoarca scorul, obtinand victoria cu 3 la 2. Marcatorii echipei CSM au fost Onofrei, din lovitura de la 11 metri, Serban, din actiune si Vidakovic. In debutul campionatului CSM-ul va juca impotriva echipei Corvinul Hunedoara, iar primul meci pe care echipa valceana il va juca pe Stadionul Municipal va fi in etapa a saptea, in data de 29 septembrie, cand va primi vizita echipei Poli II Timisoara. Pana atunci, meciurile de acasa le va juca pe Stadionul Oltchim din Ramnicu Valcea, sub urmatorul program: 25 august cu echipa din Hunedoara, in 8 septembrie cu Gaz Metan Medias si in 15 septembrie cu FC Bihor. Pana in acest moment, noutatile in lotul valcean sunt urmatoarele: jucatorii Ali Calvin si Iordache nu mai sunt la echipa, iar conducerea CSM-ului a adus prin transfer pe Bughea de la Unirea Dej si Midileac de la Dacia Mioveni. Antrenorii Marian Bondrea si Dumitru Telespan se folosesc de urmatorul lot de fotbalisti: Rusandu, Stanca, Serban, Visa, Cercel, Therry, Pierre, Onofrei, Cruceru, Vidakovic, Radovanovic, Mocioaca, Cumpanasu, Dandea, Cilean, Melcea si Vladuti. De remarcat este faptul ca noul gazon de pe Stadionul Municipal va fi inaugurat in data de 11 septembrie a.c., cand se va desfasura si partida de fotbal din preliminariile Campionatului European 2009, in care se vor intalni nationalele de tineret ale Romaniei si Bosniei-Hertegovina. Acest meci este in premiera la Ramnicu Valcea, unde nationala noastra, pregatita de antrenorul Emil Sandoi, va juca al treilea meci din grupa, iar conducerea CSM-ului a anuntat ca intrarea la stadion va fi lasata libera pentru suporteri. Sa speram ca asa va fi, in caz ca Federatia Romana de Fotbal nu va decide sa se stabileasca intrare pe baza de bilet. Faptul ca se va juca un meci de calificare la Campionatul European pe Stadionul Municipal scoate in evidenta modernizarile ce s-au realizat, iar din acest moment valcenii se pot mandri in sportul rege ca au un stadion omologat pentru meciuri internationale. Echipa CSM a mai jucat urmatoarele meciuri amicale de pregatire: CSM Ramnicu Valcea cu Hidroelectra Ramnicu Valcea, unde CSM-ul a invins cu scorul de 6 la 0, prin golurile marcate de Buca, ce a inscris trei goluri, Serban, Vladuti si Traistaru; CSM Ramnicu Valcea cu International Curtea de Arges, unde valcenii au fost invinsi cu scorul de 3 la 1; CSM Ramnicu Valcea cu FC National, unde echipa din Bucuresti a invins cu scorul de 3 la 2; CSM Ramnicu Valcea cu FC Sibiu, unde echipa valceana a invins cu scorul de 2 la 0. Ultimul meci amical s-a jucat la Sibiu, marcatori au fost jucatorii Visa si Vidakovic, iar echipa valceana a facut un meci bun. Antrenorul Marian Bondrea s-a declarat multumit de evolutia echipei CSM, dupa aceste meciuri amicale, unde a tinut cont si de faptul ca echipa este in formare si sunt foarte multi jucatori veniti de la alte echipe. Conducerea CSM-ului mai are in vedere disputarea a doua meciuri amicale pana la inceputul campionatului, o partida cu echipa Oltul Slatina si alta cu FC Sibiu, iar acest lucru se va realiza si in functie de programul echipelor cu care se va juca. Toate aceste informatii le-am primit de la directorul general al Clubului Sportiv Municipal Ramnicu Valcea, Florin Verigeanu, care a mai declarat ca echipa este pe un drum bun, iar prin munca, antrenament si daruire in teren se vor obtine si

Mario Di Lazi
23rd August 2007, 10:33
CU BOSNIA LA VALCEA, CU FRANTA LA IASI
Dupa exemplul nationalei mari, reprezentativa de tineret va juca si ea în provincie. Astfel, daca partida cu Bosnia, din 11 septembrie, este programata la Râmnicu Vâlcea, meciul cu Franta, de pe 16 octombrie, se va juca pe stadionul "Emil Alexandrescu" din Iasi. Este pentru a doua oara când nationala de tineret a României disputa o partida oficiala la Iasi, dupa cea din data de 14 aprilie 1983, adversara de atunci a României fiind nationala de tineret a Cehoslovaciei, care s-a impus în acel meci cu scorul de 4-1 (3-0).
prosport.ro

aetius
23rd August 2007, 11:49
salut,
inscrie-te si tu la chestia asta , e gratis si iti va aduce ceva money . aplica chestia aia cu citeste, inscrie si da-i mai departe.
deci cum e treaba:
1. dai click pe www.agloco.com/r/BBGT9707
2. te inregistrezi
3.downlodezi viewbarul
4.il instalezi
5. il lasi 5 ore pe luna pornit si iti aduce 15$ .
6. poti sa faci chestia asta pentru cine vrei tu si la randul tau sa dai referinte la prietenii tai

aetius
24th August 2007, 08:55
ignorati postul 185 !!!

dragosh_vl
24th August 2007, 09:19
http://www.gds.ro/Sport/2007-08-24/Boroiban+promite+goluri+multe

Mario Di Lazi
29th August 2007, 14:56
RUSANDU, PORTARUL-ATACANT
Marea „găselniță” a lui Bondrea în meciul din Cupa României de la Balș a fost titularizarea portarului Adrian Rusandu pe postul de vârf de atac! Rusandu a evoluat în „avanposturi” timp de 70 de minute și, spre uimirea colegilor, nu a făcut-o de loc rău. „Rusandu a fost cel mai bun jucător de pe teren în acest meci, se vede că știe bine cu mingea, păcat că nu a și marcat” a spus coechipierul său, Lucian Zoicaș. CSM a evoluat cu juniorii și rezervele și a pierdut la Balș cu 1-3, părăsind Cupa României.

Crăciunescu, pus pe liber
Fundașul Cătălin Crăciunescu, jucător adus în probe în urmă cu o săptămână în Zăvoi, a fost pus pe liber. Fostul fundaș al Universității este refăcut după o operație la ligamente. Pentru întărirea apărării, șefii clubului din Zăvoi se bazează pe Marius Cumpănașu, care este deja recuperat după operația de menisc. Situația lui Irinel Ionescu, jucător împrumutat de la Poli Iași este încă incertă. „Să vedem în cât timp se reface după accidentare” au spus oficialii din Zăvoi.

Brazilieni în Zăvoi
Doi jucători brazilieni au venit în probe în această săptămână la echipa antrenată de Marian Bondrea. „Am adus un fundaș central și un atacant, să-i vedem ce știu. Antrenorul trebuie să se hotărască până vineri, ultima zi de transferuri” a spus directorul-general Florin Verigeanu. La CSM mai sunt deja doi jucători extracomunitari, sârbul Vidakovic și camerunezul Therry, iar regulamentul Ligii a II-a permite doar trei extracomunitari pe teren. În această vară, în Zăvoi a mai fost în probe un mijlocaș brazilian, care însă nu a convins si a plecat. „La prima impresie, atacantul este valoros. Trebuie să luăm rapid o decizie, transferurile se pot face doar până vineri” a susținut și antrenorul Marian Bondrea.
prosport.ro

Mario Di Lazi
30th August 2007, 08:08
NEGRUT, PRIMUL GOL PENTRU SHERIFF
Românul George Daniel Negrut a marcat duminica primul sau gol la Sheriff Tiraspol, echipa la care s-a transferat în aceasta vara, de la CSM Râmnicu Vâlcea.
Mijlocasul în vârsta de 20 de ani a înscris, în minutul 84, ultimul gol al campionilor Moldovei în victoria cu 3-0 asupra echipei Tiligul Tiraspol, din etapa a sasea a campionatului.
prosport.ro

dragosh_vl
4th September 2007, 11:38
pentru CSM

• S-a renunțat la Ionescu, Crăciunescu și Sima

CSM Rm. Vâlcea și-a încheiat campania de transferuri chiar în ultima zi permisă de regulament, reușind să achiziționeze un brazilian, un portughez și un român. Brazilianul Robson Luiz Bandeira are 25 de ani și evoluează pe postul de atacant și deocamdată a semnat pe un an cu opțiune pe încă trei cu condiția ca echipa să promoveze în primul eșalon fotbalistic al țării. Al doilea nou-venit este un portughez de 26 de ani care se numește Tiago Jonas Rodrigues și a evoluat ultima dată pentru echipa scoțiană FC Falkirk. Cel de-al treilea sosit la gruparea din Zăvoi este fundașul pus pe liber de prim-divizionara Gloria Buzău, Sorin Chirciu, jucător, de asemenea, a semnat pe un an cu opțiune de prelungire pe încă 3.

Chiar și la capitolul plecări lucrurile s-au limpezit abia spre sfârșitul perioadei permise de regulament pentru a face transferuri. Astfel că, conducerea din Zăvoi a renunțat la achiziționarea fundașilor Irinel Ionescu și Cătălin Crăciunescu, ambii având probleme medicale destul de grave, iar vâlcenii n-au vrut să riște să-i plătească degeaba. Tot la capitolul disponibilizați a fost trecut și fundașul dreapta venit de la Astra Ploiești, Daniel Sima. Acestuia i s-a reziliat contractul din motive disciplinare după ce a avut o altercație cu Mandea după meciul din Cupa României, de la Balș. (R.D.)

dragosh_vl
4th September 2007, 11:38
Hidroelectra

Cel mai important test al „municipalilor” din acest debut de campionat se va disputa sâmbătă sau duminică, nu se știe încă, în compania formației Gaz Metan Mediaș. Echipa antrenată de Cristi Pustai și-a exprimat intențiile de promovare în acest an încă din sezonul trecut, iar meciul se anunță a fi unul extrem de dificil pentru elevii lui Marian Bondrea. Așa cum spuneam, meciul va fi unul extrem de greu, însă vâlcenii speră să obțină toate cele trei puncte puse în joc, pe de-o parte pentru a continua seria de invincibilitate și în al doilea rând pentru a fi la un pas de a îndeplini profeția președintelui Alin Trandafir care a spus la începutul campionatului că CSM va ocupa cel puțin locul 4 după cinci etape.

Sport.ro vrea să televizeze

Încă nu se știe dacă meciul dintre CSM și Gaz Metan se va disputa sâmbătă sau duminică, deoarece postul care deține drepturile de televizare asupra Ligii a II-a, ar vrea să transmită acest meci în direct, dar duminică. De partea cealaltă, oficialii vâlceni nu sunt încântați de această idee, mai ales că meciul se va disputa pe Hidrolelectra și nu pe Municipal. Atât Florin Verigeanu cât și Alin Trandafir au spus din start că nu sunt de acord cu varianta propusă de Federație și de postul de televiziune Sport.ro și chiar directorul general al clubului din Zăvoi a spus că a luat legătura lui Ionuț Lupescu pentru a-i comunica decizia conducerii CSM. În condițiile în care nu se schimbă nimic, partida va avea loc sâmbătă, de la ora 11.00, pe stadionul Hidroelectra. În cazul în care vor interveni modifică vă vom ține la curent cu acestea pe site-ul nostru www.arenavalceana.ro (R.D.)

dragosh_vl
4th September 2007, 11:39
Invincibili după două etape

Industria Sârmei Câmpia Turzii – CSM Rm. Vâlcea 0 – 0

„Municipalii” lui Marian Bondrea și Mitică Teleșpan s-au deplasat în Ardeal pentru disputa cu „sârmarii” din Câmpia Turzii. Echipa antrenată de Alpar Meszaros ocupa după prima etapă poziția de lider și pornea ca favorită în disputa cu vâlcenii. Față de meciul cu Hunedoara, Bondrea n-a făcut decât o singură modificare în formula de start, înlocuindu-l pe Iosif Melcea cu Sergiu Popescu, mutare care s-a dovedit câștigătoare. În fața celor aproximativ 800 de spectatori prezenți în tribunele stadionului din Câmpia Turzii, jucătorii lui Marian Bondrea au avut un debut de meci destul de bun, dominând teritorial primele 20 de minute ale partidei.

În ciuda dominării vâlcene, cei care au avut o primă mare oportunitate de a marca au fost gazdele în minutul 17 când Țiplea a scăpat singur cu Râmniceanu, însă din fericire pentru „municipali”, din 7-8 metri, atacantul gazdelor nu a reușit să-l învingă pe tânărul portar vâlcean. Deși vâlcenii au continuat să domine, marea majoritatea a atacurilor se opreau undeva pe la 20 de metri de poarta lui Perianu. Prima fază controversată a meciului s-a consemnat în minutul 38, „sârmarii” cerând lovitură de pedeapsă după ce Gheți a scăpat singur cu Râmniceanu, jucătorul gazdelor a căzut după intervenția imprudentă a goalkeeper-ului vâlcean, dar centralul Dragoș Istrate a făcut semn că jocul poate continua. Până la final, oaspeții au fost la un pas de a intra în avantaj la cabine, când Laurențiu Boroiban a scăpat singur pe partea dreaptă și în loc să înainteze cu mingea s-a pripit și a șutat de la distanță fără probleme pentru Perianu.
În repriza a doua, gazdele au intrat mult mai decise în teren, iar primele zece minute le-a aparținut în totalitate, având două mari oportunități de a marca. Mai întâi șutul lui Gheți a trecut puțin pe lângă vinclul porții apărate de Râmniceanu, iar câteva minute mai târziu Țiplea a șutat și norocul a fost încă o dată de partea goalkeeper-ului de numai 17 ani al formației vâlcene, mingea trecând pe lângă poartă. În minutul 65 a fost rândul vâlcenilor să reclame un penalti după ce Boroiban a fost busculat în suprafața de pedeapsă de către Perianu care s-a urcat practic pe atacantul vâlcean, dar centralul Istrate s-a făcut că nu vede. În minutul 72, gazdele au cerut pentru a doua oară în acest meci lovitură de pedeapsă, după cu Ion Cercel l-a luat cu fulgi cu tot pe Perde, dar arbitrul a făcut semn, din nou, că jocul poate continua spre disperare antrenorului Alpar Meszaros. În minutul 88, „municipalii” au fost la un pas de a pleca cu toate cele trei puncte puse în joc, însă sârbul Nemanja Vidakovic a plecat de la limita centrului terenului și după o cursă de aproximativ 50 de metri nu a mai avut forța să-l învingă pe portarul Perianu din poziție de unu la unu, scorul final fiind 0-0.
După acest meci, cei din Câmpia Turzii și-a păstrat poziția de lider al clasamentului, iar vâlcenii ocupă poziția a șaptea având același număr de puncte cu echipele din fața lor. Însă, lucrul cel mai îmbucurător este faptul că nu au primit gol după două etape și sperăm s-o țină tot așa cel puțin până după dificilul meci cu Gaz Metan Mediaș de pe teren propriu.
Pentru CM au evoluat: Râmniceanu - Vișa, Cilean, Stanca, Cercel - Therry, Pasăre (’68, Lungan), Onofrei, Sg. Popescu (’46, Melcea) - Vidakovic, Boroiban (’89, D. Șerban).
Au arbitrat: D. Istrate - Radu Ghingulean și Vasile Marinescu, toți din București.

dragosh_vl
4th September 2007, 11:42
Gazdele au sărit la gâtul arbitrului

La finalul partidei, jucătorii echipei gazdă s-au strâns în jurul centralului bucureștean Dragoș Istrate reproșându-i maniera de arbitraj și neacordarea celor două penaltiuri. Și antrenorul Alpar Meszaros s-a dus glonț pentru a-l lua la întrebări pe fluieraș, după care, în fața jurnaliștilor s-a dezlănțuit făcând acuzații grave: „A fost arbitraj cu dedicație, pentru Vâlcea. Am avut trei lovituri de pedeapsă clare, lucru recunoscut chiar și de observatorul federal. Probabil centralul și cei doi tușieri vor primi o suspendare de două-trei etape, iar apoi vor reveni cu aceleași practici. Să vă mai zic ceva. Am primit mai multe telefoane cu o zi înainte de meci în care am fost avertizat că voi fi furat de arbitri.

Nu am crezut așa ceva. Acum încep să-l apreciez pe Ganea pentru ce a făcut cu respectivul arbitru la meciul Poli - Rapid. Nu este posibil să nu existe un dram de bun-simț din partea celor care te arbitrează” – și-a încheiat pledoaria antrenorul echipei din Câmpia Turzii.
În replică directorul general al CSM-ului, Florin Verigeanu a spus că, probabil când antrenorul „sârmarilor” s-a referit la trei penaltiuri neacordate l-a pus și pe cel al vâlcenilor. „Vă spun sincer că la intervenția lui Râmniceanu a fost penalti, dar am mari dubii la faza cu Cercel în care eu cred că n-a fost. Ce să mai spunem de penaltiul pe care nu ni l-a dat nouă când fundașul din Turda s-a urcat practic pe Boroiban. În ceea ce privește spusele antrenorului referitoare la faptul că l-ar fi sunat cineva să-i spună că va fi furat… probabil l-a sunat Dumnezeu” – a spus Verigă amuzat de spusele antrenorului Meszaros.
Secretarul General al clubului din Zăvoi, Jean Turmacu a fost revoltat de atitudinea antrenorului echipei gazdă. „Nu înțeleg comportamentul lui Meszaros pentru că noi am fost echipa mai bună. Însă, probabil, unii încă nu sunt obișnuiți să aibă arbitraje corecte! Dacă ar fi să comentăm arbitrajul am putea să acuzăm noi că nu am primit un 11m la Boroiban, care a fost busculat în careu de Perianu în repriza a doua.”

Colo-Colo
4th September 2007, 14:06
Cat de sigur e ca meciul cu Medias se joaca pe Hidro?

Are cineva poze de la meciul cu Corvinul?Ar fi interesant sa vada si altii cum arata "ambientul" unde s-a desfasurat partida:)

dragosh_vl
4th September 2007, 15:35
pt ca marti se joaka tineretu pe zavoi si inaugureaza terenu cu Serbia si Csm va juka pe Hidro

Bur
4th September 2007, 18:05
@dragosh_vl:„A fost arbitraj cu dedicație, pentru Vâlcea. Am avut trei lovituri de pedeapsă clare, lucru recunoscut chiar și de observatorul federal."
o fi mana lu' Costicã Valcea. or fi inceput sa se traga sfori si pt ceseme (cea mai tare echipa din provincie, cu jucatori "profesionisti")!? urasc din ce in ce mai mult fotbalul !!
mi-e scarba de stiaua, dinamu si mai nou si csm gutau rm valcea.
moarte echipelor a caror isorie e construita pe trecutul militienesc sau militaresc !!!

dragosh_vl
5th September 2007, 10:55
http://www.editie.ro/mod.php?mod=stiri&idstire=50206

dragosh_vl
5th September 2007, 11:05
Emil Săndoi este precaut
Sport - Marian APIPIE
(citeste alte articole de acelasi autor »)

Tehnicianul tricolorilor mici ia în serios confruntarea de marți cu Bosnia, echipă pe care o consideră capabilă să producă surprize în grupa preliminară de calificare la CE 2009.

Naționala de tineret a României va intra de mâine în cantonament centralizat la Băile Govora, în vederea meciului de marți cu Bosnia, din Zăvoi, al treilea din preliminariile Campionatului European Under 21. Tricolorii se află pe primul loc în grupa zece de calificare, cu patru puncte, după egalul cu Franța (1-1) și victoria cu Malta (1-0), însă Emil Săndoi este precaut. „Bosnia a făcut un 3-3 cu Croația, care este o forță. Această echipă, dacă nu este tratată cu toată atenția, ne poate provoca surprize“, a precizat tehnicianul craiovean, care a ales Râmnicu Vâlcea ca loc de disputare a partidei în speranța că stadionul din Zăvoi va fi plin.
Govora nu-i este necunoscută lui Săndoi, fostul internațional efectuând în stațiunea vâlceană cantonamente pe vremea când era antrenor la Universitatea Craiova și Pandurii Târgu Jiu. Keșeru și compania se vor antrena și astăzi pe stadionul „Lia Manoliu“, după care se va pleca spre Vâlcea, vineri fiind prevăzut un amical cu echipa a doua a CS Municipal.

Ne gândim doar la victorie

Ultimul rezultat al naționalei de tineret, 1-1 în amicalul cu Anglia, le dă încredere tricolorilor, pe moralul bun al elevilor săi mizând și Emil Săndoi. „Este primul joc oficial din această toamnă și ar trebui să avem un moral bun după meciul cu Anglia. Venim și după cele două jocuri oficiale, cu Franța și Malta, în care nu am pierdut, și nu cred că ar trebui să ne gândim decât la victorie, la cele trei puncte, care ne-ar putea menține în lupta pentru calificare. Băieții au fost montați pentru jocul cu Anglia și sper să fie la fel și la meciul cu Bosnia. Ar fi păcat să nu continuăm cu un succes, pentru că este un drum bun pe care l-am început în urmă cu un an. La această echipă s-a format un nucleu de bază, după meciurile cu Franța și Anglia, și în jurul acestui nucleu vom încerca formarea echipei“, a afirmat selecționerul.

Mario Di Lazi
10th September 2007, 08:49
VIZEAZA PROMOVAREA IN LIGA I
Directorul general Florin Verigeanu crede ca are un lot mult mai bun ca în sezonul trecut.
Vâlcenii s-au instalat pe prima treapta a clasamentului dupa etapa de ieri, e drept, la egalitate de puncte cu Unirea Alba Iulia, dar cu un golaveraj mai bun cu un gol.
Florin Verigeanu, directorul general din Zavoi, era multumit dupa meciul cu mediesenii. "Obiectivul nostru este clasarea în primele patru locuri, dar ne dorim sa promovam în primul esalon. Daca sezonul trecut am ajuns în lupta pentru promovare prin jocul rezultatelor, de data asta avem un lot de jucatori mult mai bun si un antrenor, Marian Bondrea, mult mai experimentat. Am adus 15-16 fotbalisti noi la echipa si acest lucru se vede mai ales în planul omogenitatii. Portarul Râmniceanu, de exemplu, are doar 17 ani, iar pe brazilianul Robson l-am legitimat abia vinerea trecuta. Echipa nu joaca înca la potentialul maxim", ne-a spus oficialul vâlcean. Bugetul CSM-ului este în acest sezon de un milion de euro.
Chiar si din punctul de vedere al infrastructurii se sta bine. "Am jucat pe terenul Hidrotehnica pentru ca am dorit sa menajam gazoul de pe stadionul Zavoi, pe care l-am însamântat abia acum trei luni. Marti va juca echipa nationala de tineret a României cu Bosnia-Hertegovina, iar noi vom intra pe el pe 29 septembrie, la meciul cu Poli II Timisoara", a adaugat Florin Verigeanu.
prosport.ro

Mario Di Lazi
11th September 2007, 08:25
SURPRIZA BANDEIRA
Luiz Bandeira va schimba hainele „civile" pentru a demonstra, în tricoul CSM, ca merita investitia facuta în elCSM RM. VALCEA Antrenorul Marian Bondrea va folosi mâine primul brazilian din istoria clubului din Zavoi.
CSM l-a legitimat ieri pe brazilianul Luiz Bandeira, a carui carte verde a sosit la timp pentru ca atacantul sa poata evolua în derby-ul de duminica, când la Vâlcea vine Gaz Metan Medias.
Atacantul Robson Luiz Bandeira, în vârsta de 24 ani, este primul jucator brazilian din istoria fotbalului vâlcean. Adus în Zavoi din ligile inferioare din Brazilia, Bandeira a semnat saptamâna trecuta cu clubul vâlcean un contract pe un sezon, cu optiune de prelungire daca CSM promoveaza în Liga I. Atacantul sud-american este cel mai bine platit jucator din lotul pregatit de Marian Bondrea, încasând un salariu anual de 20.000 de dolari. "Imi place în România, sper sa dau multe goluri, iar Vâlcea sa promoveze în Liga I", a declarat vedeta din echipa olteana. "Nu stiu daca îl voi baga din primul minut pe brazilian, poate îl opresc ca solutie pentru repriza a doua, mai ales ca în atac nu am multe variante, pentru ca Zoicas si Buca nu sunt apti fizic. Bandeira ne-a placut, are forta, viteza, sper sa confirme", a spus antrenorul Marian Bondrea.
prosport.ro

Mario Di Lazi
14th September 2007, 08:25
BONDREA, SUPARAT PE JUCATORII SAI
Tehnicianul gruparii din Zavoi, Marian Bondrea era foarte mâhnit dupa ce echipa sa a fost învinsa la scor în deplasarea de la Pitesti (0-4). Fostul antrenor al lui FC Arges sau al Craiovei a fost extrem de deranjat de prestatia echipei sale, si a facut un gest incredibil la finalul partidei din Trivale. A venit la conferinta de presa, însa nu a dorit sa faca niciun comentariu legat de meci. ” Nu am sa fac niciun comentariu, nu am sa raspund la nicio întrebare, am venit doar din respect pentru jurnalistii din Pitesti, cu care ma cunosc foarte bine si pentru Ionut Badea”, a fost scurta declaratie a antrenorului oltenilor.
prosport.ro

Mario Di Lazi
15th September 2007, 11:56
CÎLEAN SI CERCEL SUNT INDISPONIBILI
Accidentati în timpul partidei de miercuri de la Pitesti, doi dintre fundasii CSM-ului, Cercel si Cilean, sunt indisponibili pentru meciul de duminica, contra lui FC Bihor. Cercel a suferit o entorsa si va reveni pe gazon abia saptamâna viitoare, în timp ce Cilean, lovit la genunchi, asteapta rezultatele de la RMN. „Nu-l înteleg pe Cilean, s-a accidentat singur la Pitesti, la o minge la care nu mai avea nicio sansa sa ajunga si ne-a lasat în inferioritate numerica", a rabufnit antrenorul Bondrea. In locul celor doi vor evolua mâine Lungan si Chirciu.
prosport.ro

Mario Di Lazi
17th September 2007, 08:33
DIN NOU PE PODIUM
Antrenorul Marian Bondrea crede ca vâlcenii nu mai au voie sa rateze înca o data promovarea.
Considerat un tehnician care promoveaza echipe pe banda rulanta, Marian Bondrea nu se dezminte nici la Vâlcea.
Dupa victoria de ieri cu 1-0, în fata oradenilor de la FC Bihor, CSM Râmnicu Vâlcea a revenit pe pozitia secunda a clasamentului si anunta ca de aceasta data nu vrea sa mai treaca prin emotiile din campionatul trecut, când a ratat promovarea în ultima etapa. Ieri, Bondrea si-a învins fosta sa echipa, acolo unde i-a descoperit cu câtiva ani în urma pe Vâtca, Gado sau Daniel Stan. “Mi-am dorit enorm sa revin în tara, pentru ca am antrenat numai afara în ultima vreme si s-a întâmplat ca ieri sa câstig împotriva celor de la Oradea. S-a nimerit ca bihorenii sa fie în aceasta serie si mi-am amintit ca majoritatea fotbalistilor pe care i-am antrenat la FC Bihor evolueaza acum în Liga I”, a declarat Bondrea.
“Eu sper sa facem treaba buna aici. Mi-au fost adusi jucatorii pe care i-am cerut si e bine ca am trecut peste accidentul din etapa trecuta. Ne-a fost un pic teama, am luat si acele goluri din lovituri libere, dar victoria cu FC Bihor ne mentine în cartile promovarii. Imi doresc ca echipa sa nu mai treaca prin emotiile din sezonul trecut”, a încheiat Bondrea.
prosport.ro

Mario Di Lazi
23rd September 2007, 10:32
VALCEA ESTE IN GRAFIC
Desi au câstigat clar derby-ul de la Lupeni, vâlcenii vor sa ramâna cu picioarele pe pamânt.
Trupa lui Marian Bondrea a dovedit ca este una dintre candidatele la promovare din Seria a II-a, câstigând cu 2-0 în deplasarea de la Lupeni.
CSM a deschis scorul repede, prin Cercel, în minutul 11, si a stabilit scorul final cu patru minute înainte de final, prin Vladut. Desi echipa sa este lider dupa sase etape, cu 13 puncte, Bondrea este retinut în declaratii, având înca multe reprosuri de facut elevilor sai. ”Am câstigat un meci important la Lupeni, însa din punctul meu de vedere nu este suficient, mai este mult de munca. Eu fac abstractie de obiectivul stabilit de conducere, promovarea, si încerc sa le îndeplinesc pe ale mele: un joc consistent, un "11" competitiv si o strategie coerenta. Altfel, rezultatele pozitive sunt întâmplatoare si, la un moment dat, te tradeaza”, a comentat antrenorul din Zavoi, imediat dupa victoria de ieri.
Referitor la joc, Bondrea s-a declarat numai partial multumit de jucatorii sai, subliniind în acelasi timp valoarea adversarului. ”Minerul Lupeni este o echipa tare din Seria a II-a, cu multa experienta si cu rezultate bune în anii trecuti. Dar si noi am avut o replica taioasa, care i-a surprins. Sunt partial multumit de evolutia elevilor mei, astept cu totul altceva de la ei”, a încheiat tehnicianul craiovean.
prosport.ro

Mario Di Lazi
30th September 2007, 10:25
VALCEA NU GLUMESTE
Trupa lui Marian Bondrea se mentine lider în Seria a II-a dupa victoria obtinuta ieri în Zavoi, 2-0, în fata echipei secunde a lui Poli Timisoara
Doi dintre jucatorii transferati în vara în Zavoi de la Caracal, Marius Pasare si Sergiu Popescu, au punctat ieri.
La revenirea pe stadionul Municipal, CSM a câstigat cu 2-0 partida cu Poli II, rezultat care a pastrat trupa antrenata de Marian Bondrea în postura de lider al seriei a doua. Golurile ex-caracalenilor Pasare si Sergiu Popescu, aflati la primele reusite pentru CSM, au venit chiar în finalurile reprizelor. "Ma bucur pentru primul meu gol la CSM, dar înca nu m-am adaptat pe postul pe care am fost folosit pâna acum, cel de mijlocas central, ma simt mult mai bine pe dreapta. Sper sa continuam tot asa, cu victorii, si sa ramânem pe primul loc, dar e mult prea devreme acum sa vorbim de promovare", a spus Marius Pasare.
"Pretentiile mele de la aceasta echipa sunt altele, dar ne trebuie timp. Am fost dezamagit ca unii spectatori ne-au apostrofat. Chiar daca jocul nu le place, nu se poate construi o formatie peste noapte. Nici nu vreau sa discut despre promovare, obiectivul meu este sa construiesc o echipa buna si sa ramân la club pâna în vara, atunci înseamna ca am facut treaba buna. Stiu ce am de facut la Vâlcea, dar trebuie rabdare", a afirmat si antrenorul Marian Bondrea.
prosport.ro

Mario Di Lazi
6th October 2007, 18:13
RAZBUNAREA LUI LUNGAN
Mihai Lungan a jucat cu Jiul în Liga I anul trecut, însa despartirea sa de club s-a petrecut în termeni violenti. Fundasul vâlcean vrea sa raspunda pe teren violentelor care au provocat plecarea sa de la Petrosani.
Batut mar în vara de bodyguarzii patronului de la Jiul, Alin Simota, fundasul Mihai Lungan încearca sa-si ia duminica revansa si sa învinga cu noua sa echipa, CSM Rm. Vâlcea, la Petrosani.
Lungan a trecut peste acel episod nefericit, însa are o motivatie în plus pentru a obtine un rezultat pozitiv în partida de mâine. "Nu am niciun resentiment fata de Jiul, ceea ce a fost s-a terminat si am uitat, nu îmi este teama sa ma întorc la Petrosani. Acum sunt la Vâlcea si vreau ca echipa mea sa scoata acolo un rezultat bun. Eu nu sunt înca în forma maxima, pe viitor pot sa dau pentru Vâlcea mult mai mult decât am aratat pâna acum", sustine Mihai Lungan.
Acesta considera ca duelul Jiul - CSM are implicatii directe în lupta pentru promovare. "Este un meci important pentru noi, dar nu decisiv, campionatul este foarte lung. Cu un rezultat pozitiv, noi ramânem în fruntea clasamentului, iar Jiul în urma noastra. CSM poate scoate un rezultat bun la Petrosani, depinde doar de noi. Cu totii ne dorim promovarea, dar mai e mult pâna acolo. Important este sa ramânem sus, în fruntea clasamentului, si sa ne continuam seria celor trei victorii consecutive".
Fost component al Jiului în sezonul trecut, Mihai Lungan apreciaza parcursul bun al "minerilor" din aceasta toamna. "Jiul este singura echipa neînvinsa din serie, iar meciul de duminica este deschis oricarui rezultat. Petrosaniul are o aparare foarte buna, a primit doar un gol în cele sapte etape de pâna acum. Sdrobis si Poenaru au facut treaba buna la Jiul", a mai spus fundasul stânga al CSM.

Calcat în picioare
Mihai Lungan a fost desfigurat de doi dintre bodyguarzii lui Alin Simota chiar în incinta bazei sportive.
Pe 9 august, fundasul Mihai Lungan, pe atunci în litigiu cu Jiul, a fost batut cu bestialitate de bodyguarzii lui Alin Simota, care încercau sa-l determine sa renunte la banii pe care clubul i-i datora.
Lungan a iesit destul de sifonat din acea bataie, a depus plângere la politia din Petrosani, si-a scos certificat medico-legal, însa dupa doar doua saptamâni a renuntat la proces. "M-au luat doua gorile si au dat în mine pâna când m-au umplut de sânge. Dupa ce am plecat, m-au amenintat ca, daca spun cuiva, îmi vor ataca familia", declara atunci Mihai Lungan, care si-a procurat si o arma pentru a se apara de cei care l-au batut si i-au amenintat familia. Dupa ce Lungan si-a retras plângerea, cei doi bodyguarzi au scapat nesanctionati.
prosport.ro

Mario Di Lazi
6th October 2007, 18:14
VERIGEANU: 'PRESIMT CA NU PIERDEM'
Florin VerigeanuȘefii din Zăvoi nu vor să pună presiune pe echipă înaintea derbiului de duminică, Jiul-CSM. “E un meci important mai ales pentru moralul echipei, nu este decisiv pentru promovare, până la Liga I mai este cale lungă. M-aș mulțumi și cu un egal, dar nu e deloc o tragedie dacă pierdem, campionatul e abia la început. Însă, presimt că vom lua cel puțin un punct la Petroșani” a spus Florin Verigeanu, directorul general din Zăvoi.
prosport.ro

Mario Di Lazi
6th October 2007, 18:17
POENARU: "VALCEA VA PLECA BATUTA DE LA PETROSANI"
Gheorghe Poenaru, antrenorul echipei Jiul Petroșani, a declarat că nu concepe sub nicio formă ca jucătorii săi să nu câștige partida de sâmbătă, de pe teren propriu, cu liderul seriei a doua, CSM Râmnicu Vâlcea.
"Vine liderul la Petroșani dar asta nu înseamnă că nu vom câștiga. Este un meci greu pentru că vom avea în față un adversar care luptă pentru promovare. Chiar nu concep să nu câștigăm. Noi vrem să ne menținem pe linia de până acum și să rămânem neînvinși", a spus Poenaru.
Jiul este singura grupare din liga a doua, seria a doua, care nu a suferit nicio înfrângere.
prosport.ro

dragosh_vl
1st November 2007, 10:12
http://www.editie.ro/mod.php?mod=stiri&idstire=53045

dragosh_vl
1st November 2007, 10:28
http://www.gds.ro/Sport/2007-11-01/Sponsor+de+patru+miliarde+la+Valcea

Mario Di Lazi
5th November 2007, 08:36
IONITA L-A IERTAT DE UN 'ROSU' PE MOLCUT
EROARE La meciul CSM Rm. Vâlcea - CFR Timisoara (2-2), arbitrul Andrei Ionita a comis o greseala grava. In prima repriza, la un duel aerian, jucatorul timisorean Molcut l-a lovit cu cotul în figura pe Chirciu, umplându-l de sânge. In loc sa-i arate “rosu”, centralul a preferat sa-i acorde doar avertisment. Vâlcenii au mai reclamat o faza în care trebuia sa fie eliminat un jucator banatean, dupa ce l-ar fi lovit pe un fotbalist vâlcean, dar Ionita, dupa ce s-a consultat cu asistentul Iulian Szekely, nu a dictat nicio sanctiune.
prosport.ro

Mario Di Lazi
10th December 2007, 14:42
VERIGEANU: "ACUM, VOM PLANGE IARNA SI VOM RADE VARA"
Deși a pierdut teren în lupta pentru promovare chiar în ultima etapă a turului, după 2-5 în Zăvoi cu FCM Reșița, vâlcenii speră să recupereze în retur.

CSM a încheiat turul pe locul 3, loc sub pretențiile șefilor din Zăvoi. „Lucrurile nu vor rămâne așa, ne vom bate cu Gaz pentru locul 2, pentru că Argeșul nu mai poate pierde promovarea. Și noi aveam patru puncte peste Mediaș în tur, situația s-a răsturnat acum, dar ne vom întări în iarnă și sper să recuperăm diferența care ne desparte de sibieni în retur. În ultimul meci, cu Reșița, am stricat tot ce am făcut bine în precedentele 16 etape. Până acum, mereu ne bucuram iarna, dar vara plângeam. Acum, poate va fi invers, plângem iarna, dar ne vom bucura în vară” a spus directorul-general Florin Verigeanu, făcând aluzie la sezoanele trecute, când CSM mergea strună în tur, însă dezamăgea în retur.

„Nici acum nu-mi iese din cap jocul pierdut de noi cu Reșița, au fost 4-5 jucători care au evoluat inexplicabil de slab, e o tâmpenie să dai cu șutul într-un meci la munca din tot sezonul. Trebuie să ne întărim în acesată iarnă, să luăm 2-3 jucători cu adevărat valoroși. Eu am întocmit și o listă cu 5-6 jucători la care propun să se renunțe, însă decizia aparține conducerii clubului” a susținut și antrenorul Marian Bondrea.

Vâlcenii nu se bucură de iminenta penalizare a Argeșului. „Nu ne încălzește cu nimic dacă va fi depunctat Argeșul, eram bucuroși să fie penalizați rivala noastră la locul 2, Mediașul” a mai spus Bondrea.
prosport.ro

aetius
18th December 2007, 13:16
la munca ! nu la'ntins mana !!!!
faceti taika curatenie ca altfel p....a promovare !!!
sa faci acasa o gherla de meci ca cel cu resita si in deplasare ca cel cu argesul nu te recomanda ca echipa ce se lupta pt promovare.

Mario Di Lazi
31st January 2008, 07:54
"VREAU SA PROMOVEZ CU VALCEA"
Împrumutat de la Pandurii la echipa de Liga a II-a CSM Rm. Vâlcea, atacantul Sorin Vintilescu(31 ani) vrea să promoveze cu echipa din Zăvoi. Golgeterul Pandurilor din ultimele trei sezoane speră să marcheze cât mai mult și pentru CSM Rm. Vâlcea.

“Avem obiective îndrăznețe, vrem sa promovăm și dacă vom reuși, va fi o relizare importantă. Eu mai am la activ o promovare, cu Pandurii, sper să mai reșesc încă una și la Vâlcea. Acomodarea este ușoară, pentru că suntem mulți veniți de la Pandurii, dar faptul ca ne știm bine ne va ajuta si la jocuri. M-ar bucura mult sa vină și Bălăeț, eu sunt prieten foarte bun cu el si cred ca aducerea lui ar fi benefică și echipei” spune Vintilescu.

Atacantul nu se teme de concurența acerbă din Zăvoi. “Nu mă tem, concurența este benefică. Știu ca Vidakovic este golgeterul echipei, și eu îmi doresc acelasi lucru, să marchez cât mai multe goluri. Sigur, e greu sa-l mai ajung eu pe Vidakovic din urmă dar important nu este cine va fi golgeter, ci să câstige echipa. Dacă am promova, pentru mine prima optiune ar fi Vâlcea. Dacă noi vom duce echipa în Liga I, e normal ca tot noi să ramânem și să o menținem în primul eșalon. Însa, ca să rămân la Vâlcea, mai trebuie sa se înteleagă și cluburile între ele, asta vom vedea la vară”, a spus Vintilescu.
prosport.ro

Mario Di Lazi
31st January 2008, 07:55
MELCEA ARE PICIORUL IN GHIPS
Mijlocașul valcean, Iosif Melcea, are piciorul drept imobilizat în ghips și va rata debutul returului.

Titular de bază în tur la CSM, Melcea a ratat din cauza accidentării cantonamentul de la Govora și îl va pierde și pe cel din Antalya. „Nici eu nu știu cum m-am lovit, la antrenamente am simțit dintr-o dată că mă doare piciorul, dar nu am crezut că e ceva grav. Asta este situația cu medicii din țară, am fost la mai mulți doctori și fiecare a avut altă părere, mi-au spus că am ba entorsă, ba întindere, ba lovitură oarbă. Am dat luni testele fizice, eu credeam că sunt refăcut, dar bine că am făcut RMN-ul, altfel o puteam păți mai rău. Sper să revin după etapa a IV-a din retur, am pierdut toată pregătirea de iarnă și să dea Dumnezeu să pot juca măcar atunci. Sper ca echipa să promoveze, dar va fi foarte greu” a spus micuțul mijlocaș dreapta al CSM-ului.

„Melcea va sta cu piciorul în ghips trei săptămâni după fisură la osul calcaneu, după care va începe recuperarea. A făcut un RMN la Pitești și doctorii au zis și era în pericol de suferi o ruptură. Băiatul are ghinion, pierde toată pregătirea de iarnă” a explicat și antrenorul Marian Bondrea
prosport.ro

Mario Di Lazi
31st January 2008, 07:56
PETROLUL A INVINS LA VALCEA
CSM Rm. Vâlcea a pierdut miercuri, în Zăvoi, 2-3(0-3) amicalul disputat contra Petrolului Ploiești. Lupii-galbeni câștigaseră la Vâlcea contra alb-albaștrilor și în amicalul disputat în toamna anului trecut.

Veniți chiar la finalul cantonamentului de la Băile Govora, vâlcenii nu au impresionat ieri, în amicalul disputat contra Petrolului pe terenul principal din Zăvoi. Oaspeții, care activează în Seria I din Liga a II-a au dominat clar prima repriză, la finele căreia conduceau cu un sec 3-0 după golurile lui Muțiu(2) și Marinescu.

În repriza secundă, CSM a redus din handicap prin Boroiban și Sg.Popescu .„Suntem la finalul cantonamentului, jucătorii sunt obosiți. În plus, trebuie să omogenizăm o echipă și nici nu avem mult timp la dispoziție. Nu m-au impresionat în mod deosebit noii-veniți, însă se vede că fotbaliștii aduși de la Pandurii sunt valoroși, era altceva dacă îi aveam de la începutul campionatului” a spus antrenorul CSM-ului, Marian Bondrea.


CSM-Petrolul 2-3(0-3)
Au marcat Boroiban 54, Sg.Popescu 81/ Muțiu 6 și 25, Marinescu 40
CSM: Rusandu-Stanca, Vița, Vătavu, Vlad-M.voicu, Vlăduți, Onofrei, Dedu-Vidakovic, Vintilescu. Au mai jucat Pasăre, Băița, Dandea, Cercel, Sg.Poescu, Ekwalla, Grigoruță,, Grădinar, Stupar, Robson, Boroiban. Antrenor Marian Bondrea.
prosprot.ro

*Coco*
31st January 2008, 22:07
Daca jucatori ca Sg.Popescu si Boroiban stau pe banca si joaca Dedu si Vintilescu in locul lor , sanse destul de mici ca CSM`ul sa promoveze anu asta

Bur
1st February 2008, 14:59
Daca jucatori ca Sg.Popescu si Boroiban stau pe banca si joaca Dedu si Vintilescu in locul lor , sanse destul de mici ca CSM`ul sa promoveze anu asta
sunt varza si aia. bine ca nu i-a luat Stiinta de la Caracal cand se pusese problema asta. sunt si astia niste bombe la fel ca restul echipei.

dragosh_vl
3rd February 2008, 17:47
Vîlcenii au izbutit să perfecteze încă trei transferuri, cu o zi înaintea plecării spre cantonamentul din Anatalya. Sub comanda lui Marian Bondrea au ajuns Constantin Gărgălie (29 de ani), de la U Craiova, mijlocașul central Ionuț Larie (21 de ani), de la Farul Constanța și portarul Robert Bălăeț (29 de ani), de la Pandurii. Delegația vîlceană va pleca luni dimineață spre Turcia, elevii lui Bondrea fiind cazați la Hotel Atlantis, de 5 stele. Timp de cîteva zile, Vîlcea se va afla în Antalya alături de rivala la promovare, Gaz Metan Mediaș. "Nu ne interesează, nu avem program identic cu ei. Nu jucăm amical cu ei, ar fi culmea! Ne păstrăm pentru meciul direct din campionat", a declarat Alin Trandafir, președintele formației din Zăvoi.

dragosh_vl
20th February 2008, 10:14
CSM vrea în Liga I cu orice preț
Sport - Andi NICULESCU
(citeste alte articole de acelasi autor »)

Marian Bondrea are de unde alege jucători care să-l ajute în partidele viitoare, în Zăvoi ajungând destui fotbaliști cu potențial.

Tehnicianul CSM, Marian Bondrea, îl are la antrenamente, de ieri, și pe mijlocașul ofensiv sloven, Tomas Labun, ultima dată la FC Kosice, în prima ligă. Fotbalistul de 24 de ani a fost recomandat formației din Zăvoi de un impresar și ar putea ajunge la CSM liber de contract. „Să vedem ce poate, noi avem nevoie de un jucător pe acest post“, a spus „Profesorul“.
Gruparea din Zăvoi s-a înțeles între timp cu portarul bielorus Yuri Tsigalko, care s-a întors în țara sa pentru a rezolva probleme de viză și la finalul acestei săptămâni se va alătura lotului vâlcean. Yuri este al treilea portar al naționalei Belarusului, după ex-stelistul Hamutovski și ex-dinamovistul Gaev. În ceea ce-l privește pe slovenul Jaka Stromajer, CSM și Pandurii s-au înțeles pentru împrumutul la Vâlcea până în vară, dar fotbalistul nu agreează ideea de a juca în eșalonul inferior. „Mașina îl așteaptă și acum la stadionul din Târgu Jiu pentru a-l aduce la Vâlcea, dar încă nu vrea să vină. Sper să ajungă la noi, avem nevoie de el, ne-ar fi util“, a punctat Marian Bondrea, care nu l-a dorit în lot și pe brazilianul Lucas Jacskon. „Nici nu s-a pus problema să vină la noi și așa aveam prea mulți străini în lot. Mie îmi pare rău că nu s-a rezolvat problema lui Constantin Gărgălie, de la Universitatea, ar fi fost o piesă importantă în angrenajul echipei noastre“, a completat Bondrea.
CSM Vâlcea va juca sâmbătă o nouă partidă amicală în deplasare, pe terenul craiovenilor de la Gaz Metan CFR.

Dicu garantează pentru nocturnă

Oficialii de la CSM Râmnicu Vâlcea lucrează de zor în aceste zile pentru întocmirea documentației pentru licența care se acordă cluburilor din primul eșalon. Până la startul campionatului, gruparea din Zăvoi va trebui să aibă montată instalația de nocturnă și să beneficieze de un sistem de supraveghere video și de altul, de acces în stadion, pe baza cartelelor electronice. Președintele Consiliului de Administrație al CSM, viceprimarul Nicolae Dicu, garantează că aceste condiții vor fi îndeplinite în totalitate.
„Oricum noi aveam în plan și în buget instalația de nocturnă. Celelalte două sisteme le vom rezolva ușor. Deci nu se pune problema să nu primim licența. Mai rămâne doar ca și echipa să promoveze, asta nu mai depinde de noi“, a explicat Dicu.

Mario Di Lazi
26th February 2008, 09:56
CSM preia modelul CFR
• din ce în ce mai mulți stranieri își fac apariția în lotul antrenat de Marian Bondrea

După ce, din motive mai mult sau mai puțin independente de voința sa, antrenorul Marian Bondrea a renunțat la cinci jucători pe care i-a avut la dispoziție în pregătiri, tehnicianul vâlcean a spus că mai are nevoie de jucători pentru posturi cheie. Cu doar o săptămână înainte de începerea returului, antrenorul Marian Bondrea se mai confruntă cu o dilemă și anume alegerea celui de-al doilea stoper. „În acest moment pentru postul de mijlocaș central, valid este decât Vișa. Ruptura fibrilară pe care a suferit-o Vătavu ne-a cam dat planurile peste cap. În aceste condiții sunt nevoit să-l folosesc în centrul defensivei alături de Vișa pe Dandea sau Băița.

În ceea ce-i privește pe cei doi, vă pot spune că Dandea este un copil talentat și dacă va continua să se pregătească serios, sigur va face carieră în fotbal. Băița este și el un jucător interesant, dar este un pic cam lent” – a spus tehnicianul Bondrea, făcând o scurtă analiză a centrului defensivei vâlcene.

Trecând la linia de mijloc, după ce a anunțat că nu va mai conta pe serviciile lui Therry Ekwalla, în acest moment singură soluție în echipă pentru postul de „închizător” este Larie. Marian Bondrea l-a dorit foarte mult pe Gărgălie, însă transferul său nu s-a putut realiza din cauza prețului cerut de patronul Adrian Mititelu, aproximativ 100.000 de euro, sumă considerată prea mare de către oficialii clubului din Zăvoi.

Vin străinii!
Deși la un moment dat era dat ca ratat transferul atacantului Jaka Stromajer, oficialii din Zăvoi încă mai speră să-l aducă pe sloven la Vâlcea. Directorul executiv Florin Verigeanu încearcă de mai multe zile să-l convingă pe Stromajer să vină în Zăvoi, însă se pare că motivul principal al atacantului sloven este legat de faptul că nu vrea să joace în Liga a II-a. Portarul bielorus Tsygalko, în vârstă de 24 ani, a încântat pe toată lumea în partida cu Pandurii când a apărat extraordinar fiind băgat între buturile vâlcene la insistențele lui Marin Condescu. După ce a încântat pe toată lumea și a fost informat că este dorit la echipă, Tsygalko le-a dat asigurări oficialilor vâlceni că cel mai târziu vineri va ajunge sub comanda lui Marian Bondrea. Mai trebuie menționat faptul că bielorusul va ajunge în Zăvoi, tot pe filiera Pandurii. Tot la capitolul achiziții, trebuie trecut și slovacul Labun care, începând din această săptămână este jucătorul CSM-ului. Acesta joacă pe postul de mijlocaș central, este un jucător cu experiență care ar putea fi util echipei vâlcene, însă deocamdată stă destul de prost la capitolul pregătire fizică.

Melcea revine, Stanca accidentat grav
O veste bună și una rea vin din tabăra celor accidentați, Iosif Melcea este aproape refăcut, a reînceput antrenamentele și este foarte posibil să fie apt de joc chiar din prima etapă. Însă, din păcate, Stanca este accidentat destul de grav, iar verdictul dat de medici este unul îngrijorător pentru fundașul dreapta. Cu toate că s-a crezut inițial că are doar meniscul afectat. Însă, în momentul în care a fost consultat în amănunțit, doctorul Anghelescu a constatat că Dumitru Stanca are la genunchiul stâng are un ligament rupt total și ceva probleme la cartilagii. Același doctor i-a refăcut meniscul și urmează în cel mai scurt timp să fie operat și la ligament, însă cel mai probabil fundașul dreapta al „municipalilor” va rata complet acest retur de campionat. În aceste condiții, cel mai probabil pe postul de fundaș va fi reprofilat Marius Pasăre.
arenavalceana.ro

Mario Di Lazi
13th March 2008, 07:51
Mesaj amenințător de la Mediaș pentru vâlceni
Președintele Gazului îi ia peste picior pe cei de la Vâlcea cărora le transmite că trebuie să le fie frică de Mediaș la derbiul de sâmbătă.

Cel mai important meci al acestui început de retur, pentru Gaz Metan Mediaș, este așteptat cu nerăbdare de suporterii ambelor echipe și nu numai. Președintele echipei de fotbal medieșene, Corin Emil Cindrea crede că Gaz Metan trebuie să învingă, pentru a se desprinde în lupta pentru promovarea în prima divizie, de urmăritoarea din Vâlcea. Cindrea promite gaziștilor și un bonus financiar consistent în cazul unui succes, sâmbătă în meciul cu CSM Rm. Vâlcea. „E un moment în care putem lua un avans important în fața vâlcenilor și de care trebuie să profităm și de aceea normal că ne dorim cu toții victoria. Sigur că o să dăm și o primă specială pentru că este un meci important și îl tratăm și noi ca atare” a spus oficialul Gazului.

Cindrea le transmite vâlcenilor că îi așteaptă infernul la Mediaș și că să vină cu teamă la acest meci, pentru că sunt motive să fie îngrijorați la finele lui. „Diferența dintre Mediaș și Vâlcea este că Gaz Metan are echipă. Eu cred că ei au motive ca să le fie frică de noi la acest meci” a mai spus președintele Gazului. Cindrea speră ca stadionul să fie arhiplin la partida derby cu Vâlcea. Omul din fruntea Gazului nu vede încheiată nici lupta pentru primul loc. „Suntem la două puncte de FC Argeș și ei au meciuri grele în acest retur. Orice e posibil” a mai spus acesta.
prosport.ro

Mario Di Lazi
13th March 2008, 07:53
Contre GAZ-CSM
„Diferența dintre Mediaș și Vâlcea este că Gaz Metan are echipă. Eu cred că CSM are motive ca să îi fie frică de noi la acest meci” a dat tonul ironic în presa centrală președintele Gazului, Emil Cindrea. Replica vâlcenilor nu a întârziat. „Am deja probleme, jucătorii noștri nu mai ies la antrenamente, de frica Mediașului” a răspuns Florin Verigeanu, directorul-general din Zăvoi. „Acum, vorbind serios, eu port un respect prea mare Mediașului, ca să le răspund în același fel. Întradevăr, Mediașul chiar are una dintre cele mai bune și omogene echipe din serie, dar sâmbătă vom încerca și noi să ne ridicăm la înățimea lor. Știm că ne așteaptă un meci greu la Mediaș” a mai spus Verigeanu, șeful clubului din Zăvoi.
prosport.ro

Mario Di Lazi
17th March 2008, 08:10
Contre în Zăvoi
"Nu am alte oferte. 10 ani dacă sunt dorit în Zăvoi, eu rămân aici" Marian Bondrea antrenor CSM Rm. Vâlcea
Eșecul de la Mediaș, 1-2 cu Gaz Metan, a redus șansele CSM-ului la promovarea în Liga I.

„Jucătorii m-au dezamăgit! Au primit goluri ca la județ! Dacă jucam măcar la 75 la sută din potențial, câștigam lejer la Mediaș. Vinovați pentru această înfrângere sunt toți: jucători, antrenor, conducători. În niciun caz postul antrenorului Bondrea nu este în pericol, vom trage linie la vară și atunci vom vedea. Pentru a mai spera la promovare, trebuie să batem în Zăvoi pe FC Argeș, altfel voi da afară din jucători. Avem un lot valoros și putem câștiga toate meciurile până la final“, a răbufnit directorul-general Florin Verigeanu.

Antrenorul Bondrea nu împărtășește criticile lui Verigeanu. „Până acum, antrenorii și conducerea au făcut adevărate minuni. Cu un lot încropit în grabă, cu fotbaliști aduși accidentați sau care nu au jucat de mult am reușit să fim în lupta pentru promovare. Toți vor rezultate peste noapte. Nu mă gândesc la plecare“, a replicat Bondrea.
prosport.ro

Mario Di Lazi
1st July 2008, 10:09
CF Chimia pornește la drum
• „Frasin va decide bugetul clubului”
Luni, 30 iunie, oficialii Clubului Sportiv Municipal au organizat în Zăvoi o conferință de presă în care-au oferit mai multe amănunte despre asocierea cu firma bucureșteană New Travel, la care omul de afaceri George Frasin este patron, precum și despre constituirea CF Chimia. La întâlnirea cu mass-media vâlceană au participat Nicolae Dicu – președintele Consiliului Director al CSM, Alin Trandafir – președintele executiv al CSM, Doru Filip – consilier local. „Am plecat de la ideea că indiferent câte investiții am face noi, autoritățile locale, în acest club, nu putem găsi soluții financiare suficiente pentru a ajunge în Liga I și a rezista acolo la un nivel onorabil.
Era clar că Primăria nu poate susține o echipă în acel eșalon. În aceste condiții, am luat decizia de a realiza o asociere între Clubul Sportiv Municipal și firma New Travel. CSM a rămas cu 10 la sută din acțiuni (parte reprezentată de jucătorii vechi și de asigurarea bazei materiale). Am vrut să ne degrevăm astfel de plata cheltuielilor legate de contractele jucătorilor, de plata unui antrenor, de cantonamentele efectuate, etc. În schimb, Consiliul Local s-a angajat să rezolve în cel mai scurt timp problemele legate de procurarea unei tabele de marcaj și de montarea nocturnei”, a precizat Dicu, în deschiderea conferinței.

Dicu vrea să adopte imnul vechi al Chimiei
Nicolae Dicu a mărturisit apoi cum s-a ajuns la această variantă de asociere cu omul de afaceri George Frasin, patronul firmei bucureștene de turism, „New Travel”: „George Frasin, prin firma sa New Travel, a dorit să preia în întregime finanțarea clubului. El este cel care va decide bugetul clubului. Nu ne interesează dacă Frasin își va mai atrage alături alți sponsori, care să poată contribui cu bani. Noi suntem gata de a le oferi tuturor posibilitatea de a-și face publicitate la stadion. Frasin a plătit deja pentru achizițiile făcute până acum, pentru aducerea antrenorului, salariul lui Marin Barbu a fost de asemenea exclusiv treaba lui, pentru procurarea unui nou echipament de joc, precum și pentru asigurarea unor stagii centralizat de pregătire. În plus, ne bucură faptul că omul de afaceri bucureștean a acceptat ca noua denumire a echipei să fie CF Chimia, un nume de legendă al fotbalului vâlcean. În acest sens, încercăm ca în perioada următoare să preluăm și palmaresul acestei echipe. Mai mult decât atât, vrem să adoptăm și imnul vechi al Chimiei, care ar putea fi adaptat pentru zilele noastre”.

„Mulți oameni de afaceri și-au făcut o reclamă fantastică finanțând echipe de fotbal”
Oficialul din Zăvoi a ținut să dea asigurări vizavi de seriozitatea lui George Frasin. „Frasin a căutat mai mult o zonă în țară unde să poată investi în fotbal. Se știe prea bine că foarte mulți oameni de afaceri și-au făcut o reclamă fantastică finanțând echipe de fotbal. Pe acest lucru am mizat și noi atunci când am demarat discuțiile cu Frasin. Are tot interesul să facă treabă, pentru că – vă dați seama – nu poate da 1 milion de euro fără a câștiga nimic”.
Nicolae Dicu a dat apoi asigurări că asocierea cu bucureșteanul George Frasin este doar în beneficiul fotbalului vâlcean. „În contractul de asociere dintre CSM și firma New Travel este specificat cât se poate de clar că drepturile jucătorilor trebuie cesionate de la an la an grupării nou constituite. Așadar, în fiecare an se va face cesionarea dreptului de a juca în Liga a II-a sau după caz în Liga I. Există o perioadă de grație de trei ani, o garanție pe care ne-am simțit obligați s-o avem. De aceea, repet încă o dată, noi nu pierdem nimic din asociere, ci dimpotrivă, iar noi sperăm că fotbalul vâlcean va avea numai de câștigat”, a mai spus Dicu. „În plus, este bătut în cuie faptul că echipa nu poate fi mutată în altă localitate”, a completat Doru Filip.

Un italian a dorit să se asocieze cu CSM
În afara lui George Frasin, oficialii Clubului Sportiv Municipal au purtat discuții pentru o eventuală asociere și cu un om de afaceri italian. „Au mai fost discuții cu un om de afaceri italian, dar s-a dovedit că acesta nu a dorit decât să tatoneze terenul. Astfel că, la începutul anului 2008, mai precis în ianuarie, am întrerupt orice tratative cu acesta. Cu Frasin, negocierile au durat aproximativ trei luni, iar în această perioadă s-au pus în discuție și obiectivele pe care ni le dorim pentru această echipă de fotbal. Principalul lucru pe care mizăm este reprezentat de promovarea în Liga I”, a afirmat Dicu.
Altfel, președintele Alin Trandafir a precizat că cele două firme care-au sponsorizat CSM-ul în acest an vor fi păstrate în continuare. „Până acum, firma RDS are trei luni întârziere la plată, iar DH Leasing nu a achitat decât o rată”, a precizat Trandafir.

Dicu și Filip în Consiliul de Administrație al CF Chimia
Pentru a fi în temă cu toate hotărârile luate în cadrul clubului CF Chimia, care să privească exclusiv binele fotbalului vâlcean, în contractul de asociere dintre CSM și firma New Travel s-a stabilit ca autoritățile locale să aibă doi membri în noul Consiliu de Administrație. Cei care vor avea astfel putere de decizie vor fi Nicolae Dicu și Doru Filip.

CSM va activa în Liga a IV-a
Nicolae Dicu a prezentat apoi și care va fi soarta Clubului Sportiv Municipal, care nu se va desfința, așa cum greșit s-a înțeles. „Clubul Sportiv Municipal va rămâne entitate juridică, adică o societate non-profit, care va avea ca activitate principală întreținerea bazei sportive și coordonarea Centrului de Copii și Juniori, pe care l-am intitulat cât se poate de sugestiv «Traian Popa», în memoria fostului mare descoperitor de tinere talente al Vâlcii. Acestui Centru de Copii și Juniori încercăm acum să-i dăm o alură profesionistă, astfel încât să putem lansa în câțiva ani câteva valori, care să joace la CF Chimia sau la alte echipe din țară, din primele două ligi”. Odată cu constituirea noii grupări, denumirea de CSM Rm. Vâlcea nu va dispărea definitiv, ci va exista în continuare, atât prin activitatea Centrului de Copii și Juniori, cât și printr-o echipă de fotbal care va activa în Liga a IV-a, pe locul ocupat până acum de „satelitul” CSM II. „Vom avea echipă în Liga a IV-a, formată din jucători de până la 21 de ani. Vrem să le dăm astfel o șansă celor tuturor fotbaliștilor care-au termina junioratul, dar care după împlinirea vârstei de 18 ani nu au apucat să-i convingă pe antrenorii unor echipe mari de calitățile lor. Până la 21 de ani ei vor putea la CSM, în Liga a IV-a, după care vor trebui să aleagă”, a subliniat Dicu.

arenavalceana.ro

Mario Di Lazi
4th July 2008, 07:43
TOTUL PENTRU PROMOVARE
George Frãsin a organizat ieri, la Sala Sporturilor «Traian», o conferințã de presã în care și-a prezentat colaboratorii și obiectivele clubului Chimia Rm. Vâlcea
Noul patron din Zăvoi i-a numit pe George Matara în postul de președinte al Consiliului de Administrație al Chimiei, pe Marin Barbu - antrenor principal, și pe Tiberiu Dumitrescu - ofițer de presă, în timp ce Florin Verigeanu rămâne director-general.
Omul de afaceri George Frăsin spune că a venit la Vâlcea să facă performanță: “Acum investesc doar din pasiune, dar poate, peste doi - trei ani, va fi și o afacere profitabilă. Pentru viitorul sezon voi asigura Chimiei un buget de peste 800.000 de euro, ca să promovăm. De unul singur pot să duc cu ochii închiși echipa în Liga I, însă acolo, pentru a face performanță, trebuie să mai aduc și alți sponsori puternici, că doar nu mă duc în primul eșalon să stau în coada clasamentului. Am tatonat mai multe primării, însă la Vâlcea, unde este o bază sportivă frumoasă, treaba a fost simplă. Nu mi s-au pus condiții, altfel nu veneam, am doar pretenția să fiu bine primit și voi oferi și eu multe. Nu am venit aici să mă căpătuiesc, valoarea de piață a lotului nu depășește actualmente 100.000 de euro. Sunt un fan al antrenorului Marin Barbu, este un tehnician special, veți vedea că va face lucruri frumoase. El va sta în Zăvoi cel puțin un an.” Finanțatorul intenționează să deschidă în Râmnic și un cazinou. Primarul Râmnicului, Mircia Gutău, a explicat și el mecanismul prin care Consiliul Local a cedat pachetul majoritar al acțiunilor.

Gutău a promis nocturnă
“În ultimii trei ani am fost mereu aproape de promovare, dar nu am reușit. Am decis să aducem un sponsor puternic, pentru că important este ca Vâlcea să aibă o echipă în Liga I. George Frăsin este primul care a venit cu o ofertă clară și cred că suntem norocoși că am atras un astfel de investitor. Când vom vedea că echipa se apropie de promovare, vom aduce o nocturnă și sistemul de securitate cu camere video la intrare, așa cum sunt cerințele la nivelul Ligii I”, a spus edilul-șef. Principalul Marin Barbu speră să obțină cu Chimia cea de-a treia promovare din cariera de tehnician: “Ne-am înhămat la o treabă deloc ușoară. Sper să nu dezamăgim și să reușim să accedem în primul eșalon. Vă asigur că voi încerca să fac o echipă care să joace și cu sufletul. Ne vom bate pentru promovare cu Alba Iulia și UTA.”

editie speciala de oltenia

Mario Di Lazi
22nd July 2008, 08:14
Tensiune în Zăvoi! George Frăsin, la un pas de a „divorța” de Chimia
Săptămâna trecută, prin oraș circula zvonul că omul de afaceri bucureștean, George Frăsin, s-ar fi răzgândit și nu mai vrea să preia echipa de fotbal. Iată că, ceea ce părea doar un zvon lansat pe piață de răutăcioși este foarte aproape de a fi real. Chemat pentru a renegocia cu oficialii vâlceni anumite clauze din contract, Frăsin trebuia să ajungă luni la Vâlcea. Deși a promis ferm că va veni, bucureșteanul nu s-a ținut de cuvânt, iar întâlnirea nu a mai avut loc.

Ce a declanșat scandalul?
Săptămâna trecută, George Frăsin a fost în cantonamentul de la Poiana Brașov și le-a promis jucătorilor nou-veniți (Perianu, Dinu, Popa, Labun, Goge, Gârlă, Câju, Sg. Pârvu, M. Luca și Lopez) că, până la plecarea în Austria, vor semna contractele cu Chimia după care li se va achita și o primă rată.

Plecarea la Kaprun urma să aibă loc joi, dar jucătorii au refuzat să facă deplasarea în condițiile în care nu au primit nici bani și nu au semnat nici contractele, acesta fiind un prim semn că Frăsin „s-a sucit” pentru că nu a mai dat nici un semn. Fiind la un pas de a rata cel de-al doilea stagiu de pregătire, directorul general Florin Verigeanu a făcut rost de 10.000 de euro pe care i-a împărțit la jucători și antrenori după care le-a spus acestora că sunt ceva neînțelegeri, dar totul va reveni la normal în scurt timp și, indiferent de cine va fi acționar majoritar, echipa nu-și va schimba obiectivul propus pentru acest sezon. Din cauza neînțelegerilor apărute între George Frăsin și oficialii CSM-ului, antrenorul macedonean Nikola Ilievski a fost la un pas de a renunța, însă după o discuție cu Florin Verigeanu acesta a fost de acord să meargă împreună cu jucătorii în Austria chiar dacă nu a semnat contractul cu formația din Zăvoi. Delegația vâlceană a plecat spre Kaprun-Austria abia duminică seara, din această cauză ratând și un meci amical cu gruparea italiană Brescia care trebuia să aibă loc sâmbătă.

George Frăsin:
„Oficial, înțelegerea nu a picat, dar practic…”

Contactat telefonic luni dimineața, George Frăsin ne-a declarat că, oficial înțelegerea cu CSM-ul nu a picat, însă este foarte probabil să nu mai preia echipa. Motivul: anumite clauze din contractul de cesiune care urma să fie încheiat între CSM Rm. Vâlcea și omul de afaceri bucureștean. „Ce vă pot spune este că, oficial, înțelegerea dintre mine și CSM nu a picat definitiv, însă ceea ce mă deranjează sunt niște clauze din contractul de cesiune care sunt greu de respectat. Poate o să sune destul de ciudat ceea ce vă spun dar, oamenii de la Vâlcea s-au pus așa de bine la adăpost încât «m-au lăsat pe mine în ploaie și a trebuit să fug». Sincer vă spun, eu vreau să fac ceva bun cu această echipă, m-am îndrăgostit de ea, însă trebuia să-mi iau și eu măsuri de precauție. Există posibilitatea să rămân doar sponsor la această echipă” – ne-a declarat în exclusivitate George Frăsin.

Încă o rundă de negocieri
Florin Verigeanu, directorul general al clubului din Zăvoi, a spus că are și George Frăsin pe undeva dreptate, dar câteva clauze dintre cele incriminate de omul de afaceri bucureștean s-au scos deja din contractul de cesiune. „Este adevărat că sunt ceva probleme cu niște clauze din contractul de cesiune, însă unele dintre ele s-au scos. Este normal să ne luăm și noi câteva măsuri de siguranță, dar am speranța că totul se va rezolva cu bine. Chiar azi dimineață (n.r. luni) am discutat cu domnul Frăsin și urmează să vină la Vâlcea pentru a avea o nouă rundă de negocieri” – a spus Verigă.

arena valceana

Mario Di Lazi
6th August 2008, 07:50
Nikola Ilievski: „Am venit la Vâlcea pentru a promova”
Tehnicianul are o carte de vizită bogată: doi ani principal și patru ani „secund” al naționalei de seniori a Macedoniei, doi ani selecționer al U21.
„Am venit la Vâlcea să promovez, acesta este obiectivul meu, nu am venit din Macedonia ca să rămân în Liga a II-a. Am ales CSM pentru că impresarul meu m-a asigurat că este un club serios cu ambiții de promovare. Înainte de a mă decide, am sunat-o pe handbalista Luminița Huțupan, pentru că ea știe limba slovenă de când a jucat la Ljubljana, am discutat și cu ea și m-a asigurat că la Vâlcea sunt condiții pentru performanță. Am găsit o bază sportivă foarte frumoasă, se vede că autoritățile locale din Vâlcea doresc promovarea. În mare, sunt mulțumit de lot, deși, dacă întrebați un antrenor, mereu ar dori jucători și mai buni. Am un lot valoros, există concurență pe posturi iar sistemul tactic îl fac după calitățile jucătorilor, toți fotbaliștii sunt candidați la postul de titular. Sper ca și publicul să ajute echipa la meciurile de pe teren propriu, să o încurajeze, fotbalul să joacă pentru suporteri și sunt convins că vom avea și rezultate bune” spune macedoneanul Nikola Ilievski.

prosport.ro

Mario Di Lazi
6th August 2008, 07:51
Jean Valvis la CSM Vâlcea?
După ce tratativele din această vară cu bucureșteanul George Frăsin nu s-au finalizat, șefii CSM-ului negociază în aceste zile cu grecul Jean Valvis, fostul acționar de la Rapid București.
„Sunt ceva discuții în faza de început, domnul Valvis pare interesat să preia echipa, dar până nu se finalizează, nu mai zic nimic, ați văzut ce s-a întâmplat cu Frăsin” a spus Florin Verigeanu, directorul-general al clubului oltean.
După ce asocierea cu bucureșteanul George Frăsin a căzut, echipa este susținută financiar tot de Primăria Râmnicului.

prosport.ro

Mario Di Lazi
22nd September 2008, 07:54
Macedoneanul Ilievski, demis de la CSM!
După remiza de sâmbătă, 1-1 la Drobeta Tr.Severin, antrenorul Nikola Ilievski a fost demis din funcția de tehnician al echipei CSM Rm. Vâlcea. Fostul selecționer al Macedoniei a rezistat doar șase etape pe banca echipei de Liga a II-a, CSM Rm. Vâlcea, care ocupă acum locul 11 în Seria B, cu doar opt puncte.
„Antrenorul Ilievski a fost demis, dar o mare parte de vină pentru că s-a ajuns aici o are arbitra Cristina Dorcioman, cea care ne-a dezavantajat clar în partida de la Drobeta Tr.Severin. Văd că arbitrii ne-au luat în colimator, Lajos ne-a dezavantajat la Deva și fluieră bine mersi în continuare, iar Dorcioman ne-a refuzat intenționat un penalty clar, mutând lovitura liberă în afara careului și nu a acordat încă o eliminare Drobetei, răzgândindu-se când a văzut că jucătorul mai avea un cartonaș galben. Vom depune un memoriu la CCA, în care cerem anularea delegării lui Dorcioman la Mondialul de juniori” a spus Florin Verigeanu, directorul-general din Zăvoi. Cel mai probabil, succesorul lui Ilievski în Zăvoi va fi Alin Artimon.

prosport.ro

Mario Di Lazi
23rd September 2008, 14:52
Alin Artimon a preluat pe CSM Rm. Vâlcea
Alin Artimon(37 ani) a semnat în această dimineață un contract valabil până la sfârșitul acestui sezon cu CSM. Rm. Vâlcea. Artimon în înlocuiește în funcție pe macedoneanul Nikola Ilievski, demis din Zăvoi după doar șase etape. Noul antrenor al Vâlcei și-a reziliat contractul cu Forex Brașov, echipă care a lăsat-o pe locul 17 în Seria A din Liga a II-a. Artimon nu va sta pe banca echipei vâlcene în meciul de cupă de mâine, de la Drobeta Tr.Severin, unde CSM va fi coordonată de „secundul” Dumitru Teleșpan.
Primul meci oficial pentru timișorean pe banca echipei din Zăvoi va fi sâmbătă, în derbyul etapei a VII-a din Seria B2, când CSM va întâlni pe U Cluj. „Am parte de un debut tare, practic, de acum încep meciurile tari pentru CSM. Obiectivul echipei rămâne același, locurile 1-2, chiar dacă situația este puțin delicată. Cunosc majoritatea jucătorilor de la CSM, pentru că am mai antrenat în această serie” a spus Artimon.

prosport.ro

vlad1607
23rd September 2008, 15:09
mda...daca apare vreun fotbalist bunutz la voi o sa fie directionat catre bragadiru daca a venit Artimon....

Mario Di Lazi
24th September 2008, 07:52
avem ceva jucători buni ... dar nu o să vezi curând unu plecat de la Csm la FC Timișoara :D

Mario Di Lazi
2nd November 2008, 20:05
CSM Rm.-Vâlcea a făcut scor de tenis cu CFR Timișoara

Revelația începutului de sezon, CFR Timișoara, s-a transformat în dezamăgirea seriei, după ce a înregistrat a patra înfrângere din ultimele cinci etape.

Bănățenii au început pe cai mari partida, iar Rareș Stan a înscris pentru gazde la numai 20 de secunde de la start, printr-un lob de efect. Paradoxal, modificarea tabelei în favoarea „feroviarilor” le-a turnat plumb în ghete tocmai timișorenilor. Rapid, în minutul 8, vâlcenii au egalat prin Câju din penalty, după ce Liviu Ștefan, în postură de ultim apărător, l-a faultat pe Stromajer în careu și a văzut și cartonașul roșu.

Jocul s-a mutat complet la poarta CFR-ului, iar Ciprian Dinu i-a adus în avantaj pe olteni.
În repriza secundă, Stromajer a reușit un hat-trick prin trei faze în care bănățenii s-au întrecut în gafe de curtea școlii. Însă golul meciului și poate al etapei a fost reușit de Dinu, cu un șut din drop expediat de la 45 de metri, la care portarul Mutu a contribuit semnificativ, boxând balonul în propria plasă.

Finalul de partidă i-a găsit pe timișoreni trăgând de timp și pasând în defensivă (pardon, propriul teren), pentru a nu mai încasa vreun gol! Urmează sancțiuni la CFR

După acest joc, la Timișoara s-au anunțat amenzi drastice și antrenorul Florin Bugar ar putea fi demis, în vreme ce Râmnicu Vâlcea visează frumos la promovare, cu numai două puncte în urma liderului Alba Iulia.

"O umilință așa mare nu am trăit niciodată și sper să nu o retrăiesc vreodată. În cazul în care voi rămâne, voi lua măsuri radicale în vestiar", Florin Bugar, antrenor CFR Timișoara
"Cu șapte puncte adunate, am ieșit binișor dintr-o săptămână în care am jucat cu CFR Timișoara, Unirea Alba Iulia și UTA ", Alin Artimon, antrenor CSM Râmnicu Vâlcea

"Cred că săptămâna viitoare vor exista și amenzi. CFR are un buget serios și jucătorii au salarii mari pentru ceea ce fac", Cornu Georgică, finanțator CFR Timișoara

prosport.ro

Mario Di Lazi
29th June 2009, 12:50
„Vâlcea nu trebuie să mai fie satelitul Pandurilor”

Fost antrenor la Chimia Rm. Vâlcea, actualmente tehnicianul echipei de Liga a IV-a Lotru Brezoi,Vasile Grossu critică dur politica conducerii clubului CSM. Rm. Vâlcea.

„La ora actuală, în echipă nu avem nici un jucător titular care să fie vâlcean. Și asta în condițiile în care în județul nostru există Centrul de copii și juniori al CSM Rm. Vâlcea, Centrul de copii și juniori al FC Oltchim, CSȘ din Rm. Vâlcea, CSȘ Drăgășani, dar și alte școli particulare care pregătesc copii și juniori. Au fost mereu transferați juniori din țară, majoritatea lipsiți de valoare”, a explicat Grossu.

Tehnicianul critică dur politica CSM-ului de a împrumuta jucători de la Pandurii Tg.Jiu.
“Nu putem să fim mereu un satelit al echipei din Tg. Jiu! Păi, la Vâlcea a existat tradiție fotbalistică, am fost peste 10 ani în Divizia A, am câștigat Cupa României. Vâlcea nu poate să fie satelitul nimănui, al nici unei echipe, pentru că are o tradiție în acest sport, aici a existat mereu o emulație deosebită pentru fotbal”

Grossu este convins că șefii clubului nu au vizat cu adevărat promovarea.
“Faptul că nu s-a optat până la urmă pentru varianta promovării mi se pare a fi o strategie foarte realistă. Probabil că și cei din Zăvoi s-au gândit că nu e bine să intre în Liga I, că nu avem fondurile necesare și ajungem ca Gloria Buzău, să facem doar câteva puncte și să secăm bugetul local de bani. În schimb, politica aceasta nefastă, de a ne baza pe jucătorii altora, este falimentară din punctul meu de vedere. Apoi, cred că bugetul nu e un criteriu de departajare în lupta pentru promovare, acum doi ani Tulcea a promovat cu 250.000 euro. Păi dacă ai echipa cea mai bună, un buget de 800.000 de euro în Liga a II-a, cred e unul destul de mare”, a mai atacat Grossu.

liga 2

Mario Di Lazi
21st April 2010, 10:59
Duel Vâlcea – Cluj:
Miercuri jucăm în Zăvoi cu „U”, sâmbătă mergem la Turda

Federația Română de Fotbal a stabilit ca în cursul acestei săptămâni să se dispute o etapă intermediară la Liga a II-a. CSM Rm. Vâlcea va disputa în Zăvoi meciul cu „U” Cluj-Napoca în data de 21 aprilie 2010 – miercuri – de la ora 17.00. Prețul unui bilet de intrare la meci rămâne nemodificat: 10 lei. Clujenii sunt pe locul 4 în clasamentul seriei, la 3 puncte de primul loc și un eșec în Zăvoi ar putea fi sinonim cu îndepărtarea din lupta pentru promovare.

Verigeanu: „Sper să nu pierdem cu Universitatea!”
Veniți după o serie de rezultate contradictorii și cu o victorie obținută greu, chinuit, contra echipei Dacia Mioveni, formația de sub Feleac va ajunge la Rm. Vâlcea dornică de victorie. Acest fapt este recunoscut și de directorul general al CSM-ului, Florin Verigeanu, acesta spunând că pentru gruparea din Zăvoi este mulțumitor și un rezultat de egalitate. „Important este să nu pierdem acest meci. Chiar și un egal contează, deși eu îmi doresc foarte mult victoria pentru a avea un final de campionat fără emoțiile retrogradării. Văd că celelalte echipe aflate în lupta pentru evitarea retrogradării au înregistrat rezultate care nu ne avantajează pe noi, pe vâlceni. Echipele care au avut adversare puternice au scos puncte, iar când au jucat între ele două formații slabe, nu s-a terminat nici-un meci la egalitate ca să ne avantajeze acest fapt. Campionatul se joacă și la promovare și la retrogradare, iar noi avem nevoie de puncte și de rezultate pozitive. Sper să reușim miercuri acest lucru, cu „U” Cluj-Napoca” – a spus Florin Verigeanu.

„Municipalii” vor să (în) treacă Arieșul
Săptămâna aceasta este una a duelurilor contra celor două echipe din județul Cluj. După confruntarea cu Universitatea, de miercuri, din Zăvoi, CSM-ul are programată o deplasare la Turda. „Este un meci de șase puncte. Dacă batem acolo am fi foarte liniștiți pentru etapele viitoare. Meciul cu „U” Cluj e greu, dar mai importante sunt următoarele etape, la Arieșul Turda și, apoi, acasă cu Mureșul Deva. Două victorii contra acestor echipe pot fi sinonime cu salvarea de la retrogradare încă din etape a 27-a!” – a spus unul dintre oficialii vâlceni despre meciurile de șase puncte contra echipelor cu nume de ape: Arieșul și Mureșul.

arena vâlceana