Mihaela
1st September 2005, 16:28
In ultimele zile asa-zisul sfarsit al gimnasticii feminine romanesti odata cu trimiterea la cluburi a ultimelor senioare a fost un subiect dezbatut cu mult dramatism si putina luciditate. Desfiintarea lotului actual e senioare a fost privita cu regret de unii ca o pierdere a unuia din ultimele, daca nu ultimul, prilejuri de mandrie sportiva nationala si de altii cu bucurie ca o departare de ceea ce ei considera a fi un sistem abuziv construit pe vremea comunismului.
De fapt trimiterea la cluburi a celor 3 sportive e un eveniment neplacut, dar departe de a constitui un dezastru. Ceva asemanator s-a inamplat si in 2002 cand n-am trimis o echipa la Campionatele Europene. Cu exceptia lui Ponor la barna, oricum sansele de a obtine medalii nu erau foarte mari si participarea ei la Campionatele Mondiale e inca posibila.
Adevarata mare pierdere o constituie plecarea lui Octavian Belu. Imaginea sa publica e undeva intre doua extreme – pe de o parte antrenorul exceptional care a a adus o gramada de medalii de aur si are grija de fete ca un tata si pe de alta parte tortionarul care distruge sanatatea gimnastelor si beneficiaza cu egoism de laurii si premiile care li s-ar cuveni in buna masura antrenorilor de la cluburi. Medaliile nu poate sa le conteste nimeni. Imaginea de "parinte" a gimnastelor e destul de idealizata. Sigur ca lotul, semi-izolat timp de ani de zile in cantonament, formeaza oarecum o familie, dar nu se poate compara cu o familie adevarata. Sa vedem insa ce baze are ideea de "tortionar". Trebuie spus clar ca au trecut destui ani de cand Belu nu mai loveste gimnastele si a facut-o intr-o perioada in care asta era o practica comuna de antrenament si nu numai in gimnastica. Un regim alimentar strict e foarte important, in momentul in care te rotesti in aer de 3 ori in jurul propriei axe si trebuie sa aterizezi perfect in picioare atunci simti din plin fiecare kilogram in plus iar riscul de acidentare creste. "Sechele" exista in aprope orice domeniu in care se face performanta – cati dintre informaticienii olimpici nu au probleme cu ochii sau coloana din cauza orelor nesfarsite in fata monitorului?
In pofida a ceea ce cred multi, Belu e in fond unul din oamenii cei mai deschisi la schimbare din gimnastica romaneasca Are o inteligenta vie, dinamica, si o cultura mult peste ceea ce se cere in profesia sa. Daca s-a opus unor schimbari asta a fost in principal pentru ca a fost constient ca efectele vor fi negative si pentru a nu a fost dispus sa-si asume riscuri mari. Belu e faimos in lumea gimnasticii pentru stabilitatea exercitiilor gimnastelor sale si asta a facut de multe ori diferenta fata de adversarele noastre. E omul care a preferat sa faca mai putin, dar fara greseala, decat sa riste lucruri insuficient studiate si asta se reflecta probabil si in viziunea sa asupra regimului de cantonament. Sa lasi fetele la cluburi poate parea ceva normal pentru vasta lor si o ocazie de deconectare, dar in fond reprezinta un mare risc pentru ca nu sunt suficient de mature ca-si pastreze capul in fata tentatiilor. Plecarea definitiva a unui om de experienta si echilibrul lui Belu ar reprezenta un soc puternic pentru gimnastica feminina, dar tot nu ar fi probabil lovitura de gratie.
Sfarsitul gimnasticii feminine romanesti ar veni in momentul in care s-ar renunta la sistemul centralizat de pregatire. Deocamdata acest sistem exista in continuare, a fost trimis acasa doar esalonul de varf. La Deva si Onesti se pregatesc junioare care le vor lua locul. Exista insa voci tot mai insistente care cer trecerea la un sistem de pregatire la cluburi. Evident printre sustinatorii ferventi se numara multi antrenori la cluburi care ar avea ocazia sa mearga la competitii impreuna cu gimnastele pe care le-au descoperit si antrenat ani de zile si sa se bucure de gloria si mai ales de recompensele materiale pe deplin meritate. In teorie suna foarte bine, in practica insa baza materiala a cluburilor e dezastruoasa. In sali uneori neincalzite se gasesc aparate strambe si uzate si saltele de zeci de ani. Practic cluburile servesc acum doar ca o pepiniera din care cele mai bune fete sunt selectionate devreme in lotul national de junioare si pleaca la Onesti unde au conditii de pregatire. Statul roman isi poate permite sa sustina una sau doua sali de top, dar in nici un caz cluburile. Un sistem bazat pe cluburi e posibil doar pe baze private, ceea ce inseamna ca fiecare gimnasta sa plateasca o suma considerabila clubului pentru ca se antreneaza acolo, urmand a beneficia de recompense doar cand ajunge la varf. In Romania asta e evident o utopie. In America sotii Karoly se lupta de multi ani sa creeze tocmai ceva similar cu acest sistem centralizat care exista la noi, desi acolo exista cluburi foarte bine dotate si puternice. Motivul e simplu – sistemul centralizat da rezultatele cele mai bune.
Exista sanse foarte reale ca la olimpiada de la Beijing echipa feminina a Romaniei sa fie acolo unde ne-a obisnuit – pe podium, poate pe cea mai inalta treapta. Trebuie doar sa ne pastram calmul si sa nu schimbam radical ceea ce a functionat multi ani si constituit un model pentru altii. Oamenii implicati in gimnastica stiu de obicei ce fac – de exemplu secretarul general a federatiei "comuniste" ocupa functia de President of the FIG's Men's Technical Committee – cu alte cuvinte conduce arbitrajul masculin la nivel mondial. Care sunt sansele ca un om incapabil sa ajunga intr-o astfel de functie de prestigiu si importanta deosebita? Nu credeti in acele articole si editorialele din mass-media scrise in tonuri categorice de oameni care nu stiu nici macar ce insemna un Tsukahara. Cum ar suna o analiza a fotbalului scrisa de oameni care habar n-au ce e un offside si se intreaba deca o repriza are jumatate de ora sau 60 de minute?
De fapt trimiterea la cluburi a celor 3 sportive e un eveniment neplacut, dar departe de a constitui un dezastru. Ceva asemanator s-a inamplat si in 2002 cand n-am trimis o echipa la Campionatele Europene. Cu exceptia lui Ponor la barna, oricum sansele de a obtine medalii nu erau foarte mari si participarea ei la Campionatele Mondiale e inca posibila.
Adevarata mare pierdere o constituie plecarea lui Octavian Belu. Imaginea sa publica e undeva intre doua extreme – pe de o parte antrenorul exceptional care a a adus o gramada de medalii de aur si are grija de fete ca un tata si pe de alta parte tortionarul care distruge sanatatea gimnastelor si beneficiaza cu egoism de laurii si premiile care li s-ar cuveni in buna masura antrenorilor de la cluburi. Medaliile nu poate sa le conteste nimeni. Imaginea de "parinte" a gimnastelor e destul de idealizata. Sigur ca lotul, semi-izolat timp de ani de zile in cantonament, formeaza oarecum o familie, dar nu se poate compara cu o familie adevarata. Sa vedem insa ce baze are ideea de "tortionar". Trebuie spus clar ca au trecut destui ani de cand Belu nu mai loveste gimnastele si a facut-o intr-o perioada in care asta era o practica comuna de antrenament si nu numai in gimnastica. Un regim alimentar strict e foarte important, in momentul in care te rotesti in aer de 3 ori in jurul propriei axe si trebuie sa aterizezi perfect in picioare atunci simti din plin fiecare kilogram in plus iar riscul de acidentare creste. "Sechele" exista in aprope orice domeniu in care se face performanta – cati dintre informaticienii olimpici nu au probleme cu ochii sau coloana din cauza orelor nesfarsite in fata monitorului?
In pofida a ceea ce cred multi, Belu e in fond unul din oamenii cei mai deschisi la schimbare din gimnastica romaneasca Are o inteligenta vie, dinamica, si o cultura mult peste ceea ce se cere in profesia sa. Daca s-a opus unor schimbari asta a fost in principal pentru ca a fost constient ca efectele vor fi negative si pentru a nu a fost dispus sa-si asume riscuri mari. Belu e faimos in lumea gimnasticii pentru stabilitatea exercitiilor gimnastelor sale si asta a facut de multe ori diferenta fata de adversarele noastre. E omul care a preferat sa faca mai putin, dar fara greseala, decat sa riste lucruri insuficient studiate si asta se reflecta probabil si in viziunea sa asupra regimului de cantonament. Sa lasi fetele la cluburi poate parea ceva normal pentru vasta lor si o ocazie de deconectare, dar in fond reprezinta un mare risc pentru ca nu sunt suficient de mature ca-si pastreze capul in fata tentatiilor. Plecarea definitiva a unui om de experienta si echilibrul lui Belu ar reprezenta un soc puternic pentru gimnastica feminina, dar tot nu ar fi probabil lovitura de gratie.
Sfarsitul gimnasticii feminine romanesti ar veni in momentul in care s-ar renunta la sistemul centralizat de pregatire. Deocamdata acest sistem exista in continuare, a fost trimis acasa doar esalonul de varf. La Deva si Onesti se pregatesc junioare care le vor lua locul. Exista insa voci tot mai insistente care cer trecerea la un sistem de pregatire la cluburi. Evident printre sustinatorii ferventi se numara multi antrenori la cluburi care ar avea ocazia sa mearga la competitii impreuna cu gimnastele pe care le-au descoperit si antrenat ani de zile si sa se bucure de gloria si mai ales de recompensele materiale pe deplin meritate. In teorie suna foarte bine, in practica insa baza materiala a cluburilor e dezastruoasa. In sali uneori neincalzite se gasesc aparate strambe si uzate si saltele de zeci de ani. Practic cluburile servesc acum doar ca o pepiniera din care cele mai bune fete sunt selectionate devreme in lotul national de junioare si pleaca la Onesti unde au conditii de pregatire. Statul roman isi poate permite sa sustina una sau doua sali de top, dar in nici un caz cluburile. Un sistem bazat pe cluburi e posibil doar pe baze private, ceea ce inseamna ca fiecare gimnasta sa plateasca o suma considerabila clubului pentru ca se antreneaza acolo, urmand a beneficia de recompense doar cand ajunge la varf. In Romania asta e evident o utopie. In America sotii Karoly se lupta de multi ani sa creeze tocmai ceva similar cu acest sistem centralizat care exista la noi, desi acolo exista cluburi foarte bine dotate si puternice. Motivul e simplu – sistemul centralizat da rezultatele cele mai bune.
Exista sanse foarte reale ca la olimpiada de la Beijing echipa feminina a Romaniei sa fie acolo unde ne-a obisnuit – pe podium, poate pe cea mai inalta treapta. Trebuie doar sa ne pastram calmul si sa nu schimbam radical ceea ce a functionat multi ani si constituit un model pentru altii. Oamenii implicati in gimnastica stiu de obicei ce fac – de exemplu secretarul general a federatiei "comuniste" ocupa functia de President of the FIG's Men's Technical Committee – cu alte cuvinte conduce arbitrajul masculin la nivel mondial. Care sunt sansele ca un om incapabil sa ajunga intr-o astfel de functie de prestigiu si importanta deosebita? Nu credeti in acele articole si editorialele din mass-media scrise in tonuri categorice de oameni care nu stiu nici macar ce insemna un Tsukahara. Cum ar suna o analiza a fotbalului scrisa de oameni care habar n-au ce e un offside si se intreaba deca o repriza are jumatate de ora sau 60 de minute?