PDA

View Full Version : Etapa a 4-a: CFR Cluj - FC Arges



Vulturul
20th August 2005, 14:58
Vineri 26 august, ora 18, Telesport.
Comentarii despre meci, inainte si dupa, aici.

roxana_cj
20th August 2005, 15:02
1 solist!
Va batem!
HAI CFR!

Tristan
21st August 2005, 14:51
2 solist. CFR a avut o vară foarte bună, însă FC Arges joacă altceva decât până acum. Nici nu se pune problema să nu plecăm fără cele 3 puncte

Vulturul
22nd August 2005, 00:06
Meciul se va juca sambata cu incepere de la ora 18:00 si nu vineri asa cum era programat initial.Se pare ca cei de la CFR au cerut amanarea meciului cu o zi.

esku
22nd August 2005, 00:51
Meci fff greu.....mai greu ca cel cu Rapid....totusi sper sa nu plecam cu mana goala de la Cluj ..... am incredere in baieti si sper chiar intr-o victorie ..... ;) Voi fi plecat din tara, dar sper sa aud vesti bune despre acest meci .... :P O victorie ar fi fff buna, dar sa nu uitam ca CFR are o echipa f buna si puternica....

[Yo]
22nd August 2005, 01:03
e clar ! bate argesu' fara probleme !! CFR, succes in finala !

lucas1977
22nd August 2005, 09:48
1,X
Bagam autocarul in poarta si daca nu nimeresc pe langa el scoatem un egal.

Vulturul
22nd August 2005, 13:39
Meciul cu Clujul se joacă sâmbătă
Cu câteva ore înainte de începerea meciului cu Gloria Bistriţa, oficialii piteşteni au fost sunaţi de către omologii lor de la CFR Cluj, care au jucat vineri, de la aceeaşi oră. Ardelenii au cerut acceptul verbal al argeşenilor pentru ca meciul direct, din etapa a patra, să aibă loc mai târziu decât fusese programat de către LPF. Preşedintele Viorel Ilinca a fost de acord, astfel că partida CFR Cluj – FC Argeş nu va mai avea loc vineri, de la ora 18, ci sâmbătă, de la aceeaşi oră. Clujenii vor înainta luni un memoriu la Ligă pentru validarea acestei decizii luate în comun, motivul fiind acela că se vor întoarce târziu din Franţa, de la finala Cupei UEFA Intertoto, şi nu ar fi avut timp de recuperare până la partida cu FC Argeş. Din acest motiv, piteştenii au fost nevoiţi să modifice programarea la hotelul din Cluj-Napoca contactat, plecarea fiind amânată cu o zi.

Sursa:Top

bobycox
22nd August 2005, 13:42
Meci de x2 fara doar si poate. Motivele?.............Vor veni calariti bine rau de aia de la Lens, vor acuza oboseala drumului, iar noi vom juca defensiv si o sa-i perpelim cu Tanasa si Nastasie pana o sa dea in hepatita.

PS. Uitati-l pe Dorinel pt meciul asta, ca va pune Cartu un om la el tot timpul si nu va avea nici o sansa.

esku
23rd August 2005, 14:38
Respectam echipa CFR Cluj (cea mai veche din Romania aflata in activitate - fondata 1907) si ii uram succes in meciul cu Lens. Insa sambata avem sansa noastra, mai ales ca ardelenii vor veni dupa disputa din Franta.

Un fapt inedit petrecut acum 31 de ani: meciul FC Arges - CFR, terminat pe teren 1-2, a fost omologat 3-0 pentru pitesteni, sub acuzatia de aranjament, insa nimeni de la cele doua cluburi nu a fost sanctionat. Antrenorul cu portarii la FC Arges, Vasile Stan, declara acum ca nu a fost nimic la acel meci, ci doar un exces de zel al autoritatilor. Pana la urma CFR s-a salvat de la retrogradare in acel an (1974), a picat in B in 1976, pentru a reveni abia in 2004.

Atasate, cronica meciului din 1974 si comunicatul FRF, redactat in clasica, pe atunci, "limba de lemn".

andrei_cj
24th August 2005, 06:37
Banuiesc ca nu aveti chef de puncte la CLUJ!

ultravioletcanada
24th August 2005, 20:05
poate o "punem" de-un egal :rolleyes:

dlgicu
24th August 2005, 20:20
asa e, o sa le luam asa, in scarba :D

bobycox
24th August 2005, 21:52
Va vom manca de vii. Nu aveti nici o sansa.

TZEFERU
24th August 2005, 23:20
Va fi un meci greu, mai ales ca Arges se va apara si va incerca sa "pishte" pe contra-atac. Nu imi fac probleme ca luam gol....CFR a trecut prin ape mult mai tulburi recent si nu se trece asa de usor prin aparare, iar Argesul nu are totusi forta lui Lens.

Tre sa batem. La un gol diferenta, macar. Nui voie sa nu cistigam.

esku
25th August 2005, 05:02
Argesul are forta ofensiva si cred ca vom marca la Cluj ..... am marcat noi la singura noastra ocazie in Giulesti... de ce nu am face asta si la Cluj??? :D .... contra-atacul nostru functioneaza f bine si tinand cont ca CFR va ataca tot meciul avem destule sanse sa plecam pe un contra-atac periculos...:ok: ..... FORZA VIOLA

Vulturul
25th August 2005, 10:40
CFR Cluj şi FC Argeş au pus-o de-o înţelegere?
31 de ani de la un meci cu cantec
# Din cauza Clujului era să-l pierdem pe Dobrin
Cele două echipe care se vor întâlni sâmbătă, în etapa a cincea a campionatului Diviziei A, au un trecut pătat cu o întâlnire despre care nici astăzi nu se cunoaşte întregul adevăr. În luna mai a anului 1974, pe finalul campionatului, CFR Cluj a venit la Piteşti disperată după puncte. FC Argeş, deşi a intrat în teren cu cea mai bună echipă, s-a lăsat dominată în Trivale şi a pierdut cu scorul de 2-1. Cu această victorie în deplasare, clujenii au urcat în clasament şi priveau ultimele trei etape mult mai relaxaţi, dar Federaţia Română de Fotbal a luat, la câteva zile distanţă, o hotărâre ciudată: a dat meci câştigat cu 3-0 la „masa verde” pentru FC Argeş, fără absolut nici o explicaţie. În comunicatul FRF nu a apărut nici o motivare clară, dar printre rânduri se putea citi: „blat”. Niciuna dintre echipe nu a primit alt avertisment, suspendare sau amendă, pentru a nu apărea la iveală şi alte nereguli ce se petreceau în acei ani în fotbalul românesc. De asemenea, nici un jucător nu a suferit vreo măsură disciplinară, considerându-se că decizia de la „masa verde” a fost suficientă, şi că judeţeana de partid a intervenit prompt.
„În spiritul eticii socialiste”
Comunicatul Federaţiei este neclar, dar nu lasă loc la contestaţii. „Biroul FRF a analizat unele încălcări ale regulamentului şi încercări ale conducerii echipei CFR Cluj în scopul denaturării rezultatului jocului FC Argeş – CFR Cluj, disputat la 26 mai şi a luat următoarele hotărâri:
Se anulează rezultatul meciului FC Argeş – CFR Cluj (1-2) şi se omologhează cu scorul de 3-0 în favoarea echipei FC Argeş;
Se dă un avertisment sever clubului CFR Cluj şi avertisment clubului FC Argeş;
Au fost luate măsuri organizatorice pentru îndepărtarea din activitatea sportivă a persoanelor de la cluburile CFR Cluj şi FC Argeş implicate în aceste abateri.
FR Fotbal atrage atenţia tuturor cluburilor şi asociaţiilor sportive în vederea intensificării muncii politico-educative în rândul sportivilor şi al membrilor secţiilor de fotbal, a respectării întocmai a regulamentelor sportive şi disputării jocurilor din campionat în spiritul eticii şi echităţii socialiste”.

FC Argeş – CFR Cluj 1-2 (0-1)
26 mai 1974. Stadion: „1 Mai”. Spectatori: 10.000
Troi (80) – L. Mihai (25), Petrescu (74)
FC ARGEŞ: V. Stan – Moisescu, Nedelcu, Din, Ivan – Mustăţea, Burcea – Troi, Radu, Dobrin, Jercan (46 Zamfir). Antrenor: Ştefan Coidum
CFR CLUJ: Moldovan – Lupu, Dragomir, Szoke, Roman – M. Bretan, Ţegean, Vişan (84 Koroncsi) – L. Mihai, Moga (74 Boca), Petrescu.

Dobrin a vrut să plece la Craiova!
Imediat după acest meci, cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor, Nicolae Dobrin, care a participat la „simulacrul” din teren, a vrut să plece la Craiova. Oltenii insistau de mai mult timp pentru a-l aduce pe magicianul balonului, şi acesta a fost meciul care a pus capac. În extra-sezon, Dobrin a fost luat într-o noapte pe sus şi dus la Craiova, la iniţiativa poetului Adrian Păunescu, dar oamenii politici de atunci s-au opus transferului. Dobrin a fost readus la Piteşti, iar peste cinci ani a câştigat din nou campionatul.

Rapaport a fugit în Israel
FC Argeş era atunci într-o schimbare de generaţii, cei mai mulţi dintre artizanii primului titlu plecaseră, Halagian fugise şi el la Baia Mare, iar Dobrin spunea despre acea perioadă că „echipa se distrusese, iar conducerea era la pământ”. Una dintre măsurile FRF a fost să-l debarce pe Puiu Rapaport, unul dintre cei mai buni preşedinţi pe care i-a avut Argeşul. Regretatul conducător a trebuit să-şi facă bagajele nu numai de la biroul clubului FC Argeş, ci şi de tot, plecând definitiv în Israel.

Stan nu ştia de aranjament
Actualul antrenor cu portarii la FC Argeş, Vasile Stan, spune că CFR ne-a bătut atunci „pe bune”, şi că nu ştie ca cineva să fi aranjat meciul. Astfel că, decizia de a câştiga meciul cu 3-0, a venit ca o mare surpriză şi pentru el. Interesant este că, în aceeaşi ediţie de campionat, FC Argeş a mai fost implicată într-un alt scandal de non-combat. În ultima etapă a campionatului, piteştenii au pierdut cu scorul de 7-0 în Şoseaua Ştefan cel Mare, exact diferenţa cu care Dinamo ar fi câştigat campionatul dacă Universitatea Craiova s-ar fi împiedicat la Ploieşti.

Jula este accidentat
CFR Cluj şi-a încheiat superbul parcurs european în Cupa UEFA Intertoto, fiind eliminată, aşa cum am anuţat şi ieri, de RC Lens cu scorul general de 4-2. În ultimul meci, desfăşurat pe stadionul Bollaert din Lens, antrenorul-jucător al echipei ardelene, Dorinel Munteanu, nu a putut conta în apărare pe un fundaş experimentat, Vasile Jula. Din câte se pare, accidentarea ex-bistriţeanului îl va ţine pe tuşă şi pentru meciul cu FC Argeş, acesta fiind singurul jucător incert. În schimb, portarul Martin Tudor, sosit în această vară de la Steaua, şi-a revenit şi este anunţat printre titulari.

Dobrin mizează pe trei puncte la Cluj
Nicolae Dobrin a urmărit jocul Clujului în Intertoto, şi este convins că Argeşul poate specula unele aspecte negative ale formaţiei lui Dorinel Munteanu. „La cum joacă echipa, mai ales în deplasare, avem şanse să venim neînvinşi de acolo. Ne organizăm foarte bine în apărare şi la mijloc. Ţinând cont de starea de oboseală a CFR-ului, care a jucat toată vara, nu mai spun de ultimul meci din Franţa, de unde s-a întors noaptea, eu cred că putem veni chiar cu trei puncte. Modul în care se jucătorii noştri în teren, cum abordează meciul, pot spune că este adevărat. Argeşul joacă astăzi realist. O să vină şi timpul când o să facem spectacol, dar sunt mai importante punctele acum la începutul campionatului, să nu mai stăm la sfârşit cu sufletul la gură. Nici în Italia meciurile nu sunt spectaculoase, se joacă pe puncte, pe bani, nu mai e timp de spectacol”.


Sursa:Top

bobycox
25th August 2005, 11:23
Tineti minte numele asta TANASA, ca ce il va perpeli pe Jula, de o sa dea in hepatita dupa meciul asta. :D :evil:
Forzza Viola for Ever.

andrei_cj
25th August 2005, 13:13
Nici o sansa baietii acum au scapat de cupa uefa intertoto adika nu mai au treaba acolo se relaxeaza si intra fulgerator in campionat!

vladi
25th August 2005, 16:40
sa nu intre prea fulgerator.....ca doar cunosti bancul ala cu ardelenii care vroiau sa treaca strada si cu "fuljeru' " :-) :-) :-)

saphicus
26th August 2005, 01:40
Echipa cu experienta si multe meciuri jucate in Intertoto (si jucate bine!!!),
contra unei echipe talentate si cu joc de contraatac, ar da impresia de joc echilibrat si de un X, insa cred ca Dorinel &comp , nu rateaza ocazia pe teren
propriu. Depinde foarte mult de psihicul jucatorilor CFR-isti. Insa inclin totusi
catre un pronostic: 1. :ok: :ok:

lucas1977
26th August 2005, 10:03
Socotind ca UEFA INTERTOTO a avut vreo 3 finale simultan, 3x2=6. 6 finaliste nu prea merge, nici semifinaliste ca acolo sunt 4. Deci ceva intre sferturi si semifinale :-)
Radem, glumim, da' imi mentin pronosticul: 1x

Vi3rme_X
26th August 2005, 13:53
Mizez pe victoria alb-violetilor...CFR Cluj - FC Arges 1-2 (Tanasa va trimite mingea in plasa de 2 ori)

roxana_cj
26th August 2005, 18:21
Castiga CFR!
Nu inteleg de ce va tot laudati cu victoria din Giulesti! :drak:
Ati avut noroc! Un noroc care nu va fi prezent si la Cluj! :D
HAI CFR!

bobycox
26th August 2005, 20:09
Sa vezi ce noroc o sa avem la Cluj .Un noroc de TREI puncte.

bobycox
26th August 2005, 20:10
Eu cred ca 2 solist suna mai bine.

Vi3rme_X
26th August 2005, 21:30
Castiga CFR!
Nu inteleg de ce va tot laudati cu victoria din Giulesti! :drak:
Ati avut noroc! Un noroc care nu va fi prezent si la Cluj! :D
HAI CFR!

dar nu avem nevoie de noroc k sa batem la Cluj...suntem apropiati ca valoare...eu zik k eu un meci deschis oricarui rezultat


VIOLA E BASTA!!!

cipri_cj
26th August 2005, 23:04
castiga cu siguranta CFR-ul dar trebuie sa fiu realist in privinta scorului shi sa zic ca va fii 2-1 pentru cluj.

saphicus
27th August 2005, 20:16
Tilinca isi face din nou datoria!! 1-0 cu Argesul!! :ok:

t.b.
27th August 2005, 20:22
Nope tocmai egalara pitestenii :evil: Inca unul si o sa fie o zi :ok: pt cl"U"jeni

ultravioletcanada
27th August 2005, 20:25
hop si negoita :ok:

t.b.
27th August 2005, 20:44
/hello gooooooool Tanasa, felicitari, o zi buna pt cl"U"jeni :D

ultravioletcanada
27th August 2005, 20:48
hopa, uite-l si pe tanasa :drak:

ultravioletcanada
27th August 2005, 21:01
na, uite-l si pe preda. pe cine dracu mai baga cirtu in poarta? unde esti tu coman doamne...

saphicus
27th August 2005, 21:07
Talentul,a luat un punct pragmatismului !! Si putea lua 3 puncte!!
Dar tot Anca... s-a impotrivit!! OK :ok: :ok:

TZEFERU
27th August 2005, 21:20
Se vede ca nu degeaba a facut Argesul egal cu Rapid....si noi..poate "am progresat" ceva dupa egalul cu Jiul....dar am avut noroc. Iar ne-a facut Argesul zile fripte.
Cum ziceam si inainte legat de Dorinel Munteanu...da a adus ceva la echipa dar Divizia A va fi problema, nu Intertoto. Jucam acasa de parca am fi in deplasare deocamdata. Va trebui sa aducem puncte de afara.
Felicitari CFR - ului ca a luptat pina la capat si a salvat un punct.

bobycox
27th August 2005, 21:48
Ia uite ba ca am nimerit si meciul asta, nu am pierdut. Bravo baieti.

Pacala
28th August 2005, 03:07
cfr cluj este clar o echipa adevarata de fotbal care incearca sa joace fotbal, insa are totusi probleme la jocurile de acasa cand trebuie sa forteze victoria, asta trecand peste greseala de arbitraj si cu jiul si cu argesul au avut probleme.S-ar putea sa fie si pe fondul oboselii acumulate in intertoto dar dorinel va stii sa remedieze problemele

argesul stie sa se apare, poate ca rezultatul asta este pentru Sorin Cartu undeva pe un pat de spital dupa o criza cardiaca.pacat de un asemenea om, un antrenor mare obligat de tot felul de netrebnici sa antreneze echipe satelit ale lui dinamo sau echipe sapate din interior de militieni nebuni. Pacat de Sorin.Multa sanatate Sorin.Acest rezultat il merita Sorin, nu si restul. Ce e si viata asta uneori?

vladi
28th August 2005, 14:14
unde sint clujenii acuma ?

TZEFERU
29th August 2005, 00:17
Pacat de ce se intimpla...si faze din astea de la conferinta de presa....din pacate multi se comporta ca niste copii la care li s-a furat jucaria daca vezi doamne echipa lor nu face ce "se asteapta". E un joc de fotbal la urma urmei. Nu am reusit sa cistigam? Ei si? Ce facem ne injuram acuma? Daca FC Arges a scos un egal cu efort mai mic inseamna ca au fost mai eficienti. Asta e. Felicitari lor. Dar sa avem puterea sa spunem Bravo FC Arges !!! Sa ne punem noi in situatia lor. Ca sa intelegi pe cineva intr-adevar trebuie sa ii porti papuci macar vreo 10 minute ca sa il intelegi. Cronica din Prosport nu prea spune ca Argesul sa fi jucat slab...da a fost un gol anulat...asta e. A fost ploaia torentiala si pentru Arges nu doar CFR....iar daca doar la 1-2 a inceput ploaia torentiala atunci ghinion ..... Problema asta e o problema mai veche la CFR....si campionatul trecut am facut "zaci de mii" de egaluri...mai tineti minte nu? Dorinel a incercat si incearca sa impuna un nou ritm...la care poate nu toti pot raspunde.....vezi....comentariul despre "domnisoare in echipa"....
Am vazut si eu meciul cu Lens in Gruia...si am fost multumit, echipa a tras si a luptat.
Asta trebuie facut si in Divizia A. Acum jucatorii sint si obositi, eu pot intelege mai bine ca voi asta....am fost in Romania si fara sa fac nu stiu ce efort am fost "pe spate"...pot spune si eu ca irlandezii de la Shellbourn..."Was fucking hot".....

Nu ne face cinste scene de genul asta la conferinta de presa....se gasesc niste "intelectuali" care habar nu au ce este strainatatea si sa muncesti 10 ani afara si dau din gura. Daca nici Dorinel nu stie...atunci stie.....Badea Gheorge..(din Tior-Tiur bineteles). Sa faci "un intreg" dintr-o echipa este un lucru extraordinar de greu...nici D-zo nu il face daca nu se poate ...nu Dorinel. Nu cred ca ratarea calificarii in sine are vreo legatura cu dorinta de a lupta in teren a cuiva...e vorba poate banii pierduti care acum se cistiga mai greu...si la fiecare meci iei mai putin....iar la finala puscau 130 milioane...asta e...trebe sa mai tii minte si de unde ai plecat si "RESPECT THE BUCK" man.

...referitor la Cluj...a trecut vremea anilor 60-70...atunci erau mai multi intelectuali in oras.(indiferent ca a fost comunism sau nu). Asta e, ne place sau nu...a ajuns si Clujul plin de tugulani. Din kkt nu faci reduta. Clujul este miticizat BIG TIME. Doare, dar asta e. Din pacate observ o dura tendinta de intoleranta si in forbalul romanesc. Intoleranta dealtfel destul naturala pe care o vad peste tot in lume (poate mai mascata ici colo, dar erupe si ea la o adica). Intoleranta si snobismul oamenilor cu bani fata de ceilalti. Suporterul unei echipe mai bogate are impresia ca "lui i se cuvine". El e cu 2 perechi.
Sa lasam echipa sa se odihneasca in pauza asta si sa uite, sa prinda pofta de joc. Ne asteapta 2 meciuri foarte grele...National si Timisoara.

HAI CFR!!!!

Vulturul
29th August 2005, 11:30
Zeii Giuleştiului se răzbună
CFR Cluj – FC Argeş 2-2
Fără să joace nimic, FC Argeş a plecat din Giuleşti, acum două săptămâni, cu un egal nesperat şi nemeritat, marcând în prelungirile meciului un gol norocos. Sâmbătă, după ce a dominat copios un meci împortiva CFR Clujului, finalista Cupei UEFA Intertoto, echipa piteşteană a fost egalată tot în prelungiri. Culmea e că greşeala portarului Dolha, de care a profitat Tănasă sub Grant, a fost repetată acum de Preda. Portarul piteştean a scăpat în poartă o minge uşoară, din cauza faptului că aceasta era udă şi l-a lovit pe Rohat în traiectorie, la ultimul atac disperat al gazdelor.
N-au avut curaj să-l sune pe Cârţu!
Imediat după terminarea meciului, care a survenit la câteva minute după gafa incredibilă a portarului Preda, piteştenii au ezitat să-l sune pe Sorin Cârţu. Antrenorul Argeşului a rămas acasă special pentru a nu avea emoţii, deoarece cu două zile înainte a fost la un control la inimă de urgenţă, şi i s-a recomandat repaus. Nimeni nu voia să-l anunţe pe temperamentalul tehnician oltean că FC Argeş a pierdut meciul în prelungiri, printr-o greşeală copilărească a lui Preda. Până la urmă s-a încumetat secundul Mircea Irimescu, cel mai bun prieten al lui Sorinaccio. „Avem ghinion, pentru că la toate meciurile noastre de până acum a plouat, dar nu te poţi pune cu natura. Sunt mulţumit de rezultat. Putea fi şi 2-1, dar nu-l pot învinui pe Preda pentru golul primit, a fost o greşeală omenească. L-am informat pe Cârţu despre rezultat şi despre greşeala portarului, şi se simte bine”, a spus al doilea secund, Vasile Stan, în timp ce jucătorii comentau la vestiare: „Bine că nu a venit nea Sorin, fiindcă altfel făcea infarct aici”…

CFR Cluj - FC Argeş 2-2 (1-0)
Tilincă (40), Ad. Anca (90) – Negoiţă (54), C. Tănasă (80)
Stadion. „Gruia”. Spectatori: 5.000. Şuturi pe poartă: 5-6. Şuturi în afara porţii: 4-4. Cornere: 4-2. Ofsaiduri: 2-5. Cartonaşe galbene: 4-2
CFR CLUJ: M. Tudor - Panin, Jula, Milosevic, Văsâie - Fl. Dan (68 Bruncevic), D. Munteanu (59 Mijin), Minteuan – Ad. Anca, Tilincă, Surdu (60 Coroian). Antrenor: Dorinel Munteanu
FC ARGEŞ: Preda - Negoiţă, M. Radu, Rohat, Crivac – Prepeliţă (85 Costescu), C. Dobre, Murgan, Poenaru (70 Poenaru) - C. Tănasă (90+3 Ad. Ionescu), Năstăsie. Antrenor: Sorin Cârţu
Arbitri: Alexandru Tudor (Bucureşti) – Nicolae Marodin (Bucureşti) şi Irina Mârţ (Botoşani)
Cartonaşe galbene: Fl. Dan, Jula, Mijin, Văsâie – Murgan, C. Tănasă

Faze de TOP
# Min. 3: Tănasă trage puternic de la marginea careului la colţul scurt, însă balonul puţin pe lângă poartă
# Min. 13. Tănasă pătrunde în careul advers, şutează puternic pe centrul porţii de la 14 metri, însă Tudor reţine fără probleme
# Min. 35 - Năstăsie se înalţă frumos în mijlocul careului şi reia cu capul, însă Tudor reţine
# Min. 40 – TILINCĂ. Fl. Dan înaintează pe partea dreaptă, centrează pentru Tilincă, şi acesta plasează o lovitură de cap imparabilă
# Min. 54 – 1-1 NEGOIŢĂ. Lovitură liberă de la aproximativ 16 metri de poarta lui Martin Tudor, Negoiţă execută impecabil
# Min. 80 – 1-2 C. TĂNASĂ. Tănasă şutează plasat de la aproximativ 12 metri pe lângă Tudor
# Min. 81 – Tilincă şutează în bară
# Min. 90 - 2-2 ANCA. Anca primeşte o minge în marginea careului de 16 metri, preluare foarte bună şi şut de la aproximativ 14 metri pe lângă Preda, derutat şi de o mică deviere a lui Rohat

Dorinel s-a accidentat
La primul meci după terminarea aventurii europene, ceferiştii s-ar putea să rămână fără antrenorul lor, pe teren. Dorinel Munteanu s-a scos din joc în minutul 59 al meciului cu FC Argeş după ce a simţit o durere la muşchii adductori. Temându-se de o ruptură care l-ar fi scos din circuit nu numai pentru meciul Naţionalei cu Cehia, din 3 septembrie, unde are şansa să ajungă cel mai selecţionat jucător din fotbalul românesc, ci pentru tot restul sezonului, Dorinel Munteanu l-a băgat pe Mijin în locul său şi a îmbrăcat treningul de antrenor. „Sunt foarte dezamăgit de atitudinea jucătorilor mei, inclusiv de a mea. Îmi asum responsabilitatea pentru acest semieşec, dar îmi vine foarte greu să o fac. Am nevoie de jucători curajoşi, să nu fie ca nişte fete. De la mijloc în sus nu s-a jucat nimic, iar în apărare s-au făcut greşeli mari”, a spus Munteanu.

Din nou pe ploaie
În cele patru meciuri jucate de FC Argeş până acum în campionat, piteştenii au fost muiaţi de ploaie în trei rânduri. Şi nu orice fel de ploaie, ci una torenţială! Alb-violeţii au obţinut în aceste partide toate rezultatele posibile, aşa că nu se poate spune că ploaia a purtat noroc sau ghinion. „Parcă suntem blestemaţi, de fiecare dată când începem meciul, la câteva minute începe şi ploaia. E foarte greu să joci pe un teren ud, şi udat de apă, dar ne-am obinuit deja. Acum sperăm ca la fiecare meci să fie câte o furtună, pentru că am devenit specialişti”, a comentat cu umor unul dintre jucătorii argeşeni.
Deşi la începutul meciului au fost 5.000 de spectatori, nemărul lor s-a înzecit în repriza a doua, după ce o ploaie violentă a început la Cluj-Napoca.

Argeşul, egalat în finalul meciului
După 28 de ani de exil în diviziile inferioare, CFR Cluj a revenit în anul 2004 în „A”. Primul meci al Argeşului pe stadionul din cartierul Gruia s-a terminat nedecis, 1-1, după ce piteştenii au condus pe tabela de marcaj până aproape de finalul meciului. După golul marcat de Dobre în minutul 30, argeşenii s-au apărat bine şi au plecat de câteva ori pe contraatac. În minutul 79 Mircea Stan a fost eliminat din teren, şi gazdele au prins curaj, creând o presiune fantastică la poarta apărată de Coman. CFR Cluj a reuşit egalarea în minutul 89 prin Bruncevic, după o pivotare pe lângă Marius Radu. Istoria s-a repetat la un an distanţă: FC Argeş a condus din nou până spre finalul meciului, şi iar a fost egalată la unul dintre ultimele atacuri. „Călăul” a fost de data aceasta Anca, cu largul concurs al portarului Preda. Deşi a trecut doar un an de atunci, ambele echipe au avut în formula de început doar patru jucători supravieţuitori ai celor două meciuri: Jula, Panin, Văsâie şi Anca, respectiv M. Radu, Negoiţă, Prepeliţă şi Năstăsie.

Galeria a venit în repriza a doua
Ca şi anul trecut, galeria echipei FC Argeş a ajuns în repriza a doua la stadion, la meciul cu CFR Cluj. Anul trecut motivul întârzierii a fost dat de blocarea Vălii Oltului timp de o oră din cauza unor căderi de pietre, dar acum ultraşii au luat în calcul drumuri blocate şi căi ocolitoare, şi au plecat mai devreme. Din păcate pentru ei, nu au intuit că autobuzul s-ar putea strica în mijlocul drumului. În apropiere de Făgăraş, mijlocul de transport a suferit o pană de motor, şi au fost necesare aproape două ore pentru reparaţii. În plus, şoferul nu a mai riscat să apese pe acceleraţie. Totuşi, abia intraţi pe teren, suporterii piteştenii au văzut golul egalizator al lui Negoiţă, apoi pe cel al desprinderii, al lui Tănasă.
Nici drumul de întoarcere nu a fost scutit de peripeţii, ultraşii ajungând acasă abia duminică, la ora 10 dimineaţa, după un parcurs de 27 de ore!!!


Sursa:Top

lucas1977
29th August 2005, 11:42
Zeii Giuleştiului se răzbună
[B]Din nou pe ploaie
Deşi la începutul meciului au fost 5.000 de spectatori, nemărul lor s-a înzecit în repriza a doua, după ce o ploaie violentă a început la Cluj-Napoca.
Sursa:Top

Cum adica s-a inzecit? Adica dupa ploaia aia violenta au fost 50.000 de oameni la Cluj. Hihi. Ca ciupercile...

bobycox
29th August 2005, 12:19
Iata un comentariu care imi arata mie ca bunul simt n-a disparut de pe plaiurile ardelenesti. Acest lucru privitor la bunul simt este important pt mine, eu consider ca voi ardelenii sunteti alt gen de oameni, nu aveti nimic comun cu noi ceilalti (Muntenii, Oltenii, Moldovenii). Voi apartineti unei lumi mai bune decat a noastra, unde pe primul plan nu se afla ca la noi smecheria, hotia, vrajeala si lenea.

PS. incercati sa nu va contaminati.

t.b.
29th August 2005, 21:50
Pacat ca nu si-au luat si portar :(

Vulturul
29th August 2005, 22:01
Pacat ca nu si-au luat si portar :(

Ai dreptate..daca am fi avut un portar bun,care sa nu gafeze la faze banale cu siguranta am fi fost mult mai sus in clasament si cu siguranta am fi fost mult mai sus in clasament....Unde esti tu Comanila... :headbang:

vladi
30th August 2005, 13:38
hahahahha..asta chiar e tare.s-a inzecit :-)

Vulturul
1st September 2005, 11:12
CFR Cluj a fost amendat cu 50 de milioane
După meciul cu FC Argeş, din etapa a patra a campionatului naţional de fotbal, clubul CFR Ecomax Cluj-Napoca a fost amendat drastic de Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal. Ardelenii vor plăti 50 de milioane de lei şi au fost avertizaţi. Motivul este faptul că spectatorii au aruncat de două ori cu obiecte din tribună, periclitând siguranţa arbitrilor şi a jucătorilor oaspeţi. Prima dată s-a întâmplat la golul lui Adrian Anca, anulat de arbitrul Alexandru Tudor pe motiv de ofsaid, la semnalizarea corectă a asistentei Irina Mârţ. O parte a tribunei a aruncat cu brichete şi pixuri spre cavalera în negru. Al doilea episod a avut loc în partea a doua a meciului, când Prepeliţă a simulat o lovitură dură. Spectatorii s-au enervat pentru faptul că internaţionalul piteştean a încercat să scoată un cartonaş galben pentru un jucător clujean, şi au aruncat în el cu pungi de seminţe. Este pentru a doua oară în acest campionat, din tot atâtea posibile, când cluburile care au găzduit meciuri împortiva lui FC Argeş primesc amenzi drastice pentru comportamentul suporterilor.

Sursa:Top