nr.zece
9th February 2007, 14:56
Ionut Lutu. Epilog
George PĂUNESCU
Oltenilor nu le place jocul la rezultat. Urasc meciul fara goluri, dispretuiesc pragmatismul. Sunt dependenti de dribling, de pasa cu calcâiul, de sutul din voleu. Nu e vina lor. Fotbalisti precum Ilie Balaci creeaza dependenta, divid esteticul de util si devin un viciu pentru orice suporter.
Viata Universitatii de dupa Balaci s-a concentrat, în mare masura, în clonarea “Minunii Blonde”, astfel ca în Banie talentele au fost întotdeauna rasfatate, desi nici unul nu a mai atins amploarea celebrului numar 8. Pavel Badea, Eugen Trica, Ionut Lutu, Marius Sava, Andrei Ionescu sau oricare jucator a avut un procent din geniul lui Balaci s-au bucurat de simpatie neconditionata.
Ionut Lutu este un caz aparte. Oltean get-beget, a primit botezul driblingului la FC National, fiind apoi adoptat de Universitatea si iubit ca un prim nascut. Si atunci, si acum, desi între cele doua repere temporale Lutu si-a consumat talentul ca un artist boem, driblând întelepciunea pe acorduri de menestrel, preferând mereu sa faca stop cadru pe clipa de glorie. Cariera lui Lutu a fost un spectacol intens, al carui epilog se suprapune brutal peste ultimul act. Artistul nu vrea sa-si termine show-ul, dar a pierdut clipa de glorie. Publicul a plecat, desi cu lacrimi în ochi, refuzând bisul. Ar vrea sa-l mai aplaude în picioare pe Lutu, dar se teme ca nu mai are pentru ce.
La 31 de ani, Lutu recunoaste trist ca nu are nicio oferta. Capitalul de încredere s-a terminat, nimeni nu dispus sa-i mai întinda mâna. Nici cazacii, nici macar chinezii nu-i mai cumpara talentul si capriciile la pachet. Driblingul de amorul artei nu se mai cauta. Probabil ca, pâna la reluarea returului, Ionut va primi câteva oferte, dar nu la nivelul celor anterioare. S-au dus timpurile când el facea o favoare acceptând un contract. Acum este invers. Daca întelege asta, Ionut mai are o sansa. Ultima.
George PĂUNESCU
Oltenilor nu le place jocul la rezultat. Urasc meciul fara goluri, dispretuiesc pragmatismul. Sunt dependenti de dribling, de pasa cu calcâiul, de sutul din voleu. Nu e vina lor. Fotbalisti precum Ilie Balaci creeaza dependenta, divid esteticul de util si devin un viciu pentru orice suporter.
Viata Universitatii de dupa Balaci s-a concentrat, în mare masura, în clonarea “Minunii Blonde”, astfel ca în Banie talentele au fost întotdeauna rasfatate, desi nici unul nu a mai atins amploarea celebrului numar 8. Pavel Badea, Eugen Trica, Ionut Lutu, Marius Sava, Andrei Ionescu sau oricare jucator a avut un procent din geniul lui Balaci s-au bucurat de simpatie neconditionata.
Ionut Lutu este un caz aparte. Oltean get-beget, a primit botezul driblingului la FC National, fiind apoi adoptat de Universitatea si iubit ca un prim nascut. Si atunci, si acum, desi între cele doua repere temporale Lutu si-a consumat talentul ca un artist boem, driblând întelepciunea pe acorduri de menestrel, preferând mereu sa faca stop cadru pe clipa de glorie. Cariera lui Lutu a fost un spectacol intens, al carui epilog se suprapune brutal peste ultimul act. Artistul nu vrea sa-si termine show-ul, dar a pierdut clipa de glorie. Publicul a plecat, desi cu lacrimi în ochi, refuzând bisul. Ar vrea sa-l mai aplaude în picioare pe Lutu, dar se teme ca nu mai are pentru ce.
La 31 de ani, Lutu recunoaste trist ca nu are nicio oferta. Capitalul de încredere s-a terminat, nimeni nu dispus sa-i mai întinda mâna. Nici cazacii, nici macar chinezii nu-i mai cumpara talentul si capriciile la pachet. Driblingul de amorul artei nu se mai cauta. Probabil ca, pâna la reluarea returului, Ionut va primi câteva oferte, dar nu la nivelul celor anterioare. S-au dus timpurile când el facea o favoare acceptând un contract. Acum este invers. Daca întelege asta, Ionut mai are o sansa. Ultima.