PDA

View Full Version : Dudu Georgescu



fanatic88
3rd February 2007, 14:30
Dudu Georgescu:ok:

fanatic88
3rd February 2007, 14:31
Legitimat din 1962 la Progresul Bucuresti a parcurs drumul de la juniori pina la echipa mare, unde a debutat in prima divizie (11 iunie 1969, Pogresul - Universitatea Craiova 3 - 0).
In 1973 a trecut la C.S.M. Resita, iar intre anii 1973-1983 a activat la Dinamo, unde cariera sa a ajuns la virf. In alb-rosu a cucerit 4 titluri si o cupa, a fost intre anii 1974-1978 de 4 ori consecutiv golgeter national adjudecindu-si in acest interval de timp doua "Ghete de Aur" (1974-1975 si 1976-1977).
Totodata, in 1976, a fost desemnat cel mai bun fotbalist roman al anului. Atacant central pur-singe, cu detenta impresionanta, plasament, joc extraordinar de cap, lovirea mingii cu ambele picioare si avind un formidabil simt al portii.
A fost ofertat de New York Cosmos (S.U.A.) si Al-Hilal (Arabia Saudita), dar fiind la echipa Ministerului de Interne, conducerea totalitara de atunci i-a refuzat categoric orice eventual transfer in afara. Pina la finalul carierei a mai jucat la S.C. Bacau (1983-1984), Gloria Buzau (1984-1986), Flacara Moreni (1986), Muscelul Cimpulung (1987), Unirea Urziceni (1987-1988). Cifrele carierei sale sunt: 371 jocuri/252 goluri (record greu de depasit) in prima divizie, 44 meciuri / 21 goluri in echipa nationala A si 23 meciuri, 17 goluri in cupele europene.
Dupa retragere a imbratisat meseria de antrenor, insa fara a obtine rezultate notabile, conducind printre altele: C.S.M. Resita (in diviziile A si B), Corvinul (in divizia A), Acvila Giurgiu (in divizia C), Dunarea Calarasi (in divizia B) si Zimbru Chisinau (divizia secunda sovietica).

resita
4th February 2007, 20:46
nea DUDU a fost si este un caracter mare. si azi la stadionul din resita poza sa este la loc de cinste. :ok:

Romeo
4th February 2007, 20:59
44/21 in cupele europene.


o mica greseala: Dudu are 44 meciuri / 21 goluri in echipa nationala A si 23 meciuri, 17 goluri in cupele europene.
In 1976-77 a dat 47 de goluri in 34 meciuri, stabilind recordul ghetei de aur. Este greu de crezut, insa, ca nu a fost ajutat de adversari sa dea atatea goluri (1976-77), in rest performantele in nationala si cupele europene probeaza ca a fost un mare golgheter.

fanatic88
4th February 2007, 21:48
o mica greseala: Dudu are 44 meciuri / 21 goluri in echipa nationala A si 23 meciuri, 17 goluri in cupele europene.
In 1976-77 a dat 47 de goluri in 34 meciuri, stabilind recordul ghetei de aur. Este greu de crezut, insa, ca nu a fost ajutat de adversari sa dea atatea goluri (1976-77), in rest performantele in nationala si cupele europene probeaza ca a fost un mare golgheter.

am modificat ,mersi pt observatie:ok:

caine19
5th March 2007, 19:46
:yeah: Dudu Georgescu:yeah:


„Nu mi-am inchipuit niciodata ca o sa-mi fie atat de dor de tara. Este un dor imposibil de explicat in cuvinte. Mistuitor”

Reintors in tara dupa o lunga perioada canadiana,celebra „gheata de aur” a fotbalului romanesc, Dudu Georgescu, spera ca „patria mama” sa-si aduca aminte de el
Fara nici o indoiala, Dudu Georgescu este unul dintre cei mai mari fotbalisti pe care i-a avut vreodata Romania. Cu totii ii stim numele, dar doar cei de varsta a doua si-l aduc aminte in focul jocului, plutind pe teren, dand acele neuitate goluri cu capul. Putin rata Dudu Georgescu in fata portii, tocmai de aceea a fost de patru ori consecutiv golgheter al Romaniei (1975-1978) si a obtinut de doua ori Gheata de Aur a Europei (sezoanele 1974-1975, 1976-1977). Faima si aprecierea lui sunt internationale, dar exista un nume de care Dudu Georgescu este legat prin fir de aur: Dinamo Bucuresti. Aici a stralucit luptatorul, modestul, delicatul, talentatul Dudu Georgescu, aici s-a creat in anii ‘70 o echipa unica, o echipa de talente, dar si de oameni adevarati: Mircea Lucescu, Cornel Dinu, Radu Nunweiller, Florin Cheran, Florea Dumitrache...
Intors recent dintr-o Canada prea rece pentru sufletul lui romanesc, dornic sa-si regaseasca locul in familia sportului caruia i-a adus stralucire, Dudu Georgescu s-a oferit sa ne fie calauza prin amintiri.

Amintiri cu ciocolata

- Domnule Dudu Georgescu, am sa incep printr-o invitatie la melancolie. Va rog sa va aduceti aminte de copilul Dudu Georgescu si sa ne faceti si noua cunostinta cu el...
- Il vad alergand pe acest copil, il vad alergand neincetat pe maidan, dupa o minge invechita. Abia astepta sa se faca sambata ca sa poata tabaci cele doua terenuri de prin zona Tineretului, locul copilariei mele bucurestene. Acolo mi-am facut eu ucenicia in ale fotbalului. Fratele meu, care este mai mare, a fost primul care a intrezarit in mine cateva calitati ale unui jucator de fotbal: aveam o detenta buna, ma angajam permanent in un-doi-uri, adica nu aveam deloc tendinta de a tine mingea, dadeam pase precise, aveam de mic o buna viziune a jocului. Cred ca am pastrat aceste calitati pe toata durata carierei mele, bineinteles, dezvoltandu-le. Tot fratele meu m-a inscris pe la 12, 13 ani la Clubul Progresul Bucuresti. Am fost selectionat din prima si asa au inceput satisfactiile primelor victorii, dar si o munca extraordinara, antrenamente dure. Tin minte si acum nelipsita recompensa de la finalul fiecarui joc pentru care mai, mai ca ne bateam: ciocolata. Era ciocolata saracacioasa a acelor vremuri, dar ce buna ni se parea!... Delicioasa. Apoi a inceput adevarata mea cariera, am trecut la echipa de tineret de la Progresul, apoi la cea de seniori. Lumea a inceput sa auda de mine, iar dupa un sezon, 1972-1973, la C.S.M. Resita, am ajuns la Dinamo.
- Dinamo Bucuresti! O echipa mare, inegalabila, mustind de talente... Cum era atmosfera la club pe atunci, ce emotii va leaga de acele vremuri?
- Ce vremuri extraordinare!... In 1973, am avut onoarea sa vin la Dinamo, unde i-am gasit pe Lucescu, Dinu, Florea Dumitrache, Cheran, Popa, portarul Mircea Constantinescu... Ce mai, nume grele in intreaga istorie a acestui club atat de drag mie. Se juca pe atunci la Dinamo un fotbal de vis. Din 90 de minute, 75 de minute mingea era la Dinamo. Adversarii erau foarte multumiti daca pierdeau numai cu 2-0. Se juca foarte frumos, deschis, cu drag si cu multe satisfactii. Insa acele realizari se implineau dupa o munca titanica, o dedicatie si un sacrificiu pe care putin le mai remarc astazi in fotbal. Bunaoara, eu dupa fiecare antrenament ramaneam cu Mircea Lucescu, cu Radu Nunweiller sau chiar cu fundasii, si faceam inca o ora de „joaca”, sa-i zic asa, adica faceam ceea ce ne placea cel mai mult: dadeam goluri. Repetam neincetat centrari, suturi la poarta; toate aceste tehnici de joc devenisera un automatism. Mircea pleca de la treizeci de metri cu mingea la picior, imi centra, iar eu ajunsesem de-i spuneam: „Bara!”. Si bara dadeam. Din zece mingi, daca voiam, dadeam opt in bara. Atat de bine simteam mingea. Lucescu chiar glumea la un moment dat si-mi spunea: „Vezi sa nu te obisnuiesti asa, nu cumva sa dai bara si-n meciuri!...”. Ne intelegeam atat de bine, ca deja din preluare, din alergarea pe care o facea cu mingea, eu simteam unde trebuia sa ma duc: la coltul lung sau scurt. Astazi, foarte rar se poate observa o astfel de intelegere in teren, atacantii nu se mai sacrifica. Sa dai un gol la coltul scurt, de exemplu, inseamna pur si simplu sa te „bati” in careu, sa ai viteza, sa „iei fata” adversarului. Bineinteles ca aceasta batalie implica si multe accidentari, nu degeaba eu am doua operatii la umarul stang, o fractura de arcada, meniscurile de la ambele picioare scoase, o fractura de peroneu la stangul, nu va mai spun de cate ori am avut gleznele in ghips. Parca as fi mitraliat, trecut prin razboi. Ei bine, am vazut in prezent atacanti care ies de pe teren si nu au nici macar tricoul transpirat. Or, asta spune multe. Jucatorii parca nu mai privesc cu responsabilitate locul pe care-l primesc intr-o echipa, loc care ar trebui sa fie o onoare pentru ei. Cred ca si averile care sunt puse in cauza in fotbalul de astazi schimba mult din placerea propriu-zisa a jocului. Eu am avut glorie, nu zic nu, dar glorie cu burta goala. Bineinteles ca acum imi doresc sa ma fi nascut si eu ceva mai tarziu si sa beneficiez la randul meu de contractele acestea pe sume exorbitante, dar parca ceva nu este in regula cand se joaca pe atatia bani.

Aur sters

- Cum se face, totusi, ca lui Dudu Georgescu, un nume de aur in istoria lui Dinamo, nu i s-a gasit inca un loc in acest club?
- Ati atins o coarda sensibila. E, intr-adevar, ciudat si dureros ca unui jucator cu un trecut profesional ca al meu sa nu i se gaseasca un loc intr-o echipa. Si aici ma refer la echipa ca la marea familie pentru care respectivul jucator si-a dat sudoarea si talentul ani de-a randul, o familie la gloria careia a contribuit substantial. Iar eu am facut multe pentru Dinamo. Discutii au fost si ele multe; chiar si in aceste momente sunt in negocieri. Ele se prelungesc de aproape doua luni. Bineinteles ca eu mai am si alte oferte, dar mi-as dori mult sa revin la Dinamo. Ma deranjeaza cand unii dintre fostii jucatori, dintre fostii mei colegi ajunsi in clubul la care au activat pun bete-n roate daca mai vrea sa vina si altul. Unii nu prea sunt cu inima deschisa. Acum este fiecare pentru el, parca prietenie n-ar mai exista, parca n-am fi facut candva parte din aceeasi „familie”...
- Are plecarea dvs. in Canada vreo legatura cu incercarile acestea dificile de a va gasi un loc in fotbalul romanesc?
- Fiecare emigrant are istoria lui, motivele lui. Al meu a fost sa-mi iau cetatenia canadiana. Imediat ce am obtinut-o, m-am intors in Romania. Canada este foarte departe, fiul meu a ramas in tara, nu a vrut nici o clipa sa emigreze, restul familiei este tot in Romania. Canada este o tara foarte rece, si la propriu, si la figurat. Desi apreciez civilizatia occidentala, nu prea-mi place, nu ma regasesc acolo. Totusi, m-am descurcat de-ajuns de bine, mi-am deschis o scoala de fotbal, am predat si pentru comunitatea romaneasca, dar am dat si meditatii private, am antrenat chiar si jucatori ai lotului olimpic al Canadei. Deci, nu m-am rupt nici o clipa de fotbal, dar acolo acest sport nu este in top, iarna vine repede si fug toti pe terenurile de hochei, sportul national in tara frunzei de artar.

Zana cea frumoasa si buna

- In tot acest zbucium - fotbal, cariera, emigrare - se pare ca exista un capitol in viata dvs. in care linistea si fericirea au triumfat: casnicia...
- Asa este. Multumesc lui Dumnezeu, am o casnicie minunata, eu si sotia mea suntem de 32 de ani impreuna, avem un baiat, Dudu Georgescu Jr., care are 31 de ani. Cum sa nu fii fericit!... Dar eu am avut si norocul sa fiu inteles de Marina, sotia mea, in pasiunea pentru fotbal, m-a asteptat cu rabdare din interminabilele cantonamente. Si mie imi venea cateodata sa urlu de dorul ei. Dar ea a fost si este o femeie foarte puternica, foarte luptatoare, a stiut sa-mi fie sprijin, m-a inteles, s-a ocupat extraordinar de fiul nostru, care a invatat mereu bine. A terminat ASE-ul, acum lucreaza la Banca Franco-Romana, dar este si observator sportiv. Eu il iubesc foarte mult si sunt mandru de el in tot ce face. Trebuie sa va spun ca in acesti patru ani canadieni, eu si sotia mea am avut, cred, pentru prima data ragazul sa ne petrecem timpul numai noi doi, sa mai mergem la un film, la o plimbare. Avem si patru catei, pe care-i iubim extrem de mult. Nu ne mai dam randul la mangaiat si dezmierdat. E foarte placut sa ai in jurul tau aceste suflete pure, ele aduc plusul de armonie intr-o casa, intr-o familie. Si in Canada am avut un catel, pe care ni l-am adus tocmai din Egipt. Secretul unei casnicii fericite? Increderea reciproca, libertatea consimtita, intelegerea si rabdarea. Cred ca aceste lucruri fac o familie indestructibila.
- Domnule Georgescu, ca un observator avizat, dar totusi detasat de „nebunia” din fotbalul romanesc, vreti sa ne faceti o analiza rece a ceea ce credeti ca inseamna acest sport acum in Romania?
- La nivel de echipa nationala sunt foarte multi specialisti. Atat de multi, ca nu mai e loc de jucatori (rade). Sanse de calificare la Campionatul Mondial mai sunt, chiar si dupa un meci slab, cum a fost cel cu Cehia. Sa fiu sincer, eu cred ca sunt multi jucatori romani in fotbalul de azi care nu au valoare. Ei joaca la echipe de renume, dar valoarea lor este indoielnica. Jucatorii de astazi au mult tupeu, dar nu pe teren, ci in afara lui. Au tupeu doar in declaratii. O alta problema ar fi grupele de copii si juniori. Din cate am vazut si auzit de la revenirea mea in tara, se gasesc greu copii intr-adevar talentati. Nu mai merge nimeni printre blocuri, pe maidane, putini mai au flerul de a descoperi talentele acolo. Exista, de asemenea, prea putini jucatori descoperiti si crescuti de cluburi. Si chiar daca rasare unul la cate un club mai modest, bineinteles ca se va duce la Steaua sau Dinamo, pentru un contract de, sa zicem, 500.000 de dolari. Cam asta e politica la noi: cluburile puternice „vaneaza” fotbalisti talentati, gata formati la alte cluburi, or eu nu cred ca asta trebuie sa fie singura politica de ridicare a talentelor. Educatia unui tanar fotbalist se face si prin atasamentul si dragostea pe care el o are pentru un anumit club. Avem nevoie de slefuitori de talente, de antrenori-psihologi, cum e Mircea Lucescu. El este in primul rand un foarte bun psiholog si apoi unul dintre marii antrenori ai lumii. In orice domeniu, cel mai greu este sa lucrezi cu oamenii, iar Mircea stie foarte bine cat de important este sa cunosti caracterul fiecarui jucator dintr-o echipa. Tocmai de aceea a fost capabil sa ridice foarte multi jucatori. Eu il apreciez foarte mult pentru lucrul acesta. Stie sa vorbeasca cu jucatorii, stie sa ceara jucatorilor ce trebuie.
Am mai observat ceva in ultimul timp. Toate ziarele sunt pline de declaratii ale fotbalistilor; multe, enorm de multe promisiuni neimplinite. Multe promisiuni la ziar, putine fapte in teren. Intr-adevar, presiunea presei este mare, presiunea suporterilor este mare, dar totusi, ar trebui sa fie mai putine promisiuni si mai multe victorii. Si inca ceva: exista mult prea multe rivalitati. Rivalitatea a luat la noi o intorsatura pe care eu nu o inteleg: s-a ajuns ca o echipa sa-si doreasca cu ardoare ca rivala ei sa piarda in cupele europene. Este stupid. Cum sa-si doreasca, de exemplu, Dinamo, ca Steaua sa piarda in Cupa UEFA?! Suntem cu totii romani, exista niste limite si in aceasta rivalitate. E ca si cum ne-am pierde patriotismul. In treacat fie spus: eu nu mi-am imaginat niciodata ca o sa-mi fie atat de dor de tara. Este un dor imposibil de explicat in cuvinte. Mistuitor. Iar aici, in tara ta, sa te bucuri de raul celuilalt?! Poate ca sunt eu facut din alt aluat... Pe vremea mea, dupa meci, ne luam familiile, eu, Lucescu, Cheran, Puiu Iordanescu, si mergeam in Herastrau la o bere. Ce conta ca Puiu era de la Steaua?! Eram prieteni.
- O ultima intrebare: daca se intampla sa nu reusiti sa va gasiti acel „loc” de care vorbeam mai devreme, ce-o sa faceti? Va veti intoarce in Canada?
- Nu. Am sa lupt si am sa reusesc.

69daniela
2nd April 2007, 00:48
Dudu Georgescu:ok:

oare dudu ar fi fost mai bun decat niculescu. in conditiile de azi, ar fi avut aceleasi rezultate

dextercioby
2nd April 2007, 01:01
Atacant foarte bun Dudu, dar au fost destule meciuri in care, pe principiul "Dinamo oricum bate, de ce n-ar da si Dudu vreo 3 boabe" adversarii il tratau cu lejeritate. Vorba aia, voi ati inventat "dinamoviadele" si din cauza voastra s-a desfiintat pentru vreo 10 ani "Gheata de aur"...:rolleyes"

Rossi
1st September 2007, 18:03
E din nou 1 septembrie si, undeva departe, prea departe de tara si de Dinamo, Dudu sarbatoreste 57 de ani de viata.
La Multi Ani Dudule !

necon
5th August 2010, 23:42
nicairea nu-i ca acasa

Pedro1984
9th August 2010, 14:01
la multi ani !

torinezu
29th May 2013, 13:36
se pare ca dudu va fi cooptat in organigrama clubului, la propunerea lui negoita. :ok: foarte bine, m-am saturat de unica, marea, inegalabila legenda cornel dinu.:rolleyes:

Leo
1st September 2016, 14:58
La multi ani, Dudu Greorgescu!