PDA

View Full Version : Fotbal a la Cluj



andrei_cj
25th July 2005, 16:15
Fotbal ą la Cluj

Să recunoaştem, puţini au fost cei care pariau pe calificarea CFR-ului īn faţa puternicei echipe franceze AS Saint-Etienne. Păstrānd proporţiile, pe hārtie diferenţa īntre cele două formaţii e cam aceea dintre Franţa şi Romānia. Cānd TV Sport şi-a īnceput aseară transmisia şi am văzut stadionul Geoffroy Guichard gemānd de lume, excepţie făcānd colţul dezgolit de tribună destinat fanilor romāni, credeam că elanul băieţilor noştri a rămas pitit undeva īntr-un ungher al vestiarului. Chiar şi penalty-ul transformat impecabil de Coroian ni s-a părut un simplu foc de paie, deşi speranţa ne cotropise sufletele īncurajată şi de faptul că francezii evoluau cu un om mai puţin. A urmat apoi firescul: gazdele ne-au egalat, Laszlo Balint a fost şi el dat afară, iar africanii din import echipaţi īn verde făceau cam ce doreau cu apărarea noastră, descoperită pe flancuri din lipsă de titulari. Īn tot acel vacarm, īn acea debusolare generală, Clujul a avut trei stālpi de sprijin: portarul Ţurcaş, atacantul Tilincă (de unde ai apărut, măi băiatule?!) şi, evident, pe Dorinel Munteanu. Ei au crezut că se poate, restul echipei a īmpins lucrurile mai departe.
Sunteţi eroii noştri de week-end de vară, dragi ardeleni. Ne-aţi arătat că algebra fotbalului are mai multe necunoscute decāt ne imaginam. De azi, promitem să īncepem să vă īnvăţăm la toţi numele pe de rost.