PDA

View Full Version : Legenda Ivansuc



t.b.
21st June 2005, 18:11
Aproape un deceniu, Clujul a fost fermecat de talentul numarului 7 din echipa Universitatii. Cronicarii vremii l-au numit ultimul romantic al gazonului. Driblingurile, fentele si viteza sa de reactie i-au subjugat pe suporterii Universitatii Cluj. Cel mai bun prieten al lui Zoli, poetul Negoita Irimie, l-a numit "Hamlet al gazonului verde", iar fostul sau antrenor, Constantin Teasca, l-a catalogat drept "un foarte mare fotbalist, caruia nu-i place fotbalul!". Zoltan Ivansuc, legenda Universitatii nascuta in potcoava de pe malul Somesului, a fascinat Clujul fotbalistic.
In toamna lui 1959, la doar 21 de ani, Ivansuc a fost atras de mirajul boemiei studentesti din sinul lui "U" si s-a transferat de la Resita la Cluj. "Zoli se intilnea mereu la loturile nationale de tineret cu Mateianu, Petru Emil si Felician Muresan, cei trei clujeni care-i povesteau despre atmosfera din echipa universitara. A fost atras ca un magnet de vocala U, n-a rezistat tentatiei, la fel ca multi altii. Asa a ajuns Ivansuc sa-si doreasca sa vina la Cluj, in plus existind si dorinta de a urma Facultatea de Medicina", povesteste Remus Cimpeanu, fostul sau coechipier. Cei doi au locuit impreuna sase ani intr-o casa cu trei camere, pusa la dispozitie de clubul universitar.

Prieten cu "tribunistii" clujeni

Inconjurat mereu de prieteni din cercurile intelectuale, scriitori, ziaristi, poeti si actori, personalitate complexa, Ivansuc a fost un mister in vestiarul "studentilor". "La Zoli, cind intra pe teren, totul era o chestie de dispozitie. Daca avea chef sa joace fotbal, reusea lucruri neintelese pentru adversari. Nu a jignit pe nimeni vreodata in vestiar, dar nici nu-i placea sa iasa in fata. Era de o modestie rar intilnita. Venea lumea la el acasa la un sprit, la o poveste inainte de meciuri. Nu refuza pe nimeni, se aseza in pat, cu o carte in mina, ii asculta pe toti si intervenea in discutie doar cind avea ceva de completat", a povestit Cimpeanu.
Calitatile sale fizice, driblingurile si fentele cu care-si naucea adversarii au facut ca suporterii sa-l idolatrizeze. "Zoli a devenit un simbol la Cluj. Lumea se bulucea la antrenamente doar sa- l vada pe Ivansuc cum suteaza sau face un dribling in plus. Pe strada, era recunoscut de toti, care tineau sa-l salute, iar la Conti era stapinul salonului, locul unde putea minca snitelul sau preferat si putea sa bea un pahar de vin", a rememorat Cimpeanu.
Cum redactia revistei culturale "Tribuna" era chiar peste drum de "Continental", Ivansuc s-a imprietenit cu Negoita Irimie, Dumitru Radu Popescu sau criticul Radu Enescu. Doctorul Mircea Luca, unul dintre cei mai respectati fosti presedinti ai Universitatii Cluj, l-a caracterizat si el pe Ivansuc. "Nu l-am inteles niciodata. Mi-a fost greu sa discut cu el, mereu dupa ce reusea un meci mare se inchidea in el, raminea pierdut si cu ginduri aiurea. Dar a fost, poate, cel mai talentat jucator al Universitatii", a spus doctorul Luca.

Conflictul cu Teasca l-a ruinat

Un singur meci a pierdut Ivansuc. Cu regele Bachus, care l-a biruit la 44 ani, intr-o zi rece de ianuarie. Fosta lui sotie, Sanda Popescu, de care a divortat in 1975, avind impreuna o fata, Barbara Ivansuc, a sustinut ca a doua "domnie" al lui Constantin Teasca pe banca lui "U" a insemnat sfirsitul carierei lui Ivansuc. "In 1963, cind Teasca a plecat de la Cluj, nu a putut sa cistige razboiul cu jucatorii cu personalitate din echipa, printre care si Zoli. Apoi, cind a revenit in1967, intr-o zi i-a transmis clar lui Ivansuc: Atunci, am plecat eu. Acum, e rindul tau sa pleci. Zoli a venit extrem de suparat acasa. Nu cred ca a vorbit toata ziua", a afirmat doamna Popescu.
Motivul i s-a ivit imediat lui Teasca. "Eram in drum spre Astoria, unde era cantonamentul, in masina. Un troleibuz nu ne-a observat si a intrat in spatele nostru. Pina a venit Politia si a facut cercetari, Zoli a intirziat in cantonament. Teasca l-a dat atunci afara de la echipa. A suferit foarte mult din cauza asta", a sustinut fosta lui sotie. A inceput sa practice meseria de doctor la Combinatul din Cimpia Turzii, iar apoi a renuntat. Tristetea l-a invaluit si l-a aruncat in bratele bauturii. A murit singur. Asa cum a fost toata viata, chiar si atunci cind, la un pahar de vin, era inconjurat de zeci de amici. Carte de vizita

Zoli Ivansuc

S-a nascut la 12 august 1938
A jucat la Electromotor Timisoara (1952-1956), Metalul Resita (1957-1959) si Universitatea Cluj (1959-1967)
A cistigat in 1965 Cupa Romaniei cu Universitatea Cluj
185 de meciuri in Divizia A / 41 de goluri inscrise
3 selectii in echipa nationala
A decedat la 27 ianuarie 1982

Un gol cit un trofeu

Golul reusit de Zoli Ivansuc in finala Cupei Romaaniei cu Dinamo Pitesti (2-1), disputata in 1965 pe stadionul "Republicii" din Bucuresti, a adus practic unicul trofeu in vitrina Universitatii Cluj. Suporterii i-au asteptat cu bannere pe aeroportul din Cluj. "N-am sa uit niciodata golul asta. {i acum imi vine faza in minte. Eram acasa la Sibiu si ma uitam la televizor. Am vazut ca portarul Mogut a degajat mingea, Zoli era cu spatele undeva la mijlocul terenului. A preluat mingea, a dat-o peste cap si apoi a tras un sut cum n-am mai vazut niciodata in viata mea! Stadionul era in picioare. Asa era Zoli, marca din situatii si unghiuri inexplicabile, chiar imposibile", a rememorat Sanda Popescu, fosta lui sotie.

A refuzat pe Real Madrid!

Dupa cistigarea Cupei Romaniei in 1965, "U" Cluj a jucat in Cupa Cupelor cu Atletico Madrid, fiind eliminata de spanioli. |n returul de la Madrid, Ivansuc a fost abordat de impresarul lui Real Madrid, Wogl, care a venit special pentru a-l convinge sa ramina in Spania. "A discutat in holul hotelului cu el vreo doua ore, dar n-a reusit sa-l convinga. Zoli a venit la mine si mi-a zis ca nu pleaca nicaieri, pentru el sint mai importante Medicina si Clujul decit orice altceva. Am ramas stupefiat", a povestit Cimpeanu. Fosta sa sotie, Sanda Popescu, a confirmat interesul Realului. "Dupa ce a venit acasa, mi-a povestit ca spaniolii erau interesati sa-l aiba in echipa. Mai era si un club din Belgia, dar el nici nu a vrut sa auda de plecare. Poate acum era in viata, daca pleca in strainatate", isi aminteste, cu lacrimi in ochi, doamna Popescu.

1.000 de spectatori asistau la antrenamentele Universitatii doar pentru a urmari miscarile, fentele si suturile lui Zoli Ivansuc

King of Hell
22nd June 2005, 15:30
Eu as fi de parere ca in intrarea pe stadion sa fie amplasata o statuie a lui Zoli si nu doar a lui, mai sunt altii care merita...si stadionul sa nu se mai numeasca Moina ci Zoli Ivansuc.

t.b.
22nd June 2005, 17:35
Poate noul stadion o sa se numeasca Ivansuc, pana a fost Funar primar nu exista nici o sansa sa se schimbe numele stadionului sau sa-i faca o statuie lui Zoli, iar Boc mai degraba i-ar face o statuie lu` Paskany decat lui Zoli

Ammadeus
12th November 2005, 08:21
shtie cineva pe fiica lui, Babi? o fata super, nu mai stiu nimic de ea de vreo 10 ani...