PDA

View Full Version : Meciuri Memorabile



arian18
14th January 2007, 05:49
Fiind aproape de retrogradare, fapt ce ne intristeaza pe toti, propun sa ne amintim de acele meciuri ce nu le vom uita niciodata.
Primul meci nu se uita niciodata, cred ca era prin '93, tot ce imi amintesc e ca jucam contra rapidului pe care i.am invins cu 1-0 si stateam pe ciment(pe atunci nu erau scaune).
Pentru mine cel mai memorabil si nefericit sezon a fost '99-'00. Imi amintesc ca in retur am batut pe steaua cu 2-1, eram condusi iar parca Stere a scos un penalti prin care am egalat apoi am marcat golul victoriei. Cel cu rapidul, egal 1-1, am avut senzatia ca istoria din meciul cu steaua se repeta, la fel eram condusi la pauza si parca tot Stere a scos penaltiul cu care am egalat.
Returul a fost senzational ca asistenta, cred ca tot returul l.am jucat cu stadionul plin, meciul cu Ceahlaul, gol in ultima secunda(parca a a marcat Grigorie Tudor), cel cu National (ultimul meci acasa, urma regretabilul meci la onesti), atmosfera extrem de placuta.
In divB, dak va mai amintiti, primul meci de acasa, cu Aro cand au fost eliminati copiii de mingie pentru ca trageau de timp. Deplasarea la midia, acasa cu midia (torte sus la B) meciul cu sportul cand am egalat in ultimele minute prin Cristi Negru(din cate imi aduc eu aminte), si cum sa nu barajul, cel mai fericit baraj.
De atunci, au mai fost putine meciuri memorabile pt. mine, cel cu Ceahlaul cand a "gresit" curca la ambele goluri. Meciul cu Arges, era stadionul gol, aveam ghetele inundate.
Si as mai putea adauga barajul cu Baia Mare.
Au fost timpuri ce acum par foarte departe de noi, as da totul ca ele sa se repete dar e prea greu ca...au crescut performantele echipelor din capitala.
Viata lunga celor ce sufera DOAR pentru FaruL.
PS. Ar trebui sa se aprinda lumanari pe scaunele libere de pe stadion...ar ramane bisericile fara lumanari.

bahaus_84
14th January 2007, 10:28
imi amintesc de toate meciurile pe care le-ai enumerat mai sus..la majoritatea,chiar daca eram un copil,am fost la ele...returul ala exact cum ai zis,a fost fantastic...tin minte ca,fara exagerare,chiar nu mai puteai sa arunci un ac,era plin stadionul,lasase intrarea libera pt k jucatorii sa aiba suportul publicului pt a nu retrograda...tin minte si scandarea galeriei:''niciodata in B"..din pacate pt noi,avea sa ramana doar o scandare...cat despre meciuri memorabile,eu tin minte un 4-0 cu poli timisoara de acum 2 ani,a fost un meci super..p orma un 2-0 cu Rapid,tot atunci,Pascovici si cu Liviu parca au marcat,si victoria cu Steaua 1-0 gol Cristocea din penalty...aaa,acum mi am amintit de un 5-3 cu Craiova,mama cred ca ala a fost cel mai tare...iar daca e sa mai adaug cel mai recent meci care mi-a placut al Farului,a fost victoria cu Auxerre din vara,daca intra capul lui Gurita,pun pariu k devenea cel mai memorabil meci din istoria recenta a Farului
Iar acum,cum zici tu,vremurile alea nush cand or sa se mai intoarca,dar stii cum se zice,speranta moare ultima,mai ales pt faristii adevarati!

tchibos
14th January 2007, 13:09
sunt multe meciurile insa mie perronal mi-au placut cel mai mult alea contra Craiovei. Cum ii prindeam pe la noi cum ii rupeam.. ce atmosfera era pe stadion.. 5-3, 3-0 cu Craiova clar le voi pastra in memorie. Imi aduc aminte ca la al doilea a fost si un duel verbal intre galerii care s-a incheiat cu scandarile galeriei fariste la 3-0 "Nu s'aude nimic :) "

poate nu e rea ideea cu lumanarile :).. pana la primul meci poate ne mobilizam si o punem in aplicare sa inteleaga si aia de la club ceva ca se pare ca oricat ne-am bate gura pe strazi, in baruri sau pe forumuri, pasivitatea lor ramane incredibila

danny del corco
14th January 2007, 13:20
Eu unul am in memorie meciuri un picut mai vechi, un 2-1 cu Dinamo, dupa 0-1, Lucescu inscrisese dintr-un offside de cel putin 25 de metri; un 3-1 in fata Stelei, imediat dupa CM din Argentina, stadion arhiplin cu spectatori platitori,in echipa Stelei evolua si Iordanescu,iar la noi D.Zamfir, Tararache,Ignat; un 2-1 cu Rapid in ultimul meci al acelui campionat, Farul salvandu-se, si a cazut Rapid, un 2-0 cu Poli Iasi, al doilea gol marcat de Turcu din lovitura de la 40 de metri, in poarta Iasului era Naste, portar foarte bun la vremea aceea, si multe altele, in special atunci cand exista Cupa Balcanica. De cele mai recente va rog sa pomeniti voi, eu ma rezum la acele partide pe care voi, din pacate, nu le-ati putut urmari. Au sa vina din nou timpurile acelea, fara indoiala Farul ne va aduce iar satisfactia unor jocuri memorabile !:ok:

iulian133
14th January 2007, 13:39
Primul meci nu se uita niciodata, cum a zis si arian18. Si cum se putea incepe mai frumos decat cu un meci Farul - Steaua 2-1 (1-0, 1-1, 2-1, ultimul gol fiind marcata de veinul meu de atunci Grigorie Tudor).
Mai tin minte si meciul Rapid de la Bucuresti cand a batut Farul cu 3-2 parca, nu am fost acolo, dar sufrageria mea era tribuna.
Farul - Craiova 2-1, cand la scorul de 1-1 Curca apara penaltyul lui Plesan, iar in minutul 92 marcheaza Baicu din lovitura libera.
Si ultimul si sper sa nu fie si cel din urma, Farul - Poli TM 4-2.
Au mai fost meciuri vazute pe la TV, cu Craiova aici 5-3, tin minte si acuma sutul lui Senin, un Farul - Dinamo cand a marcat un jucator al Farului (nu mai tin minte exact) din lovitura libera si la tribuna B s-au aprins tortele.
Pacat ca in ultimul timp nu prea mai avem astfel de meciuri, dar sunt increzator ca vor mai fii, sa speram ca in acest retur.

dorryn
14th January 2007, 17:28
Meciurile de care a amintit arian18 nu le poti uita.Cele cu steaua,cu ceahlaul ..va amintiti golul lui grigorie tudor din minutul 93.15 si scandalul facut de gheorghe stefan pt alea 15 secunde in plus cu care s-a prelungit meciul...atunci am avut senzatia pe care am amintit-o pe un alt tread,aceea ca nu e posibil ca Farul sa retrogradeze.Din pacate alta ne-a fost soarta.
Au fost cele 4 meciuri de baraj,meciurile din divizia B cu midia,cu sportul acel 1-1 cu stadionul plin acasa cand am pierdut oficial primul loc si declaratia lui multescu la sfaritul meciului pe care o auzeam in statia de amplificare a stadionului,in direct la "fotbal minut cu minut" cum ca ii pare rau pentru Farul dar "spera sa o rezolve la baraj pt ca merita".
Si intr-adevar a urmat barajul,cele mai dramatice 2 meciuri care le-am trait vreodata.In meciul tur stadionul plin,toata lumea spera,20.000 de oameni gandeau ca unul,ca nu trebuie sa primim gol iar golul bacauanilor a cazut ca un traznet.In acel moment incercam sa ma impac cu situatia si ma gandeam ce echipe cad in B si cu cine ne batem urmatorul campionat la promovare.Golurile de 1-1 si mai ales cel de 2-1 m-au aruncat de la locul unde eram la inceputul meciului undeva in alta parte a tribunei imbratisandu-ma si batand palma cu necunoscuti.Necunoscuti dar faristi!Plangeau oameni...e culmea cati suporteri si ce fel de suporteri avem.Trebuie doar putin respect din partea clubului si vor reveni la stadion.Imi amintesc si declaratia lui grigoras dupa meci : "cel putin pana saptamana viitoare suntem din nou un divizia A" sunt vorbe care nu le voi uita niciodata.Iar pentru meciul retur, mi-ar trebui prea mult timp si spatiu sa descriu in cuvinte toate starile pe care le-am avut de dimineata de cand am plecat de`acasa spre stadion de unde urma sa plecam spre bacau..Acela a fost meciul vietii mele,meciul care daca mi l-ar povesti cineva intr-un moment de amnezie,mi-as reveni cu siguranta,meciul care face si acum sa-mi bata inima mai tare cand imi amintesc...

Kooler
15th January 2007, 00:13
Imi aduc aminte si eu un meci memorabil mai precis o faza dar nu cred ca si-o aduce aminte cineva nefiind importanta: Farul era in divizia B si juca un meci cu Csm Resita, nu stiu cine era portar, Curca cred, dar cine era a degajat mingea direct pe varf care era Liviu Mihai daca nu ma insel(am o memorie foarte proasta), care a executat portarul. Frumoasa faza m-a impresionat si de aceea o mai tin minte si acum.
Si Un meci cu Steaua in 2003 parca, castigat cu 2-1 dupa ce Farul a fost condusa cu 1-0 si a revenit, golul victoriei a fost a lui Cristi Negru pe contraatac depasind in viteza tot ce ii iesea in cale si sutand mingea la vinclul coltului scurt.

Napoletan
15th January 2007, 00:19
Arian, sa-ti dea D-zeu sanatate pt. deschiderea acestui topic, care dupa parerea mea e de departe cel mai bun la ora actuala de pe forum si pe aceasta cale ii rog pe cei care nu au ceva concret de zis, sau au chef de caterinca sa se abtina.
On topic... imi aduc aminte de un minunat meci su steaua, in '95 daca nu ma insel, incheiat cu 3-0 pt. Farul, avand inca intiparita pe retina imaginea peluzei nord (acolo statea atunci galeria Farului) arhiplina (NU EXAGEREZ) cantant la unison la finalul meciului, cu jucatorii pe pista la gard salutand peluza in delir. Anul urmator in '96 un 2-1 cu dinamo acasa, bineinteles nordul in mare forma, 25 de caini iritati la maxim in peluza sud, toti cu bombere portocalii, tare la moda pe vremea aceea. Un meci cu Foresta prin 2000 parca cand am egalat in minutul 90, iar mircea stan a adus victoria in minutul 93 printr-un voleu de la marginea careului, care practic m-a scos din minti. Mi-au placut de asemenea apocalipticele meciuri cu bistrita, oradea de acum cativa ani buni, meciuri jucate pe o ploaie torentiala de zile mari, unde eram practic uzi pana in gaura c.....
Nu stiu...au fost atatea meciuri memorabile...(vin in mod frecvent la Farul din '96) e greu sa mi le amintesc pe toate in aceste momente. Am preferat totusi sa nu mi le amintesc si pe cele mai nefaste, pt. ca acele amintiri nu-si au locul aici.

Laur_Farul
20th January 2007, 10:43
Pentru mine cel mai memorabil meci a fost in `05 cu Steaua in Cupa Romaniei cand Farul a castigat cu 1-0 :ok: !

bianco_azzurro
20th January 2007, 12:41
Pentru mine cel mai memorabil meci a fost in `05 cu Steaua in Cupa Romaniei cand Farul a castigat cu 1-0 :ok: !
Acela a fost in campionat, dar chiar a fost un meci memorabil :D !

Laur_Farul
20th January 2007, 17:31
Acela a fost in campionat, dar chiar a fost un meci memorabil :D !

Scuze bianco, m-am grabit cand am postat, totusi a fost un meci frumos ;) !

arian18
20th January 2007, 19:42
Desi nu am fost in finala cupei romaniei contra lui dinamo, as putea sa spun ca a fost un meci memorabil din 2 puncte de vedere...1.Eveniment unic in istoria clubului si 2. Confirmarea ca FaruL are printre cei mai multi suporteri care sustin doar cand e performanta (suporteri de carton). Marea majoritate de atunci cred ca nici nu au mai aparut pe la stadion.

b3bito
17th March 2007, 13:27
suporteri de ocazie

sebi_farul
17th March 2007, 15:48
Eu cred ca cel mai memorabil meci este acela cu Dinamo din august 2004, atunci cand Farul a castigat in prima etapa cu Dinamo, si a inceput acel parcurs extraordinar.... :ok: :yeah: :cool:

ultras^
25th March 2007, 14:24
Napoletan..sa ne amintim si deplasarea noastra in stefan cel mare..cand am invins cu 1-0 :D

Romeo_Faristu
6th October 2007, 18:54
La acel meci cu Dinamo am fost si eu(eu sunt din Bucuresti si e prima oara cand am stat in galerie, am intrat o data cu galeria cand ati venit, cred ca erati cam 1000) si am trait cele mai frumoase clipe din viata mea de Farist.Cred ca a inscris Todoran si parca atunci a ratat si Zicu.

bahaus_84
7th October 2007, 13:01
tii minte bine