alieninbox
18th December 2006, 15:25
Francesco Totti s-a născut la Roma, în cartierul Appio Latino, la 2 kilometri de Colosseum și aproape de un alt monument și simbol al capitalei Italiei, „Poarta Metronia”, de unde și porecla de „Ragazzo si Porta Metronia”. După ce a jucat la centrul de copii al celei de-a treia echipe din capitala Italiei, Lodigiani, Totti a fost remarcat de scouterii lui AS Roma și Lazio. Puștiul, pe atunci în vîrstă de 13 ani, a ales să evolueze la juniorii Romei, echipa sa de suflet. În perioada junioratului, atacantul urmărea meciurile favoriților din Peluza Sud a stadionului „Olimpic”, locul tradițional în care stau suporterii romanilor. Totti a fost promovat în prima echipă în 1993, la vîrsta de 16 ani, de Vujadin Boskov și a debutat într-un meci cu Brescia. La doar 22 de ani a devenit căpitanul formației, preluînd banderola de la brazilianul Aldair, la cererea suporterilor, care nu au uitat că a făcut parte din galeria giallorossilor. A fost desemnat de două ori jucătorul italian al anului și în 2001 a ieșit pe locul cinci în topul celor mai buni fotbalisti din lume. De asemenea, Totti este ambasador UNICEF în Italia și a permis publicarea a două cărți cu glume despre el, fondurile provenite din vînzare fiind folosite pentru ajutorarea copiilor săraci.
În 2006, la Forumul Economic Mondial de la Davos, în discursul său, Pele l-a numit pe Totti cel mai complet jucător din lume și l-a plasat în primii 10 fotbaliști ai tuturor timpurilor. Căpitanul Romei vorbește în exclusivitate pentru kicker despre viața sa și le promite suporterilor că își va încheia cariera la gruparea de pe „Stadio Olimpico”.
kicker: Ce înseamnă pentru cineva născut la Roma să fie căpitanul lui AS Roma?
Francesco Totti: Acest lucru nu se poate exprima în cuvinte. Suporterii noștri sînt printre cei mai fanatici din Serie A. Eu am crescut aici, am fost de mic fan al acestei formații și joc de la 16 ani aici. Mă simt extraordinar, e o combinație între mîndrie și mulțumire sufletească.
kicker: Bănuiesc că este și o presiune foarte mare.
Totti: Nu cred că e vorba despre presiune. I-aș spune mai degrabă responsabilitate. Dacă ești căpitanul acestei grupări și pe deasupra ești născut în acest oraș, ești automat responsabil de tot ceea ce se întîmplă la club. Iar acest lucru nu este întotdeauna simplu.
Continuarea aici: http://www.**********.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=315&Itemid=26