PDA

View Full Version : Intersezon : Pandurii Tg Jiu



m8k
13th December 2006, 21:10
Aici puteti sa comentati tot ce se intimpla in jurul echipei in pauza competitionala legat de transferuri, turnee de pregatire, meciuri amicale, stiri sau zvonuri despre jucatori.

TaciAcolo
14th December 2006, 00:23
Mulțumiți de transferurile realizate în vară cu ajutorul fostului fotbalist,

Pandurii transferă jucători cu ajutorul lui Adrian Ilie

Conducerea clubului Pan­durii continuă seria de tratative pentru aducerea de noi jucători la Pandurii. Cel care a perfectat primul transfer al iernii este impresarul Adrian Ilie, care a reușit să-l convingă pe Liviu Mihai de la Farul să vină la Pandurii. Prezent la Târgu Jiu la sfârșitul săptămânii trecute, Adi Ilie a avut o serie de discuții pe tema achizițiilor din această iarnă cu antrenorul Eugen Neagoe și președintele Marin Condescu.

Impresarul care l-a adus la Târgu Jiu pe Florin Stângă, fostul fotbalist Adrian Ilie, este preocupat acum de căutarea unor fotbaliști care să corespundă cerințelor antrenorului Eugen Neagoe.

„Florin Stângă a fost un jucător care a confirmat aici și sper ca ceilalți pe care vom reuși să îi transferăm la Pandurii să se ridice la aceeași valoare sau să fie chiar mai buni” a precizat impresarul brașovean care l-a transferat pe Stângă de la Forex la Târgu Jiu.

La solicitarea tehnicianului de la Pandurii a fost adus și primul transferat, Liviu Mihai, Neagoe precizând că jucătorul se afla în vederile sale de mai mult timp: „Am avut o primă discuție cu domnul președinte acum 15 zile pentru un transfer al lui Liviu Mihai.

M-am interesat normal cu mai mult timp înainte despre posibilitatea de a-l transfera la Pandurii și l-am și urmărit. După aceea s-au demarat discuțiile cu impresarul pentru al aduce și sâmbătă, printre altele am discutat cu Adi Ilie despre posibilitatea de a-l aduce. Nu s-a rezolvat totul în doar două zile pentru că discuțiile existau de mai mult timp”. Eugen Neagoe a precizat că tratativele pentru realizarea altor transferuri vor continua luni, după ce va reveni la Târgu Jiu acum fiind plecat în București pentru cursurile PRO.

„Am discutat cu Adi și despre alți jucători dar nu vom da publicități numele lor acum, oricum vom continua negocierile în perioada aceasta cu ei. Pot fi și atacanți pentru că nu ne oprim la Liviu Mihai. Dacă vor fi jucători valoroși sigur că voi dori să mai aducem și atacanți” a explicat antrenorul Eugen Neagoe.

Președintele Marin Condescu s-a declarat mulțumit de colaborarea cu Adi Ilie, explicând că acesta ajută Pandurii și într-un alt sens, urmând să găsească echipe pentru fotbaliștii care nu mai pot fi folosiți în acest moment la echipă. „Am fost mulțumiți în vară de transferurile realizate cu ajutorul lui Adrian Ilie și suntem mulțumiți și de faptul că ne ajută și acum. Sper să ne ajute și cu jucătorii care noi vrem să joace la anumite echipe pe o anumită perioadă. Va căuta pentru fiecare o echipă, unde e nevoie, la Forex sau FCM Brașov sau chiar la echipe de Liga I. Este vorba de fiecare din jucătorii despre care Eugen Neagoe dorea să îi împrumutăm” a precizat președintele pandurilor adăugând că va continua să colaboreze în continuare cu Adrian Ilie și pentru alți fotbaliști care ar urma să vină la Pandurii Târgu Jiu.

Cipus
14th December 2006, 10:13
Adrian Ilie e oltean si asta se vede, degeaba investeste la Brasov daca transfera jucatorii buni la Pandurii, asa vrea el sa promoveze cu Forex? oricum Brasovul nu va avea nici in sezonul urmator vreo echipa in Liga 1, si isi merita soarta, chiar daca e orasul meu prea putin ma intereseaza asta. Referitor la Pandurii ce se mai aude de Vranjkovic? am inteles ca ramane la Pandurii si nu vrea sa se transfere decat in Germania. E bine ca are ambitii, insa trebuie sa si corespunda valoric sa joace in Germania. Liviu Mihai e o achizitie buna, oricum mult peste Orac sau C.Luca.

*Coco*
14th December 2006, 10:33
Vranjkovic vrea doar în Germania

PANDURII Presedintele Marin Condescu a anuntat ca Vranjkovic ar pleca doar în Germania. “El stie ca, daca va face un retur mult mai bun la Pandurii, din vara va avea alte sanse decât acum sa plece. Acesta este stadiul discutiilor acum, oferte sunt si negocierile s-au purtat cu anumite cluburi din România, dar nu am decis nimic”, a declarat Condescu.

:ras-plans: :ras-plans: :ras-plans: Stie el baiatu ce vrea:D

TaciAcolo
14th December 2006, 12:43
Adrian Ilie e oltean si asta se vede, degeaba investeste la Brasov daca transfera jucatorii buni la Pandurii, asa vrea el sa promoveze cu Forex? oricum Brasovul nu va avea nici in sezonul urmator vreo echipa in Liga 1, si isi merita soarta, chiar daca e orasul meu prea putin ma intereseaza asta. Referitor la Pandurii ce se mai aude de Vranjkovic? am inteles ca ramane la Pandurii si nu vrea sa se transfere decat in Germania. E bine ca are ambitii, insa trebuie sa si corespunda valoric sa joace in Germania. Liviu Mihai e o achizitie buna, oricum mult peste Orac sau C.Luca.

Vranjkovic a semnat pana in 2010 cu Pandurii pe un contract de 100000$ pe an...in romania vroia sa plece doar la timisoara ca era mai aproape de casa:D

Jerry20cm
14th December 2006, 12:46
ce salariu are Ilie Iordace?

TaciAcolo
14th December 2006, 12:49
Pe Vranjkovic il cunosc :)

...nu stiu de ilie oricum au minerii bani :happy

Cipus
14th December 2006, 13:52
Pe Vranjkovic il cunosc :) :happy

ce parere ai despre el, are sanse sa joace la o echipa mare cum ar fi Steaua?

Cipus
14th December 2006, 15:51
ce parere aveti de daniel orac?
a fost colegul meu de clasa in generala:D sc. nr. 12 Galati

Ca om nu stiu, tu ar trebui sa stii daca a fost coleg de scoala cu tine. Ca fotbalist insa nu-mi spune nimic, a facut numai meciuri slabe sezonul asta. Desi e atacant si a jucat daca nu ma insel in toate partidele (chiar daca n-a fost mereu titular), n-a dat nici un gol. A mai fost folosit si la mijloc insa tot n-a dat randament, asa ca cel mai bine ar fi sa plece la o alta echipa, eventual prin liga 2

TaciAcolo
14th December 2006, 16:01
da ..slab orac de vecinu meu Vranjkovic ce sa zic :D...o sa ajunga mare in scurt timp ;)

Aurel.D
14th December 2006, 17:08
Ce de cunostiinte pe aici:D : robyyy cu Vranjcovici, maur85 cu orac, Jerry20cm cu Iordache..
Pe Condescu nu il cunoaste nimeni? :D::D

*Coco*
14th December 2006, 17:33
Pai Orac saracu de el e atacant da marcheaza cam rar dar la Pandurii a fost folosti Extrema

Cipus
15th December 2006, 02:14
in campionatul scolii era golgeter si merita balonul de aur:D

Nu se compara campionatul scolii cu liga 1, si eu eram golgheter la scoala, asta nu inseamna ca sunt fotbalist acum :happy


si nu mai zic ca unchi-su este costel orac.... l-a bagat bine:rolleyes:

Pai inca eu credeam ca e taica-sau nu unchi Costel Orac. Stiam eu ca e ceva de joaca el mai mereu titular si banuiam ca nea Costica e "vinovatul" :headbang:


eu is mai ciumec mah ca stau in bloc cu izvoranu de la poli timisoara si la 2 blocuri de cernat de la kiev.de fapt parintii lui k el nu ami sta acolo.

Asta cu Izvoranu trebuie sa mentionezi pe thread-ul lui Poli Timisoara, nu aici ca esti off topic :)

Cipus
15th December 2006, 11:39
ma gandeam ca ai inteles aluzia:rolleyes:[/COLOR]

Nu stiu la ce te referi, oricum Orac (fiul sau nepotul) e cel mult jucator de Liga 2 asa cum si tac-su sau unchi-su (sau ce i-o fi) e un antrenor la fel, cel mult de Liga 2

Sergio_D
16th December 2006, 17:28
Jonathan Cafournelle si Liviu Mihai. Acestia sunt atacantii adusi la Tg-Jiu pana acum. E foarte bine, avand in vedere ca Vintilescu rateaza exasperant de mult. Vranjkovic va ramane tot aici.:D Cu munca multa si cu daruire, Pandurii termina campionatul pe undeva intre 8-12. :rolleyes:

Cipus
16th December 2006, 19:27
De atacanti chiar avea nevoie Pandurii, in privinta lui Liviu Mihai chiar nu-mi fac griji, sa vedem Cafournelle de ce e in stare. Apararea a functionat bine in tur, cu mici exceptii, la mijloc binisor, daca ramane Vranjkovic au toate sansele sa termine in primele 10-12 echipe si implicit sa ramana si la anul in prima liga.

Sergio_D
18th December 2006, 18:57
Mda... Se pare ca Vranjkovic se duce la Dinamo... Bon voyage!

Cipus
18th December 2006, 19:05
Sau la Rapid, nu se stie insa ambele oferte sunt bunicele si nu prea. Mai bine lua bani cash si nu doar 300 000 si jucatori expirati. Ce sa faca Baltoi care e mai mult accidentat?. Pe langa faptul ca pierde un jucator bun, mai trebuie sa plateasca si 3 salarii in loc de unul, asa ca aia 300 000 sunt degeaba. Pandurii ies in pierdere, dar stie asta Condescu? sau pe el nu-l intereseaza ca nu da bani din buzunarul lui

TaciAcolo
18th December 2006, 19:09
nu e sigur ca pleaca:evil:

*Coco*
18th December 2006, 19:19
nu e sigur ca pleaca:evil:

Nu pe dracu ca pleaca
Condescu lua cea mai mare teapa posibila de la 3 jucatori pe care ii cerea ajunsa la 1:happy :happy Vai de mama lui

Cipus
18th December 2006, 19:39
vom vedea daca Condescu stie sa valorifice avantajul de a avea un jucator cautat

Balaci
19th December 2006, 13:46
Nu stiu,pana la urma eu zic ca nu a fost o afacere chiar proasta,pe termen lung.Asta cu conditia ca banii luati de pe jucator sa fie folositi tot pentru transferuri.Are dreptate Condeescu,nu poti sa tii un jucator impotriva vointei lui.Si oricum,nu cred ca stateau Pandurii in Vranjikovic!Fotbalul pana la urma e un joc de echipa!

Cipus
20th December 2006, 02:58
Partea buna este ca Alex Pacurar joaca pe acelasi post ca si Vranjkovic, mijlocas ofensiv, si eu il consider cel putin de aceeasi valoare cu acesta. Era totusi mai bine daca cel putin Iordache ar fi fost si el cedat definitiv. Pana la urma Pandurii nu vor iesi chiar rau, plus ca s-au stins niste datorii mai vechi fata de Dinamo, din cate am inteles. Problema este ca Pacurar nu prea vrea sa joace pentru Pandurii, si nu vad alt jucator de la Dinamo care n-are loc in lot, si care sa ii fie de folos celor de la Pandurii. Poate Paduretu, dar nici el nu credca o sa vrea. M-as mira sa pice tranzactia cu Vranjkovic.

TaciAcolo
21st December 2006, 21:23
Condescu: Vranjkovici s-a înțeles cu Dinamo, dar mai trebuie îndeplinite unele condiții

Președintele clubului Pandurii, Marin Condescu, a declarat, joi, că jucătorul Vojislav Vranjkovici s-a înțeles că responsabilii grupării Dinamo pentru un contract pe cinci ani, dar că mai trebuie îndeplinite unele condiții înainte de semnarea acordului. "Nu s-a semnat contractul de transfer al lui Vranjkovic cu Dinamo pentru că nu se poate fără acordul nostru. Chiar dacă jucătorul s-a înțeles cu ei, nu poate semna până când nu sunt îndeplinite toate cerințele din acordul dintre părți în vederea acestui transfer. Ar mai fi de semnat o înțelegere între noi și Alexandru Păcurar și abia după aceea Vranjkovici va putea semna cu Dinamo. Așa ne-am înțeles”, a spus Condescu.

Păcurar ar fi trebuit, joi, să se întâlnească la București cu directorul SNLO Dan Burlan, însă nu s-a prezentat. "Păcurar ar fi trebuit să se întâlnească la București cu reprezentatntul nostru, dar nu a venit. Era responsabilitatea clubului Dinamo să îl aducă la negocieri dacă dorește perfectarea transferului lui Vranjkovici. Noi așteptăm să se concretizeze și semnătura lui Păcurar, dar de acum nu mai depinde de noi pentru că jucătorul nostru s-a înțeles cu ei", a mai spus Condescu.

Dacă nu se va ajunge la un acord în privința transferului lui Păcurar, atunci Dinamo trebuie să mai achite clubului Pandurii încă 250.000 de euro pentru ca Vranjkovici să semneze contractul. "Dacă el s-a înțeles cu Dinamo noi suntem de acord să îl lăsăm să plece, dar dacă nu se înțelege Păcurar cu noi atunci Dinamo este nevoită să-l răscumpere pentru ca transferul să se realizeze. Iar conform înțelegerii perfectate cu ei trebuie să ne mai achite 250.000 de euro. Eugen Neagoe îl dorește pe Păcurar și el este util echipei din Târgu Jiu, dar noi nu vom face nimic dincolo de voința jucătorului", a explicat președintele grupării din Târgu Jiu.

*Coco*
21st December 2006, 22:27
Din presa din Gorj

Vranjkovic, tentat să refuze „câinii roșii”

• „Borcea să mai pună la bani ca să vin la Dinamo”, spune bosniacul

• Jucătorul ofertat de Dinamo spune că echipa „câinilor” nu are nicio șansă în Cupa UEFA

Transferul lui Vojislav Vranjkovic la Dinamo nu mai e deloc sigur, fotbalistul fiind tot mai departe de clubul dinamovist. Jucătorul ține și cu dinții la contractul pe care îl cere, o sută de mii de dolari, refuzând oferta dinamoviștilor care oferă 60 de mii de dolari. Mai mult, mijlocașul bosniac și-a pus toată conducerea dinamovistă în cap declarând că trupa din Ștefan cel Mare nu are nicio șansă în Cupa UEFA în fața celor de la Benfica. „Am negociat, dar nu s-a rezolvat nimic. A rămas în impas, deoarece nu ne-am înțeles la bani. Îl cunoaștem toți pe Cristi Borcea. Nu vreau să renunț la bani, doar ca să vin să joc o etapă în Cupa UEFA și apoi să ne dea afară. Pentru că Dinamo nu e așa de tare încât să bată Benfica. Nu vorbim de 17 Nentori, ci de o echipă care a jucat în Liga Campionilor”, a declarat ieri Voika Vranjkovic.
Fotbalistul pandurilor este convins că ratarea transferului la Dinamo nu-i va afecta cariera. „Pot să rămân la Pandurii, să îmi fac treaba în continuare, ne e nicio problemă. Nu am de ce sa fiu dezamăgit că nu o să joc la Dinamo. Era o tentație să vin să joc pentru această echipă, dar cu Borcea nu te poți înțelege. Dacă rămân la Târgu Jiu, îmi voi face treaba la fel ca înainte și voi crește în joc. Automat va crește cota, va vedea și Borcea și va regreta că nu mi-a oferit cât am vrut. Deocamdată, azi sunt la Pandurii, mâine nu știu. Dacă mai saltă Borcea la preț, și nu așa cum știe el, ci cum trebuie, am să accept să vin la Dinamo”, a declarat Vranjkovic.


PS.Cred ca cainii acceptara pana in final pretentile lui financiare ca altfel nu semna si spusa si adevarul cu privire la dinamo:happy
Bv Voika

Cipus
21st December 2006, 22:39
Vranjkovic merita felicitat ca e stapan pe el si nu se lasa pacalit de Borcea. Nu sunt sigur ca Dinamo va ceda in fata lui, mai degraba se orienteaza catre altcineva cu pretentii mai scazute. Postul de mijlocas central ofensiv oricum e destul de bine acoperit si Borcea se gandeste ca n-are rost sa plateasca un contract de 100 000 pentru un jucator care va fi in general rezerva.

*Coco*
21st December 2006, 22:46
Pai oferta a acceptat`o
Da acuma sa vedem cat ia pe sezon
Dar Borcea vazu si el ca nu ii merge si ii dadu cat cere :D

Cipus
21st December 2006, 23:41
s-au inteles deja? ok, acum ramane sa vrea Pacurar sa vina la Tg Jiu. daca nu, am inteles ca Dinamo tre sa mai dea 250 de mii. Oricum Condescu de la 1 milion de euro a scazut la 500 000 plus prelungirea imprumutului jucatorilor Iordache si Dedu, ceea ce e cam putin

*Coco*
21st December 2006, 23:44
s-au inteles deja? ok, acum ramane sa vrea Pacurar sa vina la Tg Jiu. daca nu, am inteles ca Dinamo tre sa mai dea 250 de mii. Oricum Condescu de la 1 milion de euro a scazut la 500 000 plus prelungirea imprumutului jucatorilor Iordache si Dedu, ceea ce e cam putin
Pe langa asta i`au intrat destui bani in buzunar din tranzactia asta...
In nici un caz nu e asta suma de transfer pe care o zic

Cipus
22nd December 2006, 02:22
probabil ca e o suma mai mare de aceea pare multumit Condescu, preami se pare ciudat ca cerea minim 1 milion si acum brusc il da cu 500. foarte probabil sa mai fie ceva la mijloc, am auzit ceva in legatura cu Vatavu si niste datorii mai vechi, cine stie ce ascund Condescu si Borcea

Sergio_D
22nd December 2006, 11:38
Vranjkovic nu mai pleaca la Dinamo. Si chiar ma bucur. :D

Cipus
22nd December 2006, 22:28
Pai si-a dat seama Borcea ca iese in pierdere, are destui mijlocasi ofensivi. Mai ales ca ramane Munteanu care a si zis ca vrea sa joace mijlocas central nu stanga. Voi chiar credeti ce se aude? ca a cerut un contract prea mare, sau ca Pacurar nu vrea la Pandurii. Astea-s aburelile lui Borcea, si-a dat seama ca nu are nevoie de el. Tot respectul pentru Vranjkovic, poate va ajunge la Rapid, nu se stie, insa si daca va ramane la Pandurii o sa faca treaba buna, si la vara poate spera la un transfer si mai bun decat la Dinamo.

Sergio_D
27th December 2006, 21:39
Vranjkovic a ajuns, pana la urma, la Dinamo, dar inca este legat de Pandurii. :D
Intr-un fel, afacere buna pentru ai mei, sper ca Pacurar sa confirme aici :rolleyes:

TaciAcolo
3rd January 2007, 00:44
• Oficialii gorjeni vor purta astăzi ultimele discuții pentru aducerea mijlocașului dinamovist la echipă

După mai multe săptămâni de discuții cu Dinamo București, pentru transferul la Târgu Jiu al mijlocașului Alexandru Păcurar (foto, dreapta), gorjenii vor încheia astăzi și acest capitol.

________________________________



Dacă înțelegerea dintre cele două cluburi a fost ca Păcurar să se transfere la Pandurii la schimb cu sârbul Vranjkovic, jucător care a ajuns deja în Groapă, se pare că bucureștenii nu au finalizat tratativele. La început, conducătorii de la Pandurii s-au împiedicat de refuzul fotbalistului de a veni la Târgu Jiu, acesta afirmând în primă fază că mai bine joacă pentru echipa a doua a lui Dinamo decât să vină la formația pregătită de Neagoe. După ce oficialii liderului au avut o discuție serioasă cu Păcurar, acesta a revenit la sentimente mai bune. ”Îmi doresc să evoluez la Pandurii, dar numai în condițiile pe care eu le-am cerut. Dacă vor accepta pretențiile mele salariale și îmi vor oferi ceea ce eu am cerut, o să merg acolo”, a precizat acesta.

Păcurar ar prefera să rămână la Gloria

Pretențiile financiare ale dinamovistului se ridică undeva la suma de 60.000 de euro pe an, sumă considerată de gorjeni ca fiind una exagerată. Jucătorul ar agrea să rămână la Gloria Bistrița, echipă cu care este sub contract până în vară, când îi va expira împrumutul de la Dinamo. Pandurii ar fi dispuși să-i ofere mijlocașului același contract pe care îl are și la Gloria, adică 35.000 de euro, însă Păcurar nu se mulțumește cu atât. În cazul în care conducerea pandurilor ar fi de acord cu cerințele fotbalistului, acesta ar ajunge cel mai bine plătit jucător al grupării gorjene, după Guso, care primește un salariu de 50.000 de euro pe sezon. Oficialii gorjeni au precizat că astăzi se va lua din nou legătura cu Alexandru Păcurar, pentru a se purta ultimele negocieri în privința unui posibil transfer al acestuia la Târgu Jiu. În cazul în care cele două părți nu vor ajunge la un acord, Pandurii nu va solicita un alt jucător care se află sub contract cu clubul bucureștean, dar vor primi în schimb încă 250.000 de dolari din înțelegerea făcută la transferul sârbului Vranjkovic la Dinamo.



Îmi doresc să evoluez la Pandurii, dar numai în condițiile pe care eu le-am cerut. Dacă vor accepta pretențiile mele salariale și îmi vor oferi ceea ce eu am cerut, o să merg acolo. Dacă cei de la Pandurii nu îmi vor oferi ceea ce am cerut, atunci nu are rost să plec de la Bistrița, unde mă simt foarte bine.

Alexandru Păcurar

wtf cine e Pacuraru...sa ramana la echipa a 2 nu avem nevoie de catei.

*Coco*
6th January 2007, 14:14
Ciprian Vasilache s-a transferat la Pandurii Târgu Jiu


Mijlocașul echipei Rapid, Ciprian Vasilache, a ajuns la un acord de transfer cu gruparea Pandurii Târgu Jiu, cu care urmează să semneze un contract pe trei ani.

Președintele clubului Pandurii, Marin Condescu, a declarat că a ajuns la un acord si cu principalul acționar de la Rapid, George Copos, pentru transferul lui Vasilache. "Ne-am înțeles și cu jucătorul, și cu George Copos. Vasilache este definitiv al nostru. Este un jucător bun, pe care l-am transferat la dorința antrenorului Eugen Neagoe", a spus Condescu.

La începutul acestui sezon, Vasilache a intrat în dizgrația antrenorului rapidist Răzvan Lucescu din cauza atitudinii sale din meciul cu FK Sarajevo, din turul întâi al Cupei UEFA, și a fost trimis la echipa a doua și, ulterior, pus pe lista de transferuri. Președintele Condescu crede că transferul lui Vasilache va fi unul reușit în ciuda imaginii sale de "băiat rău". "Nu s-a înțeles cu Răzvan Lucescu, nu e un băiat rău. Neagoe își asumă responsabilitatea și, cum l-a disciplinat pe Orac, cred că va reuși și cu Vasilache", a apreciat Condescu.

Ciprian Vasilache are 23 de ani și a evoluat în prima divizie pentru Gloria Bistrița și Rapid București.

Cipus
6th January 2007, 21:24
Vasilache e mult peste Orac parerea mea, cu siguranta va face meciuri bune, si cu siguranta are sanse mari sa fie titular la Pandurii. La Rapid nu i-au fost acordate prea multe sanse, si nu cred ca din cauza ce e indisciplinat si umbla prin baruri. La Gloria nu era deloc asa daca stiu eu bine. Dupa meciul bun de la Rotterdam nu prea a mai fost folosit inexplicabil de Lucescu, la fel cum s-a intamplat si cu Negru dupa meciul de la Herta.

Sergio_D
13th January 2007, 19:07
Jucătorii Ciprian Vasilache, Nenad Kutlacici și Igor Radovanovici au semnat, vineri seară, contractele cu clubul Pandurii Târgu Jiu, după o rundă de negocieri începută imediat după încheierea primului antrenament efectuat de formația gorjeană în 2007.

Vasilache, sârbul Kutlacici și bosniacul Radovanovici au semnat contracte pe câte trei sezoane. "Nu au fost probleme cu transferurile celor trei jucători. Cu Vasilache ne-am înțeles de mai mult timp. Cu ceilalți doi am discutat acum și au fost de acord să semneze cu noi pentru trei ani de zile", a declarat președintele clubului Pandurii, Marin Condescu.

Oficialul gorjean a dezvăluit că transferurile perfectate până acum de Pandurii au costat 450.000 de euro, suma totală disponibilă pentru achiziții fiind de 500.000 de euro. Primul transferat, Liviu Mihai, a fost adus pentru 100.000 de dolari, de la Farul, achiziționarea lui Ciprian Vasilache de la Rapid a costat 200.000 de dolari, restul de bani reprezentând suma pentru care au fost transferați Kutlacici și Radovanovici.

E bine ca au intarit punctul slab al echipei, adica atacul. :D

TaciAcolo
14th January 2007, 02:26
Vasilache, Kutlacici și Radovanovici au semnat contractele cu Pandurii

Jucătorii Ciprian Vasilache, Nenad Kutlacici și Igor Radovanovici au semnat, vineri seară, contractele cu clubul Pandurii Târgu Jiu, după o rundă de negocieri începută imediat după încheierea primului antrenament efectuat de formația gorjeană în 2007.

Vasilache, sârbul Kutlacici și bosniacul Radovanovici au semnat contracte pe câte trei sezoane. "Nu au fost probleme cu transferurile celor trei jucători. Cu Vasilache ne-am înțeles de mai mult timp. Cu ceilalți doi am discutat acum și au fost de acord să semneze cu noi pentru trei ani de zile", a declarat președintele clubului Pandurii, Marin Condescu.

Oficialul gorjean a dezvăluit că transferurile perfectate până acum de Pandurii au costat 450.000 de euro, suma totală disponibilă pentru achiziții fiind de 500.000 de euro. Primul transferat, Liviu Mihai, a fost adus pentru 100.000 de dolari, de la Farul, achiziționarea lui Ciprian Vasilache de la Rapid a costat 200.000 de dolari, restul de bani reprezentând suma pentru care au fost transferați Kutlacici și Radovanovici.

Sergio_D
14th January 2007, 13:13
Robyyy, nu vezi ca am postat eu acelasi lucru ceva mai sus ? :ras-plans:

TaciAcolo
14th January 2007, 22:06
la mine din alt ziar :ras-plans:

TaciAcolo
14th January 2007, 22:35
Vasilache nu crede că participarea într-o cupă europeană este o performanță prea mare pentru o echipă ca Pandurii. "De ce să fie prea mult? A eliminat-o pe Dinamo, care era una dintre favoritele la câștigarea cupei! Din moment ce Rapid nu a putut să-i învingă pe Pandurii nici în tur, nici în retur, normal că sunt șanse. Condițiile de pregătire sunt foarte bune, chiar nu mă așteptam. Acum, pentru mine și Pandurii, Cupa României este cea mai bună șansă să ajungem într-o cupă europeană. Mai sunt trei meciuri și putem ajunge în finală", a declarat Vasilache.

Fostul rapidist este mulțumit de ceea ce a găsit la Târgu Jiu și crede că spectatorii îl vor iubi pentru că i-au demonstrat că îl doresc la echipă încă de la partida Pandurii-Rapid (1-1), din prima etapă a Ligii I. De asemenea, Vasilache a negat că ar fi un fotbalist capricios. "Nu cred că sunt așa cum se spune. Capricios m-a făcut presa, dar nu înseamnă că și sunt. Sunt doar vorbe. O să se convingă toată lumea. Publicul de aici m-a impresionat și cred că o să fiu primit bine pentru că ultima dată când am jucat la Târgu Jiu, cu Rapidul, chiar mi s-a strigat din tribună să vin să joc pentru Pandurii".

Antrenorul gorjenilor, Eugen Neagoe, s-a arătat încântat de implicarea la antrenamente a lui Vasilache și de talentul acestuia și crede că va reuși să se integreze rapid în lot: "E un fotbalist foarte, foarte talentat și nu degeaba a ajuns să fie titular la naționala de tineret. El a avut o perioadă mai grea în ultima vreme, dar sunt convins că se va integra perfect la noi. De fapt, s-a văzut deja de la jocul școală, unde s-a implicat mult, că are dorință și sunt convins că e un băiat serios".

Ciprian Vasilache s-a transferat de la Rapid la Pandurii Târgu Jiu în luna decembrie.

Altfel, sârbul adus recent la Pandurii, Nenad Kutlacic, a semnat deja un contract pe trei ani cu gorjenii. Acesta joacă fundaș stânga, acolo unde Neagoe avea până acum un singur jucător, Ionuț Dragomir. Kutlacic spune că i s-a vorbit frumos de Pandurii atât de către impresarul său, Zvocno Milojkovic, același care l-a adus la Târgu Jiu pe Vranjkovic, dar și de către un fost jucător de la Pandurii. "Managerul meu mi-a vorbit foarte bine de Pandurii și am auzit din presa din Serbia că Pandurii sunt un club foarte bine organizat și o echipă bună din campionatul românesc. Am vorbit și cu fostul jucător de la Pandurii, Dragan Perisic, care a lăudat conducerea și organizarea de aici".

După ce a mai jucat la Partizan Belgrad, dar nu a prins niciun minut într-un meci de cupă europeană, Kutlacic și-ar dori să ajungă acolo cu Pandurii: "Cred că este posibil să ajung cu Pandurii și în cupele europene. Nu am avut prea mult timp pentru a cunoaște acest club, dar din câte am văzut până acum este o echipă bună. Am evoluat la Partizan, dar n-am jucat cu ei în Liga Campionilor".

Newsin

Sergio_D
14th January 2007, 23:05
WOW ! Nu m-ar deranja asa ceva, dar mi se pare ca momentan, cupele europene sunt o palarie prea mare pentru Pandurii... E bine ca jucatorii sunt motivati :D . Cu achizitiile facute in aceasta pauza, sunt sigur ca retrogradarea e departe. Ramane de vazut in cupa cu cine picam si poate poate... :evil:

TaciAcolo
14th January 2007, 23:07
in intertoto se poate daca jucam returul mai cine decat in tur ...si achizitile sunt destul de bune:D

rhadoo
14th January 2007, 23:34
Altfel, sârbul adus recent la Pandurii, Nenad Kutlacic, a semnat deja un contract pe trei ani cu gorjenii. Acesta joacă fundaș stânga, acolo unde Neagoe avea până acum un singur jucător, Ionuț Dragomir. Kutlacic spune că i s-a vorbit frumos de Pandurii atât de către impresarul său, Zvocno Milojkovic, același care l-a adus la Târgu Jiu pe Vranjkovic, dar și de către un fost jucător de la Pandurii. "Managerul meu mi-a vorbit foarte bine de Pandurii și am auzit din presa din Serbia că Pandurii sunt un club foarte bine organizat și o echipă bună din campionatul românesc. Am vorbit și cu fostul jucător de la Pandurii, Dragan Perisic, care a lăudat conducerea și organizarea de aici



??????????!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Sergio_D
14th January 2007, 23:35
Mister rhadoo, care e problema ? Ce nu intelegi ? Omul a primit referinte bune despre clubul Pandurii. What seems to be the problem ?

rhadoo
14th January 2007, 23:39
ca in fata e vopsit gardu si in spate.......ai ghicit-leopardu
sunteti tari ce mai si ati intrat si in anale prin prezenta pe prima scena anu asta
da aveti cele mai bune referinte

Sergio_D
15th January 2007, 01:35
ca in fata e vopsit gardu si in spate.......ai ghicit-leopardu
sunteti tari ce mai si ati intrat si in anale prin prezenta pe prima scena anu asta
da aveti cele mai bune referinte

Lasa-neee lasa-neee, ofticatuleee... Ufff... inca de pe vremea cand voi, "fanii" Jiului va bucurati ca Pandurii retrogradasera, va spusesem ca un singur an mai aveti pe prima scena. :ras-plans:

Pandurii au un lot bun si au facut niste achizitii bune, in plus, sunt in sferturile cupei Romaniei. Viitorul suna bine.

TaciAcolo
15th January 2007, 02:02
jiu unde e in b??? lasa-ne lasa-ne ..ce draq au ajuns sarbii sa minta pt Pandurii sau ec ca nu inteleg

*Coco*
15th January 2007, 12:24
Mai jos puteti urmarii un montaj video cu noul atacant al Pandurilor Igor Radovanovici
http://video.google.com/videoplay?docid=-960469139791040896

TaciAcolo
18th January 2007, 01:52
Alexandru Boc, tentat să accepte oferta lui Condescu
„O să accept postul de președinte
la Pandurii”

Alexandru Boc aproape de Pandurii Președintele pandurilor Marin Condescu continuă să țină cont de sfaturile prietenului Sandu Boc. Vicepreședintele Ligii Profesioniste de Fotbal din România a tot fost ofertat de președintele pandurilor Marin Condescu pentru a conduce echipa gorjeană. Și, după îndelungi refuzuri, oficialul LPF pare tentat ca de la începutul sezonului viitor să accepte postul de președinte de la Pandurii, însă deocamdată așteaptă ca echipa lui Neagoe să se salveze de la retrogradare, aceasta fiind prima condiție. În aceste condiții, actualul președinte va rămâne doar șeful Consiliului de Administrație, toate celelalte probleme legate de echipă urmând a fi preluate de Sandu Boc.

Reporter: Domnule Boc, ce spuneți despre campania de transferuri făcută de Pandurii?

Sandu Boc: Toate achizițiile sunt utile și se încadrează în cerințele lui Eugen Neagoe. Au fost aduși jucători valoroși, care nu au confirmat unde au jucat ultima dată pentru că nu au avut oportunitatea să o facă. La Târgu Jiu vor juca, vor avea și o motivație în plus pentru că au de demonstrat că cei de acolo nu s-au pripit în a-i alege. Îi înțeleg pe unii băieți care se antrenau doar formal pentru că știau că nu vor prinde echipa, dar altcumva se vor antrena când vor ști că-s titulari. Acum lotul de care dispune Eugen are dubluri pe toate posturile, iar asta creează concurență și e benefic pentru rezultatele echipei. Lui Eugen o să-i fie greu să facă o echipă.

Rep.: Cum credeți că se vor descurca cei de la Pandurii în retur?

S.B.: În tur au cam fost revelație și au jucat admirabil. Așa că am foarte mare încredere că vor avea un retur bun. Oricum, noi, Liga ne așteptăm la o parte a doua de sezon diabolică. Toate echipele din subsol anunță că s-au întărit, așa că bătaia va fi mare și interesantă pentru iubitorii fotbalului.

Rep.: Ce spuneți despre obiectivul conducerii de la Pandurii de a trage la cupele europene?

S.B.: Nu știam. Este exagerat să spui că tragi la cupele europene. Sunt departe, sunt multe puncte.

Rep.: Nici prin Cupa României nu se poate obține biletul de Europa?

S.B.: Visează frumos. Și în cupă au rămas echipe tari și nu știu ce șanse ar avea. Recunosc că la Târgu-Jiu s-a investit foarte mult, însă nu e suficient. Pandurii dispun de una din bazele superbe ale României. Ce s-a făcut acolo mai rar, iar investițiile am înțeles că vor continua. Asta nu poate fi decât benefic.

Rep.: Care e valoarea echipei Pandurii?

S.B.: Pandurii sunt de mijlocul clasamentului. Nici de subsol, dar nici de frunte.

Rep.: Credeți că v-a ascultat Condescu după ce l-ați sfătuit să scoată 500 de mii de dolari pentru transferuri?

S.B.: Oricine apelează la mine îl sfătuiesc. La fel s-a întâmplat și cu Pandurii, iar Marin a făcut bine că m-a ascultat. A înțeles și el că fără bani nu poți face performanță, iar în această campanie de achiziții s-a dovedit că a știut cum să se miște. A fost doar un sfat.

Rep.: Ce sfat i-ați mai dat lui Marin Condescu și el vi l-a ascultat?

S.B.: Că e mai bine să semneze cu jucători pe perioade mai îndelungate și să renunțe la împrumuturi. Era o tactică falimentară pentru că nu prea puneau osul la bătaie, nu-i mai interesa să tragă pentru echipa la care jucau știind că, după ce echipa lor pica, ei se întorceau la clubul mamă. Așa, dacă jucătorii sunt legați de o echipă pe termen lung, au interesul să dea tot ce au mai bun pentru ca echipa lor să scape de retrogradare.

Rep.: Ați mai fost ofertat să preluați funcția de președinte la Pandurii?

S.B.: Sincer? Da, Marin îmi propune într-una. Spune că a rămas valabilă oferta, dar acum îl las pe el. Pentru acest sezon sunt legat de Ligă, în viitor e posibil. O să ajung președinte și la Târgu Jiu, sunt șanse mari. Nu știu când, dar condiția mea ține de performanță, vreau să fac treabă bună acolo și de aceea voi prelua echipa numai dacă ea se va menține în primul eșalon. Nu vorbesc de cupe europene, ci doar de rezultate care nu s-au mai înregistrat până acum pe acolo.

Cipus
18th January 2007, 03:11
Mai jos puteti urmarii un montaj video cu noul atacant al Pandurilor Igor Radovanovici
http://video.google.com/videoplay?docid=-960469139791040896

Din ce am vazut aici, aduce putin cu stilul lui Zicu, insa nu e la fel de tehnic precum rapidistul. Totusi cel mai bine se aseamana ca stil de joc chiar cu Vasilache noul jucator al pandurilor :) . Cred ca Pandurii a facut 4 achizitii foarte bune, in afara de cei 2, ii adaug pe Liviu Mihai si Pacurar care se pare ca a ajuns in cele din urma la Pandurii. Pe Kutlacic nu-l stiu inca, sa vedem daca ii poate lua locul lui Dragomir. Cu lotul actual cred ca Pandurii poate termina undeva pe unul din locurile 8-10. Despre Cupa Romaniei sigur ca sunt sanse, insa as prefera sa avem in cupele europene echipe tari, iar deocamdata cele 4locuri le merita Dinamo, Steaua, CFR Cluj si Rapid :D Ne trebuie puncte in Europa pentru a avea mai multe echipe la anul si cu siguranta nu le poate aduce Pandurii, cel putin deocamdata :(

TaciAcolo
20th January 2007, 14:02
Ilie Iordache vrea performanță

Ilie Iordache, unul dintre cei mai apreciați mijlocași de la Pandurii, este decis să facă un retur de pomină. Însă, visul jucătorului care și-a prelungit șederea la Târgu Jiu pentru încă două sezoane este de a participa cu Pandurii într-o cupă europeană.

Reporter: Va fi grea lupta pentru un post de titular?

Ilie Iordache: Vă dați seama. Au venit jucători buni de la echipe bune din România, așa că o să fie greu pentru domnul antrenor. După mine normal ar fi ca jucătorii care au venit ar trebui să lupte pentru un post de titular, nu noi cei vechi. În tur am jucat cât de cât bine, am avut și rezultate așa că noi am demonstrat că jucăm bine.

Rep.: Va fi suplinit Vranjkovic de vreun jucător care a venit în această iarnă?

I.I.: Eu cred că da, pentru că nici un jucător de la Pandurii nu este de neînlocuit.

Rep.: Pe ce loc crezi că se va clasa Pandurii la finalul campionatului?

I.I.: Nu știu. Sperăm să ne clasăm de la jumătate spre podium.

Rep.: Nu e prea mult pentru tine încă doi ani la Pandurii?

I.I.: Nu văd de ce ar fi în situația în care se vorbește de cupele europene. Anul acesta e greu de ajuns acolo, dar poate din vară o să avem și alte obiective cum ar fi aceste cupe. Așa că rămânerea mea aici e chiar puțin pentru că, dacă se dorește performanță, mi-aș dori să rămân mai mult la Pandurii. Însă dacă o să avem aceleași obiective, o să fie mult.

Rep.: Regreți că nu ai rămas la Dinamo?

I.I.: Nu regret nimic. Mă simt extraordinar de bine aici și chiar îmi propun să dau cinci goluri.

Cipus
24th January 2007, 10:16
Pana la urma mai vine sau nu Radovanovic la Pandurii? Cat despre cupele europene e un vis cam indraznet insa nu se stie niciodata, deocamdata ar fi bine pentru Pandurii chiar si in Intertoto pentru a se acomoda cu atmosfera internationala

*Coco*
24th January 2007, 10:28
Ala a semnat din prima zi de cand a venit;)
A avut probleme cu viza dar le`a rezolvat ...
A venit la Tg-Jiu

Cipus
24th January 2007, 10:59
E bine, pare un jucator bun din imaginile pe care le-am vazut si are sansa sa il depaseasca in po****ritate pe Vranjkovic, depinde numai de el

*Coco*
29th January 2007, 10:51
Vasilache s-a scumpit


„Vreau sa stau sase luni la Târgu Jiu, sa joc bine si sa fac pasul spre o echipa din strainatate, sa fim multumiti si eu, si clubul“, a spus Ciprian Vasilache in momentul in care a semnat cu Pandurii Târgu Jiu. Deja, dupa nici o luna si doar trei jocuri amicale, cota de piata a lui Vasilache s-a dublat. Mai intâi, i-a cucerit pe suporterii gorjeni in amicalul cu Minerul Motru, iar in Antalya reprezentantii echipelor prezente la pregatire au pus ochii pe ex-rapidist. Dupa amicalul cu Borussia Mönchengladbach II, antrenorul echipei OFI Creta a purtat o discutie cu antrenorul Eugen Neagoe, remarcându-l pe Vasilache. Decarul „pandurilor“ a impresionat si in amicalul cu Rijeka, rivalii de la NK Zagreb declarându-se dispusi sa ofere 500.000 de euro pentru a-si asigura serviciile românului.

„Antrenorul secund de la NK Zagreb l-a intrebat pe Vali David cât am platit pentru Vasilache si când a auzit a oferit 500.000 de euro. Nu pleaca nici daca dau un milion de euro“, a sustinut Neagoe. Pandurii Târgu Jiu a achitat 200.000 de dolari echipei Rapid pentru achizitionarea lui Vasilache, fiind cel mai scump transfer din istoria gruparii gorjene.

TaciAcolo
29th January 2007, 10:53
au renuntat usor rapidisti la el :D:D sa vedeti returu ;) rupe tot

Cipus
30th January 2007, 10:17
Si mie mi s-a parut ca Rapidul a renuntat prea usor la el, si asta datorita lui Lucescu. Pentru al ar fi bine sa stea mai mult de 6 luni daca vrea sa ajunga la o echipa buna. Decat sa ajunga pe la o formatie de rutina de prin Cipru si sa se plafoneze, mai bine mai asteapta inca 1 an si poate ajunge departe. In schimb Radovanovic nu prea a impresionat deocamdata, mai are timp

Sergio_D
30th January 2007, 23:29
Vasilache e un jucator promitator. Pacat ca vrea sa stea doar 6 luni pe aici. Oricum, poate cu aportul lui, ajungem sus in Cupa si prindem un loc de cupa europeana. :D Ar fi o performanta nemaipomenita pentru echipa.

TaciAcolo
31st January 2007, 11:59
Continuă cantonamentul din Antalya

Alergările, specialitatea casei la PanduriiPandurii vor disputa în această după-amiază al treilea meci amical din turneul de pregătire. Adversari vor fi austriecii de la Sturm Graz, echipă elogiată și de Eugen Neagoe. „Este un meci important pentru că întâlnim o echipă care până în urmă cu doi ani avea prezențe constante în Liga Campionilor”, spune Eugen Neagoe, referindu-se la meciul amical din această după-amiază cu Sturm Graz. Partida va începe la ora locală 15.00, aceeași și în România și se va disputa pe terenul principal din Complexul Arcadya din Belek. În această partidă, antrenorul pandurilor Eugen Neagoe are de gând să folosească doar acei jucători care sunt favoriți pentru postul de titulari în cea de-a doua parte a campionatului. „Nu știu pe cine va miza Eugen, dar e un joc în care vom putea evalua valoarea echipei”, a declarat vicepreședintele pandurilor Viorel Temelescu.

A revenit căpitanul

După trei luni de absență din lotul pandurilor din pricina unei accidentări, căpitanul Florin Stângă a reintrat în programul normal al echipei. Mijlocașul gorjenilor s-a accidentat în minutul 80 al meciului cu Steaua, fiind diagnosticat cu fractură de metatarsiene, așa că pentru o lună fotbalistul a avut piciorul drept în ghips. Imediat după sărbători, căpitanul pandurilor a început cu exercițiile de recuperare, la Spitalul Județean Brașov, ședințele de recuperare fiind făcute într-un ritm alert, chiar și de două ori pe zi. „Vreau să revin cât mai repede”, a fost mesajul lui Stângă, receptat și de către Neagoe. „E conștiincios și nu mă îndoiesc că va reveni în echipă”, a răspuns Geană.
De două săptămâni, Stângă s-a antrenat numai la sala de forță, acolo unde chiar el a spus că a tras din greu. „Din pricina gipsului, musculatura a fost afectată și a trebuit să recuperez”, a afirmat Stângă. Deși mai acuza unele probleme medicale, Stângă a fost luat în cantonamentul din Antalya, acolo unde ieri s-a antrenat alături de întreg lotul de jucători. „Nu m-am ferit să lovesc mingea și nu am resimțit dureri. Sunt fericit că am putut să joc din nou fotbal”, a spus Stângă la finalul primului antrenament.

Iordache, amenințat

Accidentat la Târgu Jiu pe terenul sintetic și diagnosticat cu endonevrită, Ilie Iordache întârzie să reintre la antrenamente intense alături de întreg lotul. Acesta efectuează un program de pregătire separat ce cuprinde doar alergări ușoare, însă Neagoe nu e mulțumit de acest lucru. Mai mult, tehnicianul i-a dat la dispoziție jucătorului trei zile să-și revină și să reintre la antrenamentele cu echipa. „După meciul cu Metalurg Donețk intri în programul normal al echipei. Când vrei să joci, în luna mai? Te antrenezi așa cu dureri, nu mă interesează”, a fost mesajul antrenorului către mijlocașul gorjenilor.
Zgârciți la shopping

Luni după-amiaza, jucătorii de la Pandurii au primit liber din partea antrenorului Eugen Neagoe, astfel că fotbaliștii pandurilor au avut prilejul de a ieși alături de consoarte la cumpărături. Destinația aleasă a fost Antalya, localitate aflată la 40 de kilometri de Belek, acolo unde gorjenii au luat la pas mai toate magazinele din apropierea stadionului Ataturk, locul unde echipa Antalyaspor își dispută meciurile de pe teren propriu. Pentru cinci ore, jucătorii gorjeni au avut ocazia să se destindă alături de soții sau prietene, singurii panduri care au refuzat „evadarea” din cantonament fiind Radovanovic și Vătavu.
Consoartele jucătorilor au avut prilejul de a-și achiziționa câteva haine din Antalya, însă au dat dovadă că țin la bugetul familiilor, așa că nu s-au prea grăbit să facă prea multe cheltuieli. „Sunt prețuri mari, ne gândeam să luăm și niște aur, dar mai ieftin ieșim dacă luăm din țară”, a fost concluzia unui jucător.
Dacă soțiile jucătorilor au ales să viziteze magazinele cu haine, fotbaliștii au dat năvală în magazinele cu produse sportive, acolo unde s-au întâlnit și cu jucătorii de la FC Argeș și Oțelul Galați. După excursia în Antalya, Eugen Neagoe și-a răsfățat elevii invitându-i la un restaurant cu specific italian, acolo unde li s-a permis și consumarea unui pahar de vin.

Cipus
31st January 2007, 17:44
Vasilache e un jucator promitator. Pacat ca vrea sa stea doar 6 luni pe aici. Oricum, poate cu aportul lui, ajungem sus in Cupa si prindem un loc de cupa europeana. :D Ar fi o performanta nemaipomenita pentru echipa.

Campionatul e singura speranta pentru UEFA a Pandurilor. Ii trebuie noroc sa ajunga macar in finala, iar castigatoarea sa castige si campionatul astfel Pandurii ar juca in UEFA din postura de finalista a cupei Romaniei. Dar cum Dinamo are un avans destul de mare, mi-e greu sa cred ca se poate intampla asta. N-am uitat ca Pandurii i-au eliminat pe dinamovisti, insa nu cred ca mai au forta necesara sa mai produca si alte surprize pentru ca viitorii adversari isi vor lua masuri de siguranta suplimentare. Asa a patit si Petrolul sezonul trecut.

Sergio_D
31st January 2007, 17:47
In actualul sezon, un loc de cupa europeana este imposibil de atins, prin intermediul campionatului. :rolleyes:
Scenarii favorabile exista pentru Cupa Romaniei.
Ipotetic vorbind, Pandurii se califica in semifinale, unde intalnesc pe... Poli TM, pe care o elimina. :D (In cele 3 confruntari de pana acum, Pandurii au 2 victorii si o infrangere).

Joaca finala cu... Steaua, pe care o pierde. Dar Steaua termina pe locul 2 campionatul si voila... Pandurii in UEFA.

Desigur, acesta este doar un scenariu cu sanse mici de realizare. Ideea este ca... exista si aceasta posibilitate. :ok:

Cipus
31st January 2007, 18:15
Nu stiu cum e regulamentul daca castigatoarea cupei este calificata in CL, atunci finalista din cupa joaca in UEFA? Pana acum era mai simplu ca aveam doar o echipa in CL, si pentru ca finalista din cupa sa joace in UEFA, castigatoarea cupei trebuia sa realizeze eventul

*Coco*
31st January 2007, 18:26
Nu stiu cum e regulamentul daca castigatoarea cupei este calificata in CL, atunci finalista din cupa joaca in UEFA?
Da asa e
Poate sa joace si Finala cu o echipa de termina pe locul 4 campionatul dar joaca in Cupa UEFA ca ei tot joaca in UEFA ca finalista a cupei

*Coco*
31st January 2007, 21:40
Pandurii-Sturm Graz 2-1
Au marcat: Păcurar (52, 75) / Kienzl (59)



Pandurii: Guso (66, Bălăeț) – Popete (66, Mândrean), Rus, Chibulcutean (46, Bogoi), Dragomir (77, Kutlacic) – Ad. Popescu (46, Orac), Vancea (46, Dedu), Păcurar, Vasilache (77, Enescu) – L. Mihai (80, Jovanovic), Vintilescu (66, Radovanovic).
Sturm : Kampa – Friess, Roberto, Morec, Prettenthaler – Rauter, Kienzl, Saumel, Kreimer – Nzuzi, Filipovic.

Sergio_D
31st January 2007, 21:49
Ooooo... super tare !!! :D :D :D

Bravo baieti !!! Iote pe Pacurar ce i-o pleznit !!! :happy

TaciAcolo
1st February 2007, 02:18
atacantii au somat:|..bine cu avem ceva mijlocasi buni vasilache,pacurara:D

Cipus
1st February 2007, 09:40
Da asa e
Poate sa joace si Finala cu o echipa de termina pe locul 4 campionatul dar joaca in Cupa UEFA ca ei tot joaca in UEFA ca finalista a cupei

In UEFA joaca numai echipa de pe locul 3 si castigatoarea cupei. In cazul in care castigatoarea cupei se claseaza intre primele 3 echipe (nu 4), atunci finalista cupei prinde UEFA. Avem 2 locuri in CL si 2 in UEFA

E bun Pacurar, nu m-am indoit de calitatile lui. A facut meciuri bune la Gloria, o sa faca treaba si la Pandurii. Spuneam la inceputul acestui thread ca Pacurar e mai bun ca Vranjkovic.

*Coco*
1st February 2007, 21:36
Pandurii continuă seria rezultatelor pozitive în Antalya

Vasilache – Metalurg Donetsk 2-2


Pandurii Pandurii Târgu Jiu – Metalurg Donetsk 2-2 (0-1)

Au marcat: Vasilache (55 și 85 – din penalti) / Checher (2 și 64)
Pandurii I: Dossey – Mândrean, Bogoi, Chibulcutean , Kutlacic – Ad. Popescu, Vancea, Dedu, Orac – Jovanovic, Radovanovic.
Pandurii II: Bălăeț – Popete, Rus, Chibulcutean, Dragomir – Orac, Vancea, Dedu, Vasilache – Jovanovic (min. 74 Enescu), Vidakovic
Antrenor: Eugen Neagoe.

Antrenorul Pandurilor, Eugen Neagoe, a ales ca în meciul cu ucrainienii de la Metalurg Donetsk să folosească mai mult jucătorii care au evoluat mai puțin în meciurile disputate până acum. În acest fel, în prima repriză Pandurii au acceptat dominarea adversarului și au încercat să muște pe contraatac. Nici nu a început bine jocul și echipa lui Co Adriaanse, la care evoluează și românul Dumitru Mitu și Jordi Cruyff, a deschis scorul prin Checher, acesta reluând cu capul din 6 metri o centrare venită de pe partea stângă a apărării Pandurilor, acolo unde Neagoe l-a titularizat pe Kutlacic. Pandurii au revenit repede în joc și în minutul 6 Jovanovic a ratat de puțin ținta după un corner executat de Orac. Cei de la Metalurg au dominat prima repriză, dar fără a se apropia periculos de poarta lui Dossey, Pandurii replicând tăios, pe contraatac, dar fără a reuși să marcheze. Jovanovic a mai ratat o ocazie imensă în minutul 8. Acesta a scăpat de la 40 de metri singur cu portarul advers, dar acesta a respins cu piciorul. Altă ocazie imensă a avut Adi Popescu în minutul 14. Kutlacic a centrat de pe stânga, mingea a fost întoarsă pentru Adi Popescu, dar reluarea acestuia a fost respinsă cu capul de pe linia porții de un fundaș advers. Nici Orac nu a fost mai inspirat în minutul 22, acesta, bine găsit de Vancea în careul advers a încercat un lob din colțul careului de 6 metri, dar a nimerit portarul. Ultima ocazie a venit de la acțiunea lui Jovanovic în minutul 44, dar Radovanovic nu a fost în stare să devieze centrarea acestuia în poartă.

Navarro
1st February 2007, 21:37
Tare-s curios unde jucati ma Durilor...ca la Craiova nu prea-steti bineveniti...

TaciAcolo
1st February 2007, 22:20
daca e un craiovean prost nu inseamna ca asa e toata craiova

foarte bune achizitile acum Vasilache 2 goluri:D se continue si in campionat

Sergio_D
1st February 2007, 22:22
Nu mai generalizati. Daca tu, Navarro, nu simpatizezi Pandurii, nu inseamna ca intreaga Craiova gandeste ca tine...

*Coco*
1st February 2007, 22:27
Pai nu numai el cam toti din Craiova si asta datoriva lui Condescu care a zis atunci cand, Craiova era in B si Pandurii in A ca Pandurii este echipa fanion a Olteniei si multi stiu ce au facut DURII la meciul de la Caracal si de aia:)
Nu suporta;)

TaciAcolo
4th February 2007, 11:44
“Vom fi puternici!”

Realist Eugen Neagoe e convins ca are înca mult de lucru la echipa sa


EUGEN NEAGOE Tehnicianul vede cu ochi buni viitorul Pandurilor în Liga I, mai ales dupa achizitiile facute în aceasta iarna. El înca asteapta mai mult de la jucatorii straini pe care i-a adus cu mari eforturi la Tg. Jiu

Tehnicianul gorjenilor este multumit de modul în care decurg pregatirile si e convins ca formatia pe care o antreneaza poate produce destul surprize în aceasta primavara.

Ce parere v-ati facut dupa patru meciuri disputate în Antalya?
Jocul echipei este destul de bun, ne cream multe ocazii, din pacate mai si ratam. Ma intereseaza în special jocul echipei, nu neaparat rezultatul. Am reusit sa marcam doua goluri cu Metalurg Donetk, doua goluri cu Sturm Graz, am avut si câte o bara în aceste meciuri, sunt lucruri foarte bune. Se mai întâmpla si greseli, dar le corectam.

Pandurii nu a pierdut niciun meci în acest an. Poate merge echipa pe aceeasi linie?
Nu vreau ca elevii mei sa se obisnuiasca cu înfrângerile, nu-mi place sa pierd. Suntem, totusi, într-o perioada de pregatire si trebuie sa le dam tuturor sansa sa joace. Nu am fortat unii fotbalisti care au ceva probleme. Este foarte bine ca toti jucatorii care intra pe teren încearca sa faca tot ce este posibil sa nu piarda. Cred ca în retur vom fi o echipa de luat în seama în Liga I.

Sunteti multumit de noile achizitii?
Românii, Alexandru Pacurar, Liviu Mihai si Ciprian Vasilache, si-au demonstrat valoarea, îi cunosteam foarte bine. De asta i-am adus la Târgu Jiu, pentru ca sunt valorosi. Ei trebuie sa se integreze, sa-si cunoasca noii colegi, dar unui jucator de valoare nu-i ia foarte mult timp sa se integreze într-un colectiv.

Strainii?
Kutlacic si Radovanovic au referinte foarte bune, din pacate ei nu s-au acomodat, este mai greu ca un jucator strain sa intre imediat în angrenajul unei echipe pentru ca nu cunoaste limba. Daca nu vor demonstra ca merita sa intre în echipa, nu vor intra.

Este posibil sa renuntati la ei?
Nu ne despartim de nimeni. Abia au venit. Am avut mai multe discutii cu ei, au calitati, dar sunt mai fricosi acum, la început. Sunt jucatori straini si trebuie sa demonstreze ca au valoare sa prinda un post de titular.

Cipus
4th February 2007, 13:14
De la Radovanovic se asteapta multe, sa speram ca nu va dezamagi

TaciAcolo
5th February 2007, 07:16
Fostul internațional român Adrian Ilie s-a antrenat sub comanda lui „Geană”

Adi Ilie vrea un meci de retragere în România

De astăzi Pandurii vor participa la un turneu ce va fi dotat cu Cupa Arcadia, turneu la care au fost invitate să participe opt formații care sunt cantonate în această perioadă la Hotelul Arcadia din Belek sau în apropierea acestei stațiuni din Antalya. Pentru a urmări aceste jocuri s-au deplasat în Antalya atât președintele Pandurilor, Marin Condescu, cât și Adrian Ilie, impresarul care a adus la Târgu Jiu trei jucători în ultimele 6 luni, Ciprian Vasilache, Liviu Mihai și Florin Stângă fiind impresariați de fostul internațional român.

Cum Adrian Ilie s-a retras, din cauza unor probleme medicale, la o vârstă la care alți jucători de fotbal încă mai joacă cu succes în prima ligă, pe acesta îl mai atrage gazonul și nu poate sta prea mult departe de el. Adrian Ilie a cerut și a primit un set de echipament de la Pandurii și sub comanda lui Eugen Neagoe a efectuat întregul program de antrenament la care au fost supuși jucătorii gorjeni. Cu toate că a recunoscut că nu s-a mai antrenat de foarte mult timp, „Cobra” a făcut față antrenamentului. Prima parte a antrenamentului a fost efectuat pe plajă, la încălzire Adi Ilie fiind înconjurat de jucătorii pe care-i are sub contract. După încălzirea efectuată sub comanda antrenorilor secunzi, Adi Ilie a participat și la joc demonstrând că încă este într-o formă de invidiat, de altfel „Cobra” înscriind și câteva goluri în meciul școală programat de Neagoe. Acest fapt l-a făcut pe Marin Condescu, prezent și el la antrenamentul respectiv, să propună încă doi jucători antrenorului Pandurilor: „Ar trebui să îi legitimăm pe Adi Ilie și pe Sebastian Moga pentru că au jucat destul de bine azi și ar mai avea ceva de spus în fotbal”. În ciuda faptului că a avut în teren un internațional de asemenea calibru, formația lui Adi Ilie a pierdut meciul școală, învinșii, inclusiv Adi Ilie, fiind pedepsiți de Neagoe să mai efectueze câteva ture de alergare pe plajă, pedeapsă ce a fost executată de toți, fără excepție. Așa cum au mai existat unele zvonuri și în această vară, când Adrian Ilie era curtat de UTA, fostul internațional nu exclude posibilitatea unei reveniri în campionatul românesc și eventual de a-și face un meci de retragere. Cum relațiile dintre Adi Ilie și Marin Condescu sunt destul de strâns în ultima vreme, iar Târgu Jiul este destul de aproape de Craiova, locul de baștină al primului, de ce nu ar putea fi Pandurii acea echipă care să-i ofere acest meci de retragere Cobrei?

Cipus
5th February 2007, 15:38
Asa cum si Ganea sau Moldovan inca joaca excelent, ar putea si Adrian Ilie sa mai joace cativa ani buni la noi. Nu cred insa ca va lasa afacerile in mainile altora pentru fotbal. Joaca doar din placere

TaciAcolo
5th February 2007, 17:52
depinde cum decurge returu de campionat pt Pandurii daca nu o sa avem emotii in ultimele etape poate o sa fie legitimat sa ii se ofere un meci de retragere:)

*Coco*
6th February 2007, 10:09
Guso a marcat din poarta în poarta

PANDURII Portarul gorjenilor, Adnan Guso, a fost autorul unei faze senzationale în amicalul de ieri cu Fehervar (2-0). El a reusit sa marcheze cu un sut din propria suprafata de pedeapsa. Guso a prins mingea la marginea careului de 16 m, a degajat puternic, balonul a prins gazonul ud din cauza ploii în cealalta suprafata de pedeapsa si a sarit peste portarul maghiarilor. “E primul meu gol de acest gen. Mi-ar placea sa înscriu si în campionat, dar e greu”, ne-a spus portarul bosniac.

TaciAcolo
6th February 2007, 15:25
Marin Condescu duce muncă de lămurire cu Adi Ilie în timpul partidelor de table

Adi Ilie ar putea juca pentru Pandurii în finala „Arcadia Cup”

Prezența lui Adrian Ilie în Antalya alături de Pandurii este deja cunoscută opiniei publice, fostul internațional român fiind invitat de președintele clubului gorjean pentru a-și putea urmări la lucru cei trei jucători aduși la Pandurii. Marin Condescu a insistat pe lângă Adrian Ilie și l-a convins pe acesta să nu plece din cantonamentul echipei până la finala competiției ce a debutat ieri, mai mult decât atât, fostul mijlocaș ofensiv al naționalei a acceptat ca în cazul în care Pandurii se va califica în finala respectivului turneu, să joace în tricoul Pandurilor acel meci. Această promisiune este una care va face ca Pandurii să « încaseze » un serios capital de imagine, știut fiind faptul că cel poreclit « Cobra » de presa iberică nu a mai jucat pentru o echipă românească din 1997, anul plecării sale de la Steaua la Galata.

Adrian Ilie și Marin Condescu au pus bazele unei colaborări frumoase în fotbal, implanturile propuse de fostul fotbalist Pandurilor dovedindu-se a fi până acum foarte inspirate, dar cei doi mai au o pasiune comună, jocul de table. Atunci când restul lotului este preocupat de antrenamente sau recuperări, cei doi se așează în fața tablelor și încing câte un joc, fie în camere, fie în holul hotelului. Atunci când Adrian Ilie cedează, președintele Pandurilor caută un alt adversar și acesta este de cele mai multe ori antrenorul Eugen Neagoe, partidele de table împotriva antrenorilor fiind deja tradiționale. Dacă nici Ilie și nici Neagoe nu sunt în preajma sa, Condescu apelează la jucători, iar cel mai în măsură de a da o replică bună președintelui este Sergiu Mândrean, declarat cel mai bun jucător de table dintre fotbaliști.

Condescu a lăsat în magazinele turcești aproape 500 de euro pentru table și rummy

Marin Condescu a profitat de o vizită în orașul Antalya pentru a face o serie de cumpărături, iar atenția sa s-a îndreptat, firesc și spre cutiile de table, care mai de care mai împodobite și mai colorate. Prima dată, președintele Pandurilor a fost atras de o cutie de table îmbrăcată în piele, ale cărei puluri erau din metal. Negocierea pentru un preț acceptabil a fost dură, prețul cerut de vânzătorii turci fiind la început de 450 de euro. Pe parcurs lui Condescu i-a venit fericita ideea de a le spune acestora că, de fapt, acela ar fi un cadou pentru Adrian Ilie, la auzul acestui nume, turcii reacționând pozitiv, prețul final fiind undeva aproape de jumătate. După ce a cheltuit 250 de euro pentru cutia de table, alți 200 de euro au fost investiți de Condescu în șase cutii de rummy, jocul favorit al tuturor fotbaliștilor în zilele lungi de cantonament.

Cipus
6th February 2007, 15:35
Guso a marcat din poarta în poarta

Ultimul gol inscris de un portar (din actiune, nu din penalty) pe care mi-l aduc aminte la noi in tara, dateaza de vreo 10 ani, nu mai stiu ce portar era dar juca la ICIM Brasov, in divizia B. Mai rar asa ceva

Sergio_D
6th February 2007, 23:17
WOW ! :happy
Cum sa dea ma gol Guso ? :happy
Vreo inregistrare, ceva ? :D

N-am ce zice, jos palaria. Echipa merge brici :D, n-au pierdut niciun meci pana acum. Sa joace asa si in campionat si vom auzi numai de-ale bune. :D

cocosila69
6th February 2007, 23:32
Sunt prima oara pe-aici asa ca daca gresesc ceva sa nu ma injurati! In comparatie cu ce era acum opt luni,acum parca putem si noi sa scoatem capul si sa vorbim cu ceva mandrie.Faza ca nu avem atacanti e spusa prea des si,cred eu,inutil,pentru ca acum echipa este in cautarea unor relatii de joc din cauza venirilor de la mijloc si nu numai.cred ca cel mai tare meci va fi cel cu kosice si asta ne va arata pe unde suntem in momentul actual.

Sergio_D
6th February 2007, 23:48
Stai calm ca nu te injura nimeni :P. Esti binevenit ! :D
Lasa ca ne-au venit si atacantii (Liviu Mihai, Radovanovic) dar si mijlocasi cu profil ofensiv (Vasilache si Pacurar), asa ca treaba merge ca pe roate. Hai Pandurii ! :D

TaciAcolo
6th February 2007, 23:52
sa confirme ..nu sunt decat amicale sa-si pastreze golurile pt campionat:)

Cipus
7th February 2007, 10:51
Pandurii a facut o campanie de transferuri bine gandita. A adus jucatori acolo unde trebuie, in ofensiva. Apararea a functionat bine si va ramane zic eu cam in aceeasi formula: Guso in poarta, Dragomir, Rus, Chibulcutean si Mandrean fundasi (nu cred ca Popete va mai prinde primul 11). Aducerea unor jucatori cu profil ofensiv, chiar daca nu sunt atacanti toti ar trebui sa mai aduca Pandurilor cateva locuri mai sus in clasament la finalul campionatului. Vasilache, Radovanovic si Iordache pot juca atacanti fara probleme. Legat de meciul de cupa, sansele de a prinde semifinala au crescut considerabil, iar de acolo se poate intampla orice

cocosila69
7th February 2007, 23:02
la ora asta n-aveti de unde lua de pe tot netul informatia asta.
pandurii au jucat aprox. 30 min in 10 oameni.eliminat vasilache.
joc foarte dur al slovacilor care i-au cam timorat pe panduri ca nici nu mai aveau curaj sa intre la minge.

TaciAcolo
7th February 2007, 23:03
prima infrangere :(

*Coco*
7th February 2007, 23:27
Uite vezi ca tot gasii pe net:P

Pandurii - FC Kosice 0-1

Pandurii au înregistrat prima înfrângere în 2007 în urma unui meci dominat de nervozitate. Vasilache a parasit terenul de joc chiar înainte de pauza fiind eliminat în minutul 43, un jucator de la Kosice imitându-l în minutul 52. Slovacii au înscris golul victoriei în minutu 78 prin Krakovsky. În celalalt meci al grupei FC Seoul a învins cu 1-0 pe Fehervar, iar Pandurii, pentru a se califica în finala, au nevoie de o victorie în fata sud-coreenilor în ultimul meci din grupa.

Cipus
8th February 2007, 09:28
daca se joaca dur, mai bine sa renunte de pe acum a mai juca cu astfel de echipe. Totusi Pandurii au un lot subtire, ma uitam ieri peste informatiile stranse in aceasta iarna si constat ca in aparare nu mai e cam nimeni pe banca, Kutlacici am inteles ca nu prea face fata, raman astfel Rus, Chibulcutean si Dragomir titulari siguri, iar postul de fundas nu e prea bine acoperit (Mandrean/Popete). Nici de la mijloc in sus pe banca nu sunt multe solutii care sa acopere eventualele indisponibilitati.

cocosila69
10th February 2007, 00:04
1-2 cu seul

Cipus
10th February 2007, 13:21
Se apropie finalul cantonamentului si orice echipa cedeaza pe final, atat fizic cat si nervos