PDA

View Full Version : Area 51



Pages : [1] 2

Paul Atreides
24th July 2017, 10:19
Ani de zile, Pentagonul i-a negat existenta, chiar si-atunci cand devenise de domeniul public ca acea infama bucata de desert aflata la 120 kilometri de Las Vegas, denumita Area 51, era o baza a fortelor armate SUA, destinata unor experimente super-secrete. Potrivit legendelor, in acea bucata de desert extrem de bine pazita de militari aveau loc experimente UFO: se sectionau extraterestri, pentru a fi studiati, intr-o atmosfera de X-Files. In realitate, ceea ce se stie cu certitudine este ca acolo au fost experimentate arme SF, produse insa cu tehnologii terestre, de la avionul-spion U2, la Stealth F-117A si pana la bombardierul invizibil B2.

Legenda dateaza din anii '40, cand la Roswell a fost reperat ceva ce semana izbitor cu o "farfurie" zburatoare. Potrivit documentelor, niciodata confirmate de guvernul american, in carcasa aparatului de zbor ar fi fost gasite corpurile a doi extraterestri, care ar fi fost transferate si conservate in laboratoarele secrete aflate in incinta bazei militare secrete. In 2001, in Statele Unite aparea cartea intitulata Dreamland. Autorul, jurnalistul Phil Patton, promitea sa le furnizeze cititorilor un reportaj detaliat pe tema unui mister american ce parea destinat a nu-si gasi o explicatie rationala. Titlul cartii se servea de unul dintre numeroasele nume utilizate de guvernul american pentru a defini acea zona situata in vestul Statelor Unite, in desertul Nevada, acoperita de un mister absolut: Dreamland, Area 51, Groom Lake, sau mai inocent, "parcul de joaca privat al militarilor", locul unde s-ar afla una dintre bazele militare cele mai sofisticate din lume, si unde ar avea loc cele mai inovatoare experimente tehnologice, necesare Statelor Unite pentru a-si mentine suprematia militara asupra restului planetei.

Paul Atreides
24th July 2017, 10:23
Autostrada 375 traverseaza statul Nevada, mergand de-a lungul unui orasel numit Rachel. Nu este vorba nici pe departe de vreun loc cu relevanta turistica: domina tacerea tipica desertului, intrerupta la rastimpuri doar de zgomotul provocat de motorul unui avion sau de prezenta oarecum sinistra a unui vultur. Si totusi, in fiecare zi, aici vin sute de turisti pentru a vedea cu ochii lor celebra casuta postala amplasata pe o margine de autostrada si pentru a bea ceva la "Little A'Le' Inn": barul extraterestrilor. Guvernatorul statului Nevada a botezat chiar bucata de drum de langa Rachel "Extraterrestrial Highway" (autostrada extraterestrilor), in urma numeroaselor "aparitii" ale unor presupuse "navete spatiale", survenite in anii '90 langa casuta postala utilizata de trupa de la Klass-tv drept "nada" pentru UFO.

Paul Atreides
24th July 2017, 10:23
Ani de zile, Pentagonul i-a negat existenta, chiar si-atunci cand devenise de domeniul public ca acea infama bucata de desert aflata la 120 kilometri de Las Vegas, denumita Area 51, era o baza a fortelor armate SUA, destinata unor experimente super-secrete. Potrivit legendelor, in acea bucata de desert extrem de bine pazita de militari aveau loc experimente UFO: se sectionau extraterestri, pentru a fi studiati, intr-o atmosfera de X-Files. In realitate, ceea ce se stie cu certitudine este ca acolo au fost experimentate arme SF, produse insa cu tehnologii terestre, de la avionul-spion U2, la Stealth F-117A si pana la bombardierul invizibil B2.

Legenda dateaza din anii '40, cand la Roswell a fost reperat ceva ce semana izbitor cu o "farfurie" zburatoare. Potrivit documentelor, niciodata confirmate de guvernul american, in carcasa aparatului de zbor ar fi fost gasite corpurile a doi extraterestri, care ar fi fost transferate si conservate in laboratoarele secrete aflate in incinta bazei militare secrete. In 2001, in Statele Unite aparea cartea intitulata Dreamland. Autorul, jurnalistul Phil Patton, promitea sa le furnizeze cititorilor un reportaj detaliat pe tema unui mister american ce parea destinat a nu-si gasi o explicatie rationala. Titlul cartii se servea de unul dintre numeroasele nume utilizate de guvernul american pentru a defini acea zona situata in vestul Statelor Unite, in desertul Nevada, acoperita de un mister absolut: Dreamland, Area 51, Groom Lake, sau mai inocent, "parcul de joaca privat al militarilor", locul unde s-ar afla una dintre bazele militare cele mai sofisticate din lume, si unde ar avea loc cele mai inovatoare experimente tehnologice, necesare Statelor Unite pentru a-si mentine suprematia militara asupra restului planetei.



Autostrada 375 traverseaza statul Nevada, mergand de-a lungul unui orasel numit Rachel. Nu este vorba nici pe departe de vreun loc cu relevanta turistica: domina tacerea tipica desertului, intrerupta la rastimpuri doar de zgomotul provocat de motorul unui avion sau de prezenta oarecum sinistra a unui vultur. Si totusi, in fiecare zi, aici vin sute de turisti pentru a vedea cu ochii lor celebra casuta postala amplasata pe o margine de autostrada si pentru a bea ceva la "Little A'Le' Inn": barul extraterestrilor. Guvernatorul statului Nevada a botezat chiar bucata de drum de langa Rachel "Extraterrestrial Highway" (autostrada extraterestrilor), in urma numeroaselor "aparitii" ale unor presupuse "navete spatiale", survenite in anii '90 langa casuta postala utilizata de trupa de la Klass-tv drept "nada" pentru UFO.



Inaccesibila multa vreme, in 2009, zona de 20.000 km patrati unde, potrivit mitologiei ufologice, ar fi ascunse probele existentei extraterestrilor, a fost fotografiata de un satelit rusesc, iar imaginile au fost scoase la vanzare pe internet (www.terraserver.com), pe un site creat de Aerial Images, o societate din care fac parte Microsoft, Kodak, Digital si o agentie rusa. In fotografii nu se vad nici martieni, nici discuri zburatoare, dar pentru pasionatii de mistere exista multe lucruri de vazut: se vad sute de edificii, zone rezidentiale, terenuri de tenis si unul de baseball, o pista de atletism si o piscina, dar si niste cratere stranii, provocate de nu se stie ce. De fapt, mai mult decat ceea ce se vede, cred unii, este interesant ceea ce nu se vede: in toata zona, nu se vede nicio masina, nicio strada asfaltata si nicio parcare; doar cate un autobuz, catarandu-se pe cararile nepavate care dispar printre stanci, totul ducand cu gandul la existenta unei retele subterane de transport. "In zona respectiva se dezvolta proiecte secrete, importante pentru siguranta nationala", a fost singura informatie "smulsa" unei purtatoare de cuvant a Air Force, Goria Cales. Atat si nimic mai mult.

Paul Atreides
24th July 2017, 10:24
Area 51 a fost fondata la inceputul anilor '50 (asadar la inceputul Raboiului Rece), cu aprobarea presedintelui Eisenhower. Armata SUA trebuia sa puna la punct un avion in masura sa treaca nedetectat de controalele radar si sa mearga in recunoastere pe teritoriul sovietic in vederea obtinerii de informatii pretioase cu privire la armamente si arsenaluri nucleare. Aeronautica militara a beneficiat in cadrul acestui proiect de colaborarea inginerului Clarence "Kelly" Johnson, unul din pionierii aviatiei americane. Johnson si-a pus intreaga maiestrie la dispozitia guvernului si toate resursele companiei lui aeriene: Lockheed, cu sediul in California. Johnson si personalul Area 51 au elaborat, in 1954, prototipul avionului-spion botezat . U2. Intre timp, pentru a mentine secretul asupra activitatilor desfasurate in incinta bazei, presedintele Eisenhower a semnat un decret-lege care, in fapt, facea inexistenta zona de 100 km patrati din desert din jurul Groom Lake. De asemenea, Eisenhower autoriza mass-media, tot mai curioasa in legatura cu operatiunile conduse in baza din desert, sa prezinte U2 opiniei publice drept "avionul meteorologic". In urmatorii ani au fost puse la punct alte prototipuri de astfel de avioane in laboratoarele Dreamland. Aparate de zbor sofisticate precum "A12" si "Blackbird SR-71", care zburau la viteze tot mai mari gratie utilizarii tehnologiilor de avangarda si a materialelor hi-tech.

Paul Atreides
24th July 2017, 10:25
Interesul comunitatii stiintifice care gravita in jurul ufologiei incepe la finele anilor '80. In 1989, in mod deosebit, postul Klass-tv din Las Vegas transmite cateva interviuri de mare interes; intr-unul dintre ele, reporterul G. Knapp ii cere in direct lui Bob LazĂ r, un fost tehnician al Area 51, sa-i dezvaluie continutul anumitor documente examinate de acesta in interiorul bazei militare. Lazar declara ca este vorba despre dari de seama si fotografii legate de extraterestri si afirma si ca poate stabili cu exactitate locul si momentul cand navetele spatiale extraterestre se vor intoarce in Area 51. "Aparitiile" sunt filmate cum era si de asteptat de camerele Klass-tv si, in acest mod, ia amploare, in doar cateva zile, si interesul publicului cu privire la baza militara din desert.

Paul Atreides
24th July 2017, 10:26
Area 51 devine astfel, timp de multi ani, obiectivul preferat al ufologilor din toata lumea, pana in 1996, cand un studiu condus de Federations of American Scientists pare finalmente sa elucideze misterul. Initiativa, botezata "Public Eye", prevede inchirierea unui satelit particular pentru obtinerea de imagini ale zonei secrete, iar concluzia furnizata de oamenii de stiinta este clara: baza serveste exclusiv pentru punerea la punct a aparatelor de zbor avansate tehnologic. Jurnalistii care se ocupa de "cazul Area 51" se declara de aceeasi parere. Unul dintre ei, Bill Sweetman, in mod deosebit, comenteaza: "In interiorul bazei se lucreaza la invizibilitatea radarelor. Punctul forte pare a fi avionul spatial, un avion care decoleaza utilizand propria energie si cu care se poate ajunge in orice parte a lumii in mai putin de jumatate de ora".

Paul Atreides
24th July 2017, 10:26
Dreamland va reveni in centrul atentiei, in mod tragic, la finele anilor '90, in urma mortii a doi fosti angajati ai bazei secrete din desert. Avocatul J. Turley va reusi sa dezvaluie, la finele unui lung proces intentat guvernului SUA, un adevar deconcertant: ancheta, dorita cu ardoare de fosti angajati in Area 51 si de rudele muncitorilor decedati in mod misterios, certifica faptul ca in interiorul zonei militare au fost realizate experimente cu substante toxice, ale caror deseuri erau arse in interiorul bazei (angajatii numeau norul toxic "smogul londonez"). Adevarul, sau cel putin ceea ce se stie pana in prezent, pare a infatisa Dreamland mai curand drept un soi de "groapa de deseuri radioactive a Americii" sau sediu al cercetarii tehnologice in scop militar, decat un centru dedicat studierii presupuselor forme de viata extraterestra.

Paul Atreides
24th July 2017, 10:28
Martorii care, dupa ani si ani, au decis (sau mai precis au fost lasati de CIA) sa rupa tacerea in 2009, nu au fost niste "oarecare": colonelul Hugh Slater, comandant al bazei in 1960, Edward Lovick, expertul care a testat vreme de 30 de ani radare pe unele dintre cele mai faimoase avioane din lume, printre care U-2, A-12 OXCART si F-117, Kenneth Collins, pilot experimental al CIA, decorat cu Crucea de Argint, Thornton Barnes, inginer pentru proiecte speciale in cadrul Area 51 si Harry Martin, responsabil cu aprovizionarea cu carburant a avioanelor experimentale ale bazei. "Nimeni nu stia cu adevarat de existenta noastra. Nici nevestele noastre nu stiau unde mergem cand plecam de-acasa lunea dimineata si ne intoarceam de-abia vineri seara", declara Thornton Barnes. Barnes, specialist in tehnologia radar si in avioanele de vanatoare MIG sovietice, ar fi fost contactat de CIA si solicitat sa se alature unui "pool" selectionat de experti, pentru a lucra la proiecte militare. In calitate de inginer electronist pentru NASA, el a lucrat la primul avion-racheta X-15, la capsula spatiala Apollo si la vehiculele utilizate de primii astronauti la aterizarea si deplasarea pe Luna; in cadrul bazei secrete, a lucrat la dezvoltarea lui A-12 OXCART, un avion de recunoastere super-secret, construit de Lockheed Corporation. Proiect desecretizat de CIA la peste 50 de ani de la finalizarea lui.

Paul Atreides
24th July 2017, 10:29
Barnes si colegii lui au realizat 2.850 zboruri pentru testarea A-12 OXCART in afara Area 51.Aparatul putea zbura la viteza de 2.200 mile orare, la o inaltime de 90.000 de picioare; era avionul cel mai rapid din lume, pe care niciun sistem de supraveghere al URSS nu l-ar fi putut detecta vreodata. Si totusi, pe cat de imposibil de detectat, se pare ca cineva ar fi reusit sa repereze niste flash-uri luminoase, lucru care conform inginerului Barnes ar fi creat si mitul extraterestrilor asociati cu Area 51. "Am considerat ca este un lucru pozitiv. Miturile legate de OZN ne-au facut munca mult mai usoara. Adevaratii extraterestri eram noi".

Paul Atreides
24th July 2017, 10:32
Veste bună pentru turiști: Cetatea Poenari, numită și Cetatea lui Vlad Țepeș, va fi redeschisă

Cetatea a fost închisă în urma 'invaziei' a patru urși în zonă. aceștia au fost relocați într-o pădure de lângă localitatea Aninoasa, astfel obiectivul turistic poate fi redeschis.

Cetatea lui Vlad Țepeș din Argeș va fi redeschisă curând accesului public, susțin autoritățile locale, după ce, în noaptea de marți spre miercuri, cei patru urși care dădeau târcoale zonei Cetății Poenari au fost capturați și relocați într-o pădure de care se ocupă Ocolul Silvic Aninoasa, notează Mediafax.

Ministerul Mediului și-a dat acordul la începutul aceste luni pentru capturarea, transportul și relocarea celor patru urși, o femelă și trei pui, de pe fondul cinegetic din comuna Arefu din Argeș, după ce Cetatea Poenari a fost închisă din cauza pericolului iminent ca turiștii să se întâlnească cu animalele.

Autoritățile locale atrag atenția turiștilor să nu mai hrănească animalele, pentru că din acest motiv urșii au coborât în zonele tranzitate de oameni.

Paul Atreides
24th July 2017, 11:56
Înainte de moartea sa, presa a susținut că Nikola Tesla lucra la un proiect numit ,,Raza Mortală''. Aceasta putea distruge orice țintă militară de la sute de kilometri depărtare. Iată câteva dintre invențiile lui Tesla care nu au fost niciodată construite.

Mașinăria pentru cutremure

În 1893, Tesla a brevetat un oscilator mecanic alimentat cu abur care ar fi provocat vibrații cu o viteză uimitoare pentru a genera electricitate, informează History. La câțiva ani după obțierea brevetului pentru invenție, Tesla a declarat că prin pornirea mașinăriei în laboratorul său din New York a provocat vibrarea pământului. În timpul testului, a continuat să mărească puterea mașinăriei până a auzit mai multe crăpături. ,,Din senin,'' spune el, ,,întreaga mașinărie a început să provoace mișcări puternice ale pământului. Atunci am luat un ciocan și am distrus mașinăria. Altfel clădirea s-ar fi prăbușit la scurt timp.'' Poliția și ambulanța au ajuns imediat în zonă, însă Tesla le-a spus asistenților să anunțe polițiștii că a fost vorba doar despre un cutremur.

Paul Atreides
24th July 2017, 11:56
Aparatul fotografic pentru gânduri

Tesla considera că poate fotografia gândurile. Acesta a fost inspirat de experimentele pe care le-a realizat în 1893. După câțiva zeci de ani, Tesla a declarat pentru presă: ,,Eram convins că o imagine definită formată în gând poate, cu ajutorul reflexiei, să producă o imagine pe retină, care ar fi putut fi preluată de un anumit tip de aparat''. Tesla era convins că imaginea reflectată pe o retină artificială ar putea fi fotografiată și proiectată pe un ecran. ,,Dacă acest fapt ar putea fi realizat, obiectul pe care o persoană și-l imaginează ar putea fi reflectat pe un ecran în timp ce se formează''.

Paul Atreides
24th July 2017, 11:57
Energia Wireless

În 1901, Tesla a procurat suma de 150.000 de dolari de la bacherul J.P. Morgan pentru a construi un turn sub formă de ciupercă de 56 de metri înălțime. Cu ajutorul turnului ar fi fost posibilă trimiterea mesajelor, a apelurilor telefonice și a imaginilor de-a lungul Oceanului Atrantic. La începutul lucrărilor pentru structura denumită Turnul Wardenclyffe, Tesla a susținut că dorește să alimenteze cu electricitate orașul New York prin intermdiul aerului. Însă Morgan nu a dorit să mai finanțeze și alte idei ale inventatorului. Tesla a abandonat proiectul în 1906 înainte de a deveni operațional, Turnul Wardenclyffe fiind distrus în 1917.

Paul Atreides
24th July 2017, 11:57
Crearea artificială a mareelor

Inginerul considera că puterea științei ar putea fi utilizată pentru prevenirea războaielor. În 1907, New York World anunța o nouă invenție militară realizată de Tesla prin intermediul căreia explozibili puternici amplasați în mare ar putea fi detonați de la distanță pentru a distruge navele inamice. Ziarul afirma că mareele ar face navigarea navelor imposibilă.

Paul Atreides
24th July 2017, 11:58
Avioanele supersonice alimentate cu energie electrică

Din copilărie, Tesla a fost fascinat de zbor. Combinând cunoștințele pe care le avea privind electricitatea și ingineria mecanică, începând să proiecteze noi tipuri de mașinării aviatice după eșecul din proiectul Turnului Wardenclyffe. În cadrul unui articol din iulie 1919, Tesla discuta despre dezvoltarea unei aeronave supersonice care ar zbura la o distanță de aproximativ 13 kilometri deasupra pământului la o viteză care le-ar fi permis pasagerilor să călătorească din New York CIty în Londra în doar trei ore. De asemenea, Tesla dorea ca aeronava să fie alimentată de energie electrică transmisă wireless de la centralele electrice de pe sol.

Paul Atreides
24th July 2017, 11:59
,,Raza Mortală''

De-a lungul vieții sale, mintea sclipitoare a lui Tesla nu a încetat să aibă noi viziuni. La aniversarea celor 78 de ani, savantul declara pentru New York Times că va realiza una dintre cele mai importante invenții, una care ,,va provoca moartea instantanee a inamicilor''. Arma militară ar fi accelerat particulele de mercur la o viteză de 48 mai mare decât cea a sunetului în interiorul unui vid, prin aer fiind transmisă o rază cu velocitate înaltă care ,,ar putea distruge o flotă de 10.000 de aeronave inamice aflate pe o rază de peste 400 de kilometri. Tesla și-a propus ideea numeroaselor guverne, inclusiv Statelor Unite ale Americii, dar singură țară care a fost interesată de invenția lui Tesla a fost Uniunea Sovietică, care a realizat un test parțial în 1939.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:00
Tesla este considerat ,,părintele'' internetului, fiind savantul care a inventat ingineria electrică modernă, motorul electric, radarul, radioul și razele X. În ciuda gândirii sale sclipitoare, Tesla suferea de diferite afecțiuni obsesiv-compulsive.

Mulți istorici au afirmat că mintea sclipitoare a inginerului era copleșită de manie. Tesla dormea foarte rar, el susținând că ar fi dormit în jur de două ore pe noapte și că odihna ocazională îl ajuta, informează OZY.

Tesla ura senzația atingerii bijuteriilor și avea un ,,dezgust puternic împotriva cerceilor femeilor.'' Acesta nu atingea părul altei persoane ,,decât dacă ar fi amenințat cu un pistol,'' spunea el. Unul dintre cele mai extreme comportamente ale lui Tesla era legat de un porumbel alb, despre care credea că poate comunica cu el. ,,Erau momente în care era în centrul atenției și momente în care părea că își dorește să stea singur într-o cameră de hotel întunecată,'' a afirmat. W. Bernard Carlson, autor al cărții Tesla: Inventor of the Electrical Age.

Geniul înnăscut și tenacitatea sa l-au ajutat să realizeze una dintre cele mai mari invenții: comunicarea fără fir și a energiei nelimitate. La începutul anului 1893 a dovedit posibilitatea comunicării prin unde radio cu ajutorul dispozitivelor sale, o barcă controlată de la distanță și un telefon fără fir, cu 70 de ani anterior intrării în circulație a telefoanelor fără fir.

În 1904, Tesla scria că atunci când ideea sa va fi aplicată ''Pământul se va transforma într-un creier uriaș, capabil să răspundă oricărei părți a acestuia''. Însă, din lipsă de fonduri, proiectul lui Tesla a fost suspendat, factor care a dus la decăderea unuia dintre cei mai mari inventatori.

La vârsta de 86 de ani, Tesla a murit singur în camera 3327 dintr-un hotel din New York. Acesta a rămas singur pe tot parcursul vieții, afirmând că acest lucru l-a ajutat să rămână concentrat.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:01
Tesla Motors vrea să construiască cea mai mare fabrică de baterii litiu-ion din lume, care ar putea nu doar să revoluționeze industria, ci și să declanșeze un război al ofertelor din partea statelor americane, atrase de investiția de 5 miliarde de dolari și de crearea a 6.500 de locuri de muncă.

Lucrările de construcție a fabricii ar putea începe cel mai devreme în acest an, relatează Bloomberg.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:02
Producătorul de automobile electrice de lux a anunțat că va scoate la vânzare titluri convertibile în valoare de cel puțin 1,6 miliarde de dolari pentru finanțarea proiectului și evaluează mai multe amplasamente pentru fabrică, în Texas, Nevada, Arizona și New Mexico.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:02
Reprezentanții Tesla au refuzat să comenteze dacă au început negocierile.

"Va fi cel mai atractiv proiect industrial de pe piață", a declarat Dennis Cuneo, președintele DC Strategic Advisors și fost director la Toyota Motor, care a ajutat grupul japonez să aleagă amplasamentele fabricilor sale.

Tesla a supranumit proiectul drept o "gigafabrică", care l-ar transforma pe Musk într-o forță în industria americană a electricității.

"Proiectul are un impact uriaș dincolo de Tesla. Dă o legitimitate enormă producției de baterii și viitorului automobilelor electrice, care depinde de baterii. Este o miză mare, în tehnologia înaltă", consideră Harley Shaiken, analist la University of California.

Tesla intenționează să investească 4-5 miliarde de dolari până în 2020, iar compania va contribui din fonduri proprii cu 2 miliarde de dolari.

Oferta de titluri convertibile ar putea ajunge până la 1,84 de miliarde de dolari, potrivit companiei.

Cofondatorul Testla, miliardarul Elon Musk, a arătat că fabrica de baterii este esențială pentru ca Tesla să devină un constructor auto de serie, capabil să producă cel puțin 500.000 de vehicule pe an.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:05
Cel mai ieftin automobil al Tesla, Model S, are un preț de pornire de 71.000 de dolari.

Miliardarul de 42 de ani ar putea să se apropie prin acest proiect de obiectivul de a deveni lider în industria de stocare a energiei din SUA, americanii continuând să recurgă la baterii și panouri solare pentru reducerea facturilor la electricitate.

Producția viitoarei fabrici ar fi atât de mare încât Tesla estimează că ar reduce costurile bateriilor litiu-ion cu cel puțin 30%.

61826

Paul Atreides
24th July 2017, 12:06
Atractivitatea proiectului constă însă în posibilitatea fabricării unor baterii capabile să stocheze mari cantități de electricitate generată eolian, solar și de alte surse regenerabile, a declarat James Albertine, analist la compania Stifel Nicolaus.

Albertine consideră că Tesla ar putea deveni o companie de stocare a energiei, iar producția de automobile să treacă pe plan secund.
61827

Paul Atreides
24th July 2017, 12:07
Musk a declarat săptămâna trecută că Panasonic, cel mai mare furnizor de celule litiu-ion utilizate în bateriile Tesla, ar putea să se implice în proiect.

Tesla a menționat doar patru state americane, evaluate pentru construirea fabricii, dar ar putea fi interesate mult mai multe, având în vedere mărimea investiției și posibilitatea de a fi create 6.500 de locuri de muncă, consideră analiștii.
61828

Paul Atreides
24th July 2017, 12:08
Una dintre cele mai importante invenții ale secolului al XX-lea, computerul, a adus beneficii imense omenirii, permițând eficientizarea multor sarcini. Dacă în secolul trecut computerul facilita îndeplinirea deciziilor luate de oameni, în zilele noastre el are din ce în ce mai des sarcina de a lua decizii în locul nostru, preluând ușor-ușor controlul în tot mai multe aspecte ale vieții noastre.

În ultimele decenii, lumea computerelor a fost dominată de așa-numita "lege a lui Moore". Aceasta portă numele co-fondatorului Intel, Gordon Moore, care în 1965 a observat că, de când a fost inventat circuitul integrat, în 1958, numărul de tranzistori aplicați pe un cip de siliciu s-a dublat la fiecare 12 luni. Moore a prezis că această tendință se va menține pentru "cel puțin 10 ani". Predicția lui a fost confirmată de-a lungul timpului, rămânând valabilă până în ziua de astăzi (chiar dacă perioada necesară pentru dublarea capacității computaționale este de aproximativ 18 luni). Legea lui Moore a fost adoptată de mult timp ca obiectiv de către companiile producătoare de microcipuri, garantându-i valabilitatea pentru multă vreme de-acum înainte.

Această creștere exponențială a capacității de procesare a cipurilor a declanșat o adevărată revoluție, permițând apariția computerelor personale, a Internetului și a companiilor-gigant ce domină astăzi Terra, printre care Google, Apple sau Microsoft.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:09
Recent, însă, a fost semnalată o nouă tendință de către un grup de specialiști în știință și tehnologie, în cadrul unui raport elaborat pentru Casa Albă. Aceștia au comparat timpul necesar rezolvării unei sarcini de optimizare a producției. Un computer din 1988, folosind algoritmii software existenți la acea vreme, ar fi rezolvat această problemă în 82 de ani. În schimb, un computer din 2003 ce ar fi folosit algoritmii software existenți în acel an ar fi rezolvat aceeași problemă în doar un minut, ceea ce reprezintă o îmbunătățire cu un factor de 43 de milioane.

Câștigul în productivitate se compune din contribuția procesoarelor înmulțită cu cea a algoritmilor. Cercetătorii au fost surprinși de faptul că procesoarele mai performante au contribuit doar cu un factor de 1.000 din ameliorarea observată, iar îmbunătățirea algoritmilor a reprezentat un factor de 43.000.

Astfel, creșterea în performanță a algoritmilor software prezintă o curbă ascendentă chiar mai ridicată decât cea a capacității computaționale, ingenuitatea specialiștilor care au conceput acești algoritmi accelerând rata progresului în nenumărate domenii.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:09
Ce sunt algoritmii?

Algoritmii reprezintă un set de instrucțiuni matematice care au ca scop rezolvarea unei probleme. Evoluția limbajelor de programare și dezvoltarea de algoritmi mai eficienți au dus la o folosire mai eficientă a capacității de procesare a computerelor.

Dacă acum câteva decenii algoritmii sofisticați necesitau computere extrem de puternice (și totodată costisitoare) pe care și le permiteau doar companiile mari, structurile militare și organizațiile meteo, progresul înregistrat în ultimii ani a făcut posibilă implementarea lor în locuri surprinzătoare - de exemplu, în aspiratoare. Roomba, un aspirator-robot autonom, este ghidat prin încăpere de un algoritm care alege calea optimă pentru o curățenie perfectă.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:10
Fără să ne dăm seama, algoritmii controlează o mare parte a vieții noastre de zi cu zi. De la cel folosit de motoarele de căutare pentru a ne oferi cele mai relevante rezultate sau de rețelele sociale pentru a ne arăta ultimele activități ale prietenilor noștri, până la algoritmii utilizați de dispozitivele GPS pentru a alege cea mai scurtă rută sau de retaileri pentru a anticipa ce produse vor fi cerute, algoritmii software ajung să domine din ce în ce mai multe domenii.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:10
Piețele financiare, controlate de algoritmi software

Un domeniu important ce a ajuns să fie controlat în bună măsură de algoritmi este cel al piețelor financiare.

Grație algoritmilor și computerelor puternice, într-o singură secundă pot fi procesate mii de ordine de vânzare și de cumpărare, oamenilor fiindu-le imposibil să egaleze o asemenea performanță.

Bursa de la Londra poate procesa un ordin la 124 de microsecunde de la lansarea acestuia. Spre comparație, cea mai rapidă reacție umană se produce la stimulii auditivi, ea având loc în aproximativ 140-160 de milisecunde. Orice reacție umană mai rapidă de 140 de milisecunde este, de fapt, o predicție. De aceea, în cadrul evenimentelor sportive, atunci când un atlet pornește în cursă la 0,1 secunde (100 de milisecunde) după semnalul acustic, situația este considerată "start fals", deoarece acesta nu ar fi avut timp să reacționeze la sunet, ci a încercat să prezică momentul acestuia.

Se estimează că pe Wall Street, într-o zi obișnuită, până la 70% din tranzacțiile efectuate au la origine un computer, nu un ordin plasat de către o persoană.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:11
Pentru că algoritmii reacționează în doar câteva milisecunde la orice tendință din piață, tranzacțiile efectuate de către ei tind să constituie o fracțiune tot mai mare din totalul vânzărilor și al cumpărărilor.

Un raport publicat recent de Reuters oferă o dovadă a importanței algoritmilor în lumea burselor. Agenția de presă relata că, în luna august a acestui an, fondurile de hedging controlate de computere au reușit să obțină profit pe o piață volatilă, în timp ce fondurile controlate de oameni au avut rezultate negative.

Pentru că algoritmii pot efectua mii de tranzacții de-a lungul unui singur minut, ei pot profita de momentele de instabilitate ale pieței, capacitatea de reacție rapidă oferindu-le un imens avantaj în fața brokerilor umani.

Un astfel de moment a avut loc la jumătatea lunii august, când unul dintre cei mai cunoscuți indici bursieri din SUA, Dow Jones, a fluctuat masiv de-a lungul unui interval de o oră și jumătate. În astfel de momente, majoritatea tranzacțiilor sunt efectuate de algoritmi, conform Tabb Group, o companie specializată în cercetarea și analiza piețelor financiare. Ted Weisberg, unul dintre brokerii de pe Wall Street, comenta pentru Los Angeles Times schimbările halucinante ale pieței bursiere: "Cred că e grozav dacă ești suficient de inteligent încât să profiți de aceste fluctuații. Dar, în realitate, mișcările din piață nu sunt provocate de investitori de rând. Toate aceste fluctuații sunt provocate de algoritmi".

Pentru că algoritmii reacționează rapid la mișcările din piață, au existat cazuri în care au antrenat căderi masive ale bursei fără vreun motiv evident. Cel mai cunoscut exemplu este așa-numitul "Flash Crash" din 6 mai 2010. Atunci, indicele Dow Jones a scăzut cu 900 de puncte, echivalentul a 9% din valoarea totală, acțiunile a 8 mari companii ajungând la valoarea de un cent.

Piața și-a revenit în mod rapid, în cursul aceleiași zile, însă lumea financiară a fost șocată de prăbușirea bruscă a acțiunilor, iar oficialii bursei au impus limite de tranzacționare, pentru a nu a mai permite algoritmilor să provoace o astfel de cădere.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:12
Recent, o nouă inovație a apărut în lumea computerizată de pe Wall-Street: algoritmi care încearcă să păcălească alți algoritmi. Cum funcționează această practică, ce poartă numele de "algo-sniffing"? Sistemele computerizate detectează semnătura electronică a unui algoritm ce intenționează să cumpere acțiunile unei companii, achiziționează respectivele acțiuni cu câteva milisecunde înaintea acestuia, ca apoi să i le vândă ceva mai scump, obținând un profit sănătos în mai puțin de câteva secunde.

Lumea finanțelor nu este singura în care algoritmii încep să preia controlul. În curând, automobilele ar putea fi conduse de algoritmi, care ar îndeplini rolul șoferului.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:12
DARPA, aripa Pentagonului ce are rolul de a dezvolta noi tehnologii pentru armata SUA, a lansat în 2004 o provocare celor mai bune departamente de cercetare ale universităților americane. Misiunea? Conceperea unui vehicul care să se conducă singur grație senzorilor, hardware-ului sofisticat și algoritmilor software, aplicând toate cunoștințele de robotică și din domeniul inteligenței artificiale.

Și în acest caz, progresul a fost remarcabil. În primul an al concursului organizat de DARPA, 2004, niciun vehicul nu a reușit să parcurgă fără probleme mai mult de 10 kilometri. În competiția organizată în 2007, 5 automobile (fiecare aparținând altei universități) au reușit să termine cursa ce se întindea pe aproximativ 130 de kilometri, într-un mediu urban.

Toate mașinile au reușit să realizeze cu succes manevre complicate, precum intrarea pe un drum aglomerat sau acordarea corectă a priorității într-o intersecție în care toate cele 4 sensuri exista marcajul rutier "STOP".

Compania Google a angajat membrii echipelor care s-au clasat pe primele două locuri, pentru a demara proiectul "Google Driverless Car". În 2011, mașina concepută de Google a parcurs 225.000 de kilometri fără a fi condusă de un om, fiind controlată în exclusivitate de algoritmii software ce analizau datele oferite de camerele video și de senzorii instalați pe mașină.

Cei care pledează în favoarea mașinilor ce se conduc singure spun că acestea nu obosesc niciodată și nu se află niciodată sub influența alcoolului, astfel că folosirea lor ar salva numeroase vieți. Inginerul Sebastian Thrun, liderul proiectului Google Driverless Car, a prezentat mașina în cadrul conferinței TED de anul acesta, afirmând că "generațiile viitoare vor privi înapoi și vor spune «cât de ridicol era atunci când oamenii conduceau mașini»".

Paul Atreides
24th July 2017, 12:13
Google a întreprins deja primii pași spre acceptarea mașinii fără șofer pe drumurile publice, făcând demersuri pentru modificarea legilor în statul american Nevada. Acțiunile de lobby au avut succes, astfel că autovehiculele ce se conduc singure pot circula legal începând cu vara aceasta prin Nevada.

Google nu este singura companie ce investește resurse în acest domeniu. Alte companii din industria auto au conceput la rândul lor prototipuri autonome sau semi-autonome.

BMW a anunțat recent că a testat de-a lungul a 5.000 de kilometri un model din Seria 5 capabil să accelereze, să frâneze și să depășească alte mașini fără ca "șoferul" să intervină în vreun moment. De asemenea, prototipul este capabil să "tragă pe dreapta" în cazul în care șoferul devine incapabil să conducă. Mașina concepută de inginerii germani folosește numeroși senzori pentru a putea capta și gestiona informațiile din trafic, printre care LIDAR (Light Detection and Ranging), radar, ultrasunete și camere video.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:14
Uniunea Europeană a conceput proiectul SARTRE (Safe Road Trains for the Environment), ce are ca scop dezvoltarea de tehnologii care vor permite mașinilor să formeze convoaie pe traseele lungi. Astfel, doar primul autovehicul va fi condus în mod activ de un șofer, în timp ce mașinile aflate în spatele acestuia s-ar conduce singure, urmărind-o în mod automat pe prima. Autovehiculele vor comunica între ele pe o frecvență specială, astfel că toate vor putea reacționa în timp util la orice decizie luată de șoferul primei mașini.

UE susține că această tehnologie va îmbunătăți traficul, va oferi mai mult confort șoferilor și va duce la un consum mai mic, reducând în același timp și costul unei călătorii și emisiile poluante. În ianuarie 2011, Volvo a efectuat primul test al tehnologiei, care a fost un veritabil succes.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:14
Cei implicați în proiectul UE anunță că această tehnologie poate intra în producție în doar câțiva ani. "Cel mai mult va dura, însă, acceptarea sa de către public", menționează aceștia.

Conform statisticilor europene, factorul uman stă la baza a cel puțin 80% din accidentele rutiere. Pe măsură ce autovehiculele preiau controlul, călătoriile rutiere vor deveni mai sigure, iar comunicarea wireless între mașini va asigura reducerea blocajelor din trafic.

Rămâne de văzut, însă, dacă șoferii vor accepta să cedeze controlul unui algoritm software.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:15
'Pilotul automat' duce la uitare

Pe măsură ce vom accepta să cedăm controlul computerului, va trebui să fim pregătiți pentru consecințele acestei decizii. Un semnal de alarmă în această privință vine din domeniul aviației, unde progresul tehnologic a făcut ca pilotul automat să fie atât de folosit, încât piloții și-au pierdut îndemânarea.

Un studiu efectuat de Administrația Federală Aviatică (FAA) din SUA arată că piloții "deleagă prea multă responsabilitate sistemelor automate", iar un număr mare de experți de securitate afirmă că numărul cazurilor în care piloții nu știu cum să reacționeze atunci când sunt confruntați cu dezactivarea pilotului automat este în creștere.

Rory Kay, pilot de avion și co-președinte al comisiei FAA de formare a piloților, a declarat pentru Associated Press că "se observă un nou tip de accident în cazul acestor avioane cu sisteme sofisticate - acela în care piloții uită cum să piloteze".

Paul Atreides
24th July 2017, 12:16
Pierderea îndemânării a provocat sute de decese în accidente aviatice în ultimii 5 ani, afirmă experții. În această perioadă au fost înregistrate 51 de accidente în care avioanele au intrat în vrie în timpul zborului și piloții nu au putut interveni pentru a remedia problema. Conform Asociației Internaționale de Transport Aerian (IATA), acesta este tipul de accident aerian cel mai des întâlnit.

Conform studiului FAA, piloții au din ce în ce mai puține oportunități de a pilota manual pentru a-și menține îndemânarea, deoarece multe linii aeriene și organizații de reglementare descurajează sau chiar interzic piloților dezactivarea pilotului automat.

"Industria aeriană suferă de o dependență de automatizare", crede Kay. Un alt membru al comisiei FAA și totodată pilot de avion, Bob Coffman, spune că "liniile aeriene raportează tot mai multe incidente în care piloții irosesc timp prețios încercând să repornească pilotul automat, când ar trebui să preia controlul și să piloteze avionul".

Conform legilor în vigoare, piloții sunt obligați să folosească autopilotul între altitudinea de 8.900 metri și cea de 12.500 metri, adică în porțiunea în care avioanele petrec cel mai mult timp. Coffman spune că majoritatea liniilor aeriene sfătuiesc piloții să activeze pilotul automat la aproximativ 90 de secunde după decolare, când avionul se înalță aproximativ 300 de metri, și să-l țină activat până cu 90 de secunde înainte de aterizare.

Chiar și așa, se tinde spre o automatizare mai mare. În SUA, FAA intenționează să înlocuiască sistemele de control al traficului aerian ce se bazează pe tehnologia radar cu unele mai precise, bazate pe GPS. Această schimbare va permite înlocuirea tehnicii vechi folosite la aterizare.

Dacă acum avioanele trebuie să coboare în trepte pentru aterizare, manevră ce consumă mult timp și combustibil, grației tehnologiei GPS aeronavele vor putea să efectueze coborâri mai abrupte, planând. Această nouă tehnică va permite aterizări mai dese și mai frecvente, chiar și în condiții meteo nefavorabile, pentru că piloții vor ști localizarea precisă a altor aeronave și a obiectelor de la sol. Singurul dezavantaj al noii metode de aterizare este acela că presupune cedarea controlului către computerul de bord. "Aceste proceduri noi trebuie efectuate cu autopilotul pornit, pentru că un singur strănut e suficient pentru a strica totul", explică Bill Voss, președintele Flight Safety Foundation, o organizație ce promovează siguranța în domeniul aviației.

Așadar, "piloții" de avioane vor continua să ghideze aeronavele spre destinație, însă rolul lor se aseamănă mai degrabă cu cel al unui programator decât cu imaginea pe care o avem toți în minte, aceea în care ei conduc aeronava cu ajutorul manșei.

Automobilele și avioanele nu sunt singurele elemente din viața noastră conduse de algoritmi. Mai nou, aceștia au ajuns să ghideze un aspect mult mai intim al vieții noastre.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:18
Ce ne rezervă viitorul?

Așadar, algoritmii sofisticați ce procesează cantități mari de date reușesc deja să controleze aspecte esențiale ale vieții noastre, de la modul în care ne găsim partenerul de viață până la deciziile de pe bursele financiare ce decid soarta economiei globale.

În fiecare zi, algoritmii sofisticați își fac apariția în noi domenii, existând promisiunea ca ei să producă schimbări radicale în cadrul acestora. În medicină, compania Predictive Medical Technologies a anunțat în această vară că a dezvoltat un algoritm care, atunci când este conectat la aparatele de monitorizare a sănătății unui pacient, poate analiza datele generate de acestea pentru a prezice cu până la 24 de ore în avans evenimente precum atacurile de cord sau crizele respiratorii. Acest lucru va permite cadrelor medicale să acționeze prin ajustarea tratamentului pentru a le preveni.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:18
Ce urmează? Algoritmii vor prelua controlul în nenumărate aspecte mărunte, ca urmare a creșterii exponențiale a datelor disponibile.

Grație scăderii costurilor de producție, senzorii pot fi integrați în tot mai multe dintre elementele lumii ce ne înconjoară. Toți acești senzori produc date, fiind procesate de algoritmi tot mai sofisticați. Spre exemplu, compania Thames Water, care gestionează resursele de apă din Londra, a început să instaleze senzori pe țevile de apă, iar algoritmii analizează datele generate de aceștia pentru a anticipa când există o probabilitate mare ca țevile să se fisureze. Astfel, computerul poate programa reparațiile chiar înainte ca defecțiunile să apară!

Pe măsură ce senzorii vor deveni omniprezenți, algoritmii necesari prelucrării datelor generate de aceștia vor controla tot mai multe aspecte ale vieții de zi cu zi.

Dacă în majoritatea scrierilor science-fiction era în care computerele preluau controlul prezenta consecințe neplăcute pentru omenire, în realitate acești algoritmi par să aducă o mai mare eficiență, un consum mai mic de resurse și o îmbunătățire a calității vieții. Totuși, integrarea acestora în viața noastră trebuie conștientizată, ținându-se cont de semnalele de alarmă oferite de prăbușirea neașteptată de pe Wall Street și de situația piloților de avioane.

Un lucru este cert: marșul inexorabil al progresului nu poate fi oprit. Depinde doar noi, însă, dacă vom ști să-i gestionăm consecințele.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:20
Unii cred ca a-ti face un 'back-up' al propriului creier, al amintirilor si experientelor, si a-l instala pe un computer, ar putea fi cel mai bun mod pentru a lasa posteritatii un semn al trecerii tale pe pamant. Pentru ca, in anumite limite, si cu multa rabdare, acest lucru chiar se poate face. Iar in 10 ani de acum, incolo, vor exista deja printre noi roboti dotati cu creativitate umana.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:20
Clona digitala

In era Facebook-ului, a iPad-ului si a avatarului din realitatile virtuale tip Second Life, chiar si Frankenstein trebuie sa suporte un "upgrade": au trecut timpurile cand trebuia sa caute nemurirea scormonind in creierele cadavrelor, de-acum ajunge sa se aseze la computer si sa se-apuce de programare. Poate parea incredibil, dar in ultimii ani multe companii au inceput sa investeasca in dezvoltarea de sisteme de arhivare cerebrala, un soi de copiere electronica a aminitirilor si experientelor oamenilor, in masura sa dea viata unui "alter ego digital", cu pretentii la "nemurire".

"A te putea instala pe tine intr-un computer ar putea insemna a trai vesnic", afirma intr-un articol aparut in "New Scientist" Rick Meyer, cercetator in cadrul Lifenaut, una dintre companiile americane care incearca sa construiasca prima astfel de clona digitala.

Pe site-ul Lifenaut este, de exemplu, posibil sa-ti construiesti (deocamdata gratuit) un alter ego digital: iti incarci poza, atasezi video, imagini si textul dorit, si raspunzi la aproape 500 de intrebari cu privire la propria personalitate. Rezultatul final va fi un avatar animat electronic dupa chipul si asemanarea ta, capabil adica sa descrie, prin intermediul unui sintetizator vocal, momente cheie din existenta ta. Si pentru cei carora asta li se pare prea putin, exista si posibilitatea de a plati si a obtine mai mult.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:21
Alte companii au dezvoltat sisteme si mai evoluate, care permit obtinerea de alter ego-uri digitale mult mai realiste. Una dintre ele, Image Metrics, face o serie de fotografii la rezolutie mare a chipului candidatului la clonare digitala, fiecare poza avand o expresie diferita, si apoi calculeaza diferentele dintre imagini printr-un algoritm matematic. Astfel reuseste sa obtina o animatie si o expresivitate mult mai realiste, la cifra "modica" de 300.000 euro.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:22
Si totusi, potrivit unui studiu realizat de cercetatorii de la Universitatea Florida, personalitatea clonei si comportamentul ei sunt mult mai importante decat aspectul fizic. In opinia oamenilor de stiinta, detaliile confera credibilitate si realism avatarului: de exemplu anumite miscari caracteristice, o ridicare de spranceana, modul a a tine mainile sau a incrunta fruntea.

Asadar, pentru a fi credibila si a comunica informatii esentiale despre noi unui interlocutor uman, clona digitala trebuie sa poata sustine o conversatie si trebuie sa stie totul despre noi. Pana in clipa de fata, cele mai bune rezultate sunt cele oferite de asa-numitele "chatbots", software-uri care reusesc sa analizeze continutul unei fraze si sa dea un raspuns suficient de inteligent incat sa semene cu unul generat de gandirea umana.

Lifenaut merge si mai departe, si fiecarui avatar ii pune la dispozitie un chatbot personalizat care utilizeaza limbajul posesorului si expresiile tipice ale acestuia. Astfel, chiar si nefiind o clona inteligenta, avatarul va reusi sa dea unei persoane senzatia ca vorbeste cu tine.

Un reality cat o viata

Dar personalitatea umana? Poate fi ea transferata unui avatar electronic? Cele 500 de intrebari propuse de Lifenaut unora nu li se par suficiente: de aceea, unele companii, printre care CyBeRev, apeleaza la chestionare mult mai complexe, cu mai multe mii de intrebari, puse la punct de sociologi si psihologi astfel incat sa surprinda trasaturile definitorii ale unei persoane.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:23
Este vorba despre un proces destul de laborios: s-a calculat ca, petrecand o ora pe zi raspunzand la intrebari, ai nevoie de cel putin 5 ani pentru a-i da de capat chestionarului. Si totusi, pot cateva mii de intrebari si cateva fotografii sa reconstituie esenta unei persoane? Probabil ca nu. De aceea, unii se gandesc deja la digitalizarea totala a vietii omului.

Gordon Bell, un cercetator de la Microsoft, a pus la punct Lifelogger, o microtelecamera care inregistreaza buna parte din activitatile zilnice ale purtatorului. Iar Nigel Shabolt de la Universitatea Southampton a mers si mai deprate, dezvoltand un software care geolocalizeaza aceste imagini pe o harta si le asezoneaza cu date si comentarii luate de pe site-urile de socializare si din blogul personal al respectivului. Iar pentru a-i tine acestuia chiar si emotiile sub observatie, ii masoara in mod constant ritmul cardiac.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:24
Sunt digital, deci exist!

Dar aceste clone digitale vor ajunge ele vreodata sa detina o constiinta? Adica sa-si dea seama ca "exista"? In opinia lui Raisei Arrabates de la Universitatea Madrid, chiar si doar dezvoltarea unei masinarii dotate cu o perceptie a sinelui egala cu cea a unui copil de un an ar reprezenta un imens succes.

"Constiinta de sine presupune interactiunea dintre creier, corp si mediu, prin urmare si o entitate electronica trebuie sa fie dotata cu senzori care sa-i permita sa interactioneze si sa perceapa mediul exterior", explica Antonio Chella de la Universitatea Palermo. Iata de ce, la Lifenaut, unii cercetatori se gandesc sa "incruciseze" un robot umanoid cu o clona digitala.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:25
Pentru a realiza o masinarie constienta si dotata cu personalitate umana va mai fi insa nevoie de multe eforturi. David Hanson, fondator al Hanson Robotics, si-a lansat siesi o provocare ambitioasa: colaborand cu toti cercetatorii implicati in acest domeniu, vrea sa realizeze, pana in 2019, un robot inzestrat cu creativitatea unei fiinte umane.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:25
nteligenta artificiale este (aproape) realitate

Un computer care gandeste ca un bebelus; poate parea putin, dar reprezinta un mare pas inainte catre inteligenta artificiala. In luna martie a anului trecut, un software dezvoltat de Selmer Bringsjord, de la Rensselaer Polytechnic Institute din Troy (Statele Unite) a reusit sa treaca cu brio un test utilizat de psiholigi pentru a identifica varsta la care un copil dezvolta o modalitate de gandire adulta, adica invata sa se identifice cu cei din jur, cum fac adultii.

Este vorba despre asa-numitul "false belief test" (testul falsei convingeri) si decurge astfel: subiectul examinat este pus sa urmareasca un film in care un copil ascunde un obiect intr-un sertar si apoi iese din incapere; in acel moment apare mama, care scoate obiectul din sertar si il pune in alta parte. Incapabil sa vada lumea prin ochii protagonistului filmarii, un observator-copil are tendinta de a crede ca, odata reintrat in camera respectiva, copilul din film va cauta obiectul acolo unde l-a pus mama: adica el inca nu poate intelege ca ceea ce a vazut cu ochii lui poate fi diferit de ceea ce au vazut altii, aceasta abilitate fiind in mod normal dezvoltata intre 4 si 5 ani.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:26
In testul lor, cercetatorii au apelat la o simulare asemanatoare cu cea a lumii virtuale din Second Life. In acest caz, protagonistii erau doua avataruri umane actionate de oamenii de stiinta si un al treilea avatar, un robot, controlat de software.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:27
Testul Turing

Ideea de a supune masinile unor teste de inteligenta nu este noua: parintele informaticii moderne, matematicianul englez Alan Turing , a pus la punct, inca din 1950, un astfel de test, in cadrul caruia o persoana in carne si oase si un computer raspund (in scris) la intrebarile puse de o a doua persoana. Daca, citindu-le, aceasta din urma nu reuseste sa-si dea seama cine este om si cine computer, atunci software-ul poate fi definit drept inteligent.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:27
Pana acum nimeni nu a reusit sa realizeze un computer in stare sa treaca testul Turing, cu toate ca anul trecut, robotul Leonardo, proiectat de Cynthia Breazeal (MIT), s-a apropiat destul de tare: intr-o serie de experimente, Leonardo a dat dovada de insusiri nu foarte diferite de cele ale software-ului creat de specialistii de la Instiutul Politehnic american.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:28
In ultima instanta, dezbaterea cu privire la inteligenta artificiala este destul de ambigua: nu ajunge ca un computer sa bata un om la sah pentru a putea spune ca este mai inteligent decat acesta. O fi sahul asociat cu o inteligenta superioara, dar acest lucru este valabil doar pentru fiinta umana: in cazul computerelor lucrurile stau diferit intrucat unul suficient de puternic poate calcula si recalcula toate raspunsurile si combinatiile pentru fiecare pozitie de pe tabla de sah in parte, alegand-o intotdeauna pe cea invingatoare. Dar aceasta nu e inteligenta. E software.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:31
'In luna Shabatu, a 15-a zi, Venus a disparut de pe cerul de vest, lipsind 3 zile. In luna Shabatu, a 18-a zi, Venus s-a aratat din nou, la est'. Cu adevarat remarcabila este vechimea acestei observatii astronomice a tranzitului Luceafarului: a fost facuta in urma cu 4000 de ani, de catre astrologii Babilonului. O cunoastem gratie insemnarii ei pe Tableta din Ammisaduqua a lui Venus, o bucata de argila creata in secolul XVII i.Hr. si care, astazi, este pastrata, in stare intacta, la British Museum din Londra.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:33
Mica, fragila si efemera - stiinta lumii intregi

Desigur, in prezent, dispunem de o cunoastere pe care vechii babiloniei nici macar nu o visau. Am trimis sonde spatiale spre toate planetele sistemului nostru solar si dincolo de acesta, iar astronomii nostri observa galaxii si corpuri ceresti aflate la miliarde de ani-lumina distanta de Pamant si patrund in miezul spatiului si al timpului, pana la insusi momentul nasterii Universului. Cercetatorii nostri transforma siliciul, nisipul si petrolul in masinarii tot mai mici si mai eficiente: o forma de alchimie mai spectaculoasa decat tot ceea ce a visat vreodata sa reuseasca un alchimist din stravechime, iar biologii, geneticienii si medicii au pe mana, astazi, nici mai mult, nici mai putin decat adevarate retete ale vietii, dobandind capacitati atribuite candva zeilor. Totusi, pe masura ce dobandim din ce in ce mai multe cunostinte, le stocam in forme tot mai fragile si mai efemere. Daca civilizatia noastra va intampina probleme majore, precum toate celelalte dinaintea ei, oare cat din cunoasterea actuala va supravietui? In eventualitatea unui dezastru planetar indeajuns de violent incat sa duca spre pieire intreaga omenire, precum impactul cu unul sau mai multi asteroizi masivi, acest lucru nu ar mai avea mare importanta. Chiar si daca o alta specie inteligenta ar urma sa evolueze pe Pamant, aproape toate urmele de umanitate vor fi disparut demult.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:34
Sa presupunem, insa, ca un fenomen mai putin cataclismic ar avea loc, ca unele asezari umane ar ramane aproximativ intacte si ca destui oameni ar supravietui astfel incat sa-si propuna sa recladeasca civilizatia. Sa mai presupunem, spre exemplu, ca sistemul financiar global va intra in colaps, ca un virus devastator va ucide marea parte a po****tiei, sau ca o furtuna solara brutala va distruge reteaua energetica a lumii. Sa mai luam in calcul declinul gradual, preconizat de tot mai multi analisti: resursele naturale dispar, iar dezastrele climatice provocate de incalzirea globala si capriciile Terrei isi spun din ce in ce mai apasat cuvantul. Complexitatea si interdependenta diferitelor societati de astazi fac civilizatia umana, ca intreg, mai vulnerabila decat oricand in fata unor asemenea tragice evenimente. Indiferent de motiv, daca multimea de computere care stocheaza astazi mare parte din cunoasterea umanitatii ar ramane fara electricitate, iar daca mentenanta lor si a cladirilor care le gazduiesc ar fi sistata, iar fabricile nu ar mai produce noi cip-uri si programe, cat timp ar supravietui oare cunoasterea noastra? Cat ar mai reusi sa recupereze supravietuitorii oricaruia dintre dezastrele enumerate la zeci sau sute de ani distanta de un asemenea apocalips?

Paul Atreides
24th July 2017, 12:35
Efectul Fogbank - cunoasterea costa milioane

Trebuie stiut faptul ca, inclusiv in absenta unei catastrofe globale, pierderea cunoasterii este deja o problema actuala. Astazi, generam mai multa informatie decat oricand altcandva in istorie si o stocam pe medii din ce in ce mai volatile. Mare parte din ceea ce se pierde este departe de a fi esential - viitoarele generatii se vor descurca bine mersi si fara fotografiile noastre de vacanta, colectia de filme si jocuri piratate sau playlisturile cu mp3-uri de azi. Insa, o parte din cunoasterea stocata in mod digital conteaza enorm. In 2008, de exemplu, SUA a "uitat", pur si simplu, sa produca un dispozitiv secret pentru construirea focoaselor nucleare, denumit "Fogbank". Registrele importante si foarte putine ca numar, clasificate top secret, s-au pierdut, fiind sterse, iar personalul-cheie s-a pensionat. Tot fiasco-ul s-a terminat printr-o investitie de 69 de milioane de dolari pentru programul de refacere a unui focos mai vechi.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:35
In eventualitatea unei caderi de curent pe o perioada de timp prelungita, mostenirea umanitatii va depinde intr-o mare masura de hard-uri, tehnologia care functioneaza pe post de memorie in lucru a societatilor moderne. Totul, de la ultimele sondari de genom, pana la informatiile guvernamentale cu privire la mersul economiei si de la registrele bancilor pana la datele personale de pe Facebook, se afla stocat pe unitati hardware, cele mai multe dintre ele aflate in camere burdusite de servere, cunoscute ca centre de date. Hard-urile nu au fost proiectate cu intentia stocarii pe termen lung, asadar nu au reprezentat niciodata subiectul testelor de genul celor facute pentru estimarea duratei de viata a CD-urilor. Nimeni nu poate spune cu siguranta cat va rezista un hard. Recent, Kevin Murrell, administrator al Muzeului National Britanic de Computere, a repornit un hard cu capacitatea de 456 megabytes, stins ultima oara pe la inceputul anilor 1980 si nu a avut probleme in a extrage datele de pe el. Hard-urile moderne s-ar putea dovedi mai putin prolifice. Densitatea de stocare a unui hard-drive este acum de peste 4 GB pe centimetru patrat si se afla in continua crestere. In timp ce componentele de astazi au sisteme sofisticate pentru compensarea erorilor din sectoarele mici, in general, cu cat mai multi biti de date inghesui intr-un material, cu atat mai mult pierzi daca o parte din el se degradeaza sau se strica.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:36
Cele mai importante informatii sunt scrise si pe formate precum banda magnetica sau discurile optice. Din nefericire, multe dintre acestea nu rezista nici macar cinci ani - este de parere Joe Iraci, care studiaza anduranta mediilor digitale la Institutul Canadian de Conservare din Ottawa, Ontario. Testele de "imbatranire accelerata" ale lui Iraci, care implica expunerea mediilor de stocare la temperaturi ridicate si umiditate, arata ca cele mai stabile discuri optice sunt CD-urile inscriptionabile cu un strat refletorizant de aur si cu un strat de ftalocianina. "Daca mergi pe mana acestui disc si il scrii bine, cred ca poate rezista foarte bine timp de 100 de ani. Daca te bazezi pe altceva, gandeste-te la o durata de 5-10 ani", sustine cercetatorul.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:37
Disparitie fulger

Unitatile de memorie-flash, care pe zi ce trece devin din ce in ce mai obisnuite, sunt chiar si mai putin de incredere decat hard-urile. Nu este clar cat timp sunt acestea capabile pentru a mentine datele, deoarece nu s-au executat teste in aceasta directie, insa producatorii le garanteaza, in general, o perioada de viata de maximum 10 ani. Si, in timp ce noile tehnologii vizeaza o stabilitate si o securitate crescuta a acestor produse, atentia cade mai degreaba asupra vitezei de citire si a capacitatii de stocare a datelor. Desigur, conditiile in care informatiile sunt stocate pe diverse medii digitale pot fi mult mai importante decat stabilitatea acestora: unitatile pastrate in mediu uscat si racoros vor rezista mult mai mult decat cele supuse conditiilor de caldura si umiditate. Putine centre de date sunt proiectate sa mentina asemenea conditii un timp indelungat, in absenta electricitatii. Multe sunt amplasate in cladiri obisnuite, unele aflate chiar in regiuni cu risc seismic sau de inundatii.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:38
Supravietuirea fizica a datelor stocate este, totusi, numai inceputul problemei recuperarii lor. Un proiect condus de Dennis Wingo si Keith Cowing, in cadrul NASA, a incercat recuperarea unor imagini la rezolutii inalte de pe banda magnetica. Casetele contineau datele brute receptionate din cinci misiuni de pe orbita Lunii in anii '60 ai secolului trecut. La acea data, numai imaginile de rezolutie mica au putut fi primite. Benzile erau impachetate in plastic, plasate in carcase magnetice de metal inchise etans si pastrate in mediu steril. Pentru a obtine informatiile brute de pe banda, echipa a fost nevoita, mai intai, sa refaca vechiile unitati de citire, salvate de un fost angajat NASA. Aceasta a fost provocarea maxima. Odata ce au inceput sa recupereze datele brute, convertirea lor intr-o forma utilizabila a fost posibila numai dupa ce o cercetare de trei luni de zile a dezgropat un document continand ecuatiile pentru "demodulare".

Paul Atreides
24th July 2017, 12:38
Chiar tragic?

Daca astazi, unor entuziasti priceputi cu fonduri generoase la dispozitie, le ia mai multe luni pentru a obtine informatiile de pe cateva benzi magnetice bine pastrate, sa ne imaginam dificultatile realizarii acestui efort intr-un mediu post-apocaliptic. Chiar si cu o rezerva bogata de computere functionale care sa citeasca hardurile, recuperarea datelor nu ar fi usoara. In zilele noastre, multe date sunt cifrate si accesibile doar cu softuri specializate. Iar intr-un centru de date neatins 20 sau 30 de ani, unele unitati hard ar avea nevoie sa fie dezasambate pentru recuperarea datelor din ele. Recuperarea datelor in caz ca lucrurile merg prost poate fi o provocare serioasa chiar si in lumea teoretic omnipotenta de astazi. Anul trecut, spre exemplu, dupa proasta functionare a unor servere, companiei Microsoft i-au trebuit mai multe saptamani pentru a recupera cea mai mare parte din datele personale ale utilizatorilor telefoanelor mobile Sidekick. Lipsa de resurse - oameni, expertiza si echipament - intr-o Terra post-apocaliptica se poate dovedi un obstacol chiar mai mare decat pierderea fizica a datelor. Reabilitarea unei civilizatii industrializate poate fi mult mai grea decat stabilirea ei initiala, deoarece astazi am consumat deja mare parte din resursele candva usor disponibile, de la petrol pana la zacaminte rafinate.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:39
Dar chiar ar conta pierderea celei mai mari parti de informatii stocate pe unitatile hard? La urma urmei, tot ceea ce am mostenit de la civilizatiile trecute prezinta o utilitate discutabila: Tableta lui Venus din Ammisaduqua, de exemplu, consta, in principal, in detalii astrologice astazi nefolositoare. Similar, o foarte mare cantitate din ceea ce aglomereaza serverele lumii, de la magazine online pana la cele mai recente filme, pare dispensabil. Chiar si valoarea datelor stiintifice este discutabila. La ce ne-ar servi cunoasterea secventei genomului uman si al altor organisme, in lipsa tehnologiei si a expertizei necesare exploatarii acestor cunostinte? Cu cateva experimente stiintifice care genereaza in prezent petabytes de date, pastrarea lor a devenit deja o provocare serioasa. Marea cantitate de materiale va deveni o problema pentru oricine va incerca sa recupereze orice crede ca e important: in timp ce este relativ usor sa gasesti intr-o biblioteca o carte pe care o cauti, de obicei nu exista vreo modalitate prin care sa fii sigur ce contine un hard fara a-l conecta la un computer.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:40
Mediocritatea este nemuritoare

Ironic, ceea ce are cele mai multe sanse de supravietuire din era digitala de astazi nu este neaparat si cel mai important. Logic, cu cat exista mai multe copii ale unei informatii, cu atat cresc sansele supravietuirii, descoperirii si recuperarii ei. Unele date sunt copiate in mod intensiv datorita importantei si utilitatii lor, precum sistemele de operare, dar in cea mai mare parte, acest proces este declansat de po****ritate: care de cele mai putine ori presupune si importanta. Aceasta inseamna ca muzica foarte comerciala in format digital plus numeroase filme cu succes de duzina ar avea sanse mari pentru a supravietui peste decenii. In schimb, exista mult mai putine copii ale cartilor si manualelor, precum si ale schitelor continand informatii specializate (precum extragerea metalului din minereuri sau fabricarea de antibiotice), informatii care ar putea fi de o importanta capitala pentru cei ce vor incerca sa reconstruiasca civilizatia umana.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:41
Poate cea mai dureroasa pierdere va surveni dupa aproximativ o jumatate de secol de la o nenorocirea mondiala, atunci cand majoritatea inginerilor, cercetatorilor sau doctorilor supravietuitori vor fi murit de batranete sau din alte cauze. Deprinderile, cunostintele si expertiza lor vor reprezenta un factor esential atunci cand va veni vorba despre descoperirea informatiilor importante si "repornirea masinariei". Cititoarele de benzi magnetice ale NASA, spre exemplu, au fost restaurate cu ajutorul unui inginer pensionat care a lucrat in tinerete cu sisteme similare. Fara interventie specializata de acest fel, recuperarea datelor de pe benzi ar fi durat mult mai mult. La un secol dupa o catastrofa de proportii, foarte putine exponate ale erei digitale vor supravietui... dincolo de ceea ce este scris pe hartie. Chiar si cel mai nefericit soi de hartie poate rezista mai mult de 100 de ani. Cea mai veche "carte" scrisa pe hartie, care a supravietuit pana astazi, dateaza din anul 868 d.Hr. A fost descoperita intr-o pestera din nord-vestul Chinei in 1907. In situatia in care nu sunt folosite pentru alte necesitati, cartile vor persista timp de sute de ani, eventual rupte si decolorate, dar lizibile. Si in acest caz, cele mai po****re tomuri au cele mai mari sanse de supravietuire.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:42
Strategia curenta de prezervare a datelor importante este stocarea catorva copii in locuri si formate digitale diferite. Aceasta practica de precautie le protejeaza impotriva dezastrelor regionale, precum urgane sau cutremure, insa nu va functiona in cazul unui eveniment global. Poate singurul format de date care ar putea rivaliza cu hartia, ca stabilitate, si cu mediile digitale, ca densitate, este Discul Rosetta. Primul asemenea disc pastreaza descrierile si textele a 1000 de limbi. Discurile de nichel sunt gravate cu text incepand de la dimeniuni normale, care se miscsoreaza rapid la dimensiuni microscopice. Cu o dimensiune a caracterelor perceptibila pentru ochiul uman numai in urma unei apropieri de 1000 ori a imaginii, fiecare disc poate ingloba pana la 30.000 de pagini de text si imagini. Se ia in considerare acum si crearea unei versiuni digitale, prin folosirea unei forme de cod de bare. Daca se va descoperi o metoda de stocare a datelor digitale pe termen lung, urmatoarea intrebare este ce merita pastrat si cum se poate mentine in perfecta siguranta, dar totusi usor de identificat si descoperit.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:43
Ideea stabilirii pe Luna a unui seif indestructibil continand cunoasterea umanitatii, nu a fost nici ea ocolita. Desigur, cei ramasi in viata dupa o nenorocire n-ar avea prea multe mijloace si cunostinte sa calatoreasca pana acolo, dar pentru a rezolva aceasta problema se ia in considerare, in cadrul unui proiect global, construirea, in diverse locuri de pe Pamant, a 4000 de antene de receptie aflate permanent in contact cu baza selenara. Daca natura si noi insine ne vom oferi ragazul necesar unui asemenea program, poate el chiar va prinde forma si va putea garanta continuitatea peste milenii a mostenirii civilizatiei noastre.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:49
Scutul impotriva obiectelor din apropierea Pamantului

Marele Zid Chinezesc, operele complete ale lui Shakespeare, Internetul, telefonia mobila, piese de arta, muzee. Civilizatia umana a excelat in cultura si tehnologie, insa istoria a demonstrat deja ca ne aflam, in orice moment, la distanta de numai o catastrofa naturala pentru a ne putea lua adio de la toate acest lucruri. Pentru a ne face o imagine corecta, este suficient sa ne amintim de extinctia dinozaurilor, de acum 65 de milioane de ani, sau, mai recent, de Evenimentul Tunguska, petrecut in 1908 in Siberia, cand un asteroid s-a autodistrus in mod spectaculos, chiar deasupra Pamantului, si a produs o explozie comparabila cu cea a 185 de bombe atomice asemanatoare celei lansate la Hiroshima.

Ce s-ar intampla daca, intr-o buna zi, am descoperi prin telescoapele si satelitii care vegheaza pe orbita ca un corp ceresc de mari dimensiuni se afla pe un traseu de coliziune cu Terra? Cu siguranta, nu am sta cu mainile la spate, ne asigura cercetatorii, care s-au gandit la mai multe metode de evitare a unui impact devastator pentru planeta noastra.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:50
Una dintre cele mai speculate metode este lansarea unui atac nuclear impotriva asteroidului invaziv. Aceasta nu presupune insa trimiterea unei rachete in miezul sau: o asemenea actiune ar putea chiar inrautati lucrurile, asteroidul continuandu-si bombardamentul sub forma unor fragmente mai mici, la randul lor distrugatoare si letale. Atacul s-ar efectua, insa, sub forma lansarii unei incarcaturi nucleare, la bordul uneia sau a mai multor navete, in apropierea asteroidului, si detonarea lor acolo, fapt care ar pulveriza o parte din suprafata rocii si i-ar devia cursul.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:50
O alta varianta ar fi izbirea, pur si simplu, a asteroidului, fara focos nuclear, fara explozie: nimic altceva decat lansarea in spatiu a unui proiectil care, din nou, sa il devieze de la curs. Cercetatorii excentrici au mai propus vopsirea in alb a unei portiuni a "bolovanului", pentru ca acesta sa fie respins de radiatiile solare in afara orbitei Pamantului; si au mai luat in calcul ideea montarii unor "panze" solare pe suprafata sa, pentru a putea fi purtat de vanturile cosmice departe de Terra. Alta solutie ar fi aceea a "plantarii" unei rachete puternice in asteroid, astfel incat prin aprinderea motoarelor, aceasta sa il impinga literalmente de la curs.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:51
Pacalirea naturii

Apocalipsa nu presupune, intotdeauna, evenimente explozive, subite si sub forma unei singure lovituri naucitoare. Desi poate parea paradoxal, sfarsitul speciei umane, poate fi, si cel mai probabil este, un proces de uzura, manifestat in trepte, gradual. Evident, suntem mai ingrijorati cu privire la evenimente care ne-ar putea distruge civilizatia dintr-o data si le luam in calcul mai ales pe acestea, dar cum ar fi sa ne concetram si asupra unor manifestari armaghedonice mai mici, destabilizatoare, precum topirea calotelor glaciare si ridicarea nivelului marilor si oceanelor?

Tehnicile de pacalire a naturii sau de ocolire a metodelor standard vizeaza prevenirea si mai ales stavilirea unor situatii neplacute de acest fel, prin pastrarea unui oarecare echilibru climatic si ambiental. Desigur, masuri precum reducerea emisiilor de carbon sunt binevenite si ar putea functiona, insa "pacalirea planetei" tinde sa implice metode mai drastice si mai putin conventionale pentru a intoarce sortii in favoarea umanitatii.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:52
Suna socant, dar o metoda care s-ar incadra cu succes, cel putin in viziunea anumitor oameni de stiinta, ar fi eruptia controlata a unor vulcani, astfel incat nori de cenusa sa acopere pentru mai mult timp cerurile si sa impiedice lumina solara sa patrunda in atmosfera terestra. Totul, pentru scaderea temperaturii globale. Aceiasi cercetatori ar incerca sa respinga radiatia solara prin acoperisuri reflectorizante sau prin impanzirea cerului cu flote aerospatiale.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:52
In acelasi scop, s-ar putea instala oglinzi pe satelitii orbitali sau planta paduri de copaci falsi, cu rolul absorbirii dioxidului de carbon. Ar fi, desigur, vorba despre provizorate, nimic dintre aceste peticeli neavand caracterul de permanenta. Unele dintre aceste artifici ar putea chiar poseda potentialul de a dezlantui schimbari atmosferice neprevazute, insa ideea de baza a metodei este "sa salvam planeta acum si sa reparam defectiunile mai tarziu".

Paul Atreides
24th July 2017, 12:55
In situatia in care Pamantul se va confrunta, intr-adevar, cu un cataclism global, alte lucruri cu mult mai importante decat obiectele care exprima cultura si civilizatia speciei (dar de care supravietuirea se poate lipsi) vor fi periclitate. Este vorba despre marile surse de hrana, precum agricultura, cele al caror declin ar avea o rasfrangere dramatica asupra speciei umane. Prin urmare, in aceasta situatie, cel mai intelept lucru de facut este pastrarea tuturor tipurilor de seminte ale lumii, inchise, in buncare izolate, inghetate si pazite.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:55
Pare SF, dar, de fapt, Seiful pentru Seminte Svalbard Global exista in realitate. Amplasat pe o insula acoperita de zapada, in Oceanul Arctic, constructia norvegiana consta din trei incaperi, ingropate la aproape 100 metri intr-un versant muntos. Seiful are capacitatea de a stoca 4,5 milioane de mostre diferite de seminte. Cu ajutorul propriei instalatii electrice, constructia pastreaza totul in stare criogenica, iar generatorul de energie se defecteaza, stratul de permafrost in care este invaluita constructia ar trebui sa fie capabil sa mentina temperatura scazuta in limite rezonabile.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:56
Si, desi Svalbard s-ar putea sa nu reziste loviturii unor valuri tsunami uriase, de genul celor care au acoperit varfurile Tibetului in "2012", la 130 de metri deasupra nivelului marii, acolo unde se afla, ar trebui sa faca fata unor cresteri de ape. De fapt, proiectantii seifului cred ca adapostul are capacitatea sa reziste cam oricarui soi de solicitare vecina cu o lovitura nucleara directa. Pana in prezent, 400.000 de mostre de seminte din 22 de tari au intrat in halele ingropate ale lui Svalbard

Paul Atreides
24th July 2017, 12:57
Arca extraterestra a Apocalipsei

Bancile de seminte si de sperma din toata lumea stocheaza informatii genetice, asigurand - teoretic - posibilitatea de recuperare a organismelor, de la papadie si mere, pana la ghepardul indian si homo sapiens. Sunt vesti bune, insa ce este de facut in cazul in care vom pierde absolut totul pe Pamant?

Paul Atreides
24th July 2017, 12:57
Bun venit in aripa Universitatii New York preocupata de Alianta pentru Salvarea Civilizatiei (ARC), care, impreuna cu Agentia Spatiala Europeana ESA, are in proiect constructia unei arce pe suprafata Lunii. Cei implicati in proiect se gandesc la o fortificatie izolata, ingropata adanc in subsolul selenar. Aici, pe langa seminte si material genetic, se va pastra stocata digital, pe hard diskuri, intreaga cunoastere umana, inclusiv instructiuni pentru supravietuitori, astfel incat acestia sa fie capabili sa reia agricultura si dezvoltarea tehnologica.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:58
De bunul mers al acestei Arce lunare care va reproduce artificial, in adancuri, conditiile de viata de pe Terra se va ocupa o echipa formata din roboti si oameni, o colonie de mici dimensiuni. Probabil, multi se vor intreba care este scopul unui seif continand cunoasterea completa a umanitatii, in cazul in care pe o Terra pustiita va supravietui doar o mana de oameni. Ei bine, ARC planuieste ca acestia sa se poata bransa la transmisiunile radio de pe Luna, poate cu ajutorul uneia dintre cele 4.000 de statii radio, masiv fortificate, prin care seiful selenar va comunica cu Terra. Fiecare dintre aceste statii va ramane reglata constant pe frecventa Arcei, primind informatii referitoare la reconstruirea unei societati umane. ARC spera sa demareze primul stadiu al proiectului inainte de 2020.

Paul Atreides
24th July 2017, 12:59
Colonizarea altor lumi

Chiar si ideea unei arce lunare se bazeaza pe eventualitatea existentei unor supravietuitori pe un Pamant in continuare locuibil si neostil. Dar daca totusi nu va mai ramane chiar nimic aici? Daca o nenorocire de magnitutdinea bombardamentului cu meteoriti care pare sa se fi intamplat in Eonul Hadeam, pe Pamant, va avea loc si va transforma crusta terestra in magma incandescenta? Ce se va intampla cand, in cele din urma, Soarele va intra in penultima faza a evolutiei unei stele, consumand atat Pamantul, cat si detinatoarea istoriei sale din arca, Luna?

Paul Atreides
24th July 2017, 13:01
Raspunsul este unul asupra caruia cad de acord atat omul de stiinta Stephen Hawking, cat si unul dintre cei mai impresionanti imparati (fictivi) ai viitorului, tiranul intelept Paul Atreides :D (din celebra serie Dune a lui Frank Herbert): umanitatea trebuie sa se raspandeasca printre stele, astfel incat sa nu mai depinda de o singura planeta, de o singura viziune sau de un singur conducator (bloc militar) - niciodata. "Supravietuirea pe termen lung a speciei umane este periclitata, atata vreme cat se limiteaza la po****rea unei singure planete. Mai devreme sau mai tarziu, dezastre precum coliziunea cu un asteroid sau un razboi nuclear ne-ar putea sterge de pe fata pamantului. Insa odata ce ne-am raspandit in spatiu si ne-am stabilit colonii independente si autonome, viitorul nostru ar trebui sa fie asigurat.", declara, in 2006, profesorul Hawking.

Paul Atreides
24th July 2017, 13:02
Pana atunci, insa, pamantenii insetati de a gasi in Univers o noua casa ar putea incerca sa intampine posibilele catastrofe, pe care ei insisi sunt pe punctul de a si le abate asupra lor si asupra urmasilor lor. Curatarea si protejarea mediului, stabilirea unei forme de guvernamant sustenabila pe termen lung si mentinea unui climat global sigur (economic, social) ar fi pasi elementari in aceasta directie. Cine stie, daca vom reusi, poate chiar vom avea o civilizatie ce va merita sa fie diseminata spre alte lumi.

Paul Atreides
24th July 2017, 13:03
Fie ca va veni din cer, fie de pe Pamant, catastrofa cosmica sau accident provocat chiar de oameni, un dezastru global, survenit brusc, ar putea fi o buna aproximare a Apocalipsei prezise de textul biblic. Vine o cometa, pica un asteroid, cineva face o criza de dementa si apasa pe 'acel' buton pe care n-ar trebui niciodata sa apese... probabil ca pericolele sunt chiar mai multe decat ne imaginam si atunci, ce ne ramane de facut?

Sa plangem? Total neconstructiv. Sa radem? Sigur, cu Apocalipsa, oricum ar fi sa fie ea, nu-i de glumit, dar umorul e o 'arma' care si-a dovedit puterea si eficacitatea in mii de ani, presarati cu sute de mii de dezastre mai mari ori mai mici, abatute asupra oamenilor. Dar, in afara de a face bancuri, ce mai putem face in eventualitatea unei astfel de intamplari groaznice?

Paul Atreides
24th July 2017, 13:04
Pornind atat de la inclinarea noastra de a glumi pe seama pericolului, cat si de la nevoile fundamentale ale oamenilor, redactorii publicatiei Po****r Science au imaginat - mai in gluma, mai in serios - trusa de supravietuire in caz de cataclism major: cinci obiecte - nu mai multe - care, daca ne-ar fi la indemana, ar putea fi de mare ajutor in cazul in care ceva groaznic se abate asupra Terrei sau chiar numai asupra unei regiuni mai restranse a ei. Daca e regiunea in care locuiesti chiar tu... poate n-ai sa mai ai timp sa te gandesti singur ce sa iei inainte sa fugi din casa si sa te refugiezi unde-oi putea. Asa ca... ia astea cinci lucruri si descurca-te cum poti!

Paul Atreides
24th July 2017, 13:05
5 instrumente pentru a supravietui Apocalipsei

Aer respirabil

Daca, in urma unui impact devastator de orice soi, este distrusa o uzina chimica, aerul din apropierea ei ar deveni, cu mare probabilitate, otravitor. Si, cum uzinele chimice sunt destul de raspandite, iar multe toxine au neplacuta proprietate de a putea fi cu usurinta dispersate pe distante mari de catre curentii de aer, ne trebuie un echipament de protectie. Solutia Po****r Science: o masca de gaze prevazuta cu un filtru care tine la distanta amoniacul, clorul, pulberile toxice...

Paul Atreides
24th July 2017, 13:06
Modelul propus - Advantage 420 Half Mask Respirator - are un mecanism foarte simplu de fixare, ca s-o puteti pune repede pe cap (ca doar nu va puteti tine respiratia nu stiu cat) si se gaseste in trei marimi diferite, ca sa se potriveasca pe orice capatana.
msanorthamerica.com

Paul Atreides
24th July 2017, 13:07
Hrana si adapost

Forta - fizica si morala -, rabdare si noroc; daca le ai pe astea, tot ce-ti mai trebuie sunt niste scule bune, un "utilaj" minim cu care sa poti incropi un refugiu si ceva de mancare.

Un briceag multifunctional ar fi o optiune foarte buna, iar daca vreti ceva mai "profi" - o multiunealta smechera, ca asta din poza, Leatherman Super Tool 300, cu clesti, lame taioase, pila, mini-fierastraie... in fine, 19 unelte diferite adunate intr-un singur manunchi. Daca nici cu astea nu faceti nici o treaba, inseamna ca sunteti chiar neajutorati si degeaba ati avut noroc si ati supravietuit cateva zile dupa Apocalipsa: selectia naturala tot o sa va rada din schema.
leatherman.com

Paul Atreides
24th July 2017, 13:07
Apa potabila

Totul a sarit in aer, continutul retelei de canalizare s-a dus direct in cursurile de apa, s-au deversat fel de fel de mizerii peste tot, asa ca apele din jur sunt mai poluate decat au fost vreodata - desi era destul de rau si inainte. Ce-i de baut.. pardon, de facut? Fara apa nu putem trai, deci ne trebuie ceva cu care sa o decontaminam, curatand-o macar de agentii patogeni care misuna prin ea si dintre care unii ne-ar putea veni de hac in mai putin de 48 de ore.

Paul Atreides
24th July 2017, 13:08
Metoda ieftina, dar laborioasa - mai ales cand n-ai de nici unele: fierberea apei (daca aveti in ce, la ce etc.) Alta propunere? Iata, scump, dar rapid si eficient: CamelBak All Clear UV Water Purification System, un dispozitiv portabil, avand incorporat in capacul etans un bec special, cu lumina ultravioleta, care distruge in 80 de secunde bacterii, virusuri si protozoare. Functioneaza cu o baterie care se reincarca prin miscare, asa ca nu stati degeaba in timp ce razele UV se lupta cu microbii, ci alergati, cel mai bine dupa un animal comestibil (sau din calea unuia care va considera el pe voi comestibili !!! :D) Oricum miscarea prinde bine, ca sa va sa va mentineti in forma (fiindca, dupa Apocalipsa, treaba cu supravietuirea celui mai apt o sa fie mai valabila ca oricand).
camelbak.com

Paul Atreides
24th July 2017, 13:09
Energie electrica

In caz de Apocalipsa de orice origine, sunt mari sanse ca sistemele de alimentare cu energie sa fie la pamant - si la propriu, si la figurat. Presupunand ca soarele mai straluceste inca (daca n-a fost intunecat de un strat gros de cenusa, cum ar fi cazul unei ierni nucleare, de exemplu), un dispozitiv care converteste energia solara in energie electrica poate fi de ajutor, in prima urgenta, pentru a capata lumina (probabil ca inca nu stiti sa faceti focul frecand doua bucati de lemn, desi n-ar fi stricat sa invatati) si alimenta niste alte dispozitive consumatoare de curent, pe care eventual le-ati avea asupra voastra.

Paul Atreides
24th July 2017, 13:10
Cu SunNight Solar BoGo SN-3, o ora de incarcare la soare egal 15-40 minute de utilizare. Situatia devine cu adevarat naspa grava daca nu mai vine destula lumina de la Soare; atunci chiar ca trebuie sa va apucati numaidecat sa frecati lemnele alea, fiindca dureaza ceva timp pana se aprind. N-o sa capatati electricitate, dar o sa aveti macar caldura si lumina.
sunnightsolar.com

Paul Atreides
24th July 2017, 13:10
Contactul cu alti oameni

Nici nu va dati seama cat e de necesar pana cand nu ramaneti fara el. Cum luati legatura cu alti supravietuitori, atunci cand retelele de telefonie mobila s-au dus naibii? Un telefon cum e Motorola Clutch i465 s-ar putea sa fie de folos, deoarece are incorporat un dispozitiv tip walkie-talkie, cu ajutorul caruia se poate comunica prin radio cu telefoane similare aflate pe o raza de 10 km. Mda, telefoane similare... deci ar trebui sa ne inzestram tot neamul cu asa ceva?
motorola.com

Paul Atreides
24th July 2017, 13:11
Dintre comentariile utilizatorilor referitoare la articolul din Po****r Science, cele mai interesante s-au dovedit cele privind obiectele pe care fiecare martor al Apocalipsei le-ar lua cu el daca ar fi silit sa se refugieze. Ideile au variat: o pusca de vanatoare, o sticla plina cu whisky.... :D

Paul Atreides
24th July 2017, 13:13
2022. Suntem prea multi! Supravietuitorii marilor orase

Dupa inutile si tardive tentative de control demografic, punctul critic a fost depasit: Pamantul seamana cu un furnicar, iar poluarea a creat o manta irespirabila care condamna planeta la o eterna si torida vara. Verdele si natura sunt o amintire palida, nu ploua de ani de zile, mancarea si apa constituie de-acum un un lux pentru cei cativa privilegiati.

Nu se va intampla probabil in 2022, dar in 2030 po****tia urbana va reprezenta cu siguranta aproximativ doua treimi din cea mondiala. Afirmatia nu provine dintr-un roman SF, ci din cel mai recent World Water Development Report al UNESCO, publicat in urma cu doi ani. In consecinta, aceasta progresiva expansiune a oraselor va provoca o crestere vertiginoasa a cererii de apa si hrana in zonele metropolitane. Pe baza acestui scenariu, dar si din cauza poluarii, a schimbarilor climatice si a despaduririi, unii cercetatori de la Cornell University au prevazut ca economia agricola va intra in criza in jurul anului 2050. Exista si un "new entry": asa-numitul colony collapse disorder; adica, epidemia progresiva - cauzata cel mai probabil de utilizarea la scara larga a pesticidelor - care decimeaza albinele polenizatoare si le ameninta cu disparitia. Nu tu albine, nu tu flori, nu tu mancare.

Paul Atreides
24th July 2017, 13:15
Singur acasa: 'Ingineriile' mortii

Intr-o dimineata te trezesti intr-un pat de spital. Cum vei fi ajuns acolo? Te ridici cu greu si ratacesti pe coridoare, intr-o tacere ireala: toate geamurile sunt sparte, paturile rasturnate, nimeni in jur sa-ti explice ce se intampla. Nici afara, in oras, nu-i tipenie. Mergi printre masinile abandonate pana cand gasesti primul raspuns intr-o bucata de ziar vechi: intreaga tara a fost contaminata de un virus letal transmis la om de animale de laborator care au luat-o razna. Cei sanatosi au fugit de frica celor infectati, agresivi si insetati de sange, iar intreaga natiune se afla in carantina.

Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii, conditiile aflate la baza unei pandemii sunt in numar de trei: aparitia unui virus nou, agresivitatea lui si...'rabdarea' de care este capabil sa dea dovada. Tocmai aceasta din urma ne pune la adapost de un atac la scara planetara cu un virus de talia fiorosului Ebola, letal in 70% din cazuri. Dupa nasterea ingineriei genetice, posibilitatea ca cineva sa dezvolte un virus capabil sa respecte 'regulile de aur' ale OMS reprezinta pentru multi un adevarat cosmar. Totusi, nu-i nevoie sa privim atat de departe: ne ajung 'pandemiile' noastre seculare: foamea si setea, de exemplu.

Paul Atreides
24th July 2017, 13:16
Bioterorismul: Rezident Evil

Ascunsi de multa vreme in bunkerele lor, nimeni nu stia la ce lucrau bioteroristii. Pana in ziua incidentului. Cine putea sa prevada ca acea micuta capsula sparta in mii de bucati continea un virus atat de letal?

Daca razboiul biologic se va dovedi o afacere pentru industria farmaceutica, n-ar fi de mirare ca cineva sa-si piarda controlul. Poate ca nu riscam sa devenim toti zombi din cauza unui T-Virus precum cel din Resident Evil, dar de 'amenintare terorista' auzim vorbindu-se aproape in fiecare zi. Nu si despre moduri mai originale de a o combate. Un exemplu? Cateva parti dintr-un telescop de la NASA scos la pensie in 2000, Compton Gamma Ray Observatory, au fost utilizate pentru constructia unui detector capabil sa recunoasca surse radioactive. O vreme, acest telescop a identificat razele gamma emise de corpurile celeste, in prezent le repereaza pe cele emanate de plutoniu, cesiu si uraniu, ce pot fi utilizate in confectionarea armelor de distrugere in masa.

Paul Atreides
24th July 2017, 13:17
Matrix: Revolta masinilor

In opinia unora, revolta masinilor a inceput deja, numai ca noi ne vom da seama de acest lucru de-abia cand va fi prea tarziu.

Cine comanda? Daca traim de fapt intr-un software? Ceea ce numim 'realitate' este de fapt un ansamblu de semnale si perceptii; iar Realitatea ar putea sa nu fie compusa din atomi, ci dintr-o serie de stimuli electici creati artificial. In definitiv, am putea fi in mod inconstient sclavii masinariilor. Potrivit futurologilor, pana in 2084 strazile noastre vor fi patrulate de roboti-politisti, dar pentru romanticii care mai au inca incredere in rasa umana iata si o veste buna: a fost deja pus la punct Heart, robotul caruia ii place sa fie alintat. La fiecare mangaiere, bataile lui cardiace se accelereaza. Pentru creatorii lui Heart si al armatei de pseudo-umanoizi care il insotesc, aceste 'fiinte' sunt un exemplu al felului in care masinile vor cuceri in timp emotii tot mai asemanatoare cu cele umane.

Paul Atreides
24th July 2017, 13:18
De la fantezie la realitate: ziua cand Soarele s-a stins

Curajosii sunt pregatiti deja sa plece intr-o misiune care va decide soarta umanitatii. Soarele se stinge. Dar daca am reusi sa-i prelungim putin viata? Planul prevede detonarea unei enorme bombe nucleare in inima stelei noastre, pentru a o reactiva si a o trezi din letargie. Cel putin pentru o vreme. Ori la bal ori la spital, una din doua... Iar pentru fabricarea bombei au fost utilizate toate materialele radioactive de pe Pamant.

Mai mult sau mai putin peste 5 miliarde de ani, cand isi va fi epuizat toate rezervele de hidrogen din nucleul sau, Soarele va deveni o stea de dimensiuni colosale (aproape de 100 de ori mai mare decat este in prezent): un gigant rosu. Straturile aflate la exteriorul astrului se vor extinde, iar 'atmosfera' lui va inghiti pe nerasuflate planete precum Venus, Mercur si poate chiar Terra. Sa ne transferam pe Marte nu ne va fi de mare folos, iar deocamdata, o tehnologie care sa ne permita sa calatorim dincolo de Sistemul Solar, in timpi rezonabili, este doar un vis. Dar stati linistiti, nu vom ajunge vii la fatidica scadenta: cam cu un miliard de ani inainte, luminozitatea Soarelui va creste cu circa 10%. Putin cam prea fierbinte pentru apa din care suntem facuti si pentru cea care ocupa buna parte din Pamant.

Paul Atreides
24th July 2017, 13:19
Cronica unei distrugeri amanate: la ce ora vine sfarsitul lumii?

Cine a spus ca trebuie neaparat sa sfarsim la fel ca dinozaurii? De cand l-au reperat pentru prima oara, in 2004, astronomii nu-si mai iau ochii de la el. Este un asteroid cu un diametru de circa 350 metri, botezat Apophis (dupa ApĂČfĂŹ, zeul egiptean al Distrugerii), care in urmatorul ciclu de rotatie ar putea ajunge foarte aproape de Terra.

Oamenii de stiinta au indicat ca impactul ar putea avea loc pe 13 aprilie 2029, in Oceanul Pacific, la 500 km vest de Santa Monica. In eventualitatea in care totusi asteroidul va ocoli la data respectiva atat Pamantul, cat si Luna, nu va fi decat o amanare: sapte ani mai tarziu, in data de 13 aprile 2036, daca Apophis va lovi Pamantul, deflagratia va fi 110.000 ori mai puternica decat cea de la Hiroshima. Este intrebarea pe care si-au pus-o in 1947 cercetatorii de la Bulletin of the Atomic Scientists din cadrul Universitatii din Chicago. Pentru a raspunde, ei au imaginat un orologiu simbolic, Doomsday Clock (ceasul Apocalipsei), in care miezul noptii simbolizeaza sfarsitul lumii cauzat de un razboi atomic. Acele virtuale ale acestui dispozitiv infricosator sunt miscate inainte si inapoi in functie de tensiunile politice internationale. Cand a fost creat orologiul, in plin Razboi Rece, s-a decis ca doar 7 minute ne mai desparteau de 'miezul noptii'. Ultimele proiectii, cele din 2007, au deplasat acele ceasornicului cu doua minute inainte. Cat e ceasul? Este 12 fara 5.

Paul Atreides
24th July 2017, 13:21
In luna decembrie a anului 2004, astronomii au descoperit un asteroid a carui orbita calculata se apropie periculos de mult de Pamant. Corpul astral a fost denumit Apophis, dupa zeul egiptean al Raului si al Distrugerii, iar specialistii sunt de parere ca in anul 2029, in timpul urmatorului sau ciclu de rotatie, asteroidul ar putea sa ne loveasca planeta

Pentru a intregi scenariul apocaliptic, oamenii de stiinta au indicat si mai exact momentul consumarii evenimentului, estimand impactul in luna aprilie a anului 2029 si chiar locul acestuia, oceanul Pacific, la 500 kilometri vest dd Santa Monica. Calcule ulterioare au indicat ca, desi este posibil ca asteroidul sa ocoleasca atat Pamantul cat si Luna la aceasta data, ar reprezenta o si mai mare amenintare numai sapte ani mai tarziu, in 2036. Desi prezenta asteroidului a fost descoperita in anul 2004, informatia nu a fost publicata pana recent, deoarece identificarea sa in spatiu a coincis cu dezastrul provocat de valul tsunami in Indonezia, iar comunitatea stiintifica a considerat omenirea suficient de infricosata la acea data pentru alte stiri sumbre. Avand raza egala cu aproximativ 270 metri si o masa de 2.1 x 10 milioane de tone, Apophis este cel mai masiv corp extraterestru care va fi trecut atat de aproape de Pamant in istoria cunoscuta. Exista voci care propun distrugerea sa in spatiu, dar specialistii nu incurajeaza aceasta idee, deoarece, spun ei, 'rezultatele unei asemenea masuri sunt imprevizibile si au chiar caracterul de a ne inrautati situatia.' De aceea, oamenii de stiinta mizeaza pentru moment pe monitorizarea atenta a deplasarii asteroidului si pe identificarea unor tehnici de respingere a acestuia.

Sursa: Daily Galaxy

Paul Atreides
24th July 2017, 13:22
Cercetatorii au observat cu ceva timp in urma ca Soarele se afla intr-un proces constant de expandare, ceea ce il face sa fie din ce in ce mai stralucitor, urmand ca in in final, sa usuce Pamantul sau poate chiar sa il inghita. Ambele variante inseamna sfarsitul oricarei forme de viata pe Terra.

Dintr-o planeta verde, cu forme de viata extrem de diversificate, Pamantul se poate transforma intr-o planeta arida, de culoare maro, care nu va pastra nici amintirea a ceea ce a fost odinioara.
Cercetatorii au aproximat ca in 7.6 miliarde de ani, Soarele va ajunge la dimensiunea maxima a unui gigant rosu, iar suprafata sa se va intinde dincolo de orbita actuala a Pamantului cu 20 de procente, in vreme ce va straluci cu o forta de 3 000 de ori mai mare. In faza sa finala, Soarele se va transforma intr-un corp ceresc de tipul pitic alb.

Desi cercetatorii sunt de acord asupra destinului Soarelui in viitor, nu acelasi lucru se intampla si in ceea ce priveste Pamantul. Tabara optimistilor este de parare ca in cele din urma planeta noastra va scapa de la vaporizare, insa pesimistii nu vad cred ca orbita Pamantului va putea fi modificata artificial, astfel incat, po****tia viitorului foarte indepartat sa scape de la ceea ce inseamna cu siguranta sfarsitul vietii. Pe de alta parte, stiinta si tehnologia de atunci pot reprezenta cheia salvarii, cu atat mai mult cu cat cauza a fost identificata.

Sursa: Scientific American

Paul Atreides
24th July 2017, 13:23
Un experiment in premiera a avut loc in Berkshire, Anglia, cu scopul de a testa si identifica forme de gandire inteligenta in cazul robotilor. In timpul experimentului, cinci roboti au purtat conversatii libere timp de mai multe minute.

Cercetatorii de la Universitatea Reading au testat cinci masinarii pentru a vedea daca acestea ar putea trece drept oameni in cadrul unei conversatii de baza. Programul a fost elaborat in 1950 de catre matematicianul britanic Alan Turing, care este de parere ca daca o masinarie nu poate fi deosebita de un om la acest nivel, atunci se poate spune despre ea ca este capabila sa gandeasca.
Dintre cei cinci roboti testati, doar Elba s-a apropiat cel mai mult de nivelul minim necesar, situandu-se doar cu 5 procente sub pragul diferential. Insa nici unul nu a reusit sa treaca testul Turing, a carui cerinta prevedea ca robotul sa incerce sa pacaleasca in cadrul unei conversatii un procent de 30% dintre interlocutarii sai umani.

Sursa: BBC

Paul Atreides
24th July 2017, 13:24
Un raport intocmit recent de Organizatia Natiunilor Unite informeaza ca po****tia globala se afla intr-o continua crestere, estimand ca 9 miliarde de oameni vor po**** planeta pana in anul 2050

Cresterea po****tiei globale se va datora in principal tarilor africane, unde numarul de locuitori creste anual cu 2.3%. Inainte de jumatatea acestui secol, Republica Democrata Congo va deveni cea mai po****ta tara a Continentului Negru, triplandu-si po****tia, la 186 milioane de capete. In Asia, rata de crestere va fi mai scazuta, de 1.1 procente. China, cea mai po****ta tara, isi va extinde numarul po****tiei cu mai putin de 100 milioane de locuitori in urmatorii 42 de ani, atingand cifra de 1,408 miliarde de oameni. Va fi insa devansata la acea data de India, al carei numar de cetateni este apreciat la 1,685 miliarde pentru 2050, cu 500 milioane mai mult decat numara astazi. Rusia va ramane in continuare cea mai po****ta tara din fosta URSS, dar numarul moscovitilor va scadea la aproximativ 107 milioane, inregistrand o pierdere de 34 milioane de locuitori, pana in 2050. De asemenea, numarul ucrainienilor, al bielorusilor, al georgienilor, armenilor si moldovenilor va scadea simtitor. Nici in Europa situatia demografica nu va evolua ascendent. Numarul po****tiei de aici se va diminua de la 731 milioane, la 664 milioane de locuitori. O crestere anuala de 1.8 la suta se va inregistra in Irlanda, iar Germania va ramane in continuare cea mai po****ta tara a batranului continent. In SUA, numarul po****tiei va creste la 402 milioane, cu o rata de un procent pe an, iar Brazilia va numara 254 de milioane de locuitori, fata de 194 milioane, cati o ocupa astazi. Peste 40 de ani, Australia va numara 28 milioane de oameni iar Noua Zeelanda va avea o po****tie de 5.2 milioane de locuitori.

Paul Atreides
24th July 2017, 13:26
Situația păcii la nivel mondial s-a îmbunătățit ușor față de ceea ce arătau datele din 2016. Concluzia apare în Indexul Păcii Globale pentru anul 2017, lansat de Institutul pentru Economie și Pace (IEP), cercetare care arată că 93 dintre țările lumii și-au îmbunătățit acest aspect, în timp ce 68 au scăzut la capitolul siguranță și pace.

Indexul, citat de The Independent, arată că Islanda rămâne cea mai pașnică țară din lume, păstrându-și prima poziție ocupată în urmă cu 9 ani, în 2008. Statul nord-european este urmat în clasament de Noua Zeelandă, Portugalia, Austria și Danemarca, scrie Gândul.

Paul Atreides
24th July 2017, 13:27
La polul opus se situează Siria, care rămâne cea mai periculoasă țară din lume, alături de Afganistan, Irak, Sudanul de Sud și Yemenul.

Indexul a urmărit o scală de la 1 la 5, cu 1 ca fiind cel mai pașnic, iar 5, cel mai puțin pașnic loc din lume.

Paul Atreides
24th July 2017, 13:27
Față de situația din 2016, șase dintre cele nouă regiuni ale lumii și-au îmbunătățit situația, cea mai mare evoluție a fost înregistrată în America de Sud.

În ceea ce privește Europa, raportul arată o creștere a populismului și a politicilor anti-instituționale, care pot fi asociate cu deteriorarea libertății de informare, nivelurilor corpuției, acceptării drepturilor omului.

Paul Atreides
24th July 2017, 13:27
În ceea ce privește România, țara noastră se situează în rândul țărilor pașnice, înregistrând un scor de 1,6 și ocupând, astfel, locul al 25-lea în lume. La acest capitol, al păcii interne, înregistrăm o creștere față de anul 2016, când ocupam locul 30 la nivel mondial.

Paul Atreides
24th July 2017, 13:29
Unul dintre partenerii NASA a declarat că ,,este absolut convins'' de existența extratereștrilor, aceștia trăind alături de oameni pe Pământ.

Robert Bigelow, un antreprenor care lucrează în parteneriat cu Nasa, a sugerat că pe Pământ sunt prezenți extratereștrii, aceștia aflându-se ,,chiar sub nasul nostru'', informează Independent. Bigelow a făcut anunțul în timpul unui episod al emisiunii 60 Minutes ce a prezentat munca sa în parteneriat cu agenția spațială.

Compania sa, Bigelow Aerospace, dezvoltă o sondă expandabilă pentru oameni care se poate umfla pentru a furniza spațiu locuibil în viitor. Tehnologia a fost testată anterior în călătoriile către Stația Spațială Internațională, cele două organizații cooperând pentru viitoarele misiuni.

În timpul unui episod al emisiunii amintite mai sus, Bigelow și-a exprimat opinia despre existența extratereștrilor, el susținând că OZN-urile au venit pe Pământ, extratereștrii fiind prezenți printre oameni. ,,Sunt absolut convins că extratereștrii există,'' afirmă el. ,,A fost și încă există o prezență a extratereștrilor pe Pământ. Și am cheltuit milioane și probabil voi cheltui mai mult decât orice individ din Statele Unite ale Americii pentru dovedirea existenței acestora,'' a adăugat el.

Paul Atreides
24th July 2017, 13:30
Bigelow nu a oferit alte detalii privind cercetarea sau zborurile private către spațiu pe care le finanțează. Dar a afirmat că munca sa și a agenției spațiale nu este menită pentru întâlnirea extratereștrilor. Aceasta susține că ,,oamenii nu trebuie să călătorească'' deoarece extratereștrii se află ,,chiar sub nasul nostru''.

Paul Atreides
24th July 2017, 13:35
'Serialul Westworld' conduce în lista nominalizărilor la categoria dramă pentru Premiile Emmy 2017, actorii britanici Sir Anthony Hopkins și Thandie Newton numărându-se printre nominalizați. 'Westworld' a acumulat un număr de 22 de nominalizări,în timp ce emisiunea de comedie 'Saturday Night Live' are 22.

Serialele 'Stranger Things' și 'Feud: Bette and Joan' se plasează pe locul al 2-lea, cu câte 18 nominalizări fiecare, urmate de serialul de comedie 'Veep', cu 17, conform BBC.

Printre alți actori nominalizați se numără Ewan McGregor, Riz Ahmed și Matthew Rhys, cu câte două nominalizări fiecare.

Printre alte nume mari de pe lista Premiilor Emmy 2017 se află câștigătoarea premiului Oscar Viola Davis, nominalizată pentru rolul din 'How To Get Away With Murder', dar și Nicole Kidman și Reese Witherspoon, ambele pentru rolurile din 'Big Little Lies'.

Susan Sarandon și Jessica Lange, care le-au interpretat pe legendarele actrițe de la Hollywood Bette Davis, respectiv Joan Crawford în 'Feud: Bette and Joan' au fost și ele nominalizate.

Actrița Carrie Fisher a primit o nominalizare postumă pentru rolul său din 'Catastrophe' de pe postul Channel 4, iar Benedict Cumberbatch este nominalizat pentru 'Sherlock: The Lying Detective.'

Și actorul american Robert De Niro, în rolul infractorului Bernie Madoff din 'The Wizard of Lies' se află pe lista nominalizărilor.

The Crown și 'The Handmaid's Tale' - așteptate să se afle printre serialele aspirante pentru pozițiile de cele mai bune programe tv pentru secțiunea dramă-au fiecare câte 13 nominalizări. Cele două seriale au nominalizări pentru vedetele Claire Foy și Elisabeth Moss, nominalizate pentru cea mai bună actriță în rol principal.

Paul Atreides
24th July 2017, 14:35
Cine au fost adevăratii locuitori ai Transilvaniei înainte de venirea ungurilor - explicatia istoricilor

http://adevarul.ro/locale/botosani/cine-fost-adevaratii-locuitori-transilvaniei-venirea-ungurilor-explicatia-istoricilor-1_56af5bfc5ab6550cb85813c3/index.html

Paul Atreides
24th July 2017, 14:36
Transilvania a fost un teritoriu disputat de-a lungul secolelor de mai multe po****tii. Până la venirea ungurilor si cucerirea zonei, între Carpati si Tisa au trăit si s-au amestecat mai multe neamuri. Specialistii spun că daco-romanii au fost băstinasii peste care s-au suprapus germanici, iranieni, turcici, dar mai ales slavi.

Paul Atreides
24th July 2017, 14:38
După două războaie istovitoare, în 106 d HR, împăratul roman Traian cucerea o parte din bogata Dacie. Mai precis era vorba de zona Transilvaniei, Banatului, Olteniei, dar si o mică parte din Muntenia. Regiuni întinse în special din Moldova si din Muntenia rămâneau în stăpânirea dacilor liberi, care au luat la rândul lor contact cu romanitatea prin schimburi economice, jaf sau ca federatii. Zona ocupată, dar în special nucleul transilvănean unde în apropierea fostei capitale dacice a fost amplasată si capitala noii provincii, a fost puternic romanizată. Po****tia daco-romanică a fost integrată în imperiu si ducea o viată după modelul civilizatiei romane, asa cum o arată si numeroasele descoperiri arheologice din Dacia Traiană.

Paul Atreides
24th July 2017, 14:42
Zona ocupată, dar în special nucleul transilvănean unde în apropierea fostei capitale dacice a fost amplasată si capitala noii provincii, a fost puternic romanizată. Pop.ulatia daco-romanică a fost integrată în imperiu si ducea o viată după modelul civilizatiei romane, asa cum o arată si numeroasele descoperiri arheologice din Dacia Traiană. Linistea provinciei este zguduită însă de numeroasele invazii barbare. Încă din 212, din vremea lui Caracalla, năvălesc în provincia Dacia gotii si dacii liberi. Dacilor liberi si gotilor li se alătură si sarmatii. Provincia era atacată în permanentă si jefuită. Împăratul Aurelian a decis să retragă trupele si administratia din această provincie. 'Dacia nu va mai putea fi păstrată de imperiu. Prin asezarea ei geografică, ea forma ca un intrând în lumea barbară. Năvălitorii izbeau întâi aici si tot pe aci le era si drumul de întoarcere', precizează istoricul Constantin C. Giurescu în 'Istoria românilor'. Retragerea a avut loc în două etape. Prima din 271-272 cu retragerea armatelor din nordul Transilvaniei, iar apoi în 275 a celor din Banat si Oltenia. Sunt păreri care indică o retragere generală doar în 275. Fosta provincie Dacia era lăsată în calea barbarilor. Din acel moment structura etnică a Transilvaniei si viitorul regiunii cucerite în secolul X de unguri va fi influentat de triburile barbare care se vor perinda prin zonă.

Paul Atreides
24th July 2017, 14:47
Daco-romanii au rămas în Transilvania

Majoritatea specialistilor români si descoperirile arheologice din Transilvania secolelor III-VIII arată că zona a fost locuită chiar si după retragerea aureliană. În special de po****tia daco-romanică legată prin stilul de viată de pământurile natale. Astfel au rămas, spun istoricii, agricultorii si păstorii. 'Istoria ne arată că în toate timpurile si la toate popoarele multimea, aceea legată prin îndeletnicirile ei de pământul care o întretine, multimea nu fuge. N-au fugit nici galloromanii în fata francilor, n-au fugit nici italienii în fata gotilor si apoi a longobarzilor. Asadar nici strămosii nostri, dacoromanii, n-au fugit în fata gotilor. S-au retras, evident, în locuri mai ferite, prin păduri, prin văi ascunse, dar de plecat n-au plecat. Unde erau să se ducă de altfel plugarii, păstorii, micii mestesugari, orăsenii fără avere din Dacia Traiană?', preciza Giurescu. Dincolo de argumentele de natură logică, Mircea Petrescu Dâmbovita, un reputat arheolog român, arată că interesele romanilor continuau să vizeze regiunea fostei provincii Dacia. Pentru această afirmatie se foloseste de numeroase descoperiri arheologice. 'În perioada secolelor IV -VII interesele economice ale Imperiului erau canalizate la nord de Dunăre în directia de a cuprinde regiunile carpato-dunărene cât mai mult în sfera de activitate depinzând într-o anumită măsură si de problemele privind aprovizionarea cu alimente si materii prime. În anii de relativă liniste politică si adesea nestingheriti datorită interesului vital al migratorilor de a avea asigurată hrana trebuincioasă, romanicii carpato-dunăreni au putut obtine recolte de cereale sporite si numeroase animale domestice, cu care plăteau dările impuse, comercializând totodată astfel de produse fie în orasele de pe Dunăre, fie prin intermediul negustorilor din Imperiu.

Paul Atreides
24th July 2017, 14:49
După retragerea trupelor romane, în vechea provincie a Daciei s-au revărsat triburile barbare. În special au venit gotii cu diferitele lor ramuri. Apoi vandalii si gepizii, tot neamuri germanice. În Transilvania stăpânesc de la început vandalii, triburi de neam germanic. Acest lucru este arătat si de Iordanes. 'Pe vremea aceea trăiau acolo unde sunt astăzi gepizii, anume lângă râurile Marisia, Miliare, Gilpil si Grisia, acesta din urmă fiind mai spre miazănoapte decât toate celelalte', arată istoricul român. Totodată istoricii români au identificat si numele râurilor. 'Râul Marisia e Muresul, iar Grisia e Crisul', precizează Giurescu. Acelasi autor antic indică faptul că tot în zona Transilvaniei, dar către arcul carpatic, locuiau si gotii.

Paul Atreides
24th July 2017, 14:54
După vandali, Transilvania a fost stăpânită de triburile gepizilor, tot un neam germanic, exterminat mai târziu către secolul al de longobarzi si avari. Tezaure si alte obiecte arată prezenta germanilor în zona Transilvaniei la Simleul Silvaniei si Valea lui Mihai, Apa, Oradea, Pecica, Timisoara si Periam, Apahida, Cluj sau Alba Iulia. Pe lângă germani s-au asezat în acest interval al secolelor III-VI si sarmatii, în special din neamul yazigilor, călăreti de stepă iranieni. Acestia, alături de germani si de daco-romani, au format un aspect cultural inedit, cu multe variatii si multe necunoscute intitulat Sântana de Mures Cerneahov. Cu toate acestea istoricii arată că germanicii care aderaseră si la erezia ariană nu obisnuiau decât rar să se amestece cu po****tia autohtonă. La fel se poate spune si despre sarmati, care aveau un trai nomad. Sunt însă si exceptii dovedite de comunitătile gotice-sarmatice si daco-romane de tip Sântana de Mures. Convietuirea acestor comunităti este demonstrată si de necropola de la Târgu Mures. După germani si sarmati au sosit hunii si mai apoi avarii, urmati ti de bulgari. Aceste trei po****tii dar mai ales hunii care au locuit zona Panonică, nu au locuit efectiv zona Transilvaniei, ci doar supunând-o birurilor si atrăgând-o în sfera lor de influentă. În general, după cum arată si Mircea Petrescu Dîmbovita sau Ioan Aurel Pop, po****tia autohtonă s-a tras din calea năvălitorilor si doar ocazional a convietuit cu gepizii sau la începuturi sarmatii, modificând-si local sau cel mult regional structura etnică.

Paul Atreides
24th July 2017, 15:01
Un alt lider de cnezat, Gelu, din zona Somesurilor, este român get-beget, după cum arată acelasi Anonymus care îl descrie ca fiind 'quidam blachus' (n.r un oarecare român). O a treia formatiune prestatală din zona Muresului era condusă de Glad. Acesta avea o armată formată din români, bulgari si cumani. 'Teritoriul care se întinde de la fluviul Mures până la fortăreata Urscia l-a ocupat un oarecare duce cu numele Glad care a ieșit cu ajutorul cumanilor din fortăreata Vidin si din a cărui urmasi s-a născut Ohtum', scria acelasi Anonymus. Românii sunt numiti în cronici sau poeme de până în secolul al XI lea vlahi sau valahi. În realitate, românii vechi îsi spunea rumâni.

http://adevarul.ro/locale/botosani/cine-fost-adevaratii-locuitori-transilvaniei-venirea-ungurilor-explicatia-istoricilor-1_56af5bfc5ab6550cb85813c3/index.html

Paul Atreides
25th July 2017, 12:45
Unele relații de iubire de la Hollywood au dus la mariaje de durată. În alte cazuri, deși relația nu durează, iubirea dintre parteneri rămâne nemuritoare. La fel a fost și în cazul poveștii de dragoste dintre Frank Sinatra și Ava Gardner.

Pe când Sinatra era deja un cântăreț renumit a întâlnit-o pe Gardner, fotografa unui reviste. În acel moment, Frank Sinatra i-a spus unui prieten: ,,O să mă căsătoresc cu fata asta într-o zi''. Însă în cadrul planului său, cântărețul întâmpina un singur obstacol: Sinatra era căsătorit cu Nancy Sinatra, alături de care avea trei copii, notează Vintage News.

Atunci când Sinatra a întâlnit-o personal pe Ava Gardner la petrecerea unui prieten, bărbatul era deja îndrăgostit nebunește de frumusețea femeii. Însă Gardner nu era impresionată de bărbat, îl considera ,,prea arogant, compleșitor și încrezut''. În acea perioadă, Ava se afla într-un mariaj nefericit cu Artie Shaw, despre care femeia povestea că era ,,un distrugător agresiv al stimei de sine''.

Sinatra și Ava au avut o nouă întâlnire în 10 februarie 1949, în cadrul unei aniversări MGM. Când Ava a ieșit din Cadillac-ul său verde, Sinatra și-a ridicat pălăria pentru ca Gardner să-l observe. Mai tarziu, aceasta a declarat: ,,Era chipeș, avea fața subțire și ochi albaștri''.

La scurt timp, Sinatra a învitat-o pe Ava în oraș. Cei doi s-au plimbat din Palm Spring către Indio. Prima întâlnire a pus bazele relației de dragoste dintre cei doi. La scurt timp, cântărețul i-a spus soției sale de aventura pe care o avea, informând-o că își va părăsi familia pentru o altă femeie. Actele de divorț au fost semnate la scurt timp, iar în 1951 clopotele au sunat în timpul nunții lui Sinatra cu Ava. Mariajul celor doi era urmărit îndeaproape de presă. În acel moment, Frank avea 35 de ani, iar Ava 28.

Ambii aveau un temperament puternic, fiind deseori geloși, ieșirile lor având loc chiar și în public. Conform declarației unui prieten apropiat al cuplului,,atunci când erai cu ei în public te simțeai ca și cum ai fi pe coji de ouă. Nu știai niciodată când vor începe atacurile verbale''.

De asemenea, ambii parteneri își doreau atenție și deseori erau infideli unul altuia. Certurile lor au devenit tot mai agresive, iar în 1953 cuplul a divorțat. Sinatra a considerat că vina pentru ruptură îi aparține actorului Peter Lawford. Pe 18 noiembrie, Sinatra a fost găsit în liftul unui apartament cu încheieturile tăiate. A petrecut două zile în spital, afirmând că a fost vorba despre un accident. Cei doi au reușit să își urmeze viața în urma divorțului, dar Sinatra nu a trecut niciodată peste iubirea lui față de Ava.

Gardner și-a continuat viața implicându-se în noi relații, dar susținând deseori că ,,eu și Francis am devenit iubiți pentru eternitate. Sunt cuvinte mari, știu, dar simt că orice s-ar întâmpla vom fi mereu îndrăgostiți unul de celălalt''.

În cele din urmă, Sinatra s-a căsătorit cu Mia Farrow, însă au divorțat după doi ani, apoi căsătorindu-se pentru a patra oară cu fostul model Barbara Blakeley, în 1976. Însă de ziua lui Ava, în fiecare an, Sinatra îi trimitea un buchet mare de flori pe care Gardner îl ținea pe noptiera de lângă patul său.

Paul Atreides
25th July 2017, 12:47
Avionul de luptă uimitor cu care Statele Unite dorește să-l înfrângă pe Assad. Cară 450 de kilograme de bombe și zboară cu aproape 2000 de km/h

Avionul, numit F/A-18F 'Super Hornet', este atât de puternic încât un pilot poate ataca 10 ținte mari într-o singură misiune. Însă, acest avion mai trebuie îmbunătățit, alături de altele din Marină.

Aceste îmbunătățiri sunt în contextul creșterii bugetului pentru armată. Astfel, va putea fi utilizat începând din 2019, la potențialul său dorit, scrie Daily Mail.

Noile actualizări au fost plănuite încă din 2008 de către Boeing, dar au devenit realitate abia acum datorită alocării de administrația Trump a sumei de 639 miliarde de dolari în armată, cu 56 de miliarde de dolari mai mult decât a alocat administrația Obama.

Oficialii de la Boeing precizează că reconstrucția avionului F/A-18F este de a crea 'o abordare echilibrată pentru fiabilitate, inclusiv războiul electronic și auto-protecția'.

Va fi instalat un nou computer numit Distributed Targeting Processor Network, precum și un nou ecran pentru piloți.

De asemenea, Boeing speră să maximizeze viteza avioanelor prin instalarea unor noi rezervoare de combustibil cu o formă mai aerodinamică.

Se va instala un senzor cu infraroșu de rază lungă ce va ajuta pilotul să depisteze pericolele mai repede, de la o distanță mai mare. Sistemul de comunicații va fi și el îmbunătățit, iar piloții vor putea fi capabili să comunice mai bine între ei. Acest sistem de comunicații va fi instalat și pe avioanele EA-18s și F-35C, care vor fi utilizate împreună cu F/A-18. În acest sens, Dan Gillian, manager la Boeing, a precizat că 'poți avea un F-35 stealth care să efectueze o misiune în spatele liniilor inamice cu Super Hornet care să ofere superioritate aeriană la aceeași distanță, sau poți avea Super Hornet cărând arme pe care F-35 nu le poate căra, cu F-35 oferind suport aerian'.

Avionul F/A-18F Super Hornet este un element principal al armatei americane. Fiind lansat de pe portavioane, oferă suport aerian pentru trupele mobile, având autonomie extrem de mare. Este astfel o parte importantă în teatrele de război.

Paul Atreides
25th July 2017, 12:48
Un element crucial al relațiilor internaționale este capacitatea unui stat de a-și proiecta puterea, atât la nivel regional, cât și continental sau global. Unul din principalii piloni ai capacității de proiecție a puterii a unui stat îl reprezintă proiectarea forțelor militare, iar cea mai puternică armată a lumii, cea a SUA, are ca scop primar capacitatea de a-și proiecta puterea la nivel global. Prin exercitarea acestei capacități, ce este o exprimare a puterii de disuasiune și de convingere, un stat își poate atinge obiectivele diplomatice.

Unul dintre elementele esențiale ale capacității de proiecție a forțelor militare îl constituie dominarea aerului. Pentru a atinge acest țel, armata SUA are în plan ca până în 2020 să dețină un număr record de aeronave militare, cu peste 1.000 mai multe decât oricare altă națiune de pe Pământ. În 10 ani, SUA va deține de 20 de ori mai multe avioane de război decât China și de 15 ori mai multe decât Rusia, la care se adaugă un număr crescând de drone armate.

Cel mai important avion din acest arsenal militar american va fi F-35 Lightning II, cea mai sofisticată armă de război din istoria omenirii.

În 2001, compania Lockheed Martin a câștigat competiția cu Boeing, fiind desemnată de Departamentul Apărării din SUA drept constructorul avionului de vânătoare de generația a 5-a. F-35, avionul conceput de Lockheed Martin, urma să înlocuiască flota învechită a armatei americane. F-35, denumit și Joint Strike Fighter, este construit în colaborare cu 8 țări aliate ale SUA, ce intenționează să îl achiziționeze.

Marele avantaj prezentat de F-35 era faptul că urma să înlocuiască mai multe modele de aeronave de luptă. De la clasicele F-16 și A-10 folosite de Aviația Militară, până la avioanele A/F-18 folosite de Marină și aeronavele AV8B folosite de infanteria marină, toate urmează să fie înlocuite de F-35.

Paul Atreides
25th July 2017, 12:49
Cele 3 tipuri de F-35



Primul model, intitulat F-35A, e o aeronavă de tip CTOL (conventional take-off and landing), capacitatea de decolare și aterizare fiind una obișnuită, tipică aeronavelor destinate bazelor terestre, F35-A fiind conceput pentru uzul US Air Force. Aeronava beneficiază de o capacitate de accelerare extraordinară, fiind manevrabilă chiar și în condițiile unei accelerații gravitaționale de 9 g (de 9 ori mai mare decât cea normală la sol).

Infanteria marină urmează să beneficieze de F35-B, un model de tip STOVL (short take-off and vertical landing), acest avion fiind capabil să decoleze de pe o suprafață scurtă de rulare și să aterizeze vertical, precum un elicopter.

Paul Atreides
25th July 2017, 12:49
A treia variantă, F-35C, este concepută pentru a fi folosită de marina americană, fiind proiectată special pentru a putea fi folosit pe un portavion (model tip CV - carrier version). Acest tip de avion are suprafețele aripilor mai mari și un tren de aterizare ranforsat, necesar pentru decolarea asistată (de catapulte) tipică portavioanelor.

Paul Atreides
25th July 2017, 12:50
Prima pagină â€ș Cultura
vezi toate articolele din Cultura â€ș Cultura
F-35: Apogeul avioanelor de vânătoare

Trimite pe emailMarius Comper | 08.01.2011 | ● Vizualizări: 10944 36 Comentarii
F-35: Apogeul avioanelor de vânătoare f-35, avion de vânătoare, armata, lupta, razboi, avion, generatia a 5-a
+
ZOOMF-35: Apogeul avioanelor de vânătoare
Galerie foto (14)
Un element crucial al relațiilor internaționale este capacitatea unui stat de a-și proiecta puterea, atât la nivel regional, cât și continental sau global. Unul din principalii piloni ai capacității de proiecție a puterii a unui stat îl reprezintă proiectarea forțelor militare, iar cea mai puternică armată a lumii, cea a SUA, are ca scop primar capacitatea de a-și proiecta puterea la nivel global. Prin exercitarea acestei capacități, ce este o exprimare a puterii de disuasiune și de convingere, un stat își poate atinge obiectivele diplomatice.

Unul dintre elementele esențiale ale capacității de proiecție a forțelor militare îl constituie dominarea aerului. Pentru a atinge acest țel, armata SUA are în plan ca până în 2020 să dețină un număr record de aeronave militare, cu peste 1.000 mai multe decât oricare altă națiune de pe Pământ. În 10 ani, SUA va deține de 20 de ori mai multe avioane de război decât China și de 15 ori mai multe decât Rusia, la care se adaugă un număr crescând de drone armate.

Cel mai important avion din acest arsenal militar american va fi F-35 Lightning II, cea mai sofisticată armă de război din istoria omenirii.

În 2001, compania Lockheed Martin a câștigat competiția cu Boeing, fiind desemnată de Departamentul Apărării din SUA drept constructorul avionului de vânătoare de generația a 5-a. F-35, avionul conceput de Lockheed Martin, urma să înlocuiască flota învechită a armatei americane. F-35, denumit și Joint Strike Fighter, este construit în colaborare cu 8 țări aliate ale SUA, ce intenționează să îl achiziționeze.

Marele avantaj prezentat de F-35 era faptul că urma să înlocuiască mai multe modele de aeronave de luptă. De la clasicele F-16 și A-10 folosite de Aviația Militară, până la avioanele A/F-18 folosite de Marină și aeronavele AV8B folosite de infanteria marină, toate urmează să fie înlocuite de F-35.

Iată cum arată un F-35 însoțit de avionul pe care îl va înlocui, F-16:



Acest lucru este posibil pentru că F-35 include, de fapt, 3 tipuri de aeronave, acestea pornind de la același design de bază, urmând ca apoi să fie modificate pentru a satisface nevoile fiecărei ramuri a armatei americane.

Cele 3 tipuri de F-35



Primul model, intitulat F-35A, e o aeronavă de tip CTOL (conventional take-off and landing), capacitatea de decolare și aterizare fiind una obișnuită, tipică aeronavelor destinate bazelor terestre, F35-A fiind conceput pentru uzul US Air Force. Aeronava beneficiază de o capacitate de accelerare extraordinară, fiind manevrabilă chiar și în condițiile unei accelerații gravitaționale de 9 g (de 9 ori mai mare decât cea normală la sol).

Infanteria marină urmează să beneficieze de F35-B, un model de tip STOVL (short take-off and vertical landing), acest avion fiind capabil să decoleze de pe o suprafață scurtă de rulare și să aterizeze vertical, precum un elicopter.



A treia variantă, F-35C, este concepută pentru a fi folosită de marina americană, fiind proiectată special pentru a putea fi folosit pe un portavion (model tip CV - carrier version). Acest tip de avion are suprafețele aripilor mai mari și un tren de aterizare ranforsat, necesar pentru decolarea asistată (de catapulte) tipică portavioanelor.



Pe 27 iulie un F-35C a efectuat primul test public de decolare prin catapultare:



Fiind un avion de vânătoare multirol de generația a 5-a, F-35 va fi de 8 ori mai eficient în misiunile de atac la sol și de 4 ori mai eficient în ceea ce privește misiunile de apărare în aer în comparație cu aeronavele de vânătoare din generația anterioară. De asemenea, fiind mult mai sofisticat decât avioanele ce sunt astăzi în uz, F-35 va putea îndeplini misiuni care astăzi solicită folosirea mai multor aeronave, grație senzorilor avansați și tehnologiei stealth, care face aproape imposibilă detectarea sa chiar și de către sistemele anti-aeriene avansate.

F-35 este primul avion supersonic, invizibil față de radar, ce poate decola de pe o suprafață scurtă și ateriza vertical. Aeronava măsoară 15,6 metri în lungime, 4,6 în înălțime și 10,7 metri în lățime (13,1 în cazul F-35C), putând atinge o viteză maximă de 1.930 km/h (Mach 1.6). F-35A și F-35C pot transporta o sarcină maximă de armament de 8.160 de kg, iar F-35B de 6.800 de kg.

Un alt rol pe care aeronava F-35 îl va avea este acela de colectare de date esențiale despre forțele inamice, misiune îndeplinită de obicei de agențiile de informații. Avionul este capabil să culeagă informații din spațiu, de la sol și de la alte aeronave prezente în aer, iar acestea sunt transmise în timp real la sol, unde pot fi analizate de forțele specializate.

Pentru că sistemele inteligente ale aeronavei cumulează toate informațiile referitoare la câmpul de război, pilotul are acces la o imagine de ansamblu a acestuia. Toate informațiile apar pe un display integrat în casca purtată de pilot, acesta având capacitatea de a vedea imagini în infraroșu. De asemenea, pilotul poate accesa una din numeroasele camere video integrate în corpul aeronavei, putând vedea în toate direcțiile, inclusiv sub aeronavă.

Paul Atreides
25th July 2017, 12:51
Pentru că toate cele 3 modele ale F-35 se bazează pe același design de bază, șefii armatei americane se așteptau ca prin achiziția acestor aeronave de generația a 5-a să îndeplinească două obiective în același timp: modernizarea flotei și reducerea costurilor.

Pentru că cele 3 modele de aeronave urmează să aibă 80% din componente în comun, șefii armatei americane se așteptau ca acest lucru să conducă la costuri de mentenanță și de logistică mai mici.

Dacă primul obiectiv pare aproape de realizare, cel de-al doilea nu a decurs deloc conform planurilor. Programul JSF (Joint Strike Fighter) de modernizare a flotei americane a întâmpinat numeroase probleme ce au dus la întârzierea sa și la depășirea costurilor programate inițial.

Dacă la semnarea contractului cu Lockheed Martin cei de la Pentagon se așteptau ca F-35-ul să intre în uz în 2010, termenul de predare a fost extins până în 2016, iar costurile au crescut exponențial, depășind cu mai mult de 50% suma estimată inițial. Pentagonul intenționează să achiziționeze 2.443 de avioane F-35 în următorii 25 de ani, costul total fiind 382 de miliarde de dolari. Dacă inițial costul unui F-35 era estimat la 69 de milioane de dolari, astăzi acesta se ridică la peste 130 de milioane (cea mai scumpă fiind aeronava destinată utilizării pe portavioane, care costă aproximativ 143 de milioane de dolari).

Însă atât armata americană, cât și țările care intenționează să cumpere aceste avioane (printre care Marea Britanie, Italia, Olanda, Turcia, Canada, Australia, Norvegia, Danemarca, Israel) doresc să reducă numărul de aeronave comandate, ca urmare a costului exorbitant.

Costurile de achiziție nu sunt, însă, cele mai mari cheltuieli pe care aceste aeronave le vor implica: un raport publicat anul acesta de către Pentagon estimează că, de-a lungul celor 50 de ani în care vor fi în uz avioanele de tip F-35, programul va costa peste 1.385 de miliarde de dolari americani. Astfel, acesta este de departe cel mai scump program din istoria armatei americane. Și nu doar al armatei! Spre exemplu, programul Apollo, prin care NASA a dus pentru prima dată oameni pe Lună, a costat 164 de miliarde dolari de-a lungul a 10 ani. Un alt program cu care Joint Strike Fighter a fost comparat este cel al construcției de autostrăzi de-a lungul SUA, care a costat 213 miliarde de dolari pe o durată de 40 de ani, un mizilic în comparație cu costurile F-35.

Paul Atreides
25th July 2017, 12:52
Chiar dacă F-35 va costa mult mai mult decât s-a estimat inițial, soarta sa nu este în dubiu, el urmând să fie arma cheie a forțelor aeriene americane în următoarele decenii.

Cu toate acestea, pe termen lung acesta își va pierde din avantajele apreciate astăzi. Limita de zbor în regim de luptă a F-35C, varianta destinată folosirii de pe portavion, este de 1.100 de kilometri distanță față de bază. Acest lucru ar putea constitui o problemă pe măsură ce China dezvoltă rachete balistice anti-portavion, fiind foarte posibil ca F-35 să nu mai constituie un avantaj în zona Asiei de Sud și a Pacificului de Vest, regiune pe care strategii militari americani o consideră drept punct-cheie al potențialelor conflicte în anii ce urmează.

În teatrele de operațiuni în care SUA activează în prezent, Irak și Afganistan, armata americană a început să folosească din ce în ce mai mult drone, adică aeronave pilotate de la sol (de obicei chiar de la zeci de mii de kilometri distanță, piloții acestora aflându-se în baze din SUA). În ultimii ani, dronele au devenit mai fiabile și au preluat din ce în ce mai multe misiuni ce cădeau în sarcina avioanelor pilotate de om, iar Pentagonul intenționează să direcționeze din ce în ce mai mulți bani în dezvoltarea acestora.

Dincolo de costul mai mic, dronele au două mari avantaje în comparație cu aeronavele pilotate de oameni. Primul avantaj este oferit de faptul că sunt mai ușoare și mai eficiente decât avioanele, nefiind echipate cu sistemele de protecție a pilotului, lipsa greutății suplimentare permițându-le să fie mai rapide și mai ușor de camuflat. Cel de-al doilea avantaj este decisiv: în cazul în care o dronă este doborâtă de forțele inamice, nu există pierderi umane.

De aceea, viitorul pare să aparțină dronelor conduse de la sol, iar F-35 va constitui, aproape sigur, cântecul de lebădă al avioanelor de vânătoare și totodată cea mai mare realizare în acest domeniu.

Paul Atreides
25th July 2017, 12:54
Cu toate că, la prima vedere, enunțul are un iz apocaliptico-alarmist, opinia în cauză a fost emisă de nimeni altul decât Gerald Celente, celebru analist politic mondial și fondator al Institutului de Cercetare a Tendințelor, considerat de multi experți drept cea mai mare autoritate în domeniu.

Gerard Celente susține că butada conform căreia istoria se repetă mai ales în condițiile în care oamenii nu trag învățămintele necesare, este cu totul și cu totul adevărată; mai mult: o vom retrăi pe pielea noastră în viitorul apropiat.

Dr. Celente subliniază faptul că revoltele generate de sărăcirea iminentă și lipsa alimentelor vor duce la tensiuni sociale de mare anvergură, foarte asemănătoare cu cele care au dus la declanșarea celui de-al doilea Război Mondial

" Unii experți estimează că ceea se întâmplă în prezent în Tunisia și Egipt nu reprezintă nimic altceva decât evenimente izolate, la nivelul națiunilor arabe. Eu vă spun că nu este decât partea vizibilă a aisbergului. Este mult mai important decât pare la prima vedere. Războaiele civile de asemenea dimensiuni se transformă în războaie regionale, care duc în mod sigur la conflagrații mondiale. Crahul din anul 1929 seamănă cu Marea Recesiune Economică din 2008. Vrem, nu vrem, avem foarte clar premizele primului Mare Război din secolul 21", declară Gerard Celente, care adaugă că inegalitățile sociale și colapsul clasei de mijloc vor accelera criza actuală.

Sursa: BusinessInsider

Paul Atreides
25th July 2017, 12:56
Dupa razboiul nuclear si armele de distrugere in masa, atacurile cibernetice reprezinta cea mai mare amenintare la adresa statelor lumii, devenind, conform expertilor FBI, infractiuni din ce in ce mai greu de prevenit si de combatut

Expertii IT din SUA vorbesc tot mai des despre 'cybergeddon' - 'apocalipsa virtuala', un fenomen modern in cadrul caruia economia avansata a lumii, unde cele mai importante date sunt conditionate sau chiar controlate de computere, este sabotata sistematic de hackeri. Michael Balboni, secretar-deputat al sigurantei publice din statul New York descrie fenomenul ca pe 'o mare amenintare impotriva a tot ceea ce avem, de la institutiile bancare pana la sistemele municipale de canalizare si baraje.' Shawn Henry, director asistent al diviziei cibernetice a FBI sustine ca gruparile teroriste incearca sa creeze un 'asalt 9/11 virtual, provocand acelasi tip de pagube tarilor si retelelor noastre informatice, dupa cum au procedat in 2001, atunci cand au intrat cu avioanele in cladiri.' Un atac online de asemenea proportii nu a avut inca loc in SUA, dar hacking-ul, candva un hobby al delincventilor sclipitori, evolueaza rapid in intreaga lume ca o veritabila unealta de razboi. Hackerii rusi au lansat anul trecut atacuri uriase asupra retelelor de Internet din Estonia si Georgia, in timp ce in ultimele zile simpatizantii palestinieni au orchestrat numeroase asalturi impotriva a sute de portaluri israeliene. 'Obisnuiam candva sa urmarim infractorii care duceau literalmente cu ei saci de bani furati', sustine Donald Codling, de la Departamentul de Siguranta Nationala. 'In zilele noastre, un individ poate folosi un SIM card pentru a muta intr-o secunda bani oriunde in lume, iar acolitii sai ii pot retrage de la orice bancomat, intr-o moneda la libera lor alegere. Este extrem de greu sa ii prindem.'

Sursa: Sydney Morning Herald

Paul Atreides
25th July 2017, 12:58
Inventatorul și omul de afaceri Elon Musk, directorul companiilor SpaceX, Tesla și Boring, a anunțat joi după-amiază că a primit aprobarea de a construi un tunel feroviar de viteză foarte mare (Hyperloop) între orașele americane Washington DC și New York.

"Tocmai am primit aprobarea guvernamentală verbală pentru compania Boring în scopul construirii unui tronson subteran Hyperloop pe ruta New York - Philadelphia - Baltimore - Washington DC. Distanța New York-Washington DC va fi parcursă în 29 de minute", a transmis Elon Musk prin Twitter joi după-amiază, potrivit NBC News.

"În centrul fiecărui oraș vor fi zeci sau mai multe ascensoare de acces", a adăugat Elon Musk.

Elon Musk nu a precizat din partea cărei autorități a primit aprobarea pentru acest proiect inedit. Departamentul Transporturilor și Președinția SUA nu au transmis deocamdată niciun comunicat pe această temă.

Compania Boring este specializată în construirea de tuneluri pentru rețele de transport de mare viteză. Proiectul Hyperloop constă în construirea unor tuneluri vidate destinate trenurilor cu levitație magnetică. Un tren care ar întâmpina o forță redusă de frecare ar putea circula cu viteze cuprinse între 950 și 1.200 de km/h.

În mai, Elon Musk a descris detaliat planul altui proiect - o rețea de tuneluri subterane pentru fluidizarea traficului rutier

În luna mai, inventatorul și omul de afaceri Elon Musk a făcut, într-o conferință a organizației media TED, o prezentare detaliată a proiectului rețelei tridimensionale de tuneluri subterane, soluția lui pentru fluidizarea traficului rutier. Planul inginerului Elon Musk este de a construi o rețea tridimensională de tuneluri subterane, cu zeci de niveluri în funcție de direcție.

Paul Atreides
25th July 2017, 13:00
În cadrul unei conferințe Elon Musk a prezentat efectele negative pe care le poate produce Inteligența Artificiale (AI).

,,Am analizat AI până în cele mai extreme puncte și cred că omenirea ar trebui să își facă griji din cauza puterii ei. Încerc mereu să trag un semnal de alarmă, dar până când oamenii nu vor vedea roboți pe străzi care ucid oameni nu vor înțelege,'' a declarat Elon Musk.

Desigur Elon Musk nu se referea la inteligența artificială ce se află în dispozitive precum Alexa sau Google Home.CEO-ul Tesla făcea referire la o entitate extrem de inteligentă ce ar putea fi creată în viitor. Zeci de cercetători au semnat în 2015 o scrisoare deschisă ce prezenta pericolele inteligenței artificiale. De asemenea Stephen Hawking și-a afirmat îngrijorarea recent privind distrugerea umanității de către AI, notează IFL Science.

După cum recunoaște și Musk este dificil ca omenirea să ia în considerare aceste avertismente momentan. Deși în prezent sistemele de AI întâmpină anumite probleme, în ultimii ani au avut loc progrese remarcabile ,,AI este un caz rar în care ar trebui să creem reglementări proactive și nu reactive. Dacă vom acționa reactiv va fi prea târziu. Inteligența artificială reprezintă un risc fundamental pentru existența civilizației umane,'' afirmă Musk.

Paul Atreides
25th July 2017, 13:04
Elon Musk a anunțat prin intermediul unei postări pe Twitter că noul acoperiș revoluționar cu panori solare va putea fi cumpărat începând cu data de 10 mai 2017. Miliardarul a afirmat că acoperișul va putea fi comandat în orice țară de pe glob

Fondatorul Tesla a mai afirmat că țiglele de acoperiș au o garanție pe viață ,,Țiglele solare din sticlă sunt atât de durabile încât vor avea o durată de utilizabilitate precum cea a casei dumneavoastre''.

Deși garanția pe viață pare absurdă, sistemul fiind rezistent la lovituri produse cu o viteză de 177 de kilometri pe oră. Musk afimă că acoperișurile solare sunt mult mai ieftine decât cele tradiționale, notează Futurism. Pe site-ul companiei sunt prezentate și alte soluții care ar putea fi utilizate împreună cu acoperișul solar, care ar putea micșora facturile pentru energie. După cum este explicat pe site-ul companiei, ,,cu ajutorul unei baterii, energia colectată în timpul zilei este stocată, putând fi utilizată în orice moment''.

Paul Atreides
25th July 2017, 13:12
Elon Musk has already launched a new company dedicated to linking human brains with computers, The Wall Street Journal's Rolfe Winkler first reported Monday.

Internal sources tell The WSJ that the company, called Neuralink, is developing "neural lace" technology that would allow people to communicate directly with machines without going through a physical interface.

Neural lace involves implanting electrodes in the brain so people could upload or download their thoughts to or from a computer, according to the WSJ report. The product could allow humans to achieve higher levels of cognitive function.

Representatives for Tesla and Elon Musk did not immediately return Business Insider's request for comment.

Paul Atreides
25th July 2017, 13:14
Amsterdam is one of the most po****r travel destinations in the world, famous for its beautiful canals, top art museum, cycling culture, and Red Light District. It is the capital and most populous city in the Netherlands and often referred to as the 'Venice of the North' because of its expansive system of bridges and canals. Here are some of the key points to remember as you plan your trip to Amsterdam.

Peak Season Po****tion Language(s) Currency January Climate July Climate
May to October 813,562 Dutch Euro Average high: 5.8 °C Average high: 22.0 °C

Paul Atreides
25th July 2017, 13:15
Must-See Attractions

Most visitors begin their Amsterdam adventure in the Old Centre, which is full of traditional architecture, shopping centers, and coffee shops. Don't miss the Dam Square and the areas around Spui and Nieuwmarkt. The infamous Red Light District is also in this area, and definitely worth a visit to see what the hype is about. You'll also want to check out Amsterdam's Museum Quarter in the South District, which is great for shopping at the Albert Cuyp Market and having a picnic in the Vondelpark. The top museums to visit are the Rijksmusuem, the Ann Frank House, and the Van Gogh Museum.

Paul Atreides
25th July 2017, 13:16
If You Have Time

There are several other unique districts in Amsterdam, and you should try to explore as many of them as time allows. The Canal Ring is a UNESCO World Heritage Site that was originally built to attract wealthy home owners and is a hub for celebrity spotting and nightlife today. The Plantage area has most of the city's museums, including the Jewish Historical Museum, the Scheepvaart Museum, and the botanical gardens.

Paul Atreides
25th July 2017, 13:16
Free Things to Do

Have a picnic and bring a bottle of wine to relax and people-watch in Vondelpark
Soak up some sun at one of the city's beaches
Take a stroll along the canals, smell the flowers, and browse markets along the way
Hop on one of several free ferry services across the IJ River for lovely city views

Paul Atreides
25th July 2017, 13:17
Transportation

Travelers should be aware that Amsterdam Airport Schiphol is one of the busiest airports in the world. This airport is located about 15 kilometers southwest of city center. You can catch a train from Schiphol to Amsterdam Central Station, which has many connecting routes. It's typically not a good idea to drive a car to the city center because traffic is congested and parking is difficult to find. Cycling is incredibly po****r here, and it's easy to find cheap bike rentals around town. Amsterdam has a flat terrain and is a great city to explore on foot.

Paul Atreides
25th July 2017, 13:18
Recommended Restaurants

Amsterdam is a top destination for foodies, so it can incredibly difficult to narrow down your dining choices. Here are a couple of our favorites.

Restaurant Cuisine Location Price Notes
Foodism Mediterranean Nassaukade 122, 1052 EC Budget-moderate - dishes from euro20 Portions are tapas-style so order 2-3 dishes per person
Ciel Bleu French Hotel Okura. Ferdinand Bolstraat 333, 1072 LH Extravagant - set-price menus from euro110 for dinner Make advance reservations and ask for a table by the window

Paul Atreides
25th July 2017, 13:19
Money Saving Tips

Unless you really want to see the tulips blooming, avoid booking between mid-March and mid-May. This is when hotel and flight prices surge.
Look for accommodations in Amsterdam's South District, where rates are generally cheaper than in the city center.
Buy train tickets at the machine instead of the counter to save a bit of money
Instead of hiring a tour guide, hop on a canal boat. They're inexpensive and will give you a unique point of view of the city.
Check out our homepage to view price comparisons for flights, hotels, and rental cars before you book.

Paul Atreides
25th July 2017, 13:20
Japan is one of the world's best travel destinations. There are incomparable natural wonders like Mount Fuji and Yaku Shima Island; world-class cities like Tokyo and Osaka; UNESCO World Heritage sites like Himeji castle and Gingaku temple; and a mysterious culture that is sure to both confound and excite you.

Unfortunately, most budget travelers don't visit Japan because they figure it's too expensive. What they, and perhaps you, don't know is that a vacation in Japan can be quite affordable. The practical travel tips presented below were assembled by a foreigner who taught English in various parts of Japan for more than 10 years. Please note that prices are given in Japanese yen. Check here for current exchange rates.

Paul Atreides
25th July 2017, 13:22
Flights

The high price of airline tickets to Japan, especially for travelers from North America and Europe, usually scares people off. Japan, after all, is an island nation in the Far East. However, the airfare is going to fluctuate from season to season, so if you shop around and follow these tip, you'll get a great deal.

Avoid peak travel times. During holiday periods in Japan airfares and hotel rates increase dramatically, so avoid traveling during these periods if possible.There are three distinct holiday periods in Japan: (1) Year-end and during New Year holidays - December 27 to January 4; (2) Golden Week holiday season - April 29 to May 5 and bookend weekends; and (3) Obon festival season - three days centered on August 15.
Fly regional or national carriers. Small, regional airlines and certain national carriers frequently offer discounted airfares. All airplane companies must adhere to certain standards and regulations, so you do not need to worry about not flying brand name. Some of the best options include China Airlines, Aeroflot Russian Airlines, and Asiana Airlines.

Paul Atreides
25th July 2017, 13:23
Local Transportation

While you are in Japan, utilize public transportation. This will save you a lot of money since taxis and renting vehicles can be expensive. Consider buying a bus pass if you plan on doing a lot of sightseeing. This will save you money since bus passes typically offer deals when you purchase them. You can also consider renting bicycles, scooters, and any other form of transportation that is not expensive on the wallet but will allow you to get around.

Trains. Railway networks are extensive, fast and efficient. Japan Railways (JR) connects all major cities nationwide while private railway companies operate in each region. Large cities also have their fair share of subways and monorails. The Japan Rail Pass is a very economical and convenient method of accessing unlimited travel on JR lines within Japan, including the Shinkansenm (the Bullet Train).
Buses. In big to mid-size cities in Japan, like Tokyo, Yokohama, Nagoya, and Osaka, buses function as a secondary means of public transportation, complementing the train and subway networks. In small cities, as well as in cities with lots of historical sites like Kyoto and Kamakura, buses are the main means of public transportation. Also, buses routes extend far into rural and infrequently accessed areas, so buses can be used to transport you to small villages, hiking trail-heads, and other places not usually visited by tourists.
Travel Passes. There are several types of unlimited-ride passes.The Japan Rail Pass is a po****r option for tourists because it provides unlimited travel on JR lines, including the Shinkansen. The pass must be purchased outside Japan from overseas offices of well-known Japanese travel agencies like JTB International and the Nippon Travel Agency Co. However, the Japan Rail Pass is expensive, starting at about „30,000, so unless you plan on touring the country by train, you should avoid the Japan Rail Pass. Better options are the Suica and PASMO cards. These are prepaid cards that can be purchased and reloaded at ticket kiosks in train stations. They can be used on most trains, subways and buses in East Japan. They can also be used as electronic money. With a quick swipe of the card, you can pay for goods in many convenience stores, kiosks, restaurants and fast-food shops. Increasingly, many vending machine also accept Suica and PASMO cards.

Paul Atreides
25th July 2017, 13:24
Accommodations

A wide range of affordable accommodations are available in both Japanese and Western styles. Rates range from around „2,000 per person for a bed in a dormitory to over „50,000 per person for high-end hotels.

Capsule Hotels. With rooms not much larger than a coffin, capsules hotels are the very epitome of efficiency. Each capsule has a futon, TV, a small table and a few other amenities. A shared bathroom and coin lockers are usually provided. One important note is that women usually are prohibited from capsule hotels. Room rates are „3,000 to „4,000 per person.
Hostels and Dormitories. Hostels offer room and board for the most frugal budget traveler. Japan Youth Hostels, a member of the International Youth Hostel Federation, operates more than 300 hostels across Japan. Room rates are „1,500 to „4,000 yen per person
Manga Cafes. Manga cafes provide seats or booths where you can read manga (Japanese comics), play video games, and surf the internet. Many of them are open 24 hours and allow you to stay overnight for about „1,500 to „3,000 per person.
Minshuku. These family-run bed and breakfast offer Japanese-style rooms, and often include one or two meals in the price. Prices depend on quality and location, usually from „4,000 to „10,000 per person.
Ryokan. These are traditional Japanese inns with Japanese-style rooms. A stay at a ryokan usually includes dinner and breakfast and is recommended to all travelers to Japan as it gives you the opportunity to experience a traditional Japanese lifestyle. Prices range from „6,000 to „30,000 per person.
Temples. It is possible for tourists to spend the night at some Buddhist temple lodgings (shukubo). Accommodations are spartan, but an overnight stay often includes two vegetarian meals and the opportunity to join the morning prayers. A donation of „3,000 to „10,000 per person is expected.
Western style hotels, including international and Japanese hotel chains, can be found across Japan, especially in large cities. Budget business hotels are the least expensive, offering simple Western-style rooms. Some business hotel chains include APA Hotel, Route Inn, and Super Hotel. Rates during low season can be as low as „4,000 per room.

Paul Atreides
25th July 2017, 13:24
Food

There are numerous interesting, convenient and cheap eating options for travelers in Japan. Below are some of the most affordable types of restaurant as well as the most po****r convenient stores, where you can grab a quick and healthy bite to eat.

Specialized Japanese Restaurants

Many restaurants in Japan specialize in just one type of food like

Kaiten-zushi are inexpensive sushi restaurants, where the sushi dishes are presented to the customers on a conveyor belt. Customers can freely pick the dishes that they like as they pass in front of them or order dishes which are not available on the belt. The sushi is priced per plate with differently colored plates corresponding to different price tiers (typically 100-500 yen per plate) or by a flat rate. In the end, the plates are counted and the total amount is determined. Prices range from „700 to „2,000.
Soba-ya specialize in soba and udon noodle dishes. Most noodle dishes are served in a hot broth or come cooled with a dipping sauce on the side. The noodles may be ordered with different toppings (tempura, vegetables, etc.), and the menu often changes with the seasons. Prices range from „500 to „2,000.
Ramen-ya specialize in ramen dishes, Chinese style noodles served in a soup with various toppings. Every ramen-ya has developed its own soup, the most crucial ingredient for a restaurant’s success. Several other dishes of Chinese origin, such as gyoza and fried rice, are also usually available at ramen-ya. Prices range from „300 to „2,000.
Gyudon-ya specialize in gyudon (beef domburi). Gyudon-ya are among the most inexpensive fast food style restaurants and found all across the country. Prices range from „300 to „1,000.
Yakitori-ya specialize in yakitori, grilled chicken skewers which are usually grilled to order over a charcoal fire. They are particularly po****r among salary men after work, and, together with ramen-ya, a po****r place to go for a late night snack after drinking. Prices range from „500 to „2,000.

Paul Atreides
25th July 2017, 13:25
General Restaurants

The following are some restaurant types that offer a broader range of dishes than specialized restaurants:

Izakaya, like pubs, are casual drinking establishments that also serve a variety of small dishes, such as robata (grilled food), yakitori, salads and other finger foods. They are probably the most po****r restaurant type among the Japanese people, and many of them are found around train stations and shopping areas. Dining at izakaya tends to be informal, with dishes shared amongst the table rather than eaten individually. Prices range from „500 to „2,000.
Family restaurants (famiresu), such as Gusto, Royal Host, Saizeria and Joyful, are casual dining restaurants that typically belong to a nationwide chain and offer a variety of Western, Chinese and Japanese dishes. Family restaurants are more commonly found in the countryside than in large urban centers. Prices range from „500 to „2,000.
Yatai are movable food stalls that sometimes include seating space inside a tent. They are commonly found during festivals, but they also operate year round along busy streets. Fukuoka is particularly famous for its yatai. Commonly sold items include fried chicken (karaage), okonomiyaki, takoyaki, yakisoba, oden and ramen. Prices range from „500 to „2,000.

Paul Atreides
25th July 2017, 13:25
Foreign Food

Many restaurants in Japan specialize in a foreign cuisine such as Korean, Chinese and Italian cooking. American style fast food also enjoys a great po****rity.

Yakiniku-ya specialize in Korean style barbecue, where small pieces of meat are cooked on a grill at the table. Other po****r Korean dishes such as bibimba, reimen and chige are also usually available at a yakiniku-ya. Prices range from „500 to „2,000.
Yoshoku-ya specialize in yoshoku ryori, Western dishes that were introduced to Japan during the Meiji Period (1868-1912) and were subsequently Japanized. Typical dishes served at yoshoku-ya include omuraisu, hambagu and hayashiraisu. Prices range from „500 to „2,000.
Hamburger fast food restaurants can be found all across Japan. They include major American chain like McDonald's and Burger King as well as local chains like Mos Burger and Lotteria.

Paul Atreides
25th July 2017, 13:26
Convenience Stores

Convenience stores, known as konbini, can be found on just about every street corner Japanese cities. Strong competition between the major operators, such as Seven Eleven, Lawson and Family Mart, constantly produces new innovative products and services and makes Japanese convenience stores truly convenient. Most convenience stores are open 24 hours a day and 7 days a week.

Some of the many convenient and inexpensive food options include

onigiri (rice balls)
sandwiches
obento (lunch boxes)
instant ramen
microwave meals and hot foods like fried chicken, nikuman and oden

Paul Atreides
25th July 2017, 13:27
Sightseeing

While Japan has plenty of enjoyable sightseeing attractions that are free, most museums, temples, castles and gardens charge an admission of at least a few hundred yen. Yet there are a variety of discounts that can decrease your sightseeing expenses a little bit.

Free Sightseeing

Hiroshima. Hiroshima Peace Park with its almost free museum (50 yen), Mazda Museum and climbing Misen and visiting Daishoin Temple on nearby Miyajima.
Kyoto. Fushimi Inari Shrine, the Imperial palaces and villas (Kyoto Imperial Palace, Sento Palace, Katsura Villa, Shugakuin Villa), Nishiki Market, walking the Philosopher's Path and exploring the historic districts around Gion and Kiyomizudera.
Nara. Yoshikien (foreigners only), Heijo Palace and strolling through Nara Park and Naramachi.
Tokyo. Tsukiji Market, Meiji Shrine, Imperial Palace and East Gardens, Sensoji Temple, observation deck of the Tokyo Government Office and people watching and window shopping in bustling Shinjuku, Shibuya, Harajuku, Akihabara and Ginza.
Yokohama. Kirin Beer Village and exploring Minato Mirai and Chinatown and the pleasant waterfront promenade in between, featuring Osanbashi Pier and Yamashita Park.

Paul Atreides
25th July 2017, 13:28
Traveling to Japan is not as expensive as you may think and you can easily enjoy a trip on a budget. The most important thing to remember is that you are wise with your choices and you avoid unnecessary things that you do not need. As long as you are flexible you will be able to enjoy Japan on a budget without spending all of your savings.

Paul Atreides
25th July 2017, 13:29
Azores Destination Guide
Overview

The Azores is an enchanting region of Portugal that's made up of nine volcanic islands in the North Atlantic Ocean. Compared to many island destinations, the Azores aren't touristy, noisy, or polluted. Instead, travelers can expect to discover untouched nature, stunning panoramic views, and charming villages with rich cultural traditions. Here are the key details you should know to begin planning your trip to the Azores.

Paul Atreides
25th July 2017, 13:29
Peak Season Po****tion Language(s) Currency January Climate July Climate
June to September 245,746 Portuguese Euro Average high 60.8 °F Average high 74.5 °F

Paul Atreides
25th July 2017, 13:30
Must-See Attractions

Nature lovers will be thrilled to discover all of the outdoor excursions available to them in the Azores. This is a prime spot for hiking, diving, fishing, and whale watching. Some of the top outdoor sights to see include the calderas of Lagoa das Sete Cidades and Lagoa das Furnas and Pico Island, where you can climb the tallest mountain in Portugal. Sao Miguel is the biggest and my po****ted island, and there are lots of historic homes, restaurants, hotels, and shops here.

Paul Atreides
25th July 2017, 13:30
If You Have Time

Although Sao Miguel is the most po****r place to visit and stay, the other islands of the Azores are certainly worth a visit as well. The most southern island of Santa Maria has great beaches and is accessible from Sao Miguel by ferry. Try to visit the Port of Angra in Terceira, which is a World Heritage Site and in close vicinity to the hundreds of traditional bullfights that are held every summer. Head to the most westerly island of Flores to see the picturesque coast lined with wildflowers and grazing sheep.

Free Things to Do

Visit the beach to take a dip in the comfortable 70-degree water
Take the five-hour trek to the peak of volcanic Mount Pico
Go birdwatching to see some of the Azores 300+ species of birds
Take a stroll around the 15th century town of Angra do Heroismo to learn about local history

Paul Atreides
25th July 2017, 13:31
Transportation

Most travelers will arrive to the Azores by plane through the Ponta Delgada Airport, and although each island has its own airport, flights often only depart once daily. The best way to get around the Azores is by car, and there are some really scenic drives to experience here. Buses operate around the islands, but service can be infrequent and unavailable on Sundays and holidays.

Cycling should only be attempted if you are in great shape because the terrain is rugged and steep. It's especially enjoyable to take boat to get from island to island, since most towns have ports and are along the shoreline.

Paul Atreides
25th July 2017, 13:32
Recommended Restaurants

There are many dining options available to Azores travelers, depending on their budget. The best cuisine is Portuguese, however, you can find Italian and vegetarian restaurants as well.

Restaurant Cuisine Location Price Notes
Saca-Rolhas Taberna Portuguese Rua Da Corujeira, No. 3 – Relva, Sao Miguel 9500-657, Portugal Moderate/Pricey Restaurant can be difficult to find but the incredible seafood is worth it
Restaurante Marisqueira Ancoradouro Portuguese Rua Joao de Lima Whitton, Areia Larga, Madalena, Pico 9950-302, Portugal Budget/Moderate Lovely terrace with beautiful views
Restaurante Tonys Portuguese Largo do Teatro 5, 9675-036, Furnas, Portugal Moderate Fish specialties are the Bacalhoad and Fried Moreira

Paul Atreides
25th July 2017, 13:33
Money Saving Tips

Consider flying SATA International, which connects to four Azores islands
Explore outdoor sites on your own instead of hiring a guide
Frequent local bars and restaurants instead of touristy ones
Check out our homepage to view price comparisons for flights, hotels, and rental cars before you book
Recent Posts
Top Summer Music Festivals to Travel to & Where to Stay
Protected: How to Travel with Your Dog & See the World Together
How to Plan a Full-Time Camper Life Adventure
Azores Destination Guide
Visiting japan on a budget - free Sightseeing, cheap flights and hotels info
Great Activities for Nature Lovers
Domestic Airlines in Turkey
Air Miles Required for Flights - A Complete Guide with Examples
Traveling to Japan - Not As Expensive As You May Think
Great Places You Can Visit for Free and How to Find Them
car rental FAQ
Our goal at Save70 is to clear up some of the confusion about car rentals and help you hop into the driver’s seat with ease! Check out our car rental FAQ page.
Retro car

Paul Atreides
25th July 2017, 15:00
Elevii români au câstigat cinci medalii, dintre care patru de aur, la Olimpiada Internatională de Fizică, din Indonezia, clasându-se astfel pe primul loc în Europa si între primele cinci tări din lume, din cele 88 de state prezente la competitie, anuntă, luni, Ministerul Educatiei Nationale.

Paul Atreides
25th July 2017, 15:02
Robert Roy MacGregor, cunoscut doar ca Rob Roy sau ca MacGregor cel Rosu, a fost un celebru scotian, erou po****r si haiduc la începutul secolului al XVIII-lea, care este uneori cunoscut ca un Robin Hood scotian. Numit adeseori Robert cel Rosu pe meleagurile sale natale - acest lucru se datoreaza faptului ca Rob Roy avea parul rosu.

In timpurile vechi, s-a ridicat din randurile poporului un erou. Si aceasta este statuia lui de la Stirling, Scotia. Tocmai pentru ca a fost vorba de el, regalitatea britanica nu a fost de acord.
Rob Roy s-a nascut la Glengyle din parinti scotieni si urmand traditia a avut la randul sau patru fii. Impreuna cu mai multe clanuri Highland de scotieni , la vârsta de optsprezece ani Rob Roy, împreuna cu tatal sau s-a aruncat in valurile istoriei urmand sa devina un mare nume.

Paul Atreides
25th July 2017, 15:02
S-au alaturat revoltei iacobite condusa de Vicontele Dundee pentru a-l sprijini pe regele Stuart James , care a fost detronat de William de Orange. Desi victoriosi în bataliile initiale, acestia pierd, sunt ucisi sau executati si averile lor sunt confiscate. Tatal lui Rob a fost dus la închisoare pentru doi ani, fiind acuzat de tradare. Mama lui Rob, Margaret, s-a imbonavit si a murit in cele din urma.Pâna în momentul in care Donald a fost în sfârsit eliberat, sotia lui decedase, pierduse totul si orice speranta de a mai trai.
Rob Roy a fost grav ranit la batalia de la Glen Shiel în 1719, care a vazut înfrângerea unui Jacobite si expeditie spaniola cu scopul de a restabili monarhia Stuart.
Rob Roy a devenit un cunoscut si respectat crescator de vite, împrumutand o suma mare de bani pentru a creste propria sa cireada de vite, dar, din cauza unor circumstante nefericite a pierdut banii si vitele. Ca rezultat, nu a avut ce face decat sa devina haiduc, iar sotia sa si familia au fost evacuati din casa lor din Inversnaid, care a fost apoi arsa. Dupa ce principalul sau creditor, James Graham, primul Duce de Montrose i-a confiscat pamânturile, Rob Roy a pornit un adevarat conflict sangeros împotriva ducelui pâna în 1722, când a fost fortat sa se predea. Mai târziu în închisoare, el a fost în cele din urma gratiat în 1727 de regele George I. A murit în casa sa de la Inverlochlarig Beg, Balquhidder, la 28 decembrie 1734.

Paul Atreides
25th July 2017, 15:03
Anul 1723 a vazut publicarea unei povesti fictive a vietii sale, Rogue Highland. Rob Roy a devenit o legenda în decursul vietii sale. Publicarea romanului Rob Roy, de Sir Walter Scott în 1817, mai adauga cateva aspecte necunoscute inca la faima si biografia sa. William Wordsworth a scris un poem numit 'Rob Roy's Grave', în timpul unei vizite in Scotia. Adaptarile dupa povestea lui s-au regasit, de asemenea, si in peliculele cinematografice Rob Roy, Rogue Highland, un film din 1953 de la Walt Disney, iar in 1995 Rob Roy a fost interpretat de Liam Neeson si regizat de Michael Caton-Jones.

Paul Atreides
25th July 2017, 15:04
Cat adevar se ascunde in spatele legendei?

Cu totii cunoastem imaginea regelui Arthur care smulge legendara sabie Excalibur din stanca. Care este adevarul si unde se infiripa legenda?

Se pare ca idealul cavaleresc dateaza inca de la sfarsitul secolului al V-lea si inceputul secolului al VI-lea, astfel, regele Arthur, un erou semi-legendar a fost conducatorul Marii Britanii in lupta impotriva invadatorilor saxoni. Destinat maretiei de ursitoarele din Avalon, el este regele legitim al intregii Anglii.

Paul Atreides
25th July 2017, 15:04
Epoca a spiritului cavaleresc, sub domnia lui benefica, Anglia se bucura de o perioada de 12 ani de pace si prosperitate, vreme in care cavalerismul ajunge la apogeu. La castelul sau din Camelot, Arthur ii convoaca pe curajosii si credinciosii cavaleri ai regatului sau precum Lancelot, Gawain, Percivale in jurul Mesei Rotunde. Merlin ii invata sa se abtina de la crime, cruzimi si violente, sa evite tradarea, minciuna si necinstea, sa fie milosi si mai presus de toate sa apere, sa protejeze si sa respecte femeile. Cavalerii pleaca de aici sa civilizeze lumea cunoscuta de ei, se lupta cu dragoni, giganti si alte forte ale raului in castele bantuite de fantome, paduri intunecate si gradini fermecate.

Paul Atreides
25th July 2017, 15:05
Detaliile cu privire la povestea lui Arthur sunt compuse în principal din folclor si inventie literara si istorica, existenta lui este dezbatuta si contestata de istoricii moderni. Existenta lui Arthur cel istoric este spicuita din diferite surse, inclusiv 'Cambriae Annales', 'Brittonum Historia', si scrierile lui Gildas si Nennius. Numele lui Arthur, de asemenea, apare în sursele poetice timpurii, cum ar fi The Gododdin.

Paul Atreides
25th July 2017, 15:08
Deasemenea, el este prezentat uneori ca un mare razboinic sau ca o figura supranaturala, asociat chiar magiei din folclor si lumii de dincolo.

Desi temele, evenimentele si personajele din legenda arthuriana au variat considerabil de la un text la altul, si nu exista nici o versiune canonica, istoria lui Geoffrey de multe ori a servit ca punct de plecare pentru povestile mai târziu. Geoffrey Arthur este descris ca un rege din Marea Britanie care a învins saxonii si a stabilit un imperiu peste Marea Britanie, Irlanda, Islanda, Norvegia si Galia. Multe elemente si incidente care sunt acum o parte integranta din povestea arthuriana apar în Istoria lui Geoffrey, inclusiv tatal lui Arthur, Uther Pendragon, magicianul Merlin, Guinevere, sabia Excalibur, nastere lui Arthur la Tintagel, lupta finala împotriva lui Mordred la Camlann si 'plecarea' în Avalon.

Paul Atreides
25th July 2017, 15:09
Scriitorul francez Chretien de Troyes a adaugat pe Lancelot si Sfântul Graal la poveste si a început un gen de romantism in care Arthur a devenit un aspect important al literaturii medievale. În secolul al XXI-lea, legenda traieste, nu numai în literatura de specialitate, dar, de asemenea, în adaptari pentru teatru, film, televiziune, benzi desenate si alte mijloace media.

Paul Atreides
25th July 2017, 15:10
Arthur a fost de asemenea folosit ca model pentru comportamentul din zilele moderne. În anii 1930, Ordinul Fellowship al Cavalerilor Mesei Rotunde format în Marea Britanie pentru a promova idealurile crestine si notiunile lui Arthur despre cavalerismul medieval.În Statele Unite, sute de mii de baieti si fete s-au alaturat grupurilor de tineret arthuriene, cum ar fi Cavalerii Regelui Arthur, în care Arthur si legendele sale au fost promovate ca exemple sanatoase.

Profund integrata in cultura conteporana, imagistica si simbolistica arthuriana ramane sa fie interpretata si reinterpretata de-a lungul secolelor ce vor veni.

Domnia sa glorioasa si de neuitat, precum spune un comentator, a fost o 'scurta perioada luminoasa, o stea a raiului in ceata Evului Mediu'.

Paul Atreides
25th July 2017, 15:12
Exista cazuri in care fizicieni, biologisti, astronomi sau chimisti au credinte personale ce nu se impaca cu stiinta. Nu toti oamenii care urmeaza o facultate de fizica sau au obtinut doctoratul in chimie pot fi luati in serios atunci cand emit teorii ce pot pacali multimea de oameni fara cunostintele de baza in domeniul respectiv.

Stiinta inteleasa corect, impreuna cu teoria respectiva sustinuta de experimente repetate, duce la rezultate solide, valide si bine argumentate. Atunci cand stiinta este inteleasa corect, dar teoria adusa este prost facuta, neglijenta sau are lipsuri, duce la presupuneri. Insa atunci cand stiinta este inteleasa gresit, iar teoria este frumos ambalata ar putea pacali o multime de oameni. Despre acesti 'oameni de stiinta' voi vorbi in continuare.

Paul Atreides
25th July 2017, 15:13
Nassim Haramein, protagonistul documentarului 'Black Whole (2011)' ne prezinta o parte din teoriile sale cu privire la structura geometrica fundamentala a vidului, in baza grilei tetraedrice si a structurii dublu toroidale a gaurilor negre, concluzii rezultate in rezolvarea finala, impreuna cu Elizabeth Rauscher, a ecuatiilor de camp ale lui Einstein, si continunand cu conceptele prezentate in lucrarea sa 'Protonul Schwarzschild'.

Paul Atreides
25th July 2017, 15:14
Nassim Haramein este un pseudo-fizician nascut in Geneva, Elvetia in 1962.

Pagina sa de pe Wikipedia a fost stearsa iar motivele sunt numeroase. Teoriile lui Haramein nu apar in surse de specialitate, prezinta lipsa de notabilitate, sursele citate nu sunt independente de subiect etc. S-a inceput cu stergerea afirmatiilor care nu proveneau din surse credibile sau erau pur si simplu niste idei New Age care doreau sa devina stiinta, pana nu a mai ramas nimic din pagina sa. Ulterior, aceasta a fost stearsa .

Paul Atreides
25th July 2017, 15:15
Haramein a scris recent o lucrare intitulata 'Protonul Schwarzschild'. Lucrarea este plina de idei care intra in conflict cu ceea ce stim despre protoni si despre gauri negre.

Ideea principala a acestei lucrari este ca protonul poate fi considerat ca o gaura neagra si doi protoni pot orbita unul in jurul celuilalt cu viteza luminii. A renuntat la interactiunea tare (sau forta nucleara tare) si a inlocuit-o cu o interactie bazata pe gravitatie, unificand teoria cuantica cu teoria generala a relativitatii. Un astfel de proton are masa de 8,85 x 10^14 gm. In limba romana, asta inseamna 885 de milioane de tone metrice. Motivul pentru care Haramein a ales aceasta masa, este ca atat ar avea o gaura neagra pentru a fi de dimensiunea unui proton.

Pentru a intelege mai bine aceasta lucrare, sa ne aducem aminte la ceea ce stim pana acum despre protoni: masa unui proton este cu 1,67 trilioane de trilioane de trilioane de ori mai mica decat a unui gram. Iar protonul lui Haramein are 885 milioane de tone metrice. Nici macar pe aproape.

Nu doar masa protonului este o problema in lucrarea lui Haramein, ci si radiatia. Radiatia unui proton este zero, iar protonul Schwarzschild: 455 milioane de watts (suficient cat sa alimenteze 60.000 de case).

Paul Atreides
25th July 2017, 15:15
De unde a ajuns Haramein la aceasta valoare? Folosind legea energiei Stephan- Boltzmann-Hawking:

Daca folosim M = 8.85 x 10^11 kg (celelalte valori sunt constante fizice) rezulta 4.55 x 10^8 W. Legea termodinamicii implica ca protonul ar avea o temperatura de 139 de milioane de grade C, de sute de ori mai mult decat nucleul unei stele.

Haramein face aceleasi greseli si cand vine vorba despre stabilitatea interactiunii dintre protoni, idei rezultate din intepretari gresite a teoriei relativitatii generale a lui Einstein.

Stiinta nu functioneaza pe baza de viziuni precum sustine Haramein ca a avut ' iar apoi sa construiasca ecuatii pentru a se potrivi cu fanteziile avute fara respect pentru ratiune si dovezi. Ecuatiile nu sunt retorice. In cercul de sustinatori ai lui Haramein, acestia sunt incurajati sa venereze ecuatia fara a intelege ce inseamna aceasta si ce implica.

De ce astfel de teorii trebuie demistificate si dezbatute in presa? Pentru ca sunt false, dezinformeaza oamenii si reprezinta probleme majore pentru ca se folosesc (in mod gresit) de teorii demonstrate de marii fizicieni, pentru a obtine credibilitate.

Data viitoare cand auziti ca teoriile lui Einstein demonstreaza ca teoria lui X este adevarata, sa fiti mai sceptici.

Paul Atreides
25th July 2017, 18:35
Kokuhaku (2010)

Film psihologic intunecat si extrem de provocator in alegerea subiectului. Concureaza cu succes cu alte filme ce se incadreaza in zona justitie 'poetice' si a razbunarii ce e servita la rece in tonuri perfecte de subversiune. Genul de film care te ia de guler si te tine strans de la inceput si pana la sfarsit, desi ajunge la 'viteza maxima' de abia la jumatate de ora de la inceput. Ne ofera traseul urmat de niste personaje puternice cu motivatii perverse.

Scris si regizat de Tetsuya Nakashima si bazat pe nuvela lui Kanae Minato, filmul este hipnotic si abunda de punctele de vedere ale personajelor multiple, fiecare dintre ele fiind integrat in celelalte cu foarte mult stil. Numai scena de la inceput, introducerea din fata clasei, merita pretul biletului de intrare.

O scena nonsalanta in care se pare ca o profesoara e incapabila de a controla o clasa de elevi, si tot incearca cu nonsalanta, asta pana in clipa in care ii nauceste cu ce are de zis, reducand clasa la tacere si teama.

Planul profesoarei este atat de bine gandit incat legaturile sociale din clasa vor fi rasturnate complet, intorcand clasa impotriva vinovatilor si exploatandu-le fiecare slabiciune.

Asta e probabil cea mai buna strategie ce ar trebui adoptata atunci cand cineva se confrunta cu raul pur, iar executia planului profesoarei reprezinta restul filmului, executie ce este redata din mai multe perspective in stilul unor confesiuni (de unde si titlul), adaugand la asta observatii sociale inteligente despre nelinistile tinerilor lipsiti de tinta ce doresc recunosterea celor din jurul lor.

Paul Atreides
25th July 2017, 18:36
Kumare (2011)

Un film fascinant dedicat scepticilor si tuturor celor care continua sa spuna adevarul despre curentul New-Age si despre acei guru care il promoveaza. Dedicat tuturor oamenilor care incearca sa isi faca semenii sa gandeasca si sa ia decizii in baza unor dovezi. Kumare este de-a dreptul fascinant si ne arata cat de creduli si naivi pot fi oamenii, si mai ales cat de usor se poate profita de ei, daca sunt deja deschisi la acest gen de experiente. Un credincios va crede si va face tot ce i se zice cu conditia ca informatia sa vina din partea unei figuri autoritare.

Filmul se situeaza undeva intre documentar si reality show. Regizorul, Vikram Gandhi, se muta in Phoenix si pretinde ca ar fi un guru indian intelept, in scurt timp isi recruteaza adepti pentru sedintele de yoga. Isi dezvolta un grup de adepti si se 'joaca' cu ei luni in sir. Chiar daca toata doctrina sa este inventata pe loc, el descopera ca exista multi oameni ce cauta disperati ghidare spirituala, iar acesti oameni sunt foarte usor de convins. Filmul ridica o multime de intrebari despre spiritualitate, naivitatea umana si rolul liderilor spirituali. Demonstreaza cu succes cat de usor este pentru ca o persoana, care poate avea motivatii negative, sa isi creeze un grup de adepti. Membrii echipei de filmare nu au acceptat bani, iar Kumare a incercat sa transmita un mesaj de auto-independenta adeptilor sai, deoarece intentiona sa isi dezvaluie adevarata natura. Documentarul este distractiv, provocator si comic. Pe partea de credinta spirituala este tragic deoarece dezvaluie mentalitatea persoanei credincioase.

Desi regizorul ar trebui laudat pentru faptul ca ridica multe intrebari legate de religie si de natura umana, multi spectatori au fost deranjati de faptul ca si-a asumat identitatea unui guru si a mintit oamenii in legatura cu cine e si ce intentii are. Pe alocuri, Kumare se amuza pe seama adeptilor sai pentru a demonstra cat de usor se lasa inselati de practici si cantece inventate. Multi dintre adeptii sai i-au dezvalui lui Kumare detalii intime despre viata lor. Desi se pare ca majoritatea participantilor au beneficiat de pe urma invataturilor sale despre auto-independenta, unii dintre ei au fost foarte furiosi in clipa in care au aflat adevarul (in special acele persoane ce predau yoga altora!).Nu pierdeti sfarsitul filmului, adica momentul in care Kumare isi dezvaluie adevarata identitate.

Desi regizorul si membrii echipei de filmare nu au cerut si nici nu au acceptat bani, s-au folosit de acest film pentru a-si avansa cariera. Kumare ridica o multime de intrebari etice ce ar trebui explorate de catre alti regizori. Cu alte cuvinte, mijloacele necinstite folosite la realizarea acestui documentar justifica scopul sau?

Paul Atreides
25th July 2017, 18:38
How to die in Oregon (2011)

Film intens, intim, visceral, vibrant si zguduitor si... plin de viata.

Examineaza, intr-un mod foarte intim, moartea si felul in care ne putem folosi de ea. Locatia e Oregon, primul stat american care a legalizat sinuciderea asistata de medic. Legea 'Mortii cu Demnitate' a fost aprobata in Oregon in 1994.

Regizorul Peter Richardson a petrecut 4 ani alaturi de cativa bolnavi incurabili, care, in timp ce isi contemplau propria lor mortalitate, cautau un mijloc de a capata control asupra mortii lor iminente. Societatea noastra inca nu a reusit sa rezolve probleme atat de complicate, iar filmele de acest gen ne ajuta sa intelegem ca ar fi timpul sa avem aceasta discutie.

Filmul contine momente dificile de vizionat deoarece ne prezinta o suferinta reala, o suferinta ce isi cauta moartea. Cazul lui Cody Curtis, o bolnava de cancer, e zguduitor si aduce cu usurinta lacrimi in ochii spectatorului. Lupta ei pentru o viata normala, felul in care se pregateste pentru moarte, toate momentele ce le petrece alaturi de familie, momente care culmineaza cu administrarea amestecului letal de droguri in propria ei casa, in apropierea celor dragi ei.

Uneori, pur si simplu, trebuie sa tai raul de la radacina. Trebuie sa constientizezi faptul ca ai incercat toate optiunile,ca ai epuizat toate posibilitatile, ca alta cale nu mai exista. Trebuie sa alegi, trebuie sa alegi sa mori cu demnitate, sa mori ca o fiinta umana constienta de ea insasi si de ceea ce e in jurul ei, trebuie sa mori ca o fiinta rationala, ci nu ca o leguma hranita cu perfuzii pe un pat de spital.

Nu m-am asteptat ca acest film sa fie atat de emotionant, nu m-am asteptat ca regizorului sa ii fie permis accesul in cele mai intime coltisoare ale vietilor acelor bolnavi incurabili, nu credeam ca voi fi partas la agonia lor si a familiei lor, nu credeam ca voi vedea ultimele momente din viata unora dintre ei.

Paul Atreides
25th July 2017, 18:40
Deliver Us from Evil (2006)

Filmul prezinta problema miilor de abuzuri sexuale ce apar in cadrul bisericii catolice, victimele fiind cu precadere copii minori (3-14 ani) sau chiar si sugari. Totul fiind musamalizat, cu foarte mare grija, de catre cei aflati in partea de sus a ierarhiei bisericesti. Modul de operare e simplu: preotul abuzeaza copiii, preotul este descoperit, biserica isi da seama ca are o problema de imagine si intervine prin platirea unor sume de bani si devierea justitiei cu ajutorul unor chichite legale, preotul scapa si ii este acordata o alta parohie, apoi abuzeaza alti copii si se lucrurile se repeta.

Daca sunteti un fan al filmului 'Tacerea Mieilor', atunci nu mai pierdeti timpul si vizionati acest film. Parintele O'Grady e la fel de infricosator ca Hannibal Lecter - poate chiar mai mult deoarece e real. Filmul ni-l prezinta pe preot de la primele cadre, e in libertate, e in Irlanda si se bucura de viata. E un batranel incantator. Marturiile contra acestei aparente curg continuu pe toata durata filmului, dar preotul are argumentele lui ambigue si cuvinte alese cu grija prin care se dezvinovateste in mod subtil. Jumatate din film spectatorul e captiv intr-o lume ireala, pe de o parte avem interviurile cu preotul-pedofil, pe de o parte avem interviurile cu victimele sale ajunse la maturitate, diverse filmari din timpul procesului si a interogatoriilor din sectia de politie.

Este extrem de greu, desi ti se zice de la inceput ce si cum s-a intamplat, sa faci legatura intre victime si acel dragalas preot in varsta. Apoi urmeaza efectul de baros al izbucnirii unuia dintre parinti, un japonez, care reuseste sa treaca de cuvintele frumoase in care s-a ambalat totul pana acum, atat de preot, cat si de superiorii sai.

Copiii nu au fost 'atinsi', nu au fost 'abuzati', nu au fost 'molestati[. Copiii au fost VIOLATI, SODOMIZATI si SUPUSI PERVERSIUNILOR SEXUALE, IN REPETATE RANDURI!

Este destul de infiorator si felul in care unul dintre parinti vorbeste despre prima sa intalnire cu preotul: 'Am vazut gulerul alb, si, in aceeasi clipa, felul in care am fost crescut de mic si-a facut efectul, PERSOANA DE INCREDERE'.

Copiii urmau niste cursuri catolice saptamanale. Preotul era cel care le preda. Majoritatea abuzurilor au avut loc in perioada de curs. Uneori chiar la 2 minute dupa ce preotul lua copilul de acasa, cu masina, ca sa il duca la sala de curs.

Parintii erau cei care plateau aceasta scolarizare. Dar de fapt ei plateau cu totul altceva.

Dintre toate persoanele si familiile implicate in acest studiu de caz, japonezul si familia sa sunt cei mai afectati. Fiica lui are 40 de ani si inca nu poate infrunta amintirile zilelor de abuz, iar familia sa a fost devastata in clipa in care s-a aflat acest lucru. Din abuzul ei reiese cel mai bine firea diabolica si perversa a preotului. Faptul ca a abuzat de sute de copii de-a lungul unei perioade de 20 de ani, e doar o informatie rece, impersonala. Dar
 in clipa in care tatal fetei povesteste cum a convins-o preotul pe fetita sa pastreze tacerea asupra violurilor ce aveau loc noaptea, in aceeasi casa cu proprii ei parinti, e pur si simplu groaznic.

Din acest moment incolo intelegem ca avem in fata un psihopat adevarat ce foloseste, in avantajul sau, orice emotie omeneasca posibila.

Extrem de deranjant a fost si sfarsitul filmului, in care 2 victime se duc la Vatican cu o scrisoare pentru papa. Evident ca sunt rugate politicos sa paraseasca locatia, iar biserica nu a raspunde la scrisoarea lor. Desi indiferenta bisericii fata de acesta lucruri se regaseste pe toata durata filmului, indiferenta Vaticanului spune totul despre felul in care trateaza ei aceste probleme, adica se prefac ca nu exista.

Alt aspect tragic e faptul ca toti acesti oameni au fost niste credinciosi decenti, de care biserica si-a batut joc cu nerusinare. Atat de ei, cat si de credinta lor. Acestea sunt concluziile la care ajung victimele si familiile lor.

Paul Atreides
25th July 2017, 18:42
Se considera mani****re mentala controlarea cu succes a gandurilor si actiunilor unei persoane, fara a avea consimtamantul ei. De regula, persoana respectiva renunta la un set de idei politice, religioase sau atitudini sociale, fiind 'convinsa' sa accepte un set nou de idei, care sunt opuse celor vechi, fara a se face uz de forta. Termenul 'brainwashing' se foloseste in cazul persoanelor convinse prin si de propaganda.

Controlul mental e reprezentat printr-o gama larga de tactici psihologice capabile de a slabi controlul individului asupra comportamentului, emotiilor si deciziilor sale. Exista numeroase controverse in privinta metodelor de obtinere a acestui lucru, acestea sunt in stransa legatura cu religia, politica, prizonierii de razboi, totalitarism, culturi, terorism, etc.

In cartea sa din 1961 - Thought Reform and the Psychology of Totalism: A Study of Brainwashing in China, psihiatrul Robert Jay Lifton descrie 8 metode folosite pentru mani****rea individului.

Controlul milieu implica controlul total asupra informatiilor si mijloacelor de comunicatie, atat din mediul exterior cat si cel interior al individului, care are ca rezultat o izolare aproape totala de restul societatii.

Acest tip de control implica si diverse tehnici pentru a restrictiona contactul membrilor cu lumea exterioara si reduce capacitatea critica si rationala de judecare a informatiei.

Solidaritatea grupului unifica o subcultura intr-o comunitate. Criticii sustin ca oamenii izolati de societate si familie sunt privati de cunoasterea exterioara iar liderii grupurilor limiteaza cognitia umana, reducand-o la respectivul grup.

Paul Atreides
25th July 2017, 18:44
Mani****rea mistica implica mani****rea experientelor care apar in mod spontan, dar de fapt au fost planuite si orchestrate de catre grup sau de liderii sai, avand ca scop demonstrarea autoritatii divine, a evolutiei spirituale sau a unui dar sau talent special care ii permite liderului sa reinterpreteze evenimentele, legile si experientele dupa bunul sau plac.

Cultele procedeaza asemanator alcatuind adevarate scenarii, cu scopul de a convinge grupul de nocivitatea unui anumit comportament sau convingeri, dand nastere la o comunitate de sentimente, la o coeziune interna, care poate imbraca forma unei eliberari de energie colectiva. In acest mod, pe nesimtite o intreaga colectivitate este transformata in sensul dorit de lideri si, chiar daca la suprafata totul pare normal, sechele psihice nu sunt deloc neglijabile, ele sedimentandu-se si putand invada realul oricand. Aceasta transformare nu are doar aspecte negative, ci poate constitui liantul care solidifica un anumit grup.

Paul Atreides
25th July 2017, 18:46
Puritatea ca cerinta primordiala

Puritatea ca cerinta primordiala implica impartirea lumii in alb si negru, membrii sunt presati permanent sa se conformeze ideologiei grupului si sa aspire la perfectiune. Drept mecanism de control se foloseste inocularea sentimentului de vina sau de vinovatie.

Paul Atreides
25th July 2017, 18:47
Confesiunea

Pacatele sunt definite de grup, iar confesiunea are loc in prezenta unui supraveghetor personal sau in mod public. Pacatele si atitudinile membrilor sunt discutate si exploatate de catre lideri.

Paul Atreides
25th July 2017, 18:47
Stiinta sacra

Stiinta sacra este doctrina sau ideologia unui grup care e considerata Adevar Suprem. Acest adevar nu poate fi gasit in afara grupului iar liderul, mesager al divinitatii, e dincolo de orice critica sau indoiala.

Paul Atreides
25th July 2017, 18:48
Incarcarea limbajului

Incarcarea limbajului este interpretarea sensului cuvintelor si frazelor de catre grup, astfel incat cei din exterior sa nu le inteleaga. Jargonul e compus din clisee care trebuie sa schimbe gandirea membrilor, conform celei de grup.

Paul Atreides
25th July 2017, 18:48
Doctrina mai presus de individ

Doctrina mai presus de individ, subordonarea experientelor personale celor sacre. Orice experienta contrarie trebuie interzisa sau reinterpretata pentru a corespunde ideologiei grupului.

Ideologiile de cult se bazeaza pe dihotomia interior-exterior si pe maniheismul bine-rau, intretinand la adept o frica continua de lume, discursul sectei alimentand si etaland contradictiile sociale. Confruntarea brusca cu realitatea poate provoca accese anxioase, care pot avea o mare anvergura, insotindu-se si de manifestari somatice. Astfel, medicii care au tratat copii care au supravietuit dramei de la Waco au constatat la acestia tulburari somatice masive, in special cardiace si intestinale, a caror evolutie a condus la ipoteza ca aveau cauze psihice. Manifestari asemanatoare s-au mai intalnit la persoane crescute exclusiv in mediul sectar, insa intr-un grad mai redus de gravitate.

Fobiile sunt indreptate intr-o diversitate de directii: persoane (in special reprezentanti ai institutiilor statului, psihiatri, clerici), institutii (armata, Biserica), manifestari culturale, practici medicale, diverse alimente, obiecte (in special noile produse ale tehnicii moderne, produse vestimentare). Aceste fobii se pot indrepta si impotriva unor etnii, rase, natiuni, insa acele grupuri care adopta asemenea atitudini se autoizoleaza si nu au prea mare importanta din punctul de vedere al impactului social.

Paul Atreides
25th July 2017, 18:50
Renuntarea la existenta

Grupul hotaraste cine are dreptul sa existe si cine nu. De regula cei din afara sunt pacatosii condamnati, de aceea trebuiesc convertiti la ideologia grupului.

Exista multe conceptii gresite despre controlul mental, printre acestea se numara :

- eforturile parintilor pentru educarea copiilor conform normelor sociale, morale si a standardelor personale.

- tehnicile de modificare a comportamentului, fie prin auto-disciplinare si autosugestie sau prin intermediul work-shop-urilor si a anumitor clinici.

- publicitatea si seductia sexuala.

- tratamentele dezumanizante si devalorizante a fiintei umane din folosite de ofiteri in armata sau in penitenciare, avand ca scop distrugerea individualitatii. Asta e valabil si pentru antrenorii si instructorii sportivi care ameninta, devalorizeaza, si care prin pedepse fizice sau prin exercitii fizice excesive, incearca sa distruga ego-ul si sa formeze spiritul de echipa si de identificare cu grupul.

- unele dintre tacticile de recrutare a miscarilor spirituale si religioase sau a grupurilor de potential uman New Age.

- victimele unei rapiri care sunt convertite sau dobandesc o relatie empatica cu rapitorii lor ( Sindromul Stockholm ).

- femeia care ramane alaturi de barbatul care abuzeaza de ea.

-mesajele subliminale din muzica, reclame sau casetele self-help.

-armele laser, radiatoarele isotropice, ultrasunete, generatoarele de puls electromagnetic non-nuclear sau emitatoarele de microunde de mare putere, toate acesta fiind folosite pentru a deruta sau a incapacita oamenii.

-tehnicile de 'brain-washing' ( tortura, deprivare senzoriala, etc. ) folosite de chinezi in timpul razboiului din Coreea si faimosii zombie obtinuti in Voodo.

Paul Atreides
25th July 2017, 18:52
Multe dintre conceptiile gresite despre controlul mental, provin din fictiune. Un exemplu in acest sens, e filmul 'Candidatul Manciurian', care are ca subiect un asasin programat sa reactioneze la un stimul post-hipnotic, sa comita o crima si sa uite complet evenimentul. In alte lucrari de fictiune se folosesc droguri sau implanturi cerebrale, fiind deja cunoscut faptul ca stimularea creierului ( mecanica, electrica, chimica, etc. ) poate produce reactii corporale si schimbari de comportament.

Putem cauza niste efecte previzibile, cum ar fi uitarea unui eveniment sau inocularea unui sentiment sau a unei dorinte, dar nu putem face asta intr-o maniera non-invaziva si care sa ne permita un control aproape complet a acelei persoane.

In viitor poate o sa fie posibila implantarea unui dispozitiv care prin controlarea reactiilor chimice din creier, sa manipuleze gandurile si actiunile individului.

Dar avand in vedere nivelul actual al neuro-stiintelor acest lucru inca nu e posibil, desi doi neurologi de la Universitatea Emory, dr. Roy Bakay si dr. Philip Kennedy, au realizat un implant cerebral electronic, activat de ganduri, care permite miscarea unui cursor.

Paul Atreides
25th July 2017, 19:03
În 1971, la o prestigioasă unversitate americană, a avut loc cel mai controversat experiment psihologic în care s-a încercat să se investigheze ce se întâmplă când un grup de persoane normale este amplasat într-un mediu ostil. De asemenea, experții au analizat efectele posibile ale percepției puterii. Totul a fost parte a Experimentului ''Închisorii Stanford'.

Experimentul ''Închisorii Stanford'' a prezentat degenerarea și natura umană. În urma studiului au apărut nenumărate întrebări privind zona întunecată a psihicului uman, notează Vintage News.Desigur, implicațiile etice ale studiului au rămas un subiect discutat și astăzi de psihologi

În 1971, psihologul Philip Zimbardo a ales 24 de studenți pentru grupul său de cercetare. Proiectul implica un joc de roluri prin care era simulat mediul din închisoare pentru 2 săptămâni. Jumătate din membrii grupului jucau rolul gardienilor și o altă jumătate pe cel al deținuților. Zimbardo juca rolul directorului închisorii, iar fiecare student primea 15 dolari pe zi.

Grupul de cercetare a obținut celule de închisoare pe care le-a montat în subsolul universității și birouri pentru ,,gardieni''. Principalul scop al experimentului a fost ca psihologii să vadă dacă subiecții își vor păstra judecata morală sau vor acționa conform rolului pe care îl joacă. De asemenea, Zimbardo a dorit să afle dacă violențele din închisorile americane erau provocate de personalitatea sadică a gardienilor sau erau un rezultat al mediului din închisoare.

În prima zi a experimentului, deținuții au fost ,,arestați'' și amplasați în celulele lor unde au găsit condițiile mizere în care urmau să locuiască. Pe de altă parte, gardienii au primit încăperi în care condițiile erau mult mai bune. Zimbardo a oferit instrucțiuni clare gardienilor pentru următoarele zile ,,Puteți recrea sentimentele din închisoare, senzația de plictiseală, de frică într-o anumită măsură, crearea unei senzații că viața deținuților depinde de voința gardienilor și, de asemenea, deținuții pot fi lipsiți de intimitate''.

Desigur, gardienii au considerat că toate drepturile sunt ale lor și au început să hărțuiască deținuții prin intermediul pedepselor fizice sau interzicerea utilizării toaletelor și forțarea acestora să defecheze într-o găleată pe care o aveau în celulă. Mai mult, gardienii le-au luat saltelele și i-a obligat să doarmă pe ciment. Mai mulți gardieni au devenit extrem de violenți având tendințe sadice.

În cea de-a doua zi, unii deținuți au blocat ușa și au refuzat să urmeze instrucțiunile gardienilor. La mai puțin de trei zile de la începerea experimentului, unul dintre deținuți a început să se comporte ,,nebunește,'' conform raportului lui Zimbardo: ,,#8612 a început să se comporte nebunește, să țipe și să înjure. A durat până când ne-am dat seama că subiectul suferea cu adevărat, moment în care l-am eliberat''.

La scurt timp, Zimbardo a invitat un preot catolic pentru a participa la evaluarea proiectului. Atunci când prizonierii s-au prezentat preotului și-au utilizat numărul primit la începutul experimentului Preotul a realizat interviuri individuale cu fiecare prizonier, sfătuindu-i cu privire la situația în care se află.

În cele din urmă, unui dintre subiecți, numit #819, a devenit isteric și a cedat, psihologii l-au sfătuit să meargă să se odihnească până când găseau un medic și hrană.

Deși experimentul trebuia să se desfășoare pe o perioadă de 2 săptămâni, după a șasea zi s-a încheiat. Peste ani, în 2008, Zimbardo afirma că ,,cu puțin timp în urmă am realizat cât de departe am mers cu experimentul. La un moment dat gândeam exact ca un director de închisoare și nu ca un psiholog''.

Paul Atreides
26th July 2017, 12:27
În 1971, la o prestigioasă unversitate americană, a avut loc cel mai controversat experiment psihologic în care s-a încercat să se investigheze ce se întâmplă când un grup de persoane normale este amplasat într-un mediu ostil. De asemenea, experții au analizat efectele posibile ale percepției puterii. Totul a fost parte a Experimentului ''Închisorii Stanford'.

Experimentul ''Închisorii Stanford'' a prezentat degenerarea și natura umană. În urma studiului au apărut nenumărate întrebări privind zona întunecată a psihicului uman, notează Vintage News.Desigur, implicațiile etice ale studiului au rămas un subiect discutat și astăzi de psihologi

În 1971, psihologul Philip Zimbardo a ales 24 de studenți pentru grupul său de cercetare. Proiectul implica un joc de roluri prin care era simulat mediul din închisoare pentru 2 săptămâni. Jumătate din membrii grupului jucau rolul gardienilor și o altă jumătate pe cel al deținuților. Zimbardo juca rolul directorului închisorii, iar fiecare student primea 15 dolari pe zi.

Grupul de cercetare a obținut celule de închisoare pe care le-a montat în subsolul universității și birouri pentru ,,gardieni''. Principalul scop al experimentului a fost ca psihologii să vadă dacă subiecții își vor păstra judecata morală sau vor acționa conform rolului pe care îl joacă. De asemenea, Zimbardo a dorit să afle dacă violențele din închisorile americane erau provocate de personalitatea sadică a gardienilor sau erau un rezultat al mediului din închisoare.

În prima zi a experimentului, deținuții au fost ,,arestați'' și amplasați în celulele lor unde au găsit condițiile mizere în care urmau să locuiască. Pe de altă parte, gardienii au primit încăperi în care condițiile erau mult mai bune. Zimbardo a oferit instrucțiuni clare gardienilor pentru următoarele zile ,,Puteți recrea sentimentele din închisoare, senzația de plictiseală, de frică într-o anumită măsură, crearea unei senzații că viața deținuților depinde de voința gardienilor și, de asemenea, deținuții pot fi lipsiți de intimitate''.

Desigur, gardienii au considerat că toate drepturile sunt ale lor și au început să hărțuiască deținuții prin intermediul pedepselor fizice sau interzicerea utilizării toaletelor și forțarea acestora să defecheze într-o găleată pe care o aveau în celulă. Mai mult, gardienii le-au luat saltelele și i-a obligat să doarmă pe ciment. Mai mulți gardieni au devenit extrem de violenți având tendințe sadice.

În cea de-a doua zi, unii deținuți au blocat ușa și au refuzat să urmeze instrucțiunile gardienilor. La mai puțin de trei zile de la începerea experimentului, unul dintre deținuți a început să se comporte ,,nebunește,'' conform raportului lui Zimbardo: ,,#8612 a început să se comporte nebunește, să țipe și să înjure. A durat până când ne-am dat seama că subiectul suferea cu adevărat, moment în care l-am eliberat''.

La scurt timp, Zimbardo a invitat un preot catolic pentru a participa la evaluarea proiectului. Atunci când prizonierii s-au prezentat preotului și-au utilizat numărul primit la începutul experimentului Preotul a realizat interviuri individuale cu fiecare prizonier, sfătuindu-i cu privire la situația în care se află.

În cele din urmă, unui dintre subiecți, numit #819, a devenit isteric și a cedat, psihologii l-au sfătuit să meargă să se odihnească până când găseau un medic și hrană.

Deși experimentul trebuia să se desfășoare pe o perioadă de 2 săptămâni, după a șasea zi s-a încheiat. Peste ani, în 2008, Zimbardo afirma că ,,cu puțin timp în urmă am realizat cât de departe am mers cu experimentul. La un moment dat gândeam exact ca un director de închisoare și nu ca un psiholog''.

Paul Atreides
26th July 2017, 12:29
Cercetătorii din China au reușit să teleporteze un foton de pe Terra către un satelit aflat la 500 de km depărtare. Acesta ar putea fi un proces important al stabilirii unei rețele de internet cuantice la scală globală.

În 1990, cercetătorii speculau posibilitatea teleportării cu ajutorul fizicii cuantice. De atunci procesul a devenit o operațiune standard în laboratoarele de optică cuantică din lume, informează Futurism. În urmă cu un an, două echipe de experți au realizat două experimente de teleportare cuantică în afara laboratorului.

În prezent, cercetătorii din China au dus procesul la un alt nivel, au reușit să transmită cu succes un foton de pe Pământ către un satelit care orbitează la peste 500km de pământ. Satelitul Micius este un fotoreceptor extrem de sensibil capabil să detecteze stările cuantice ale fotonilor transmiși de la sol. Micius a fost lansat pentru a le permite cercetătorilor să testeze diferite aspecte tehnologice și cuantice, inclusiv inseparabilitatea cuantică, criptografia sau teleportarea.

Teleportarea este primul rezultat din cadrul experimentelor. Pentru lumea științifică reprezintâ o dublă premieră: transportarea primului obiect de pe pământ în orbită și utilizarea primului satelit legat la o rețea cuantică de la sol. Astfel a fost doborât recordul de distanță al inseparabilității cuantice.

,,Teleportarea pe distanțe lungi este un element fundamental al protocolului din cadrul rețelelor cuantice la scală largă,'' afirmă echipa din cadrul MIT. ,,Experimentele anterioare de teleportare au fost limitate la o distanță de 100 de kilometri,'' adaugă cercetătorii.

Paul Atreides
26th July 2017, 12:30
Un oraș din China a testat cu succes o rețea informatică imposibil de atacat de hackeri, în contextul preocupărilor Beijingului pentru contracararea spionajului, generând speranțe privind implementarea la nivel comercial a sistemelor de comunicații cuantice, informează cotidianul Financial Times.

Consiliul municipal din Jinan, un oraș situat în estul Chinei, a transmis luni că departamentele administrației locale vor începe utilizarea rețelei cuantice de comunicații de la sfârșitul lunii august, scrie Mediafax.

Paul Atreides
26th July 2017, 12:31
"Intenționăm să utilizăm rețeaua pentru informații privind apărarea națională, pentru date financiare și alte domenii; sperăm să fie un proiect pilot care, dacă va avea succes, să poată fi utilizat în China și în întreaga lume", a declarat Zhou Fei, director adjunct al Institutului pentru Tehnologie Cuantică din Jinan.

Rezultatele testelor reprezintă un stimulent suplimentar pentru implementarea rețelei cuantice Beijing-Shanghai, aflată în construcție. Orașul Jinan, aflat între Beijing și Shanghai, va fi unul dintre centrele de distribuire a datelor informatice.

Rețelele de comunicații codificate cuantic (QKD) sunt mult mai sigure decât sistemele electronice, utilizate în prezent la scară largă. Un canal clasic de comunicații, precum telefonul ori cablul Internet, poate fi interceptat din exterior fără ca emițătorul sau receptorul să își dea seama de acest lucru. În cazul interceptării unei rețele cuantice, datele transmise suferă modificări, iar administratorii își dau seama că se întâmplă ceva anormal. În sistemele cuantice de comunicații sunt utilizate coduri criptografice sau parole între utilizatori, datele devenind astfel criptate. În cazul în care codul este accesat din exterior, emițătorul și receptorul își dau seama și nu îl mai folosesc.

Sistemul Beijing-Shanghai ar urma să aibă cea mai lungă rețea cuantică terestră, pe o distanță de peste 2.000 de kilometri, fiind destinată companiilor financiare și instituțiilor administrative regionale. Testele au constat în trimiterea unor date ultrasecurizate între 200 de terminale diferite din regiunea Jinan, printr-o rețea care acoperă o zonă de sute de kilometri pătrați. În afară de securizarea tranzacțiilor financiare, rețeaua cuantică va face aproape imposibilă orice încercare a serviciilor de spionaj străine de a intercepta comunicațiile Chinei.

Liderii Chinei sunt preocupați de protejarea spațiului cibernetic național de când activistul pentru transparență Edward Snowden a dezvăluit date sensibile americane și din cauza multiplicării atacurilor informatice. În acest context, Guvernul de la Beijing a intensificat proiectele de cercetare în tehnologia cuantică. "China a înregistrat succese notabile în cercetarea cuantică. Este uimitor ce a realizat China în proiecte de cercetare cuantică ce ar fi fost prea scumpe pentru a fi efectuate în altă parte", afirmă Tim Byrnes, expert la Campusul Shanghai al Universității din New York.

Beijingul a înregistrat un alt succes în luna iunie, când un satelit cuantic - primul din lume - a reușit să transmită un mesaj pe Terra printr-un canal de comunicații criptografiat cuantic. "Sistemele cuantice au reușit să fie incluse în sectorul comercial din China mai mult decât în alte țări, astfel că Beijingul probabil va depăși Europa și SUA la capitolul comunicații cunatice", precizează Tim Byrnes.

În Elveția, Austria și Japonia există rețele cuantice de comunicații de nivel redus, utilizate în principal de universități, pentru cercetare.

Paul Atreides
26th July 2017, 13:22
Confucius revenea întotdeauna la masura (Li) care ar fi forta stabilizatoare, tehnica prin care omul se disciplineaza. Când societatea traieste prin Li, ea se misca lin. Barbatii si femeile îsi respecta vârstnicii si superiorii. Ritualurile si ceremoniile sunt îndeplinite. Toti sunt la locul potrivit. Li este deci si ceremonialul sau comportamentul, specialitatea de baza a acestui maestru de protocol, care o punea la baza educatie în scoala sa.
Legatura cu trecutul si egalitatea tuturor oamenilor în fata normelor de conduita sunt elementele principale pe care îsi construieste edificiul sau etic la baza caruia stau:
1) Calea (Tao); 2) Virtutea (Te); 3) Omenia (Jen); 4) Dreptatea (I); 5) Ceremonialul sau comportamentul (Li).

Paul Atreides
26th July 2017, 13:23
Confucius spunea: 'Nu am o cunoastere înnascuta, însa iubesc trecutul si îl cercetez cu întelepciune'. Eu sunt un transmitator iar nu un initiator. Cred în cei vechi si îi iubesc'.

Paul Atreides
26th July 2017, 13:25
Cele cinci principii
La temelia întregii structuri sociale, Confucius pune cinci principii privind cinci relatii personale si sociale deosebit de importante:

Relatia tata-fiu

Fiul trebuie sa arate tatalui pietate filiala. Tatal sa arate bunatate.

Relatia frate mai vârstnic- frate mai tânar

Fratele mai tânar sa-l respecte pe cel mai în vârsta. Fratele mai vârstnic sa arate generozitate. Sau: cel mai tânar- modest, cel vârstnic- blând.

Relatia sot-sotie

Sotia trebuie sa arate supunere sotului. Sotul sa aiba o comportare corecta.

Relatia batrâni-tineri

Tinerii sa respecte pe batrâni, batrânii sa arate omenie fata de tineri.

Relatia conducator-supus

Supusul sa fie credincios conducatorului. Conducatorul sa arate bunavointa fata de supusi.

Paul Atreides
26th July 2017, 13:26
Noutatea gândirii social-politice a lui Confucius a fost ca el a dorit sa modeleze societatea dupa structura unei familii ideale, în care fiecare membru îsi are locul lui precis si joaca rolul care îi revine. În familie anumite schimbari sunt inerente. De exemplu, fiul va deveni tata iar în calitatea sa de tata va trebui sa primeasca respectul pe care el l-a aratat parintilor.
În fapt, societatea umana se cere orânduita conform unei educatii care porneste de sus si care este comparabila cu dragostea unui parinte pentru un fiu, precum si unui impuls de respect care pleaca de jos, comparabil cu pietatea filiala. Este singura îndatorire confucianista care pare sa aiba o amprenta cvasi-pasionala. A transgresa regula pietatii (fata de familie, superiorul ierarhic, patrie, împarat, etc.) este dupa confucianism singura definitie a sacrilegiului. Este evident ca o atare ideologie paternalista putea degenera mai lesne decât altele într-o supunere oarba fata de interesele unui stat totalitar. La începutul sec. XX, confucianismul s-a transformat în ideologia Imperiul japoneze lansat în expansiune prin cuceriri si a îndeplinit acest rol de-a lungul celui de-al doilea razboi mondial, slujind atât expansiunea externa cât si totalitarismul intern al monarhiei nipone.

Paul Atreides
26th July 2017, 13:27
Chinezii reprezinta de multa vreme aproape un sfert din po****tia planetei iar civilizatia lor apare în mil. III î.Hr. odata cu cele mai mari si mai vechi civilizatii antice. În Extremul Orient, cultura chineza antica a fost cultura clasica, imitata de popoarele din zona si în evul mediu, asa cum a fost cultura greco-romana în lumea mediteraneeana sau cultura indiana în Asia de sud.

Religiile chineze

În medie, chinezii sunt exceptional de dotati din punct de vedere artistic, literar, intelectual si tehnic. Desi sunt foarte putin înclinati spre misticism, credintele lor religioase au variat mult de-a lungul secolelor. Lasând la o parte budismul chan, chinezii au creat trei mari religii: sinismul si sistemele filosofico-religioase ale lui Confucius si Lao-Tze, cunoscute în istoria religiilor drept confucianism si daoism.

Confucianismul reprezinta, de fapt, o sistematizare a sinismului.

Paul Atreides
26th July 2017, 13:28
Credinte pagane

Yang si Yin

Se credea ca doua principii guvernau universul. Unul pozitiv, numit Yang, element masculin dând viata, sanatate, caldura. Celalalt era negativ, numit Yin, element feminin dând moarte, boala, frig. Un echlibru corect între ele era de dorit, marcat de alternanta dintre zi si noapte, dintre vara si iarna. Acest echilibru era simbolozat de o emblema: doi melci într-un cerc, unul rosu Yang si altul negru Yin.

Paul Atreides
26th July 2017, 13:28
Divinitati inferioare

Închinarea fata de Shangti nu excludea teama de divinitati diverse, forte ale naturii, duhurile vânturilor si apelor sau chiar oameni de seama, divinizati dupa moartea lor.

Cultul stramosilor

În fiecare familie, era practicat cultul stramosilor, carora li se aduceau ofrande. Dupa caz, raposatul devenea dincolo de mormânt un Sheng - duh binefacator sau un Gwei - duh raufacator.

Slujba preoteasca

Sinismul nu comporta preoti. Slujbasii imperiali (numiti de europeni - mandarini), asigurau ceremoniile oficiale. Ghicitul avea totusi un rol important. Se ghicea cu ajutorul unor trestii sfinte, a unor carapace de broasca testoasa sau a unor pietre speciale numite pi.

Morala

Paul Atreides
26th July 2017, 13:30
Lipsa notiunii de pacat

Ceea ce pare sa fi lipsit evlaviei chinezesti, chiar si a celei antice, este o cunostinta adecvata a pacatului, prin urmare si lipsa notiunii de izbavire.

'Toate popoarele sunt bune în mod natural dar o înclinatie spre placeri le face sa se schimbe, atunci ele încalca poruncile capeteniilor lor, ca sa urmeze propriile lor patimi'.

Paul Atreides
26th July 2017, 13:30
Confucius (551-479 î.Hr.)

Pe numele sau adevarat Kong Qiu (se citeste aproximativ ciu sau tin), a fost numit de chinezi Maestrul Kong, iar de europeni, sub forma latinizata Confucius. S-a nascut în 550 î.Hr., într-o familie modesta din principatul Lu. Ramas orfan de tata, reuseste totusi sa învete si sa ocupe înca din adolescenta posturi administrative care presupuneau cunoasterea scrisului, cititului, aritmeticii. Nu a avut o casnicie fericita dar a avut un fiu. A dat un exemplu clasic de pietate filiala la moartea mamei lui, retragându-se dintre ai sai timp de 27 de luni.

La vârsta de 23 de ani era profesor de ceremonial (li). El primea nu doar elevi nobili, ci si din clasele de jos, formându-si un grup de ucenici devotati. A ajuns ministru al principelui din statul Lu dar intrigile l-au silit sa demisioneze. La vârsta de 55 de ani cutreiera China fara a gasi vreo slujba. Rechemat în tara Lu, devine consilier pâna la moarte, în 479 d.Hr.

Paul Atreides
26th July 2017, 13:31
Învataturile lui si modul de viata pe care l-a propus vor modela societatea chineza. În timpul lui Han Wuti (140-87 î.Hr.), cel mai important împarat al dinastiei Han, confucianismul devine ideologie de stat. S-au stabilit metode noi, bazate pe lucrarile clasice ale lui Confucius, pentru exterminarea tuturor celor care erau admisi în slujbe împaratesti. Însasi morala sociala a civilizatiei chineze va fi modelata dupa gândirea lui Confucius. Nobilimea de neam va fi înlocuita cu o elita de carturari, mandarinii. Aceasta tehnocratie a fost unica în istoria universala antica si medievala.

Cartea schimbarilor, redactata se crede de împaratul fara putere al imperiului Zhou de rasarit si de Confucius, fixeaza norme de comportare în diferite împrejurari, pe baza cooperarii dintre Yang si Yin.

Cartea odelor, cuprinde 305 poeme vechi culese de Confucius.

Cartea edictelor, o istorie a Chinei între sec. XXIV-VII î.Hr. Se recunoaste gândirea lui Confucius care trece cu vederea razboaiele si reda în detaliu deciziile importante ale unor conducatori întelepti.

Paul Atreides
26th July 2017, 13:31
Memorial de calatorii, contine norme de conduita sociala si etica patrunse de spiritul învataturilor lui Confucius.

Primavara si toamna tarii Lu, o istorie a principatului Lu, între 722-471, scrisa de Confucius la batrânete în stil concis si cu o judecata ferma a eticii politice.

Paul Atreides
26th July 2017, 13:34
2046 (2004)

In trecut, cand un om avea un secret, se ducea pe varful unui munte si scobea o gaura intr-un copac. In acea gaura isi soptea secretul si apoi o acoperea cu pamant. In acest fel nimeni nu va afla secretul sau. Personajul principal al filmului, nu a avut niciun copac la indemana, de aceea a scris o nuvela.

Un scriitor lucreaza la o nuvela intitulata '2046', numar cu semnificatie personala ce va fi dezvaluit de film, desi el scrie despre viitor, el vorbeste despre trecut si incearca sa scape de prezent. Actiunea nuvelei e plasata intr-un viitor in care exista un tren misterios ce are ca destinatie 2046. Toti cei care iau acel tren au acelasi scop, sa isi recapete amintirile pierdute, eventual sa le retraiasca facand alte alegeri. Se spune ca in 2046 nimic nu se schimba niciodata, totul ramane la fel. Dar nimeni nu stie daca e adevarat sau nu, deoarece nimeni nu s-a intors inapoi...pana acum. El a fost acolo, a ales sa plece, si-a dorit schimbarea.

Paul Atreides
26th July 2017, 13:35
Filmul este un amestec de fantezie, drama, romantism si science-fiction, acesta din urma aparand doar cu rol de decor si de masca. Acest film necesita atentia si empatia spectatorului, alminteri devine confuz. Filmul ne poarta prin mai multe perioade si locatii din viata scriitorului, fantezia sa e inclusa. De aceea filmul nu are nici una din cadentele cu care suntem obisnuiti si uneori pare lipsit de continuitate. Desi la capitolul imagine filmul e foarte bine realizat, dialogurile si semnificatia personala a ideilor personajelor sunt clare pana la un punct, dincolo de acel punct trebuie sa intervina spectatorul cu gandirea si sentimentele proprii. Muzica e foarte potrivita cu tema filmului si reuseste sa puncteze frumos majoritatea scenelor.

Paul Atreides
26th July 2017, 13:36
Filmul pune accent pe iubire si pe deciziile pe care le luam atunci cand o pierdem, tragedia iubirii. Desi personajul principal pare sa se concentreze doar asupra sa in aparenta, nu este deloc asa. Monologurile sale ne trimit in cealalta extrema a sa, locul in care este vulnerabil si fragil. De aceea se apuca sa scrie nuvela, un mod de a evita realitatea cotidiana, dar totodata si un mod de a o intelege. In nuvela sa vorbeste de androizi ce reactioneaza cu intarziere, e un alt mod de a se referi la el si modul in care s-a comportat in anumite situatii. Scriitorul are relatii cu mai multe femei, dar in final, e incapabil de a pastra vreuna. Scriitorul este in cautarea Ei, problema e ca intalnit-o deja si ea l-a parasit. De la Ea incolo, scriitorul s-a prabusit in noul sau centru al universului, el insusi. Filmul are un continut vizual puternic si reuseste sa ne vorbeasca despre emotiile din viata de zi cu zi, despre felul in care oamenii incearca sa isi ingroape durerile si pierderile in altii, despre evenimentele unice ce ne modeleaza personalitatea, despre singuratatea interioara si exterioara si despre felul in care alegem sa trecem mai departe.

Paul Atreides
26th July 2017, 13:39
Partea I: Nasterea Universului

Nu suntem siguri cum si de ce a luat nastere Universul.
Cea mai po****ra teorie a nasterii Universului este cea numita Big Bang, fiind admisa de majoritatea astrofizicienilor ca model standard de formare a universului. Aceasta teorie se refera la un fel de explozie speciala, deoarece nu s-a produs intr-un spatiu deja existent care a dus la existenta universului. Aceasta teorie nu numai ca explica cum a luat nastere universul, insa explica si de ce se extinde permanent inca de la aparitia sa, uniform in toate directiile.
Big Bang-ul s-a produs acum 13.7 miliarde de ani in urma, data fiind aproximata dupa varsta celor mai batrane stele, corespunzand partial cu vechimea Universului.

Paul Atreides
26th July 2017, 13:40
Era primordiala

Epoca Planck
Astrofizicienii nu pot explica inca aparitia universului la secunda 'zero'. Ei iau ca punct de plecare momentul 10^-43 secunde dupa Big Bang. Teoriile nu merg mai departe de momentul de la 10^-43 secunde, izbindu-se de 'zidul lui Planck'. Inca nu se poate explica comportamentul atomilor in conditiile in care forta de gravitatie devine extrema, asa cum era universul de 10^-33 cm.

Paul Atreides
26th July 2017, 13:41
Acest zid al lui Planck reprezinta de fapt existenta limitelor minime fizice ale obiectelor, iar 'Constanta lui Planck' (quantumul de actiune) reprezinta cea mai mica dintre cantitatile de energie existente in lumea noastra fizica, adica limita divizibilitatii spectrale si limita extrema a oricarei divizibilitati.

Paul Atreides
26th July 2017, 13:42
Epoca inflationara

Aceasta perioada a avut loc dupa 10^-36 secunde dupa Big Bang. In aceasta epoca raza Universului a crescut brusc, exponential cu timpul, explicand - printre altele - aparitia diverselor neomogenitati in Univers.

Epoca Marii Unificari

In aceasta perioada, toate cele patru forte (gravitationala, tare, slaba, electromagnetica) sunt una singura. In acest moment Universul are varsta de 10^-33 secunde.

Epoca Electroslaba

In acest moment s-au diferentiat ultimele doua forte, cea slaba si cea electromagnetica, temperatura ajungand la 10^13K, iar diametrul crescand pana la 10^-13 m. In cele din urma, forta slaba separandu-se de cea electromagnetica. In Univers vor exista de acum incolo toate cele patru forte fundamentale cunoscute astazi.

Paul Atreides
26th July 2017, 13:44
Epoca Hadronica

Big Bang-ul a degajat radiatii, particule si nori de atomi.
Macrocosmosul este plin de astfel de radiatii. Acestea sunt mixturi de electricitate si campuri magnetice ce cresc si mor, schimband energie intre ele. Unele radiatii au o energie mai mare decat altele.
In radiatiile cu energie mare transferul de energie se produce mult mai rapid decat in cele cu energie mai mica. Sunt mai multe tipuri de radiatii, impartite in radiatii cu energie mare, precum: Razele gama, razele X, ultraviolete, infrarosu, microunde, radio etc. si radiatiile cu energie mica.
In aceasta epoca s-au format quarcurile, gluconii si leptonii. Ei 'pluteau' in Univers intr-o 'supa quark-gluon'.
Particulele sunt impartite in doua categorii: Bosonii, particule forta, cu spin intreg si germionii, particule cu masa, clasificati in leptoni si quarcuri.

Paul Atreides
26th July 2017, 13:47
Epoca Leptonica

In aceasta epoca s-a inceput formarea nucleelor de hidrogen si a durat o secunda.

Epoca Nucleosintezei

Aceasta este epoca la finalul careia reactiile nucleare nu se mai pot desfasura 'in mod natural', Universul fiind prea rece. In acest moment, Universul fiind format din 75 % hidrogen, 25% heliu si urme de deuteriu, beriliu, bor si litiu. A durat 3 minute.

Epoca Deionizarii

Epoca Deionizarii a durat 379.000 de ani si reprezinta finalul Erei Big Bang-ului. Materia domina, sub forma de ioni, energia electronilor fiind inca prea mare pentru ca acestia sa ramana inchisi in interiorul atomilor.

Paul Atreides
26th July 2017, 13:48
Era stelara

Epoca dominarii materiei
Aici se incheie era Big Bang-ului, si incepe era stelara.
Dupa aproximativ 380.000 de ani dupa Big Bang, Universul s-a racit suficient de mult pentru ca electronii sa fie capturati de protoni iar particulele alfa de forma atomilor.

Un electron este atras de proton deoarece sunt incarcati de un curent electric opus, ramanand impreuna si formand un atom de hidrogen. In acelasi mod doi electroni se atrag de fiecare particula alfa ce contine doi protoni, creand un atom de heliu.
In jurul unui atom, electronul formeaza un fel de scut. Inauntrul atomului este un spatiu gol, mai putin masa ocupata de protonul din centru.
Odata ce electronii au fost prinsi in atomi, ceata Universului a disparut.

Paul Atreides
26th July 2017, 13:49
Gravitatia a condensat atomii in galaxii, unde au aparut si primele stele. Stelele au creat noi tipuri de atomi cand au imbatranit si au explodat, transformandu-se in supernove.
Universul a grescut si s-a racit. Atomii au inceput sa fie atrasi de o forta numita forta gravitationala. Aceasta este o atractie dintre fiecare particula de materie din Univers, forta care ne tine si pe noi pe Pamant.
Galaxiile sunt insule de miliarde de stele, separate de alte galaxii. Cea mai studiata si cunoscuta este galaxia noastra, Calea Lactee. In intreg Universul exista alte miliarde de galaxii, iar multe dintre acestea sunt foarte asemanatoare cu galaxia noastra. Galaxiile sunt de obicei in forma de spirala (70%) sau au forma eliptica (30 %). Tot in aceasta perioada s-au format si quasarii.
Quasarii sunt de 1000 de ori mai mici decat o galaxie, insa emit de 100 de ori mai multa lumina decat ele. Luminozitatea lor enorma poate proveni de la faptul ca adapostesc Gauri Negre.

Paul Atreides
26th July 2017, 13:50
Formarea Sistemului Solar

Turtirea gazului si prafului intrand in bratul spiral al galaxiei a dat nastere stelelor.

Atomii noi au fost eliberati inapoi in galaxie, unindu-se si formand praful cosmic si moleculele. Stelele noi precum Soarele din sistemul nostru solar, s-a format din aceste materiale din bratul spiralat, iar praful si moleculele au format planetele. Sistemul nostru solar s-a format in decursul a peste 9 miliarde de ani.

Pamantul este singura planeta din sistemul nostru solar unde apa se afla in stare lichida, lucru esential pentru aparitia vietii. Pamantul este asezat la o distanta potrivita fata de Soare. Putin mai aproape si apa s-ar fi evaporat. Daca Pamantul ar fi fost mai departe de Soare, apa ar fi inghetat.
Pamantul, asemenea altor planete din sistemul nostru solar, are o orbita circulara aproape perfecta. Daca ar fi avut o orbita ovala viata probabil nu ar mai fi aparut. Pamantul face o rotatie completa o data pe zi, iar in jurul Soarelui o data pe an.
Pamantul s-a format acum 4,55 miliarde de ani din materia norului gazos al Nebuloasei Solare, alaturi de Soare si de celelalte planete din sistemul nostru solar. Luna s-a format mai tarziu.
Initial sub forma lichida, stratul exterior al planetei s-a racit, dand nastere scoartei terestre. Emanatiile de gaze si eruptiile vulcanice au format atmosfera primara. Condesarea vaporilor de apa, alaturi de gheata din comete au format mai apoi oceanele. Aceasta puternica activitate chimica a fost sursa aparitiei, acum 4 miliarde de ani, a unei molecule cu capacitatea de a se inmulti spontan.

Dezvoltarea procesului de fotosinteza a permis ca energia Soarelui sa fie utilizata direct si eficient, oxigenul rezultat acumulandu-se in atmosfera si dand nastere stratului protector de ozon.

Paul Atreides
26th July 2017, 13:52
Partea a II-a: Viata si evolutia umanitatii

Aparitia si evolutia vietii pe Pamant

Nu se stie exact cum a aparut viata pe Pamant. Exista mai multe teorii in acest sens, printre care: Teoria Generatiei Spontane, Teoria panspermiei, Teoria cosmozoizilor sau a litopanspermiei, Teoria radiopanspermiei etc.
Desi evolutia speciilor este o teorie ce nu este contrazisa de niciun biolog, problema originii vietii este intens disputata, cercetatorii cautand inca sursa primei forme de viata.
Dupa ce au aparut primele celule, cursul evolutiei este destul de bine cunoscut.

Paul Atreides
26th July 2017, 14:01
Celulele complexe, numite eucariote, au rezultat prin inglobarea celulelor mai mici in unele mai mari. Celulele din cadrul coloniilor s-au profilat pe anumite tipuri de tesuturi, din acestea rezultand din nou viata, in forma unor adevarate organisme multicelulare.
Mai apoi, cu ajutorul stratului de ozon ce absorbea radiatiile ultraviolete ucigase, viata avea sa se imprastie pe toata suprafata Terrei.
Natura a facut si greseli, cauzand mutatii. Au aparut noi proteine, iar in majoritatea cazurilor nu erau necesare sau erau chiar daunatoare. Insa in putine cazuri, au fost de folos. Unele forme de viata putand creste mai rapid datorita lor, iar dupa sute de ani supravietuind doar cele mai adaptate la mediu. Acest proces este numit evolutie prin selectie naturala. Adaugand laolalta toate aceste mici schimbari, viata a putut evolua, incet dar sigur, spre alte forme de viata complet noi.
Moartea a avut un rol esential in evolutie. Datorita ei, formele de viata imbunatatite au putut domina, iar moartea fiind pretul pe care viata il plateste pentru progres.
Formele de viata pe care noi le vedem in jurul nostru au evoluat astfel datorita multor accidente gentice minore in genele lor, timp de miliarde de ani.

Paul Atreides
26th July 2017, 14:17
Viata este un sistem chimic implicand doua tipuri de molecule, proteinele si acizii nucleici.
Organismele atunci cand aveau nevoie de o noua proteina, s-au separat in doua jumatati si au copiat informatia in cea noua. Informatia a fost folosita mai apoi de un ribozom pentru a realiza o noua proteina. Interesant este faptul ca proteinele au controlul separarii si copierii genelor. Asadar, viata este o interactiune complexa intre acizii nucleici si proteine.
Genele din ziua de astazi sunt realizate dintr-un tip de acid nucleic numit ADN, iar mesajele din ARN.
Cu cat cunoastem mai mult despre cum functioneaza viata, cu atat avem mai multe sanse sa deslusim cum a inceput totul.

Paul Atreides
26th July 2017, 14:18
Organismele unicelulare

Organismele unicelulare cu un nucleu bine format au dus la aparitia algelor si mai apoi a primelor animale, protozoarele.
Protozoarele sunt cele mai mici animale de pe pamant. Sunt farame microscopice de viata, compuse dintr-o singura celula ce contine toate mecanismele supravietuirii.
Majoritatea nu depasesc diametrul de un milimetru. Fiecare este in esenta, o picatura de citoplasma gelationoasa, inchisa intr-o membrana care permite intrarea si iesirea substantelor chimice simple, in timp ce retin inauntru proteinele complexe. Citoplasma insasi contine o varietate de structuri responsabile pentru prelucrarea substantelor nutritive si controlul continutului de apa, si un nucleu care actioneaza asemenea unui creier, coordonand activitatile celulei.

Tot un organism asemanator este Euglena. Asezata la intuneric si adaugand in mediul ei de viata substante organice, isi pierde culoarea verde, devine aproape stravezie si incepe sa se hraneasca precum un animal. Adusa din nou la lumina, aceasta isi recastiga granulele de clorofila si revine la modul vegetal de hranire. Euglena este practic o punte intre animale si plante.

Paul Atreides
26th July 2017, 14:19
Vertebratele

Acum 500 de milioane de ani au aparut vertebratele, aproximativ in aceeasi perioada cand plantele au inceput sa traiasca si pe pamant, fiind urmate rapid de nevertebrate.
Cele dintai vertebrate au fost si cele mai simple, si anume pestii placodermi, care aveau capul si jumatatea anterioara a corpului acoperita cu placi osoase.

Paul Atreides
26th July 2017, 14:21
Amfibienii si reptilele primitive

A trecut mult timp pana ce din pesti s-au dezvoltat animale care au putut trai si pe uscat - Amfibienii. In unele regiuni ale Pamantului s-au ridicat munti care au facut ca marile sa se retraga, schimbandu-si astfel si conditiile de viata ale animalelor. Cei mai multi pesti au pierit, insa unii au reusit sa traiasca si pe uscat. Procesul nefiind brusc, ele putandu-se adapta in timp. Amfibienii, stramosii broastelor de astazi, numiti stegocefali, aveau capul acoperit cu scuturi de placi si erau uriasi (aproximativ 2 metri).
Din stegocefali, unii au evoluat in reptile primitive, reprezentand o noua treapta evolutiva si dominand Pamantul timp de milioane de ani.

Paul Atreides
26th July 2017, 14:22
Plantele, insectele si mamiferele

Insectele au aparut acum 380 de milioane de ani, evoluand extrem de rapid. Pana in ziua de astazi, datorita evolutiei si schimbarilor, se estimeaza ca exista aproximativ 5 milioane de tipuri de insecte, insa doar un milion sunt cunoscute.
Plantele au evoluat in flori, iar vertebratele in mamifere.
Si la acestea din urma s-au produs imbunatatiri. In loc sa faca oua, femelele tineau puii inauntru pana se dezvoltau suficient si puteau supravietui. In acest mod se putea realiza hranirea puiului, alimentarea lui cu oxigen, si il putea proteja mai usor. Acestia si-au dezvoltat un creier mai mare decat orice alta reptila. Dupa nastere, femelele hraneau puiul cu lapte, iar o perioda de timp era tinut si ingrijit de mamele lor, acesta invatand intre timp de la parintii lor.
Spre deosebire de dinozauri, ce probabil aveau nevoie de razele Soarelui pentru a-i mentine calzi, mamiferele isi dezvoltasera un sistem de circulatie a sangelui mai bun. Acestea erau si mult mai inteligente decat dinozaurii.

Paul Atreides
26th July 2017, 14:35
Focul reprezinta o achizitie culturala si biologica in acelasi timp. Prepararea carnii a insemnat o reductie a aparatului masticator, ceea ce a inlesnit inaltarea fetei si a calotei craniene (deci si o crestere a volumului cranian).

Aveau oare o capacitate de gandire abstracta? Prelucrarea uneltelor era deja foarte elaborata, iar aparitia uneltelor bifaciale si care atesta schimbarea unghiului de lobire de mai multe ori pentru a se conforma cat mai mult unei forme eficiente, indica, capacitatea de abstractizare. Homo erectus era capabil sa stabileasca un lant operator complex, care sa-l duca de la materia prima la o forma prestabilita.
In Indonezia, China si Franta este atestat consumul de carne umana. Nu se stie daca este vorba de un canibalism alimentar sau de unul ritualic. In China situatia este mai simpla, oasele de Homo erectus au fost aruncate in acelasi loc cu cele de animale vanate. Insa in Indonezia, au fost identificate craniile a 11 indivizi care au suferit o moarte violenta. O parte din aceste cranii au fata smulsa, iar o alta parte au orificiul occipital deformat. Aceasta presupune ca, probabil, consumul de materie cerebala era un consum ritualic.

Paul Atreides
26th July 2017, 14:36
Neandertalii au aparut acum 100 - 160.000 de ani in perioada glaciara, raspandindu-se in Europa, Asia si Africa. In comparatie cu oamenii moderni, neandertalii erau mai scunzi. Vanau mamuti si alte animale ce traiau in zonele inghetate. Aveau un creier mare si au invatat cum sa-si confectioneze haine si unelte avansate. Dupa forma gatului s-a constatat ca Neandertalii scoteau aceleasi sunete ca si oamenii moderni si puteau comunica intre ei prin limbaj verbal. Dezvoltasera o adevarata cultura, iar inmormantarile erau insotite de rituri specifice. Langa scheletii neandertalilor descoperiti s-au gasit flori si alte obiecte. Culturile lor diferau in functie de zona unde locuiau.
In aceasta perioada a evoluat si tehnologia pietrei. Stiau sa prelucreze lemnul, si sa-si confectioneze haine din pieile animalelor. Toate acestea au dus la schimbarea drastica a modului in care ei traiau, invatand probabil noi tehnici din intamplare.

Paul Atreides
26th July 2017, 14:43
Homo sapiens sapiens, oamenii moderni

La un lucru se pare ca nu se pricepeau Neandertalii. La arta. Dupa 20 - 30.000 de ani au aparut in cele din urma, oamenii moderni, Homo sapiens.
Oamenii au aparut relativ recent, si au transformat rapid lumea inca de la inceputuri, iar mai nou, invata si cum sa o paraseasca.
Este destul de greu de acceptat faptul ca am evoluat din animale. Insa sunt multe lucruri care duc spre aceasta concluzie. Celulele umane sunt eucariote, la fel si cele animale. Cromozomii si genele sunt aproape identice cu unele tipuri de maimute. La fel si tesutul pielii si organele. Au fost descoperite si oase, aratand cum au evoluat oamenii.
Singura diferenta dintre oameni si alte animale este inteligenta. Noi am dobandit in de-alungul timpului capacitatea de a vorbi, de a ne intelege prin cuvinte. Odata dezvoltata aceasta capacitate, schimbul de informatie a putut fi realizat mult mai usor.
Oamenii moderni, Homo Sapiens, au evoluat pe continentul Africii acum 100.000 de ani (data este estimativa) si au trait acolo in timp ce Neandertalii se raspandeau in toata lumea.
A urmat o perioada de incalzire ce a inceput acum 35.000 de ani, cand multi din oamenii moderni au parasit Africa si s-au inmultit.
In cateva mii de ani au inlocuit Neandertalii din Europa si Asia. Acum 25.000 de ani cand temperatura a scazut la normal, a inceput era glaciara. In aceasta perioada oamenii au improvizat unelte, realizand chiar si statui din lut, pictand pesterile si dezvoltand o arta la care Neandertalii n-au ajuns niciodata.
Multe animale au fost vanate, unele specii chiar au disparut in timp ce oamenii se raspandeau in toata lumea. Vremea s-a incalzit acum 11.000 de ani, topindu-se multe calote glaciare, aducand ploi puternice si provocand oceanele sa creasca cu 100 de metri. Noi animale si plante au inlocuit pe cele vechi, iar oamenii au ales doua cai diferite de a trai: nomazi si fermieri.
Nomazii cresteau oi, bovine sau alte animale. Spre deosebire de multi oameni din ziua de astazi, puteau sa digere laptele mult mai usor, avand enzimele necesare pentru acest lucru. Triburile nomade erau conduse de un lider si calatoreau deseori in grupuri, impreuna cu alte triburi. Mai tarziu acestia au domesticit caii, care erau folositi pentru transport. Atunci cand clima se schimba, nomazii calatoreau in zone de stepa.
Nomazii exista si in ziua de astazi, in tarile industralizate traiesc tigani, ienisi si calatorii irlandezi. Indigeni: bahtiari in Iran, beduini, inuiti si tuaregi. Alte popoare migratoare sunt: ungurii, uzii, vandalii, hunii, tatarii, slavii, gepizii, bulgaroii, nomanzii, mongolii etc.

In timp ce nomazii poposeau in jurul stepei, multi oameni din multe parti ale lumii au invatat sa cultive orz, grau, orez si porumb si sa le pastreze pe durata iernii. Au invatat si cum sa le planteze pentru anul ce urma. Cresteau si animale, insa plantele reprezentau sursa principala de mancare. Acesti oameni se numeau fermieri. Modul lor de a trai a dus la construirea satelor, iar mai apoi, la dezvoltarea culturii si a civilizatiei.

Paul Atreides
26th July 2017, 14:47
Primele orase au aparut acum 5.000 - 7.000 de ani, intr-o perioada in care clima era mult mai calduroasa decat in zilele noastre. In Irak, Egipt, India si China curgeau rauri care irigau terenurile ce le inconjurau, ramanand fertile pentru multi ani. De-a lungul acestor rauri satele s-au transformat in orase. Modul lor de viata si mediul prosper in care traiau a dus la cresterea productiei de hrana si a po****tiei. Traind si lucrand impreuna, oamenii s-au specializat in diverse lucruri. Unii faceau unelte pentru muncile necesare pamantului, altii faceau caramida, vase din lut, unelte din bronz sau chiar arme folosite pentru vanat. Tot in acea perioada unii oameni au invatat sa scrie si sa citeasca. Stim foarte putine lucruri despre cum functionau aceste orase, si asta din cele mai vechi scrieri.
Primele orase erau conduse de preoti, care tineau loc de regi. Mai tarziu, in urma invaziilor nomade, regele a capatat o functie distincta fata de preoti. Acesti lideri invatau cum sa organizeze oamenii sau sa construiasca ziduri de aparare. Tot regii erau cei care scriau legile. Preotii astronomi au invatat cum sa foloseasca stelele pentru a anticipa cand va avea loc urmatoarea revarsare a raului si cand sa planteze semintele.
Altii au descoperit matematica si au folosit-o pentru a realiza schite in scopul construirii cladirilor. Stiinta juca deja un rol important in vietile oamenilor.

Paul Atreides
26th July 2017, 14:48
Acum 3.000 de ani au aparut imperiile: Sumerienii, egiptenii, babilonienii, scitii, persii, macedonienii, romanii etc. Numarul bataliilor pentru a cuceri noi teritorii a crescut. Cucerirea unui nou teritoriu avea sa aduca multe beneficii pentru imperiul respectiv. Cei care pierdeau erau pusi sa plateasca taxe, li se luau bunurile sau chiar erau luati ca sclavi. Astfel, imperiile mai puternice au devenit si mai bogate.

Grecii au perfectat alfabetul si au construit multe orase. Au inventat banii si au enuntat diverse teorii valabile chiar si astazi. Acestia au sustinut ca Pamantul se invarte in jurul Soarelui. Grecii au inventat si ideea de democratie, insemnand 'puterea poporului'. Toti barbatii din oras puteau vota conducatorii, insa femeile si sclavii nu aveau acest drept.

Paul Atreides
26th July 2017, 14:49
Cu 2.000 de ani in urma, China si-a dezvoltat propria filozofie, Confucianismul. Tot in aceasta perioada, au construit marele zid chinezesc pentru a tine nomazii departe. Imperiul Roman s-a extins, cucerind noi teritorii.
Tot acum 2.000 de ani, un lider religios numit Iisus a pus bazele religiei Crestine in Israel. El credea ca oamenii ar trebui sa se iubeasca, iar oamenii care cred in El vor avea viata vesnica. 300 de ani mai tarziu, crestinismul a fost adoptat ca religie oficiala in Imperiul Roman.
In America de Sud s-au dezvoltat doua civilizatii. Au inventat scrisul si cititul si multe alte inventii ce pot fi comparate cu alte civilizatii. Acum 500 de ani exploratorii din Europa i-au invins, avand arme mult mai avansate.
In urma cu 1600 de ani, Imperiul Roman s-a despartit in doua. Imperiul de Vest era condus de Roma, iar cel din Est era guvernat de Constantinopol, azi Istambul.
Imperiul de Vest a intrat intr-un declin, numita 'Epoca intunecata' ce a tinut 500 de ani. Imperiul de Est a fost invins abia acum 550 de ani.

Paul Atreides
26th July 2017, 14:58
Savanții susțin, în urma analizelor mineralelor de acum 4,4 miliarde de ani, că Terra avea o suprafață plată și aproape în totalitate acoperită cu apă, cu câteva insule.

Cercetătorul care a condus acest studiu, Antony Burnham de la ANU (Australian National University) împreună cu echipa sa au efectuat analize asupra mineralului de zircon care au fost păstrate în gresie în Jack Hills din vestul Australiei și care sunt cele mai vechi fragmente care au fost găsite pe Pământ, relatează Science Daily.

Paul Atreides
26th July 2017, 14:58
Burnham adaugă: 'istoria Terrei este ca o carte unde lipsește primul capitol, fără roci care să fi supraviețuit de atunci, dar am folosit zirconul pentru a realiza un profil al lumii de atunci'. În această notă, cercetătorul precizează că 'cercetările indică faptul că nu existau munți și coliziuni continentale în primii 700 de milioane de ani ai existenței - era un loc mult mai tăcut și mai plictisitor.'

De asemenea, descoperirea arată că există similarități puternice între zirconul din tipurile de rocă ce au predominat în următorii 1,5 miliarde de ani, sugerând că Pământului i-a trebuit o perioadă foarte lungă pentru a evolua în planeta pe care o știm acum.

În ceea ce privește sursa zirconului, acesta a specificat că am utilizat granițele din sud-estul Australiei pentru a descifra legătura dintre compoziția cu zircon și tipul de magmă și am realizat o imagine a tipului de rocă de atunci. Astfel, Burnham dezvăluie că zirconul s-a format prin topirea rocilor magmatice decât prin cele sedimentare.

Topirea sedimentelor este caracteristică coliziunilor continentale majore și se pare că astfel de evenimente nu aveau loc în aceste prime etape ale istoriei Terrei, conchide Burnham.

Paul Atreides
26th July 2017, 14:59
Regiunea Florența a înregistrat peste 250 de cutremure în ultimele trei zile, dintre care 15 au avut magnitudine peste trei, provocând neliniște în Italia, în special pentru soarta sculpturii renascentiste "David", lucrare realizată de Michelangelo, transmite AFP.


Potrivit Institutului național pentru geofizică și vulcanologie (INGV), seismele au fost înregistrate în Chianti, între Florența și Sienna. Cele mai puternice două cutremure, cu magnitudinea de 3,8 și 4,1 au avut loc vineri dimineața, dar mai multe seisme cu magnitudini între 3 și 3,5 au fost resimțite sâmbătă înainte de răsăritul soarelui.

Nu au fost semnalate victime, iar pompierii au anunțat producerea a doar câtorva pagube minore în apropierea epicentrului, la treizeci de kilometri sud de Florența.

Potrivit presei italiene, circa 200 de locuitori ai acestei zone au preferat să nu stea acasă vineri noapte, dormind în corturi, mașini și rulote.

Creșterea numărului mișcărilor telurice provoacă însă îngrijorări și pentru patrimoniul arhitectural și cultural inestimabil al Florenței.

Astfel, ministrul Culturii, Dario Franceshini, a anunțat sâmbătă că statul italian va da cei 200.000 de euro necesari asigurării unui soclu antiseismic pentru celebra sculptură "David" a lui Michelangelo.

În primăvară, un studiu a arătat că această sculptură, capodoperă a Renașterii, realizată dintr-un bloc de marmură deja fisurat și cântărind peste cinci tone, este în pericol să se dărâme din caza unor microfisuri în zona picioarelor statuii.

Un soclu pentru protejarea statuii împotriva tuturor vibrațiilor, provocate de lucrări sau de seisme, a fost preconizat, iar cutremurele recente "fac acest proiect chiar mai urgent", a explicat ministrul Culturii într-un comunicat. "O capodoperă precum 'David' nu trebuie supusă niciunui risc", a spus oficialul italian.

Angelo Tartuferi, director al Galeriei Academiei din Florența, care expune statuia, a declarat pentru agenția de presă Ansa că, prin această finanțare, soclul ar trebui să fie gata în decurs de un an.

Ultimul seism important din Italia, din aprilie 2009, în Aquila, a fost precedat, timp de mai multe săptămâni, de o multitudine de mici seisme. Cutremurul a avut magnitudinea 6,3 și a dus la decesul a 309 persoane.

În regiunea Florența, seismul cel mai important din istoria recentă a avut loc în 1895. Cu o magnitudine de 5,4, seismul a provocat numeroase pagube în regiunea dealurilor din nordul orașului.

Sursa: MEDIAFAX

Paul Atreides
26th July 2017, 15:00
În arhivele Universității Harvard a fost descoperit un disc de aluminiu cu discursul lui J.F.Kennnedy, pe când acesta avea doar 20 de ani.

În 1937, tănărul John F. Kennedy s-a înscris la cursul profesorului Clifton Packard, informează Atlas Obscura. Packard l-a învățat pe tânărul de 20 de ani despre discursul public, iar ca parte a cursului elevii au ținut discursuri publice în cadrul capelei Holden din Harvard.

În timp ce colegii săi de clasă au ales să discute despre ,,colecții de cărți sau găsirea unei soții,'' Kennedy a ținut un discurs public despre controversata desemnare a lui Hugo Black la Curtea Supremă de către Franklin D. Roosevelt.

Paul Atreides
26th July 2017, 15:07
Un diplomat american a făcut ca o prostituată să se întâlnească cu Regina Angliei

General în timpul Războiului Civil, Daniel Sickles a fost un bărbat care a iscat multe controverse, iar cel mai cunoscut moment al său a fost cel în care l-a omorât pe amantul soției sale, iar apoi a declarat că are probleme psihice. Amantul soției sale era Philip Barton Key II, fiul compozitorului imnului național, Francis Scott Key. Însă, mariajul său a atras atenția înainte de acest eveniment. Căsătoria a avut loc când acesta avea 33 de ani, iar soția sa doar 15. Cu toate acestea, prefera compania escortelor, iar cea mai notabilă a fost o prostituată din New York, Fanny White.

Paul Atreides
26th July 2017, 15:16
Cercetătorii au ajuns la concluzia că în 1939 bărbații considerau esențiale alte lucruri față de cele care sunt considerate atractive în ziua de astăzi.

Spre exemplu, la nivelul anului 2008, atracția sexuală și iubirea erau primele două caracteristici esențiale pe care bărbații le căutau la partenera lor. În top 10 intrau aspectul fizic, educația, inteligența și sociabilitatea. În 1939, aceste lucruri erau foarte puțin importante.

În urmă cu aproape 80 de ani, cea mai importantă calitate a unei femei în ochii unui bărbat era aceea ca ea să fie o persoană demnă de încredere, calitate urmată de stabilitatea emoțională și maturitate. Aceste caracteristici și-au pierdut din po****ritate în prezent. Dacă în 1939 virginitatea era a 10-a cea mai importantă calitate a unei femei, acest aspect căzuse, în 2008, pe locul al 18-lea.

De asemenea, odată cu trecerea anilor, sănătatea partenerei a devenit un aspect deosebit de important în viziunea bărbaților. Și inteligența, educația și caracterul deschis și plăcut au câștigat teren. Bărbații nu au mai acordat atât de multă atenție originii femeilor din viața lor, astfel că nu mai este necesar ca ele să fi beneficiat de aceeași educație ca și ei sau să aibă aceleași orientări religioase.

Totodată, o creștere semnificativă în importanță se simte și în ceea ce privește aspectul fizic.

Deloc surprinzător, calitățile de bucătar și acelea de pricepere la îngrijirea casei au pierdut teren în zilele noastre față de situația din secolul trecut, în mare parte și datorită mișcării feministe.

Paul Atreides
27th July 2017, 12:52
Cercetătorii susțin că teoria ,,Triunghiului Bermudelor'' nu există. Conform rapoartelor în zonă nu se scufundă mai multe nave decât în alte zone de pe glob.

În cadrul unui articol recent cercetătorul Kalr Kruszelnicki susține că fenomenele din Triunghiul Bermudelor nu există, notează IFL Science.

În cadrul unui interviu cercetătorul australian a declarat că ,,numărul de nave și avioane care dispar în zonă este același precum în alte zone ale globului''. ,,Zona este localizată într-o regiune bogată a lumii, lângă SUA , așadar traficul este destul de intens,'' aduagă el.

Conform lui Kruszelnicki, mitul Triunghiului Bermudelor a apărut în perioada dintre Primul și celui de-Al Doilea Război Mondial. În acea perioadă vremea nefavorabilă și navele instabile au dus la dispariția acestora. Unii piloți care au dispărut realizau greșeli grave, nu reușeau să mențină direcția corectă, consumau alcool în cantități mari înaintea unui zbor sau decolau fără echipamentul necesar la bord.

Cadavrele și epavele nu au fost descoperite în majoritatea cazurilor, experții sugerân că în zonă apa este extrem de adâncă. Chiar și în prezent epavele sunt găsite rareori în ciuda echipamentelor și tehnologiilor avansate din prezent. Lipsa echipajelor și publicitatea majoră a disparițiilor au ajutat la crearea legendei.

Paul Atreides
27th July 2017, 12:53
Evenimentul din data de 5 decembrie 1945 a dat naștere unor mituri, care continuă să fascineze și astăzi amatorii de fenomene neobișnuite.

Puțină lume știe că legendele legate de disparițiile misterioase din apropierea așa-numitului "Triunghi al Bermudelor" au apărut pentru prima dată în anul 1945. Primul eveniment asociat cu această zonă a fost dispariția unui grup de 5 bombardiere americane, cunoscut în istorie ca "Zborul 19".

Niciunul dintre membrii echipajului nu a fost găsit. Mai mult decât atât, aeronava ce avea misiunea de a salva militarii a dispărut fără urmă. Ce s-a întâmplat atunci, nimeni nu poate ști, însă dispariția misterioasă a Zborului 19 continuă să fascineze imaginația pasionaților de mituri chiar și în ziua de astăzi.

Totul a început în dimineața zilei de 5 decembrie 1945, când cinci bombardiere de tip TBM Avenger au decolat de pe pista aerobazei din Ft. Lauderdale, Florida. La bordul fiecărui avion se aflau câte trei militari. Grupul de zbor, denumit Flight 19, avea misiunea de a întreprinde simulări de bombardare a unor ținte localizate în puncutul Hens and Chickens Shoals. De aici, aeronavele trebuiau să se îndrepte spre insula Grand Bahama, iar mai apoi să se întoarcă la baza militară de unde au decolat.

Paul Atreides
27th July 2017, 12:54
La ora locală 14:30, aparatele de zbor au bombardat ținta avută în raza de acțiune, fără a întâmpina dificultăți. În momentul în care s-au îndreptat spre nord, a avut loc un eveniment neobișnuit. Avioanele Zborului 19 au ajuns deasupra unei zone din largul coastei Floridei, unde o furtună puternică a început să izbucnească aproape ca din senin.

"Nu știu unde ne aflăm. Busolele pe care le am nu mai funcționează, pentru că încerc să caut Ft. Lauderdale și nu reușesc", transmitea prin stația radio locotenentul Charles C.Taylor, comandantul Zborului 19. La scurt timp după receptarea acestui mesaj, controlorii de trafic aerian pierdeau definitiv legătura cu echipajul celor cinci aeronave.

În jurul orei 19:30, marina americană a trimis două avioane de tip PBM Mariner pentru a identifica bombardierele dispărute. După doar 20 de minute, aeronavele salvatoare nu au mai putut fi identificate pe radar. Cei 13 membrii ai echipajului care se aflau la bord nu au mai fost găsiți vreodată.

În dimineața zilei de 6 decembrie, peste 300 de nave și avioane au fost trimise pentru a identifica locul unde aeronavele Zborului 19 au dispărut. Membrii echipei de salvare au petrecut cinci zile pentru a cerceta zona. Întregul efort s-a dovedit a fi în zadar. Atât aeronavele cât și membrii echipajului dispăruseră fără urmă.

Evenimentul din data de 5 decembrie 1945 a dat naștere unor mituri, care continuă să fascineze și astăzi amatorii de fenomene neobișnuite. Începând cu anii '60 zona în care Zborul 19 a dispărut urma să fie cunoscută sub numele de "Triunghiul bermudelor" sau "Triunghiul Diavolului".

Sursa: history.com

Paul Atreides
27th July 2017, 12:55
O nouă insulă a apărut în zona Triunghiului Bermudelor, lângă Cape Point (Carolina de Nord), și a devenit rapid punct de atracție pentru fotografi și turiști.

Primele semne de apariție a insulei au fost în primăvară. "Abia se forma în aprilie, era foarte puțin vizibilă", spune Janice Regan. Ea și nepotul ei Caleb (11 ani) explorau zona pentru a căuta scoici pentru Memorial Day, notează The Independent.

Utilizatorul de Instagram cu userul chadonka a postat la rândul său o imagine surprinsă de sus a noii insule, în care se observă cât de lungă este aceasta acum, ajungând să se întindă pe un kilometru și jumătate.

"Este o gropă", spune istoricul Danny Couch, pentru National Geographic. "La fiecare 10 -15 ani suntem martori la un astfel de fenomen dramatic, impresionant. Dar acesta este cel mai mare pe care l-am văzut în viața mea", mărturisește el.

Experții spun însă că insula botezată de localnici Shelly Island este periculoasă, sfătuind oamenii să stea departe de ea.

Dave Hallac, de la Cape Hatteras National Seashore, i-a avertizat pe localnici și pe turiști să nu încerce să înoate sau să se plimbe pe insulă pentru că sunt în pericol din cauza curenților, fiind un flux extrem de puternic ce poate scufunda foarte ușor ambarcațiunile.

Paul Atreides
27th July 2017, 12:59
When five Navy torpedo bombers took off from Fort Lauderdale in December 1945 and failed to return, they created one of the greatest aviation mysteries of all time and po****rized the myth of the Bermuda Triangle.

Now two aviation sleuths, who have spent more than 25 years trying to crack the case, have a compelling new theory: They believe that a torpedo bomber discovered in western Broward County in 1989 belonged to the lead pilot of Flight 19 and that some of the other planes also crashed on land.

"The circumstantial evidence we've amassed is pretty conclusive," said Jon Myhre, a former Palm Beach International Airport controller. "Nobody had connected the dots before."

Without knowing each other, the two men independently studied the "Lost Patrol" from various angles to calculate where the planes might have gone down while on a routine training mission.

Myhre, of Sebastian, wrote a book, Discovery of Flight 19, about his investigation. After reading it, Andy Marocco, the other enthusiast, called Myhre, and they began collaborating.

"It all started falling right in line," Marocco said.

Marocco, a California businessman, was the one who discovered new information that might break open the 68-year-old mystery. He went to the National Archives and obtained the Navy's 500-page "Board of Investigation Report on the loss of Flight 19."

In it, he found that the USS Solomons aircraft carrier, while off the coast of Daytona Beach, picked up a radar signal from four to six unidentified planes over North Florida, about 20 miles northwest of Flagler Beach.

That was at 7 p.m. on Dec. 5 1945, or about an hour and half after Flight 19 was due back at Naval Air Station Fort Lauderdale - today, Fort Lauderdale-Hollywood International Airport.

While at an altitude of about 4,000 feet and flying about 135 mph, the planes then made a turn to a compass heading of 170 degrees, or southeast, important details never before factored into the Flight 19 disappearance, the two men said.

Based on the southeast course, Myhre and Marocco recalculated that at least one of the single-engine, eight-ton planes would have crashed within miles of where the torpedo bomber was found 25 years ago.

That wreckage was spotted by a Broward Sheriff's helicopter pilot in the Everglades about 10 miles west of the Alligator Alley toll booth and about one mile north of the highway.

At the time, several experts, including Myhre, concluded the plane could not have come from Flight 19 because it was too far from where the Navy had received its last vague fix on the squadron, about 150 miles east of Daytona Beach, over the Atlantic.

Myhre and Marocco now say it's fully possible the USS Solomons was tracking the Lost Patrol. Because it was night and there was bad weather, the pilots probably had no idea they had meandered over land, Marocco said.

To bolster their case, they checked photos of the cockpit of the 1989 plane and determined it was a TBM Avenger-3, the exact model flown by Lt. Charles Taylor, the commander of Flight 19.

From an Internet search, they say a rubber heel found at the wreckage site came from a size 11 or 12 dress shoe that would fit a man at least 6 feet tall. "Charles Taylor was 6-foot-1," Marocco said.

Meanwhile, the Navy has no record of a TBM-3 Avenger missing in or around Florida between 1944 and 1952 - other than Charles Taylor's plane - further leaving open the possibility the Everglades wreck belonged to Flight 19.

Until now, most military and history buffs believed the 14 crew members of Flight 19 perished when their planes ran out of fuel and crashed in the Atlantic.

Because the planes disappeared without a trace, Flight 19 bolstered the myth of the Bermuda Triangle, the area between Miami, Puerto Rico and Bermuda, where hundreds of planes and ships have purportedly vanished.

To confirm their theory on the Lost Patrol, the two men need to re-inspect the plane in the Everglades and find Navy bureau numbers on its wings that would match up with those on Taylor's torpedo bomber.

The problem is they can't find the wreckage.

They fear hunters, air boaters or others who roam Everglades may have taken pieces of the wreckage as souvenirs, particularly after its discovery was publicized in 1989. Still, they hope someone with an interest in digging up history will help them financially to mount an expedition.

"To this day we still can't find an exact location," Marocco said. "But if we find that plane again, I think we'll be able to positively identify it."

What happened to the other planes? Marocco thinks they scattered in different directions - while over Florida - in hopes they would pick up a homing signal to either an aircraft carrier or an airport. He noted two of the planes were flown by Navy crews, three by Marine crews.

"I think they scattered, based on their allegiance to their military unit," Marocco said. "The three Marine planes went toward the Gulf of Mexico and the two Navy planes went south. I think they all ran out of fuel and crashed."

Myhre and Marocco say to this point, the Navy has been of little help in determining whether the Everglades plane was part of Flight 19.

Paul Taylor, spokesman for the Naval History and Heritage Command in Washington, D.C., said the Navy needs more information.

"We're open to hearing more about the theory and welcome the gentlemen to forward their findings to us for closer examination," he said.

kkaye@tribune.com or 561-243-6530.

Paul Atreides
27th July 2017, 13:13
Curând, oamenii au început să acorde atenție acestor întâmplări ciudate. Gian Quasar e unul dintre aceștia: 'Nu mă interesează tragediile și accidentele. Investighez misterele. Avioanele n-ar fi trebuit să dispară.'

Paul Atreides
27th July 2017, 13:15
Reputatia stranie a Triunghiului Bermudelor a inceput pe 5 Decembrie 1945, cand zborul 19 - o escadrila de 5 bombardiere americane- a disparut intr-un mod bizar in timpul unui exercitiu de rutina.

Avioanele fusesera complet echipate si verificate cu foarte mare atentie inainte sa decoleze din statia navala Fort Lauderdale, Florida. Iar ceea ce face ca disparitia sa fie si mai misterioasa este faptul ca disparitia s-a petrecut in timp de pacea, reducand posibilitatea ca avioanele sa fi fost doborate de forte inamice.

Inainte de a pierde contactul cu baza navala din Florida, liderul zborului 19 a mentionat: 'Totul pare ciudat, chiar si oceanul. Intram in apa alba, nimic nu pare cum trebuie.'

'Așa-numita perioadă modernă' a misterioaselor dispariții din Triunghiul Bermudelor, debutează cu celebrul 'Zbor nr. 19' din ziua de 5 decembrie 1945, la ora 14: 00 (ora locală), cand cinci avioane de tipul 'Grumman Avengers - TBM' decolau de la baza militara americana Fort Lauderdale din Florida.

Echipajele lor, compuse din piloți cu mare experiență, având fiecare între 6 si 12 ani de practică aviatică, erau înzestrate cu bărci pneumatice și centuri de salvare. Era vorba de un zbor obișnuit de patrulare: 250 km spre est, 60 spre nord și întoarcerea la bază.

Paul Atreides
27th July 2017, 13:16
Misiunea era cunoscută ca Zborul 19. Aviatorul David White a fost instructor de zbor, iar Charles Taylor,șeful echipei Zborul 19.
Era o zi senină, iar apele erau liniștite. Dar, la mijlocul misiunii, Taylor a semnalat că au probleme. El a observat că busola s-a dereglat. Controlorii de zbor de la sol au încercat să vorbească cu ei, însă semnalele lor radio deveneau tot mai slabe.

Curând, nimeni n-a știut încotro s-a îndreptat escadrila. În câteva ore, avioanele, având la bord 14 bărbați, au dispărut. Avioanele de salvare au cercetat oceanul și cerul. David White a fost în unul din ele: 'Am căutat cu zel câteva zile. N-am găsit nimic.' Apoi, Triunghiul și-a exercitat iar magia mortală. Unul dintre avioanele de salvare, cu întregul echipaj, a dispărut. După cinci zile, căutarea a fost abandonată.

Șase avioane și 27 de oameni dispăruseră fără urmă în Triunghiul Bremudelor.
În scurt timp, au început să apară zvonuri. Cum se puteau șase avioane să se volatilizeze ? Potrivit unei teorii, o forță electromagmetică ciudată preluase controlul asupra instrumentelor de navigație sau că au fost răpite de extratereștri.

Paul Atreides
27th July 2017, 13:18
Astronomii NASA și SETI (programul de căutare în spațiu cosmic a vieții extraterestre) ar fi detectat un semnal radio extraterestru artificial de la Ganymede, unul din cei mai mari sateliți ai planetei Jupiter. Când s-a întâmplat acest lucru? Se pare că în anii 80, conform unui astronom NASA care i-ar fi spus evenimentul cercetătorului Rupert Matthews, în cartea sa 'Întâlniri extraterestre: povești adevărate despre extratereștri, OZN-uri și alte evenimente extraterestre', apărută în anul 2008. Din păcate acest semnal n-a fost detectat decât pentru o scurtă perioadă de timp, și n-a mai fost detectat de atunci...așa că s-a putea trage de aici concluzia că extratereștrii doar ar vizita zona locală și nu ar fi locuitori permanenți ai satelitului.

Precum spuneam, semnalul provenea de la satelitul lui Jupiter, Ganymede, și era de natură artificială. Semnalul a trecut prin mai multe calculatoare pentru a fi decodat, dar nu s-a reușit acest lucru. Președintele SUA de atunci, Ronald Reagan, ar fi fost notificat de acest eveniment și de aceea, s-ar fi organizat atunci o conferință internațională cu privire la modalitatea de contact a extratereștrilor de pe Ganymede. S-a hotărât ca oamenii să trimită și ei un mesaj în codul Morse, cel mai ușor de decodat pentru o civilizație extraterestră. În mesajul omenirii se spunea: 'Am recepționat semnalul vostru, dar nu-l înțelegem. Vă rugăm să ne retransmiteți semnalul, folosind acest limbaj și cod de transmisie.'

Paul Atreides
27th July 2017, 13:19
După mai mult de o lună de la transmiterea mesajului oamenilor către extratereștrii de pe Ganymede, s-a primit un mesaj chiar în codul Morse. Se spune că acesta ar fi primul nostru mesaj cu o civilizație extraterestră. Știți ce scria în mesaj? 'Nu vorbim cu voi.[1]

SURSE

http://www.lovendal.ro/wp52/nu-vorbim-cu-voi-acesta-este-primul-mesaj-transmis-omenirii-in-anii-80-de-catre-extraterestrii-de-pe-ganymede-satelitul-lui-jupiter/

Paul Atreides
27th July 2017, 13:22
'Implicat în aceste discutii secrete este John Podesta, cel care se interesa de soarta lui Traian Băsescu în timpul referendumului de demitere din functia de presedinte a acestuia, din 2012.

Podesta, care în prezent este unul dintre aliații lui Hillary Clinton, a discutat cu un fost astronaut american despre războiul pentru spațiu și viața extraterestră. Acesta știa de existența extratereștrilor cu câteva luni înainte ca fostul pilot NASA să moară.

Pe site-ul WikiLeaks a fost făcut public un e-mail pe care președintele campaniei electorale a lui Hillary Clinton, John Podesta, l-a primit în august anul trecut de la Edgar D. Mitchell, unul dintre astronauții de pe Apollo 14 și unul dintre cei șase oameni care au ajuns pe Lună.

Prin intermediul e-mailului s-a descoperit că cei doi doreau să aibă o conversație pe Skype despre potențialul unui război în spațiu. Mitchell și-a avertizat cunoștința că formele de inteligență extraterestră 'nu vor tolera nicio formă de violență militară pe Pământ sau în spațiu'.

Mitchell, care a lucrat în cadrul Tratatului pentru Prevenirea Plasării Armelor în Spațiul Cosmic, a scris: 'Suntem în mod clar foarte aproape de un război în spațiu. Majoritatea sateliților care orbitează Pământul aparțin Statelor Unite ale Americii, Chinei și Rusiei. Testele recente ale armelor anti-satelit nu ne scapă de îngrijorare'. 'Poate suna science-fiction, dar potențialul unui război stelar este destul de real'. Acesta a inclus linkuri în e-mail și a scris apoi câteva articole despre posibilitatea unui război în spațiu. Informatiile despre toate acestea provin deja din mai multe surse.

Edgar D. Mitchell i-a mai spus lui John Podesta că papa este pe deplin 'conștient' de inteligența extraterestră. 'Colegul meu catolic Terri Mansfield ne va aduce la zi cu gradul de conștientizare a inteligenței extraterestre asa cum toate acestea îi sunt cunoscute Vaticanului'.

Mitchell a declarat și că a încercat să elucideze așa-numitul 'incident Roswell' - în care se presupune că Guvernul SUA a acoperit orice dovadă a recuperării unui OZN din New Mexico, în 1947. Localnicilor 'li s-a spus să nu vorbească despre experiența lor în ceea ce îi priveste pe militari', afirma Mitchell în timpul celei de-a cincea ediții a X-Conference, dedicată celor care cred în farfurii zburătoare (OZN) și în forme inteligente de viață extraterestră, în aprilie 2009.[1]

SURSE

http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=10452

Paul Atreides
27th July 2017, 13:29
Astronautul american Edgar Mitchell, cel de-al șaselea om care a pășit pe Lună, spune că extratereștrii au intervenit în timpul Războiului Rece pentru a salva omenirea de un război nuclear între Statele Unite și fosta Uniune Sovietică.

Paul Atreides
27th July 2017, 13:30
Edgar Mitchell, care a ajuns pe Lună în timpul misiunii spațiale Apollo 14 din anul 1971, a dezvăluit într-un interviu acordat pentru Mirror Online că mai multe surse i-au relatat faptul că, de-a lungul anilor, extratereștrii - iubitori de pace - au dezactivat focoasele nuclare în timpul testelor efectuate în bazele militare americane din mai multe zone deșertificate din sud-vestul Statelor Unite.

'Din propria experiență și discutând cu mai multe persoane am ajuns la concluzia clară că extratereștrii au încercat să ne țină departe de un război nuclear și să ne ajute să construim pacea pe Pământ. Am stat de vorbă cu mulți ofițeri din Air Force (Forțele Aeriene ale Statelor Unite ale Americii) care lucrau în acele depozite în timpul Războiului Rece. Mi-au spus că OZN-urile zburau adeseori pe deasupra lor și, adeseori, le dezactivau proiectilele. Alți ofițeri, care lucrau în bazele militare de pe coasta Oceanului Pacific, mi-au spus că rachetele lor teleghidate erau în mod frecvent doborâte de nave extraterestre', a spus astronautul Edgar Mitchell.

Edgar Mitchell crede cu tărie în existența extratereștrilor și a OZN-urilor și afirmă că această convingere fermă i-a fost declanșată de călătoria sa de întoarcere pe Terra la finalul misiunii Apollo 14.

Născut în statul american New Mexico, astronautul american a crescut în apropiere de zonele în care armata americană a testat rachete nucleare, dar și în apropiere de Roswell, un oraș devenit celebru grație 'incidentului OZN' din 1947, când mai multe publicații americane au anunțat că armata a recuperat o navă extraterestră - dar și cadavrele unor extratereștri - care s-ar fi prăbușit în acel oraș. De la sfârșitul anilor 1970, incidentul a fost obiectul unor controverse intense și subiectul mai multor teorii ale conspirației cu privire la natura reală a obiectului care s-a prăbușit.

Paul Atreides
27th July 2017, 13:32
Astronomii Adam Frank si Woodruff Sullivan, de la Universitatea Rochester si, respectiv, Universitatea Washington, au publicat un articol în luna mai 2016 în revista de specialitate Astrobiology, în care explorau ceea ce ei numesc 'întrebarea arheologică cosmică': 'Cât de des în istoria Universului a condus evolutia la o specie tehnologică, fie că (aceasta) a trăit mult sau putin?'

Paul Atreides
27th July 2017, 13:39
Astronomii au ajuns la această concluzie evaluând faimoasa ecuatie a lui Drake dintr-o perspectivă diferită, coroborând si date actualizate. Ecuatia originală a fost formulată de astronomul Frank Drake în 1961 pentru a calcula sansele unui contact cu forme de viată extraterestră.

Drake a studiat radio-astronomie la Harvard si a ocupat numeroase pozitii în acest domeniu, inclusiv la laboratorul Jet Propulsion de la NASA. El a inclus în ecuatia sa diferiti factori, cum ar fi rata de formare a stelelor capabile să susțină dezvoltarea de viată inteligentă si numărul planetelor din fiecare sistem solar cu un mediu propice pentru viată.

Ecuatia lui Drake este: N = R* x fp x ne x fi x fi x fcx T

unde:

N = numărul de civilizatii din galaxia noastră cu care comunicarea poate fi posibilă.
R* = rata medie pe an de aparitie a stelelor în galaxia noastră. Estimare: între 10 si 1.
fp = numărul stelelor care au sisteme asemănătoare sistemului solar. Estimare: între 1 (fiecare stea are sistem planetar) si 0,1 (o stea din zece are planete)
ne = numărul mediu de planete care pot sprijini aparitia si existenta vietii. Estimare: între 5 si 1.
fi = numărul planetelor care îndeplinesc conditiile de aparitie a vietii si pe care apare efectiv viata la un moment dat. Estimare: 1, deoarece toti cercetătorii au considerat că viata apare întotdeauna pe o planetă care întruneste conditiile de aparitie a vietii.
fi = numărul planetelor pe care a apărut viata si care a evoluat către inteligentă. Estimare: 1, deoarece toti cercetătorii au considerat că viata evoluează spre inteligentă întotdeauna
fc = probabilitatea ca formele de viată inteligente să aibă capacitatea si dorinta de comunicare cu alte civilizatii. Estimare: între 0,2 (luând ca etalon civilizatia noastră se consideră că ea s-a născut din cinci civilizatii antice: egipteană, greacă, romană, hindusă si sumeriană) si 0,1 (a fost nevoie de zece civilizatii antice pentru aparitia celei actuale: egipteană, greacă, romană, hindusă, sumeriană, maiasă, incasă, olmecă, chineză si hitită)
T = timpul în care o civilizatie atinge stadiul tehnologic avansat necesar comunicării cu alte civilizatii stelare. Estimare: între 109 ani (durata medie de viată a unei stele cu sistem planetar) si 102 ani (un secol, durata maximă a unei civilizatii tehnologice care se autodistruge).
Cu valorile maxime (scenariu optimist) rezultă: N = 10 x 1 x 5 x 1 x 0,2 x 109 = 10 miliarde de civilizatii.
Cu valorile minime (scenariu pesimist) rezultă: N = 1 x 0,1 x 1 x 1 x 0,1 x 102 = 1 civilizatie (a noastră). Conferinta de la Green Bank s-a încheiat cu o cifră intermediară, N = 50.000 de civilizatii într-o perioadă de 100.000 de ani.

Adam Frank a mai scris în materialul pentru New York Times: 'Trei dintre cei sapte termeni ai ecuatiei Drake sunt acum cunoscuti. Stim numărul stelelor care apar în fiecare an. Stim că procentul de stele ce găzduiesc planete este de aproximativ 100%. Si stim de asemenea că aproximativ 20-25% dintre aceste planete sunt în pozitia propice pentru formarea vietii. Aceasta ne plasează într-o pozitie, pentru prima dată, de a spune ceva definitiv referitor la civilizatiile extraterestre'.

Paul Atreides
27th July 2017, 13:44
Ei au fost inspirati de progresul sondei Voyager 1 a NASA, care este setată să se întâlnească cu o stea cu numele AC+79 3888 peste 40.000 de ani. Ei si-au pus întrebarea dacă ar fi putut să fie cu putintă ca o civilizatie extraterestră să ne fi trimis o sondă în urmă cu 40.000 de ani, prin metode similare, setată pentru a ajunge la noi în aceste zile.

Paul Atreides
27th July 2017, 15:01
Dead Alive (1992)

Foarte putina lume cunoaste acest film-cult din repertoriul regizorului Peter Jackson. Putine cuvinte ar putea descrie aceasta extravaganta vizuala, Dead Alive e un film nebunesc, visceral, brutal, sangeros, amuzant si dulce. E un film foarte important pentru genul din care face parte, si care a mutat stacheta foarte sus pentru filmele ce l-au urmat.
Multa lume cand aude numele lui Peter Jackson se gandeste la trilogia Lord of the Rings si King Kong (2005), eu ma gandesc la Dead Alive, Meet the Feebles si Bad Taste. Acestea sunt primele filme ale lui Peter Jackson, facute cu bani putini si cu amatori. Daca sunteti amator de horror si gore, Dead Alive e filmul perfect pentru o seara de weekend. Un film facut intr-un stil care este mort de multa vreme pentru cinematografia moderna. Dead Alive datoreaza multe scene filmului Evil Dead 2: Dead By Dawn, in special pe partea de gore. Situatiile prin care trec personajele din film sunt amuzant de sangeroase, filmul e o comedie neagra ca noaptea cu o doza de nebunie Tex Avery si sute de litri de lichid rosu. Nu va descurajati din cauza calitatii prezentarii video, filmul este disponibil in HD.

Paul Atreides
27th July 2017, 15:08
Capela Sixtină atrage milioane de turiști în fiecare an și este un loc special al creștinătății apusene. Este capela privată a Papei și locul unde se alege noul pontif. În afară de aspectele ce țin de religie, sunt multe speculații cu privire la unele mesaje pe care Michelangelo le-a ascuns în picturi.

Dintre acestea, există o serie de studii care prezintă particularități ale unor picturi care ar reprezenta structuri cerebrale și ilustrarea sacrului feminin, potrivit Big Think.

La 33 de ani, Michelangelo (1475 - 1564) a început proiectul care a durat patru ani, din 1508 până în 1512. Fără niciun plan inițial, detaliul lucrării finale este spectaculos. Întreaga pictură măsoară 1.100 metri pătrați și include nouă scene din Vechiul Testament și mai mult de 300 de figuri. Portretele sale și anatomia ilustrată a inspirat întregi generații de artiști și oameni de știință.

Paul Atreides
27th July 2017, 15:09
Crearea lui Adam

Pictura 'Crearea lui Adam', unde degetul lui Adam și a lui Dumnezeu aproape se ating, este una dintre cele mai recunoscute ilustrații în istorie.

Deși era perioada Renașterii, biserica era extrem de strictă, iar o provocare sau încălcare a autorității bisericești era grav pedepsită. Și din acest motiv, prezența unor mesaje ascunse fascinează oamenii din prezent.

În cazul 'Creației lui Adam', fizicianul Frank Lynn Meshberger a descoperit un creier ascuns în figura lui Dumnezeu . Se crede că semnificația este moștenirea inteligenței lui Dumnezeu pentru omenire. a descoperit un creier ascuns în figura lui Dumnezeu

Paul Atreides
27th July 2017, 15:10
Separarea Luminii de Întuneric

Un alt studiu din 2010 a scos la iveală o altă ilustrație a unui creier în 'Separarea Luminii de Întuneric' care se găsește sub bărbia lui Dumnezeu. Interesant este că aceste detalii nu se găsesc la alte reprezentări, întărind ideea conform căreia Michelangelo a inserat anatomia umană. De asemenea, barba scurtă - care deseori este ilustrată lungă și deasă adaugă greutate acestui argument

Paul Atreides
27th July 2017, 15:11
Sacrul feminin

Într-un studiu din 2016, publicat în Clinical Anatomy, cercetătorii au observat că în afară de organele interne, pictorul a introdus și structuri anatomice feminine. Un craniu de berbec care arată extrem de mult cu un uter apare de opt ori în întreaga pictură.

De asemenea, istoricii susțin că apar opt triunghiuri cu vârful în jos, care sugerează sacrul feminin. Femininul era un motiv central în arta greco-romană, dar care nu era văzut bine în biserica creștină patriarhală. Femeile sunt centrale și în anumite scene, ceea ce poate reprezenta un mod de a onora femeile.

A fost utilizarea simbolurilor modul în care artistul provoca Biserica, aducea un omagiu științei, glorificând mintea umană, o recunoaștere a sacrului feminin sau aveau rolul de a oferi alte mesaje criptice? Întrucât nimeni nu știe răspunsul exact, au existat (și vor exista în continuare) o sumedenie de interpretări.

Paul Atreides
27th July 2017, 15:13
Raportul sau proporția de aur este primul număr irațional descoperit și definit în istorie. El este aproximativ egal cu 1,618033. Acesta se regăsește peste tot în natură, în forma uraganelor, la colții elefanților și chiar în galaxii.

Acesta marchează, de asemenea, proporția dintre mână și antebraț, precum și distanța dintre cele trei încheieturi ale fiecărui deget.

Cercetătorii sunt acum convinși că Michelangelo a folosit raportul de aur când a pictat faimoasa lucrare 'Creația lui Adam' de pe tavanul Capelei Sixtine.

Cele mai recente măsurători sugerează că frumusețea și armonia ce caracterizează lucrările marile pictor renascentist nu are la bază doar cunoștințele sale de anatomie.

Studii anterioare au sugerat că lucrările italian ar conține și mesaje secrete potrivit cărora creierul uman este cea mai mare creație a lui Dumnezeu.

Secțiunea de aur a segmentului a+b din desen este realizată atunci când raportul dintre a+b și a este egal cu raportul dintre a și b. În această ilustrație a este numit "extremă rație", iar b este numit "medie".

61835