Eu si cu mine

[Paul Atreides]

Capela Sixtină atrage milioane de turişti în fiecare an şi este un loc special al creştinătăţii apusene. Este capela privată a Papei şi locul unde se alege noul pontif. În afară de aspectele ce ţin de religie, sunt multe speculaţii cu privire la unele mesaje pe care Michelangelo le-a ascuns în picturi.

Dintre acestea, există o serie de studii care prezintă particularităţi ale unor picturi care ar reprezenta structuri cerebrale şi ilustrarea sacrului feminin, potrivit Big Think.

La 33 de ani, Michelangelo (1475 - 1564) a început proiectul care a durat patru ani, din 1508 până în 1512. Fără niciun plan iniţial, detaliul lucrării finale este spectaculos. Întreaga pictură măsoară 1.100 metri pătraţi şi include nouă scene din Vechiul Testament şi mai mult de 300 de figuri. Portretele sale şi anatomia ilustrată a inspirat întregi generaţii de artişti şi oameni de ştiinţă.

[Paul Atreides]

Crearea lui Adam

Pictura 'Crearea lui Adam', unde degetul lui Adam şi a lui Dumnezeu aproape se ating, este una dintre cele mai recunoscute ilustraţii în istorie.

Deşi era perioada Renaşterii, biserica era extrem de strictă, iar o provocare sau încălcare a autorităţii bisericeşti era grav pedepsită. Şi din acest motiv, prezenţa unor mesaje ascunse fascinează oamenii din prezent.

În cazul 'Creaţiei lui Adam', fizicianul Frank Lynn Meshberger a descoperit un creier ascuns în figura lui Dumnezeu (imaginea de mai jos). Se crede că semnificaţia este moştenirea inteligenţei lui Dumnezeu pentru omenire. a descoperit un creier ascuns în figura lui Dumnezeu
61819

[Paul Atreides]

Separarea Luminii de Întuneric

Un alt studiu din 2010 a scos la iveală o altă ilustraţie a unui creier în 'Separarea Luminii de Întuneric' care se găseşte sub bărbia lui Dumnezeu. Interesant este că aceste detalii nu se găsesc la alte reprezentări, întărind ideea conform căreia Michelangelo a inserat anatomia umană. De asemenea, barba scurtă - care deseori este ilustrată lungă şi deasă adaugă greutate acestui argument (imaginile de mai jos).

61820

[Paul Atreides]

61821

Sacrul feminin

Într-un studiu din 2016, publicat în Clinical Anatomy, cercetătorii au observat că în afară de organele interne, pictorul a introdus şi structuri anatomice feminine. Un craniu de berbec care arată extrem de mult cu un uter apare de opt ori în întreaga pictură.

De asemenea, istoricii susţin că apar opt triunghiuri cu vârful în jos, care sugerează sacrul feminin. Femininul era un motiv central în arta greco-romană, dar care nu era văzut bine în biserica creştină patriarhală. Femeile sunt centrale şi în anumite scene, ceea ce poate reprezenta un mod de a onora femeile.

A fost utilizarea simbolurilor modul în care artistul provoca Biserica, aducea un omagiu ştiinţei, glorificând mintea umană, o recunoaştere a sacrului feminin sau aveau rolul de a oferi alte mesaje criptice? Întrucât nimeni nu ştie răspunsul exact, au existat (şi vor exista în continuare) o sumedenie de interpretări.

[Paul Atreides]

Savanţii susţin, în urma analizelor mineralelor de acum 4,4 miliarde de ani, că Terra avea o suprafaţă plată şi aproape în totalitate acoperită cu apă, cu câteva insule.

Cercetătorul care a condus acest studiu, Antony Burnham de la ANU (Australian National University) împreună cu echipa sa au efectuat analize asupra mineralului de zircon care au fost păstrate în gresie în Jack Hills din vestul Australiei şi care sunt cele mai vechi fragmente care au fost găsite pe Pământ, relatează Science Daily.

[Paul Atreides]

Burnham adaugă: 'istoria Terrei este ca o carte unde lipseşte primul capitol, fără roci care să fi supravieţuit de atunci, dar am folosit zirconul pentru a realiza un profil al lumii de atunci'. În această notă, cercetătorul precizează că 'cercetările indică faptul că nu existau munţi şi coliziuni continentale în primii 700 de milioane de ani ai existenţei - era un loc mult mai tăcut şi mai plictisitor.'

De asemenea, descoperirea arată că există similarităţi puternice între zirconul din tipurile de rocă ce au predominat în următorii 1,5 miliarde de ani, sugerând că Pământului i-a trebuit o perioadă foarte lungă pentru a evolua în planeta pe care o ştim acum.

În ceea ce priveşte sursa zirconului, acesta a specificat că am utilizat graniţele din sud-estul Australiei pentru a descifra legătura dintre compoziţia cu zircon şi tipul de magmă şi am realizat o imagine a tipului de rocă de atunci. Astfel, Burnham dezvăluie că zirconul s-a format prin topirea rocilor magmatice decât prin cele sedimentare.

Topirea sedimentelor este caracteristică coliziunilor continentale majore şi se pare că astfel de evenimente nu aveau loc în aceste prime etape ale istoriei Terrei, conchide Burnham.

[Paul Atreides]

Regiunea Florenţa a înregistrat peste 250 de cutremure în ultimele trei zile, dintre care 15 au avut magnitudine peste trei, provocând nelinişte în Italia, în special pentru soarta sculpturii renascentiste "David", lucrare realizată de Michelangelo, transmite AFP.
61822

Potrivit Institutului naţional pentru geofizică şi vulcanologie (INGV), seismele au fost înregistrate în Chianti, între Florenţa şi Sienna. Cele mai puternice două cutremure, cu magnitudinea de 3,8 şi 4,1 au avut loc vineri dimineaţa, dar mai multe seisme cu magnitudini între 3 şi 3,5 au fost resimţite sâmbătă înainte de răsăritul soarelui.

Nu au fost semnalate victime, iar pompierii au anunţat producerea a doar câtorva pagube minore în apropierea epicentrului, la treizeci de kilometri sud de Florenţa.

Potrivit presei italiene, circa 200 de locuitori ai acestei zone au preferat să nu stea acasă vineri noapte, dormind în corturi, maşini şi rulote.

Creşterea numărului mişcărilor telurice provoacă însă îngrijorări şi pentru patrimoniul arhitectural şi cultural inestimabil al Florenţei.

Astfel, ministrul Culturii, Dario Franceshini, a anunţat sâmbătă că statul italian va da cei 200.000 de euro necesari asigurării unui soclu antiseismic pentru celebra sculptură "David" a lui Michelangelo.

În primăvară, un studiu a arătat că această sculptură, capodoperă a Renaşterii, realizată dintr-un bloc de marmură deja fisurat şi cântărind peste cinci tone, este în pericol să se dărâme din caza unor microfisuri în zona picioarelor statuii.

Un soclu pentru protejarea statuii împotriva tuturor vibraţiilor, provocate de lucrări sau de seisme, a fost preconizat, iar cutremurele recente "fac acest proiect chiar mai urgent", a explicat ministrul Culturii într-un comunicat. "O capodoperă precum 'David' nu trebuie supusă niciunui risc", a spus oficialul italian.

Angelo Tartuferi, director al Galeriei Academiei din Florenţa, care expune statuia, a declarat pentru agenţia de presă Ansa că, prin această finanţare, soclul ar trebui să fie gata în decurs de un an.

Ultimul seism important din Italia, din aprilie 2009, în Aquila, a fost precedat, timp de mai multe săptămâni, de o multitudine de mici seisme. Cutremurul a avut magnitudinea 6,3 şi a dus la decesul a 309 persoane.

În regiunea Florenţa, seismul cel mai important din istoria recentă a avut loc în 1895. Cu o magnitudine de 5,4, seismul a provocat numeroase pagube în regiunea dealurilor din nordul oraşului.

Sursa: MEDIAFAX

[Paul Atreides]

În arhivele Universităţii Harvard a fost descoperit un disc de aluminiu cu discursul lui J.F.Kennnedy, pe când acesta avea doar 20 de ani.

În 1937, tănărul John F. Kennedy s-a înscris la cursul profesorului Clifton Packard, informează Atlas Obscura. Packard l-a învăţat pe tânărul de 20 de ani despre discursul public, iar ca parte a cursului elevii au ţinut discursuri publice în cadrul capelei Holden din Harvard.

În timp ce colegii săi de clasă au ales să discute despre ,,colecţii de cărţi sau găsirea unei soţii,'' Kennedy a ţinut un discurs public despre controversata desemnare a lui Hugo Black la Curtea Supremă de către Franklin D. Roosevelt.

[Paul Atreides]

Uneori, istoria este vulgară, violentă şi decadentă, iar prezentarea acesteia se face, de cele mai multe ori, într-o formă atenuantă, Mai jos sunt prezentate 10 momente în care istoria a avut aceste caracteristici.

1. Un diplomat american a făcut ca o prostituată să se întâlnească cu Regina Angliei

General în timpul Războiului Civil, Daniel Sickles a fost un bărbat care a iscat multe controverse, iar cel mai cunoscut moment al său a fost cel în care l-a omorât pe amantul soţiei sale, iar apoi a declarat că are probleme psihice. Amantul soţiei sale era Philip Barton Key II, fiul compozitorului imnului naţional, Francis Scott Key. Însă, mariajul său a atras atenţia înainte de acest eveniment. Căsătoria a avut loc când acesta avea 33 de ani, iar soţia sa doar 15. Cu toate acestea, prefera compania escortelor, iar cea mai notabilă a fost o prostituată din New York, Fanny White.

[Paul Atreides]

2. Filosofii greci se masturbau în pubic

Diogene din Sinop, unul dintre fondatorii cinismului, cunoscut pentru excentricitatea sa, avea, uneori, un comportament obscen.De asemenea, a rămas cunoscut şi pentru faptul că scrierile sale erau relatate într-un mod anecdotic. Atunci când Alexandru cel Mare s-a oferit să îi îndeplinească orice dorinţă, acesta i-a cerut să se dea la o parte din lumină. Atunci când a fost întrebat de ce doreşte acest lucru, Diogene a afirmat că este în căutarea unui om onest.

Atunci când vorbea în public, urina pe persoanele care îi displăceau şi, mai mult, se masturba în timpul acestor evenimente, atunci când simţea nevoia.

[Paul Atreides]

3. Mayaşii aveau halucinaţii în urma clismelor

Mayaşii se intoxicau prin diferite metode, pentru a avea viziuni care îi aduceau mai aproape de zei. Dovezile arată că foloseau foarte multe băuturi, pe care şi le administrau rectal, pentru a intensifica starea euforică. Băuturile conţineau ingrediente precum ciocolata, porumbul, şi tutunul. Un ingredient periculos era ipeca, o plantă care provoca vărsături, însă mayaşii nu erau conştienţi de faptul că aceasta afectează sănătatea şi o administrau rectal.

[Paul Atreides]

4. Un rege irlandez a întreţinut relaţii sexuale cu un cal

Potrivit dovezilor istorice, consumarea cărnii de cal atunci când era încoronat un nou rege Irlandez reprezenta o practică uzuală, însă în secolul XII, un rege irlandez a mers mult mai departe şi a întreţinut relaţii sexuale cu un cal înainte de a fi sacrificat şi mâncat. Acest eveniment a fost relatat de către Gerald al Wallesului, care, de cele mai multe ori, îi denigra pe irlandezi în scrierile sale. Acest eveniment a avut loc în anul 1187.

[Paul Atreides]

5. Călugării budişti obţineau iluminarea prin intermediul sexului

Călătorind prin Bhutan, vei observa case vechi şi biserici care sunt ornate cu penisuri colorate, iar aceste reprezentări au fost un simbol religios în Bhutan timp de 500 de ani, începând din momentul în care Lama Drupka Kunley a făcut cunoscut budismul în acest stat.

Acesta era de părere că poţi atinge iluminarea şi, în acelaşi timp, să ai parte de puţină distracţie, iar pentru el, distracţia însemna prezenţa unei femei, a unui pahar de vin şi a unei melodii. Potrivit legendelor, acesta obţinea iluminarea prin intermediul sexului şi este cunoscut drept "Bărbatul cu 5.000 de femei".

[Paul Atreides]

6.. Ducele Arthur Wellesley al Wellingtonului a sedus două dintre amantele lui Napoleon

Între Arthur Wellesley, mareşal al Marii Britanii şi duce de Wellington, şi Napoleon, împăratul Franţei, exista o rivalitate care s-a concretizat în bătălia de la Waterloo, pierdută de Napoleon. După acest eveniment, ducele l-a angajat pe bucătarul lui Napoleon, a mănuit sabia sa şi a pus pe peretele din dormitorul său un tablou cu sora împăratului Napoleon, Pauline.

În urma abdicării lui Napoleon, Wellesley a fost numit ambasador în Franţa, iar în urma acestui eveniment, a dorit ca rezidenţa sa să fie în casa lui Pauline Bonaparte şi a ajuns să le seducă pe două dintre amantele lui Napoleon. Una dintre ele era Josephina Grassini, o cântăreaţă de operă italiană, iar cealaltă era Josephine Weimer, o actriţă.

[Paul Atreides]

7. FBI crede că preşedintele Kennedy a întreţinut relaţii sexuale cu o spioană nazistă

În anul 1941, când Kennedy servea în marina SUA, a avut o aventură cu frumoasa jurnalistă daneză Inga Arvad. Au încercat să ţină ascunsă această legătură, căci Arvard era căsătorită, dar au ajuns în atenţia FBI-ului.

În timpul Jocurilor Olimpice de la Berlin din anul 1936, Arvard a fost invitata lui Hitler, căci, în viziunea acestuia, era reprezentanta frumuseţii nordice şi cei doi au fost fotografiaţi împreună. FBI-ul s-a îngrijorat, crezând că ea este, de fapt, o spioană nazistă şi au instalat un mic microfon în camera în care aceştia se întâlneau. Însă, nu au fost înregistrate nicio dovadă în acest sens.

[Paul Atreides]

8. Cabina de spovedanie a fost inventată pentru ca preoţii să nu întreţină relaţii sexuale cu enoriaşii

Conceptul de confesare în faţa preotului pentru ca păcatele să fie iertate a fost întotdeauna o parte importantă a Bisericii Catolice, iar cabina de spovedanie există din secolul XVI. Înainte de asta, enoriaşii stăteau, pur şi simplu, lângă preoţi sau îngenunchiau în faţa lor. De multe ori, acest lucru degenera în seducerea tinerelor femei de către preoţi. În urma celui de al Patrulea Consiliu Luteran care a avut loc în anul 1215, spovedania a devenit obligatorie în fiecare an. Enoriaşii puteau cere să se confeseze în faţa altui preot, dar aveau nevoie de permisiunea preotului local.

[Paul Atreides]

9. Preşedintele francez Felix Falure a murit în timp ce făcea sex cu amanta sa

În 1899, preşedintele Franţei, Felix Falure, a decedat în biroul său, la vârsta de 58 de ani. S-a afirmat oficial că a murit în urma unei apoplexii, dar curând s-a descoperit adevăratul motiv: decesul a survenit în momentul în care făcea sex cu amanta sa, în vârstă de 30 de ani. Numele ei era Marguerite Steinheil.

Multe voci susţin că acesta a murit când amanta sa îi făcea sex oral, dar aceast zvon a apărut, mai degrabă, pentru a îl denigra, iar artizanul acestuia a fost Georges Clemenceau, oponentul său politic.

[Paul Atreides]

10. Benjamin Franklin încuraja flatulenţa

Benjamin Franklin era cunoscut ca o persoană glumeaţă, iar în anul 1781, când era ambasador al Franţei, a scris o scrisoare pentru Academia Regală a Bruxeless-ului, în care punea accentul pe nevoia unor metode care să facă mirosul vânturilor mai plăcut. Acesta a argumentat că mirosul este singurul lucru dizgraţios în ceea ce priveşte acest comportament, iar fără acest miros, chiar şi cei mai politicoşi oameni vor găsi această activitate ca nefiind dezagreabilă şi ofensatoare.

Sursa: Listverse

[Paul Atreides]

Femeilor şi bărbaţilor din ziua de atăzi le este mai uşor să afle ce-şi doresc unii de la alţii, graţie aplicaţiilor de dating şi informaţiilor care circulă peste tot pe internet. Totuşi, în trecut, când tehnologia era ceva de domeniul ştiinţifico-fantascului, bărbaţii aveau alte preferinţe când venea vorba despre alegerea partenerei de viaţă faţă de cele existente în ziua de astăzi.

Cercetătorii au aruncat o privire în trecut şi au identificat lucrurile pe care le căutau bărbaţii la partenera lor de viaţă în urmă cu aproape 80 de ani, scrie Gândul.

[Paul Atreides]

Cercetătorii au ajuns la concluzia că în 1939 bărbaţii considerau esenţiale alte lucruri faţă de cele care sunt considerate atractive în ziua de astăzi.

Spre exemplu, la nivelul anului 2008, atracţia sexuală şi iubirea erau primele două caracteristici esenţiale pe care bărbaţii le căutau la partenera lor. În top 10 intrau aspectul fizic, educaţia, inteligenţa şi sociabilitatea. În 1939, aceste lucruri erau foarte puţin importante.

În urmă cu aproape 80 de ani, cea mai importantă calitate a unei femei în ochii unui bărbat era aceea ca ea să fie o persoană demnă de încredere, calitate urmată de stabilitatea emoţională şi maturitate. Aceste caracteristici şi-au pierdut din po****ritate în prezent. Dacă în 1939 virginitatea era a 10-a cea mai importantă calitate a unei femei, acest aspect căzuse, în 2008, pe locul al 18-lea.

De asemenea, odată cu trecerea anilor, sănătatea partenerei a devenit un aspect deosebit de important în viziunea bărbaţilor. Şi inteligenţa, educaţia şi caracterul deschis şi plăcut au câştigat teren. Bărbaţii nu au mai acordat atât de multă atenţie originii femeilor din viaţa lor, astfel că nu mai este necesar ca ele să fi beneficiat de aceeaşi educaţie ca şi ei sau să aibă aceleaşi orientări religioase.

Totodată, o creştere semnificativă în importanţă se simte şi în ceea ce priveşte aspectul fizic.

Deloc surprinzător, calităţile de bucătar şi acelea de pricepere la îngrijirea casei au pierdut teren în zilele noastre faţă de situaţia din secolul trecut, în mare parte şi datorită mişcării feministe.

[Paul Atreides]

Tezaurul lui Tutankhamon: peste 110 kg de aur masiv au fost descoperite lângă faraon

Tezaurul, descoperit în luna noiembrie 1922 de arheologul britanic Howard Carter în Valea Regilor, în apropiere de Luxor în Egiptul de Sus, era absolut intact - 4.500 de obiecte (mobilier, bijuterii, statuete), multe din aur masiv. Mormântul tânărului faraon - mort la 19 ani în 1324 î.Hr., după o domnie de nouă ani - este singurul mausoleu din Egiptul antic în care s-a găsit o astfel de comoară.

Nenumărate alte morminte ale unor faraoni şi notabili dezgropate până acum au fost jefuite de-a lungul mileniilor. Printre piesele notabile ale acestui tezaur se numără un pat din lemn placat cu aur şi decorat cu un cap de leu, un car sau un pumnal cu mânerul din aur, potrivit cercetătorilor, informează Rador.

Spectaculosul sarcofag din cuarţit roşu adăpostea trei sicrie, unul într-altul, iar ultimul, 110 kg de aur masiv, adăpostea mumia lui Tutankhamon. Dar piesa principală a tezaurului o reprezintă o mască funerară de aur care cântăreşte peste 10 kg şi este încrustată cu lapislazuli şi alte pietre semipreţioase. Acesta a fost deteriorată în 2014, atunci când barba falsă, un simbol al tuturor faraonilor, s-a desprins de bărbie în timpul unor lucrări la Muzeul din Cairo. Apoi, angajaţii au lipit grosolan barba cu un strat gros de adeziv, fapt care a necesitat două luni de muncă de restaurare efectuată de o echipă de experţi germani.

În noiembrie 1922, după şase sezoane de căutări zadarnice, Howard Carter şi patronul său bogat, lordul Carnarvon, au descoperit comoara funerară împărţită în cinci camere mortuare. Mitul blestemul faraonului, care i-ar fi lovit pe toţi cei care i-au deschis mormântul, s-a născut câteva luni mai târziu după moartea misterioasă a lordului Carnarvon, în aprilie 1923. Legenda a fost alimentată şi de o serie de decese misterioase, cum ar fi acela al lui Carter, care a murit în 1939 fără a-şi finaliza publicarea lucrării sale despre mormânt, după ce consacrase zece ani din viaţă repertorierii comorii.

[Paul Atreides]

Elon Musk amână misiunea de amartizare programată iniţial pentru anul 2018. Care sunt motivele din spatele deciziei controversate

Planurile companiei Space X privind trimiterea unei nave fără echipaj uman la bord au fost amănate.. Elon Musk suţine că misiunea va avea loc în 2020 deoarece compania trebuie să găsească o nouă cale de aterizare pe Planeta Roşie.

Iniţial capsula Dragon a companieie Space X trebuia să utilizeze propulsoare pentru a amartiza pe suprafaţa Panetei Roşii în 2018, informează Mirror.

Însă, în prezent proiectul ,,Red Dragon'' a fost amânat doarece compania doreşte să schimbe modul de aterizare al capsulei. ,,Credeam că propulsoarele sunt cea mai bună soluţie pentru o aterizare perfectă. Dar există o soluţie mult mai bună, pe care noua generaţie de rachete Space X o va deţine,'' a declarat Elon Musk.

Miliardarul ce deţine Space X nu a oferit mai multe detalii cu privire la noua metodă de aterizare, dar a sugerat că siguranţa este principalul motiv pentru această amânare.

[Paul Atreides]

Compania SpaceX caută deja un loc de amartizare pentru următoarea misiune pe planeta roşie

SpaceX analizează câteva posibilităţi de amartizare pe planeta vecină.

Într-o prezentare în cadrul simpozionului Lunar and Planetary Science Conference (LPSC) în Woodlands, Texas, Paul Wooster, reprezentant al companiei SpaceX a menţionat că există patru locaţii posibile care sunt în curs de verificare pentru o misiune fără echipaj uman care ar fi trebuit să înceapă în 2018, informează IFL Science.

Este foarte posibil ca această misiune, numită Dragonul Roşu, să aibă întârzieri, începând astfel în 2020. Landerul va căra până la o tonă de echipament al cărui scop este de a studia suprafaţa planetei Marte.

În septembrie 2016, CEO-ul companiei SpaceX, Elon Musk, a menţionat că doreşte să înceapă trimiterea oamenilor pe Marte începând cu 2024. Scopul său ultim este de formarea unei colonii de un milion de oameni care să trăiască pe Marte în următorii 100 de ani, folosind o rachetă şi o navă spaţială inovativă numită Interplanetary Transport System (ITS).

Misiunea Dragonul Roşu va reprezenta aşadar primul pas care are menirea de a crea fundaţia misiunilor viitoare, iar în ultimă instanţă colonizarea planetei Marte.

Pentru ca acest lucru să se realizeze, sunt preferate zone de la ecuatorul planetei care au gheaţă, dar şi suficientă lumină pentru energie solară.

Cea mai promiţătoare locaţie pentru misiunea inaugurală este Arcadia Planitia, care a fost studiată folosind imagini de rezoluţie înaltă. Zona este aproape de ecuator şi are o suprafaţă plană, fără stânci, ceea ce face amartizarea uşoară.

De asemenea, mai sunt considerate trei locaţii: Deuteronilus Mensae, Phlegra Montes şi Utopia Planitia; însă acestea nu au fost analizate la o rezoluţie înaltă, astfel nu se cunosc în detaliu condiţiile de amartizare.

[Paul Atreides]

Europa ţinteşte spre transportul viitorului: un hyperloop va lega Amsterdam de Paris în 2021

61823

Olanda va intra pe lista foarte scurtă de ţări europene (care conţine Slovacia şi Cehia) care vor avea un hyperloop. O echipă olandeză de la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft) a construit deja centrul de testare pentru proiect.

Olandezii au câştigat ediţia acestui an a competiţiei SpaceX care presupunea elaborarea unei noi tehnologii de transport, scrie Science Alert.

Ideea inginerilor va fi pusă în practică cu ajutorul companiei Hardt Global Mobility, în parteneriat cu TU delft, NS - regia de transport feroviar olandeză şi cu compania de construcţii BAM. Primul pas este construirea unui tub de 30 de metri.

Tim Houter, CEO-ul de la Hardt, a precizat că 'în acest centru vom testa toate sistemele care nu necesită viteze mari, precum sistemul de levitaţie, de propulsie şi mai ales sistemele de siguranţă'.

Această primă etapă va necesita o finanţare de 675.000 de dolari americani. Testul de viteză, alături de construirea liniei pentru acesta, va avea loc până în 2019, iar până în 2021 Hardt intenţionează să stabilească o linie hyperloop între Amsterdam şi Paris.

[Paul Atreides]

Hyperloop, transportul viitorului care ar putea transforma profund lumea. ''Am putea asemăna această experienţă cu teleportarea reală, ceea ce ar fi minunat''
61824
Iritat de costul mare - circa 68 de miliarde de dolari - pe care îl presupunea proiectul feroviar de mare viteză din California, în 2013 Elon Musk a propus o alternativă, pe care a numit-o Hyperloop: capsule ce levitează şi se deplasează prin tuburi aproape vidate, la o viteză apropiată de cea a sunetului.

După calculele sale, o cursă Hyperloop de la Los Angeles la San Francisco ar dura doar 36 de minute şi ar costa de 10 ori mai puţin. 'Am putea asemăna această experienţă cu teleportarea reală, ceea ce ar fi minunat', a declarat Musk, spunând că Hyperloop este 'singura opţiune pentru o călătorie superrapidă', relatează Ziarul Financiar.

[Paul Atreides]

Sistemul Hyperloop a fost testat pentru prima dată. Ce viteză a atins dispozitivul în numai o secundă

După ce va fi construit la scară reală, vehiculul va putea atinge o viteză de până la 1.200 km/h.

Pe data de 12 mai, în deşertul din apropierea Las Vegas-ului, startup-ul american Hyperloop One a testat pentru prima dată tehnologia hyperloop, demonstrând că sistemul de propulsie funcţionează cu adevărat. Potrivit rapoartelor, dispozitivul a fost capabil să atingă viteza de 96 km/h în numai o secundă, timp în care a fost generată o forţă de 2,5 G.

Încă de când Elon Musk a venit cu ideea lui Hyperloop, opinia publică a aşteptat cu interes ca acesta să înceapă să fie produs. În anul 2013, antreprenorul american propunea o alternativă la transportul feroviar, poate chiar şi cel aerian, promiţând să construiască un vehicul alimentat cu ajutorul magneţilor, ce se putea deplasa în interiorul unui tub cu presiune joasă, la viteze de până la 1.200 km/h.

În cazul în care urmeaeză să fie construit, un vehicul de tip Hyperloop ar putea parcurge distanţa de 558 de kilometri dintre Los Angeles şi San Francisco în doar 30 de minute.

[Paul Atreides]

În ceea ce priveşte modul în care funcţionează acest sistem, Josh Giegel, vicepreşedinte al Departamentului de Inginerie din cadrul Hyperloop One a declarat pentru publicaţia Mashable: ,,Spre deosebire de motoarele tipice, acesta nu este compus din părţi detaşabile. Principalele sale componente sunt nişte ,,lame ", de aproximativ 60 de centimetri lungime şi 15 centimetri lăţime, care creează energie electromagnetică. Aceasta este cea care propulsează capsula".

Cu alte cuvinte, sistemul este pus în mişcare cu ajutorul energiei electromagnetice. Deşi, la prima vedere, nu pare impresionant, atunci când urmează să fie introdus într-un tub de joasă presiune, vehiculul va putea rula cu o viteză de până la 1.126 km/h.

Următorul pas pe care Hyperloo One îl va face este de a construi un prototip complet, până la sfârşitul anului 2016. ,,Am testat tehnologiile de levitaţie, am testat aerodinamica dispozitivul în medii de joasă presiune, am testat tubul. Am finalizat testarea tuturor sistemelor, însă putem demostra că vehiculul funcţionează cu adevărat numai dacă îl vom construi la scară reală", susţine CEO-ul Hyperloop One, Rob Lloyd.

[Paul Atreides]

Compania Micromagic Systems, condusă de Matt Denton, lucrează de patru ani la proiectarea şi construirea unui robot suficient de mare pentru a putea găzdui un pasager uman. Mantis, 'monstrul' ce a rezultat în urma acestui efort, este descris drept 'cel mai mare robot hexapod operaţional din lume ce este capabil să opereze pe orice tip de teren'.

Robotul cântăreşte 1.900 de kilograme, se înalţă la 2,8 metri deasupra solului şi este alimentat cu un motor turbo diesel Perkins 2,2. Mantis este totodată dotat cu numeroşi senzori care îl ajută să se deplaseze. Un PC cu sistem de operare Linux ce rulează aplicaţia HexEngine, software proiectat pentru a controla roboţii hexapozi, este folosit pentru a gestiona cele 18 servomotoare hidraulice ce se găsesc în 'picioarele' robotului, iar un alt PC permite pasagerului să controleze robotul.

'Mantis este cu siguranţă cel mai mare hexapod pe care l-am construit până acum', a comentat Matt Denton, fondatorul companiei Micromagic şi totodată proiectantul-şef al robotului. Compania sa este specializată în roboţi animatronici pentru industria cinematografică şi de televiziune, producând printre altele o ţestoasă robotică ce a apărut în filmele Harry Potter. Mantis, în schimb, a fost construit ca rezultat al pasiunii lui Denton, urmând să fie închiriat acum pentru diferite evenimente.

[Paul Atreides]

În prezent, călătoria de la Los Angeles la San Francisco durează aproximativ 12 ore cu trenul, 8 ore cu maşina şi cca. o oră şi jumătate cu avionul.

Hyperloop-ul imaginat de Musk ar urma însă să parcurgă drumul în doar o jumătate de oră.

Totuşi, nimeni nu ştie deocamdată cum ar arăta acest nou mijloc de transport; Elon Musk nu a oferit niciun fel de detalii tehnice, iar specialiştii nu pot decât să facă presupuneri în privinţa principiului pe baza căruia va funcţiona Hyperloop. S-a presupus că ar implica un tunel cu vid prin care ar circula un tren de tip maglev (cu levitaţie magnetică) ori un sistem de transport pneumatic, un fel de tren subsonic, care s-ar deplasa printr-un tub ce ar forma un traseu circular între cele două oraşe.

Stimulând şi mai mult curiozitatea tuturor în privinţa acestui proiect, Elon Musk a declarat că sistemul nu permite accidente, nu este afectat de condiţiile meteo, poate atinge o viteză de 3-4 ori mai mare decât a unui tren rapid modern şi de două ori mai mare decât viteza medie a unui avion.

De asemenea, a mai afirmat că sistemul poate fi alimentat cu energie solară şi chiar va putea genera mai multă energie decât foloseşte. Costul construirii unui asemenea sistem ar fi de aproximativ 6 miliarde USD.

Antreprenorul a anunţat, de asemenea, că planurile proiectului Hyperloop vor fi publicate în sistem open source, făcând posibile sugestiile şi observaţiile critice din partea publicului, pentru îmbunătăţirea proiectului.

Elon Musk a declarat că acest sistem va fi 'cel de-al cincilea pilon al transportului modern', alături de transportul rutier, feroviar, aerian şi naval, dar nu a dat alte amănunte, sporind astfel interesul cu care toată lumea aşteptă data de 12 augsut, când vor fi făcute publice detalii tehnice despre acest proiect revoluţionar.

surse: Mail Online, Wired

[Paul Atreides]

Transportul viitorului: maşini pe şosele electrificate?

Automobilele viitorului ar putea fi alimentate chiar de către şosele electrificate, susţin doi cercetători japonezi. Această tehnologie ar permite maşinilor electrice să renunţe la baterii, care nu numai că îngreunează vehiculele, mărind cantitatea de energie necesară mişcării, dar le şi forţează să stea pe loc în timp ce se încarcă.

Încercări anterioare au folosit o bobină electrificată care crea un câmp electromagnetic ce interacţiona cu o bobină ataşată la maşină. Dar cele două bobine ar trebui să fie aliniate perfect pentru a ajunge la o eficienţă energetică maximă, iar acest sistem ar fi eficient pentru vehiculele care staţionează într-o parcare, însă nu şi pentru cele care se află în mers.

Hanazawa şi Takashi Ohira de la Universitatea de Tehnologie Toyohashi din Nagakute, Japonia, lucrează la dezvoltarea unui sistem care transmite energie electrică între o placă de metal încastrată în şosea şi benzi de oţel plasate în interiorul a două anvelope. "Abordarea noastră exploatează o pereche de anvelope care ating întotdeauna suprafaţa drumului", susţine Hanazawa.

Pentru a testa cât de multă energie se pierde la trecerea electricităţii prin anvelopele de cauciuc, cei doi au creat un experiment de laborator, punând plăci de metal pe podea şi în interiorul unei anvelope. "Mai puţin de 20% din puterea transmisă este pierdută în circuit", susţine Ohira.

Cu suficientă energie, sistemul poate alimenta un automobil clasic, iar Ohira şi echipa sa sunt pe cale să proiecteze primul prototip la scară redusă, pentru a dovedi eficienţa sistemului.
Totuşi, echipa de cercetători a admis faptul că procentajul energiei pierdute este mai mare decât în cazul maşinilor care funcţionează pe bază de baterii.

John Boys, un inginer electrician de la Universitatea Auckland, Noua Zeelandă, afirmă însă că, pentru ca acest sistem să funcţioneze, plăcile metalice de pe şosele trebuie să aibă o tensiune de 50.000 de volţi, pentru a putea alimenta o maşină, aceeaşi tensiune care este necesară pentru utilizarea unui Taser (o armă cu electroşocuri care foloseşte curentul electric pentru a perturba controlul voluntar al muşchilor). Existenţa unor asemenea şosele ar fi foarte periculoasă, datorită riscurilor de electrocutare.

"În plus, pentru a obţine nivelurile de energie necesare, plăcile metalice ar produce un câmp magnetic puternic, ce ar ar interfera cu funcţionarea tuturor sistemelor electrice, fapt care ar conduce la haos", susţine Boys.

Pentru adaptarea străzilor la un astfel sistem ar fi necesare sume mari de bani dar, pentru început, se pot adapta doar autostrăzile, iar pe drumurile mici, maşinile să fie dotate cu baterii mici, sugerează Daniel Friedman de la Universitatea din New South Wales, Australia.

Sursa: New Scientist

[Paul Atreides]

Creierul, cu cele 100 de miliarde de neuroni, ne permite să facem lucruri uimitoare cum ar fi învăţarea mai multor limbi sau construirea lucrurilor care să trimită oamenii în spaţiul cosmic.

Cu toate acestea, în ciuda acestei capacităţi uimitoare, nu ne putem aminti unde ne punem cheile, uităm de ce am mers la magazinul alimentar şi nu reuşim să ne reamintim evenimentele din viaţă personală. Această contradicţie aparentă în funcţionalitate dă naştere următoarei întrebări: de ce uităm unele lucruri, dar ne amintim altele? Sau, mai fundamental: ce, mai exact, cauzează uitarea?

Un articol publicat recent în Pscyhological Science, de Talya Sadeh şi colegii săi de la institutul Rotman Research din Toronto, se adresează unei dezbateri îndelungate în lumea ştiinţei memoriei - uităm lucrurile din cauza îmbătrânirii sau a interferenţelor?

Îmbătrânirea

Susţinătorii uitării ca urmare a îmbătrânirii afirmă faptul că amintirile noastre dispar încet, din cauza unei perioade de timp în care nu au fost accesate. Vă puteţi imagina acest lucru ca un mesaj scris în nisip, cu fiecare val al oceanului care curge peste ţărm, scrisul devine mai puţin lizibil până când în cele din urmă dispare în întregime. Nisipul reprezintă reţeaua celulelor creierului care formează o memorie în creier, iar undele oceanice reprezintă timpul care trece.

Interferenţele

Adesea, în contrast cu îmbătrânirea putem vorbi şi despre interferenţe. Se crede că "amintirile sunt făcute mai puţin accesibile din cauza interferenţei cu informaţii similare obţinute înainte sau după formarea lor", potrivit Talyei Sadeh şi colegilor ei.

În exemplul nostru de mai sus cu nisipul, acest lucru ar însemna că în loc de corodarea lentă a mesajului, un copil vine şi scrie efectiv peste el. Acest lucru face ca mesajul să fie mai greu, sau chiar imposibil de perceput.

[Paul Atreides]

Primele imagini cu sistemul de transport al viitorului, Hyperloop

Hyperloop One a făcut publice primele imagini cu sistemul Hyperloop care se află în construcţie în deşertul Nevada.

Conceptul denumit ,,al cincilea mod de transport'' este proiectat să transporte persoane şi marfă la o viteză de 1.220 de km/h prin tuburi sigilate cu presiune scăzută, notează Science Alert.

Deşi sună a film Sci-Fi, transportul rapid va deveni realitate anul acesta. Zona de testare denumită DevLoop se întinde pe 500 de metri şi cântăreşte peste 1 milion de kilograme. Când va fi construită complet, în următoarele luni, structura se va întinde pe trei kilometri, însă sistemul de testare nu va transporta pasageri.

Elon Musk, directorul executiv Tesla şi Space X a propus crearea conceptului Hyperloop în 2012, mai târziu a lansat o lucrare în care explica modul de funcţionare al acestui sistem.

Planul original al lui Musk viza construirea unui tub de tranzit ultrarapid între San Francisco şi Los Angeles, însă în prezent nu se ştie dacă un Hyperloop californian va deveni realitate în viitor.

Mai multe companii au considerat interesantă ideea lui Musk, sute de echipe de cercetare fiind implicate în proiectul care este deţinut momentan de Hyperloop One. În octombrie 2016, compania şi-a prezentat planul de contruire a unui sistem Hyperloop în Emiratele Arabe, între Dubai şi Abu Dhabi. O călătorie între cele două oraşe durează două ore cu maşina, dar cu ajutorul Hyperloop, cercetătorii susţin că ar putea fi parcurs în 12 minute.

Compania a declarat că structura va fi completă în 2020, dar înainte de construcţie, prototipul DevLoop din Nevada trebuie să demonstreze că poate ajunge la o viteză incredibilă în siguranţă.

În cadrul unei scurgeri de informaţii a fost prezentat faptul că întregul proiect a costat 4,8 miliarde de dolari.

[delaparis]

Eu si cu mine
Nu cred ca merge

[Doctor_Satan]

Eu zic ca-i trebuie foarte multa imaginatie, ceea ce pentru el nu-i o problema.
Si energie, ca de unul singur e mai obositor, dar si acolo vad ca nu sunt probleme, la cat posteaza.
Asa ca e foarte probabil sa mearga. Cum era finalul de la melodia aia: "if we put our heads together, we'd just stay home forever".

[Paul Atreides]

Concursul pentru selectarea logo-ului sub care se va desfăşura Centenarul Marii Uniri s-a încheiat, iar atât juriul, cât şi cetăţenii care au participat la procesul de votare a simbolului l-au ales pe acelaşi.

Duminică, la miezul nopţii, etapa de vot online pentru desemnarea celui mai reprezentativ simbol al celebrării centenarului Marii Uniri s-a încheiat. Cele mai multe opţiuni, 27%, s-au îndreptat către logo-ul propus de compania de publicitate FCB Bucharest, la distanţă destul de mare faţă de următoarea opţiune, care a fost votată de doar 16% dintre participanţi, scrie Mediafax.

61927

La concursul de idei organizat de Ministerul Culturii s-au înscris trei agenţii din România, Pastel, FCB Bucharest şi BrandNew, care au propus un total de 13 identităţi vizuale. În prima etapă a procesului de jurizare, juriul format din experţi din cadrul ministerului, a Uniunii Agenţiilor de Publicitate, International Advertising Association, ai Centrului de Excelenţă în Studiul Imaginii şi ai UNARTE a analizat propunerile şi a acordat un punctaj în baza unei grile de evaluare. În cea de-a două etapă, publicul a avut posibilitatea, online, de a alege până duminică, 27 august, ora 23:59, identitatea vizuală pe care o preferă, votul contând în proporţie de 25%.

Atât juriul, cât şi publicul au ales, cu majoritate de voturi, acelaşi proiect - Hora, realizat de FCB Bucharest.

[Paul Atreides]

Trenul de lux Orient Express a oprit, luni, în gara din Sinaia, conform tradiţiei anuale existente de când trenul parcurge ruta Paris - Istanbul. Cei aproape o sută de pasageri au vizitat Castelul Peleş, iar apoi trenul a pornit din nou la drum, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Reprezentanţii Orient Express au declarat că, anul acesta, 98 de persoane au vrut să pornească în călătoria cu celebrul tren istoric pe ruta Paris - Istanbul, scrie Mediafax.

'Este a 19-a călătorie pentru noi, mergând de la Paris la Istanbul şi înapoi. Este la fel de încântător ca întotdeauna, pasagerii sunt foarte fericiţi să treacă prin toate ţările. Călătorim de la Paris şi suntem fericiţi să fim acum la Sinaia', a declarat senior train managerul Bruno Janssens.

Potrivit acestuia, oprirea în Sinaia este una 'istorică'.

'Noi întodeauna oprim în Sinaia, este o oprire istorică. Regele Carol a oprit trenul şi s-au dus prin oraşul lui. Este o oprire importantă pentru noi, mai ales vizitarea Castelului Peleş', a spus Janssens.

Potrivit acestuia, preţul unei călătorii cu Orient Express este de 9.000 de euro de persoană, totul fiind inclus în afara de alcool.

[Paul Atreides]

La 30 de km de oraşul Cluj, într-o zonă cu dune de nisip, din nordul dealurilor Siloşului, în imediata apropiere a comunei Aghireşu, se află un lac ce atrage prin culoare apei sale: Laguna Albastră.

Lacul s-a format pe locul unei cariere de nisip, o fostă mină de caolin (argilă albă), ce aparţinea de Exploatarea Minei Aghireşu, unde apa s-a acumulat datorită unor izvoare subterane, dar şi prin reţinerea apei provenite din precipitaţii. De jur împrejurul lacului a crescut stufăriş, iar pereţii de nisip şi pietre calcaroase gălbui, s-au erodat în timp, dând locului o frumuseţe aparte.

Până în anii '90 aici existau şi peşti, dar în urma unor lucrări din anul 1995, lacul a secat, apoi apa s-a strâns din nou, redând viaţă spectaculoasei Lagune. Se poate ajunge aici fie cu maşina sau trenul, apoi pe jos sau cu bicicleta.

[Paul Atreides]

Poiana Mărului se află la doar 150 de kilometri de Timisoara. Datorită aerului curat şi a peisajelor idilice, aceasta este numită şi 'Mica Elveţie' din Banat. Se spune că aerul de la Poiana Mărului este cel mai curat din Europa.

'Este foarte frumos, e un loc ideal pentru a te relaxa, are nişte peisaje idilice. Stelele se văd foarte bine, e frumos seara să te întinzi pe pătură şi să iei o sticlă de suc sau de vin, meditezi un pic, e foarte relaxant. Recomand!', spune un turist pentru digi24.ro

Oamenii locului sunt la fel de încântători ca peisajele de la Poiana Mărului. Aici găsim 11 pensiuni, conform unui site de turism, scrie Business Magazin.

O cameră nu costă mai mult de 150 de lei, iar turiştii au la dispoziţie piscine, terenuri de sport şi, bineînţeles, mâncare tradiţională. Pentru un prânz gazdele cer între 30 şi 50 de lei.

[Paul Atreides]

Cu toţii stim că Transilvania este una dintre cele mai importante atracţii turistice din ţară. Un tânăr producător a realizat un filmuleţ în care a prezentat cele mai frumoase colţuri din Sighişoara.

Cartiere, arhitectură, natură, toate într-un scurt video prin care este prezentat oraşul medieval, dintr-o perspectivă deosebită. O carte de vizită a pentru promovarea incredibilului oraş istoric. Cu siguranţă că după astfel de prezentări, vor apare mulţi doritori să viziteze oraşul medieval Sighişoara, scrie Business Magazin citând romani-buni.info.

'I Love Sighisoara' îşi propune să devină un loc de întâlnire virtual pentru sighişorenii de pretutindeni şi pentru toţi cei care cunosc şi iubesc acest oraş. Împreună vom promova acest minunat oraş pentru iubitorii de istorie şi frumos, se arată în descrierea paginii.

[Paul Atreides]

În zona Maramureşului din nordul României se află peste 100 de biserici ortodoxe construite între secolele XVII-XIX. Site-ul Amusing Planet prezintă o serie de imagini cu cele mai frumoase lăcaşuri de cult din lemn ale Maramureşului.
61928

Bisericile construite din lemn îmbină religia şi tradiţiile ortodoxe cu stilul gotic, relatează Amusing Planet.

Tradiţia construirii bisericilor din lemn în centrul şi sudul Maramureşului datează de la începutul secolului XVI. Regiunea are o tradiţie îndelungată a realizării construcţiilor din lemn. Chiar şi în prezent mai există meşteri care realizează sculpturi în lemn asemănătoare celor cu care sunt decorate bisericile din lemn. Dintre cele 100 de biserici existente, în prezent opt se află pe lista UNESCO.

[Paul Atreides]

Un ghid turistic din anul 1911 descrie Bucureştiul drept un oraş cu numeroase clădiri noi, un aer modern şi concerte extraordinare.

Ghidul Baedeker recomanda hotelurile Metropole, care era situat pe Calea Victoriei, vizavi de Palatul Regal, Grand Hotel Boulevard şi Imperial, care era situat pe locul actualei aripi Ştirbei Vodă a Palatului Regal - MNAR.

De asemenea, ghidul recomanda restaurantele Iordache Ionescu de pe strada Covaci, Luther de lângă Gara de Nord şi Colosseul Oppler din Palatul Bragadiru.

Ghidul preciza că Teatrul Naţional şi Teatrul Dacia sunt similare teatrelor vieneze mai mici, iar concertele de la Ateneul Român erau extraordinare.

Karl Baedeker, autorul ghidului, mai preciza că Bucureştiul avea la acea vreme 315.000 de locuitori, fiind traversat de ''murdarul râu Dâmboviţa'', iar despre suburbii se nota că erau ''orientale ca aspect''.

În ceea ce priveşte principalele străzi din Capitală, Baedeker enumera Bulevardele Academiei, Elisabeta, Ferdinand, Oriental şi Protopopeasca, Calea Victoriei, strada Lipscani şi strada Carol I, iar la capitolul clădiri se recomanda Palatul, Teatrul, Ministerul Apărării, Spitalul Colţea sau biserica Stavropoleos.

[Paul Atreides]

Intelegerea relatiei dintre minte si creier reprezinta o problema atat pentru filozofi cat si pentru oamenii de stiinta.
Exista cateva scoli care ofera raspunsuri la aceasta dilema: dualismul, materialismul si idealismul. Dualismul sustine ca mintea exista independent de creier, materialismul sustine ca fenomenul este identic cu fenomenul neuronal, iar idealismul se refera doar la cel mental.
Relatia dintre creier si minte implica multe intrebari stiintifice, incluzand intelegerea relatiei dintre activitatea mentala si cea a creierului si mecanismele care influenteaza cognitia.
Oamenii credeau ca inima este lacasul sufletului si a gandirii. Creierul nu avea vreo importanta aici. Chiar si Descartes credea capacitatea noastra de vorbire n-ar depinde de creierul nostru.
Defapt, tot ce simtim, ceea ce gandim se petrece doar la nivelul creierului. Ceea ce suntem, excluzand corpul nostru ca suport pentru viata, se poate reduce la creier.

[Paul Atreides]

Neurostiinta este in cautarea intelegerii sistemului nervos si a creierului. Psihologia incearca sa inteleaga mintea si comportamentul nostru. Neurologia realizeaza diagnostice si trateaza patologiile sistemului nervos. In psihiatrie creierul se studiaza pentru a preveni si a trata problemele mentale. Stiinta cognitiva incearca sa uneasca neurostiinta cu psihologia si cu alte domenii implicate in aceasta cercetare, precum stiinta calculatoarelor (inteligenta artificiala sau alte domenii) si filozofia.
Numeroase domenii sunt implicate in aceasta cercetare si cu toate acestea, creierul ramane inca un mister.

Experientele noastre depind de stimulii care ajung din lumea exterioara si ne influenteaza starile mentale, dand nastere senzatiei ce poate fi placuta sau neplacuta. De exemplu, o persoana care doreste o bucata de pizza, isi va indrepta bratul in directia specifica pentru a obtine ceea ce doreste. Intrebarea este cum este posibil ca materia cenusie cu proprietati electro-chimice sa provoace aceste senzatii si dorinte?

[Paul Atreides]

Mintea a fost imaginata de multi ca fiind distincta de corp, o entitate 'non-fizica'. Intr-un sens religios, se refera la separarea dintre suflet si corp. Mintea si corpul (sau creierul) reprezentand punctul de pornire in Dualism, si devine conceptualizat si in filozofia lui Rene Descartes.

Platon a argumentat ca, daca corpul nostru apartine lumii materiale, sufletul trebuie sa fie din lumea ideilor, asadar, este nemuritor. El credea ca sufletul este temporar unit cu trupul si vor fi separate doar la moarte, cand sufletul se va intoarce in lumea Formelor.
Daca sufletul nu exista in timp si spatiu precum exista corpul, poate aceesa adevaruri universale.
Pentru Platon, ideile (sau Formele) reprezinta realitatea adevarata, cunoscute doar de suflet.

Puzzle-ul proceselor cerebrale este imens si par imposibil de explicat. Deocamdata stiinta nu ne ofera prea multe raspunsuri. Daca mintea este ceva separat de creier, atunci inteligenta artificiala probabil nu-si va atinge scopul. Insa daca aceste experiente pe care le avem, trairi, senzatii, constiinta de sine si tot ceea ce ne face oameni sunt procese chimice si electrice survenite in urma stimulilor atunci totul este posibil.

[Paul Atreides]

Mintea este aspectul intelectului, combinatii de gandire, perceptie, memorie, emotie, imaginatie, incluzand toate procesele cognitive. Mintea se manifesta subiectiv, ca un flux de constiinte.

Teoriile mintii si ale functiilor sale sunt numeroase. Cele mai vechi speculatii in acest sens sunt provenite de la Zoroastru, Buddha, Plato, Artistotel, Adi Shankara, greci antici, sau filozofi islamici. Teoriile pre-stiintifice sunt inradacinate in teologie si sunt concentrate asupra aspectului dintre minte si suflet sau supranatural, intr-un sens divin sau intr-o esenta divina.
Teoriile contemporane asupra mintii sunt realizate in urma unui studiu stiintific a creierului. Concluzia este ca mintea reprezinta un epifenomen al creierului care are aspecte atat constiente cand si inconstiente.
Gandirea este un proces mental ce permite crearea unui model individual al lumii. Se ocupa cu concepte si procese ce include cognitia, ideea si imaginatia. Implica mani****rea cerebrala a informatiei, se implica in rezolvarea problemelor si luarea deciziilor.

Descifrarea mecanismelor mintii si a creierului reprezinta o sarcina dificila, insa nu imposibila. Poate ca in viitorul apropiat vom intelege mai bine cum functioneaza creierul nostru.

[Paul Atreides]

Cuvantul fascinatie este adesea folosit atunci cand te intorci din Insule si povestesti peripetiile prietenilor tai.

Japonia este o frontiera culturala, un loc unde istoria si traditia se impletesc, un spatiu unde zgarie-norii si povestile despre samurai si onoare sunt la ele acasa.

Tehnologia de ultima ora, dar si pastrarea fondului folcloric neatins de generatii face din metropola nipona si din oraselele pline de culoare un loc al visului, o adevarata intoarcere in timp.

[Paul Atreides]

Cadrul geografic

Japonia este un arhipelag, la est de Asia de nord-est, format din patru insule mari si multe insule mici. Insula cea mai mare, Honshu, este în centru Japoniei. La nord de ea se afla a doua insula, ca marime, Hokkaido, slab po****ta, cu clima aspra. La sud de Honshu se afla insula Kyushu, a treia ca marime iar între ele, spre est, insula Shikoku, a patra ca marime.

[Paul Atreides]

Poporul japonez si cultura sa

Originea

Desi sunt de rasa mongoloida, japonezii se deosebesc fizic de chinezi si mongoli, prin asemanarea cu tipul rasial filipinez si malayez din zona Asiei de sud-est, de unde se pare ca au venit stramosii lor.

Specificul national si lumea din afara

Japonezii numesc tara lor Yamato: 'Tara soarelui- rasare', având un steag alb cu un disc solar rosu în centru. Daca imperiul chinez era 'imperiul ceresc' iar chinezii se credeau coborâti din cer, imperiul nipon era 'imperiul soarelui' iar poporul japonez credea ca se trage din Soare: Marea Zeita din Cer stralucitoare.

[Paul Atreides]

Împaratul Japoniei era numit de europeni 'Mikado' de la cuvântul japonez 'mikoto' (domn, stapân, zeu), fiind cel mai adorat de japonezi. Numele de 'nipon' vine de la cuvântul japonez 'nihon'. Pe vremea calatoriilor lui Marco Polo si Columb, europenii numeau China - Kathay - iar Japonia - Cipango.

[Paul Atreides]

Apropierea Japoniei de Coreea si de China a deschis calea influentelor culturale si religioase venite din sau prin aceste tari. Civilizatiile indiana si chineza au fost clasice pentru Extremul Orient asa cum civilizatiile greaca si romana au fost clasice pentru Occident. Totusi, japonezii, care vorbesc o limba structural deosebita de chineza si au o sensibilitate mult deosebita au creat o cultura originala. La baza civilizatiei japoneze sta religia cunoscuta sub numele chinezesc sinto (expresia 'calea zeilor' sen dao a fost folosita si de Confucius si aminteste de Daoism) dar si budismul, asimilat într-o forma specific japoneza. Dintre japonezii de azi, 80 % sunt concomitent sintoisti si budisti. Apostolul crestin modern al Japoniei a fost Kagawa, înainte de al doilea razboi mondial.

[Paul Atreides]

De la preistorie la cultura scrisa

Perioada Jomon (3000-300 î.Hr.)

Se folosea olaria 'împletita': împletituri din nuiele acoperite cu lut. Pe la 660 î.Hr., legendarul Jimmu Tenno ('tenno' - împarat), nepotul zeitei soarelui, ar fi întemeiat 'Imperiul soarelui-rasare'.

Perioada Yayoi (300 î.Hr. -300 d.Hr.)

Apare ceramica lucrata la roata olarului. Apar primele stiri despre Japonia în izvoarele scrise chineze în sec. I d.Hr. Statul Yamato se întinde în insulele Honshu si Kyushu. Începe sistematizarea religiei Kami-no-Michi (calea zeilor), cunoscuta mai târziu sub numele chinez cu acelasi înteles Sinto (sec. II-III d.Hr.). Aceasta este protoistoria , când nu se cunoaste scrierea dar apar stiri scrise despre Japonia în izvoarele externe.

[Paul Atreides]

Perioada Kofun (300-552 d.Hr.)

Este perioada Tumulilor (morminte sub forma de movile mari) megalitici (asociati cu lespezi mari de piatra). Se pune capat sacrificiilor umane pe la 300 d.Hr. Japonia cucereste sudul Coreei si începe patrunderea culturii, scrierea si limbii chineze. La sfârsitul perioadei, budismul este acceptat ca una din religiile oficiale.

Aparitia 'scripturilor' sintoiste si a budismului nipon

Perioada Suiko (552-710)

Numele ei vine de la împarateasa Suiko, în timpul careia Budismul devine religia de stat. Limba chineza este limba oficiala a documentelor emise de cancelaria imperiala.

[Paul Atreides]

Perioada Nara (710-794) -sec.VIII

Îsi trage numele de la prima capitala stabila a Japoniei, orasul Nara. În anul 712 apare cartea Kojiki (cronica veche) iar în 720 Nihongi (analele nipone) care cuprind mitologia sintoismului, inclusiv miturile obscene secrete.

Perioada Heian (794-1185) sec. IX-XII

De la începutul sec. IX dateaza prima forma de acomodare a sintoismului cu budismul mult superior lui, rezultatul fiind asa-numitul Ryobu-Sinto.

[Paul Atreides]

2. Sogunatul (1185-1867)

Perioada Kamakur (1185-1333)

Puterea efectiva o aveau sogunii (prim-ministri) cu sediul la Kamakura, pe când împaratul-zeu, cu sediul la Kyoto avea doar atributii religioase de mare-preot sintoist. În 1191, se introduce în Japonia budismul zen, una din sursele moralei si artei martiale practicate de cavalerii samurai, în nesfârsitele razboaie civile provocate de lupta pentru putere a marii nobilimi.

Perioada Muromati (1333-1573)

În 1549 soseste în insula Kyushu misionarul iezuit spaniol Francisco Javier. În 1573 ia fiinta la Kyoto prima biserica romano-catolica.

Perioada Momoyama (1573-1603)

În 1587 misionarii catolici sunt expulzati din Japonia. În 1597 sunt martirizati 26 de crestini la Nagasaki.

Perioada Edo (1603-1867)

Sogunii din familia Tokugawa duc o politica anticrestina, de favorizare a budismului si de izolare a Japoniei de restul lumii. În sec. XVIII si în prima jumatate a sec. XIX are loc 'reactia puristilor sintoisti' ale caror idei vor fi puse în aplicare abia dupa caderea sogunatului. Ramânerea în urma a Japoniei fata de Occident a devenit evidenta când S.U.A. si marile puteri au umilit Japonia, silind-o sa renunte la izolationism. Revolutia din decembrie 1867 a rasturnat sogunatul, redând puterea împaratului mutat în noua capitala, Kyoto.

[Paul Atreides]

3. Modernizarea Japoniei (din 1868 pâna în prezent)

Perioada Meiji (lumina) 1868-1912

Luând ca model Imperiul German, Japonia ajunge din urma marile puteri occidentale. Sintoismul devine religia de stat, slabind caracterul sau religios si întarindu-se cel national istoric. În 1889 libertatea confesionala este garantata prin lege iar religia devine o problema privata. Nevoia po****ra de religiozitate duce la dezvoltarea sectelor sintoiste influentate de budism.

Perioada Marii dreptati (Taijo) 1915-1926)

Japonia ia parte la primul razboi mondial în tabara învingatoare si devine a patra mare putere a lumii dupa S.U.A., Anglia, Franta. Are loc activitatea lui Kagawa apostolul crestin modern al Japoniei.

Perioada Pacii Stralucitoare (Showa) 1928-1989

Fanatismul sintoist, manifestat în adorarea împaratului Hirohito ca zeu, dincolo de orice limita imaginabila, duce la încercarea Japoniei de a cuceri jumatate din globul pamântesc în al doilea razboi mondial, sfârsit ca razboi nuclear. Bombele atomice lansate de S.U.A. asupra Japoniei în august 1945 silesc pe Hirohito sa capituleze si sa nege solemn divinitatea sa la 1 ianuarie 1946. Sintoismul a fost abolit ca religie de stat. Pentru sintoismul traditional, împaratul actual Ahikito continua sa fie emblema cerului si simbolul statului iar puterea Japoniei a renascut, plasând-o între primele trei mari puteri economice ale lumii.

[Paul Atreides]

Cultul solar al tracilor nordici

Teritoriul ocupat de traci a atins suprafata maxima spre anul 1000 î.H. de la Dunarea mijlocie pâna la Marea de Azov; de la mlastinile Pripet (Polonia de sud) pâna la Marea Egee. Într-un spatiu atât de vast apareau diferente importante de limba si cultura între tracii de la sud de Balcani sau tracii propriu-zisi si tracii de la nord de Balcani care vor da nastere geto-dacilor si Cimerienilor.

Se poate urmari cel mai bine diferentierea dintre cele doua ramuri ale tracilor în particularitatile vietii lor spirituale care vor conduce spre doua religii distincte, ilustrând doua caractere nationale deosebite transant.

Câteodata, asezarile tracilor de nord în Dacia aveau întarituri de piatra, turnuri, case cu coloane dispuse în cerc în jurul unei piete rotunde. La Salacea (jud. Bihor) s-a descoperit un Templu - Megaron, de forma dreptunghiulara, cu vestibul deschis. Acest templu era împodobit cu simboluri solare, ca si un altar-vatra din aceeasi vreme, folosit pentru 'arderi de tot'. Era adorat un zeu solar, precum Apollon, a carui origine traca pare indicata de dragostea sa pentru misterioasa patrie hyperboreeana a mamei lui, tara de nord de unde, în fiecare an, la întoarcerea anotimpului cald, se credea ca revine triumfal în Grecia.

Separarea etnica dintre traco-geti, poporul lui Zalmoxis, si tracii de sud, poporul lui Orfeu, are loc spre 850 î.H., când se trece la cultura arheologica Basarabi, din prima vârsta a fierului. Cultul unui zeu solar, ca Apollon este atestat de un car votiv (adica adus în dar Zeului) din bronz si din fier, descoperit la Bujoru în Muntenia de sud, precum si de marile statui cu forma umana de la Baia de Cris care personificau soarele, înainte de aparitia zamolxismului iconoclast.

[Paul Atreides]

Zalmoxismul

Dupa Mircea Eliade, Orfeu se apropie structural de Zalmoxis (sau Zamolxis), un alt 'întemeietor de mistere' care a coborât în infern, eroul civilizator al getillor. Orfeu a trait în sec X î.H. (relativ contemporan cu regele Solomon al Ierusalimului) si a murit cu o generatie înainte de nasterea poetului legendar Homer din sec. IX î.H. Zalmoxis este un reformator de traditie orfica care a trait dupa Orfeu. Desi Herodot înregistreaza traditia greaca, dupa care Zalmoxis ar fi fost sclavul si ucenicul lui Pitagora, totusi Herodot crede ca 'Zalmoxis a trait cu multa vreme înaintea lui Pytagora'. Ar fi rezonabil sa presupunem ca Zalmoxis a trait prin sec VII î.H., fiindca zalmoxismul nu este atestat arheologic mai devreme.

Vasile Pârvan, cel mai însemnat istoric român al antichitatii, considera Zalmolxismul ca o religie henoteista, pe baza marturiei categorice a istoricului antic Herodot: 'Ei nu recunosc ca exista vreun alt zeu decât al lor' . Acest zeu, Gebeleizis sau Nebeleizis: zeul cerului, a ajuns sa fie identificat cu profetul sau Zalmoxis, care a predicat totusi un cult legat de locasuri subpamântene.

[Paul Atreides]

Iata ce spune Herodot despre geti: 'Iata cum getii se cred nemuritori; credinta lor este ca ei nu mor, ci ca cel care piere se duce la Zalmoxis, divinitatea lor (Daimon, geniu) pe care unii îl cred acelasi cu Gebeleizis'. Nu trebuie confundata credinta geta în nemurirea fericita a corpului material cu alte obiceiuri pagâne în nemurirea trista, daca nu chinuita, a sufletelor în lumea umbrelor.

[Paul Atreides]

O relatie între pythagoreism si zalmoxism a existat, cum dovedeste mormântul de la Fântânele (com. Suhaia, jud. Teleorman) în care s-a gasit scheletul unui tânar initiat din tagma preoteasca, însotit de simboluri socotite pytagoreice si de sapte vârfuri de lance care dovedesc ca ar fi pierit aruncat în sus, ca sa cada peste sulite, fiind trimis ca sol la Zalmoxis, dupa obiceiul înregistrat de Herodot si de la alti istorici. Hermpus Callimachius prezinta pe Pythagora drept un Thrakon doxas mimoumenos imitator al doctrinelor thracilor. O influenta reciproca poate sa fi existat între zalmoxism si pythagoreism sau macar asemanari întâmplatoare, dupa cum unele elemente din zalmoxism seamana întâmplator cu unele elemente precrestine si crestine, ceea ce a usurat predicarea Evangheliei printre geti de apostolul Andrei sau de ucenicii iliri ai apostolului Pavel.

[Paul Atreides]

Desi Zalmoxis s-a ascuns într-o locuinta subterana, ca sa creada getii ca a murit si a revenit, ca sa le predice nemurirea în mod credibil, iar apoi a trait ca mare preot într-o pestera, cum au facut si marii preoti urmatori, getii nu-si îngropau mortii în pamânt, ci îi ardeau. Posibil ca ei credeau ca despart sufletul de trupul vechi, ca sa primeasca un trup material nou într-o lume cereasca sau pamânteasca. Practici politeiste la getii zalmoxisti par sa fie atestate arheologic dar si evreii monoteisti au cedat influentelor politeiste în sec IX-VII î.H. În mod oficial, zalmoxismul nu folosea cultul statuilor, al icoanelor sau închinarea la alti zei iar sanctuarele erau simple.

[Paul Atreides]

Reformatorul Deceneu, în sec I î.H., a stârnit influentele orgnaisiace ale dionysismului, interzicând, cu ajutorul regelui Burebista cultura de vita-de-vie si vinul. Se pare ca a interzis si poligamia, atestata mai înainte si care nu mai este pomenita dupa acea. Datorita lui Deceneu, preotii geto-daci au ajuns la un nivel de cunostinte înalt, laudat, de pilda, de Dio Hrisostoma în sec I d.H. Existau si forme de monahism în zalmoxism. Acesti asceti numiti Kapnobatoi sau Ktistoi se pregateau sa devina preoti. Iosefus Flavius, în sec.I d.H., face o comparatie între secta ascetica iudaica a Eseilor si persoanele sacre ale dacilor, asa-numitii Pleistoi, laudându-i pentru sobrietatea, puritatea, frugalitatea (cumpatarea la mâncare) si simtul lor de dreptate.

[Paul Atreides]

Tracii erau unul dintre cele mai mari neamuri de origine indo-europeana.

Initial, popoarele indo-europene sau ariene credeau, cum s-a spus deja despre stramosii romanilor, într-o forta impersonala, misterioasa care preamarea natura. Se poate numi aceasta credinta Henoteism sau Panteism dar panteismul poseda o filosofie religioasa mai structurata, cum este cazul în hinduism sau taoism. Henoteismul poate duce la politeismul religiilor vedica (indo-ariana), greaca, traca, druidica (a celtilor), germanica, slava. Zeii politeismului pot fi interpretati ca ipostaze (înfatisari) ale Sufletului Universal (Brahman, Athman în panteismul hinduist) sau ale lui Theos (Dumnezeu, în filosofia pagâna greaca).

Spiritul misterios al naturii putea fi adorat în ipostazele sale terestre (htoniene)- precum în cultul fertilitatii si fecunditatii reprezentat de zeita-mama a naturii (Cybele) si de zeul vitalitatii reprezentat de zeita mama a naturii (Cybele ) si de zeul vitalitatii dezlantuite (Derzalas)- sau în ipostaze preponderent cresti (Uraniene), cum ar fi Zeus-Zbelsurdos.

[Paul Atreides]

Cartile sacre indoariene (Vedele) si iraniene (Avesta) vorbesc despre orgii rituale cu sucul unei plante cu proprietati psihidelice Soma (In India) sau Haoma (în Iran). Tracii se drogau astfel cu fum de cânepa. Se poate compare Soma cu ambrozia zeilor olimpieni greci dar bautura corespunzatoare este mai degraba bautura sacra a vitalitatii, vinul zeului grec Dionysos, al carui cult includea orgii rituale.

Or, Dionysos este, la origine, zeul trac Derzalas (Derzis). În colonia greaca-doriana Callatis (Mangalia), Dionysos era adorat sub numele trac Dassylios. La fel, zeita traca a lunii, a padurii si a fecunditatii Bendis a devenit zeita greco-romana Artemis-Diana. O alta zeita de origine Traco-Frigiana, zeita mama a naturii Cybele era adorata si ea în cadrul unui ritual orgiac. Ea se confunda adesea cu o zeita similara Demeter, adorata la Callatis alaturi de Dassyloios.

[Paul Atreides]

Dionysismul si Orfismul

Dionysos, zeu al sevei umede care circula prin plante pare inocent însa devine nelinistitor ca zeu al vitei si al vinului iar apoi înspaimântator în ceremoniile orgiastice nocturne, la lumina tortelor, amestecând muzica, dansul, betia vinului, exaltarea oboselii noptilor albe, totul culminând prin devorarea rituala a carnii crude a unui animal identificat cu Dionysos. Act prin care adoratorii îsi închipuiau ca se contopesc cu zeul adorat. Dionysos a devenit un zeu al inspiratiei poetice, sugerând filosofului german Nietzsche opozitia dintre caracterului dionisiac, excesiv, lipsit de masura; de misunare exuberanta si caracterul apolinic echilibrat, masurat.

Cultul lui Dionysos în forma sa initiala presupunea sacrificii umane. Preotesele lui Dionysos-Bacchos, bacchantele sau menadele (adica nebunele) ardeau de viu un baiat în Beotia la sarbatoarea Agrioniei (a cruzimii). Tovarasii lui Dionysos, satyrii, barbatii-tapi au inspirat teatrul tragic grec. Misterele dionysiace practicate la Atena în sec. III î.H. erau dedicate lui Sabazios (numele trac initial al lui Dionysos). Extazul dionysiac revela separarea dintre suflet si trup si ducea la 'appetitus maximus mortis' care, dupa, expresia lui Martianus Capella, se manifesta la razboinicii traci. Experienta beatitudinii sufletului decorporalizat este sursa Orfismului.

Printul trac Orfeu era fiul regelui trac Oeagros al carui tata, regele trac Kharops ar fi fost întemeietorul religiei dionysiace. Dupa Diodor din Sicilia, Orfeu a schimbat multe lucruri în initierile orgiastice, de aceea misterele pe care le introdusese Dionysos sunt numite Orfice. Orfeu a înlocuit complet orgia ca sursa de extaz prin Catharsis, tehnica de purificare de origine apolinica. Puritanismul orfic este o inversare a religiei dionysiace, nu doar temperându-i excesele, ci prin excese contrare privind abstinenta alimentara, sexuala etc.

Succesul lui Orfeu printre tracii de sud a fost îndoielnic. Riturile salbatice dionysiace au continuat. Orfeu însusi a fost în final sfâsiat de Menade în cadrul ritualului dionysiac. Mitul despre esecul lui Orfeu de a salva din infern pe sotia lui Eurydice poate fi comparat cu succesul lui Dionysos care a scos-o din infern pe mama lui Semele nume înrudit cu Zamolxe si cu numele slav Земля (Zemlia ) = pamânt.

Totusi Orfismul si Dyonysismul, dezvoltându-se mai degraba paralel, au avut mare succes mai târziu în lumea elenistica si greco-romana.

[Paul Atreides]

În viziunea grecilor antici, Hiperboreea este un termen ce reprezintă teritoriul situat la nord de Istru (Dunăre). Etimologic, acest nume s-ar traduce 'dincolo de Boreas' (vântul nordic în viziunea grecilor). Pentru vechii greci, Boreas reprezenta o divinitate ce locuia în Tracia, iar tărâmul hiperboreean se afla 'dincolo de Tracia'.

[Paul Atreides]

Cea mai veche mentiune despre Hiperboreea o întâlnim la Herodot în opera sa Istorii (Cartea IV, capitolele 32-26). Pe lângă Herodot, care a preluat o parte din scrierile sale de la predecesorii săi Hesiod, Homer si Aristeas, toti scriitorii antici afirmă că getii erau un popor hiperboreean. Pindar, unul dintre cei mai cunoscuti poeti ai Greciei, consideră că Apollo, după ce a ridicat cu Neptun si Eac zidurile Troiei, s-a întors în patria sa de pe Istru, în Hiperboreea (Olymp. VIII, 47). Tot Pindar ne mai spune că hiperboreii de pe malurile Dunării adorau în 'Apollo ca zeu al luminii pe cel mai de seamă zeu al lor.' La Strabon aflăm că 'primii care au descris diferitele părti ale lumii spun că hiperboreii locuiau deasupra Pontului Euxin (Marea Neagră) si a Istrului' (Geografia. XI, 6, 2).

Bibliografie

International Commission on Stratigraphy (http://www.stratigraphy.org/index.php?id=Home)

Iscru G.D., Geto-Dacii, natiunea matcă din spatiul Carpato-Danubo-Balcanic, Casa de editură si librărie Nicolae Bălcescu, Bucuresti, 1995.

Lovinescu Vasile, Dacia Hiperboreană, Editura Rosmarin, Bucuresti, 1996.

Nour Andrei, Cultul lui Zamolxis. Credinte, rituri si superstitii geto-dace, Editura Antet, Bucuresti, 2005.

www.revistahiperboreea.com

[Paul Atreides]

Savanţii chinezi au reuşit să transmită informaţie între două particule prin apa mării, reprezentând o premieră a acestui tip de comunicare cuantică.

În acest experiment care şi-a dorit să demonstreze conceptul, informaţia a fost transmisă pe o distanţă de 3,3 metri, într-un container ce conţine apă marină, dar cercetătorii afirmă că pot fi capabili să folosească aceeaşi tehnică pentru a transmite informaţii securizate pe o distanţă chiar şi de aproape 900 de metri prin mare, scrie Science Alert.

Thomas Jennewein, de la Universitatea Waterloo (Canada), a precizat că o aplicaţie poate fi în cazul submarinelor care vor să transmită informaţii care nu pot fi receptate/citite de terţi.

Noua tehnică are la bază fenomenul care se numeşte inseparabilitate cuantică (quantum entanglement), care înseamnă că două particule sunt legate una de alta într-o manieră care le face de nedespărţit, ceea ce înseamnă că ceea ce se va întâmpla uneia, o va afecta şi pe cealaltă, necontând distanţa dintre acestea.

Cu ajutorul acestui fenomen, savanţii au reuşit să transmită informaţii pe distanţe mari prin fibră optică şi chiar prin spaţiu deschis.

Totuşi, până acum, nimeni nu a mai realizat o astfel de comunicaţie prin apă, întrucât se credea că apa va avea un efect de dispersie a informaţiei (pe care îl are în cazul mijloacelor tradiţionale de comunicaţie).

În cadrul acestui experiment, cercetătorii de la Universitatea Jiao Tong din Shanghai au folosit un container cu o lungime de peste trei metri, iar la capetele lui au stablit o pereche de fotoni inseparabili prin transmiterea unei unde de lumină printr-un cristal. De fiecare dată când polarizarea unuia dintre fotoni avea loc, perechea sa avea în mod automat polarizarea opusă. Astfel, oamenii de ştiinţă au putut transmite informaţie prin 3,3 metri de apă marină.

Un astfel de demers, transmiterea informaţiilor în mare, este doar la început, dar cercetătorii estimează că acelaşi principiu poate fi folosit şi în natură, putând comunica prin mare la o distanţă de 885 de metri, deşi alte grupuri de cercetători au pus limita de 120 de metri.

[Paul Atreides]

Cercetătorii de la Institut national de la recherche scientifique (INRS) din Canada au reuşit să creeze un sistem utilizând un cip fotonic fabricat prin procese similare cu cele ale electronicelor integrate.

Astfel, echipa a demonstrat că fotonii pot deveni resurse importante atunci când sunt generate în forma qubiturilor de culori amestecate, scrie Science Daily.

Aceşti fotoni au mai multe culori simultan, iar culorile fiecărui foton din pereche sunt legate, indiferent de distanţa de separare între aceştia.

Cu fiecare frecvenţă - sau culoare - reprezentând o dimensiune, fotonii sunt generaţi pe cip ca o stare cuantică (qubit). Până acum, ştiinţa informatică cuantică s-a concentrat în mare parte pe exploatarea qubiturilor bazate pe un sistem bidimensional, unde cele două situaţii sunt suprapuse (spre exemplu, 0 ŞI 1 în acelaşi timp, spre deosebire de modelul standard de 0 SAU 1). Funcţionarea în domeniul frecvenţei permite suprapunerea mai multor situaţii (spre exemplu, un asemenea foton poate fi şi roşu şi galben şi verde şi albastru), crescând astfel cantitatea de informaţie dintr-un singur foton.

Profesorul Roberto Morandotti, cercetător la INRS, confirmă realizarea unui sistem cuantic cu cel puţin o sută de dimensiuni, folosind această abordare, iar tehnologia disponibilă poate permite crearea unui sistem cu 9.000 de dimensiuni.

Această nouă abordare are potenţialul de a îmbunătăţi substanţial sistemele de telecomunicaţii care utilizează în principal semnalele clasice.

[Paul Atreides]

O nouă descoperire demonstrează legătura dintre actul decizional al oamenilor şi matematică: cele mai iraţionale alegeri pot fi explicate de teoriile mecanicii cuantice. Toate alegerile pe care le luăm coexistă în acelaşi timp, până în momentul în care luăm o decizie şi celelalte posibilităţi dispar.

Cercetătoarea Zheng Joyce Wang de la Universitatea din Ohio spune că teoria cuantică ne permite să ne imaginăm fiecare opţiune posibilă până când ne decidem.

Trecerea de la particulele subatomice (domeniul teoriei cuantice), la deciziile luate cu discernământ este una mare. Se poate demonstra faptul că prezentul nesigur din fizica cuantică se potriveşte cu cel din minţile noastre.

Unii oameni de ştiinţă au ajuns chiar la concluzia că creierele noastre sunt, mai degrabă, nişte computere cuantice, dar informaţia a fost negată imediat.

Există atât de multe lucruri paradoxale în domeniul cunoaşterii şi, mai ales, în cel de luare a deciziilor. Când apare ceva care nu coincide cu teoriile clasice, îl catalogăm ca fiind iraţional. Dar din perspectiva cunoaşterii cuantice, unele descoperiri nu sunt deloc iraţionale. Ele sunt consecvente cu teoria cuantică şi comportamentul uman, afirmă cercetătoarea.

Astfel, decizile privind cina sau ce vei face mâine nu sunt ciudate, ci naturale. Wang spune că ambiguitatea mintală, cauza cunoaşterii cuantice, înseamnă sentimente ambivalente.

Cunoaşterea cuantică are loc atunci când, spre exemplu, te gândeşti la ce ai dori să mănânci la cină sau când cauţi răspunsuri la întrebările Cu ce partid politic votezi? şi Cum te simţi?.

Concluziile lui Wang provin din mai multe studii. Cele mai recente sunt ''Direcţiile actuale din ştiinţa psihologică'' şi ''Tendinţele ştiinţelor cognitive''.

Deşi cunoaşterea cuantică este un domeniu relativ nou, ea poate explica unele comportamente iraţionale, cum ar fi schimbarea opiniei personale despre o informaţie în funcţie de natura acesteia.

Prin urmare, dacă pentru oamenii de ştiinţă durează la fel de mult să afle secretele creierului uman ca şi înţelegerea deplină a mecanicii cuantice, ne aşteaptă mulţi ani de descoperiri şi revelaţii.

Sursă: sciencealert.com

[Paul Atreides]

Un căţel a devenit erou după uraganul Harvey. Animalul a fost surprins plimbându-se pe străzile orăşelului Sinton, din Texas, lovit din plin de furia uraganului Harvey, în timp ce căra între colţii săi o pungă cu mâncare pentru căţei.

Animalul s-a pierdut accidental vineri noaptea în timpul uraganului devastator Harvey şi a devenit simbolul neaşteptat al rezistenţei texanilor în faţa urgiilor naturii, potriivit Houston Chronicle.

Otis, un metis ciobănesc german, a dispărut vineri seară din curtea unei case din Sinton, Texas. Stăpânul său, Salvador Segovia, de 65 de ani, supraveghea căţelul care aparţine nepotului său de 5 ani, Carter, care părăsise oraşul din cauza inundaţiilor, scrie Mediafax.

Când Segovia a mers să verifice, vineri, ce făcea câinele, acesta a constatat dispariţia patrupedului.

'L-am strigat pe nume şi nu era acolo', a spus Segovia pentru Chron.com. Segovia a verificat şi veranda casei sâmbătă dimineaţă şi a observat că punga cu mâncare de căţei a lui Otis lipsea.

Bărbatul a pornit în căutarea câinelui cu maşina şi nu a trecut mult până când un vecin l-a avertizat că Otis se plimba în zonă târându-şi punga cu mâncare de căţei.

Un alt vecin, Tiele Dockens, l-a văzut pe Otis şi i-a făcut o poză care a devenit virală. Imaginea a fost distribuită de zeci de miii de ori.

"Suntem o comunitate de aproximativ 6000 de oameni," a spus Dockens pentru site-ul Weather.com.



'Am ieşit să strângem crengile rupte de pe străzi. Familiile deja au început să facă curăţenie. Orăşelul nostru nu e alimentat încă cu apă şi energie electrică. Mă aflam în zonă şi verificam proprietăţile familiilor şi prietenilor care au decis să evacueze zona.'

Segovia l-a depistat pe Otis şi a reuşit să-l aducă acasă înainte de întoarcerea nepotului său.

'Otis este un câine special. Este de mare ajutor şi îl linişteşte pe Carter după vizitele sale la spital pentru astm şi convulsii. Otis este şi o celebritate locală. Otis poate merge la Dairy Queen şi obţine un hamburger. Este singurul căţel care are voie să se aşeze în faţa judecătoriei din oraş. E un câţel bun.', a mai spus Segovia.

61929

[Paul Atreides]

Planul controversat a lui Elon Musk de a crea o interfaţă 'Matrix' ca va lega creierul uman de computer a fost dezvăluit. Numită Neuralink, compania condusă de Musk, are drept scop să creeze dispozitive care vor lega creierul uman de computere. Pentru acest proiect, Elon Musk a strâns până acum 27 de milioane de dolari americani.

Se doreşte ca această companie să strângă o finanţare de 100 de milioane de dolari, deşi Musk precizase pe Twitter că firma nu mai strânge fonduri, scrie Daily Mail.

Legătura dintre creier şi computer se va realiza cu ajutorul unor dispozitive de dimensiuni micronice. Musk susţine că interfaţa creier-maşină va fi vitală în asistarea oamenilor în competiţia împotriva roboţilor din viitor.

Tehnica va include procedura de implantare a electrozilor în creier care într-o bună zi pot încărca şi descărca gânduri, asemenea informaţiei digitale.

De asemenea, Neuralink va lansa un produs care va ajuta oamenii care suferă de traume cerebrale rezultate în urma tumorilor sau infarcturilor, iar acest lucru în doar patru ani de zile.

Acesta a adăugat că în 8-10 ani tehnologia 'Matrix' va fi disponibilă tuturor.

În ultimă instanţă, această simbioză inteligenţă artificială-om îl va ajuta pe cel din urmă să îşi îmbunătăţească o serie de funcţii şi să dezvolte altele noi, precum telepatia.

[Paul Atreides]

Un grup format din 100 de experţi în robotică şi inteligenţă artifcială cer Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) să interzică dezvoltarea şi utilizarea roboţilor ucigaşi, aceştia fiind adăugaţi pe o listă a armelor ce ridică ''probleme etice,'' printre acestea se află şi laserele care provoacă orbirea sau armele chimice.

Mustafa Suleyman din cadrul Google şi Elon Musk, CEO Tesla, sunt printre cele mai cunoscute nume care au aderat la această listă formată din 116 experţi care cer Organizaţiei Naţiunilor Unite interzicerea armelor autonome, informează Independent.

În decembrie 2016, ONU au votat începerea discuţiilor privind viitorul utilizării unor astfel de arme, inclusiv tancuri, drone şi mitraliere autonome. Până în prezent, 19 dintre cele 123 de ţări membre au cerut interzicerea armelor autonome letale. Unul dintre iniţiatorii importanţi ai scrisorii, Toby Walsh, expert în inteligenţă artificială din cadrul Universităţii din New South Wales, Australia, a prezentat scrisoarea în cadrul International Joint Conference on Artificial Intelligence din Melbourn.

În cadrul scrisorii este redactat faptul că ,,armele letale autonome ar putea produce a treia revoluţie a armamentului. Odată dezvoltate vor permite producerea conflictelor armatele la un alt nivel, mult prea rapid pentru a fi înţeles de oameni. Aceste arme pot stârni teroare, arme pe care persoanele influente şi teroriştii le pot utiliza împotriva po****ţiei inocente. Nu mai avem mult timp la dispoziţie. Odată deschisă cutia Pandorei, va fi greu de închis''.

Scrisoarea se încheie cu o cerinţă pentru ONU, aceştia ar trebui ''să găsească o soluţie pentru a ne proteja de aceste pericole''.

[Paul Atreides]

Tehnologia militară are o istorie de a experimenta cu noi abordări şi cu noi metode care pot oferi un avantaj în teatrul de război. Se întâmplă ca un echipament din lumea civilă să fie adaptat nevoilor armatei, dar deseori acest lucru se întâmplă invers.

Mai jos sunt cinci exemple de ingeniozitate militară. Desigur, unele au avut mai mult succes ca altele, scrie War History Online.

Big Dog a fost invenţia profesorului Martin Butler, fost director al secţiei de robotică de la Universitatea McGill. Invenţia a fost dezvoltată în laboratoarele NASA. Având o înălţime de 75 de centimetri şi o lungime de un metru, Big Dog este mai degrabă un câine mediu.

Inovaţia a fost că acest robot poate traversa şi teren accidentat, cărând încărcături chiar şi de 150 de kilograme. Poate urca sau coborî pante de 35 de grade fără să-şi piardă stabilitatea şi este mai util acolo unde vehiculele cu roţi nu sunt utilizabile.

Fiecare dintre cele patru picioare are un sistem hidraulic. Mişcarea este controlată de computere sofisticate care răspund la senzorii instalaţi pe robot. Acest lucru permite computerului să realizeze ajustările necesare pentru a obţine maximul de eficienţă.

Aşa cum am menţionat la începutul articolului, inspiraţia poate veni de oriunde, chiar şi de la hamsteri. Alergatul pe roată al micilor rozătoare pare o pierdere de energie, însă această energie poate fi utilizată pentru a împinge ceva înainte în loc să se învârtă pe loc. Pe această idee a apărut şi tancul-minge.

Acesta a reprezentat şi una dintre cele mai bizare invenţii din timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Scopul lui era acela de a fi un vehicul de recunoaştere. Au fost produse foarte puţine exemplare şi nu se ştie cu certitudine cum funcţionau acestea sau cât de eficiente erau.

Ideea părea să funcţioneze pe acelaşi principiu de bază ca al roţilor pe care aleargă hamsterii; fiind împinsă de mişcarea roţii realizată de singurul ocupant al vehiculului.

Singurul exemplar care mai există este un model capturat de armata sovietică în 1945 în Manciuria.

Multe popoare europene iubesc scuterele. Mici, agile, se pot descurca în spaţii extrem de mici. Nu este surprinzător că armatele s-au gândit să monteze arme pe asemenea vehicule.

Acesta este cazul vehiculului Vespa, care în italiană înseamnă 'viespe'. Versiunea militară Vespa 150 TAP a fost realizată în Franţa, făcându-şi prima apariţie în anul 1956. Pe acesta a fost montat un tun anti-tanc cu calibrul de 75 de mm.

Aceasta a fost o idee îndrăzneaţă a armatei Statelor Unite: un om de care este ataşat un sistem de propulsie. Primele modele au fost realizate de Bell Aeronautical în anii '50 şi nu au reprezentat un succes. Era nevoie de 19 litri de peroxid de hidrogen pentru un zbor de doar 21 de secunde.

Progresele tehnologice au făcut ca ideea să fie luată din nou în considerare în anii '90. Sistemul era propulsat cu vapori de apă supraîncălziţi creaţi într-un cilindru de azot gazos. În ciuda faptului că sistemul era mai performant, utilizarea acestuia era limitată.

Email

Astăzi, email-ul este printre cele mai folosite aplicaţii moderne. Originea acestuia este în cadrul armatei SUA în anii '50 şi '60. Războiul Rece devenise o bătălie a tehnologiei, mai ales atunci când Uniunea Sovietică a lansat primul satelit în spaţiu în 1957.

Răspunsul Statelor Unite a fost de a investi în cercetare şi în tehnologia comunicaţiilor, astfel, în 1963, a fost stabilită Advanced Research Projects Agency Network (ARPANET).

Unul dintre proiecte era de a găsi metode de a primi şi trimite informaţii rapid şi sigur. La început, noile adrese de e-mail erau militare, dar odată cu trecerea timpului, valoarea acestei noi tehnologii a fost exploatată şi de civili.

De asemenea, a fost necesar de a găsi o metodă standard de a identifica computerul care primea şi trimitea mesaje. În 1972, inventatorul Ray Tomlinson, care lucra pentru ARPANET, a sugerat să folosească simplul simbol @. De aici s-a născut formula 'numele persoanei'@'numele computerului', iar principiul s-a păstrat până astăzi.

[Paul Atreides]

Planurile companiei Space X privind trimiterea unei nave fără echipaj uman la bord au fost amănate.. Elon Musk suţine că misiunea va avea loc în 2020 deoarece compania trebuie să găsească o nouă cale de aterizare pe Planeta Roşie.

Iniţial capsula Dragon a companiei Space X trebuia să utilizeze propulsoare pentru a amartiza pe suprafaţa Panetei Roşii în 2018, informează Mirror.

Însă, în prezent proiectul ,,Red Dragon'' a fost amânat deoarece compania doreşte să schimbe modul de aterizare al capsulei. ,,Credeam că propulsoarele sunt cea mai bună soluţie pentru o aterizare perfectă. Dar există o soluţie mult mai bună, pe care noua generaţie de rachete Space X o va deţine,'' a declarat Elon Musk.

Miliardarul ce deţine Space X nu a oferit mai multe detalii cu privire la noua metodă de aterizare, dar a sugerat că siguranţa este principalul motiv pentru această amânare.

[Paul Atreides]

Olanda va intra pe lista foarte scurtă de ţări europene (care conţine Slovacia şi Cehia) care vor avea un hyperloop. O echipă olandeză de la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft) a construit deja centrul de testare pentru proiect.

Olandezii au câştigat ediţia acestui an a competiţiei SpaceX care presupunea elaborarea unei noi tehnologii de transport, scrie Science Alert.

Ideea inginerilor va fi pusă în practică cu ajutorul companiei Hardt Global Mobility, în parteneriat cu TU delft, NS - regia de transport feroviar olandeză şi cu compania de construcţii BAM. Primul pas este construirea unui tub de 30 de metri.

Tim Houter, CEO-ul de la Hardt, a precizat că 'în acest centru vom testa toate sistemele care nu necesită viteze mari, precum sistemul de levitaţie, de propulsie şi mai ales sistemele de siguranţă'.

Această primă etapă va necesita o finanţare de 675.000 de dolari americani. Testul de viteză, alături de construirea liniei pentru acesta, va avea loc până în 2019, iar până în 2021 Hardt intenţionează să stabilească o linie hyperloop între Amsterdam şi Paris.

[Paul Atreides]

Faimosul antreprenor şi miliardar Elon Musk şi-a dezvăluit intenţia de a construi un nou sistem de transport, extrem de rapid, care ar urma să parcurgă distanţa de 600 km dintre oraşele Los Angeles şi San Francisco în doar 30 de minute - mai rapede decât un avion.

Elon Musk este celebru pentru ideile sale vizionare în materie de tehnologie: preşedinte al SpaceX, prima companie privată care aprovizionează Staţia Spaţială Internaţională, el este, de asemenea, fondator al sistemului de plăţi electronice PayPal şi al companiei Tesla Motors, care fabrică maşini electrice.

Cel mai recent proiect al său este un mijloc de transport revoluţionar, numit Hyperloop, care ar urma să lege cele două mari oraşe vest-americane şi despre care vom afla detalii abia la data de 12 august anul curent, după cum a anunţat Elon Musk.

În prezent, călătoria de la Los Angeles la San Francisco durează aproximativ 12 ore cu trenul, 8 ore cu maşina şi cca. o oră şi jumătate cu avionul.

Hyperloop-ul imaginat de Musk ar urma însă să parcurgă drumul în doar o jumătate de oră.

Totuşi, nimeni nu ştie deocamdată cum ar arăta acest nou mijloc de transport; Elon Musk nu a oferit niciun fel de detalii tehnice, iar specialiştii nu pot decât să facă presupuneri în privinţa principiului pe baza căruia va funcţiona Hyperloop. S-a presupus că ar implica un tunel cu vid prin care ar circula un tren de tip maglev (cu levitaţie magnetică) ori un sistem de transport pneumatic, un fel de tren subsonic, care s-ar deplasa printr-un tub ce ar forma un traseu circular între cele două oraşe.

Stimulând şi mai mult curiozitatea tuturor în privinţa acestui proiect, Elon Musk a declarat că sistemul nu permite accidente, nu este afectat de condiţiile meteo, poate atinge o viteză de 3-4 ori mai mare decât a unui tren rapid modern şi de două ori mai mare decât viteza medie a unui avion.

De asemenea, a mai afirmat că sistemul poate fi alimentat cu energie solară şi chiar va putea genera mai multă energie decât foloseşte. Costul construirii unui asemenea sistem ar fi de aproximativ 6 miliarde USD.

Antreprenorul a anunţat, de asemenea, că planurile proiectului Hyperloop vor fi publicate în sistem open source, făcând posibile sugestiile şi observaţiile critice din partea publicului, pentru îmbunătăţirea proiectului.

Elon Musk a declarat că acest sistem va fi 'cel de-al cincilea pilon al transportului modern', alături de transportul rutier, feroviar, aerian şi naval, dar nu a dat alte amănunte, sporind astfel interesul cu care toată lumea aşteptă data de 12 augsut, când vor fi făcute publice detalii tehnice despre acest proiect revoluţionar.


Surse: Mail Online, Wired

[Paul Atreides]

Un nou tip de dirijabil, finanţat de armata SUA, este gata pentru primul test.

Deşi Aeroscraft va folosi doar o treime din combustibilul unui avion militar, el va putea transporta o încărcătură de trei ori mai mare. Mai mult, aeronava nu va avea nevoie de o pistă de aterizare.

Firma de aviaţie Aeros, din California, a lucrat la dezvoltarea Aeroscraft pentru mai mulţi ani, iar specialiştii susţin că aeronava se află acum în stadiul final de creare. Compania a realizat un prototip prin care speră să demonstreze că întregul concept poate fi aplicat. Prototipul va avea o lungime de doar 77m, adică jumătate din modelul final.Cu toate acestea, el a fost conceput având la bază aceeaşi structură rigidă şi cu acelaşi sistem de pilotare.

Acum, compania va trebui să demonstreze că dirijabilul poate decola şi ateriza vertical, facilitând astfel livrarea.

Varianta finală a aeronavei, despre care se crede că va fi gata în 3 ani, va transporta o încărcătură de 66 de tone, cu o viteză de 120 de noduri (aproximativ 222 km/h), până la o înălţime de 5.500m. Cu un singur plin, Aeroscraft va putea străbate 5556 de kilometri. Invenţia are posibilitatea de a revoluţiona transportul aerian, permiţând accesul la zone izolate. Crearea acestei aeronave a fost posibilă după descoperirea unui sistem intern pentru gestionarea balastului care permite operatorilor să controleze flotabilitatea aparatului prin comprimarea heliului din interiorul rezervorului şi determinarea acestuia să devină mai greu decât aerul pentru decât aerul pentru a coborî.

Odată ce încărcătura este urcată la bord, dirijabilul se poate ridica prin transformarea heliului comprimat înapoi în gaz şi determinarea navei să redevină mai uşoară ca aerul. Ulterior, cu ajutorul motoarelor turbopropulsoare Aeroscraft poate fi controlat.

Avantajul major este acela că, graţie sistemului inovator, Aeroscraft nu are nevoie de o infrastructură terestră ci doar un loc suficient de mare pe care să aterizeze.

Primul dirijabil a fost creat de contele Ferdinand von Zeppelin, în 1900 cu scopul de a-l folosi ca pe o armă a Germaniei. Nava 'Graf Zeppelin' a fost dezvoltată de dr. Hugo Eckener, care a şi zburat cu ea în jurul lumii în 21 de zile, în 1929. Ulterior, germanii au construit dirijabilul numit Hindenburg, care în ziua de 6 mai 1937, în timpul unui zbor spre SUA, a luat foc din cauză că era alimentat cu hidrogen şi nu cu heliu.

Sursa: Daily Mail

[Paul Atreides]

În anul 1900, oamenii trăiau cu gândul la un viitor măreţ. Ajunşi la cumpăna a două secole, săreau cu gândul peste încă un veac, încercând să-şi închipuie cum va fi lumea în anul 2000. În imaginaţia lor, acea lume a viitorului era po****tă cu tot soiul de minuni tehnologice - un fel de reprezentări hiperbolizate a ceea ce cunoşteau deja, progresul tehnologic din vremea lor îndreptăţindu-i să spere că, în anul 2000, zborul va fi la îndemâna oricui, că maşinării automatizate vor face multe dintre muncile grele ale omului, că vom călători pe sub ocean la fel de simplu cum mergeau ei pe şosele şi că o casă cu motor şi roţi, pe care s-o poţi muta de colo-colo, aşezând-o unde ţi-o plăcea mai mult, va fi ceva ce-ar putea avea oricine. Ce s-a ales din aceste vise? Care dintre ele s-au îndeplinit, şi cum?

Călăuza noastră în mintea plină de fantezie a europenilor de la 1900 va fi un teanc de cărţi poştale ilustrate vechi de un veac: câteva provin din Germania, fiind tipărite la iniţiativa fabricii de ciocolată Hildebrand, în scop publicitar; altele au fost realizate de desenatori francezi şi editate cu prilejul marii Expoziţii Universale de la Paris, din anul 1900.

Aceste expoziţii erau, la acea vreme, cele mai de seamă evenimente ale lumii occidentale. Erau prezentate aici invenţii recente, inovaţii, idei îndrăzneţe care prefigurau lumea de mâine. Ştiinţele, arta, tehnologia se întreceau să ofere viziunea unui prezent efervescent şi creator şi a unui viitor magnific pentru omenire. Iar aceste cartonaşe colorate erau un simptom, o manifestare a entuziasmului şi încântării cu care Europa întâmpina izbânzile prezentului şi nădejdile viitorului.

Ce aflăm privindu-le? De pildă, că oamenii erau preocupaţi până la obsesie de problema zborului, în asemenea măsură încât puneau aripi tuturor: pompierilor şi poliţiştilor de trafic, contrabandiştilor şi vameşilor, poştaşului, până şi micilor ştrengari care adunau ouă din cuiburile păsărilor (la 1900, starea lumii şi a faunei nefiind aceeaşi ca azi, această îndeletnicire - azi prohibită în ţările occidentale - era nu doar permisă, ci chiar încurajată, oarecum; era o îndeletnicire specifică băieţilor, care încercau să-şi facă nişte colecţii de ouă cât mai bogate).

Oamenii de acum un veac îşi maginau, aşadar, că o grămadă de îndeletniciri care la 1900 se făceau per pedes vor beneficia, peste un secol, de forţa aripilor.
S-a întâmplat aşa? Nu prea, dacă privim lucrurile în spiritul în care le priveau străbunii. Din ilustraţii rezultă că ei prevedeau un viitor strălucit aparatelor de zbor individuale, înrudite cu cele numite azi jet pack. Deşi spectaculoase ca efect, acestea nu s-au răspândit până la a înlocui maşinile, aşa cum păreau să spere oamenii acum un secol. Dar nu e exclus sa se petreaca şi acest lucru, in viitor.

Însă în ceea ce priveşte aparatele de zbor în general, evoluţia lor le-ar fi mulţumit speranţele: nu numai că zburăm mult cu avionul şi elicopterul, ce cară deopotrivă oameni şi mărfuri, dar am ajuns şi pe Lună, ne-am "relocat" şi pe Staţia Spaţială Internaţională şi acum ne pregătim de intrarea în epoca de aur a turismului spaţial.


Ce minunăţii zburătoare mai vedeau ei în viitor? Taxiuri aeriene, plimbări cu zeppelinul (dirijabilul)... Uite, aici îşi imaginează zeppelinul drept un mijloc de a te plimba cu tot familionul, aşa cum facem azi cu maşinile. La vremea aceea, lumea îşi punea mari speranţe în dirijabile; alte ilustraţii le înfăţişează participând la lupte aeriene sau transportând mari grupuri de persoane. Păreau, într-adevăr, foarte promiţătoare; era înainte de tragedia cumplită a lui Hindenburg, marele dirijabil german care transporta pasageri între Germania şi Statele Unite şi care a pierit într-un nor de flăcări în anul 1937, ducând la moartea a 35 de oameni şi arătând vulnerabilităţile acestui mijloc de transport. Niciodată zeppelinele n-au mai ajuns la gloria care li se prevestea. Cu toate că mai apar, când şi când, proiecte de sisteme de transport cu ajutorul dirijabilelor, ele sunt, de fapt, puţin utilizate în ziua de azi.

În general, domeniul transporturilor era unul în care imaginaţia zburda, în 1900. Vizionarii închipuiau sisteme de deplasare, inviduală şi colectivă, dintre cele mai creative, unele ingenioase, altele doar fanteziste. "Balenobuzul" ilustrat în prima imagine din articol este o mărturie a acestei fermentaţii creatoare a închipuirii, chiar dacă nu a fost niciodată construit şi este prea puţin probabil să fie vreodată. În general, transportul subacvatic nu a evoluat atât de mult cum se credea la 1900, în sensul că vehiculele subacvatice care să transporte oameni nu sunt foarte răspândite. Submersibilele au rămas cantonate în domeniul militar, în mult mai mică măsură în cel al explorării ştiinţifice şi în turismul de agrement, unde sunt folosite nişte mini-submarine, ici-colo prin lume, pentru explorarea minunilor lumii de sub apă.

În general, n-am cucerit această lume a adâncurilor în măsura în care credeau străbunicii noştri că o vom face. Ei întrevedeau, de pildă, distracţii inspirate de cele de pe uscat, de care erau pasionaţi oamenii pe atunci, dar care ar fi urmat să se desfăşoare în mediul submarin: curse de peşti în loc de curse de cai, partide de călărie pe cai de mare uriaşi etc. Deocamdată, nu se întâmplă aşa ceva. Chiar dacă am izbutit să ajungem în cel mai adânc punct al oceanului, în marele abis al Gropii Marianelor, lumea submarină ne rămâne încă străină, la fel de puţin cunoscută şi înţeleasă ca şi spaţiul cosmic.


Un domeniu în care, iarăşi, se vehiculau viziuni îndrăzneţe era cel al comunicaţiilor. Interesant, într-o vreme în care, în oraşe cel puţin, ziarele erau principalul mijloc de informare, oamenii îşi imaginau deja un jurnal de ştiri ascultat, nu citit, drept un mare progres. Jurnalul radiofonic încă există, deşi a pierdut mult teren de când cu televiziunea şi apoi cu Internetul.

Ei da, Internetul, asta e o chestie pe care străbunii chiar nu şi-o închipuiau, se pare; însă, iată, surprinzător, se gândeau deja la un sistem de transmitere la distanţă a imaginilor (cinema prin corespondenţă l-a numit cel cu ideea) care prefigura videotelefonia. Tare, nu?

Fascinaţi de posibilităţile uimitoare ale electricităţii, uimiţi de complexitatea liniilor de producţie din marile uzine, oamenii de la 1900 visau îndrăzneţ la viitorul automatizării, care ar fi făcut mai simple muncile obositoare şi repetitive de zi cu zi: fermierul ar fi coordonat, de la un pupitru de comandă cu butoane, maşinăriile care îndeplineau, în locul omului, grelele munci agricole; menajera ar fi pus la treabă un ansamblu complex de aparate electrocasnice pentru a face curăţenie; până şi frizerul ar fi fost înlocuit de un sistem robotizat care ar fi tuns, ras şi frezat clienţii în doi timpi şi trei mişcări, cu maximă eficienţă şi precizie.
Chiar dacă, în general, maşinile agricole sunt conduse încă de oameni cocoţaţi în ele, se prefigurează, totuşi, peste câteva decenii, o eră a maşinilor fără şofer, aşa că viziunea străbunicilor ar putea deveni curând realitate. A fost inventat deja un aspirator care merge singur prin casă, făcând curat de unul singur. Cât despre frizerul robot, inventăm deja roboţi care fac tot ce vrei şi ce nu vrei, aşa că de ce n-ar exista şi unul specializat în servicii de frizerie? În fond, n-am inventat deja uluitorii roboţi-chirurgi, care, în câteva decenii, ar putea face operaţii în locul medicilor?

O carte poştală cu o scenă care, dacă nu e ironică, atunci e tragicomică: şcoala în anul 2000. Prima observaţie: toţi elevii par să fie băieţi (ceea ce spune mult despre ideile de la 1900 privind educaţia şi drepturile femeilor; din fericire, aici lumea occidentală a progresat mult). A doua observaţie: bine zicea cine zicea că lenea e mama tuturor invenţiilor. În spiritul eliminării efortului în viaţa de zi cu zi, se preconiza învăţarea prin activarea creierului cu ajutorul unor electrozi, se pare. (Remarcaţi simplitatea naivă a ideii: profesorul nu mai are altă treabă decât să toarne cărţile pe care le-a ales în pâlnia unui aparat; un elev învârte o manivelă pentru a genera electricitate şi se presupune ca în interiorul aparatului se desfăşoară un proces misterios şi complex prin care cărţile sunt citite, informaţia din ele este extrasă şi transformată în impulsuri electrice, care sunt transmise creierelor copiilor.)

Mai interesant este că şi azi specialiştii în neuroştiinţe se preocupă de găsirea unor modalităţi prin care informaţia să fie transmisă direct creierului, grăbind astfel procesul de învăţare. (Până una alta, însă, tot strădania şcolară clasică a rămas de bază.)


Ce mai visau oamenii acum un veac?

O casă pe roţi? Păi, există deja rulote, unele chiar de lux. Şi, în ciuda faptului că sunt considerate o pacoste pe şosele, îngreunând traficul cu volumele lor impozante, mersul lent şi manevrabilitatea scăzută, au destui admiratori. E greu de spus care va fi viitorul lor, deoarece depinde mult de existenţa unei infrastructuri bine dezvoltate - autostrăzi (of!), spaţii de parcare, campinguri - şi de preţul combustibililor.
Un tun pentru vreme bună! Se folosesc deja aparate pentru influenţarea vremii (China a făcut-o, la jocurile I Olimpice de la Beijing, 2008). Având în vedere problemele de azi, nouă ne-ar trebui mai curând nişte aparate de adus ploaia, decât de împrăştiat norii.
o gastronomie care ţinea mai mult de laborator decât de fermă, grădină etc. (şi, din păcate, aici ne-am apropiat mult, prea mult aş zice, de această viziune: ceea ce mănâncă azi lumea occidentală are o mare doză de artificial, de "laborator de chimie". Oare ce-ar fi zis lumea de la 1900 văzând numeroasele strădanii ale oamenilor de ştiinţă contemporani de a crea carne sintetică?)

E emoţionant, totuşi, să vezi acest univers de fantezii, dorinţe şi vise despre viitor ale lumii de la 1900, exprimate în culori pe petice de carton. Ce s-a ales din ele, în ce măsură am reuşit să le transpunem azi în realitate - sunt întrebări ale căror răspunsuri alcătuiesc, de fapt, însăşi povestea evoluţiei tehnologice şi sociale a umanităţii, de o sută de ani încoace.

[Paul Atreides]

Anul acesta, vom fi 7 miliarde - 7 miliarde de făpturi umane vor locui planeta, folosindu-i resursele, cu sau fără recunoştinţă, cu mai mult ori mai puţin discernământ, constienti sau nu de impactul lor asupra a tot ceea ce e în jur. De la îndemnul biblic 'Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi', s-a ajuns azi la îndemnuri la responsabilitate privind numărul de copii pe care-i facem şi la avertizări aproape isterice privind necesitatea scăderii vitezei cu care ne înmulţim. Trecând de la cantitate la calitate, nu doar câţi vom fi, ci şi cum vom fi - cum vor trăi oamenii, ce probleme vor avea, ce schimbări se vor petrece cu ei – sunt aspecte pe care încercăm să le prevedem, în încercarea de a îmbunătăţi ce se poate îmbunătăţi şi de a ne pregăti pentru restul.

De curând, un amplu raport privind starea viitoare a lumii a fost dat publicităţii: 2010 Revision of World Po****tion Prospects este un ansamblu de previziuni privind creşterea po****ţională a omenirii şi anumite aspecte ale calităţii vieţii oamenilor, elaborat pe baza unor indicatori statistici comunicaţi de ţările lumii în anul 2010. Pentru prima dată, Organizaţia Naţiunilor Unite îşi aruncă privirea până în anul 2100 pentru a prevesti viitorul umanităţii.

Deci, ce se va întâmpla cu noi până la sfârşitul acestui veac?

7 miliarde în 2011 - 9 miliarde în 2050 - 10 miliarde în 2085. Acestea sunt cifrele estimative furnizate de ONU, care a folosit diferite modele de predicţie pentru a prevedea "încărcătura" umană pe care o va purta planeta în următoarele câteva decenii.

Pare enorm, mai ales că timpul pare să treacă atât de repede - ai impresia că acuşi o să se facă anul 2050 şi o să fim cu o treime mai mulţi decât suntem acum.

Există şi vreo veste bună? Oarecum. Rata creşterii po****ţiei a scăzut mult în ultimii 50 de ani şi, după toate probabilităţile, va continua să scadă. Cu alte cuvinte, creşterea va fi mai lentă. În locul unei înşiruiri greoaie de cifre, care să argumenteze această evoluţie, uitaţi-vă la animaţia de mai jos, care arată modul în care se estimează că va spori po****ţia globului.

Vor fi, evident, diferenţe mari între continente: Africa, de pildă, va ajunge de la 1 miliard de locuitori, cât are în prezent, la cca. 3,6 miliarde, în 2100.

Clasamentul ţărilor, în funcţie de mărimea po****ţiei, va suferi schimbări, unele previzibile, altele surprinzătoare.

Cele mai po****te ţări erau în 2010: China (1.341 milioane locuritori), India (1.225 milioane), SUA (310 milioane).

Cum va arăta clasamentul în 2100, după estimările oficiale?

Locul I: India (po****ţie estimată: 1.551 milioane locuitori).

Locul II: China (941 milioane - remarcabilă scăderea, dar cât de bine sau de rău va fi că scade po****ţia Chinei, asta numai viitorul ne-o va arăta).

Iar pe locul III - surpriză! - ar putea ajunge Nigeria, ţară care azi ocupă locul 7, dar care, având o rată mare a fertilităţii, va ajunge, se prognozează, la o po****ţie de 730 milioane - cât toată po****ţia actuală a Europei!

În momentul de faţă, 48 dintre statele lumii sunt incluse de ONU în rândul "celor mai slab dezvoltate ţări" (Least Developed Countries - LDCs) - cu alte cuvinte, cele mai sărace ţări, cu nivelul de trai cel mai scăzut, cele mai… amărâte ţări; da, ştiu că nu e un cuvânt "corect politic", dar descrie, cred, mai expresiv tabloul întunecat al existenţei oamenilor acelor ţări decât definiţia oficială a sărăciei extreme, elaborată de Banca Mondială în 2008: a trăi cu mai puţin de 1,25 USD pe zi, de persoană.

Categoria LDC a fost creată în 1970, în prima listă, publicată în 1971 (lista e revizuită o dată la trei ani) fiind cuprinse 51 de ţări, care prezentau cele mai mici valori ale unor indicatori de dezvoltare socioeconomică. Majoritatea se află în Africa sub-sahariană.

Aceste ţări suferă de pe urma sărăciei extreme, a conflictelor armate (războaie civile, frecvente ciocniri inter-etnice), a corupţiei şi a instabilităţii politice şi sociale. Epidemiile fac ravagii, oamenii sunt extrem de vulnerabili în faţa dezastrelor naturale.

Ţările cu pricina pot "promova", adică sunt scoase de pe listă atunci când situaţia lor socieconomică se îmbunătăţeşte, depăşind un anumit prag. Descurajant e faptul că, din 1971 şi până acum, doar trei ţări au reuşit să promoveze: Botswana în 1994, Republica Capului Verde în 2007 şi Maldive la începutul acestui an.

Aşadar, lista e încă foarte lungă: 48 de ţări doresc şi speră să o părăsească, dar se zbat încă în plasa sărăciei, a vulnerabilităţii sociale şi economice, a deficienţei în programele de sănătate şi educaţie.

Totuşi, Organizaţia Naţiunilor Unite are planuri îndrăzneţe: în opinia specialiştilor ei, jumătate din cele 48 de ţări ar putea depăşi acest statut până în 2020, dacă - ei, asta e, DACĂ... - vor beneficia de programe mai bune la nivel naţional şi de sprijin internaţional. Ajutoare pentru dezvoltare mai bine direcţionate, politici mai eficiente în domeniul exporturilor, dublarea productivităţii agricole şi a numărului de persoane cuprinse în programele de educaţie şcolară, precum şi întărirea democraţiei, sunt măsuri propuse de grupul de experţi ONU care a analizat recent situaţia.

Acum, pe hîrtie sună foarte bine, dar... Avem vreun motiv să credem că sărăcia în lume s-ar putea diminua? Speranţa moare ultima, se ştie, dar există nişte fapte, nişte date concrete pe care să ne sprijim speranţele?

Oarece reuşite există, deşi recenta criză economică a încetinit considerabil progresele, în ansamblu. Cu bune şi cu rele, iată câteva date privind evoluţia sărăciei şi mersul luptei împotriva ei:

Numărul persoanelor care trăiesc sub limita sărăciei (cu mai puţin de 1,25 USD pe zi) a scăzut, între anii 1990 şi 2005, de la 1,8 miliarde la 1,4 miliarde.

Proporţia persoanelor care trăiesc în sărăcie extremă în regiunile în curs de dezvoltare a scăzut şi ea, de la 46% la 27%. Dar (fir-ar să fie!) criza economică din 2008-2009 a împins iarăşi milioane de oameni în mizerie, creşterea preţurilor la alimente ducând la înrăutăţirea severă a situaţiei pentru mulţi dintre cei aflaţi la marginea sărăciei.

În ansamblu, chiar dacă aceste tendinţe pozitive se menţin, se estimează că, în 2015, cca. 920 de milioane de persoane tot vor trăi sub limita sărăciei.

Orice lucru bun se plăteşte. Spun experţii ONU: în viitor, sute de milioane de persoane (majoritatea din India şi China) vor ieşi din starea de sărăcie, trecând în rândurile aşa-numite clase de mijloc. Iar odată ajunşi acolo, când viaţa lor se va îmbunătăţi, vor avea standarde mai ridicate, pretenţii mai mari privind nivelul de confort, ceea ce va genera o cerere sporită de produse şi servicii. Pe de o parte, e bine; pe de altă parte, trebuie luat în calcul impactul asupra mediului: va fi vorba despre un consum mai mare de energie, de apă şi de materii prime şi o cantitate mai mare de deşeuri.

În anul 2050, cererea de produse alimentare va fi cu 75% mai mare decât astăzi.

Deşi sărăcia are multe consecinţe grave (din perspectiva educaţiei, a sănătăţii şi altele), totuşi, efectul ei cel mai rapid invocat este foamea - ce devine foamete, atunci cînd se întinde mult în timp şi spaţiu.

Cel mai întristător lucru este că, după estimările ONU, o treime din hrana produsă în lume se pierde sau e aruncată la gunoi - mai mult de un miliard de tone în fiecare an!

În ţările în curs de dezvoltare, e vorba mai degrabă de pierderi: recoltele sunt depozitate în condiţii precare, drept care sunt atacate de dăunători, sau produse uşor perisabile (cum ar fi lactatele) sunt transportate fără refrigerare şi se strică... Soluţia ar fi îmbunătăţirea tehnologiei şi a infrastructurii: construirea de silozuri moderne, dotarea cu instalaţii frigorifice... dar toate astea costă, deci e nevoie de programe centrate pe îmbunătăţirea capacităţilor de stocare şi transport al alimentelor. Banca Africană de Dezvoltare desfăşoară un astfel de program, cu o durată de 7 ani, în vederea reducerii cu 3% a pierderilor de produse alimentare în ţările Africii. Dacă totul merge conform planului, după 7 ani, pagubele ar putea fi semnificativ reduse.

În schimb, în ţările dezvoltate, problema e cu totul alta - aici, de cele mai multe ori, e vorba despre hrană aruncată la gunoi, pur şi simplu. Consumatorii îşi au partea lor de răspundere, cât despre marile lanţuri de magazine alimentare... ce să mai vorbim: sute de milioane de tone de alimente perfect comestibile ajung anual la tomberon, fie din cauza reglementărilor restrictive privind data expirării, fie din cauză ca şi-au pierdut, oarecum, aspectul comercial ideal. Fructele şi legumele sunt cel mai adesea aruncate din acest motiv.

Şi toate acestea, în timp ce, efectiv, o grămadă de lume nu are ce mânca.

Copilaşii sub 5 ani suferă încă de foame şi subalimentaţie, într-o măsură zguduitoare, chiar dacă s-au făcut oarece progrese. În 1990, cca. o treime dintre copiii sub cinci ani ai lumii erau subponderali; azi, cifra e de aproximativ 26%.

Evident, soluţiile ţin şi de sfera finanţelor şi a politicii, cu asta toată lumea e de acord, dar, când e vorba despre stringenta problemă a creşterii producţiei agricole, părerile sunt diferite. Unii mizează pe recoltele de plante modificate genetic, superproductive, pentru a rezolva problema foametei. Alţii susţin o idee diametral opusă, foarte îndrăzneaţă în contextul actual: că, dimpotrivă, aşa-numita agricultură organică şi recursul la anumite metode tradiţionale, care şi-au dovedit eficacitatea în decursul secolelor, ar putea fi soluţia la problema foamei în lume. Experimente surprinzătoare, realizate în diverse ţări - în China, Marea Britanie, India, Kenya, Brazilia, Guatemala, Honduras - au arătat că vechi practici tradiţionale precum folosirea ca îngrăşământ a gunoiului de grajd şi cultivarea mai multor specii pe acelaşi lot de pământ (în opoziţie cu monocultura - tarlale imense cultivate cu o singură specie, aşa cum se procedează azi în cadrul agriculturii moderne) menţin mult mai bine productivitatea solului în timp şi reduc atacul dăunătorilor. Ca să vezi!

(Pe lângă lupta pentru hrană, se va duce şi o bătălie tot mai acerbă pentru apă, căci nevoile de apă cresc mereu, iar rezervele nu pot ţine pasul. E drept, se şi risipeşte enorm de multă apă. Se pare că avem nevoie de o nouă "cultură a apei", până nu ajungem să avem una ca a locuitorilor de pe Arrakis, imaginara planetă deşertică înfăţişată în Dune, pentru ai cărei locuitori apa, extrem de puţină, era resursa cea mai preţioasă, valoarea supremă.)

La polul opus, ţările bogate se confruntă cu o adevărată epidemie de obezitate; în plus, malnutriţia îi loveşte, în proporţie surprinzătoare, şi pe cetăţenii acestor ţări, pentru că destui dintre ei mănâncă mult, dar prost. Abuzul de junk food generează adesea carenţe nutriţionale de vitamine şi săruri minerale, care se adaugă, ca factori de risc, la cei reprezentaţi de colesterolul mărit, tensiunea tot mărită, burta mărită şi ea... Iar incidenţa obezităţii tot creşte şi creşte...

Îngrijorător şi sumbru, una dintre afecţiunile care cunosc o răspândire tot mai largă este demenţa - fie boala Alzheimer, fie alte forme de demenţă - , în conjuncţie cu creşterea speranţei de viaţă: aceste boli sunt mult mai frecvente în rândul vârstnicilor. Asta este, totul e cu dus şi-ntors.

Şi încă o afecţiune care se extinde cu repeziciune în lume: depresia, căreia i se descoperă mereu noi forme. Iar stilul de viaţă modern este el însuşi asociat cu apariţia unor afecţiuni specifice, veritabile boli ale vremurilor noi.

Bine, murim, da' din ce cauză?

Dacă multă vreme bolile contagioase au fost o cauză majoră a morţii în lume, în viitor bolile netransmisibile şi accidentele vor deveni pricipalele cauze de deces, afirmă Organizaţia Mondială Sănătăţii. Aceeaşi instituţie avertizează că rata accidentelor auto va creşte, iar decesele produse de fumat le vor depăşi ca număr chiar pe cele produse de HIV/SIDA. Până şi în Africa, ale cărei ţări au po****ţii tinere, fumatul, hipertensiunea şi nivelul mare de colesterol în sânge au ajuns să se numere printre primii 10 factori de risc pentru sănătate.



După o atât de sumbră viziune a unei omeniri alcătuite dintr-o mulţime de oameni subnutriţi şi care mor de tineri şi la fel de mulţi alţii obezi, dar malnutriţi, şi deprimaţi ori demenţi, mai putem avea vreun motiv de optimism? Pare cinic şi aproape absurd chiar şi să pomenim cuvântul optimism. Şi totuşi...

Aceste cifre sunt calculate şi enunţate nu doar ca să ştim cum stăm, ci şi ca să ne pună în gardă, pentru ca fiecare dintre noi, cunoscând tendinţele actuale, să poată lua măsurile care stau în puterea lui. Nu-i obligatoriu să îngroşăm şi noi statisticile acelea sumbre.

[Paul Atreides]

Desi notiunea de 'credinta' nu are legatura cu dovezile, credinciosii spera ca stiinta sa gaseasca dovezi care sa le confirme ideile. Iar daca nu gasesc, le inventeaza.

Din acest motiv exista expeditii pentru a gasi arca lui Noe, sau pentru a descoperi dovezi arheologice care sa sustina diverse intamplari relatate in biblie.

Sufletul joaca un rol cheie in multe religii, pentru ca daca acesta nu ar exista, Raiul si Iadul nu si-ar mai avea sens. Sufletul, in traditiile spirituale si filozofice, reprezinta esenta imateriala - si uneori nemuritoare - a unei persoane sau lucru viu.

Ei doresc sa aduca dovezi ale fenomenelor supranaturale cu ajutorul stiintei. Ideea ca sufletul ar avea greutate ar insemna ca existenta acestuia ar putea fi demonstrata. Dupa cum vom vedea in continuare, cazul celor '21 de grame' este un exemplu perfect care arata de ce credinta nu ar trebui sa se joace pe taramul stiintei.

[Paul Atreides]

Experimentul lui Duncan este un exemplu perfect in care pseudostiinta si credinta duc in directii total gresite. Nu numai ca experimentul n-a mai fost reprodus niciodata (nici de Duncan MacDougall nici de nimeni altcineva), dar propriile sale valori, publicate si in revista 'American Medicine' in anul 1907, arata ca din sase seturi de date provenite de la cei sase pacienti, doua au fost eliminate ca 'neavand valoare' - valorile ramanand neschimbate, doua au aratat o scadere a greutatii, dar gradual, una a aratat exact invers si doar una constituie baza legendei in cauza. Cu aceste date, este un miracol ca lucrarea sa a fost acceptata.

[Paul Atreides]

Stiinta nu poate dovedi ca sufletul nu exista. Dar poate arata ca astfel de afirmatii sunt false. Si toate afirmatiile supranaturale, atunci cand sunt supuse unui test, pica. Niciuna nu a trecut testul pana acum.

Bibliografie:

Skepticshock

RationallySpeaking

[Paul Atreides]

Guvernul din Tokyo a activat marţi sistemele de alarmă şi a recomandat locuitorilor să-şi ia măsuri de siguranţă după ce Coreea de Nord a lansat o rachetă Hwason-12 deasupra Japoniei. Premierul nipon, Shinzo Abe, a catalogat fapta ca fiind ''cumplită şi fără precedent, fiind o ameninţare gravă ce afectează pacea şi securitatea.''

Îngrijorările la nivel global au reapărut după ce Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică deasupra teritoriului Japoniei marţi, în jurul orei 06:06 (00:06 ora României).

Coreea de Nord a pus bazele programului său nuclear încă de la începutul Războiului Rece, atunci când Războiul din Coreea l-a convins pe liderul de atunci Kim Il Sung (1948-1994) că ţara sa trebuie protejată de Statele Unite ale Americii, notează Time. În 1950, Uniunea Sovietică a decis să furnizeze resursele necesare liderului nord-coreean.

Animozităţile dintre Coreea de Nord şi SUA îşi au rădăcinile în prima parte a Războiului din Coreea, când trupele Coreei de Nord, după câteva victorii iniţiale, au fost atacate de trupele americane şi ale aliaţilor. Salvarea nord-coreenilor a apărut în 1950 prin intervenţia a sute de voluntari chinezi. În urma acestui eveniment, Kim Il Sung ajunge la concluzia că SUA sunt cele care stau în calea reunificării Coreei. Uniunea Sovietică îl ajută pe liderul coreean să elibereze teritoriile ocupate de japonezi, însă acest aspect este menţionat rareori în cărţile de istorie ale Coreei de Nord.

Deşi în 1953, Războiul din Coreea a fost încheiat, Kim Il Sung (Kim Ir-Sen) a continuat demersurile pentru crearea unui arsenal prin intermediul căruia ar fi putut fi realizat un atac de temut asupra SUA.

După încheierea războiului, preşedintele SUA, Dwight D. Einsenhower, a declarat că armele nucleare au fost utilizate doar pentru încheierea conflictului. Astfel, Uniunea Sovietică a ajutat Coreea de Nord să obţină capacităţi nucleare.

În 1963, Coreea de Nord a fost singura ţară care a anunţat că nu va semna tratatul pentru interzicerea testelor nucleare. Aceasta reprezenta încercarea preşedintelui american John F. Kennedy de a opri cursa pentru dezvoltarea armelor nucleare, prin interzicerea efectuării testelor în atmosferă, în spaţiu şi sub apă. Desigur, Coreea de Nord a continuat testele dezvoltând primul său reactor nuclear.

Mai târziu, în timp ce conflictul din Vietnam a escaladat, agresiunea Coreei de Nord a continuat să atace SUA.

După căderea Uniunii Sovietice din 1990, a victoriei SUA în primul Război din Golf, dar şi a morţii lui Kim Il Sung, experţii susţin că liderii Coreei de Nord au ajuns la concluzia că doar armele nucleare vor putea înfrânge SUA.

[Paul Atreides]

În 30 august 1940, s-au semnat, la Viena, documentele "arbitrajului" germano-italian (Dictatul de la Viena), prin care partea de nord a Transilvaniei (43.492 kmp şi 2.667.000 de locuitori, în majoritate români) era luată României şi predată Ungariei horthyste.

Cedările teritoriale româneşti au fost facilitate de starea de derută determinată de presiunile externe şi incapacitatea guvernului condus de Ion Gigurtu şi a cercurilor conducătoare româneşti de a angaja acţiuni politice ferme, de a organiza măsuri de apărare naţională. Lipsa de curaj a regelui Carol al II-lea, faptul că a evitat un contact direct cu Hitler, deşi se impunea o expunere personală, au întărit convingerea cancelarului nazist că regele României nu va întreprinde măsuri de împotrivire hotărâte, ci va consimţi treptat la toate pretenţiile revizioniste formulate.

Germania era însă interesată să păstreze pacea în regiune, deoarece avea nevoie de exporturile acestor ţări pentru necesităţile de război. Miniştrii de externe ai României (Mihail Manoilescu) şi Ungariei au fost convocaţi la 29 august la Viena, unde ministrul de externe german Ribbentrop a impus părţilor preacceptarea necondiţionată a arbitrajului germano-italian, care avea să devină cel de-al doilea arbitraj (Dictat) de la Viena. În dimineaţa zilei de 30 august 1940 Consiliul de Coroană convocat de regele Carol al II-lea a admis arbitrajul cu majoritate de voturi (19 pentru, 10 contra, 1 abţinere), în schimbul garantării de către Germania şi Italia a noilor graniţe.

Trasarea noii frontiere a fost supervizată personal de Hitler, interesat de regiunea petroliferă a Prahovei, astfel că noua graniţă ajungea la doar câţiva zeci de km de ea.

După răsturnarea guvernului Antonescu la 23 august 1944 şi întoarcerea armelor contra Germaniei naziste, armata română a participat în toamna anului 1944 la luptele pentru eliberarea Transilvaniei de Nord. Uniunea Sovietică a acceptat ca Transilvania de Nord să revină României, cu condiţia instaurării la Bucureşti a unui guvern procomunist. Administraţia civilă română a revenit în Transilvania abia în martie 1945, după formarea guvernului condus de Petru Groza.

În decursul Conferinţei de Pace de la Paris, guvernul Ungariei a urmărit să păstreze o parte a teritoriului primit prin Dictatul de la Viena. Demersul a rămas fără rezultat, încât articolul 1, punctul 2, al tratatului de pace cu Ungaria şi articolul 2 al tratatului de pace cu România prevăd nulitatea acordului încheiat prin 'arbitrajul' de la Viena, din 30 august 1940, şi restabilirea frontierei existente la 1 ianuarie 1938 între România şi Ungaria.

[Paul Atreides]

Pe 27 august 1916, trei armate române au trecut la atac traversând Carpaţii Meridionali, după care au intrat în Transilvania. România intra astfel în Primul Război Mondial, după doi ani de neutralitate.

Regele Ferdinand şi guvernul condus de liberalul Ionel Brătianu au decis ca românii să lupte alături de Antanta, adică alături de Franţa, Rusia şi Marea Britanie.

Motivul invocat era asuprirea de către autorităţile de la Budapesta şi Viena a românilor din provinciile aflate sub ocupaţie: Transilvania, Crişana, Banat, Maramureş şi Bucovina.

Primele atacuri au fost încununate de succes, obligându-i pe austro-ungari să se retragă. Soldaţii români au reuşit să elibereze o parte însemnată din Transilvania.

Odată cu intrarea în război au ieşit la iveală însă proasta organizare şi slaba pregătire a armatei române, degringolada şi corupţia clasei politice care au dus, în scurt timp, la dezastru. În plus, sudul României a fost lăsat descoperit în faţa unei Bulgarii aprige, care a intrat în război de partea Austro-Ungariei.

Astfel, la mijlocul lui septembrie, germanii au transferat pe frontul transilvănean patru divizii, avansarea românilor fiind oprită. Ruşii au deplasat la rândul lor în ajutorul românilor trei divizii, dar aceşti militari nu au fost aprovizionaţi corespunzător.

Primul contraatac al Puterilor Centrale a fost organizat de generalul August von Mackensen, care a coordonat o armată multinaţională formată din trupe germane, bulgare şi otomane. Atacul a fost declanşat din Bulgaria pe direcţia nord pe 1 septembrie. Atacul a fost îndreptat dinspre poziţiile de pe Dunăre spre Constanţa. Lipsită de sprijin deoarece majoritatea soldaţilor fuseseră concentraţi pe frontul din Transilvania, garnizoana de la Turtucaia, împresurătă de trupele bulgaro-germane, s-a predat pe 6 septembrie.

[Paul Atreides]

Începutul sfârşitului

Înfrângerea armatei române la Turtucaia a însemnat începutul sfârşitului. Nemţii şi austriecii au atacat încontinuu, astfel încât, trei luni mai târziu, în decembrie 1916, întreaga parte de sud a ţării fusese ocupată, iar guvernul, regele şi po****ţia s-au retras în Moldova. Armata română pierduse peste 250.000 de militari pe front, adică o treime din forţele mobilizate în august.

Imaginile vechi de mai sus arată cum femei, îmbrăcate în port tradiţional românesc, încercau, sub sloganul ''Ajutaţi România'', să strângă bani pentru Crucea Roşie care se ocupa de soldaţii români.

După mai multe lupte de mică amploare, armata germană a fost oprită din avansare la mijlocul lunii ianuarie 1917. Armata română continua să lupte, deşi cea mai mare parte a teritoriului său se afla sub ocupaţie străină.

Pierderile armatei române au fost estimate la 300 - 400.000 de soldaţi, morţi, răniţi, dispăruţi sau prizonieri. Pierderile cumulate ale germanilor, austriecilor, bulgarilor şi otomanilor au fost estimate la aproximativ 60.000 de oameni.

Campania victorioasă a întărit mult moralul trupelor germane şi a generalilor lor: Falkenhayn şi Mackensen (Esposito, Atlas of American Wars, vol. 2). În cele mai multe cazuri, victoriile fuseseră obţinute de diviziile germane, cu un ajutor bulgar în sud. Germanii se dovediseră superiori la toate capitolele: aprovizionare, echipare, pregătire de luptă şi capacitate a conducătorilor.

Luptele au continuat în 1917, Moldova rămânâd neocupată datorită stategiei de apărare în triunghi a Armatei a 4-a (cu pierderi minore după retragerea menţionată anterior), care a rămas neclintită în apărarea Carpaţilor Răsăriteni, protejând Iaşii împotriva atacurilor germane repetate. În mai 1917, armata română a atacat alături de aliaţii ruşi pentru a sprijini Ofensivei Kerenski. După ce au reuşit să rupă frontul austro-ungar la Mărăşti, avansarea trupelor ruso-române a trebuit să fie oprită datorită eşecului dezastruos al Ofensivei Kerenski. Forţele lui Makensen au contraatacat, dar au fost învinse la Mărăşeşti.

Între timp, tehnicienii germani au reuşit să repună în funcţiune sondele din câmpurile petroliere din jurul Ploieştiului, iar până la sfârşitul războiului au extras peste un milion de tone de ţiţei. De asemenea, germanii au rechiziţionat două milioane de tone de cereale de la ţăranii români. Aceste materiale au fost vitale pentru aprovizionarea Germaniei până la sfârşitul războiului, în 1918.

Când bolşevicii au cucerit puterea în urma Revoluţiei din Octombrie şi au semnat cu germanii Tratatul de la Brest-Litovsk, România a fost lăsată complet izolată şi încercuită de forţele ostile, neavând altă opţiune decât să iasă la rândul ei din război şi să accepte condiţiile umilitoare ale Păcii de la Bucureşti. După ofensiva încununată cu succes de la Salonic care a avut ca rezultat scoaterea din război a Bulgariei, România a reintrat în război pe 10 noiembrie 1918, cu doar o zi mai înainte ca războiul să se încheie în vest.

Pe 9 aprilie 1918, Sfatul Ţarii din Basarabia a proclamat unirea cu România cu o majoritate zdrobitoare a voturilor. Pe 28 noiembrie, reprezentanţii po****ţiei din Bucovina a votat pentru unirea cu Ţara, iar pe 1 decembrie acelaşi an, şi reprezentanţii românilor şi saşilor din Transilvania a adoptat o proclamaţia de la Alba Iulia de unire cu Regatul Român.

Tratatul de la Versailles a recunoscut toate proclamaţiile de unire în conformitate cu dreptul la autodeterminare stabilit de Declaraţia celor 14 puncte ale preşedintelui american Thomas Woodrow Wilson.

[Paul Atreides]

Prin anul 1796, partea Bucureştilor cuprinsă între Podul Beilicului şi Podul Craiovei era acoperită de vii. Drumurile de comunicaţie între cele două căi aveau o linie ce ţinea seama de graniţele proprietăţilor, din care pricină şerpuiau aparent fără noimă, nefiind încurcate de geografia locului.

Interesant de remarcat că Şoseaua Viilor şi Bulevardul Pieptănari au moştenit acest traseu, deosebindu-se net de traseele străzilor apărute în urma parcelării, supărător de drepte. O abatere de la acest fenomen l-a constituit strada Cuţitul de Argint, o stradă fără trecut, însă trasată după configuraţia aproape semicirculară a Parcului Carol I în acea zonă.

Hărţile vechi ne dezvăluie faptul că strada aceasta s-a format din unirea mai multor drumeaguri prin podgorii, pe unul din acestea, Drumul Filaret, astăzi aleea pe care se află Fântâna Cantacuzino, ridicându-se la 1796 biserica despre care voi vorbi mai departe. Conform documentelor cercetate de Ionescu-Gion, majoritatea rămase sau pierdute la Moscova în urma confiscării Tezaurului românesc la ordinul lui Lenin, ea ar fi fost ridicată de soţii Pavel şi Stanca Udrea. Un pomelnic de piatră, dispărut între timp, îi menţiona, alături de aceşti primi ctitori, pe arhiereii Grigorie şi Dositei şi pe un Grigorie monahul.

De precizat că, la finele secolului al XVIII-lea, împrejur nu exista nicio casă, singurele clădiri apropiate fiind o casă cu două caturi şi o alta cu cramă, fântâna lăsată în grija mitropolitului Filaret de către Mavrogheni şi adăpostul paznicilor de la Bariera Bărbătescu. Apoi, în ani, în jurul ei s-a format Mahalaua Filaret, în documentele şi pe hărţile de la jumătatea secolului al XIX-lea ea figurând cu această denumire. Înfăţişarea ei primară a fost aflată de preotul Marin Dumitrescu din gura bătrânilor, descrierea părându-mi rezonabilă: 'Biserica aceasta la început a avut forma unei case şi era învelită cu şindrilă. În loc de cruce a avut două cuiburi de barză, iar în interior a fost simplă ca o casă şi fără sfinţi. Cu tavan de scânduri şi cu o tâmplă de scânduri fără sculpturi, având doar 4 icoane pe dânsa. În aşa stare servea de paraclis'. În 15 ianuarie 1810 casa-biserică a fost transformată în biserică, 'poate după cutremurul din 1802' opina istoricul Nicolae Stoicescu. Ca biserică - tip navă fără turle - este menţionată şi de Dionisie Fotino în a sa 'Istorie a Daciei'.

Pe la 1830 a venit să slujească în ea preotul Mislea, la această dată încropindu-se o mahala întinsă, dar cu puţini locuitori, numită Mahalaua Dracului, ce începea din dreptul Crematoriului Uman de astăzi, în grădina căruia s-a aflat până în 1935 Hanul Dracului (evident altul decât cel de pe Bulevardul Banu Manta), ajungea la Bariera Bărbătescu, astăzi intersecţia Căii Şerban Vodă cu Şoseaua Viilor şi se termina în dreptul Autogării Filaret din zilele noastre.

În anul 1845, când preot paroh era Ioan Voiculescu, bisericii i s-au adăugat două turle de inspiraţie rusească. O reparaţie generală a suferit în 1880, când a fost înălţată şi alungită după modelul Bisericii Curtea Veche, tot atunci amenajându-se şi o grădină. Lucrările au costat 4.000 de galbeni adunaţi din 'cutia milei', de unde se deduce starea bună a enoriaşilor, printre ei numărându-se şi membrii familiilor Bărbătescu şi Hagi Moscu, ultimii deţinând în preajmă o podgorie relativ întinsă. Din cauze necunoscute a căzut iarăşi în ruină, necesitând o centură de fier şi o nouă zugrăvire. Lucrările au fost conduse de arhitectul George Sterian. A rezistat astfel până în toamna anului 1905...

[Paul Atreides]

Gheorghi Jukov a fost un general în cadrul Armatei Roşii în timpul celui de Al Doilea Război Mondial care a jucat un rol central în înfrângerea Germaniai naziste pe frontul de est.

Jukov este cu siguranţă pe lista puţinilor generali din Al Doilea Război Mondial care şi-au câştigat renumele cu ajutorul talentului şi abilităţilor strategice desăvârşite. Alături de nume precum Montgomery, Patton sau Rommel, Jukov este generalul de partea sovietică a cărui figură este asociată cel mai uşor cu armata din care făcea parte.

Viaţa acestuia, care a început în 1896, a gravitat în jurul vieţii militare, înrolându-se încă din tinereţe în armata ţaristă.

În 1938, a comandat primul grup sovietic al armatei mongole care apăra graniţa între Mongolia şi Manciuria. A reuşit să îi înfrângă pe japonezi într-o victorie răsunătoare, coordonând artilerie, aviaţie şi tancuri într-o contraofensivă care i-a împins pe niponi înapoi în Manciuria, relatează War History Online.

În Europa, fiind deja declarat erou al Uniunii Sovietice, a condus majoritatea operaţiunilor majore împotriva Axei. A pregătit defensiva de la Leningrad, apoi cea de la Stalingrad unde a elaborat Operaţiunea Uranus care a încercuit şi a distrus Armata a şasea germană. Apoi a fost implicat în bătălia de la Kursk, cunoscută ca fiind cea mai mare bătălie de tancuri din istorie.

Ulterior a condus ofensiva care a dus Armata Roşie până la Berlin. Aşadar, meritele acestuia nu pot fi subestimate. De asemenea, contrar vremurilor şi regimului, acesta avea şi o latură umană. Odată războiul în Europa terminat, Jukos a cerut aducerea imediată a produselor alimentare în capitala Germaniei.

'Recompensa' lui Stalin

Aceste lucruri au dus la creşterea în po****ritate, un lucru complet negativ în regimul stalinist, unde dictatorul sovietic era paranoic în ceea ce privea orice personalitate care câştiga po****ritate. După război a fost marginalizat, fiind acuzat de neîncredere politică şi ostilitate şi a fost înlocuit în funcţia de şef de Stat Major de Vasily Sokolovsky în 1946.

I s-a oferit districtul militar Odessa, care nu avea importanţă strategică. După un infarct în 1948 a fost trimis în districtul militar Ural. În 1953, Stalin l-a chemat la Moscova, dar nu a primit niciun ordin. După o lună, în martie 1953, Stalin a murit.

Gheorghi Jukov a murit în 1974 de infarct, aproape în anonimat. Contrar dorinţei lui, corpul său a fost ars, iar cenuşa a fost îngropată la Kremlin, alături de alţi generali ai Uniunii Sovietice şi mai târziu ai Federaţiei Ruse.

[Paul Atreides]

Ian Fleming, creatorul celebrului personaj James Bond, afirma că 'Sorge este omul pe care îl consider cel mai formidabil spion din întreaga istorie' Generalul american Douglas McArthur îl considera 'exemplul încarnat al covârşitoarei importanţe a spionajului'. Generaţii de agenţi secreţi învaţă despre el şi i-au studiat metodele şi personalitatea. Dincolo de epitete şi toată gama de aprecieri imaginabile, Richard Sorge poate fi caracterizat perfect într-o singură expresie: spionul care a schimbat lumea!

La data de 4 octombrie 1895, în mahalaua Sabunchi din Baku, capitala Azerbaijanului, se năştea cel de al nouălea şi cel mai mic dintre copiii lui Wilhelm Richard Sorge, un inginer minier de origine germană, şi ai Ninei Semionova Kobieleva. După ce contractul de muncă al lui Richard Sorge senior cu compania locală de extragere şi prelucrare a petrolului a expirat, acesta s-a reîntors în Germania alături de întreaga sa familie. Micul mare spion de mai târziu avea doar 3 anişori la acea dată.

A primit o educaţie tradiţională germană, dar mama sa, care ţinea o corespondenţă strânsă cu cunoştinţele ei din Rusia, i-a insuflat multe concepţii rusesşti despre viaţă micului Richard, asupra căruia, de altfel, a exercitat o puternică influenţă.

Izbucnirea primului Război Mondial nu l-a lăsat indiferent pe Richard Sorge junior, acesta înrolându-se voluntar. Pe timpul serviciului său militar efectuat pe Frontul de Vest, s-a dovedit un soldat curajos, fiind decorat cu Crucea de Fier. Tot atunci a fost rănit destul de grav, un şrapnel retezându-i trei degete de la o mână şi fracturându-i ambele picioare. În urma acestor traume, Sorge nu a mai putut merge corect niciodată, rămânând şchiop pe viaţă.

Momentul de cotitură al vieţii sale s-a declanşat pe când era în convalescenţă într-un spital militar de campanie. Atunci, pe când era imobilizat la pat, a dat peste scrierile lui Karl Marx. A fost atât de încântat de ideologia comunistă, încât a adoptat-o cu tot sufletul, devenind un comunist cu convingeri fanatice.

Responsabili de noua "credinţă" a tânărului au fost şi sora medicală care l-a îngrijit - şi cu care Sorge a avut o relaţie de amor - şi tatăl acesteia, un alt comunist fanatic.

Fata, alături de tatăl ei, de formaţie fizician, dar marxist convins, l-au introdus pe Sorge în lumea comunismului radical.

În anii de după încheierea primei Conflagraţii Mondiale, Sorge şi-a consolidat cariera profesională. A studiat ştiinţele economice la Universităţile din Kiel, Berlin şi Hamburg, obţinând titlul de doctor în ştiinţe politice.

În acele vremuri post-război, radicalismul de toate culorile politice şi orientările ideologice era principala caracteristică a eşichierului politic german.

Sorge, cu al său marxism extrem, s-a înscris imediat în rândurile proaspăt înfiinţatului Partid Comunist German. Era anul 1921, an în care se căsătoreşte cu Christiane Gerlach, fiica doctorului Albert Kurt Gerlach, un comunist (culmea, bogat şi înstărit) care-i fusese lui Sorge profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Kiel.

Sorge era un bărbat deosebit de chipeş şi şarmant, irezistibil pentru femei şi admirat sau invidiat de bărbaţi. Calităţi foarte folositoare de altfel în viitoare sa carieră de agent de informaţii. Mai târziu, în memoriile sale, Christiane Gerlach scria că:

"A fost ceva de nedescris, un sentiment de neimaginat. După ce l-am văzut prima dată am rămas imobilizată, fără replică. Atunci, ceva s-a trezit în mine, şi acel ceva este treaz şi astăzi. Sorge emana o aură periculoasă, întunecată, inevitabilă, dar care mă atrăgea fără ca eu să doresc măcar să mă pot opune... "

Şarmul şi personalitatea lui Sorge erau atât de cuceritoare, încât până şi soţul de atunci al Christianei ajunsese să-l admire, acesta divorţând amiabil de soţia sa, pe care aproape că i-a trimis-o în braţe. Căsnicia dintre Sorge şi Christiane a durat doar câţiva ani, natura activităţilor sale de spionaj ducând la o inevitabilă despărţire.

Sorge continuă să lucreze ca jurnalist şi profesor, până când, datorită vederilor sale, ajunge sa fie concediat. Nu se astâmpără şi duce o furibundă propagandă de stânga în rândurile mai multor sindicate ale minerilor care lucrau în condiţii dificile în minele de cărbuni din bazinul Ruhr.

Agitaţiile sale politice stângiste l-au dus în cele din urmă la conflicte cu poliţia germană - ocazie perfectă pentru un comunist convins ca el să se refugieze în Uniunea Sovietică, Ţinutul Făgăduinţei pentru un personaj ca Sorge.

Ajuns la Moscova, calităţile sale şi inteligenţa nativă deosebită îl ajută să lucreze în cadrul Departamentului Informativ al Cominternului, organism care pe lângă funcţia sa aparentă de liant între comunismul de la Kremlin şi partidele comuniste din alte ţări, era şi o instituţie de acoperire pentru serviciile secrete sovietice.

Acolo, Sorge a fost remarcat şi imediat recrutat ca agent GRU al Armatei Roşii, iar în baza formaţiei sale de ziarist şi corespondent extern, a fost trimis în mai multe ţări din Europa, pentru a testa posibilitatea dezvoltării unor partide comuniste locale.

În anul 1929 îşi începe munca pe teren ca ofiţer de informaţii în cadrul forţelor armate.

Şefii săi din GRU îl trimit în China. În prealabil, fusese instruit în aspectele militar-politice ale noii sale poziţii, precum şi în însuşirea principiilor contrabandei.

Se întoarece apoi în Germania natală cu misiunea de a termina orice legătură cu comuniştii germani, dar cu ordinul de a se înscrie în Partidul Naţional Socialist (Nazist).

Drept acoperire pentru activităţile sale, se angajează ca redactor la Deutsche Getreide-Zeitung, o publicaţie pe teme de agricultură.

Magnet constant pentru femei, suceşte minţile unei tinere actriţe, Katia Maximova, cu care rămăne căsătorit trei ani, răstimp în care juna rusoaică suferă mult din cauza aventurilor amoroase ale năbădăiosului Sorge.

Acesta, între timp, îşi vede netulburat de treabă, trimiţând informaţii valoroase Moscovei.

După cucerirea Manciuriei de către japonezi, petrecută între anii 1931-1932, Kremlinul se temea că agresiunea niponă se va îndrepta împotriva teritoriilor sovietice din Extremul Orient.

Noua misiune a lui Sorge consta în alcătuirea unei reţele de spioni în Japonia şi descifrarea intenţiilor nipone cu privire la Uniunea Sovietică.

Pentru a-şi consolida acoperirea de jurnalist, Sorge se întoarce în Germania, unde un editor de la un cotidian central îl recomandă colonelului Eugen Ott, noul ataşat militar al Germaniei la Tokio.

Soseşte în capitala niponă în septembrie 1933, an în care urcă ierarhic în Partidul Nazist al lui Hitler. După acestă mişcare, obţine acces nelimitat în lumea diplomaţiei germane.

Aşa a apărut pe scena spionajului internaţional misteriosul domn Ramsay, numele de cod al lui Richard Sorge.

[Paul Atreides]

Sorge nu a pretins niciodată că ar fi fost un nazist fanatic. Era deranjat deseori atât de excesele naziştilor, cât mai ales de prostia crasă a unora din liderii acestei mişcări extremiste. Naziştilor nu le-a stârnit însă niciodată suspiciuni. Pentru ei, cineva care îndrăznea să vorbească atât de deschis şi curajos despre problemele interne ale partidului nu putea fi decât un patriot adevărat şi un activist serios. Un alt aspect al acoperirii perfecte a lui Sorge consta în renumele de personaj monden, celebru pentru beţiile crunte şi aventurile sale cu frumuseţile vremii. Un jurnalist american observa cum nu se poate mai bine că Sorge "crease intenţionat impresia unui playboy, un plezirist clasic, de fapt alter-ego-ul perfect pentru un spion alert, atent, minuţios şi, în consecinţă, extrem de periculos". În urma invitaţiei colonelului Ott de a călători în Manciuria, Sorge scrie o serie de articole foarte apreciate la Berlin. Devine, aşadar, cel mai de încredere consilier al lui Ott.

Câştigă încrederea lui Ott în asemenea grad, încât devine chiar amantul Helmei Ott, soţia ataşatului militar. Culmea, colonelul Ott se face că plouă, ignorând realitatea mai mult decât evidentă a relaţiei dintre soţia şi consilierul său. Proaspătul amabasador german la Tokio aprecia foarte mult sfaturile şi informaţiile lui Sorge. Fire pragmatică, nu vroia să-şi piardă prietenul şi consilierul din cauza unei banale "infidelităţi indiscrete". Ott era, de fapt, într-atât de fascinat de personalitatea magnetică a consilierului său, încât deseori îl caracteriza pe Sorge cu un singur cuvânt: "der Unwiderstehliche"- Irezistibilul.

Acesta se căsătoreşte, la un moment dat, cu o frumuseţe locală în vârstă de 26 ani, Hanako Ishii, chelneriţă de meserie. A fost totuşi cea mai îndelungată relaţie pe care Sorge a avut-o vreodată cu o femeie.

Misiunea sa nu era deloc atât pe idilică pe cât părea. Japonia era pe atunci un stat militaro-poliţienesc, în cel mai strict sens al termenului, măsurile de securitate internă fiind de-a dreptul extreme. Toţi rezidenţii străini erau supravegheaţi permanent de către agenţii Kempeitai - cumplita poliţie militară niponă.

Din fericire pentru Sorge, calităţile sale deosebite, precum şi faptul că agenţii din subordinea sa aveau legături cu politicieni marcanţi prin intermediul cărora aveau acces la informaţii secrete, l-au ţinut o vreme în afara pericolului la care se supune voluntar orice agent secret în situaţia sa.

Lărgeşte reţeaua de informatări prin racolarea câtorva "piese grele", precum Branko Vukelic, un comunist iugoslav care lucra pentru o agenţie franceză de ştiri; Max Clausen, comunist german cu excelente cunoştinţe în domeniul comunicaţiilor radio şi - cea mai preţioasă piesă -, Hotsumi Ozaki, un influent jurnalist nipon, de asemenea cu vederi de stânga, foarte bun prieten cu prim-ministrul Fumimaro Konoe, având prin urmare acces la multe documente secrete, fotocopiate şi remise lui Ramsay.

Personajul nostru lucra, în mod oficial, şi ca agent al Abwehr-ului, folosindu-se de această trecere pentru a afla despre intenţiile Berlinului faţă de Uniunea Sovietică.

În 1938, generalul Genrik Liuşkov, şeful NKVD-ului (precursor al KGB-ului de mai târziu) din Extremul Orient sovietic, a dezertat, trecând graniţa în Manciuria ocupată şi cerând azil politic în Japonia, pentru a evita sângeroasele epurări ale conducătorilor Armatei Roşii de care se făcea vinovat Stalin. Moscova era disperată să afle ce le-ar putea divulga generalul trădător japonezilor.

Germanii au trimis, de asemenea, un ofiţer specializat la Tokio, pentru a face rost de informaţiile remise de Liuşkov. Sorge a reuşit să copieze rapoartele secrete. Spre dispararea Moscovei, generalul dezertor dezvăluise secrete militare şi chiar coduri. În urma informaţiilor lui Sorge, Kremlinul a schimbat de urgenţă codurile militare. Şase săptămâni mai târziu, un conflict de graniţă ruso-nipon a izbucnit în Manciuria. Hotsumi Ozaki a aflat că liderii militari niponi, preocupaţi de războiul din China, erau interesaţi ca acest conflict să nu degenereze într-o înfruntare majoră. Sorge a raportat.

Siguri pe ei, sovieticii au desfăşurat numeroase trupe de în zonă. După două săptămâni de încleştări, culminate cu bătălia de la Lacul Khasan, Japonia a fost înfrântă, acceptând termenii impuşi de Moscova. Aceeaşi dinamică a evenimentelor s-a repetat un an mai târziu, cu ocazia unui conflict spontan la graniţa Mongoliei cu China. Din nou Sorge a raportat că autorităţile nipone nu doreau ca conflictul să ia amploare, ceea ce i-a permis lui Stalin să administreze o înfrângere zdrobitoare forţelor japoneze în confruntarea de la Halhin Gol.

Concomitent, Sorge a informat Moscova despre intenţia Japoniei de a atrage Germania nazistă într-o alianţă militară anti-sovietică. Informaţia a contribuit din plin la decizia lui Stalin de a contraataca - diplomatic, de data acesta - prin semnarea cu Hitler a Pactului germano-sovietic de neagresiune. Într-o singură mişcare, datorată bineînţeles tot lui Sorge, Stalin a impulsionat, de fapt, războiul iminent dintre Germania, Marea Britanie şi Franţa, lăsând momentan Uniunea Sovietică neafectată de viitoarea conflagraţie mondială. Cu toate acestea, cele mai mari servicii aduse de el URSS-ului abia urmau să vină.

A avertizat, printre altele, în premieră mondială, asupra atacului japonez împotriva bazelor navale americane de la Pearl Harbour.

Spre sfârşitul anului 1940, Sorge a primit informaţii asupra unor concentrări militare de trupe, de mare amploare, în apropierea graniţelor URSS-ului. A avertizat imediat Moscova în privinţa unui posibil atac german. Fără răspuns.

În luna mai a anului următor, devine conştient de iminenţa Operaţiunii Barbarossa (invadarea URSS de către Germania fascistă); aceasta a fost una dintre cele mai valoroase informaţii remise de agentul Ramsay. Primeşte mulţumiri, dar Moscova nu reacţionează politic şi militar. Stalin era convins şi în al douăsprezecelea ceas că armata germană nu va ataca; în consecinţă, nu a luat nicio măsură, fapt care a produs mai tîrziu pagube enorme sovieticilor. Stalin credea de fapt că Japonia este principalul pericol. Încă de când niponii ocupaseră Manciuria, "Tătucul Naţiunilor" credea că acesta era preludiul unei expansiuni în Siberia. Pe data de 20 iunie 1941, Sorge trimitea ultimul avertisment. Degeaba! Următoarele 5 luni au fost dezastruoase pentru URSS. Maşina de război germană a luat prin surprindere şi a decimat Armata Roşie.

Tot Sorge a fost cel care a informat lumea, în premieră, despre intenţia Japoniei de a declanşa confruntările din coloniile franceze, britanice şi olandeze din Asia de Sud-Est.

În faţa noianului de informaţii veridice primite, Stalin, care nici nu auzise de meritele şi activitatea lui Sorge, nu este în stare de ceva mai bun decât de o declaraţie mitocănesc-batjocoritoare în stilul caracteristic celui mai mare tiran din istorie:

"Există un rahat de agent de al nostru care trăieşte pe picior mare în Japonia. S-a ajuns. Cred că are bordeluri şi fabrici. De ce să-l cred?"

La fel de incapabili şi stupizi s-au dovedit a fi şi şefii direcţi ai lui Sorge care, în linia lui Stalin, raportau:

"Suspicios. Iar telegramele sale să fie considerate provocatoare. Nimic mai mult"...

[Paul Atreides]

Cu toate acestea, Sorge nu se dă bătut în faţa prostiei incomensurabile a aparatcik-ilor de partid şi îşi continuă misiunea la modul cel mai profesionist posibil. Într-un sfârşit, după atacarea Uniunii Sovietice de cătrre Hitler, Kremlinul îşi dă seama de greşelile de estimare în privinţa propriului său agent din Tokio.

Acesta trimite rapoarte Armatei Roşii prin care asigură că Japonia nu va ataca Uniunea Sovietică decât dacă Moscova va cădea, forţele din Kwantung vor fi de trei ori mai numeroase decât trupele sovietice dislocate în Siberia orientală, sau un război civil va izbucni în Siberia.

Informaţiile de importanţă majoră remise de Sorge cu privire la şansele infime ale unei agresiuni nipone în Siberia au stat, de fapt, la baza contraofensivei şi înfrângerii naziştilor de către trupele sovietice. Informaţiile sale au dus la transferul diviziilor sovietice din Asia pe frontul de Est din Europa.

Pe baza stenogramelor sale cruciale, mareşalul Jukov a chemat trupele siberiene spre capitală, în vederea întăririi apărării şi a pregătirii contraofensivei.

Tot datorită lui, bătălia de la Stalingrad, punctul de cotitură care a înclinat balanţa celui de al doilea Război Mondial, s-a încheiat cu victoria trupelor lui Jukov.

Sorge i-a transmis, apoi, acestuia informaţia că planurile nipone suferiseră o modificare. Şi anume, japonezii vor ataca în Est doar după ce germanii vor cuceri orice oraş important de pe fluviul Volga, deoarece astfel se întrerupea aprovizionarea sovieticilor cu petrol din Baku şi cu muniţii şi alimente trimise de Aliaţi pe ruta Golful Persic-Iran- Azerbaijan-Volga. În sfârşit, Stalin îşi dăduse seama, în ceasul al doisprezecelea, că "rahatul" din Japonia era probabil cartea câştigătoare a conflictului mondial. În următoarele două luni, 15 divizii de infanterie, 3 divizii de cazaci călări, 1.700 tancuri şi 1.700 avioane de luptă au părăsit Siberia pentru Frontul de Est.

Poate că aşa se explică dârzenia cu care trupele lui Jukov au opus formidabila rezistenţă în apărarea Stalingradului. Erau conştienţi de importanţa acestei bătălii, al cărei rezultat ar fi schimbat inevitabil lumea.

[Paul Atreides]

În cele din urmă, lăcomia şi lipsa de scrupule a sovieticilor au dus la deconspirarea şi arestarea celui mai important spion din cel de al doilea Război Mondial.

Datorită numărului foarte mare de mesaje cifrate trimise de Sorge şi agenţii săi, Serviciul de Contrainformaţii Radio din cadrul Kempeitai-ului le-a interceptat în cele din urmă şi, prin goniometrie, a descoperit staţia de radio clandestină.

Lovitura finală a venit în urma unei pure întâmplări. Poliţia niponă a ridicat pentru interogatoriu o croitoreasă care fusese văzută în compania lui Yotoku Miyagi, un agent din subordinea lui Hotsumi Ozaki. Bătută, torturată şi violată, biata croitoreasă a cedat şi a recunoscut că fusese recrutată de Miyagi. Când zbirii din Kempeitai au intrat cu forţa în camera unde locuia Miyagi, acesta, în spirit onorabil de adevărat samurai, a încercat să-şi salveze colegii şi superiorii, sărind de la fereastra camerei într-o încercare disperată de a se sinucide, ştiind că dacă era prins viu, va ceda în urma cumplitelor şedinţe de tortură.

Din nefericire pentru el, căderea nu i-a fost fatală, suferind în schimb fracturi ale membrelor inferioare şi ale bazinului. Târât, aşa cum fusese găsit pe caldarâm, cu oasele sfărâmate, Miyagi are parte de torturi de coşmar, în urma cărora deconspiră natura de agenţi comunişti a lui Ozaki şi Sorge.

Sorge este arestat în luna octombrie 1941. După o săptămână de chinuri groaznice, capitulează în faţa torţionarilor, cu o singură condiţie. Gentleman până la capăt, şi nu playboy cum lăsase impresia tuturor, Richard Sorge le promite niponilor că le va da toate informaţiile cu un plus de detalii, cu condiţia ca aceştia să promită că Hanako Ishii, soţia sa, precum şi soţiile unor alţi agenţi, să fie lăsate în pace şi să nu sufere nicio persecuţie ulterioară. Oameni de cuvânt, şefii din Kempeitai acceptă.

Este încarcerat pentru următorii trei ani la închisoarea Sugamoto din Tokio. În săptămânile următoare arestării, este acuzat şi condamnat pentru faptul că era un agent comunist ale cărui activităţi de spionaj duceau la subminarea conceptului de proprietate privată şi încurajau uzurparea împăratului.

În septembrie 1943, este condamnat la moarte. Cu toate acestea Sorge era încrezător în privinţa viitorului său. Era sigur că nu va muri, deoarece ştia că Moscova deţinea mulţi spioni niponi, iar el, marele spion, se vedea actor al unui troc în această direcţie.

Nu a fost să fie aşa. Multe ţări nu îşi recunosc nici astăzi agenţii deconspiraţi şi prinşi.

În plus, Sorge era persona non grata la Kremlin din mai multe motive, cele mai importante fiind acelea că avertizările sale repetate asupra unui atac german fuseseră luate în derâdere de Stalin. O realitate ruşinoasă pe care sovieticii au încercat mulţi ani să o ascundă.

Pe data de 7 noiembrie 1944, Sorge a fost spânzurat la Sugamo. În aceeaşi zi a fost spânzurat şi Ozaki Hotsumi.

Fără ca Sorge să ştie, soţia sa din URSS, Katia Maximova, murise cu un an înaintea lui. Biata femeie fusese arestată de NKVD sub acuzaţia, evident falsă, că ar fi spionat pentru germani. Katia a murit de frig şi foame într-unul din lagărele de exterminare care împânzeau Siberia. Singura ei "vină" fusese aceea că era soţia unui om atât de inteligent şi eficient precum Richard Sorge.

Niponii, pe de altă parte, şi-au onorat promisiunea faţă de Sorge. Doamna Iishi a trăit în libertate în Tokio. La dorinţa ei, rămăşitele lui Sorge au fost strămutate în anul 1949, din cimitirul închisorii, într-un cimitir civil.

După încheierea ostilităţilor în anul 1945, Leopold Trepper, un mare spion sovietic de origine evreiască, s-a întâlnit cu generalul Tominaga, conducătorul trupelor nipone din Manciuria. Trepper l-a întrebat pe general motivul pentru care Sorge a stat 3 ani în închisoare, nefiind schimbat cu alţi spioni.

Răspunsul lui Tominaga este încă o dovadă asupra laşităţii şi incompetenţei sovieticilor:

"De trei ori am propus amabasadei sovietice ca Sorge să fie schimbat cu prizonieri japonezi. De trei ori am primit acelaşi răspuns: cetăţeanul Sorge ne este complet necunoscut".

Aşa a fost tratat de ai săi omul care a avertizat Uniunea Sovietică de atacul Germaniei, omul care a avertizat Kremlinul că Japonia nu va ataca URSS-ul, după cum credea Stalin în paranoia lui, permiţând astfel strategilor sovietici să pună la cale contraofensiva care a schimbat cursul războiului.

Reabilitarea a venit, paradoxal, în urma unui film "capitalist".

În anul 1961, filmul francez Cine eşti dumneata, domnule Sorge?, în regia lui Yves Ciampi, ajunge foarte po****r în Uniunea Sovietică.

Până şi preşedintele de atunci, Nikita Hruşciov, vizionează filmul şi, neavând habar de personajul real Sorge, întreabă conducerea KGB-ului de atunci dacă povestea era una reală.

Când faptele au fost confirmate, Hruşciov l-a decorat post-mortem pe Sorge cu cea mai înaltă distincţie sovietică, titlul de Erou al Uniunii Sovietice.

Soţia sa, Hanako Ishii (care a murit în anul 2000, la vârsta de 89 ani), a primit din acel moment o pensie permanentă din partea Uniunii Sovietice.

Până în prezent, cel mai mare spion al secolului a mai primit post mortem un monument în Baku, o duzină de alte decoraţii, au fost emise zeci de timbre poştale comemorative cu chipul său, iar o stradă din Moscova poartă numele său şi în prezent.

Cam mică răsplata, nu-i aşa?

[Paul Atreides]

Cel mai bun spion este acela care ofera informatii de calitate fara a fi prins. Asa ar putea suna crezul tuturor agentiilor secrete. Iar pentru a nu fi prins, poti fie sa te dovedesti extrem de abil, de bine camuflat, fie sa spionezi de la distanta, cu puterea mintii.

Echilibru la cald in Razboiul Rece

Sa stai, de pilda, intr-o incapere aflata la mii de kilometri de obiectivul vizat si sa-l cercetezi to­tusi din interior, sa 'pasesti' pe holurile celor mai bine pazite complexe militare si chiar sa patrunzi inauntrul fisetelor bine ferecate. Este oare posibil? CIA (Central Intelligence Agency - agentia de spionaj a SUA) a angajat, pe parcursul a 20 de ani, cheltuieli colosale pentru a afla raspunsul la aceasta intrebare. Aventura spionajului la distanta a inceput, pentru CIA, in 1972. In acel an, un fizician de la Institutul de Cercetare Stanford, dr. Hal Puthoff, a facut publice unele experimente ale sale, al caror subiect, un barbat, Ingo Swann, putea 'vedea' obiecte asezate in diferite ascunzatori. CIA se arata interesata de ceea ce mai apoi s-a numit, in cercurile de initiati, perceptie extrasenzoriala (PE) si mai ales de vederea la distanta (VD). O persoana capabila de VD putea descrie o locatie aflata la mii de kilometri departare. CIA a inceput sa aloce fonduri cercetarii avansate a fenomenului. Scopul era, desigur, acela de a folosi vederea la distanta in operatiunile de spionaj. Contextul politico-militar este extrem de important cand vine vorba despre implicarea CIA in studierea perceptiei extrasenzoriale. In anii '70 ai secolului trecut, in plin Razboi Rece, fiecare dintre cei doi mari - SUA si URSS - se straduia sa nu permita celuilalt obtinerea unui avantaj prea consistent in domeniul militar, iar spionajul era un factor-cheie in acest sens. Jocul marilor puteri consta in mentinerea echilibrului. Unei rachete ii corespundea o racheta, iar unui spion - un spion. Si chiar daca in unele zone balanta se inclina in avantajul uneia dintre parti, pe ansamblu functiona o severa regula a echilibrului. In 1970, a aparut in SUA o carte intitulata Descoperiri legate de psihic, in spatele Cortinei de Fier, in care autorii, Sheila Ostrander si Lynn Schroeder, aratau cum sovieticii recrutasera clarvazatori sau persoane cu abilitati psihice deosebite pentru a lucra in domeniile spionajului, contraspionajului si securitatii.

Preocuparea CIA pentru perceptia extrasenzoriala poate fi interpretata si ca un raspuns la actiunile pe acest plan ale URSS. Mai mult de 1.000 de laboratoare din SUA au fost implicate, pana in 1988, in studii privitoare la perceptia extrasenzoriala si la posibilitatea vederii la distanta. Cercetarile, conduse dupa toate rigorile stiintifice, isi propuneau sa inteleaga fenomenul in sine si modul in care acesta putea fi utilizat. S-a inceput cu experimente simple: subiectilor li s-a cerut sa spuna, de pilda, ce contine o cutie inchisa, asezata in fata lor. Rezultatul a fost mult peste media unei banale ghiciri. Mai spectaculoase s-au dovedit experimentele din cadrul proiectului SCANATE (abreviere de la SCANare dupa coordoNATE): subiectilor li se dadeau anumite coordonate - de exemplu latitudine si longitudine - si li se cerea sa descrie ce vad. Era vorba fie despre locatii ale autoritatilor americane (o cladire a unei agentii secrete), fie despre obiective militare sovietice aflate la mii de kilometri distanta. In descrierea obiectivului investigat, caruia nu-i cunosteau decat coordonatele geografice, doi subiecti ai cercetarii, spioni la distanta, au reusit prin cooperare, punand cap la cap ceea ce vedea fiecare, sa dezvaluie nu doar cum arata o anumita cladire, ci si coduri secrete sau ce scria pe anumite dosare incuiate in fisete. In iulie 1974, Pat Price, unul dintre subiectii cercetarilor americane asupra PE, a descris si a desenat ceea ce 'vazuse' la Semipalatinsk: instalatii dintr-un complex militar sovietic secret. Imaginile luate din satelit au aratat cat de aproape de realitate era descrierea facuta de Pat Price. Performanta lui a ramas una dintre probele cele mai puternice la dosarul reusitelor spionajului realizat prin perceptie extrasenzoriala. Americanii au dorit apoi sa stie daca prin VD puteau afla amanunte despre armele pregatite de sovietici. Spionii la distanta au descris un submarin al Armatei Rosii, care ulterior s-a dovedit a fi Taifun.

Sub semnul indoielii

Mai tarziu, cand spionajul clasic amercian a intrat in posesia unor detalii despre submarin, s-a constatat ca descrierea realizata prin perceptie extrasenzoriala fusese foarte aproape de adevar. Asadar, rezultatele cercetarilor pareau a demonstra ca fenomenul perceptiei extrasenzoriale nu era doar o banala operatiune de ghicire. Ipoteza stiintifica propusa pentru explicarea fenomenului PE a fost aceea ca persoanele capabile de VD intrau in contact telepatic cu o persoana care cunostea in detaliu locatia pusa sub observatie. Vederea la distanta presupunea, s-a spus, un emitator (cel care cunostea obiectivul) si un receptor aflat in laborator. Spionajul era posibil fara ca emitatorul sa stie ca gandurile ii erau citite. Studiile au semnalat insa si aspecte care erau in defavoarea folosirii VD in scopuri de spionaj: vederea unui spion la distanta nu era 100% corecta. Nici folosirea mai multor astfel de subiecti nu conducea la certitudinea ca obiectivul era riguros descris. De altfel, prin utilizarea VD, se obtineau informatii care, in majoritatea cazurilor, trebuiau interpretate de experti intr-ale spionajului. In plus, spionii la distanta aveau probleme in a vizualiza obiectivele aflate in miscare.

Asadar, era sau nu de folos in spionaj vederea la distanta? A fost pusa in discutie insasi oportunitatea continuarii cercetarilor. Doi savanti independenti, Jessica Utts, profesor de statistica la Universitatea din California, si Ray Hyman, psiholog la Universitatea din Oregon, au fost solicitati sa se pronunte asupra perceptiei extrasenzoriale si a capacitatii de a vedea la distanta pe baza cercetarilor efectuate pana in acel moment. Concluzia, cu care ambii s-au pus de acord, a fost ca in experimentele de laborator fusesera obtinute rezultate ce nu puteau fi puse pe seama intamplarii. Dar evaluatorii au avut opinii diferite in legatura cu demonstrarea existentei in sine a fenomenelor parapsihologice. Aceste controverse, mai degraba stiintifice, nu erau de natura sa preocupe prea mult CIA. Concluzia finala, insa, a fost grea ca o sentinta capitala: vederea la distanta, asa cum fusese ea studiata in experimentele de laborator, nu se dovedea operanta in actiunile de spionaj. Proiectele de utilizare a perceptiei extrasenzoriale in spionaj au fost abandonate oficial in anul 1988. De abia in 1995, CIA si-a recunoscut implicarea in aceste cercetari. Dar, in lipsa deschiderii oficiale a dosarelor, a ramas o simpla legenda folosirea psihospionajului pentru a-l localiza pe liderul libian Moammar El Khadhafi, pentru a gasi plutoniu in Coreea de Nord sau pentru a ajuta agentiile americane implicate in lupta contra traficului de droguri. Doar 270 de pagini de dosar au fost declasificate. Restul, pana la 80.000, sunt si astazi secrete. Profesorul Jessica Utts afirma ca ar fi util ca experimentele sa fie continuate, pentru a se stabili ferm coordonatele perceptiei extrasenzoriale si retetele dupa care poate fi folosita aceasta. Iar cele peste 79.000 de pagini de dosar tinute inca la secret constituie o serioasa baza de pornire pentru noi cercetari.

[Paul Atreides]

În 24 august 1865 s-a născut Ferdinand Viktor Adalbert Meinrad De Hohenzolern-Sigmaringen, rege al României (1914-1927), membru de onoare, protector şi preşedinte de onoare al Academiei Române (d. 20 iulie 1927).

Comitatul Hohenzollern-Sigmaringen din fostul regat al Prusiei a dat istoriei numerosi regi si regine, care au domnit in diverse colturi ale Batranului Continent. Dintre acestia se detaseaza si figura de nobil german cu un aer de "dandy" a Printului Ferdinand, cel care avea sa devina, la varsta de 49 de ani, unul dintre cei mai iubiti regi ai Romaniei.

Nascut la data de 24 august 1865, Printul Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele sau nobiliar complet, era de fapt fiul Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mare al Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al Romaniei. Ferdinand a ajuns la tron printr-o conjuctura de familie avantajoasa, peste care s-a suprapus si importanta continuitatii statului roman sub forma de regat intr-un context politic international deosebit de instabil. La varsta de doar 19 ani, Printul Ferdinand a venit pentru prima oara in Romania, la acea data regatul roman fiind compus doar din provinciile istorice ale Modovei si Munteniei, unite la data de 24 ianuarie 1859 sub sceptrul lui Alexandru Ioan Cuza, primul si singurul domnitor autohton al Romaniei moderne.

Dupa scurta sa vizita in Romania, efectuata in anul 1884, Ferdinand decide sa se reintoarca in Germania pentru a-si termina studiile liceale si universitare. Anul 1893 il gaseste absolvind prestigioasa Universitate din Leipzig si Scoala Superioara de Stiinte Politice si Economice din Tubingen. In decursul aceluiasi an, pricipele Ferdinand se stabileste deja la Bucuresti pentru a-si indeplini atributiile de mostenitor al tronului Romaniei. Ferdinand devenise de fapt mostenitor al coroanei regale a Romaniei inca din anul 1888, dupa ce atat tatal, cat si fratele sau mai mare, renuntasera la tron. In acea perioada istorica, casa de Hohenzollern-Sigmaringen avea numeroase legaturi de sange cu celelalte monarhii importante din Europa. Varul primar al mamei lui Ferdinand era Tarul Ferdinand I al Bulgariei, devenit intre timp cel mai mare oponent al regatului roman condus de tizul si varul sau. Imparatul Francisc Joseph, conducator al Imperiului Austro-Ungar care cuprindea pe atunci provincia istorica romanesca a Transilvaniei, era de asemenea var primar cu bunica lui Ferdinand.

Odata sosit la Bucuresti, tanarul print german se declara cucerit de flora Romaniei, o adevarata provocare stiintifica pentru un botanist pasionat cum era Ferdinand. Nu ramane insensibil nici la frumusetea proverbiala a romancelor. Nobilul prusac este cucerit de farmecul si distinctia poetei Elena Vacarescu, domnisoara de onoare a Reginei Elisabeta. Aventura celor doi idealisti a fost oprita brusc din considerente politice. Ferdinand a fost nevoit sa-si intrerupa relatia cu Elena Vacarescu la interventia si insistentele Consiliului de Ministri al Romaniei, care i-a reamintit principelui ca niciun membru al Familiei Regale nu se poate casatori decat cu femei de sange regal. Ferdinand nu are incotro si pe data de 10 ianuarie 1893 se insoara cu Maria de Edinburgh, nimeni alta decat verisoara sa de gradul trei.

Viitoarea regina Maria a Romaniei avea o descendenta ilustra, bunica sa fiind regina Victoria a Marii Britanii, iar varul sau primar era Tarul Nicolae al II-lea al Rusiei. Regele Ferdinand si Regina Maria au avut impreuna 6 copii, trei fete si trei baieti. Cel mai mare dintre baieti a devenit urmatorul rege al Romaniei, Carol al II-lea. Gurile rele spun ca printul Mircea, care a murit la doar 4 ani, era de fapt copilul biologic al printului Barbu Stirbei, care ar fi avut o relatie ascunsa cu regina. Pentru a evita raspandirea scandalului, Ferdinand ar fi decis sa-l declare pe Mircea drept propriul sau fiu...

[Paul Atreides]

Carol I, domn şi rege

Majestatea Sa Carol I, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române şi, apoi România, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza.
Carol s-a născut în Sigmaringen la 1839, fiind al doilea fiu al prinţului Karl Anton si al principesei Josephine. După finalizarea studiilor elementare s-a înscris la şcoala de cadeţi din Münster. În 1857 termină cursurile Şcolii de Artilerie din Berlin. Până în 1866 (când a acceptat coroana României) a fost ofiţer german. A participat la Al doilea război din Schleswig, mai ales la asaltul citedelei Fredericia şi al Dybbřl. Familia sa, dinastia de Hohenzollern-Sigmaringen, era înrudită cu familia lui Napoleon al III-lea şi avea relaţii excelente cu aceasta. România era în acea perioada sub o influenţă puternică a culturii franceze, iar recomandarea de către Napoleon a prinţului Carol a valorat mult în ochii politicienilor români, la fel ca şi rudenia de sânge cu familia prusacă domnitoare. Ion Brătianu a fost politicianul român trimis să negocieze cu Carol şi familia acestuia posibilitatea ca prinţul Carol să vină pe tronul României.A domnit 48 de ani pe tronul României fiind şi cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti.

[Paul Atreides]

Drumul lui Carol

După exilarea lui Alexandru Ioan Cuza ţara era în plin haos. Tânărul Carol a trebuit să călătorească incognito sub numele de Karl Hettingen, cu trenul pe ruta Düsseldorf - Bonn - Freiburg - Zürich - Viena - Budapesta, datorită conflictului care exista între ţara sa şi Imperiul Austriac. Primul popas după intrarea lui în ţară a fost la Drobeta Turnul Severin de unde a fost însoţit de Brăteanu pe ruta Horezu, Râmnicu-Vâlcea, Curtea de Argeş, Câmpulung şi Târgoviste, drum cunoscut sub numele de ,,Drumul lui Carol' pînă la Bucureşti. Pe 10 mai 1866, Carol a intrat în Bucureşti, iar la Băneasa i s-a înmânat cheia oraşului. Şi-a rostit jurământul în limba franceza: ,,Jur să păzesc legile României, să-i apăr drepturile şi integritatea teritorială". Carol rămîne cu titlul de domn pînă în 26 martie 1881 cînd este proclamat rege al României. A fost primul monarh din dinastia Hohenzollern-Sigmaringen, al cărei nume se transforma, începând cu Regele Ferdinand I, în Casa Regală de România, dinastie care va conduce ţara până la proclamarea Republicii Po****re Române în 1947.

Prima constituţie

Parlamentul României a adoptat la 29 iunie 1866 prima constituţie a ţării, una dintre cele mai avansate constituţii ale timpului, aceasta fiind inspirată din constituţia Belgiei, care dobândise independenţa din 1831. Articolul 82 specifică: ,,Puterile conducătorului sunt ereditare, pornind direct de la Majestatea Sa, prinţul Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, pe linie masculină prin dreptul de primogenitură (primului-născut), excluzând femeile. Descendenţii Majestăţii Sale vor fi crescuţi în spiritul religiei ortodoxe."
Pe 15 martie 1881, Constituţia a fost modificată pentru a specifica, printre altele, faptul ca din acel moment şeful statului va fi numit rege. Ceremonia de încoronare a avut loc pe 10 mai 1881.
Ideea de bază a tuturor constituţiilor regale din România era aceea că regele conduce fără a guverna.

[Paul Atreides]

A adus independenţa României faţă de Imperiul Otoman

Regele Carol a fost descris drept o persoană rece. Era permanent preocupat de prestigiul dinastiei pe care o fondase. Soţia sa, Regina Elisabeta, îl caracteriza ca 'o persoană care îşi poartă coroana şi în somn'. Era foarte meticulos şi încerca să îşi impună stilul fiecărei persoane care îl înconjura. Deşi era foarte devotat sarcinilor sale de rege al României, niciodată nu şi-a uitat rădăcinile germane.
În timpul domniei sale, ţara a obţinut independenţa deplină faţă Imperiul Otoman, după un război intens, modern şi foarte eficace (cunoscut în istorie ca Razboiul de Independenţă, dar şi ca Războiul ruso-turc, 1877 - 1878), în care contribuţia României a fost decisivă.

România 1878-1913

În timpul luptelor desfăşurate pe teritoriul Bulgariei de azi, armata română l-a avut pe Carol I ca lider efectiv, regele fiind prezent personal pe câmpul de luptă. România a întâmpinat anumite dificultăţi în obţinerea recunoaşterii independenţei. La negocierile din iulie 1878 purtate la San-Stefano Dobrogea intra în componenţa statului român, dar era cedat sudul Basarabiei, mai exact judeţele: Cahul, Bolgrad şi Ismail. Marile Puteri, nemulţumite de privilegiile obţinute de Rusia, au convocat Tratatul de la Berlin din septembrie 1878, unde delegaţia română condusă de I.C. Bratianu a consfinţit nu numai independenţa absolută a României faţă de ,,Sublima Poartă," dar şi un imens prestigiu internaţional datorat tuturora, de la rege până la ultimul soldat. Independenţa a fost recunoscută după acceptarea ,,schimbului" de la San-Stefano şi modificarea articolului 7 din Constituţie, care prevedea limitarea dreptului de vot doar persoanelor de rit ortodox. Tot în timpul domniei lui Carol I, în 1913, în urma celui de-al doilea război balcanic, terminat prin Tratatul de la Bucureşti, din 1913, România obţine partea de sud a Dobrogei, Cadrilaterul, de la Bulgaria. Viaţa politică internă, încă dominată de către familiile de mari proprietari de pământ, organizată în jurul partidelor rivale, Liberal şi Conservator, a fost lovită de două răscoale ale ţăranilor, în sudul Ţării Româneşti, în aprilie 1888 şi în partea nordică a Moldovei, în februarie 1907, care a cuprins repede şi sudul pâna în martie. Rascoalele au fost reprimate în mod sângeros.

Carol I a murit subit

Domnia îndelungată a lui Carol Ia ajutat dezvoltarea rapidă a statului român. Dar, spre sfârşitul domniei sale şi începutul Primului Război Mondial, regele dorea să intre în război de partea Puterilor Centrale, în timp ce opinia publică era de partea Antantei. Carol a semnat un tratat secret în 1883, care lega România de Tripla Alianţă şi, deşi tratatul trebuia activat doar în cazul în care Rusia imperialistă ar fi atacat unul dintre membrii tratatului, Carol era convins de necesitatea intrării în război de partea Imperiului German.
Guvernul s-a opus însă cu vehemenţă dorinţei regelui. Se spune că aceasta i-ar fi provocat moarteala 10 octombrie 1914.

[Paul Atreides]

Regina Elisabeta a României

Când a fost ales principe al României, Carol nu era căsătorit, dar conform constituţiei aprobate de el, nu avea voie să-şi ia de soţie o femeie de origine română. În 1869 a plecat în Germania să-şi caute o soţie. La 3 noiembrie 1869 a luat-o de soţie pe Elisabeta, prinţesă de Wield. Mariajul lor a fost unul dintre cele mai puţin potrivite, el fiind un bărbat rece şi calculat, iar ea o visătoare notorie. Au avut doar un copil, principesa Maria, născută pe 27 august 1871 dar care a decedat în martie 1874, de scarlatină. Relaţiile din cuplu regal au fost destul de reci după pierderea unicului copil. Regina a fost cunoscută şi sub pseudonimul literar, Carmen Sylva. A fost cea care a dat Bucureştiului supranumele de ,,micul Paris' al Balcanilor. Lipsa de urmaşi a cuplului regal al României a făcut ca Prinţul Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele lui Carol I, să devină următorul succesor la tronul României. În octombrie 1880, Leopold renunţă la tronul ţării în favoarea lui Wilhelm, fiul său cel mai mare. Acesta, la rândul său, în 1888 renunţă la tronul României în favoarea fratelui său mai tânăr, Ferdinand, care va deveni principe de România, moştenitor al tronului şi mai apoi rege al României în ziua de 10 octombrie 1914, la moartea unchiului său, Carol I, domnind până la moartea sa, survenită la 27 iulie 1927. Soţia lui Carol, Elisabeta a încercat să-l influenţeze pe prinţ ca să se căsătorească cu Elena Văcărescu. Pentru aaceastă inetrvenţie, Elisabeta a fost exilată pentru 2 ani, până când Ferdinand a luat-o de soţie pe Maria.

[Paul Atreides]

Regele Ferdinand, întregitorul de ţară

Ferdinand este unul dintre cele mai importante capete încoronate care au stat pe tronul regatului României. Personalitatea sa este strîns legată de momentul Marii Uniri. Om de o vastă cultură, poliglot şi botanist pasionat, Regele Ferdinand a fost sincer dedicat românilor, sub cîrmuirea sa înregistrîndu-se cea mai infloritoare perioadă a statului românesc modern. Prinţului Ferdinand avea să devină, la vîrsta de 49 de ani, unul dintre cei mai iubiţi regi ai României. Născut la data de 24 august 1865, Prinţul Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său nobiliar complet, era de fapt fiul Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mare al Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României. Ferdinand a ajuns la tron printr-o conjuctură de familie avantajoasă, peste care s-a suprapus şi importanta continuităţii statului român sub formă de regat într-un context politic internaţional deosebit de instabil. La varsta de doar 19 ani, Prinţul Ferdinand a venit pentru prima oară în România, la acea dată regatul român fiind compus doar din provinciile istorice ale Modovei şi Munteniei, unite la data de 24 ianuarie 1859 sub sceptrul lui Alexandru Ioan Cuza, primul şi singurul domnitor autohton al României moderne. După scurta sa vizită în România, efectuată în anul 1884, Ferdinand decide să se reîntoarcă în Germania pentru a-şi termina studiile liceale şi universitare. Anul 1893 îl găseşte absolvind prestigioasa Universitate din Leipzig şi Şcoala Superioară de Ştiinţe Politice şi Economice din Tubingen. In decursul aceluiaşi an, pricipele Ferdinand se stabileşte deja la Bucureşti pentru a-şi îndeplini atribuţiile de moştenitor al tronului României. În acea perioadă istorică, casa de Hohenzollern-Sigmaringen avea numeroase legături de sînge cu celelalte monarhii importante din Europa. Vărul primar al mamei lui Ferdinand era Ţarul Ferdinand I al Bulgariei, devenit între timp cel mai mare oponent al regatului român condus de tizul şi vărul său. Impăratul Francisc Joseph, conducător al Imperiului Austro-Ungar care cuprindea pe atunci provincia istorică românescă a Transilvaniei, era de asemenea văr primar cu bunica lui Ferdinand.

[Paul Atreides]

Regele a avut şase copii

Tînărul prinţ german se declara cucerit de flora României, o adevărată provocare ştiinţifică pentru un botanist pasionat cum era Ferdinand. Nobilul prusac este cucerit de farmecul şi distincţia poetei Elena Văcărescu, domnişoara de onoare a Reginei Elisabeta. Aventura celor doi idealişti a fost oprită brusc din considerente politice. Ferdinand nu are încotro şi pe data de 10 ianuarie 1893 se însoară cu Maria de Edinburgh, nimeni alta decît verişoara sa de gradul trei.
Viitoarea regină Maria a României avea o descendenţă ilustră, bunica sa fiind regina Victoria a Marii Britanii, iar vărul său primar era Ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei. Regele Ferdinand şi Regina Maria au avut impreună 6 copii, trei fete şi trei băieţi. Cel mai mare dintre băieţi a devenit următorul rege al României, Carol al II-lea. Gurile rele spun că prinţul Mircea, care a murit la doar 4 ani, era de fapt copilul biologic al prinţului Barbu Ştirbei, care ar fi avut o relaţie ascunsă cu regina. Pentru a evita răspîndirea scandalului, Ferdinand ar fi decis să-l declare pe Mircea drept propriul său fiu.

Regele Ferdinand şi Războiul

10 octombrie 1914 este data care a rămas în cronologia României drept momentul în care monarhia avea să se consolideze prin prezenţa celui de-al doilea rege al statului român modern. La vîrsta de 49 ani, Ferdinand I devine rege al României depunînd jurămîntul solemn şi luîndu-şi în faţa ţării angajamentul că va fi un ,,bun român'. Din admiraţie şi respect pentru religia naţională a românilor, Ferdinand renunţă la cultul catolic şi se botează de bunăvoie ortodox pentru a fi în rînd cu ţara şi poporul său.
Istoria mai menţionează că Regele Ferdinand avea să fie supranumit fie 'Lealul', fie 'Întregitorul'. Visul lui Ferdinand a fost acela de a crea România Mare prin alipirea Transilvaniei regatului român. Insă la acea dată Ardealul se afla sub stăpînire austro-ungară, acolo unde românii care erau cei mai vechi şi cei mai numeroşi locuitori, nu aveau nici cele mai elementare drepturi. Momentul prielnic s-a ivit odată cu declanşarea primului Război Mondial. Ferdinand a ales să acţioneze în război de partea Antantei pe data de 14 august 1916, luptînd împotriva Puterilor Centrale conduse de Germania. La aflarea veştii, familia sa din Germania l-a renegat la castelul Hohenzollernilor din Prusia, arborîndu-se în doliu stindardul heraldic al familiei. După intrarea în război, armata română, slab echipată şi înarmată, a înregistrat pierderi uriaşe, Puterile Centrale ocupînd Valahia şi Dobrogea. Bucureştiul a fost ocupat de armatele germane în noiembrie 1916, Ferdinand şi intregul guvern român fiind forţaţi să se refugieze la Iaşi. Luptele eroice de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, purtate de Armata Română au dat însă un alt curs primului Război Mondial. Eforturile românilor au dus la stoparea avansării germane în Moldova, armata germană suferind înfrîngeri dezastruoase. În momentul în care bolşevicii au pus mîna pe putere în Rusia şi au cerut instituirea păcii în 1918, România se afla înconjurată de armatele Puterilor Centrale.
Regatul României a fost forţat de Germania să semneze la Bucureşti un tratat de pace dezavantajos pentru ţara noastră, tratat pe care Ferdinand a refuzat să-l semneze. Cînd trupele Triplei Alianţe au avansat pe frontul din Salonic dezmembrînd armata bulgară, Romania a reintrat în război. Imperiile Rus şi Austro-Ungar se dezintegrau. Avîntul militar al trupelor române nu mai putea fi stopat, eforturile acestora ducînd la mult aşteptata unire cu Bucovina, Basarabia şi Transilvania.

[Paul Atreides]

Regele României Mari

În anul 1922, pe data de 15 octombrie, Ferdinand este încoronat Rege al României Mari la Alba Iulia. Viaţa politică din timpul domniei sale a fost dominată de Partidul Naţional Liberal, de orientare conservatoare, condus pe atunci de fraţii Ion şi Vintilă Brătianu. Unirea cu Ardealul a lărgit, în mod ironic, baza electorală a opoziţiei ale cărei partide principale s-au unit în anul 1926 pentru a forma Partidul Naţional Ţărănesc. A înfăptuit reforma agrară împărţind pămînt ţăranilor, prioritate avînd veteranii de război şi familiile celor căzuţi în războiul pentru reîntregirea ţării, atrăgîndu-şi şi renumele de ,,Rege al ,,ţăranilor'. Pe plan personal însă regele s-a consfruntat cu mari probleme. Fiul său cel mare, prinţul Carol al II-lea, mare amator de lux şi desfrîu, trăia o viaţă scandaloasă, căsătorindu-se, în 1918, la Odessa, clandestin cu Ioana ,,Zizi' Lambrino, cu care avea un copil nelegitim, pe Carol Mircea, născut în 1920. Prinţul ajunge să se căsătorească apoi, în 1921, cu Elena, fiica Regelui Constantin al Greciei. Mariajul lor a fost grav afectat de o pasiune obsedantă pentru amanta sa, Elena Lupescu (Magda), cea cu care fuge la Paris. Regele se vede nevoit să îl desemneze drept urmaş la tron pe nepotul său, printul Mihai de România, pe atunci un copil, Carol al II-lea, tatăl lui Mihai, fiind dezmoştenit de Regele Ferdinand. La doar 62 de ani, după o domnie ce s-a întins peste 13 ani tumultuoşi pentru istoria României, Ferdinand moare în urma unui cancer de colon, fiind înmormîntat la Curtea de Argeş alături de Regele Carol I şi Regina Elisabeta. În timpul scurtei sale domnii, România a atins un nivel de dezvolare nemaiîntîlnit pînă atunci. Agricultura era o forţă, ţara fiind supranumită ,,Grînarul Europei'. Se dezvolta comerţul concomitent cu exploatarea zăcămintelor de petrol, economia ţării fiind printre cele mai puternice şi stabile din întreaga lume. Regele a dat mare importanţă şi culturii, devenind preşedinte şi protector al Academiei Române din 1914 pînă la trecerea sa la cele veşnice.

[Paul Atreides]

Castelul Peleş, reşedinţa de vară a regilor României
61933

Castelul Peleş din Sinaia a fost construit din dorinţa regelui Carol I ca reşedinţă de vară pentru regii României
Arhitecţii castelului au fost Johannes Schultz si Karel Liman, iar decoratori celebrii J. D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz şi Berhard Ludwig din Viena.
Carol I a vizitat Sinaia în 1872 şi a decis să cumpere un de 1000 de pogoane la Podul Neagului unde se hotărăşte să înceapă construcţia unui castel, lucrările începînd la 1873.
300 de muncitori au lucrat la castel, domnitorul supraveghind lucrările personal
Piatra de temelie se pune în 1875, sub care au fost îngropate zeci de monede de aur de 20 de lei, primele cu chipul lui Carol I.
În 1883 are loc inaugurarea ă Peleşului
A suferit numeroase modificări şi extinderi, forma actuală rămînînd în 1914, anul morţii lui Carol I.
Castelul are 160 de camere şi mai multe intrări şi scări interioare. Turnul central măsoară 66 de metri înălţime. Are şi o sală de teatru, cu o mică scenă şi 60 de locuri, plus loja regală. Încă din 1883, castelul are încălzire centrală.
Pe lângă castel au fost construite Pelişorul, Corpul de Gardă, Economatul, Casa de Vânătoare Foişor, Grajdurile, Uzina Electrică şi Vila Şipot.
A fost primul castel electrificat din Europa
La Peleş s-a născut, în 1893, viitorul rege Carol al II-lea, în 1921, la Foişor, s-a născut fiul său, regele Mihai I, în 1921, are loc nunta principesei Ileana, una dintre surorile lui Carol al II-lea
Castelul va rămâne reşedinţă a familiei regale până în 1948, când este confiscat de regimul comunist.
În 1953 Peleşul va deveni muzeu, dar putea fi vizitat încă din vremea regelui Carol I.
În 1990, şi Pelişorul este deschis publicului spre vizitare.
Între 1875 şi 1914 s-au cheltuit la Peleş peste 16 milioane de lei-aur.
După decembrie 1989, Castelul Peleş şi Pelişorul au fost reintegrate în circuitul turistic.
În 2006, guvernul român a anunţat retrocedarea castelului fostului rege Mihai I de Româniacare a decis să păstreze în continuare calitatea de muzeu a castelului
Holul de Onoare este grandios, cu lambriuri din lemn de nuc, tapetate cu basoreliefuri şi statuete, iar plafonul din sticlă este mobil acţionat cu ajutorul unui motor electric sau printr-un sistem manual u Biblioteca regală are cărţi rare, având coperţi din piele şi gravate cu litere de aur.
Sălile de arme, amenajate în perioada anilor 1903 - 1906, adăpostesc peste 4000 de piese europene şi orientale din secolele XIV - XVII, cele mai preţioase fiind armurile germane din secolele XVI - XVII şi o armură completă pentru cal şi cavaler, unică în România.
Sala de muzică a devenit salon de serate muzicale la dorinta reginei Elisabeta. Mobilierul de aici a fost primit în dar de la maharajahul de Kapurtala.
Sala Florentina, denumita şi Marele Salon, impresioneaza prin plafonul sculptat în lemn de tei, aurit, cele două mari candelabre şi decoraţiunile în stilul neorenaşterii italiene.
Sala Maura este opera arhitectului Charles Lecompte du Nouy, având elemente hispano-maure, cu o fântână din marmură de Carrara, copie după o piesa din Cairo.
Sala de teatru are 60 de locuri şi loja regala, fiind decorată în stilul Ludovic al XIV-lea.
Sala de Concerte de la etajul I, amenajata în 1906,are un clavecin executat la Anvers în 1621, un pian cu coadă verticală Bluthner şi o orgă Rieger cu două claviaturi.
Apartamentul Imperial a fost amenajat tot în 1906 cu ocazia vizitei împăratului Austro-Ungariei, Franz Josef I, invitat la aniversarea a 40 de ani de domnie ai regelui Carol I.
Alte săli sînt: Sala de Consilii, cabinetul de lucru, sufrageria, salonul Turcesc, dormitorul regal care este luminat de un candelabru din cristal de Boemia, are şapte terase decorate cu statui din piatră, fîntîni şi vase de marmură de Carrara.
Vitraliile Castelului Peleş au fost cumpărate şi montate între 1883 şi 1914, cele mai multe fiind aduse din Elveţia şi Germania, piese datând din secolele XV si XVII.

[Paul Atreides]

Palatul Regal din Bucureşti
61934
Pe Calea Victoriei la numerele 49-53 se găseşte fostul centru al puterii din Regatul României, Palatul Regal care este mult mai cunoscut sub denumirea de Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR).
Iniţial a fost Casa Golescu sau Palatul Domnesc din Bucureşti
Aici a locuit şi domnitorul Alexandru Ioan Cuza pînă în 1866.
Carol Ide Hohenzollern a extins şi modernizat casa Golescu, a construit prima instalaţie electrică de iluminat.
La nivelul anului 1906, construcţia avea o dispunere spaţială similară cu cea de astăzi, în forma de U.
In anul 1926, etajul superior al laturii centrale a Palatului este distrus de un incendiu
Regina Maria, soţia Regelui Ferdinand, coordonează lucrările de refacere şi restaurare.
Sub coordonarea lui Carol al II-lea, în anii '30, are loc remodelarea Palatului Regal, este extins, corpul central este refăcut, iar vechea casă Golescu este demolată pentru a se construi aripa Kretzulescu. Noul Palat, construit în stilul specific interbelic, cu faţada susţinută de coloane are şi spaţii pentru expunerea colecţiei de tablouri ale Coroanei.
În anii 1938-1940 se începe construirea aripii Ştirbei Vodă a Palatului, care va fi şi bombardată în aprilie 1944.
In primul an al Republicii (1948), sălile de recepţie ale Palatului Regal trec în administrarea Consiliului de Miniştri (ulterior Consiliul de Stat), iar restul sălilor trec în folosinţa Ministerului Artei şi Informaţiilor, cu scopul de a deschide aici un muzeu.
Edificiul este redenumit, succesiv, Palatul Republicii şi Palatul Consiliului de Stat.
Galeria naţională este deschisă în anul 1950
In palat a fost ţinut cîteva zile după moartea sa Gheorghe Gheorghiu-Dej
A fost avariat grav în timpul evenimentelor din decembrie 1989, multe exponate fiind distruse în urma incendiilor. Fatada a fost ciuruită de gloanţe, iar geamurile sparte.
Lucrările de restaurare au început de-abia la finalul anilor '90, iar din 2000 au fost redeschise pe rînd galeriile. Astăzi, Palatul Regal este muzeu, dar nu toate spaţiile se pot vizita. În Sala Tronului se pot organiza nunţi.

[Paul Atreides]

Palatul Cotroceni

În anul 1679 domnul Şerban Cantacuzino a ridicat pe dealul Cotrocenilor o mănăstire. Opera lui Şerban Cantacuzino a fost continuată de Constantin Brâncoveanu, care a poposit adeseori la mănăstire.
În 1862 Alexandru Ioan Cuza a hotărât să utilizeze Mănăstirea Cotroceni ca reşedinţă domnească de vară.
La începutul domniei, Principele Carol I al României primeşte ca reşedinţă de vară vechile case domneşti de la Cotroceni. Carol I construieşte în incinta mănăstirii un palat, în folosinţa moştenitorilor coroanei, care să-i servească drept reşedinta oficială în Bucureşti. Planurile edificiului au fost realizate de arhitectul Paul Gottereau în stil clasic veneţian. În mai 1883 se deschide Guvernului un credit de 1 700 000 de lei pentru dărâmarea vechilor case domneşti şi construirea palatului de la Cotroceni. Construcţia a început în anul 1888. Mai târziu, arhitectul român Grigore Cerchez a reconceput aripa nordică în stil naţional romantic, adăugând o sală mare, cu o terasă deasupra şi două foişoare cu coloane, dintre care unul era replica faimosului foişor de la mânăstirea Hurez.
Principesa Maria şi principele Ferdinand s-au mutat la Cotroceni în martie 1896.
Între anii 1949 - 1976 Palatul Cotroceni a devenit Palatul Pionierilor.
Avariat în timpul cutremurului din 1977, lucrările de restaurare au durat aproximativ 10 ani, fiind coordonate de arhitectul Nicolae Vladescu.
În anul 1984, la ordinul preşedintelui Nicolae Ceauşescu a fost demolată biserica mănăstirii, ridicata de Serban Cantacuzino.
Palatul Cotroceni a devenit după 1989 reşedinta oficială a Preşedintelui României.
Ansamblul Cotroceni este un caz unic în cuprinsul urbei bucureştene în ceea ce priveşte multitudinea părţilor sale componente, variate din punct de vedere al funcţionalităţii şi destinaţiei.
La Cotroceni au avut loc numeroase evenimente istorice. În 1821, aici a fost centrul revoluţiei conduse de Tudor Vladimirescu. A fost reşedinţă pentru Alexandru Ioan Cuza. În 1916, aici s-a hotărât părăsirea neutralităţii şi alăturarea României grupului de state care formau Antanta (Franţa, Rusia, Marea Britanie). În anul 1918 aici s-a semnat - cu Puterile Centrale - tratatul cunoscut sub numele de Pacea de la Bucureşti. Anul 1930 aici revine Carol al II-lea ca rege.
Cotroceni este singura reşedinţă din întreg teritoriul românesc care a cunoscut folosinţa cea mai îndelungată, de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi până în prezent.

[Paul Atreides]

Douăzeci de ani de la decesul 'printesei inimilor'
61937
Lady Di si povestea ei fără sfârsit

http://www.cotidianul.ro/lady-di-si-povestea-ei-fara-sfarsit-306290/

[Paul Atreides]

Moldova este regiunea din nord-estul Romaniei, cuprinzand teritoriul ramas din Principatul Moldovei dupa pierderea in 1776 a regiunii de nord-vest numita Bucovina si in 1812 a jumatatii de rasarit din Principat numita Basarabia (Republica Moldova).
Regiunea Moldova este alcatuita din urmatoarele judete: Iasi, Vaslui, Galati, Botosani, Neamt, Bacau, Vrancea si Suceava.

Regiunea istorica Bucovina cuprinde un teritoriu in Romania acoperind astazi zona oraselor Suceava, Radauti, Campulung Moldovenesc, Siret, Vicovu de Sus, si din Ucraina: Cernauti si Storojinet.

Istorie

Bucovina
Bucovina a fost locuita de romani din cele mai vechi timpuri, facand parte din voievodatul Moldovei, iar mai apoi fiind anexat de catre Austria in anul 1775.
In anul 1849 devine Ducatul Bucovinei, unindu-se ulterior cu celelalte provincii romanesti in Romania Mare in anul 1918, iar dupa cel de-al doilea razboi mondial, partea sa de nord sa fie ocupata de URSS, ajungand dupa destramarea acesteia parte a Ucrainei. In imagine – harta Bucovina (portocaliu deschis) si Moldova (portocaliu inchis).

Moldova

Moldovenii se trag din triburile daco-getice romanizate. Perioada de ocupatie romana a Daciei (Transilvania, Oltenia, Dobrogea si Bugeacul) a creat o noua cultura prin romanizarea de catre colonistii romani a po****tiei locale.

Prin aceasta regiune au trecut multe popoare migratoare: hunii, slavii, avarii, bulgarii, iasii, hazarii, maghiarii, pecinegii, cumanii si tatarii.
Iasii erau un popor iranic inrudit cu actualii Oseti din Caucaz, si stapaneau centrul tarii, zona numita Civitas iassiorum (azi Iasi), in timp ce Valea Nistrului si Bugeacul erau stapanite de tatari. In secolul XIV-lea, Ungaria si-a extins influenta si in aceasta zona, invingandui pe tatari si il lasa pe Dragos de la Bedeu cneaz in Maramures, ca voievod a unei marci impotriva tatarilor: Moldova.
In anul 1359, opt ani mai tarziu, un alt cneaz din Maramures, Bogdan de la Dolha, trece in Moldova, il alunga pe nepotul lui Dragos si declara independenta Moldovei.
Urmasii lui Bogdan au unificat sub stapanirea lor tot teritoriul dintre Carpati, Nistru, Dunare si mare, stabilind in calea tatarilor tabere de ostasi secui de la care au ramas denumirile de Miclauseni, Orhei, Chisinau si Ciobruci.

In timpul lui Dragos din Bedeu tinuturile Moldovei se intindeau de la Carpati si raurile Ceremus si Siret, de o parte si de alta a raului Moldova. Urmasii sai si-au intins stapanirea mai ales spre sud si est, ajungand pana la hotarul Poloniei, cu Lituania si cu tatarii, la vest Muntii Carpati, hotar cu Transilvania, iar la sud o linie legand Carpatii de Marea Neagra, trecand mai jos de Bacau, hotar cu Tara Romaneasca.

Stefan cel Mare este cel mai vestit domnitor moldovean, a luptat in 36 de batalii majore, castigand 34, si doar doua nedecis. A ramas pe tron in timp ce adversarii sai au parasit tara cu pierderi foarte mari. In acea perioada, in Evul Mediu, atunci cand un domnitor pierdea o lupta in propria tara, ori era ucis, ori era alungat peste hotare.
La sfarsitul domniei lui Stefan cel Mare, independenta Moldovei era nesigura, din cauza pericolului turcesc. Pentru a asigura independenta tarii, Stefan a fost nevoit sa le cedeze turcilor Chilia, Cetatea Alba si Insula Serpilor.
Dupa Stefan cel Mare, cei care au urmat la domnie au decazut si saracit tara. Comertul periclita, nu mai aveau flota, armata a fost inlocuita de trupe de mercenari albanezi sau maghiari, iar serbia deposeda taranii si-i lega de glie.
In 1512 Moldova a cazut sub influenta puterii otomane, devenind un stat tributar al Imperiului Otoman pentru urmatorii 300 de ani.
Moldovenii au platit un tribut scump anual, dar pe langa aceasta au mai pierdut si cateva teritorii: Tinuturile Tintului, Lungai si Tighinei (numite de atunci incoace Bugeac) intre anii 1534 si 1538, si mai tarziu tinutul Hotinului, in anul 1713. (In stanga, cu albastru Moldova, cu verde Basarabia (azi Republica Moldova), cu roz teritoriile aflate azi in Ucraina)

In anul 1792, Imperiul Otoman in urma Tratatului de la Iasi a fost fortat sa cedeze teritoriile detinute in regiunea Transnistria, catre Imperiul Rus. Dupa razboiul din 1806, rusii au mai anexat trei noi teritorii: Hotin, Bugeac (Basarabia), si tinutul moldovenesc dintre Prut si Nistru.
Imperiul Rus a preluat numele de Basarabia pentru a desemna intreg teritoriul anexat in 1812, cu capitala la Chisinau.

Prin Tratatul de la Paris se sti**** ca Moldova si Tara Romaneasca sa fie puse sub granita colectiva a celo sapte puteri straine, care au semnat tratatul de retrocedare a Sudului Basarabiei catre Moldova, adica a ocolurilor Cahul, Bolgrad si Ismail. In 1859, Principatul Moldovei s-a unit cu Tara Romaneasca, prin alegerea unui singur domn pentru ambele principate, Alexandru Ioan Cuza. Astfel s-a pus baza statului modern Romania.
In 1878 in urma Tratatului de la Berlin, Romania a pierdut din nou sudul Basarabiei catre Imperiul Rus.
In Basarabia (astazi numita Republica Moldova) Rusia a alungat turcii si tatarii spre Imperiul otoman, iar romanii moldoveni spre Romania, inlocuindu-i cu bulgari si gagauti veniti din sudul Dunarii, cu nemti veniti din Svabia, cu rusi si ucrainieni.

Dupa Primul Razboi Mondial s-a realizat Marea Unire, prin unirea Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei cu Vechiul Regat, recapatandu-si unitatea pentru prima oara de la 1484 incoace. Anumite legi democratice, datorita actiunii deputatilor moldoveni, au fost extinse ulterior in toata tara. Printre ele mai importante sunt: dreptul de vot pentru femei si reforma agrara.

In 1940 Romania a pierdut si partea de nord a Transilvaniei, iar sudul Dobrogei (Cadrilaterul) a fost cedat Bulgariei. Pentru a recupera teritoriile pierdute, Romania a intrat in cel de-al Doilea Razboi Mondial.

Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, in contextul pactului intre Hitler si Stalin, Romania a pierdut din nou teritorii atat la est cat si la vest. Basarabia, Bucovina de nord si Tinutul Herta au revenit Uniunii Soviectice, iar doua treimi din Basarabia au fost combinate cu Transnistria pentru a forma RSS Moldoveneasca. Restul a fost oferit RSS Ucrainene.
Au recuperat in schimb nordul Transilvaniei, insa Bucovina de Nord, Basarabia, Tinutul Herta si sudul Dobrogei au ramas pierdute.
In anul 1991 RSS Moldoveneasca a devenit independenta, sub numele de Republica Moldova, insa partizanii prin declaratiile lor neprietenesti au reusit sa starneasca impotriva lo un larg front anti-romanesc, iar dupa ani de ostilitate inter-etnica au castigat in final comunistii pro-rusi, acum la putere.

[Paul Atreides]

Atractii turistice

Bucovina
Zona Bucovinei este cunoscuta pentru manastirile construite de fosti domnitori si boieri moldoveni, precum Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare, Petru Rares, Stefan Tomsa, Alexandru Lapusneanu etc.
Una dintre cele mai vizitate manastiri este Manastirea Sucevita , situata la 18 km de Radauti. Traditia aseaza pe valea raului Sucevita, intre dealuri, o biserica de lemn si o schivnicie de pe la inceputul secolului al XVI-lea.
61938
Legenda spune ca, mai tarziu, pentru rascumpararea a cine stie caror pacate, o femeie a adus cu carul ei tras de bivoli, timp de treizeci de ani, piatra necesara actualei constructii. Documentar, manastirea este datata la 1582, in vremea domnitorului Petru Schiopul.

[Paul Atreides]

Traditii si obiceiuri

Bucovina
In Saptamana Mare, pe langa simpla vopsire a oualelor se practica incondeierea cu pensula, fie impistritul, folosindu-se ceara. Tehnica incondeierii oualelor, cu timpul, a ajuns la nivel de arta, fiind practicata chiar de familii intregi.
Aici traditiile supravietuiesc cu greu schimbarilor, insa exista oameni care duc mai departe mestesugul impistritului si care invata cu rabdare copiii tainele incondeierii oualelor.

Moldova
Moldova are o bogata istorie, iar traditiile nu s-au pierdut, dimpotriva, au fost imbogatite cu noi calitati, dandu-le un nou colorit, formand un original conglomerat de obiceiuri, ritualuri si folclor, omniprezente in satele Moldovei.
Una din importantele calitati a moldovenilor este ospitalitatea, unde fiecare oaspete este primit cu deosebita caldura, iar gospodarul casei intotdeauna va gasi pentru el un pahar de vin bun moldovenesc, iar gospodina, cele mai alese bucate.

Moldova se mandreste cu o bogata traditie in arta po****ra, confectii originale si colorate, produse de olari, tamplari, si mesteri in prelucrarea pietrei. Una dintre cele mai vechi meserii din Moldova este olaritul, aici arta ceramicii este de o inalta calitate, deosebindu-se prin diversitatea formelor, marimilor si prin varietatea ampla a desenelor.
Mestesugul tesutului s-a raspandit datorita unei vechi traditii, conform careia mireasca trebuia sa ofere drept zestre covoare tesute cu mana ei.

Sarbatorile sunt desfasurate in 'casa mare', cea mai frumoasa odaie dintr-o casa moldoveneasca, invitandu-si rudele, prietenii, vecinii si cunostintele, iar peretii acestei camere fiind decorati cu fotografi ale rudelor si cu prosoape brodate din stofa de casa.
Moldovenii sapa fantani in strada, in drum, sau pe camp, dar nu in ograda, scopul fiind de a oferi oricui apa ca sa-si poata potoli setea.

[Paul Atreides]

Transilvania este regiunea istorica din centrul Romaniei si cuprinde 10 judete: Alba, Bistrita-Nasaud, Brasov, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Mures, Salaj si Sibiu.
Notiunea Transilvania are doua acceptiuni distincte. Prima se refera intr-un sens restrictiv, doar la regiunea intercarpatica iar al doilea sens al denumirii se refera, prin extensie, si la Maramures, Crisana si Satmar.
Cuvantul 'Transilvania' este derivat din latina medievala de cancelarie, atestat pentru anul 1075 si este compus din termenii 'trans' (peste, dincolo) si silva (padure), insemnand '(teritoriul) de dincolo de padure'.

[Paul Atreides]

Istorie

Pe teritoriul Transilvaniei s-a aflat in antichitate centrul politic al regatului Dacia, Sarmizegetusa Regia. Acum aproximativ 2400 de ani, venind dinspre apus, s-au stabilit pe acest teritoriu primele comunitati de celti. Nu exista documente care sa ateste un conflict intre celti si po****tiile autohtone. Dupa celti, au mai urmat alte grupuri de migratori.
Multiple dovezi arheologice din acea perioada atesta convietuirea pasnica dintre po****tiile autohtone si celti. In numeroase morminte celtice a fost descoperita ceramica dacica, dar si invers. Chiar si podoabele au fost adoptate, dacii din Transilvania purtand podoabe celtice cum ar fi torcul, precum si diverse metode decorative aplicate pe ceramica. Gradul de asimilare reciproca dintre daci si celti a fost probabil foarte mare.

[Paul Atreides]

In anul 106, Regatul Dac a fost cucerit de catre Imperiul Roman sub conducerea imparatului Traian. Transilvania a fost organizata si inclusa in provincia Dacia Superior. Asezarile mai importante au fost ridicate la rangul de colonii si municipii. Cateva dintre asezarile importante din Transilvania de astazi erau: Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, Apulum, Napoca, Potaissa Porolissum, Aquae.
Dupa numeroasele atacuri ale dacilor liberi (carpilor) si gotilor, in anul 271 imparatul Aurelian a decis retragerea administratiei si a legiunilor romane in sudul Dunarii.
Teritoriul Transilvaniei a fost invadat succesiv pana in secolul X de catre goti, huni, gepizi, slavi, protobulgari si pecenegi. Unele popoare migratoare au reusit sa creeze structuri politice relativ stabile, cum a fost in cazul gepizilor.
Din anul 271 pentru Transilvania a inceput 'mileniul intunecat', un subiect de controversa cu caracter nationalist, iar continuitatea romanilor pe acest teritoriu este pusa la indoiala.

[Paul Atreides]

Ungurii descind din ramura ugrica a familiei de triburi fino-ugrice, originari din Asia, din regiunea muntilor Altai. Au patruns in Europa pe cursul mijlociu al Volgai si muntii Urali, iar mai apoi, in jurul anului 830 au trecut intre Don si Nipru. S-au asezat in campia Tisei in anul 896, unde au intalnit o po****tie de limba latina, dar si sclavi aproape asimilati.

[Paul Atreides]

Încoronată în 1952, regina Elisabeta a II-a este cel mai longeviv monarh în viaţă din lume, ceea ce ne face să ne întrebăm care este secretul ei.

După cum se pare, răspunsul ar putea fi să deschizi o sticlă de gin înainte de prânz. (Serios!)

Potrivit publicaţiei The Independent, verişoara reginei, Margaret Rhodes, a dezvăluit obiceiurile zilnice de băut ale monarhului britanic, despre care ea afirmă că nu variază niciodată.

'Înainte de prânz bea un gin şi Dubonnet, cu o felie de lămâie şi o mulţime de gheaţă. La prânz va servi vin şi un Martini, iar seara un pahar de şampanie'.

Ziarul online adaugă faptul că aportul de băutură al reginei este în jurul a şase unităţi (standardul folosit pentru măsurarea porţiilor de alcool în Marea Britanie) în fiecare zi, ceea ce defineşte o persoană care consumă alcool în mod regulat ('binge drinker') în conformitate cu standardele guvernamentale.

În ciuda a ceea ce Serviciul Naţional de Sănătate ar putea spune, nu putem nega faptul că Regina Elisabeta a II-a arată foarte bine pentru vârsta de 91 de ani.

[Paul Atreides]

Nu totul este despre "fine dining" în ceea ce o priveşte pe regină. Elisabeta a-II-a nu este o gurmandă. Mănâncă pentru a trăi, susţine Darren McGrady, fost chef în bucătăriile regale.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre consortul Philip, care iubeşte mâncarea şi ar vorbi despre ea toată ziua.

'Când ia cina singură', spune el, 'este foarte disciplinată. Fără amidon este regula', completează McGrady.

De două ori pe săptămână, bucătarul şef al casei regale, Mark Flanagan, îi oferă sugestii legate de meniu, pe care Elisabeta a-II-a le aprobă sau nu, potrivit The Telegraph.

Cum arată meniul într-o zi normală pentru regină, de la ceaiul pe care-l bea când se trezeşte şi biscuiţii care-l însoţesc şi până la prânzurile slabe în carbohidraţi şi paharul de şampanie cu care-şi închide seara?

Regina are în spate o întreagă echipă care o ajută cu construirea meniului, pe care se bazează chiar şi atunci când face cumpărături la Waitrose.

Dar să începem cu primele ore ale zilei. Elisabeta a-II-a bea un ceai, cu biscuiţi alături, când se trezeşte. Mai exact, un Earl Grey proaspăt pregătit, fără lapte sau zahăr, în ceşti de porţelan alb, potrivit BT.

La mic dejun, preferă cereale de la Tupperware, pentru că, spune ea, le păstrează mereu proaspete, şi fructe. Ocazional, alege pâine prăjită şi marmeladă de la Wilkin & Sons sau ouă jumări cu somon afumat şi trufe. Preferă ouăle închise la culoare, pentru că, crede ea, au un gust mai bun, notează Guardian.

Înainte de prânz, se relaxează cu un gin şi Dubonnet (un vin dulce) cu o felie de lămâie şi multă gheaţă.

Prânzul este simplu: peşte la grătar cu legume, spanac sau dovlecei, potrivit lui Darren McGrady. Sau pui la grătar cu salată.

Respectă mereu regula fără amidon, când mănâncă singură, adică fără cartofi, orez sau paste, mai povesteşte McGrady pentru Daily Mail.

În fiecare zi, ia ceaiul de după amiază. Îi este servit cu sandvişuri cu castravete, somon afumat, ou şi maioneză sau şuncă şi muştar ori brioşe cu gem de zmeură.

Îi plac, de asemenea, biscuiţii McVitie's, prăjiturile cu cremă şi miere, smântână, ghimbir sau fructe ori prăjitura cu biscuiţi şi ciocolată servită la nunta lui Will şi Kate, mai spune McGrady.

La cină, regina mănâncă fillet de vită sau carne de vânat ori fazan, de asemenea, somon de la fermele din Sandringham şi Balmoral. Carnea este transformată într-o friptură Gaelic şi servită cu sos de ciuperci, smântână şi whisky.

La desertul de seară, Elisabeta preferă căpşunile din Balmoral sau piersicile dulci şi albe de la castelul Windsor, mousse de ciocolată sau tort ganache. Dar mai mult ca orice, regina adoră ciocolata, indiferent dacă e brand de lux sau de la supermarket: Charbonnel de la Walker, Bendicks, Prestat sau Cadbury şi Nestlé.

Regina încheie întotdeauna ziua cu un pahar de şampanie, potrivit The Independent. Nu este însă un fan al vinurilor. Şi nu mănâncă niciodată usturoi, acest aliment fiind interzis la Curtea Regală.

[Paul Atreides]

Castelul Bran este inclus de publicaţia spaniolă, El Pais, printre 20 cele mai frumoase castele din Europa. Imaginea cetăţii din Pasul Bran-Rucăr este a treia, dintr-o galerie de 20 de poze, după celebrul Castel Neuschwanstein, din Bavaria, şi nu mai puţin faimosul Chenonceau de pe Valea Loirei.
61940
Articolul intitulat 'Cele mai frumoase castele din Europa: de la fanteziile Regelui Nebun, în Neuschwanstein, pe Valea Loirei şi în pădurile din Transilvania, 20 de castele de basm', face o scurtă descriere a vechilor castele europene, prezentând şi imagini ale acestora, notează Mediafax.

Castelul Bran este o cetate medievală în apropierea Braşovului, la graniţa dintre Transilvania şi Ţara Românească, în România, care îşi datorează renumele şi uriaşa atracţie turistică Contelui Dracula, personajul romanului lui Bram Stoker. Este mai mult ca sigur că figura istorică reală a lui Vlad III Dracula, să fi păşit vreodată în acest castel, a cărui structură prezentă a fost construită de regele Ludovic I al Ungariei în anul 1377. Vlad Ţepeş a locuit în castelul de la Poenari, în zona de centru-sud a ţării, castel ale cărei ruine pot fi de asemenea vizitate, se arată în articolul din El Pais.

Conform ultimelor date ale Institutului Naţional de Statistică, România a fost vizitată, în perioada 1 ianuarie-30 noiembrie 2016, de aproximativ 2,4 milioane de turişti străini, cu 8% mai mult decât în perioada similară a lui 2015, majoritatea (aproximativ 76%) provenind din Europa. Din acest punct de vedere, Spania a ocupat a noua poziţie, ţara noastră fiind vizitată în această perioadă de circa 10.000 de turişti din Peninsula Iberică.

Cei mai mulţi turişti care şi-au petrecut vacanţa în România au provenit din Germania (270.000 de turişti), Israel (232.000 de turişti) şi Italia (218.000 de turişti).

[Paul Atreides]

61941
61942
61943
Pe atunci, la Vama Branului de dinaintea Cetăţii Braşovului soseau necontenit negustorii români în căruţele lor cu vârf încărcate, care au străbătut drumul opintit printre şirurile de munţi, venind dinspre Câmpulung Muscel şi trecând prin Rucăr şi toate celelalte sate ferecate în văi adânci. Erau vremurile medievale, deseori tulburate de rivalităţile conducătorilor de ţărişoare şi regate din partea răsăriteană a Europei. Chiar trecute demult în istorie, timpurile acestea ale cavalerilor, meşteşugarilor şi boierilor au lăsat urme de neşters prin această trecătoare naturală, Culoarul Rucăr - Bran, cu care au fost dintotdeauna legate cele două tărâmuri ale noastre: Transilvania şi Ţara Românească.

Mult înainte ca saşii din jurul Braşovului să se bucure de comerţul cu românii bogaţi din Câmpulung Muscel, prin pasul dintre Munţii Piatra Craiului şi Iezer, pe o parte, şi Leaota şi Bucegi, pe partea opusă, strămoşii noştri duceau turme şi cirezi spre plaiurile mănoase de sub creste. Cum or fi fost cu adevărat mileniile acelea, ne putem închipui cu ochii minţii abia după ce-om urca şi noi pe serpentinele drumului dintre Carpaţii înalţi, păzind frumuseţi neştiute. În călătoria scurtă, care va începe de sub castelul Bran şi va merge spre sud, spre târgul nou din Câmpulung Muscel, tot ce va ieşi în cale va aminti de nesfârşita fermecare pe care o poate săvârşi asupra noastră natura românească.

[Paul Atreides]

De la Bran până sub Piatra Craiului
61944
Din Vama castelului, drumul se întinde spre marginile Branului, lăsând de-o parte şi de alta case arătoase, multe primitoare de turişti dornici de aerul strecurat prin stâncile şi pădurile muntelui. Dinspre stânga, Bucegii dau acestei localităţi istorice poteci pentru drumeţii lungi, sfârşite în pajiştile pitoreşti de sub Vf.Omu. Dinspre dreapta, albeaţa Pietrei Craiului scoate sub cer înălţimi colţuroase, mai potrivite piciorului sprinten şi încercat al alpinistului fără frică de abisuri.

Urcând dincolo de Moeciu, serpentinele grele te lasă, la un moment dat, într-un punct de belvedere, lângă tufişuri mişcate de vânt. Cu o măreţie tăcută, întregul masiv al Pietrei Craiului se ridică mai sus de dealuri şi văi, ca un corp lung de balaur. Sub cer senin, în tabloul acesta pictat cu verde, alb şi albastru, distingi urmele mici lăsate de stăpânirea omului: case risipite, garduri ca nişte linii subţiri, fâneţe îngrijite, sălaşuri şi stâni. Te trezeşte din visare zgomotul motorului vreunei maşini ajunse pe drumul dintre Bran şi Rucăr, aşa că trebuie să porneşti mai departe, văzând cu coada ochiului cum Piatra Craiului se pierde după brazi, acoperindu-se cu nori.

[Paul Atreides]

Trece puţin timp şi intri în Fundata, ultima localitate din judeţul Braşov. De aici încolo, Argeşul preia frâiele administrative ale zonei. Iar comuna aceasta e fundată, adică întemeiată, tocmai acolo unde drumul ajunge la 1300 metri altitudine, legănându-se printre câteva coaste înalte, vara pline de flori, iarna rotunjite sub zăpezi.

De aici, marginile şoselei se desfac când spre o vale verde, cand spre o stână păzită de brazi. La Dealul Sasului, călătorul se poate abate la dreapta, pe o cărare prăfuită, ducând direct în faţa unei case păstoreşti tradiţionale. În liniştea răcoroasă, să stai de vorbă cu gospodarii stânii e mare lucru. Dar şi mai mare plăcere e să priveşti pânzeturile întinse de greutatea brânzii proaspăt scurse, aşteptând să fie învelită în burdufurile grase.

Coborând mai abrupt, drumul se propteşte în curbe scurte, obligând orice maşină să încetinească; înainte să ajungă în vale, la Podu Dâmboviţei, se împodobeşte cu nişte statui mari, albe, ţintuite pe laturile ei. Aici, aceste semne artistice te anunţă că ai ajuns la un parc statuar special, creat de scriitorul Paul Everac în urmă cu ani de zile.

[Paul Atreides]

Pe cheile Dâmboviţei
61945
Într-o depresiune largă, căptuşită cu păduri, se iveşte satul Podu Dâmboviţei. E o răscruce. Valea de aici, cu pâlcuri de copaci şi grădini mari, primeşte apele râului Dâmboviţa, venind din sălbaticia culmilor dintre Munţii Iezer şi Munţii Piatra Craiului. Mergând pe cursul apei în amonte, mulţi kilometri dincolo de satul Sătic, se ajunge la marele baraj de pe Lacul Pecineagu, peste ale cărui ape adie vântul coborât din Munţii Făgăraş.

Din partea dreaptă a văii Dâmboviţei, după ce taie pereţi frumoşi de calcar, Dâmbovicioara iese zglobie, unindu-se cu râul mai mare în satul de la şoseaua Bran-Rucăr. În spatele canionului ei îngust şi spectaculos, cu peşteri şi bulboane, se deschid porţile Parcului Naţional Piatra Craiului.

[Paul Atreides]

Rucăr, Dragoslavele şi mai departe
61946
Lăsând jos Podu Dâmboviţei, drumul se ridică iar peste o culme ierboasă, trecând de indicatorul de localitate: comuna Rucăr. De sus, numai bine se observă cum casele acestui sat cu vechime au cuprins toate văile pâraielor care s-au vărsat dintotdeauna în Dâmboviţa. Se prăvale pădurea peste locuinţele rucărenilor, întâlnind ici-colo un colţ de stâncă, o coastă de pământ, un gard de lemn ori o claie de fân.


Azi comună mare, Rucărul e iubit de turişti pentru oamenii săi primitori, în ale căror bucătării cu podele de lemn se naşte poate cea mai fericită îmbrăţişare gastronomică românească: bulzul. Adică, pe înţelesul tuturor, o minunăţie galbenă: câţiva bulgări de brânză în coajă de brad puşi înăuntrul unui cocoloş de mămăligă fierbinte, densă. Lăsat în cuptorul încins, bulzul se rumeneşte deasupra şi ţine strânsă topitura de brânză aromată. Împreună, lasă în gura oricui gustul intens al unei experienţe păstoreşti autentice.


Aproape unit cu Rucărul, satul Dragoslavele se lungeşte chiar pe malul Dâmboviţei. De aici, şoseaua lasă valea râului în stânga, suie mult şi merge de-a curmezişul coastelor împădurite până la Mausoleul de la Mateiaş. De pe vârful acestui deal, pe care s-a ridicat monumentul în amintirea eroilor Primului Război Mondial, se zăreşte întreaga vale a Câmpulungului.

[Paul Atreides]

La capăt de drum
61947
Când ai ajuns în Câmpulung Muscel, aerul de munte se schimbă cu cel de oraş, iar liniştea înălţimilor cu animaţia străzilor înguste. În târgul modern de la ieşirea din Culoarul Rucăr-Bran, câteva clădiri şi vile cu arhitectură tradiţională dau timpul înapoi la urbea meşteşugarilor şi neguţătorilor secolelor XVII-XVIII.

Pornind de aici spre Bran, cei ce făceau odată comerţul înfloritor între ţările româneşti nu se grăbeau să treacă munţii fără popasuri. Aveau mărfuri multe cu ei, dar şi răgazul pentru odihnă la hotar de păduri seculare. Coborâţi din serpentinele Culoarului Rucăr-Bran, ne-nchipuim deja întorşi pe drumul bătut în puţine ceasuri, ca să ne oprim îndelung în satele din văi ori să-ntârziem la orele de seară în jurul focului din stână.

[Paul Atreides]

Relaţii plăcute, relaţii neplăcute.......ambele fac parte din experienţa de viaţă a fiecăruia. Dar de ce unii au tendinţa să aibă întotdeauna relaţii care au un final nefericit?

Cu toţii am auzit, am cunoscut sau am trăit o relaţie care s-a terminat nefericit, în sensul în care la sfârşit puteam afirma foarte clar: 'Nu mă aşteptam să fie aşa'. Toţi ştim cazuri de femei care au avut primul soţ violent sau alcoolic, l-au părăsit întocmai pentru acest motiv, ca mai târziu să intre într-o relaţie asemănătoare. Şi astfel acestea adună 2,3,4 soţi violenţi, iar despre fiecare în parte puteau să jure că la începutul căsniciei nu aveau acest viciu. În mod analog se întâmplă şi bărbaţilor, deci este un fapt universal.

Ceea ce se repetă este tiparul relaţional.

Fiind copii, creştem într-o familie în care există un tipar relaţional bine stabilit, diferit de alte tipare relaţionale. Părinţii au o anumită relaţie între ei, au anumite sentimente unul pentru celălalt, au vieţi mai mult sau mai puţin separate, se respectă mai mult sau mai puţin etc. şi au la fel de multe atitudini faţă de copil. Toate aceste lucruri formează universul familiei noastre. Un lucru important de ştiut este că prima experienţă este cea mai importantă. Prima relaţie, cea cu părinţii, este cea mai importantă deoarece reprezintă în mare parte modelul relaţiilor pe care le vom avea în viaţă.
Acest model tinde să se repete permanent.

În 1905, în lucrarea 'Trei eseuri asupra sexualităţii', Sigmund Freud descrie modalitatea în care sunt aleşi partenerii de viaţă: anaclitic sau narcisic. Modelul anaclitic înseamnă că un bărbat alege viitoarea soţie în funcţie de mici trăsături care îi amintesc de mamă, iar o femeie în funcţie de micile trăsături care îi amintesc de tată. În anii următori Melanie Klein a descoperit mecanismul identificării proiective prin care, dacă nu există astfel de mici trăsături, prin comportamentul nostru noi le putem determina apariţia în celălalt. Pe de altă parte, există modelul narcisic în care alegerea persoanei se face în funcţie de propria persoană, dar apare în cazuri mai rar întâlnite şi mai ales în cazul alegerilor homosexuale: 'aleg un bărbat ca mine pentru a-l iubi la fel cum m-a iubit mama pe mine'.
Există o glumă pe acest subiect în care o femeie îi spune noului său partener, care lucrează ca terapeut, că a avut înainte 3 soţi şi că au murit cu toţii de cancer. În acel moment el se desparte de ea şi merge să îşi facă un test pentru a vedea dacă este cazul să se trateze sau este încă sănătos.
Un lucru este cert: orice glumă porneşte de la un adevăr.

[Paul Atreides]

Planul controversat a lui Elon Musk de a crea o interfaţă 'Matrix' ca va lega creierul uman de computer a fost dezvăluit. Numită Neuralink, compania condusă de Musk, are drept scop să creeze dispozitive care vor lega creierul uman de computere. Pentru acest proiect, Elon Musk a strâns până acum 27 de milioane de dolari americani.

Se doreşte ca această companie să strângă o finanţare de 100 de milioane de dolari, deşi Musk precizase pe Twitter că firma nu mai strânge fonduri, scrie Daily Mail.

Legătura dintre creier şi computer se va realiza cu ajutorul unor dispozitive de dimensiuni micronice. Musk susţine că interfaţa creier-maşină va fi vitală în asistarea oamenilor în competiţia împotriva roboţilor din viitor.

Tehnica va include procedura de implantare a electrozilor în creier care într-o bună zi pot încărca şi descărca gânduri, asemenea informaţiei digitale.

De asemenea, Neuralink va lansa un produs care va ajuta oamenii care suferă de traume cerebrale rezultate în urma tumorilor sau infarcturilor, iar acest lucru în doar patru ani de zile.

Acesta a adăugat că în 8-10 ani tehnologia 'Matrix' va fi disponibilă tuturor.

În ultimă instanţă, această simbioză inteligenţă artificială-om îl va ajuta pe cel din urmă să îşi îmbunătăţească o serie de funcţii şi să dezvolte altele noi, precum telepatia.

[Paul Atreides]

Elon Musk a dezvăluit noi detalii privind planul său de a realiza prima colonie pe Marte. El doreşte ca suma pe care o persoană o va plăti pentru un bilet dus către Planeta Roşie să aibă echivalentul unei case din Statele Unite ale Americii. Pentru realizarea planului, miliardarul doreşte să creeze primul Sistem de Transport Interplanetar.

,,Vreau ca planurile mele privind colonizarea planetei Marte să fie realizabile,'' a declarat Musk. ,,Astfel vor crea o cale prin care oricine îşi doreşte cu adevărat să ajungă acolo să poată reuşi,'' a adăugat el.

CEO-ul Space X a afirmat că va scădea preţul unui bilet către Marte, astfel această posibilitate fiind mult mai viabilă pentru persoanele care îşi doresc să facă parte din prima colonie marţiană. ,,În prezent, cu ajutorul metodelor tradiţionale de transport, o astfel de călătorie ar putea costa în jur de 10 miliarde de dolari de persoană. Nu putem crea o civilizaţie dacă acesta este preţul pentru o singură persoană. Aşadar vom încerca să reducem costul la echivalentul unui preţ mediul pentru o casă din SUA, care este în jur de 200.000 de dolari,'' afirmă el.

Cheia pentru reducerea costurilor ar putea fi călătoria în spaţiu cu ajutorul navelor spaţiale reutilizabile, extrem de puternice, notează Mail Online. ,,Putem utiliza orice tip de transport, o maşină, o bicicletă, un cal, dar dacă poate fi utilizat o singură dată, aproape nimeni nu le-ar mai utiliza deoarece ar fi mult prea scump,'' a declarat Musk.

[Paul Atreides]

Peste 18.300 de oameni au aplicat pentru a călători în spaţiu, fiind doborât recordul din 1978 de 8.000 de persoane. Cele 12 persoane alese se vor alătura celor 44 de astronauţi care fac parte deja din grupul NASA. După doi ani de antrenamente, noii recruţi vor putea călători în rachete comerciale către Staţia Spaţială Internaţională sau vor zbura în jurul Lunii în nava spaţială Orion. Ultima destinaţie fiind Marte.

Iată cei 12 viitori astronauţi care ar putea fi primii oameni ce ajung pe Marte:

Locotenentul maritim Kayla Barron din Washington, ofiţer şi inginer nuclear din cadrul Academiei Navale din SUA.

Zena Cardman din Virginia, cercetător din cadrul Fundaţiei Naţionale de Ştiinţe.

Locotenent, colonel al Forţelor Aeriene Raja Chari din Iowa.

Comandantul, locotenent maritim, Matthew Dominick din Colorado.

Bob Hines din Pennsylvania, pilot NASA din cadrul Johnson Space Center.

Warren Hoburg, profesor în aeronautică şi astronautică din Pennsylvania.

Dr. Jonny Kim din Los Angeles.

Robb Kulin din Alaska, care a condus grupul de ingineri al Space X din Hawthorne, California.

Maiorul maritim Jasmin Moghbeli din New York, ce realizează teste asupra elicopterelor H-1.

Loral O'Hara din Texas, cercetător inginer din cadrul Woods Hole Oceanographic Institute, Massachusetts.

Dr. Francisco Rubio din Miami, maior în armata şi chirurg din cadrul fortului Carson, Colorado.

Jessica Watkins din Colorado, post-doctorant al Institutului de Tehnologie din California.

[Paul Atreides]

NASA a anunţat miercuri lansarea sondei Parker care va intra în atmosfera solară, eveniment ce va avea loc în vara lui 2018. Cea mai mare provocare a misiunii este aceea de a face faţă temperaturilor şi radiaţiilor extreme.

Misiunea Solar Probe Plus va fi lansată în vara anului 2018. Sonda se va numi Sonda Parker. Este un moment unic în istorie ca o sondă să fie denumită după un savant încă în viaţă. Thomas Zurbuchen, administrator al NASA, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă: 'este prima dată când NASA a numit o navă spaţială după o persoană încă în viaţă'.

Eugene Parker (născut la 10 iunie, 1927) este un astrofizician american care a revoluţionat felul în care înţelegem fenomenele solare. În anii '50, Parker a lansat teoria vântului solar supersonic şi a prezis spirala Parker a câmpului magnetic solar.

Parker şi-a primit doctoratul în fizică în anul 1951, la Caltech. În 1967, a fost ales în National Academy of Sciences. Până în 2005, fizicianul a avut activitate la Universitatea din Chicago.

Sonda Parker va fi programată pentru lansare începând cu 31 iulie 2018, într-o fereastră de 20 de zile.

Cercetătorii de la NASA susţin că misiunea va începe efectiv la sfârşitul anului 2024, după şapte 'ture' în jurul Soarelui, notează Daily Mail.

61948

[Paul Atreides]

Sonda va fi echipată cu echipamente de măsurat extrem de fine, precum Whisper, care va fotografia razele solare pe măsură ce aparatul va trece prin ele. Alte instrumente vor fi cele de monitorizat plasma, care stau la baza formării razelor solare şi alte instrumente de măsurat câmpul magnetic.

Echipamentul care va trebui să izoleze termic sonda va fi testat la sfârşitul acestui an.

Nicola Fox, cercetătoare în cadrul proiectului, a explicat cum sonda se va apropia gradual de soare. Aparatul trebuie să suporte mai mult de 7.000 de grade Celsius. Aceasta precizează că 'în final, vom atinge Soarele', scrie The Telegraph.

Sonda va avea o viteză de aproape 700.000 de kilometri pe oră (echivalentul unei curse New York - Tokyo în mai puţin de un minut) şi va fi de şapte ori mai aproape ca orice alt obiect zburător trimis de om până acum, notează CNBC.

Conform NASA, obiectivele principale ale misiunii includ 'monitorizarea curentului de energie care încălzeşte şi alimentează coroana solară şi vântul solar, determinarea structurii şi dinamicii plasmei şi câmpurilor magnetice de la sursa vântului solar şi explorarea mecanismelor care accelerează şi transportă particulele încărcate energetic', scrie CNN.

Dacă misiunea va avea succes, sonda va ajuta astronomii să prezică furtunile solare şi va oferi indicii esenţiale cu privire la steaua sistemului nostru planetar, scrie Science Alert.

Acum 41 de ani, a existat o misiune asemănătoare. În 1976, o sondă numită Helios 2 s-a apropiat la 43 de milioane de kilometri de Soare cu misiunea de a studia radiaţiile cosmice şi vânturile solare.

Pentru a înţelege mai bine înţelegerea proceselor solare, NASA se va apropia şi mai mult de Soare, la doar 6 milioane de kilometri (distanţa dintre Pământ şi Soare este de aproape 150 de milioane de kilometri), unde Solar Probe Plus va îndura temperaturi de 1.400 de grade Celsius.

Lansată în august anul viitor, sonda va înconjura Venus de şapte ori pe parcursul a şapte ani pentru a calibra orbita în jurul Soarelui. Aceasta va urma să orbiteze Soarele de 24 de ori.

Brad Tucker, de la Research School of Astronomy and Astrophysics, precizează că 'cel mai mare salt în tehnologie este scutul de căldură. Este un scut compozit din carbon de 11,5 centimetri care poate rezista la temperaturi de 1.400 de grade Celsius'.

Materialele din carbon precum nanotuburile şi grafenul au revoluţionat deja capacitatea de a realiza sonde uşoare şi rezistente care să facă faţă condiţiilor ostile din Sistemul Solar.

În afară de acest scut, sonda de 1,5 miliarde de dolari va avea un sistem de circulare a apei care va menţine temperaturi normale pentru instrumentele de măsurare din interior.

Importanţa misiunii nu poate fi supraestimată, în contextul în care omenirea a devenit dependentă de tehnologie, care ar suferi pagube enorme în cazul unei furtuni solare majore. O predicţie a unui asemenea eveniment ar oferi cel puţin mai mult timp pentru pregătiri.

[Paul Atreides]

Astronauţi importanţi ai Agenţtiei Spaţiale Americane susţin că, în timpul sau chiar înaintea misiunilor spaţiale, au văzut OZN-uri.

Cel puţin patru astronauţi ai NASA au dezvăluit în mod public credinţa în extratereştri, conform Daily Mail.

Grupul acesta restrâns este alcătuit din Edgar Mitchell, a şasea persoană care a păşit pe Lună, Gordon Cooper, unul dintre cei şapte astronauţi slecteaţi de NASA pentru prima misiune în spaţiu (Project Mercury), Deke Slayton, de asemenea parte din Project Mercury, şi Brian O'Leary, care fusese selectat în 1967 pentru o misiune pe Marte, dar programul a fost anulat anul următor.

Edgar Mitchell

Astronautul care a fost a şasea persoană care a mers pe Lună în anul 1971 în cadrul misiunii Apollo 14 susţine că a experimentat o trăire intensă spirituală când se întorcea din misiune şi de atunci şi-a dedicat viaţa pentru a demonstra existenţa vieţii extraterestre.

De asemenea, susţine că extratereştrii au mai salvat umanitate în trecut de la un război nuclear devastator şi sugerează că Vaticanul ţin sub secret că o rasă extraterestră încearcă să ne contacteze.

Mitchell a murit pe 4 februarie 2016 la vârsta de 85 de ani, aproape de aniversarea a 45 de ani de la aselenizare.

[Paul Atreides]

Gordon Cooper

Proiectul Mercury din care a făcut parte şi Cooper s-a desfăşurat între 1958 şi 1963 şi avea ca scop trimiterea unui om pe orbită.

În timpul antrenamentelor, Cooper susţine că a văzut un OZN care zbura peste o bază americană din Germania. Astronautul susţine că 'trebuie mai întâi să le arătăm că ne putem rezolva problemele în mod paşnic, înainte de a fi acceptaţi ca membrii echipei universale'.

Cooper s-a îmbolnăvit de Parkinson la vârsta de 77 de ani şi a murit de stop cardiac la 4 octombrie 2004.

Deke Slayton

La fel precum Cooper, Slayton susţine că a văzut un OZN în anul 1951. Îl descrie ca 'o farfurie care stătea la un unghi de 45 de grade. Nu aveam nicio cameră, altfel aş fi făcut poze'.

Slayton a fost diagnosticat cu tumoare pe creier în 1992 şi a murit în 1993, la vârsta de 69 de ani.

Brian O'Leary

Astronautul a fost selectat pentru o misiune pe Marte în 1967, dar aceasta nu a mai avut loc. O altă experienţă i-a schimbat lui O'Leary perspectiva asupra extratereştrilor.

Astronautul a devenit profesor de fizică la Universitatea Princeton după ce a părăsit NASA. În acest timp a precizat că 'există dovezi abundente că suntem contactaţi. Civilizaţiile extraterestre ne monitorizează de o lungă perioadă de timp şi aparenţa lor este diferită faţă de orice tip de perspectivă tradiţională materialistă occidentală'.

O'Leary a murit de cancer intestinal pe 28 iulie 2011, la scurt timp după diagnosticarea afecţiunii.

[Paul Atreides]

Sondajele de opinie efectuate in mai toate tarile lumii arata ca aproximativ jumatate din po****tia globului crede in existenta OZN-urilor, si asta in timp ce un procent de 5% dintre persoanele intervievate a avut parte de o intalnire de gradul III. Evident, multe dintre aparitiile OZN s-au dovedit, de-a lungul timpului, simple fenomene naturale, produse de om sau falsuri. Si totusi, exista inca o categorie de fenomene care sfideaza, practic, orice explicatie logica, si sunt atat de frapante incat au devenit parte a folclorului urban.

[Paul Atreides]

Povestea extraterestrilor care au aterizat in parcul din centrul orasul rusesc Voronezh ar putea sa para o stire de senzatie. In fond, a si fost una, mai ales ca toate agentiile de presa ale lumii au preluat informatia de la ITAR TASS, expunand pe larg subiectul in mass-media acelor ani. Insa faptul ca au existat zeci de martori la acest fenomen cel putin bizar si, mai ales, ca secretomania autoritatilor de la Moscova a fost rupta tocmai de un atare eveniment, ridica orice umbra de indoiala de deasupra cazului de la Voronezh. Conform versiunii publicate de agentia ITAR TASS, un obiect zburator neidentificat a aterizat in parcul central din orasul Voronezh, in data de 27 septembrie 1989, in jurul orei 18:30. Persoanele care au asistat la eveniment au declarat ca inainte ca nava sa fie vizibila, pe cer a aparut o lumina pala, iar culoarea acesteia s-a intensificat, capatand nuante de rosu in momentul in care s-a apropiat de pamant.

[Paul Atreides]

Multimea s-a strans imediat in jurul obiectului care tocmai aterizase, la timp pentru a fi martora aparitiei unor fiinte foarte inalte, cu costume argintii si cizme in culoarea bronzului. Se pare ca in acel moment, un baietel a tipat de frica, dar a fost suficient ca atentia fiintelor extraterestre sa se indrepte catre el pentru a ingheta de frica. Toata lumea a inceput sa se agite, iar tipetele de panica si busculada creata au dus la disparitia rapida a humanoizilor. Intre aparitia navei si decolarea ei brusca nu trecusera mai mult de 5 minute.

[Paul Atreides]

Genrikh Silanov, seful Laboratorului Geofizic din Voronezh a declarat pentru ITAR TASS ca in urma cercetarilor intreprinse la fata locului, au fost descoperite, in locul in care a aterizat nava, mai multe cavitati precum si doua bucati de roca. Materia a fost transportata de urgenta la laboratoarele de la Moscova pentru a fi analizata. La prima vedere, rocile pareau niste bucati de gresie de culoare rosie. Silanov avea sa anunte, intr-o emisiune televizata, ca urmeaza sa fie efectuat un al doilea set de teste inainte de a trage concluzii pripite. Acela a fost si momentul in care s-a pomenit pentru ultima data despre fenomenul de la Voronezh. Ceea ce a urmat tine numai si numai de speculatiile nascute pe marginea acestui caz.

[Paul Atreides]

Evenimentul de la Roswell, 1947, este considerat si astazi drept cea mai ampla si mai controversata intalnire de gradul III din toate timpurile. Practic, cu acest caz a inceput era febrei cautarii omuletilor verzi, sau gri dupa caz, si a OZN-urilor. Tot cu acest eveniment au intrat in cultura po****ra termeni mai putint cunoscuti pana in acel moment: Aria 51, conspiratia OZN-urilor, oamenii in negru s.a.m.d. Ce s-a intamplat atunci? La 7 iulie 1947, armata americana ar fi recuperat epava unui OZN care s-ar fi prabusit langa oraselul Roswell din New Mexico. Si in acest caz, un numar impresionant de persoane - peste 100 - afirma ca ar fi vazut fie OZN-ul, fie epava acestuia.



Mai mult de atat, conspirationistii speculeaza ca americanii ar fi recuperat cadavrul unui extraterestru (sau chiar un extraterestru in viata). Explicatia oficiala - cum ca s-ar fi prabusit un balon meteorologic - nu a multumit pe nimeni. De atunci, numarul celor care afirma ca au vazut OZN-uri a explodat, iuresul dezvaluirilor, controverselor si cercetarilor stiintifice si pseudo-stiintifice devenind un fenomen in masa, la scara planetara. Documentele oficiale, declasificate in anul 1995, sustin ca mitul OZN-ului prabusit a fost creat tocmai de armata americana pentru a ascunde adevaratul scop al operatiunii denumita Mogul.

In realitate, ar fi fost vorba de un proiect secret prin care baloane de inalta altitudine ar fi fost lansate de SUA pentru a recepta urme ale testelor nucleare sovietice in atmosfera superioara, iar ceea ce s-a prabusit la Roswell nu era decat un astfel de balon. Din pacate pentru declasificatorii dosarului, nu mai erau prea multe persoane care sa creada in aceasta ( oare a cata? ) poveste a armatei americane.

[Paul Atreides]

Incidentul de la Teheran - 1976

Pana in anul 1976, scepticii fenomenului OZN aveau un argument forte, acela ca OZN-urile nu apar pe aparatele radar, de aceea ele ar fi tinut mai mult de legendele urbane si de o bogata imaginatie a celor care sustineau ca le-au vazut. In acel an, insa, totul s-a schimbat. Mai precis, la 19 septembrie 1976, an in care Iranul era inca un aliat de nadejde al SUA, mai multe avioane de lupta au fost ridicate de la sol in regim de urgenta pentru a intercepta o flota de obiecte zburatoare neidentificate ce fusese observata deasupra Teheranului de absolut toate statiile radar din zona. Ceea ce a urmat a ramas pana astazi fara o explicatie plauzibila.

[Paul Atreides]

Pilotii de vanatoare iranieni au incercat sa se apropie de flota OZN, fara succes insa, toti pilotii sustinand ca aparatura de zbor se defecteaza inexplicabil in momentul in care se incearca interceptarea misterioaselor masinarii zburatoare. Mai mult, sistemul de zbor al unuia dintre avioanele de vanatoare s-a oprit complet in momentul in care pilotul s-a apropiat prea mult de unul dintre OZN-uri. Incidentul este privit ca primul eveniment de acest gen, eveniment in care o flota OZN a fost detectata de radare si, mai mult, chiar de satelitul militar DSP-1. Atunci cand scepticii au incercat sa explice fenomenul, sustinand ca pilotii au urmarit, pur si simplu, lumina venita de la planeta Jupiter, ei a fost intampinati cu rasete din partea auditoriului.

[Paul Atreides]

Un incident similar cu cel de la Teheran, din anul 1976, s-a petrecut relativ recent, in Belgia, acolo unde implicate in urmarirea OZN-urilor au fost mai multe avioane de vanatoare NATO. Totul a inceput in dupa-amiaza de 30 martie, 1990, atunci cand atat radarele civile de pe aeroporturile belgiene cat si cele militare au semnalat prezenta unei escadrile de obiecte zburatoare neidentificate, de forma triunghiulara.

[Paul Atreides]

Nu numai ca avioanele NATO au fost depasite net de viteza OZN-urilor, dar martorii oculari sustin ca acestea erau capabile de manevre care ar fi ucis orice pilot uman. Diferenta dintre incidentul de la Teheran si cel din Belgia este aceea ca in cazul celui de al doilea exista sute de martori oculari si chiar fotografii ale bizarelor aparate de zbor, ceea ce face din acest eveniment unul dintre cele mai bine documentate cazuri de acest gen din istorie.

[Paul Atreides]

Probabil unul dintre cele mai recente si mai faimoase incidente OZN este cel care a avut loc in Pheonix, Arizona, in anul 1997. Ceea ce face incidentul cu atat mai spectaculos este numarul urias de martori (printre acestia aflandu-se chiar guvernatorul statului Arizona) care a asistat la neobisnuitul spectacol de lumini care a durat aproape trei ore. Martorii afirma ca au putut vedea clar mai multe lumini care se deplasau tacut dintr-o parte in alta, precum si o uriasa silueta triunghiulara a ceea ce parea un OZN de dimensiuni gigantice.

Scepticii s-au grabit sa afirme ca, mai mult ca sigur, a fost vorba de un experiment militar, varianta adoptata ulterior si de armata americana. Disputa a ramas, insa, una apriga in jurul evenimentului din acea seara de 13 martie 1997, cu atat mai mult cu cat "experimentul" nu s-a produs decat o singura data, lasand loc speculatiilor din toate partile.

[Paul Atreides]

OZN-urile din China - 2010

De aceasta data nu este vorba de un singur incident ci de o intreaga serie de aparitii bizare care au reusit sa starneasca panica atat in randul chinezilor cat si a oamenilor de pretutindeni. Aparitiile au inceput in luna iulie a acestui an si au continuat pana in luna septembrie, ambsolut toate incidentele avand loc in fata a sute sau mii de martori.

La 11 septembrie, Aeroportul Batou din Mongolia Interioara a fost inchis pentru aproape o ora din cauza obiectului zburator care a perturbat traficul in vazul a sute de martori.



Cu doar 5 zile inainte, la 6 septembrie, in orasul Haining din provincia Zhejiang, reporterii televiziunii nationale au reusit sa surprinda pe pelicula, pentru aproape 40 de minute, un OZN mult mai mare si mai stralucitor decat stelele din jurul sau. Mai mult, OZN-ul isi putea schimba forma si era inconjurat de luminite.

La 7 iulie, Aeroportul International Xiaoshan din Hangzhou a fost inchis si peste 20 de zboruri amanate din cauza unei uriase sfere stralucitoare care a aparut brusc pe cer si asta in timp ce la 15 iulie, in jurul orei 8 PM, in parcul central din Chongqing din sud-vestul Chinei, un obiect de forma unui diamant a zburat timp de o ora deasupra parcului, si asta in vazul a zeci sau sute de martori. Pana in prezent, nimeni nu a oferit vreo explicatie cu privire la aparitia acestor fenomene.

[Paul Atreides]

Inaltimea 611, URSS - 1986

Incidentul din 29 ianuarie 1986 este, probabil, la fel de cunoscut in lumea ufologilor ca si cazul Roswell din SUA, si a avut loc in apropierea orasului Dalnegorsk din Extremul Orient rus. Numerosi martori sustin ca in jurul orei 20:00 au observat un urias disc luminos, de culoare rosie si cu dimensiuni apropiate de cele ale discului Lunii, disc ce parea sa zboare paralel cu solul, la o altitudine de maxim 700-800 de metri, fara a emite, insa, vreun sunet. La scurt timp de la aparitia sa, obiectul a inceput sa coboare vertiginos, pana s-a prabusit intr-o baie de lumina care a durat circa o ora dupa prabusirea bizarului OZN.

La trei zile dupa producerea incidentului, o echipa de ufologi, condusa de Valeri Dvuzhilny, s-a deplasat la locul cu pricina, acolo unde a anuntat ca a descoperit un peisaj de-a dreptul selenar. Solul parea ca fusese supus unei temperaturi uriase pe o suprafata de 2x2 metri, rocile erau inegrite iar ramasitele carbonizate ale unui copac erau vizibile in imediata apropiere. Analizele la fata locului au scos la iveala mai multe particule cristalizate, identice cu cele descoperite in situl de la Tunguska, precum si importante cantitati de zinc, bismut, siliciu si alte elemente chimice rare (circa 13 kilograme de probe au fost ridicate de la fata locului).

Un alt element descoperit in cantitate mare a fost aurul, si asta in conditiile in care nu exista mine de aur in apropiere de Dalnegorsk. Atunci cand au incercat sa afle compozitia chimica a particulelor cristalizate, oamenii de stiinta rusi au observat ca acestea nu se dizolva in acizi sau in solventi organici si sunt rezistente chiar si in fata unor temperaturi extrem de ridicate.

[Paul Atreides]

Gandirea sceptica se rezuma la mijloacele de a construi si de a intelege argumentele rationale si - foarte important - de a le intelege pe cele incorecte sau frauduloase. Intrebarea nu este daca concluzia ce reiese in urma unei analize este pe placul nostru, ci daca concluzia porneste de la premisa initiala si daca aceasta premisa este adevarata. Cunoasterea acestor erori de logica si retorica completeaza aceasta trusa a scepticului. Ca orice alta unealta, aceasta trusa poate fi folosita gresit, aplicata in afara contextului corect sau chiar aplicata pe post de alternativa a gandirii.

[Paul Atreides]

1. Oricand este posibil, trebuie sa existe o confirmare independenta a 'rezultatelor'.

2. Incurajati dezbateri legate de 'rezultate' in care prezentati toate argumentele pro si contra.

3. Agumentele ce vin din partea autoritatilor nu au o importanta semnificativa. 'Autoritatile' au gresit in trecut si vor gresi si pe viitor. O cale de mijloc ar fi sa zicem ca in stiinta nu exista autoritati, exista doar experti in cel mai bun caz.

4. Ganditi-va la mai multe ipoteze. Daca trebuie sa explicati ceva, ganditi-va la toate modalitatile prin care ar putea fi explicat. Apoi ganditi-va la modalitatile de testare prin care sa eliminati ipotezele pe rand. Ipoteza care rezista procesului de 'selectie naturala', are cele mai multe sanse de a fi cea corecta sau cel putin cea mai apropiata de adevar. Evitati sa alegeti o explicatie doar pentru ca e cea care va place mai mult sau pentru ca e cea care v-a lasat o prima impresie.

[Paul Atreides]

Aceasta e o problema care afecteaza juratii de la procese. Studiile retrospective arata ca majoritatea juratilor se hotarasc asupra verdictului inca de la inceputul procesului. Ei retin argumentele care le sustin parerea si le ignora pe cele care indica contrariul.

[Paul Atreides]

Nu va atasati de o ipoteza doar pentru ca va apartine. Intrebati-va de ce va place acea idee atat de mult. Comparati-o cu celelalte idei alternative. Vedeti daca exista argumente care sa o invalideze. Ideile vagi si calitative pot avea multe explicatii. Exista adevaruri ce trebuiesc stabilite in multe din problemele calitative cu care ne confruntam, dar gasirea lor este problematica.

[Paul Atreides]

Daca exista un lant de argumente ce explica o ipoteza, fiecare 'za' din lant trebuie sa fie functionala, inclusiv premisa.

[Paul Atreides]

Lama lui Occam ne cere ca atunci cand suntem confruntati cu o situatie, ce se explica la fel de bine prin doua ipoteze diferite, sa alegem ipoteza cea mai simpla.

[Paul Atreides]

'Pluralitas non est ponenda sine neccesitate'.

Adica 'pluralitatea nu trebuie folosita inutil'. Aceste cuvinte ii apartin lui William de Ockham, filozof englez medieval si calugar franciscan.

Asemenea altor franciscani, William a optat pentru o viata minimalista, o viata a saraciei. Datorita acestui fapt si a numeroaselor dispute avute cu Papa pe aceasta tema, el a fost excomunicat de Papa Ion al XXII-lea. William a raspuns printr-un tratat in cadrul caruia demonstra ca Papa e un eretic.

Ceea ce cunoastem azi ca Lama lui Ockham, e un principiu comun in filozofia medievala si nu ii apartine lui William, dar datorita folosirii sale frecvente al acestui principiu, numele sau a ramas legat de el. E putin probabil ca William sa aprecieze ceea ce altii au facut, folosindu-se de numele sau.

[Paul Atreides]

De exemplu, ateii aplica acest principiu pentru a demonstra ca existenta lui Dumnezeu e o ipoteza inutila. Putem explica totul fara adaugarea unui bagaj metafizic.

Ockham spune totusi ca teologia naturala e imposibila. Teologia naturala foloseste doar ratiunea pentru a il intelege pe Dumnezeu, contrastand cu teologia revelata bazata pe Scripturi.

Conform lui Ockham, ideea de Dumnezeu nu poate fi conceputa prin experiente evidente sau prin ratiune evidenta. Tot ceea ce stim despre Dumnezeu, stim prin intermediul revelatiilor. Prin urmare, fundatia teologiei, e credinta. In timp ce altii aplica 'lama' pentru a elimina intreaga lume spirituala, Ockham nu aplica principiul parcimoniei credintei. Daca ar fi facut asta, ar fi devenit un socinian (o forma de antitrinitarism), asemenea lui John Toland (Christianity not Mysterious, 1696 ), reducand Trinitatea la Unitate si natura duala a lui Iisus la una Unica.

[Paul Atreides]

William a promovat minimalismul, fiind impotriva curentului vremii sale, realismul. El sustinea ca Universaliile ( o idee care poate reprezenta toate lucrurile sau o idee regasita in toate lucrurile ) nu exista in afara mintii noastre; aceste Universalii sunt simple nume cu care noi etichetam grupurile de indivizi si proprietatile lor. Realistii sustineau ca exista nu numai obiecte individuale si conceptele noastre despre ele, dar exista si Universalii. Ockham era de parere ca exista prea multe pluritati si ca nu avem nevoie de Universalii. Pentru realisti, exista Socrate individul si Socrate, conceptia ce o avem despre el. Tot pentru realisti, exista si realitati ca umanitatea lui Socrate, animalitatea lui Socrate, etc. Fiecarei calitati atribuite lui Socrate ii corespunde o alta.

Se poate spune ca William era sceptic in privinta acestei ideii de pluritate, a Universaliilor. Nu sunt necesare pentru logica, epistemologie sau metafizica, asa ca de sa presupunem aceste pluritati?

Platon si realistii s-ar putea sa aiba dreptate. Poate ca exista o lume a eidos-ului, in care Universaliile sunt eterne si unice pentru fiecare obiect. Dar nu avem nevoie de lor pentru a explica indivizii, conceptele sau cunostintele noastre.

[Paul Atreides]

Lama lui Ockham, e folosita in afara ontologiei, in mod frecvent. De exemplu, e folosita drept criteriu, de catre cei care filozofeaza in domeniul stiintei, pentru a alege dintr-un numar de teorii, care au acelasi nivel de explicatie.A se considera situatia omniprezenta a doua teorii A si B, unde A este versiunea cea mai simpla a teoriei, care se potriveste cu datele, iar B este o versiune a lui A augmentata cu cu elemente aditionale care nici nu imbunatatesc, nici nu dauneaza problemei. Principiul lamei lui Ockham ne sfatuieste sa indepartam elementele suplimentare din B, ramanand cu versiunea mai simpla A.Deoarece pentru orice teorie exista un numar infinit de variatii care sunt in mod egal consistente cu datele actuale, briciul lui Occam este folosit in mod implicit in orice cercetare stintifica. De exemplu, a se vedea teoria faimoasa a lui Isaac Newton privind 'actiunea si reactiunea'. O teorie alternativa ar fi: 'pentru fiecare actiune exista o reactiune egala si opusa, cu exceptia lui 12 Ianuarie 2055, cand reactiunea va avea intensitate injumatatita'. Aceasta adaugire aparent absurda violeaza principiul briciului lui Occam deoarece este o adaugire care nu este necesara.

[Paul Atreides]

Lama lui Ockham mai e numita si principiul parcimoniei. Dificultatea in cazul briciului lui Ockham consta in faptul ca aceasta nu specifica si nici nu este intotdeauna clar care teorie este mai simpla. Mai mult, briciul lui Occam nu reprezinta decat o preferinta estetica pentru simplicitate. Prin urmare nu poate fi considerata riguroasa. Atunci cand se explica un anumit lucru, nu oferiti mai multe date decat sunt necesare. Nu e nevoie sa facem mai multe presupuneri, decat sunt necesare. Deoarece Lama lui Ockham e numita si principiul simplicitatii, unii creationisti sustin ca poate fi folosita pentru a demonstra superioritatea creationismului asupra evolutiei. Explicatia unui Dumnezeu creeator e mult mai simpla decat evolutia, care e un proces complicat. Dar lama lui Ockham nu spune ca daca o ipoteza e simpla e si corecta.

[Paul Atreides]

Daca lama lui Ockham spune ca pentru atei Dumnezeu e inutil, iar pentru teisti e necesar, atunci acest principiu e inutil.

[Paul Atreides]

Intrebati-va intodeauna daca ipoteza poate fi falsa, fie nu mai si ca principiu. Afirmatiile ce nu pot fi verificate nu sunt relevante. Daca Universul nostru si continutul sau e de fapt doar un electron dintr-un Univers mai mare? Din moment ce nu putem obtine informatii din afara Universului nostru, aceasta idee este lipsita de relevanta. Trebuie sa fim capabili sa verificam afirmatiile. Scepticul trebuie sa aiba posibilitatea de a verifica argumentele ce iu sunt oferite, trebuie sa faca si el experimentul pentru a vedea daca obtine aceleasi rezultate. Experimentele gandite atent si controlabile reprezinta cheia succesului. Nu vom invata nimic doar din contemplare. Este tentant sa ne multumim cu prima explicatie care ne iese in cale. O explicatie este mai buna decat nici o explicatie. Dar ce se intampla daca inventam mai multe? Cum ne putem decide asupra uneia dintre ele? Nu decidem noi asta, ci experimentele decid.

[Paul Atreides]

'Argumentele nu sunt suficiente pentru a descoperi ceva nou, din moment ce subtilitatea Naturii este mult mai mare decat subtilitatea oricarui argument.' Francis Bacon.

[Paul Atreides]

Nu este de ajuns sa stii cum sa evaluezi un argument valid, trebuie sa stii si lucrurile de care sa te feresti. Sa stii sa recunosti erorile din logica si retorica. Multe exemple pot fi gasite in religie si politica, unde cei care le practica sunt nevoiti adesea sa justifice doua propozitii contradictorii.

[Paul Atreides]

Trebuie sa existe un Dumnezeu care distribuie pedepse si recompense. Daca nu ar exista, societatea ar fi mult mai salbatica si mai periculoasa. Acuzatul din cadrul unui proces intens mediatizat TREBUIE gasit vinovat. Altfel procesul va fi o incurajare pentru toti cei care vor sa isi ucida sotiile.

O formulare mai cinica al acestui argument a fost data de istoricul roman Polybius, din moment ce masele umane sunt inconstante, pline de dorinte josnice si ignorante in privinta consecintelor acelor dorinte, e necesara imbibarea lor cu o teama constanta pentru a pastra ordinea. Anticii au gandit bine inventarea zeilor si inventarea pedepsei de dupa moarte.

[Paul Atreides]

Cum poate un Dumnezeu iubitor sa condamne generatiile viitoare din cauza unei femei ce a muscat din mar?

Pledarea speciala: tu nu intelegi doctrina subtila a liberului arbitru. Sa nu mai vorbim de misterioasele cai ale Domnului.

[Paul Atreides]

Cersirea intrebarii sau asumarea raspunsului.

Trebuie sa instituim pedeapsa cu moartea pentru a discuraja crimele violente. Dar chiar scade numarul de crime violente instituirea pedepsei cu moartea?

[Paul Atreides]

Dupa cum zice Francis Bacon, numararea succesurilor si ignorarea esecurilor. Un exemplu mai consistent e oferit de Enrico Fermi. Cand a ajuns in America pentru a participa la proiectul Manhattan, s-a intalnit cu diversi ofiteri ai Marinei. Acestia discutau despre marii generali americani. Enrico a vrut sa stie care e definitia unui mare general. I s-a spus ca e un general care a castigat multe batalii consecutive. Enrico a intrebat cat de multe. Dupa o mica dezbatere i s-a spus ca e nevoie de 5 batalii. Enrico i-a rugat sa ii zica ce procentaj din generalii americani sunt mari generali. Dupa o alta dezbatere, i s-a dat un procentaj mic.

Atunci Fermi le-a zis sa isi imagineze ca nu exista un asemenea lucru ca un mare general, toate armatele sunt egale intre ele si ca castigarea unei batalii e doar o problema de sansa. Sansele de a castiga o batalie sunt de 1 la 2, de castigare a 2 batalii sunt de 1 la 4, pentru 3 batalii e de 1 la 8, pentru 4 batalii e de 1 la 6, pentru 5 batalii e de 1 la 32 - ceea ce inseamna aproape 3 procente. A fost intrebat daca el considera ca acei generali care au castigat 5 batalii consecutive, au facut-o doar prin noroc. Fermi i-a intrebat la randul sau daca cunosc vreun general care sa aiba 10 batalii consecutive castigate.

[Paul Atreides]

Statisticile numerelor mici.

O ruda apropiata a selectiei observationale.

Se spune ca 1 din 5 oameni e chinez. Cum e posibil? Eu cunosc sute de oameni si nici unul nu e chinez.

[Paul Atreides]

Intelegerea gresita a naturii statisticilor.

Presedintele Eisenhower a fost uimit si alarmat de faptul ca aproape o jumatate din americani au inteligenta sub medie.

[Paul Atreides]

Inconsistenta.

Ne pregatim pentru cel mai rau lucru pe care potentialul militar al adversarului l-ar putea folosi contra noastra, dar ignoram anticiparile stintifice despre dezastrele naturale deoarece nu sunt 'dovedite'. Atribuim scaderea mediei de viata, din fosta Uniune Sovietica, caderii comunismului. Dar nu atribuim cresterea mortalitatii infantile din America esecului capitalismului.

[Paul Atreides]

Non sequitur (nu urmareste).

Natiunea noastra va invinge, deoarece Dumnezeu e de partea noastra. Dar toate natiunile pretind asta.

[Paul Atreides]

Post hoc, ergo propter hoc (s-a intamplat dupa, deci a fost cauzat de).

Inainte ca femeile sa poata vota, nu existau arme nucleare. :D

[Paul Atreides]

Intrebari absurde.

Ce se intampla cand o forta de putere infinita intalneste un obiect imposibil de miscat? Daca exista o forta de o putere infinita, este imposibil sa existe un obiect imposibil de miscat si vice-versa.

[Paul Atreides]

Excluderea cailor de mijloc sau falsa dihotomie - se considera doar cele 2 extreme dintr-un continuum de posibilitati intermediare.

Daca nu iti iubesti tara, atunci o urasti. Daca nu faci parte din solutie, faci parte din problema.

[Paul Atreides]

Termen scurt vs. termen lung - un set de argumente excluse, dar care e adus in discutie si i se acorda o atentie speciala.

Nu ne permitem programele de hranire a saracilor si de educare a pre-scolarilor. Trebuie sa ne ocupam urgent infractiunile stradale.

[Paul Atreides]

Efectul bulgarelui de zapada - excluderea cailor de mijloc.

Daca permitem avortul in primele saptamani de sarcina, o sa devina imposibil sa prevenim uciderea unui fetus complet dezvoltat. Sau reversul: Daca statul interzice avortul in luna a noua, in curand o sa ne zica ce sa facem cu corpul nostru in perioada conceptiei.

[Paul Atreides]

Confuzia dintre corelatie si cauzalitate.

Un studiu arata ca sunt mai multi absolventi de facultate homosexuali decat absolventi cu studii medii. Deci studiile superioare te fac homosexual.

Copiii care vizioneaza filme violente tind sa fie mai violenti dupa ce cresc. Dar filmele sunt cauza violentei lor sau copiii violenti prefera filme violente? Probabil ca ambele sunt adevarate. Este adevarat ca se poate face o distinctie intre realitate si televizor. Dar e la fel de adevarat ca copiii sunt desensibilizati fata de agresiune si cruzimea aleatorie. Si daca adultii, usor impresionabili, pot avea implantate amintiri false, ce implantam noi copiilor nostri atunci cand ii expunem la 100.000 de acte de violenta cu mult inainte ca ei sa termine cele 4 clase elementare?

[Paul Atreides]

Omul de paie - caricaturizarea unei pozitii pentru a o face mai usor de atacat.

Ecologistilor le pasa mai mult de o specie oarecare ciuperca sau de bufnita, decat le pasa de oameni.

[Paul Atreides]

Dovezile ascunse sau jumatatile de adevar.

O 'profetie' exacta a asasinarii lui Reagan apare la televizor, dar este omis un detaliu important, a fost inregistrata inainte sau dupa asasinare? Sau: Aceste abuzuri guvernamentale cer o revolutie, chiar daca asta inseamna ca nu poti face o omleta fara sa spargi cateva oua. Da, dar e probabil ca in timpul revolutiei sa moara mai multi oameni decat au murit in timpul vechiului regim. Ce ne sugereaza celelalte revolutii istorice? Sunt de dorit toate revolutiile ce sunt impotriva regimurilor opresive? Si sunt in interesul poporului?

[Paul Atreides]

Cuvintele alunecoase.

Separarea puterilor Constitutiei americane spune ca America nu poate declara razboi decat cu o declaratie din partea Congresului. Pe de alta parte, presedintele controleaza politicile externe si modurile de desfasurare a razboaielor. Acestea sunt unelte puternice in mainile celor care vor un nou mandat. Presedintii pot fi tentati sa aranjeze razboaie, sa fluture steagul si sa le numeasca altfel (actiuni politienesti, incursiuni armate, atacuri reactionare protective, pacificari sau apararea intereselor americane). Eufemismele pentru razboi fac parte din reinventarea limbajului pentru servirea scopurilor politice. Una din artele importante a politicienilor e de a gasi noi nume pentru institutiile care au devenit odioase pentru public.

[Paul Atreides]

Scrie letopisetul cel moldovenescu ca fiindu Stefan voda om razboinic si de-a pururea tragîndu-l inima spre varsare de sînge, nu peste vreme multa, ce în al cincilea an, sa scula den domniia sa, în anii 6969 (1461) radicîndu-sa cu toata puterea sa si s-au dus la Ardeal, de au pradatu Tara Sacuiasca. Nici au avut cine sa-i iasa împotriva, ce dupa multa prada ce au facut, cu pace s-au întorsu napoi, fara de nici o zminteala. Ci de aceasta poveste cronicariul cel lesesc nimica nu scrie si înca si alte semne multe sîntu si nu însemneaza nimica de însile. Iara letopisetul nostru, macara sa scrie cam pre scurt, însa le însemneaza toate.

În al saselea an a domnii lui Stefan voda, în anii 6970 (1462) iulie 22, lovira pre Stefan voda cu o pusca în glezna la cetatea Chiliei.

Iara în al saptelea an a domnii sale, în anii 6971 (1463) iulie 5, luatu-s-au doamna de mare ruda, pre Evdochiia de la Chiev, sora lui Simeon împaratul. Iara cronicariul cel lesescu scrie ca au fostu Evdochia fata lui Simeon împaratul, iara nu sora.

[Paul Atreides]

Nu stiu ce parere aveti voi despre Sun Tzu si cartea sa, dar strategia de aparare conceputa de cei 7 samurai e geniala...si simpla. Sapte luptatori antrenati, dar cu diverse probleme, si o mana de fermieri efeminati, reusesc sa tina la distanta si sa distruga 40 de banditi inarmati. Unele scenele de lupta sunt subliniate prin incetinirea evenimentelor de pe ecran. Umorul nu lipseste din film si vine sub forma unui samurai care e cam natang de felul lui.
Multa lume vorbeste despre cinematografia 'deosebita' a acestui film, mie nu mi-a lasat vreo impresie deosebita. Poate e din cauza ca sunt adeptul culorilor, iar acest film e in alb-negru. Dar nu are importanta, consider acest film ca fiind o carte, mai mult l-am citit, decat l-am vizionat. Desi are o durata de aproape 3 ore, fiecare secunda e destinata dezvoltarii multi-dimensionale a personajele si a societatii lor. Pe masura ce se dezvolta personajele, devii absorbit de ele. La sfarsitul filmului, samuraii ne sunt prezentati ca fiind invinsi, iar satenii castigatori. Deoarece samurai nu au castigat nimic, pe cand fermierii si-au castigat pamantul. Filmul nu arata motivele pentru care cei 7 samurai ii apara cu indarjire pe fermieri, regizorul prefera ca spectatorul sa traga propriile sale concluzii.