Marile scandaluri de dopaj ale fotbalului

[Lordul]

Adrian Mutu nu scapa nici la Ajaccio de scandaluri legate de dopaj, asta dupa doua suspendari majore in cariera, pentru consum de cocaina si de sibutramina.

De data asta, antrenorul lui Mutu este acuzat ca isi dopeaza jucatorii cu creatina, un supliment care nu se afla insa pe lista substantelor interzise, dar care este contestat in intreaga lume. Ravanelli foloseste metoda pe care a invatat-o la Juventus, cand era golgheter in anii '90. Si atunci metodele clubului italian erau contestate iar preparatorul fizic si nutritionistul de atunci lucreaza acum cu Ravanelli in Corsica.

Mai mult, Ravanelli are 8 titulari accidentati iar creatina este considerata principaul motiv pentru fragilitatea jucatorilor. Dezvaluirea a fost facuta sambata de ziarul L'Equipe iar seara a fost control masiv antioping la meciul cu Rennes, cand toti jucatorii de la ambele echipe au fost testati.

"Creatina permite cresterea performantei sportive fortand organismul, nu ajutandu-l sa se recupereze. De aici si avalansa de leziuni", este avertismentul tras de un oficial al Agentiei Franceze Antidoping.

Ravanelli nu s-a declarat deranjat de faptul ca toata echipa sa a fost controlata, ba chiar sustine ideea. "A fost prima data cand vad asa ceva, dar nu e o problema. As dori ca toate echipele sa fie controlate la fiecare meci, asa ar fi normal", a spus Ravanelli.

Nici rivalii de la Rennes nu s-au suparat. "Oricum doream sa ramanem aici dupa meci, sa facem masaj si recuperare, nu avem de ce sa ne plangem", a spus Philippe Montanier.

Suspiciunile raman insa asupra metodei cu creatina, pentru ca aceasta poate fi folosita sa mascheze consumul de steroizi. Nu la fotbal, dar la atletism s-a intamplat, cand sprinterii Tyson Gay si Asafa Powell, vedete la 100 de metri, au fost suspendati inainte de Campionatul Mondial.

[Lordul]

Dopajul în fotbal este un subiect despre care se vorbeşte de peste 50 de ani

Subiectul „Dopajul în fotbal“ este destul de sensibil. Rar au fost depistaţi mari fotbalişti şi la fel de rar performanţele marilor echipe au fost puse sub semnul întrebării. În fond, afirmaţia pasionaţilor de fotbal „Dacă te dopezi, doar nu o să tragi mai bine la poartă!“ este adevărată, dar diferenţa între fotbalişti se face şi cu ajutorul substanţelor ilegale. „Este evident că, dacă în minutul 85 eşti la fel de proaspăt din punct de vedere fizic ca în minutul 3, ai un avantaj asupra adversarului. Aceste lucruri nu se pot observa cu ochiul liber“, explică doctorul austriac Stefan Matschiner, specialist în probleme de dopaj.
O adevărată problemă în lumea fotbalului este că jucătorii sunt destul de rar testaţi, spre deosebire de ciclişti. Totodată, substanţele pe care le folosesc fotbaliştii sunt de un risc mai scăzut decât cei care merg pe bicicletă sute de kilometri pe vârf de munte. O declaraţie a lui Joey Barton (Marseille) referitoare la testele antidoping a surprins: „Joc fotbal de peste 10 ani şi sunt surprins să văd cum sunt fotbaliştii testaţi. Am dat doar mostre de urină, atât. Niciodată nu mi s-a colectat sânge pentru un test antidoping în toată cariera mea“. Comparaţia cu ciclismul se menţine şi în următoarele exemple. Cei care sunt suspectaţi sunt cei care au fost în vârful piramidei.

Cafeaua Herrera

În anii ’60, Inter Milano creştea surprinzător sub comanda lui Helenio Herrera, cel despre care se spune că a inventat celebrul „catenaccio“. Din echipa antrenorului argentinian a făcut parte Sandro Mazzola, dar şi fratele său Ferrucio. E drept că juca rar, dar în autobiografia sa a ţinut să menţioneze anumite tehnici ale marelului antrenor. „Ne dădea pastile să le ţinem sub limbă. Iniţial, făcea acest experiment doar cu rezervele pentru ca mai apoi să le dea şi titularilor. Fratele meu, Sandro, mi-a spus că dacă nu mă simt bine din cauza lor, să mă duc la toaletă şi să le scuip. Herrera a aflat şi despre asta şi a decis să ni le pună în cafea“, a dezvăluit fosta rezervă a lui Inter, care a menţionat şi ce efect aveau acele pastile asupra fotbaliştilor: „Cred că erau amfetamine. Odată, după ce am băut cafeaua, am zăcut trei zile şi aveam halucinaţii. Acum, toată lumea neagă aceste lucruri, chiar şi fratele meu. Tocmai de-aia nici nu mai vorbim acum. El spune că rufele murdare se spală în familie, dar eu cred că e dreptul nostru să vorbim“.

Ajaxul şi bomboanele de ciocolată

Un alt exemplu al marilor fotbalişti care s-au aflat în mijlocul unui scandal de dopaj este Ajaxul lui Johan Cruyff. Se întâmpla în anii ’70, atunci când olandezii dominau Europa. Fundaşul Barry Hulshoff a fost cel care a făcut dezvăluirea care pune o umbră asupra performanţelor marii echipe olandeze: „Îmi amintesc că se întâmpla înaintea unui meci în deplasare cu Real Madrid. Am primit o pastilă albă şi încă ceva într-o capsulă. Noi le spuneam „bomboane de ciocolată“, dar habar nu aveam ce sunt. Ştiu doar că te simţeai foarte puternic şi nu rămâneai niciodată fără oxigen. Singurul lucru rău era că te deshidratai foarte repede şi rămâneai fără salivă“.

Sângele lui Beckenbauer şi farmaciile nemţeşti

Exemplele nu se opresc aici. Fostul campion mondial, Franz Beckenbauer, a dezvăluit într-un interviu pentru revista Stern în 1977 care a fost secretul formei sale fizice de-a lungul carierei. „Am o metodă specială pentru a mă menţine la un nivel înalt: injecţii cu propriul sânge. De mai multe ori pe lună, prietenul meu Manfred Kohnlechner extrage sânge din braţul meu şi mi-l injectează în fund. Din asta rezultă o inflamaţie artificială care îmi creşte numărul celulelor roşii şi albe din sânge“.
Scandalurile din fotbalul german legate de dopaj nu se opresc aici. Fostul portar, Harald Schumacher, a scris în autobiografia sa despre dopajul din naţionala Germaniei: „Anumiţi jucători erau campioni mondiali când era vorba de a folosi substanţe care îţi cresc puterea. Printre ei era un băiat din Munchen care era poreclit ŤFarmacia mergătoareť“. În urma acestor dezvăluiri, Schumacher a fost suspendat de la echipa naţională de Franz Beckenbauer, selecţionerul Germaniei la acea vreme.

Marseille, mita şi dopajul

Un caz cu totul special este cel al francezilor de la Marseille din 1993. Pe lângă celebrul scandal în care au fost descoperiţi că au trucat meciuri, jucătorii lui Marseille erau supuşi şi unor tratamente care îi făceau mai puternici ca fotbalişti. Tony Cascarino este unul dintre cei care au recunoscut că echipa lui Bernard Tapie folosea mijloace murdare în jocul de fotbal: „Ni se făceau injecţii în spate şi ne simţeam mult mai energici. Ştiam că dacă suntem descoperiţi o să fim suspendaţi, dar eram pregătiţi şi pentru această măsură“. Un alt fost jucător al lui Marseille care a vorbit despre aceste metode este Jean-Jacques Eydelie: „În ziua finalei cu Milan, Tapie a cerut ca toţi jucătorii să ia substanţe ilegale. Toţi ne-am supus deciziei cu excepţia lui Rudi Voller. Era nervos şi ţipa către staff-ul lui Marseille. Abia am reuşit să îl calmăm“.

Întinerirea „Bătrânei Doamne“

Probabil cel mai cunoscut caz de dopaj al secolului 20 este cel în care a fost implicată Juventus în anii ’90. După trei campionate câştigate şi trei finale de Liga Campionilor, Zdenek Zeman a tras un semnal de alarmă. Acuzele antrenorului de la Roma au declanşat asupra sa multe atacuri din partea oamenilor de fotbal din Italia, dar procurorul Raffaele Guariniello începuse o anchetă. După doi ani de strângere a dovezilor şi încă doi ani pentru a judeca acest caz, judecătorii au decis că doctorul lui Juventus, Agricola, este vinovat pentru că a administrat fotbaliştilor substanţe ilegale, inclusiv EPO. Totuşi, niciun jucător al lui Juventus nu a fost suspendat în acest caz.



Doctorul Fuentes şi fotbalul spaniol

Ultimul caz de amploare este cel în care este implicat doctorul Eufemiano Fuentes. Pe lângă mulţi ciclişti pe care acesta îi „sfătuia“ în laboratorul său, Fuentes avea multe dosare pe care le-ar fi pus la dispoziţia judecătorilor. Presa din Spania susţine că în acele dosare se aflau nume ale unor mari cluburi de fotbal. Totuşi, autorităţile spaniole nu au dorit să sape foarte mult în acest caz şi i-au interzis lui Fuentes să dezvăluie numele sportivilor sau ale cluburilor cu care a colaborat. „Nu pot să spun despre cine este vorba, sunt sporturi protejate. Pot spune doar că am lucrat cu echipe de fotbal din primele două divizii spaniole“, a spus Fuentes în 2006 pentru LeMonde, ziar care susţine că, printre echipele care lucrau cu doctorul spaniol, se află şi Barcelona şi Real Madrid, deşi singura formaţie confirmată a fost Real Sociedad.

Avem fotbalişti pe care îi transferăm şi vin la noi cu un nivel crescut al celulelor roşii. Tind să cred că sunt cluburi care îşi dopează fotbaliştii, iar aceştia habar nu au
Arsene Wenger, antrenor Arsenal

Pe vremea când jucam la Parma, primeam tot felul de infuzii. Ne spuneau că sunt doar vitamine, dar aveam o energie incredi­bilă. Cred că de-aia există fotbalişti care mor pe teren
Matias Almeyda, fost jucător la Parma

Când aveam 16-17 ani, primeam injecţii care îmi dădeau o putere incredibilă la antrena­mente şi în jocuri. Câştigam masă musculară incredibil de repede
Zico, fost căpitan al naţionalei Braziliei

Fotbalul este 100% curat din punct de vedere al dopajului
Cristiano Ronaldo, atacant Real Madrid

Nu am auzit niciodată despre dopaj în fotbal şi nici nu cred că voi auzi vreodată
Vicente del Bosque, selecţioner Spania

În 2001 şi 2002, mai mulţi jucători ai Barcelonei au fost prinşi folosind steroizi anabolizanţi. Printre aceştia se numără Couto, Davids, Frank de Boer şi Guardiola

Maradona a fost prins cu substanţe interzise în urină după meciul cu Grecia de la Campionatul Mondial din 1994

[Lordul]

Dopajul în fotbal este un subiect despre care se vorbeşte de peste 50 de ani

Subiectul „Dopajul în fotbal“ este destul de sensibil. Rar au fost depistaţi mari fotbalişti şi la fel de rar performanţele marilor echipe au fost puse sub semnul întrebării. În fond, afirmaţia pasionaţilor de fotbal „Dacă te dopezi, doar nu o să tragi mai bine la poartă!“ este adevărată, dar diferenţa între fotbalişti se face şi cu ajutorul substanţelor ilegale. „Este evident că, dacă în minutul 85 eşti la fel de proaspăt din punct de vedere fizic ca în minutul 3, ai un avantaj asupra adversarului. Aceste lucruri nu se pot observa cu ochiul liber“, explică doctorul austriac Stefan Matschiner, specialist în probleme de dopaj.
O adevărată problemă în lumea fotbalului este că jucătorii sunt destul de rar testaţi, spre deosebire de ciclişti. Totodată, substanţele pe care le folosesc fotbaliştii sunt de un risc mai scăzut decât cei care merg pe bicicletă sute de kilometri pe vârf de munte. O declaraţie a lui Joey Barton (Marseille) referitoare la testele antidoping a surprins: „Joc fotbal de peste 10 ani şi sunt surprins să văd cum sunt fotbaliştii testaţi. Am dat doar mostre de urină, atât. Niciodată nu mi s-a colectat sânge pentru un test antidoping în toată cariera mea“. Comparaţia cu ciclismul se menţine şi în următoarele exemple. Cei care sunt suspectaţi sunt cei care au fost în vârful piramidei.

Cafeaua Herrera

În anii ’60, Inter Milano creştea surprinzător sub comanda lui Helenio Herrera, cel despre care se spune că a inventat celebrul „catenaccio“. Din echipa antrenorului argentinian a făcut parte Sandro Mazzola, dar şi fratele său Ferrucio. E drept că juca rar, dar în autobiografia sa a ţinut să menţioneze anumite tehnici ale marelului antrenor. „Ne dădea pastile să le ţinem sub limbă. Iniţial, făcea acest experiment doar cu rezervele pentru ca mai apoi să le dea şi titularilor. Fratele meu, Sandro, mi-a spus că dacă nu mă simt bine din cauza lor, să mă duc la toaletă şi să le scuip. Herrera a aflat şi despre asta şi a decis să ni le pună în cafea“, a dezvăluit fosta rezervă a lui Inter, care a menţionat şi ce efect aveau acele pastile asupra fotbaliştilor: „Cred că erau amfetamine. Odată, după ce am băut cafeaua, am zăcut trei zile şi aveam halucinaţii. Acum, toată lumea neagă aceste lucruri, chiar şi fratele meu. Tocmai de-aia nici nu mai vorbim acum. El spune că rufele murdare se spală în familie, dar eu cred că e dreptul nostru să vorbim“.

Ajaxul şi bomboanele de ciocolată

Un alt exemplu al marilor fotbalişti care s-au aflat în mijlocul unui scandal de dopaj este Ajaxul lui Johan Cruyff. Se întâmpla în anii ’70, atunci când olandezii dominau Europa. Fundaşul Barry Hulshoff a fost cel care a făcut dezvăluirea care pune o umbră asupra performanţelor marii echipe olandeze: „Îmi amintesc că se întâmpla înaintea unui meci în deplasare cu Real Madrid. Am primit o pastilă albă şi încă ceva într-o capsulă. Noi le spuneam „bomboane de ciocolată“, dar habar nu aveam ce sunt. Ştiu doar că te simţeai foarte puternic şi nu rămâneai niciodată fără oxigen. Singurul lucru rău era că te deshidratai foarte repede şi rămâneai fără salivă“.

Sângele lui Beckenbauer şi farmaciile nemţeşti

Exemplele nu se opresc aici. Fostul campion mondial, Franz Beckenbauer, a dezvăluit într-un interviu pentru revista Stern în 1977 care a fost secretul formei sale fizice de-a lungul carierei. „Am o metodă specială pentru a mă menţine la un nivel înalt: injecţii cu propriul sânge. De mai multe ori pe lună, prietenul meu Manfred Kohnlechner extrage sânge din braţul meu şi mi-l injectează în fund. Din asta rezultă o inflamaţie artificială care îmi creşte numărul celulelor roşii şi albe din sânge“.
Scandalurile din fotbalul german legate de dopaj nu se opresc aici. Fostul portar, Harald Schumacher, a scris în autobiografia sa despre dopajul din naţionala Germaniei: „Anumiţi jucători erau campioni mondiali când era vorba de a folosi substanţe care îţi cresc puterea. Printre ei era un băiat din Munchen care era poreclit «Farmacia mergătoare»“. În urma acestor dezvăluiri, Schumacher a fost suspendat de la echipa naţională de Franz Beckenbauer, selecţionerul Germaniei la acea vreme.

Marseille, mita şi dopajul

Un caz cu totul special este cel al francezilor de la Marseille din 1993. Pe lângă celebrul scandal în care au fost descoperiţi că au trucat meciuri, jucătorii lui Marseille erau supuşi şi unor tratamente care îi făceau mai puternici ca fotbalişti. Tony Cascarino este unul dintre cei care au recunoscut că echipa lui Bernard Tapie folosea mijloace murdare în jocul de fotbal: „Ni se făceau injecţii în spate şi ne simţeam mult mai energici. Ştiam că dacă suntem descoperiţi o să fim suspendaţi, dar eram pregătiţi şi pentru această măsură“. Un alt fost jucător al lui Marseille care a vorbit despre aceste metode este Jean-Jacques Eydelie: „În ziua finalei cu Milan, Tapie a cerut ca toţi jucătorii să ia substanţe ilegale. Toţi ne-am supus deciziei cu excepţia lui Rudi Voller. Era nervos şi ţipa către staff-ul lui Marseille. Abia am reuşit să îl calmăm“.

Întinerirea „Bătrânei Doamne“

Probabil cel mai cunoscut caz de dopaj al secolului 20 este cel în care a fost implicată Juventus în anii ’90. După trei campionate câştigate şi trei finale de Liga Campionilor, Zdenek Zeman a tras un semnal de alarmă. Acuzele antrenorului de la Roma au declanşat asupra sa multe atacuri din partea oamenilor de fotbal din Italia, dar procurorul Raffaele Guariniello începuse o anchetă. După doi ani de strângere a dovezilor şi încă doi ani pentru a judeca acest caz, judecătorii au decis că doctorul lui Juventus, Agricola, este vinovat pentru că a administrat fotbaliştilor substanţe ilegale, inclusiv EPO. Totuşi, niciun jucător al lui Juventus nu a fost suspendat în acest caz.



Doctorul Fuentes şi fotbalul spaniol

Ultimul caz de amploare este cel în care este implicat doctorul Eufemiano Fuentes. Pe lângă mulţi ciclişti pe care acesta îi „sfătuia“ în laboratorul său, Fuentes avea multe dosare pe care le-ar fi pus la dispoziţia judecătorilor. Presa din Spania susţine că în acele dosare se aflau nume ale unor mari cluburi de fotbal. Totuşi, autorităţile spaniole nu au dorit să sape foarte mult în acest caz şi i-au interzis lui Fuentes să dezvăluie numele sportivilor sau ale cluburilor cu care a colaborat. „Nu pot să spun despre cine este vorba, sunt sporturi protejate. Pot spune doar că am lucrat cu echipe de fotbal din primele două divizii spaniole“, a spus Fuentes în 2006 pentru LeMonde, ziar care susţine că, printre echipele care lucrau cu doctorul spaniol, se află şi Barcelona şi Real Madrid, deşi singura formaţie confirmată a fost Real Sociedad.

Avem fotbalişti pe care îi transferăm şi vin la noi cu un nivel crescut al celulelor roşii. Tind să cred că sunt cluburi care îşi dopează fotbaliştii, iar aceştia habar nu au
Arsene Wenger, antrenor Arsenal

Pe vremea când jucam la Parma, primeam tot felul de infuzii. Ne spuneau că sunt doar vitamine, dar aveam o energie incredi­bilă. Cred că de-aia există fotbalişti care mor pe teren
Matias Almeyda, fost jucător la Parma

Când aveam 16-17 ani, primeam injecţii care îmi dădeau o putere incredibilă la antrena­mente şi în jocuri. Câştigam masă musculară incredibil de repede
Zico, fost căpitan al naţionalei Braziliei

Fotbalul este 100% curat din punct de vedere al dopajului
Cristiano Ronaldo, atacant Real Madrid

Nu am auzit niciodată despre dopaj în fotbal şi nici nu cred că voi auzi vreodată
Vicente del Bosque, selecţioner Spania

În 2001 şi 2002, mai mulţi jucători ai Barcelonei au fost prinşi folosind steroizi anabolizanţi. Printre aceştia se numără Couto, Davids, Frank de Boer şi Guardiola

Maradona a fost prins cu substanţe interzise în urină după meciul cu Grecia de la Campionatul Mondial din 1994

[phife]

ca exista dopaj in fotbal e o banalitate...
Ca sportiv de performanta sa mori in timpul actului sportiv de atac de cord e anormal .